Bărbatul - Magda Isanos

1
Umplând încăperea şi inima toată,
bărbatul veni de-afară, din zloată;
glasul lui mare făcu să se sperie focul.
Suduia lepădându-şi cojocul.

Parc-ar fi un stejar stufos,

gândii în taină, dar era frumos.
Se supăra şi-ndată râdea.
Acum-am să-l fac să nu mai poată pleca.

“Tu eşti subţire şi ageră ca o nuia,

îmi spunea uneori,
eşti plină de ghimpi şi de flori;
teme-te de mâna mea, c-ai să mori…”

Puterea izvora potolit,

din braţele şi pieptul lui dezgolit…

Doamne, fă-mă că Dalila, vicleană,

când o da geană prin geană,
să-i aflu taina şi să-l robesc
visului meu pământesc.