Turism International, Turism Rural

ANDREEA BĂLTĂREŢU
MANAGEMENTUL TURISMULUI
INTERNAŢIONAL
MANAGEMENTUL TURISMULUI
RURAL
5
CUPRINS
PREFAŢĂ
CAPITOLUL 1: INTRODUCERE ÎN TURISMUL INTERNAŢIONAL

1.1. Definiţii uzuale
1.2. Tipologia formelor de turism
1.3. Tendinţele turismului actual
CAPITOLUL 2: ISTORICUL APARIŢIEI ŞI EVOLUŢIEI TURISMULUI

INTERNAŢIONAL
2.1. Anii de început (Epoca Preistorică)
2.1.1. Primele civilizaţii
2.1.2. Contribuţia grecilor
2.1.3. Vechii romani
2.1.4. Călătoriile de plăcere în Asia
2.2. Anii de Mijloc (Evul Mediu)
2.2.1. Pelerinajele creştine
2.2.2. Primele expediţii
2.2.3. Turismul “modern” al erei medievale
2.3. Renaşterea
2.3.1. Călătorii pentru cunoaştere
2.3.2. Primele paşapoarte şi cecuri de călătorie
2.3.3. Marele Tur (Grand Tour)
2.4. Revoluţia Industrială
2.4.1. Apariţia turismului de masă
2.4.2. Începutul vacanţelor
2.4.3. Piaţa clasei mijlocii
2.5. Turismul modern
2.6. Turismul durabil (ecoturismul)
CAPITOLUL 3: COMPONENTELE INDUSTRIEI CĂLĂTORIILOR

3.1. Transportul şi infrastructura
3.2. Cazarea şi serviciile ospitalităţii
3.2.1. Cazarea şi serviciile legate de aceasta
3.2.2. Alimentaţia
3.2.3. Serviciile de suport
3.3. Sistemele de distribuţie utilizate în turism
3.4. Rolul sectoarelor public şi privat în turism
CAPITOLUL 4: ANALIZA STATISTICO-ECONOMICĂ A INDUSTRIEI

CĂLĂTORIILOR ŞI TURISMULUI ÎN ANUL 2002
4.1. Impactul călătoriilor şi turismului asupra economiei
4.1.1. La nivel mondial
4.1.2. La nivelul Uniunii Europene
4.1.3. La nivelul Europei Centrale şi de Est
4.2. Circulaţia turistică internaţională
CAPITOLUL 5: PLANIFICAREA ÎN TURISM

5.1. Componentele unui plan turistic
5.2. Fazele planificării în turism
6
5.3. Program de acţiuni specifice unei dezvoltări turistice
CAPITOLUL 6: DEZVOLTAREA TURISTICĂ DURABILĂ ŞI TUISMUL DURABIL

6.1. Aspecte generale privind dezvoltarea turistică durabilă
6.2. Turismul durabil- formă a dezvoltării turistice durabile
6.2.1. Definire, scop, caracteristici
6.2.2. Principii fundamentale
6.2.3. Relaţia dintre turismul durabil şi ecologie
6.2.4. Indicatorii de evaluare a durabilităţii turismului
CAPITOLUL 7: RELAŢIA TURISM-POPULAŢIE GAZDĂ-MEDIU AMBIANT

7.1. Industria turistică, mediul şi comunitatea locală
7.2. Efectele pozitive
7.2.1. Efectul economic al turismului
7.2.2. Efectul politic al turismului
7.2.3. Efectele socio-culturale
7.2.4. Efectele ecologice şi de mediu
7.3. Efectele negative ale turismului
7.3.1. Efectul politic al turismului
7.3.2. Efectele socio-culturale
7.3.3. Efectele ecologice şi de mediu
7.4. Studiu de caz: Mediul ambiant european- prezent şi perspective
7.5. Studiu de caz: Reţeaua Ecologică Paneuropeană
CAPITOLUL 8: IMPORTANŢA CALITĂŢII MEDIULUI PENTRU TURISM

8.1. Definirea şi componentele mediului
8.2. Abordarea OMT cu privire la calitatea în turism
8.3. Conceptul de calitate totală în turism
CAPITOLUL 9: TURISMUL DE AFACERI

9.1. Diferenţele majore dintre piaţa turismului de afaceri
şi cea a turismului de odihnă
9.2. Avantajele şi tendinţele turismului de afaceri
CAPITOLUL 10: TURISMUL RURAL EUROPEAN

10.1. Noţiuni introductive
10.2. Piaţa turistică rurală
10.3. Efectele practicării turismului rural asupra comunităţilor locale
10.4. Studiu de caz: Turismul rural european
10.5. Studiu de caz: Regiunea Valonia din Belgia
CAPITOLUL 11: PIAŢA INTERNAŢIONALĂ A ECOTURISMULUI

11.1. Definiţii şi principii
11.2. Aspecte generale
11.2.1. Dimensiunea pieţei
11.2.2. Profilul pieţei
11.2.3. Statistici privind principalele destinaţii ecoturistice
ale lumii
11.3. Studiu de caz: Piaţa ecoturistică americană
11.3.1. Dimensiunile pieţei
11.3.2. Caracteristicile specifice ale pieţei ecoturistice americane
11.4. Studiu de caz: Ecoturismul în Nepal
CAPITOLUL 12: TRANSPORTUL AERIAN

12.1. Consideraţii generale privind transporturile aeriene
7
12.2. Caracteristicile specifice ale transportului aerian
12.3. Turismul şi transportul aerian
12.4. Reglementări internaţionale
12.5. Modalităţi de comercializare şi promovare a transporturilor aeriene
12.5.1. Computer Reservation System (CRS)
12.5.2. Ticketing-ul
12.5.3. Billing Settlement Plans (BSP)
12.6. Analiza statistică a transportului aerian internaţional
12.7. Schimbări majore globale pentru transportul aerian în secolul 21
12.8. Cifre cheie în industria transporturilor aeriene din Europa
12.9. Suprarezervarea în transportul aerian de pasageri
CAPITOLUL 13: PROTECŢIA ŞI SECURITATEA TURIŞTILOR

13.1. Mijloace de planificare a protecţiei şi securităţii turiştilor
13.1.1. Prevenirea turiştilor cu privire la stupefiante
13.1.2. Starea de sănătate a turiştilor
13.1.3. Poliţia
13.1.4. Protecţia anti-incendii
13.1.5. Protecţia consumatorilor; serviciile de reclamaţii pentru turişti
13.1.6. Asigurarea turistică şi asistenţa în călătorie
13.1.7. Problemele de comunicare ale vizitatorilor
13.2. Implicarea sectoarelor industriei turismului în protecţia şi securitatea turiştilor
13.2.1. Unităţile de cazare
13.2.2. Transportul
13.2.3. Unităţile de alimentaţie publică
13.2.4. Organizatorii de voiaje şi agenţiile de voiaj
13.2.5. Însoţitorii, ghizii şi organizatorii de vizite turistice
13.2.6. Administratorii atracţiilor turistice
13.2.7. Organizatorii de conferinţe şi reuniuni
13.2.8. Informaţiile în materie de securitate şi protecţie a turiştilor
13.3. Impactul evenimentelor de la 11 septembrie din Statele Unite ale Americii asupra
fenomenului turistic
13.4. Ciclul unei catastrofe turistice
CAPITOLUL 14: POLITICI TURISTICE

14.1. Politica turistică a Ciprului
14.2. Politica turistică a Serbiei
CAPITOLUL 15: ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A TURISMULUI

15.1. Scurt istoric
15.2. Membrii OMT-ului
15.3. Domenii de activitate
15.4. Activităţi regionale
15.5. Modul de finanţare al OMT-ului
CAPITOLUL 16: ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE CU REPONSABILITĂŢI ÎN

SECTOARELE CONEXE TURISMULUI
16.1. În domeniul protejării mediului
16.1.1. Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU)
16.1.2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Învăţământ,
Ştiinţă şi Cultură (UNESCO)
16.1.3. Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN)
16.1.4. Federaţia Naturii şi a Parcurilor Naţionale din Europa (FNNPE)
16.1.5. Centrul Mondial de Monitorizare a Conservării (WCMC)
16.1.6. Bird Life International
8
16.2. În domeniul transporturilor aeriene
16.2.1. Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO)
16.2.2. Asociaţia Internaţională a Transporturilor Aeriene (IATA)
16.3. În domeniul turismului rural. Federaţia Europeană de Turism Rural
(EUROGÎTES)
CAPITOLUL 17: EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR
BIBLIOGRAFIE
9
PREFAŢĂ
Industria călătoriilor şi a turismului este, în prezent, una dintre cele mai importante
componente ale economiei mondiale, cu tendinţe semnificative de creştere în viitor deoarece,
pe glob, încă există numeroase atracţii turistice neexplorate, necunoscute, pure şi neatinse,
spre care fluxurile turistice actuale sunt sporadice. Din fericire, profitabilitatea şi longevitatea
turismului depind de “autenticitatea”, de “mediul curat” şi de condiţii sigure la locul de
destinaţie turistică.
Lucrarea de faţă se adresează, în acest context, tuturor celor preocupaţi de turism, prin
implicarea lor directă şi indirectă în acest fenomen precum agenţii economici (care participă la
structurarea produsului turistic, de la identificarea nevoii pentru o anumită formă de turism
până la satisfacerea, pe deplin, a acesteia, cu ajutorul prestatorilor specializaţi), cercetătorii (în
scopul furnizării unor noi teme de reflecţie), specialiştii, cadrele didactice şi, nu în ultimul
rând, studenţii (pentru a-i ajuta în efortul lor de îmbogăţire a nivelului de cunoaştere). De
asemenea, în măsura în care fiecare individ are un vis legat de o anume destinaţie turistică, pe
care şi-l doreşte transpus în realitate, lucrarea, prin intermediul temelor propuse, a studiilor de
caz, poate satisface, măcar mental, această dorinţă.
Turismul fiind un domeniu extrem de vast, ne-am propus să abordăm aspecte legate de
contradicţia din prezent, cu efecte în viitor, cu privire la armonizarea dintre practicarea
continuă a turismului şi protejarea mediului ambiant, astfel încât, de resursele turistice actuale
să poată beneficia şi generaţiile viitoare, adică o exploatare durabilă. Probabil că, în viitor, nu
va mai fi nevoie să alăturăm termeni ca “durabil” şi “mediu înconjurător” pentru a face
diferenţa dintre produse şi practici “dezirabile” şi “predominante” – din momentul în care
profitabilitatea va însemna un consum şi o producţie responsabile.
Lucrarea “Turismul internaţional – de la teorie la practică” are, de asemenea, drept
scop prezentarea problematicii complexe a acestui domeniu precum principalele elemente
componente, forme moderne de turism, politici turistice la nivel internaţional, transport aerian,
planificarea şi calitatea în turism.
Într-un context nu prea favorabil turismului, în care acte reprobabile îşi pun amprenta
asupra rezultatelor economice ale acestei industrii, lucrarea de faţă se doreşte şi o pledoarie
pentru practicarea turismului, pentru avantajele acestuia, deoarece, întotdeauna, el oferă
amintiri, imagini, întâmplări şi prieteni pe viaţă.
Autorul
5
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE ÎN TURISMUL INTERNAŢIONAL
Industria călătoriilor şi a turismului este considerată ca fiind cea mai importantă şi

mai diversă industrie a lumii. Multe naţiuni o consideră ca prima sursă de venituri a
economiei, prima industrie generatoare de locuri de muncă, prima industrie ce determină
creşterea sectorului privat şi prima industrie care determină dezvoltarea infrastructurii. Astfel,
dezvoltarea turismului este încurajată, mai ales, în ţările în dezvoltare în care alte forme ale
dezvoltării economice cum ar fi manufacturile sau exportul de resurse naturale nu sunt viabile
din punct de vedere comercial.
1.1. Definiţii uzuale

Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) este organismul interguvernamental
major care crează cadrul general de desfăşurare a activităţii turistice în lume. În anul 1991,
OMT şi Guvernul Canadei au organizat la Otawa Conferinţa Internaţională asupra Statisticilor
Călătoriilor şi Turismului, ocazie cu care s-a adoptat un set de rezoluţii şi recomandări cu
privire la conceptele utilizate în turism, definiţii şi clasificări. Astfel1:
- călătorul este reprezentat de totalitatea persoanelor care se deplasează între două sau
mai multe locaţii în orice scop;
- turismul reprezintă activitatea persoanelor care călătoresc către şi rămân în locurile
aflate în afara mediului lor obişnuit (uzual) pe o perioadă de timp de cel mult un an
pentru relaxare, afaceri sau alte scopuri;
- vizitatorul reprezintă orice persoană care călătoreşte într-un loc altul decât cel obişnuit
pentru mai puţin de 12 luni consecutive şi al cărei scop principal nu este acela de
prestare a unei activităţi lucrative la locul vizitat;
- turistul (overnight visitor-vizitatorul „de peste noapte”) este vizitatorul care rămâne
cel puţin o noapte în mijloacele de cazare colective sau private la locul vizitat;
- excursionistul (same day visitor-vizitatorul „de aceeaşi zi”) este vizitatorul care nu-şi
petrece noaptea în mijloace de cazare colective sau private la locul vizitat.
Reprezentarea schematică a tipologiei noţiunilor anterioare este următoarea:
1
International Tourism: A Global Perspective, OMT, Madrid, 1997, pag. 5
6
Călători vizitatori turişti (vizitatori de peste noapte)
(în scop de relaxare, excursionişti (vizitatori de aceeaşi zi)
recreere, vacanţe, vizite la prieteni,
rude, afaceri, religioase, tratament, pelerinaje etc.)
alţi călători
1.2. Tipologia formelor de turism îmbracă numeroase forme după cum urmează:
a. formele principale clasificate din punct de vedere geografic:
 turism intern (domestic) care cuprinde rezidenţii în interiorul ţării de referinţă
(circulaţia turistică internă);
 turism receptor care cuprinde străinii care călătoresc în ţara de referinţă;
 turism emiţător care cuprinde rezidenţii ţării de referinţă în afara graniţelor.
b. formele secundare clasificate din punct de vedere regional:
 turism interregional care cuprinde călătoriile în mai multe regiuni aflate în
aceeaşi provincie sau stat, sau în ţări diferite;
 turism intraregional care cuprinde călătoriile desfăşurate în interiorul unei
regiuni.
Regiunile reprezintă subdiviziuni geografice ale unui areal de mari dimensiuni
caracterizat prin elemente distincte2. În turism, sunt utilizate trei tipuri de regiuni clasificate în
funcţie de următoarele criterii3:
- din punctul de vedere al localizării geografice (regiune nordică, sudică etc.);
- din punct de vedere administrativ (provincia x, judeţul y, cantonul z etc.);
- din punctul de vedere al localizării şi resurselor naturale (Bazinul Pacificului, Coasta
Mediteranei, zona munţilor Bucegi etc.).
c. forme asociate structurate din punctul de vedere al orientării fluxurilor turistice:
 turism interior (inbound tourism) care cuprinde turismul intern (domestic) şi pe
cel receptor;
 turism naţional format din turismul intern (domestic) şi pe cel emiţător;
 turismul internaţional care cuprinde turismul emiţător şi pe cel receptor.
La nivel naţional şi internaţional întâlnim multe alte forme de turism practicate în
funcţie de specificul ofertei ţării respective, de sezon, de destinaţie etc.
2
3
Idem
7
1.3. Tendinţele turismului actual
Persoanele fizice, agenţii economici şi reprezentanţii statului implicaţi direct sau
indirect în activitatea turistică trebuie să cunoască tendinţele naţionale şi regionale pe care se
va fundamenta planificarea turismului intern. Adesea, tendinţele naţionale şi internaţionale
coincid, ceea ce face ca evoluţiile să fie pozitive. Cele mai evidente tendinţe ale turismului
actual sunt următoarele:
 turiştii de azi sunt mai numeroşi decât cei de altădată, fiind vorba de cei care doresc să
participe la activităţi recreative, sportive sau evocatoare, de aventură şi care doresc să
se familiarizeze cu istoria, cultura şi mediul natural specifice regiunilor vizitate.
Turiştii zilelor noastre sunt fizic şi intelectual mai activi decât cei din trecut;
 există în prezent numeroase forme particulare de turism individualizat pe centre de
interes ca natura şi fauna, siturile istorice, activităţile economice şi profesionale,
culturale etc.;
 se constată o intensificare a turismului care inspiră dorinţele vizitatorilor de a cunoaşte
zonele în care au trăit strămoşii lor. Ecoturismul, turismul cultural şi cel de aventură
cunosc, de asemenea, o dezvoltare rapidă. Turismul de pelerinaj, cel religios,
constituie dintotdeauna forme de turism ce nu pot fi neglijate;
 un număr crescând de persoane este în căutare de destinaţii, zone şi produse turistice
inedite. De aceea, ocaziile de dezvoltare a unor noi zone sau dezvoltarea celor
existente abundă;
 din ce în ce mai mulţi turişti se arată preocupaţi de a-şi menţine o stare de sănătate
corespunzătoare şi de a fi într-o formă fizică şi intelectuală adecvată. Ca urmare,
staţiunile specializate ca şi centrele de termalism se multiplică. Tratamentele medicale
bazate pe practici tradiţionale prezintă un interes din ce în ce mai mare, ele putând
servi ca obiect de activitate staţiunilor specializate şi unor forme particulare de turism;
 mulţi turişti au tendinţa de a avea mai multe vacanţe pe an însă mai scurte. De aceea,
trebuie să existe o gamă largă de destinaţii sau să se diversifice instalaţiile şi
activităţile turistice care să atragă vizitatorii în toate sezoanele;
 din punctul de vedere al criteriului „vârstă” un număr important de persoane
pensionate, fiind satisfăcute din punct de vedere, financiar voiajează din ce în ce mai
mult, numărul lor având o evoluţie ascendentă. Cât despre tinerii şi adulţii care se
deplasează în scop turistic, ei sunt întotdeauna cei mai numeroşi. Există din ce în ce
mai mulţi turişti infirmi care-şi manifestă dorinţa de a se deplasa în scop turistic, însă
instalaţiile şi serviciile sunt actualmente depăşite pentru ei;
8
 turistul care câştigă în experienţă şi în rafinament în materie de obişnuinţă de a
călători, aşteaptă servicii, echipamente şi atracţii de calitate, şi, în general, o revenire
satisfăcătoare a cheltuielilor pe care le fac (obţinerea unei satisfacţii corespunzătoare
banilor cheltuiţi);
 în domeniul voiajelor profesionale, participarea la reuniuni şi conferinţe va continua să
crească, ceea ce presupune locuri de desfăşurare din care să se obţină avantaje. În
timpul sejurului, aceşti turişti îşi alocă o parte din timp şi relaxării, distracţiei;
 mult mai pregnant decât în trecut, turiştii sunt preocupaţi de mediul ambiant şi de
societate. De aceea ei revin cu plăcere şi cu regularitate în locurile bine organizate şi
poluate la minim, evitând destinaţiile în care se manifestă probleme ecologice şi
sociale;
 acolo unde există eforturi de promovare turistică se recurge din ce în ce mai mult la o
planificare şi o gestionare adecvată ceea ce crează un turism de calitate care evită să
genereze probleme economice sau de mediu, permiţând să se profite la maxim de
recompensările economice;
 vechile staţiuni turistice sunt în curs de renovare şi de revitalizare pentru a răspunde
aşteptărilor turiştilor epocii noastre;
 turismul se adaptează din mers, din ce în ce mai mult, la tehnicile moderne (mai ales în
domeniul rezervării şi comercializării). Internetul este pe cale de a se afirma ca un
important instrument de informare şi promovare comercială;
 punerea în valoare a turismului atrage de multe ori acţiuni de încurajare a conservării
mediului, siturilor istorice şi tradiţiilor. De aceea, trebuie promovat un ecoturism
controlat pentru a justifica şi servi scopurilor de prezervare.
Pentru ca planificarea turistică să satisfacă aşteptările actuale şi de perspectivă ale
turiştilor şi să confere o durabilitate turismului, autorităţile locale trebuie să aibă o viziune
clară asupra tendinţelor acestui sector în plan internaţional.
9
CAPITOLUL 2
ISTORICUL APARIŢIEI ŞI EVOLUŢIEI TURISMULUI INTERNAŢIONAL
În timp ce conceptele de turism şi călătorie sunt la fel de vechi ca şi civilizaţia însăşi,

călătoria n-a fost întotdeauna una de plăcere. Evoluţia turismului internaţional a înregistrat o
curbă ascendentă, rareori sinusoidală. Specialiştii apreciază că există cinci etape majore ale
apariţiei şi dezvoltării turismului internaţional4:
2.1. Anii de început (Epoca Preistorică)

Motivaţiile de călătorie ale populaţiei în civilizaţia preistorică erau legate de
procurarea hranei, evitarea pericolelor sau deplasările către zone cu un climat mai favorabil.
Pe măsură ce s-au dezvoltat abilităţile şi îndemânările oamenilor şi au apărut primele
tehnologii, a existat şi o nouă motivaţie de călătorie şi anume comerţul (trocul) cu diverse
bunuri.
2.1.1. Primele civilizaţii. Pe măsură ce vechile imperii mondiale creşteau în Africa, Asia şi
Orientul Mijlociu, infrastructura necesară desfăşurării unei călătorii precum rute şi drumuri
terestre şi maritime erau construite, fiind create totodată şi primele mijloace de transport.
Începuturile călătoriilor guvernamentale oficiale au fost rezultatul direct al cârmuitorilor care-
şi trimiteau emisari în teren pentru a observa progresul războaielor purtate pentru mărirea
imperiilor sau pentru a colecta taxe de la cetăţeni. În timpul dinastiilor egiptene, călătoriile
pentru afaceri şi cele de plăcere au început să înflorească, au fost construite “centre ale
ospitalităţii” de-a lungul rutelor majore şi în oraşele mai importante. La apogeul Imperiului
Asirian, au fost improvizate mijloace de transport, majoritatea pentru uz militar, ca şi drumuri,
începându-se chiar marcarea distanţelor pe rutele principale. Persanii care i-au învins pe
asirieni au creat un adevărat sistem de drumuri, dezvoltând totodată un mijloc de transport pe
patru roţi;
2.1.2. Contribuţia grecilor s-a remarcat pe două planuri. În primul rând prin crearea unei
monede de schimb ceea ce a condus la modificarea nevoilor călătorilor de a transporta bunuri
pentru a face schimb la locul lor de destinaţie cu alte bunuri şi servicii. În al doilea rând, limba
greacă a început să fie răspândită tot mai mult mai ales în zona Mediteranei, ceea ce a facilitat
comunicarea în timpul călătoriei şi comerţului. Deoarece majoritatea satelor şi oraşelor
4
10
greceşti au fost localizate de-a lungul coastei, cele mai multe călătorii se făceau pe mare.
Călătoriile pentru afaceri guvernamentale au fost reduse la minim datorită independenţei
sistemului oraş-sat. Însă, grecilor le plăcea să călătorească în scopul vizitării altor oraşe pentru
plăcere (mai ales Atena), să participe la festivaluri religioase şi evenimente precum jocurile
olimpice organizate odată la patru ani în Olimpia;
2.1.3. Vechii romani. Ca şi grecii dinaintea lor, romanilor le plăcea să participe la evenimente
religioase şi atletice călătorind spre aceste oraşe. Tururile de oraş erau şi ele populare, mulţi
dintre romani vizitând Grecia. În acest scop, a fost publicat şi un ghid de călătorie în zece
volume în anul 170 d.Hr. de către grecul Pansanias. Intitulat “Un ghid pentru Grecia”, acesta a
vizat segmentul de turişti romani, descriind monumente, sculpturi, relatând poveşti, legende
şi mituri greceşti. Romanii vizitau, de asemenea, Egiptul pentru a vedea Sfinxul şi Piramidele.
Alexandria era o oază cosmopolită pentru aristocraţia romană. Clima Egiptului reprezenta şi
ea o călătorie-stimulent pentru romani datorită soarelui, căldurii şi mediului curat. Cetăţenii
Imperiului Roman aveau plăcerea să-şi facă cumpărăturile în afara graniţelor aşa cum se
întâmplă şi în zilele noastre în multe ţări ale lumii;
2.1.4. Călătoriile de plăcere în Asia. Civilizaţiile asiatice au şi ele o istorie a resorturilor ce
stau la baza călătoriei, ca, de exemplu, construirea unor case de vacanţă (secundare) ca şi
retrageri sezoniere în China şi Japonia;
2.2. Anii de mijloc (Evul Mediu)

În perioada secolelor 5-14 d.Hr., comerţul şi călătoriile au suferit un declin ca şi
drumurile care au ajuns în paragină iar condiţiile de călătorie au devenit dificile, chiar
periculoase.
2.2.1. Pelerinajele creştine. Biserica creştină a fost primul stimulent pentru călătorie în scopul
răspândirii bisericii şi religiei creştine. Călugării şi preoţii încurajau publicul să participe la
pelerinaje, care, în secolul 14 reprezentau un fenomen organizat de masă ceea ce a condus la
crearea unei reţele de “ospicii de caritate” cu participarea majorităţii claselor sociale. Creştinii
au vizitat, de asemenea, Roma şi Ierusalimul;
2.2.2. Primele expediţii. La sfârşitul secolului 13, Marco Polo a explorat rutele terestre din
Europa până în Asia. În China, el a descoperit un sistem de drumuri bine dezvoltat (primul a
fost construit în timpul Dinastiei Chou-1122-1221 î.Hr.). Cartea scrisă de Marco Polo cu
această ocazie a reprezentat principala sursă de informare despre viaţa din Est în timpul
acestei perioade. Alte publicaţii de călătorie au început să apară cu ajutorul presei tipărite (a
tipografiilor) iar Sir John Mandeville a scris, în anul 1357, o carte numită “Călătorii” care a
11
fost tipărită în câteva limbi cu accent pe descrierea călătoriei în locuri îndepărtate precum
Asia de SE;
2.2.3. Turismul “ modern” al erei medievale.
Din secolul 15 datează un adevărat record al package-tour-lui* actual care-şi are
originea în Veneţia. Pentru preţul plătit, turistul primea transbordările, mâncare, cazare,
călătorii cu măgarul, plimbări şi banii de mită necesari evitării birocraţiei, a formalităţilor. Au
apărut în această perioadă şi primele “fast-food-uri” plasate de-a lungul drumurilor frecventate
intens de către pelerini. În sezonul de vârf, existau negustori ambulanţi la marginea drumurilor
care comercializau diferite produse călătorilor (vin, fructe, peşte, pâine);
2.3. Renaşterea
Călătorii din secolele 14 –17 au avut drept motivaţie de călătorie dorinţa de a-şi lărgi
orizontul prin noi experienţe şi cunoştinţe.
2.3.1. Călătorii pentru cunoaştere. În Anglia, Regina Elisabeta I a promovat şi susţinut
turismul de studii prin intermediul căruia erau pregătiţi viitorii diplomaţi englezi iar
universităţi precum Oxford sau Cambridge în Anglia sau Salamanca în Spania, serveau
acestui scop. Anglia, a emis, de asemenea, o licenţă de călătorie valabilă 2-3 ani şi a introdus
restricţii de călătorie cu privire la suma de bani, numărul de cai şi servitori (de obicei în număr
de trei) pe care un călător îi putea lua cu el;
2.3.2. Primele paşapoarte şi cecuri de călătorie. Turiştii au primit şi paşapoarte pe care le
predau însă la punctele de ieşire din ţară şi primeau unul nou pentru fiecare ţară pe care o
vizitau. S-a introdus şi o linie de credit care funcţiona ca cecurile de călătorie moderne din
prezent;
2.3.3. Marele Tur (Grand Tour) a reprezentat cel mai bine structurat produs turistic pentru
acea perioadă. El a început să se deruleze la mijlocul anilor 1600, iar popularitatea lui a ţinut
până la mijlocul anilor 1800. Dorinţa de a căpăta noi cunoştinţe şi experienţe a rămas prima
motivaţie de călătorie pentru participanţii la Marele Tur. Acest produs turistic a fost
considerat ca reprezentând piatra de temelie a educaţiei şi culturii atinse de clasele sociale
superioare. Copii acestor familii călătoreau în anumite ţări pentru a vizita situri istorice şi
ruine, pentru a studia arta, arhitectura şi istoria acestora. A fost tipărit chiar şi un ghid special
pentru participanţii la acest tur, în anul 1778;
*
package-tour = călătorie turistică cu itinerariul prestabilit şi al cărei cost integral este achitat dinainte
12
2.4. Revoluţia Industrială
Aceasta a durat între anii 1750-1850 aducând profunde schimbări economice şi
sociale, mutaţii în zonele rurale de la o economie bazată pe agricultură la una bazată pe
industria de prelucrare şi la un mod de viaţă urban. Această revoluţie a introdus, de asemenea,
noi utilaje bazate pe motorul cu aburi pentru nave şi trenuri.
2.4.1. Apariţia turismului de masă. Schimbările sociale au adus modificări în ocupaţiile
oamenilor ceea ce a condus la expansiunea unei noi clase de mijloc, o creştere a timpului
liber, şi, pentru mulţi, o cerere sporită pentru activităţi recreative ceea ce a determinat un
declin din punctul de vedere al popularităţii Marelui Tur elitist;
2.4.2. Începutul vacanţelor. Iniţial, călătoriile pentru recreere se desfăşurau, în general, pe
parcursul unei singure zile, deoarece majoritatea populaţiei avea venituri suplimentare limitate
iar săptămâna de lucru de cinci zile nu era un lucru comun. La sfârşitul secolului 19,
muncitorii au început să beneficieze de concediu anual plătit. Pentru a scăpa de zonele urbane
aglomerate şi poluate, mulţi s-au îndreptat către zonele de litoral care ofereau condiţii pentru
tratament, acesta reprezentând punctul de pornire pentru turismul de relaxare din zilele
noastre;
2.4.3. Piaţa clasei mijlocii. Multe destinaţii, după ce au fost vizitate în principal de către
bogătaşi, ele s-au extins şi au “capturat” segmentul clasei de mijloc aflat în creştere,
atrăgându-l spre aceste destinaţii. Pentru destinaţiile gazdă, clasa de mijloc reprezenta o piaţă
vastă comparativ cu numărul mic de aristocraţi şi bogătaşi care le vizitau înainte. Avea, astfel,
loc, o compensare între numărul de sosiri ce a urmat şi volumul anterior al încasărilor;
2.5. Turismul modern

A fost o combinaţie de dorinţă, mobilitate şi accesibilitate ceea ce a făcut posibilă
existenţa turismului de masă. Odată cu secolul 20, au apărut noi tehnologii ca aviaţia,
computerele, roboţii şi comunicarea prin satelit ceea ce a transformat modul în care oamenii
trăiesc, muncesc şi se distrează. Tehnologiile moderne sunt creditate pentru dezvoltarea
turismului de masă din mai multe motive: creşterea timpului liber, obţinerea de venituri
suplimentare, dezvoltarea telecomunicaţiilor şi crearea unor modalităţi de transport eficiente şi
rapide.
Aşa cum se dezvoltă lumea în prezent, nu există nici o îndoială că şi turismul va
continua să fie unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei globale. În ciuda
recesiunilor periodice, schimbărilor politice şi climatice, războaielor, atentatelor teroriste şi
incertitudinilor cu privire la preţul combustibilului, turismul internaţional reprezintă cel mai
13
important element al bugetului comerţului internaţional. Turismul de azi presupune milioane
de oameni care se deplasează spre noi destinaţii turistice căutând o schimbare de mediu şi noi
experienţe;
2.6. Turismul durabil (ecoturismul)

Este vorba de practicarea acelei forme de turism care protejează mediul ambiant,
aceasta reprezentând unica soluţie prin intermediul căreia, de resursele turistice actuale, să
beneficieze şi generaţiile viitoare în condiţii similare, deoarece gradul de poluare al
mediului a ajuns în secolul 20 la un punct critic.
14
CAPITOLUL 3
COMPONENTELE INDUSTRIEI CĂLĂTORIILOR
Industria călătoriilor se numără printre primele industrii ale lumii ca volum de

activitate datorită diversităţii şi bogăţiei elementelor componente ceea ce determină încasări
ridicate ca urmare a desfăşurării activităţilor specifice. Ea este alcătuită dintr-un ansamblu
complex de elemente precum unităţi de cazare, de alimentaţie, mijloace de transport, agenţii
de voiaj, instalaţii de agrement etc.
3.1. Transportul şi infrastructura

Modul în care vizitatorii se deplasează către şi dinspre o destinaţie turistică sau se
deplasează în interiorul acesteia este responsabilitatea transportului în calitatea sa de
componentă a industriei călătoriilor. Indiferent că se desfăşoară pe apă, pe uscat sau în aer,
trebuie să existe facilităţi şi servicii adecvate pentru dezvoltarea unei destinaţii de succes.
Pentru existenţa destinaţiilor gazdă, turismul intern şi internaţional este dependent de
construirea, menţinerea şi dezvoltarea de terminale în incinta aeroporturilor, sisteme de
drumuri şi porturi. Transportul trebuie să fie integrat cu succes alături de celelalte componente
ale industriei turistice.
Infrastructura se referă la acele componente care formează structura de bază necesară
funcţionării efective a sistemului cum ar fi zonele urbane, industria şi turismul. Componentele
ei sunt legate de alimentarea cu apă, energie electrică, sistemele de canalizare, de eliminare a
reziduurilor solide şi telecomunicaţii. De toate aceste elemente depinde desfăşurarea în
condiţii de siguranţă şi confort a unui sejur.
3.2. Cazarea şi serviciile ospitalităţii

Facilităţile turistice includ servicii care satisfac nevoile primare, asigură confortul şi îi
ajută pe călători. Deoarece vizitatorii se află departe de mediul lor obişnuit, necesităţile de
bază-cum ar fi un loc unde să se cazeze, să se hrănească, să achiziţioneze diverse produse -
trebuie să fie accesibile, sigure şi convenabile.
3.2.1. Cazarea şi serviciile legate de aceasta. Unitatea de cazare reprezintă locul în care
turiştii rămân peste noapte pe parcursul călătoriei şi care reprezintă o bună parte din
15
cheltuielile totale ale unui turist (20-30%)5 în funcţie de gradul de confort, de destinaţie şi
scopul călătoriei. Este întâlnită o varietate de modalităţi de cazare care satisfac cele mai
diverse cereri şi bugete incluzând unităţi de cazare în al căror preţ intră şi micul dejun (bed
and breakfast establishments), pensiuni, hoteluri pentru tineret, campinguri, nave de croazieră
etc. Hotelul, cea mai comună modalitate de transport, îşi are propriile categorii de clasificare,
de la cele luxoase din zonele urbane către cele destinate persoanelor cu venituri scăzute. Multe
ţări ale lumii au propriile sisteme de clasificare şi evaluare care ajută la cunoşterea nivelului
serviciilor oferite oaspeţilor.
3.2.2. Alimentaţia. Restaurantele, barurile şi alte tipuri de unităţi destinate servirii mesei sau
numai băuturilor sunt şi ele clasificate diferit, pe ţări ale lumii, în funcţie de nivelul calitativ
existent. Şi satisfacerea acestei necesităţi presupune alocarea unei părţi importante din
cheltuielile unui turist. Însăşi bucătăria sau specificul unui restaurant pot reprezenta atracţia
primară sau secundară a unei călătorii. Destinaţii ca Lyons, Paris, Roma, Hong Kong, San
Francisco şi altele sunt binecunoscute ca renumite centre culinare ale lumii. Mulţi turişti cu
spirit de aventură vor să încerce cât mai multe feluri de mâncare străină. Însă, majoritatea
turiştilor vrea să consume mâncare şi băutură cu care ei sunt familiarizaţi. Ca rezultat, aceste
feluri de mâncare comune trebuie să fie accesibile la orice destinaţie turistică populară la
preţuri variate.
3.2.3. Serviciile de suport includ facilităţi pentru efectuarea cumpărăturilor şi servicii diverse
la locul de destinaţie turistică care ajută la satisfacerea atât a nevoilor primare ale vizitatorilor
cât mai ales a celor suplimentare. Magazinele care satisfac diverse cereri ale turiştilor
includ: magazine cu suveniruri, magazine lipsite de taxe vamale (duty free shops), spălătorii,
băcănii ş.a. Alte servicii de suport includ tururi ghidate (serviciile de ghid), magazine de
închiriere sau de vânzare a echipamentelor sportive şi facilităţi pentru relaxare, distracţie.
Toate aceste servicii fac o călătorie nu numai accesibilă dar şi plăcută.
Aceste servicii datermină beneficii suplimentare, noi locuri de muncă şi oportunităţi
pentru întreprinzătorii locali ceea ce ajută ca banii să fie păstraţi în economia locală.
3.3. Sistemele de distribuţie utilizate în turism. În general, turismul este un proces care
începe cu un cumpărător. Acesta cere un produs turistic, un bilet de avion, un bilet de
croazieră, o rezervare la un hotel, închirierea unei maşini.
5
16
Distribuţia directă este reprezentată de vânzarea de servicii direct către consumator
(aşa numitul „turism pe cont propriu”).
Distribuţia indirectă este reprezentată de agenţii de turism touroperatoare sau
detailiste sau de către distribuitori speciali (cluburi de turism, diverse ministere, agenţii
specializate, asociaţii profesionale) care sunt intermediari în procesul de distribuţie al unui
produs turistic către client. Aceste canale de distribuţie folosesc la întâlnirea dintre oferta
turistică şi client.
3.4. Rolul sectoarelor public şi privat în turism

Se apreciază că, în general, turismul este un sector privat. De aceea, a fost considerată
responsabilitatea sectorului privat de a dezvolta produse şi a presta servicii vizitatorilor.
Sectorul public, reprezentat de guvern, a realizat însă, importanţa economică majoră a
turismului, în calitatea sa de creator de locuri de muncă dar şi sursă de taxe şi impozite.
În prezent, există un interes pentru dezvoltarea turismului deopotrivă, public şi privat,
ceea ce a determinat crearea a numeroase structuri guvernamentale (naţionale, regionale,
provinciale) dar şi a unor organizaţii internaţionale.
Turismul utilizează atât bunuri publice cât şi private. În timp ce sectorul privat preferă
să se limiteze la activităţi cu bunuri şi servicii ce crează profit, sectorul public reprezentat de
guvern, trebuie să urmărească obţinerea de profituri pentru întreaga societate. Bunurile
publice pot include resurse şi atracţii naturale, culturale şi istorice care sunt menţinute şi
protejate de către stat în beneficiul societăţii pe ansamblu, iar utilizatorii sunt bucuroşi să
beneficieze de aceste bunuri, cum ar fi vizitarea unui parc naţional, fară să plătească pentru
profit. Alte servicii publice care afectează turismul se referă la reglementarea, promovarea şi
marketingul resurselor turistice.
Organizaţiile sau administraţiile naţionale de turism sponsorizează oficiile naţionale de
turism sau asociaţiile private în promovarea şi monitorizarea dezvoltării turistice în funcţie de
particularităţile ţării, provinciei etc.
Organizaţiile internaţionale organizează seminarii şi conferinţe internaţionale dar
acordă şi asistenţă în domeniul promovării şi cercetării activităţii turistice. În numeroase ţări
ale lumii există birouri de turism ale unor state străine al căror scop este promovarea ţării sau
regiunii pe care o reprezintă ca şi asigurarea dezvoltării unui turism durabil.
17
Organizaţiile turistice se regăsesc atât în sectorul public cât şi în cel privat şi sunt
organizate pe baza următoarelor criterii6:
 Geografic. Din acest punct de vedere există următoarele tipuri de organizaţii:
 internaţionale;
 regionale;
 naţionale;
 provinciale (statale);
 locale;
 Al proprietăţii. Din acest punct de vedere există următoarele tipuri de organizaţii:
 guvernamentale;
 cvasiguvernamentale;
 private;
 Al funcţiei pe care o îndeplinesc sau al tipului organizaţiei. Din acest punct de
vedere există următoarele tipuri de organizaţii:
 de reglementare;
 de cercetare;
 de consultanţă;
 de publicare de materiale;
 de dezvoltare;
 de educare etc.
 Al sectorului turistic în care activează. Din acest punct de vedere există următoarele
tipuri de organizaţii:
 de transport;
 agenţii de turism;
 de cazare;
 de agrement;
 Al motivaţiei. Din acest punct de vedere există următoarele tipuri de organizaţii:
 profitabile;
 nonprofitabile.
Se constată multitudinea de organizaţii ce activează direct, indirect sau în sectoarele
conexe turismului fapt care justifică volumul imens de activităţi desfăşurate în scopul
satisfacerii în condiţii optime a necesităţilor turiştilor.
6
18
CAPITOLUL 4
ANALIZA STATISTICO-ECONOMICĂ A INDUSTRIEI CĂLĂTORIILOR
ŞI TURISMULUI ÎN ANUL 2002
Industria călătoriilor şi turismului generează 11% din PIB-ul global, angajează 200
milioane de persoane şi transportă, anual, aproximativ 700 milioane de călători, previziunile
sugerând faptul că această cifră se va dubla în anul 2020.
4.1. Impactul călătoriilor şi turismului asupra economiei
Consiliul Mondial asupra Călătoriilor şi Turismului (WTTC) a elaborat în anul

2002 un raport special care cuprinde efectele turismului şi călătoriilor asupra economiei la
nivel mondial, la nivelul Uniunii Europene şi la nivelul Europei Centrale şi de Est, la care se
adaugă un raport special cu privire la impactul evenimentelor din 11 septembrie 2001 din
Statele Unite ale Americii. De asemenea, acest document conţine şi o serie de estimări pentru
anul 2012 cu privire la aceeaşi evoluţie.
4.1.1. La nivel mondial

În general, în ciuda tuturor evenimentelor cu impact negativ asupra fenomenului
turistic, tendinţele înregistrate la nivel global arată evoluţii ascendente, pozitive, fapt
încurajator pentru viitorul acestei industrii.
Estimări şi previziuni ale consiliului mondial asupra călătoriilor şi turismului, la nivel mondial
Tabelul nr. 4.1.
La nivel mondial 2002 2012
Mld. % din Creşterea* % din Creşterea**
$ total Mld.$ total
Turism şi călătorii în scop 2 039,0 9,9 -0,9 10,6 3,8
personal 3 875,2
Călătorii în scop de afaceri 379,1 ... -3,5 ... 4,1
738,1
Cheltuieli guvernamentale 203,6 3,8 3,2 3,9 3,0
360,0
Investiţii de capital 642,2 9,2 -0,4 9,5 4,2
1 264,8
Exporturile de vizitatori 514,7 6,5 -4,9 6,6 6,5
1 302,6
Alte exporturi 432,8 5,4 -0,3 5,4 6,3
1 073,2
19
Cererea pentru turism şi călătorii 4 211,1 ... -1,3 ... 4,5
8 613,8
Produsul intern brut al industriei 1 195,1 3,6 -1,6 3,8 3,8
călătoriilor şi turismului 2 271,4
Produsul intern brut (PIB) al 3 282,5 10,0 -1,1 10,6 4,0
economiei călătoriilor şi 6 351,9
turismului
Forţa de muncă din industria 2,8 -2,5 3,1 2,4
călătoriilor şi turismului (mii) 71 709,5 90 819,1
Forţa de muncă din economia 198 098,0 7,8 -1,6 8,6 2,3
călătoriilor şi turismului (mii) 249 486,0
Sursa: TSA Research Summary and Highlights. World. The Impact of Travel & Tourism on Jobs and the
Economy – 2002, WTTC, pag. 1
* creşterea reală din anul 2001 ajustată cu inflaţia (procentual)
** creşterea anuală reală din perioada 2002-2012 ajustată cu inflaţia (procentual)
O analiză a tabelului nr. 4.1. relevă următoarele aspecte:
- cererea totală. În anul 2002, călătoriile şi turismul au generat 4 211,2 mld. $ din activitatea
economică (cererea totală), crescând (în termeni nominali) la 8 613,8 $ până în anul 2012.
Cererea pentru călătorii şi turism se aşteaptă să crească cu 4,5 % pe an, în termeni reali, în
perioada 2002-2012;
- PIB – industria călătoriilor şi turismului.Industria călătoriilor şi turismului a contribuit cu
3,6 % la crearea PIB-ului în anul 2002 (1 195,1 mld. $), crescând în termeni nominali la 2
271,4 mld. (3,8 % din total) până în anul 2012;
- PIB – economia călătoriilor şi turismului.Contribuţia economiei călătoriilor şi turismului
(% din total) va creşte de la 10,0 % (3 282,5 mld. $) la 10,6 % (6 351,9 $) în aceeaşi
perioadă de timp;
- forţa de muncă. În anul 2002, forţa de muncă din economia turismului şi călătoriilor a
reprezentat 198 098 000 locuri de muncă sau 7,8 % din totalul locurilor de muncă, ceea ce
înseamnă un loc la fiecare 12,8 locuri de muncă. Până în anul 2012 se va ajunge la un total de
249 486 000 locuri de muncă adică 8,6 % din total sau unul la fiecare 11,7 locuri de muncă.
Această cifră de 71 709 500 locuri de muncă din industria călătoriilor şi turismului care
reprezintă 2,8 % din totalul locurilor de muncă în anul 2002 este previzionată la 90 819 100
locuri de muncă sau 3,1% din total până în 2012;
- exporturile. Călătoriile şi turismul au generat 11,9 % din totalul exporturilor (947,5 mld. $)
în anul 2002, crescând (în termeni nominali) la 2 375,8 mld. $ (12,0 % din total) în anul
2012;
- investiţiile de capital au fost de 642,2 mld. $ sau 9,2 % din totalul investiţiilor în anul 2002.
Până în anul 2012 se va ajunge la 1 264,8 mld. $ sau 9,5 % din total.
20
4.1.2. La nivelul Uniunii Europene
Uniunea Europeană necesită practicarea unui turism durabil astfel încât de resursele
actuale să poată beneficia şi generaţiile viitoare, deoarece, în permanenţă, dimensiunile ei se
vor mări. OMT-ul estimează că, în anul 2020, 14% din populaţia europeană va fi predispusă
să călătorească în străinătate, ei continuând să voiajeze mult mai mult decât alţi locuitori ai
planetei.7
Estimări şi previziuni ale consiliului mondial asupra călătoriilor şi turismului,

la nivelul Uniunii Europene
Tabelul nr.4.2.
La nivelul Uniunii Europene 2002 2012
Mld. $ % din Creşterea* % din Creşterea**
total Mld. $ total
Turism şi călătorii în scop 591,4 12,0 -1,0 13,0 3,4
personal 1 143,7
174,5
91,3
Investiţii de capital 175,8 10,3 0,8 10,4 3,4
345,4
508,6
Alte exporturi 180,0 5,7 3,1 5,8 6,0
450,2
Cererea pentru turism şi 1 296,9 ... -0,7 ... 4,1
călătorii 2 713,7
Produsul intern brut al 325,3 3,8 -1,7 4,1 3,3
industriei călătoriilor şi 628,3
turismului
Produsul intern brut (PIB) al 919,0 10,8 -0,8 11,7 3,5
economiei călătoriilor şi 1 802,5
turismului
Forţa de muncă din industria 6 821,6 4,2 -2,5 4,5 1,4
Sursa: TSA Research Summary and Highlights. European Union. The Impact of Travel & Tourism on Jobs and
the Economy – 2002, WTTC, pag. 1
Din tabelul nr. 4.2. se deduc următoarele comentarii:
- cererea totală. În anul 2002, călătoriile şi turismul au generat 1 296,9 mld. $ din activitatea
economică (cererea totală), crescând (în termeni nominali) la 2 713,7 $ până în anul 2012.
Cererea pentru călătorii şi turism se aşteaptă să crească cu 4,1% pe an, în termeni reali, în
perioada 2002-2012;
7
Considérations sur le tourisme international, OMT, Madrid, 1999, pag. 83
21
- PIB – industria călătoriilor şi turismului.Industria călătoriilor şi turismului a contribuit cu
3,8 % la crearea PIB-ului în anul 2002 (325,3 mld. $), crescând în termeni nominali la 628,3
mld. (4,1 % din total) până în anul 2012;
(% din total) va creşte de la 10,8 % (919,0 mld. $) la 11,7 % (1 802,5 $) în aceeaşi
perioadă de timp;
22 342 000 locuri de muncă adică 13 % din total sau unul la fiecare 7,7 locuri de muncă.
locuri de muncă sau 4,5 % din total până în 2012;
- exporturile. Călătoriile şi turismul au generat 12,3% din totalul exporturilor (386,6 mld. $) în
anul 2002, crescând (în termeni nominali) la 958,8 mld. $ (12,4 % din total) în anul 2012;
- investiţiile de capital au fost de 175,8 mld. $ sau 10,3 % din totalul investiţiilor în anul
2002. Până în anul 2012 se va ajunge la 345,4 mld. $ sau 10,4 % din total.
4.1.3. La nivelul Europei Centrale şi de Est
Multiplicarea sejururilor de scurtă durată în detrimentul vacanţelor prelungite, va
favoriza schimburile turistice intraeuropene.
Estimări şi previziuni ale consiliului mondial asupra călătoriilor şi turismului, la nivelul
Europei Centrale şi de Est

Tabelul nr. 4.3.
La nivel mondial 2002 2012
Mld. $ % din Creşterea* % din Creşterea**
total Mld. $ total
Turism şi călătorii în scop personal 46,8 8,4 -2,3 10,2 5,2
108,2
5,0
7,1
Investiţii de capital 15,7 7,1 5,2 7,3 3,8
31,7
80,5
Alte exporturi 12,1 3,4 3,5 3,5 8,1
33,0
Cererea pentru turism şi călătorii 109,3 ... -1,9 ... 6,1
265,6
22
Produsul intern brut al industriei 17,0 1,8 -2,8 2,4 6,4
călătoriilor şi turismului 42,8
Produsul intern brut (PIB) al 68,1 7,2 0,0 9,1 6,1
economiei călătoriilor şi turismului 164,6
Forţa de muncă din industria 4 481,7 2,9 -4,2 3,8 3,1
călătoriilor şi turismului (mii) 6,082,4
Sursa: TSA Research Summary and Highlights. Central and Eastern Europe. The Impact of Travel & Tourism
on Jobs and the Economy – 2002, WTTC, pag. 1
Din analiza tabelului nr. 4.3. se constată următoarele aspecte:
- cererea totală. În anul 2002, călătoriile şi turismul au generat 109,3 mld. $ din activitatea
economică (cererea totală), crescând (în termeni nominali) la 265,6 mld. $ până în anul
2012. Cererea pentru călătorii şi turism se aşteaptă să crească cu 6,1 % pe an, în termeni reali,
în perioada 2002-2012;
- PIB – industria călătoriilor şi turismului.Industria călătoriilor şi turismului au contribuit cu
1,8 % la crearea PIB-ului în anul 2002 (17,0 mld. $), crescând în termeni nominali la 42,8
mld. (2,4 % din total) până în anul 2012;
(% din total) va creşte de la 7,2 % (68,1 mld. $) la 9,1 % (164,6 $) în aceeaşi perioadă de
timp;
21 351 000 locuri de muncă adică 13,3 % din total sau unul la fiecare 7,5 locuri de muncă.
locuri de muncă sau 3,8 % din total până în 2012;
- exporturile. Călătoriile şi turismul se aşteaptă au generat 11,7 % din totalul exporturilor
(41,3 mld. $) în anul 2002, crescând (în termeni nominali) la 113,5 mld. $ (12,1 % din total)
în anul 2012;
- investiţiile de capital au fost de 15,7 mld. $ sau 7,1 % din totalul investiţiilor în anul 2002.
Până în anul 2012 se va ajunge la 31,7 mld. $ sau 7,3 % din total.
Pe ansamblu, se observă o tendinţă de creştere a influenţei turismului asupra tuturor
elementelor componente ale economiei ceea ce determină o evoluţie pozitivă pe termen lung a
acestui fenomen.
23
4.2. Circulaţia turistică internaţională
Din punct de vedere turistic, anul 2002 nu a fost unul uşor, ci unul plin de evenimente
care au afectat industria turistică. Cu toate acestea, sosirile de turişti la nivel au crescut cu
2,7% după o scădere cu 0,5% în 2001 comparativ cu anul 2000 (tabel nr. 4.4.).
Sosirile de turişti şi încasările la nivel internaţional,
în perioada 1980-2020
Tabelul nr. 4.4.
Indicator/an 1980 1990 1995 2000 2001 2002 2010 2020
Sosiri de 287 456 550 687 684 703 1047 1602
turişti la nivel
internaţional
(milioane)
Încasări din 102 264 401 473 460 474 1055 2000
turismul
internaţional
(miliarde $)
Sursa: Tourism Highlights, Edition 2003, OMT, Madrid
În anul 2002 a fost depăşită pentru prima dată cifra de 700 de milioane de turişti,
întrecând anul record 2000 care a avut 687 milioane de sosiri.
4000 Încasări din

3500 turismul
3000 internaţional
(miliarde $)
2500
2000
1500 Sosiri de turişti
1000 la nivel
500 internaţional
(milioane)
0
1980 1990 1995 2000 2001 2002 2010 2020
Figura nr. 4.1.: Evoluţia sosirilor şi încasărilor la nivel internaţional, în perioada 1980-2020
Chiar dacă multe destinaţii au început anul cu evoluţii negative, altele au înregistrat
însă, creşteri, în ciuda noilor atacuri teroriste şi a războiului din Irak.
Repartizarea sosirilor de turişti, pe regiuni, în perioada 1990-2002
Tabelul nr. 4.5.
Regiunea Sosiri de turişti la nivel internaţional Modificarea (%) Ponderea
(milioane) în total
(%)
1990 1995 2000 2001 2002 2001/2000 2002/2001 2002
La nivel mondial 455,9 550,4 687,3 684,1 702,6 -0,5 2,7 100
Africa 15,0 20,0 27,4 28,3 29,1 3,2 2,8 4,1
Africa de Nord 8,4 7,3 10,1 10,6 10,3 4,8 -2,4 1,5
Africa de Vest 1,4 1,9 2,6 2,7 2,9 4,9 8,2 0,4
Africa Centrală 0,4 0,4 0,7 0,7 0,7 -0,9 12,0 0,1
Africa de Est 2,8 4,5 5,9 6,2 6,3 6,0 1,0 0,9
24
Africa de Sud 2,0 6,0 8,2 8,2 8,9 -0,9 8,5 1,3
America 93,0 108,8 128,0 120,2 114,9 -6,1 -4,4 16,3
America de Nord 71,7 80,5 91,2 84,4 81,6 -7,5 -3,3 11,6
Caraibe 11,4 14,0 17,2 16,9 16,1 -1,6 -5,0 2,3
America Centrală 1,9 2,6 4,3 4,4 4,7 1,7 6,4 0,7
America de Sud 7,9 11,7 15,2 14,4 12,5 -5,0 -13,6 1,8
Asia de Est şi 57,7 85,6 115,3 121,1 131,3 5,1 8,4 18,7
Pacific
Asia de Nord-Est 28,0 44,1 62,5 65,6 73,6 5,0 12,2 10,5
Asia de Sud-Est 21,5 29,2 37,0 40,2 42,2 8,7 5,0 6,0
Oceania 5,2 8,1 9,6 9,5 9,6 -1,6 0,8 1,4
Asia de Sud 3,2 4,2 6,1 5,8 5,9 -4,5 0,9 0,8
Europa 280,6 322,3 392,7 390,8 399,8 -0,5 2,3 56,9
Europa de Nord 32,3 41,4 46,8 44,6 46,4 -4,7 4,1 6,6
Europa de Vest 113,8 116,7 142,8 139,2 141,1 -2,6 4,1 6,6
Europa Centrală 39,0 61,4 62,3 63,4 65,2 1,8 2,9 9,3
şi de Est
Europa de Sud 88,1 91,3 126,1 129,0 131,0 2,3 1,5 18,6
Europa Est- 7,4 11,4 14,7 14,7 16,1 -0,1 9,4 2,3
Mediteraneană
Orientul Mijlociu 9,7 13,6 24,0 23,6 27,6 -1,3 16,7 3,9
Se constată (tabelul nr. 4.5.) o evoluţie ascendentă, la nivel mondial, în perioada
analizată. Dintre toate destinaţiile, doar Americile au înregistrat o scădere, atât în 2001 faţă
2000 cu – 6,1%, cât şi în 2002 faţă de 2001 cu -4,4%. De asemenea, Europa, în anul 2001 faţă
de 2000 a avut reduceri de -0,5% ca şi Orientul Mijlociu de – 1,3 %, însă, în 2002, comparativ
cu 2001, şi-au redresat evoluţia crescând cu 2,3%, respectiv 16,7% (cea mai mare creştere
anuală procentuală dintre toate regiunile).
Orientul Mijlociu 3,9
Europa 56,9
Asia de Est şi Pacific 18,7
America 16,3
Africa 4,1
0 10 20 30 40 50 60
Figura nr. 4.2.: Ponderea regiunilor turistice ale lumii în total, din punctul de vedere al sosirilor, în anul 2002
25
În anul 2002, Europa continuă să deţină supremaţia fiind cea mai mare destinaţie
turistică a lumii cu un procent de 56,9% din totalul sosirilor la nivel internaţional. Ea este
urmată de Asia şi Pacific cu 18,7%, Americi cu 16,3%, Africa cu 4,1% şi Orientul Mijlociu cu
cu 3,9%. În cadrul continentului european, ţările din Europa de Vest sunt cele mai căutate,
urmate de cele din Europa Sudică, şi, la distanţe mari, de Europa Centrală şi de Est, Europa
Nordică şi Europa Est-Mediteraneană.
Evoluţia încasărilor din turismul internaţional, pe principalele regiuni,
în anul 2002
Tabelul nr. 4.6.
Regiunea Încasările la nivel Modificarea Ponderea Încasarea/turist
internaţional (%) în total ($/turist)
(mld. $) (%)
2002 2001/2000 2002/2001
La nivel 474 -1,0 0,3 100 675
mondial
Africa 11,8 14,8 2,0 2,5 405
Americi 114,3 -9,9 -4,8 24,1 995
Asia şi 94,7 5,1 5,1 20,0 720
Pacific
Europa 240,5 -1,1 -1,8 50,7 600
Orientul 13,0 -1,6 13,3 2,7 470
Mijlociu
Încasările turistice la nivel mondial au crescut la 474 mld.$ sau 501 mld.euro sau 1,3
mld. $/zi sau 675$/turist. La nivel mondial, încasările turistice exprimate în monedă locală la
preţuri constante, ţinând cont de inflaţie, au crescut cu 0,3% în 2002 faţă de 2001, cu o
reducere în Americi cu -4,8%, respectiv Europa cu -1,8%, restul zonelor înregistrând creşteri,
respectiv, Africa (+2%), Asia şi Pacific (+ 5,1%) şi Orientul Mijlociu (+13,3%).
Orientul Mijlociu 2,7
Europa 50,7
Asia de Est şi Pacific 20
America 24,1
Africa 2,5
0 10 20 30 40 50 60
Figura nr. 4.3.: Ponderea regiunilor turistice ale lumii în total, din punctul de vedere al încasărilor, în anul 2002
Se constată şi faptul că, în ciuda scăderilor pe total, Americile înregistrează totuşi cea
mai mare încasare/turist adică 995$/turist, urmate de Asia şi Pacific cu 720$/turist, Europa cu
26
600$/turist, Orientul Mijlociu cu 470$/turist şi Africa cu cea mai mică încasare din cele cinci
regiuni, respectiv 405$/turist. În medie, la nivel mondial se încasează 675$/turist.
Topul primelor zece destinaţii turistice ale lumii,
în anul 2002
Tabelul nr. 4.7.
Sosiri de turişti la nivel internaţional (mil.)
Rangul Regiunea 2002 Modificarea (%) Ponderea în
2002/2001 total (%)
La nivel mondial 703 2,7 100
1 Franţa 77,0 2,4 11,0
2 Spania 51,7 3,3 7,4
3 SUA 41,9 -6,7 6,0
4 Italia 39,8 0,6 5,7
5 China 36,8 11,0 5,2
6 Marea Britanie 24,2 5,9 3,4
7 Canada 20,1 1,9 2,9
8 Mexic 19,7 -0,7 2,8
9 Austria 18,6 2,4 2,6
10 Germania 18,0 0,6 2,6
În continuare (tabelul nr. 4.7.), Franţa este cea mai căutată ţară a lumii primind 77
milioane de turişti anual, urmată de Spania cu 51,7 milioane şi SUA cu 41,9 milioane, chiar
dacă ea a înregistrat o scădere de 6,7% în anul 2002 comparativ cu 2001. Din cele zece tări,
cea mai mare creştere a avut-o China cu 11%, ea ocupând chiar locul cinci, în perioada
analizată, evoluţiile sale din ultimii ani fiind spectaculoase.
Topul primelor zece ţări ale lumii din punctul de vedere

al încasărilor din turism, în anul 2002
Tabelul nr. 4.8.
Încasări din turismul internaţional (mld. $)
Rangul Regiunea 2002 Modificarea Ponderea în
(%) total (%)
2002/2001
1 SUA 66,5 -7,4 14,0
2 Spania 33,6 2,2 7,1
3 Franţa 32,3 7,8 6,8
4 Italia 26,9 4,3 5,7
5 China 20,4 14,6 4,3
6 Germania 19,2 4,0 4,0
8 Austria 11,2 11,1 2,4
9 Hong Kong (China) 10,1 22,2 2,1
10 Grecia 9,7 3,1 2,1
SUA se află în fruntea acestui top (tabel nr. 4.8.) cu 66,5 mld.$ încasări din turism,
chiar dacă ea a înregistrat o evoluţie descendentă în perioada 2002 faţă de 2001, respectiv o
27
scădere de -7,4%. Însă, ea încasează în continuare dublu faţă de a doua clasată care este
Spania cu 33,6 mld.$. Podiumul este încheiat de Franţa care încasează din turism 32,3 mld.$.
Şi în acest caz, China, respectiv Hong Kong (China) au înregistrat cele mai mari creşteri
procentuale în anul 2002 faţă de 2001 cu 14,6%, respectiv 22,2%.
Sosirile de turişti la nivel internaţional, pe regiuni emitente,

în perioada 1990 – 2002
Tabelul nr. 4.9.
Regiunea Sosiri de turişti la nivel internaţional Modificarea Ponderea
(milioane) (%) în total
(%)
1990 1995 2000 2001 2002 2001/2000 2002/2001 2002
La nivel mondial 455,9 550,4 687,3 684,1 702,6 -0,5 2,7 100
Din:
Africa 9,9 12,8 16,1 16,3 16,8 1,4 3,3 2,4
Americi 99,2 107,9 130,5 123,7 120,2 -5,2 -2,8 17,1
Asia de 60,2 89,8 118,9 121,6 131,2 2,3 7,9 18,7
Est şi
Pacific
Europa 263,9 317,6 394,3 394,3 404,9 -0,1 2,7 57,6
Orientul 8,0 9,5 14,2 14,6 16,0 2,9 9,5 2,3
Mijlociu
Origini 14,7 12,9 12,9 13,7 13,5 1,9
nespecificate
Aceeaşi regiune 361,4 437,9 538,8 543,2 561,9 0,8 3,4 80,0
Alte regiuni 79,8 99,6 135,6 127,2 127,2 -6,2 0,0 18,1
Turismul internaţional se concentrează, în continuare, în ţările industrializate din

