Geometrie afină

Conf. Univ. Dr. Cornel Pintea

E-mail: cpintea math.ubbcluj.ro

Cuprins
1 Săptămâna 1
Structura afină a unui spaţiu vectorial 1
1.1 Varietăţi liniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
1.2 Spaţiul director şi dimensiunea unei varietăţi liniare . . . . . . . . . . . . . . . 1
1.3 Intersecţia unei familii de varietăţi liniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
Apendix. Relaţii de recurenţă liniare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
1.4 Probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6

2 Săptămâna 2 11
2.1 Învelitori şi combinaţii afine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
2.2 Dreptele unui spaţiu afin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
2.3 Probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14

3 Săptămâna 3 16
3.1 Teorema dimensiunii. Paralelism . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
3.2 Probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18

4 Săptămâna 4: Proprietăţi laticeale. Mulţimi convexe 22

4.1 Proprietăţi laticeale ale structurii afine. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
4.2 Structura afină a spaţiului vectorial K n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
4.3 Submulţimile convexe ale unui spaţiu vectorial real . . . . . . . . . . . . . . . 23
4.3.1 Teorema lui Carathéodory . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
4.4 Probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24

5 Săptămâna 5
Teoremele lui Radon, Helly, Minkowsky, Krein-Milman şi Motzkin 27
5.1 Teorema lui Radon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
5.2 Teorema lui Helly . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
5.3 Teoremele lui Minkowski, Krein-Milman şi Motzkin . . . . . . . . . . . . . . . 28
5.4 Probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28

6 Săptămâna 6: Spaţiul afin 31

6.1 Definiţie şi exemple . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31
6.2 Subspaţii afine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
6.3 Combinaţii afine ı̂n spaţii afine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
6.4 Repere afine şi repere carteziene . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33

1
 6.5 Schimbarea coordonatelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34

7 Săptămâna 7 35
7.1 Funcţii polinomiale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
7.1.1 Definiţii şi observaţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
7.1.2 Funcţii polinomiale de gradul doi. Reprezentări matriceale . . . . . . . 35

8 Reducerea izometrică a polinoamelor de gradul doi ı̂n două variabile 36

Coordonator: Conf. Univ. Dr. Cornel Pintea

Departmentul de Mathematică,
Universitatea “Babeş-Bolyai”
400084 M. Kogălniceanu 1,
Cluj-Napoca, România

2
MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

1 Săptămâna 1
Structura afină a unui spaţiu vectorial
1.1 Varietăţi liniare
Fie V un spaţiu vectorial cu scalari ı̂ntr-un corp K.

Definiţia 1.1. O varietate liniară ı̂n V este o submulţime a lui V de forma

a + U : = { a + u | u ∈ U },

unde a ∈ V şi U este un subspaţiu vectorial al lui V, sau mulţimea vidă. Mulţimea A(V ) a
varietăţilor liniare ale lui V ordonată de incluziune se numeşte structura afină a lui V.

Propoziţia 1.1. Dacă A = a + U ∈ A(V ) şi b ∈ A, atunci A = b + U.

Corolarul 1.2. O varietate liniară A este subspaţiu vectorial dacă şi numai dacă 0 ∈ A.

1.2 Spaţiul director şi dimensiunea unei varietăţi liniare

Propoziţia 1.3. Dacă a + U = a0 + U 0 ∈ A(V ), atunci U = U 0 .

Aşadar, ı̂n reprezentarea unei varietăţi liniare nevide A sub forma a + U, subspaţiul vec-
torial U este unic determinat de A. Acesta va fi notat cu D ( A) şi se va numi (sub)spaţiul
(vectorial) director al varietăţii liniare A.
Definiţia 1.2. Spunem că varietăţile liniare A, B ∈ A(V ) sunt paralele, şi scriem Ak B, dacă
D ( A) ⊆ D ( B) sau D ( B) ⊆ D ( A).

Definiţia 1.3. Definim dimensiunea unei varietăţi liniare A astfel:

dim( D ( A)) dacă A 6= ∅


dim( A) :=
−1 dacă A = ∅.

Definiţia 1.4. I Dacă dim( A) = 1, 2 sau p, atunci A se numeşte dreaptă, plan sau p-plan.

I Dacă dim( A) = 0, atunci A este formată dintr-un singur element numit punct.

I Dacă 0 ∈ A, atunci A se numeşte dreaptă vectorială, plan vectorial sau p-plan vectorial.

I Dacă D ( A) este un hiperplan vectorial, atunci A = a + D ( A) se numeşte hiperplan.

I Dacă V este un spaţiu vectorial n-dimensional, atunci orice hiperplan al lui V are di-
mensiunea n − 1.

Propoziţia 1.4. Fie V, W două spaţii vectoriale peste corpul K şi f : V −→ W o aplicaţie liniară.
Dacă B este o varietate liniară a lui W, adică B ∈ A(W ), atunci f −1 ( B) := { a ∈ V | f ( a) ∈ B} este
o varietate liniară a lui V, adică f −1 ( B) ∈ A(V ).

Cornel Pintea Page 1 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

Corolarul 1.5. Fie V şi W două spaţii vectoriale peste corpul K şi f : V −→ W o aplicaţie liniară.
Dacă B ∈ A(W ) este astfel ı̂ncât f −1 ( B) 6= ∅ şi a ∈ f −1 ( B), atunci f −1 ( B) = a + f −1 ( D ( B)),
fapt care arată că D f −1 ( B) = f −1 ( D ( B)). În particular, dacă pentru un element b ∈ W avem

f −1 (b) 6= ∅ şi a ∈ f −1 (b), atunci D f −1 (b) = f −1 (0W ) = ker( f ), adică f −1 (b) = a + ker( f ).

Aşadar soluţia generală a ecuaţiei neomogene f ( x ) = b este suma dintre o soluţie particulară a
ecuaţiei neomogene f ( x ) = b cu soluţia generală a ecuaţiei omogene f ( x ) = 0W .

1.3 Intersecţia unei familii de varietăţi liniare

Propoziţia
\
1.6. Dacă { Ai }i∈ I este o familie de varietăţi liniare ale spaţiului vectorial V, atunci
Ai ∈ A(V ).
i∈ I

Corolarul 1.7. Dacă { Ai }i∈ I!este o familie de varietăţi liniare ale spaţiului
! vectorial V astfel!ı̂ncât
Ai 6= ∅, atunci D
\ \ \ \ \
Ai = D ( Ai ). În acest caz dim Ai = dim D ( Ai ) .
i∈ I i∈ I i∈ I i∈ I i∈ I
Propoziţia 1.8. Dacă a şi b sunt puncte distincte ı̂n V, atunci există o singură dreaptă, notată cu
ab, care conţine pe a şi b.

