4.

Cauzele care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau care sting acţiunea penală
Acţiunea penală are rolul de a dinamiza desfăşurarea procesului penal, dar în anumite situaţii
legea înlătură acestă aptitudine funcţională, astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în
mişcare sau nu mai poate fi exercitată. Unele din aceste cauze au efect definitiv asupra
acţiunii penale, adică odată intervenite ele înlătură pentru totdeauna răspunderea penală
(amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului 53

a. Fapta nu există. Singurul temei al răspunderii penale este infracţiunea. Din moment ce nu a
fost comisă nici o faptă, nu există nici infracţiunea şi pe cale de consecinţă nici acţiunea
penală n-ar putea fi pusă în mişcare. Prin instituirea acestui caz, legiuitorul a avut în vedere
situaţia în care fapta nu există în materialitatea ei, adică nu avem vreo faptă care să fi produs o
modificare în lumea materială. Nu există spre exemplu, infracţiunea de furt când se constată
că nu a fost sustras nici un bun al părţii vătămate, ci aceasta din eroare a reclamat infracţiunea
de furt, iar bunul care-i lipsea a fost găsit după ce îl rătăcise ea însăşi prin gospodărie.

b. Fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de
lege. Spre deosebire de situaţia de mai sus, fapta există în mod obiectiv, dar ea nu figurează
între faptele prevăzute de legea penală. De asemenea, chiar dacă fapta este prevăzută de legea
penală, este posibil să fi fost comisă cu altă formă de vinovăţie decât aceea cerută de lege,
cum ar fi de exemplu, violarea de domiciliu comisă din culpă, ori fapta de lovire sau alte
violenţe în forma simplă comisă din culpă. În aceste exemple lipseşte forma de vinovăţie a
intenţiei prevăzută în lege astfle că faptele nu constituie infracţiune. Nefiind considerată
infracţiune, fapta nu poate constitui temeiul tragerii la răspundere penală a inculpatului.
Eventual, fapta ar putea atrage o răspundere civilă, disciplinară, contravenţională. Spre
exemplu, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are
sânge o îmbibaţie alcoolică de 0,60 ml/l nu ar putea atrage răspunderea penală a făptuitorului
întrucât fapta nu este infracţiune, ci o contravenţie.

c. Nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea. De această dată, fapta există în

materialitatea ei, constituie infracţiune, dar nu a fost săvârşită de persoana împotriva căreia se
îndreaptă acţiunea penală. Aptitudinea funcţională a acţiunii penale lipseşte numai în raport cu
o anumită persoană, dar dacă autorul faptei este identificat, este posibilă tragerea la
răspundere penală a acestuia. Spre exemplu, dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în
mod greşit faţă de „X” pentru că a cauzat o vătămare corporală victimei în cursul unei
agresiuni, dar apoi se constată că vinovat de săvârşirea faptei este un alt suspect implicat în
altercaţie, se va dispune clasarea cauzei faţă de „X” sau achitarea lui „X”, întrucât fapta nu a
fost săvârşită de el. 54

d. Există o cauză justificativă sau de neimputabilitate. Cauzele justificative sau de

neimputabilitate conduc la înlăturarea caracterului penal al faptei şi au fie aplicabilitate
generală, fie aplicabilitate specială. Cauzele cu aplicabilitate generală pot interveni în cazul
oricărei infracţiuni, pe când cauzele cu aplicabilitate specială intervin numai în anumite
situaţii, strict prevăzute în lege. Cauzele cu caracter general sunt: legitima apărare, starea de
necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii, consimţământul victimei,
constrângerea fizică sau morală, excesul neimputabil, minoritatea, iresponsabilitatea,
intoxicarea, eroarea şi cazul fortuit. Ele sunt prevăzute în partea generală a Codului penal, în
art. 18-31. Alte cauze au caracter special şi se regăsesc în partea specială a Codului penal ori
în legi speciale cu dispoziţii penale. Printre acestea putem menţiona: constrângerea la darea de
mită (art. 290 alin. 2 din Codul penal), retragerea mărturiei mincinoase (art. 273 alin. 3 din
Codul penal).

e. Lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă
condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. Plângerea
prealabilă este o condiţie indispensabilă pentru exercitarea acţiunii penale pentru săvârşirea
anumitor infracţiuni (de exemplu: lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, ameninţarea,
abuzul de încredere, violul în forma simplă, etc.). În cazul acestor fapte, legiuitorul a
considerat că interesul personal al celui vătămat prin infracţiune este mai important decât
interesul societăţii de a trage la răspundere penală pe făptuitor şi ca atare lipsa plângerii
prealabile va împiedica declanşarea procesului penal. Se asimilează cu lipsa plângerii
prealabile şi situaţia depunerii ei de către o altă persoană decât persoana vătămată, precum şi
depunerea ei tardivă, după termenul de 3luni prevăzut în lege. Atunci însă când cel vătămat
este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă,
punerea în mişcare a acţiunii penale se poate face şi din oficiu. Autorizarea este o condiţie de
pedepsibilitate în anumite cazuri de tragere la răspundere penală a magistraţilor, membrilor
Guvernului, senatorilor, deputaţilor. În asemenea situaţii, pentru punerea în mişcare a acţiunii
penale este necesară autorizarea dată de organul competent (Parlament, Guvern, Consiliul
Superior al Magistraturii, etc.) Sesizarea făcută de organele competente condiţionează
punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile
ferate, pentru infracţiunile contra ordinii şi disciplinei militare, etc. 55