Europa, Americi, Asia de Est şi Pacific (tabel nr. 4.9.). Se observă creşteri substanţiale, în
particular în Asia de Nord-Est şi Sud-Est, Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi
Africa de Sud. Excepţie fac Americile care au înregistrat scăderi, pentru al doilea an
consecutiv, în timp ce toate celelalte regiuni au înregistrat creşteri, cea mai mare aparţinând
Orientului Mijlociu cu 10% şi Asiei de Est şi Pacific cu 8%. În condiţii normale, călătoriile
interregionale aveau o evoluţie crescătoare mai rapidă decât cele intraregionale. În ultimii doi
ani, trendul a fost opus adică, în anul 2002, călătoriile interregionale au înregistrat o scădere
cu 6% faţă de anul 2001 iar cele intraregionale au crescut cu 1%, respectiv 3% în perioada
analizată.
Topul primelor zece ţări emiţătoare de turişti,
la nivel internaţional, în anul 2002*
Tabelul nr. 4.10.
Rang Ţări Turişti plecaţi la nivel
internaţional (milioane)
1 Germania 101
2 Polonia 64
3 SUA 63
28
4 Marea Britanie 53
5 Malaezia 31
6 Franţa 23
7 Italia 23
8 Canada 22
9 Japonia 20
10 Federaţia Rusă 19
* previziuni
Sursa: prelucrare după www.wttc.org
Comparând tabelul nr. 4.10. cu tabelul nr. 4.11. se constată că Hong Kong (China) şi
China, chiar dacă nu se regăsesc în primele zece ţări emiţătoare de turişti la nivel
internaţional, ele având plecări de 9,9 milioane persoane, respectiv 4,2 milioane persoane în
anul 2002, totuşi turiştii lor cheltuiesc foarte mult în afara graniţelor ţării de reşedinţă
respectiv China 1556 $/turist şi Hong Kong (China) 2952 $/turist.
Topul primelor zece ţări din punctul de vedere al cheltuielilor turistice,

la nivel internaţional, în anul 2002
Tabelul nr. 4.11.
Rangul Regiunea Cheltuieli turistice Modificarea (%) Ponderea în
la nivel 2002/2001 total (%)
internaţional 2002
(miliarde $)
2002
1 SUA 58,0 -3,6 12,2
2 Germania 53,2 2,4 11,2
4 Japonia 26,7 0,6 5,6
5 Franţa 19,5 9,8 4,1
6 Italia 16,9 14,4 3,6
7 China 15,4 10,7 3,2
8 Olanda 12,9 7,5 2,7
9 Hong Kong 12,4 0,8 2,6
(China)
10 Federaţia Rusă 12,0 20,5 2,5
Germania continuă să fie ţara ai cărei turişti cheltuiesc cel mai mult la nivel
internaţional fiind şi prima la numărul de plecări în afara graniţelor, ceea ce semnifică un grad
de dezvoltare economică ridicat. Spectaculoasă este şi evoluţia Poloniei care a ajuns să ocupe
locul doi din punctul de vedere al plecărilor la nivel internaţional cu 64 milioane de turişti.
Topul ţărilor cheltuitoare la nivel internaţional rămâne virtual neschimbat (tabel nr.
4.11.), excepţie făcând intrarea Federaţiei Ruse în poziţia a zecea, în detrimentul Canadei.
Cheltuielile făcute de liderii mondiali respectiv SUA, Germania şi Japonia au stagnat sau au
29
crescut uşor, în timp ce Federaţia Rusă (+21%), Italia (+14%), China (+11%) şi Marea
Britanie (+11%) şi-au dublat aproape cheltuielile.
Previziuni ale sosirilor de turişti, la nivel internaţional, pe regiuni,

Tabelul nr. 4.12.
Regiunea Anul de Previziuni Rata medie Ponderea în total (%)
bază anuală de
1995 creştere
2010 2020 1995-2020 1995 2020
Total 565,4 1 006,4 1 561,1 4,1 100 100
Africa 20,2 47,0 77,3 5,5 3,6 5,0
Americi 108,9 190,4 282,3 3,9 19,3 18,1
Asia de Est şi 81,4 195,2 397,2 6,5 14,4 25,4
Pacific
Europa 338,4 527,3 717,0 3,0 59,8 45,9
Orientul 12,4 35,9 68,5 7,1 2,2 4,4
Mijlociu
Asia de Sud 4,2 10,6 18,8 6,2 0,7 1,2
Intraregional 464,1 790,9 1 183,3 3,8 82,1 75,8
Orice altă 101,3 215,5 377,9 5,4 17,9 24,2
regiune decât
cele
intraregionale
Experienţa OMT-ului arată că, pe termen scurt, au existat perioade cu creşteri

substanţiale precum anii 1995, 1996 şi 2000, care au alternat cu perioade de creşteri reduse,
respectiv anii 2001 şi 2002. Previziunile cu privire la sosirile internaţionale arată o creştere de
până la 1,56 mld. până în anul 2020 din care 1,18 mld. vor fi călătorii intraregionale şi 377
mil. călătorii interregionale.
Totalul turiştilor sosiţi pe regiuni arată că, în anul 2020 top trei va fi alcătuit din
Europa (717 mil. turişti), Asia de Est şi Pacific (397 mil. turişti) şi Americi (282 mil. turişti),
urmate de Africa (77 mil. turişti), Orientul Mijlociu (69 mil. turişti) şi Asia de Sud (19 mil.
turişti).
30
800
700
600
500
400
300
200
100
0
1995 2010 2020
Africa Americi
Asia de Est şi Pacific Europa
O rientul Mijlociu Asia de Sud
Intraregional O rice altă regiune decât cele intraregionale
Figura nr. 4.4.: Analiza comparativă a sosirilor de turişti la nivel internaţional, în anii 1995, 2010,
2020
Asia de Est şi Pacific, Asia de Sud, Orientul Mijlociu şi Africa vor înregistra creşteri
medii anuale record de 5% depăşind media mondială de 4,1%/an. Europa îşi va menţine cea
mai mare cotă de piaţă, chiar dacă aceasta va scădea de la 60% în anul 1995 la 46% în anul
2020.
C
31
CAPITOLUL 5
PLANIFICAREA ÎN TURISM
Sectorul turistic este constituit din numeroase componente. Pentru ca lansarea sa de

către comunităţile locale să fie fructoasă, trebuie ca aceste componente să fie planificate şi
dezvoltate de o manieră integrată.
grupe de piaţă turistică naţională şi

internaţională
centre de interes şi
mijloace activităţi turisticemijloace
de transport de cazare
altă mediul natural, alte

infra- cultural şi echipa-
structură socio-economic mente şi
servicii
elemente turistice
instituţionale
utilizarea de către localnici a atracţiilor

şi echipamentelor turistice
Figura nr. 5.1.: Componentele unui plan turistic

Sursa: Guide à l'intention des autorités locales: Développement durable du tourisme, OMT, Madrid, 1999, pag.
48
5.1. Componentele unui plan turistic

Pentru a facilita planificarea turistică de către comunităţile locale, componentele unui
plan turistic trebuie să respecte următoarele condiţii (figura nr. 5.1.):
32
◙ pieţe turistice. Trebuie să se caute, să existe turişti care să viziteze regiunea respectivă.
Aceste pieţe turistice pot fi internaţionale, naţionale (interne) sau intraregionale. Este vorba de
turişti cu interese generale, particulare, profesionale etc. De aceea, punerea în practică a
turismului trebuie să ţină cont de utilizarea pe care locuitorii o dau atracţiilor, instalaţiilor şi
infrastructurii turistice;
◙ atracţii şi activităţi turistice. Pentru a incita turiştii să viziteze o regiune, trebuie să li se
propună atracţii sau activităţi în relaţie sau nu cu natura: parcuri şi rezervaţii naturale, plaje şi
zone de coastă, situri arheologice şi istorice, artă, artizanat, arhitectură tradiţională, activităţi
economice, serbări, obiceiuri, parcuri tematice, târguri, festivaluri, manifestări sportive,
relaxare etc. Dacă ele însă nu sunt dezvoltate, trebuie să fie amenajate şi promovate astfel
încât să prezinte un interes turistic;
◙ cazare: hotelurile, ca şi alte forme de cazare, trebuie să existe pentru turişti astfel încât ei
să poată fi găzduiţi. Noţiunea de cazare implică, de obicei, şi existenţa restaurantelor şi a altor
tipuri de stabilimente turistice. De exemplu, hostelurile pot constitui ele însele o atracţie
turistică. Prezenţa mijloacelor de cazare face ca turiştii să nu vină doar în tranzit sau în vizite
de o zi;
◙ alte instalaţii şi servicii turistice. Serviciile de organizare a călătoriilor sunt necesare
pentru deplasarea turiştilor şi pentru punerea la dispoziţia lor a unor ghizi specializaţi. Se
poate vorbi în acest context şi de alte tipuri de servicii necesare: informare turistică în regiune,
poştă, cabinete medicale, bănci, case de schimb, comercializarea produselor de strictă
necesitate, magazine cu obiecte de artizanat şi suveniruri, galerii de artă şi magazine de
antichităţi etc. Pe de altă parte, trebuie asigurată şi garantată securitatea publică a turiştilor. De
asemenea, trebuie luate măsuri de asigurare a sănătăţii publice pentru a împiedica propagarea
maladiilor;
◙ mijloace de transport. Trebuie în mod imperativ să existe mijloace de transport suficiente
pentru a ajunge în regiunea respectivă şi, de aici, pentru a deservi locurile de atracţie şi
instalaţiile turistice. Transportul se poate face pe cale aeriană, terestră (rutieră sau feroviară)
sau maritimă (mare, lac, cursuri de apă). Un sistem de transport se constituie din instalaţii de
transport, mijloace de transport (trenuri, autobuze) şi servicii. El trebuie să funcţioneze de o
manieră satisfăcătoare;
◙ alte elemente de infrastructură indispensabile turismului sunt: distribuţia apei potabile,
furnizarea energiei (în cantităţi suficiente), gestiunea eficientă a reziduurilor, telecomunicaţii
etc. Aceste servicii sunt asigurate de către colectivităţile locale sau de companii specializate;
33
◙ componente instituţionale. Numeroase componente de tip instituţional sunt necesare
pentru a pune în valoare şi a gestiona turismul ca: educarea şi formarea unui personal veritabil
calificat pentru munca în acest sector, comercializarea şi promovarea destinaţiilor turistice ca
şi a atracţiilor şi instalaţiilor, un organ de reglementare şi de stabilire a unor norme pentru
serviciile şi instalaţiile turistice, pentru protejarea mediului ambiant. Uneori, este nevoie şi de
dispozitive financiare care să încurajeze investiţiile în domeniul turistic. Esenţiale sunt şi
asociaţiile întreprinderilor turistice ale sectorului privat.
Planificarea turistică, care se vrea completă şi integrată, trebuie să ia în considerare
toate aceste componente.
5.2. Fazele planificării în turism

Pentru a fi eficientă, planificarea turismului trebuie să se facă metodic. Cu câteva
mici diferenţe, în funcţie de particularităţile locale, ea are şapte faze9:
1. pregătirea studiului. Studiul preliminar de fezabilitate constă, în primul rînd, în evaluarea
resurselor. Dacă rezultatele sale sunt pozitive, autorităţile locale decid să pornească mai întâi
cu planificarea turistică. Se elaborează în continuare cadrul de referinţă al studiului de
planificare, se aleg, apoi, membrii echipei care trebuie să fie multidisciplinari pentru ca
studiul să fie complet. Este vorba de specialişti în planificare fizică, în comercializare, în
analize economice, financiare şi de mediu, în componente socio-culturale şi de planificare a
infrastructurii. După ce regiunea pune turismul în valoare, pot apărea noi specialişti în
domeniul montan, sporturi nautice etc.;
2. stabilirea obiectivelor. Obiectivele trebuie să se subordoneze procesului de punere în
valoare a turismului. În mod clasic, obiectivele trebuie să reprezinte un echilibru între factorii
economici, ecologici şi socio-culturali, care să se bazeze pe noţiunea de durabilitate. Trebuie
stabilită o cooperare cu o parte a membrilor comunităţii şi conducătorii lor ca şi cu alte
structuri ale puterii publice;
3. anchete şi evaluări. Ele scot la iveală elemente importante cum ar fi:
- caracteristicile mediului, ale economiei, componentelor socio-culturale, ocupării
solurilor şi regimului funciar;
- resursele turistice-atracţii şi activităţi turistice existente sau potenţiale;
9
Guide à l'intention des autorités locales: Développement durable du tourisme, OMT, Madrid, 1999, pag. 52
34
- dezvoltarea turistică în curs, structurile de cazare şi diversele servicii şi instalaţii
turistice;
- pieţele turistice şi obiceiurile în materie de călătorie existente sau potenţiale;
- mijloacele de transport către destinaţie şi în interiorul destinaţiei;
- alte elemente de infrastructură existente ca: furnizarea de apă şi electricitate,
telecomunicaţii, evacuarea deşeurilor;
- planuri şi politici de dezvoltare actuală pentru o zonă, regiune, ţară în general, sau în
domeniul turistic;
- componentele instituţionale ale turismului (programe de formare şi educare,
structura organizaţiilor turistice publice şi private, legi şi reglementări, capitaluri
disponibile pentru a investi în turism, mecanisme financiare pentru a atrage
investitorii).
Astfel, atracţiile turistice sunt inventariate şi evaluate, sunt grupate pe categorii (locuri
naturale, situri istorice, patrimoniu cultural şi altele). Se evaluează, de asemenea, şi alţi
factori de care depinde turismul ca stabilitatea politică, situaţia sanitară şi de securitate;
4. analiză şi sinteză. Toate elementele obţinute în etapa anterioară sunt analizate de o manieră
completă şi integrată (sinteză şi planificare) pentru a înţelege tipul relaţiilor care se stabilesc
între ele. Este importantă analiza pieţelor turistice prin prisma tipurilor de atracţii şi activităţi
propuse turiştilor. Aceasta va servi fixării obiectivelor comerciale pentru a face previziuni cu
privire la numărul turiştilor aşteptaţi.
Obiectivele comerciale vor servi drept bază pentru a calcula capacitatea de cazare ca şi
nevoile de servicii, stabilimente şi infrastructură de toate tipurile
Trebuie să se ţină cont şi de proporţia de turişti neînregistraţi (care se cazează la rude,
prieteni). Dacă acest procent este de exemplu de 5%, trebuie să fie dedus din cererea de
paturi şi camere calculată.
La acest stadiu de planificare este util să se prezinte principalele elemente favorabile
punerii în valoare a turismului ca şi a celor care se opun. Se pot emite şi recomandări precise
pentru a depăşi obstacolele ivite. În acest sens, se poate utiliza metoda SWOT. Ea este cea mai
eficace în prezentarea tabloului principalelor atuuri şi piedici (mai ales în cadrul unei
planificări strategice). Pentru a analiza potenţialul de dezvoltare turistică al unei regiuni
trebuie prezentate următoarele:
- punctele forte (S);
- deficienţele (W);
- posibilităţile (O);
35
- pericolele (T);
5. formularea unei politici şi a unui plan de execuţie pentru a pune în practică obiectivele.
În scopul cercetării rezultatelor anchetelor, analizei şi sintezei, se elaborează o politică de
dezvoltare turistică şi se pregăteşte un plan turistic. Politica turistică formulează tipul de
dezvoltare turistică fiind menţionate particularităţile aspectelor economice, socio-culturale şi
ecologice în cauză.
Sunt elaborate mai multe planuri, mai multe variante. Alegerea definitivă va fi cea care
va corespunde maximizării avantajelor şi minimizării inconvenientelor;
6. recomandări relative ale componentelor planului. Se formulează recomandări care să
amelioreze atracţiile turistice, serviciile, instalaţiile turistice existente ca şi alte diverse
componente instituţionale ale planului. Se recomandă, de asemenea, norme pentru dezvoltarea
şi conceperea de instalaţii turistice. Efectele ecologice şi socio-culturale vor face obiectul unei
analize, vor fi preconizate măsurile de protecţie, vor fi studiate efectele turismului asupra
economiei şi vor fi recomandate mijloace de optimizare a beneficiilor economice;
7. aplicarea şi administrarea. Un plan nu reprezintă interes decât în momentul în care el
poate fi pus în practică şi executat în mod real. De-a lungul întregului proces de planificare se
desprind tehnici specifice de punere în practică cum ar fi: programarea dezvoltării, aplicarea
de norme instalaţiilor turistice, mijloace financiare etc.
5.3. Program de acţiuni specifice unei dezvoltări turistice

Pe parcursul procesului de planificare este indispensabilă intervenţia, colaborarea
comunităţii locale în scopul garantării de către aceştia că anchetele şi analizele ţin cont de
cunoştinţele pe care locuitorii le au despre regiunea lor şi că alegerea obiectivelor şi politicilor
de dezvoltare, ca şi recomandările formulate reflectă aspiraţiile comunităţii în materie de
dezvoltare.
Model de program de acţiuni specifice
unei dezvoltări turistice
Tabelul nr. 5.1.
Proiect/acţiune I an Al II-lea an Al III-lea an Al IV-lea an Al V-lea an
Echipamente
turistice
Mărirea hotelului Planificare şi Construcţie Deschidere - -
în oraş concepţie
Nou hotel în oraş Planificare şi Construcţie Construcţie Deschidere -
concepţie
Hotel plajă 1 Planificare şi Construcţie Construcţie Deschidere -
concepţie
Hotel plajă 2 - Planificare şi Construcţie Construcţie Deschidere
concepţie
Sate de munte - - Planificare şi Construcţie Deschidere
36
concepţie
Agenţie de voiaj Organizare Deschidere - - -
1
Agenţie de voiaj - - - Organizare Deschidere
2
Etapă de excursii Planificare şi Construcţie Deschidere - -
şi restaurant I concepţie
Etapă de excursii - - Planificare şi Construcţie Deschidere
şi restaurant II concepţie
Centru de Planificare şi Construcţie Deschidere - -
informare concepţie
turistică
Restaurante şi
magazine de - - Deschidere Deschidere Deschidere
artizanat
Centre de
interes turistic
Parc naţional - Planificare Conceperea Construcţia Deschidere
globală echipamentelor echipamentelor
Parc maritim- Planificare şi Construcţia Deschidere - Mărire
plajă concepţie echipamentelor
Sit istoric 1 Planificare Restaurare Construcţia Deschidere -
echipamentelor
Sit istoric 2 - Planificare Restaurare Construcţia Deschidere
echipamentelor
Centru cultural - Planificare Concepţia Construcţie Deschidere
construcţiei
Mărirea Concepţie Construcţie Deschidere - -
muzeului
Infrastructură
Extinderea Planificare Construcţie Construcţie Deschidere -
aeroportului
Şosele în zone Planificare Construcţie Construcţie Deschidere -
plajei
Alimentarea cu
apă şi energie Planificare Construcţie Construcţie Deschidere -
electrică în zona
plajei
Mărirea
sistemului sanitar Planificare Amenajare Mărire - -
şi eliminarea
deşeurilor solide
Şosele montane - Planificare Construcţie Construcţie Deschidere
Alimentarea cu
apă şi energie - - Planificare Construcţie Deschidere
electrică a zonei
montane
Alte proiecte şi
acţiuni
Legi şi Examinare - - - -
reglementări în Adoptare
materie de turism
Incitarea la Examinare - - - -
investiţii Adoptare
Oficiu de turism Formare iniţială
şi consiliu de Creare a personalului - Mărire -
promovare
turistică
37
Programe de
sensibilizare cu Organizare Debut Urmărire Urmărire -
privire la turism
107
Programarea dezvoltării reprezintă o tehnică de punere în practică sistematică şi
coordonată a activităţii turistice (tabelul nr. 5.1.). Programul de acţiune în faza iniţială este
realizat în acelaşi timp cu planul turistic iniţial al regiunii, apoi el este pus în practică şi
revizuit periodic. El trebuie să înglobeze proiectele sectoarelor publice şi private care dau o
parte din infrastructura, atracţiile, instalaţiile şi serviciile necesare astfel încât dezvoltarea să
fie integrată şi coordonată.
Un program de acţiune complet descrie fiecare proiect, conţine o estimare a costurilor
şi se desemnează un organ de execuţie.
38
CAPITOLUL 6
DEZVOLTAREA TURISTICĂ DURABILĂ ŞI TURISMUL DURABIL
În paralel cu încercările de definire a dezvoltării durabile s-au cristalizat şi câteva

definiţii ale noţiunii de dezvoltare turistică durabilă, preocupările fiind de dată recentă
(începuturile datând din jurul anului 1990). De aceea, abordările specialiştilor sunt foarte
puţine, fiind vorba de un domeniu aflat în plină expansiune şi cercetare.
6.1. Aspecte generale privind dezvoltarea turistică durabilă
Conform Dicţionarului poliglot explicativ de termeni utilizaţi în turism, dezvoltarea

durabilă a turismului este „acel tip de dezvoltare a activităţii de turism care pune accent
pe valorificarea în prezent a resurselor astfel încât să se menţină capacitatea de
reproducere a acestora şi în viitor”. 8
Dezvoltarea durabilă este un concept complex şi multidimensional iar turismul, ca o

componentă a acestui proces, va reflecta această diversitate.
Dezvoltarea turistică durabilă mai poate fi definită ca reprezentând „dirijarea

managementului tuturor resurselor în aşa fel încât să satisfacă nevoile economice,
sociale şi estetice menţinând în acelaşi timp integritatea culturală, procesele ecologice
esenţiale, diversitatea biologică şi sistemele de susţinere a vieţii”.9
Cele şapte dimensiuni încorporate în această definiţie sunt un excelent exemplu pentru
multidimensionalitatea şi aspectele interdisciplinare ale acestei noţiuni. Prima dimensiune este
necesară pentru administrarea resurselor. Un asemenea management ţine să reafirme că
turismul este o activitate capabilă să creeze profit de pe urma căreia comunitatea
supravieţuieşte şi beneficiază. De aceea, se poate spune că legislaţia de mediu trebuie să lase
loc pentru angajări individuale şi o dezvoltare economică benefică în sensul operării cu
parametri ecologici.
8
Stănciulescu Gabriela, Lupu Nicolae, Ţigu Gabriela, Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în turism,
Editura All Educational, Bucureşti, 1998, pag. 72
9
Theobald F. William, Global Tourism, Butterworth Heinemann, Great Britain, 1998, pag. 179
39
A doua dimensiune se referă la nevoia de a satisface obligaţiile sociale. Aceasta
înseamnă respect pentru tradiţiile, obiceiurile şi modul de viaţă al populaţiei gazdă. Varietatea
acestor moşteniri reprezintă, în lume, o resursă majoră pentru turism.
O a treia componentă majoră a mediului ambiant şi culturii este interesul estetic. Se

referă la calităţile estetice ale zonelor vizitate care reprezintă şi ele o resursă turistică
valoroasă.
Toate aceste nevoi amintite anterior trebuie să ţină seama de parametrii ecologici care
să susţină deopotrivă mediul uman şi pe cel fizic. De aceea, conservarea moştenirilor culturale
nu trebuie ignorată. Necesitatea proceselor ecologice trebuie înţeleasă în sensul că
desfăşurarea turismului trebuie să aibă un impact minim, mai ales asupra zonelor sensibile
cum ar fi cele montane şi cele de litoral. Preocuparea trebuie să se îndrepte şi spre menţinerea
diversităţii biologice.
În final, nevoia pentru susţinerea sistemelor de suport ale stilului de viaţă fundamental
este supremă. Dacă aceste nevoi de bază nu vor fi satisfăcute, atunci nevoile de un nivel
superior, cum este turismul, nu pot fi materializate.
Priorităţile în aplicarea principiilor dezvoltării turistice durabile, pe categorii de unităţi

teritoriale, reflectă paleta largă de probleme ce trebuie să fie rezolvate astfel încât obiectivele
propuse pe termen scurt, mediu şi lung să fie atinse în totalitate. (tabelul nr. 6.1.)
Aria cercetărilor sugestive şi priorităţilor pentru dezvoltarea turistică durabilă pe categorii de

unităţi teritoriale
Tabelul nr. 6.1.
Categorii de Scopul pe termen Scopul pe termen Scopul pe
unităti termen lung
scurt mediu
teritoriale
punct - studii de caz asupra - valoarea arealelor protejate -
turistic varietăţii resurselor (economică, estetică)
- implicarea angajaţilor - bucuria de a plăti
- relaţia cost-profit - tipuri de experienţe
îndeplinite
- cultura organizaţiei
- schimbarea monitorizării în
- auditul de mediu
studii de caz
localitate - studii ale destinaţiilor - studii longitudinale - indicatori

turistică sociali,
- capacităţi de suport: - natura studiilor modificate
economici şi
economice, sociale, fizice
fizici
- studii de imagine
40
regiune - inventarierea resurselor - studii longitudinale ale -
turistică nevoilor şi atitudinilor pieţei
- studii ale nevoilor şi
atitudinilor pieţei - măsurarea costurilor,
beneficiilor
ţară - coordonare - legături -
- diseminare - case de clearing
- standarde - metodologii
- modele, paradigme
nivel - cooperare - case de clearing -
internaţional
- adaptare - definiţii de termeni
Sursa: Theobald F. William, „Global Tourism”, Butterworth Heinemann, Great Britain, 1998, pag. 181
În consecinţă, definiţia lui Theobald întruneşte toate condiţiile necesare luării ei în
considerare în ceea ce priveşte conţinutul şi relaţiile care decurg cu privire la
intercondiţionarea dintre integritatea culturală, procesele ecologice şi diversitatea biologică.
Astfel, nevoia pentru a pune în practică principiile dezvoltării durabile trebuie să reprezinte o
doctrină pentru politica turistică la nivel planetar.
6.2. Turismul durabil-formă a dezvoltării turistice durabile
Turismul durabil înseamnă abilitatea destinaţiei turistice de a rămâne

competitivă împotriva tuturor problemelor apărute, de a atrage vizitatorii pentru prima
oară şi să-i fidelizeze ulterior, de a rămâne unică din punct de vedere cultural şi a fi
într-un permanent echilibru cu mediul ambiant.
Problemele de mediu precum schimbările climatice globale, distrugerea stratului de

ozon, despăduririle, deşeurile toxice, ţin capul de afiş pe agendele internaţionale. De aceea,
industria turistică trebuie să combine satisfacerea a două tipuri de nevoi, dezvoltarea
economică şi protecţia resurselor naturale. Va fi o necesitate în creştere în ceea ce priveşte
analiza interacţiunii dintre integritatea culturii native, beneficiile angajaţilor şi nevoia de a
înţelege impactul schimbărilor climatice rapide asupra destinaţiilor de vacanţă. De aceea,
ecoturismul este cea mai bună soluţie deoarece reprezintă cele mai bune intenţii ale unei
numeroase clase de mijloc educată şi obişnuită cu călătoriile ce nu degradează mediul. În
acest context, OMT, Asociaţia de Turism Asia-Pacific, WTTC se numără printre organizaţiile
internaţionale şi regionale care dezvoltă politici şi linii directoare cu privire la conservarea şi
protejarea resurselor naturale. Chiar industria hotelieră a iniţiat o mişcare agresivă pentru
41
combaterea pierderilor în utilizarea apei şi energiei, reducând utilizarea chimicalelor în
spălătorii şi sporind folosirea de materiale reciclabile ca hârtie igienică, săpun etc.
6.2.1. Definire, scop şi caracteristici

În publicaţia OMT “Turismul în anul 2010” se specifică următoarele “Turismul
durabil dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor turiştilor actuali şi ale industriei turistice şi,
în acelaşi timp, a protejării mediului şi a oportunităţilor pentru viitor. Se are în vedere
satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice etc. ale “actorilor” din turism,
menţinându-se integritatea culturală, ecologică, diversitatea biologică şi toate sistemele
ce susţin viaţa”.10 Se constată o abordare complexă a noţiunii în sensul că, prin practicarea
unui turism durabil, trebuie să se ţină cont nu numai de satisfacerea nevoilor pentru turism ci
şi de cele economice, sociale, estetice ale întreprinderilor ce activează în domeniu.
Secolul al 21-lea se confruntă cu două mari probleme şi anume:
1. o mare responsabilitate şi un respect profund pentru populaţiile destinaţiei gazdă şi pentru
cultura lor. Aceasta rezultă dintr-o recunoaştere sporită a faptului că turismul poate şi,
deseori, chiar are efecte negative asupra gazdelor şi a mediului lor înconjurător;
2. o mare reponsabilitate a celor care călătoresc reflectând noi modalităţi de consum, o
atenţie în creştere acordată de către turişti educaţiei.
De aceea, definiţia turismului durabil reflectă trei aspecte importante:
a. calitate. Turismul durabil prevede o experienţă valoroasă pentru vizitatori,
îmbunătăţind în acelaşi timp calitatea vieţii comunităţii gazdă şi protejând mediul;
b. continuitate. Turismul durabil asigură continuitate resurselor naturale pe care se
bazează şi o continuitate a culturii comunităţii gazdă cu experienţe satisfăcătoare
pentru vizitatori;
c. echilibru. Turismul durabil asigură un echilibru între nevoile industriei turistice, ale
partizanilor mediului şi comunităţii locale.
Scopurile turismului durabil sunt:11
 să îmbunătăţească calitatea vieţii comunităţii gazdă;
 să prevadă echitate intra şi între generaţii;
 să protejeze calitatea mediului prin menţinerea diversităţii biologice şi a
sistemelor ecologice;
10
Stănciulescu Gabriela (coord.), Managementul turismului durabil în ţările riverane Mării Negre, Editura All
Beck, Bucureşti, 2000, pag. 4
11
Internaţional Tourism: A Global Perspective, OMT, Madrid, 1997, pag. 255
42
 să asigure integritate culturală şi coeziunea socială a comunităţii;
 să prevadă experienţe de o înaltă calitate pentru vizitatori.
Caracteristicile turismului durabil sunt următoarele:12
 este preocupat de experienţe de calitate;
 asigură echitate socială, o implicare a comunităţii fiind atent la nevoile
rezidenţilor;
 crează în plan local locuri de muncă şi asigură o participare locală în
planificarea şi luarea deciziilor;
 operează cu resurse limitate - aceasta include minimizarea efectelor şi
utilizarea raţională a energiei şi a tehnicilor de reciclare;
 menţine oportunităţile de recreere, educare şi cultură între şi intra generaţii;
 se bazează pe activităţi ce reflectă şi respectă caracterul regiunii;
 nu compromite capacitatea altor industrii sau activităţi de a fi durabile;
 permite oaspeţilor să înţeleagă regiunea vizitată şi să protejeze comunitatea
gazdă şi mediul vizitat;
 este integrat în planurile locale, regionale şi naţionale.
Promovarea şi practicarea unui turismul durabil reprezintă o alternativă viabilă în lupta
pe care generaţiile actuale o duc cu diverse şi din ce în ce mai numeroase acţiuni de degradare
a mediului, care au efecte pe termen lung. Această formă de turism poate conduce la o
utilizare durabilă a resurselor turistice, de care se vor putea bucura şi urmaşii noştri în condiţii
de siguranţă.
6.2.2. Principii fundamentale

După Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dezvoltării desfăşurată la Rio de
Janeiro, în anul 1992, autorităţile naţionale din foarte multe ţări au făcut din durabilitate
fundamentul politicii lor de dezvoltare. De asemenea, OMT a reţinut acest principiu al
dezvoltării durabile ca fiind pertinent şi l-a utilizat în toate studiile sale cu privire la
dezvoltarea şi planificarea turistică.
Pentru OMT, dezvoltarea unui turism durabil răspunde necesităţilor turiştilor şi
regiunilor care-i găzduiesc, în spiritul menajării şi ameliorării posibilităţilor viitoare. Astfel,
acest concept se poate traduce printr-o gestiune a tuturor resurselor care să permită
12
Idem
43
satisfacerea nevoilor economice, estetice şi sociale şi prezervarea integrităţii culturale, a
ecosistemelor biodiversităţii şi sistemelor ce susţin viaţa.
Aşadar, este vorba de următoarele acţiuni:
- resursele turistice naturale, istorice, culturale sau de altă natură sunt conservate de o manieră
prin care se poate continua împrumutarea unei părţi din viitor de pe urma căreia să profite
societatea actuală. Demersul dezvoltării durabile solicită o importanţă particulară pentru
turism deoarece el depinde, înainte de toate, de atracţiile şi activităţile bazate pe mediul
natural, patrimoniul istoric şi cultural al unei regiuni. Dacă aceste resurse sunt degradate sau
distruse nu se poate prospera. Pe de altă parte, punerea în valoare a turismului favorizează, de
multe ori, protejarea resurselor, conservarea tradiţiilor şi a identităţii etnice, fiind o
componentă esenţială a prezervării patrimoniului cultural al unei regiuni. De asemenea,
protejarea resurselor turistice îi poate ajuta pe locuitorii gazdă să aibă avantaje, să-i
conştientizeze cu privire de patrimoniul lor participând la ocrotirea lui;
- planificarea şi gestiunea dezvoltării turistice se face de o aşa manieră încât să nu rezulte
probleme ecologice sau socio-culturale grave în regiunea respectivă. Planificarea mediului
înconjurător şi analizele de capacitate sunt tehnici utilizate pentru a stopa turismul să creeze
probleme de acest gen. Folosirea tehnicilor care menajează mediul pot contribui la reducerea
efectelor indezirabile ale dezvoltării turistice;
- calitatea generală a mediului ambiant al unei regiuni turistice este protejată şi, la nevoie,
ameliorată. În majoritatea cazurilor, turiştii doresc să viziteze zone atractive, bine organizate,
curate şi nepoluate. Turismul poate incita la prezervare şi, dacă se poate, la ameliorarea
calităţii mediului. Un mediu de o calitate satisfăcătoare este de o valoare ridicată pentru binele
locuitorilor;
- nivelul de satisfacţie al turiştilor trebuie să fie menţinut de felul în care destinaţiile conservă
atracţiile şi potenţialul comercial. Dacă o regiune cu vocaţie turistică nu aduce nici un fel de
satisfacţie vizitatorilor, ea va fi devalorizată pe piaţa turistică. De exemplu, staţiunile vechi
trebuie să fie revitalizate pentru a putea continua să existe şi pentru a-şi atinge obiectivele de
comercializare;
- turismul trebuie să aducă profit tuturor membrilor societăţii. Planificarea şi gestiunea
dezvoltării turistice trebuie făcută astfel încât, la faţa locului, beneficiile socio-economice ale
turismului să fie distribuite tuturor membrilor societăţii. Aceste beneficii trebuie să fie
maximizate pe măsură ce locuitorii susţin activitatea turistică de pe urma căreia ei trăiesc
(este vorba de satisfacţie materială dar şi morală). Proiectele turistice la nivel comunitar
reprezintă un mijloc foarte bun de a face ca locuitorii să profite de pe urma turismului.
44
OMT, WTTC şi Consiliul Terrei au elaborat un raport intitulat “Programul de
acţiune 21 pentru sectorul voiajelor şi turismului spre o dezvoltare durabilă”, care
reafirmă rolul specific pe care turismul şi călătoriile îl pot juca în atingerea obiectivelor
Agendei 21. În acest raport se specifică faptul că:
 pentru organismele publice, autorităţile naţionale de turism şi organizaţiile reprezentând
turismul, scopul prioritar este instalarea de sisteme şi proceduri care să vizeze existenţa
principiilor dezvoltării durabile în cadrul celor mai intime mecanisme de luare a deciziilor şi
de recenzare a măsurilor ce trebuie luate pentru a da curs dezvoltării unui turism durabil;
 pentru întreprinderi, trebuie ca el să facă tot posibilul astfel încât tematica dezvoltării
durabile să fie o componentă a gestiunii centrale şi să recenzeze măsurile ce trebuie luate
astfel încât să dea curs dezvoltării unui turism durabil.
Programul de acţiune 21 pentru sectorul voiajelor şi turismului defineşte acţiunile şi
domeniile prioritare. Astfel, domeniul prioritar IV conţine planificarea în vederea creării unui
turism durabil. O largă responsabilitate revine autorităţilor locale în materie de planificare şi
dezvoltare a atracţiilor, instalaţiilor şi infrastructurii turistice în regiunile ce intră în
competenţa lor. El are ca obiectiv elaborarea şi punerea în valoare a măsurilor eficiente de
planificare a utilizării solurilor favorizând la maxim beneficiile pe care călătoriile şi turismul
le pot aduce mediului ambiant şi economiei, minimizând în acelaşi timp pagubele care pot fi
aduse mediului sau culturii.
Turismul este dotat cu un potenţial susceptibil să aducă prosperitate economică şi să
amelioreze mediul înconjurător al destinaţiilor. În acelaşi timp, un turism planificat şi
administrat necorespunzător poate distruge resursele care-l fac atractiv. Mediul ambiant şi
cultural pot fi salvate dacă se adoptă şi aplică măsuri corespunzătoare de planificare.
În acest domeniu, autorităţile guvernamentale, cele naţionale de turism şi alte
organizaţii profesionale trebuie:
- să lucreze cu planificatorii locali şi regionali pentru a scoate în evidenţă problemele
care pot rezulta dintr-o planificare şi gestionare turistică deficitară;
- să informeze autorităţile locale cu privire la elementele ce favorizează durabilitatea
unei destinaţii turistice şi să le propună sfaturi în acest sens;
- să ghideze dezvoltarea turistică a regiunilor sensibile sau protejate; în multe cazuri, pot
fi recomandate proceduri de evaluare globală a impactului asupra mediului înainte de
luarea unei decizii de dezvoltare;
- să vegheze astfel încît reglementările, măsurile sau liniile directoare ale planificării să
fie aplicate şi respectate;
45
- să ajute autorităţile locale şi regionale în evaluarea capacităţii destinaţiilor în funcţie
de existenţa resurselor critice (soluri, apă, energie, infrastructură etc.), a factorilor de
mediu (sănătatea ecosistemelor, biodiversitatea) şi a factorilor culturali (tradiţii,
obiceiuri).
În domeniul transportului turismul durabil are următoarele “atribuţii”:
- să dezvolte şi promoveze sisteme de transport rentabile, eficiente şi mai puţin
poluante;
- să conlucreze cu autorităţile şi firmele locale pentru a garanta funcţionarea eficientă a
transportului public şi pentru întreţinerea infrastructurilor de transport;
- să se preocupe de faptul că noile realizări din domeniul turistic sunt implantate în
zonele bine deservite de mijloace de transport colective publice;
- să conlucreze cu autorităţile guvernamentale, comunităţile locale şi întreprinderile de
turism la crearea de poteci, parcări, piste de biciclete ş.a. pentru turişti şi rezidenţi ca
şi punerea în practică a altor măsuri care să reducă necesitatea utilizării automobilelor
personale pentru a se deplasa în interiorul destinaţiilor de vacanţă;
- să vegheze la o bună gestiune a transporturilor, mai ales a celor aeriene şi rutiere;
- să se asigure că dezvoltarea turistică şi punerea în valoare a atuurilor sale sunt
complementare şi nu incompatibile, recomandând în acest sens adoptarea de politici
adecvate pentru conservarea şi ameliorarea plajelor utilizate de către turişti;
- să facă din turism un instrument de dezvoltare socio - economică şi de protejare a
mediului în zonele sensibile ca cele de litoral, regiunile montane şi cele dotate cu o
mare diversitate biologică.
Domeniul prioritar VI tratează modalităţile de participare a tuturor grupurilor sociale
la dezvoltarea turismului. Conţine, de asemenea, mijloace de punere în valoare locală a
turismului. Accentul este pus în acest caz pe necesitatea oferirii tuturor grupurilor sociale
(femei, tineri, bătrâni, populaţii indigene) de ocazii în acord cu identitatea şi cultura lor. Este
vorba de punerea în practică a unor programe de formare adecvate care să permită tuturor
grupurilor sociale o participare maximă în turism.
Prin intermediul Agendei 21 s-au identificat problemele de mediu şi de dezvoltare
care riscă să provoace catastrofe economice şi ecologice, propunând în acest sens o strategie
de tranziţie care să permită adoptarea de tipuri de dezvoltare corespunzătoare protejării
resurselor planetei noastre.
În Agenda 21 se precizează că turismul are un interes evident în protejarea resurselor
naturale şi culturale pentru că ele constituie “inima” activităţii sale. În calitatea sa de primă
46
industrie a lumii, ea are capacitatea de a efectua ameliorări semnificative ale mediului, ale
socio-economicului şi contribuie la promovarea dezvoltării comunităţilor şi ţărilor în care el
operează. Pentru a putea utiliza această capacitate şi a o pune în valoare prin dezvoltare pe
termen lung, este necesară obţinerea colaborării guvernelor statelor lumii şi tuturor asociaţiilor
profesionale din turism.
Documentul defineşte rolul pe care îl poate juca industria voiajelor şi turismului în
atingerea acestor obiective. El insistă asupra importanţei parteneriatului între guverne şi alte
organizaţii. Se analizează în acest sens, importanţa strategică şi economică a sectorului
voiajelor şi turismului pentru a demonstra enormele avantaje pe care le determină industria
turistică în domeniul prezervării mediului, care reprezintă un interes unic pentru ecoturism.
A doua parte a acestui document prezintă programul de acţiune. Capitolul II se
adresează în mod particular ministerelor de resort şi administraţiilor naţionale din turism,
capitolul III fiind destinat întreprinderilor de voiaj şi turism.
Fiecare capitol enunţă un obiectiv esenţial după care prezintă o listă de măsuri
prioritare. Fiecărui sector prioritar îi corespunde un obiectiv, care este definit, apoi sunt
prezentate măsurile care trebuie luate pentru a-l atinge.
În ceea ce priveşte ministerele şi administraţiile naţionale de turism, obiectivul
esenţial constă în punerea în practică a procedurilor şi sistemelor care să plaseze problemele
prezervării în centrul proceselor de luare a deciziilor şi de identificare a măsurilor necesare
instaurării în practică a unui turism de protejare. În acest context, cele nouă priorităţi sunt:
1. evaluarea capacităţii cadrului actual de reglementări în domeniul economic şi a voinţei
pentru a genera un turism de prezervare;
2. evaluarea implicaţiilor economice, sociale, culturale şi de mediu ale activităţilor
oganizaţiilor;
3. formarea, educarea şi conştientizarea publicului;
4. planificarea dezvoltării turismului durabil;
5. facilitarea schimbului de informaţii, competenţe, tehnologii în domeniul turismului durabil
între ţările dezvoltate şi cele în dezvoltare;
6. luarea măsurilor de participare a tuturor sectoarelor societăţii;
7. crearea de noi produse turistice care să aibă drept obiectiv principal protejarea mediului;
8. evaluarea programului în domeniul dezvoltării şi protecţiei mediului;
9. încheierea de parteneriate pentru instaurarea turismului durabil.
În ceea ce priveşte întreprinderile, obiectivul principal constă în stabilirea de sisteme
şi proceduri care să vizeze încorporarea problemelor dezvoltării durabile în funcţia de
47
gestiune şi identificare a măsurilor necesare pentru practicarea unui turism durabil. Cele
zece orientări necesare pentru punerea în practică a acestor măsuri sunt:
1. minimizarea deşeurilor;
2. conservarea şi gestiunea energiei;
3. gestiunea resurselor de apă potabilă;
4. gestiunea apelor poluate;
5. gestiunea substanţelor periculoase;
6. gestiunea transportului;
7. planificarea şi gestiunea utilizării solurilor;
8. implicarea angajaţilor, a clienţilor şi a diferitelor comunităţi îm problemele de mediu;
9. conceperea unor metode prin care întreprinderea să protejeze mediul;
10. instaurarea de parteneriate pentru dezvoltarea prezervării.
Există diverse puncte de vedere cu privire la principiile turismului durabil. Astfel, OMT
prezintă principiile:13
1) planificarea, dezvoltarea şi practicarea turismului trebuie să fie parte a

conservării sau a strategiilor dezvoltării durabile a unei regiuni sau a unei ţări.
Planificarea trebuie să fie integrată sectorial implicând diferite agenţii
guvernamentale, corporaţii private, grupuri de persoane, indivizi ceea ce
presupune cele mai mari beneficii posibile;
2) agenţiile, corporaţiile, grupurile şi indivizii trebuie să urmeze principii etice şi
alte principii care să respecte cultura şi mediul destinaţiei gazdă, economia şi
modul tradiţional de viaţă, comunitatea şi comportamentul tradiţional,
conducătorii politici, leaderii;
3) turismul trebuie planificat şi condus într-o manieră durabilă, cu o atenţie
sporită pentru protejarea şi utilizarea economică adecvată a mediului natural şi
uman al arealului gazdă;
4) turismul trebuie să fie un garant al echităţii în distribuirea corectă a beneficiilor
şi costurilor între promotorii turismului, populaţiile gazdă şi arealele lor;
5) informaţiile corecte, cercetarea şi comunicarea cu privire la natura turismului şi
a efectelor sale asupra mediului cultural şi uman trebuie să fie valabile şi
prioritare pentru dezvoltare, mai ales pentru populaţia locală. Deci, ei pot
13
Sustainable Tourism Development: Guide for Local Planners, OMT, Madrid, 1993, pag. 40
48
participa şi influenţa direcţia de dezvoltare a efectelor sale cât mai mult posibil,
în interesul colectiv şi individual;
6) populaţia locală trebuie să încurajeze participarea leaderilor în planificarea şi
dezvoltarea cu asistenţa guvernului a afacerilor, din punct de vedere financiar
dar şi în alte interese;
7) un mediu integrat, analize pentru planificarea economică şi socială trebuie să
fie luate în considerare la începutul oricărui proiect major, cu o atenţie aparte
acordată diferitelor forme de turism practicate;
8) tuturor nivelurilor de dezvoltare şi practicare a turismului trebuie să li se
acorde o atenţie deosebită, o monitorizare şi un program de mediatizare care să
fie condus astfel încât populaţia locală să obţină avantaje şi oportunităţi sau să
răspundă schimbărilor.
Deci, elementele luate în calcul în cazul unui turism durabil sunt:
- resurse: presupune recunoaşterea faptului că sănătatea şi integritatea resurselor umane,
naturale şi antropice sunt critice pentru un viitor prosper, şi acestea depind de modul în care
aceste resurse sunt tratate. Pentru început, resursele de mediu trebuie conservate ceea ce
implică o utilizare minimă a resurselor neregenerabile în paralel cu emisii poluante minime.
Dezvoltarea durabilă este preocupată nu numai de viabilitatea, de calitatea mediului ci şi de
resursele economice, sociale şi culturale;
- viitor. Este vorba de preocuparea pentru binele generaţiilor viitoare care vor beneficia de
resurse, oportunităţi şi alegeri în funcţie de comportamentul generaţiilor actuale;
- echitatea se referă la utilizarea echitabilă a resurselor economice, sociale, culturale şi de
mediu ca şi la împărţirea echitabilă a costurilor şi beneficiilor ce rezultă de pe urma folosirii
acestor resurse.
Provocarea industriei turistice este să dezvolte turismul şi calitatea produselor sale fără
a afecta mediul fizic şi uman care le susţine şi le hrăneşte. Astfel, turismul poate contribui la
atingerea dezideratelor dezvoltării durabile în momentul în care operează cu capacităţi
naturale pentru regenerarea şi viitorul productivităţii resurselor naturale, când recunoaşte
contribuţia populaţiei şi a comunităţilor, a tradiţiilor şi stilurilor de viaţă, când lucrează cu
experienţe turistice, când acceptă faptul că aceşti oameni trebuie să beneficieze de o împărţire
echitabilă a beneficiilor economice ale turismului, şi când este ghidat de dorinţele populaţiei
locale şi ale comunităţilor din zonele gazdă.
49
Principiile se referă la următoarele aspecte:14
o Luarea deciziilor şi implementarea politicilor specifice dezvoltării durabile trebuie să se

bucure de o largă participare, de parteneriate şi acţiuni de cooperare între grupurile sociale
afectate;
o Politicile trebuie să fie integrate şi să se bazeze pe recunoaşterea interdependenţei
politicilor turistice;
o Implementarea acestor politici trebuie să se facă ţinând cont de constrângerile existente în
turism şi anume un mediu vulnerabil ceea ce presupune alegerea unor ţinte pe termen scurt
pentru implementare;
o Trebuie să se ţină cont de consecinţele asupra mediului natural, uman şi antropic atunci
când apar probleme cu privire la efectele asupra acestora şi să se evite asemenea riscuri
(principiul precauţiei). El presupune reducerea şansei ca aceste acţiuni să provoace
daune ireversibile asupra resurselor şi calităţii vieţii;
o Anumite nevoi sunt satisfăcute prin utilizarea unor resurse nedurabile. Politicile de
dezvoltare durabilă trebuie să încerce să reducă aceste nevoi şi să le redirecţioneze
(principiul nedurabilităţii resurselor);
o Principiul poluatorul plăteşte spune că cel care produce daune trebuie să plătescă pentru
ele şi va fi încurajat să-şi schimbe acest comportament.
Cele şapte principii pentru turism durabil formulate de către Comitetul pentru
turism cultural ICOMOS cu prilejul Conferinţei Europene ICOMOS de la Canterbury,
Marea Britanie, 1990 sunt:
1. Mediul ambiant are o valoare intrinsecă mai mare decât valoarea patrimoniului
turistic. Satisfacţia generaţiilor viitoare ca şi existenţa pe termen lung a resurselor
mediului înconjurător nu trebuie să fie prejudiciate de considerente de scurtă durată;
2. Turismul trebuie să fie recunoscut ca o activitate cu acţiune pozitivă şi cu un potenţial
de care beneficiază comunitatea, locul de destinaţie turistică ca şi vizitatorii;
3. Relaţia dintre turism şi mediul înconjurător trebuie să fie condusă ca o relaţie durabilă
pe termen lung. Turismului nu trebuie să-i fie permis să aducă prejudicii resurselor,
satisfacţiei viitoare a turiştilor sau să aibă un impact negativ asupra mediului;
4. Activităţile turistice şi dezvoltarea trebuie să respecte proporţiile, natura şi
caracteristicile locului în care ele se desfăşoară;
14
Theobald F. William, op. cit., pag. 362
50
5. În orice locaţie, trebuie să fie căutată armonia între nevoile vizitatorilor, locul de
destinaţie şi comunitatea gazdă;
6. Într-o lume dinamică, unele modificări sunt inevitabile iar schimbarea poate fi uneori
folositoare. Adaptarea la schimbare nu trebuie totuşi să fie extinsă la vreunul dintre
aceste principii;
7. Industria turistică, autorităţile locale şi agenţiile de mediu, împreună, au datoria de a
respecta principiile de mai sus şi să coopereze pentru punerea lor în practică.
Se observă că multe dintre organizaţiile implicate în turism într-un fel sau altul
manifestă, în ultima perioadă de timp, preocupări majore pentru a defini turismul durabil şi
principiile pe care acesta se bazează. Dintre acestea, cea mai reprezentativă abordare, şi prin
prisma spaţiului geografic pe care îl acoperă, dar şi a influenţei sale la nivel mondial, este cea
a OMT-ului. Este vorba, de fapt, de o serie de recomandări făcute statelor membre în ceea
ce priveşte strategia lor actuală în domeniul turismului durabil. Punerea în practică a acestor
principii nu poate provoca decât efecte pozitive, pe termen lung, atât în plan teritorial, la
nivelul populaţiei gazdă, cât mai ales asupra turiştilor.
6.2.3. Relaţia dintre turismul durabil şi ecologie

Pentru a ajunge la practicarea unui turism durabil, trebuie să fie susţinute şi gestionate
într-un mod coordonat toate interesele. De aceea, autorităţile locale ca şi administraţiile
publice implicate în turism la eşaloane regionale şi naţionale, industria turistică, organizaţiile
non-guvernamentale (ONG-uri) şi turiştii trebuie să se comporte astfel încât turismul să
devină şi să rămână durabil.
Figura nr. 10.1. ilustrează sprijinirea durabilităţii ecologice mai degrabă decât a celei
economice. La această activitate participă industria turistică, ONG-urile, chiar şi turiştii care,
împreună, îşi coordonează eforturile de gestionare a mediului turistic.
În cele ce urmează se va face o sinteză a responsabilităţilor fiecăruia din cele patru
grupuri esenţiale - ONG-uri, autorităţi locale şi publice (puterea publică), industrie turistică,
turişti – în favoarea turismului durabil:
1) puterea publică trebuie să încorporeze dezvoltarea unui turism durabil în procesele de
planificare:
 colaborând cu organizaţiile interguvernamentale;
 studiind efectele ecologice, culturale şi economice ale turismului;
51
 instaurând modele economice pentru a ajuta la definirea nivelurilor şi tipurilor
de activităţi economice potrivite în mediul natural şi urban;
 elaborând norme şi reglementări pentru evaluarea impactului asupra mediului
şi culturii;
 supraveghind şi controlând realizările turistice existente şi propuse;
 aplicând sisteme regionale de compatibilitate cu mediul pentru industria
turistică.
- poate include turismul în procesul de amenajare a teritoriului pentru a reduce la minim
conflictele cu utilizările tradiţionale ale teritoriului şi să vegheze ca aceste capacităţi de suport
ale destinaţiilor turistice să reflecte niveluri durabile de dezvoltare şi care să fie bine
supravegheate şi, la nevoie, adaptate;
- poate elabora norme de concepţie şi construcţie pentru proiectele de punere în valoare
turistică care trebuie să respecte mediul cultural şi pe cel natural local;
- poate pune la punct instrumente şi tehnici cu ajutorul cărora poate analiza efectul proiectelor
de dezvoltare turistică asupra patrimoniului şi monumentelor vechi şi care fac parte integrantă
din evaluarea impactului cultural şi al celui social asupra mediului;
- poate face să fie respectate reglementările prin care să se împiedice comerţul ilegal cu
obiecte istorice şi de artizanat, săpături arheologice neoficiale, degradarea valorilor estetice
şi profanarea locurilor sacre;
- poate crea consilii consultative pentru turism compuse din reprezentanţi ai populaţiei locale,
din marele public, întreprinderi turistice, ONG-uri şi toţi cei care participă la luarea deciziilor;
- poate favoriza şi susţine dezvoltarea unui turism durabil prin:
 elaborarea de programe de educaţie şi de sensibilizare a publicului;
 să răspundă tuturor problemelor, scrisorilor, întrebărilor serviciilor ministeriale
care se ocupă de turism;
 să vegheze ca interesele turistice să fie prezentate la marile reuniuni de
planificare a mediului şi economiei;
 includerea unei politici de dezvoltare a unui turism durabil în toate acordurile
naţionale şi locale de punere în valoare turistică;
2) ONG-urile care reprezintă şi protejează interesul public pot:
- participa la activitatea consiliilor consultative referitoare la turismul durabil desfăşurate de
puterea publică şi sectorul privat la toate nivelurile. Ele pot evalua planurile de amenajare
regională şi-şi pot da acordul cu privire la gradul de afectare a teritoriului şi la implantarea
diverselor obiective turistice în diverse zone;
52
- căuta sprijin local pentru o dezvoltare satisfăcătoare a turismului durabil sau se pot opune
unei amenajări turistice inacceptabile;
- încuraja participarea populaţiei locale la studiile şi colectarea de informaţii despre turismul
durabil;
- participa la educarea publicului în ceea ce priveşte importanţa economică a dezvoltării unui
turism durabil, nevoia de resurse sigure (în particular de peisaje naturale) şi la crearea unui
comportament adecvat al puterilor publice, industriei turistice şi turiştilor;
- supraveghea efectele turismului asupra culturii şi mediului local, participarea financiară la
dezvoltarea turistică locală, influenţa alte sectoare ale economiei cu privire la turismul durabil
şi respectul angajamentelor lor în materie de turism durabil pentru puterile publice şi
întreprinderi;
3) industria turistică care oferă produse şi servicii turiştilor poate:
- proteja biosfera reducând la minim sau eliminând utilizarea erbicidelor pe terenurile de golf
sau a zăpezii artificiale pe pârtiile de schi şi susţinând crearea de parcuri şi rezervaţii în zonele
necesare, primordiale;
Durabilitate ecologică
Limitele schimbării
Controlul situaţiei Comercializarea

mediului de către Situaţia mediului natural aspectelor mediului
industrie sau de natural în scopuri
către autorităţi turistice
Efectele asupra mediului

natural
Gestiunea de
Responsabilii Reglementarea mediu a industriei Satisfacerea Clienţi
cu suprafeţele zonelor turistice-structuri clienţilor cu îngrijoraţi de
pentru zonele protejate şi a antreprenoriale, atracţii bazate pe mediu sau
protejate şi resurselor echipamente, natură sau pe interesaţi de
resursele naturale tehnici, practici performanţe siturile
naturale operaţionale, operaţionale de naturale
exploatare
programe
educative
Rentabilitate continuă, beneficii

pentru acţionari, reinvestiţii
Durabilitate economică
53
Figura nr. 6.1.: Componentele relaţiei dintre turismul durabil şi ecologie
Sursa: Guide à l'intention des autorités locales: Développement durable du tourisme, OMT, Madrid, 1999,
pag. 168
- asigura utilizarea durabilă a teritoriului, apei şi pădurilor în cadrul activităţilor de punere în

valoare turistică;
- limita risipa şi elimina eficient deşeurile şi reziduurile diminuând consumul, prin reciclarea
şi reutilizarea materialelor dar şi prin stabilirea de norme stricte pentru tratamentul apelor
uzate şi evacuarea deşeurilor;
- practica utilizarea raţională a energiei folosind la maxim energia solară, eoliană şi alte surse
alternative;
- reduce la minim riscurile pentru sănătate evitând implantarea periculoasă a obiectivelor
turistice aproape de mlaştini, vulcani activi, centrale nucleare etc.;
- comercializa produsele ţinând cont de mediu, favorizând practicarea unui turism cu minim
de efecte ecologice şi culturale nefaste şi informând şi formând turiştii astfel încât ei să fie
conştienţi de repercursiunile prezenţei lor în mediu;
- atenua pagubele refăcând mediile degradate;
- furniza turiştilor informaţii complete şi sigure;
- încorpora protecţia mediului ambiant în deciziile de gestionare veghind ca interesele de
mediu să fie susţinute de cadrele superioare;
- întocmi regulat ecobilanţuri recomandând evaluări independente ale efectelor asupra
mediului pentru toate activităţile sale, în ceea ce priveşte calitatea apei, capacitatea de suport,
consumul de energie, estetica cadrului de viaţă şi eliminarea deşeurilor;
4) turiştii individuali, ultimii utilizatori ai mediului pot:
- alege întreprinderile care au reputaţia că-şi respectă responsabilităţile ecologice şi estetice;
- învăţa, cunoaşte şi respecta patrimoniul uman şi natural al comunităţii gazdă, cu privire la
geografia, istoria, tradiţiile şi preocupările locale actuale;
- călători făcând dovada sensibilităţii culturale şi ecologice, altfel spus, abţinându-se de la un
comportament inoportun care să aibă un efect negativ asupra comunităţii locale sau care
degradează mediul natural local;
- să se ferească de achiziţionarea sau utilizarea de produse, servicii sau mijloace de transport
care pun în pericol cultura şi ecosistemul local;
- practica filosofia voiajului care lasă un minim de urme;
54
- susţine activităţile de protecţie a resurselor în ţările gazdă.
În consecinţă, administraţia publică şi cea locală, industria turistică şi turiştii

conlucrează în mod eficient pentru a transforma durabilitatea ecologică într-una economică şi
invers.
6.2.4. Indicatorii de evaluare a durabilităţii turismului

Indicatorii utilizaţi în aprecierea turismului durabil sunt de două feluri:
1. indicatori fundamentali utilizaţi de o manieră generală în majoritatea regiunilor turistice
al lumii (tabelul nr. 6.1);
2. indicatori suplimentari, specifici diferitelor medii (zone) turistice (tabelul nr. 6.2.).
Indicatorii fundamentali ai turismului durabil
Tabelul nr. 6.1.
INDICATORUL INSTRUMENTE SPECIFICE DE MĂSURARE
1. protecţia sitului categoria de protecţie a sit-ului după indicele Uniunii
Internaţionale de Conservare a Naturii (IUCN)
2. presiunea exercitată numărul de turişti care vizitează situl (pe anul/luna cu
afluenţă maximă)
3. intensitatea utilizării intensitatea utilizării în perioadele de vârf (ca număr
de persoane şi pe hectar)
4. impactul social raportul turişti/rezidenţi (în perioadele de vârf dar şi în
restul perioadei)
5. controlul dezvoltării existenţa unei metode de studiu a mediului ambiant
sau controale concrete cu privire la modul de
amenajare a zonei şi la densitatea utilizării
6. gestiunea deşeurilor % de ape uzate tratate ale sitului (indicatori
suplimentari pot determina limitele structurale ale
altor capacităţi de infrastructură ale sitului, cum ar fi
aprovizionarea cu apă)
7. procesul de planificare existenţa unui plan metodic pentru destinaţia turistică
în cauză (cu o componentă „turismul”)
8. ecosistemele fragile numărul de specii rare sau pe cale de dispariţie
9. satisfacţia consumatorilor gradul de satisfacţie al vizitatorilor (utilizând un
chestionar)
10. satisfacţia populaţiei locale gradul de satisfacţie al populaţiei locale (utilizând un
chestionar)
11. contribuţia turismului la Cât reprezintă turismul (%) în ansamblul activităţii
dezvoltarea economiei locale economice
55
INDICI AGREGAŢI
A. capacitatea de suport mijloc de măsurare agregat ce atenţionează dinainte cu
privire la factorii cheie ce influenţează capacitatea de
suport a sitului vis-à-vis de diferitele niveluri de
dezvoltare a turismului
B. perturbarea sitului mijloc agregat de măsurare a nivelurilor de impact
asupra sitului (pentru a cunoaşte particularităţile
naturale şi culturale sub efectul constrângerilor
cumulate ale turismului şi altor sectoare)
C. interesul mijloc de măsurare calitativ al particularităţilor sitului
care-l fac atractiv pentru turism şi care se pot schimba
cu timpul.
Sursa: Guide à l'intention des autorités locales: développement durable du tourisme, OMT, Madrid, 1999,
pag. 143
Indicatorii suplimentari ai turismului durabil, pe zone specifice

