Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-modurile in care formele simbolice sunt intelese si valorizate si apreciate pot diferi de la un
individ la altul, depinzand de pozitiile pe care acestia le ocupa in societate(153)
-valoarea simbolica este valoarea pe care o au simbolurile in virtutea in care ele sunt estimate
de indivizii care le produc si le receptioneaza
-valorizarea economica este procesul prin care formele simbolice primesc o anumita valoare
economica adica o valoare care poate fi schimbata intr o piata
CULTURILE MEDIATIZARII – ANDREAS HEPP
Cap. 3 – Mediatizarea culturii
-culturile media sunt culturi ale mediatizarii
-pentru Thimpson, mediatizarea nu este un proces linear, ci ceva care apare intr-un numar
oarecare de valuri distincte. El se refera la o mediatizare extinsa; Thompson identifica o
mediatizare a traditiei prin care intelege transformarea traditiei traite in continut simbolic.
MEDIATIZARE SI MEDIERE
-Groth a criticat ideea ca un ziar este un mijloc de expresie jurnalistica deoarece exprimarea
unui anumit continut este doar o preconditie a functiei de mediere a unui ziar. El indreapta
atentia catre reciprocitatea sau inter-relatia existenta intre creatorii de media si receptorii
acesteia. Preconditia de baza a oricarei nevoi de mediere este pe de o parte existenta unui
spatiu de interferenta sau de mediere intelectuala sau fizica intre parteneri – un gol ce
trebuie acoperit, indepartat sau dizolvat si capacitatea de a lega puncte particulare prin
mediere, in ciuda tuturor separarilor si diferentelor ducand astfel la conexiune si acord;
pentru Groth acest spatiu de interventie sau distanta indica existenta partenerilor de
comunicare intr-o societate, parteneri care sunt mediati de catre un mediu.
-Pentru Groth, numarul de spatii de interventii sau distante dintre oameni a crescut intr-o
lume dominata de cultura din ce in ce mai individualizata a capitalismului
-Potrivit lui Jesus Martin Barbero, mai intai trebuie sa se conceapa media ca un punct de
intersectie a fortelor foarte diverse de conflict si integrare, analizandu le din aceasta
perspectiva; propune sa se inceapa cu medierile acolo unde materializarea sociala si expresia
culturala a televiziunii sunt delimitate si configurate ; formatele TV implica mediatori intre
lumea cotidiana si o lume familiara si fictionala.
-Potrivit lui Barbero, comunicarea media (televiziunea) este un proces de mediere al
logicii productiei si utilizarii
-Silverstone: medierea implica miscarea intelesului de la un text la altul, de la un discurs la
altul, de la un eveniment la altul; el trateaza medierea ca pe un proces extins in care ne
luptam continuu si infinit cu intelesurile mediei.; sustine ca medierea este nesfarsita
-in timp ce medierea se potriveste descrierii caracteristicilor generale ale oricarui proces al
comunicarii media, mediatizarea descrie si teoretizeaza ceva destul de diferit, ceva care se
bazeaza pe medierea comunicarii media; mediatizarea presupune mediere prin comunicarea
media.
LOGICA/LOGICILE MEDIEI
David L. Altheide si Robert P. Snow: pentru a intelege rolul mediei, este necesar sa te
intrebi cum media ca forma de comunicare ne transforma perceptia si interpretarea socialului;
o logica a mediei nu exista in continutul mediei, ci in forma comunicarii media. Cea de-a
doua ar trebui inteleasa ca un cadru procesual prin care apare actiunea sociala a comunicarii;
fiecare institutie majora a devenit parte componenta a culturii media ->intelegere a
mediatizarii ca infiltrare a unei logici a mediei in alte instututii, domenii sociale sau
sisteme sociale
-Schulz a inceput reconstructia mediatizarii ca un concept analitic – el trateaza
infiltrarea unei logoco a mediei ca fiind doar un moment al mediatizarii, distingand
patru aspecte: extindere, substitutie, amalgare si acomodare
-Extensia preia ideea lui McLuhan conform careia media este o extensie a omului adica
extensiile posibilitatii actiunilor comunicative raportate la spatiu, timp si mijloace de
exprimare. Mediatizarea inseamna aici ca posibilitatile de actiune comunicativa umana au
crescut odata cu trecerea timpului.
-Substitutia descrie faptul ca media a inlocuit total sau partial activitatile sociale si
institutiile sociale (jocurile video sau de calculator care inlocuiesc formele de joaca fata in
fata)
-Amalgamarea descrie modul in care actiunea legata si acea actiune nu foarte legata de
media devin din ce in ce mai estompate si amestecate (combinarea sofatului cu ascultarea
radioului). In aces sens, mediatizarea este un proces progresiv de amalgamare intre activitati
legate de media si cele nelegate de media.
-Schulz trateaza mediatizarea ca un produs al erei televiziunii: Prin mediatizarea societatii
intelegem procesul prin care societatea intr un grad crescator este subordonata sau devine
dependenta de media si logica acesteia. Termenul de logica a mediei se refera la modul in
care media distribuie material si resurse simbolice si opereaza cu ajutorul reguluilor
informale
Hjarvard distinge doua moduri ale mediatizarii: mediatizarea directa, puternica si
mediatizarea indirecta, slaba
Mediatizarea indirecta apare cand forma, continutul sau organizarea unei actiuni devine din
ce in ce mai mult influentata de simbolurin sau mecanisme specifice mediei (ne putem gandi
la jocul de poker care este mediatizat in online, dar continua sa fie jucat si acasa)
Mediatizarea directa indica substituirea, in timp ce mediatizarea indirecta indica
acomodarea iar lipsa unei distinctii dintre cele doua formeaza ceea ce Schulz numeste
amalgamare
Nick Couldry: influenta mediei este prea eterogena pentru a fi redusa la o singura logica a
mediei, ca si cum toate ar opera intr-o singura directie, cu aceeasi viteza, printr un mecanism
paralel si conform aceluiasi calcul de probabilitati
MEDIATIZAREA CA METAPROCES SI PANORAMA
--dupa Krotz, metaprocesele sunt conceptii de baza care descriu un anumit tip de teorie;
constructii conceptuale cu ajutorul carora tratam procese generalizate ale schimbarii; cu
conceptul de metaproces dorim sa clarificam ca tratam schimbari culturale de durata si
cu baza larga, intr-o oarecare masura cu procesul proceselor care au o influenta pe
termen lung asupra dezvoltarii culturale si sociale a omenirii.
-Mediatizarea este o metateorie (naratiune care merge dincolo de domenii particulare de
fenomene si care tinde spre explicare generala); explicarea si structurarea cu
fundament empiric relevant ca abordare metodologica)
-LATOUR introduce conceptul de panorama – panoramele traseaza imagini fara spatii
goale intre acestea, dand spectatorului puternica impresie ca este scufundat total in lumea
reala; ele ne dau o impresie generala despre modul in care ar trebui sa privim la experienta
noastra, a lumii si a cercetarilor noastre empirice; conceptul de mediatizare deschide o
anumita panorama a lumii
COMUNICAREA SI FORTELE DE MODELARE A MEDIEI
-Forta de modelare a media – media ca atare exercita o anumita presiune asupra modului in
care noi comunicam (televiziunea de astazi asociata cu modul de a reda mai vizual anumite
idei)
-trebuie sa tratam media ca tehnologie si ca forma culturala simultan; tehnologiile noi creeaza
societati noi
Berger si Luckman: conceptul de obiectivare: lumea institutionalizata obiectiveaza
activitatile umane facandu le fenomene independente de individ.
