Curs IV 25.10.

2018

Dicționarul de cuvinte derivate în care găsim cuvinte derivate din limba română.
Ex: Silviu Constantinescu, Dicționar de cuvinte derivate a limbii române, București,
Ed. Niculescu, 1998
Dicționarul de expresii și locuțiuni românești cuprinde numeroase expresii, locuțiuni,
dar nu proverbe, cărora li se explică sensul/ sensurile pe care le au.
Ex: Stelian Dumistrăcel, Dicționarul Expressilor Românești, Iași, Ed. Institutul
European, 1997
Marin Bucă, Marele dicționar de expresii românești, București, Ed. Meteorpress,
2012
Enciclopediile sunt lucrări lexicografice deosebite într-o anumită măsură de dicționare.
Diferența constă în faptul că într-o enciclopedie se pornește de la noțiuni care sunt canalizate
și exemplificate cu diferitele lor accepțiuni urmate de informații de ordin istoric, geografic,
etc.
Ex: Dicționarul enciclopedic român (DER), 4 volume, 1962-1966
Dicționarul enciclopedic ilustrat, Chișinău, Ed. Cartier, 1999

NEOLOGISMELE
Etimologic vorbind, prin neologisme înțelegem cuvinte mai nou-apărute într-o limbă
oarecare, indiferent dacă acestea sunt împrumuturi (sanviș, mouse) sau creații interne ale
limbii respective (blogeriță, vlogeriță).
Termenul „neologism” (împrumutat din franceză, „neologisme”) e format pe baza a
două elemente de origine grecească: adj. „neos” = nou și „logos” = cuvânt. Cum e și firesc,
calitatea de cuvânt nou se pierde cu timpul, iar ceea ce a fost cândva un neologism, devine un
termen de uz general, iar din diverse motive se poate chiar arhaiza. Așa s-a întâmplat de-a
lungul veacurilor cu termeni precum „pașă”, „catagrafie (=inventar)”.
În lingvistica românească sunt socotite neologisme în special împrumuturile pe care
româna le-a făcut din limbile occidentale, ori direct din limba latină.

* În dicționar, prescurtarea „lat.”= moștenit, iar „din lat.” = din latina savantă. De exemplu,
chiar = lat. clarus , clar = din lat. clarus / drept= lat directus, direct= din lat. directus
 Calitatea de neologisme e conferită nu numai de pătrunderea lor târzie în limbă, ci și
de apartenența la fondul lexical internațional sau de faptul că denumesc noțiuni de cultură
(ordin cultural).
Așa cum sunt ele înțelese în lingvistica românească, neologismele caracterizează mai
ales vorbirea oamenilor instruiți și cultivați.
În special în secolul XX, dar și XXI, neologismele au pătruns și continuă să pătrundă
masiv în varianta populară a limbii. Ex: centru, deputat, guvern, ordin, ordonanță, miting,
violență, senator, președinte.
Deși sunt relativ vechi în limbă și de multe ori perfect asimilate de către vorbitori,
aceste cuvinte continuă să rămână neologisme pentru simplul fapt că reprezintă împrumuturi
latino-romanice și mai rar germanice. Însă nu trebuie să absolutizăm sursele neologismelor,
întrucât unele dintre ele provin din greacă, de pildă „haos” sau „tiran”, sau din engleză, „hot-
dog”, „mall”.
Tot neologisme trebuie considerate și unele formații interne ale limbii române, însă cu
condiția ca acestea să rezulte din combinarea a două elemente formative neologice (ex.
apoetic) sau să conțină în structura lor un element constitutiv neologic (ex. nepoetic). Astfel, o
serie de derivate cu ajutorul prefixului negativ „ne” trebuie considerate neologisme dacă
afixul amintit se adaugă la teme neologice (neclar, nefavorabil).
Într-o situație similară sunt și formațiunile create pe tărâmul limbii române precum
„gândirism” (de la revista Gândirea), „poporanism”, „becalism”.
Un tip de neologisme sunt și acele derivate și compuse care iau naștere prin calchierea
sau imitarea unor modele străine. Ex. încântat –enchante(FR), supraveghea- surveille (FR),
locțiitor- lieutenant (FR).
Neologismele formează cel puțin o treime din lexicul românesc actual și prin
intermediul lor se ilustrează cel mai bine contactul lingvistic. Prin urmare, neologismele dintr-
o limbă se datorează groso modo contactului lingvistic direct sau contactelor științifice ori
culturale.