Tabelul nr. 6.2
 ZONELE DE LITORAL
56
Problema Cei mai importanţi indicatori Modalităţi de
măsurare
 % nivelului
distrugerea ecologică nivelul de degradare de
degradare
 % de plajă
degradarea plajelor nivelul de eroziune erodată
 efortul de
reducerea stocului de peşti reducerea pescuitului pescuit
 populaţia
din fiecare
specie
esenţială
 persoane
suprapopularea intensitatea utilizării pe m2 de
plajă
 numărul de
perturbarea faunei date despre specii specii
 schimbări
în structura
specifică a
faunei
marine
 numărul de
exemplare
din speciile
esenţiale
reperate
 cantitatea
reducerea calităţii apei nivelul de poluare de
reziduuri şi
concentraţi
a de metale
grele
 numărul de
scăderea securităţii sociale criminalitatea delicte
declarate
numărul de accidente  numărul de
accidente
ca procent
din totalul
turiştilor
 Zona montană

măsurare
distrugerea florei şi faunei reuşita reproducerii speciilor  numărul de
indicate specii
esenţiale
 modificare
57
a
prezenţa continuă a speciilor compoziţiei
sălbatice în locurile ocupate în mod speciilor
tradiţional specifice
 observaţia
de teren şi
înregistrăril
e
fotografice
 numărul de
animale din
speciile
indicate
omorâte pe
şosele
eroziunea amploarea eroziunii cauzată de  % de
turişti suprafaţă
viteza eroziunii continue erodată
 observaţia
de teren şi
înregistrăril
e
fotografice
dificultăţi de acces în lungimea coloanelor de maşini  numărul de
destinaţiile cheie ore
petrecute
în vehicul
 costul de
intrare/cel
mai mic
salariu
mediu local
lipsa singurătăţii satisfacţia consumatorilor  numărul de
persoane în
perioada de
vârf
 chestionare
a turiştilor
cu privire
la
satisfacerea
dorinţei de
singurătate
pierderea calităţilor estetice atracţia locului  prezenţa
umană
(ex.
deşeuri)
scăderea calităţii apei numărul de poluanţi  măsurarea
cantităţii de
reziduuri şi
concentraţi
a de metale
grele
58
 Rezervaţiile amenajate de specii sălbatice

măsurare
sănătatea precară a speciilor natalitatea speciilor  monitorizar
ea
diversitatea speciilor numărului
de animale
modificări în structura speciilor  determinare
a numărului
de specii
prezenţa masivă a populaţiei  recensămân
tul
populaţiei
speciilor
esenţiale
supraaglomerarea intensitatea utilizării  numărul de
vizitatori
 raportul
vizitatori/an
imale
vânate (în
perioada de
vârf)
invazia populaţiei numărul de persoane din parc şi din  numărul de
ariile limitrofe persoane pe
activităţile umane în parc şi în 10 km2
ariile limitrofe (ocupaţii ilegale)  % din
suprafaţa
parcului
afectată de
activitatea
umană
neautorizată
 % din
suprafeţele
înconjurăto
are folosite
în scopuri
umane, pe o
suprafaţă de
10 km2
(exemplu:
pentru
agricultură)
braconajul nivelul braconajului în parc  numărul de
cazuri de
braconaj
semnalate
 reducerea
patrimoniul
ui faunistic
şi floristic
59
prin
braconaj
lipsa securităţii interacţiunea om-animal  numărul
contactelor
om-animal
soldate cu
răniri ale
oamenilor
 numărul de
accidente
grave
suferite de
turişti
 Mediul urban

măsurare
lipsa de securitate nivelul criminalităţii  numărul
raportat de
infracţiuni
tipurile de delicte grave comise (ex. furturi
şi atacuri)
 % de
victime ale
siguranţa în trafic accidentelo
r de
circulaţie
ca pondere
din
populaţie
lipsa curăţeniei cantitatea de deşeuri  măsurarea
(interesul oraşului) nivelului
de
concentraţi
ea
deşeurilor
pe
suprafaţă
aglomerarea în principalele intensitatea utilizării  ambuteiaje
centre de interes ale oraşului  timpul de
aşteptare
degradarea principalelor
centre de interes ale oraşului
ameninţarea sănătăţii măsurarea poluării aerului  indici ai
poluării
aerului
(oxid de
azot,
particule)
 numărul de
calitatea apei potabile zile în care
s-au
tipul şi răspândirea maladiilor depăşit
60
transmisibile limitele
normale de
nivelul poluării sonore poluare
 disponibilu
l de apă
potabilă
 date
statistice
privind
răspândirea
acestor
maladii
 înregistrare
a
numărului
de decibeli
în zonele
cheie ale
oraşului
 Siturile culturale-patrimoniul construit

măsurare
degradarea zonelor costuri de restaurare  costuri
anuale
estimate cu
întreţinerea
nivelul de poluare sau
restaurarea
măsurarea comportamentelor sitului
perturbatoare ale sitului  aciditatea
precipitaţiil
or
 vibraţii
provocate
de trafic
 numărul de
acte de
vandalism
semnalate
determinarea capacităţii gradul de utilizare
turistice
lipsa securităţii rata criminalităţii şi tipurile de  numărul şi
delicte grave tipul
delictelor
grave
declarate,
comise
asupra
turiştilor
 Zone ecologice unice
61
Problema Cei mai importanţi indicatori Modalităţi de măsurare
degradarea ecosistemului numărul de specii şi compoziţia  numărul de specii
specifică  numărul de
exemplare din
speciile cheie
prezenţa continuă a speciilor  numărul de
esenţiale în habitatele ocupate în exemplare din
mod tradiţional speciile esenţiale
reperate de turişti
 suprafaţa ocupată
de speciile de
floră şi faună
reproducerea cu succes a speciilor  ponderea
cheie speciilor primare
de flori în totalul
degradarea zonelor plantelor
 numărul de ghizi
ce activează în
zonele respective
 numărul de nave
utilizate în zonele
respective
modificarea compoziţiei şi  % de suprafaţă
concentraţiei floristice deteriorată
 Comunităţile tradiţionale

încălcarea normelor sociale şi limbi vorbite pe tipuri de ţări  % din membrii
culturale comunităţii locale
care nu vorbeşte
limba locală
deplasarea membrilor impactul social  raportul dintre
populaţiei locale venitul mediu net
al turiştilor şi
venitul mediu net
al populaţiei
locale
 numărul de
comercianţi en
detail/numărul de
comercianţi care
răspund nevoilor
locale (în
opoziţie cu cele
ale turiştilor)
 % de aşezări
locale deschise
satisfacţia populaţiei locale tot timpul anului
 numărul de
plângeri
62
(reclamaţii)
 Insulele mici

scurgeri curente de capital mişcarea capitalului  ponderea
scurgerilor de
capital în total
venituri din
turism
nivelul proprietăţii străine valoarea proprietăţilor străine  ponderea
proprietăţilor
străine în total
echipamente
turistice
supraaglomerarea intensitatea utilizării şi impactul  pot fi aplicate la
social nivel local şi pe
ansamblul insulei
pierderea locurilor de muncă numărul de locuri de muncă locale  ponderea
pentru populaţia locală create prin turism locurilor de
muncă susţinute
de turism
 ponderea
locurilor de
muncă sezoniere
penuria de apă potabilă disponibilitatea apei potabile  volumul de apă
consumat de
turişti/volumul de
apă consumat de
localnici (pe
persoană)
 costul
aprovizionării cu
apă
 costul
aprovizionării cu
apă/număr de
turişti
 capacitatea
rămasă
(disponibilă)
(estimarea
capacităţii de
debit)
lipsa electricităţii disponibilitatea electricităţii  restricţii de
utilizare
 evaluarea
costului utilizării
evacuarea apelor uzate reciclarea apelor uzate (instalaţii de  volumul apelor
tratament a apelor uzate) uzate
tratate/volumul
total al apelor
63
uzate
 nivelul de tratare
Sursa: Guide à l'intention des autorités locales: développement durable du tourisme, OMT, Madrid, 1999,
pag. 209-213
Varietatea indicatorilor folosiţi atât la nivel local cât şi la nivel naţional şi internaţional
(macro şi micro) scoate în evidenţă faptul că turismul durabil poate fi cuantificat într-o mare
măsură, fapt ce înlesneşte cunoaşterea valorilor normale, a limitelor minime şi maxime între
care trebuie să varieze parametri în cauză. Depăşirea lor poate provoca adevărate dezastre
ecologice atât în plan teritorial cât şi în plan social.
În consecinţă, fiecare regiune trebuie să-şi elaboreze propriul tablou de indicatori care
să răspundă cel mai bine situaţiei concrete din teren. În sfârşit, pentru fiecare regiune în parte,
lista de indicatori variază de la un nivel de frecventare turistică la altul.
64
CAPITOLUL 7
RELAŢIA TURISM – POPULAŢIE GAZDĂ – MEDIU AMBIANT
Dintotdeauna, prezenţa turiştilor într-un anumit areal crează efecte atât asupra
mediului ambiant cât şi asupra comunităţii gazdă ceea ce necesită o condiţionare reciprocă a
acestor “subiecţi” ai activităţii turistice în sensul că, fără mediu nu ar exista turism iar fără
turism nu s-ar dezvolta economia locală.
7.1. Industria turistică, mediul şi comunitatea locală

Turismul şi mediul se condiţionează reciproc. Natural sau creat de om, mediul ambiant
oferă numeroase atracţii turiştilor. De aceea, punerea în valoare a turismului poate avea asupra
mediului atât efecte pozitive cât şi negative. Dezvoltarea unui turism durabil este tributară
protecţiei resurselor turistice ale mediului.
Industria Apărătorii
turistică mediului
Calitatea
B vieţii C
ameliorate
Responsabilităţile comunităţii/
autorităţilor locale
Figura nr. 7.1. : Relaţia dintre industria turistică, mediul înconjurător şi comunitatea gazdă
36
Partenerii dezvoltării unui turism durabil sunt industria turistică – proprietarii şi
responsabilii întreprinderilor comerciale - , apărătorii mediului ambiant şi comunitatea -
locuitorii, autorităţile locale, grupurile de conducători comunitari. Este vorba, în mod clasic,
65
de numeroşi membrii ai comunităţii locale implicaţi în industria turistică sau în apărarea, în
protejarea mediului (figura nr. 7.1).
Schema de mai sus arată cum trebuie să interacţioneze diferiţii parteneri astfel încât
calitatea vieţii comunităţii să câştige, asigurând în acelaşi timp ocrotirea resurselor mediului
care servesc turismul şi alte aspecte cu privire la beneficiile rezonabile ale industriei turistice.
Este indispensabil ca partenerii să colaboreze pentru ca dezvoltarea turistică să fie
durabilă şi să aducă o ameliorare calităţii vieţii. Acolo unde turismul se naşte, este imperios
necesar ca autorităţile locale să aibă rolul prioritar astfel încât o cooperare autentică să prindă
contur şi, ca efect, să pună în practică mecanismele necesare. În lipsa unei asemenea
colaborări, turismul, chiar dacă se dezvoltă, poate cauza grave efecte.
Industria turistică caută un mediu care să ofere întreprinderilor sale următoarele
elemente:
- securitate financiară;
- un personal format în sensul responsabilităţilor;
- centre de interes de o calitate suficientă pentru a asigura un aflux regulat de vizitatori
(care să rămână o lungă perioadă de timp şi care să revină regulat).
Cei care se interesează de mediul natural, de problemele culturale şi de patrimoniu
(apărătorii mediului) caută:
- să protejeze mediul ambiant în sensul prevenirii degradării, punerii sale în valoare,
reparării daunelor suferite şi restaurării sale;
- să incite populaţia locală să fie mai conştientă de problemele existente legate de
mediu şi să utilizeze raţional resursele astfel încât să nu le epuizeze.
Membrii comunităţilor vor să trăiască într-un mediu sănătos compus din:
- hrană, apă potabilă suficientă, îngrijire medicală, muncă, educaţie şi distracţie;
- respectul tradiţiilor culturale;
- decizii cu privire la viitor.
Din această interacţiune apar următoarele probleme:
- de acces (unde şi cum se derulează vizitele şi deplasările turiştilor);
- de interferenţă (impactul cultural, utilizarea în comun a infrastructurii);
- de utilizare a solului (vânătoare/habitatul faunei sălbatice, agricultură/activităţi
recreative, protejare/amenajare etc.).
Între industria turistică, mediu şi comunitatea locală există o relaţie de
intercondiţionare reciprocă deoarece prezenţa turiştilor într-o zonă determină dezvoltarea
economiei locale, creşterea veniturilor şi noi locuri de muncă iar comunitatea locală, pentru a
66
obţine aceste beneficii trebuie să depună toate eforturile de protejare a mediului său natural şi
antropic esenţial pentru deplasarea şi rămânerea turiştilor în aceste locuri, pe perioade cât mai
mari de timp.
7.2. Efectele pozitive ale turismului

Din păcate, în ultima perioadă de timp, turismul are efecte negative multiple pe toate
planurile, comparativ cu cele negative.
7.2.1. Efectul economic al turismului
Turismul internaţional este un export invizibil care contribuie direct la balanţa de plăţi
a ţării de destinaţie turistică. Aceste venituri întră în circuitul economic şi, cu cât numărul de
rotaţii este mai mare, cu atât efectele pozitive sunt mai ridicate.
Efectul economic al turismului
Exemplu de efect multiplicator care arată cum cheltuielile turistice irigă toată economia:
Cheltuieli turistice Al II-lea nivel de cheltuieli Beneficiari finali
(listă parţială)
- cazare - salarii şi alte indemnizaţii (alte surse - agricultori
de venit)
- alimentaţie - bacşişuri şi gratificări - arhitecţi
- băuturi - impozitul pe salariu - meşteşugari specializaţi
- spectacole - comisioane - măcelari
- haine (îmbrăcăminte) - muzică şi spectacole - brutari
- cadouri şi suveniruri - cheltuieli generale şi administrative - casieri
- obiecte de uz personal, - servicii profesionale
medicamente, produse de
înfrumuseţare
- fotografii - cumpărarea de rezerve de produse - contabili
alimentare şi de băuturi
- activităţi recreative - cumpărarea de bunuri pentru a le - bucătari
revinde
- vizite, excursii ghidate şi - cumpărarea de materiale diverse şi - dentişti
transporturi locale de mobilă
- diverse - reparaţii şi întreţinere - electricieni
- publicitate şi promovare - angajaţii din bănci
- servicii - anagajaţii diverselor birouri
- transporturi - băcani
- licenţe - angajaţii magazinelor de
cadouri şi suveniruri
- prime de asigurare - fabricanţii de mobilă
- închirierea de instalaţii şi de - fabricanţii de panouri de
materiale semnalizare
- plata dobânzilor - creatorii şi producătorii de
îmbrăcăminte
- impozitul pe profit şi altele - funcţionari
- înlocuirea activelor imobilizate - furnizorii de echipamente
pentru birouri
- încasări publice - furnizorii de obiecte de artă
şi de artizanat
- engrosişti
- editori şi tipografi
- ingineri
- grădinari
67
- lăptari
- mandatari
- materiale pentru timpul
liber (vânzare/locaţie)
- medici
- tâmplari
- opere de binefacere
- organizaţii culturale
- muncitorii din uzine
- pescari
- pictori
- îngrijitori
- personalul de întreţinere a
automobilelor
- personalul ce lucrează în
domeniul asigurării
- instalatori
- hamali
- prestatorii de servicii de
curăţătorie
educaţie
sănătate
transport
- prestatorii de servicii
publice
- producătorii şi distribuitorii
de filme cinematografice şi
filme video
- proprietarii şi
administratorii restaurantelor
- proprietarii, administratorii
şi angajaţii staţiunilor
turistice
- proprietarii/angajaţii marilor
magazine
- depanatori
- ospătari
- staţiile de benzină
- angajaţii din transporturi
137
O parte a acestor venituri sunt utilizate şi în dezvoltarea industriei turistice a ţării
gazdă ceea ce presupune crearea de noi locuri de muncă, o parte revenind administraţiei
locale. De asemenea, veniturile din turism determină investirea lor pentru dezvoltarea
meşteşugurilor locale etc.;
7.2.2. Efectul politic al turismului. Turismul reprezintă o forţă majoră pentru menţinerea păcii
şi înţelegerii între naţiuni. El presupune întâlnirea unor oameni diferiţi ca religie, stil de viaţă,
venituri etc. Pe de altă parte, contactul populaţiei din diferite regiuni ale unei ţări poate
conduce la o mai bună înţelegere a fiecărui stil diferit de viaţă şi o mai bună apreciere a
problemelor specifice unor regiuni particulare;
68
7.2.3. Efectele socio-culturale. Tradiţiile, sărbătorile, autenticitatea populaţiei gazdă pot fi
exploatate prin organizarea de festivaluri locale cu un management adecvat. Turismul poate
reprezenta în acest sens o alternativă pentru vechile culturi, meşteşuguri, tradiţii însă, nu
trebuie să se accentueze partea comercială deoarece poate apărea kitch-ul. Toate aceste
manifestări pot determina obţinerea de venituri cu un minim de efort satisfăcând în acelaşi
timp nevoile turiştilor.
Meritul legăturilor sociale dintre turişti şi populaţia indigenă ce derivă dintr-o mai
bună înţelegere şi bunăvoinţă între naţiuni, a fost extrapolat ca un beneficiu social major
obţinut de la turism.
Un alt aspect se referă la tipul de contact dintre musafiri şi gazde. În modelul
turismului ca o „enclavă” mustrat de susţinătorii formelor turismului alternativ, contactele
sunt controlate şi minimizate, fiind vorba de turişti care vorbesc ambele limbi (cea a
populaţiei locale şi cea proprie) şi care înţeleg ambele culturi;
7.2.4. Efectele ecologice şi de mediu.
Trebuie reamintit faptul că atât turismul domestic cât şi cel internaţional au efecte
pozitive în sensul contribuţiei la conservarea mediului ambiant al regiunilor în care turiştii îşi
petrec vacanţele. Multe dintre dezavantajele menţionate anterior pot fi evitate printr-o
dezvoltare planificată a turismului dar şi prin educarea turiştilor în sensul aprecierii mediului.
Turiştii sunt atraşi de zone cu un peisaj încântător, regiuni de interes istoric şi arhitectural şi
areale cu un interesant mod de viaţă sălbatic. De aceea, o parte din banii cheltuiţi de aceştia
pot fi folosiţi pentru conservarea şi protejarea mediului natural.
7.3. Efectele negative ale turismului

În general, majoritatea resurselor turistice naturale sunt neregenerabile ceea ce face
dificilă menţinerea lor la acelaşi nivel calitativ, o perioadă cât mai lungă de timp, chiar dacă
încasările obţinute de pe urma practicării turismului sunt substanţiale.
7.3.1. Efectul politic al turismului. În momentul în care disparităţile cu privire la limbă,
cultură, sistem de valori, stil de viaţă sunt foarte adânci, consecinţele socio-culturale şi
politice sunt foarte mari., chiar severe.
În cazuri extreme, turismul internaţional a impus o formă a dezvoltării de tip
„neocolonial” între naţiuni. Acest neocolonialism este concentrat în mâinile companiilor
multinaţionale. În cadrul acestor companii, sunt angajaţi la nivel operaţional, cu cel mai mare
salariu, pe posturile cele mai respectabile din hoteluri şi din alte asemenea stabilimente,
expatriaţii care-şi pun la dispoziţia firmei experienţa necesară. În acelaşi timp, posturile cel
69
mai prost plătite, care sunt şi cele mai multe, sunt ocupate de către populaţia indigenă. Este
posibil ca o asemenea discriminare în aparenţă să provoace resentimente şi să determine
apariţia unor probleme în relaţiile internaţionale.
Este vorba, apoi, de diferenţele interetnice, interculturale de pe teritoriul aceleiaşi ţări.

Şi ele pot provoca conflicte regionale.
7.3.2. Efectele socio-culturale. Diferenţele culturale pot apărea în interiorul unei ţări atât între
populaţia gazdă a unei regiuni dintr-o ţară şi populaţia vizitatoare ce provine dintr-o altă
regiune a aceleiaşi ţări cât şi între populaţia gazdă şi populaţia ce provine dintr-o altă ţară.
Comportamente, sisteme de valori diferite sunt probleme exacerbate deoarece turiştii sunt,
prin definiţie, străini într-o ţară, situaţie ce necesită protecţia lor. Turiştii sunt vulnerabili la
crime, tâlhării, furturi, agresiuni deoarece sunt reperaţi foarte repede, fiind consideraţi nişte
oameni cu bani.
În zonele izolate, sosirea unui număr prea mare de turişti poate determina populaţia
locală să se mute într-o altă zonă unde nu sunt deranjaţi. Pentru a combate acest fenomen,
guvernele au stabilit reguli de vizitare a acestor zone (exemplu: rezervaţiile indiene din
America de Nord). De asemenea, multe zone afectate de vânătoare şi de modul nomad de
existenţă al populaţiei locale, au fost declarate parcuri şi rezervaţii.
În multe areale dezvoltate, în cazuri extreme, turismul a distrus complet modul de

viaţă al populaţiei locale. În momentul în care caracteristicile culturale şi socio-economice ale
turiştilor sunt foarte diferite de cele ale populaţiei locale, rezultatele întâlnirii lor pot fi
favorabile dar pot fi şi explozive. Aşa numitul „efect demonstrativ” al prosperităţii lângă
sărăcie poate crea în rândul populaţiei locale dorinţa de a munci din greu sau în scopul
atingerii unui înalt nivel de educaţie pentru a fi la înălţimea modului de viaţă al turiştilor. Pe
de altă parte, în multe cazuri, incapacitatea, neputinţa populaţiei locale de a atinge acelaşi
nivel de dezvoltare cu cel al turiştilor poate crea frustrări care se pot transforma în ostilitate şi
uneori în agresiune.
Pentru a explica relaţia dintre populaţia gazdă şi cea vizitatoare, unii autori au
substituit expresia de „efect demonstrativ” cu cea de „efect de confruntare”. Cel mai
semnificativ şi unul dintre cele mai puţin dorite efecte ale acestei „confruntări” este
reprezentat de standardul moral al populaţiei locale. În cazuri extreme, crime, prostituţie,
tâlhării, traficul de droguri, pot fi importate într-o zonă de petrecere a vacanţei din alte
regiuni. Multe dintre convenţiile sociale şi constrângerile impuse turiştilor în ţara lor de
70
reşedinţă sunt absente în momentul în care ei vizitează alte ţări şi, în consecinţă,
comportamentul lor moral se poate deteriora fără prezenţa unei „cenzuri”.
Însă, atunci când turiştii dau buzna în viaţa de zi cu zi şi în casele gazdelor, apar
probleme de comunicare, diferenţe sociale, culturale etc.
Turiştii sunt deseori acuzaţi de răspândirea bolilor venerice, a Sidei, în multe ţări, dar
contribuţia lor este probabil foarte mică în raport cu contribuţia populaţiei locale. Însă,
condiţiile igienice precare existente în multe staţiuni turistice crează condiţii pentru
propagarea unor boli intestinale, holeră, hepatită, febra tifoidă etc. Lipsa totală a oricărei
preocupări pentru igienă dar şi ignoranţa pot determina apariţia cancerului de piele şi a
insolaţiilor. De aceea, guvernele, touroperatorii, companiile aeriene şi prestatorii de servicii au
datoria faţă de vizitatori şi rezidenţi de a lua măsuri corespunzătoare şi de a informa pentru a
se asigura că aceste riscuri sunt cunoscute.
Multe dintre problemele socio-culturale asociate cu turismul sunt legate de nivelul şi
intensitatea de dezvoltare a turismului. Este foarte greu de măsurat relaţia dintre densitatea
turistică şi sporirea resentimentelor populaţiei locale. Creşterea numărului de turişti într-o
regiune determină creşterea nemulţumirilor populaţiei locale ce rezultă şi din faptul că ei
trebuie să împartă aceleaşi facilităţi. În cazuri extreme, exemplul coastei Mediteranei, mai
mult de jumătate din linia de coastă a fost ocupată de hoteluri şi, în consecinţă, populaţiei
locale i-a fost aproape interzis accesul.
7.3.3 Efectele ecologice şi de mediu. Un turism practicat excesiv şi a cărui dezvoltare este
planificată necorespunzător poate afecta din plin mediul fizic al destinaţiilor. Poate fi vorba de
o poluare arhitecturală când apar staţiuni de dimensiuni mari iar construcţiile nu respectă
principiul integrării armonioase cu mediul în care sunt construite. De asemenea, pentru
construirea acestor staţiuni se fac defrişări, devieri ale cursurilor râurilor, se crează deşeuri şi
reziduuri în cantităţi mari care sunt deversate în râurile şi lacurile din zonă poluându-le. Toate
aceste activităţi determină, în final, eroziuni şi alunecări de teren cu efecte dezastroase asupra
mediului.
7.4. Studiu de caz: Mediul ambiant european – prezent şi perspective

Diversitatea naturală a continentului constituie una dintre marile bogăţii ale Europei.
Acest patrimoniu cuprinde un larg evantai de habitate, specii şi peisaje care se întind de la
Atlantic la Nord, din Asia şi de la Marea Mediterană până în Arctica. Însă, aceste resurse sunt
ameninţate de activităţile umane respectiv, dezvoltarea economică, urbanizarea şi
industrializarea în dezacord cu necesităţile mediului ambiant. De la un capăt la altul al
71
continentului, numeroase habitate valoroase suportă grave prejudicii, iar un număr
impresionant de specii de plante şi animale, mai ales cele endemice, sunt în regresie sau pe
cale de dispariţie. De aceea, europenii sunt responsabili de conservarea acestui patrimoniu şi
de transmiterea sa generaţiilor viitoare. Astfel, 54 de ţări ale continentului, reprezentate de
către ministerele mediului, au înţeles această răspundere, ele reunindu-se periodic în scopul
coordonării eforturilor de protejare a mediului natural, biodiversitatea înscriindu-se
întotdeauna pe ordinea lor de zi.
De-a lungul secolelor, multe dintre peisajele Europei au fost modificate prin
intervenţia umană care a schimbat lent continentul, existând însă, şi acţiuni care au condus la
sporirea diversităţii naturale. Ca o consecinţă, începând cu secolul trecut, se poate observa,
în general, o înmulţire a tipurilor de habitate şi o creştere a numărului de specii animale şi
vegetale.
De câteva decenii, impactul activităţilor umane asupra mediului înconjurător a devenit
atât de grav încât această tendinţă s-a inversat, adică s-au multiplicat acţiunile de despădurire,
de secare a zonelor umede, de modificare a cursurilor de apă, de exploatare minieră intensivă,
agricultură intensivă, construcţia de drumuri, creşterea urbanizării etc, fiind tot atâtea activităţi
care riscă să distrugă o mare parte a patrimoniului natural european.
În prezent, diversitatea habitatelor naturale şi seminaturale se reduce rapid, multe
specii de plante şi animale fiind tributare, în mod vital, acestor ecosisteme ceea ce conduce
la o regresie, atât în cifre absolute cât şi din punctul de vedere al suprafeţei geografice pe
care o ocupă.
Asistăm la o fragmentare sporită a habitatelor care devin „insuliţe” prea mici pentru a
putea fi viabile pe termen lung din punct de vedere ecologic. În plus, se adaugă şi presiunea
umană în creştere exercitată asupra mediului ambiant.
Din păcate, nu s-a reuşit stoparea acestui declin al biodiversităţii europene şi nici
inversarea cursului acestei evoluţii, ceea ce necesită luarea, de urgenţă, a următoarelor
măsuri:
 reducerea amploarei fenomenului de fragmentare a habitatelor şi a peisajelor;
 reducerea impactului activităţilor umane asupra mediului înconjurător care este supus
în acest fel poluării sau distrugerii;
 asigurarea compatibilităţii dintre activităţile umane şi utilizarea solurilor, pe de o parte,
şi dintre acestea şi necesitatea conservării ecosistemelor, habitatelor, speciilor şi
peisajelor, pe de altă parte.
72
Potrivit estimărilor, pe continentul european există peste 2 500 tipuri de biotopuri şi
200 000 de specii de plante şi animale. Aceste cifre sunt relativ modeste în raport cu cele
întâlnite în alte regiuni. Totodată, ponderea speciilor ameninţate din Europa este superioară
celorlalte regiuni. Sunt, spre exemplu, ameninţate 15% din speciile de avifaună, 30% din cele
de amfibieni, 42% din cele de mamifere, 45% din cele de reptile şi 52% din cele de peşte de
apă dulce. 15
Principalii factori care riscă să compromită biodiversitatea din Europa sunt
următorii:
 diminuarea suprafeţelor, fragmentarea şi modificarea crescândă a habitatelor;
 supraexploatarea resurselor naturale, în special a pădurilor;
 introducerea unor specii animale şi vegetale care nu există în mediul natural din
Europa (exemplu: eucaliptul).
Existenţa unui număr mare de specii ameninţate se datorează activităţilor umane
precum turismul, agricultura intensivă, poluarea apelor şi solului, producţia de lemn etc. Să nu
uităm însă şi impactul direct asupra zonelor de coastă, cursurilor de apă şi zonelor montane al
dezvoltării industriale şi cel al producerii şi transportului energiei.
Mai mult decât celelalte continente, Europa este un mozaic de ţări nu prea mari ca
întindere, ceea ce face ca ecosistemele şi procesele care le perturbă funcţionarea să ignore de
cele mai multe ori frontierele naţionale. În aceste condiţii, măsurile izolate luate în context
local, regional sau naţional reprezintă de cele mai multe ori un eşec. O acţiune eficientă nu se
poate înscrie decât într-un cadru internaţional, dacă se doreşte facilitarea unui punct de vedere
comun în scopul salvării diversităţii biologice şi peisagistice continentale şi al favorizării
iniţiativelor coordonate.
Acesta este motivul pentru care cele 54 de ţări ale continentului au aprobat în anul
1995 „Strategia paneuropeană a diversităţii biologice şi peisagistice”. Astfel, guvernele
statelor respective au recunoscut necesitatea imperioasă a unei cooperări internaţionale în
vederea salvării biodiversităţii peisajelor de importanţă europeană.
Strategia prezintă patru caracteristici esenţiale şi anume:
1. acoperă o mare arie geografică, adică aproape cvasitotalitatea continentului european;
2. vizează garantarea viabilităţii ecosistemelor care sunt dependente de supravieţuirea
speciilor, limitându-se la protejarea speciilor ameninţate sau a câtorva situri care
prezintă un interes particular;
15
Le Réseau Ecologique Paneuropéen, Conseil de l'Europe, 1998, pag. 5
73
3. integrează într-un tot unitar conservarea biodiversităţii şi a peisajelor;
4. oferă un program metodic de acţiuni concrete axate pe realizarea obiectivului unei
conservări durabile.
Obiectivele pe termen lung ale Strategiei sunt următoarele:16
o punerea în practică, până în anul 2005, a unei reţele ecologice paneuropene
care să salveze ecosistemele, habitatele, speciile şi peisajele de importanţă
europeană;
o integrarea conservării şi durabilităţii biodiversităţii în activităţile celorlalte
sectoare ca agricultura, silvicultura, pescuitul, industria, transportul şi turismul;
o administrarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii europene;
o oferirea unui număr sporit de informaţii asupra biodiversităţii, asigurarea unei
sensibilizări crescânde a publicului şi obţinerea unei participări sporite a
populaţiei la acţiunile de conservare;
o ameliorarea percepţiei cu privire la biodiveristatea continentului;
o să acţioneze în aşa fel încât să existe fonduri suficiente şi disponibile necesare
punerii în practică a Strategiei.
În consecinţă, punerea în aplicare a acestei Strategii poate determina, pe termen lung,
scăderea numărului de specii aflate pe cale de dispariţie ca şi reducerea fragmentării
habitatelor naturale şi a degradării peisajelor cu consecinţe pozitive asupra patrimoniului
natural european care reprezintă „materia primă” a turismului practicat pe continent.
7.5. Studiu de caz: Reţeaua Ecologică Paneuropeană

Biodiversitatea continentului european nu va fi niciodată protejată în mod durabil dacă
nu se va reuşi susţinerea şi menţinerea factorilor de mediu care condiţionează viabilitatea
ecosistemelor.
Într-o lume ideală, demersul constă în salvarea zonelor naturale care sunt suficient de
vaste pentru integrarea lor în ecosistemele înconjurătoare. Însă, o asemenea operaţiune este,
dificil de pus în practică, de cele mai multe ori, datorită presiunilor exercitate asupra
mediului înconjurător de către dezvoltarea economică şi activităţile umane, în general. În
consecinţă, miza, într-o lume reală, este aceea de a acţiona astfel încât să se poată continua
existenţa mediului ambiant care serveşte în acelaşi timp drept cadru de desfăşurare
activităţilor umane.
16
Idem, pag. 7
74
Reţelele ecologice răspund unei asemenea cerinţe deoarece ele oferă, pentru
conservarea biodiversităţii, un model operaţional, care se fundamentează pe principii
ecologice, chiar dacă va exista în continuare o exploatare a resurselor naturale de către om.
Într-o abordare generală, supravieţuirea ecosistemelor implică existenţa
următoarelor condiţii:17
o un mediu fizic corespunzător (exemplu: condiţii climatice sau prezenţa apei dulci);
o condiţii biotice corespunzătoare (exemplu: prezenţa resurselor alimentare specifice);
o un nivel minim al calităţii mediului (exemplu: absenţa poluanţilor);
o un spaţiu minim necesar fiecărei specii (exemplu: pentru a permite migrarea şi pentru
a asigura nutreţuri suficiente);
o în final, condiţii care permit interacţiunea organismelor care aparţin aceleaşi specii
(exemplu: facilitarea reproducerii şi a schimbului genetic).
Pentru a răspunde nevoilor ecosistemelor, trebuie avute în vedere, în toate acţiunile
de conservare întreprinse, următoarele trei principii directoare18:
1. tipurile de habitate, în toată diversitatea lor, trebuie să fie conservate în zone care sunt
atât de vaste şi numeroase pe cât posibil şi care se întind de la un capăt la altul al
spaţiului lor natural;
2. în momentul în care singura posibilitate constă în salvarea habitatelor sub forma unei
constelaţii de zone mai mici ca întindere, acestea trebuie să fie aproape pe cât este
posibil şi unite între ele din punct de vedere fizic încât să permită dispersia, migrarea
speciilor şi schimbul genetic dintre diferitele populaţii locale;
3. dacă este cazul, trebuie să se vegheze la calitatea mediului din interiorul unei zone
protejate împotriva efectelor distructive ale activităţilor desfăşurate în afara zonelor
respective.
Aceste principii directoare reprezintă cadrul central al unui model pragmatic de
protejare a biodiversităţii şi anume reţeaua ecologică.
O reţea ecologică cuprinde trei zone principale:

1. zonele noi, care asigură condiţii de mediu potrivite conservării ecosistemelor, habitatelor şi
speciilor valoroase de plante şi animale. Ele sunt situri care cuprind habitate, specii sau
peisaje de importanţă europeană. Deci, sunt areale care merită o atenţie particulară, deosebită
pentru a fi protejate.
17
Le Réseau Ecologique Paneuropéen, Conseil de l'Europe, 1998, pag. 12
18
Idem, pag. 13
75
În principiu, ele adăpostesc:
- elemente reprezentative ale gamei tradiţionale de tipuri de habitate naturale,
semi-naturale europene (terestre şi acvatice), aflate în diferite stadii ecologice;
- populaţii viabile ale speciilor de importanţă europeană;
- procese de mediu naturale care depind de aceste habitate şi populaţii;
- peisaje de importanţă euopeană;
2. culoarele se află situate între zonele noi şi permit speciilor să se disperseze şi să migreze.
Fragmentarea unui habitat de importanţă europeană are un impact negativ asupra
biodiversităţii, restabilirea interconexiunii dintre diferitele fragmente ale habitatului putând
contribui la limitarea problemelor legate de această situaţie. În general, multe dintre zonele cu
habitate naturale sunt de mici dimensiuni şi izolate. De aceea, existenţa culoarelor este
necasară pentru a putea permite speciilor locale să se disperseze şi să migreze între diferitele
zone noi. În acelaşi timp, valoarea ecologică a unui culoar depinde de configuraţia sa şi de
caracteristicile fiecărei specii (nevoia de mobilitate şi aptitudinea sa de a se deplasa dintr-o
zonă în alta). Fiecare specie are propriile sale exigenţe specifice ce constau în dimensiunea
habitatului şi mobilitatea care presupun, în general, o marjă de manevră considerabilă pentru
adaptarea configuraţiei culoarului, însă, trebuie să se ţină cont şi de caracteristicile activităţilor
umane locale.
Deoarece este dificilă configurarea exactă a fiecărui culoar, au fost elaborate liniile
directoare de care trebuie să se ţină cont în acest scop şi anume:
 culoarele trebuie să fie largi, abundente, bogate şi continue, să faciliteze deplasarea şi

migrarea speciilor care trebuie să fie numeroase;
 exigenţele în realizarea culoarelor sunt particularizate în funcţie de fiecare specie şi
trebuie să servească unui grup de specii care prezintă nevoi asemănătoare;
 habitatele fragmentate trebuie unite astfel încât animalele să găsească un habitat
suficient, acolo unde fiecare fragment se dovedeşte insuficient;
 culoarele sunt esenţiale pentru animalele care trebuie să migreze între diferitele zone
izolate pentru a răspunde necesităţilor sezoniere;
 culoarele nu pot ajuta decât speciile care pot să treacă peste obstacole importante şi
care sunt capabile să utilizeze habitatul culoarului.
Una dintre cauzele principale ale declinului diversităţii biologice din Europa este
tocmai fragmentarea habitatelor. Acest fenomen se observă mai ales în regiunile foarte
dezvoltate ale continentului, el putând antrena unele probleme particulare precum:
76
- o zonă de habitat în care o specie este practic pe cale de dispariţie nu poate fi
recolonizată în mod facil de o altă populaţie locală din aceeaşi specie;
- unui animal îi poate fi imposibil uneori să aibă acces la o suprafaţă suficientă a
habitatului;
- animalele migratoare pot fi incapabile de a se reîntoarce în zonele normale de
rezidenţă într-o anumită perioadă a anului;
- comunităţile naturale se pot afla în imposibilitatea de a se deplasa în teritoriu,
aşa cum o făceau altădată, datorită modificărilor apărute în contextul
ambiental;
- schimburile genetice dintre diferitele populaţii locale pot fi uneori imposibile.
Datorită acestor consecinţe negative ale fragmentării habitatelor, culoarele create pot
contribui la limitarea lor;
3. zonele tampon care protejează reţeaua de impactul potenţial distructiv al poluării şi al

activităţilor desfăşurate în afara reţelei. Cu alte cuvinte, procesele ecologice pot fi grav
perturbate de efectul asupra mediului ambiant pe care îl au activităţile aflate în exteriorul
zonelor noi şi al culoarelor. De exemplu, poluarea aerului poate antrena deşeuri acide,
zgomotul datorat circulaţiei automobilelor poate perturba anumite specii de animale etc. De
aici apare necesitatea protejării reţelei împotriva unor asemenea acţiuni deoarece fiecare
ecosistem este vulnerabil la modificările apărute în condiţiile de mediu.
În consecinţă, sunt anumite circumstanţe locale care determină, pe de o parte,

necesitatea amenajării zonelor tampon şi, pe de altă parte, concepţia şi profilul acestora. Însă,
şi în acest caz, trebuie să existe o marjă considerabilă în determinarea configuraţiei zonelor
tampon, a modurilor de utilizare compatibile cu specificul solurilor. (de exemplu, anumite
forme de agricultură şi silvicultură);
4. zonele de restaurare. Obiectivul principal al creării Reţelei ecologice paneuropene este

acela de luare a măsurilor care păstrează şi protejează la nivelul actual biodiversitatea
europeană deci, cele care stopează degradarea. Însă, este la fel de necesară şi ameliorarea
efectului conservării realizat de către reţea în scopul restabilirii valorilor naturale ale zonelor
noi, culoarelor şi zonelor tampon care vor fi incluse în reţea în momentul în care aceste valori
vor fi degradate.
O prioritate particulară trebuie acordată procesului de fragmentare a habitatelor care va

perturba grav funcţionarea ecosistemelor sau va reduce sensibil şansa de supravieţuire a
speciilor de floră şi faună de importanţă europeană. Procesul de restaurare va fi la fel de
77
necesar şi în zonele care prezintă un interes natural potenţial, dar care sunt afectate fizic sau
poluate. Multe dintre ţările europene au o vastă experienţă în restaurarea habitatelor
degradate şi cunoştinţele specializate în acest domeniu, dar care şi progresează rapid, mai ales
în ceea ce priveşte protejarea zonelor umede, a cursurilor de apă şi a pădurilor.
Ca urmare a amploarei pe care a luat-o degradarea ecosistemelor europene, obiectivul

principal al ţărilor componente este acela de a prezerva biodiversitatea. Însă, atenţia nu trebuie
îndreptată numai spre conservarea naturii în stadiu său actual ci şi spre restaurarea habitatelor
afectate. În concluzie, în momentul funcţionării reţelelor ecologice vor trebui cunoscute
zonele de restaurare ca şi situaţia ecologică în care ele urmează a fi ameliorate şi delimitate.
Unul dintre motivele principale pentru care această strategie este pusă în scenă este
crearea unei Reţele ecologice paneuropene. Statele participante au convenit ca această reţea să
fie pusă în aplicare în anul 2005 ea trebuind să se asigure că:
 conservarea vizează o gamă completă de ecosisteme, habitate, specii şi peisaje de

importanţă europeană;
 habitatele sunt de o dimensiune corespunzătoare astfel încât să permită conservarea
speciilor;
 speciile beneficiază de suficiente posibilităţi de dispersare şi migraţie;
 se va veghea la restaurarea zonelor distruse ale ecosistemelor de importanţă majoră;
 ecosistemele de importanţă majoră sunt protejate împotriva ameninţărilor potenţiale.
Reţelele ecologice au drept scop consilierea acţiunilor de protejare a biodiversităţii ca şi
a celor de utilizare a peisajului de către om încurajând dezvoltarea şi punerea lor în practică, la
nivel local, regional şi naţional, în cât mai multe ţări din Europa, America de Nord, America
Centrală şi Asia. La nivel european, graţie Strategiei paneuropene a diversităţii biologice şi
peisagistice, asistăm la o premieră în ceea ce priveşte punerea în practică a unui model de
reţea ecologică.
78
CAPITOLUL 8
IMPORTANŢA CALITĂŢII MEDIULUI PENTRU TURISM
Turismul reprezintă un ansamblu complex de activităţi prin intermediul cărora se

asigură exploatarea raţională a potenţialului turistic în condiţiile protejării mediului ambiant şi
în scopul satisfacerii depline a necesităţilor turiştilor potenţiali.
8.1. Definirea şi componentele mediului
Printre multiplele contribuţii ale turismului la dezvoltarea economico-socială se

numără şi vocaţia sa ecologică, ea presupunând impunerea unor măsuri de protejare a
mediului şi a componentelor sale: aer, apă, sol etc. atât de necesare practicării turismului. Se
constată că relaţia dintre turism şi mediu este una de intercondiţionare reciprocă, mediul, prin
potenţialul său exprimat de bogăţia naturală, cultural-istorică, climatul social reprezentând
elementul determinant al călătoriilor, mobilul deplasării turiştilor, aşa numita “materie primă”
a activităţii turistice în timp ce, un mediu curat, nealterat nu poate exista fără practicarea unui
turism de calitate, a unui aşa numit “turism durabil”. Acesta presupune promovarea acelor
forme de turim care asigură exploatarea resurselor în corelaţie cu exigenţele protejării
mediului.
Legătura dintre cele două elemente poate fi evidenţiată şi prin intermediul definiţiilor
consacrate ale noţiunii de “mediu”. Astfel, în concepţia prof. dr. chim. Liviu Mihai Băloiu,
mediul ambiant reprezintă “ansamblul la un moment dat, al factorilor naturali (fizici,
chimici, biologici) şi sociali – creaţi prin activităţi umane – care, în strânsă interacţiune,
influenţează echilibrul ecologic şi determină condiţii de viaţă pentru om şi condiţii
pentru dezvoltarea economică şi socială a societăţii”19. Acest punct de vedere relevă
complexitatea conceptului, particularitatea decurgând din menţionarea pe lângă factorii
naturali şi a celor sociali de unde concluzia că omul are o influenţă majoră asupra mediului
fapt pe care omenirea a început să-l înţeleagă abia în secolul 20.
De la apariţia omului pe Pământ şi până în zilele noastre, s-au produs multe modificări
în peisajul geografic al Globului, unele din cauze naturale, altele datorate intervenţiei omului.
19
Băloiu Mihai Liviu, Angelescu Anca, Ponoran Ileana, Protecţia mediului ambiant, Editura ASE, Bucureşti,
1995, pag. 3
79
De la schimbările minime din vremurile străvechi şi până la marile schimbări ce s-au
produs în ultimele două veacuri, datorită industrializării la scară planetară, caracterizată pe de
o parte printr-o puternică concentrare a populaţiei în zonele urbane, unde se înregistrează
aglomerări ale oamenilor atât la locurile de muncă, cât şi în blocurile de locuinţe; ale copiilor
în creşe, grădiniţe, şcoli, licee şi facultăţi; ale căilor şi mijloacelor de transport; ale locurilor
de distracţie, iar, pe de altă parte, prin deversarea de substanţe toxice în apele curgătoare sau
eliminarea acestora în atmosferă, toate acestea au modificat mediul natural transformându-l
într-unul controlat de om. Mediul înconjurător reprezintă o îmbinare de extremă complexitate
între elementele naturale întrepătrunse şi dinamic corelate între ele, la care se adaugă în multe
locuri construcţii omeneşti ce modifică peisajul natural primordial în cursul evoluţiei istorice.
Acestea pot fi grupate în trei categorii:
1) elemente primare (atmosfera, apele, teritoriul);

2) elemente secundare (vegetaţia, fauna, solurile), formând împreună cu primele elementele
naturale;
3) elemente antropice (aşezări omeneşti, culturi agricole, creşterea animalelor, obiective
industriale, reţeaua căilor de comunicaţie).
În acest context, putem aduce în discuţie şi o altă opinie, cea a profesorului Oscar
Snak care apreciază că mediul înconjurător “reprezintă ansamblul condiţiilor externe în
care trăieşte şi se dezvoltă o persoană sau un organism viu” şi că în cazul mediului
înconjurător turistic “se au în vedere toate condiţiile externe în care trăieşte un turist şi
în care se dezvoltă mişcarea turistică”, concluzia fiind că între fiinţa umană,
particularizând, între turist, şi mediul său de activitate există o strânsă legătură.
Încercările specialiştilor de a întregi conceptul de mediu ambiant vor continua

neexistând până în prezent nici o definiţie clară a acestui termen, fie că vorbim de literatura de
specialitate naţională fie de cea internaţională, părerile fiind în continuare împărţite. Una
dintre cauze poate fi şi aceea că, ecologia, denumită generic “ştiinţa mediului” este o
disciplină relativ nouă, căutările fiind intense în ceea ce priveşte sfera de cuprindere şi
instrumentele de lucru.
8.2. Abordarea OMT cu privire la calitatea în turism
OMT înţelege prin calitatea în turism „rezultatul procesului care implică

satisfacerea tuturor nevoilor de produse şi servicii, necesităţi şi aşteptări ale
80
consumatorului, la un preţ acceptabil, în conformitate cu nivelul calitativ care asigură
siguranţa şi securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa, autenticitatea şi armonia
activităţii turistice în acord cu necesităţile mediului natural şi uman”.
Analiza factorilor cheie folosiţi în această definiţie sugerează acţiuni concrete care
pot fi evaluate din perspectiva criteriului calitativ:
- rezultatul implică acea calitate atinsă şi percepută la un moment dat. Ea nu poate fi atinsă
fără un angajament activ şi armonios al tuturor factorilor ce intervin în experienţa turistică.
Rezultatul poate fi măsurat prin nivelul de satisfacţie al consumatorului ca şi prin efectele
economice, sociale şi asupra mediului ale activităţii turistice;
- procese. Înseamnă că o singură iniţiativă nu este suficientă pentru atingerea calităţii. De

aceea, trebuie să se ţină seama de nevoile cererii pentru a nu determina pierderi directe şi
indirecte companiilor din turism sau destinaţiei turistice în cauză;
- satisfacţie. Introduce elemente de subiectivism în percepţia calităţii. În acord cu

caracteristicile lor, consumatorii au diferite aşteptări şi necesităţi. De aceea, activitatea de
marketing trebuie să fie la curent cu aceste tendinţe şi se aşteaptă ca ea să-i identifice pe
consumatori în acord cu diferitele tipuri şi nivele ale calităţii percepute;
- legitimitatea aduce în discuţie elemente ale drepturilor şi responsabilităţilor turiştilor dar şi

prestatorilor de servicii. Consumatorii nu se pot aştepta să primească mai mult decât au plătit
sau decât a fost impus de limitele sociale şi de mediu. Rolul planificatorilor şi
întreprinzătorilor din activitatea turistică este de a stabili tipuri şi nivele calitative
corespunzătoare anumitor nivele de remuneraţie şi limitărilor externe;
- nevoile consumatorilor sunt cele care stau la baza activităţii de planificare a turismului. Cele
vitale trebuie să fie satisfăcute cu prioritate. Trebuie precizat că nevoile de bază din trecut nu
sunt aceleaşi cu cele din prezent;
- aşteptările cu privire la produse. Se presupune ca un singur serviciu sau facilitate să fie în

acord cu produsul turistic în ansamblul său. Un singur serviciu de calitate nu este suficient
pentru a determina o percepţie calitativă a întregului produs turistic, după cum un serviciu de
o calitate ireproşabilă îl poate impresiona pozitiv pe consumator care poate închide ochii la
defecte mai mici ale produsului turistic;
- aşteptările cu privire la servicii se referă la calitatea dimensiunilor umane şi personale care

sunt uneori intangibile şi dificil de măsurat, evaluat şi cuantificat în contrast cu atributele
81
fizice ale facilităţilor turistice. Totuşi, unele servicii sunt cuantificabile cum ar fi timpul de
aşteptare, numărul şi tipul serviciilor incluse în preţul de bază etc.;
- consumatorul. Este vorba de consumatori individuali, grupuri de persoane (familii),

consumatori – corporaţii şi intermediari comerciali (touroperatorii). Fiecare dintre aceştia
doreşte, stabileşte şi aşteaptă un anumit nivel calitativ;
- preţ acceptabil. Se sugerează faptul că aşteptările clienţilor reflectate în preţ nu pot fi

satisfăcute la cost;
- „în conformitate cu nivelul calitativ” sugerează că trebuie să existe criterii comune,

irevocabile ale calităţii care sunt vitale pentru consumator, independente de clasa sau
categoria produsului, facilităţii sau serviciului. Se stabileşte astfel un nivel minim al calităţii
pentru a asigura protecţia consumatorului, sub care nu ar trebui să se ajungă;
- siguranţă şi securitate. Un serviciu sau produs turistic nu trebuie să reprezinte un pericol

pentru viaţa consumatorului, pentru sănătatea şi alte interese vitale, pentru integritatea
acestuia (chiar dacă vorbim de „turism de aventură”). Standardele de siguranţă şi securitate
sunt stabilite prin lege (exemplu: reguli de prevenire a incendiilor) şi trebuie să fie respectate;
- igiena. O unitate de cazare trebuie să fie sigură şi curată. Standardele privind calitatea
produselor alimentare trebuie să fie comune pentru toate tipurile de unităţi de alimentaţie
publică, de la vânzătorii stradali la restaurantele de lux şi cateringul liniilor aeriene;
- accesibilitatea. Produsele şi serviciile turistice trebuie să fie accesibile tuturor categoriilor de

consumatori. Nu trebuie să existe bariere fizice sau de comunicare în acest sens;
- transparenţa. Trebuie ca turiştii să fie informaţi corect cu privire la caracteristicile

produsului turistic şi preţul acestuia;
- autenticitatea. În lumea comercială, autenticitatea este determinantul calitativ cel mai greu
de atins şi cel mai subiectiv. Autenticitatea este o caracteristică a produsului care îl distinge de
un altul (în sens cultural). De exemplu, un restaurant cu specific nu poate fi mai autentic decât
în ţara de origine. Însă, un produs autentic trebuie să se dezvolte şi adapteze nevoilor şi
aşteptărilor clienţilor;
- armonia cu necesităţile mediului natural şi uman poate fi atinsă printr-o durabilitate pe

termen mediu şi lung. Practicarea unui turism durabil presupune efecte economico-sociale şi
de mediu, stabilirea unor indicatori ai mediului şi menţinerea calităţii produselor şi pieţelor
turistice. Nu poate exista durabilitate fără calitate.
82
Prin calitatea mediului înconjurător se înţelege starea acestuia la un moment dat
dată de interrelaţiile ce se stabilesc între toate elementele sale structurale şi funcţionale,
capabilă să satisfacă multiplele necesităţi ale vieţii omului. Cunoaşterea calităţii mediului
implică analiza tuturor variabilelor de ordin natural sau uman. Iniţial, erau studiate doar
componentele naturale ale mediului, treptat, însă, datorită sporirii influenţei, în sens negativ, a
activităţilor umane asupra mediului înconjurător, conceptul de calitate a mediului ambiant a
fost asociat poluării. În acest sens, au fost stabilite stadardele care delimitează clasele de
calitate pentru aer, ape, soluri, relief.
Calitatea mediului înconjurător rezultă din implantarea structurilor umane artificiale în
structurile naturale. S-a presupus, în general, că cu cât componenta umană ocupă o pondere
mai mare, cu atât calitatea mediului are valori mai reduse.20
În consecinţă, calitatea mediului este apreciată prin intermediul calităţii fiecărui
factor component:
 atmosferă (emisiile de gaze cu efect de seră, producţia, importul şi exportul de
substanţe care epuizează stratul de ozon, calitatea aerului);
 apă (calitatea apelor curgătoare de suprafaţă, canalizarea şi epurarea apei, calitatea
globală a apei principalelor lacuri);
 sol (calitatea terenurilor agricole, proiecte pentru refacerea solurilor);
 păduri (numărul de incendii, suprafeţele afectate de incendii);
 generarea deşeurilor (industriale şi urbane);
 frecvenţa poluărilor accidentale.
8.3. Conceptul de calitate totală în turism a apărut relativ recent în mai multe versiuni.
Mulţi autori consideră că este o nouă filosofie, o strategie globală, o politică, un ansamblu de
procedee şi metode, care urmăresc participarea întregului personal pentru satisfacerea nevoilor
clientului şi chiar depăşirea aşteptărilor acestuia.21
În industria turistică, aplicarea acestui concept presupune o anticipare a aşteptărilor

potenţialilor consumatori de turism şi chiar o surprindere a acestora în momentul în care ei
sosesc la locul de destinaţie turistică. Este vorba de preluarea şi folosirea conceptului de „zero
defecte” ceea ce înseamnă că serviciile turistice trebuie să fie personalizate astfel încât să
20
Vespremeanu E. Emil, Mediul înconjurător-ocrotirea şi conservarea lui, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1981, pag. 73
21
Stanciu Ion, Calitologia-ştiinţa calităţii mărfurilor, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag. 65
83
satisfacă şi cele mai „ascunse” nevoi ale ale turiştilor pentru ca ei să plece pe deplin mulţumiţi
şi să revină mereu în acelaşi loc.
Calitatea totală în turism înseamnă, deci, calitatea serviciilor oferite

(componenta-calitatea antropică) dar şi calitatea mediului natural (componenta-
calitatea naturală) în care individul îşi desfăşoară activitatea. Problemele cele mai mari
apar în momentul asigurării unui nivel calitativ ridicat al resurselor naturale deoarece acesta
depinde nu numai de acţiunile umane (ocrotire, conservare, proiecte de ecologizare) ci şi de
factorii externi (furtuni, cutremure, într-un cuvânt intemperii ale naturii) cu care omul luptă,
dar nu câştigă întotdeauna. Cea mai grea şi mai dureroasă luptă este însă, cea împotriva
acţiunilor omului şi, mai puţin, cea împotriva naturii, rezultatele în primul caz fiind
mulţumitoare.
În concluzie, calitatea mediului este componenta esenţială a calităţii totale în turism

pentru că o cifră apreciabilă de persoane îşi petrec o parte însemnată a vacanţei lor în mijlocul
naturii şi nu în interiorul structurilor de primire. Acest fapt decurge din evoluţia în timp a
nevoilor turiştilor de la aşa numita „odihnă pasivă” ce caracteriza începuturile turismului
organizat către „odihna activă” specifică turismului modern necesară datorită „înăspririi”
stilului de viaţă actual (poluare, mese neregulate, boli de nutriţie etc.).
Pe plan internaţional, cea mai importantă iniţiativă în domeniu aparţine Organizaţiei

Internaţionale de Standardizare care a elaborat standarde referitoare la sistemele de
management de mediu intitulate ISO 14 000. Ele sunt standarde generale care urmăresc
ţinerea sub control a impactului proceselor organizaţiei asupra mediului înconjurător. În ele se
regăsesc:22
- modele de sisteme de management de mediu care pot fi introduse într-o organizaţie;

- instrumentele necesare pentru evaluarea conformităţii sistemului cu referenţialul ales;
- evaluarea performanţei de mediu;
- analiza preliminară şi evaluarea de mediu a amplasamentului unei organizaţii.
Prezentul standard internaţional este aplicabil oricărei organizaţii care doreşte:23
a) să implementeze, să menţină şi să îmbunătăţească un sistem de management de mediu;

b) să se asigure de conformitatea cu politica de mediu declarată;
c) să demonstreze această conformitate altora;
22
Stanciu Ion, op. cit., pag. 312
23
* * * ISO 14 000, Institutul Român de Standardizare
84
d) certificarea/înregistrarea sistemului său de management de mediu de către un organism
exterior;
e) să realizeze o autoevaluare şi o autodeclarare a conformităţii cu prezentul standard
internaţional.
În ţara noastră, preocupările în ceea ce priveşte managementul mediului sunt firave,
existenţa în varianta în limba română a standardului amintit anterior reprezentând un punct de
plecare în activitatea de luare a unor decizii sigure, corecte şi ancorate în legislaţia europeană
privind mediul. Este unul dintre primii paşi în ceea ce priveşte armonizarea legislaţiei române
din domeniul calităţii cu cea europeană, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană.
Calitate înseamnă bune practici (la nivelul superior, cel al excelenţei, înseamnă cele
mai bune practici) conforme cu modelele standardizate, cu standardele (iar la nivelul superior,
cu modelele de excelenţă).24
24
Marca Q. Model de bune practici pentru implementarea şi certificarea calităţii serviciilor hoteliere din
România – proiect -, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Autoritatea Naţională pentru
Turism, Bucureşti, 2004, pag. 11
85
CAPITOLUL 9
TURISMUL DE AFACERI
Turismul de afaceri include persoanele care-şi deplasează consumul pentru o

perioadă de timp, în general scurtă, din ţara lor de reşedinţă spre o alta, opţiunea
pentru locul de destinaţie neaparţinându-le, iar acoperirea cheltuielilor de consum
făcându-se din veniturile unor firme ai căror angajaţi sunt.
9.1. Diferenţele majore dintre piaţa turismului de afaceri şi cea a turismului de

odihnă
Între piaţa turismului de afaceri şi oferta ei şi piaţa turismului de odihnă şi
oferta ei există câteva diferenţe majore:
1. acoperirea cheltuielilor de consum se face în mod diferit. În cazul turismului de
afaceri, cererea este inelastică la preţ iar oferta este inelastică la cerere, în timp ce pentru
turismul de odihnă, cererea este elastică la preţ şi oferta este elastică la cerere;
2. derularea operaţiunilor comerciale se face diferit:
 modalitatea de plată: pentru turismul de afaceri plata se face prin
instrumente specifice, în general prin transferuri bancare între firma
reprezentată de omul de afaceri şi diferiţi prestatori; pentru turismul de
odihnă, modalitatea de plată este legată de condiţiile contractuale stabilite în
relaţia touroperator-turist;
 alegerea destinaţiei: pentru turismul de afaceri ea este aleasă în funcţie de
interesele comerciale ale firmei iar pentru turismul de odihnă ea este legată de
motivaţia individuală;
 momentul desfăşurării călătoriei: pentru turismul de afaceri, călătoriile sunt
etalate pe tot parcursul anului, în general în afara perioadei de sezon; pentru
turismul de odihnă, consumul este concentrat în perioada de sezon turistic;
86
 locul călătoriei: pentru turismul de afaceri, locul de destinaţie turistică este
reprezentat de marile oraşe; pentru turismul de odihnă, destinaţiile sunt zonele
de atracţie turistică bazate în special pe factori naturali;
 modalitatea de acces spre destinaţie: pentru turismul de afaceri este utilizat
în general transportul aerian pentru că timpul este foarte important şi nu
preţul; pentru turismul de odihnă, factorul preţ este foarte important
utilizându-se în acest sens diverse mijloace de transport în funcţie de categoria
socială a populaţiei, de distanţa ce urmează a fi parcursă etc.;
 factorul LT (lead-time): reprezintă intervalul de timp, de obicei variabil, care
se scurge din momentul angajării unei prestaţii turistice până când prestaţia
devine efectivă. Pentru turismul de afaceri LT este foarte scurt (de multe ori
chiar egal cu zero); pentru turismul de odihnă LT este mare.
Pentru a se evita riscul consumatorului de turism de afaceri de a nu putea obţine o
prestaţie turistică, există practica încheierii unor convenţii-cadru între firmele care plătesc
cheltuielile făcute de angajaţii lor în străinătate şi diferiţi prestatori cu care se află în
relaţii stabile şi frecvente. S-a constituit în acest sens chiar o reţea de relaţii specializate
ce presupune plăţi de tip abonament la care se adaugă prestaţia suplimentară plătită în
plus.
9.2. Avantajele şi tendinţele turismului de afaceri

Avantajele turismului de afaceri se referă la următoarele aspecte:
o completarea locurilor de cazare goale din extrasezon adică prelungirea sezonului
turistic sau atenuarea sezonalităţii specifice activităţii turistice;
o impactul ecologic negativ este foarte scăzut;
o impactul social negativ este foarte scăzut;
o beneficiază şi determină o serie de oportunităţi şi avantaje promoţionale;
o generează cele mai ridicate încasări unitare.
Datorită existenţei acestei categorii profesionale a luat naştere Asociaţia Internaţională
a Organizaţiilor de Călătorii de Afaceri care grupează specialişti în acest domeniu ce
elaborează studii asupra pieţei turismului de afaceri care înregistrează tendinţele calitative
şi cantitative. De asemenea, ei alcătuiesc un set de recomandări pentru prestatorii întâlniţi
87
în turismul de afaceri. În acest fel s-au constatat următoarele tendinţe ale turismului de
afaceri:
 o mare parte a oamenilor de afaceri şi-a redus numărul de călătorii ca şi standardul

calitativ al consumului prin înlocuirea structurilor de primire din centrele urbane cu cele
situate la periferia oraşelor sau în imediata apropiere a aeroporturilor. De asemenea, au
înlocuit călătoria cu avionul la clasa „business” cu cea la clasa „turist”;
 prestatorii au detectat la clienţii lor tendinţa de a înlocui călătoria de afaceri cu un alt
mod de a contacta partenerul de afaceri datorită dezvoltării telecomunicaţiilor (prin
intermediul internetului, videotelefonului).
9.3. Tipologia turismului de afaceri

Din punctul de vedere al conţinutului, formele turismului de afaceri se
structurează în:
- turism general de afaceri (delegaţiile),

