BIODIESEL

Biodieselul este un biocombustibil sintetic lichid care se obţine din lipide naturale, ca
uleiuri vegetale sau grasimi animale, noi sau folosite, prin procese industriale de
esterificare şi trans-esterificare. Se poate folosi în substituirea totală sau parţială a petro-
dieselului.

Biodieselul poate să se amestece cu motorină care provine din rafinarea petrolului în

diferite cantităţi. Se folosesc abrevieri potrivit procentajului de biodiesel din amestec:
B100 în cazul folosirii de 100% biodiesel, sau notaţii ca B5, B15 sau B30 unde numărul
indică procentajul de volum biodiesel din amestec.

Uleiul vegetal si proprietatile sale pentru combustibilul motoarelor, se cunosc de la

inventarea motorului diesel, datorită rezultatelor lui Rudolf Diesel. La începutul secolului
XXI, în contextul căutării de noi surse de enegie şi a îngrijorării privind încălzirea
globală, s-a accelerat folosirea lor în locul derivaţilor din petrol.

Sursa de ulei vegetal în mod normal este uleiul de rapiţă, o specie cu un înalt conţinut de
ulei şi se adaptează bine la climele reci. Totuşi, există şi alte varietăţi cu randament mai
mare la ha., cum ar fi palmierul de ulei, jatropha curcas etc. De asemenea, se pot folosi şi
uleiuri folosite (ex. uleiul uzat la bucătărie): în cazul acesta materia prima este ieftină, în
plus, în acest mod se reciclează un ulei care altfel ar fi fost reziduu.
Biodieselul descompune cauciucul natural, de aceea este necesar substituirea prin
elastomeri sintetici în cazul folosirii de amestecuri cu un înalt conţinut de biodiesel.

Impactul ambiental si consecinţele sociale din previzibila producţie şi comercializare

masivă, în special în tările în curs de dezvoltare sau în lumea a treia, este obiectul între
specialişti şi diferite agenţi sociali, guvernamentali şi internaţionali.

BIOGAZ
Biogazul este un amestec de gaze combustibile, care se formează prin descompunerea
substanţelor organice în mediu umed şi lipsă de oxigen. Componentul de bază a
biogazului este metanul. Primele descrieri a biogazului sunt efectuate de către fizicianul
Volta la sfârşitul secolului al XVII-lea. Volta a extras pentru prima dată metanul din
gazele de mlaştină.

Procesul de formare a biogazului, fermentarea anaerobă, are loc la temperaturi între 20-
45°C, în prezenţa a două specii de bacterii:
- Bacilus cellulosae methanicus, responsabil de formarea metanului
- Bacilus cellulosae hidrogenicus, responsabil de formarea hidrogenului
Ulterior, aceste două specii au fost reunite sub denumirea comună de methano-bacterium.
Ca materie primă pentru formarea biogazului serveşte biomasa, ce reprezintă materiale
vegetale reziduale. Celuloza este principalul component a materiei organice utilizate la
formarea biogazului. Conţinutul celulozei în materia organică este de circa 50%. Dintre
alte componente putem menţiona plantele acvatice, algele, resturile animaliere etc.

În prezent există circa şapte procedee de recuperare a energiei din reziduurile organice
agricole: fermentarea anaerobă la temperatura mediului ambiant, fermentarea anaerobă la
temperaturi ridicate, descompunere anaerobă termofilă, distilarea distinctivă,
compostarea, incinerarea şi transferul de căldură.

Cel mai ridicat potenţial îl are procesul de fermentare anaerobă la temperaturi în jur de
40°C. Prin fermentarea anaerobă, microorganismele descompun materia organică,
eliberând o serie de metaboliţi, în principal bioxid de carbon şi metan. În functie de
materia primă, cantitatea de metan în biogaz este de 35-80%. Cantitatea maximă de
metan se obţine la fermentarea resturilor animaliere, în special de la complexele avicole.

Biogazul necesită a fi prelucrat până la utilizare. De obicei este trecut prin separatoare
speciale, unde metanul este separat de restul gazelor. Utilizarea biogazului brut
(preseparat) poate duce la intoxicare, deoarece în componenta acestuia gaze toxice.

Dintre componentele chimice ale materiei organice, gradele cele mai ridicate de
conversiune în biogaz au celulozele, hemicelulozele şi grăsimile.

Fermentarea anaerobă nu poate avea loc în prezenţa luminii şi oxigenului, în lipsa unui
mediu cu umiditate mare. La descompunerea materiei organice mai participă
microorganismele fermentative nespecializate: bacterii celulozice, lactice, acetice, sulfat-
reductoare şi denitrificatoare, precum şi numeroase specii de ciuperci şi unele drojdii.
Microorganismele menţionate îşi petrec activitatea în prima fază a fermentării.

Pe lângă metan se mai elimină hidrogen, hidrogen sulfurat, vapori de apă, amoniac, azot,
indol şi scatol.

Metanul este componentul care conferă biogazului valoare energetică. În stare pură este
un gaz combustibil, lipsit de culoare, miros sau gust; mai uşor decât aerul (M=16); arde
cu flacără albăstruie; are o putere calorică de 97 MJ pe mililitru (puţin mai mult ca
motorina). Biogazul, comparativ cu metanul pur, are o putere de 25 MJ/ml, din cauza
prezenţei în el a bioxidului de carbon şi altor gaze. Metanul nu se liche-fiază la
temperatura mediului ambiant (de la -20°C până la +40°C). Se păstrează la presiuni joase
în containere cu volum mare sau presiuni ridi-cate în volume mici.

Întrebuinţarea metanului.
a) Metanul se întrebuinţează ca agent energetic. Este un combustibil superior cărbunelui
şi chiar unor produse petroliere prin puterea calorică mai mare, cheltuieli de exploatare şi
transport mai redus.
b) metanul poate fi utilizat la obţinerea hidrogenului prin descompunere sau prin oxidare,
când se obţine carbon, vapori de apă sau oxizi de carbon şi hidrogen
c) este importantă reacţia de clorurare a metanului, în urma cărora se obţine clormetan,
diclormetan, tricolormetan, tetraclormetan

Prin clorurarea metanului se obţin unii dizolvanţi şi agenţi frigorifici.

Prin nitrarea metanului se obţine nitrometanul, folosit ca dizolvant şi în unele sinteze

organice prin amonooxidare.