Cons%tuirea

Tradiției canonice
De la Perceptele biblice - Canonul Bisericii la Canoane și Sfintele Canoane
 Kanonul Bisericii și Tradiția canonică
l  gândirea canonică este centrată pe conceptul de κανὼν ἐκκλησιαστικός, care
cuprinde dimensiunea norma&vităţii doctrinare, morale şi disciplinare a Bisericii

Kanonul Bisericii a fost înțeles în epoca apostolică drept calea manifestării făpturii celei noi.

l  « Căci în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci
credinţa lucrătoare prin iubire. » (Gal 5:6).

l  „οὔτε γὰρ περιτομή τί ἐστιν οὔτε  κροβυστία λλὰ καινὴ κτίσις | căci nici tăierea
împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. ( Glal 6,15)

l  « şi toţi cei ce vor umbla după kanonul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra
Israelului lui Dumnezeu! » (Gal 6:16).

l  C onș%ința canonică dă Bisericii un dinamism norma%v. Aspel Biserica
asumă rânduiala și buna-înțelegere ca obiec%v important în manifestarea ei
vremelnică și receptează experiențele pastorale conforme cu învățătura de
credință și cu exigențele sale pastoral-misionare în ceea ce este numit
Tradiție canonică.

l  De la începutul creș%nismului pasaje din Sfânta Scriptură au fost considerate

ca elemente ce structurează viața credincioșilor și viața comunitară.
Preocuparea pentru a duce o viață în care Hristos este prezent, așa cum
spune Sfântul Apostol Pavel în epistola către Galateni 2,20 a făcut ca Hristos
însuși să fie perceput drept canonul bisericii, iar cele ins%tuite de el să fie
asumate ca un angajament, legământ.
l  Mântuitorul a întemeiat Biserica, manifestare a Împărăției încă din lumea
aceasta, și a ins%tuit-o prezentând ca fundament al acestui așezământ (Mt. 16,
13-20), reguli de bună-rânduială (Mt. 18, 15-20). Biserica este cons%tuită din toți
cei care sunt chemați de Hristos și răspund la această chemare (FA. 2, 38-39;
Evr. 12, 22-29). Iisus Hristos îi reunește pe ai Săi la nivel local (Rm. 16, 5; 1 Co.
16, 19; 2 Co. 12, 13) și regional (FA. 8, 1; 11, 22-26; 13, 1; Ga. 1, 13) conducând
Biserica prin epsicopi și propovăduitori (FA. 14, 23; 20, 17-31; Ef. 4, 11-15; 1 Tim.
3, 1-7; Tit 1, 5). Cei responsabili uniți în același gând și țel au autoritatea de a se
pronunța în numele Bisericii (FA. 15; 16, 4; Mt. 18, 15-17), dar autoritatea
Bisericii își are izvorul în întruparea Fiului lui Dumnezeu și se exprimă prin
călăuzirea celor păstoriți pentru a învăța să împlinească cele rânduite de Hristos
(Mt. 18, 19-20).

l  Biserica este organizată în formă văzută (1 Co. 1, 2; 1 Tes. 1, 1; 2 Tes. 1, 1; Apoc.

1, 4, 11) și în această organizare toți credincioșii sunt mădulare vii, împreună-
responsabili (Rm. 12, 4-8).
Încă din primii ani, înainte de a avea Evangheliile și epistolele,
mărturia directă despre viața și învățătura lui Hristos ca o
chemare a cons%tuit ea însăși principiu și reper. Problemele
inerente conviețuirii și misiunii au suscitat soluții pastorale,
uneori inedite, curajoase, dar întotdeauna responsabile.
-  Mustrarea celor care nu erau sinceri în a%tudinile lor de
sărăcire,
-  certarea celor care nu prețuiau înfrânarea, sublinierea
raportului dintre libertate și responsabilitate.

Apostolii și ucenicii lor devin fondatori de comunități și modele
de viață. Responsabilitatea acestora ca deschizători de drumuri
s-a manifestat și prin acte îndrăznețe, neobișnuite într-o lume
iudaică tradiționalistă.