Reificarea este intelegerea fenomenelor umane ca si cand ele ar fi lucruri adica termeni
neomenesti sau eventual supraomenesti. Reificarea apare acolo unde realitatea sociala nu
apare drept construita de oameni, ci ca un dat
-Mediatizarea se refera la procesul in care se stabilesc tipuri diverse de comunicare media in
omenii cintextuale care vizeaza si gradul la care sunt saturate aceste domenii cu tipurile
respective.
Andreas Hepp Culturile Mediatizarii
Cap. 4
Cultura media drept concept
Resurse de inteles = produse media precum text, film sau site
Translocalizare = trasaturile particulare ale culturilor media; concept care are de a face de a
face si cu o anumita forma de a gandi despre cultura; conceptele teritoriale ale culturii sunt
orientate catre interior si endrogene axate pe organicitate, autenticitate si identitatea culturii.
Conceptele translocale sunt orientate catre exterior si exogene, axate pe hibriditate,
transpunere si identificare continua; culturile media sunt mai mult sau mai putin hibride;
exista o nevoie in interiorul lor de a transpune constant; identitatile traite in ele sunt
identificari in schimbare
Localizare – chiar si in cazul mediatizarii progresive, lumea locala nu inceteaza sa existe
-ne preocupa maniera in care culturile mediatizarii sunt fabricate (producerea), redate
(reprezentarea), traite (apropierea), cum se leaga aceasta de lucrarea identitatii (identificarea),
impreuna cu impactul influentei politice sau guvernamentale (regkementarea) asupra acesteia
si vice versa.; prin urmare nu are rost sa restrictionam culturile media la anumite produse
media, precum cultura filmului sau cultura televiziunii
LUMI MEDIATIZATE
-culturile media se manifesta in lumi mediatizate diferite in modul urmator: de la punctul
subiectiv de vedere al unei persoane, culturile mediatizarii devin tangibile, in varietatea lor,
drept complexe ale lumilor mediatizate. Daca recunoastem ca culturile medoa de astazi se
caracterizeaza in lumi mediatizate foarte diferite, devine clar cat de dificila poate fi
identificarea tendintelor generale in culturile mediatizarii
-lumile sociale nu sunt fenomene statice, ci sunt supuse unui proces continuu de reconstituire
comunicativa
Arena (Strauss): in fiecare lume sociala sunt dezbatute, negociate, sustinute, formate si
manipulate chestiuni variate de catre reprezentantii sub lumilor implicate; arenele sunt strans
legate de intrebarile comunicarii media : „Media lumii sociale este plina de aceste arene
partial invizibile”
-Avem de a face cu lumi mediatizate cand exprimarea acestor lumi sociale depinde de diferite
forme ale interactiunii mediate de media si astfel reprezinta o manifestare subiectiva a culturii
media.
RETELELE COMUNICARII SI SOCIALULUI
Retea comunicativa – cauta sa identifice structuri ale comunicarii care dureaza mai mult sau
mai putin; ele sunt exprimate in ceea ce priveste codurile specifice; retelele de comunicare se
refera intotdeauna la fluxul practicii comunicative care le alcatuieste’ retelele de comunicare
sunt departe de a fi inchise una de cealalta intrucat una si aceeasi persoana poate face parte
din mai multe retele de comunicare diferite
-comunicarea media reciproca este un proces al producerii unui anumit tip de
conectivitate in care persoanele care vorbesc sunt nodurile centrale;
Comunicarile media recproce – caracteristic acestor comunicari este faptul ca ele pot fi
tratate translocal, retelele de comunicare depasind orice localizare
-retelele de comunicare nu au existenta independenta prin ele insele, ci sunt create in
continuu de activitatea comunicativa a oamenilor.
-Socializarea retelei se bazeaza pe o practica permanenta de consituire de retele a caror
natura este in mare parte necunoscuta
FIGURATIILE COMUNICATIVE
Figuratiile sunt , dupa Elias, retele de indivizi care constituie o entitate sociala mai larga prin
interactiune reciproca – prin, de exemplu, inscrierea la un joc; aceasta entitate poate fi statul,
familia sau societatea; pentru Elias, individul si societatea se afla in stransa legatura si nu pot
fi separate unul de celalalt; figuartia este, deci, un instrument conceptual simplucare se
foloseste pentru a intelege fenomenele socio-culturale in ceea ce priveste modelele proceselor
de intrepatrundere
Schulz, Winfried (2004) Reconstructing mediatization as an analytical concept
Reconstructia conceptului de mediatizare ca un concept analitic
-Mediatizarea se leaga de schimbarile asociate in cadrul comunicarii media si a dezvoltarii lor
-Una dintre presupunerile mediatizarii este aceea potrivit careia caracteristicile semiotice,
tehnologice si economice sunt rezultante ale dependentelor, constrangerilor sau exagerarilor.
Acestea sunt asociate foarte des cu 3 dintre functiile media in cadrul procesului de
comunicare: i) functia de releu intre distantele temporale si spatiale; ii)functia semiotica
care transforma mesajele intr-unele potrivite pentru procesarea informatiei la nivel indivisual
prin codare si formatare; iii)functia economica care accentueaza standardizarea produselor
media ca un rezultat al proceselor de productie de masa
-Procesul schimbarii sociale in cadrul caruia media poarta un rol definitoriu poate fi definit
prin extensie, sibstitutie, amalgamare si acomodare
-Extensia: Tehnologiile media extind limitele naturale ale capacitatii comunicarii umane.
Comunicarea umana este limitata in termenii spatiului, timpului si al expresivitatii; media
actioneaza ca un liant intre spatial si temporal; avansurile extind de obicei transmisia
capacitatilor sau cresc calitatea codificarii prin imbunatatirea fidelitatii, vividitatii sau
aspectului estetic al mesajelor; media expreima tehnici culturale intr-un sens antropologic
(Mc. Luhan –media este o extensie a omului)
Substituirea – media substituie total sau partial activitatile si institutiile sociale si le schimba
caracterul. Exemple in acest sens pot fi date de jocurile video care substituie partenerii de
joaca umani sau jucariile materiale sau home banking-ul care substituie deplasarea la un
bancomat. Media a substituit si formele traditionale ale comunicarii. De exemplu,
evenimentele mediatizate precum Jocurile Olimpice, incoronarile sau vizitele Papei subsituie
functiile ceremoniale sau comemorative ale zilelor nationale sau religioase. Telefonul,
emailul sau SMS-ul substituie conversatia sau scrierea de scrisori; Vizionarea programelor pe
TV substituie interactiunea din cadrul familiei; Aceste exemple arata ca extensia si
substitutia pot merge mana in mana.
Amalgamarea – activitatile media nu doar se substituie, ci se si amesteca unele cu celalalte.
Activitatile media si activitatile non media se pot imbina. Spre exemplu, ascultam radioul in
timp ce conducem, citim ziarul in metrou, ne uitam la telvizor in timp ce luam cina si avem o
intalnire la un film.
Acomodarea –Media contribuie la formarea joburilor si la castigarea salariilor pentru un
mare numar de persoane; Actorii politici se adapteaza regulilor sistemului media incercand sa
isi mareasca nivelul de publicitate in acelasi timp acceptand pierderea anatomiei
FUNCTIILE MEDIA
-Schimbarile produse de mediatizare sunt strans legate de functiile mediului in cadrul
procesului de comunicare.
Functia de releu: de a transfera mesaje in contextul distantelor sociale si temporale potrivit
unui canal si cu ajutorul unei capacitati de stocare. Media furnizeaza contactul cu realitatea
sociala si da oamenilor acces la evenimentele pe care nu le pot vedea in realitate
Functia de trecere de la distantele spatiale, temporale si culturale dintre diferiti actori:
mediatizarea directa prin intermediul telecomunicatiilor si mediatizarea indirecta prin
productiile sferei publice (mass media ofera variatilor actori sociali un spatiu in care isi pot
face publice opiniile si interesele)
-din cauza limitarilor de transmisie si stocare, comunicarea in masa este, la fel ca acea
comunicare fata in fata mereu foarte selectiva
Functia semiotica –comunicarea poate avea succes numai daca mesajele sunt codate si
formatate intr-o maniera potrivita pentru perceptia umana si procesarea de info. Formatele
media sunt caracterizate de redundanta sau structura; Codarea, la fel ca decodarea implica un
act al interpretarii si al evaluarii mesajelor; potrivit autorilor ca Mc Luhan, fiecare mediu are
biasul sau care afecteaza receptarea mesajelor
Functia economica – productia industrializata pe o scara larga a organizatiilor este o
caracteristica distinctiva a comunicarii de masa; productia de masa are 2 principii:
standardizarea si divizarea fortei de munca; potrivit acestor principii, este posibil sa produci
un rezultat enorm la un cost mic, facand mesajele accesibile pentru mase; mesajele media
provoaca reactii care in schimb duc la mai multe mesaje media; datorita omniprezentei lor,
mesajele media patrund in toate procesele de comunicare din societate cat, in acelasi timp,
dependenta universala de functiile mass media creste; cresterea foarte rapida si foarte
mare a mesajelor mass media duce la distorsionarea perceptiilor si pierderea perceptiei
de realitate atat pentru utilizatorii media, cat si pentru societate
-Noile media ofera utilizatorilor o capacitate foarte mare de selectare si determinare. In timp
ce vechile media distribuie continut standardizat unei audiente anonime, noile media permit
utilizatorilor lor sa isi redirectioneze receptarea mesajelor prin intermediul propriilor nevoi si
interese. Audienta de masa se dizolva in audienta fragmentata pentru grupuri care
profita de structura noilor media pentru a construi comunitati virtuale
-In cadrul noilor media, datorita cresterii enorme in volumul si diversitatea continutului,
receptorii pot selecta, conform dorintelor si intereselor lor dintr-o varietate excesiva de
produse gata facute
-in loc sa consume produse sau mesaje standardizate, consumatorii produc propriile mesaje si
comunica in mod interactiv; noile media incurajeaza sociabilitatea atat la distanta, cat si la
nivelul comunitatii locale
THOMPSON, MEDIA &MODERNITATEA, CAP.3 – ASCENSIUNEA
INTERACTIUNII IMMEDIATE
-dezvoltarea mediilor de comunicare creaza noi tipuri de actiune si interactiune si noi moduri
de relatii sociale –forme destul de diferite de tipul de interactiune fata in fata; ea aduce si o
reordonare a modelelor de interactiune umana in spatiu si timp
-0 data cu dezvoltarea n1ijloacelor de comunicare, interacpunea sociala este separata de
spatiul fizic, astfel incat indivizii pot interactionaunul cu celaIalt chiar daca nu impartasesc o
situare spatio temporala comuna
-folosirea mijloacelor de comunicare da nastere si unor noi forme de actiune la distanta care
permit indivizilor sa actioneze pentru cei care sunt raspanditi in spatiu si timp
CONCEPTE:
1) TREI TIPURI DE INTERACTIUNE
I. Interactiunea fata in fata – are loc intr-un context de coprezent; participantii
impartasesc un sistem spatio temporal comun. Are si caracter dialogic – implica
un dublu flux de informatii si comunicare – destinatarii pot raspunde
producatorilor iar producatorii sunt si ei destinatari ai mesajelor adresatte lor de
catre destinatarii propriilor lor remarci; se folosesc foarte mult simbolurile si
comunicarea nonverbala
II. Interactiunea mediata –in opozitie cu cea fata in fata; scrierea scrisorilor,
actiuni, cuvinte, etc.
III. Cvasiinteractiunea mediata – formele simbolice sunt produse pentru o gama
nedefinita de potentiali destinatari; are un caracter monologic, fluxul comunicarii
fiind predominant unidirectionat
Goffman: Orice actiune sau operatie are loc intr-un cadru interactiv specific care implica
anumite presupozitii si conventii, precum si trasaturile fizice ale situarii. Un individ care
actioneaza in acest cadru isi va adapta intr-o anumita masura comportamentul la el, incercand
sa proiecteze o imagine de sine care este mai mult sau mai putin compatibila cu cadrul si
impresia pe care individul vrea sa o transmita. Cadrul actiunii si trasaturile accentuate de
indivizii care actioneaza in el formeaza ceea ce Goffman numeste regiunea din fata.
Actiunile si aspectele sinelui care sunt considerate inadecvate sau care pot discredita
imaginea pe care persoana cauta sa o proiecteze sunt suprimate si rezervate pentru alte
situari si intalniri – pentru situari care pot fi descrise ca regiuni din spate fata de
regiunile din fata in care actiunea are loc. In regiunile din spate indivizii reactioneaza
adesea in moduri in care contrazic cu buna stiinta imaginile pe care ei cauta sa le
proiecteze in regiunile din fata. In regiunile din spate ei se relaxeaza si isi diminueaza
controlul.
In vreme ce televiziunea este mult mai bogata in termeni simbolici decat multe alte mijloace
tehnice de comunicare, exista, cu toate acestea, o gama de referinte simbolice care nu poate fi
transmisa prin ea precum cele legate de miros sau de pipait.
-Privitul la TV presupune atat un tip de interpolare spatio temporala care implica un timp
imaginar, cat si unul real, privitorii diind angajati in permanenta si in mod curent in
negocierea spatiilor dintre ele
-persoanele pe care destinatarii ajung sa le cunoasca sunt sunt poersonalitati sau persoane ale
caror trasaturi sunt definite in mare parte in regiunea din fata a sferei de productie
-destinatarii sunt spectatori anonimi, invizibili ai unor spectacole la care nu pot contribui in
mod direct, dar fara de care spectacolul nu ar exista
-dezvoltarea noilor tipuri de comunicare a dat nastere unor noi tipuri de actiune la distanta
-Campul mediat de interactiune este un camp in care relatiile de putere se pot schimba
repede, dramatic si intr-un mod impredictibil
Bolter & Grusin: Remediation, understanding new media
15. The Remediated Self Remedierea Self
-astazi suntem capabili sa ne percepem prin prisma mijloacelor media puse la dispozitia
noastra. Cand ne uitam la o fotografie traditionala sau la un tablou de perspectiva ne
intelegem ca punctul de referinta al artistului sau fotografului. Cand ne uitam la o emisiune
TV sau la un film, devenim cealalta fateta a camerei. (231)
-nu ar fi corect sa spunem ca identitatea noastra este determinata in totalitate de media, insa
noi folosim media ca vehicule, ca instrumente pentru a ne defini atat identitatea culturala, cat
si pe cea personala
-new media ofera noi oportunitati pentru definirea sinelui, deoarece astazi ne putem defini
prin intermediul tehnologiilor de comunicare convergente ale internetului si telefonului. De
fiecare data in care identitatea noastra este mediata in acest fel, este de asemenea remediata
deoarece intotdeauna intelegem un anumit mediu in relatie cu alte tipuri de media din present
sau trecut.