- reuniuni/întruniri,
- târguri şi expoziţii,
- călătorii-stimulent.25
Turismul general de afaceri reprezintă deplasarea persoanelor în scopul executării
unei activităţi lucrative, în afara locului de muncă obişnuit, pentru o perioadă de timp
relativ scurtă.
Turismul de reuniuni (întruniri) este determinat de participarea la un eveniment de

tipul întâlnirilor, conferinţelor, simpozioanelor, colocviilor, congreselor şi este considerat
una din cele mai obişnuite forme ale călătoriilor de afaceri.26
În oferta mondială a turismului de întruniri există o etalare neuniformă a

evenimentelor: I loc: SUA cu 894 acţiuni
II loc: Franţa cu 757 acţiuni
III loc: Marea Britanie cu 722 acţiuni.27
25
Minciu Rodica, Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2001, pag. 79
26
Idem
27
Idem, pag. 80
88
Această evoluţie este însoţită de creşterea numărului de participanţi, de o
dispersare în spaţiu a evenimentelor, de o creştere a încasărilor din turismul de întruniri şi
de o amplificare a competitivităţii ofertei pentru turismul de întruniri ceea ce a determinat
filtrarea evenimentelor desfăşurate şi reţinerea numai a acelora care necesitau o astfel de
ofertă foarte complexă.
Din punctul de vedere al oraşelor, oraşul cu cel mai mare număr de reuniuni pe
an este Parisul (aproximativ 400 de întruniri/an). Acest fapt arată că, deşi scopul unui
congres este cel profesional, localizarea lui nu are legătură cu locul respectiv ci este
influenţată de factori subiectivi. Astfel, atracţia Parisului, recunoaşterea sa la nivel
internaţional, reprezintă cauzele grupării aici a peste 80% din congresele din Franţa.
Din punct de vedere instituţional, există Federaţia Europeană a Oraşelor de

Congrese cu sediul la Bruxelles. Membrii ei sunt marile oraşe europene care au o ofertă
la un standard foarte înalt şi care întrunesc condiţiile desfăşurării tuturor categoriilor de
întruniri.
Statutul şi strategia acestei federaţii impun atingerea următoarelor obiective:
- atragerea evenimentelor mondiale ce grupează turismul de întruniri pe continentul

european pentru a face în acest fel concurenţă SUA;
- schimbul de informaţii privind dezvoltarea destinaţiilor de congrese din marile oraşe

europene;
- efectuarea pe baza acestor informaţii a unor studii de marketing, cercetări de piaţă în

scopul dezvoltării acestei pieţe turistice;
- schimbul de asistenţă profesională pe care o prestează organizatorii de congrese şi

îndreptarea ei spre acele oraşe în care desfăşurarea unei întruniri necesită o cooperare mai
strânsă;
- strângerea relaţiilor şi întărirea colaborării între organizatorii acestor evenimente şi

autorităţile oraşelor în care se desfăşoară astfel de evenimente. Modul în care statul
sprijină aceste congrese diferă de la un oraş la altul;
- calificarea forţei de muncă specifică acestor evenimente prin efortul concertat al

oraşelor de congrese. Segmentul turismului de întruniri este foarte specializat, foarte
89
segmentat, ceea ce necesită ca forţa de muncă să se specializeze pe diferite subsegmente.
În acest sens, această federaţie se preocupă de calificarea şi specializarea forţei de
muncă specifice.
În prezent, Federaţia Europeană a Oraşelor de Congrese numără aproximativ 300

de membrii. Însă, foarte mulţi dintre cei care au cerut admiterea au fost respinşi pentru că
nu îndeplineau următoarele condiţii:
 oraşul ce solicită calitatea de membru trebuie să aibă o ofertă de turism de întruniri

care să asigure facilităţi pentru un număr minim de 600 de participanţi;
 oraşul trebuie să asigure pentru minim 300 de participanţi o bază materială încadrată
conform clasificărilor internaţionale la categoria de cinci stele pentru toate elementele
ofertei turistice;
 oraşul respectiv trebuie să coopereze cu o companie aeriană naţională şi să aibă un
contract ferm cu aceasta;
 oraşul trebuie să aibă un buget alocat dezvoltării turismului de întruniri care să-i
asigure o creştere anuală cu minim 10% a numărului de participanţi;
 în CV-ul oraşului trebuie să se regăsească un minim de 40 de congrese organizate şi
apreciate de către participanţi prin declaraţii oficiale cum ar fi: extrase din presă,
interviuri, registrul de participare la congres etc.;
 în ţara în care se află oraşul nu trebuie să existe restricţii vamale iar populaţia ţării
respective trebuie să aibă posibilitatea şi libertatea de a călători în exterior.
Tendinţele calitative înregistrate pe piaţa turismului de întruniri sunt următoarele:
- segmentarea accentuată a pieţei turismului de întruniri;
- creşterea gradului de instituţionalizare;
- modificarea importanţei problematicii abordate la întrunirile internaţionale. Astfel, a

crescut numărul de întruniri pe teme medicale, legislaţie, mediu etc.;
- reducerea duratei în timp a evenimentelor care generează întruniri din diverse motive:
 preocupări pentru reducerea cheltuielilor din partea importatorilor de turism;

 completarea ofertei de întruniri cu o ofertă de informaţii ce permite scăderea duratei
de participare şi desfăşurare a evenimentului;
90
- tehnologizarea tot mai crescută a întrunirilor: spaţii, săli, camere de hotel etc.;
- sporirea importanţei serviciilor turistice ca o ofertă complementară celei de bază (de

întruniri);
- accentuarea caracterului ecologic pentru fiecare întrunire în parte în sensul utilizării ca

materiale publicitare de suporturi magnetice, folosirea hârtiei reciclate, interdicţia
fumatului în sălile respective, folosirea unor mijloace colective de transport, electrice
etc.;
- adaptarea ofertei turismului de întruniri astfel încât să existe posibilitatea accesului

persoanelor defavorizate din punct de vedere fizic care să poată fi integrate în activităţile
specifice întrunirilor.
Târgurile şi expoziţiile se definesc prin „prezentări de produse şi servicii, destinate

unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul”. 28 Cu
această ocazie se deplasează două categorii de persoane:
1. expozanţii reprezentaţi de persoanele fizice/juridice care expun la manifestările de
acest gen (agenţi economici, lucrători ai diverselor instituţii de stat, particulare
etc., în funcţie de profilul târgului sau expoziţiei);
2. publicul vizitator reprezentat, pe de o parte, de persoanele interesate direct de
aceste manifestări datorită muncii pe care o desfăşoară, fiind vorba de interese
profesionale (aşa numiţii „specialişti”), iar pe de altă parte, de persoanele ce
vizitează asemenea locuri pentru informare sau chiar din curiozitate.
Cele mai cunoscute oraşe-gazdă ale târgurilor şi expoziţiilor sunt:
- Paris cu 6,2 milioane de vizitatori;
- Milano cu 3,4 milioane de vizitatori;
- Bruxelles cu 2,5 milioane de vizitatori.29
Călătoriile-stimulent (incentive-tourism) reprezintă o tehnică de management
utilizată de către patroni pentru a stimula şi recompensa obţinerea unor rezultate bune în
activitatea angajaţilor. În ţările dezvoltate, recompensa materială acordată angajaţilor nu
reprezintă un stimulent suficient de activ astfel încât ea a fost înlocuită prin recompensa
28
Minciu Rodica, op. cit., pag. 80
29
Idem, pag. 82
91
oferirii unei călătorii. În acest fel, întregul consum al angajatului este acoperit de către
firma ofertantă. Firmele care practică acest sistem sunt stimulate de către stat prin faptul
că aceste cheltuieli sunt deduse din impozitul pe profit.
Pe primul loc în ceea ce priveşte numărul călătoriilor-stimulent se află continentul
american, însă, cel european se află într-o spectaculoasă ascensiune. Astfel, pe primul loc
se află Germania cu 290 000 călătorii urmată de Anglia cu 277 000 de călătorii şi de
Spania cu 178 000 de călătorii.30
În concluzie, turismul de afaceri, reprezintă o formă de turism în plină ascensiune
şi dinamism, încasările pe zi-turist determinând o profitabilitate ridicată a acestui sector
al industriei turistice.
30
Minciu Rodica, op. cit., pag. 82
92
CAPITOLUL 10
TURISMUL RURAL EUROPEAN
Dezvoltarea turistică într-o regiune se face pornind de la utilizarea, în scopuri

turistice, a resurselor naturale şi culturale locale şi implică o participare activă a
populaţiei locale în primirea turiştilor, turismul concretizându-se în produse turistice.
10.1. Noţiuni introductive

„Turismul rural se defineşte, în contextul economiei globale a turismului ca
valorificarea turistică:
- a spaţiilor rurale, resurselor naturale, patrimoniului cultural, construcţiilor
rurale, tradiţiilor săteşti, produselor, pământului,
- prin produse etichetate, ilustrative pentru identitatea regională, acoperind
nevoile consumatorilor pentru cazare, alimentaţie, activităţi de agrement,
animaţie şi servicii diverse,
- în scopul dezvoltării locale durabile şi pentru a răspunde adecvat nevoilor de
relaxare în societatea modernă, într-o nouă solidaritate socială oraş-sat”.31
Turismul rural are la bază tripticul:32
- un spaţiu care fără oameni nu poate fi purtător de produse, un spaţiu fără produse
nu poate răspunde ansamblului de nevoi ale consumatorilor turistici;
- oamenii fără spaţiu şi produse nu au decât o capacitate de primire turistică redusă;
- produsele nu crează efecte fără spaţiu şi fără oameni, ele neavând decât o viaţă
artificială efemeră neputând determina dezvoltarea locală.
Din această ecuaţie se desprinde următorul fapt: turismul rural se caracterizează
printr-o pluralitate a operatorilor, o diversitate a produselor şi un larg evantai de clientelă.
Şi, din toate variantele posibile, cea care răspunde cel mai bine nevoilor de ordin
promoţional este producţia turistică a zonelor rurale sub expresia globală de „turism
31
Le tourisme rural: Une solution pour l'emploi, le développement local et l'environment, OMT, Madrid,
1997, pag. 26
32
Idem
93
verde” cu referinţă la culoarea simbolică a naturii, aşa cum albul şi bleul sunt purtătoarele
de imagini pentru munte şi mare.
10.2. Piaţa turistică rurală

Producţia turistică rurală rezultă dintr-un ansamblu de prestaţii de natură să
răspundă nevoilor şi aşteptărilor vizitatorilor şi turiştilor în ceea ce priveşte:
- cazarea (în locuinţele sătenilor, la fermă sau în unităţi ale hotelăriei rurale, terenuri şi
campinguri, sate de vacanţă etc. şi alimentaţia (masa la săteni, hanuri rurale etc.);
- activităţi de relaxare în natură (plimbări, vânătoare, pescuit, echitaţie, tenis, golf,
nataţie, canoeing, deltaplanorism, schi fond etc.);
- animaţie locală cu caracter cultural (ecomuzee, tradiţii populare, itinerarii culturale,
situri şi monumente, vizite la ferme şi la întreprinderi artizanale, spirituale sau ludice
(sărbători şi pelerinaje, spectacole folclorice);
- comoditatea sejurului la ţară (servicii în apropiere);
- informaţii turistice (oficii de turism, asociaţii şi agenţii locale).
Se pune în evidenţă diversitatea elementelor constitutive ale turismului în zonele
rurale dar şi pluraritatea potenţială a operatorilor turistici locali, publici şi privaţi, care, în
funcţie de statutul lor, de vocaţia lor, de motivaţiile sau obiectivele lor, se implică,
individual sau în parteneriat, în operaţii de cazare, în structurile de informare sau de
animaţie, în prestarea serviciilor locale într-o gamă cât mai variată. Deci, turismul rural,
prin cele două caracteristici specifice (diversitatea produselor şi pluralitatea operatorilor)
ajută la satisfacerea nevoilor multiple ale clientelei.
Din punctul de vedere al originilor, turismul rural a apărut de multe decenii, mai
întâi în Europa Occidentală în ţări ca Austria, Franţa sau Irlanda. El se vrea un turism de
apropiere socială care se adresează cu prioritate unei clientele familiale, pentru un timp
de relaxare ce corespunde perioadei de concediu plătit anual.
Turismul, ca activitate de recreere, reconfortare şi destindere, a apărut în
momentul în care o bună parte a locuitorilor din zonele urbane a simţit nevoia să iasă
dintre zidurile oraşelor pentru a contempla natura, la început ca o modă, apoi ca o
obişnuinţă. Se poate observa faptul că această primă definire a fenomenului turistic
cuprinde, din punctul de vedere al conţinutului său, una dintre condiţiile esenţiale
94
necesare apariţiei turismului rural şi, anume, tendinţa orăşenilor de întoarcere la natură.
De aceea, definiţia anterioară dată turismului poate fi personalizată, în speţă poate fi
aplicată fără nici o reţinere şi turismului rural. Aşadar, se poate afirma că această formă
de turism are cele mai vechi tradiţii constituindu-se ca primul gen particular al
turismului.
Deci, turismul în spaţiul rural nu este un fenomen nou. Cu mult timp în urmă - şi
acest timp se măsoară în decenii pentru multe ţări ale lumii - se practica spontan sau
organizat, primirea turiştilor la sate, la ţară. Interesul pentru recreere în zona rurală s-a
dezvoltat încă din secolul al XIX-lea, ca o reacţie la stresul, mizeria şi sărăcia din oraşele
industrializate din ce în ce mai extinse. Noile companii ale căilor ferate au transformat în
capital, în profit, acest interes crescând al oamenilor, prin transportul turiştilor spre
zonele provinciale. Alpii, ca şi Munţii Stâncoşi din America şi Canada au fost primele
destinaţii pentru turismul rural din lume, ele beneficiind în acest sens de importante
investiţii de capital, mai ales pentru infrastructura căilor ferate.
În prezent, turismul rural reprezintă un act de cultură recunoscut şi apreciat ca
atare. El a devenit o realitate a zilelor noastre cu largi perspective de extindere în
următorii ani; zonele rurale se înscriu din ce în ce mai mult în preferinţele de vacanţă ale
turiştilor pentru că ele oferă avantajul îmbinării condiţiilor unei odihne active într-un
climat şi cu resurse adecvate cu cele de reîntoarcere la viaţa şi ocupaţiile tradiţionale,
dorinţă prezentă în rândul cât mai multor consumatori din cât mai multe ţări.
Atât în practica turistică internaţională, cât şi în literatura de specialitate dar şi de
alte profiluri, se constată că populaţia oraşelor se îndreaptă tot mai mult, pentru recreere,
spre mediul rural.
De aceea, autenticitatea - căutarea experimentelor deosebite, unice - romantismul,
nostalgia - regăsirea mediului pierdut - pacea, armonia, natura, " rădăcinile" sale,
originea, umanitatea, calitatea, aventura, explorarea, intensitatea trăirilor, sunt tot atâtea
motivaţii pentru întoarcerea în mediul rural. Cunoaşterea acţiunilor ce mijlocesc şi
favorizează desfăşurarea complexului de motivaţii poate stimula dezvoltarea unui turism
original, competitiv şi rentabil.
Evident, de atunci, practicarea turismului rural s-a diversificat în funcţie de
clientela sa fiind etalat în timp şi spaţiu, sub efectul conjugat al creşterii ofertei,
95
(progresiv, turismul reprezentând o prioritate pentru politica de dezvoltare a zonelor
rurale) dar şi a cererii (ca urmare a evoluţiilor în comportamentul şi aşteptările
consumatorilor turistici).
Globalizarea are efect şi asupra turismului rural cu următoarele consecinţe:
- pe de o parte, amploarea şi accelerarea efectelor negative rezultând dintr-o dezvoltare
disproporţionată şi neadaptată la capacitatea de primire a unui sit sau a unei comunităţi;
- pe de altă parte, fragilitatea şi riscul epuizării resurselor naturale şi culturale ale
planetei;
- noile nevoi exprimate în termeni calitativi de către oameni, atât pentru ei cât şi pentru
generaţiile viitoare.
Spaţiul rural european este suportul spaţial al dezvoltării turistice durabile care a
devenit de-a lungul secolelor de viaţă agro-pastorală o realitate ecologică şi o creaţie
umană:33
- realitatea ecologică determinată de componentele ecosistemelor (minerale,
vegetale, animale) dinamic integrate şi solidare una cu cealaltă;
- creaţia umană fondată esenţial pe un agro-sistem ce are la bază spaţiul cultivat,
spaţiul pastoral şi cel forestier.
Dar, de câteva decenii ale secolului al XX-lea, în toate ţările Europei, bineînţeles
în ritmuri diferite, mediul rural a suferit profunde mutaţii socio-economice pierzând puţin
câte puţin caracterul dominant agricol, care nu rămâne fără efecte pentru spaţiul rural şi,
în consecinţă, pentru turismul rural.
Spaţiul rural european se caracterizează, încă, prin existenţa a numeroase regiuni

naturale cu caracteristici proprii (peisaje, activităţi umane, tradiţii, obiceiuri, limbi) a
căror valorificare turistică poate induce o nouă dezvoltare, sub rezerva observării
constrângerilor şi limitelor acestei dezvoltări.
Oferta turistică care adună produse de natură diferită (de consum curent, cu o
folosire concretă sau pentru o folosinţă imaterială) poate fi prezentată pe piaţă astfel:
- prin legătura geografică cu o anumită destinaţie sau teritoriu;
- prin referire la un nivel de calitate specific;
33
Le tourisme rural: Une solution pour l'emploi, le développement local et l'environment, OMT, Madrid,
1997, pag. 30
96
- prin apartenenţa la o filieră de produse;
- prin singularizarea unei teme de activitate;
- prin promovarea unui eveniment sau a unei date calendaristice semnificative.
Toate acestea sunt acompaniate de date informative care condiţionează decizia
finală a consumatorului potenţial (informaţii comerciale globale, preţuri, proceduri de
rezervare etc.).
Tehnicile adecvate utilizate în acest sens pot fi:

- documente promoţionale şi comerciale;
- comunicarea cu ocazia standurilor din cadrul târgurilor şi expoziţiilor;
- sensibilizarea mijloacelor media (TV, presă) şi publicitatea comercială;
- răspunsuri directe şi personalizate la cererea de informaţii.
Cererea turistică, specifică tuturor categoriilor socio-profesionale poate fi:
- rezultatul unui demers spontan sau un răspuns la o incitare;
- se adresează direct unui operator local sau unui intermediar (grup profesional,
oficiu de turism, agenţie de turism);
- privilegiază un produs sau o destinaţie;
- operează o selecţie de locuri de sejur în funcţie de datele tehnice sau economice,
sau în funcţie de disponibilităţi.
Pot fi utilizate în acest sens tehnici corespunzătoare:
- comunicare scrisă sau verbală;
- referire la ghiduri sau documente promoţionale;
- utilizarea de mesagerie telematică;
- apelarea la servicii de rezervare integrată.
Dar, într-o cercetare de etalare optimă a sejururilor turistice în spaţiu şi timp,
oferta turistică trebuie, concomitent:
- să identifice, să atingă, să convingă, să satisfacă şi să fidelizeze clientela
potenţială, eventual prin criterii de localizare, de vârstă, de motivaţii, activităţi
etc.;
- şi, în conformitate cu diversitatea sa originală şi cu difuziunea sa spaţială, se
dezvoltă şi se adaptează, garantând calitatea componentelor sale, se structurează
cu profesionalism.
97
O adecvare sinergică între oferta şi cererea de produse turistice generează o
dezvoltare locală durabilă.
Prin urmare, se pot face următoarele aprecieri:

- se constată profunde mutaţii în lumea rurală care obligă la cercetarea unei
dezvoltări prin diversificarea activităţilor;
- se constată în urma evoluţiei comportamentelor consumatorilor turistici
necesitatea cercetării unui nou stil de relaxare în timpul liber şi în vacanţe.Toate
acestea, pe fondul afirmării unei conştiinţe mondiale cu privire la fragilitatea
resurselor naturale şi culturale ca şi prin utilizarea unor noi criterii de calitate a
prestaţiilor turistice;
- turismul desfăşurat în regiunile rurale este, mai întâi, o afacere de primire a
turiştilor la fermă, la săteni;
- turismul rural este o strategie pentru crearea de locuri de muncă, în completarea
slujbelor tradiţionale. Se presupune, în acest sens, o educare şi o formare
continuă, de-a lungul vieţii, mai ales pentru tineri dar şi pentru ansamblul
populaţiei. Este vorba de o formare ocupaţională, de „utilitate socială”, o formare
a „dimensiunii sociale”, o formare de „antreprenor” (adaptare la cerinţele
turiştilor care se modifică permanent, învăţarea preocupărilor tradiţionale);
- turismul în spaţiul rural presupune o solidaritate, o comunicare între diferitele
comunităţi locale;
- turismul rural, în contrast cu ceea ce se poate gândi la o primă apropiere fiind
simplist, primar, este totuşi în măsură să se insereze în marile sisteme şi reţele
specifice turismului la nivel global (cecuri de călătorie, carduri, rezervări);
- în turismul rural pot fi utilizate şi tehnici moderne de comunicare: Internetul
(existând o reţea întreagă de ferme);
- turismul rural este un factor de promovare socială, de ameliorare a habitatului, de
menţinere a savoire-faire-ului manual pentru crearea obiectelor de artizanat,
pentru producţia agricolă, pentru evoluţia stilului de viaţă local, este o deschidere
a spiritului, este o evoluţie a mentalităţii;
- turismul rural conduce la o dezvoltare globală prin utilizarea de instrumente,
mijloace, materiale, structuri moderne;
98
- turismul rural este sursa sinergiei prin parteneriat. Acest parteneriat se exprimă în
multiple feluri: cooperarea sectoarelor public - privat, cooperarea de la nivel
micro la nivel macro şi invers, cooperarea la nivel comunitar, cooperarea în
interiorul reţelelor;
- turismul rural favorizează menţinerea savoire-faire-ului, a lucrului manual, munca
ce utilizează materiale şi resurse locale;
- finalitatea scoaterii în relief a tuturor acestor intervenţii asupra turismului rural
este una umanistă (omul vine ca turist şi pleacă ca prieten).
Valorificarea prin turism şi promovarea celor mai originale şi pitoreşti zone
turistice rurale are în vedere armonizarea formelor de turism şi a tuturor activităţilor
turistice în contextul dezvoltării economice regionale şi locale.
Stabilitatea economică a regiunilor rurale poate fi serios afectată de dezvoltarea
pe scară largă a unor afaceri turistice care nu caută decât câştigul imediat. Moştenirea
culturală poate fi şi ea serios ameninţată de culturile din afară ca în cazul turismului de
masă, mai puternic, mai influenţabil. Toate aceste ameninţări au condus la necesitatea
luării în considerare a conceptului de dezvoltare durabilă a turismului. Turismul rural
este o formă de turism durabil care urmăreşte minimizarea efectelor negative asupra
mediului natural şi cultural, optimizarea satisfacţiei turiştilor şi maximizarea creşterii
economice pe termen lung a unei regiuni.
Turismul rural este forma cea mai sigură şi cea mai interesantă de protejare a
naturii şi culturii, prin urmare, trebuie să fie un concept viabil ce poate îmbina
dezvoltarea cu conservarea.
Aşadar, turismul rural văzut din perspectiva omului modern european, poate
reprezenta marea şansă în vastul proces de unificare, oferind posibilitatea oamenilor să
se aproprie, să se cunoască, să descopere ineditul vieţii şi culturii celorlalţi semeni, să-i
înţeleagă mai bine pe cei alături de care trăiesc, să lupte astfel, împreună, pentru salvarea
patrimoniului natural sau cultural, în speranţa menţinerii şi transmiterii lui aşa cum arată
în prezent (chiar îmbunătăţirea, refacerea lui, dacă este posibil).
10.3. Efectele practicării turismului rural asupra comunităţilor locale
99
În mod evident, turismul rural, în timp ce rămâne numai o minoritate a pieţei
turistice, îşi aduce totuşi o contribuţie majoră la devoltarea economiilor locale. Acest
raport poate fi exprimat nu numai în termeni financiari ci şi prin crearea de noi locuri de
muncă, prin desfăşurarea de activităţi concrete destinate conservării mediului, încurajarea
pornirii de noi afaceri ca şi “pomparea” unei vitalităţi atât de necesară într-o economie
uneori slăbită. Ca urmare, turismul are următoarele efecte pozitive asupra dezvoltării
rurale:
◙ păstrarea locului de muncă este extrem de importantă în cadrul zonelor rurale unde
declinul ocupaţiilor este de multe ori o problemă generalizată la nivel local;
◙ crearea de noi locuri de muncă este o posibilitate în plus dacă turismul rural are succes
în zona respectivă. Astfel, unităţile de cazare, cele de alimentaţie, activitatea de transport,
cea de comerţ în general, ca şi cea de informare a turiştilor, pot fi tot atâtea surse de noi
locuri de muncă;
◙ diversitatea meseriilor şi a locurilor de muncă prezente în aceste areale este încurajată
de dezvoltarea turismului rural. Multe dintre aceste zone dispun de o varietate redusă a
domeniilor de activitate posibil de exploatat (cu excepţia agriculturii şi a serviciilor
specifice). Deci, existenţa unei multitudini de locuri de muncă îmbogăţeşte societatea
rurală şi ajută la menţinerea nivelului de trai al populaţiei la standarde ridicate;
◙ pluralitatea activităţilor desfăşurate decurge din practicarea turismului la sate. Acest
termen este utilizat atunci când un individ sau membrii unei familii practică cel puţin o
meserie în scopul menţinerii veniturilor la un anumit nivel. În acest fel, un fermier poate
acorda cazare turiştilor, îi poate însoţi pe aceştia la pescuit învăţându-i chiar acest
meşteşug, poate ajuta administraţia locală în prestarea diferitelor servicii şi poate fi chiar
instructor de schi;
◙ menţinerea serviciilor existente este vitală pentru zonele rurale. În acest sens, turismul
rural îşi aduce sprijinul pe trei direcţii: serviciile de informare a turiştilor pot fi prestate
chiar de personalul din reţeaua comercială existentă ceea ce conduce la sporirea
veniturilor dacă respectivele servicii pot beneficia de clienţi suplimentari proveniţi din
rândul turiştilor. Finalmente, efectul turismului asupra economiei naţionale poate
influenţa clasa politică care va decide alocarea unor fonduri suplimentare necesare
menţinerii serviciilor de bază;
100
◙ sprijinirea şi protejarea fermelor este un punct major întâlnit în toate programele
politice indiferent de orientare. Studiile de specialitate efectuate în acest scop au arătat
faptul că veniturile fermelor pot fi susţinute de turismul rural prin prestarea de către
proprietarii acestora a unor servicii de cazare, de alimentaţie, prin oferirea unor atracţii
suplimentare, prin vânzarea diferitelor produse obţinute. În timp ce rezultatele economice
obţinute sunt de primă importanţă determinând, astfel, intrarea fermelor în rândul
întreprinderilor turistice, se constată şi obţinerea unui bonus social. Adică, vizitatorii
înţeleg cum poate arăta un stil de viaţă singuratic, limitat, restrâns;
◙ silvicultura este o activitate de bază pentru multe sate montane. Regiunile forestiere au
suferit în ultimii ani serioase modificări socio - economice datorate, pe de o parte,
mecanizării şi progresului tehnic înregistrat în procesul de tăiere a arborilor iar pe de altă
parte, prin scăderea preţurilor urmată de reducerea cererii pentru cherestea. Dar, turismul
rural poate sprijini această silvicultură prin diversificarea surselor de câştiguri pentru
comunităţile forestiere în condiţiile existenţei unei calităţi speciale a mediului
înconjurător necesar recreerii, reconfortării şi destinderii.;
◙ conservarea peisajului a devenit o componentă din ce în ce mai însemnată a activităţii
de protejare a moştenirilor transmise de la o generaţie la alta. Peisajul este un element de
o importanţă crucială pentru turismul rural dar, în egală măsură, este vital şi pentru
“industria de conservare şi protejare a mediului ambiant”. Prezenţa turiştilor în aceste
zone aduce beneficii de ordin politic dar şi economic, duce la crearea de noi locuri de
muncă destinate conservării şi restaurării mediului înconjurător;
◙ aşezările mici de provincie s-au confruntat, în permanenţă, cu un risc mai mare de
pierdere a viabilităţii pentru că ele nu sunt capabile să suporte multiplele servicii care, în
prezent, reclamă existenţa unei populaţii mai numeroase. Dar, turismul rural poate ajuta
aceste mici aşezări să supravieţuiască deoarece locurile mici au o atracţie aparte pentru
vizitatori;
◙ încurajarea artei, a meşteşugurilor locale ca şi a manifestărilor culturale specifice. Ele
ocupă un loc aparte în cadrul moştenirii culturale a diferitelor regiuni şi naţiuni ale lumii.
Majoritatea specialiştilor apreciază faptul că turismul are capacitatea de a încuraja arta şi
meşteşugurile locale, ambelor fiindu-le recunoscută importanţa pentru comercializarea
lor. Multe dintre comunităţile locale organizează în prezent festivaluri folclorice şi
101
meşteşugăreşti utilizându-le ca pe un instrument de marketing ce presupune atragerea
vizitatorilor în aceste regiuni;
◙ manifestările culturale din mediul rural au fost întotdeauna reduse din punct de vedere
numeric. Lipsa unui minim de facilităţi culturale - cum ar fi teatrul, opera, galeriile de
artă – a fost unul dintre motivele care au condus la depopularea acestor zone.
Festivalurile şi alte evenimente similare au creat posibilitatea ca arealele rurale să-şi
extindă manifestările culturale invitând turişti şi ansambluri artistice ale căror cheltuieli
sunt suportate din veniturile obţinute prin vânzarea biletelor către turişti;
◙ conservarea naturii este un ţel statutar pentru majoritatea guvernelor moderne. Din
păcate, acest proces este foarte costisitor. Însă, turismul rural are capacitatea de a
valorifica conservarea naturii în sens material deoarece turiştii sunt pregătiţi pentru a
vedea natura, cele mai multe rezervaţii şi parcuri naţionale reuşind să introducă o taxă de
acces. Nivelul la care poate ajunge această taxă este, însă, un punct mult discutat;
◙ construcţiile istorice pot beneficia de pe urma practicării turismului rural în două
moduri. În primul rând, mulţi dintre proprietarii acestor locuri percep taxe de vizitare,
sumele de bani astfel obţinute fiind destinate întreţinerii clădirilor, parcurilor şi grădinilor
înconjurătoare. În al doilea rând, există foarte multe construcţii vechi care şi-au pierdut
importanţa: bisericile şi-au pierdut enoriaşii, castelele “şi-au pierdut” războaiele, fermele
au devenit neîncăpătoare pentru noile echipamente moderne, gările nu mai au trenuri,
canalele nu mai sunt tranzitate de şlepuri. Ori, industria turistică poate folosi constant
toate aceste clădiri dezafectate într-un mod profitabil şi cu multă imaginaţie, ele devenind
atracţii de sine stătătoare;
◙ îmbunătăţirile aduse mediului rural ca pavările sau regularizările de trafic pot fi
asistate de veniturile obţinute din turism dar şi de presiunile politice provenite din partea
autorităţilor responsabile în domeniul turistic;
◙ micile sate pescăreşti suferă de pe urma reglementărilor la care este supus pescuitul
internaţional. O parte dintre aceste aşezări poate dezvolta cu succes forme de turism
speciale precum: pescuitul sportiv, observarea păsărilor, ca şi a priveliştilor costaliere.
Grupurile ecologiste cer ca potenţialele venituri provenite din observarea, admirarea şi
fotografierea păsărilor şi altor specii de animale să se substituie sumelor de bani obţinute
din vânzarea anumitor specii pentru carne, blană etc.;
102
◙ rolul femeilor în cadrul comunităţilor rurale a fost, în trecut, restricţionat. Silvicultura,
agricultura şi mineritul erau, în general, ocupaţii bărbăteşti. Slujbele alternative pentru
femei erau puţine. Răspândirea emancipării feminine cuplată cu posibilităţile pe care le
oferă turismul rural au făcut ca în cadrul multor areale să se pună în valoare insuficient
exploatatele talente şi energii ale femeilor care reprezintă jumătate din populaţia globului.
Creşterea rolului femeii ar însemna multiple transformări economice şi sociale pentru
multe dintre zonele rurale.
Noile idei şi iniţiative vor deveni esenţiale dacă aceste comunităţi rurale sunt
hotărâte să prospere în secolul al XXI-lea. Eforturile statului de sprijinire a agriculturii,
silviculturii şi serviciilor specifice acestor zone au condus la dezvoltarea unei culturi a
dependenţei la nivel local.
10.4. Studiu de caz: Turismul rural european

Toate proiectele de dezvoltare turistică durabilă, aplicate unui teritoriu, trebuie să
ţină cont, în mod necesar, de specificul natural, social şi cultural al unui asemenea spaţiu,
în scopul evaluării posibilităţilor de valorificare economică şi, corelativ, a limitelor
exploatării turistice. O atenţie specială trebuie să fie acordată arealelor rurale deoarece un
proiect de o asemenea anvergură trebuie să fie integrat mediului şi nu trebuie să fie
considerat drept singura modalitate de creştere economică pentru colectivităţi şi populaţii.
Însă, el poate scoate în evidenţă valoarea patrimoniului natural şi cultural care formează
identitatea socială a comunităţii rurale gazdă.
Un astfel de program trebuie să se adapteze de fiecare dată realităţilor teritoriale
care sunt diverse şi contrastante. Fiecare teritoriu se particularizează prin geografia şi
istoria sa, fiecare sat dispune de avantaje şi suferă de slăbiciuni specifice. De aceea,
dezvoltarea turistică a unei comunităţi rurale este direct condiţionată de mobilizarea
colectivă, de spiritul de întreprinzător al locuitorilor şi de elanul acestora.
Aşadar, valorificarea turistică a unui spaţiu rural poate genera atât rezultate
pozitive incontestabile în plan economic şi socio-cultural cât şi negative, provocând
perturbări şi daune mediului ambiant, cu consecinţe asupra patrimoniului natural,
cultural şi stilului de viaţă local.
103
În primul caz, dezvoltarea turistică va fi dorită, programată, organizată şi pusă în
aplicare de populaţia locală, sub impulsul animatorilor asociativi şi sub controlul puterii
locale, garantând interesul general.. În celălalt caz, vor rezulta iniţiative private,
necoordonate sau proiecte exagerate care exploatează componentele mediului ambiant
fără a ţine cont de interesele colective.
Este binecunoscut faptul că turismul nu este un fenomen neutru, el având atât
efecte pozitive cât şi negative asupra spaţiului rural în care este practicat. Nu este mai
puţin adevărat şi faptul că atracţiile turismului verde – spaţiul şi natura, produsele
alimentare ecologice, rusticitatea care nu exclude confortul, activităţile desfăşurate în aer
liber, produsele de artizanat, meşteşugurile, tradiţiile, patrimoniul cultural etc. – nu se
acomodează cu fluxuri masive de turişti şi cu un spaţiu poluat.
Însă, poate exista şi o relaţie de armonie spontană între turismul verde şi mediul
înconjurător din următoarele considerente:
 legitima căutare a rentabilităţii a unei părţi din comunitatea rurală în ceea ce
priveşte echipamentele colective de primire şi de animaţie, pe de altă parte, a
operatorilor turistici privaţi, interesaţi în mod natural de prospectarea susţinută a
noilor segmente de clientelă şi, în consecinţă, de diversificarea continuă a ofertei
turistice. Aceste două demersuri au, însă, şi limite în ceea ce priveşte capacitatea
de primire a unităţilor de cazare şi a sitului în general, dar, şi în contextul
autenticităţii produselor;
 practicarea unor sporturi în aer liber, mai ales a celor extreme, care deteriorează
deja spaţiul natural rural, acesta servind drept suport al unor asemenea activităţi.
Se adaugă şi insuficienta cunoaştere a mediului ambiant de către adepţii acestor
activităţi sportive;
 comportamentele individuale pot crea probleme în sensul că, pentru majoritatea
turiştilor, mediul natural este perceput ca un spaţiu pe care îl parcurg în mod
liber şi fără constrângeri, fiind considerat ca aparţinând tuturor, fără a fi
conştienţi că ei sunt coresponsabili de integritatea sa. Din păcate, nici populaţia
locală nu recunoaşte valoarea şi fragilitatea spaţiului natural care constituie
patrimoniul lor colectiv, neacţionând în sensul protecţiei sale.
104
Este evidentă ambivalenţa relaţiei turism verde/mediu ambiant care, în condiţiile
unei dezvoltări durabile, nu va conduce la apariţia unui efect negativ nici asupra
populaţiei locale şi nici asupra resurselor naturale şi culturale ale zonei.
Producţia turistică rurală rezultată dintr-un ansamblu de prestaţii de natură să
răspundă nevoilor şi aşteptărilor vizitatorilor se referă la34:
o cazare (la fermă, la cort, într-o cameră de hotel, într-un sat de vacanţă, într-un
castel sau la o mânăstire) şi alimentaţie (la restaurantul hotelului, într-o fermă, la
un han, la o expoziţie gastronomică etc.);
o activităţi şi relaxare în aer liber (drumeţie, escaladă, speologie, echitaţie,
pescuit, vânătoare, tenis, golf, înot, caiac-canoe, deltaplanism, schi fond şi cu
rachete etc.);
o animaţie locală cu caracter cultural (ecomuzee, tradiţii populare, itinerarii
culturale, situri şi monumente, vizitarea atelierelor artizanale), religios (mânăstiri
şi schituri, pelerinaje rurale) şi ludic (serbări locale, spectacole folclorice, evocări
istorice);
o facilitarea sejurului la ţară (prin prezenţa comerţului şi a serviciilor necesare);
o informare turistică (puncte şi oficii de informare, asociaţii şi agenţii locale).
Turismul rural, practicat în contextul unei dezvoltări durabile, contribuie la
valorificarea şi la salvarea patrimoniului rural, natural şi cultural prin desfăşurarea
următoarelor activităţi:
 întreţinerea drumurilor şi a potecilor, curăţarea râurilor, întreţinerea
izvoarelor, refacerea vechilor poduri şi amenajarea unor pasarele şi locuri
pentru picnic, trasee şi puncte de descoperire şi observare a florei şi
faunei, refacerea peisajelor prin consolidarea teraselor pe terenurile în
pantă, reîmpăduriri, amenajarea peşterilor etc.;
 relansarea culturilor locale de plante şi fructe, promovarea produselor şi a
roadelor pământului, renovarea caselor din zona rurală construite din
piatră, cărămidă, trestie, lut, paie, chirpici, memorizarea poveştilor şi a
Tourisme et environnement: les enjeux naturels, culturels et socio-économiques du tourisme durable,

34
Conseil de l'Europe, 2000, pag. 60-61
105
legendelor, animaţia inspirată de obiceiurile şi tradiţiile locale, artizanatul
etc.
În prezent, multe dintre aceste acţiuni pot fi întâlnite de-a lungul Europei rurale,
fiind vorba, mai ales, de iniţiative asociative care contribuie la dezvoltarea economico-
socială a regiunilor rurale, se integrează în proiecte sau planuri de dezvoltare turistică ce
angajază colectivităţile locale favorizând, totodată, parteneriatul sector public/sector
privat, mobilizând populaţia locală. De aceea, un proiect de dezvoltare durabilă a unei
zone rurale contribuie în mod notabil la democraţia locală şi la formarea
locuitorilor prin:
- organizarea unei reflecţii colective pentru a decide împreună dezvoltarea globală a
arealului rural, depăşind interesele individuale, private, în favoarea celor generale;
- integrarea microproiectelor individualizate în proiectul global condus de colectivităţile
locale;
- un profesionalism turistic fondat pe calitate;
- punerea în practică a unei informări cu caracter pedagogic pentru consumatorii turistici;
- o contribuţie la evoluţia mentalităţilor şi la schimbarea comportamentelor.
Cercetarea necesităţii existenţei unui echilibru între dezvoltarea economică
generată de turismul rural şi prezervarea mediului natural şi cultural va depinde, în mod
direct, de gradul de responsabilitate al turiştilor, al operatorilor din domeniu, al
populaţiilor gazdă, ca şi de calitatea relaţiilor sociale reciproce.
Valorificarea în scop turistic a resurselor naturale, culturale şi sociale ale spaţiului
rural european trebuie să se facă respectând populaţia locală dar şi vizitatorii, cu
participarea activă a celor din urmă, în cadrul unor programe concentrate şi integrate
dezvoltării durabile, cu ajutorul unor produse şi servicii de calitate. Astfel, turismul rural
va contribui la menţinerea stilului de viaţă rural şi la perenitatea patrimoniului natural şi
cultural rural, favorizând întâlnirea şi schimburile dintre locuitorii ţărilor din Europa.
106
10.5. Studiu de caz: Regiunea Valonia din Belgia
Valonia este una dintre cele trei regiuni (celelalte două fiind Bruxelles-Ville şi
Flandra) ale Belgiei ce a rezultat din diviziunea administrativă a ţării, ea având în
componenţă zece provincii35.
Din punctul de vedere al turismului rural, în anul 1989 s-a înfiinţat Federaţia
Satelor din Valonia având 35 de unităţi de cazare în anul 1990 şi 1132 în anul 2003. Ea
avea ca obiective următoarele:36
- punerea în valoare a patrimoniului rural;
- dinamizarea economiei locale; dezvoltarea şi structurarea găzduirii la săteni;
- garantarea unui sejur reuşit;
- adaptarea de o manieră optimă la evoluţia cererii.
Specificul acestei federaţii decurge din organizarea unor sate tematice deoarece
turistul nu cumpără, în mod unic, un loc pentru a dormi, dar şi o experienţă diferită,
autentică, un amalgam de destindere şi relaxare. Această specializare înseamnă:
 o completare a ofertei deja propusă;

 un răspuns la aşteptări, nevoi, dorinţe specifice;
 o utilizare optimă şi o valorificare a resurselor locale;
 o colaborare activă cu actorii locali şi specialiştii din sectoarele
implicate;
 instalarea unor echipamente adecvate.
Satele au următoarele teme:37
 descoperirea naturii. Unitatea de cazare presupune armonia cu mediul înconjurător,
valorificarea şi utilizarea materialelor locale. Ea trebuie să fie localizată în apropierea
locurilor de descoperire a mediului natural. Proprietarul unei asemenea pensiuni
trebuie să aibă cunoştinţe în domeniu, să propună diverse activităţi corepunzătoare
temei, să organizeze colaborări cu unele asociaţii de profil, să evidenţieze regulile cu
privire la respectarea naturii. Programul de activităţi trebuie să cuprindă minim două
35
Matei C. Horia, Neguţ Silviu, Nicolae Ion, Radu Caterina, Enciclopedia statelor lumii, Ediţia a VII-a,
Editura Meronia, Bucureşti, 2001, pag. 65
36
Philippe Detienne, Fédération des Gîtes de Wallonie, Conferinta Europeană de Turism Rural, Moeciu,
Brasov
37
Idem
107
cu plecare de la locul de cazare. Ele trebuie să fie adaptate publicului ţinând cont însă
şi de patrimoniul natural local, adaptat în funcţie de sezon;
 Panda (împreună cu Fondul Mondial pentru Natură (WNF). Unitatea de cazare
trebuie să fie situată într-o zonă de protecţie specială sau într-un parc natural, într-un
sit natural de calitate, cât mai departe de toate sursele de poluare. În zonă trebuie să se
regăsească trasee pentru iniţializarea în natură sau în mediul ambiant, şi accesibilă
pedestru. Ea trebuie pusă în valoare de acţiuni desfăşurate în favoarea faunei şi florei
locale iar infrastructura permite utilizarea raţională a apei, energiei etc. Proprietarul
trebuie să fie un bun ghid în natură, un naturalist autodidact, sensibil la istoria
habitatului, la eco-consum şi la roadele pământului. El trebuie să se implice personal
şi să-şi probeze competenţa în materie de respectarea mediului şi de conservare a
naturii;
 bionatură. Ferma trebuie să fie situată în sau în apropierea imediată a locului de
exploatare agricolă, în armonie cu mediul. Ea trebuie să valorifice materialele locale,
să utilizeze în mod raţional energia, să recicleze deşeurile. Trebuie, de asemenea, să
fie înconjurată de zone curate, liniştite, îngrijite. În acelaşi timp, proprietarul
agricultor trebuie să practice o agricultură de calitate ce respectă mediul sau o
agricultură biologică. El oferă informaţii despre agricultura practicată, despre
activităţi de descoperire a practicilor de la fermă şi de sensibilizare cu privire la
respectul ce trebuie acordat mediului ambiant, protejării peisajului şi biodiversităţii,
despre calitatea produselor propuse, despre punctele de vânzare şi pieţe locale ce
comercializează produse naturale biologice, despre filierele de producţie, despre
calitatea la nivel local şi regional;
 pescuit. Pensiunea oferă posibilitatea practicării unui pescuit variat fiind necesar să
existe în acest scop minim trei locuri de pescuit, unul dintre ele trebuie să fie situat
aproape de locul de cazare şi accesibil pedestru. Trebuie, de asemenea, să existe
locuri destinate achiziţionării materialelor de pescuit, a hărţilor cu împrejurimile pe
care să fie marcate locurile de pescuit sau a hărţilor specializate, a materialelor
complementare. Este necesară şi prezenţa unor frigidere speciale. Gazda dispune de o
cunoaştere activă în materie de pescuit, de informaţii cu privire la regulile elementare
care tratează cu respect natura, de informaţii despre pescuit. El trebuie să întreţină
108
relaţii active cu asociaţiile locale şi regionale de profil, să ofere toate informaţiile
necesare obţinerii permisului de pescuit;
 ecvestru. Zona dispune de infrastructuri şi echipamente necesare practicării
turismului ecvestru precum: grajduri pentru cai, şei şi alte obiecte pentru călăreţi,
furaje, locuri de adăpat, vestiare, farmacii veterinare, manej sau itinerarii specifice. În
acest sens, proprietarul trebuie să-şi demonstreze competenţa în domeniu, trebuie să
poată răspunde întrebărilor informative ale turiştilor, trebuie să asigure accesul
clienţilor cazaţi la activităţi ecvestre, trebuie să propună una sau mai multe activităţi
ecvestre;
În această regiune a Belgiei există însă şi sate care presupun adaptarea la nevoile
umane ale turiştilor precum:38
 accesibil tuturor. În general, în aceste zone sunt cazaţi oameni cu probleme de
sănătate precum surzii, orbii, persoanele care necesită însoţitor, asistenţă de
specialitate etc.;
 antialergic. Unitatea de cazare propune condiţii de vilegiatură ca şi echipamente şi
materiale alese astfel încât să se evite la maxim riscurile alergice;
 mângâierea, tandreţea acordată sugarilor, în principal. Ferma este adecvată unui
sejur al familiilor cu copii de vârstă fragedă, confortul, securitatea şi facilităţile oferite
reprezentând specificul acestui mod de cazare.
Valonia este situată în inima Europei şi reprezintă un caz aparte în practicarea cu
succes a turismului rural, toate aceste teme alese pentru zonele rurale fiind, de fapt, un
exemplu demn de urmat în ceea ce priveşte încercarea de adaptare particulară la
specificul fiecăriu segment de potenţiali turişti, viitorul aparţinând satifacerii nevoilor
fiecărui turist în parte.
38
Philippe Detienne, Fédération des Gîtes de Wallonie, Conferinta Europeana de Turism Rural, Moeciu,
Brasov
109
CAPITOLUL 11
PIAŢA INTERNAŢIONALĂ A ECOTURISMULUI
Practicarea turismului ecologic, ca parte integrantă a dezvoltării turistice

durabile, este singura cale de urmat şi cea mai benefică, aptă să asigure un mediu sigur şi
nealterat mai ales pentru generaţiile viitoare. În acest context, el poate fi definit ca un
proces a cărui dezvoltare se poate realiza fără degradarea sau epuizarea resurselor care
fac posibilă existenţa vieţii pe pământ.
11.1. Definiţii şi principii

Ecoturismul poate fi definit, în conformitate cu Societatea Internaţională a
Ecoturismului, ca reprezentând „o călătorie responsabilă în areale naturale care are
drept scop conservarea mediului şi îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei
gazdă”.39 Este vorba de o abordare recomandată ţărilor lumii şi utilizată de acestea în
marea lor majoritate, însă, ea nu serveşte drept o definiţie funcţională ce poate fi utilizată
pentru colectarea datelor statistice. Aşadar, cei care implementează şi participă la
activităţi ecoturistice trebuie să respecte următoarele principii40:
1. minimizarea efectelor asupra resurselor naturale şi populaţiei gazdă;
2. construirea unei conştiinţe şi a unui respect pentru mediu şi cultura zonei vizitate;
3. să prevadă experienţe pozitive atât pentru vizitatori cât şi pentru populaţia gazdă;
4. să prevadă beneficii financiare şi oportunităţi pentru populaţia locală;
5. să prevadă surse financiare directe pentru conservare;
6. să crească sensibilitatea ţărilor gazdă cu privire la climatul politic, social şi de
mediu;
7. să susţină drepturile internaţionale ale omului şi contractele de muncă.
Potrivit opiniei specialistului Hector Ceballos-Lascurain, cel care a fost creditat
pentru introducerea termenului de ecoturism, acesta este „o călătorie în zone naturale
liniştite şi necontaminate având drept obiectiv specific studiul, admirarea şi bucuria de a
39
www.ecotourism.org
40
Idem
110
privi peisaje, animalele şi plantele acestora ca şi orice manifestare culturală (deopotrivă
veche şi actuală) desfăşurată în aceste areale”. Prin urmare, ecoturismul se concentrează
pe activităţi de învăţare şi descoperire a naturii.
Declaraţia de la Quebec asupra ecoturismului adoptată cu ocazia Summitului
Mondial asupra Ecoturismului, desfăşurat în Canada în anul 1992, apreciază că această
formă de turism înglobează principiile turismului durabil cu privire la efectele acestei
activităţi în plan economic, social şi asupra mediului ambiant. Principiile particulare ale
ecoturismului elaborate cu această ocazie sunt următoarele:
1. contribuie activ la protejarea patrimoniului natural şi cultural;
2. include în acţiunea sa de planificare comunităţile locale şi indigene, dezvoltarea şi
exploatarea sa contribuind la îmbunătăţirea nivelului de trai al acestora;
3. propune vizitatorilor interpretarea patrimoniului natural şi cultural;
4. se potriveşte mai bine practicării unor voiaje individuale decât unora organizate
pentru grupuri de turişti reduse numeric.
Ca un corolar ale celor prezentate anterior se poate afirma că se constată un
interes în creştere pentru zonele naturale, o contribuţie a ecoturismului la intensificarea
avantajelor economice şi sociale pentru comunităţile gazdă, o participare activă la
protejarea resurselor naturale, la asigurarea integrităţii culturale a comunităţilor locale şi
la sensibilizarea turiştilor cu privire la conservarea patrimoniului natural şi cultural. În
consecinţă, ecoturismul joacă un rol preponderent în introducerea practicilor
durabilităţii în sectorul turistic.
Unul dintre cele mai bune exemple de practici în domeniul ecoturismului aparţine
Statelor Unite ale Americii, o ţară preocupată de mediul său ambiant şi care alocă anual,
prin buget, sume importante de bani activităţilor de protejare şi conservare a resurselor
turistice. Liniile directoare adoptate de Asociaţia pentru Turism şi Recreere în
natura sălbatică din Alaska se referă la aspecte legate de41:
 afacerile din domeniul turistic caută o creştere economică durabilă în concordanţă
cu cerinţele mediului ambiant, în paralel cu minimizarea efectelor vizitatorilor
asupra arealelor sălbatice şi vieţii sălbatice. Culturile băştinaşe şi comunităţilor
locale, prin oferirea unor cărţi de specialitate, prin intermediul unor întâlniri cu
41
www.awrta.org/guidelines.html
111
publicul, reprezintă un exemplu demn de urmat în domeniul exercitării unor
influenţe corecte asupra mediului ambiant, specifice unei călătorii;
 modalităţile de transport şi facilităţile aferente menţin un impact scăzut asupra
mediului natural. Acestea nu alterează resursele într-un mod semnificativ dar nici
nu influenţează negativ experienţa turistului;
 afacerile din zonele turistice prevăd efecte directe asupra economiei locale şi
populaţiei gazdă ceea ce reprezintă o stimulare a acestora în a acorda suport
unor asemenea activităţi dar şi depunerea unor eforturi intense în conservarea şi
protejarea zonelor sălbatice şi a habitatelor specifice;
 afacerile turistice caută modalităţi de minimizare a efectelor asupra mediului în
toate etapele activităţii lor;
 afacerile din zonele turistice se asigură că managerii şi salariaţii participă sub
toate aspectele politicii companiei la prevenirea impactului negativ asupra
mediului înconjurător, culturilor şi comunităţilor locale;
 în asemenea zone trebuie să existe un impuls educaţional şi o dorinţă din partea
călătorilor de a învăţa despre istoria, cultura, tradiţiile, obiceiurile etc. ale
locurilor pe care le vizitează;
 ecoturismul este, pentru afacerile locale şi populaţia gazdă, o soluţie de a
contribui la efortul local nonprofit pentru protecţia mediului;
 călătoria ecoturistică se desfăşoară într-un spirit de apreciere, participare şi
sensibilizare.
În consecinţă, toate firmele care activează în turism şi în domeniile conexe trebuie
să contribuie la finanţarea activităţilor de conservare şi gestionare a zonelor protejate
bogate în biodiversitate deoarece comunităţile gazdă nu au suficiente resurse pentru a
exercita asemenea acţiuni. Efectele vor fi pozitive atât pentru comunitatea gazdă cât şi
pentru afacerile locale.
11.2. Aspecte generale

În ceea ce priveşte piaţa internaţională a ecoturismului, nu există nici o
iniţiativă globală cu privire la strângerea informaţiilor statistice despre această formă
112
de turism. De aceea, ecoturismul trebuie considerat un segment special al cuprinzătoarei
pieţe turistice bazată pe natură.
11.2.1. Dimensiunea pieţei
OMT estimează că turismul în natură a generat 7% din totalul cheltuielilor
turistice la nivel internaţional. Institutul Mondial al Resurselor42 arată că în timp ce
turismul internaţional creşte cu o rată anuală de 4%, turismul în natură sporeşte cu o rată
anuală cuprinsă între 10%-30%, cea mai semnificativă creştere anuală, între 10% - 25%
în ultimii ani, aparţinând zonei Asia-Pacific.
OMT apreciază că în anul 1998 ecoturismul şi toate celelalte forme de turism
bazate pe natură reprezentau aproximativ 20% din totalul călătoriilor internaţionale.
Turismul în natură poate fi definit în acest context ca reprezentând „o călătorie
prin care turiştii experimentează, se bucură de/şi apreciază natura”.43
Turiştii care au drept sco p descoperir ea şi cunoaşterea vieţii sălbatice
pot fi definiţi ca fiind „cei care vizitează o destinaţie în scopul observării vieţii sălbatice
(cel mai bun exemplu sunt cei care observă comportamentul păsărilor sau al
animalelor)”.
Din acest punct de vedere, în urma analizelor motivaţiilor de călătorie ale celor
care se îndreaptă spre diferite destinaţii turistice ale lumii, s-a constatat că între 40-60%
dintre aceştia se încadrează în prima categorie dintre care între 20-40% sunt turişti din a
doua categorie.
Strucuturarea categoriilor de ecoturişti din punct de vedere numeric
Tabelul nr. 11.1.
- milioane-
Anul Sosiri la nivel Turişti în natură Turişti care
internaţional vizitează zone
sălbatice
1988 393 157-236 79-157
1994 528,4 211-317 106-211
Sursa: Ecotourism Statistical Fact Sheet, The International Ecotourism Society, 2000
Din tabelul nr. 13.1. se constată că numărul ecoturiştilor este în creştere iar
ponderea celor care caută experienţe în natură în totalul sosirilor la nivel internaţional
este din ce în ce mai mare.
42
Ecotourism Statistical Fact Sheet, The International Ecotourism Society, 2000
43
Idem
113
Cheltuielile totale efectuate de către ecoturişti
Tabelul nr. 11.2.
-miliarde $-
Anul Sosiri la nivel Turişti în natură Turişti care
internaţional vizitează zone
sălbatice
1988 388 93-223 47-155
1994 416 166-250 83-166
Sursa: Ecotourism Statistical Fact Sheet, The International Ecotourism Society, 2000
Ca şi în cazul anterior se remarcă o evoluţie crescătoare a cheltuielilor efectuate

de turiştii care participă la ecocălătorii (tabelul nr. 11.2.).
11.2.2. Profilul pieţei
Studii efectuate asupra consumatorilor de ecoturism au structurat piaţa din
următoarele puncte de vedere:
o vârstă. Ecoturiştii se încadrează între 35-54 de ani, deşi vârsta variază în funcţie
de activităţile desfăşurate sau alţi factori precum costul;
o sex. Proporţia este de 50%-50% femei-bărbaţi, apărând însă diferenţe nete în
funcţie de activităţile desfăşurate;
o nivelul de pregătire. 82% au absolvit un colegiu. În general, au fost descoperiţi
ca fiind interesaţi de ecoturism şi participând la o asemenea experienţă atât
persoane cu un nivel ridicat de pregătire cât şi persoane cu un nivel scăzut de
pregătire, ceea ce indică o expansiune a acestei forme de turism în rândul altor
segmente de piaţă;
o experienţe ecoturistice. Nu au fost descoperite diferenţe majore între turiştii fără
şi cei cu experienţă44;
o numărul de participanţi. 60% dintre turiştii experimentaţi au afirmat că ei
preferă să călătorească ca şi cuplu, 15% preferă să călătorească cu familia iar
13% preferă să călătorească singuri;
o durata călătoriei. 50% dintre ecoturiştii experimentaţi participă la călătorii a
căror durată se încadrează în intervalul 8-14 zile;
44
În acest studiu turiştii experimentaţi au fost definiţi ca fiind cei care au participat la cel puţin o călătorie
“ecoturistică”
114
o cheltuielile efectuate. În general, ecoturiştii experimentaţi cheltuiesc mai mult
decât cei tradiţionali, neexperimentaţi, 26% dintre aceştia afirmând că sunt
disponibili să cheltuiască între 1000-1500$/călătorie;
o motivaţia. Ordinea primelor trei răspunsuri a fost următoarea:
1. mediu înconjurător sălbatic;
2. peisaje sălbatice;
3. plimbări/ascensiuni montane (hiking45/trekking46);
o motivaţia următoarei călătorii. Primele două răspunsuri ale turiştilor
experimentaţi au fost următoarele:
1. călătorii prin intermediul cărora să se bucure de peisaj/natură;
2. noi experienţe/locuri.
Ecoturismul a fost definit în acest studiu ca „o călătorie orientată spre
natură/aventură/cultură”.
11.2.3. Statistici privind principalele destinaţii ecoturistice ale lumii
 Statele Unite ale Americii. În anul 1998, călătorii domestici sau cei internaţionali au
efectuat aproape 287 milioane de vizite în scop recreativ, în 378 de areale destinate
recreării şi destinderii comparativ cu 275 milioane de vizite în anul 1997 ceea ce a
reprezentat o creştere de 4,4%. Excursiile în parcurile naţionale din această ţară au
generat în mod direct şi indirect efecte economice asupra comunităţilor locale în valoare
de 14,2 miliarde $ şi aproximativ 300 000 locuri de muncă în anul 1996. Însă, nu se
cunoaşte proporţia celor care au participat la activităţi ecoturistice;
 Nepal.Arealul Annapurna este zona cea mai populară a Nepalului destinată trekking-
ului. Din anul 1989 numărul persoanelor care au participat la astfel de drumeţii a crescut
anual cu aproximativ 18%. În anul 1997 50 708 de astfel de călători străini au vizitat
această zonă;
 Belize. În 1999, 49,4% din cei 172 292 de turişti din Belize au vizitat siturile dedicate
culturii Maya, 12,8% au vizitat parcurile şi rezervaţiile. Motivaţiile de călătorie sunt cele
45
hiking = o călătorie în zone montane cu altitudini ridicate, cu diferite grade de dificultate ce presupune
folosirea unui echipament adecvat (termenul se foloseşte mai ales pentru zonele montane himalayene)
46
trekking = drumeţii ce se desfăşoară în zonele montane situate la baza marilor înălţimi ale lumii care nu
necesită un echipament special însă presupun existenţa unui anumit antrenament şi a unui traseu marcat
(cel mai bun exemplu sunt călătoriile desfăşurate la altitudini de 4000-5000m, în general în taberele de bază
ale optmiarilor lumii)
115
legate de observarea frumuseţii peisajelor, de dorinţa de a fi în mijlocul naturii şi de a
observa viaţa sălbatică. Barierele de corali şi recifurile au fost vizitate de 87% dintre cei
care au sosit aici. 82% dintre aceştia au avut vârste cuprinse între 18-50 de ani iar 65%
erau absolvenţi ai unui colegiu;
 Insulele Galapagos. Turismul în natură din aceste insule a sporit substanţial din anii
'70 până în prezent ajungându-se la 60 000 vizitatori/an care au generat 100 milioane $ la
care se adaugă contribuţia la economia ecuadoriană;
 Kenya. Din anul 1983 şi până în 1993 sosirile turiştilor străini în această ţară au sporit
substanţial cu un procent de 45% (de la 372 000 la 826 000). Cercetări efectuate în acest
sens au constatat că în 1995 80% din piaţa turistică kenyană este dominată de turismul în
zonele sălbatice. Industria turistică a creat o treime din profiturile balanţei internaţionale
de plăţi;
 Australia. Se estimează existenţa a 600 de operatori în ecoturism, aproximativ 85%
dintre aceştia având peste 20 de angajaţi. Încasările obţinute din această activitate
reprezintă 250 milioane $ şi un număr de angajaţi de 6 500, echivalentul a 4 500 de
angajaţă cu program complet de muncă. S-a înregistrat o creştere considerabilă a
vizitatorilor internaţionali în parcurile naţionale din Australia, respectiv de la 1,2
milioane turişti în 1993 la 1,6 milioane turişti în 1996. În anul 1998 s-a ajuns la 1,7
milioane turişti ceea ce reprezintă 47% din toate călătoriile efectuate în interiorul
graniţelor. Aceştia au vârste de peste 15 ani. Cercetări recente au evidenţiat faptul că
ecoturiştii reprezintă aproape 30% din călătoriile domestice;
 Peru. Aproximativ 10,3% din turiştii care vizitează această ţară preferă să observe
comportamentul păsărilor (birdwatching) în arealele naturale. În anul 2000, 47% din
turiştii străini din Peru au vizitat zone naturale, din care 44% au combinat vizitele în
mijlocul naturii cu cele ale atracţiilor culturale în timp ce doar 3% au venit strict pentru a
cunoaşte zone naturale;
 Brazilia. 5 milioane de vizitatori au sosit în această ţară în anul 1999. Întâlnim aici
150 de areale naturale protejate din care 40 de parcuri naţionale. Aproximativ 3,5
milioane de vizitatori au fost întâlniţi în aceste parcuri în anul 1998. Mai ales în perioada
1998-2000 a crescut numărul ecoturiştilor străini ei reprezentând 200 000 de persoane în
timp ce cei brazilieni erau în număr de 600 000;
116
 Africa de Sud. În perioada 1986-1998 numărul turiştilor din rezervaţiile naturale a
crescut anual cu 108% (de la 454 428 la 5 898 000). Vizitarea rezervaţiilor naturale
reprezintă principala destinaţie a turiştilor străini în anul 1997 (adică 60% din total) ceea
ce indică o creştere cu 2% faţă de anul precedent;
 Marea Britanie. Cercetaări efectuate în această ţară au descoperit faptul că turiştii
englezi cred că este important să nu aducă prejudicii mediului ambiant, 77% dintre
aceştia apreciază că este necesar ca vizita lor să includă experienţe referitoare la cultura şi
alimentaţia locală, iar 71% cred că turismul trebuie să aducă beneficii populaţiei gazdă
precum locuri de muncă şi oportunităţi de afaceri. 52% dintre turiştii englezi sunt
interesaţi de a cunoaşte cât mai multe despre mediul ambiant şi social al zonelor vizitate.
Majoritatea, adică 64% spun că sunt pregătiţi să aloce între 10 şi 225 de lire pentru
acţiuni de protejare a mediului ceea ce reprezintă între 2-5% din costul unei vacanţe de
500 de lire.
11.3. Studiu de caz: Piaţa ecoturistică americană

