Enigma Otiliei-Relatia dintre 2 personaje

Relaţia dintre Felix şi Otilia, personajele principale ale romanului “Enigma Otiliei”,
conturează tema romanului, dragostea, totodată ajutând la prezentarea burgheziei bucureştene
în care domina superficialitatea şi snobismul.

Relaţia celor doi este valorificată şi prin prezenţa statului social, moral şi psihologic al
acestora.

Din punct de vedere social, Otilia este fiica nelegitimă a lui moş Costache, este orfană, se
înscrie la conservator pentru că avea talent artistic. Mai mult, aceasta se căsătoreşte cu
Pascalopol, de care divorţează ulterior şi-şi găseşte un “conte exotic”. Moral vorbind, este o
fiinţă complexa, o adevărată enigmă în condiţiile în care fiecare dintre personajele implicate o
văd într-o altă lumină. Spre exemplu, pentru Aglae este o stricată, o dezmăţată, Moş Costache
o vede ca pe o copilă, iar pentru Pascalopol este o fată delicioasă dar enigmatică. Otilia se
comporta de multe ori copilăreşte, putând părea prea superficială, dar în accelaşi timp dă
dovadă de maturitate, înţelepciune.Psihologic, pare să aibe o personalitate puternică,
extrovertită, fiind o fire de artist dublată însă de cochetoria specifica vârstei.

Felix este, din punct de vedere social, orfan aflat sub tudela lui moş Costache, venit la
Bucureşti pentru a studia medicina. Spre finalul textului aflăm că a reuşit să treacă peste
despărţirea de Otilia, ajungând un medic renumit, la fel ca tatăl său şi se căsătoreşte cu o fată
din lumea bună bucureşteană. Moral, pare să fie un tânăr integru, onest in sentimente,
dezinteresat de averea lui Costache, chiar dacă în finalul romanului îl găsim în tiparul burghez
bucureştean. Psihologic, înfăţişează tânărul intelectualului în formare.

Patru elemente de structură şi de compoziţie care evidenţiază relaţia celor două personaje
sunt date de titlu, perspectiva narativă, relaţiile temporale şi spaţiale şi incipitul şi finalul.

Titlul este în directa relaţie cu conţinutul textului, anticipând rolul central al personajului
eponim Otilia. Din punct de vedere morfologic este alcătuit din substantivul comun “enigma”,
sugerând misterul ce învăluie personajul şi din substantivul propriu în genetiv “Otiliei”, despre
care autorul însuşi mărturisea că se întruchipează propriei ipostaze feminine.

Perspectiva narativă constă în prezenţa unui narator omniscient, obiectiv, care relatează la
persoana a III-a, focalizarea fiind Otilia. Ca un element de modernitate se conturează însă o
limitare a omniscienţei narative. Astfel, naratorul vede prin ochii lui Felix, însă unele lucruri
se par întunecate, neclare.

O secvenţă reprezentativă se conturează chiar la începutul textului, suprizând venirea lui

Felix în casa lui moş Costache. Felix este întămpinat la intrarea în casă de Otilia care îi apare
ca o fiinţă cochetă şi prietenoasă şi îi face cunoştiinţă cu familia Tulea şi cu Pascalopol. Mai
mult decât atât, Otilia îi oferă camera ei până când tânărul primeşte propria cameră
declanşându-se astfel altruismul în contrast cu membrii familiei Tulea care îi fac o primire rece,
răutăcioasă. Secvenţa anticipează pe de-o parte conflictul legat de moştenirea averii lui
Costache Giurgiuveanu.

O altă secvenţă reprezentativă pentru relaţia dintre cei doi este cea cu vizită la moşia lui
Pascalopol. Datorită geloziei care zace în el, Felix accept să meargă cu Otilia la Pascalopol
pentru a vedea cum stau de fapt lucrurile. Acesta este impresionat de bunul gust al moşiei dar
şi de respectful pe care Pascalopol i-l ofera Otiliei. Aici Felix realizează că dragostea dintre
Otilia şi Pascalopol este mai degrabă una tată-fiică.

Încă din incipit vedem cum se formează o legatură strânsă între cei doi tineri. Fire jucăuşă,
Otilia îl face pe Felix să se indragostească de ea şi, deşi, manifestă un interes asupra acestuia,
conştientizează că iubirea ei este mai degrabă una sufocantă şi prefer să plece departe de acesta.

Mai mult decât atât, se vede din depărtare că dragostea celor doi este una atipică acelor
vremuri când totul se baza pe interes. Vedem de-a lungul romanului că toţi sunt conduşi de
dorinţa de avere, în timp ce Felix şi Otilia, deşi nu deţin nimic nu manifestă niciun interes
pentru bani, ci din contra sunt, mai mult sau mai puţin conduşi de sentimente.

În concluzie, datorită faptului că relaţia celor doi este una bazată pe iubire, atipică acelor
timpuri în care domina superficilitatea, se poate spune că tema textului reflecta relaţia dintre
Felix şi Otilia. Astfel, în lumea burghezei bucureştene, o lume superficial unde toate relaţiile
sunt bazate pe interes, relaţia de iubire dintre Felix şi Otilia vine ca o gură de aer proaspăt, care
deşi nu se împlineşte, dă un strop de culoare monotoniei care domină vieţile oamenilor.