-in momentul in care participam la realitatea virtuala, opinia noastra digitala este
inteleasa ca o remediere a opinei pe care am avut-o de decenii intregi in cadrul filmelor
si emisiunilor tv si de secole in fotografii si picturi. Cand operam cu un program
multimedia in cadrul desktopului nostru, fiecare spatiu din fereastra (grafice statice,
audio, video, etc) ofera o mediere diferita a subiectului, iar experienta noastra constituie
o remediere a acestor diferente . Deoarece intelegem media doar in felul in care ea
provoaca si reformeaza alte tipuri de media, noi ne intelegem sinele drept un sine
mediat al versiunilor reformate ale sinelor mediate inainte de noi. (232)
-in cadrul mediului virtual, avem libertatea de a ne vedea sinele prin intermediul alterarii
punctului nostru de vedere astfel incat sa empatizam cu altii prin ocuparea punctului lor de
vedere – tehnici care s-au dezvoltat mai intai in cadrul filmelor si acum s-au dezvoltat si s-au
intensificat si in cadrul media digitale.
-Sinele remediat este de asemenea evident in comunitatile virtuale din cadrul Internetului in
care indivizii jaloneaza si ocupa puncte de vedere verbale si vizuale ărin intermediul
manifestarilor textuale si grafice dar in acelasi timp isi constituie identitatile colective ca o
retea de afilieri printre aceste tipuri de sine mediate
-comunitatea virtuala este comunitatea care este atat subiect cat si obiect al procesului de
remediereș ea remediaza notiunea comunitatii asa cum este ea definita in cadrul si prin mass
media anterioare ca telegraful, telefonul, radio sau televizorul (pp 232-233)
-sinele hipermediat sau networked multiplica snele realitatii virtuale. The networked self este
compus atat din sinele care realizeaza networkingul cat si din variatele versiuni ale sinelui
prezente in retea
Sinele material include (de la cel mai intim la cel mai extrem) corpul, hainele si familia
(William James, 1890, 292-293)
Sinele social este descris drept recunoasterea pe care un om o are de la camarazii sai astfel
incat un om poate avea tot atat de multe sine sociale cati indivizi il recunosc si au in mintea
lor o imagine despre el(293-294)
REMEDIEREA CORPULUI
-teoreticianul feminist Evelyn Fox Keller si altii au argumentat faptul ca privirea vestica de
sex masculin este abstracta si lipsita de trup. Mai mult decat atat, mai multe teorii nu sunt de
acord cu dualismul cartezian care afirma ca notiunea sinelui poate fi definita in absenta
corpului (Keller and Grontkowski, 1996, Stone 1991; Hayles 1993, 1995; Balsamo 1996;
Haraway 1991). (237)
-teoriile feministe recente au insistat nu doar asupra intruchiparii sau a materialitatii sinelui,
dar si asupra relatiei din ce in ce mai complicate intre corp si tehnologie in cadrul culturii
contemporane. Cyborg-ul Donnei Haraway reprezinta trupul remediat de catre variate
tehnologii contemporane ale reprezentarii. Potrivit lui Haraway, multi altii au aratat cum
trupul in sine poate functiona ca un mediu: prin intermediul modalitatilor traditionale
precum alegerea hainelor sau a bijuteriilor sau prin intermediul unor schimbari mult
mai radicale precum operatiile estetice, reconstruirea corpului (ex corsetul), si
piercingurile. Hainele si bijuteriile trateaza corpul ca un mediu in sensul ca corpul
devine teritoriul material care poarta decoratiile expresivitatii. Aceste decoratii apar sa
respecte limita dintre corp si lume. In orice caz, Haraway ne reaminteste ca cultura noastra
contemporana isi gaseste placerea in a confunda sau a prabusi/darama limitele dintre corp si
lumea in sine si intre corp si tehnologie. In ceea ce priveste bodybuildingul, intregul corp este
reconstruit pentru a lua o alta forma si o alta identitate iar aceasta reconstructie determina
tehnologiile inalte care impun masinarii elaborate si regimuri de exercitii fizice si diete.
Corpul reconstituit poate sa devina apoi subiectul prezentarilor in cadrul media populare
precum film, tv, sau reclame. Asa cum Anne Balsamo a argumentat, bodybuilding-ul si
reprezentarile sale in cadrul mediei populare implica o sarcina culturala speciala in momentul
in care aceia care isi construiesc corpul sunt femei si astfel depasesc asteptarile asupra
modului in care corpurile femeilor ar trebui sa arate. (41-45) (237)
Balsamo afirma faptul ca „tehnolofiile noilor vizualizari transforma coprul intr-un mediu
vizual”. In cadrul acestui proces, corpul este fracturat si fragmentat astfel incat partile izolate
pot fi exprimate din punct de vedere vizual. In acelasi timp, corpul material ia forma
caracteristicilor date de imaginile tehnologice (56) (237-238)
In cadrul acestui caracter de mediu, corpul este mediat, dar si remediaza. Corpul
contemporan, construit in mod tehnologic recheama si concureaza cu versiunile culturale
anterioare ale corpului perceput ca un mediu. Corpul perceput prin intermediul distorsiunilor
tehnologice medicale si cosmetice remediaza in mod ostentativ mai putine corpuri mediate
decat in cadrul perioadelor anterioare in cadrul culturilor vestice. (238)
Chiar daca operatiile estetice apar ca putand fi integrate in cadrul transparent immediacy, ele
sfarsesc prin urmarirea unei strategii de hypermediacy care atrage atentia asupra procesului
de mediere.