Apendix. Relaţii de recurenţă liniare

Fie K este un corp. Notăm prin KN mulţime tuturor şirurilor de elemente din K, adică
mulţime tuturor funcţiilor a : N −→ K. Vom nota cu a(n) sau cu an valoarea funcţiei a pe

Cornel Pintea Page 2 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

numărul natural n. În cazul al doilea, vom nota cu ( an )n≥0 sau, simplu, cu ( an ) şirul/funcţia
a. Dacă α ∈ K şi a, b ∈ KN , definim şirurile a + b, a · b şi α · a prin ( a + b)(n) := a(n) + b(n)
( a · b)(n) := a(n)b(n) şi (α · a)(n) = αa(n), sau, echivalent, ( a + b)n = an + bn şi (α · a)n =
αan , for all n ∈ N. Mulţimea KN este evident un K-spaţiu vectorial faţă de operaţiile:

KN × KN −→ KN , ( a, b) 7→ a + b (1.1)
N N
K×K −→ K , (α, a) 7→ α · a. (1.2)

Putem scrie aceste operaţii astfel:

KN × KN −→ KN , (( an ), (bn )) 7→ ( an ) + (bn ) := ( an + bn ) (1.3)

N N
K×K −→ K , (α, ( an )) 7→ α · ( an ) := (αan ). (1.4)

De fapt KN este chiar o K-algebră faţă de operaţiile (1.1), (1.2) şi

KN × KN −→ KN , ( a, b) 7→ a · b sau (1.5)
KN × KN −→ KN , (( an ), (bn )) 7→ ( an ) · (bn ) := ( an bn ). (1.6)

De altfel operaţia externă (1.2) (sau (1.4)) poate fi obţinută din operaţia binară (1.5) (sau
(1.6)) prin restricţia scalarilor de la KN la K ⊆ KN . Într-adevăr K se scufundă ı̂n KN prin
incluziunea care asociază scalarului k ∈ K şirul constant (k n ), adică k n = k pentru orice
n ∈ N. Observăm că spaţiul vectorial KN este infinit dimensional deoarece submulţimea sa
infinită {e1 , e2 , e3 , . . . , }, unde

e1 := (1, 0, 0, . . .), e2 := (0, 1, 0, . . .), e3 := (0, 0, 1, . . .),

este liberă (liniar independentă). De asemenea orice funcţie R : KN −→ KN de tipul

R ( a n ) n ≥0 = ( c r ( n ) a n +r + c r −1 ( n ) a n +r −1 + · · · + c 0 ( n ) a n ) n ≥0 ,

unde c0 , . . . , cr ∈ KN sunt r şiruri date, este liniară. Aşadar imaginea inversă

n o
R −1 ( f ) : = a ∈ K N : c r ( n ) a n +r + c r −1 ( n ) a n +r −1 + · · · + c 0 ( n ) a n = f ( n ), ∀ n ≥ 0

a unui şir f ∈ KN este o varietate liniară a lui KN a cărui direcţie este subspţiul
n o
ker R = R−1 (0) = a ∈ KN : cr (n) an+r + cr−1 (n) an+r−1 + · · · + c0 (n) an = 0, ∀n ≥ 0 .

Ecuaţia
cr (n) an+r + cr−1 (n) an+r−1 + · · · + c0 (n) an = f (n), ∀n ≥ 0, (1.7)
care defineşte varietatea liniară R−1 ( f ), se numeşte relaţie de recurenţă liniară neomogenă de
ordin r, iar ecuaţia

cr (n) an+r + cr−1 (n) an+r−1 + · · · + c0 (n) an = 0, ∀n ≥ 0, (1.8)

care defineşte subspaţiul ker R al lui KN , se numeşte relaţie de recurenţă liniară omogenă de
ordin r. Dacă şirurile c0 , . . . , cr ∈ KN sunt constante, atunci (1.7) şi (1.8) devin

c r a n +r + c r −1 a n +r −1 + · · · + c 0 a n = f ( n ), ∀ n ≥ 0 (1.9)
cr an+r + cr−1 an+r−1 + · · · + c0 an = 0, ∀n ≥ 0 (1.10)

şi se numesc relaţie de recurenţă liniară neomogenă de ordin r cu coeficienţi constanţi respectiv
relaţie de recurenţă liniară omogenă de ordin r cu coeficienţi constanţi.

Cornel Pintea Page 3 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

Examplul 1.1. ([2, p.62]) Relaţia de recurenţă liniară neomogenă de ordin 1

a n +1 = c ( n ) a n + f ( n ) (1.11)
are soluţia generală
a n = a0 c (0) · · · c ( n − 1) + c (1) · · · c ( n − 1) f (0) + c (2) · · · c ( n − 1) f (1)
+ · · · + c ( n − 1) f ( n − 2) + f ( n − 1). (1.12)

Observăm acum că soluţia generală (1.12) a relaţiei de recurenţă liniară neomogenă de
ordinul 1 (1.11) are componenta a0 c(0) · · · c(n − 1) care, atunci când a0 parcurge ı̂ntregul
corp K, generează nucleul ker R al transformării liniare
R : KN −→ KN , R( an )n≥0 = ( an+1 − c(n) an )n≥0 ,
iar şirul (ξ n )n≥0 , unde ξ 0 = 0 şi
ξ n := c(1) · · · c(n − 1) f (0) + c(2) · · · c(n − 1) f (1) + · · · + c(n − 1) f (n − 2) + f (n − 1), ∀n ≥ 1,
este o soluţie particulară a ecuaţiei R( an ) = f (n), ∀n ≥ 0. In termenii aplicaţiei liniare
soluţia generală a recurenţei liniare (1.11) este
ker R + (ξ n )n≥0 = h(φn )n≥0 i + (ξ n )n≥0 ,
unde φ0 = 1, iar φn = c(0) · · · c(n − 1) pentru n ≥ 1.
Dacă şirul (c(n)) este constant şi are termenii egali cu c, atunci relaţia de recurenţă liniară
neomogenă de ordin 1 cu coeficienţi constanţi
an+1 = can + f (n)
are soluţia generală
n −1
a n = a0 c +n
∑ c k f ( n − k − 1).
k =0

Cornel Pintea Page 4 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

Teorema 1.9. ([2, p.68]) Dacă s este o rădăcină de ordin m a polinomului

c r X r + c r −1 X n +r −1 + · · · + c 1 X + c 0 ∈ C [ X ] , (1.13)

atunci şirurile (nk sn )n≥0 , 0 ≤ k ≤ m − 1 sunt soluţii ale relaţiei de recurenţă liniară omogenă de
ordin r cu coeficienţi constanţi (1.10). Dacă

cr X r + cr−1 X n+r−1 + · · · + c1 X + c0 = cr ( X − s1 )m1 · · · ( X − s p )m p , si 6= s j pentru i 6= j,

atunci soluţia generală a recurenţei liniare omogenă de ordin r cu coeficienţi constanţi (1.10) este
mulţimea combinaţiilor liniare a şirurilor (nk snj )n≥0 , 0 ≤ k ≤ m j − 1, 1 ≤ l ≤ r.

Aşadar

ker R = h(s1n ), (ns1n ), . . . , (nm1 −1 s1n ), (s2n ), (ns2n ), . . . , (nm1 −1 s2n ), . . . , (snp ), (ns1n ), . . . , (nm p −1 snp )i,

unde
R : KN −→ KN , R( an )n≥0 = (cr an+r + cr−1 an+r−1 + · · · + c0 an )n≥0 ,
iar s1 , . . . , sr sunt rădăcinile polinomului (1.13), numit polinomul caracteristic al recurenţei
liniare omogene de ordin r cu coeficienţi constanţi (1.10). Prin urmare ker R este un subspaţiu
finit dimensional al lui KR şi dim ker R ≤ r.

Examplul 1.2. Vom determina şirul lui Fibonacci definit de relaţia de recurenţă

Fn = Fn−1 + Fn−2

şi condiţiile iniţiale F0 = 0 şi F1 = 1.

Cornel Pintea Page 5 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

1.4 Probleme
1. Se consideră un corp finit K cu card(K ) = q.

(a) Determinaţi numărul punctelor unei varietăţi p-dimensionale ale lui K n .

(b) Determinaţi numărul dreptelor lui K n care trec printr-un punct fixat.

2. În R4 se dau planul α = (2, 4, 1, 2) + h(1, 1, 1, 1), (0, 1, 0, 1)i şi dreapta D = (2, 3, −1, 1)
+ h(1, 1, −1, 1)i. Să se determine D ∩ α.

3. (A se vedea şi [3, Problema 1, p. 91]) Care dintre următoarele submulţimi sunt varietăţi
liniare ale spaţiilor lor ambiente ?

(a) A := {( x1 , x2 , x3 ) ∈ R3 : 2x1 − x2 + x3 − 2 = 0}
(b) B := {( x1 , x2 , x3 ) ∈ R3 : ( x1 + x2 , 2x2 + x3 , x3 − 2x1 ) ∈ A}
(c) C := {( x1 , x2 , x3 ) ∈ R3 : x12 + x22 + x32 − 2x1 x2 − 2x1 x3 + 2x2 x3 = 0}
(d) D := {( x1 , x2 , x3 , x4 ) ∈ R4 : x14 + x2 − 2x3 + x4 = 0}

4. Fie a1 , a2 , . . . , an , b1 , b2 , . . . , bn două şiruri finite de numere reale. Fie I ⊆ R un interval

deschis ş g : I −→ R o funcţie de clasă C ∞ . Care dintre următoarele submulţimi sunt
varietăţi liniare ale spaţiului C ∞ ( I ) ?

(a) A := { f ∈ C ∞ ( I ) : f (n) + a1 f (n−1) + · · · + an−1 f 0 + an f + g = 0};

(b) B := {h ∈ C ∞ ( I ) : h(n) + b1 h(n−1) + · · · + bn−1 h0 + bn h ∈ A};
(c) C := { ϕ ∈ C ∞ ( I ) : ϕ3 − 5ϕ2 + 6ϕ = 0}.

Cornel Pintea Page 6 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

5. ([3, Problema 2, p. 91]) În spaţiul R4 se dau varietăţile liniare

a = (2, 1, 2, 1), D = (1, 3, 0, 0) + h(1, 1, 1, 1)i

α = (1, 0, 1, 0) + h(2, 1, 3, −1), (1, 0, 2, −2)i
H = h(1, 0, 0, 0), (0, 1, 0, 0), (0, 0, 1, 0)i.

Care dintre următoarele relaţii au loc ?

I a ∈ D, I a ∈ α, I a ∈ H, I D kα, I D k H, I αk H, I D ⊆ α, I α ⊆ H.

6. ([3, Problema 11, p. 94]) În spaţiul vectorial V (dim V > 4) se dau trei puncte distincte
a, b, c şi un plan α = a + hd1 , d2 i. Să se determine o varietate liniară 4-dimensională
A ∈ A(V ) care conţine punctele a, b şi c şi este paralel cu α.

7. ([3, Problema 13, p. 95]) Considerăm un spaţiu vectorial V, o varietate liniară r-

dimensională A ∈ A(V ) şi un punct b ∈ V. Să se arate că există o singură varietate

Cornel Pintea Page 7 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

liniară r-dimensională B ∈ A(V ) astfel ı̂ncât b ∈ B şi Bk A.

8. Să se arate că un hiperplan H = a + hd1 , . . . , dn−1 i a lui Rn este caracterizat de ecuaţia
 
 x1 − a1 x2 − a2 · · · x n − a n 
 
 d11 d21 ··· d1n 
 = 0,
 
.. .. . . .
.
.

 . . . 
1 2 n
 
 dn
1
d n −1 · · · d n −1 

unde a = ( a1 , a2 , . . . , an ) şi di = (d1i , d2i , . . . , din ) pentru 1 ≤ i ≤ n − 1.

9. Găsiţi soluţia generală a recurenţei liniare neomogene de ordinul 1 cu coeficienţi constanţi

an+1 = can + dn .

Cornel Pintea Page 8 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

10. Arătaţi că

 
 a + ξ1η1
 ξ1η2 ··· ξ1ηm 

 ξ η1
2
2
a + ξ2η · · · ξ2ηm 
 = a m −1 ( a + ξ 1 η 1 + · · · + ξ m η m ). (1.14)
 
 .
.. .. .. ..
 . . . 
 ξ m η1 2 a + ξmηm
 
ξmη ··· 

Indicaţie. Arătaţi mai ı̂ntâi că determinatul de mai sus, sa-i spunem ∆m , satisface relaţia
de recurenţă
∆m = a∆m−1 + ξ m η m am−1 .

11. Determinaţi şirul ( an ) dat prin relaţia de recurenţă an+2 = 2( an+1 − an ) şi prin condiţiile
iniţiale a0 = a1 = 1.

12. Determinaţi, ı̂n funcţie de a0 şi a1 şirul dat prin relaţia de recurenţă liniară

an+2 − (s1 + s2 ) an+1 + s1 s2 an = 0.

Cornel Pintea Page 9 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

13. Dacă ( Fn ) notează şirul lui Fibonacci (definit de relaţia de recurencţă Fn = Fn−1 + Fn−2
şi condiţiile iniţiale F0 = 0 şi F1 = 1), arătaţi că
√
Fn+1 1+ 5
lim = .
n→∞ Fn 2

Cornel Pintea Page 10 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

2 Săptămâna 2
2.1 Învelitori şi combinaţii afine
Definiţia 2.1. Dacă M este o submulţime a lui V, atunci varietatea liniară
\
af( M) := { A | M ⊆ A, A ∈ A(V )}

se numeşte ı̂nfăşurătoarea sau anvelopa sau ı̂nchiderea afină a lui M.

Propoziţia 2.1. (Proprietăţile operatorului af ) Fie M, N ∈ P (V ) şi A ∈ A(V ).

1. M ⊆ af( M) şi af( M) ∈ A(V ).

2. Dacă M ⊆ A şi A ∈ A(V ), atunci af( M) ⊆ A.1

3. M ⊆ N =⇒ af( M) ⊆ af( N ).2

4. af( M) = M ⇐⇒ M ∈ A(V ).

5. af (af( M)) = af( M).3

În secţiunea următoare vom arăta că ı̂nvelitoarea afină a mulţimii M este mulţimea combinaţiilor
afine de elemente din M.
m m
Definiţia 2.2. O combinaţie liniară ∑ λi xi a.ı̂. ∑ λi = 1, se numeşte combinaţie afină.
i =1 i =1

Propoziţia 2.2. O submulţime L a lui V este varietate liniară a lui V dacă şi numai dacă
!
m m
x1 , . . . , xm ∈ L şi λ1 , . . . , λm ∈ K, ∑ λi = 1 ⇒ ∑ λi xi ∈ L. (2.1)
i =1 i =1

1 af( M )
este cea mai mică varietate liniară ce conţine mulţimea M.
2 Operatorul 00 af00 este crescător.
3 Operatorul 00 af00 este idempotent.

Cornel Pintea Page 11 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

Propoziţia 2.3. Dacă M ∈ P (V ), atunci

n m  m o
af( M) = ∑ i i
x m ∈ N, x ∈ M, ∈ K, i = 1, . . . , m, ∑ i = 1 .

λ  i λ i λ
i =1 i =1

2.2 Dreptele unui spaţiu afin

Amintim că dacă a şi b sunt puncte distincte ı̂n V, atunci există o singură dreaptă, notată cu
ab, care conţine pe a şi b. Mai precis ab = a + hb − ai.

Cornel Pintea Page 12 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

Propoziţia 2.4. Fie V un spaţiu vectorial cu scalari ı̂ntr-un corp K cu cel puţin 3 elemente. O
submulţime L a lui V este varietate liniară dacă şi numai dacă, odată cu două puncte distincte a, b ∈
L, mulţimea L conţine ı̂ntreaga dreaptă ab.
Demonstraţie. Avem de arătat că
L ∈ A(V ) ⇐⇒ ( x, y ∈ L, t ∈ K =⇒ (1 − t) x + ty ∈ L.)
“ =⇒ “ Din x, y ∈ L deducem că y ∈ L = x + D ( L), adică y − x ∈ D ( L) şi implicit că
h y − x i ⊆ D ( L ).
Aşadar xy = x + hy − x i ⊆ x + D ( L) = L.
“ ⇐= “ Putem presupune că L 6= ∅ deoarece, altfel n-am avea nimic de demonstrat. Con-
siderăm a ∈ L şi arătăm că Y = L − a este un subspaţiu vectorial al lui V.
Pentru aceasta considerăm y1 = x1 − a, y2 = x2 − a ∈ Y, unde x1 , x2 ∈ L. Dacă t ∈ K,
atunci observăm că (1 − t)y1 + ty2 = (1 − t) x1 + tx2 − (1 − t) a − ta = (1 − t) x1 + tx2 − a,
care conform ipotezei ı̂n care lucrăm, aparţine lui L − a = Y. Am arătat deci că
y1 , y2 ∈ T, t ∈ K =⇒ (1 − t)y1 + ty2 ∈ Y. (2.2)
Luând y1 = 0 obţinem că
y ∈ Y, t ∈ K =⇒ ty ∈ Y.
Fie acum α ∈ K \ {0, 1}, adică α şi 1 − α sunt inversabile. Aşadar (1 − α)−1 y1 ∈ Y şi α−1 y2 ∈
Y pentru orice y1 , y2 ∈ Y, fapt care arată, folosind (2.2), că
y1 + y2 = (1 − α)[(1 − α)−1 y1 ] + α[α−1 y2 ] ∈ Y.
Aşdar Y ≤ V şi L = a + Y.
Examplul 2.1. Dacă corpul K al scalarilor lui V are doar două elemente, atunci propoziţia 2.4
nu are loc. Într-adevăr, dacă K = Z2 = {0̂, 1̂}, atunci submulţimea M := {(0̂, 0̂), (0̂, 1̂), (1̂, 0̂)}
a planului V = Z22 conţine toate dreptele care trec prin câte două puncte din M, ı̂ntrucât
dreptele planului Z22 sunt formate din doar două puncte, şi totuşi M nu este varietate liniară.
Într-adevăr, dacă M ar fi varietate liniară a lui V, atunci M ar fi chiar subspaţiu vectorial al
lui V deoarece 0 ∈ M. Dar atunci (1̂, 1̂) = (0̂, 1̂) + (1̂, 0̂) ar aparţine lui M, ceea ce nu este
adevărat.
Observaţia 2.1. Propoziţia (2.4) poate fi rescrisă ı̂n termenii aplicaţiei
α : P (V ) −→ P (V ), α( M ) = {tx + (1 − t)y | x, y ∈ M, t ∈ K } (2.3)
astfel:
Fie V un spaţiu vectorial cu scalari ı̂ntr-un corp K cu cel puţin 3 elemente. O submulţime L a lui V
este varietate liniară dacă şi numai dacă α( L) ⊆ L.
Observaţia 2.2. Fie V un spaţiu vectorial cu scalari ı̂ntr-un corp K. Dacă M ⊆ V, atunci
M ⊆ α( M) ⊆ α2 ( M) ⊆ · · · ⊆ af( M).
Într-adevăr, incluziunea M ⊆ α( M) este evidentă, fapt care arată că
M ⊆ α ( M ) ⊆ α2 ( M ) ⊆ · · · ⊆ α k ( M ) ⊆ · · · . (2.4)
Din relaţia M ⊆ af( M) deducem α( M) ⊆ α(af( M)) ⊆ af( M), precum şi că αk ( M) ⊆ af( M ),
pentru orice k ≥ 1.
O ı̂ntrebare naturală care apare ı̂n legătură cu şirul (2.4) este dacă termanii acestuia
acoperă ı̂ntrega ı̂nvelitoare afină a lui M ı̂ncepând cu un anumit rang. Dacă spaţiul am-
biant V a lui M este finit-dimensional, atunci răspunsul este afirmativ, aşa cum vom vedea
mai târziu.

Cornel Pintea Page 13 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

2.3 Probleme
1. Să se arate că două varietăţi liniare r-dimensionale A şi B ale unui spaţiu vectorial V
sunt paralele dacă şi numai dacă D ( A) = D ( B).

2. In R4 considerăm următoarele varietăţi liniare


x1 + x3 − 2 = 0
( L1 )
2x1 − x2 + x3 + 3x4 − 1 = 0

 x1 + x2 + 2x3 − 3x4 = 1
( L2 ) x2 + x3 − 3x4 = −1
x1 − x2 + 3x4 = 3


(a) Să se determine dimensiunile lui L1 şi L2 şi să se scrie ecuaţiile lor paramertice şi
vectoriale.
(b) Să se arate că L1 k L2 .

3. În spaţiul afin Rn (n ≥ 2) se dau dreapta

∆ = ( a1 , . . . , an ) + h( p1 , . . . , pn )i, ( p21 + · · · + p2n > 0)

şi hiperplanul H : α1 x1 + · · · + αn xn + β = 0, (α21 + · · · + α2n > 0). Să se arate că ∆k H

dacă şi numai dacă α1 p1 + · · · + αn pn = 0.

Cornel Pintea Page 14 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

4. Să se arate că pentru orice submulţimi M şi N ale spaţiului vectorial V are loc relaţia

af (af( M) ∪ af( N )) = af( M ∪ N ). (2.5)

Cornel Pintea Page 15 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

3 Săptămâna 3
Observaţia 3.1. Dacă V este un spaţiu vectorial n-dimensional şi M ⊆ V este o mulţime
nevidă, atunci
n m  m o
af( M) = ∑ i i 1 ≤ m ≤ n + 1, λi ∈ K, xi ∈ M, i = 1, m,
x ∑ i = 1 .

λ λ
i =1 i =1

3.1 Teorema dimensiunii. Paralelism

Propoziţia 3.1. Dacă A, B ∈ A(V ), a ∈ A, b ∈ B, atunci

af( A ∪ B) = a + D ( A) + D ( B) + hb − ai .

Propoziţia 3.2. Fie A, B ∈ A(V ), a ∈ A, b ∈ B. Atunci

A ∩ B 6= ∅ ⇐⇒ hb − ai ⊆ D ( A) + D ( B).

Cornel Pintea Page 16 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

Propoziţia 3.3. Dacă varietăţile liniare A şi B au un punct comun a, atunci avem af( A ∪ B) =
a + D ( A) + D ( B) şi A ∩ B = a + D ( A) ∩ D ( B).

Examplul 3.1. Dacă A, B sunt varietăţi liniare ı̂ntr-un spaţiu vectorial peste K 6' Z2 şi A ∩
B 6= ∅, atunci
af( A ∪ B) = {ta + (1 − t)b | a ∈ A, b ∈ B, t ∈ K }. (3.1)
Ipotezele A ∩ B 6= ∅ şi K 6' Z2 sunt esenţiale.

Observaţia 3.2. Fie V un spaţiu vectorial peste corpul K.

1. Dacă A, B ∈ A(V ) sunt varietăţi liniare astfel ı̂ncât A ∩ B 6= ∅, atunci se poate uşor
arăta că α( A ∪ B) = {λa + (1 − λ)b | a ∈ A, b ∈ B, λ ∈ K }unde α este funcţia (2.3).
Egalitatea 3.1) ne arată că pentru M = A ∪ B invelitoarea afină af( M) = af( A ∪ B)
este acoperită de la prima iterare α( M), adică egalitatea af( M ) = αr ( M) are loc pentru
r = 1.

2. Dacă A este o varietate liniară a spaţiului vectorial V de dimensiune cel puţin unu şi
c ∈ V \ A un punct dat, atunci α({c} ∪ A) = a∈ A af( a, c). Faptul că α({c} ∪ A) =
S
S
a∈ A af( a, c ) nu este o varietate liniară (a se vedea problema 3.2(1)) arată că egalitatea
r
α ({c} ∪ A) = af({c} ∪ A) este satisfăcută pentru r ≥ 2. Se poate arăta că α2 ({c} ∪
A) = af({c} ∪ A) ı̂n cazul K 6∼ = Z2 .
Teorema 3.4. (Teorema dimensiunii) Fie A, B varietăţi liniare nevide de finit dimensionale.

Cornel Pintea Page 17 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

1. Dacă A ∩ B 6= ∅, atunci dim af( A ∪ B) = dim( A) + dim( B) − dim( A ∩ B).

2. Dacă A ∩ B = ∅, atunci dim af( A ∪ B) = dim ( D ( A) + D ( B)) + 1.

Propoziţia 3.5. Presupunem că dim(V ) = n. Dacă varietatea afină A ∈ A(V ) nu are niciun
punct comun cu hiperplanul H, atunci A|| H.

Observaţia 3.3. Dacă dreapta L intersectează hiperplanul H ı̂ntr-un punct, atunci orice dreaptă
paralelă L0 la L intersectează H tot ı̂ntr-un punct. Într-adevăr, altfel am avea L0 || H, adică
L|| H şi deci L ⊆ H sau L ∩ H = ∅.

3.2 Probleme
1. Fie A o varietate liniară de dimensiune cel puţin unu a unui spaţiu vectorial V şi c ∈
V \ A un punct dat. Este mulţimea
[
af( a, c)
a∈ A

o varietate liniară ?

2. Să se arate că dacă ı̂n structura afină a unui spaţiu vectorial 4-dimensional două hiper-
plane au un punct comun, atunci ele au un plan comun.

3. Se consideră varietăţile liniare A şi B astfel ı̂ncât A ∩ B = ∅ şi dim A = dim B = p. Să
se arate că Ak B dacă şi numai dacă A şi B sunt incluse ı̂ntr-o varietate de dimensiune
p + 1.

Cornel Pintea Page 18 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

4. Se consideră ı̂n R5 vectorii a = (1, 0, 0, 2, 0), b = (0, 2, 0, 0, 1), c = (1, 2, 0, 0, 0) şi d =

(0, 0, 0, 2, 1) şi varietăţile liniare A = a + hb, ci, B = c + hb, di. Să se afle A ∩ B şi
af( A ∪ B).

5. Fie V un spaţiu vectorial finit dimensional peste corpul K, unde K 6' Z2 . Se consideră
aplicaţia

α : P (V ) −→ P (V ), α( M) = {tx + (1 − t)y | x, y ∈ M, t ∈ K }

şi iteratele α1 = α, α2 = α ◦ α, . . .. Să se arate că pentru orice M ∈ P (V ) se poate găsi

un număr natural r astfel ı̂ncât

af( M) = αr ( M).

Să se arate că ipoteza K 6' Z2 este esenţială.

Cornel Pintea Page 19 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

6. Să se determine toate poziţiile reciproce posibile a două plane α şi β dintr-un spaţiu
vectorial 4-dimensional precizând ı̂n fiecare caz şi dim(af (α ∪ β)).

7. Într-un spaţiu vectorial n-dimensional fie L1 şi L2 două varietăţi liniare de dimensiune
p respectiv q (p > q, p + q ≤ n − 1), astfel ı̂ncât L1 ∩ L2 = ∅ şi L1 6 k L2 . Să se determine
mulţimea valorilor posibile pentru dim af(L1 ∪ L2).

8. În structura afină a unui spaţiu vectorial n-dimensional considerăm două hiperplane.
Care sunt valorile posibile pentru dim( H1 ∩ H2 ) şi dim af( H1 ∪ H2 ) ?

Cornel Pintea Page 20 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

9. În structura afină a unui spaţiu vectorial n-dimensional se consideră un hiperplan H şi
o varietate lininară p-dimensională ( p < n − 1). Să se arate că atunci are loc una dintre
relaţiile:

(a) dim( H ∩ A p ) = p − 1;
(b) H k A p .

Cornel Pintea Page 21 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

4 Săptămâna 4: Proprietăţi laticeale. Mulţimi convexe

4.1 Proprietăţi laticeale ale structurii afine.
Teorema 4.1. Structura afină A(V ) este o latice completă. Pentru o familie oarecare { Ai }i∈ I de
varietăţi liniare ale lui V avem:
\ [

inf Ai = Ai şi sup Ai = af Ai .
i∈ I i∈ I
i∈ I i∈ I

Observaţia 4.1. 1. Dacă A, B ∈ A(V ) şi a ∈ A, b ∈ B, atunci A ∨ B = a + D ( A) + D ( B) +

h b − a i şi A ∧ B = A ∩ B.

2. Dacă A ∩ B 6= ∅ şi a ∈ A ∩ B, atunci A ∨ B = a + D ( A) + D ( B) şi A ∧ B = A ∩ B =

a + D ( A ) ∩ D ( B ).

Propoziţia 4.2. Dacă spaţiile vectoriale V şi W, având scalarii ı̂n acelaşi corp K, sunt izomorfe,
atunci laticele A(V ) şi A(W ) sunt izomorfe. Dacă f : V −→ W este un izomorfism liniar, atunci
aplicaţia f¯ : A(V ) −→ A(W ), f¯( A) := { f ( a) | a ∈ A} = f ( A) este un izomorfism laticeal.

4.2 Structura afină a spaţiului vectorial K n

Din Propoziţia 4.2 reiese importanţa structurii afine A(K n ) a lui K n . Într-adevăr, orice spaţiu
vectorial n-dimensional peste K este izomorf cu K n , structurile afine ale spaţiilor vectori-
ale n-dimensionale fiind laticeal izomorfe cu A(K n ). Fie A = x0 + D ( A) ∈ A(K n ), iar
{d1 , . . . , dr } o bază a lui D ( A), x0 = ( x1 , . . . , xn ) şi d j = (d1j , . . . , dnj ), j = 1, 2, . . . , r. Aşadar
n r o
A = ( x1 , . . . , xn ) ∈ K n | xi = xi0 + ∑ dij λ j , λ j ∈ K .
j =1

Relaţiile
r
xi = xi0 + ∑ dij λ j , i = 1, . . . , n (4.1)
j =1

se numesc ecuaţiile parametrice ale varietăţii liniare A. Pe de altă parte, varietăţile liniare ale
lui K n coincid cu soluţiile sistemelor liniare.
Mai precis, orice varietate liniară A ∈ A(K n ) poate fi caracterizată şi astfel:
n n o
A = ( x1 , . . . , x n ) ∈ K | n
∑ aij x j = bi , i = 1, . . . , m .
j =1

Condiţiile care figurează aici, adică

n
∑ aij x j = bi , i = 1, . . . , m,
j =1

se numesc ecuaţiile implicite ale varietăţii liniare A. Intersecţia a două varietăţi liniare A, B ∈
A(K n ) se caracterizează uşor dacă A şi B sunt date prin sisteme de ecuaţii. Mai precis sis-
temul de ecuaţii a lui A ∩ B se obţine luând ecuaţiile lui A şi B. Varietatea liniară A ∨ B,
subı̂ntinsă de varietăţile liniare A şi B, se caracterizează ı̂nsă mai uşor dacă avem reprezentările
parametrice ale varietăţilor A şi B.