 Comunitățile din Ierusalim și An%ohia

La Ierusalim- comunitate stabilă, care înfruntă persecuțiile –

cu un conducător IACOB


La An&ohia – O comunitate de diaspora


-la An%ohia profeții și « didascalii » formează un fel de ierarhie
i%nerantă, care stătea o vreme fără a fi sedentară.
-  Chiar dacă putem observa că această comunitate din An%ohia
se manifestă încă după schema de raport existent între Templu
și Sinagogă, ea se consideră adunare în Hristos, Biserică, cu
toate că nu are un reprezentnt unic.
-  Colegiul face legătura cu Biserica Mamă din Ierusalim, și prin
această legătură se manifestă stabilitatea și coerența.
Putem vedea aici o manifestare a unei colegialități fără vector
personal de unitate, care veghează la consolidarea comunității în
buna credință și în bune rânduieli.
În An%ohia, Apostolul Pavel, ca Apostol al Bisericii, mărturisește
despre vocația universală a creș%nismului, și împărtășește
comiunității de aici experiența sa de propovăduitor printre
neamuri.

El a ajuns la concluzia că povara Legii nu trebuie să îngrădească
misiunea
Prin această a%tudine Sfântul Apostol Pavel pune în aplicare o
convingere personală, în acord cu propria-i conș&ință și cu ceea
ce el înțelege ca fiind învățătura Bisericii.
Unii creș%ni veniți în An%ohia din Iudeea erau contrariați de această
a%tudine

Textul ne mărturisește că Pavel și Barnaba au avut cu aceștea o
discuție aprinsă, în contradictoriu, și disputa a%ngea aspecte foarte
sensibile legate de însăși iden%tatea creș%nă și vocația misionară a
creș%nului.

Conș%enți că misiunea lor este misiunea Bisericii, Biserica din
An&ohia a trimis pe Pavel și Barnaba la Ierusalim, pentru a da
socoteală Bisericii despre evanghelia și rânduiala propovăduită.
Pavel și Barnaba au mers spre Ierusalim trecând prin Fenicia și
Samaria, unde au mărturisit despre experiența misiunii între
păgâni
-  la Ierusalim au fost primiţi de Biserică şi de apostoli şi de preoţi
şi au ves%t „câte a făcut Dumnezeu cu ei”. (FA. 15, 2-4)

-  La Ierusalim, Apostolii, cei inves%ți de către Hristos cu putere,

autoritate și responsabilitate au luat în discuție diferitele
probleme de rânduială bisericească, inclusiv pe cele prezentate
de Apostolii Pavel și Barnaba, și convinși că lucrarea lor este
sub influența Duhului Sfânt, au decis ca de acum înainte să nu
se pună jugul tăierii împrejur peste cei conver&ți dintre
păgâni, ci să se ceară acestora să nu mănânce sânge, animale
sugrumate să nu mănânce carnea jer`ită idolilor și să se
ferească de desfrânare. (FA. 15, 20)
Exemplul prezentat de cartea Faptelor Apostolilor dat roade
și rând pe rând s-a instaurat o modalitatea de comunicare
între Bisericile locale, aspel încât căile canonice iden&ficate
într-un loc, să inspire comunitățile învecinate și chiar
Biserica întreagă. Decizia luată de cel inves%t cu autoritatea
Bisericii era confruntată cu părerea celorlalți reprezentanți ai
bisericilor din vecinătate și aspel era statornicită o rânduială
canonică.

Atunci când această rânduială era asumată de un sinod
regional, provincial sau pluriprovincial, ea devenea canon,
iar când acel Sinod ajungea să fie recunoscut prin consensul
Bisericii întregi ca fiind Sinod Ecumenic, canonul era asumat
și el ca Sfânt canon fiind integrat în colecția fundamentală
de canoane.
 Această paradigmă a fost repetată în istorie și a fost
model pentru asumarea la nivel eclezial general al experiențelor
canonice din bisericile locale.

Unul dintre cele mai evidente momente de acest fel a fost
Sinodul de la Sardica (343), în cadrul căruia, în mai multe rânduri
Osius din Cordoba supune propria experiență canonică
Bisericii reunite în sinod, iar sinodul asumă calea propusă de
Osius drept cale a întregii Biserici



Canonul 10 Sardica: „Episcopul Osiu zise: «Socotesc că
este de trebuinţă şi aceea ca să se cerceteze cu toată
grija şi sârguinţa că, dacă vreun bogat sau scolas%c din
for s-ar învrednici a se face episcop, să nu se aşeze în
episcopat mai înainte, până nu va fi îndeplinit slujba de
citeţ, şi de diacon, şi de presbiter,…. fiindcă cercetarea
făcută într-un %mp mai îndelungat va putea arăta după
cuviinţă vieţuirea şi moravurile fiecăruia». Zis-au toţi că
sunt de acord… .”.

