Constantin Rîpă

Compozitorul, dirijorul și muzicologul Constantin Rîpă s-a născut în 3 august 1938, în

comuna Smulți, județul Galați, România.
A urmat studiile muzicale și a absolvit Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-
Napoca, între anii 1957-1962, unde i-a avut ca profesori pe Cornel Givulescu (teorie și solfegiu)
Tudor Jarda (armonie), Vasile Herman (contrapunct), Dorin Pop (dirijat), Sigismund Toduță
(compoziție), Wilhelm Damian (orchestrație), Romeo Gircoiașiu (istoria muzicii), Ioan Nicola și
Traian Mârza (folclor), Zsigmond Marta (pian), Constantin Arcu (fagot secundar)1.
A început activitatea în învățământul universitar în anul 1962, trecând prin diferite etape,
precum asistent, lector, conferențiar și profesor universitar la cadrele de teorie și solfegiu, dar și
dirijat coral. Din punct de vedere dirijoral, acesta fondatorul și dirijorul corul Antifonia din anul
1969, cu „scopul de a interpreta creația contemporană”2.
În anul 1987 a obținut titlul de doctor în muzicologie la Conservatorul de Muzică „Gheorghe
Dima”, în domeniul stilisticii muzicale, cu teza de docotrat Ideea mioritică în creația cultă
românească. În prezent, este profesor la aceeași academie, predând Teoria muzicii și Solfegiu,
fiind în același timp coordonator pentru teze de doctorat. De asemenea, este membru al Uniunii
Compositorilor și Muzicologilor din România din anul 1984.
De asemenea, Constantin Rîpă este Președintele Comisiei Naționale de Muzică din cadrul
Ministerului Învățământului, Directorul Colegiului de Învățământ la Dinstanță și Directorul
Editurii MediaMusica din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

1
Mariana Popescu, Sinteze privind arta și tehnica dirijorală în Muzica Românească, Constanța, Editura Europolis,
2018, p.134.
2
Ibidem.
 Creație

În calitate de compozitor, Constantin Rîpă abordează toate genurile, precum creația corală,
muzică simfonică și vocal-simfonică. În 1995 primește premiul Uniunii Compozitorilor și
Muzicologilor din România pentru creația sa corală.
Constantin Rîpă a compus 45 de lucrări pentru cor şi 28 pentru cor de copii. În ceea ce
priveşte muzica de cameră vocală, a compus patru cicluri de lieduri, două lieduri şi Gloria pentru
tenor solo. Pentru muzica de cameră instrumentală a scris 30 de lucrări, iar în muzica simfonică s-
a evidenţiat cu 16 compoziţii. Din repertoriul vocal-simfonic compus de Constantin Rîpă fac parte
trei cantate, o missă, o monopartită şi un imn.
Personalitate de anvergură pentru lumea muzicii corale românești, compozitorul Constantin
Rîpă este unul dintre cei mai prolifici autori de muzică corală3. Partiturile sale corale întrunesc cu
adevărat atributele și semnificațiile în care se manifestă sistemul atotcuprinzător al metatonalității.
Diversitatea genurilor corale abordate, multitudinea de tematici cuprinse, atrag după sine bogăția
unor mijloace de expresie și implicit utilizarea unor sisteme sonore specifice materialului ales
pentru prelucrare sau spiritului, etosului, creat în acestea. Astfel vom întâlni în ansamblul creației
corale a compozitorului: coruri pentru voci egale, coruri de copii, coruri mixte, cuprinzând:
cântece-jocuri pentru copii, adaptări al folclorului românesc, creații proprii de inspirație folclorică
și religioasă, coruri pe versuri de: Mihai Eminescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu,
Otilia Cazimir, Mircea Ștefănescu și mulți alții.
Anii `70 marchează o creație ce reflectă opțiunea compozitorului spre un stil apropiat de
nucleul muzicii de avangardă, în care apar influențe ale muzicii aleatorice, efecte vocale, un
modalism cromatic cu nuanțe de rubato-doinit, sau abstract-atonal, texturi eterofonice, polifonice
libere, un sistem armonic ce include clusterul, mixturi de cvarte-cvinte, cadrul nonoctaviant
melodic sau armonic, polifuncționalitatea, alte elemente neomodale de abordare a materialului
muzical.