Cornel Pintea Page 22 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

4.3 Submulţimile convexe ale unui spaţiu vectorial real

Definiţia 4.1. Fie V un spaţiu vectorial real. O mulţime C ⊆ V se numeşte convexă dacă
pentru orice x, y ∈ C segmentul [ xy] := {(1 − t) x + ty : t ∈ [0, 1]} este conţinut ı̂n C.
Definiţia 4.2. Dacă M este o submulţime a lui V, atunci mulţimea
\
conv( M) := {C | M ⊆ C şi C − convexă}
se numeşte ı̂nvelitoarea convexă sau ı̂nchiderea convexă a lui M.
Propoziţia 4.3. (Proprietăţile operatorului conv)
1. M ⊆ conv( M ) şi conv( M ) este o mulţime convexă pentru orice M ∈ P (V ).
2. Dacă M ⊆ C şi C este convexă, atunci conv( M ) ⊆ C.4
3. M ⊆ N =⇒ conv( M ) ⊆ conv( N ).5
4. conv( M) = M dacă şi numai dacă M este convexă.
5. conv (conv( M)) = conv( M) pentru orice M ∈ P (V ).6
Observaţia 4.2. 1. Dacă {Ci }i∈ I este
\
o familie de submulţimi convexe ale spaţiului vec-
torial real V, atunci intersecţia Ci este de asemenea o mulţime convexă.
i∈ I

2. Submulţimea M a spaţiului vectiral real V este convexă dacă şi numai dacă
∀m ≥ 1, x1 , . . . , xm , t1 , . . . , tm ∈ [0, 1], t1 + · · · + tm = 1 ⇒ t1 x1 + · · · + tm xm ∈ M.
m m
Definiţia 4.3. O combinaţie liniară ∑ λi xi a.ı̂. ∑ λi = 1 şi λ1 , . . . , λm ∈ [0, 1], se numeşte
i =1 i =1
combinaţie convexă.
Propoziţia 4.4. Dacă V este un spaţiu vectorial real şi M ⊆ V este o mulţime nevidă, atunci
n m  m o
conv( M) = ∑ λi xi m ≥ 1, xi ∈ M, λi ∈ [0, 1], i = 1, m, ∑ λi = 1 .

i =1 i =1

4 conv( M )
este cea mai mică mulţime convexă ce conţine mulţimea M.
5 Operatorul 00 conv00 este crescător.
6 Operatorul 00 conv00 este idempotent.

Cornel Pintea Page 23 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

4.3.1 Teorema lui Carathéodory

Teorema 4.5. (Carathéodory) Dacă V este un spaţiu vectorial real n-dimensional şi M ⊆ V este o
mulţime nevidă, atunci
n m  m o
conv( M) = ∑ i i 1 ≤ m ≤ n + 1, xi ∈ M, λi ∈ [0, 1], i = 1, m,
x ∑ i = 1 .

λ λ
i =1 i =1

4.4 Probleme
1. Dacă C1 , C2 sunt două submulţimi convexe ale lui Rn , ară taţi că C1 + C2 este de aseme-
nea convexă.

2. În spaţiul vectorial R2 vârfurile unui triunghi sunt A1 ( x1 , y1 ), A2 ( x2 , y2 ), A3 ( x3 , y3 ). Să

se arate că punctul M ( x, y) este ı̂n interiorul triunghiului A1 A2 A3 dacă şi numai dacă

S12 ( x, y)S12 ( x3 , y3 ) > 0,

S23 ( x, y)S23 ( x1 , y1 ) > 0,
S31 ( x, y)S31 ( x2 , y2 ) > 0,

unde  
 x y 1 
 
Sij ( x, y) =  xi yi 1  .
 xj yj 1 

Cornel Pintea Page 24 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

3. Fie A, B ⊂ Rn mulţimi convexe disjuncte şi nevide, iar x un punct din Rn . Arătaţi că

conv({ x } ∪ A) = {ta + (1 − t) x | a ∈ A, t ∈ [0, 1]}.

Arătaţi că A ∩ conv({ x } ∪ B) = ∅ sau B ∩ conv({ x } ∪ A) = ∅.

4. Să se arate că pentru două submulţimi oarecare A şi B ale lui Rn are loc egalitatea:

conv( A) + conv( B) = conv( A + B).

Cornel Pintea Page 25 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

5. Să se arate că rădăcinile polinomului derivat al unui polinom neconstant cu coeficienţi
complecşi aparţin ı̂nvelitorii convexe a rădăcinilor polinomului dat.
(Teorema Gauss-Lucas)

Cornel Pintea Page 26 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

5 Săptămâna 5
Teoremele lui Radon, Helly, Minkowsky, Krein-Milman şi
Motzkin
5.1 Teorema lui Radon
Teorema 5.1. (Radon) Dacă M este submulţime finită a unui spaţiu vectorial real n-dimensional
formată din m ≥ n + 2 puncte, atunci există submulţimile disjuncte M1 , M2 ale lui M astfel ı̂ncât
M = M1 ∪ M2 şi conv( M1 ) ∩ conv( M2 ) 6= ∅.

5.2 Teorema lui Helly

Teorema 5.2. (Helly) Dacă submulţimile convexe M1 , . . . , Mr ale spaţiului afin Rn sunt astfel ı̂ncât
r ≥ n + 1 şi, luate câte n + 1 ı̂n toate modurile posibile, au intersecţia nevidă, atunci

M1 ∩ · · · ∩ Mr 6= ∅.

Cornel Pintea Page 27 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

5.3 Teoremele lui Minkowski, Krein-Milman şi Motzkin

Definiţia 5.1. Un punct extremal al mulţimii convexe C este un punct x ∈ C cu următoarea
proprietate
λy + (1 − λ)z = x, y, z ∈ C, λ ∈ (0, 1) =⇒ y = z = x.

Teorema 5.3. (Minkowski) Orice submulţime convexă şi compactă a lui Rn este ı̂nchiderea convexă
a mulţimii punctelor sale extremale.

Teorema 5.4. (Krein-Milman) Orice submulţime convexă şi compactă K a unui spaţiu local convex
poate fi reprezentată sub forma K = cl conv ext K, unde ext K este mulţimea punctelor extremale
ale lui K.

Teorema 5.5. (Motzkin) Orice mulţime poliedrală este suma (Minkowski) dintre un politop şi un
con convex.

5.4 Probleme
1. Găsiţi o familie (infinită) de mulţimi convexe din plan având intersecţia vidă, iar intersecţia
oricăror 3 mulţimi din familie este nevidă.

2. Se consideră ı̂nplan o mulţime finită cu proprietatea că oricare trei puncte ale mulţimii
sunt conţinute ı̂ntr-un disc de rază 1. Să se arate că există un disc de rază 1 care conţine
toate punctele mulţimii date.

Cornel Pintea Page 28 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

3. Considerăm ı̂n plan n segmente paralele astfel ı̂n cât pentru oricare 3 dintre ele există
o dreaptă care le intersectează. Să se arate că există o dreaptă care intersectează toate
segmentele.

4. Considerăm ı̂n plan n segmente paralele astfel ı̂n cât pentru oricare 4 dintre ele există
o parabolă care le intersectează. Să se arate că există o parabolă care intersectează toate
segmentele.

5. (Jung) Să se arate că orice mulţime finită din plan de diametru 1 poate fi acoperită de
un disc de rază √1 .
3

Cornel Pintea Page 29 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

Cornel Pintea Page 30 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

6 Săptămâna 6: Spaţiul afin

6.1 Definiţie şi exemple
→
Definiţia 6.1. Se numeşte spaţiu afin un triplet ( X, X , ϕ), unde X este o mulţime ale cărei
→ →
elemente se numesc puncte, X este un spaţiu vectorial, iar ϕ : X × X −→ X este o aplicţie a.
ı̂.:
1. ϕ( P, Q) + ϕ( Q, R) = ϕ( P, R), ∀ P, Q, R ∈ X.
→
2. Pentru orice O ∈ X şi orice a ∈ X , există un singur punct A ∈ X astfel ca ϕ(O, A) = a.
−→
Cu notaţia PQ:= ϕ( P, Q), condiţiile de mai sus se scriu:
−→ −→ −→
10 PQ + QR= PR, ∀ P, Q, R ∈ X.
→ −→
20 Pentru orice O ∈ X aplicaţia ϕO : X → X definită prin ϕO ( M) =OM este bijectivă.
−→
Luând P = Q = R = A ı̂n (10 ) deducem AA= 0, ∀ A ∈ X.
−→
Examplul 6.1. 1. Tripletul (P , V , ϕ), unde ϕ : P × P −→ V , ϕ( A, B) = AB este un spaţiu afin.
2. Tripletul (V, V, ϕ), unde V este un spaţiu vectorial şi ϕ : V × V −→ V, ϕ(v1 , v2 ) = v2 − v1 , este
un spaţiu afin.
→ →
Întrucât ϕO : X −→ X este bijecţie, iar X este un spaţiu vectorial, există o unică structură de spaţiu
vectorial pe X astfel ı̂ncât ϕO este izomorfism. Această structură este dată de operaţiile:
−→ −→ −→
1. P = A ⊕O B ⇐⇒OP=OA + OB.
−→ −→
2. Q = λ O A ⇐⇒OQ= λ OA,
iar spaţiul vectorial ( X, ⊕O , O ) se notează cu TO ( X ) şi se numeşte spaţiul vectorial tangent la X ı̂n
punctul O. Menţionăm că structura lui X dată de operaţiile ⊕O şi O depinde de alegerea punctului
O.