CANONUL 17 Sardica (PRIMIREA EPISCOPILOR OSÂNDIŢI)
Episcopul Osiu zise: „Urmând şi propunerii fratelui nostru Olimpiu, să se hotărască
încă şi aceasta că, dacă vreun episcop suferind silă s-ar scoate pe nedrept, ori pentru
ş&inţă, ori pentru mărturisirea Bisericii catoliceş&, ori pentru apărarea adevărului, şi
fugind de primejdie, dar, fiind supus judecăţii nevinovat, ar merge în altă cetate, să nu
fie oprit a petrece acolo până când s-ar înapoia sau până ce ar putea găsi scăpare de
ocara ce i s-a făcut; căci dureros şi prea greu lucru este ca cel ce a suferit prigoană
nedreaptă să nu se primească de noi; unul ca acesta trebuie să se primească cu prea
multă bunătate şi blândeţe". Zis-au toţi: „Să se hotărască şi aceasta".
As`el Sfintele canoane pot fi înțelese
ca expresii ale împărtășirii din
experiența Bisericii.
Cel mai important moment al acestei receptări este dat de
Sinodul Trulan, (691-692) care a procedat la o sistema%zare a
tradiției canonice anterioare, și aspel putem vorbi de la acel
moment de o primă codificare a canoanelor Bisericii ortodoxe
AUTORITATEA CANOANELOR SI
PROBLEMA IERARHIEI
NORMELOR CANONICE
Norma canonică – manifestare a conș%inței
canonice

Conș%ința bisericească în dimensiunea ei canonică este exprimată prin norma

canonică

•  Persoană inves%tă cu autoritate bisericească, aduce experiența sa de păstor

în fața Bisericii reunite sinodal.

•  În Sinod se iau decizii valabile la nivel supra-eparhial

•  Sinodul Apostolic
•  Sinodul de la Sardica

 IERARHIA NORMELOR CANONICE

Sfinte canoane, obicei canonic

Canoane ale sinoadelor regionale sau generale

Decizii ale autorității bisericeș%
Legislația bisericească: Statut,
Regulamente, Hotărâri

Probleme
Viața de zi cu zi a Bisericii
 Norma canonică, canon, Sfânt Canon,
norma bisericească.
Norma canonică- tot ce este canonic normativ în
Biserică
Canonul- norma disciplinară cu această denumire dată
de un sinod general
Sfântul canon, canonul receptat de Biserica ortodoxă și
integrat în colecția fundamentală de canoane
Norma bisericească – normele de receptare a tradiției
canonice: Statut, regulamente, hotărâri ale organismelor
investite cu autoritate bisericească.

Autoritatea Sfintelor canoane izvorăște
din
manifestarea statorinică a conș&inței
canonice
l  CANONUL 2 Trulan (SE PRIMESC ŞI SE ÎNTĂRESC ADEVĂRATELE CANOANE
AŞEZATE PÂNĂ ACUM)

l  Acestui sfânt sinod i s-a mai părut şi aceea că este un lucru foarte
bun şi de mare însemnătate ca şi de acum înainte să rămână tari
(sigure) şi statornice, spre tămăduirea sufletelor şi vindecarea
suferinţelor,.....
l  ......... Şi nimănui să nu-i fie îngăduit a strica cele mai înainte arătate Canoane
sau a le lepăda sau a primi în afară de cele de faţă stabilite alte Canoane,
mincinos in&tulate de către unii care le-au alcătuit şi care au încercat să
precupeţească adevărul.