Strelarc: nu mai este normal sa ne vedem corpul ca pe un teren al psihicului sau al socialului,
din potriva, trenbuie sa il vedem ca pe o structura care poate fi monitorizara si
mediatizata.Corpul nu este un subiect, el este un obiect – NU PRIVIT CA UN OBIECT AL
DORINTEI, DAR CA UN OBIECT AL PROIECTARII (Dery, 1996, 161) (240)
Noile media sunt implicate total in lupta continua pentru definirea sinelui atat ca intruchipat,
cat si ca mediat de corp. Pe de o parte, noile media contribuie cu noi strategii ale transparecy-
ului. In cazul operatiilor estetice, Balsamo (1996) descrie„procesul prin care noile tehnologii
imagianistice folosite de catre estetician sunt articulate cu credinte traditionale sau ideologice
despre gen – o articulare care pastreaza corpul femeii pozitionat drept un obiect de privilegiu
(57). Pe de alta parte, prin intermediul strategiilor de hypermediacy noile media readuc la
moda privirea normativa si vizualizarile sale implicite ale identitatii feminine. Asa cum
Transparecy-ul trece intotdeauna in hypermediacy, si aceste noi media pot sa adopte si sa
critice credintele traditionale ce privesc genul si sinele. (240)
-in mod general, libertatea de a fi tu insuti este libertatea de a deveni altcineva sau altceva
(247)
-realitatea virtuala ofera o definitie remediata a sinelui printr-un nou tip de camera care spre
deosebire de cea traditionala asigura posibilitatea userului de a controla plasarea si durata
fiecarui shot prin manipularea propriei perspective (248)
JOHAN FORNAS, CHARIS XINARIS – MEDIATED IDENTITY FORMATION
Contemporary perspectives on mediated identities Perspective contemporare asupra
indentitati mediate
-formarea identitatii poate fi descrisa in linii mari drept dezvoltarea modurilor de a defini si a
da sens indivizilor sau colectivitatilor in relatie cu altii si cu ei insisi. Identitatile sunt formate
atat din interior cat si din exterior intr-o interactiune complexa de recunoastere mutuala si
recunoastere si intelegere a sinelui si a altora (12)
-formarea identitatii in atat in relatie cu vechile forme media cat si cu noile forme media a
fost subiectul unor varii stiinte sociale si umane (de la romanele de dragoste pana la talk show
uri) la fel ca si cercetarea pe audiente in modul in care diferitii oameni folosesc media ca
resurse in cadrul vietii lor de zi cu zi
-oamenii dau forma instrumentelor de comunicare care, apoi ii modeleaza pe ei. Acest lucru
este in mod particular adevarat pentru procesul de formare al identitatii in cadrul erei digitale,
in care dezvoltarea constiintei (individuale, sociale, nationale, rasiale sau de gen/sex) este in
mod profund mediata de folosirea tehnologiilor de comunicare si de identitificare, in acest
sens fiind conectata in mod direct cu experientele folosirii media. Intelegerea sinelui
individual trebuie sa treaca printr-o etapa a negocierii a modului in care diferitele dimensiuni
ale identitatii sunt propuse si puse in ordine/aranjate in textele media de diferite tipuri (Nava
2007, Bennet et al 2011)
-formarile identitatii individuale si identificarea cu altii; retelele sociale performative care
construiesc identitati imaginate; noile forme de identitati lingvistice si culturale hibride care
sunt atat produse cat si reflectate de catre noile forme de interactiune
-Identitatea este un termen care incorporeaza 2 semnificatii opuse deoarece implica atat
afilierea cu un altul, cat si unicitatea individuala in termenii diferentierii fata de un altul.
Sugereaza ideea de apartenenta, vazuta ca dorinta de a face parte din comunitate, in
acelasi mod ca si dorinta de a se distinge de ceilalti; semnifica atat diferentiere, cat si
asemanare.
Identitatea are un aspect pe care il putem numi selfhood (starea/statutul de a avea o
anumita identitate): un proiect dinamic cu o dimensiune culturala, corelat cu efortul de
a-si da o semnificatie atat siesi cat si altora prin intermediul practicilor semnificante de
interpretare (Ricoeur, 1990/1992)
-Fie ca sunt individuale sau colective, identittatile nu sunt entitati fixe, stabile sau unificate,
insa sunt tot mai mult fragmentate si fracturate, fiind in mod constant intr-un proces de
transformare. Nicio identitate nu reprezinta o esenta fixata. Toate identitatile sunt, macar intr
o anumita masura, ,contextuale contestate si formate intr o maniera discursiva (Anderson
1983/1991; Hall 1997; Hall & du Gay 1996; Pickering, 2001) In ciuda acestei diversitati
fluide exista si cateva cadre structurale care organizeaza discursurile identitare in relatie cu
anumite dimensiuni dominante sau ordine ale identitatiiprecum varsta si generatia, genul si
sexualitatea, clasa si statusul, etnia si nationalitatea, etc. Identitatile colective sau individuale
specifice sunt formate la intersectia dintre toate acestea. (13)
-Identitatile sunt relational construite peste diferite (cateodata intersectate su antagoniste)
discursuri si practici care leaga diferite forme ale obiceiurilor individuale si capitalurile
culturale cu pozitiile in anumite campuri sociale (Bourdieu, 1979/1984)
Thompson – Media si modernitatea
Sinele si experienta intr-o lume mediata
-odata cu dezvoltarea societatilor moderne procesul de formare al sinelui devine mai reflexiv
si mai deschis in sensul ca indivizii recurg tot mai mult la proproiile resurse pentru a si
construi o identitate coerenta (198)
-procesul de formare a sinelui este tot ai mult sustinut de materialele simbolice mediate care
extind considerabil gama de optiuni aflate la dispozitia indivizilor si largesc fara sa distruga
legatura dintre formarea sinelui si locul impartasit. Ea este largita in masura in care indivizii
au tot mai mult acces la mijloacele de infrmare si comunicare ce rezulta din sursele
indepartate si care sunt puse la dispozitia indivizilor prin retelele extinse de comunicare
mediata; cu alte cuvinte, indivizii au tot mai mult acces la ceea ce putem numi in mod
general cunoastere nonlocala. (care este apropiata de catre indivizi in locuri specifice,
iar semnificatia practica a acestei cunoasteri – ceea ce inseamna ea pentru indivizi si
modul in care este folosita de ei – este intotdeauna dependenta de interesele
destinatarilor si de resursele pe care ei se sprijina in procesul de apropiere
Dezvoltarea mass-media nu numai ca imbogateste si transforma procesul
formarii sinelui, ci produce totodata un nou tip de intimitate, care nu
exista inainte si care difera in anumite privinte fundamentale de formele de
intimitate caracteristiceinteractiuhii fam in fata..
O data cu dezvoltarea formelor mediate de comunicare, noi tipuri de relatieintima devin
posibile. In cazulinteractiunii mediate, precum eea sustinuta prin schimbul de scrisori sau prin
conversatie telefonica, indivizii pot stabili 0 forma de intimitate care are
Un caracter reciproc dar care este lipsita de unele din trasaturile in mod caracteristic asociate
cu impartasirea unui loc comun.
-in sens opus, in cadrul cvasiinteractiunii mediate, indivizii pot crea si stabili o forma de
intimitate care are in mod esential un caracter nonreciproc. Aceasta forma noua de
intimitate mediata, nonreciproca, extinsa in timp si spatiu fundamenteaza relatia dintre
fan si star. Ea poate fi relaxata pentru ca este eliberata de obligatiile reciproce
caracteristice interactiunii fata in fata, dar poate sa devina o forma de dependenta in
care indivizii ajung sa se bazeze unii pe altii, a caror absenta si inaccesibilitate ii
transforma intr un obiect de veneratie(199)
-traim intr o lume in care capacitatea de a avea o experienta este desprinsa de activitatea
intalnirii
-problema cu care se confrunta oamenii astazi este problema dislocarii simbolice. Intr-o lume
in care capacitatea de a face o experienta nu mai este legata de activitatea intalnirii, cum am
putea lega experientele mediate de contextele practice ale vietii noastre de zi cu zi?