SUA se află pe locul doi în lume din punctul de vedere al destinaţiilor turistice
internaţionale cele mai vizitate cu 48,9 milioane de turişti anual.
Asociaţia Industriei Călătoriilor din această ţară e evidenţiat faptul că există 1,3
miliarde de voiaje (la care participă o singură persoană) la 100 de mile sau peste
depărtare de rezidenţa obişnuită efectuate de americani. Aceştia au cheltuit 495 miliarde
$ în anul 1998. Tot în acelaşi an, din turismul intern şi cel receptor s-au încasat 1,36
miliarde$/zi, 56,6 milioane $/oră, 941 971 $/minut şi 15 700 $/secundă.
11.3.1. Dimensiunile pieţei.
Conform unui studiu efectuat în Florida (tabelul nr. 11.3.), în anul 1998, pe 3 342
de turişti a reieşit faptul 48,1% dintre aceştia au participat la activităţi în mijlocul naturii
în cazul ultimei lor vacanţe. 30% au spus că îşi vor planifica pe viitor călătorii care se vor
baza în întregime sau parţial pe experienţe în natură.
Nivelul incidenţei naţionale a activităţilor bazate pe natură

în ultima vacanţă efectuată
Tabelul nr. 11.3.
117
Incidenţa naţională
Opţiuni de răspuns (%)
„utilizatorii grei”. Călătoria a fost planificată astfel încât turistul să-şi 14,5
petreacă majoritatea timpului alocat vacanţei în mijlocul naturii. (exemplu:
plimbări pe jos, cu bicicleta, observarea comportamentului animalelor, vizite
în parcuri etc.)
„utilizatorii moderaţi”. Călătoria a fost planificată astfel încât turistul să-şi 15,8
petreacă o parte din timpul alocat vacanţei în mijlocul naturii.
„utilizatorii spontani”. Câteva activităţi, experienţe în mijlocul naturii au 17,8
fost trăite de către turişti cu toate că ele nu au fost planificate dinainte.
subtotal al utilizatorilor de activităţi turistice în natură în ultima lor vacanţă 48,1
„nu în ultima vacanţă”. Nici o experienţă în mijlocul naturii nu a făcut 47,7
parte din ultima vacanţă.
nu ştiu 4,2
Sursa: USA Ecotourism Statistical Factsheet, The Ecotourism Society, 1999
Vizitarea parcurilor şi ascensiunile montane au reprezentat ce mai comună
modalitate de petrecere a vacanţei de către americani (tabelul nr. 11.4.).
La ce tip de experienţă în mijlocul naturii aţi participat în ultima vacanţă bazată pe

natură?
Tabelul nr. 11.4.
Rangul Experienţe/activităţi Ponderea (%)
1 Vizitarea parcurilor naţionale 55,8
2 Ascensiuni montane (hiking) 55,0
3 Explorarea unor areale protejate 47,8
4 Vizionarea unor peisaje sălbatice 45,8
5 Parcurgerea unor poteci naturale în diferite ecosisteme 37,1
6 Vizitarea unor locuri naturale unice (doline, dune) 27,5
7 Educaţia cu privire la mediul ambiant 20,3
8 Observarea păsărilor 19,5
9 Cicloturism 18,7
10 Pescuit în ape dulci 17,9
11 Scufundări 14,7
12 Explorarea zonelor mlăştinoase protejate 12,0
13 Căţărare/escaladă montană 11,6
14 Caiac şi canoe 9,2
15 Vacanţe la ferme 4,0
16 Înot 3,6
17 Plimbarea cu diferite bărci 3,6
18 Vizitarea plajelor (expunerea la soare) 3,2
19 Participarea la croaziere 2,8
20 Camping (plimbări în natură şi înnoptări la cort) 2,0
21 Tururi de oraşe 1,2
22 Plimbări 1,2
Sursa: USA Ecotourism Statistical Factsheet, The Ecotourism Society, 1999
11.3.2. Caracteristicile specifice ale pieţei ecoturistice americane în funcţie de formele

de turism practicate:
118
 produse turistice „verzi”. 83% din turiştii americani înclină să susţină
companiile de turism verde şi sunt dispuşi să cheltuiască o medie de 6,2%/sejur în
plus pentru a primi produse şi servicii ce provin din explotarea mediului ambiant;
 activităţi recreative. Studii efectuate la nivel naţional au relevat că şase din zece
americani (deci mai mult de jumătate) au participat la activităţi recreative în
mijlocul naturii în ultimele luni. Motivaţiile de participare au variat, dar în
majoritatea lor erau cele legate de distracţie, relaxare, experienţe şi exerciţii în
natură;
 observarea stilului de viaţă sălbatic. S-a constatat că 62,9 milioane de rezidenţi
americani reprezentând 31% din populaţia totală a SUA de peste 16 ani are
plăcerea/se bucură de diverse activităţi de observare a naturii sălbatice. Aceştia
cheltuiesc în total 9,4 miliarde $ într-o călătorie de asemenea gen în scopul
satisfacerii necesităţilor expuse anterior;
 turismul de aventură este o afacere de 200 miliarde $ în SUA incluzând
transportul, alimentaţia, cazarea şi echipamentele specifice, ceea ce reprezintă
jumătate din cele 400 de miliarde încasate anual de industria turistică. În această
ţară există 10 000 de companii turistice ce practică şi promovează turismul de
aventură şi 147 de milioane de turişti care au experimentat asemenea activităţi
turistice;
 parcurile naţionale. Americanii continuă să viziteze din abundenţă parcurile
naţionale. 29 milioane dintre adolescenţii americani (adică 15% din totalul
rezidenţilor) au participat la o călătorie de 100 de mile sau peste în scopul
vizitării unui parc naţional în anul 1997, în timp ce 70% participă la activităţi în
mijlocul naturii. Dintre acestea, ascensiunile montane (hiking-ul), cu o pondere de
53%, au fost cele mai populare. Studii efectuate la nivel naţional au arătat că, în
anul 1998, unu din trei americani a vizitat un sit destinat recreării în ultimele 12
luni;
 turismul cultural şi istoric. Dintr-o cercetare efectuată în California a reieşit
faptul că 44,3 milioane de americani au participat la o călătorie în scop cultural, în
anul 1998. Dintre aceştia, 37,8 milioane au fost rezidenţi californieni. Vizitarea
119
muzeelor şi/sau a siturilor istorice reprezintă a treia dintre cele mai populare
activităţi practicate de călătorii americani.
11.4. Studiu de caz: Ecoturismul în Nepal

Nepalul are un avantaj major pentru dezvoltarea turistică datorită peisajelor sale
naturale spectaculoase şi atracţiilor culturale unice. Combinaţia întâlnită în această ţară
dintre resursele turistice culturale şi cele naturale, de clasă mondială, reprezintă o
motivaţie importantă pentru deplasarea potenţialilor turişti spre această destinaţie.
Conducătorul Nepalului a recunoscut turismul ca un sector prioritar dar şi
contribuţia sa esenţială la economia ţării generând aproximativ 170 milioane $ anual şi
atrăgând aproape jumătate de milion de vizitatori străini, adică 463 646 turişti în anul
2000. Industria turistică a creat în mod direct şi indirect locuri de muncă pentru 300 000
de persoane, aflându-se pe primul loc din acest punct de vedere, înregistrând încasări
care reprezintă 15% din totalul încasărilor din exporturi.47 Aşadar, turismul este o
industrie cheie pentru economia naţională, pentru sporirea standardului de viaţă şi pentru
reducerea sărăciei.
 Produsele turistice
Peste 80% din totalul vizitatorilor au drept scop călătorii de plăcere, pentru
petrecerea vacanţei, practicarea ascensiunilor montane sau a trekking-ului. Aproximativ
50% dintre aceştia afirmă că un factor cheie în alegerea Nepalului ca destinaţie turistică l-
au reprezentat atracţiile naturale, iar 38% vin pentru trekking.
Expediţiile montane sunt şi ele semnificative pentru economia ţării. Astfel, în anul
2000, 132 de asemenea expediţii au sosit în Nepal aducâd încasări de 9,74 milioane $ faţă
de cele 115 echipe prezente în anul 1999.48
 Strategia ecoturistică a Nepalului
Programe precum dezvoltarea unor zone turistice rurale drept model, introducerea
în circuitul turistic a unor noi areale destinate practicării trekking-ului, reprezintă
elementele cheie ale acestei strategii.
47
Bal Bahadur K. C., Ecotourism in Nepal: A National Overview, World Ecotourism Summit, Quebec,
Canada, 19-22 may 2002
48
Idem
120
Cel de-al zecelea Plan de promovare ecoturistică a Nepalului este axat pe
evidenţierea politicilor turistice, evaluarea contribuţiei nete a turismului în economie,
analiza performanţelor instituţionale, adoptarea unor reglementări specifice etc. De
asemenea, se prevede dezvoltarea infrastructurii turistice în arealele izolate în scopul
dezvoltării turismului domestic.
Această strategie cuprinde şi asistenţa acordată în activităţile de protejare a
mediului ambiant. Sub îndrumarea Ministerului Culturii, Turismului şi Aviaţiei Civile se
desfăşoară în prezent un proiect ecoturistic în Regiunea Rolwaling cu asistenţă austriacă.
Banca de Dezvoltare Asiatică acordă şi ea sprijin în derularea celui de-al doilea Proiect
de dezvoltare turistică. Guvernului Nepalului, înţelegând creşterea impactului negativ
asupra mediului natural, a elaborat şi aplicat o legislaţie care-i obligă pe furnizorii de
servicii turistice să măsoare şi să raporteze impactul activităţilor desfăşurate asupra
mediului. Scopul unor astfel de acţiuni este acela de a menţine sub control degradarea
mediului înconjurător.
Instituţii private conduc cursuri de pregătire în domeniul ecoturistic. Politica lor
este aceea de a proteja şi a menţine un mediu curat. Sunt implicate în această activitate şi
numeroase ONG-uri care promovează conservarea mediului.
 Instituţiile implicate în turismul din Nepal
Ministerul Culturii, Turismului şi Aviaţiei Civile este responsabil pentru politica,
planificarea, licenţierea, reglementarea şi monitorizarea industriei turistice din Nepal.
Departamentul Turismului din Nepal dezvoltă şi planifică produse turistice, campanii
promoţionale, cercetări ale fenomenului turistic. Alte agenţii cheie sunt Comisia de
Planificare Naţională responsabilă pentru nivelul naţional de planificare ajungându-se în
prezent la Planul 9 şi Departamentul pentru Parcuri Naţionale şi Conservarea Vieţii
Sălbatice responsabil cu managementul parcurilor naţionale. Industria turistică din Nepal
este formată din 20 de asociaţii industriale diferite precum ONG-uri care au o mare
experienţă în domeniu şi care colaborează între ele dar şi cu ministerul de resort. Reţeaua
Turismului Durabil este o organizaţie progresivă şi invovativă în Nepal. Ea este o reţea
deschisă care reuneşte cele mai importante instituţii precum Uniunea Internaţională
pentru Conservarea Naturii (IUCN), Fondul Mondial pentru Natură (WWF) Nepal
ş.a.m.d. Ea include participanţi din toate aceste grupuri în scopul intensificării cooperării,
121
aducerii unei contribuţii majore la înţelegerea şi încurajarea celor mai bune practici în
materie de ecoturism şi comunităţi bazate pe ecoturism. A fost creat chiar un website
pentru a împărtăşi din experienţa ecoturistică a Nepalului şi celorlalte state din lume.
 Proiecte ecoturistice de succes în Nepal49:
1. Proiectul de Conservare a Arealului Annapurna a fost lansat în anul 1896, fiind
primul şi cel mai mare proiect de conservare din Nepal şi promovat ca un concept
nou, al sistemului de management al ariilor protejate. Programul a schimbat
activităţile tradiţionale de subzistenţă într-o structură cadru de conservare a
mediului ambiant, a presupus derularea unor activităţi de folosire a energiilor
alternative care a avut drept scop minimizarea impactului negativ al turismului şi
schimbarea standardelor de viaţă ale populaţiei locale. Această zonă a atras în
aceste condiţii în jur de 62% din totalul trekkăr-ilor ce au sosit în ţară în anul
1999, adică 107 960 de turişti. El a urmat principiile participării maxime a
populaţiei, dezvoltării durabile şi rolului catalizator al turismului. A reprezentat
un model comercial de operare în acest context;
2. Campania de ecologizare, curăţare a Sagarmatha-ei din apropierea Everestului.
Au participat diverse ONG-uri locale precum Comitetul de Control Al Poluării
din regiunea în cauză, Asociaţia Montană din Nepal etc. care au desfăşurat
activităţi de protejare şi de reîntinerire a bogăţiilor culturale şi naturale din această
regiune;
3. Campania de ecologizare, curăţare a râurilor. Instituţii private precum ONG-uri
naţionale şi internaţionale din Nepal şi-au adus o contribuţie semnificativă la
curăţarea râurilor din Nepal în scopul protejării mediului natural al ţării. Festivalul
Râurilor din Bagmati, Festivalul Anual al Râurilor din Bhotekoshi etc. sunt numai
câteva exemple de evenimente organizate anual în scopul obţinerii de fonduri
pentru curăţarea râurilor în interes public;
4. Proiectele din Parcul Naţional Chitawon. Diferite proiecte de creare a veniturilor
necesare dezvoltării ecoturismului au fost derulate cu succes în acest parc
naţional. O acţiune ecoturistică de succes a fost translocarea rinocerilor cu un corn
49
Bal Bahadur K. C., Ecotourism in Nepal: A National Overview, World Ecoturism Summit, Quebec,
Canada, 19-22 may 2002
122
care ameninţau alte specii, mai ales pentru a spori populaţia de tigri regali
bengalezi din acest areal şi a o proteja.
În prezent, în Nepal, este în plin proces de desfăşurare un Master Plan Turistic cu
suportul tehnic al OMT-ului.
În consecinţă, resursele turistice unice din Nepal combinate cu o populaţie foarte
săracă, mai ales în zonele rurale, reprezintă un element de prim ordin pentru dezvoltarea
ecoturismului. Produsele turistice bazate pe natură şi aventură includ peisaje sălbatice,
trasee pentru practicarea trekking-ului, a ascensiunilor montane de mare altitudine şi
dificultate, a raftingului, toate la cele mai înalte standarde. Există însă şi activităţi
turistice pentru cei mai puţin curajoşi, precum vizite în zonele rurale, sejururi în aceste
areale cu asigurarea tuturor serviciilor dar şi plimbări în circuit pe parcursul unei zile sau
doar pentru o jumătate de zi, pentru cei care preferă siguranţa şi nu aventura.
123
CAPITOLUL 12
TRANSPORTUL AERIAN
Analiza evoluţiei transportului aerian şi a sosirilor de turişti la nivel internaţional,

în întreaga lume, relevă o creştere paralelă a celor doi indicatori cu un ritm superior în
cazul sectorului transportului aerian faţă de cel al turismului internaţional, fiind un factor
suplimentar de antrenare a cererii turistice. Rezultă că, dezvoltarea turistică şi cea a
transportului aerian, au o evoluţie aproape identică în ţările europene fapt care necesită
liberalizarea accesului aerian şi a strategiilor de dezvoltare a companiilor aeriene care
au drept obiectiv satisfacerea cererii turistice, un fenomen relativ nou în raport cu
dezvoltarea lor tradiţională, axată pe turismul de afaceri.
12.1. Consideraţii generale privind transporturile aeriene

În conformitate cu nomenclatorul activităţilor propuse de Uniunea Europeană,
sectorul transporturilor aeriene cuprinde companiile care activează exclusiv, sau, în
principal, în transporturile de persoane şi mărfuri, pe calea aerului, în curse de linie sau
charter, precum şi activitatea prestată cu elicoptere, avioane taxi şi avioane private.
Principalele componente ale sistemului de transport aerian sunt reprezentate de

către aeronavele de transport şi de aeroporturi.
Mediul în care se deplasează aeronavele este atmosfera terestră căreia nu i se pot

impune condiţii sau amenajări (se poate vorbi de unele amenajări ale spaţiului aerian dacă
se are în vedere îndrumarea zborului prin sisteme de radiolocaţie, utilizarea de instalaţii
pentru îndepărtarea păsărilor de pe aeroport, ceţii, iluminat etc.)
Aeronava, după o definiţie a Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO),

este orice corp, conceput şi realizat de om, care cântăreşte mai mult de cinci kilograme şi
care este capabil să execute o evoluţie aeriană cu sau fără mijloace de propulsie la bord.50
50
Gheorghe Ion, Managementul transporturilor, Editura Eficient, Bucureşti, 2001, pag. 229
124
În transportul aerian se folosesc, atât în traficul intern cât şi în cel internaţional,
avionul, elicopterul, şi, într-o mai mică măsură dirijabilul.
Avioanele utilizate în transportul de pasageri şi marfă, numite avioane de linie,

au, în general, capacitatea de transport de peste 50 de locuri, iar viteza de deplasare de
500-950 km/h. Utilizarea avioanelor supersonice, ca avioane de linie, deşi a luat o
amploare deosebită, va fi influenţată de soluţiile care vor fi găsite pentru reducerea
consumului de combustibil şi a poluării fonice. Elicopterul este mai puţin utilizat în
transportul comercial şi mai mult în alte domenii de activitate. Dirijabilul revine în
atenţia transportului aerian prin faptul că nu necesită terenuri mari pentru decolare-
aterizare, iar faţă de avion şi elicopter, este cu mult superior în privinţa poluării, are
autonomie de zbor nelimitată, iar capacitatea de ridicare are valori apropiate faţă de cele
ale avionului şi elicopterului.
În funcţie de tipul motorului folosit pentru propulsie, avioanele sunt structurate

astfel:
 cu elice (cu motor cu piston, cu aprindere prin scânteie, sau turbopropulsor);
 cu reacţie (cu motoare aeroreactoare sau rachetă).
Înălţimea sau plafonul de zbor, distanţa de croazieră, lungimea drumului de

decolare şi de aterizare sunt tot atâtea elemente prin care sunt caracterizate, din punct de
vedere constructiv, avioanele.
Înălţimea de zbor depinde atât de caracteristicile constructive ale avionului cât şi

de condiţiile în care are loc zborul (asigurarea unui plafon şi culoar de zbor liber, fără
pericol de coliziune cu alte aeronave). Practic, plafonul de zbor este cuprins între 1000-
7 000 m, pentru avioanele cu elice şi între 8 000-20 000 pentru avioanele cu motoare cu
reacţie. Datorită densităţii în scădere a aerului şi datorită reducerii rezistenţei la înaintare
pe care avionul o întâmpină în zbor, consumul necesar de combustibil este invers
proporţional cu înălţimea de zbor.51
51
Cristureanu Cristiana, Economia şi politica turismului internaţional, Editura Abeona, Bucureşti, 1992,
pag. 172
125
Distanţa de croazieră reprezintă lungimea pe care avionul o poate străbate fără
escală de alimentare cu combustibil. Aceste distanţe depind de capacitatea rezervoarelor,
de consumul specific al motoarelor şi de viteza de croazieră. Din acest punct de vedere,
avioanele se clasifică în: scurt curier, mediu curier şi lung curier.
Avioanele scurt curier sunt destinate zborurilor la distanţe de până la 2 500

kilometri (într-o singură escală), mediu curier până la 5 000 kilometri, în timp ce
avioanele lung curier, de mare capacitate, depăşesc frecvent 10 000 kilometri între două
escale.
Lungimea de decolare şi de aterizare depinde de tipul şi de categoria avionului.

Aceste lungimi sunt cuprinse între 400-500 m, la avioanele de mică capacitate şi 3 000- 4
000 m, la avioanele de capacitate mare. Condiţiile de construcţie şi cele tehnico-
economice ale avioanelor sunt astfel stabilite încât, între destinaţiile lor şi numărul de
locuri pe care îl au, să existe o strânsă legătură. Astfel, avioanele lung curier, la o
capacitate de peste 100 locuri, devin economice în exploatare la un grad de ocupare al
acestora de 70-80 %.
După destinaţie, avioanele pot fi: civile sau militare. Avioanele civile sunt
destinate transportului de pasageri, poştă, mărfuri şi nevoilor utilitare şi sanitare etc.
Aeroportul reprezintă totalitatea construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor

destinate servirii aeronavelor pentru decolare şi aterizare, înbarcare sau debarcare a
pasagerilor, desfăşurării operaţiilor comerciale, controlului şi conducerii zborului, într-o
zonă delimitată de spaţiu, întreţinerii şi reparării aeronavelor. 52
Structura de organizare a unui aeroport cuprinde aerodromul, diferite construcţii

(aerogară, turn de control, hangare, ateliere etc.), instalaţii speciale, echipamente şi utilaje
pentru servire tehnică.
În lucrările de specialitate aerodromul este definit ca fiind locul, pe uscat sau apă,
de unde decolează şi unde aterizează aeronavele. În această abordare nu se face distincţie
între locul propriu-zis destinat decolării şi aterizării aeronavelor şi celelalte amenajări
52
Gheorghe Ion, op. cit., pag. 239
126
adiacente necesare desfăşurării activităţilor specifice transportului aerian (deci,
activităţile comerciale).53
În consecinţă, există deosebiri între noţiunea de aerodrom şi cea de aeroport, şi

anume, aerodromul este locul de decolare şi aterizare al aeronavelor fără activitate
comercială, iar aeroportul este locul unde aterizează şi decolează aeronavele şi unde se
desfăşoară activităţi comerciale (implicit cuprinde şi o nouă noţiune, aceea de aerogară).
Deci, un aeroport se compune dintr-un aerodrom, la care se adaugă aerogara şi celelalte
servicii de la sol. Aerogara reprezintă punctul de concentrare a traficului, de pregătire a
expedierii călătorilor sau mărfurilor, sau de finalizare a transportului de călători sau de
mărfuri. Aerogara de mărfuri este constituită din depozitele de mărfuri şi
compartimentele destinate formalităţilor comerciale.
Denumită şi terminal, aerogara este sediul conducerii aeroportului, al birourilor

companiilor aeriene şi ale diferitelor servicii: punctul de control trecere frontieră; vama;
serviciul de pază şi ordine publică; serviciul de informare aeronautică pentru echipaje;
turnul de control, denumit şi vigia; serviciul de dirijare la sol a aeronavelor şi utilajelor de
servire; serviciul meteorologic; sunt amenajate de asemenea, săli de aşteptare pentru
pasageri, spaţii comerciale, puncte de difuzare a presei, restaurante etc.
Organizaţia Mondială a Comerţului a definit, în anul 2000, următoarele concepte şi

expresii legate de transportul aerian după cum urmează:54
 Serviciile de reparaţie şi întreţinere a aeronavei: se referă la activităţile care sunt
efectuate asupra unei aeronave sau a unei părţi dintr-o aeronavă. Putem menţiona
în acest context şi noţiunea de handling care reprezintă deservirea acordată unei
aeronave în escală, de o firmă specializată denumită agent de handling, pe baza
unui contract încheiat între compania a cărei proprietate este aeronava şi firma
specializată.55
 Vânzarea şi comercializarea serviciilor de transport aerian: reprezintă
posibilitatea transportatorului aerian de a-şi vinde şi comercializa în mod liber
serviciile de transport aerian şi, se referă, la toate aspectele de comercializare
53
Gheorghe Ion, op. cit., pag. 241
54
www.wto.org/french/news_f/transp_f.htm
55
Cristureanu Cristiana, op. cit., pag. 173
127
precum studiile de piaţă, publicitatea şi distribuţia. Acestea nu cuprind activităţile
de stabilire şi condiţiile de aplicare a tarifelor serviciilor de transport aerian;
 Sistemele informatizate de rezervare: se referă la serviciile furnizate de către
sistemele informatizate conţinând informaţii cu privire la orarele transporturilor
aeriene, locurile disponibile, tarifele şi regulile de stabilire a acestora precum şi la
intermedierea rezervărilor sau a livrării biletelor;
 Drepturile de trafic: se referă la dreptul serviciilor regulate sau nu de a funcţiona
şi/sau de a transporta pasageri, mărfuri sau poştă cu provenienţa sau destinaţia
interiorul sau deasupra teritoriului unui membru sau o altă destinaţie diferită de
cea de reşedinţă, prin intermediul remunerării sau închirierii. Activităţile luate în
calcul sunt cele ale punctelor de deservire, itinerariile ce urmează a fi exploatate,
tipurile de trafic de asigurat, capacitatea ce urmează a fi furnizată, tarifele şi
condiţiile de aplicare, criteriile de desemnare a companiilor aeriene.
În transportul aerian de pasageri se operează cu două categorii de curse şi
anume:
o cursele regulate care sunt operate de companiile aeriene pe rute fixe, ale
căror puncte de decolare şi de aterizare, escale, etc., sunt programate pe
bază de orare publice şi pot fi cunoscute de către pasageri cu mult timp
înainte de efectuarea zborului;56
o cursele charter se adresează unui grup organizat al cărui membri
beneficiază de un avantaj privind preţul transportului aerian, condiţionat
de apartenenţa la grupul respectiv şi de scopul turistic al călătoriei.57
12.2. Caracteristicile specifice ale transportului aerian sunt numeroase, cele mai
importante fiind următoarele:
- rapiditatea este dată de viteza de deplasare a aeronavelor şi constituie un avantaj

hotărâtor, în special în două situaţii: pentru distanţele lungi şi foarte lungi şi pentru
traseele în care deplasarea mijloacelor terestre se face prin zone care, prin configuraţia
terenului, determină un parcurs deosebit de lung sau dificil de parcurs. Viteza mare oferă
56
Cristureanu Cristiana, op. cit., pag. 155
57
Idem, pag. 156
128
mijloacelor de transport aerian posibilitatea evitării zonelor cu condiţii meteorologice
ostile;
- Flexibilitatea se referă la capacitatea aeronavelor de a fi convertite, prin modificări

minore, la specificul de transport al pasagerilor, mărfii şi poştei sau pentru prestarea unor
servicii utilitare. Caracterul versatil al corpului aeronavei răspunde unor cerinţe de
operativitate şi eficienţă economică, concepţia în sine fiind aplicată pentru prima dată la
convertirea avioanelor militare în avioane civile. Adaptabilitatea aeronavelor se poate
referi şi la posibilitatea acestora de a depăşi constrângerile de mediu prin folosirea celor
trei dimensiuni ale spaţiului în care pot opera;
- Oportunitatea se manifestă prin punerea la dispoziţia beneficiarilor a capacităţilor de

transport necesare, la locul şi în timpul solicitat, stabilirea de orare în conformitate cu
cererea beneficiarilor, aprecierea corespunzătoare a structurii activităţii de transport,
menţinerea, extinderea, înfiinţarea de noi linii etc.;
- Regularizarea curselor aeriene presupune respectarea strictă a curselor programate şi,

se determină, ca raportul dintre numărul curselor plecate conform orarului, fără întârzieri
şi numărul curselor programate. Frecvenţa curselor aeriene evidenţiază numărul de curse
efectuate de către o companie aeriană, pe o anumită rută, într-o anumită perioadă de timp.
Regularizarea curselor este dependentă de condiţiile meteorologice, de starea tehnică a
aparatului, condiţiile de navigaţie aeriană şi organizarea serviciilor la sol;
- Accesibilitatea presupune creşterea posibilităţilor economice ale populaţiei de a folosi

ca mijloc de transport aeronava. Ea reflectă, pe de o parte, creşterea veniturilor
populaţiei, iar pe de altă parte, creşterea eficienţei economice a activităţii de transport;
- Confortul presupune realizarea unei călătorii de scurtă durată, fără a obosi organismul,
precum şi asigurarea unor condiţii civilizate, plăcute, comode, călătorilor atât la sol, cât şi
în timpul zborului;
- Siguranţa, deosebit de importantă în transportul aerian, reprezintă o cerinţă de bază

pentru calitatea serviciilor oferite pasagerilor de către companiile de transport aerian.
Siguranţa zborului este influenţată de:
129
 factori tehnici- introducerea pe scară largă a tehnologiilor noi de fabricaţie a
condus la realizarea unor aeronave cu performanţe tehnice ridicate conferite şi de
autorizarea unor procese monotone şi de rutină, care afectează comportamentul uman,
perfecţionarea infrastructurii aeroportuare şi de rută, adoptarea unor sisteme de
întreţinere, reparaţie şi control moderne etc.;
 factori umani - selecţia şi pregătirea continuă a personalului navigant,
includerea în echipajul avioanelor de linie a copilotului, iar la parcurgerea unor distanţe
mari şi foarte mari, dimensionarea echipajului în funcţie de numărul pasagerilor;
 alţi factori- impactul păsărilor cu aeronavele, pirateria aeriană etc.;
- Dinamica susţinută. Din anii ’70, evoluţia întregului sector a înregistrat un ritm anual de
creştere de peste 6% care a fost concentrată geografic între ţările industrializate şi, în
special, în cele recent industrializate. Ţările Lumii a Treia, mai ales cele foarte slab
dezvoltate, au o prezenţă nesemnificativă în reţeaua rutelor aeriene;
- Intensificarea concurenţei. Concurenţa puternică din industria transporturilor aeriene

crează mari dificultăţi în managementul liniilor aeriene chiar şi în perioadele în care, din
diferite motive, sunt înregistrate creşteri ale cererii;
- Eterogenitatea. Cele patru categorii de trafic (pasageri, marfă, poştă, utilitar) au avut
ritmuri diferite de evoluţie, fiind influenţate de factori specifici fiecărei categorii a cererii
de transport: cererea de transport de pasageri care face parte din cererea turistică, a
transportului de marfă care se subscrie comerţului internaţional, a transportului de poştă
concurat de celelalte mijloace de transmitere a informaţiei şi a mesajelor şi cererea de
servicii utilitare (sanitare etc.);
- Efectele economice obţinute din transportul aerian se manifestă atât direct, prin
activitatea propriu-zisă de transport, cât şi indirect, prin profiturile care se obţin în diferite
ramuri ale economiei naţionale ce beneficiază de serviciile transportului aerian (în acest
caz este importantă influenţa factorului timp).
Politica de liberalizare a transporturilor aeriene iniţiată de SUA a modificat

raporturile de forţe de pe piaţa mondială, instaurând relaţiile de concurenţă dintre marile
companii de pe toate continentele. Această concurenţă s-a dovedit benefică pentru
consumatori şi a condus la reorganizarea liniilor aeriene.
130
12.3. Turismul şi transportul aerian
Între turism şi transportul aerian există o relaţie de interdependenţă reciprocă.
“Materia primă” a acestor două industrii o reprezintă “vizitatorul”, adică persoana care
are drept obiectiv ajungerea la o anumită destinaţie în care să-şi petreacă timpul liber,
într-un mod cât mai agreabil. Astfel, pe de o parte, cererea turistică reprezintă pentru
sectorul transporturilor aeriene principalul element de creştere, pe de altă parte, furnizorii
de produse şi servicii turistice sunt tributari transporturilor aeriene la un nivel care
depinde de situarea lor geografică şi de pieţele emiţătoare.
În sistemul de contabilitate naţional, conform principiului “contului satelit”,
transportul aerian este asimilat unei industrii caracteristice turismului. Este vorba de o
industrie care nu poate exista fără turism. Sumele de bani pe care vizitatorii le alocă
călătoriei cu avionul sunt reflectate în contul satelit al turismului. Nu este însă şi punctul
de vedere adoptat de către Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru balanţa turistică
care nu ţine cont de încasările provenite din voiajele aeriene internaţionale.
O privire de ansamblu asupra statisticilor ce reflectă evoluţia celor două sectoare
arată că cererea pentru transportul aerian şi cererea pentru turism au o evoluţie paralelă.
Atât una cât şi cealaltă depind, în mod esenţial, de conjunctură.
Când profiturile stagnează sau se diminuează, şi cererea se contractă, sau, cel
puţin, se opreşte din creştere. În transportul aerian, ca şi în turism, încasările şi preţurile
tind să fie elastice. Printre diversele tendinţe înregistrate de-a lungul timpului în lume se
numără şi intensificarea diviziunii internaţionale a muncii şi sporirea prosperităţii în
“noile ţări industrializate”. Aceşti doi factori figurează printre cei care se dezvoltă cel mai
mult la nivelul economiei mondiale.
Avântul economiei de piaţă şi progresul tehnologic pot avea drept efect creşterea
productivităţii care conduce la ameliorarea stilului de viaţă. Turismul internaţional a
cunoscut multiple schimbări odată cu era avionului cu reacţie. Progresul aviaţiei a permis
dezvoltarea unor pieţe îndepărtate pentru turism ca şi intensificarea schimburilor turistice
între continente.
Zborurile charter au contribuit din plin la acest progres pentru că ele au ajutat nu
numai la deschiderea de noi pieţe dar, au contribuit şi la estomparea sensibilă a
caracterului sezonier al cererii turistice, furnizând capacitatea de transport suplimentară
131
în sezonul de vârf. Cursele charter au permis, de asemenea, conturarea obstacolelor create
prin acordurile bilaterale şi prin acordurile între naţiuni (privind preţurile) care există în
industrie.
În afară de aceste aspecte, transportul aerian contribuie, într-o mare măsură, la
mondializarea turismului şi la proliferarea unor ţări turistice prin excelenţă. Există
numeroase destinaţii noi care se dezvoltă cu rapiditate. Acest fenomen a contribuit la
generalizarea concurenţei în sectorul turistic, un sector dereglementat în cea mai mare
parte. Şi, ţinând seama de aceste aspecte, a început, în consecinţă, să fie ameninţată
poziţia de lider mondial ocupată de Europa pe piaţă. Multe dintre destinaţiile turistice
europene depind fortuit de tranportul aerian. Este vorba, mai ales, de destinaţiile turistice
insulare care au profitat cel mai mult de pe urma progresului tehnologic din aviaţie. În
acelaşi timp, destinaţiile europene trebuie să facă faţă unei concurenţe intercontinentale în
creştere.
 Diferenţe structurale
Transportul aerian este o ramură industrială a turismului a cărei expansiune este
datorată organizatorilor de voiaje, înmulţirii mijloacelor de informare şi dezvoltării
transporturilor. Întreprinderile acestei ramuri adoptă un demers profesional şi productiv.
Ele îşi dezvoltă potenţialul local de creştere elaborând strategii la nivel mondial. Sectorul
transporturilor aeriene a înregistrat, în prezent, o tendinţă de scădere generalizată datorată
şi atacurilor teroriste asupra SUA din 11 septembrie 2001.
În paralel, în cazul destinaţiilor turistice tradiţionale, se constată o fragmentare a
ofertei de produse şi servicii ca şi structuri care sunt, în cea mai mare parte a cazurilor,
întreprinderi mici sau mijlocii (IMM-uri). Ele prezintă avantajul de a putea oferi
vizitatorilor produse şi servicii personalizate. Şi, bineînţeles, fără îndoială, aceste IMM-
uri din turism întâmpină din ce în ce mai multe dificultăţi în lupta lor cu marile
întreprinderi (agenţii de voiaj şi companii aeriene). Ele trebuie să coopereze la toate
nivelurile pentru a găsi debuşee şi a-şi reduce costurile. Cooperarea le poate ajuta să
învingă obstacolele întâlnite.
132
Fragmentarea turismului
Tabelul nr.12.1.
Caracteristici Sectorul producător Sectorul beneficiar
Funcţii turistice organizare recepţie
informare cazare
transport agrement
Sectoare conexe agenţii de voiaj cazare
aviaţia civilă restauraţie
altele sisteme de transport pe cablu
Organizare marile întreprinderi IMM-uri

Modificări structurale modificări generalizate cooperare
Sursa: WTO Seminar on Tourism and Air Transport, Funchal, Madeira, Portugal, 25 and 26
May 2000, OMT, Madrid, 2001, pag. 25
Concurenţa se manifestă diferit în sectorul turistic faţă de cel al transporturilor aeriene.
Turismul este o industrie care, depăşind frontierele naţionale, a fost dereglementată rapid.
Originalitatea destinaţiilor turistice determină concurenţa să se manifeste din plin între IMM-
uri. În opoziţie, transportul aerian n-a cunoscut o liberalizare de aceeaşi amploare. Până în
momentul în care a ajuns la maturitate, transportul aerian a funcţionat după modelul unui
„serviciu public”, mai ales în Europa. Monopolizarea aviaţiei civile de către stat a creat, în
lume, un sistem fondat pe reglementări interguvernamentale rezultate din acordurile bilaterale
încheiate între statele interesate şi transportatorii lor naţionali. Industria s-a adaptat la această
situaţie creând ceea ce a devenit „Sistemul intercompanii” din cadrul Asociaţiei Internaţionale
de Transport Aerian (IATA), în termenii unei înţelegeri restrictive asupra preţurilor. De
atunci, este posibilă cumpărarea (într-o anumită monedă), de la o companie dată, a unui bilet
care permite deţinătorului să folosească mai multe alte companii aeriene de transport pentru a
se deplasa dintr-un loc într-altul al lumii. Totuşi, această supleţe sau comoditate a tarifelor a
avut şi are un cost însemnat pentru client.
 Creşterea concurenţei, inovarea şi cooperarea între transportatori
Dereglementarea care afectează în prezent transportatorii naţionali ai SUA şi, în egală
măsură, pe cei ai Europei, este un alt factor care a modificat sensibil cadrul juridic în vigoare.
Concurenţa nu încetează a se intensifica pe pieţele mondiale cele mai importante pentru
transportul aerian. În consecinţă, guvernele au tendinţa de a abandona locul pe care-l ocupă în
calitate de acţionari principali ai companiilor aeriene naţionale. Acordul General asupra
Comerţului cu Servicii are drept scop instituirea unor reguli de concurenţă în sectorul
transportului aerian. Eforturile depuse pentru a pune în aplicare clauza naţiunii celei mai
favorizate şi a principiului „tratamentului naţional” întâmpină rezistenţă.
Această intensificare a concurenţei a dat naştere unor inovaţii importante în materie
de material informatic şi logistic în sectorul transportului aerian. Sistemul reţelelor în stea
133
creat în SUA a determinat apariţia unui nou concept axat pe o centralizare a transferului de
pasageri. Conform acestui sistem, marile aeroporturi internaţionale s-au asociat cu aeroporturi
satelit, de mici dimensiuni, care le alimentau cu călători. Această soluţie originală prezintă
avantajul multiplicării numărului de legături cu o destinaţie dată. Formula oferă avantaje
suplimentare pentru consumatori, însă, ea necesită şi un transportator de o anumită talie. În
consecinţă, acest sistem nu este valabil decât pentru companiile aeriene importante, care pot
conta pe o placă turnantă atrăgătoare şi o reţea însemnată.
Reţeaua în stea a necesitat diverse transformări structurale în SUA cum ar fi apariţia
unor noi forme de cooperare între companiile aeriene pe toate segmentele dereglementate ale
pieţei. A rezultat, în acest fel, o multiplicare a alianţelor strategice între transportatorii care
aleg să coopereze de-a lungul unei anumite perioade, pentru a realiza economii, în aplicarea
anumitor procedee industriale şi economice.
 Incidenţe asupra turismului
Inovaţiile aduse de economia de piaţă în sectorul transportului aerian au incidenţe
asupra celei mai mari părţi a potenţialilor pasageri. Înmulţirea numărului de curse aeriene şi
reducerea preţurilor au determinat o accentuare a concurenţei de pe urma căreia a profitat
consumatorul şi a fost stimulat turismul. Câteva dintre consecinţele directe şi indirecte ale
exacerbării concurenţei dintre reţelele de transportatori şi structura în stea sunt deja vizibile.
Este demonstrat faptul că preţurile practicate de unele reţele de transportatori aerieni,

în scopul unei circulaţii cât mai bune la orele de vârf, au reînceput deja să crească, neţinând
seama de evoluţia preţului kerosenului. În acest caz, există pentru consumatori “un cost de
schimb”. Ca efect, are loc abandonarea reţelei de transport aerian pentru o alta mai ieftină. În
această situaţie, mecanismul “intercompanii” nu funcţionează, clientul aflându-se “într-o
capcană”, urmând o perioadă de tatonare în urma căreia el optează, de obicei, pentru o
companie sau o alianţă particulară. Aceste bariere artificiale sunt create deliberat pentru că
schimbarea furnizorului costă mai puţin pentru clientul confirmat. Acest “cost de schimb”
există, de asemenea, în mod evident, pentru companiile aeriene care doresc să iasă dintr-o
alianţă strategică. Trebuie, în acest fel, de exemplu, să aibă loc, schimbarea sistemului de
rezervare ceea ce necesită cheltuieli de adaptare şi de formare elevate. Trecerea de la o alianţă
la alta rămâne încă foarte dificil de realizat pentru companiile dominante care fac tot ceea ce
le stă în putere pentru “a lega mâinile partenerilor”.
Putem spune, în consecinţă, că o alianţă strategică nu constituie, în fapt, decât o etapă
spre o fuziune completă.
134
Alegerea unei
destinaţii/a unui
transportator
Dependenţă
Perioadă de
mutuală
tatonare
„client prins
în capcană”
Client
confirmat/
călător
important
Figura nr. 12.2.: Ilustrarea costului schimbării şi al mecanismului de dependenţă
Sursa: WTO Seminar on Tourism and Air Transport, Funchal, Madeira, Portugal, 25 and 26 May 2000, pag. 26
 Dificultăţile apărute în cazul lansării unei noi companii. Monopolurile pe
câteva segmente de piaţă
Crearea de alianţe strategice puternice ca şi a unor reţele de transportatori complet
integrate face dificilă lansarea unei noi companii pe piaţă. Costul unei asemenea lansări este,
în consecinţă, ridicat. Experienţa arată că cea mai bună soluţie pentru noii veniţi este aceea de
a se concentra pe micile aeroporturi situate în afara zonelor metropolitane, funcţionând în
afara perioadelor de vârf.
Politica autoritară a confruntării
Cost ridicat de intrare, dificultatea accesului
Cooperare: strategia renunţării
Marjă de manevră redusă, absorbţia de către un partener foarte mare
Preferinţa pentru o limitare voluntară sau
pentru o diferenţiere clară

Crearea de noi pieţe şi segmente de clientelă, produse noi
Figura nr. 12.3.: Lansarea unei noi companii în Europa. Opţiuni strategice
Sursa: WTO Seminar on Tourism and Air Transport, Funchal, Madeira, Portugal, 25 and 26 May 2000, pag. 28
Aşa cum economiile de scară aduc profit consumatorilor punându-le la dispoziţie un
număr mare de oferte, aşa şi aceste elemente exterioare prezintă enorme avantaje pentru
135
furnizori. Rezultă un efect de domino care ajută la crearea de presiuni de către întreprinderile
aflate în concurenţă şi care dă naştere unor monopoluri şi oligopoluri pe anumite segmente de
piaţă. O asemenea evoluţie nu va fi, însă, în interesul turismului.
 Viabilitatea transportului aerian şi a turismului
Creşterea frecventă a legăturilor aeriene ca şi a sosirilor pe termen lung pune problema
viabilităţii. Va mai trece încă mult timp până când transportatorii aerieni vor putea integra în
preţul pe care-l facturează totalitatea schimbărilor sociale. Spre deosebire de transportul cu
automobilul care suferă, de asemenea, de excesul de mobilitate, transportul aerian este
exonerat de taxele asupra carburanţilor, în ciuda faptului că la o altitudine de 10 000 de metri
kerosenul este de 10 ori mai toxic pentru mediul înconjurător decât produsele asemănătoare la
nivelul solului. Aceasta semnifică faptul că există o diferenţă de piaţă între cele două mijloace
de transport.
O altă dilemă este aceea de cunoaştere a modului în care planeta noastră va putea absorbi
un număr de călători aflaţi într-o creştere constantă. Problemele de mediu vor avea o incidenţă
din ce în ce mai mare asupra transportului aerian şi turismului, ceea ce va determina
creşterea, în următorii ani, a costului voiajelor.
 Interdependenţa dintre dezvoltarea turismului şi cea a transportului
aerian în Europa
Transportul aerian constituie un factor esenţial în dezvoltarea turistică. Rolul său este
primordial în acest sens nu numai din punctul de vedere al ţărilor receptoare - Franţa, Spania,
Italia, Grecia etc. - dar şi din punctul de vedere al ţărilor emiţătoare ca Marea Britanie,
Irlanda, o mare parte a ţărilor scandinave, care sunt dependente de transportul aerian în scopul
deplasării rezidenţilor către zonele turistice europene.
 Evoluţia fluxurilor transportului aerian pe regiuni

Evoluţia fluxurilor de transport aerian permite să se remarce faptul că Europa ocupă
primul loc în transportul aerian internaţional. Această situaţie privilegiată poate fi considerată
ca una dintre consecinţele directe ale importanţei fluxurilor turistice regionale intra-europene.
Cererea mondială de curse regulate la nivel naţional şi internaţional a fost evaluată de

ICAO în anul 1998 la un total de 2635 mld. km pasageri realizaţi. Statisticile referitoare la
evoluţia traficului mondial, în ultimul deceniu, indică o creştere medie anuală de 4%. Analiza
economică a cererii pentru transport aerian permite explicarea creşterii excepţionale a
traficului de pasageri prin elasticitatea cererii în raport cu preţurile.
136
Evoluţia cererii mondiale de transport aerian
Tabelul nr.12.2.
Anii Traficul de pasageri (pasageri Variaţia (%)
mld. km realizaţi)
1986 1452 -
1987 1589 9,4
1988 1705 7,3
1989 1774 4,0
1990 1894 6,7
1991 1844 -2,6
1992 1926 4,4
1993 1949 1,2
1994 2098 7,6
1995 2230 6,3
1996 2411 8,1
1997 2590 7,4
1998 2635 1,7
Sursa: ICAO, 1999
În ciuda acestei creşteri rapide, transportul aerian internaţional rămâne un sector

dificil, influenţat de crizele conjuncturale care afectează serios companiile aeriene, ca, de
exemplu, evoluţia oscilantă a preţului carburanţilor.
Cererea pentru transport aerian, pe regiuni ale lumii, este concentrată astfel: America
de Nord reprezintă mai mult de 1/3 din cererea mondială cu 36 % din totalul traficului regulat
de pasageri intern şi internaţional exploatat de transportatorii aerieni ai ţărilor membrii ICAO,
în anul 1998; Europa reprezintă 27,8 % din totalul mondial al traficului intern şi internaţional.
Pe de altă parte, Europa se situează pe primul loc în ceea ce priveşte numai traficul aerian
internaţional cu 36,8 % din totalul mondial, devansând Asia-Pacific cu 31,5 % şi America de
Nord cu 19,9 %.
Repartizarea traficului regulat de pasageri între regiuni ale lumii în anul 1998
Tabelul nr. 12.3.
- în procente din totalul mondial -
Regiuni Servicii internaţionale Toate serviciile
Europa 36,8 27,8
Asia-Pacific 31,5 36,2
America de Nord 19,9 36,1
America Latină/Caraibe 5,1 4,9
137
Orientul Mijlociu 4,3 3,2
Africa 2,4 1,8
Total mondial 100 100
Sursa: ICAO, 1999
Repartizarea traficului total de pasageri în anul 1998 permite să se remarce faptul că
Europa şi America de Nord însumează mai mult de jumătate din traficul mondial cu un total
de 63,9 % (tabel nr. 12.3.).
Analiza evoluţiei în perioada 1988-1998 arată faptul că Europa şi-a menţinut locul de
lider mondial crescând de la 35,5 % în anul 1988 la 36,8 % în anul 1998, ca pondere din
traficul aerian internaţional.
Cererea de transport aerian este foarte concentrată într-un număr redus de ţări precum
SUA, fostele ţări ale Comunităţii Statelor Independente, Japonia, Marea Britanie, Franţa,
Germania, Canada, Australia, Ţările de Jos, Singapore. Aceste zece ţări reprezintă 75 % din
totalul de kilometri pasageri realizaţi ai ansamblului de servicii regulate interne şi
internaţionale.
 Transportul aerian pe regiuni ale Europei

Transportul aerian din Europa constituie, în majoritatea cazurilor, factorul determinant
al dezvoltării turismului internaţional. Transportul aerian din Europa depinde, în primul rând,
de obiceiurile rezidenţilor ceea ce presupune că ţările emiţătoare din nordul Europei au un
coeficient de transport aerian net superior celui al ţărilor din sudul Europei.
Indicatorii activităţii de transport aerian în Europa, în anul 1998

Tabelul nr. 12.4.
Ţara Trafic total Populaţia Trafic/locuitor
(milioane (mii persoane) (milioane kilometri)
kilometri)
Ţări cu trafic
ridicat
Ţările de Jos 10 840 15 800 686,4
Elveţia 4 843 7 100 682,1
Marea Britanie 19 611 59 400 330,2
Finlanda 1 250 5 200 240,4
Irlanda 889 3 700 240,3
Franţa 13 917 59 100 235,5
Ţări cu trafic
scăzut
Portugalia 1 235 10 000 123,5
138
Spania 4 378 39 400 111,1
Italia 5 221 57 700 90,5
Grecia 936 10 500 89,1
Federaţia Rusă 4 931 147 000 33,5
Turcia 1 393 65 900 21,1
Sursa: ICAO, 1999
Fluxurile transporturilor aeriene internaţionale din Europa sunt foarte diferite în
funcţie de principalele ţări exportatoare sau importatoare de turism. Nu este mai puţin
adevărat că există şi fluxuri predominante în relaţia dintre Europa de Nord, Europa de Sud şi
Mediterană.
Principalele fluxuri ale traficului de pasageri în Europa, în anul 1998

(pe perechi de oraşe cu cel mai mare trafic)
Tabelul nr. 12.5.
1. Trafic cu dominanta turism
de afaceri
Oraşele perechi Distanţa Număr de pasageri
(km)
Dublin/Londra 438 3 778 595
Barcelona/Madrid 484 3 202 869
Amsterdam/Londra 401 3 098 806
Londra/Paris 365 2 825 526
Paris/Toulouse 574 2 748 684
Milan/Roma 471 2 741 064
Marseille/Paris 628 2 721 346
Edimbourg/Londra 543 2 238 113
Glasgow/Londra 559 2 086 726
2. Trafic cu dominanta turism
de loisir
Oraşele perechi Distanţa Număr de pasageri
(km)
Nice/Paris 674 3 118 030
Düsseldorf/Palma de Majorca 1 340 1 417 545
Barcelona/ Palma de Majorca 202 1 297 169
Londra/Malaga 1 652 1 131 512
Madrid/ Palma de Majorca 546 1 081 126
Sursa: Institutul de Transport Aerian, Tablou de Bord, vol. 51, februarie, 2000
Din tabelul nr. 12.5. rezultă faptul că dezvoltarea transportului aerian în Europa este,
pentru început, rezultatul fluxurilor în scop de afaceri dar şi personale. În acelaşi timp,
139
motivaţia turismului de loisir este, în mod egal, foarte importantă pe câteva rute ca cea care
uneşte Insulele Baleare şi Costa del Sol din Spania.
 Influenţa favorabilă a transportului aerian asupra cererii turistice din Europa
Transportul aerian joacă un rol major în Europa pentru un număr mare de destinaţii
intraeuropene, el fiind în concurenţă cu alte mijloace de transport internaţional, mai ales cu cel
rutier şi mai puţin cu cel feroviar. În aceste condiţii, interdependenţa dintre dezvoltarea
turistică şi transportul aerian din Europa depinde, într-o mare măsură, de condiţiile specifice
sectorului de transport aerian care sunt susceptibile de a favoriza dezvoltarea turistică şi, în
egală măsură, oferta turistică la nivel internaţional, mai ales în cazul destinaţiilor insulare
europene.
 Efectul de antrenare al cererii de transport aerian
Evoluţiile transportului aerian şi ale turismului internaţional în Europa au înregistrat
aceleaşi tendinţe de continuă creştere de-a lungul ultimilor 20 de ani. Astfel, dezvoltarea
transportului aerian se înscrie în tendinţa generală de creştere superioară faţă de turismul
internaţional, fiind un factor suplimentar de antrenare în favoarea sectorului turistic.
Evoluţia comparată a sosirilor de turişti şi a pasagerilor transportului aerian
în Europa, în perioada 1995-2000
Tabelul nr. 12.6.

Anul Sosiri de turişti (mii) Variaţia Pasageri - kilometri Variaţia
sosirilor de realizaţi (miliarde) pasageri -
turişti (%) kilometri
realizaţi
(%)
1995 338,5 3,5 564,5 2,8
1996 350,3 5,7 590,7 4,8
1997 370,6 3,0 655,2 2,9
1998 381,9 3,1 691,5 5,5
1999 385,9 1,0 721,9 4,4
2000 - - 763,1 5,7
Sursa: Le monde de l'aviation civile 1998-2001, ICAO;Tourism Highlights, 2000, O.M.T., Madrid
Această creştere a fluxurilor de pasageri ai transportului aerian european este, în

consecinţă, superioară celei a sosirilor de turişti la nivel internaţional, ceea ce permite
constatarea faptului că transportul aerian joacă un rol particular favorabil pentru dezvoltarea
turismului în Europa. Elocvent este cazul ultimilor doi ani când cererea pentru transport aerian
a progresat de peste două ori mai rapid decât sosirile de turişti internaţionali pe continent.
 Liberalizarea transportului aerian în ţările Uniunii Europene
140
Printre factori determinanţi ai transportului aerian care favorizează dezvoltarea
turistică în Europa se numără şi liberalizarea transportului aerian în ţările Uniunii Europene
(UE). Aceasta se inspiră din politica americană numită „Open sky” („Cer deschis”) rezervat
transporturilor comunitare. Principiile fundamentale ale dereglementării sunt actualmente în
vigoare în interiorul zonei U.E. cu următoarele puncte principale:
1. liberul acces la toate rutele. Este cheia de boltă a ansamblului de măsuri de liberalizare şi
dereglementare care constă în autorizarea tuturor companiilor aeriene să opereze liber, între
diferite aeroporturi. Singurele limite se referă la probleme legate de securitate, garanţiile
financiare şi disponibilităţile orare de pe aeroporturi. Această libertate a accesului la piaţă este
esenţială pentru garantarea caracterului concurenţial al pieţei. Ea permite, în particular,
companiilor aeriene europene să pună în practică strategiile de dezvoltare a unor noi legături
în funcţie de evoluţia cererii. Această posibilitate este semnificativă pentru că ea răspunde
unui progres al cererii turistice care poate fi foarte rapidă (deschiderea de noi unităţi hoteliere
sau complexe turistice) dar în egală măsură sezonieră;
2. libera alegere a capacităţilor şi frecvenţelor. Această măsură permite companiilor aeriene
să pună în practică strategia HUB (numită şi „butuc cu spiţe”). În acest caz, rutele aeriene au
aspectul unor raze sau spiţe care pornesc din aeroportul central (hub) prin care se face legătura
cu un număr mare de aeroporturi situate la diferite distanţe în diverse ţări, permiţând creşterea
numărului de perechi de aeroporturi care sunt puse în legătură, fără a se deschide rute
suplimentare58. Aceasta permite regruparea traficului în jurul câtorva platforme aeroportuare
pentru a intensifica legăturile dintre huburi. Până în prezent, dereglementarea europeană
interioară a permis câtorva companii aeriene majore să constituie huburi pentru traficul lor
interior şi internaţional cu plecare din Amsterdam, Bruxelles, Paris etc.;
3. autorizaţia de a opera în toate punctele fiecărei ţări fără restricţii. Această facilitate este în
vigoare în ţările U.E. din aprilie 1997. Ea permite completarea punerii în practică a strategiilor
hub de către companiile aeriene cu posibilitatea deservirii unor puncte intermediare şi
autorizarea de exploatare a unui număr nelimitat de avioane de capacitate mică dinspre/spre
punctele de intrare internaţională. Această libertate este interesantă în mod particular pentru
companiile aeriene care dispun de flotă aeriană numeroasă şi care pot pune în practică, foarte
rapid, strategii de implementare pe noi pieţe;
4. posibilitatea acordurilor de împărţire a regulamentului. Această posibilitate este una dintre
cele mai utilizate de către companiile aeriene care vor să-şi reorganizeze reţeaua şi sistemul de
Cristureanu Cristiana, Economia imaterialului: tranzacţiile internaţionale cu servicii, Editura All Beck,
58
Bucureşti, 1999, pag. 171
141
vânzare în cadrul unui parteneriat la nivel mondial. Este cazul acordurilor Lufthansa/United
Airlines sau Air France/Delta Airlines. Totuşi, aceste acorduri interzic administrarea în comun
a reţelei şi au, uneori, ca rezultat, apariţia unor dezechilibre între cei doi parteneri;
5. exploatarea şi accesul nediscriminatoriu la sistemele informatizate de rezervare. Este
vorba de una dintre condiţiile cele mai importante pentru garantarea reuşitei acordurilor cu
privire la „deschiderea cerului” care trebuie să permită companiilor aeriene ale ţărilor
participante să îşi crească potenţialul de vânzare. În prezent, toate politicile de comercializare
depind de accesul la reţelele informatizate de distribuţie.
Elementul esenţial al acestei liberalizări este libertatea accesului la pieţe pentru toţi
transportatorii europeni şi posibilitatea creării, în mod liber, a unor legături charter care pot
avea un impact esenţial asupra dezvoltării turistice.
 Dezvoltarea curselor charter este, în prezent, un fenomen european care cuprinde, în
principal, ţările de la Mediterană. Anumite legături aeriene intraeuropene au un scop
eminamente turistic şi sunt caracterizate prin preponderenţa zborurilor neregulate cum este
cazul legăturilor dintre Spania, Grecia, Turcia etc.
Este adevărat faptul că, în Marea Britanie, legăturile aeriene spre Spania sunt dominate
de traficul aerian neregulat care reprezintă 82% din legăturile totale; spre Grecia 79%; spre
Turcia 73%.
Principalele fluxuri ale traficului aerian regulat şi neregulat

spre/dinspre Marea Britanie în anul 1998
Tabelul nr. 12.7.
- mii pasageri -
Ţara Transport aerian Transport aerian Transport
regulat neregulat aerian total
Spania 3881 18 208 22 090
SUA 15 834 1 317 17 152
Irlanda 8 475 52 8 528
Germania 7 402 53 7 456
Franţa 6 381 691 7 073
Ţările de Jos 6 465 16 6 481
Italia 4 727 1 168 5 895
Grecia 908 3 526 4 435
Elveţia 2 994 235 3 229
Canada 2 378 761 3 140
Portugalia 1 226 1 657 2 884
Turcia 495 1 958 2 674
Sursa: WTO Seminar on Tourism and Air Transport, Funchal, Madeira, Portugal, 25 and
26 May 2000, pag. 65
În opoziţie, legăturile aeriene cu SUA se efectuează în prezent, în mod esenţial, prin

intermediul unor zboruri neregulate din moment ce traficul neregulat nu reprezintă decât 7,6%
142
din traficul aerian total. O situaţie asemănătoare este întâlnită şi în Franţa unde traficul aerian
neregulat către SUA nu reprezintă decât 1,8% din traficul total.
Principalele fluxuri de trafic aerian regulat şi neregulat
către/dinspre Franţa în anul 1998
Tabelul nr. 12.8.
- mii pasageri -
Ţara Transport aerian Transport Transport aerian total
regulat aerian
neregulat
6 541 814 7 356
Marea Britanie
S.U.A. 4 805 92 4 898
Germania 4 726 135 4 862
Italia 3 790 745 4 535
Spania 2 755 1 394 4 150
Elveţia 2 365 32 2 398
Tunisia 1 048 1 069 2 117
Ţările de Jos 1 622 114 1 736
Belgia 1 446 83 1 530
Maroc 974 554 1 528
Portugalia 1 185 311 1 497
Turcia 460 821 1 282
Sursa: WTO Seminar on Tourism and Air Transport, Funchal, Madeira, Portugal, 25 and
26 May 2000, pag. 66
În cazul Franţei, legăturile neregulate sunt concentrate spre aceleaşi ţări de la
Mediterană. Traficul neregulat este important în mod particular către Turcia, Tunisia şi Spania
(tabelul nr. 12.8.).
 Apariţia companiilor cu costuri scăzute
Dezvoltarea companiilor cu costuri scăzute în Europa este un fenomen nou care
rezultă din posibilitatea oferită de liberalizarea accesului la piaţă a transportului aerian
intracomunitar, de dezvoltarea de noi companii ce au costuri mai scăzute decât marile
companii tradiţionale.
Aceste companii realizează într-adevăr economii de costuri foarte importante plecând

de la următoarele măsuri inspirate din succesul companiei Southwest din S.U.A.:
o unitatea flotei prin utilizarea unui singur tip de avion în scopul reducerii costurilor de
mentenanţă şi formare a piloţilor;
o utilizarea intensivă a aparatelor cu zboruri programate pe o plajă orară foarte întinsă
incluzând şi zboruri de noapte;
o limitarea serviciilor la bord oferite pasagerilor şi introducerea de prestaţii plătite;
o comercializarea locurilor, în principal, direct cu ajutorul unei centrale de rezervare
telefonică şi din ce în ce mai mult a Internetului;
o nu participă la sistemele de rezervare computerizată;
143
o utilizarea aeroporturilor regionale ca Stanstead la Londra, Beauvais la Paris sau Carcassonne
pentru Toulouse, în scopul reducerii costurilor de redevenţă şi a taxelor aeroportuare.
Această strategie permite companiilor aeriene costuri reduse de exploatare şi cunoaşte
o dezvoltare rapidă în Europa. Este cazul companiei Ryanair care operează curse între Franţa,
Irlanda şi Marea Britanie.
Activitatea companiei aeriene Ryanair din Franţa

Tabelul nr.12.9.
Linii deschise Data deschiderii Număr de pasageri
Paris-Dublin mai 1997 560 000
Paris-Glasgow noiembrie 1998 101 000
Saint-Etienne-Londra mai 1998 105 000
Carcassonne-Londra iunie 1998 131 000
Dinard-Londra aprilie 1999 38 000
Biarritz-Londra aprilie 1999 47 000
Sursa: Ryanair, februarie 2000 (totalul cumulat al pasagerilor după deschidere)
Această creştere a companiilor cu costuri reduse este importantă pentru viitor deoarece
numai 5% dintre pasagerii europeni utilizează acest tip de companie.
Transportul aerian constituie, în general, un factor puternic de dezvoltare turistică. În

Europa, transportul aerian se loveşte de multe constrângeri care pot constitui, uneori, un
obstacol în dezvoltarea turismului internaţional. Este vorba de probleme generate de o foarte
puternică creştere a traficului pe un spaţiu geografic restrâns, întârzieri înregistrate în
perioadele de vârf corespunzătoare vacanţelor, defectarea ecranelor de pe aeroporturi,
dificultăţi în constituirea alianţelor, adaptarea dificilă a companiilor aeriene la evoluţia
nevoilor cererii turistice.
 Insuficienţa şi repartizarea inegală a eforturilor în cadrul principalelor aeroporturi

europene
Atribuirea de noi spaţii orare a devenit, în prezent, practic imposibilă în câteva mari
aeroporturi precum Heathrow, Francfort sau Orly. În aceste condiţii, noile destinaţii turistice
nu pot fi deservite de prezentele aeroporturi ceea ce obligă la utilizarea de platforme mai
îndepărtate, mai bine deservite de transporturile terestre şi, mai ales, nu pot oferi posibilităţile
unui hub pentru îndrumarea pasagerilor în tranzit.
144
Principalele companii aeriene nu domină singure, pe scară largă, traficul aerian din
Europa, dar exercită, într-o măsură egală, un cvasimonopol asupra intervalelor orare, cum sunt
British Airways la Heathrow, Air France la Roissy şi Lufthansa la Francfort.
Problemele de întârziere înregistrate în perioadele de vârf constituie un factor

negativ pentru dezvoltarea turismului, mai ales pentru deplasările pe perioade scurte de timp.
Dificultăţi de acest gen se întâlnesc în perioadele de vacanţe şi concedii care determină
sporirea numărului de zboruri dar şi a disconfortului creat de înghesuiala creată pe
aeroporturile din Europa.
Aceste probleme nu sunt numai consecinţa creşterii traficului în perioadele de vârf.