l  Iar dacă cineva s-ar prinde înnoind vreun canon din cele zise sau
încercând a-I surpa, să fie învinuit, primindu-şi osânda precum
rânduieşte un asemenea canon împotriva căruia a greşit şi prin
aceasta se vindecă de ceea ce a greşit.
l  (85 ap.; 1 sin. IVec; 1 sin. VII ec; 1 Cartag.; 10 sin. I-II)
CANONUL 1 Sinodul VII ecumenic
Celor care au dobândit vrednicia (demnitatea) preoţească, rânduielile canonice le
sunt mărturii şi îndreptări, pe care primindu-le cu bucurie, cântăm împreună cu
dumnezeiescul ves%tor David, către Domnul Dumnezeu, zicând: „întru calea
mărturiilor tale m-ara desfătat ca întru toată bogăţia” (Ps. 118, 14) ...
Aşadar, acestea aspel fiind, şi fiindu-ne nouă mărturie, bucurându-ne de ele ca şi
când cineva ar găsi comori multe, cu bucurie (ne însuşim) primim în inimile noastre
sfintele canoane, şi întărim întreaga şi nestrămutata orânduire a lor, a celor ce sunt
aşezate de către sfintele trâmbiţe ale Duhului, ale preaslăviţilor apostoli, ale celor
şase sfinte sinoade ecumenice, şi ale celor ce s-au întrunit local pentru aşezarea
unor as`el de rânduieli, şi ale sfinţilor noştri părinţi. Căci ei toţi sunt luminaţi de
către unul şi acelaşi Duh, au orânduit cele de folos. Şi pe acei pe care ei îi supun
anatemei, şi noi îi dăm anatemei; şi pe cei care îi supun caterisirii, şi noi îi ca-terisim;
si pe cei care îi supun afurisirii, şi noi îi afurisim, iar pe cei pe care îi dau certării
(epi%miei), şi noi aşijderea îi supunem. Căci dumneze-iescul apostol Pavel, care s-a
urcat în al treilea cer şi a auzit cuvintele cele negrăite, strigă lămurit: „Fără iubire de
argint să fie purtarea voastră, în-destulându-vă cu cele de faţă (pe care le aveţi)” (Evr.
13, 5).
 AJUNUL ȘI DEZLEGAREA DIN JOIA
PATIMILOR

CANONUL 41 Cartagina CANONUL 29 Sinodul TRULAN

l  Sfintele altarului să nu se l  Canonul celor din Cartagina rânduieşte ca

săvârşească decât numai de sfintele altarului să nu se săvârşească decât
persoane care au ajunat, de către oameni care ajunează (postesc), în
exceptându-se o singură zi la an, cu excepţia unei zile din an în care se
săvârşeşte cina domnească, folosind de bună
întru care se săvârşeşte Cina
seamă atunci, acei dumnezeieş% părinţi, un
Domnului. Dar dacă, săvârşindu-se aspel de pogorământ, pentru oare-care
oarecari spre vreme de seară sau pricini (cuvenite condiţii) folositoare bisericii
din-tre episcopi sau dintre ceilalţi, s- în unele locuri (pe alo-curi). Dar pe noi nimic
ar face pomenire pentru cei nu ne îndeamnă (determină) să părăsim
răposaţi, aceasta să se asprimea şi, urmând predaniilor apostolice şi
îndeplinească numai cu rugăciuni, părinteş&, orânduim că nu se cuvine a se
dacă cei ce fac aceasta se vor afla dezlega joia ul&mei săptămâni din
prânziţi. Patruzecime şi a necins& (as`el) întreaga
Patruzecime.
CANONUL 10 Ancira CANONUL 6 Trulan (CĂSĂTORIA DUPĂ
HIROTONIE ESTE OPRITĂ)

De vreme ce s-a zis în Canoanele apostolice că
dintre cei care au fost înaintaţi (introduşi) în cler
necăsătoriţi, numai citeţii şi cântăreţii să se
Toţi cei ce sunt puşi diaconi, căsătorească (se pot căsători), (can. 26 ap.), şi noi
dacă chiar la punerea lor au păzind (observând) acest lucru (această
mărturisit şi au zis că trebuie să hotărâre), orânduim ca de acum înainte,
se însoare, fiindcă nu pot în nici un chip ipodiaconul, sau diaconul,
rămâne aşa, aceş&a însurân-du-
sau presbiterul să nu aibă îngăduinţă a
se după aceasta, să rămână în
slujbă pentru că li s-a dat lor încheia (să-şi încheie) însoţire de
voie de că-tre episcop. Dacă însă căsătorie după hirotonia Iui. Iar cine ar
îndrăzni să facă acest lucru să se caterisească.
oarecare, tăcând şi primindu-se Dacă însă ar voi cineva dintre cei ce urmează a
la hirotonie cu con-diţia să intra în cler să se lege cu o femeie prin căsătorie
rămână aşa, dar după aceea s-au după lege (le-gală), să facă acest lucru înainte de
însurat, să înceteze din diaconie. hirotonia întru ipodiacon, sau întru diacon, sau
întru presbiter.