SINELE CA PROIECT SIMBOLIC
-Sinele este privit nici ca un produs al unui sistem simbolic extern, nici ca o identitate fixata,
pe care individul poate sa o perceapa imediat si direct; sinele este mai degraba un proiect
simbolic pe care individul il construieste activ, din materialele simbolice care se afla la
dispozitia sa, materiale pe care individul le impleteste intr-o descriere coerenta din care
el insusi face parte, o naratiune a identitatii sinelui. Aceasta este o naratiune care
pentru maj. Oamenilor se va schimba de a lungul timpului pe masura ce ei se apropie
de materiale simbolice noi, intalnesc experiente noi si redefinesc treptat identitatea de-a
lungul traictoriei unei vieti. (201)
-modurile in care indivizii dezvolta resursele simbolice pentru a-si construi perceptia lor
asupra sinelui vor depinde intr-o anumita masura de conditiile materiale ale vietii lor, intrucat
indivizii isi ajusteaza in mod tipic asteptarile si evaluarile potrivit aprecierilor, care pot fi
revizuite in permanenta, in privinta a ceea ce, date fiind circumstantele vietii lor, ei ar putea
spera in mod real sa infaptuiasca
-inainte de dezvoltarea mijloacelor de comunicare materialele simbolice folosite de
majoritatea indivizilor in scopul formarii sinelui rau dobandite in contextele interactiunii fata
in fata. Cunoasterea lor era o cunoastere locala transmisa din generatie in generatie prin
schimbul oral si adaptata necesitatilor practice ale vietii. (202)
-odata cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare, procesul formarii sinelui devine tot mai
dependent de accesul la formele mediate de comunicare – atat la cele tiparite, cat si la
formele mediate electronic. Cunoasterea locala este suplimentata si tot mai mult inlocuita
de noile forme de cunoastere nonlocala care sunt fixate pe substrat material, reproduse
tehnic si retransmise prin mass media.
-deschizand sinele catre noi forme de cunoastere nonlocala si catre celelalte tipuri de material
simbolic mediat, dezvoltarea mass media imbogateste si totodata accentueaza organizarea
reflexiva a sinelui. Pe masura ce oamenii au acces la formele mediate de comunicare ei sunt
capabili sa dezvolte o retea extensibila de resurse simbolice in scopul constiturii sinelui. De
asemenea, odata cu expansiunea resurselor simbolice disponibile pentru procesul de formare
a sinelui, indivizii sunt permanent confruntati cu noile posibilitati, orizonturile lor fiind intr-o
permanenta schimbare, punctele lor de rederinta fiind de asemenea schimbate
-printr-un proces de distantare simbolica, indivizii pot folosi materialele mediate pentru a-si
vedea propriile vieti intr-o lumina noua (203)
Aspecte in care rolul de crestere al produselor mass media poate avea efecte negative asupra
formarii sinelui: intruziunea mediata a mesaelor ideologice, dubla legatura a dependentei
mediate, efectul de dezorientare al incarcaturii simbolice, absorbtia sinelui in
cvasiinteractiunea mediata
1. Intruziunea mediata a mesajelor ideologice
-formele simbolice specifice nu sunt ideologice ca atare; ele sunt ideologice numai in masura
in care servesc in circumstante particulare la stabilirea si sustinerea relatiilor de putete
sistematic asimetrice (204)
-dezvoltarea mass media a sporit capacitatea de a transmite mesaje potential ideologice pe
mari intinderi de spatiu si timp si a reintrodus aceste mesaje intr-o multitudine de spatii
particulare; ea creeaza conditiile pentru intruziunea mediata a mesajelor ideologice in
contextele practice ale vietii de zi cu zi.
-este crucial sa accentuam caracterul contextual al ideologiei: daca mesajele mediate sunt
ideologice, aceasta va depinde de modul in care sunt preluate de indivizii care le primesc si
incorporate reflexiv in vietile lor.
2. Dubla legatura a dependentei mediate
-desi disponibilitatea produselor mass media serveste la imbogatirea si accentuarea
organizarii reflexive a sinelui, in acelasi timp ea face aceasta organizare reflexiva tot mai
dependenta de sistemele asupra carora individul are relativ putin control. (205)
-dubla legatura a dependentei mediate = cu cat procesul de formare al sinelui este imbogatit
cu forme simbolice mediate, cu atat sinele devine mai dependent de sistemele mass media
care se afla dincolo de controlul lui.
-sinele devine tot mai organizat ca proiect reflexiv prin care individul construieste sub forma
unei naratiuni autobiografice un sens al identitatii de sine. In acelasi timp, totusi, indivizii
sunt tot mai dependenti de o serie de institutii si sisteme sociale care le asigura mijloacele
materiale si simbolice pentru construirea proiectelor de viata
-acesta este paradoxul cu care indiv. Se confrunta la sfarsitul sec. 20: accentuarea organizarii
reflexive a sinelui are loc in conditii care il fac pe individ tot mai dependent de sistemele
sociale asupra carora el are mai putin control
-asa cum disponibilitatea sporita a produselor mass media le ofera indivizilor mijloacele
simbolice de a se distanta de contextele spatio temporale ale vietii lor de zi cu zi si de a
construi proiecte de viata care incorporeaza in mod reflexiv imaginile mediate si ideile pe
care le primesc, tot asa si indivizii devin tot mai dependenti – in privinta formarii sinelui si a
ceea ce putem numi in linii mari viata imaginatiei de sisteme complexe pentru tranducerea si
transmiterea formelor simbolice mediate, sisteme asupra carora maj. Indivizilor au relativ
putin control (206)
3. Efectul de dezorientare al incarcaturii simbolice
-varietatea mesajelor simbolice pot da nastere unui tip de incarcatura simbolica. (206)
-indivizii se confrunta cu nenumarate naratiuni de formare a sinelui, cu nenumarate viziuni
asupra lumii, cu nenumarate forme de informare si comunicare care nu pot fi asimilate toate
in mod coerent
-indivizii fac fata acestor fluxuri fiind foarte selectivi in legatura cu materialul pe care il
asimileaza; doar o mica portiune din materialele simbolice aflate la dispozitia lor sunt
asimilate
-indivizii isi dezvolta sisteme de expertiza care le dau posibilitatea sa urmeze o cale prin
padurea tot mai deasa a formelor simbolice mediate; aceste sisteme pot sa fie parte din
retelele mass media (cand indivizii ajung sa se bazeze pe opiniile criticilor TV sau pe ceea ce
privesc); totodata, indivizii se bazeaza pe persoane importante, cu care interactioneaza in
viata de zi cu zi si ale caror opinii au ajuns sa le respecte ca pe o sursa de sfaturi componente
in privinta materialelor simbolice care merita sa fie asimilate si a celor care nu merita si in
privinta modului in care astfel de materiale trebuie interpretate
-dezvoltarea mijloacelor de comunicare este o parte integranta dintr-o caracteristica dinamica
mai larga a societatilor moderne, o dinamica pe care o putem descrie ca jonctiunea dintre
complexitate si expertiza. Pe masura ce mediul inconjurator al indivizilor devine tot mai
complex prin cresterea masiva a formelor simbolice mediate, indivizii construiesc sisteme de
experitza practica care le dau posibilitatea de a face fata acestei complexitati si cererilor vietii
in lumea moderna. Mass-media contribuie la cresterea complexitatii sociale cat si a le oferi
indivizilor o sursa constanta de sfaturi in privinta modului de a-i face fata (208)
4. Absorbtia sinelui in cvasiinteractiunea mediata
-caracterul reflexiv al sinelui in care indivizii sunt capabili sa incorporeze refleziv materiale
simbolice (mediate sau de alt gen) intr-un proces relativ autonom de formare a sinelui,
esueaza aproape imperceptibil in altceva: sinele este absorbit intr-o forma de
cvasiinteractiune mediata. (209)
-absorbtia sinelui nu implica necesar suspendarea reflexivitatii; ea poate fi vazta ca un tip de
extensie si accentuare a caracerului relflexiv al sinelui. Tocmai pentru ca individul este
capabil sa incorporeze reflexiv materialele simbolice mediate in procesul de formare a
sinelui, aceste materiale pot deveni scopuri in sine, constructe simbolice in jurul carora
individul incepe sa isi organizeze viata si perceptia de sine. Prin urmare, absorbtia sinelui in
cvasiinteractounea mediata nu este un fenomen care este diferit calitativ fata de organizarea
reflexiva a sinelui: este o versiune a sa, extinsa pana in punctul in care materialele simbolice
mediate sunt nu numai o resursa pentru sine, ci preocuparea centrala
-Intr-o forma sau alta, mai multi indivizi din sociemtile moderne stabilesc si sustln relatii
nonreciproce de intimitate cu cei afIap 1a distanta. Actorii si actritele, prezentatoriide stiri si
moderatorii de talk-show-mi, starUll de muzica pop si altii devin figUli fanilliare si
recognoscibile, care sunt adesea discutate de indivizi in cursul vietii de fieeare ZI, care pot fi
desemnate de obicei cu prenumele, si asa mai departe
-a fi fan inseamna a ti organiza propria viata de fiecare zi astfel incat faptul de a urmari o
anumita activitate sa devina o preocupare centrala a sinelui si sa serveaca la guvernarea unei
parti semnificative din activitatea si interactiunea unui individ cu ceulalti. A fi fan inseamna a
ti organiza reflexiv sinele si comportamentul lui zilnic. (212)
--procesul prin care devii fan poate fi inteles ca o strategie a sinelui – un mod de dezvoltare a
proiectului sinelui prin incorporarea reflexiva a formelor simbolice asociate cu faptul de a fi
fan.