Crearea de către companiile aeriene a unor hub-uri sub formă de plăci turnante pe aeroporturi
permite acestora să beneficieze de posibilitatea oferită de liberalizare pentru a-şi restructura
reţelele, abandona liniile directe, în scopul regrupării traficului pe punctele centrale.
Reducerea numărului de segmente, pentru exploatarea în interiorul unei reţele, permite
realizarea de economii de scară, pe fiecare linie, în scopul creşterii coeficienţilor de umplere.
Din punctul de vedere al pasagerilor, utilizarea unui hub prelungeşte timpul de

parcurgere în raport cu legăturile directe, dar permite sporirea frecvenţelor şi a destinaţiilor.
Succesul unui hub depinde de organizarea corespondenţelor. Constituirea hub-urilor a condus
la multiplicarea zborurilor către câteva aeroporturi cu un risc din ce în ce mai mare de creare a
unor întârzieri şi perturbări pentru pasageri (întârzieri la îmbarcare/debarcare, amânări în
obţinerea autorizaţiei de decolare sau aterizare, aşteptări mari pentru recuperarea bagajelor,
creşterea riscului pierderii bagajelor, creşterea riscului pierderii legăturilor etc.).
Aceste inconveniente sunt compensate pentru companiile aeriene de posibilitatea de a

se dota cu bariere la intrare care le permit să-şi protejeze piaţa. Un concurent trebuie să facă
investiţii substanţiale pentru a penetra o reţea deja constituită. Dacă el nu oferă decât un
număr limitat de zboruri, pornind de la hub, se va afla într-o poziţie de inferioritate în raport
cu companiile aeriene deja existente şi, dacă este tentat să creeze linii directe în afara hub-
ului, riscă să nu aibă puterea de a dispune de un trafic suficient pentru a-şi rentabiliza liniile
aeriene.
 Riscurile de concentrare a traficului rezultând din dezvoltarea unor alianţe

Deschiderea de noi linii aeriene la concurenţă cu cele existente le-a condus pe cele din
urmă la abandonarea politicilor lor de dezvoltare internă dar şi la participarea minoritară la
crearea companiilor aeriene secundare în scopul cercetării alianţelor cu principalii concurenţi.
145
Aceste alianţe au un caracter de noutate în măsura în care ele respectă autonomia fiecărui
partener în gestionarea şi realizarea de economii substanţiale ale costurilor comerciale şi la
utilizarea în comun a capacităţilor pe câteva linii aeriene, pornind de la acordurile de partajare
a regulamentelor. Acestea permit companiilor aeriene să-şi reorganizeze reţeaua şi sistemul de
vânzare în cadrul unui parteneriat mondial. Această nouă strategie a debutat în anul 1992
odată cu punerea în practică a unui sistem de partajare a regulamentului între companiile
Northwest şi KLM în scopul oferirii unui număr identic de zboruri pe legăturile în
corespondenţă ale celor două companii. Acest acord presupune şi gestionarea în comun a
liniilor aeriene care asigură joncţiunea între două reţele, ceea ce permite realizarea de
economii importante în gestionarea flotei.
Semnificativ pentru industria turistică este şi tariful transportului aerian care, în Europa,
are o tendinţă majoră de creştere odată cu constituirea alianţelor, cu excepţia tarifelor
excursiilor în sezonul de vârf.
Evoluţia tarifelor aeriene cu plecare din Europa şi din Franţa

Tabelul nr. 12.10.
Categoria de tarife Europa Franţa
Concorde + 61,9% + 53,8%

Première classe + 35,1% + 17,8%
Business classe + 25,3% + 16,0%
Economic classe + 12,9% + 9,8%
(tarif complet)
Economic classe + 13,2% + 9,0%
(cu discount)
Tarif excursie în sezonul de - 6,2% - 21%
vârf
Sursa: Echo Touristique nr. 2501, aprilie 2000
În aceste condiţii, creşterea tarifelor aeriene cu intensitate, în ultima perioadă de timp,

în Europa, poate avea efecte negative asupra dezvoltării turistice.
 Adaptarea strategiilor turistice ale companiilor aeriene

Liberalizarea şi dereglementarea transportului aerien provoacă luarea în discuţie a
strategiilor turistice adoptate de către companiile aeriene. Această situaţie ia forma unei
veritabile bulversări care se traduce, în general, prin abandonarea strategiilor de integrare pe
verticală şi de diversificare spre sectorul turistic şi, spre o regrupare a activităţilor legate direct
de transportul aerian.
146
 Sfârşitul strategiilor tradiţionale de diversificare
Multe companii aeriene nord-americane şi o mare parte a companiilor europene şi-au
abandonat strategiile de diversificare în domeniul turistic (constituirea de lanţuri hoteliere sau
de reţele de agenţii de voiaj şi de touroperatori).
În concluzie, în prezent, strategiile de integrare pe verticală sunt, în mod esenţial,

continuate de touroperatorii care şi-au creat propriile companii aeriene şi propriile lanţuri
hoteliere.
 Noile strategii de regrupare pe tipuri de activităţi de transport aerian

Aceste noi strategii nu sunt dictate numai de considerente financiare ci, ele reprezintă
una dintre consecinţele principale ale procesului de liberalizare a transportului aerian şi a celui
de mondializare rezultat. În acest context, dereglementarea, care autorizează liberul acces la
piaţă al ansamblului de rute aeriene determină companiile aeriene deja implantate, să aibă, ca
prioritate, poziţionarea pe pieţele tradiţionale. Pentru aceasta, strategiile care constau în
dezvoltarea pe toate lanţurile de produse ale transportului aerian şi turismului, sunt
insuficiente deoarece, pasagerul, poate fi atras în orice moment de noi concurenţi.
În opoziţie, noile strategii au drept obiectiv fidelizarea pasagerilor oferindu-le mai

multe servicii decât concurenţa. Din acest motiv, companiile aeriene şi-au restrâns activităţile
dar şi-au crescut investiţiile în transportul aerian, inclusiv în strategiile de alianţă, de creare de
hub-uri, de constituire a unor sisteme de rezervare computerizată, de punere în practică a unor
programe de fidelizare, de înnoire a flotei şi de privatizare.
Programele de fidelizare a pasagerilor constituie, în prezent, unul dintre principalele

suporturi ale strategiilor de marketing şi de comercializare puse în practică de companiile
aeriene.
Prin urmare, liberalizarea transportului aerian este necesară în scopul accentuării

concurenţei şi favorizării intensificării fluxurilor turistice în Europa şi în lume. Pe de altă
parte, rolul puterii publice rămâne esenţial în scopul asigurării respectării regulilor
concurenţei, al garantării accesului aerian la regiunile izolate, insulare şi creşterii protecţiei
mediului ambiant.
14.4. Reglementări internaţionale

Datorită dezvoltării sale foarte rapide, transportul aerian a necesitat dezvoltarea şi
elaborarea unor reglementări atât la nivel internaţional cât şi la nivel naţional. În întreaga
147
lume, transportul pasagerilor şi al mărfurilor în trafic se desfăşoară numai cu permisiunea
autorităţilor din statul respectiv, fiecare stabilind reguli proprii, ceea ce a complicat foarte
mult activitatea de transport internaţional pe calea aerului. Acest fapt a impus adoptarea
anumitor principii care s-au materializat în semnarea unor acorduri internaţionale multilaterale
sau bilaterale. Chiar în prezent, după elaborarea şi adoptarea unui număr însemnat de
convenţii multilaterale, traficul aerian nu se desfăşoară uniform, dar se derulează normal,
având la bază şi unele înţelegeri bilaterale.
12.4.1. Convenţia de la Varşovia (1929) 59
Prin această convenţie internaţională s-au pus bazele contractului de transport aerian,
materializat prin scrisoarea de trăsură a transporturilor aeriene. Astfel, se reglementează
documentele folosite în transporturile internaţionale aeriene:
 biletul de călătorie;
 buletinul de bagaj;
 scrisoarea de trăsură aeriană.
De asemenea, se precizează drepturile şi răspunderea civilă a cărăuşului aerian pentru
daunele suferite de călători, bagaje şi mărfuri în timpul transportului.
Convenţia defineşte transportul internaţional aerian ca fiind acel transport la care punctul
de plecare şi punctul final de destinaţie sunt situate în ţări diferite. Regulile convenţiei de la
Varşovia se aplică în transporturile efectuate între două părţi contractante.
12.4.2. Convenţia sanitară internaţională de la Haga (1933)
Ea reglementează măsurile de control ce pot fi luate de către aeroporturi pentru protecţia
sanitară, fito sau veterinară cu privire la accesul aeronavelor, echipajelor acestora, pasagerilor,
bagajelor şi mărfurilor, în general, şi, în special, atunci când există suspiciuni de contaminare
sau infestare. Pentru a preîntâmpina declanşarea unor epidemii, se prevăd documente specifice
care trebuie să existe la bordul navei, referitoare la navă, pasageri, mărfuri vegetale şi
animale, şi care trebuie prezentate la controlul autorităţilor din statul respectiv.
12.4.3. Convenţia de la Chicago (1944)
Exploatarea liniilor aeriene internaţionale se efectuează conform cadrului juridic creat de
Convenţia de la Chicago semnată la 7 Decembrie 1944, care a fixat modalităţile tehnice şi
comerciale de funcţionare a transportului aerian prin acorduri bilaterale între state sau prin
aranjamente regionale.
59
Caraiani Gheorghe, Transporturi şi expediţii internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1995, pag. 265
148
Convenţia cuprinde patru părţi, 14 anexe şi reprezintă cea mai amplă reglementare
juridico-tehnică din istoria aviaţiei civile mondiale; cu această ocazie, a fost creat şi cadrul
juridic instituţional şi a luat fiinţă Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale.
Prima parte cuprinde reguli de principiu privind:
 utilizarea teritoriului şi a spaţiului aerian;
 asigurarea securităţii navigaţiei aeriene civile;
 stabilizarea zonelor interzise;
 regulile de zbor;
 controlul aeronavelor;
 înmatricularea formalităţilor vamale;
 perceperea unor drepturi de folosire a aeroporturilor;
 procedurile privind aeroanavele în primejdie, anchetarea accidentelor, standardizarea
instalaţiilor şi a sistemelor de navigaţie aeriană;
 documentele care trebuie să existe la bordul fiecărei nave aeriene care efectuează
transporturi internaţionale. Tot în prima parte a acestei convenţii sunt reglementate
uniform drepturile pe care şi le pot acorda reciproc statele, prin convenţii bilaterale şi
care sunt cunoscute drept “libertăţi ale aerului”.
Cele cinci libertăţi ale aerului60, folosite în transportul aerian internaţional sunt:
1. Dreptul de a survola fără a ateriza pe teritoriul unui stat contractant al convenţiei;
2. Dreptul partenerilor contractuali ai convenţiei de a ateriza pe teritoriul unui stat
contractant, fără scopuri comerciale (escale tehnice, aprovizionare cu combustibil,
schimb de echipaje) ;
3. Dreptul de a debarca călători, mărfuri sau poştă luate de pe teritoriul statului posesor
al aeronavei;
4. Dreptul de a lua la bordul navei aeriene călători, mărfuri sau poştă din statul partener,
dacă acestea sunt destinate statului căruia îi aparţine aeronava;
5. Dreptul de a transporta călători, mărfuri şi poştă, nu numai din cele două părţi
contractante, ci şi către/sau din terţe ţări.
Cu ocazia acestei conferinţe au mai fost elaborate şi alte înţelegeri şi acorduri precum:
 Acordul cu privire la serviciile aeriene internaţionale de tranzit;

 Acordul cu privire la transportul aerian internaţional;
60
Caraiani Gheorghe, Marketing şi management în activitatea de transporturi, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2002, pag. 110
149
 Acordul privind rutele aeriene provizorii.
Părţile doi, trei şi patru ale acestei convenţii cuprind normele de organizare şi funcţionare
a ICAO precum şi obligaţiile ce revin părţilor contractante de a colabora la organizarea şi
desfăşurarea transporturilor aeriene internaţionale.
Efectuarea transportului aerian de pasageri, marfă şi poştă între statele membre ICAO se
face pe bază de acorduri bilaterale, prin intermediul cărora sunt negociate rutele zburate,
capacităţile oferite pe piaţă şi tarifele folosite. În negocierile acestor elemente se urmăreşte
realizarea unor principii generale ca: adaptarea ofertei la cerere, egalitatea de şanse,
respectarea intereselor reciproce.
12.4.4. Protocolul de la Haga (1955)
Prin acest protocol s-au făcut unele completări la prevederile Convenţiei de la Varşovia
din 1929. Cu această ocazie s-a precizat faptul că documentele de transport prevăzute în
Convenţia de la Varşovia fac dovada contractului de transport, până la proba contrarie. De
asemenea, s-a limitat răspunderea cărăuşului şi timpul de întocmire a reclamaţiilor privind
pierderea sau avarierea mărfurilor sau a bagajelor transportate.
12.4.5. Convenţia de la Haga (1970)
Ea cuprinde unele reglementări privind combaterea actelor de violenţă ce pot fi săvârşite
la bordul navelor şi de reprimare a capturării ilicite de aeronave.
12.4.6. Convenţia de la Montreal (1971)
Prin această convenţie se fac unele completări la Convenţia de la Haga din 1970 în sensul
că actele de violenţă săvârşite la bordul navelor, tentativele de a captura ilicit o navă, de a
periclita navigaţia aeriană şi de a o deturna de la ruta normală de zbor, se consideră infracţiuni
penale de mare gravitate şi care trebuie reprimate cu severitate. Statele semnatare urmează, în
conformitate cu prevederile acestei convenţii, să-şi acorde reciproc asistenţă, astfel încât
comandantul legitim al navei să menţină sau să recapete controlul asupra navei, precum şi
asistenţă juridică pentru pedepsirea aspră a infractorilor.
12.5. Modalităţi de comercializare şi promovare a transporturilor aeriene

În ultima perioadă de timp, transportul aerian s-a adaptat rapid la mijloacele moderne de
comercializare, promovare a serviciilor şi informare a potenţialilor călători.
12.5.1. Computer Reservation System (CRS)61
61
Cristiana Cristureanu, op. cit., pag. 167
150
Rezervarea în transportul aerian a debutat ca un simplu proces de automatizare a
vânzării de bilete, dar s-a transformat, curând, într-un instrument puternic de marketing cu
efecte nebănuite asupra competitivităţii pe piaţa transporturilor aeriene de pasageri. În SUA
sunt în vigoare cinci mari CRS- uri apaţinând principalelor linii aeriene sau unor companii
mixte, incluzând recent chiar şi linii aeriene europene. În Europa, au intrat în funcţiune în
1989 două sisteme de rezervare: Amadeus şi Galileo. În Asia şi Pacific sistemele respective
poartă denumirea de Abacus şi Fantasia şi sunt utilizate pentru zona respectivă.
Extinderea CRS-ului a avut efecte favorabile asupra activităţii companiilor posesoare,
dar şi efecte nefavorabile, deci un impact negativ asupra altor companii care nu au adoptat
încă acest sistem. De exemplu, au fost situaţii în care companiile ce posedau CRS-uri au
refuzat altor companii permisiunea de a participa la sistemul respectiv sau chiar le-au
“sabotat” vânzările de bilete. Acest sistem poate avea efecte nefavorabile şi asupra protecţiei
consumatorului, prin manipularea informaţiei. Din aceste motive, în noiembrie 1988, ICAO a
publicat un ghid cu rol de cod de conduită pentru utilizatorii CRS-urilor la nivel internaţional.
Principiile ce trebuie respectate sunt următoarele:62
 titularul unui CRS trebuie să accepte utilizarea respectivului sistem de către oricare
companie aeriană pe baze legale;
 relaţiile dintre agentul de voiaj şi titularul CRS-ului trebuie să se bazeze pe accesul
nelimitat al agentului la oricare CRS doreşte;
 prestarea de operaţii cu CRS-uri trebuie să aibă loc pe baza unor criterii obiective.
În diversele zone ale lumii procesul de liberalizare a tranporturilor aeriene îmbracă astfel
aspecte diferite, în funcţie de nivelul de dezvoltare al transporturilor aeriene, precum şi de
interesele guvernamentale.
Cele mai importante sisteme utilizate în prezent sunt următoarele:

 Galileo International - care a fost constituit prin asocierea sistemului american
Covia-Apollo şi european Galileo;
 Sabre - care a fost creat în 1972 de AMR-corporation;
 Amadeus63 - cu localizare la nivelul continentului european. Amadeus este liderul
mondial în industria furnizării de servicii turistice, punând la dispoziţia agenţilor
instrumente profesionale pentru vânzarea si testarea pieţei.
62
Cristiana Cristureanu, op. cit., pag. 175
63
www.amadeus.com
151
Companiile aeriene folosesc Amadeus pentru a-şi distribui produsele, prin conexiuni
moderne în timp real, în peste 130 de ţări ale lumii. El este lider absolut pe piaţa din Europa şi
din America de Sud, având o prezenţă importantă şi in SUA, Africa şi Asia.
Grupul Amadeus Global Travel Distribution a fost fondat în 1987, urmat de lansarea, în
anul 1992, a sistemului de rezervări Amadeus, ce avea să devină în scurt timp lider în Europa.
Trei ani mai târziu, după achiziţionarea sistemului american System One, Amadeus devine cel
mai dezvoltat sistem de rezervări din lume. În prezent, acest sistem este folosit de către
201 000 agenţii de turism şi reprezentanţe ale companiilor aeriene din întreaga lume.
Principalii acţionari ai Grupului Amadeus Global Travel Distribution sunt Air France,
Iberia şi Lufthansa.
Cartierul general este situat la Madrid, Spania, centrul de marketing şi dezvoltare se află la
Sophia Antipolis, Nice, Franţa, iar centrul tehnic (de date) la Erding, Munchen, Germania.
Amadeus are, de asemenea, birouri regionale de help desk la Bangkok, Buenos Aires şi Miami
şi reprezentanţe în 132 de ţări care asigură serviciile specifice locale de implementare de
produse, help desk şi training;
 Worldspan64 - a rezultat din asocierile succesive ale sistemelor Pars (TWA),

Datas II (Delta) şi, din 1988, cu Abacus (Asia – iniţiată de Cathaz Pacific şi
Singapore Airlines).
Worldspan reprezintă principala sursă de tehnologii de turism pentru furnizorii de servicii
turistice, agenţiile de voiaj, site-urile de comerţ electronic şi corporaţiile din lumea întreagă.
Utilizând cele mai rapide, flexibile şi eficiente reţele şi tehnologii de calcul din domeniu,
Worldspan oferă servicii complete de date electronice, prin care conectează mii de furnizori
de servicii turistice din întreaga lume la o bază globală de clienţi ce include aproape 20 000 de
agenţii de turism.
Worldspan permite furnizorilor de servicii turistice, distribuitorilor şi companiilor să
scadă costurile şi să crească productivitatea cu ajutorul celei mai bune tehnologii din domeniu.
El este liderul de piaţă în comerţul electronic destinat industriei turistice, procesând peste 50%
din totalul rezervărilor on-line al agenţiilor de turism.
Timpul rezervat pentru cercetare şi dezvoltare este, în prezent, consacrat elaborării sau
adaptării soluţiilor destinate pieţei europene, iar la sediul european al Worldspan din Londra a
fost numit un director de produs european;
64
www.worldspan.com
152
 System One - cu activitate pe teritoriul SUA, creat de compania Continental
Airlines;
 Abacus65 - care deserveşte Extremul Orient, dar care are o participaţie şi la
sistemul american Worldspan.
Înfiinţat în martie 1989, sistemul de călătorii Abacus este principalul program ce
facilitează industria transporturilor şi a cazării din Singapore, oferind servicii pentru toate
informaţiile legate de călătorie şi servicii ce includ transport aerian, hotel, închirieri maşini,
croaziere şi asigurări. Abacus Travel System oferă, de asemenea, un sortiment complet de
soluţii pentru operaţiile zilnice ale agenţiilor de turism.
Acţionarii Abacus Travel System sunt: Singapore Airlines, National Association of
Travel Agents Singapore (NATAS), SilkAir Singapore, Singapore Telecommunication şi
Abacus International.
Este principalul sistem din Asia-Pacific incluzând mai mult de 10 000 de agenţii de
turism, din 21 de ţări. Având 16 ani de experienţă în serviciile internaţionale, Abacus oferă
informaţii şi rezervări pentru călătorie, special realizate pentru zona Asia-Pacific.
Partenerii Abacus International sunt All Nippon Airways, China Airlines, EVA Airways,
Garuda Indonesia, Dragonair, Philippine Airlines, Malaysia Airlines, Royal Brunei Airlines,
SilkAir şi Singapore Airlines. Abacus este parţial deţinut de către Sabre, leader în Statele
Unite în distribuţia electronică de călătorii şi servicii legate de călătorii.
Alături de acestea mai pot fi menţionate: Gemini pentru Canada, Fantasia, Qantam,
Jalcom pentru Orientul Îndepărtat şi altele. De asemenea, trebuie făcută precizarea că America
Latină şi Africa nu s-au aliniat deocamdată acestor sisteme.
Un alt aspect ce merită a fi evidenţiat se referă la relaţiile dintre aceste sisteme (unele
deja consacrate, precum Worldspan - Abacus, Abacus - Amadeus, Sabre - Worldspan), care
vor duce într-un viitor apropiat la realizarea unui sistem global, acesta urmând să folosească
reţele neutre şi să asigure accesul nediscriminatoriu al companiilor aeriene şi al agenţiilor de
voiaj la oricare CRS.
12.5.2. Ticketing-ul66 reprezintă emiterea biletelor de avion la tariful corespunzător pentru
transportul de pasageri. 67
65
www.abacus.com
66
www.iata.org
67
Stăciulescu Gabriela (coord.), Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag. 177
153
Încă de la începutul utilizării sale, ticketing-ul electronic a avut o evoluţie în creştere.
Unele agenţii, cele mai multe din SUA, vând bilete de avion prin E-ticketing, emiţând un bilet
de avion numai la cererea clientului.
Ticketing-ul electronic a cunoscut o dezvoltare foarte rapidă în rândul companiilor aeriene

în anul 1995, ele considerând acest mod de rezervare ca reprezentând un mijloc favorabil de
dezvoltare. În America de Nord, 40% din bilete sunt rezervate prin acest sistem.
Această modalitate de rezervare oferă posibilitatea de obţinere a unor economii

semnificative la preţul biletelor şi la reducerea preţului de manipulare, aceasta fiind asociată
cu lipsa emiterii de bilete. Potenţialele beneficii pentru pasageri sunt numeroase, mai ales
atunci când produsul este aliniat la standardele comerţului electronic, companiile aeriene şi
alţi furnizori utilizând serviciul on-line pentru a oferi clienţilor serviciile lor.
Ticketing-ul electronic oferă o bază pentru distribuţia continuă a serviciilor companiilor

aeriene şi a procedurilor aeroportuare, beneficii care sunt oferite publicului călător. Mulţi
pasageri încă doresc sau au nevoie de biletul de avion, astfel încât marea majoritate a
companiilor aeriene încă trebuie să emită bilete de avion. Regulile guvernelor ţărilor lumii cer
să fie oferite numeroase “informaţii” pasagerilor cu privire la ticketing-ul electronic.
Succesul acestui mod de rezervare se datorează, în mare parte, standardelor comune ale
companiilor aeriene, standarde ce au fost implementate de către ATA (Air Transport
Association of America) şi IATA. Aceste standarde au fost aprobate în anul 1996 la conferinţa
la care au luat parte ATA şi IATA. În cadrul acestei conferinţe s-a discutat şi rezolvat
problema standardelor legate de serviciile oferite pasagerilor.
În prezent, companiile aeriene sunt preocupate de implementarea ticketing-ului electronic

pe propriile pagini de internet.
12.5.3. Billing Settlement Plans (BSP)68
BSP-ul este un sistem pentru procesarea computerizată a bilanţurilor dintre agenţiile

de turism şi companiile aeriene pe bază de schimb între ţări. Agenţiile de turism preferă să
aibă un contact cu companiile aeriene printr-un punct comun-BSP- decât să se ocupe de
fiecare companie aeriană în parte. BSP este un sistem simplu de utilizat care salvează timp,
efort şi bani. Primul BSP a fost înfiinţat în Japonia, în anul 1971. În prezent, aproape 52 000
de agenţii de turism acreditate IATA participă la BSP IATA, 80% din vânzările liniilor
68
www.iata.org
154
aeriene de pasageri fiind rapid şi uşor procesate cu ajutorul a peste 60 de BSP-uri
computerizate.
BSP are avantajul ticketing-ului automat şi a tehnicilor de procesare a datelor. Sistemul

oferă posibilitatea emiterii unor Documente Standard de Trafic (bilete pentru pasageri,
ticketing electronic şi formulare administrative) în numele tuturor BSP-urilor- a liniilor
aeriene participante. Ca sistem computerizat, BSP-ul încurajează ticketingul automat şi
tehnicile de procesare a datelor prin intermediul serviciilor centrelor de procesare a datelor şi
raportarea acestora la Sistemul de Ticketing al Agenţiilor pentru a calcula:
 nota de plată şi cantitatea de monetar pe care agenţiile le transmit unei anumite

bănci;
 împărţirea numerarului de către numita bancă pentru achitarea sumelor
corespunzătoare fiecărei companii aeriene în parte.
Prin BSP, atât companiile aeriene, cât şi agenţiile de turism îşi îmbunătăţesc
standardele serviciilor economisind timp, efort şi bani.
12.6. Analiza statistică a transportului aerian internaţional

Activitatea pe care au desfăşurat-o companiile aeriene de linie în perioada 1997-2002
reliefează existenţa un profit aproape constant, cu excepţia anului 2001 ce a înregistrat
pierderi substanţiale datorită evenimentelor de la 11 septembrie 2001 din SUA. Însă, în 2002,
situaţia, deşi negativă, pare a se fi echilibrat.
Statistici privind evoluţia transportului aerian internaţional de linie,
pe perioada 1997-2002
Tabelul nr. 12.11.
- mld. $-
1997 1998 1999 2000 2001 2002
Venituri din exploatare 145,7 142,7 147,1 155,4 147,4 151,7
Cheltuieli de exploatare 137,5 136,4 141,2 149,2 155,1 152,8
Rezultate înainte de cumularea 8,2 6,3 5,9 6,2 -7,7 -1,1
dobânzii (profit)
Sursa: Rapport Annuel de l' IATA, 2002
În urma studierii figurii nr. 12.3. se observă faptul că veniturile au o evoluţie crescătoare până
în anul 2001, an în care acestea au înregistrat o scădere de 4% faţă de anul precedent pentru
ca, în anul următor, respectiv 2002, ele să aibă o creştere uşoară.
155
180
160
140
120
100 venituri din exploatare
80 cheltuieli de exploatare
60 profit
40
20
0
-20 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Figura nr. 12.3.: Evoluţia transporturilor aeriene internaţionale de linie în perioada 1997-2002
În acelaşi timp, cheltuielile au evoluat într-un ritm diferit faţă de venituri, în sensul
reducerii lor, aducând pierderi semnificative companiilor aeriene.
(%)
10
8,7
8
6,2
6
4 2,9
1,9
2
0
Europa
America
Africa
Orientul
America de
Asia Pacific
Mijlociu
Latină
-0,8
Nord
-2
-4 -3,4
-6
Figura nr.12.4.: Modificări ale traficului aerian internaţional de persoane în anul 2002 faţă de anul 2001
Sursa: Annual Report IATA, 2003
În ceea ce priveşte analiza comparativă a evoluţiei traficului aerian internaţional de
persoane în anul 2002 faţă de anul 2001, pe destinaţii, măsurată procentual, relevă faptul că
156
Europa şi America de Nord au pierdut procente din traficul aerian în 2002 (figura nr.12.4.),
pentru ca Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, America Latină şi Africa să câştige aceste procente.
Însă, cea mai favorizată zonă este Orientul Mijlociu.
În ceea ce priveşte previziunile transportului aerian internaţional în perioada
2001-2005, situaţia se prezintă satisfăcător, în sensul unei evoluţii ascendente a fenomenului
analizat.
(%)
6
5,5
5 5,1 5
4
2004 2005 2006
Figura nr. 12.5. : Prognoza traficului aerian de mărfuri în perioada 2004-2006

Prognoza traficului de mărfuri (figura nr. 12.5.) arată, în urma calculelor, o medie
anuală de creştere de 5,2% în perioada 2004-2006. Cea mai mare creştere procentuală se
aşteaptă pe rutele din interiorul Asiei şi pe cele transpacifice.
(%)
7,9
5,9
5
5,5
0,9
0,5
2001 2002 2003 2004 2005
-2,1
-4,5
Figura nr.12.6.: Traficul aerian de pasageri (trecut/prezent/viitor)

Traficul aerian internaţional total de pasageri se aşteaptă să crească cu o medie de

3,5% în perioada 2001-2005, incluzând şi efectul recordului de scădere de –2,1% al numărului
de pasageri din anul 2001. Această evoluţie va determina un număr de 637 milioane de
157
pasageri internaţionali ce urmează a fi transportaţi în 2005. Cea mai mare creştere medie
procentuală este aşteptată pe rutele Transpacifice (figura nr. 12.6.).
(%)
6,5 5,3 5,2 5,1

2,7
1,5
-3,5 2001 2002 2003 2004 2005
-8,5
-7,7
Figura nr. 12.7.: Traficul aerian de mărfuri (trecut/prezent/viitor)

În cazul traficului aerian de mărfuri se aşteaptă o creştere medie anuală de doar 2%

în perioada 2001-2005, incluzând şi recordul de –7,7% tone mărfuri transportate, înregistrat în
anul 2001. Cea mai mare creştere medie procentuală este aşteptată pe rutele dintre Europa şi
Africa, pe cele europene şi Nord Atlantice (figura nr. 12.7.).
Se constată că anul 2001 a fost al doilea din istoria modernă a aviaţiei civile în care
traficul internaţional a scăzut cu 5,7%. Această reducere, combinată cu una neglijabilă a
capacităţii şi una moderată a profitului a produs cea mai mare pierdere din istoria aviaţiei.
Pentru a doua oară în istoria modernă a aviaţiei civile, în anul 2001, s-a înregistrat un
declin al traficului aerian internaţional. Această scădere cu 5,7% a traficului total este fără
precedent. Combinată cu o diminuare neglijabilă a capacităţii, o reducere moderată a
randamentului, însă o creştere relativ mare a costurilor unitare, această scădere a antrenat cea
mai mare pierdere din istoria aviaţiei. În anul 2001, transportatorii aerieni au pierdut aproape
echivalentul profiturilor din ultimii patru ani.
12.7. Schimbări majore globale pentru transportul aerian în secolul 21

ICAO a dezvoltat, de la crearea ei în anul 1947, Standarde şi Recomandări Practice
(SARPS) care sunt incluse în 18 anexe ce acoperă fiecare aspect al transportului aerian:
navigarea aeriană, licenţierea piloţilor şi operarea avioanelor, securitate, facilităţi etc. Acest
organism a elaborat şi publicat numeroase linii directoare sub formă de manuale şi circulare în
sprijinul statelor care-şi implementează SARPS şi îşi organizează Administraţia Civilă.
158
În ultimele trei decade s-au înregistrat schimbări dramatice în industria transporturilor
aeriene, tehnologia a avansat din 1944, de la avionul tip DC3 la turbo-jeturile cu rază lungă
de acţiune iar infrastructurile aeronautice vor include, în curând, sisteme bazate pe sateliţi
pentru managementul traficului aerian, comunicaţii, navigare şi supraveghere. În domeniul
reglementării, cel mai notabil eveniment a fost dereglementarea liniilor aeriene naţionale ale
SUA, crearea unui singur şi dereglementat sistem de transport aerian în UE.
De-a lungul anilor, transportul aerian a înregistrat creşteri exponenţiale comparativ cu
alte sectoare economice. Sporirea traficului este aşteptată să continue să crească în ritmuri
superioare creşterii economice în viitor. În anul 1999, peste 15 000 de aparate de zbor au
operat peste 22 milioane de zboruri la nivel mondial transportând peste 1,5 miliarde pasageri;
2 miliarde de pasageri sunt previzionaţi să utilizeze transportul aerian în anul 2005.
 Schimbări majore în transportul aerian al secolului 21
 siguranţa. Este vorba de un declin pe termen lung în ceea ce priveşte numărul
de accidente fatale în aviaţia internaţională datorită tehnologiilor avansate dar şi Standardelor
de Siguranţă ale ICAO care s-au dezvoltat. Aviaţia este în suferinţă, din mai multe puncte de
vedere, decât alte forme de transport. În ultimii zece ani, rata accidentelor a arătat o constanţă
a acestora. Eforturile de reducere a acestei frecvenţe a accidentelor se lovesc de o perspectivă
de creştere a lor pe măsură ce traficul continuă să sporească. Problema majoră în viitor va fi
cea de coordonare şi transfer regulat al responsabilităţilor ce decurg din globalizare, urgenţa
unor blocuri regionale şi sub-regionale;
 securitatea. Aviaţia este subiectul a câtorva forme de securitate constând în
forme convenţionale de terorism cum ar fi deturnările şi atacurile aeroporturilor dar şi a unor
noi forme întâlnite în comportamentul unor pasageri turbulenţi. Securitatea aviaţiei are, în
ultimul timp, o nouă prioritate pentru guverne, furnizorii de servicii aeriene, transportatori etc.
Securitatea determină siguranţa pasagerilor, relaţie ce poate fi obţinută printr-o reţea adecvată
de securitate globală;
 mediul ambiant. Transportul aerian va trebui să facă faţă, în continuare,
presiunii intense, în creştere, referitoare la reducerea zgomotului din jurul aeroporturilor ca şi
a emisiilor avioanelor. Prin emisiile sale (carburanţi fosili), ca sursă predominantă de energie
pentru avioane, transportul aerian contribuie la încălzirea globală, redusă ca dimensiune dar
semnificativă şi care va continua să sporească dacă nu vor fi impuse restricţii sau anumite
taxe. ICAO se preocupă în prezent de armonizarea regulilor aviatice privind mediul ambiant
la nivel mondial;
159
 infrastructura. Aviaţia este dependentă de o infrastructură sofisticată şi extinsă
referitoare la facilităţile din aeroporturi, controlul traficului aerian şi sistemele aeriene de
navigaţie. Creşterea traficului aerian va determina o insuficientă acoperire a aeroporturilor şi a
spaţiului aerian. Ţările dezvoltate vor face opoziţie pentru construcţia de noi aeroporturi sau
pentru extinderea celor existente datorită faptului că degradarea mediului va fi mai ridicată,
spaţiul fiind limitat etc. Vor apărea, în consecinţă, şi dificultăţi financiare legate de extinderea
şi dezvoltarea infrastructurii. Cerinţele furnizorilor de servicii ai Navigaţiei Aeriene şi
Aeroporturilor sunt estimate să depăşească 300 mld. $ din 1995 până în 2010;
 tehnologia informaţiilor are o influenţă şi o importanţă majoră în transportul
aerian, în domeniul distribuţiei, securităţii şi facilităţilor. În acest sens, în rândul documentelor
de călătorie există “smart card-ul” dar şi alte sisteme care asigură securitatea aeroporturilor şi
a zborurilor în lupta împotriva utilizării unor documente frauduloase.
Cu ajutorul CRS-ului şi odată cu dezvoltarea vânzării de tichete pe Internet, sistemul
de distribuţie globală (GDS-ul) a înregistrat schimbări majore, fără precedent;
 reguli economice. Majoritatea membrilor ICAO se simt avantajaţi utilizând
sistemul bilateral din aviaţia internaţională. În ultimii ani, multe ţări au început să
experimenteze accesul pe pieţele regionale sau subregionale. 11 asemenea înţelegeri, în stadii
variate de dezvoltare, au luat naştere, la nivel mondial, în scopul liberalizării accesului pe
piaţă. Reglementarea activităţilor specifice transportului aerian internaţional s-a transformat
gradual de la predeterminarea capacităţii de “cer deschis” sau, cu alte cuvinte, de la vizarea
unor cote echitabile pe piaţa transporturilor aeriene internaţionale pentru fiecare stat, la o
participare echitabilă pe piaţa internaţională a transporturilor aeriene. În prezent, există peste
65 de înţelegeri bilaterale (mai mult de jumătate sunt încheiate între ţările dezvoltate şi cele
aflate în dezvoltare) cu privire la accesul virtual nelimitat pe piaţă în care drepturile de zbor
sunt aproape nerestricţionate.
În concluzie, există o necesitate globală, în creştere, pentru cooperarea în domeniul
tehnic cum ar fi navigarea aeriană, siguranţa, securitatea şi mediul ambiant. Găsirea de soluţii
multilaterale vor putea fi puse în practică numai dacă furnizorii de infrastructuri, cei care
elaborează regulamente, transportatorii şi forţa de muncă sunt pregătiţi să lucreze împreună.
În anul 2003, industria transporturilor aeriene a fost afectată în mod decisiv de
următoarele fenomene:
- SARS;
- Războiul din Irak;
- Terorismul;
160
- Economiile sărace.
În anul 2004, preţul petrolului a fost cel care s-a manifestat ca un element cu influenţă
negativă asupra industriei transporturilor aeriene.
De aceea, presiunile financiare considerabile care se exercită în prezent asupra
transportului aerian amplificate de evenimentele dramatice de la 11 septembrie, au determinat
o modificare radicală a politicii şi strategiei companiilor aeriene. De aceea, a devenit o
necesitate adaptarea rapidă la aceste schimbări şi situaţii inedite, condiţii de piaţă ca şi
redefinirea priorităţilor.
12.8. Cifre cheie în industria transporturilor aeriene din Europa

Industria transporturilor aeriene din Europa cuprinde peste 130 de companii aeriene, o
reţea de peste 450 de aeroporturi şi 60 de furnizori de servicii de navigaţie aeriană. Cererea
europeană pentru transportul aerian s-a multiplicat de trei ori în perioada 1980-2000 şi se va
dubla în perioada 2001-2020.
Schimbări economice şi sociale în transportul aerian:69

o transportul aerian formează o reţea mondială unică care uneşte oameni, ţări şi culturi.
El joacă un rol vital în procesul de intensificare a integrării şi dezvoltării continentului;
o devine accesibil unui cerc de persoane din ce în ce mai mare în fiecare zi, care pot
voiaja cu avionul în interes personal sau profesional;
o peste 1,6 miliarde de pasageri, la nivel mondial, utilizează avionul din diferite motive.
Până în anul 2010 această cifră va creşte la 2,3 miliarde de pasageri;
o transportul aerian este esenţial pentru economia mondială. El favorizează folosirea şi
crearea unor noi oportunităţi de piaţă atrăgând întreprinderi din ţările dezvoltate sau în
dezvoltare. Permite transportul rapid al produselor şi serviciilor pe distanţe mari,
favorizând participarea economică şi socială a comunităţilor izolate;
o transportul aerian generează 28 milioane de locuri de muncă în mod direct, indirect şi
indus la nivel mondial. Această cifră va creşte la 31 de milioane în anul 2010;
o fiecare milion de pasageri de pe un aeroport european antrenează crearea a 4 000
locuri de muncă în mod direct, indirect şi indus. Prezenţa unui aeroport crează, în
cascadă, efecte economice antrenând alte industrii şi activităţi comerciale;
o peste 40% din comerţul mondial cu mărfuri este transportat pe calea aerului;
69
Fast Facts, Forum de Collaboration des Partenaires Aériens, february 2003
161
o aviaţia este strâns legată de industria turismului din Europa generând încasări de 700
milioane euro pe zi ca şi un număr considerabil de slujbe în industria construcţiilor
aeronautice şi în alte activităţi conexe.
Mediul şi dezvoltarea durabilă:70
o transportul aerian s-a angajat în satisfacerea cererii crescânde a clienţilor săi de o
manieră durabilă, menţinând un echilibru optim între progresul economic, dezvoltarea
socială şi responsabilitatea faţă de mediul ambiant;
o avioanele moderne sunt cu 75% mai silenţioase (20 de decibeli mai puţin) comparativ
cu primele avioane cu reacţie subsonică ale anilor '60. Cercetările efectuate promit o
reducere suplimentară de şase decibeli în perioada 2008-2010. Obiectivul pe termen
lung este acela de a face posibilă o reducere cu 10 decibeli până în anul 2020;
o industria transporturilor aeriene şi-a redus impactul asupra mediului de câteva zeci de
ani, ca urmare a dezvoltării unor noi tehnologii şi adoptării unor metode specifice de
exploatare. Zgomotul şi emisiile de gaze sunt modeste în raport cu distanţele lungi
parcurse, iar influenţa infrastructurilor necesare transportului aerian asupra solului este
sensibil mai puţin importantă decât în cazul altor mijloace de transport;
o dacă luăm în considerare ansamblul populaţiei europene afectată de zgomotul
transporturilor, se poate nota că 7% din persoanele afectate trăiesc în apropierea
aeroporturilor, 14% îşi au rezidenţa de-a lungul căilor ferate şi 79% în apropierea
căilor rutiere;
o amprenta zgomotului (în zonele cu probleme) unui avion modern la decolare sau la
aterizare este mult mai mică decât cea lăsată de trecerea unui tren de mare viteză,
zgomotul fiind prezent de-a lungul întregului său parcurs, de la locul de plecare până
la destinaţia finală;
o ameliorarea eficacităţii sistemelor de gestiune a traficului aerian permite şi reducerea
consumului de carburanţi în cazul avioanelor din Europa cu circa 12%;
o ameliorarea performanţelor în materie de mediu este un obiectiv cheie în sectorul
cercetării pentru industria de transport aerian;
o avioanele cele mai moderne sunt cu 70% mai economice în materie de consum de
carburanţi decât cele din anii '60 ( de exemplu: 3,5 litri/pasager/100 kilometri).
Studiile efectuate la nivel european arată o reducere suplimentară cu 20% a emisiilor
de gaz carbonic şi cu 60% a oxidului de azot pentru noile motoare ce vor intra în
70
Idem
162
funcţiune începând cu anul 2008. Obiectivele pe termen lung vizează reducerea cu
50% a emisiilor de gaz carbonic/pasager/kilometru, ca şi o reducere cu 80% a
emisiilor de oxid de azot pentru motoarele care vor intra în trafic începând cu anul
2020;
o în termeni de pasager kilometru, transportul aerian utilizează pentru infrastructura sa la
sol o suprafaţă de mai puţin de 1% din suprafeţele afectate, pe ansamblu, de mijloacele
de transport din statele membre ale UE.
În ceea ce priveşte securitatea transporturilor aeriene, se remarcă următoarele
aspecte:
o cercetările efectuate la nivel european au arătat că avionul este unul dintre cele mai
sigure mijloace de transport şi că numărul accidentelor aeriene s-a redus de o manieră
semnificativă în ultimii zeci de ani;
o ponderea accidentelor în transportul aerian corespunde, în medie, unui accident mortal
la un milion de zboruri. În ciuda creşterii rapide şi constante a traficului, acest procent
a fost redus la jumătate în cursul ultimilor 20 de ani;
o securitatea rămâne, în continuare, prima prioritate a aviaţiei civile. Ea face parte din
cultura industriei transporturilor aeriene şi constituie un obiectiv fundamental în
materie de cercetare şi dezvoltare tehnologică;
o sectorul transporturilor aeriene, pe ansamblu, lucrează în scopul ameliorării continue a
securităţii. Obiectivul european este acela de reducere, până în anul 2020, a ponderii
accidentelor, recurgând în acest fel la tehnologii, iniţiative operaţionale şi
reglementări, la măsuri care, pe ansamblu, să permită reducerea erorii umane.
12.9. Suprarezervarea în transportul aerian de pasageri71

Suprarezervarea reprezintă pentru transportatorii aerieni vânzarea mai multor bilete
decât locurile disponibile într-un avion, bazându-se pe răzgândirea unor pasageri în ultimele
minute înainte de decolare.
Un zbor suprarezervat este cel al cărui număr de pasageri, ce dispun de o rezervare
confirmată şi se prezintă pentru înregistrare în timp util şi în condiţiile stabilite, depăşeşte
numărul de locuri disponibile.
Companiile aeriene justifică această practică prin faptul că între 14 şi 25% dintre
pasageri neglijează anularea rezervării lor. De aceea, în scopul păstrării şi oferirii altor
71
Le surbooking ou la surreservation dans la transport aerien des passagers, Fédération nationale des associations
d' usagers des transports
163
pasageri tarife atractive, ele vând bilete unor persoane care, de fapt, nu au un loc disponibil în
avion.
Suprarezervarea se bazează pe o analiză a ponderii anulărilor şi a neprezentărilor
pasagerilor pentru diferite zboruri, pentru fiecare destinaţie, la aceleaşi date, pe mai mulţi ani,
ţinând cont de perioadele de vacanţă şi de evenimentele excepţionale.
 Legalitatea suprarezervării
Suprarezervarea face obiectul Reglementării Comunităţii Economice Europene nr.
295/4 februarie 1991 care a stabilit reguli comune cu privire la sistemul de compensare în
cazul refuzului de îmbarcare pentru cursele aeriene regulate. Ea nu fixează decât reguli
minimale. Aşadar, companiile aeriene pot adopta, totodată, reguli şi practici comerciale mai
favorabile pentru pasageri. Această practică fiind reglementată, companiile aeriene au tras
concluzia că acţiunile lor în acest sens nu sunt interzise ci sunt chiar tolerate.
 Drepturile pasagerilor în cazul suprarezervării
Pentru a putea beneficia de dispoziţiile reglementării comunitare amintită anterior,
trebuie ca un pasager să fi refuzat îmbarcarea într-un zbor regulat suprarezervat pentru care el
achiziţionase un bilet valid şi care făcea obiectul unei confirmări de rezervare. Aceasta
corespunde cu inscripţia „OK” pe biletul de avion în locul cu privire la informaţiile relative la
zbor. În plus, clientul trebuie să se prezinte în termenul stabilit de compania aeriană pentru
înregistrare.
Traseul trebuie să se deruleze cu plecarea de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat

membru căruia i se aplică dispoziţiile tratatului.
Trebuie menţionat faptul că numai zborurile regulate sunt vizate prin această
reglementare, cele charter fiind, deocamdată, excluse.
Reglementarea în cauză precizează că, în cazul refuzului îmbarcării unui pasager,
compania aeriană trebuie să ofere pasagerului alegerea între mai multe opţiuni. Adică, acesta
are dreptul de a alege între rambursarea fără penalitate a preţului biletului pentru partea din
zbor neefectuată, reîndrumarea către alte zboruri până la destinaţia finală, sau reîndrumarea la
o dată ulterioară aleasă în funcţie de opţiunea şi disponibilitatea pasagerului.
În plus, compania aeriană trebuie ca, independent de alegerea pasagerului, să plătească
o compensaţie, imediat după refuzul de îmbarcare al pasagerului. Valoarea acestei despăgubiri
este proporţională cu distanţa şi cu timpul de aşteptare necesar reîndrumării pasagerului după
cum urmează:
164
 pentru un traseu ce nu depăşeşte 3 500 km, recompensa este cuprinsă între 75-150 euro după
cum întârzierea este inferioară sau superioară unui timp de aşteptare de două ore;
 pentru un zbor ce depăşeşte 3 500 km, recompensa este cuprinsă între 150-300 euro pentru
un timp de aşteptare de patru ore.
De asemenea, faţă de aceste compensări, companiile aeriene trebuie să ofere, în mod
gratuit, pasagerilor lezaţi, următoarele:
 costul unei convorbiri telefonice sau trimiterea unei telegrame;
 posibilitatea de a se reface, odihni în funcţie de timpul de aşteptare;
 cazarea într-un hotel sau, în cazul pasagerilor blocaţi, adăpostirea pentru mai
multe nopţi;
 transportul între aeroportul de sosire şi un altul necesar ajungerii la destinaţia
finală, în cazul în care pasagerul acceptă să ia un alt zbor de pe un alt aeroport.
Dacă pasagerul călătoreşte la o clasă inferioară celei la care biletul a fost cumpărat
iniţial, el are dreptul de a i se înapoia diferenţa de preţ.
În principiu, pasagerul nu trebuie să se adreseze în mod explicit companiei aeriene în
cauză pentru a obţine compensările de rigoare, ci, din contră, compania trebuie să i le ofere în
mod spontan. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, pasagerul, din momentul refuzului
îmbarcării, trebuie să depună o reclamaţie scrisă companiei aeriene.
 Viitorul suprarezervării
La data de 11 februarie 2004, Parlamentul European a elaborat o reglementare care a
stabilit reguli comune în materie de indemnizaţii şi asistenţă acordată pasagerului în caz de
refuz la îmbarcare, anulare şi întârziere importantă a unui zbor. Aceasta o abrogă pe cea din
anul 2001 însă va intra în vigoare la data de 17 februarie 2005.
Reglementarea nr. 261/2004 se aplică pasagerilor ce pleacă de pe un aeroport situat
pe teritoriul unei ţări membre ca şi celor care pleacă de pe un aeroport situat într-o ţară terţă şi
cu destinaţia un aeroport aflat pe teritoriul unui stat membru, căruia i se aplică dispoziţiile
tratatului.
Sunt vizaţi pasagerii care dispun de o rezervare confirmată pentru un zbor. Ei trebuie
să se prezinte, cu excepţia anulării, pentru înregistrare, la ora indicată în avans sau, în absenţa
indicării orei, nu mai târziu de 45 de minute înainte de ora publicată de plecare. De această
dată, reglementarea din 2004 se aplică atât zborurilor regulate cât şi celor neregulate.
În conformitate cu articolul 4 al reglementării în cauză, transportatorul aerian, înainte
de a refuza îmbarcarea pentru un zbor, trebuie să facă apel la voluntari care să accepte să
renunţe la rezervarea lor în schimbul unor anumite prestaţii. Dacă numărul pasagerilor nu este
165
suficient, transportatorul aerian poate refuza pasagerilor îmbarcarea contra voluntariatului lor,
dar trebuie să-i recompenseze şi să le acorde asistenţă.
Articolul 7 stabileşte cuantumul îndemnizaţiei în caz de anulare a unui zbor. Pasagerii
au dreptul la o indemnizaţie după cum urmează:
 250 euro pentru toate zborurile de 1500 km sau mai puţin;
 400 euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1500 km şi pentru toate
celelalte zboruri de la 1500-3500 km;
 600 euro pentru toate zborurile care nu se încadrează în cazurile de mai sus.
Articolul 8 reglementează dreptul pasagerilor de rambursare a preţului biletului sau de
reîndrumare. Astfel, pasagerul poate alege din următoarele:
 rambursarea biletului la preţul la care el a fost cumpărat, într-o perioadă de
timp de şapte zile pentru partea din voiaj neefectuată;
 poate accepta să ia un zbor retur către punctul de plecare iniţial fără o aşteptare
prea mare, în cele mai bune condiţii.
În sfârşit, transportatorul trebuie să ofere pasagerului posibilitatea:
 de odihnă şi de refacere;
 cazării la un hotel dacă este necesar;
 de a efectua gratuit două apeluri telefonice sau poate trimite gratuit
două telegrame sau două mesaje electronice (două e-mail-uri).
În plus, transportatorul aerian trebuie să-l informze pe pasager cu privire la drepturile
sale. El trebuie să prezinte fiecărui pasager o notificare scrisă cu privire la regulile de
indemnizare şi de asistenţă (articolul 14).
Articolul 12 prevede faptul că pasagerul are dreptul să ceară o indemnizaţie
complementară, însă, în acest caz, el trebuie să precizeze valoarea prejudiciului şi să-l
probeze.
 Concluzii
Transportatorii aerieni au posibilitatea de a suprarezerva sistematic, capacitatea de
transport, pe anumite rute, care sunt în mod frecvent deservite. Timpul de aşteptare
încurajează suprarezervarea şi, în consecinţă, refuzul îmbarcării din această cauză. Acest fapt
contribuie, în plus, la aglomerarea spaţiului aerian. Este o practică inadmisibilă din punct de
vedere ecologic, ca şi pentru pasagerii refuzaţi la îmbarcare, chiar dacă ei sunt recompensaţi.
166
CAPITOLUL 13
PROTECŢIA ŞI SECURITATEA TURIŞTILOR
Calitatea turismului depinde în mare măsură de capacitatea unei anumite ţări de a

asigura protecţia şi securitatea turiştilor. Pentru ca o destinaţie turistică să poată oferi un
produs turistic de calitate, ea trebuie să respecte, în primul rând, anumite principii
fundamentale de protecţie şi securitate. Drept urmare, responsabilii implicaţi în industria
turistică, la toate nivelele, trebuie să colaboreze cu alte instituţii guvernamentale, cu mass-
media, cu ONG-urile şi cu diverse asociaţii ale cetăţenilor.
13.1. Mijloace de planificare a protecţiei şi securităţii turiştilor

