Prezentarea articolului 101 din Tratatul privind functionarea

Uniunii Europene

In cadrul capitolului 1, denumit “Regulile de concurenta”, sectiunea 1, regasim articolul

101 (ex articolul 81 TCE), care stipuleaza regulile aplicabile intreprinderilor. Continutul
acestui articol va fi prezentat in randurile ce urmeaza.

CAPITOLUL 1
REGULILE DE CONCURENȚĂ
SECȚIUNEA 1
REGULI APLICABILE ÎNTREPRINDERILOR
Articolul 101
(ex-articolul 81 TCE)
(1) Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii
ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele
membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în
cadrul pieței interne și, în special, cele care:
(a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de
tranzacționare;
(b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;
(c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;
(d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând
astfel acestora un dezavantaj concurențial;
(e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu
obiectul acestor contracte.
(2) Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept.
(3) Cu toate acestea, prevederile alineatului (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul:
— oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi;
— oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi; RO C 83/88
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 30.3.2010
— oricaror practici concertate sau categorii de practice concertate care contribuie la
îmbunătățirea producției sau distribuției de produse ori la promovarea progresului tehnic sau
economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obținut și care:

(a) nu impun întreprinderilor în cauză restricții care nu sunt indispensabile pentru atingerea
acestor obiective;
(b) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce privește o parte
semnificativă a produselor în cauză.
Studii de caz:

1. Cazul: Volkswagen AG/Commission, soluţie dată de TPI, 3 decembrie 2003

Situaţia de fapt

Firma producătoare de automobile Volkswagen a interzis concesionarilor săi din

Germania practicarea unor reduceri la vânzarea noului model Passat, recomandând un preţ unic
de vânzare. Comisia a considerat că această practică încalcă principiile liberei concurenţe
prevăzute de tratat şi a aplicat o amendă societăţii Volkswagen în valoare de 30,96 milioane de
euro.

Volkswagen a atacat decizia Comisiei în faţa Tribunalului de primă instanţă, motivând că

nu s-au încălcat principiile comunitare în materia liberei concurenţe, din moment ce iniţiativele
de plafonare a preţului de vânzare al noului model Passat aveau caracter unilateral, neexistând
un acord între constructor şi concesionari în acest scop.

Dreptul aplicabil

Articolul 81, al.1 TCE, referitor la înţelegerile între întreprinderi:

„Sunt incompatibile cu piaţa comună şi sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, orice
decizie a grupurilor de întreprinderi, precum şi orice practici concertate între întreprinderi,
susceptibile să afecteze comerţul între statele membre şi care au ca obiect sau ca efect
împiedicarea, restrângerea sau distorsionarea concurenţei în interiorul pieţei interne, şi în special
cele care constau în:

a) fixarea directă sau indirectă a preţurilor de cumpărare sau de vânzare sau a altor condiţii ale
tranzacţiilor comerciale;(…)”

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

TPI a anulat decizia Comisiei de aplicare a unei amenzi societăţii Volkswagen,

argumentând că nu fusese dovedită în speţă existenţa unui acord de voinţă între constructorul
de automobile şi concesionarii săi din Germania, în vederea impunerii unui anumit preţ de
vânzare, fiind vorba doar un act unilateral al societăţii Volkswagen. Astfel, Comisia nu a făcut
dovada acceptării efective de către concesionari o preţului recomandat de constructor.
Pentru a exista o limitare a liberei concurenţe sancţionată de articolul 81 TCE este
necesară constatarea unei înţelegeri între cele două întreprinderi, adică realizarea unei acord de
voinţă între cele două părţi, şi nu o simplă decizie unilaterală a unei întreprinderi.
Se respinge astfel argumentarea Comisiei potrivit căreia acordul de voinţă dintre
constructor şi concesionar, în vederea impunerii unui anumit preţ de vânzare rezultă din
însuşi contractul de concesiune între aceste părţi, deoarece prin încheierea acestui contract
concesionarul ar accepta în mod implicit condiţiile care pot fi impuse ulterior de concedent, chiar
dacă acestea nu sunt conforme dispoziţiilor comunitare.
Tribunalul consideră că simpla semnare a unui contract de concesiune nu poate fi
interpretată drept o acceptare tacită, în avans, a unor iniţiative ulteriore ale concedentului,
susceptibile să contravină principiilor comunitare privind libera concurenţă în cadrul pieţei
interne.