3
Maria Marina Simionescu, Sisteme tonale și metatonale în creația compozitorilor clujeni, Cluj-Napoca, Editura
MediaMusica, 2016, p. 48.
 Activitatea muzicologică

În domeniul muzicologic, a publicat lucrări din domeniul teoriei muzicii, destinate tuturor
etapelor de studiu, de la perioada școlară, până la cea universitară. A publicat 12 studii de
muzicologie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” ; 3 din studiile sale privind teoria muzicii
sunt traduse și publicate în mai multe țări. Amintim aici Teoria Superioară a Muzicii – vol. I
Sisteme tonale; Teoria Superioară a Muzicii – vol. II Ritmul; Dictee armonice şi polifonice;
Culegere de melodii pentru solfegiere vol. I; Culegere de melodii pentru solfegiere vol. III;
Solfegiu pentru toţi – două volume; Curs de dictat tonal-funcţional; Culegere de melodii pe etape
stilistice sau Teste de dictat şi teoria muzicii.

Activitatea dirijorală
Doctor in muzica, Constantin Ripa s-a manifestat mai întâi ca dirijor, conducând din 1969
destinele corului Antifonia cu care a participat la festivaluri și concursuri în întreaga lume. Ca
dirijor al acestei prestigioase formații corale specializată în muzica contemporană, compozitorul a
realizat prime audiții absolute ale unor capodopere ale muzicii corale românești și universale
(printre care piesa Idmen de Iannis Xenakis în 1985), contribuind astfel la îmbogățirea
„patrimoniului” cultural și spiritual al contemporaneității sale.
Anul 1969 deschide un nou capitol pentru cultura clujeană și, în fond, pentru întreaga cultură
românească: în cadrul Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca lua ființă corul
Antifonia, din inițiativa profesorului Constantin Rîpă, cu scopul de a cânta muzica modernă. Cei
30 de ani care s-au scurs de atunci reprezintă astăzi o arhivă de realizări impresionantă. Istoria
acestui ansamblu este redată de muzicologul Bianca Țiplea-Temeș în cartea sa Antifonia in extenso
prin trei etape: „O primă etapă de circa zece ani (1969-1979) este aceea a începutului, perioadă
marcată de câștigarea recunoașterii corului în plan național: concerte, imprimări de radio și
televiziune, participări la festivaluri și concursuri în țară. A doua etapă o reprezintă aventura
concursurilor internaționale, când Antifonia s-a impus pe plan european și mondial, cucerind 14
premii în răstimpul a 3 ani (1979-1982). Urmează etapa a treia, consecință artistică firesc rezultată
din consacrarea obținută prin laurii concursurilor, când, începând din 1983 corul începe să fie
solicitat de festivalurile europene pentru proiecte de mare răspundere ce nu puteau fi realizate
decât de foarte puține coruri din lume, din cauza dificultăților ridicate de respectivele partituri. Ne
referim la piesa Ibidem de Iannis Xenakis prezentă în prima audiție de către Antifonia în Festivalul
Europa Cantat de la Strasbourg (1985), sau de lucrarea Traverser la foset de Henri Pousseur,
solicitată de Festivalul de la Namur/Belgia (1987), și multe altele„4.
Înființat cu o menire, aceea de a cânta muzica cea mai modernă a perioadei respective,
muzică care nu era abordată de nici un cor din țară, Antifonia, timp de 10 ani a prezentat în concerte
și a impus această muzică, astfel încât treptat, ea a fost preluată și de alte coruri. „Se înțelege că în
acest fel Antifonia a făcut servicii enorme muzicii corale culte românești, prin faptul că a creat
condiții compozitorilor din epoca respectivă de a compune lucrări de cea mai înaltă tehnică
creatoare (de nivel mondial), cu dificultăți pe care nu le puteau învinge corurile de atunci. Cu alte
cuvinte, a reînnodat firul tradiției școlii corale românești și i-a asigurat continuarea”5.
Din 1982, corul a început să fie solicitat de mari festivaluri europene, pentru a interpreta
creația contemporană. Astfel, Antifonia a luat contact cu cei mai mari compozitori din a doua
jumătate a secolului XX, precum: Iannis Xenakis, György Ligeti, Henry Pousseur, Guy Reibel,
Jean Casterede, Roman Vlad, Maurizio Kagel, Franco Donatoni, Ivan Fedele, Miguel Azguime,
Francisc Burt, sau dirijori ca Yeduhi Menuhin, Rafael Früber de Burgos, Henry Pousseur, Peter
Burwik, Alain Lombart, Zoltan Pesco, Walter Haump.
De asemenea, a colaborat cu unele dintre cele mai mari orchestre din lume, precum:
Orchestra Radio France, Orchestra Filarmonicii din Varșovia, Orchestra Filarmonicii din Lyon,
Orchestra Filarmonicii din Bratislava, Orchestra Filarmonicii din Basel, Orchestra Symphoniker
de la Konzerthaus – Viena.
Pe plan intern, Antifonia a cântat lucrări ale compozitorilor de vârf din a doua jumătate a
secolului XX, cum sunt Sigismund Toduță, Liviu Comes, Tudor Jarda, Vasile Timaru, Adrian Pop,
Vasile Herman, Ede Tereyi, Cornel Țăranu, Dan Voiculescu, Hans Peter Türk, Cristian Misievici,
Alexandru Pușcanu, Achim Stoia, Tiberiu Olah, Myriam Marbe, Ștefan Niculescu, Anatol Vieru,
Doru Popovici, Irina Odăgescu, Dan Dediu și mulți alții.

4
Bianca Țiplea-Temeș, Antifonia in excenso, Cluj-Napoca, Editura MediaMusica, 1999, pp. 7-8.
5
Ibidem, pp. 259-260.
 Distincții
Pentru Cantata Cântecele anotimpurilor primeşte în anul 1987 premiul Uniunii
Compozitorilor, iar un an mai târziu dobândeşte acelaşi premiu pentru lucrarea Ţeapa lui Dracula.
În anul 2000 primeşte Medalia aniversară Gheorghe Dima. Din partea primăriilor din
Miercurea Ciuc (2001), Sfântu Gheorghe (2001), Târgu Mureş (2003), Baia Mare (2004) şi Zalău
(2005) primeşte Diploma de Excelenţă.
În anul 2006 primeşte din partea Liceului de Muzică „Sabin Drăgoi” din Arad Diploma de
Excelenţă „Pentru susţinerea muzicală a vieţii româneşti”.
Obţine premii şi distincţii la concursuri de creaţie sau interpretare de nivel internaţional,
dintre care amintim doar: Premiul I pentru cor mixt şi Premiul II pentru cor de fete, distincţii
obţinute la International Koorfestival din anul 1979 desfăşurat la Haga-Olanda; Premiul I – cor
mixt, Premiul I – cor de tineret, Premiul II – cor de fete şi Premiul II pentru prelucrări folclorice
obţinute la Cleveland Inter TIE în anul 1980 – Middlesbrough-Anglia; Premiul I „Cum laude” în
anul 1981 – Neerpelt-Belgia, la 30-ste Europees Muzicfestival voor de Yengd; Premiul I „Cum
laude” în anul 2001 – Neerpelt-Belgia – 30-ste Europees Muzicfestival voor de Yengd.