Turismul este o activitate esenţială a naţiunilor lumii şi creşterea sa este legată de
libertatea voiajelor. Calitatea turismului depinde în mare parte de protecţia şi securitatea
turiştilor. Pentru ca o destinaţie turistică să poată oferi un produs de calitate, este primordial ca
ea să adopte câteva principii fundamentale de protecţie şi securitate. În scopul planificării
protecţiei şi securităţii turiştilor, trebuie să se dea importanţă riscurilor apărute în următoarele
domenii:72
 Mediul înconjurător uman şi instituţional extern al sectorului turistic;
 Sectorul turistic şi sectoarele de activitate aferente;
 Călătorul însuşi (riscurile personale);
 Riscurile naturale, climaterice şi epidemiologice.
Riscurile asociate mediului înconjurător uman şi instituţional se manifestă atunci când
vizitatorii sunt victimele:
 Delicvenţei obişnuite (furt, agresiune, spargerea caselor sau a maşinilor, escrocherie etc.);
 Violului şi hărţuirii;
 Crimei organizate;
 Terorismului, deturnării şi luării de ostatici;
 Războaielor, conflictelor sociale şi tulburărilor politice şi religioase;
 Lipsei de protecţie publică şi instituţională.
72
Protection et sécurité des touristes. Mesures pratiques pour les destinations, OMT, Madrid, 1997, pag. 17
167
O disfuncţionalitate a turismului şi a sectoarelor conexe (tranport, comerţ cu amănuntul
etc.) poate pune în pericol securitatea personală a vizitatorilor, integritatea lor psihică şi
interesele lor economice referitoare la:73
- probleme în sistemul de securitate al aşezărilor turistice (incendiu, erori de construcţie, lipsa
de protecţie antiseismică);
- încălcarea normelor sanitare şi pe cele de protejare a mediului ambiant;
- lipsa protecţiei împotriva criminalităţii şi delicvenţei;
- frauda la nivelul acordurilor comerciale;
- nerespectarea contractelor;
- grevele personalului.
Călătorii sau vizitatorii pot ei înşişi contribui, în sens negativ, la propria protecţie şi
securitate. Cauzele pot fi:
 practicarea unor activităţi sportive şi de divertisment periculoase, consum excesiv de
alimente şi băuturi;
 existenţa prealabilă a unei stări precare de sănătate care poate afecta călătoria;
 comportamentul vizitatorilor vis-á-vis de populaţia rezidentă şi de regulile locale;
 vizitarea unor zone periculoase;
 pierderea, din neatenţie, a unor efecte personale (documente, bani).
Pot exista şi riscuri psihice în situaţia în care turiştii:
- ignoră caracteristicile naturale ale destinaţiei şi efectele lor;
- nu iau măsuri medicale prealabile necesare (vaccinare, profilaxie);
- nu sunt suficient de atenţi la obiceiurile lor alimentare şi de igienă;
- sunt expuşi unor catastrofe naturale şi epidemiilor.
În scopul organizării protecţiei şi securităţii turiştilor este necesară instituirea unor
colaborări cu alte instituţii şi servicii guvernamentale cu atribuţii în acest domeniu, populaţiile
gazdă ale ţărilor de destinaţie, reprezentanţii industriei turistice şi mass-media. Comunicarea
cu mijloacele de comunicare în masă asupra problemelor protecţiei şi securităţii poate, de
asemenea, contribui la evitarea unor disfuncţionalităţi.
Crearea unui cadru legal care să sprijine protecţia şi securitatea călătorilor este o
responsabilitate naţională primordială.
13.1.1. Prevenirea turiştilor cu privire la stupefiante
73
168
Traficul de droguri încalcă legile naţionale şi internaţionale punând în pericol
sănătatea, protecţia şi securitatea turiştilor, precum şi pe cea a rezidenţilor din ţara receptoare.
Pentru a lupta împotriva acestui flagel trebuie să existe o colaborare intensă între instituţiile
guvernamentale şi organismele specializate din domeniul turismului şi anume:
- Autoritatea Naţională de Turism (A.N.T.);
- oficiile locale de turism;
- poliţia;
- autorităţile sanitare;
- organizaţiile de protecţie a consumatorilor;
- mass-media;
- societăţile de transport şi unităţile hoteliere;
- autorităţile responsabile cu prevenirea drogurilor.
Numeroşi turişti ignoră faptul că, în materie de stupefiante, există legi specifice ţărilor
de destinaţie, pedepsele fiind extrem de diverse (consumul unui anumit stupefiant poate
determina sancţiuni care merg de la amenzi derizorii până la privarea de libertate sau chiar
condamnarea la moarte, în funcţie de legislaţia ţării gazdă).
13.1.2. Starea de sănătate a turiştilor
Într-o călătorie pot apărea diferite probleme de sănătate precum indigestii, toxiinfecţii
alimentare, alergii, infecţii cauzate de maladii transmisibile sau netransmisibile. O călătorie
poate agrava o stare de sănătate precară existentă înaintea plecării. Pot apărea, de asemenea,
accidente de circulaţie sau survenite cu ocazia practicării unor activităţi recreative.
Unele probleme de sănătate se manifestă imediat conducând la decesul turistului sau
pot afecta total sau parţial o călătorie. Altele, precum hepatita sau o maladie sexuală
transmisibilă ca SIDA, nu se manifestă decât după mai multe săptămâni, chiar ani. Călătorii
înşişi pot transmite agenţi patogeni putând contamina locuitorii destinaţiei pe care o vizitează.
Administraţiile naţionale de turism şi societăţile de turism trebuie să desemneze
responsabili cu problemele de sănătate.
Informaţia turistică în materie de sănătate trebuie să fie la dispoziţia vizitatorilor prin
intermediul unor organizaţii publice şi private, cum ar fi:
- reprezentanţii turistici oficiali în străinătate;
- birourile de informare turistică;
- agenţiile de voiaj;
- companiile de transporturi turistice.
169
În bazele de date şi publicaţiile turistice ale acestor organizaţii trebuie să figureze,
întotdeauna, informaţii cu privire la sănătate.
13.1.3. Poliţia
În cadrul activităţilor planificate şi a evaluărilor privind condiţiile de protecţie, poliţia
are responsabilităţi în următoarele domenii:
 servicii de inspecţie (pompieri, igienă);
 societăţi cu profil turistic (hoteluri, restaurante, complexe sportive);
 societăţi de transport şi comunicaţii ;
 instituţii financiare;
 controale preventive anti-incendii şi asupra funcţionării aparatelor de alarmă
şi securitate (cinematografe, muzee, galerii);
 supervizarea importului de stupefiante, arme şi explozive.
Trebuie să existe o colaborare între sectorul turistic şi responsabilii din poliţie, aceasta
putând fi instituită în contextul unui comitet local pentru protecţia şi securitatea turiştilor.
În zonele cu o mai mare afluenţă turistică, poliţia trebuie să crească numărul de patrule
care să vină în sprijinul turiştilor cînd aceştia au nevoie.
13.1.4. Protecţia anti-incendii
Un incendiu poate constitui principalul risc mortal cu care un turist este confruntat
într-un hotel. În decursul ultimilor ani s-au făcut mari eforturi pentru ca toate hotelurile să fie
echipate cu cele mai bune sisteme internaţionale anti-incendiu.
13.1.5. Protecţia consumatorilor; serviciile de reclamaţii pentru turişti
Vizitatorii nu pot fi satisfăcuţi pe deplin decât dacă serviciile oferite sunt de bună
calitate şi se respectă promisiunile făcute. În caz contrar, serviciile de protecţie a
consumatorilor trebuie să intervină pentru a rezolva conflictele.
13.1.6. Asigurarea turistică şi asistenţa în călătorie
Responsabilii din domeniul turismului, la scară naţională şi locală, trebuie să aibă în
vedere o colaborare în organizarea serviciilor de asigurare turistică şi de asistenţă pe timpul
unei călătorii.
Asigurarea de sănătate referitoare la călătorii trebuie înţeleasă ca:
- asistenţă medicală;
- spitalizare;
- repatrierea de urgenţă din motive de sănătate;
- repatrierea corpurilor în caz de decese.
170
Serviciile de asistenţă în timpul unei călătorii permit turiştilor să-şi rezolve
problemele urgente într-un interval de timp cât mai scurt. În general, acestea dispun de o linie
telefonică gratuită de atenţionare permanentă. Ar trebui ca aceste birouri de asistenţă să se
găsească în principalele centre turistice şi urbane.
13.1.7. Problemele de comunicare ale vizitatorilor
Majoritatea turiştilor internaţionali suferă de probleme de comunicare în ţările în care
ei au dificultăţi lingvistice sau de înţelegere a culturii locale. Din această cauză, turiştii pot fi
mai expuşi la problemele de protecţie şi securitate.
13.2. Implicarea sectoarelor industriei turismului în protecţia şi securitatea turiştilor
În general, fiecare componentă a industriei călătoriilor şi turismului are un rol

important, decisiv, în procesul de protecţie şi securitate a turiştilor.
13.2.1. Unităţile de cazare
Principiul de bază în materie de protecţie hotelieră este acela prin care clientul este
responsabil de propria sa securitate. Problemele cele mai frecvente întâlnite în sectorul
hotelier sunr furturile şi deficienţele condiţiilor sanitare, dar cele mai periculoase rămân
incendiile. Dacă este posibil, camerele pentru handicapaţi ar trebui să fie situate în apropierea
recepţiei pentru a facilita evacuarea acestor persoane.
13.2.2. Transportul necesită securitate mai ales din partea călătorilor care utilizează propriile
automobile. Pentru daunele produse de către transportator, responsabilităţile revin acestora în
întregime.
 Aeroporturile şi companiile aeriene
Responsabilii în domeniul turismului din cadrul unei destinaţii turistice împreună cu
responsabilii competenţi în materie de transport şi de securitate, trebuie să se asigure că
aeroporturile şi companiile aeriene sunt echipate cu cele mai adecvate dispozitive de protecţie
şi securitate.
Dintre publicaţiile care explică măsurile specifice, normele internaţionale şi practicile

recomandate în materie de securitate a transportului aerian şi a aeroporturilor pot fi
menţionate următoarele:
- Manualul de Securitate al ICAO asupra protecţiei aviaţiei civile internaţionale contra
actelor de intervenţie ilicită (1991);
- Manualul de politică generală al ACI (Consiliul Internaţional al Aeroporturilor)
(1992);
171
- Stipulaţiile comune asupra aviaţiei pregătite de ACI şi IATA (Alianţa Internaţională
a Transporturilor Aeriene) (1992).
 Călătoria cu maşina
În momentul în care pleacă într-o călătorie, turiştii preferă să conducă propriul
autoturism sau unul închiriat. În acest caz, principalele probleme de protecţie şi securitate sunt
legate de accidente, defecţiuni mecanice şi furturi.
 Circuitele cu autocarul
Sunt numeroşi turiştii care aleg acest gen de călătorie datorită unor avantaje, mai ales
materiale. Aceşti călători sunt adesea persoanele în vârstă sau copiii de vârstă şcolară, deci
capacitatea de reacţie este destul de limitată în caz de accidente.
 Serviciile de taxi
Cea mai mare parte a turiştilor utilizează serviciile municipale de taxi. Calitatea acestor
servicii – amabilitatea, competenţa, nivelul de dezvoltare – contribuie la imaginea unei
destinaţii.
 Vasele de croazieră
A petrece vacanţa într-un vas de croazieră reprezintă unul dintre mijloacele cele mai
sigure de călătorie. Pentru responsabilii locali din turism, aglomeraţiile de persoane în zonele
portuare pot să pună probleme de protecţie şi securitate. Ei trebuie să verifice, împreună cu
autorităţile portuare, diferitele proceduri de transfer a pasagerilor între vas şi oraş.
13.2.3. Unităţile de alimentaţie publică
Riscurile de incendiu, de agresiune şi problemele sanitare cerând concursul serviciilor
de prim ajutor sau de urgenţă sunt exemple tipice de protecţie a restaurantelor şi a altor
unităţi similare.
Unităţile de alimentaţie publică trebuie să dispună de un plan anti-incendiu care să
cuprindă căi de evacuare şi ieşiri în caz de incendiu bine semnalizate. De asemenea, bucătăria
trebuie să fie şi ea echipată cu dispozitive împotriva incendiilor.
Aceste unităţi trebuie să respecte cu stricteţe normele în vigoare în materie de igienă
alimentară şi să participe, fie individual, fie în cadrul asociaţiilor profesionale, la operaţiuni de
supraveghere sanitară, în colaborare cu autorităţile locale din turism.
13.2.4. Organizatorii de voiaje şi agenţiile de voiaj
Aceştia sunt preocupaţi de satisfacerea exigenţelor pieţei care cere insistent mai multă
securitate în locurile de destinaţie turistică şi acordă, din ce în ce mai multă importanţă,
factorilor de protecţie a călătoriilor pe care ei le organizează şi le vând.
172
Organizatorii de voiaje şi agenţiile de voiaj trebuie încurajaţi să includă sistematic în
broşurile lor comerciale recomandări generale şi particulare asupra protecţiei şi securităţii
turiştilor.
Informaţiile transmise turiştilor în materie de protecţie şi securitate îi ajută pe aceştia
să adopte o atitudine obiectivă în ceea ce priveşte riscurile călătoriei şi să evite atitudinea
subiectivă influenţată de presupuneri şi prejudecăţi; să aibă în vedere că protecţia şi
securitatea sunt factori inerenţi ai produselor turistice de calitate şi, totodată, aspecte esenţiale
ale produsului dorit.
13.2.5. Însoţitorii, ghizii şi organizatorii de vizite turistice
Aceşti profesionişti au responsabilitatea de a informa şi sensibiliza turiştii asupra
obiceiurilor locale şi noţiunilor elementare de protecţie şi securitate în timpul excursiilor.
La începutul unei călătorii trebuie să li se dea turiştilor toate informaţiile necesare în
legătură cu protecţia şi securitatea lor. Astfel, turiştii pot fi preveniţi cu privire la riscurile care
pot apărea în unele cartiere dintr-un oraş, cu privire la riscurile de producere a unor avalanşe
sau alte fenomene meteorologice în zonele montane etc.
Sunt importante informaţii precum: numere utile de telefon şi adrese utile ale
ambasadelor şi consulatelor, ale poliţiei, serviciilor de urgenţă.
13.2.6. Administratorii atracţiilor turistice
Administratorii publici şi privaţi ai atracţiilor turistice trebuie să identifice riscurile
potenţiale de protecţie şi securitate şi să elaboreze un plan în acest sens. Trebuie să fie luate
precauţii suplimentare şi particulare în muzee, teatre, săli de expoziţie, pieţe acoperite sau în
aer liber, deci, în toate spaţiile limitate care pot atrage mulţi oameni. Trebuie să fie afişate la
locuri vizibile planurile de evacuare care să semnalizeze clar ieşirile în caz de pericol.
În cazul atracţiilor turistice foarte frecventate ca marile muzee, expoziţii, monumente,
prezenţa gărzilor sau a agenţilor serviciilor de ordine publică este necesară pentru a asigura
controlul şi protecţia.
13.2.7. Organizatorii de conferinţe şi reuniuni
Reuniunile reprezintă o componentă din ce în ce mai importantă a sectorului turistic.
Protecţia şi securitatea sunt factori esenţiali în cazul tuturor reuniunilor şi variază în funcţie de
numărul participanţilor şi de amploarea serviciilor oferite.
Trei grupe principale de interese sunt la originea acestor reuniuni:
- independente;
- organizaţii naţionale;
- organizaţii internaţionale.
173
13.2.8. Informaţiile în materie de securitate şi protecţie a turiştilor
Există numeroase surse de infomare puse la dispoziţia turiştilor înainte şi în timpul
sejurului, de unde şi multitudinea suporturilor de propagandă.
Organismele internaţionale precum şi autorităţile guvernamentale şi publice, în
general, sunt responsabile, alături de industria privată, să difuzeze informaţii cu privire la
protecţia şi securitatea turiştilor.
Instituţiile guvernamentale şi organismele internaţionale transmit informaţii cu privire
la posibilele perturbaţii ale turismului precum catastrofe naturale, conflicte sociale sau atacuri
teroriste, întreruperi ale serviciilor de transport, epidemii sau alte ameninţări sanitare.
Adminstraţiile naţionale de turism, oficiile regionale şi locale de turism, cluburile
automobilistice şi agenţiile private de informare turistică trebuie să integreze în materialul lor
de promovare informaţii actualizate în materie de protecţie şi securitate a destinaţiei
cuprinzând, printre altele, legi, reglementări şi practici care pot fi utile pentru turişti. Aceste
informaţii trebuie să fie transmise agenţiilor de voiaj, reprezentanţilor comerciali, jurnaliştilor
specializaţi.
Societăţile de transport, hotelurile, sistemele de rezervări electronice, agenţiile de voiaj
trebuie, de asemenea, să furnizeze informaţii clienţilor lor în materie de protecţie şi securitate.
13.3. Impactul evenimentelor de la 11 septembrie din Statele Unite ale Americii asupra
fenomenului turistic
La data de 11 septembrie 2001, în Statele Unite ale Americii (SUA), mai multe grupuri
de terorişti au deturnat patru avioane civile americane transformându-le în adevărate bombe,
două dintre ele lovind clădirea World Trade Center din New York şi un altul o aripă a clădirii
Pentagonului din Washington D.C. Al patrulea avion a căzut pe un câmp din Pennsylvania,
ratând probabil o altă ţintă. Turnurile „gemene” ale World Trade Center s-au prăbuşit, latura
atinsă a Pentagonului a fost complet distrusă şi mii de oameni nevinovaţi au murit în numai
câteva ore. Într-o perioadă de timp de ordinul minutelor au fost produse pagube de miliarde de
dolari. Toţi cei care au fost martorii evenimentelor, fie în mod direct, fie prin intermediul
transmisiunilor televizate, îşi vor aminti cu siguranţă de această catastrofă ca de unul dintre
cele mai negre momente din istoria omenirii.
Ca urmare a acestor atacuri, industria turistică şi transportul aerian au înregistrat

scăderi considerabile, atât în ceea ce priveşte numărul de călători cât şi în ceea ce priveşte
încasările. În lunile ce au urmat, un număr important de lucrători în turism şi în activităţile
174
conexe şi-au pierdut locul de muncă. Organizaţia Internaţională a Muncii a furnizat informaţii
potrivit cărora, după atacurile teroriste de la 11 septembrie, pe plan mondial, aproximativ 6,6
milioane de oameni au rămas fără locuri de muncă.74
După ce în primele opt luni ale anului 2001 industria turistică a evoluat pe o linie
ascendentă, înregistrând o creştere de 2,5-3% faţă de anul 2002, în ultimele patru luni după
atentate s-au produs schimbări majore în această privinţă. Astfel, anul s-a încheiat cu o
scădere de 0,5% a numărului de turişti. În anul următor, s-a înregistrat o creştere a numărului
de sosiri de turişti cu 2,7% depăşindu-se pentru prima oară pragul de 700 de milioane, şi o
creştere a încasărilor cu 2%. Turismul a dovedit astfel că este o industrie relativ stabilă ce îşi
poate reveni după situaţii de criză.75
Datele statistice disponibile pentru anul 2003 arată că industria turistică se află încă
sub influenţa unui climat geopolitic tensionat în condiţiile în care economia lumii este într-o
perioadă de criză. În luna martie se înregistrează o scădere a numărului de sosiri cauzată de
izbucnirea conflictului din Irak, iar în aprilie mai multe regiuni ale lumii precum Asia şi
Canada au fost afectate de epidemia Sindromului Respirator Acut Sever (SARS).
Evoluţia anormală a fenomenului turistic din aceşti ultimi ani a fost determinată nu
numai de descreşterea numărului de călători ci şi de schimbarea preferinţelor turiştilor pentru
anumite destinaţii. În urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie a început să se manifeste în
rândul călătorilor aşa-numita „frică de zbor”. Consecinţele au fost imediate şi anume, pe lângă
scăderea numărului de pasageri în transportul aerian şi orientarea turiştilor spre destinaţii mai
apropiate de casă, ei s-au orientat spre utilizarea, cu precădere, a mijloacelor de transport
rutiere şi feroviare. Durata călătoriilor s-a micşorat iar turiştii au început să opteze pentru
unităţi de cazare, altele decât hotelurile care nu erau considerate sigure. Volumul încasărilor
din turism a scăzut cu 1% în anul 2001 faţă de 2000, iar în 2002 s-a înregistrat o creştere
nesemnificativă de doar 0,3%.
Transportul aerian, principala activitate conexă a turismului a primit o grea lovitură în
urma acestor evenimente. Companiile aeriene s-au văzut obligate să reducă numărul rutelor, a
serviciilor pe care le ofereau, să crească securitatea la punctele vamale astfel încât să fie redus
riscul unor noi atentate. Un efect negativ a fost reducerea timpului de întoarcere a aeronavelor
ceea ce a afectat pasagerii care aveau conexiuni şi, în consecinţă, nu aveau timp pentru a
rezolva toate formalităţile necesare îmbarcării. De asemenea, asupra companiilor de asigurări
74
www.rnw.nl.
75
www.hotel-online.com
175
evenimentele de la 11 septembrie au avut un efect devastator în sensul că, imediat, acestea au
anulat contractele încheiate cu companiile de transport aerian şi cu alte societăţi aviatice. Plata
acestora către companiile ce au fost implicate în actele de terorism a fost acoperită în totalitate
până la sfârşitul lunii mai a anului 2002. De aceea, apare necesitatea găsirii unei soluţii
convenabile, nereziliabilă şi globală în ceea ce priveşte asigurarea în transportul aerian.
Declinul s-a manifestat în principal în SUA, dar a afectat şi companii de transport
aerian din alte regiuni ale lumii. Conform unui raport elaborat de Departamentul pentru
Transport al acestei ţări, în speţă, Biroul de Statistică, în anul 2001 s-a înregistrat prima
scădere anuală din ultimul deceniu. În SUA, numărul pasagerilor şi al zborurilor a crescut an
de an începând cu 1991. După o evoluţie normală până în luna august 2001, în ultimele patru
luni ale aceluiaşi an s-a înregistrat o scădere cu 20% a numărului de pasageri faţă de aceeaşi
perioadă a anului precedent, adică în anul 2001 622 milioane de pasageri s-au îmbarcat la
bordul a 8,8 milioane de zboruri, faţă de anul 2000 când s-au înregistrat 666 milioane de
pasageri şi 9 milioane de zboruri. Marile companii aeriene americane, cu venituri anuale de
peste 1 miliard $, au avut mari dificultăţi raportând scăderi ale numărului de pasageri cu 7,4%.
În cazul United Airlines şi Delta Airlines scăderile au fost de 10% pentru numărul de pasageri
transportaţi faţă de anul precedent.76
În Europa, datele statistice cu privire la activitatea companiilor aeriene în anul 2002
comparativ cu 2001 au relevat faptul că există diferenţe de la o zonă la alta. Astfel, ţările din
vestul şi centrul Europei au avut scăderi ale numărului de pasageri cuprinse între 1% şi 6%
(exemplu: Anglia: 1%, Franţa: 1%, Germania: 3%, Elveţia: 6%, Italia: 2% etc.). În ţările
nordice s-au înregistrat diminuări ale numărului de pasageri cuprinse între 5% şi 7%, în timp
ce ţările estice au înregistrat creşteri precum România: 3%, Bulgaria: 1%, Rusia: 13%, Turcia:
5% etc.
Evenimentele de la 11 septembrie au generat o reacţie în lanţ, afectând cele mai
importante sectoare ale economiei mondiale. În prezent se încearcă găsirea celor mai bune
soluţii pentru depăşirea perioadei de criză deoarece pe lângă faptul că turiştii îţi amână
călătoriile sau chiar renunţă la acestea, întreprinzătorii din turism se confruntă cu creşterea
costurilor în scopul îmbunătăţirii măsurilor de securitate. Anumite state, cum ar fi Egiptul,
sunt foarte vulnerabile în ceea ce priveşte efectele terorismului asupra turismului deoarece
acesta este o ramură importantă a economiei acestor ţări. La data de 17 noiembrie 1997, un
atac terorist îndreptat asupra turiştilor ce vizitau Templul lui Hatshepsut din Luxor a provocat
76
www.bmwe.org
176
mari pierderi economiei egiptene. Numărul sosirilor de turişti străini a scăzut cu 13,8% în anul
1998 faţă de 1997, iar volumul încasărilor din turism s-a redus cu 45,5%.77
Atacurile teroriste din Bali, care au avut loc în luna octombrie a anului 2002 au afectat
întreaga Asie de Sud-Est, stopând practic fluxurile turiştilor australieni şi japonezi care
obişnuiau să-şi petreacă timpul liber în zonă. Pentru anul 2003 Banca Mondială estima
scăderea numărului de locuri de muncă cu aproximativ 360 000. În prezent, numeroşi locuitori
din Bali se străduiesc să trăiască deasupra nivelului sărăciei.
Cuba, într-o perioadă în care încerca să-şi revină după zece ani de austeritate, se
confruntă şi ea cu un regres economic cauzat de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Potrivit ministrului turismului din această ţară, 20 din cele 255 de hoteluri de pe insulă şi-au
închis porţile, iar o treime din cele 36 000 de camere de hotel disponibile sunt vacante.
Aceleaşi efecte şi-au făcut simţită prezenţa şi în ţări precum Caraibe şi Mexic. În Jamaica,
spre exemplificare, după ce SUA a suspendat liniile aeriene spre această destinaţie, compania
naţională Air Jamaica a înregistrat într-o singură săptămână pierderi de 4 milioane $.78
Mai greu de evaluat şi cuantificat sunt daunele morale, respectiv impactul negativ
asupra societăţii, asupra comunităţilor locale dar şi internaţionale. Aceste fapte reprobabile,
criminale, au fost aspru criticate de către organizaţiile internaţionale, de mass-media, de
organizaţiile guvernamentale şi şefii de stat ai diferitelor ţări ale lumii.
La nivel internaţional au fost adoptate o serie de măsuri pentru combaterea
terorismului şi pentru atenuarea efectelor acestuia asupra zonelor afectate. Conflictele armate
din Afganistan şi Irak au reprezentat o metodă directă de combatere a terorismului. Se
încearcă descoperirea şi blocarea resurselor financiare ale diferitelor organizaţii teroriste,
precum şi vastele reţele operaţionale ale acestora. S-au aplicat restricţii în ceea ce priveşte
libera circulaţie a persoanelor în diverse zone ale lumii. Este însă foarte greu de stabilit în ce
măsură aceste acţiuni sunt eficiente, în ce măsură îşi ating scopul.
Evenimentele tragice mai recente precum atentatele teroriste de la Madrid, Spania din
data de 11 martie 2004 arată că nimeni nu este de fapt în siguranţă şi că terorismul nu este nici
pe departe înfrânt. În aceste condiţii, nu numai turismul, ca importantă componentă a
activităţii umane, ca cea mai eficientă şi plăcută modalitate de petrecere a timpului liber, este
ameninţat ci şi umanitatea însăşi. Turismul durabil nu poate să se dezvolte într-un mediu ostil
care nu oferă siguranţă turiştilor. Omenirea nu poate să prospere, să evolueze într-o lume
dominată de haos şi violenţă.
77
www.globaleconomicsgame.com
78
www. hotel-online.com
177
13.4. Ciclul unei catastrofe turistice
Un număr semnificativ de destinaţii turistice au înregistrat incidente grave în domeniul
protecţiei şi securităţii turiştilor, activităţi care au suscitat interesul mijloacelor media precum
catastrofe naturale, acţiuni umane. Efectele unor asemenea evenimente asupra fenomenului
turistic, pe ansamblu, generează următorul ciclu:79
o un incident se produce iar media îl descrie în termeni dintre cei mai sumbri (plaja a
fost în întregime poluată, autobuzul cu turişti a sărit în aer, 100 000 de turişti au fost
paralizaţi de o grevă generală etc.);
o călătorii îşi anulează toate rezervările iar agenţiile de voiaj îşi suspendă vânzările,
activităţile;
o destinaţia turistică în cauză are, în mod subit, pierderi economice: numărul sosirilor de
turişti scade, presa difuzează puţine informaţii, inexacte, exagerând efectele
incidentului;
o destinaţia începe să prezinte propria versiune a faptelor, vorbind din punct de vedere
statistic, aici sunteţi mai în siguranţă decât la voi acasă, aceste fotografii ce prezintă
persoane pe plajă demonstrează că plaja există şi nu este poluată, noile măsuri
adoptate au făcut ca această destinaţie să fie mai sigură ca niciodată etc.);
o timpul, promovarea agresivă, marketingul adecvat – activităţi destul de costisitoare din
punct de vedere financiar – determină revenirea, treptată, a clientelei.
Dacă responsabilii şi agenţii economici din domeniul turistic înţeleg acest ciclu, atunci
sunt în măsură să acţioneze în fiecare etapă reducând, în acest fel, efectele negative.
79
178
CAPITOLUL 14
POLITICI TURISTICE
În majoritatea ţărilor lumii, statul se implică, într-o proporţie mai mare sau mai mică, în
elaborarea politicilor turistice. În funcţie de experienţa agenţilor economici, de nivelul de
dezvoltare a turismului, de structura proprietăţii etc., se pune problema creşterii sau reducerii
rolului statului.80
14.1. Politica turistică a Ciprului

Cipru este cea de a treia insulă a Mării Mediterane după Sicilia şi Sardinia, cu o suprafaţă
de 9 250 km2 şi 790 km de coastă. Relieful este reprezentat de o depresiune centrală – Mésorée,
înconjurată la nord de lanţul muntos Pendadhaktylon şi de Troodhos la sud-est, a cărui altitudine
maximă este de 1 960 m.
Ea are aproximativ 600 000 de locuitori în zonele libere iar din anul 1974, o treime din
insulă este sub ocupaţie militară – 40 000 de soldaţi la care se adaugă un număr aproximativ egal
de colonişti turci. Din această populaţie, cea mai mare parte se concentrează în aglomerările
urbane astfel, 68% din populaţie trăieşte în capitala Nicosia sau în centrale urbane de pe litoral:
Limassol, Larnaka şi Paphos, restul în zonele rurale.
Turismul reprezintă în jur de 42% din încasările totale obţinute din exportul de bunuri şi
servicii în timp ce contribuţia sa la produsul naţional brut este estimată la 21%, acesta
reprezentând principala ramură de activitate. În industria turistică lucrează direct sau indirect
25% din populaţia care execută o activitate remunerată, adică 268 400 persoane. În anul 2002,
insula a primit 2 788 077 de vizitatori81, o cifră care a evoluat rapid de la 0,43 milioane la 1,46
milioane turişti în deceniul 1980-1990, la 1,56 milioane de sosiri în 1990, 1,39 milioane în 1991,
1,99 milioane în 1992, 1,84 milioane în 1993, 2,07 milioane în 1994, 2,25 milioane în 1995, 2,08
milioane în 1996, 2,19 milioane în 1997, 2,35 milioane în 1998, 2,57 milioane în 1999. Această
evoluţie pozitivă se datorează atât unor factori externi dar, mai ales, măsurilor luate de guvern.
86% din totalul turiştilor care sosesc în Cipru provin din ţările europene cu următoarea
distribuţie: 52% din Marea Britanie, 6% din Germania, câte 4% din Suedia şi Elveţia, 3% din
80
Minciu Rodica, Politici în turismul internaţional, Suport de curs, Editura ASE, Bucureşti, 2005, pag. 3
81
Compendium of Tourism Statistics, OMT, Madrid, 2001, pag. 52
179
Grecia etc.; din afara Europei sosesc 4%, în principal din Israel, câte 2% din ţările din Golf,
America, Orientul Mijlociu, Liban etc.82
Cipru are o structură de primire de 84 173 paturi în unităţi de cazare omologate de
Organizaţia de Turism din Cipru, distribuite în 34 122 de camere, cu un grad de ocupare de
aproximativ 55% şi o durată medie a sejurului de 10,6 nopţi. Din capacitatea totală de cazare,
38% se află pe litoral, în estul ţării la Protaras şi Ayia Napa, 34% în sud, la Larnaka şi Limassol
şi 23% în est, la Paphos, restul de 5% în celelalte zone.
Dat fiind climatul agreabil cu ierni blânde şi veri călduroase, aproximativ 300 de zile
însorite/an, industria turistică cipriotă s-a concentrat pe un produs turistic alcătuit din soare, mare
şi nisip (aşa numitul curent „sun-lust”). Însă, în ultimii ani, se constată o schimbare în favoarea
altor forme de turism ca cele axate pe interese particulare precum cel rural, de congrese, sportiv
(mai ales iarna), cultural, agroturism, expediţii în natură şi observarea păsărilor, activităţi care se
pot desfăşura aproape tot timpul anului. Această modificare în opţiunile turiştilor reflectă marea
diversitate de atracţii naturale şi de avantaje ale actualei insule Cipru.
Dezvoltarea turistică relevă responsabilitatea Organizaţiei de Turism din Cipru, un
organism semi-public plasat sub tutela Ministerului Comerţului, Industriei şi Turismului.
Există, de asemenea, o cooperare cu alte ministere precum cel al Finanţelor, Biroul de planificare
a economiei naţionale, Ministerul de Interne, cel pentru Amenajarea Teritoriului (regională şi
locală), Ministerul Agriculturii, Resurselor Naturale şi Mediului cu privire la problemele generale
legate de mediu şi la activităţile care afectează mediul.
Colaborarea şi participarea directă a populaţiei locale sunt indispensabile pentru punerea
în practică a deciziilor luate în materie de amenajare. Cooperarea este constantă şi cu sectorul
privat, a cărui participare activă şi contribuţie pozitivă la dezvoltarea industriei turistice este
recunoscută. Este de notat faptul că, în timp ce asistăm la un progres extrem de rapid al
numărului de stabilimente de cazare construite de sectorul privat, sectorul public este relativ lent
în construirea infrastructurii.
Dezvoltarea turistică a Ciprului în perioada ce a urmat invaziei insulei a parcurs trei
etape:
1. etapa 1974-1981, aceea a planurilor economice de urgenţă. După anul 1974 în cursul căruia
infrastructura specifică a căzut în mâna forţelor de ocupaţie, guvernul a depus importante eforturi
82
Développement touristique durable, Conseil de l'Europe, Germania, 1996, pag. 34
180
în scopul relansării economice, în particular a industriei turistice. Principalele obiective au
fost83:
- readucerea Ciprului pe harta turismului mondial;
- amenajarea de paturi suplimentare pentru primirea turiştilor;
- construirea infrastructurilor conexe;
- dezvoltarea turismului interior (domestic);
- coordonarea turismului cu celelalte planuri de dezvoltare pe ansamblu;
- prelungirea sezonului turistic.
Dacă obiectivele de natură economică erau esenţiale pentru acea perioadă, cu siguranţă că
problemele legate de mediu erau de o importanţă capitală dacă se dorea asigurarea unei dezvoltări
durabile în viitor. Capacitatea de primire a zonelor turistice, raportul dintre turişti şi populaţia
locală şi dintre protejarea şi valorificarea mediului, au fost termeni folosiţi în formularea
politicilor şi programelor de dezvoltare turistică;
2. 1982-1990, perioadă în care turismul a înregistrat ritmuri mari de creştere, în medie între 20-
22%/an datorită luării unor măsuri mai ales de natură juridică şi fiscală. Însă, creşterea rapidă a
acestuia a determinat şi apariţia unor efecte negative precum:
- construcţiile impozante au fost ridicate de-a lungul coastei împiedicând contactul
vizual şi relaţia funcţională dintre mare şi zonele înconjurătoare (construcţii foarte
apropiate de mare, zgârie nori);
- dificultăţi de acces în zonă pentru automobile şi pietoni datorită prezenţei continue a
proprietăţilor funciare de-a lungul coastei;
- lipsa, de-a lungul coastei, a spaţiului necesar publicului larg;
- apariţia fenomenului de suprapopulare a numeroase plaje (Ayia Napa, Protaras), unde
raportul dintre turişti şi populaţia locală a atins nivele apropiate de saturaţie, mai ales
în vârf de sezon, fapt agravat şi de afluxul de vizitatori veniţi din alte regiuni ale
insulei, precum Nicosia, pentru a-şi petrece week-endul pe plajă;
- creşterea constantă a preţurilor terenurilor situate de-a lungul coastei ceea ce a condus
la o ofertă insuficientă în raport cu cererea;
- dispariţia terenurilor agricole fertile în favoarea turismului. De aceea, au apărut
conflicte în materie de ocupare a pământului între sectorul industrial şi cel turistic;
83
*** Développement touristique durable, Conseil de l'Europe, Germania, 1996, pag. 35
181
- apariţia fenomenului de eroziune costieră datorită construcţiei unor edificii foarte
aproape de mare dar şi a barajelor de-a lungul rivierei din zonele înconjurătoare;
- presiunea excesivă exercitată asupra resurselor şi, mai ales, lipsa apei în perioadele cu
puţine precipitaţii;
- poluarea aerului, apei şi solului; poluarea sonoră; probleme de evacuare a apelor uzate
şi a deşeurilor; o intensă circulaţie a automobilelor şi a vapoarelor de agrement pe
mare etc.;
- construirea, de-a lungul coastei, a numeroase structuri, fie pentru protejarea acesteia
împotriva eroziunii, fie în scopul creşterii dimensiunii plajelor, a „desfigurat” litoralul
perturbând, în unele cazuri, ecosistemul regiunii;
- în scopul protejării peisajului şi a mediului ambiant, în general, dar şi datorită
agravării dificultăţilor de circu laţie a automobilelor, a apărut necesitatea construirii
de noi rute de deplasare, fie pietonale, fie rutiere. Impactul vizual negativ asupra
naturii se datorează multiplicării de-a lungul drumurilor a panourilor de semnalizare
rutieră sau publicitare;
- presiunea exercitată pentru continuarea dezvoltării şi exploatării funciare în interiorul
sau în jurul siturilor istorice în măsura în care terenurile erau, în cea mai mare parte,
proprietate privată. Conflictele apărute în ocuparea terenurilor din jurul acestor atracţii
turistice a determinat construirea de noi structuri pe terenurile adiacente. Lipsa
mijloacelor financiare pentru achiziţionarea terenurilor şi protejarea siturilor a agravat
problemele apărute;
- modificarea obiceiurilor sociale şi a tradiţiilor populaţiei locale din zonele gazdă
datorită prezenţei într-un număr ridicat a turiştilor. De exemplu, la Ayia Napa,
raportul dintre populaţia locală şi vizitatori este, în plin sezon, de 1 la 14;
- distrugerea patrimoniului arhitectural al satelor prin programele de reconstrucţie fără a
se ţine cont de valorile tradiţionale;
- îmbătrânirea şi diminuarea populaţiei rurale. Tinerii sunt tot mai atraşi de aglomerările
de pe litoral şi datorită faptului că ei găsesc mai uşor de lucru. În paralel, se
accelerează procesul de urbanizare;
În paralel, turismul a avut şi efecte pozitive:
182
- încasările din turism au permis puterilor locale să finanţeze proiecte necesare
asigurării unui trai decent rezidenţilor;
- renaşterea artelor şi a profesiilor tradiţionale. Satele izolate sau necunoscute devin,
graţie turismului, centre de interes şi puncte de atracţie;
- o ameliorare generală a nivelului de trai;
- o relansare a activităţilor culturale;
- o diversificare a locurilor de muncă;
- contactul cu diverşi vizitatori, de culturi diferite, constituie pentru populaţia gazdă o
experienţă de îmbogăţire.
În cursul acestei perioade, lipsa infrastructurii şi a serviciilor, presiunea exercitată asupra
resurselor, distrugerea componentelor mediului, în numeroase cazuri chiar degradarea calităţii
vieţii, poluarea sub toate formele posibile, în plus, absenţa unei politici coerente de protecţie a
mediului, sunt tot atâtea elemente care au avut repercursiuni majore asupra formulării politicilor
ulterioare de dezvoltare.
De asemenea, s-a recunoscut că este extrem de necesară sensibilizarea publicului cu

privire la mediul ambiant ce trebuie protejat şi luarea măsurilor de prezervare a zonelor sensibile
şi vulnerabile din punct de vedere ecologic. Autorităţile au luat măsuri pentru diversificarea şi
îmbogăţirea produselor turistice în paralel cu atenuarea presiunii exercitate asupra zonelor de
coastă şi reorientarea fluxurilor turistice către alte regiuni ale insulei sau către alte forme de
turism.
O mare parte dintre problemele actuale de mediu ale insulei se datorează politicilor
macroeconomice din trecut care nu au ţinut cont de resursele naturale ce au fost eronat evaluate
iar publicul şi sectorul privat nu au fost incitaţi să adopte un comportament de protejare a
mediului.
De aceea, în anul 1989, ca urmare a unor probleme de mediu extrem de grave, a apărut
necesitatea introducerii unor măsuri şi politici drastice în domeniu;
3. iunie 1989 a reprezentat debutul celei de-a treia etape odată cu adoptarea Moratoriului asupra
dezvoltării turistice în toate regiunile costiere care să dea autorităţilor timpul necesar pregătirii
politicii naţionale de dezvoltare turistică. Măsurile adoptate de guvern în noiembrie 1990 au fost
următoarele:
183
- adoptarea legii urbanismului şi a amenajării teritoriului;
- punerea în practică a noii politici de dezvoltare turistică.
Odată cu adoptarea legislaţiei privind urbanismul şi amenajarea teritoriului, problemele de
mediu au devenit prioritare. Amenajarea şi planificarea au fost încurajate la trei niveluri:
naţional, regional şi local. Planurile locale, schemele de amenajare regională şi Declaraţia cu
privire la politica de dezvoltare rurală sunt, şi în prezent, în vigoare. Ca urmare, orice proiect de
amenajare trebuie să primească un aviz care să-i permită să fie pus în practică.
Dezvoltarea turistică se înscrie în cadrul programului de dezvoltare de ansamblu a insulei.

Toate zonele de coastă, cele cu frumuseţi naturale, siturile şi edificiile ce aparţin patrimoniului
istoric sau cultural, beneficiază de o protecţie adecvată. Au fost puse în practică măsuri de
protejare a zonelor sensibile, inclusiv declararea a trei parcuri naţionale (Akamas, Troodhos şi
pădurile de la Cavo Greco). Este în studiu posibilitatea amenajării unor asemenea parcuri şi în
alte zone ale ţării.
Nouă politică de dezvoltare turistică a recunoscut în mod egal necesitatea protejării dar şi
a valorificării mediului natural, cultural şi social. Au fost enunţate norme minimale care trebuie
să fie respectate de către noile proiecte de amenajare ce trebuie să se armonizeze cu mediul în
care urmează a fi construite. În fine, au fost adoptate programe de încurajare a altor forme de
turism şi de dezvoltare a turismului în alte regiuni, noncostiere.
Dezvoltarea durabilă presupune să lăsăm generaţiilor viitoare un patrimoniu natural cel

puţin egal din punct de vedere cantitativ şi calitativ cu cel pe care l-am moştenit de la generaţiile
anterioare. De aceea, Cipru a luat măsuri de evitare a utilizării resurselor neregenerabile sau a
celor regenerabile într-un ritm mult mai rapid decât capacitatea lor de a se reface.
Un turism durabil trebuie să vizeze armonia între obiectivele fundamentale inerente

dezvoltării turistice, satisfacerea nevoilor generaţiilor viitoare şi protejarea dreptului lor la creaţie.
Aceste obiective sunt următoarele:
- bogăţia economică;
- bunăstarea subiectivă;
- satisfacerea optimală a nevoilor turiştilor;
- o cultură sănătoasă;
- protecţia resurselor şi conservarea naturii.
184
În general, prin turism durabil se înţelege practicarea tuturor formelor de turism care:
 respectă mediul;
 asigură conservarea pe termen lung a resurselor naturale şi culturale;
 din punct de vedere social şi economic este acceptabil şi echitabil.
În acest context, autorităţile cipriote au depus un efort considerabil şi au acordat o atenţie
deosebită dezvoltării turismului rural, mai ales a agroturismului care a semnificat pentru această
insulă dezvoltarea zonelor rurale, prin luarea unor măsuri de relansare şi de valorificare a vieţii la
ţară. Adică, pe de o parte, restabilirea şi valorificarea spaţiilor şi a edificiilor publice şi
deschiderea lor spre vizitare, iar pe de altă parte, reconstruirea proprietăţilor private şi folosirea
lor în mod rentabil, compatibil cu viaţa rurală.
Cipru s-a străduit să promoveze şi ecoturismul, turismul în natură (care presupune

admirarea şi studierea faunei şi florei, aprecierea caracteristicilor culturale trecute şi prezente ale
regiunilor vizitate), luând următoarele măsuri:
- inventarierea şi protejarea zonelor cu frumuseţi naturale şi integrarea lor în parcuri

naţionale sau alte tipuri de zone protejate;
- amenajarea de poteci pentru plimbare corect balizate şi comunicarea de informaţii cu
privire la caracteristicile naturii, faunei, florei şi istoriei zonelor pe care le vizitează
turiştii;
- marcarea pe hărţi a punctelor de interes accesibile în zonele rurale;
- limitarea activităţilor de construire sau a tuturor formelor de intervenţie umană şi
desfăşurarea acelor activităţi care să respecte calitatea mediului şi caracteristicile
ecologice ale fiecărei regiuni în parte.
Statul cipriot a încurajat practicarea şi altor forme de turism precum:
- turismul cultural, care presupune, printre altele, interesul pentru arheologie,
încurajându-se în acest fel vizitarea muzeelor arheologice şi istorice sau ale siturilor
arheologice sau istorice, Cipru fiind o insulă cu un bogat trecut istoric;
- turismul de congrese este un sector care se dezvoltă rapid. Instalaţiile destinate să
răspundă nevoilor acestei categorii de vizitatori au fost amenajate atât de sectorul
public cât şi de cel privat. Majoritatea hotelurilor oferă instalaţii şi mijloace de o
calitate satisfăcătoare pentru a răspunde dorinţelor acestui segment de piaţă. Centrul
185
internaţional de conferinţe de la Nicosia este cel mai important centru de congrese al
ţării;
- turismul sportiv este şi el încurajat în zonele în care există terenuri necesare
practicării acestei forme de turism. Practicarea sportului în Cipru nu are un caracter
sezonier mai ales că multe echipe străine vin aici, iarna, pentru cantonamente,
deoarece clima este mult mai blândă decât în ţările de origine, în aceeaşi perioadă a
anului;
- golful este în Cipru un sport relativ nou, existând deja două terenuri care corespund
normelor desfăşurării de competiţii internaţionale. Se prevede amenajarea unui
total de şase terenuri de golf pe insulă;
- dezvoltarea turismului nautic este unul dintre obiectivele majore ale politicii de
diversificare a activităţii turistice în Cipru. Un nou program de extindere a porturilor
de agrement a fost aprobat de către guvern astfel încât trei asemenea porturi, două la
Famagusta şi unul în regiunea de coastă de la Paphos cu o capacitate totală de 3
000 de posturi de amarare vor fi amenajate. Programul vizează construirea unor
porturi cu capacităţi diferite şi care să ofere servicii diverse astfel încât litoralul să fie
echipat cu o reţea completă de instalaţii nautice;
- deschiderea unor noi centre de informare şi publicarea unor broşuri şi a altor
materiale de informare turistică. Aceste centre pot lua forma unor ecomuzee sau a
unor expoziţii sau conferinţe pe diferite teme ecologice.
Turismul trebuie să se afle pe primul loc în cadrul planurilor de dezvoltare a Ciprului,
fiind necesară o planificare şi o dezvoltare turistică durabilă în scopul satisfacerii nevoilor
prezente şi viitoare ale turiştilor dar şi ale populaţiei gazdă.
14.2. Politica turistică a Serbiei

Serbia este situată în partea sudică a Europei având o populaţie totală de 9 779 000
locuitori şi o suprafaţă de 88 361 km2 . Capitala ţării este la Belgrad care are aproximativ 2
milioane de locuitori. În prezent, guvernul sârb are următoarele obiective:
- reforme democratice;
- economie de piaţă;
- respectarea legilor;
186
- integrarea la nivel regional, european şi mondial;
- societatea civilă.
Situaţia actuală a ţării este marcată de eforturile de armonizare a legislaţiei cu standardele
europene, aplicarea unor reforme legale în toate domeniile, integrarea în organizaţiile
internaţionale, îmbunătăţirea standardului calitativ de viaţă, asigurarea unei stabilităţi economice
şi calmarea tensiunilor politice din regiune. În acest context, turismul este unul dintre priorităţile
de dezvoltare a Serbiei, el bazându-se pe natură, cultură, popor şi poziţia geostrategică.
Turismul sârbesc în date şi cifre în perioada 1990-2001

Tabelul nr.14.1.
Traficul turistic şi încasările din turism
Indicatori 1990 2000 2001*
Numărul de paturi 116 462 91 687 92 490
Numărul de turişti (în mii) 3 949 2 166 2 129
Numărul de înnoptări (în mii) 11 467 7 668 7 195
Încasările din turism (milioane $) 414 26 39
Cazarea
Indicatori 1990 2000 2001*
Numărul de paturi 116 462 91 687 92 490
Numărul de hoteluri 252
Numărul de moteluri 96
Complexe de vacanţă 305
Numărul de angajaţi 80 000 ceea
ce reprezintă 3% din totalul angajaţilor din republică
Structura furnizorilor
Tipuri de furnizori 1990 2000 2001
Alimente şi băuturi 2 500
Alte componente ale sectorului 1 500
călătoriilor
Total 4 000
Contribuţia la PIB a turismului este 2,3%
Sursa: Rural Tourism în Europe: Experiences, Development and Perspectives, OMT, Madrid, 2004, pag. 22
* în anul 2001 regiunea Kosovo nu a fost inclusă
Din analiza tabelului nr. 14.1. se constată o evoluţie descrescătoare în cazul tuturor
datelor prezentate, războiul din Yugoslavia fiind motivul principal şi pentru neincluderea
provinciei Kosovo în aceste statistici.
Produsele turistice ca şi formele de turism posibil de practicat în Serbia sunt numeroase

şi diverse după cum urmează:
o urban;
o balnear;
o cultural;
187
o deltaic. Dunărea parcurge pe teritoriul sârbesc 588 de kilometri navigabili, ea facilitând
practicarea turismului nautic, a pescuitului şi vânătorii, vizitarea a două parcuri naţionale
prin care trece acest fluviu, vizitarea unor rămăşiţe ale civilizaţiei preistorice Vinca,
Starcevo etc., a unor regiuni viticole, a unor mânăstiri şi fortăreţe;
o montan. Sunt binecunoscute centrele de schi Kopaonik, Zlatibor, Tara, Divcibare,
Goloija. Întâlnim facilităţi pentru un turism bisezioner, şi de iarnă şi de vară. Există
posibilitatea desfăşurării unor numeroase activităţi în aer liber;
o rural. Se bazează pe cultura, natura şi ospitalitatea populaţiei gazdă, pe stilul de viaţă
tradiţional şi sănătos, pe cele 30 de sate incluse în circuitul turistic, Kovacica fiind un
candidat pentru lista UNESCO;
o vânătoare şi pescuit. Serbia este una dintre zonele cele mai bogate în vânat;
o turismul de evenimente. Aici s-au desfăşurat, anual, 645 de evenimente culturale,
sportive, etnice, locale şi internaţionale;
o sportiv. Mai mult de 60 de oraşe oferă facilităţi sportive, mai mult de 100 de hoteluri şi
moteluri oferă facilităţi pentru recreere. Sunt numeroase săli de sport acoperite şi
neacoperite ce au găzduit diferite campionate;
o de tranzit;
o 50 de muzee, 25 galerii expoziţionale, festivaluri internaţionale, două universităţi;
o 900 facilităţi sportive (multe dintre ele sunt reconstruite sau în construcţie);
o peste 7 000 de paturi în hoteluri;
o facilităţi pentru organizarea de congrese – Centrul de Congrese Sava;
o 13 săli de expoziţie în Belgrad în cadrul unui centru expoziţional;
o cel mai mare aeroport din această parte a Europei;
o un nou port fluvial;
o descoperiri ale unor obiecte romane de acum 2 000 de ani;
o 40 de staţiuni turistice;
o situri arheologice din perioada 7 000-6 000 î.Ch.;
o rămăşiţe ale civilizaţiei romane începând cu secolul 2;
o arhitectură şi fortăreţe Austriece şi Turceşti;
o mânăstiri medievale construite în perioada secolelor 12-17, faimoase pentru frescele lor
pictate;
188
o mânăstirea Studenica şi Sopocani se află pe lista UNESCO;
o artă modernă.
Pentru anul 2020, Serbia şi-a propus următoarele84:
- crearea unor produse turistice competitive;
- dublarea unităţilor de cazare;
- creşterea sosirilor de turişti cu peste 500%;
- obţinerea unor încasări din turism de două miliarde $;
- turismul să reprezinte între 6%-8% din totalul angajaţilor;
- o contribuţie a turismului la PIB de 6%-8%.
În scopul atingerii acestor deziderate, Serbia îşi propune modificări structurale şi
calitative ale legislaţiei, investiţiilor, cooperării internaţionale, marketingului şi promovării.
84
Rural Tourism in Europe: Experiences, Development and Perspectives, OMT, Madrid, 2004, pag. 22
189
CAPITOLUL 15
ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A TURISMULUI
Organizaţia Mondială a Turismului este singura “tribună mondială” pe probleme de

politică turistică reprezentând o sursă practică de cunoştinţe specializate. Ea numără 138 de ţări şi
teritorii şi peste 350 de membrii afiliaţi reprezentaţi de administraţii locale, asociaţii turistice şi
întreprinderi ale sectorului privat, mai ales de companii aeriene, grupuri hoteliere şi agenţii de
voiaj.
O.M.T.-ul, care îşi are sediul la Madrid, este un organism interguvernamental căruia
Naţiunile Unite i-a încredinţat promovarea şi dezvoltarea turismului.
Prin turism, O.M.T.-ul urmăreşte stimularea creşterii economice şi crearea de locuri de
muncă, încurajează protecţia mediului şi a patrimoniului destinaţiilor şi ajută la favorizarea păcii
şi înţelegerii între toate naţiunile lumii.
Acest organism este convins că puterile publice joacă un rol esenţial în turism şi ajută
ţările lumii la maximizarea efectelor pozitive ale turismului – crearea de noi locuri de muncă,
punerea în practică a unei noi infrastructuri, procurarea de valută, etc. – reducând la minim
efectele negative asupra mediului şi societăţii.
Turismul este ramura de activitate care înregistrează cel mai mare nivel de creştere din
lume, şi nimic nu-i anunţă încetinirea în secolul 21.
15.1. Scurt istoric

La originea O.M.T. se găseşte Uniunea Internaţională a Organismelor Oficiale de
Propagandă Turistică creată în anul 1925 la Haga.. După al II-lea război mondial, acest organism
a fost rebotezat în Uniunea Organismelor Oficiale de turism (U.I.O.O.T.) cu sediul la Geneva.
U.I.O.O.T. era un organism tehnic, nonguvernamental care număra 109 organizaţii

naţionale de turism şi 88 de membrii asociaţi, printre care grupuri private şi publice.
Pe măsură ce dezvoltarea turismului a luat amploare, devenind parte integrantă a societăţii
moderne, dimensiunea sa internaţională a crescut, iar guvernele naţionale au început să joace un
190
rol din ce în ce mai important, evantaiul intervenţiilor mergând de la infrastructură la
reglementare.
În anul 1967, membrii U.I.O.O.T. adoptă o rezoluţie de transformare în organizaţie

interguvernamentală abilitată să se ocupe, pentru lumea întreagă, de toate problemele referitoare
la turism şi la cooperarea cu alte instituţii competente, în special cu cele ale sistemului Naţiunilor
Unite ca: Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.), U.N.E.S.C.O. şi Organizaţia Aviaţiei Civile
Internaţionale (ICAO).
O recomandare în acelaşi sens a fost adoptată în decembrie 1969 de către Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite, care a recunoscut “rolul central şi decisiv” pe care U.I.O.O.T.
transformată trebuia să-l joace în domeniul turismului mondial “în cooperare cu organele
competente ale Naţiunilor Unite”.
Rezoluţia a fost ratificată în anul 1974 de către 51 de naţiuni ale căror organisme oficiale
de turism erau membre U.I.O.O.T.
U.I.O.O.T. a fost rebotezată în Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) iar prima
sesiune a Adunării Generale a O.M.T. s-a ţinut la Madrid în anul 1975. Secretariatul s-a instalat
la începutul anului următor (1976) la invitaţia guvernului spaniol care a pus un imobil la
dispoziţia sa pentru sediu.
În anul 1976, O.M.T. a devenit agent de execuţie al Programului Naţiunilor Unite pentru
Dezvoltare (P.N.U.D.) şi, în anul 1977, un acord oficial de cooperare a fost semnat cu O.N.U. de
către organizaţie însăşi.
De atunci, numărul membrilor şi influenţa sa în turismul mondial n-au încetat să crească.
În anul 1997 ea se compunea din 138 de ţări şi teritorii şi mai mult de 350 de membrii afiliaţi
reprezentând administraţii locale, sectorul privat, asociaţii de turism şi unităţi de învăţământ.
15.2. Membrii OMT-ului

O.M.T. are 3 categorii de membri:
- membrii efectivi (Afganistan, Africa de Sud, Albania, Algeria, Germania, Andorra, Angola,
Argentina, Armenia, Austria, Bangladesh, Bénin, Bolivia, Bosnia-Herţegovina, Botswana,
Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Burundi, Combodgia, Camerun, Chile, China, Cipru, Columbia,
Congo, Costa Rica, Coasta de Fildeş, Croaţia, Cuba, Djibouti, Egipt, El Salvador, Emiratele
Arabe Unite, Ecuador, Eritrea, Spania, Etiopia, Federaţia Rusă, Fiji, Finlanda, Franţa, Gabon,
191
Gambia, Georgia, Ghana, Grecia, Grenada, Guatemala, Guineea, Guineea-Bissau, Guineea
Ecuatorială, Haiti, Ungaria, India, Indonezia, Iran, Republica Islamică a Irakului, Israel, Italia,
Jamahiria Arabă Libiană, Jamaica, Japonia, Iordania, Kazahstan, Kenya, Kârgâzstan, Kuwait,
Lesotho, Ex- Republica Yugoslavă a Macedoniei, Liban , Madagascar, Malaezia, Malawi,
Maldive, Mali, Malta, Maroc, Mauritania, Mauritius, Mexic, Mongolia, Mozambic, Myanmar,
Namibia, Nepal, Nicaragua, Niger, Nigeria, Uganda, Uzbekistan, Pakistan, Panama, Paraguay,
Ţările de Jos, Peru, Filipine, Polonia, Portugalia, Republica Arabă Siriană, Republica
Centrafricană, Republica Coreea, Republica Democratică a Congoului, Republica Democratică
Populară Iao, Republica Moldova, Republica Dominicană, Republica Populară Democratică
Coreeană, Republica Cehă, Republica Unită a Tanzaniei, România, Rwanda, Saint-Marin, Sao
Tomé şi Principe, Senegal, Seychelles, Sierra Leone, Slovacia, Slovenia, Sudan, Sri Lanka,
Elveţia, Tchad, Thailanda, Togo, Tunisia, Turkmenistan, Turcia, Ucraina, Uruguay, Venezuela,
Vietnam, Yemen, Zambia, Zimbabwe.
Calitatea de membru efectiv este accesibilă tuturor statelor suverane;
- membrii asociaţi: Antilele Olandeze, Aruba, Flandra, Macao, Madere.
Calitatea de membru asociat este accesibilă tuturor teritoriilor care nu au responsabilitatea
relaţiilor lor externe. Candidatura acestora trebuie să obţină aprobarea prealabilă a statului care îşi
asumă responsabilitatea relaţiilor lor externe;
- membrii afiliaţi formează un larg evantai de organisme şi întreprinderi lucrând fie direct în
sectorul călătoriilor şi turismului, fie în sectoarele conexe. Este vorba de companii aeriene şi de
alte întreprinderi de transport, hoteluri şi restaurante, agenţii de voiaj detailiste, unităţi bancare,
cabinete de consiliere, unităţi de învăţământ, instituţii de cercetare, cabinete de consiliere turistică
locală şi regională şi diverse asociaţii profesionale. Candidatura la calitatea de membru afiliat
trebuie să fie sprijinită de ţara în care este situat sediul candidatului.
O.M.T. este singura organizaţie interguvernamentală la care poate adera sectorul
operaţional. De asemenea, este un loc de întâlnire excepţional pentru discuţii între funcţionarii şi
conducătorii de întreprinderi. Categoria foarte diversă a membrilor afiliaţi ai O.M.T.-ului
participă din plin la activităţile organizaţiei. Între altele, ea are propriul său program de activităţi
care cuprinde reuniuni anuale şi seminarii regionale pe subiecte de studiu speciale, de exemplu,
în anul 1997 problema abordată a fost fiscalitatea în turism.
192
15.3. Domenii de activitate
O.M.T. îşi ajută membrii la reuşita în cea mai importantă ramură de activitate a lumii
contribuind, în nenumărate moduri, la crearea avantajului lor concurenţial. Programul său de
lucru se împarte în şase domenii:
1. Cooperarea în vederea dezvoltării
Transferul ştiinţei “de a face turism” spre ţările în dezvoltare reprezintă una dintre
sarcinile fundamentale ale O.M.T.
O.M.T. – agent de execuţie a Programului Naţiunilor Unite pentru dezvoltare-, aduce
decenii de experienţă în turismul ţărilor din lumea întreagă care au ca scop dezvoltarea durabilă.
Intervenind la cererea statelor membre, O.M.T.-ul obţine finanţări prin intermediul specialiştilor
de prim rang şi execută toate tipurile de proiecte de dezvoltare turistică.
În timpul perioadei financiare 1996-1997, O.M.T. a condus activităţi de dezvoltare în
valoare de 4,4 milioane dolari (EU), în 42 de ţări.
Adesea, proiectele de dezvoltare executate de către O.M.T. înglobează ansamblul
sectorului turistic dintr-o ţară şi necesită numeroase luni de muncă. Acesta a fost şi cazul
elaborării strategiei de dezvoltare ecologică durabilă a insulelor Andaman aflate sub jurisdicţie
indiană, finalizată în anul 1996. Alte exemple de proiecte de lungă durată pot fi:
 Planul director al turismului din Ghana (1996);
 Planul de reconstrucţie şi dezvoltare a Libanului (1997);
 Planul de acţiuni pentru punerea în valoare turistică durabilă a Uzbekistanului
(1997).
Există, de asemenea, proiecte de scurtă durată vizând satisfacerea unor nevoi imediate.
Misiunea de sprijin sectorial desfăşurată în Egipt, în anul 1996, pentru a evalua impactul
economic al turismului este unul dintre exemple. Printre alte proiecte de scurtă durată
semnalăm:
 un proiect pilot de dezvoltare a ecoturismului în Congo;
 sistemul de clasificare a hotelurilor din Ecuador,
 noua legislaţie turistică a Nicaraguei;
 amenajarea şi gestionarea staţiunilor din Maldive;
 analiza transportului aerian în Costa Rica;
 protecţia siturilor istorice din Filipine;
193
 formarea în materie de statistici pentru Emiratele Arabe Unite;
 comercializarea staţiunilor din China.
Lucrând la deschiderea de noi destinaţii turistice şi la ameliorarea celor existente, O.M.T.
reprezintă o legătură esenţială între Est şi Vest, între Nord şi Sud, în scopul transferului de
tehnologie turistică.
Toate proiectele O.M.T. răspund cerinţelor durabilităţii, deoarece avantajele economice

obţinute în urma valorificării turistice a diferitelor ţări ale lumii nu sunt însoţite de o degradare a
mediului înconjurător sau, de o întinare a culturilor locale. Ei doresc, de asemenea, ca şi
comunităţile locale să fie asociate procesului de planificare şi ca ele să aibă partea lor de
prosperitate dată de dezvoltarea turismului;
2. Statistici, observare economică şi studii de piaţă

O.M.T. este cunoscută, mai ales, pentru eforturile sale în vederea demonstrării
importanţei economice a turismului şi pentru statisticile sale cele mai detaliate din lume.
Statele membre, întreprinderile turistice ale sectorului privat, cabinetele de consultanţă,

universităţile şi mediile de informare, cad de acord când afirmă că O.M.T. este sursa cea mai
completă şi fiabilă în materie de statistici şi previziuni privind turismul mondial.
Ea elaborează norme internaţionale necesare evaluării activităţii turistice şi transmiterii de

date statistice. În anul 1993, Naţiunile Unite au adoptat propriile recomandări privind statisticile
turismului, şi, toate ţările lumii sunt chemate să le aplice în totalitate, ceea ce conduce la un
limbaj statistic comun, permiţând destinaţiilor turistice să compare rezultatele obţinute cu cele ale
concurenţei.
Statisticile, analiza şi previziunile vizând activitatea turistică sunt difuzate în fiecare an

prin intermediul unei serii de publicaţii profesionale ce cuprind:
 Anuarul statisticilor turismului;

 Compendiumul statisticilor turismului;
 Barometrul călătoriilor şi turismului (de 3 ori pe an).
Secţiunea “Statistici” a O.M.T. are un serviciu de răspuns rapid care, la cererea
membrilor, oferă date statistice pe măsură. Informaţiile disponibile deţin, sub toate aspectele,
194
datele statistice necesare: sosiri, încasări, înnoptări, mijloace de transport utilizate, durata
sejurului, cheltuieli turistice, ţări şi continente de origine a vizitatorilor.
O bază de date interactive a O.M.T. ce conţine statistici ale turismului şi ediţia electronică
a Tendinţelor pieţelor turistice pe diferite regiuni ale globului pot fi consultate pe site-ul O.M.T.
de pe Internet (www.world-tourism.org) fiind direct transferate în calculatorul utilizatorului.
Aceste servicii sunt cu plată pentru nemembrii, însă, sunt oferite gratuit ţărilor membre şi la
jumătate de preţ ţărilor afiliate.
Măsurarea cu precizie a impactului turismului asupra economiilor naţionale poate da
sectorului respectiv prestigiul pe care îl merită şi poate avea o mai mare influenţă asupra
guvernelor statelor lumii. Este motivul pentru care O.M.T. colaborează cu un grup internaţional
de specialişti în statistică la elaborarea de norme universale necesare comunicării de date
statistice economice privind turismul.
În prezent, O.M.T. pune la punct şi analizează un sistem al contului satelit pentru a
evalua rolul turismului în economia naţională. Observarea economică este asigurată, în aceeaşi
măsură, graţie ediţiei anuale în şase volume a “Tendinţelor pieţelor turistice” care studiază
evoluţia turismului şi factorii care îl influenţează în fiecare din cele şase regiuni ale lumii: Africa,
America, Asia de Est şi Pacific, Asia de Sud, Europa şi Orientul Mijlociu.
Pentru a se şti unde şi cum se va dezvolta turismul în viitor, O.M.T. face previziuni pentru
fiecare regiune a lumii. Seria de şapte volume intitulată “Previziuni ale turismului mondial”
studiază tendinţele fenomenului turistic până în anul 2010. O nouă serie numită “Turism: orizont
2020” duce aceste previziuni până în 2020.
O.M.T. studiază, în aceeaşi măsură, creditele alocate turismului, în special cheltuielile de
promovare, publicând anual un raport denumit “Bugete şi activităţi de promovare ale
administraţiilor naţionale de turism”;
3. Mediu înconjurător, planificare şi finanţare
Secţiunea “Mediu înconjurător” a O.M.T.-ului colaborează strâns cu membrii şi cu alte
organizaţii internaţionale pentru ca punerea în valoare turistică să fie de acum înainte bine
planificată şi administrată în maniera protejării mediului înconjurător natural şi cultural.
Preocuparea ce constă în încurajarea dezvoltării durabile a turismului are un impact
destul de redus. Membrii O.M.T. înţeleg că puterile publice şi sectorul privat trebuie să se
195
asocieze în scopul salvării mediului înconjurător necesar şi generaţiilor următoare dar şi
sectorului turistic pe viitor.
Principalele publicaţii în materie de mediu înconjurător:
 Dezvoltarea unui turism durabil: ghid de intenţie al planificatorilor locali;
 Ceea ce au nevoie să ştie cei care gestionează indicatorii turismului durabil;
 Asanarea împrejurimilor zonelor costaliere. De exemplu: Pavilionul bleu;
 Programul de acţiune “Agenda 21” pentru sectorul călătoriilor şi a turismului;
 Surse multilaterale şi bilaterale de finanţare pentru dezvoltarea turismului;
 Principiile directoare ale amenajării parcurilor naţionale;
 Integrarea împrejurimilor staţiunilor turistice în procesul de amenajare.
Seminariile O.M.T., forumurile asupra investiţiilor, participarea la întâlnirile mondiale
precum şi o serie de manuale servesc la o mai bună cunoaştere a obiectivelor dezvoltării durabile
a turismului. De exemplu, fostul secretar general al O.M.T., Antonio Enriquez Savignac,
asistând la Conferinţa la vârf asupra Terrei de la Rio de Janeiro, a contribuit la includerea
turismului în programul de acţiune “Agenda 21”, ca una dintre rarele ramuri de activitate ce
poate oferi o creştere economică prin intermediul protejării mediului.
În anul 1997, la Conferinţa la vârf asupra Terrei-II desfăşurată la sediul Naţiunilor Unite
de la New York, actualul secretar general al O.M.T., Francesco Frangialli a reafirmat angajarea
O.M.T. –ului în atingerea obiectivelor dezvoltării durabile.
4. Calitatea dezvoltării turistice

Ca urmare a intensificării concurenţei mondiale în turism, calitatea este factorul care
poate determina reuşita sau eşecul. Secţiunea “Calitatea dezvoltării turistice “ a O.M.T. a avut
drept scop ajutarea destinaţiilor membrilor la îmbunătăţirea calităţii pentru a deveni mai
competitive şi pentru a asigura o dezvoltare durabilă.
Această secţiune se ocupă de elementele esenţiale ale calităţii, ţinând cont de:
 competitivitatea în contextul liberalizării schimburilor;

 accesibilitatea, mai ales pentru călătorii handicapaţi;
 securitatea şi protecţia turiştilor;
 normele tehnice.
196
Membrii sunt informaţi cu privire la toate componentele care determină calitatea unei
destinaţii turistice prin intermediul seminariilor regionale şi a publicaţiilor, printre care se numără
“Protecţia şi securitatea turiştilor”, “Consecinţele G.A.T.S. pentru turism şi spre o calitate în
turism: principiile directoare destinate planificatorilor, funcţionarilor şi şefilor de
întreprinderi”.
Serviciile oferite prin intermediul secţiunii “Calitatea dezvoltării turistice “ conţin o

bancă de date cu privire la comerţul serviciilor turistice, un centru de schimb de informaţii
necesar oferirii de sfaturi referitoare la simplificarea şi securitatea activităţii turistice, cu o putere
sporită de supraveghere a prostituţiei copiilor, asociată turismului, ale cărei informaţii sunt
disponibile pe Internet.
Această secţiune este susţinută în egală măsură de cooperarea dintre O.M.T. şi alte
organizaţii internaţionale active în acest domeniu, cum sunt: Organizaţia Internaţională a Poliţiei
Criminale (O.I.P.C.-Interpol), Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Comerţului şi Dezvoltării
(C.N.U.C.E.D.), Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C.), Organizaţia Mondială a Sănătăţii
(O.M.S.) şi Organizaţia Mondială a Vămilor (O.M.D.).
Acţiunea O.M.T.-ului este condusă de o serie de texte directoare adoptate de membrii

organizaţiei:
 Charta turismului şi Codul Turistului;
 Măsuri recomandate pentru securitatea activităţii turistice;
 Pentru un turism accesibil handicapaţilor;
 Informaţii şi formalităţi în materie de sănătate în călătoriile internaţionale;
 Declaraţia O.M.T. asupra prevenirii turismului sexual organizat.
5. Dezvoltarea resurselor umane
Secţiunea “Dezvoltarea resurselor umane” a O.M.T. are ca scop dezvoltarea unei
educaţii şi formarea lucrătorilor în turism astfel încât ei să poată răspunde nevoilor viitoarelor
profesii din turism şi angajaţilor sectorului. Cu concursul celor 40 de centre de educaţie şi
formare care formează o reţea mondială, O.M.T. stabileşte normele mondiale pentru studierea
turismului.
Metoda TEDQUAL (calitatea educaţiei turistice) elaborată de O.M.T., ajută statele

membre şi întreprinderile turistice la evaluarea propriilor nevoi şi la punerea în practică a
197
programelor de formare a noilor efective necesare astfel încât să nu fie depăşite de formidabila
creştere a industriei turistice.
Proba universitară de aptitudine turistică (GTAT), propusă de curând, este un alt mijloc
de încurajare a armonizării programelor de studiu şi de creştere a comparabilităţii internaţionale a
diplomelor în turism.
Secţiunea “Dezvoltarea resurselor umane” a O.M.T. oferă seminariilor regionale de