f. A intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică
sau s-a dispus radierea suspectului sau inculpatului persoană juridică. Amnistia înlătură
răspunderea penală pentru fapta penală săvârşită, iar dacă intervine după condamnare va avea
ca efect înlăturarea executării pedepsei, precum şi a celorlalte consecinţe ale condamnării.
Prescripţia înlătură prin trecerea timpului, răspunderea penală. În legislaţia noastră penală sunt
imprescriptibile infracţiunile contra păcii şi omenirii, infracţiunile de omor precum şi
infracţiunile săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea victimei. Decesul
suspectului ori al inculpatului persoană fizică va atrage stingerea acţiunii penale, indiferent de
stadiul procesual în care a intervenit. Decesul celorlalte părţi din procesul penal nu va produce
acestă consecinţă. Radierea suspectului sau inculpatului persoană juridică este operaţiunea
care marchează „moartea” sau dispariţia din viaţa socială a respectivei persoane juridice.
Desfiinţarea persoanei juridice prin dizolvare sau lichidare trebuie urmată de radierea acesteia
fie din registrul comerţului (când este vorba de o societate sau entitate comercială), fie din
registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

g. A fost retrasă plângerea prealabilă în cazul infracţiunilor pentru care retragerea înlătură
răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile
legii. Retragerea plângerii prealabile, ca manifestare de voinţă a părţii vătămate, înlătură
răspunderea penală pentru acele infracţiuni care se pedepsesc la plângerea prelabilă.
Retragerea plângerii trebuie să fie necondiţionată şi totală (atât sub aspectul laturii penale cât
şi sub aspectul laturii civile) pentru a produce acest efect. Retragerea plângerii prealabile
constituie o manifestare unilaterală de voinţă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor va duce
în cazurile prevăzute de lege, la încetarea procesului penal şi stingerea acţiunii penale. Este
posibilă împăcarea părţilor în cazul acelor infracţiuni pentru care legiuitorul prevede în mod
expres posibilitatea împăcării, spre exemplu în cazul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe
ori vătămare corporală din culpă săvârşite împotriva unui membru al familiei (art. 193, 196 şi
199 alin. 2 din Codul penal). Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se
face de către reprezentantul lor legal, iar persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot
împăca cu încuviinţarea reperezentantului lor legal. Împăcarea are caracter bilateral şi este
personală. 56 În cazul infracţiunilor pedepsite la plângere prealabilă, încheierea unui acord de
mediere, în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de
mediator, va atrage de asemenea încetarea procesului penal.

h. Există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege. Această ipoteză are în vedere incidenţa
vreunei cauze de acest gen. Cauzele de nepedepsire se regăsesc atât în partea generală a
Codului penal (de ex., desistarea sau împiedicarea rezultatului), cât şi în partea specială a
Codului penal sau în legi speciale (de ex., întreruperea cursului sarcini de către femeia
însărcinată, vătămarea fătului în timpul sarcinii de către femeia însărcinată, tăinuirea săvârşită
de un memebru de familie, denunţarea de către mituitor a faptei înainte ca organul de urmărire
penală sa fi fost sesizat cu acea faptă, retragerea mărturiei mincinoase în anumite condiţii,
favorizarea infractorului săvârşită de un membru de familie, etc.).

i. Există autoritate de lucru judecat. Odată rămase definitive, hotărârile judecătoreşti capătă
autoritate de lucru judecat, ceea ce conduce la prezumţia legală că reflectă adevărul.
Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti va conduce la anumite efecte: - un
efect pozitiv şi anume acela că hotărârea poate fi pusă în executare, - un efect negativ, care
constă în împiedicarea exercitării unei noi acţiuni penale împotriva aceleiaşi persoane, pentru
aceeaşi faptă. Trebuie aşadar să existe identitate de persoane şi de obiect pentru a se putea
invoca autoritatea de lucru judecat într-o anumită cauză. Potrivit legii, există autoritate de
lucru judecat, chiar dacă faptei săvârşite i s-ar da o altă încadrare juridică.

j. A intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii. În conformitate cu

dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
efectuarea unei proceduri penale sau continuarea unei proceduri iniţiate de autorităţile
judiciare române competente, pentru o faptă care constituie infracţiune conform legii române,
poate fi transferată unui stat străin. Autorităţile judiciare române pot solicita autorităţilor
competente ale altui stat, exercitarea unei proceduri penale sau continuarea acesteia dacă
transferul procedurii penale serveşte intereselor unei bune administrări a justiţiei sau
favorizează reintegrarea socială în caz de condamnare. Transferul procedurii penale poate fi
solicitat şi atunci când autorităţile judiciare române apreciază, în funcţie de particularităţile
cauzei, că prezenţa persoanei învinuite de săvârşirea infracţiunii la cercetarea penală nu poate
fi asigurată şi acest lucru este posibil în statul străin.