Sunteți pe pagina 1din 2

EXCLUSIV Pentru cine a negociat Viorica Dancila postul de comisar european.

Rovana Plumb a ramas pe dinafara


Sebastian Zachmann,

In discutiile purtate cu liderii europeni, premierul a negociat pentru Romania functia de comisar european
pentru Transporturi. Favorit pentru nominalizare ar fi Eugen Teodorovici, ministrul de Finante, sustin surse
politice pentru ,,Adevarul". Alte portofolii europene luate in calcul de Guvern sunt Politica Regionala si Agenda
Digitala, cu doua nume-surpriza: Mircea Geoana si Victor Negrescu.

Premierul Viorica Dancila le-a transmis liderilor PSD, in sedinta Biroului Permanent de miercuri, ca a discutat
la Bruxelles cu liderii europeni Jean-Claude Juncker si Frans Timmermans despre impartirea portofoliilor in
viitoarea Comisiei Europeana. Fiecare Guvern al statelor UE desemneaza un comisar european, insa importanta
portofoliilor e decisa prin lobby politic si negocieri intre principalele forte din Parlamentul European: PPE
(dreapta), PES (socialisti) si ALDE - En Marche, grupul politic creat de presedintele Frantei, Emmanuel
Macron, din care va face parte si Alianta USR-PLUS. In acest moment, Romania detine Dezvoltarea Regionala,
prin comisarul Corina Cretu, care nu va fi sustinuta insa pentru un nou mandat, dupa ce a trecut de la PSD la
ProRomania. Dezvoltarea Regionala e unul dintre portofoliile extrem de ravnite la Bruxelles, datorita bugetului
imens : aproximativ 352 miliarde de euro in perioada 2014-2020.

Guvernul Dancila revendica portofoliul Transporturilor, unde premierul intentioneaza sa-l propuna pe ministrul
de Finante, Eugen Teodorovici, sustin surse din PSD pentru ,,Adevarul". A doua optiune pentru Guvernul
Dancila e portofoliul pentru Extindere si politica de vecinatate, detinut in acest moment de austriacul Johannes
Hahn, comisar aflat la al doilea mandat. Varianta Vioricai Dancila pentru acest portofoliu e fostul lider PSD
Mircea Geoana, cu care a discutat saptamana trecuta, la Guvern, sustin sursele citate.

Pe locul trei in odinea preferintelor ar fi Agenda Digitala, post detinut in acest moment de reprezentantul
Bulgariei. Varianta Romaniei pentru acest portofoliu ar fi Victor Negrescu, fost ministru pentru Afaceri
Europene, schimbat din Guvern la insistentele lui Liviu Dragnea chiar inainte ca Romania sa preia presedintia
rotativa a Consiliului UE. Daca nu va obtine functia de comisar, Victor Negrescu va ajunge eurodeputat, insa
trebuie sa astepte iesirea Marii Britanii din UE, cand Romaniei ii va reveni un loc in plus in Parlamentul
European.

Rovana Plumb a pierdut trenul de Bruxelles

,,Rovana Plumb a ramas iar pe dinafara. Daca Dragnea ar fi fost in libertate, Rovana, favorita sa, ar fi fost
propunerea Guvernului pentru portofoliul Mediului", sustine unul dintre liderii PSD pentru ,,Adevarul". Fostul
lider PSD Liviu Dragnea i-a promis public Rovanei Plumb, in timpul mitingului de la Targoviste, ca o va
sustine pentru o functie de comisar european. Dupa incarcerarea lui Dragnea, noua echipa de conducere a
partidului, dominata de Viorica Dancila si Paul Stanescu, i-a inlaturat din functii pe toti apropiatii fostului
presedinte PSD. ,,Rovana Plumb n-a scos o vorba la sedinta PSD in care Viorica Dancila a povestit ce negocieri
a purtat la Bruxelles", sustin sursele citate. Un alt lider PSD care visa la functia de comisar era Claudiu Manda,
sotul Olgutei Vasilescu, cuplu aflat mereu in proximitatea lui Liviu Dragnea.

Oficiali din Ministerul de Externe au explicat pentru ,,Adevarul" ca va fi greu pentru Romania sa obtina un
portofoliu cu greutate, in conditiile in care relatiile dintre Viorica Dancila si Frans Timmermans nu sunt cele
mai calde. Timmermans, actualul prim-vicepresdinte al Comisiei Europene, este cel mai influent socialist la
Bruxelles, dar si unul dintre criticii vehementi ai asaltului dat de PSD la Justitie. La ultima intalnire, Viorica
Dancila i-a promis lui Frans Timmermans, candidatul socialistilor pentru sefia Comisiei Europene, ca
Executivul va sustine statul de drept la Bucuresti. Romania ar avea o sansa in plus sa obtina un portofoliu
relevant daca propunerea Guvernului va fi sustinuta si de presedintele Klaus Iohannis in Consiliul European,
deci ar fi nevoie de un dialog prealabil intre presedinte si premier.

Nici Cretu, nici interimar Functia de comisar european e incompatibila cu functia de eruoparlamentar, asadar
Corina Cretu, aleasa eurodeputat pe listele ProRomania, va renunta la postul de comisar pentru Dezvoltare
Regionala, in conditiile in care este exclus ca Guvernul PSD sa o sustina pentru un nou mandat. Potrivit legii,
Romania are dreptul sa trimita la Bruxelles un nou comisar european, cu mandat limitat, pana in toamna, cand
se va instala noua Comisie Europeana. Insa Viorica Dancila refuza sa trimita un comisar interimar, sustin surse
din conducerea PSD. Probabil, portofoliul Romaniei va fi dus la bun-sfarsit de Gunther Oettinger, comisarul
european responabil de buget si resurse umane.

De asemenea, Olanda, Estonia si Letonia se afla in situatia Romaniei, cu comisari care au fost alesi in urma cu
doua saptamani si europarlamentari, insa cele trei state vor trimite interimari la Bruxelles pana in toamna. La
polul opus e Mariya Gabriel, comisarul Bulgariei, care a preferat sa renunte la mandatul de eurodeputat pentru a
incheia rolul de comisar european pentru Agenda Digitala. Totusi, Mariya Gabriel a primit asigurari de la
Guvern ca va obtine un nou portofoliu in viitoarea Comisie Europeana.

S-ar putea să vă placă și