Sociologia publica si sfarsitul societatii

Touraine

Discursul Burawoy începe cu sentimentul nostru brusc de eșec dublu: contradictia dintre
sociologia profesionala si sociologia critica.
Primul care a elaborat o forma a fost Talcott Parsons, a durat pana in 1970, atunci cand razboiul
din Vietnam si campanile pentru drepturile civile aleamericanilor negri au dus la o respingere
brusca a ideii de sistem social.
A doua, sociologia critica a pierdut chiar mai devreme puterea sa, nu doar pentru ca nu putea
face o alianta cu “tabara socialista” – Rusia, Cuba, China – ci pentru ca a fost distrus de catre ei
determinismul social, un determinism care respinge orice posibilitate de mișcări sociale sau
politice de rupere un sistem de dominație care determină categoriile de reprezentări ale tuturor
actorilor. Cel mai bun exemplu de această auto-distrugere a sociologiei critice este succesul larg
în America Latină a formei cea mai radicală a teoriei de dependență.
Sociologie publică este de penetrare a sociologiei profesionale într-un spațiu public, astfel
încât perspective sale pot fi folosite pentru a sprijini interesele și valorile
Societățile sunt mai sensibile la opoziție: pe de o parte, situația și procesele cheie lor sociale sunt
considerate ca fiind controlate în principal de exterior-celebra globalizare. Pe de altă parte,
oamenii lor sunt definite în principal în ceea ce privește cultura, etnia sau religia.
Sociologia clasica a fost distrusa de doua tipuri de atacuri:
- Capitalismul, distrugerea sociala si controalele politice care controleaza viata economica.
- Sociologia in sine, organizarea sociala nu mai este analizata din punct de vedere
functional sau disfunctional, ci ca un set de procese prin care un sistem de dominatie
controleaza fiecare aspect sau initiativa a vietii sociale.
Acesta este sensul real al globalizării: o economie mondială nu poate fi controlată de către o
autoritate politica naționala sau regionala si proteste nationale.
Sociologia a renascut ca sociologie industrial sub conducerea lui Georges Friedmann, in
multe tari diferite. Acesta a criticat ideologia științifica, organizarea muncii și a propus ca
această analiză se concentreze asupra circulație forței de muncă și a conștiinței de clasă deja
emergente, procesele dezorganizarii, așa-numita clasa muncitoare.