l  Canonul 37 ap. : De două ori pe Canonul 8 Trulan
an să fie (întrunit) sinodul
episcopilor, şi ei să cerceteze Voind şi noi a ţine întru toate cele aşezate de către sfinţii
împreună dogmele dreptei noştri părinţi, înnoim şi canonul care rânduieşte să se
ţină în fiecare an sinoade ale episcopilor din fiecare
credinţe şi să rezolve problemele eparhie (mitropolie), acolo (localitatea) unde ar soco&
bisericeş% care se vor ivi: episcopul mitropoliei (c. 19 IV ec).
o dată, adică, în a patra săptămână însă de vreme ce, pentru năvălirile barbarilor, precum şi
a Cincizecimii, iar a doua oară, în a pentru alte pricini (cauze) care s-au abătut (au survenit,
douăsprezecea zi a lui octombrie. ivit, iscat), este cu nepu&nţă ca întâistătătorii bisericilor
să poată face sinoade de două ori pe an, i s-a părut
(sinodului) că în orice chip, pentru treburile (ches%unile)
Canonul 19 IV ec: bisericeş&, caro dată pe an să se ţie în fiecare eparhie
(mitropolie) sinodul episcopilor mai înainte arătaţi (în
l  ...episcopii din fiecare eparhie %mpul), de la sfânta sărbătoare a Paş&lor şi până la
(mitropolie) să se adune laolaltă sfârşitul lunii Iui octombrie a fiecărui an, e de bună
de două ori pe an, acolo unde ar seamă se vor ivi, în localitatea pe care o va soco&, după
soco& episcopul mitropoliei cum s-a zis, episcopul mitropoliei (mitropolitul); iar
(mitropolitul), să se îndrepteze episcopii care nu ar veni (la sinod), aflându-se în cetăţile
lor, şi în acelea petrecând în stare de sănătate şi slobozi
toate câte s-ar ivi (liberi) de orice treabă de neînlăturat (inevitabilă) şi
strâmtorătoare (presantă), să fie mustraţi frăţeşte (can.
19 IV ec).

« Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice
îndeletnicire de sub cer » (Eccl. 3.1).
l  Canonul 91 al Sfântului Vasile cel Mare l  CANONUL 20 Sin. I ec. (OPRIREA
ÎNGENUNCHERII ÎN UNELE ZILE)
l  „noi facem rugăciunile în picioare în ziua
întâi și prima a săptămânii, deoarece înviați l  Deoarece sunt unii care îşi pleacă
cu Hristos nădăjduim la lucrurile cereș&, iar genunchii (îngenunchează) duminica şi în
stând drepți în rugăciunile zilei învierii zilele Cincizeciniii - pentru ca toate să se
amin&m sufletului nostru Harul care ne-a păzească în acelaşi fel în fiecare parohie
fost împărtășit, dar și că această zi întâi și (eparhie), sfântului sinod i s-a părut ca
primă a săptămânii este imaginea Veacului rugăciunile să fie aduse (făcute) lui
viitor. “ Sfântul Vasile cel Mare mai spune Dumnezeu stând ei în picioare.
că este necesar ca Biserica să învețe pe toți
cei care sunt în sânul ei să își facă
rugăciunile stând în picioare pentru ca prin
con%nua amin%re a vieții fără de sfârșit să
nu neglijăm mijloacele prin care putem să
a%ngem acest scop. La fel toată Cinzecimea,
zilele de după Paș%, sunt o comemorare a
Învierii pe care noi o așteptăm.
 Cons&inta canonică

CANON

CANON

CANON

CANON

CANON
CIRCUITUL NORMELOR CANONICE ÎN VIAȚA BISERICII

Sfinte canoane,
obicei canonic

Canoane ale sinoadelor generale

Legislația bisericească: decizii ale organismelor de

autoritate, (decizii, Statut, Regulamente, Hotărâri)

Probleme

Viața de zi cu zi a Bisericii
 Legislația bisericească este o receptare în &mp și
spațiu a Tradiției canonice.

În Biserică aplicăm legislația bisericească: Statut,
regulamente hotărâri sinodale și ale autorității
bisericeș& locale
Sfintele canoane și obiceiul bisericesc determină
acțiunea persoanei inves&te cu autoritate acolo unde
nu sunt precizări ale legislației bisericeș&


Ø  Legislația bisericească guvernează viața internă a comunității
ecleziale în limitele cons&tuționalității și legalității

Ø  Statul este singura autoritate suverană

Ø  În cadrul manifestării libertății religioase și a autonomiei

cultelor, el are un control de legalitate, nu de oportunitate.

Statutul pentru Organizarea și Funcționarea BOR este recunoscut de
Guvernul României prin HG nr 53/2008 , în temeiul legii cultelor
489/2006