În vederea aplicării articolului 81, al.1 TCE, Comisia trebuie să facă dovada alinierii
poziţiei concesionarului la iniţiativa anticoncurenţailă a concedentului, adică realizarea unei
“înţelegeri” între cele două părţi.

Notă: Împotriva deciziei TPI se poate introduce în termen de două luni de la notificare, un
recurs limitat la elemente de drept.

Evaluare

Art. 5 din Legea 21/1996 modificat prin OUG 121/2003 prevede:

„Sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici sau asociaţii de agenţi
economici, orice decizii de asociere sau practici concertate între aceştia, care au ca obiect sau pot
avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe
o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:

a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare, a
tarifelor, rabaturilor, adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale
inechitabile; (…)”

2. Cazul: Van den Bergh Foods Ltd. / Comisia, 23.10.2003 ( Tribunalul de primă
instanţă)

Situaţia de fapt

Van den Bergh Foods denumită HB Ice Cream (HB), filiala grupului Unilever este
principalul producător de îngheţată în Irlanda. Această firmă a furnizat distribuitorilor de
îngheţată congelatoare, asupra cărora şi păstrat proprietatea şi pe care aceştia erau obligaţi să le
folosească exclusiv pentru depozitarea îngheţatei HB. După pătrunderea pe piaţă a
producătorului american „Mars” distribuitorii au depozitat şi această marcă de îngheţată şi, în
consecinţă HB a cerut respectarea contractului de exclusivitate.

În urma plângerii adresate de Mars, Comisia Europeană a emis o decizie în care

considera ca aceste contracte de exclusivitate sunt contrare dreptului comunitar al
concurenţei. Comisia constată că HB deţine o poziţie dominantă pe piaţa irlandeză a îngheţatei
(pe baza importanţei distribuţiei şi prin notorietatea mărcii), iar prin aceste contracte se restrânge
capacitatea distribuitorilor de a comercializa produse ale altor producători. În consecinţă Comisia
stabileşte că este vorba de un abuz de poziţie dominantă şi a refuzat acordarea unei excepţii
individuale către HB.

HB a introdus un recurs în faţa Tribunalului vizând anularea acestei decizii a

Comisiei.

Dreptul aplicabil

Articolele 81, 82 şi 295 TCE referitoare la regulile de concurenţă: interzicerea

acordurilor între întreprinderi şi a abuzului de poziţie dominantă.

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Tribunalul consideră că acea clauză de exclusivitate îi determină pe distribuitori să se

comporte diferit cu ceilalţi producători de îngheţată ( s-a observat că după ce HB a cerut
respectarea clauzei de exclusivitate distribuţia de îngheţată Mars a scăzut de la 43% la 20%)
Deci Comisia a apreciat corect că prin această clauză de exclusivitate, distribuitorilor li se
restrânge libertatea de a alege produsele pe care vor să le vândă.

Totodată, pentru că distribuitorii nu agreează instalarea congelatoarelor care nu sunt

gratuite, ceilalţi producători sunt obligaţi să facă o investiţie foarte costisitoare pentru
achiziţionarea de congelatore, fapt ce e de natură a-i descuraja pe aceştia de a mai intra pe piaţă.

În ceea ce priveşte acordarea unei excepţii individuale către HB, Tribunalul consideră că
această clauză nu prezintă avantaje obiective, de natură a compensa inconvenientele create în
domeniul concurenţei.

Decizia Comisiei nu privează HB de proprietatea congelatoarelor pe care le poate

exploata într-o altă manieră.

În consecinţă, Tribunalul a respins recursul înaintat de HB.

Notă: Decizia Tribunalului de Primă Instanţă poate fi contestată pe chestiuni de drept în termen
de două luni de la notificare.