-
Experienta traita = experienta asa cum o resimtim si dobandim in fluxul temporal al
vietii noastre de zi cu zi; este imediata, continua si intr-o anumita masura prereflexiva
in sensul ca ea precede de obicei orice act explicit de relfectie. ; este o experienta situata
in sensul ca este experienta pe care o dobandim in contextele practice ale vietii noastre
de fiecre zi
-exista evenimente care au pt anumiti oameni un caracter refractar adica nu este de presupus
ca aceste evenimente vor fi afectate de interactiunile acestor indivizi. Ele sunt la indemana si
accesibile si asadar nu sunt supuse actiunilor destinatarilor. (218)
-un alt aspect al experientei mediate este acela ca experienta are loc intr-un context care este
diferit de contextul in care evenimentul se intampla de fapt. Experienta mediata este
intotdeauna o experienta recontextualizata. Este experienta evenimentelor care se intampla in
locuri indepartate si care sunt introduse prun receptarea si apropierea produselor mass media
in contextele practice ale vietii de zi cu zi
-pe masura ce individul devine din ce in ce mai deschis catre mesajele mediate, sinele devine
tot mai dispersat si mai descentrat pierzand orice unitate si coerenta va fi avut. (222)
-a trai intr-o lume mediata implica o impletire permanenta a diferitelor forme de experienta.
Pentru majoritatea indivizilor, pe masura ce strabat traiectoriile noastre de viata, in principal
in relatie cu cei care si cu evenimentele pe care le intalnim in contextele practice ale vietii
noastre de zi cu zi.
-desi experienta traita ramane fundamentala, ea este tot mai mult completata si in anumite
privinte inlocuita de experienta mediata care capata un rol tot mai mare in procesul de
formare al sinelui. Indivizii se apropie mai mult de experienta mediata pentru a proiecta si
modela proiectul sinelui. (223)
-Ca ºi Sinele, Supraeul este inconºtient. Totuºi, poate fi de folos Eului în controlarea Sinelui.
Supraeul ne cenzureazã dorinþele ºi asociazã sentimente de ruºine sau vinovãþie cu
satisfacerea instinctelor noastre primare
-dorinta oamenilor de a se evidentia, de a fi mai buni decat ceilalti, este responsabila pentru
ridicarea standardelor consumerismului in comunitate. Altfel spus, nu conformistii, ci
nonconformistii sunt cei care impulsioneaza consumul. Oamenii se identifica cu brandurile
pentru distinctia care o ofera.
-anticonsumerismul pare a fi mereu o critica a ceea ce cumpara alti oameni. Astfel, este
dificil sa eviti impresia ca asa zisa critica a consumerismului este doar snobism prost mascat
sau puritanism. (87)
-capitalismul induce ceea ce Baudrillard numea „o compulsie de a avea nevoie, o compulsie
de a consuma” (88)
-o sfera privata mobila are functioneaza ca o baza a emanciparii civice este concordanta cu
valorile individualismului, autonomiei si exprimarii de sine care sunt prevalente in
democratiile moderne ale societatilor dezvoltate
-valorile exprimarii de sine sunt conectate cu dorinta de a controla un anumit mediu, cu o
dorinta puternica pentru autonomie si nevoia punerii la indoiala a autoritatii
-mitul tehnologiei este structurat in jurul capacitatilor magice de inovatie care conduc la
utopie. In democratiile moderne tarzii, mediile fluide din punct de vedere geografic si
temporal realizate cu ajutorul capacitatilor tehnologiilor convergente sugereaza iluzia unui
control total (136) (Castoriadis, 1991, Morley, 2007)
1. Semnificaţii ale culturii în lumea contemporană. Cultură şi comunicare, elemente definitorii ale
condiţiei umane. Filosofia culturii ca disciplină teoretică. Teme, concepte şi abordăriteoretice.
Cultura şi comunicarea reprezintă două feţe ale limbajului simbolic. Raportul dintre comparat cu
imaginea celor două componente elicoidale şi complementare ale codului genetic. Ambele intervin
în raporturile dintre individ şi societate într-un mod inconştient pentru utilizatori, ambele au o
funcţie majoră de integrare socială şi de transmitere a experienţei cognitive şi practice. Ele nu sunt
identintice, dar nici separate. Universul culturii este un univers al semnelor prin care omul traduce
non-textul naturii în limbaje umane. Această natură secundă, umanizată, este creată prin
intermediul funcţiei simbolice (folosirea unui obiect fizic pentru a ne referi la un alt obiect situat într-
un alt plan al realităţii) şi ne mijloceşte raporturile cu realitatea. Comunicarea nu trebuie redusă la
formele ei lingvistice, precum nu trebuie nici privită ca o formă prin care un ”conţinut” cultural
preexistent este vehiculat. Conţinuturile comunicării lingvistice nu preexistă într-o altă formă
(nonlingvistiă), ele se codifică în limbă, care face corp comun cu gândirea, şi se actualizează în actul
de comunicare. Filosofia culturii ca disciplinăteoretică În constelaţia de discipline care studiază
universul specific al existenţei umane, filosofia culturii are unstatut metateoretic, dedisciplină
integratoareîn raport cu abordările specializate, ce vizează domenii particulare ale valorilor şi
creaţiei umane. Filosofia culturii interferează substanţial cu antropologia culturală, cele două
discipline diferind prin perspectiva de cercetare şi de interpretare. În vreme ce filosofia culturii pune
accentul pedimensiunea axiologicăa culturii, pe corelaţia dintre creaţie, valoare şi stil cultural, pe
raportul dintre principalele forme culturale, antropologia culturală pune accentul pe cercetarea
pozitivă a relaţiilor în care s-au întruchipat aceste valori. Obiectul central al filosofiei culturii este
acela de a determina sensurile ataşate ideii de cultură, de a analiza structura morfologică a culturii şi
a raporturilor dintre formele de creaţie culturală. Dominante în câmpul problematic de investigare al
filosofiei culturii: –raportul cultură-natură, semnificaţia culturii pentru existenţa omului –analiza
creaţiilor umane dpdv axiologic –raportul cultură-civilizaţie – analiza culturilor ca sisteme integrate
de valori şi de expresie, a configuraţiilor culturale distincte din cadrul acestora (epoci, stiluri, curente
etc.)
