Resursele energetice ale Pământului

Dezvoltarea economică a societăţii umane, în condiţiile tehnologice actuale,

are ca problemă primordială, rezolvarea pe o perioadă cât mai îndelungată a
resurselor energetice, care să asigure funcţionarea normală a industriei,
agriculturii, a vieţii cotidiene în marile oraşe, etc.
Estimările în privinţa creşterii demografice, arată că populaţia va solicita
folosirea tuturor categoriilor de resurse energetice de la cele bazate pe
combustibili fosili, până la cele rezultate din resursele energetice primare,
derivate, regenerabile etc.
În categoria resurselor energetice de lungă durată sunt incluse resurse
energetice primare ca:
 energia solară, exprimată prin radiaţia calorică şi luminoasă
 energia geotermică este rezultatul proceselor de natură nucleară ce au loc
în interiorul Terrei, cu degajare de căldură
 energia creată de atracţia gravitaţională a altor corpuri cereşti asupra
Terrei, în principal Luna şi Soarele

Pământul primeşte un aport mediu de energie de cca 178 000

TW(terawatt)=178x1012 kW(termică), ceea ce ar reprezenta de 100.000 de ori
mai multă energie decât întreaga producţie de electricitate din lume.
Analiza conversiei termoelectrice oceanice (O.T.E.C.) de către specialişti
energeticieni conduce la concluzia că: aproximativ 3000TW an/an de energie
solară sunt absorbiţi direct de către oceane, din care cea mai mare parte a acestei
energii, este absorbită în zona intertropicală. Căldura absorbită în zona caldă a
"Oceanului Planetar" este transportată de uriaşe "fluvii oceanice", curenţii calzi
Golfström şi Kuro-Şivo şi cedată zonelor temperată şi subpolară de nord, unde
creează climate mai moderate, iar o mică parte mărilor polare, contribuind la
topirea gheţii.
 Energia solară
Cantitatea de energie solară recepţionată de suprafaţa Terrei, este repartizată inegal, depinzând de
unghiul de incidenţă al razelor solare (în scădere de la Ecuator spre cei doi poli ai Terrei) şi repartiţia
diferită a ocenelor şi continentelor pe cele două emisfere (în timpul unui an terestru şi mişcarea de
revoluţie care determină o iluminare inegală a Terrei).

Reflexia (albedoul), se manifestă în mod relativ egal pe întregul spectru al radiaţiei solare şi are o valoare
generală de 31%, la nivelul Terrei. Suprafaţa terestră primeşte, din energia solară, 22% prin difuzie din
aerul fără nori, 22% prin intermediul difuziei cauzate de nori, 5% din radiaţie directă şi pierde în
atmosferă 6% prin radiaţie reflectată.

Valori mari ale energiei solare sunt distribuite şi în zonele dens populate din sudul şi sud-estul Asiei, în
Africa (în vest - Nigeria, în est Etiopia, Egipt, etc.), pe litoralul pacific al Statelor Unite, în California, în
Mexic şi ţările din America Centrală, etc.

Suprafeţe mari din Europa şi Asia, ca şi ţinuturile Canadei, acoperite de păduri pe mari întinderi, au o
favorabilitate mai redusă pentru valorificarea energetică a radiaţiei solare. Ţările limitrofe Mediteranei
prezintă însă condiţii favorabile pentru valorificarea unei energii solare, nepoluante avantajoasă
economic.

Resurse energetice regenerabile-bioenergia

Bioconversia transformă câteva procente din energia solară prin procese de fotosinteză, în “energia vie”
de natură biochimică din care rezultă hidrocarburile.

La începutul secolului al XX-lea, consumul energetic mondial de cărbune reprezenta 90%, înlocuind
lemnul care a fost principala resursă energetică, în decursul dezvoltării istorice a societăţii umane.

Din etanolul obţinut prin distilarea trestiei de zahăr, amestecat cu benzină funcţionează cca 50% din
automobilele Braziliei.

Biomasa este o resursă refolosibilă, dar utilizarea ei în scopuri energetice, la o valoare de 40% din cei 62
TWan/an, de biomasă terestră, este limitată de o serie de factori:

 creşterea rapidă a populaţiei globului, ce va impune cultura întregii suprafeţe agricole în scopul
obţinerii de produse agro-alimentare şi alte materii prime pentru

 pt. obţinerea a 6TWan/an combustibili din biomasă, conform calculelor făcute de energeticieni,
care includ formarea de biogaz din reziduuri biologice animale, folosirea lemnului drept
combustibil, a deşeurilor din lemn şi a culturilor în amestec pentru combustibili, pot determina
dezechilibre ecologice datorită:

- ocupării cu monoculturi a unor suprafeţe uriaşe de teren agricol

- degradarea solurilor situate pe pante prin procese de eroziune

- recoltarea unor cantităţi foarte mari de biomasă terestră, în condiţiile eficienţei scăzute în
obţinerea de energie (eficienţa conversiei trestiei de zahăr sau a celulozei în combustibili este mai mică
de 30 %)
 Moduri de utilizare a energiei solare
Instalaţii de captare şi reconversie a energiei solare:
 captatorii solari (radiaţia solară este transformată în energie termică pentru obţinerea
de apă caldă cu întrebuinţări casnice, hoteliere sau industriale)
 centralele helioelectrice:
- cu captatori parabolici (care au dispozitive de urmărire electronică a mişcării aparente a
Soarelui)
- cu “jgheaburi solare” (ce concentrează razele solare asupra unor tuburi umplute cu
petrol, încălzind apa din rezervoarele speciale, folosită la temperaturi ridicate în industria
textilă, alimentară etc.)
 celulele fotovoltaice (conţin semiconducători din siliciu ce duc la obţinerea energiei
electrice din radiaţia solară)

Conversia termică a energiei solare

Tehnologia de utilizare a căldurii solare, prin diferenţa de temperatură dintre apa caldă de
la suprafaţa oceanelor, mărilor sau lacurilor şi apa din straturile de adâncime, poate determina
un motor termic să producă energie electrică. Apa rece trece peste apa caldă, într-un
schimbător de căldură (dispozitiv în care ţevile cu apă caldă trec printr-un rezervor cu apă rece).
Apa caldă se evaporă şi pune în mişcare o turbină de abur de joasă presiune, pentru a produce
energia electrică. În acest scop s-au realizat tehnologii în două variante: iazuri solare şi
conversia termoelectrică oceanică (O.T.E.C).
În prima variantă, care necesită un lac artificial sau natural cu apă sărată, prin tehnologia
specialiştilor israelieni, s-a obţinut generarea a 5 MW(megawatt), de la o instalaţie de
electricitate situată pe malurile Mării Moarte, sisteme de acest tip, dar de dimensiuni mai mici
funcţionează şi în Australia şi California.
Prin proiectul O.T.E.C, apa încălzită puternic la suprafaţa oceanului în zonele tropicale şi
cea de adâncime (conducte de 1000 m sunt utilizate pentru aducerea unor cantităţi mari de apă
rece, prin pompare la suprafaţă), trecute prin schimbătorul de căldură pun în funcţiune un
motor termic care furnizează energie electrică non-stop.
 Resurse energetice permanente
 Energia geotermică
În general energia geotermică se manifestă în zonele de falii tectonice
oceanice sau continentale, unde se produc şi fenomenele vulcanice.
Manifestarea fenomenelor geotermale (izvoare cu ape fierbinţi, gheizere
etc.), este legată de fenomenele postvulcanice, în funcţie de temperatura apei
rezultă două tipuri geotermice:
- geotermia de mare energie, când temperatura apei variază între 150°C şi
300°C şi poate fi folosită direct pentru producţia de energie electrică;
- geotermia de joasă energie, când temperatura apei este în medie de 80°-90°,
care este folosită pentru alimentări cu apă caldă, în termoficarea locuinţelor, a
serelor, în complexe zootehnice.
 Energia mareelor
Valorificarea energiei mareelor se poate realiza în condiţiile avantajoase în
zonele de ţărm cu golfuri înguste sau estuare, unde amplitudinea medie a fluxului
depăşeste 4-5 m.
Energia fluxului şi refluxului se manifestă în general de două ori în 24 de ore,
în raport de condiţiile de producere datează de câteva secole. În ţările vest
europene pe litoralul francez sau englez la Oceanul Atlantic, au funcţionat mori de
măcinat cereale de câteva secole.
În Europa, ţărmuri cu condiţii favorabile folosirii energiei mareelor sunt: de-a
lungul ţărmului francez unde marea are o amplitudine medie de 13,5 m (La
Rance), ţărmul vestic al Irlandei şi Angliei, ţărmurile scandinavice, ţărmul Mării
Albe şi al Peninsulei Kola, unde aplitudinile mareelor depăşesc 5 m.
În America de Nord, pe ţărmul estic, în golful Baya, unde amplitudinea este
de 19m, pe ţărmurile de nord-vest, în Peninsula Alaska, unde marea depăşeşte 7
m, reprezintă principalele zone unde au fost amplasate centrale mareomotrice.
 Energia eoliană
Energia eoliană reprezintă o derivată a energiei solare rezultată ca urmare a diferenţei de
potenţial termic şi baric din troposferă.
Curentul de aer ce se formează dintr-o zonă de maxim baric (centru de presiune
atmosferică ridicată) spre o zonă de minim baric (centru de presiune atmosferică scăzută), are
tendinţă să echilibreze diferenţa existentă şi în felul acesta ia naştere un vânt cu o anumită
intensitate (sau viteză care se exprimă în m/s).