Evaluare

Tribunalul constată că, deşi punerea la dispoziţia distribuitorilor a unor

congelatoare cu condiţia exclusivităţii este o practică des întâlnită, aceasta poate restrânge
jocul concurenţei atunci când este utilizată de o întreprindere având poziţie dominantă.
 3. Cazul: Metro S.B. & CO. KG vs. Comisia & SABA, nr.26\76, 25 octombrie 1977

Situaţia de fapt

Speţa are la bază întrebarea formulată de un tribunal din Germania în privinţa condiţiilor
impuse în cadrul unui sistem de distribuţie selectivă pentru ca acesta să fie considerat acceptabil
de către Comisie. Această întrebare a fost pusă în cadrul unui litigiu între societatea Metro, în
calitate de reclamant, şi societatea Cartier. Aceasta din urmă a instituit un sistem de distribuţie
selectivă a ceasurilor sale, considerate produse de lux. Societatea Metro nu se afla printre
distribuitorii acceptaţi, ci îşi achiziţiona ceasurile Cartier prin intermediari independenţi şi le
vindea în garanţie Cartier. Aceasta din urmă refuza, însă, să acorde garanţia, care era rezervată
cumpărătorilor de la distribuitorii din cadrul reţelei.

Norme comunitare relevante

Articolul 81 TCE: interzicerea concentrărilor de întreprinderi; noţiunea de

concurenţă eficace (workable competition); sisteme de distribuţie selectivă.

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

1. Noţiunea de concurenţă eficace (workable competition)

„Noţiunea de liberă concurenţă folosită la articolele 3 şi 81 din tratat vizează existenţa

unei concurenţe eficace pe piaţă, adică a unui grad de concurenţă necesar pentru a fi respectate
exigenţele fundamentale şi obiectivele Tratatului, în general, şi în special cele vizând crearea
unei pieţe unice.

Aceasta permite ca natura şi intensitatea concurenţei să varieze în funcţie de produsele

sau serviciile în cauză şi de structura economică a pieţelor sectoriale vizate.”

2. Sistemele de distribuţie selectivă

Comisia a recunoscut că sistemele de distribuţie selectivă nu cad sub incidenţa interdicţiei

conţinute la articolul 81, paragraful 1 din Tratat, cu condiţia ca selectarea vânzătorilor să se facă
în funcţie de criterii obiective, calitative, ca, de exemplu, calificarea profesională a vânzătorilor
şi a personalului acestora. Aceste criterii trebuie fixate în mod uniform faţă de toţi posibilii
vânzători şi aplicate fără discriminare.

Evaluare

Decizia Curţii prezintă relevanţă în definirea „concepţiei comunitare de concurenţă”,

pentru determinarea ei folosindu-se criterii ca natura şi intensitatea, procedându-se la o
examinarea in concreto de către judecătorul comunitar; concurenţa poate fi, deci, variabilă în
funcţie de produsele sau serviciile în cauză, dar în toate cazurile ea trebuie să fie eficace.

4. Cazul: Imperial Chemical Industries (ICI) Ltd. vs. Comisia, nr.48\69, 14 iulie 1972

Situaţia de fapt

Imperial Chemical Industries (ICI) a fost una din cele 10 companii, care, împreună,
deţineau 80% din piaţa vopselelor în cadrul Comunităţii. În 1964, a fost prima întreprindere care
a anunţat o creştere a preţurilor, la scurt timp urmată de o creştere identică din partea celorlalte
companii. În 1965 şi 1967 au avut loc alte creşteri, urmate de creşteri de preţuri din partea
celorlalţi producători.

Comisia a decis că a fost vorba de practici concertate, conform art.81 TCE şi a impus
amenzi faţă de aceste companii.

Companiile au contestat decizia Comisiei, argumentând că acele creşteri de preţuri au

fost rezultatul unui comportament paralel, normal pe o piaţă oligopol (acest tip de piaţă este
caracterizat prin existenţa unui număr mic de competitori, fiecare dintre aceşti urmărindu-l pe cel
care este liderul în materie de preţuri).

Norme comunitare relevante

Art.81 TCE referitor la practicile concurenţiale susceptibile de a distorsiona

concurenţa pe plan comunitar.

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

După numărul producătorilor implicaţi, Curtea a considerat că nu se poate spune că piaţa

europeană a vopselelor este o piaţă de tip oligopol. În consecinţă, competiţia între preţuri ar fi
trebuit să continue, nefiind justificat comportamentul paralel în acest caz.

Astfel, creşterea uniformă şi generală a preţurilor nu putea fi decât rezultatul unei intenţii
comune a întreprinderilor de a ajusta preţurile pentru a evita riscurile competiţiei, fapt ce este
contrar art. 81 TCE.