Cu toate acestea mulţimea varietăţilor liniare ale lui TO ( X ) nu depinde de O ∈ X.

Cornel Pintea Page 31 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

6.2 Subspaţii afine

→ →
Întrucât ϕO : X −→ X este bijecţie, iar X este un spaţiu vectorial, există o unică structură
de spaţiu vectorial pe X astfel ı̂ncât ϕO este izomorfism. Această structură este dată de
operaţiile:
−→ −→ −→
1. P = A ⊕O B ⇐⇒OP=OA + OB.
−→ −→
2. Q = λ O A ⇐⇒OQ= λ OA,

iar spaţiul vectorial ( X, ⊕O , O ) se notează cu TO ( X ) şi se numeşte spaţiul vectorial tangent la X

ı̂n punctul O. Menţionăm că structura lui X dată de operaţiile ⊕O şi O depinde de alegerea
punctului O. Cu toate acestea mulţimea varietăţilor liniare ale lui TO ( X ) nu depinde de
O ∈ X.

Propoziţia 6.1. Varietăţile liniare nevide ale lui TO ( X ) sunt submulţimile lui X de forma
−→
L = { M | AM ∈ U }, (6.1)
→
unde A ∈ X şi U ≤ X .

Observaţia 6.1. În egalitatea 6.1 punctul A ∈ L poate fi ales arbitrar ı̂n L, iar subspaţiul U al
→ −→
lui X este unic determinat de L şi U = { AM | M ∈ L}.

Definiţia 6.2. Se numeşte varietate liniară sau subspaţiu afin al lui X orice varietate liniară a
spaţiului vectorial TO ( X ). Mulţimea varietăţilor liniare ale lui X se notează cu A( X ). Spaţiul
−→
director al varietăţii liniare L ∈ A( X ) este spaţiul director al varietăţii liniare ϕO ( L), adică { AM:
M ∈ L }.

6.3 Combinaţii afine ı̂n spaţii afine

→
Fie ( X, X , ϕ) un spaţiu afin şi A1 , . . . , Am ∈ X, iar λ1 , . . . , λm scalari daţi. Punctul

M = λ1 O A1 ⊕O · · · ⊕O λm O Am (6.2)

este doar atunci definit când s-a ales un punct O ∈ X, iar M depinde de alegerea lui O.
m
Dacă ı̂nsă combinaţia liniară 6.2 este o combinaţie afină, adică ∑ λi = 1, atunci punctul M nu
i =1
depinde de alegerea punctului O ∈ X.

Cornel Pintea Page 32 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

m
Definiţia 6.3. Date fiind punctele A1 , . . . , Am ∈ X şi scalarii λ1 , . . . , λm astfel ı̂ncât ∑ λi = 1,
i =1
punctul M definit prin relaţia 6.2 se numeşte baricentrul sistemului de puncte A1 , . . . , Am cu
ponderile λ1 , . . . , λm .

Propoziţia 6.2. Fie ( X, X, ϕ) un spaţiu afin şi S ⊆ X; atunci S este un subspaţiu afin al lui X dacă
şi numai dacă pentru orice sistem finit de puncte din S, orice baricentru al acestui sistem aparţine lui
S.

Propoziţia 6.3. Fie A0 , A1 , . . . , Am puncte ale spaţiului afin X. Atunci

−→ −→ −→
 
M ∈ af{ A0 , A1 , . . . , Am } ⇐⇒ A0 M∈ A0 A1 , . . . , A0 Am .

Corolarul 6.4. dim af{ A0 , A1 , . . . , Am } ≤ m.

Corolarul 6.5. Următoarele afirmaţii sunt echivalente:

1. dim af{ A0 , A1 , . . . , Am } = m.
−→ −→
2. vectorii A0 A1 , . . . , A0 Am sunt liniar independenţi.

3. nici unul dintre punctele A0 , A1 , . . . , Am nu aparţine subspaţiului afin subı̂ntins de celelalte.

Definiţia 6.4. Punctele A0 , A1 , . . . , Am se numesc afin independente dacă ele ı̂ndeplinesc una
dintre condiţiile corolarului 6.5. În caz contrar aceste puncte se numesc afin dependente.

6.4 Repere afine şi repere carteziene

Definiţia 6.5. Un sistem de puncte A0 , A1 , . . . , An afin independente, luate ı̂ntr-o ordine de-
terminată, se numeşte reper afin al varietăţii liniare L = af{ A0 , A1 , . . . , An }.
j
De exemplu punctele A0 = (0, . . . , 0), Ai = (δi1 , . . . , δin ), unde δi este simbolul lui Kro-
necker, i = 1, . . . , n formează un reper afin al lui K n .
Fie A0 , A1 , . . . , An un reper afin al lui L ∈ A( X ). Dat fiind M ∈ L, există scalarii
−→ n −→ n
ξ 0 , ξ 1 , . . . , ξ n astfel ı̂ncât, pentru orice O ∈ X să avem: OM= ∑ ξ i OAi şi ∑ ξi = 1. În
i =0 i =0
−→ n −→ n −→ −→ −→
particular A0 M = ∑ ξi A 0 i
A= ∑ ξi 0 i
A A , deoarece A0 A0 = .0
i =0 i =1
−→ −→
Întrucât vectorii A0 A1 , . . . , A0 A n sunt liniar independenţi, rezultă că scalarii ξ 1 , . . . , ξ n ,
şi prin urmare ξ 0 = 1 − ξ 1 − · · · − ξ n , cu proprietăţile de mai sus sunt unici. Scalarii
ξ 0 , ξ 1 , . . . , ξ n se numesc coordonatele baricentrice ale lui M, iar ξ 1 , . . . , ξ n se numesc coordonatele
carteziene ale lui M faţă de reperul afin ( A0 , A1 , . . . , An ).

Cornel Pintea Page 33 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

Definiţia 6.6. Se numeşte reper cartezian al varietăţii liniare L ∈ A( X ) orice pereche R =

−→
(O, b), unde O ∈ L, iar b = [e1, . . . ,en ] este o bază ordonată a spaţiului director L . Punctele
−→
(O, A1 , . . . , An ) cu proprietatea că ei =OAi , i = 1, . . . , n formează reperul afin asociat reperului
cartezian R.
Fie R = (O, e1 , . . . , en ) un reper cartezian al spaţiului afin X. Vom folosi notaţiile
 
ξ1
−→
[ M]R = [OM]b =  ...  sau M(ξ 1 · · · , ξ n ).
 
