Parca-am ramas eu sângur pe pamânt,

În cer, ca-ntr-o clopotnita uitata

E-un clopot greu care -a uitat sa bata

Cu funia purtata -n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme

În urma mea, din nu stiu care veac,

Prin noaptea cu aripi de liliac

Începe nu stiu cine sa ma cheme.

Si pasii mei rasuna dupa mine

Ca niste bulgari care nu m -ajung,

Rasuna tot in jur asa prelung,

Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singuratatea,

În jurul meu ca o multime mare,

Prin bezna cad furnici c e vor sa care

În musuroaie mari, pustietatea.

Se naruie-ntunericul din nou,

Si-n noaptea-n care-s singura fiinta,

Pamântu-mpovarat de suferinta,

Culcându-se-ngenunche ca un bou.