În conformitate cu soluţia dată în această speţă, în cazul în care există creşteri de

preţuri similare, trebuie analizat dacă acestea reflectă existenţa unui comportament
independent în cadrul pieţei sau o practică concertată.
Evaluare

În speţă, Curtea a decis că producătorii, prin creşterea preţurilor au încercat doar să

elimine incertitudinea privind viitorul lor comportament, care nu mai prezenta, astfel, nici un risc
pentru competitori.

Într-o altă speţă, Curtea a adus limitări acestor consideraţii privitoare la modurile de
comportament care dau naştere la practici concertate. Astfel, în Ahlström Oy (A.) vs. Comisie
(1985)1, Curtea a decis că anunţarea maximului creşterii preţurilor de către producătorii de lemn
constituie un comportament care nu afectează incertitudinea producătorilor privind atitudinea
viitoare a competitorilor din domeniu.

Legea română privind concurenţa nr.21/1996, modificată prin OUG nr.21/2003

prevede în art. 5 interzicerea „înţelegerilor exprese sau tacite între agenţii economici sau
asociaţiile agenţilor economici (…) care ar avea ca efect restrângerea ori denaturarea concurenţei
pe piaţa românească (…) în special cele care urmăresc: a) fixarea concertată în mod direct sau
indirect a preţurilor de cumpărare (…)”. Legea română preia, astfel, prevederile art.81 TCE.

5. Cazul: Consten SARL & Grundig VerkaufsGmbH vs. Comisia, nr.56 & 58\64, 10
iunie 1965

Situaţia de fapt

Compania germană de electronice, Grundig, a încheiat un contract de distribuţie

exclusivă cu societatea franceză Consten, prin care Grundig a fost de acord să aibă ca unic
distribuitor în Franţa această firmă, iar în schimb Consten se obliga să nu vândă produse
competitoare sau să re-exporte produse Grundig. Consten a primit, de asemenea, exclusiv dreptul
de folosinţă a mărcii GINT, marcă înregistrată internaţional de Grundig.

O altă companie franceză (UNEF) a cumpărat produsele Grundig din Germania, unde
erau mai ieftine, şi le-a revândut în Franţa. În consecinţă Consten a introdus o acţiune în faţa
instanţelor franceze pentru încălcarea dreptului asupra mărcii internaţionale GINT. Societatea
UNRF a introdus plângere în faţa Comisiei Europene cu privire la contractul existent între
Grundig şi Consten, contract care încălca art.81 TCE. Comisia a dat o decizie în favoarea
societăţii Consten, decizie ce a fost atacată de Consten şi Grundig în faţa CJCE.

1
 Norme comunitare relevante

Art.81 TCE referitor la practicile concurenţiale susceptibile de a distorsiona

concurenţa pe plan comunitar.

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Curtea a statuat că lista practicilor ilegale din art. 81 TCE este ilustrativă şi nu
exhaustivă. În acest articol sunt precizate doar interdicţia de a încheia înţelegeri prin care se
fixează preţuri, se limitează producţia sau pieţele, se aplică condiţii diferite tranzacţiilor
echivalente şi se impun obligaţii suplimentare fără legătură cu obiectul contractului.

În soluţia dată, Curtea a considerat înţelegerea încheiată între Consten şi Grundig ca

având efectul partiţionării pieţei de-a lungul graniţelor naţionale, eliminând, astfel, competiţia în
detrimentul consumatorilor.

Evaluare

Decizia din această speţă a fost criticată pe motivul că interzice acordurile „verticale”
(între societăţi aparţinând unor niveluri diferite ale distribuţiei, în speţă între producător şi
distribuitor) Acordurile de acest tip sunt, în general, văzute ca fiind mai puţin periculoase decât
înţelegerile „orizontale”, adică acele acorduri încheiate între companii aparţinând aceluiaşi nivel
de producţie, cum ar fi cartelurile.

Astfel, unii comentatori au argumentat că nu trebuie interzise acordurile prin care se

restrânge disponibilitatea unei anumite mărci pe o piaţă, atâta vreme cât există o concurenţă
efectivă între branduri. Curtea a considerat că nu este nevoie să se ia în considerare efectele
unor înţelegeri, atâta vreme cât acesta are ca obiect prevenirea, restricţionarea sau
distorsionarea concurenţei.