ξn
−→
Observăm că dacă [ M] R = [ξ i ] şi [ N ] R = [ηi ], atunci componentele vectorului MN faţă de
−→ −→ −→ −→
baza b sunt ηi − ξ i , adică [ MN ]b = [ηi − ξ i ], ı̂ntrucât MN =ON − OM. Dacă ( A0 , A1 , . . . , An )
este un reper afin al spaţilui afin X, atunci aplicaţia
TA0 ( X ) −→ K n , M ( x1 , . . . , xn ) 7−→ ( x1 . . . , xn )
defineşte un izomorfism de spaţii vectoriale, care determină, la rândul său, un izomorfism
laticeal A( X ) −→ A(K n ).
Teorema 6.6. Fie R = (O, b) un reper cartezian al spaţilui afin X şi ( x1 , . . . , xn ) coordonatele
uni punct generic al spaţiului X faţă de acest reper. Atunci o varietate liniară r-dimensională se
caracterizează prin ecuaţii parametrice de forma
r
xi = xi0 + ∑ dij λ j , i = 1, . . . , n.
j =1

O varietate liniară (n − m)-dimensională se identifică cu mulţimea soluţiilor unui sistem de ecuaţii

liniare
n
∑ aij x j = bi , i = 1, . . . , m.
j =1

6.5 Schimbarea coordonatelor

Fie R = (O, b) şi R0 = (O0 , b0 ) două repere carteziene ale lui X şi T matricea de trecere de la
bază b la baza b0 . Pentru a stabili legătura dintre [ M] R şi [ M] R0 observăm că avem succesiv:
−→ −→ −→ −→
[ M]R = [OM]b = T · [OM]b0 = T · [OO0 + O0 M]b0
−→ −→ −→
= T · [O0 M]b0 + T · [OO0 ]b0 = T · [ M]R0 + [OO0 ]b
= T · [ M]R0 + [O0 ]R
Propoziţia 6.7. Schimbarea coordonatelor carteziene se face după formula
[ M]R = T · [ M]R0 + [O0 ]R .

În termenii coordonatelor carteziene formula schimbării de coordonate devine

n
xi = ∑ tij x0j + αi , i = 1, . . . , n,
i =0

unde T = (tij ) şi [O0 ]tR = (α1 · · · αn ).

Cornel Pintea Page 34 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

7 Săptămâna 7
7.1 Funcţii polinomiale
7.1.1 Definiţii şi observaţii
Fie X un spaţiu afin real n-dimensional. O funcţie f : X −→ R se numeşte funcţie poli-
nomială dacă există un reper cartezian R = (O, e1 , . . . , en ) al lui X şi un polinom F ∈
R X1 , X2 , . . . , Xn astfel ı̂ncât pentru orice punct X ∈ X de coordonate carteziene ( x1 , x2 , . . . , xn )
 

faţă de R să avem

f ( X ) = F ( x1 , x2 , . . . , x n ),
adică f este un polinom ı̂n coordonatele lui X faţă de R. Observăm că noţiunea de funcţie
polinomială nu depinde de alegerea reperului cartezian R. Întradevăr, dacă S este un alt
reper cartezian şi f : X → R este un polinom ı̂n coordonatele lui X faţă de R, atunci f este
un polinom de acelaşi grad şi ı̂n coordonatele lui X faţă de S, deoarece formulele de trecere
de la reperul R la reperul S sunt polinoame de gradul ı̂ntâi reversibile.
Prin urmare gradul polinomului F este invariant la schimbarea reperului şi se numeşte
gradul lui f. Alegerea convenabilă a reperului poate conduce la o formă cât mai simplă a
polinomului de reprezentare a lui f .
Definiţia 7.1. Dacă f : X −→ R este o funcţie polinomială de gradul doi pe spaţiul afin
n-dimensional X, atunci preimaginea Q = f −1 (0) se numeşte hipercuadrică. Dacă n = 2,
atunci Q se numeşte conică, iar dacă n = 3, atunci Q se numeşte cuadrică.

7.1.2 Funcţii polinomiale de gradul doi. Reprezentări matriceale

Fie f : X −→ R este o funcţie polinomială de gradul doi care, faţă de reperul cartezian
n n
R = (O, e1 , . . . , en ) al lui X, are reprezentarea f ( M) = a00 + 2 ∑ ai0 xi + ∑ aij xi x j pentru
i =1 i,j=1
orice M( x1 , . . . , xn ) ∈ X. Aceasta se poate reprezentă matriceal astfel:
f ( M ) = a00 + 2( a10 · · · an0 )[ M] R + [ M ]tR A[ M ] R ,
unde  
a11 a12 · · · a1n
 a21 a22 · · · a2n 
A :=  .
 
.. .. .. ..
 . . . . 
an1 an2 · · · ann
Matricea A poate fi aleasă simetrică deoarece f admite şi reprezentarea
A + At
f ( M) = a00 + 2( a10 · · · an0 )[ M] R + [ M]tR [ M]R .
2
Notăm cu [ f ] R matricea A, atunci când A este simetrică, adică
f ( M) = a00 + 2( a10 · · · an0 )[ M ] R + [ M]tR · [ f ] R · [ M ] R ,
unde  
a11 a12 · · · a1n
 a21 a22 · · · a2n 
[ f ]R :=   , aij = a ji , 1 ≤ i, jl.
 
.. .. .. ..
 . . . . 
an1 an2 · · · ann

Cornel Pintea Page 35 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

8 Reducerea izometrică a polinoamelor de gradul doi ı̂n două

variabile
Dacă R0 = (O0 , e10 , . . . , en0 ) este un alt reper cartezian, atunci [ M] R = T [ M] R0 + [O0 ] R , ude T
este matricea de trecere de la baza b = (e1 , . . . , en ) la baza b0 = (e10 , . . . , en0 ), fapt care arată că

f ( M) = b00 + 2(b10 · · · bn0 )[ M] R0 + [ M]tR0 ( T t [ f ] R T )[ M ] R0 ,

unde
b00 = a00 + 2( a10 , . . . , an0 )[O0 ] R + [O0 ]tR · [ f ] R [O0 ] R = f (O0 )
1
(b10 · · · bn0 ) = ( a10 · · · an0 ) T + [O0 ]tR ([ f ]R + [ f ]tR ) T.
2
Aşadar [ f ] R0 = T t [ f ] R T.
O altă matrice importantă legată de reprezentarea funcţiei polinomiale f faţă de reperul
R este  
a00 a01 a02 · · · a0n
 10 a11 a12 · · · a1n 
 a 
[[ f ]]R :=  20 a21 a22 · · · a2n  unde a0i = ai0 , i = 1, n.
 a 
 .. .. .. . . . .. 
 . . . . 
an0 an1 an2 · · · ann
Într-adevăr avem  
1

 x1 

f ( M ) = (1 x1 x2 · · · xn )[[ f ]] R 
 x2 .

 .. 
 . 
xn
Dacă [ M ]tR0 = ( x10 x20 · · · xn0 ), atunci avem
    
1 1 0 0 ··· 0 1
 x1   β 1 t
   11
t12 · · · t1n 
 x10 

 x2   β 2 t
  = 21
t22 · · · t2n 
 x20 ,

 ..   .. .. .. .. ..  .. 
 .   . . . . .  . 
xn β n tn1 tn2 · · · tnn xn0
unde  
β1
0
 β2 
[O ]R =   şi T = (tij )1≤i,j≤n .
 
..
 . 
βn
Prin urmare avem
 
1

 x10 

0 0 0 t
f ( M) = (1 x1 x2 · · · xn )(S [[ f ]] R S) 
 x20 ,

 .. 
 . 
xn0

Cornel Pintea Page 36 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016

MLR0015-Geometrie Afină, Seminar Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Departmentul de Matematică

unde  
1 0 0 ··· 0

 β1 t11 t12 · · · t1n 

S=
 β2 t21 t22 · · · t2n ,

 .. .. .. .. .. 
 . . . . . 
β n tn1 tn2 · · · tnn
fapt care arată că [[ f ]] R0 = St [[ f ]] R S.

References
[1] Galbură Gh., Radó, F., Geometrie, Editura didactică şi pedagogică-Bucureşti, 1979.

[2] Jollisaint, P., Fonctions génératrices et relationes de récurrences, Presses Polytechniques

et universitaires romandes, 2015.

[3] Radó, F., Orban, B., Groze, V., Vasiu, A., Culegere de Probleme de Geometrie, Lit. Univ.
”Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1979.

[4] Yaglom, I., M., Boltyanskiı̆, V., G., Convex Figures, Holt Rinehart and Winstion, 1961.

Cornel Pintea Page 37 of 37 © ’Babeş-Bolyai’ University 2016