“Formare a formatorilor” învăţământ la distanţă şi Stagii “Practicum” la sediul O.M.T.-ului
pentru grupuri reduse numeric de funcţionari în turism, ai ţărilor membre.
Problemele educaţiei şi formării turistice sunt aduse în atenţia membrilor printr-o serie
de manuale şi publicaţii profesionale conţinând:
 Formarea formatorilor în turism;

 Iniţierea metodei TEDQUAL pentru calitatea educaţiei şi formarea turistică;
 Capitalul uman în industria turistică a secolului 21;
 Turismul internaţional: perspective mondiale.
6. Comunicare şi documentare
Secţiunea “Comunicaţie” a O.M.T. urmăreşte, în principal, să ofere avantaje, fiind bine

cunoscută importanţa industriei turistice şi utilitatea O.M.T.-ului. Comunicarea cu statele
membre este asigurată cu ajutorul “Noutăţilor de la O.M.T.” publicate din două în două luni şi cu
participarea celor mai mari saloane internaţionale de turism, printre care se numără:
 I.T.B.-Berlin;
 F.I.T.U.R.-Madrid;
 World Travel Market-Londra;
 B.I.T.-Milano
Non-membrii sunt atenţionaţi prin intermediul mass-mediei, presei profesionale de
specialitate şi prin site-ul O.M.T. de pe Internet. O.M.T. ţine zilnic o evidenţă a miilor de
jurnalişti din întreaga lume cu ajutorul căreia organizează întâlniri regulate de informare şi
conferinţe de presă.
198
Un alt scop al secţiunii “Comunicaţie” a O.M.T. este ameliorarea eforturilor de
promovare a statelor membre, în ciuda veritabilelor relaţii cu mass-media. De asemenea, ea
participă la organizarea călătoriilor de presă şi a seminariilor despre relaţiile cu mass-media.
O..M.T. a publicat “Shining în the Media Spotlight” (“Despre focurile mass-media”), un

manual de comunicare ce conţine repertoarul marilor canale media ale principalelor pieţe
emitente de turişti din lume.
Munca şi publicaţiile diferitelor secţiuni ale O.M.T. sunt, în mare parte, dedicate
cunoaşterii membrilor.
Secţiunea “Comunicaţii” editează, de obicei, în fiecare an, 20-30 de titluri. Publicaţiile

O.M.T. sunt vândute prin reţeaua de distribuitori internaţionali. Profitul rezultat din aceste
vânzări se situează anual între 200 000 şi 250 000 dolari (EU), fiind vărsat în fondul general al
O.M.T.
O.M.T. este un centru de documentare în serviciul membrilor şi non-membrilor care va

trebui să devină un adevărat loc de schimb al informaţiilor despre turismul internaţional.
Un personal amabil furnizează, regulat, ultimele noutăţi privind publicaţiile în materie de

turism şi răspunde cererilor membrilor prin dări de seamă ce sunt rezultatul unor cercetări
personalizate, în special în domeniile structurii administraţiilor naţionale de turism,
responsabilităţilor autorităţilor publice şi ale legislaţiei în turism.
15.4. Activităţi regionale
Reprezentanţii regionali ai O.M.T. conduc acţiunile directe care intensifică şi sprijină

eforturile administraţiilor naţionale ale turismului.
Fiecare regiune a lumii –Africa, America, Asia de Est şi Pacific, Asia de Sud, Europa şi
Extremul Orient- are câte un reprezentant în interiorul O.M.T.
La sediul O.M.T. de la Madrid, reprezentanţii regionali au întâlniri la cel mai înalt nivel
cu ţările membre. Ei sunt în deplasare, în mod constant, fiind însă mai mult decât nişte
ambasadori itineranţi.
199
 Ei întâlnesc cei mai înalţi resposabili ai turismului din fiecare ţară, a regiunii
lor, pentru a studia problemele şi a ajuta la găsirea soluţiilor.
 Ei asigură legătura între autorităţile turistice şi “Programul Naţiunilor Unite
pentru Dezvoltare” pentru a pune pe picioare proiectele de dezvoltare stabilite.
 Ei organizează seminarii naţionale pe teme de interes particular pentru o ţară
dată, cum ar fi “Promovarea turismului în Mexic” sau “Ecoturismul în Kârgâzstan”.
 Organizează conferinţe regionale pe probleme cu care se confruntă mai multe
ţări pentru ca statele membre să facă schimburi de experienţă şi să identifice obiective comune.
Exemple: “Securitatea şi protecţia turiştilor în Europa de Est” sau “Transportul aerian şi politica
turistică în Caraibe”.
 Reprezintă O.M.T. la manifestările turistice naţionale şi regionale.
 Se angajează să faciliteze contacte fructuoase între autorităţile turistice şi alte
instanţe, deseori la nivel de preşedinte.
Toate aceste activităţi contribuie la creşterea importanţei administraţiilor naţionale ale
turismului în propriile lor ţări, conducând în acest fel la ameliorarea sectorului turistic al fiecărei
naţiuni în parte.
Cele 16 comisii regionale ale O.M.T. se reunesc cel puţin o dată pe an pentru a discuta
activităţile şi priorităţile organizaţiei pentru viitor. Cu ocazia acestor reuniuni, statele membre şi
membrii afiliaţi participă la o conferinţă pe o temă turistică specifică la care sunt prezenţi
specialişti mondiali de prim rang.
O.M.T. este excepţional de bine plasată pentru a conduce proiecte speciale vizând
promovarea turismului în rândul unui grup de ţări membre, proiectele – Drumul mătăsii şi
Drumul sclavului – executate cu cooperarea Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie,
Ştiinţă şi Cultură (U.N.E.S.C.O.) fiind două exemple.
Drumul mătăsii: a fost lansat în anul 1994 de către O.M.T. în scopul revitalizării cu
ajutorul turismului, a căilor de odinioară pe care a mers Marco Polo şi suita sa, urmat de
caravanele sale. Acest drum se întinde pe 12 000 km din Asia până în Europa. 16 ţări de-a lungul
Drumului mătăsii s-au unit pentru acest proiect: Japonia, Republica Coreea, Republica Populară
Democratică Coreea, China, Kârgâzstan, Pakistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Iran,
Azerbaidjan, Turcia, Georgia, Grecia şi Egipt.
200
Activităţile comune de promovare cuprind o broşură, un film video, călătorii de informare
şi manifestări speciale în cadrul marilor saloane de turism.
Drumul sclavului: a fost lansat în anul 1995, de către Naţiunile Unite, cu ocazia Anului
internaţional al toleranţei şi urmăreşte dezvoltarea turismului cultural în ţările Africii
Occidentale. Obiectivele sale imediate se referă la restaurarea monumentelor, punerea în valoare
a muzeelor de istorie şi lansarea unor campanii comune de promovare pe un număr restrâns de
pieţe emiţătoare de turişti în scopul incitării vizitatorilor străini de a se interesa de trecutul acestor
ţări şi, pentru, bineînţeles, a le descoperi rădăcinile. În viitor, acest proiect ar trebui să fie lărgit şi
să înglobeze naţiuni din Africa Australă şi Orientală ca şi ţări din Caraibe.
15.5. Modul de finanţare al O.M.T.-ului

O.M.T. este finanţată esenţial prin intermediul contribuţiilor membrilor. Cei efectivi
plătesc o contribuţie anuală calculată în funcţie de nivelul de dezvoltare economică al fiecărei ţări
şi de importanţa turismului său.
Membrii asociaţi varsă o contribuţie anuală, în sumă fixă de 20 000 dolari (EU) pe an iar
membrii afiliaţi plătesc 1 700 de dolari (EU) pe an.
Contribuţiile membrilor reprezintă, în general, în jur de 90%, restul provenind din
cheltuielile de sprijin ale P.N.U.D., veniturile din plasamente şi din vânzările publicaţiilor şi a
produselor electronice.
15.6. Modul de funcţionare al O.M.T.-ului

Principalele organe ale O.M.T. sunt:
 Adunarea Generală este organul suprem al O.M.T. Ea se reuneşte la fiecare

doi ani pentru a aproba bugetul şi programul de lucru şi pentru a discuta subiecte de o importanţă
capitală pentru sectorul turistic. La fiecare 4 ani ea alege secretarul general.
Adunarea Generală este compusă din delegaţi care reprezintă membrii efectivi şi membrii
asociaţi care au drept de vot. Membrii afiliaţi şi reprezentanţii altor organizaţii internaţionale
participă aici în calitate de observatori;
 Consiliul executiv este consiliul de direcţie al O.M.T. însărcinat să vegheze

ceea ce organizaţia pune în practică, programul său de lucru şi execută riguros bugetul său. El se
201
reuneşte de două ori pe an fiind compus din 26 de membrii aleşi de Adunarea Generală cu
aprobarea a 51% din membrii efectivi. Membrii asociaţi şi cei afiliaţi participă la reuniunile
Consiliului Executiv în calitate de observatori;
 Comisiile regionale. O.M.T. are şase comisii regionale pentru Africa,
Americi, Asia de Est şi Pacific, Asia de Sud, Europa şi Orientul Mijlociu. Ele se reunesc câte o
săptămână, o dată pe an şi fiecare dintre ele se compune din ansamblul membrilor efectivi şi al
membrilor asociaţi ai regiunii respective. Membrii afiliaţi ai regiunii asistă la reuniunile lor în
calitate de observatori;
 Comitetele specializate ale membrilor O.M.T. dau avizul asupra gestiunii şi
conţinutului programului său. Este vorba de Comitetul de programe, Comitetul bugetului şi
finanţelor, Comitetul de urmărire a statisticilor, Comitetul mediului înconjurător, Comitetul de
sprijin a calităţii şi a Reţelei de Centre de Educaţie;
 Secretariatul este condus de secretarul general Francesco Frangialli care, la
sediul O.M.T. din Madrid, are în subordine circa 80 de funcţionari cu program complet,
însărcinaţi cu punerea în practică a programului de lucru al organizaţiei şi cu satisfacerea nevoilor
membrilor.
Membrii afiliaţi O.M.T. au, la sediu, un secretar executiv cu program complet al cărui
post este plătit de către guvernul spaniol. Un Consiliu consultativ al membrilor afiliaţi se reuneşte
o dată pe an pentru a face recomandări secretariatului în ceea ce priveşte programul.
Secretariatul cuprinde, de asemenea, la Osaka, în Japonia, un birou de sprijin regional

pentru Asia şi Pacific finanţat de către guvernul japonez.
202
CAPITOLUL 16
ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE CU RESPONSABILITĂŢI ÎN SECTOARELE
CONEXE TURISMULUI
Turismul presupune implicarea unui număr apreciabil de persoane fizice şi juridice,

organizaţii şi organisme specifice, ONG-uri, fiecare contribuind, din punctul său de vedere, în
virtutea domeniului de activitate şi al atribuţiilor, la satisfacerea cât mai corectă şi deplină a
dorinţelor turiştilor.
16.1. În domeniul protejării mediului

Acţiunile de protejare a mediului fac obiectul de activitate al mai multor organisme
internaţionale şi regionale.
16.1.1. Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU)
Aceasta s-a înfiinţat la 24 octombrie 1945 având sediul la New York în SUA. El are ca
membrii 188 de ţări. Nu fac parte din ONU următoarele state independente: Elveţia, Tuvalu şi
Vatican. De asemenea, celelalte state care nu fac parte din ONU sunt dependente. Organizaţia are
în componenţă următoarele şase organe:
I Adunarea Generală;
II Consiliul de Securitate;
III Consiliul Economic şi Social;
IV Curtea Internaţională de Justiţie;
V Consiliul de Tutelă;
VI Secretariatul.
ONU are şi cinci consilii regionale, aşa numitele comisii economice şi sociale pentru
Europa, Asia şi Pacific, America Latină şi Caraibe, Africa, Asia de Vest. Există în structura
organizaţiei şi 11 organisme, dintre care, cel ce are atribuţii în domeniul mediului este
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP) înfiinţat în anul 1972, cu
sediul la Nairobi în Kenya şi al cărui Consiliu de guvernare are 60 de membrii. Misiunea sa este
aceea de „a prevedea conducerea şi de a încuraja cooperarea pentru protejarea mediului
203
inspirând, informând şi împuternicind naţiunile şi popoarele lumii să-şi îmbunătăţească
calitatea vieţii fără să compromită stilul de viaţă al generaţiilor viitoare”.3
Director executiv
Secretariatul
Consiliului de
Conducere
Purtător de cuvânt,
Comunicaţii şi
Informare publică
Evaluare şi
supraveghere Managementul şi
Reprezentantul coordonarea programului
directorului executiv
Coordonare
Mobilizarea resurselor
Avertizare Politica de Politica de Tehnologie, Reprezentarea

prematură dezvoltare şi implementare industrie şi şi cooperarea Convenţii
şi evaluare legislaţia economie regională de mediu
Figura nr. 16.1: Structura funcţională a UNEP

Sursa: Annual Report 2000, UNEP, pag. 36
Acest program are, aşa cum reiese din figura nr. 16.1., o reprezentare la scară planetară fiind
vorba de Africa, Asia şi Pacific, Europa, America Latină şi Caraibe, America de Nord şi Asia de
Sud. În subordinea “Avertizării premature şi evaluării” se află Centrul Mondial de
Monitorizare a Conservării – un laborator reprezentativ în domeniul protejării mediului. De
asemenea, sunt semnificative secretariatele programului pentru fiecare convenţie importantă din
domeniu: Convenţia asupra Diversităţii Biologice, Convenţia asupra Comerţului Internaţional cu
Specii Ameninţate, Convenţia asupra Speciilor Migratoare ş.a.
16.1.2. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Învăţământ, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) este o
agenţie specializată din cadrul sistemului ONU (în număr de 15). Convenţia prin care s-a
constituit UNESCO a fost adoptată de către Conferinţa ONU desfăşurată la Londra în noiembrie
1945 şi a intrat în vigoare la 4 noiembrie 1946, 20 de state ratificând-o. În prezent, UNESCO
numără 188 de state membre şi şase membri asociaţi.
3
Annual Report 2000, UNEP, pag. 3
204
Obiectivul său principal este acela de a contribui la menţinerea păcii şi securităţii în
lume promovând colaborarea între naţiuni prin intermediul educaţiei, ştiinţei şi culturii precum
şi comunicarea, colaborarea între naţiuni, în scopul asigurării respectului universal pentru
dreptate, lege, drepturile omului şi libertăţile fundamentale pentru toţi, indiferent de rasă, sex,
limbă sau religie, pe care Charta Naţiunilor Unite le recunoaşte tuturor popoarelor lumii.
Pentru a se achita de această misiune, UNESCO îndeplineşte cinci funcţii principale4 :
1. perspectiva: ce educaţie, ştiinţă, cultură şi comunicare trebuie să existe în viitor?;
2. progresul, diviziunea şi transferul cunoştinţelor: bazându-se în special pe cercetare,
instruire şi formare;
3. acţiuni normative: elaborarea, revizuirea, aplicarea „legilor internaţionale”;
4. expertize efectuate statelor membre pentru politicile şi proiectele de dezvoltare („cooperarea
tehnică”);
5. schimbul de informaţii de specialitate: UNESCO este centrul de culegere şi de difuzare
mondială a informaţiilor specializate prin intermediul documentelor tipărite, şi din ce în ce mai
mult, prin intermediul telematicii.
În rândul preocupărilor pentru protejarea moştenirilor mondiale de orice natură, se
înscrie şi proclamarea de către Adunarea Naţiunilor Unite a unor:
o zile internaţionale (exemplu: 22 aprilie – Ziua Pământului, 5 iunie – Ziua Mediului etc.);
o ani internaţionali. Exemple: - 2000 – Anul internaţional al culturii şi păcii;
- 2001 – Anul Naţiunilor Unite pentru dialog între civilizaţii;
- Anul internaţional al voluntarilor;

- 2002 – Anul internaţional al muntelui;
- Anul internaţional al ecoturismului;
- 2005 – Anul internaţional al microcreditului;
o decenii internaţionale.
Exemple: - 1994-2004 – Deceniul internaţional al populaţiilor autohtone;
- 1995-2004 - Deceniul Naţiunilor Unite pentru educaţie în domeniul drepturilor
omului;
- 1997-2006 – Primul Deceniu al Naţiunilor Unite pentru eliminarea sărăciei;
- 2001-2010 – Deceniul internaţional de promovare a unei culturi a non-violenţei şi
4
www.unesco.org
205
păcii în favoarea copiilor lumii.
De asemenea, UNESCO, prin intermediul Comitetului Patrimoniului Mondial, a elaborat
şi o Listă a patrimonului mondial care cuprinde 1554 de bunuri culturale, 144 de bunuri
naturale şi 23 de bunuri mixte situate în 124 de state membre. Criteriile care stau la baza
includerii proprietăţilor culturale în această listă sunt următoarele:
„monumente: opere arhitecturale, opere ale sculpturii şi picturii monumentale sau structuri de
natură arheologică, inscripţii, peşteri locuite şi combinaţii ale acestora, care sunt de o valoare
universală remarcabilă din punctul de vedere al istoriei, artei sau ştiinţei:
grupuri de construcţii: grupuri de construcţii separate sau conectate, care, datorită arhitecturii şi
omogenităţii sau locului lor în peisaj, sunt de o valoare universală remarcabilă din punctul de
vedere al istoriei, artei sau ştiinţei;
situri: opere ale oamenilor sau opere combinate ale naturii şi omului, şi areale incluzând situri
arheologice care sunt de o valoare universală remarcabilă din punct de vedere istoric, estetic,
etnologic sau antropologic”.
Un anume monument, un grup de construcţii sau situri – aşa cum au fost definite
anterior-trebuie să îndeplinească unul sau mai multe criterii din cele ce urmează a fi prezentate,
ca un test al autenticităţii. Fiecare proprietate nominalizată trebuie:
1. să reprezinte o capodoperă a geniului creativ uman; sau
2. să arate un important schimb al valorilor umane, valabil peste timp, sau în interiorul unei
zone culturale din lume, în dezvoltarea arhitecturii, artei monumentale sau în planificarea
oraşelor şi designului peisajului; sau
3. să poarte o mărturie unică sau cel puţin excepţională a tradiţiei culturale sau a unei
civilizaţii care mai există sau care a dispărut; sau
4. să fie un exemplu excepţional al unei clădiri sau ansamblu arhitectonic sau peisaj care să
reprezinte o etapă semnificativă în istoria umanităţii; sau
5. să fie un exemplu deosebit al colonizării umane tradiţionale sau al utilizării pământului
care este reprezentativ pentru o anumită cultură/culturi, mai ales în momentul în care a devenit
vulnerabilă sub impactul unei modificări ireversibile; sau
6. să fie direct sau tangibil asociat cu evenimente sau tradiţii de viaţă, cu idei sau credinţe,
cu opere artistice sau literare cu semnificaţie universală deosebită (Comitetul consideră că acest
206
criteriu trebuie să justifice includerea în listă numai în circumstanţe excepţionale sau în legătură
cu alt criteriu cultural sau natural).
Criteriile care stau la baza includerii proprietăţilor naturale în această listă sunt
următoarele:
„Caracteristici naturale constând în formaţiuni fizice sau biologice sau grupuri ale unor asemenea
formaţiuni, care sunt de o valoare universală de excepţie din punct de vedere estetic sau ştiinţific;
formaţiuni geologice sau fizico-geografice sau areale concret delimitate care constituie habitatul
unor specii de plante şi animale ameninţate de o valoare universală excepţională din punctul de
vedere al ştiinţei, conservării sau frumuseţii naturale”.
O moştenire naturală desemnată să facă parte din listă- aşa cum a fost definită anterior-
trebuie să îndeplinească unul sau mai multe criterii din cele ce urmează, dacă este să fie luată în
considerare:
1. să fie exemple excepţionale ce reprezintă o etapă majoră în istoria Terrei, incluzând recorduri
ale vieţii, procese geologice semnificative în dezvoltarea formelor de relief, aflate în derulare,
sau caracteristici fizico-geografice sau geomorfologice semnificative; sau
2. să fie exemple excepţionale reprezentând procese biologice şi ecologice semnificative, aflate
în derulare, în evoluţia şi dezvoltarea solului, apelor dulci, ecosistemelor marine şi de coastă, şi
comunităţilor de plante şi animale; sau
3. să conţină un fenomen natural de excepţie sau areale de o frumuseţe naturală excepţională şi
importanţă estetică; sau
4. să conţină cele mai importante şi semnificative habitate naturale pentru conservarea in-situ a
diversităţii biologice, incluzând acele specii ameninţate de o valoare universală de excepţie din
punctul de vedere al ştiinţei şi conservării.
Ca urmare a acestor criterii utillizate în alegerea moştenirilor ce urmează să fie incluse pe
Lista patrimonului mondial, se pun câteva întrebări:
- sunt suficiente criteriile care stabilesc valoarea universală deosebită a monumentelor sau
parcurilor naţionale? Sunt ele subiective?
- câte situri trebuie să fie trecute pe listă astfel încât resursele disponibile pentru protecţia lor să
fie suficiente? Sunt resursele financiare limitate indiferent de numărul moştenirilor aflate pe listă?
- care este semnificaţia reală a Listei patrimoniului mondial? Este o listă a siturilor care necesită
o protecţie activă sau o listă a siturilor care trebuie să fie cele mai vizitate de către turişti?
207
- atrăgând atenţia prin intermediul acestei liste asupra câtorva situri prestigioase, nu încurajăm
oare oamenii să le ignore pe altele?
- de ce beneficii practice dispun cei responsabili cu protejarea unui asemenea sit de pe urma
includerii sale pe listă, din moment ce Fondul Patrimoniului Mondial este aşa de limitat?
- cum poate creşte numărul resurselor de pe listă în timp ce convenţia beneficiază de o sumă de
bani fixă şi foarte modestă? Cu toate acestea, noi situri continuă să fie incluse pe listă în fiecare
an.
Ce face excepţional conceptul de „moştenire mondială” este aplicarea sa la nivel
universal. Siturile moştenirii mondiale aparţin tuturor popoarelor lumii, independent de teritoriul
pe care se află.
Cum poate un sit moştenire mondială din Egipt să aparţină, deopotrivă, egiptenilor dar şi
populaţiei din Indonezia sau Argentina? Răspunsul poate fi găsit în Convenţia cu privire la
Protecţia Moştenirii Culturale şi Naturale Mondiale, prin care statele lumii recunosc că siturile
aflate pe teritoriul lor naţional şi care au fost înscrise pe Lista patrimoniului mondial, fără a le
prejudicia suveranitatea sau proprietatea, constituie o moştenire mondială a cărei protecţie
constă în datoria comunităţii internaţionale de a coopera.
Fără suportul altor ţări, multe situri cu o valoare culturală şi naturală recunoscută vor fi
deteriorate sau, mai grav, vor dispărea, rareori având norocul de a fi descoperite şi conservate.
Convenţia amintită anterior este, astfel, o înţelegere semnată de 160 de ţări ale lumii, în scopul
contribuţiei lor cu resursele financiare şi intelectuale necesare prezervării siturilor patrimoniului
mondial.
Astfel, un sit- moştenire mondială diferă de un sit moştenire naţională prin cuvintele „o
valoare universală remarcabilă”.
Toate ţările lumii au situri de interes local sau naţional care sunt pe deplin justificate
surse ale mândriei naţionale, iar convenţia le încurajează să-şi identifice şi să-şi protejeze
moştenirile chiar dacă sunt sau nu înscrise pe Lista patrimoniului mondial. Siturile selectate
pentru a face parte din această listă sunt aprobate pe baza meritelor lor ca fiind cele mai bune
exemple posibile ale moştenirii culturale şi naturale.
Lista patrimoniului mondial atrage atenţia asupra diversităţii şi bogăţiei moştenirilor
culturale şi naturale de pe Terra.
208
Comitetul Patrimoniului Mondial a elaborat şi o Listă a Rezervaţiilor Biosferei care sunt
total sau parţial componente ale Listei Patrimoniului Mondial. Ea cuprinde 75 de rezervaţii
distribuite în 44 de ţări ale lumii.
Rezervaţiile Biosferei sunt areale ale ecosistemelor terestre sau costaliere care beneficiază
de o recunoştere internaţională în cadrul Programului UNESCO „Om şi biosferă”.
În domeniul ariilor protejate, există diverse organizaţii precum85:
16.1.3. Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) care a fost fondată în anul
1948, ea alăturând state, agenţii guvernamentale şi o gamă diversă de organizaţii
neguvernamentale într-un parteneriat mondial unic: peste 800 de membri în total, răspândiţi în
125 de ţări.
IUCN încearcă să influenţeze, să încurajeze şi să asiste societăţile din toată lumea în
scopul conservării integrităţii şi diversităţii şi pentru a asigura că orice utilizare a resurselor
naturale este echitabilă şi motivată ecologic. Ea întăreşte puterile membrilor săi pentru a-şi mări
capacitatea şi pentru a susţine alianţele globale necesare salvării resurselor naturale la nivel local,
regional şi global.
Comisia Parcurilor Naţionale şi a Ariilor Protejate (CNPPA), una dintre cele şase
comisii stabile ale IUCN, este reţeaua profesională şi internaţională; este în frunte în ceea ce
priveşte selecţia, stabilirea şi managementul parcurilor naţionale şi a altor arii protejate. Ca parte
a activităţii la nivel regional a IUCN, programul european al IUCN are scopul de a ajuta la
cooperarea în întreaga Europă în privinţa protecţiei, restaurării şi folosirii durabile a resurselor
naturale;
16.1.4. Federaţia Naturii şi a Parcurilor Naţionale din Europa (FNNPE) este o organizaţie pan -
europeană ai cărei membrii sunt parcurile naţionale, parcurile regionale, cât şi ONG-urile şi
agenţiile guvernamentale din Europa. FNNPE are 198 de membrii în 33 de ţări. Aceştia folosesc
reţeaua federaţiei ca un forum pentru împărtăşirea experienţelor de management şi pentru
promovarea şi extinderea idealurilor conservării. FNNPE ţine adunări anuale în cadrul cărora se
desfăşoară ateliere de lucru tematice, cum ar fi necesitatea pregătirii şi turismul potrivit în ariile
protejate;
85
Parcuri pentru viaţă: Acţiune pentru ariile protejate din Europa, Editura Caminante Bucureşti, 1997, pag. 6
209
16.1.5. Centrul Mondial de Monitorizare a Conservării (WCMC) este o organizaţie independentă,
non - profit, înfiinţată pentru a ajuta conservarea şi dezvoltarea durabilă, prin asigurarea de
informaţii şi a unui serviciu tehnic necesar îmbunătăţirii managementului informaţiilor. WCMC
operează sub auspiciile IUCN, UNEP şi Fondului Mondial pentru Natură (WNF). Programul său
pentru ariile protejate a dezvoltat o bancă de date extensivă a ariilor protejate din lume, incluzând
text, tabele de date şi hărţi computerizate, ca şi o bibliotecă bogată în literatură despre ariile
protejate. Informaţia este disponibilă pentru uzul celor interesaţi în ariile protejate;
16.1.6. Bird Life International este un parteneriat mondial de organizaţii care lucrează pentru
diversificarea tuturor formelor de viaţă, pentru conservarea pădurilor şi a habitatelor acestora.
Bird Life iniţiază cercetări asupra păsărilor şi habitatului lor şi identifică priorităţi pentru acţiune.
Ajută la dezvoltarea organizaţiilor naţionale pentru conservare şi implementează un program de
proiecte în domeniu privind priorităţile identificate prin intermediul acestor organizaţii. În
Europa, Bird Life a identificat 2 500 de Zone Importante cu Păsări şi coordonează acum o
campanie în 25 de ţări pentru protejarea lor, dezvoltă planuri de acţiune pentru speciile
ameninţate pe plan mondial şi dezvoltă planurile de acţiune asupra habitatului, care conţin
măsurile necesare protecţiei păsărilor în teritorii mai mari.
16.2. În domeniul transporturilor aeriene, cele mai importante organisme sunt:

16.2.1. Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO) a luat fiinţă în anul 1945 prin
transformarea Organizaţiei Provizorii a Aviaţiei Civile Internaţionale (O.P.A.C.I.) fiind un
organism specializat al O.N.U. Ea este un organism guvernamental care reuneşte peste 80 de
guverne ale lumii în scopul promovării aviaţiei civile la nivel mondial.
ICAO are următoarele obiective:
- asigurarea securităţii şi creşterii sistematice a aviaţiei civile internaţionale;
- încurajarea dezvoltării industriei transporturilor aeriene şi operarea aparatelor de zbor în
scopuri paşnice;
- încurajarea dezvoltării liniilor aeriene, a mijloacelor de transport aerian, a aeroporturilor şi
facilităţilor specifice navigaţiei aeriene civile internaţionale;
- cunoaşterea şi satisfacerea nevoilor potenţialilor pasageri legate de siguranţa, eficienţa,
regularitatea şi rentabilitatea economică a transporturilor aeriene;
- încurajarea utilizării mijloacelor economice în scopul prevenirii concurenţei neloiale;
210
- să se asigure de faptul că drepturile ţărilor contractante sunt respectate în totalitate şi că
fiecare dintre acestea beneficiază de oportunităţi favorabile în operarea liniilor aeriene
internaţionale;
- evitarea discriminării între ţările contractante;
- promovarea siguranţei în timpul zborului;
- promovarea dezvoltării, în general, a tuturor aspectelor legate de industria transporturilor
aeriene internaţionale.
Organigrama Secretariatului General al ICAO prevede cinci Direcţii:
1. Direcţia navigaţiei aeriene;
2. Direcţia transportului aerian;
3. Direcţia cooperării tehnice;
4. Direcţia problemelor juridice;
5. Direcţia adminsitraţiei şi serviciilor.86
16.2.2. Asociaţia Internaţională a Transporturilor Aeriene (IATA). Este cel mai important
organism internaţional neguvernamental din domeniul transporturilor aeriene.
Ea a fost fondată la Havana, în Cuba, în aprilie 1945, reprezentând prima modalitate de
cooperare dintre companiile de transport aerian ale vremii în scopul promovării unor servicii
aeriene sigure şi economice în beneficiul tuturor consumatorilor. La înfiinţare, I.AT.A. avea 57
de membrii din 31 de naţiuni ale lumii, majoritatea din Europa şi America de Nord. În prezent, în
anul 2004, asociaţia are 275 de membrii activi şi asociaţi (România fiind un membru activ) din
peste 130 de ţări ale lumii situate peste tot pe glob. Zborurile efectuate de aceste companii
reprezintă peste 95% din totalul traficului aerian internaţional.
I.A.T.A. modernă este succesoarea Asociaţiei Internaţionale a Traficului Aerian
înfiinţată în anul 1919 la Haga, care a avut un început plin de probleme şi obstacole, dezvoltându-
se însă gradual şi sigur. Se limita cu acţiunile şi membrii săi doar la Europa până în anul 1939
când i s-a alăturat compania de transport aerian Pan-America.
Asociaţia Internaţională a Transporturilor Aeriene de după 1945 a avut drept scop:
- promovarea unui transport aerian sigur, regulat şi economic în avantajul tuturor locuitorilor
lumii, încurajarea comerţului aerian şi studierea problemelor legate de aceste aspecte;
86
Cristureanu Cristiana, op.cit., pag. 160
211
- elaborarea unor modalităţi de colaborare între companiile de transport aerian implicate direct
sau indirect în prestarea serviciilor de transport aerian internaţional;
- cooperarea cu nou creata ICAO– agenţie specializată a Naţiunilor Unite pentru aviaţia civilă,
dar şi cu alte organizaţii internaţionale.
Principala funcţie a I.A.T.A. este aceea de facilitare a deplasării, cu ajutorul reţelei
aeriene internaţionale, a persoanelor, mărfurilor şi poştei, dinspre orice punct al lumii către
oricare altul, prin orice combinaţie de rute. Acest lucru poate fi posibil prin achiziţionarea unui
singur bilet, la un preţ unic, într-una dintre valutele valabile în orice ţară, pentru aceeaşi cantitate
şi calitate a serviciilor contractate.
Rolul I.A.T.A. este acela de a-i ajuta pe transportatori, industria transporturilor aeriene şi
pe asociaţii acestora în reducerea costurilor, îmbunătăţirea serviciilor oferite pasagerilor şi cele
legate de marfă şi poştă şi maximizarea profiturilor. Intervenţiile şi acţiunile sale sunt orientate
spre diferite domenii de activitate specifice transportului aerian, cu rezultate reale, precum:
1. în domeniul aprovizionării cu carburanţi. Carburantul reprezintă 15% din costurile de
exploatare ale companiilor aeriene, ocupând locul doi după cheltuielile legate de bilete şi
distribuţia acestora. În acest sens, I.A.T.A. a luat următoarele măsuri:
 organizarea de reuniuni în scopul facilitării dialogului dintre furnizorii de combustibil şi
încurajarea concurenţei la nivelul aprovizionării;
 adoptarea şi aplicarea unor reguli, norme şi studii cu privire la fluctuaţiile preţului
carburanţilor;
 studierea tuturor aspectelor legate de gestiunea carburanţilor, mai ales a celor comerciale;
 crearea unor grupe de lucru în scopul garantării unei aprovizionări sigure şi fiabile la nivel
mondial;
 negocierea preţului carburanţilor în scopul evitării apariţiei unor situaţii de monopol în
aprovizionare;
 iniţierea unor consultaţii între autorităţile aeroportuare în materie de drept de concesiune,
exploatare şi stocare a carburanţilor;
Ştiaţi că?
 avioanele din prezent sunt cu 75% mai puţin zgomotoase (mai tăcute) decât cele de
acum 30 de ani?
 se prevede o altă reducere cu 50% a zgomotului în următorii 20 de ani?
212
 consumul de combustibil al unui avion este asemănător celui al automobilelor
moderne (adică 3,5 litri/pasager/100 km)?
2. în domeniul securităţii, aceasta fiind prima prioritate a I.AT.A., scop în care a luat următoarele
măsuri:
 punerea în practică a Strategiei 2000 + aparţinând I.AT.A. (este un program de lucru de
înaltă tehnologie concentrat pe tipuri particulare de accidente, condiţii regionale şi raportarea
incidentelor87) asupra securităţii pentru promovarea normelor I.A.T.A. cu privire la procedurile
de exploatare şi la echipamentul aeronautic în scopul îmbunătăţirii securităţii;
 utilizarea în comun a resurselor I.A.T.A. împreună cu celelalte organizaţii profesionale;
 priorităţile fundamentale cuprind următoarele proceduri: impact fără pierderea controlului,
faza de apropiere şi de aterizare, accidente fără pierderea controlului, program de sensibilizare cu
privire la potenţialele pericole elaborate cu ajutorul unui studiu de evaluare a datelor cu privire la
securitate provenind din surse multiple;
 elaborarea unui program de verificare a securităţii, a procedurilor de exploatare şi adoptarea
sa la nivel internaţional;
 elaborarea unor proceduri, norme şi practici în vederea atingerii unor niveluri ridicate,
coerente şi performante de securitate a activităţilor de exploatare;
 întocmirea unor rapoarte anuale asupra securităţii avioanelor cu reacţie şi a celor cu
turbopropulsor;
 organizarea de seminarii şi ateliere de lucru în domeniul securităţii şi factorilor umani;
3. în domeniul siguranţei. Siguranţa este promisiunea pe care industria aviatică o face celor 1,6
miliarde de călători care zboară anual. Există însă, în acest caz, diferenţe regionale substanţiale.
În timp ce America de Nord, Europa şi Asia-Pacific au luat măsuri importante în domeniul
siguranţei zborului, Africa şi America Latină au rămas în urmă88. De aceea, asociaţia propune şi
aplică cele mai bune practici de indentificare şi eliminare a disparităţilor. În acest domeniu
I.A.T.A. vizează:
 punerea în practică a regulilor şi procedurilor specifice transportului aerian în scopul
combaterii actelor ilicite împotriva aviaţiei civile;
 elaboarea unui sistem unic de control în scopul simplificării călătoriei pasagerilor;
87
Final 2001 Annual Report I.A.T.A.
88
World Air Transport Summit and 59 th IATA Annual General Meeting, Washington D.C. (1-3 june 2003)
213
 coordonarea, împreună cu guvernele ţărilor lumii şi autorităţile aeroportuare, a iniţiativelor
vizând tratarea globală a problemelor legate de securitate;
4. în domeniul ameliorării capacităţii spaţiului aerian au fost abordate următoarele aspecte:
 rezolvarea problemelor legate de exploatarea companiilor aeriene prin consultarea
guvernelor, în scopul ameliorării, la cele mai bune costuri, a infrastructurilor aeroportuare şi a
celor de control a navigaţiei aeriene;
 coordonarea punerii în practică a sistemelor de comuncaţie, navigare şi supraveghere pentru a
servi drept suport unui sistem mondial de gestionare a traficului, de sporire a capacităţii şi
securităţii;
 apărarea şi respectarea nevoilor companiilor aeriene în ceea ce priveşte prezervarea utilizării
pe termen lung a spectrului frecvenţelor radio-electrice rezervate aviaţiei civile;
 promovarea aplicării unei strategii asupra capacităţii spaţiului aerian;
 introducerea unor noi rute sau extinderea celor existente, care să traverseze Rusia şi regiunile
polare, Asia de SE, America Latină, Orientul Mijlociu, Atlanticul de Nord şi Sud permiţând, în
acest fel, realizarea unor importante economii atât din punct de vedere operaţional cât şi
financiar;
5. dezvoltarea aeroportuară se referă la:
 planificarea şi dezvoltarea aeroportuară în scopul creării unor aeroporturi sigure, eficiente, de
capacitate echilibrată, economice şi funcţionale pentru utilizatori;
 iniţializarea unor campanii de sensibilizare în favoarea dezvoltării aeroportuare pentru a
răspunde cererii companiilor aeriene, în particular marilor aeroporturi europene;
 prezentarea şi apărarea punctelor de vedere ale companiilor aeriene pe lângă autorităţile
vamale şi de imigrare, în scopul limitării reglementărilor, simplificării voiajului pasagerilor şi
reducerii amenzilor şi penalităţilor;
 stabilirea profitului a peste 120 de aeroporturi comparându-le capacitatea aeroportuară cu
cererea în vederea evaluării capacităţii infrastructurilor, prognozării traficului şi pentru alte
scopuri statistice. (exemplu: un studiu I.A.T.A. a arătat că pe pistele aeroportului din Roma pot
trece între 70-84 de avioane/oră cu o investiţie limitată în infrastructură, realizându-se în acest fel
economii de 50 milioane $/an);
6. în domeniul serviciilor prestate pasagerilor, I.A.T.A. a luat următoarele măsuri:
214
 elaborarea unor norme şi proceduri în materie de tratament aplicat pasagerilor, de rezervare şi
de vânzare a biletelor, de administrare a bagajelor;
 aplicarea unui sistem de gestiune a bagajelor care facilitează căutarea bagajelor pierdute;
 elaborarea de norme cu privire la serviciile acordate pasagerilor în zbor, inclusiv gestiunea şi
formarea personalului navigant comercial, serviciile la bord, securitatea pasagerilor,
echipamentul de bord, problemele legate de sănătatea pasagerilor în zbor etc.;
 elaborarea unor norme de exploatare armonizată a sistemelor de rezervare informatizată;
 elaborarea unor norme cu privire la vânzarea electronică a biletelor;
7. serviciile de experţi în transportul aerian prezintă un larg evantai de competenţe ce pot fi
adaptate pentru a răspunde necesităţilor specifice companiilor aeriene, aeroporturilor, agenţiilor
guvernamentale şi prestatorilor de servicii. Ele constau în:
 previziuni ale traficului aerian, studii asupra extinderii rutelor aeriene, cercetări în materie de
încasări, de stabilitate a transporturilor aeriene, planificare şi dezvoltare aeroportuară, siguranţă
aeriană, securitatea pistelor, asistenţă la sol, strategia comună dintre companiile aeriene şi
aeroporturi, comunicaţia pe timp de criză, studii economice şi statistice, studii de piaţă etc.;
 planificarea răspunsurilor în situaţii de criză graţie serviciului „comunicaţia în timp de criză”;
 controlul calităţii cu privire la asistenţa la sol sau securitatea pe pistă, studii de fezabilitate,
planificare strategică şi comercială;
 studii de evaluare a serviciilor de la bord;
 sisteme de măsurare a performanţei normelor pentru asistenţa acordată aeroporturilor, şi a
procedurilor serviciilor de escală, studii ale costurilor;
8. serviciile aeroportuare se referă la:
 grupe de lucru cu privire la mesageria bagajelor, iregularităţi ale codurilor bagajelor,
diagrame care să permită identificarea bagajelor, tichete de reclamaţii referitoare la bagaje,
sisteme de mesagerie pentru controlul bagajelor, înregistrarea bagajelor;
 comerţul electronic de pe aeroporturi, în particular, consecinţele sale asupra companiilor
aeriene;
9. transportul aerian şi mediul ambiant presupune elaborarea unor strategii de mediu ale
transportului aerian în scopul garantării creşterii numerice şi economice a transporturilor aeriene
în paralel cu protejarea mediului şi anume:
215
 reunirea experţilor mondiali pentru a discuta probleme legate de ameliorarea performanţelor
de mediu ale membrilor I.A.T.A.;
 găsirea unor elemente de referinţă în materie de luare a deciziilor cu privire la problemele
de mediu;
 I.A.T.A. joacă rolul unui catalizator în ceea ce priveşte cercetările şi studiile în materie de
mediu;
 I.A.T.A publică directive şi coduri de bună conduită pentru aplicarea practicilor care
respectă mediul.
I.A.T.A. are două sedii principale la Geneva şi Montréal la care se adaugă alte 90 de
birouri în toată lumea printre care se numără şi cele regionale cu următoarea repartizare:
- în Americi: la Miami, Santiago de Chile şi Washington;
- în Europa: la Bruxelles, Londra şi Stockholm;
- în Africa: la Dakar, Johannesburg şi Nairobi;
- în Orientul Mijlociu la Amman;
- în Asia: la Beijing, Singapore şi Sydney.
Comunicaţiile
 Interne
Secretarul Corporaţiei
 Externe
 Crizele de
Director General comunicaţie
Director Executiv
Resursele umane Departamentul de
Management al
Directorului General
Distribuţia şi serviciile Relaţii cu membrii şi

financiare cele guvernamentale
Siguranţă, operaţii şi Marketing şi serviciile

infrastructură
comerciale
Serviciile corporative
Figura nr. 16.2.: Organigrama I.A.T.A.

Sursa: www.iata.org
216
Obiectivele I.A.T.A sunt următoarele:
 să se asigure că pasagerii, marfa şi poşta pot fi deplasate cu ajutorul vastei reţele de linii
aeriene existente la nivel global la fel de uşor ca şi cum ar utiliza o singură linie de transport
aerian, într-o singură ţară;
 să se asigure că membrii pot opera în condiţii de securitate, siguranţă, eficienţă şi
rentabilitate economică cu ajutorul unor reguli clar definite şi înţelese;
 pentru consumatori, I.A.T.A. simplifică procesul de transport şi de călătorie contribuind la
reducerea costurilor de transport şi biletelor de călătorie. Pasagerii individuali pot da un singur
telefon pentru a rezerva un tichet, să plătească într-o singură valută şi, apoi, să utilizeze tichetul
pe mai multe linii aeriene din mai multe ţări;
 I.A.T.A. ajută companiile aeriene să opereze eficient. Ea oferă mijloacele necesare
exploatării oportunităţilor, reducerii costurilor şi rezolvării problemelor apărute;
 I.A.T.A. este un instrument util pentru guvernele lumii în munca lor cu liniile aeriene. În
acest fel, I.A.T.A. serveşte printr-o activitate eficientă şi sigură politicilor statului.
În consecinţă, Directorul General al I.A.T.A., Giovanni Bisignani, apreciază că această
asociaţie este una de referinţă în materie de89:
- securitate şi exploatare;
- gestiune financiară;
- vânzare de produse specifice şi sisteme de distribuţie;
- formare profesională, informare şi publicaţii în domeniul transporturilor aeriene;
- cercetare, studii de piaţă şi statistică;
- servicii juridice, relaţii guvernamentale şi internaţionale.
 Realizările I.A.T.A. în anul 2001:
- extinderea în Europa a programului de reducere minimă a spaţiului vertical, deja în vigoare
în Atlanticul de Nord, ceea ce a condus la ameliorarea utilizării spaţiului aerian;
- ameliorarea securităţii şi fiabilităţii datorită unor proceduri puse în practică în 26 de
aeroporturi din Africa de Sud;
- dezvoltarea unei „apropieri echilibrate” în vederea reducerii zgomotului aeronavelor;
- economii de peste 740 de milioane de $, la nivelul redevenţelor, taxelor şi carburantului,
datorită acţiunii conjugate a I.A.T.A. şi a reprezentanţilor transportatorilor aerieni.
89
www.iata.org.
217
 Factori negativi în anul 2001
Transportul aerian a fost, în anul 2001, victima inocentă a atacurilor teroriste concertate. Acest
fenomen fără precedent a forţat mulţi transportatori aerieni să-şi întrerupă activităţile mai multe
zile, pe pieţele cele mai importante. În momentul în care serviciile lor au revenit la normal,
încrederea consumatorilor a fost tot redusă, timp de mai multe săptămâni, nu numai în S.U.A. ci
şi pe alte pieţe externe acestei ţări. Ca urmare, apare dificultatea de a găsi asigurări contra
riscurilor atacurilor teroriste fapt care a antrenat o nouă stopare a operaţiunilor. Această
dificultate a fost resimţită la nivel mondial. Pe măsură ce serviciile revin la normal, în cele mai
multe locuri din lume, condiţiile devin din ce în ce mai dificile pentru pasageri. Orarele sunt
nerealiste, mai ales pentru zborurile cu corespondenţă, din motive de securitate, datorită unor
perioade lungi de aşteptare în punctele de control şi securitate. De asemenea, pentru zborurile
fără corespondenţe, mulţi dintre pasageri suferă de pe urma procedurilor de îmbarcare care sunt
de două ori mai lungi decât timpul efectiv de zbor.
Ca urmare, mulţi dintre furnizorii de servicii de infrastructură, din dorinţa de a-şi recupera
pierderile suferite în acest fel, au crescut tarifele unitare.
 Probleme vitale
În viitorul imediat, sunt trei probleme care preocupă industria transporturilor aeriene
internaţionale la cel mai înalt nivel:
1. securitatea. Un climat de urgenţă bine înţeles s-a manifestat în legătură cu securitatea.
I.A.T.A crede cu fermitate că nu se va pierde din vedere responsabilitatea fundamentală a
guvernelor lumii în ceea ce priveşte finanţarea şi administrarea măsurilor de securitate. I.A.T.A. a
lucrat cu ajutorul autorităţilor locale pentru a găsi şi aplica cele mai noi, eficiente, realizabile şi
armonizate la nivel mondial măsuri de securitate. Este clar faptul că noile tehnologii, în particular
sistemele de control biometric, permit asigurarea securităţii respectând, în acelaşi timp, şi
confortul pasagerilor;
2. asigurările. Din ziua următoare celei de 11 septembrie, asigurarea contra riscurilor de
război a fost reziliată pentru transportatorii aerieni şi pentru ceilalţi parteneri ai industriei
transporturilor aeriene. În aşteptarea unei soluţii globale şi economice la această problemă, câteva
guverne ale lumii au oferit o protecţie contra riscurilor de război propriilor transportatori aerieni
şi altor părţi interesate. Această acoperire a fost prelungită până în mai 2002. Între timp, I.A.T.A.
a colaborat strâns cu ICAO şi Grupul de lucru pentru asigurarea contra riscurilor de război în
218
aviaţie. I.A.T.A. a propus punerea în practică a unui nou cadru legal şi intervenţia temporară a
guvernelor în materie de asigurare contra riscurilor de război;
3. infrastructurile. În contextul evenimentelor din 11 septembrie, companiile aeriene au
trebuit să facă faţă unei reduceri a numărului de pasageri. Reacţia lor imediată a fost aceea de
reducere a tarifelor în scopul stimulării numeroasei clientele. În acelaşi context, furnizorii de
servicii de infrastructură care au beneficiat de o situaţie de monopol, au fost tentaţi în mod natural
să facă contrariul, adică să crească preţurile pentru a-şi compensa pierderile suferite.
16.3. În domeniul turismului rural există EUROGITES (Federaţia Europeană de Turism

Rural) care a fost înfiinţată în anul 1990 acoperind întreaga Europă geografică. Ea are drept
motto: „reîntoarcerea la rădăcini, retrăirea sărbătorilor rurale, redescoperirea miresmelor
copilăriei, profitarea de calmul şi liniştea oferite de natură, reîntâlnirea şi aprecierea oamenilor de
la ţară”. În prezent, ea numără 20 de asociaţii profesionale din domeniul turismului rural
distribuite în 19 ţări europene (Germania, Austria, Elveţia, Belgia, Luxemburg, Portugalia,
Spania, Italia, Franţa, Finlanda, Suedia, Letonia, Slovacia, Irlanda, România-membră din anul
1993, Ungaria, Polonia, Croaţia, Republica Cehă).
Federaţia are drept scop orientarea potenţialului turist în demersul său de alegere a unei
destinaţii de vacanţă într-o zonă rurală din Europa, prin punerea la dispoziţie a unui întreg arsenal
de informaţii diverse şi sfaturi practice.
Obiectivele EUROGITES sunt următoarele:
- definirea ofertelor turistice în mediul rural şi stabilirea criteriilor unitare de calitate în
turismul rural din Europa;
- crearea băncii de date cu informaţii despre fiecare organizaţie membră;
- codificarea produsului „turism rural”, astfel încât să fie inteligibil pentru client (prin marcă
sau logo), în aşa fel încât clientul să poată recunoaşte produsul la prima vedere;
- atragerea de noi clienţi pentru turismul rural şi descoperirea spaţiului rural prin turismul în
mediul rural;
- acordarea de ajutor ţărilor în care turismul rural se află în faza de organizare, punând la
dispoziţie experţi, astfel încât să se realizeze un produs omogen, de calitate, bun, care să poată fi
oferit pe piaţa turistică.
219
Domeniile de abordare sunt nenumărate deoarece produsul turistic este unul extrem de
complex, a cărui structurare solicită o participare diversă, din domenii variate de unde şi
multitudinea organismelor locale, regionale, naţionale şi internaţionale care acţionează direct în
sectorul turistic sau în cele conexe.
220
CAPITOLUL 17
EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR
1. Analizaţi contribuţia grecilor, romanilor, la apariţia şi evoluţia turismului internaţional.

2. Prezentaţi contribuţia Marelui Tur la apariţia şi evoluţia turismului internaţional.
3. Care sunt diferenţele majore dintre piaţa turismului de afaceri şi oferta sa şi piaţa turismului de
odihnă şi oferta sa?
4. Prezentaţi cele cinci libertăţi ale aerului.
5. Ce este riscul economic care decurge din protecţia şi securitatea turiştilor?
6. Ce sunt călătoriile-stimulent? Exemplificaţi.
7. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un oraş pentru a face parte din
Federaţia Europeană a Oraşelor de Congrese?
8. Ce este ecoturismul? Dezvoltaţi şi exemplificaţi.
9. Care sunt principiile ecoturismului?
10. Prezenţati „turismul modern” al Evului Mediu.
11. Definiţi excursionistul.
12. Care sunt formele principale ale turismului clasificate din punct de vedere geografic?
13. Ce sunt regiunile şi cum se clasifică?
14. Prezentaţi principalele tendinţe ale turismului actual.
15. Care a fost impactul evenimentelor de la 11 septembrie din SUA asupra fenomenului turistic?
16. Care sunt componentele unui plan turistic şi cum se caracterizează?
17. Prezentaţi efectele pozitive/negative al turismului?
18. Care sunt zonele principale ale unei reţele ecologice?
19. Care sunt efectele practicării turismului rural asupra comunităţilor locale?
20. Prezentaţi două sate tematice din Regiunea Valonia-Belgia.
21. Descrieţi cinci caracteristici specifice ale transportului aerian.
22. Care sunt schimbările majore ale transportului aerian în secolul 21? Dezvoltaţi şi
exemplificaţi.
23. În ce constă suprarezervarea?
24. Care este ciclul unei catastrofe turistice?
25. Care sunt cele trei categorii de membri ai OMT-ului?
221
BIBLIOGRAFIE
1. Bal Bahadur K. C., Ecotourism in Nepal: A National Overview, World Ecotourism Summit,
Québec, Canada, 10-22 may 2002
2. Băloiu Mihai Liviu, Angelescu Anca, Ponoran Ileana, Protecţia mediului ambiant, Editura
ASE, Bucureşti, 1995
3. Caraiani Gheorghe, Marketing şi management în activitatea de transporturi, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2002
4. Caraiani Gheorghe, Transporturi şi expediţii internaţionale, Editura Economică, Bucureşti,
1995
5. Cristureanu Cristiana, Economia imaterialului: tranzacţii internaţionale cu servicii, Editura
All Beck, Bucureşti, 1999
6. Cristureanu Cristiana, Economia şi politica turismului internaţional, Editura Abeona,
Bucureşti, 1992
7. Gheorghe Ion, Managementul transporturilor, Editura Eficient, Bucureşti, 2002
8. Matei C. Horia, Neguţ Silviu, Nicolae Ion, Radu Caterina, Enciclopedia statelor lumii, Ediţia
a VII-a, Editura Meronia, Bucureşti, 2001
9. Minciu Rodica, Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2001
10. Minciu Rodica, Politici în turismul internaţional, Suport de curs, Editura ASE, Bucureşti,
2005
11. Philippe Detienne, Fédération des Gîtes de Wallonie, Conferinţa Europeană de Turism
Rural, Moeciu, Braşo, 2004
12. Stanciu Ion, Calitologia – ştiinţa calităţii mărfurilor, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002
13. Stănciulescu Gabriela (coord.), Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, Bucureşti,
2002
14. Stănciulescu Gabriela (coord.), Managementul turismului durabil în ţările riverane Mării
Negre, Editura All Beck, Bucureşti, 2000
15. Stănciulescu Gabriela, Lupu Nicolae, Ţigu Gabriela, Dicţionar poliglot explicativ de termeni
utilizaţi în turism, Editura All Educational, Bucureşti, 1998
16.Theobald F. William, Global Tourism, Butterworth Heinemann, Great Britain, 1997
222
17. Vespremeanu E. Emil, Mediul înconjurător – ocrotirea şi conservarea lui, Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981
18. *** Annual Report IATA, 2003
19. *** Annual Report 2000, UNEP
20. *** Compendium of Tourism Statistics, OMT, Madrid, 2001
21. *** Considérations sur le tourisme international, OMT, Madrid, 1999
22. *** Développement touristique durable, Conseil de l'Europe, Germania, 1996
23. *** Echo Touristique nr. 2501, aprilie 2000
24. *** Ecotourism Statistical Fact Sheet, The International Ecotourism Society, 1999
25. *** Fast Facts, Forum de Collaboration des Partenaires Aériens, february 2003
26. *** Final 2001 Annual Report IATA
27. *** Guide à l'intention des autorités locales: Développement durable du tourisme,
OMT, Madrid, 1999
28. *** Institutul de Transport Aerian, Tablou de Bord, vol. 51, februarie, 2000
29. *** International Tourism: A Global Perspective, OMT, Madrid, 1997
30. *** ISO 14 000, Institutul Român de Standardizare
31. *** Le monde de l'aviation civile 1998-2001, ICAO
32. *** Le Réseau Ecologique Paneuropéen, Conseil de l' Europe, 1998
33. *** Le surbooking ou la surrservation dans le transport aerien des pasagers,
Fédération nationale des associations d'usagers des transports
34. *** Le tourisme rural: Une solution pour l'emploi, le développement local et
l'environment, OMT, Madrid, 1997
35. *** Marca Q. Model de bune practici pentru implementarea şi certificarea calităţii
serviciilor hoteliere din România – proiect -, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului, Autoritatea Naţională pentru Turism, Bucureşti, 2004
36. *** Parcuri pentru viaţă: Acţiune pentru ariile protejate din Europa, Editura
Caminante, Bucureşti, 1997
37. *** Protection et sécurité des touristes. Mesures pratiques pour les destinations,
OMT, Madrid, 1997
38. *** Rapport Annuel de l' IATA, 2002
223
39. *** Rural Tourism in Europe: Experiences, Development and Perspective, OMT;
Madrid, 2004
40. *** Sustainable Tourism Development: Guide for Local Planners, OMT, Madrid,
1993
41. *** Tourism Highlights, Edition 2003, OMT, Madrid
42. *** Tourism Highlights, OMT, Madrid, 2002
43. *** Tourisme et environment: les enjeux naturels, culturels et socio-économiques du
tourisme durable, Conseil de l' Europe, 2000
44. *** TSA Research Summary and Highlights. Central and Eastern Europe. The Impact
of Travel & Tourism on Jobs and the Economy – 2002, WTTC
45. *** TSA Research Summary and Highlights.European Union. The Impact of Travel &
Tourism on Jobs and the Economy – 2002, WTTC
46. *** TSA Research Summary and Highlights.World. The Impact of Travel & Tourism
on Jobs and the Economy – 2002, WTTC
47. *** USA Ecotourism Statistical Factsheet, The Ecotourism Society, 1999
48. *** World Air Transport Summit and 59th IATA Annual General Meeting, Washington
D.C. (1-3 june 2003)
49. *** WTO Seminar on Tourism and Air Transport, Funchal, Madeira, Portugal, 25 and
25 May, OMT, Madrid, 2001
50. www.abacus.com
51. www.amadeus.com
52. www.awrta.org/guidelines.html
53. www.bmwe.org
54. www.ecotourism.org
55. www.globaleconomicsgame.com
56. www.hotel-online.com
57. www.iata.org
58. www.rnwl.nl
59. www.unesco.org
60. www.worldspan.com
61. www.wto.org/french/news_f/transp_f.htm
224
62. www.wttc.org
225

Turism International, Turism Rural

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Turism International, Turism Rural

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANDREEA BĂLTĂREŢU

CAPITOLUL 1: INTRODUCERE ÎN TURISMUL INTERNAŢIONAL

CAPITOLUL 2: ISTORICUL APARIŢIEI ŞI EVOLUŢIEI TURISMULUI

CAPITOLUL 3: COMPONENTELE INDUSTRIEI CĂLĂTORIILOR

CAPITOLUL 4: ANALIZA STATISTICO-ECONOMICĂ A INDUSTRIEI

CAPITOLUL 5: PLANIFICAREA ÎN TURISM

CAPITOLUL 6: DEZVOLTAREA TURISTICĂ DURABILĂ ŞI TUISMUL DURABIL

CAPITOLUL 7: RELAŢIA TURISM-POPULAŢIE GAZDĂ-MEDIU AMBIANT

CAPITOLUL 8: IMPORTANŢA CALITĂŢII MEDIULUI PENTRU TURISM

CAPITOLUL 9: TURISMUL DE AFACERI

CAPITOLUL 10: TURISMUL RURAL EUROPEAN

CAPITOLUL 11: PIAŢA INTERNAŢIONALĂ A ECOTURISMULUI

CAPITOLUL 12: TRANSPORTUL AERIAN

CAPITOLUL 13: PROTECŢIA ŞI SECURITATEA TURIŞTILOR

CAPITOLUL 14: POLITICI TURISTICE

CAPITOLUL 15: ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A TURISMULUI

CAPITOLUL 16: ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE CU REPONSABILITĂŢI ÎN

CAPITOLUL 17: EVALUAREA CUNOŞTINŢELOR

Industria călătoriilor şi a turismului este considerată ca fiind cea mai importantă şi

1.1. Definiţii uzuale

În timp ce conceptele de turism şi călătorie sunt la fel de vechi ca şi civilizaţia însăşi,

2.1. Anii de început (Epoca Preistorică)

2.2. Anii de mijloc (Evul Mediu)

2.5. Turismul modern

2.6. Turismul durabil (ecoturismul)

Industria călătoriilor se numără printre primele industrii ale lumii ca volum de

3.1. Transportul şi infrastructura

3.2. Cazarea şi serviciile ospitalităţii

3.4. Rolul sectoarelor public şi privat în turism

4.1. Impactul călătoriilor şi turismului asupra economiei

Consiliul Mondial asupra Călătoriilor şi Turismului (WTTC) a elaborat în anul

4.1.1. La nivel mondial

Estimări şi previziuni ale consiliului mondial asupra călătoriilor şi turismului,

Estimări şi previziuni ale consiliului mondial asupra călătoriilor şi turismului, la nivelul

Europei Centrale şi de Est

4000 Încasări din

Orientul Mijlociu 3,9

Asia de Est şi Pacific 18,7

Orientul Mijlociu 2,7

Asia de Est şi Pacific 20

Topul primelor zece ţări ale lumii din punctul de vedere

Sosirile de turişti la nivel internaţional, pe regiuni emitente,

Turismul internaţional se concentrează, în continuare, în ţările industrializate din

Topul primelor zece ţări din punctul de vedere al cheltuielilor turistice,

Previziuni ale sosirilor de turişti, la nivel internaţional, pe regiuni,

Experienţa OMT-ului arată că, pe termen scurt, au existat perioade cu creşteri

Sectorul turistic este constituit din numeroase componente. Pentru ca lansarea sa de

grupe de piaţă turistică naţională şi

altă mediul natural, alte

utilizarea de către localnici a atracţiilor

Figura nr. 5.1.: Componentele unui plan turistic

5.1. Componentele unui plan turistic

5.2. Fazele planificării în turism

5.3. Program de acţiuni specifice unei dezvoltări turistice

În paralel cu încercările de definire a dezvoltării durabile s-au cristalizat şi câteva

6.1. Aspecte generale privind dezvoltarea turistică durabilă

Conform Dicţionarului poliglot explicativ de termeni utilizaţi în turism, dezvoltarea

Dezvoltarea durabilă este un concept complex şi multidimensional iar turismul, ca o

Dezvoltarea turistică durabilă mai poate fi definită ca reprezentând „dirijarea

O a treia componentă majoră a mediului ambiant şi culturii este interesul estetic. Se

Priorităţile în aplicarea principiilor dezvoltării turistice durabile, pe categorii de unităţi

Aria cercetărilor sugestive şi priorităţilor pentru dezvoltarea turistică durabilă pe categorii de

localitate - studii ale destinaţiilor - studii longitudinale - indicatori

6.2. Turismul durabil-formă a dezvoltării turistice durabile