Dificultăţile principale legate de pornirea motoarelor asincrone sunt puse

de valorile pecare le iau în acest timp cuplul motor şi curentul statoric. Cuplul
motor trebuie să fie suficient de mare pentru a putea învinge cuplul rezistent opus
de sarcina exterioară ; curentul absorbit trebuie să fie suficient de mic pentru a nu
prejudicia, prin căderea de tensiune pe care o produce în reţeaua de alimentare,
funcţionarea celorlalte receptoare electrice conectate la această reţea.

Cuplul de pornire. Să presupunem că am cuplat un motor asincron la

reţeaua electrică de alimentare. Prin înfăşurările statorice ale celor trei faze ale
motorului se va stabili un curent electric, care va produce în jurul conductoarelor
un câmp magnetic ale cărui linii se vor închide în majoritate prin miezul magnetic
al statorului şi al rotorului. Deoarece curentul electrie trece prin conductoarele
înfăşurării fiecărei faze cu un decalaj de o treime de perioadă (1/3 T) faţă de faza
precedentă, câmpul magnetic care se creează va avea axa succesiv decalată în
spaţiu corespunzător fazei care are în momentul respectiv curentul maxim, luând
astfel aspectul unui câmp magnetic învârtitor (fig. 2.1). Turaţia faţă de stator a
acestui cîmp, numită turaţie de sincronism, este constantă şi are valoarea dată de
relaţia:

(2.1)

în care : fl este frecvenţa tensiunii alternative a reţelei de alimentare, aplicată

înfăşurării statorice,în Hz ;
p - numărul de perechi de poli, corespunzător turaţiei pentru care este
bobinat statorul.
 Fig. 2.1. Câmpul magnetic învârtitor statoric al unui motor asincron tri-
fazat
a - diagrama de variatie a curentilor celor trei faze ale 4nfăşuriiril sta-
torlce ; b-câmpul magnetic corespunzător momentului în care curentul este
maxim pe fiecare fază.

Câmpul magnetic învârtitor statoric taie conductoarele rotorului, aflat în

repaos în momentul conectării motorului la reţea, şi induce în ele o tensiune
electromotoare. Cum circuitul acestor conductoare este, normal închis, tensiunea
electromotoare indusă va genera în ele un curent electric. Acesta va produce la
rândul lui un câmp magnetic învârtitor rotoric, cu aceeaşi turaţie faţă de stator, şi
care se va suprapune peste câmpul statoric. Câmpul magnetic rezultant va avea
practic aceeaşi valoare cu a câmpului magnetic statoric iniţial, deoarece între
curenţii înfăşurărilor motorului există relaţia (exprimată în mărimi complexe):

(2.2)
în care : I1 este curentul statoric ;
I2 - curentul rotoric raportat la înfăşurarea statorică, dat de relaţia:

(2.3)

ml, m2 - numărul de faze al înfăşurării statorice, respectiv rotorice ;

kl, k2 - factorul de înfăşurare statoric, respectiv rotoric ;
 w1, w2 - numărul de spire al îufăşurării statorice, respectiv rotorice ;
ke - raportul de transformare al motorului, asimilat cu un
transformator, egal cu:

(2.4)
I0 - curentul statoric de mers în gol, a cărui valoare este cuprinsă între
20% şi 50% din curentul nominal.

Datorită interacţiunii dintre câmpul magnetic rezultant care taie

conductoarele rotorului şi curentul care trece prin aceste conductoare, fiecare
conductor este solicitat de o forţă electromagnetică, care produce un cuplu motor
(fig. 2.2).

Fig.2.2.Producerea forţei electromagnetice

în conductoarele rotoriceale motorului asincron

Însumarea acestor cupluri dă un cuplu rezultant, numit cuplu

electromagnetic, exprimat prin relaţia:

(2.5)
în care : P este puterea electromagnetică transmisă rotorului, rezultată din
diferenţa dintre puterea electrică absorbită de înfăşurarea statorică
din reţea Pl şi pierderile din stator (în înfăşurare pCu1 şi în miezul
magnetic, prin histerezis şi curenţi turbionari, pFe1 adică:

(2.6)

Ω - viteza unghiulară de sincronism, corespunzătoare turaţiei de

sincronism nl şi care poate fi exprimată prin relaţia:

(2.7)
Sub actiunea cuplului electromagnetie, rotorul este pus în mişcare cu o turaţie
n, care creşte progresiv. Turaţia rotorului va fi tot timpul mai mică decât turaţia de
sincronism, astfcl că expresia cuplului electromagnetic poate fi pusă sub forma:

(2.8)

în carc : PM este puterea mecanică a motorului, exprimată prin diferenţa:

(2.9)
Ω - viteza unghiulară a rotorului, corespunzătoare turaţiei n şi care
poate fi ex
primată sub forma: