Iarta-ma

Mihail Sadoveanu

Iartă-mă, te rog, tu, Cea -care-zâmbeşti.

Ştiu că-mi atârnă iertarea
În corniţele zâmbetului tău.

Tu, Dulce-împlinită, iartă -mă.

Iertarea mea e-n boiul tău de farmec,
În ondularea mijlocului tău subţire,
În graţia cu care te mişti,
O, mlădios punct de -ntrebare.

Iartă-mă pentru suferinţele mele,

Iartă-mă că-mi eşti prea dragă,
Că mor când te duci
Şi-nviu când apari.

Iartă-mă, Domniţă-a-inimii-mele!
Cuprinde-mă de după grumaz,
Apleacă-ţi spre mine
Faţa de soare, gene de ceaţă.

Gura ta, gura ta să -mi dea iertare

Pentru toate cele ştiute şi neştiute,
Pentru nebuniile abia trecute
Şi pentru cele imediat viitoare.