Repartiţia pe Glob a energiei eoliene

Pe Glob, energia eoliană (sau potenţialul eolian) este diferită în funcţie de latitudine şi
alttitudine.
O analiză a zonelor climatice, conduce la diferenţierea potenţialului eolian astfel:
 zona ecuatorială, care nu dispune de potenţial eolian, întrucât mişcarea aerului cald este
ascensională, de aceea este denumită şi zona calmelor ecuatoriale
 zonele tropicale, unde vânturile prezintă intensităţi puternice (depăşind 9,8 m/s) dar şi
valori ale vitezei ce depăşesc 21,6 m/s, ceea ce le înscrie la categoria vânturilor violente
sau foarte violente;
 zonele de climă temperată şi rece sunt caracterizate prin vânturi care pot avea viteze
moderate 5.3-7,4 m/s, dar şi vânturi cu viteze cuprinse între 12,5-21,5 m/s, considerate
de o intensitate foarte puternică şi extrem de puternică
Valorificarea potenţialului eolian la parametrii tehnici, optimi, pentru a produce energia
electrică, după calculele specialiştilor necesită un vânt cu o viteză de 7,5 m/s şi o durată relativ
continuă în timpul unui an.

Valorificarea energiei eoliene pe Glob

Energia eoliană a pus în mişcare mii de “mori de vânt”, începând din secolul al XII-lea, în
Danemarca, Olanda şi în multe state din Europa, unde condiţiile de utilizare a forţei vântului
este favorabilă.
Din deceniul al şaptelea al secolului al XX-lea, Europa dependentă de petrol a resimţit
intens creşterea preţului petrolului, ceea ce a declanşat aşa numită “criza energetică”, care a
readus în atenţie alte resurse energetice printre care energia eoliană.
State europene ca Danemarca, Germania, Olanda, Spania etc. au trecut la elaborarea
unor programe pentru energiile nepoluante şi construcţia de instalaţii eoliene începând cu
deceniul al 8-lea când au intrat în funcţie primele turbine eoliene.
 Energia valurilor şi curenţilor oceanici
Valurile furnizoare de energie dinamică, sunt rezultatul unui transfer al
energiei vântului asupra zonei superficiale a oceanelor şi mărilor.
Valurile formate în zonele de larg ale oceanelor şi mărilor, îşi pierd
intensitatea pe măsura deplasării din arealul afectat de vânt, transformându-se
într-o slabă mişcare ondulatorie (valuri de hulă).
În zonele litorale, mişcarea ondulatorie provocată de valurile de ţărm
(brizante) este uneori slabă, dar sunt perioade în care forţa valurilor este mare.
Utilizarea valurilor din zona de ţărm trebuie să aibă în vedere convertirea
energiei de mare eficienţă a valurilor de cca 3m şi frecvenţa valurilor din punctul
de amplasare a instalaţiei de conversie a energiei valurilor. De asemenea o
problemă dificilă o reprezintă apariţia la anumite perioade a unor valuri mari
(peste 10m) la care instalaţiile trebuie să reziste.