În fața soarelui apus,

Și cum să spun?
Ai prins tăria cerului,
Cu razele de azi, mângâiate-n trecut
de aceleași gânduri gemene.

Prin vibrațiile pașilor mărunți,

Să trezești tu poți și stelele,
Și cum să spun?
Cu același glas pătrunzător
sărutata-i sufletele gemene.

Și la prima adiere de vânt

ce își plimbă duioasă suflările,
Și cum să spun?
Îngenuncheată pe sfântul pământ,
Tu sfințești toate rănile gemene.

La poalele munților albi,

îmbătrâniți de orgoliile semene,
Și cum să spun?
Dezgolită de orice necaz,
Privești la câmpiile gemene.

Prin timpul atins de priviri,

Și cum să spun?
Dragoste, cât ești de aproape!
Doi oameni infiniți în delir,
Îi înalți și-i cobori pân' la moarte.