În a doua jumătate a secolului al 1lea a existat o puternică reacţie împotriva „canonului” pozitivist,
reacţie ce a dus la cristalizarea unei viziuni anti-pozitivise şi anti-evoluţioniste în disciplinele sociale şi
istorice. Noua direcţie se bazează pe ideea că există o deosebire fundamentală între ştiinţele naturii
şi „ştiinţele spiritului” (poziţia cercetătorului). Orientări şi abordări ale culturii în secolul 20 Teoria
(şcoala)morfologicăa culturii. Reprezentanţi: Leo Frobenius, Oswald Spengler. Frobenius respinge
definirea culturii prin simpla adiţionare de elemente şi încearcă să stabiliească, în morfologia
culturală pe care o propune, interdependenţa organică a formelor de creaţie culturală. Privind
culturile ca forme vii, dotate cu un suflet imanent (paideuma). El delimitează o serie de arii culturale,
în care predomină anumite forme culturale. Abordareasimbolicăîşi fondează înţelegerea culturii pe
distincţia dintre simbolic şi instrumental. Reprezentanţi: Ernst Cassirer (Filosofia formelor simbolice,
Eseu despre om). Cultura este un echipament simbolic permanent al omului, culturile se diferenţiază
după modul de viaţă al popoarelor, cultura are autonomie ca sferă simbolică, dar şi un caracter
organic, fiind intim legată de sufletul colectiv pe care-l exprimă. Abordarearelativistă(anti-
evoluţionistă). Reprezentant: Franz Boas. Această abordae subliniază importanţa studierii fiecării
culturi ca entitate integrată, cu date specifice, întrucît semnificaţia ninstituţiilor sociale varază de la o
cultură la alta. El a subliniat importanţa limbii şi a culturii pentru diferenşierea popoarelor; teza că
limba reprezintă o paradigmă pentru cercetarea celorlalte sisteme simbolice ale unei culturi. Edward
Sapir: ela elaborat teoria că experienţa cognitivă şi practică este organizată în funcţie de categorile
lingvistice ale diferitelor popoare (ipoteza Sapir –Whorf). Abordareaculturalistă(teoria culturală a
personalităţii). Iniţiată de Kardiner, Benedict, Mead, Linton. Aceştia impun în studierea culturilor
ideea de „pattern”, de „model cultural” şi de „personalitate de bază”, continuînd tradiţile şi direcţiile
de cercetare iniţiate de relativism. Cultura este alcătuită din structuri valorice, credinţe şi modele
comportamentale învăţate prin experienţa socială, educaţie, socializare şi aculturaţie. R. Benedict
propune o tipologie a culturilor după orientarea valorilor interiorizate în modelul de personalitate e
care îl dezvoltă culturile prin educaţie, precum şi după endinţele psihologice predominante
(apolinice sau dionisiace). Kardiner şi Linton: fiecare cultură are o personalitate de bază specifică
(ansamblu de trăsături tipice care constituie caracterul etnic sau naţional). Această personaliate de
bază ese construită pornind de la instituţiile primare ale societăţii şi continuînd cu sistemul educativ.
Cultura este privită ca tehnologia de adaptare a indivizilor la mediul de existenţă, contrar viziunilor
elitiste. Agenţii sociali sunt determinaţi de valorile în care cred. Abordărilefuncţionaliste– reprezenţi:
Malinowski şi Radcliffe Brown, teze de bază: Cultura îndeplineşte un set de funcţii universale, iar
conţinuturile particulare ale diferitelor culturi sunt variabile în funcţie de contextele sociale şi
istorice, de mediu, de organizare socială etc.
Termenul de cultură a fost preluat din limba latină de mai toate limbile moderne, printr-o analogie
cu agricultura, analogie ce are la bază ideea de modificare a naturii. Astfel, cultura, care avea ca
înţeles primar cultivarea pământului, este extins încât să definească activitatea de cultivare a
spiritului. Etimologic, termenul de civilizaţie vine de la cuvintele latine civis, civitas, civilis, civilitas,
având ca sensuri cetăţeanul care trăieşte într-o cetate/stat, care dispune de anumite calităţi prin
care se conformează regulilor de conduită în relaţiile sociale şi publice. Astfel, ”civilizarea” implică
educarea cetăţeanului pentru comportarea lui adecvată la spaţiul civic. Pe lângă sensul antropologic,
destăpânire a naturii prin invenţii tehnice şi cunoaştere, civilizaţia a presupus din înţelesul său
primarorganizarea relaţiilor sociale prin norme şi instituţii. Primele definiţii sintetice, de tip dicţionar
ale culturii sunt rezultatul cercetărilor antropologice şi etnologice din secolul XIX. Pornind de la
studiul culturilor primitive, Tylor generalizează conceptul de cultură la toate manifestările de viaţă
ale unui popor. Definiţiile s-au multiplicat la începutul sec XX, când diverse discipline sociale au
început să cerceteze mai aplicat fenomenul cultural, dar nu au depăşit cadrul unor polarităţi
consacrate precum om-natură, spirit-materie, obiectiv-subiectiv, valori-fapte, particular-universal
etc.
Încă din sec XVIII, termenii de cultură şi de civilizaţe au fost utilizaţi cu sensuri diferite în spaţiul
german şi în cel francez. În Franţa, civilizaţia reprezintă o sferă mai amplă a existenţei umane, care
înglobează cultura, în vreme ce în Germania raportul dintre cele două este perceput invers. În spaţiul
modern al iluminismului francez, termenul de cultură se referea la nişte valori înrădăcinate în
”starea naturală”, în vreme ce civilizaţia era opusă natură, referindu-se la stăpânirea ei prin raţiune.
Civilizaţia este un mediu artificial de existenţă, identificată cu stadiul modern al cunoaşterii şi
organizării societăţilor, precum şi ansamblul de norme şi reguli cu scop de reglare a relaţiilor sociale.
În spaţiul gândirii germanice, civilizaţiei îi este devalorizată, termenul referindu-se aici la
exterioritatea vieţii, cu toate formele sale tehnice, instituţionale, normative etc., întruchiparea
practică a valorilor culturale. Cultura reprezintă suma activităţilor sprituale, interioritatate, viaţa
subiectivă. Termenul dobândeşte o utilizare tot mai frecventă pentru a desemna fondul
reprezentărilor unui popor, cu valorile şi viaţa lui spirituală, constituite istoric.Paradigma raţionalistă
a universalismului clasiceste respinsă în favoarea uneiviziuni istoricizante şi a relativismului cultural.
În SUA,unde tradiţia gândirii antropologice este puternică, cultura şi civilizaţia au fost multă vreme
termeni interşanjabili, desemnând în mod global ”modul de viaţă” al unui popor. Acest fapt se
datorează faptului că antropologia s-a ocupat de studierea societăţilor primitive, caracterizate de
sicretismul valorilor, unde e greu să disociezi între aspectele culturale şi cele civilizaţionale.
Teorii cu privire la raportul dintre cultură şi civilizaţie. 1. Toynbee civilizaţiile ca entităţi ale istoriei
universale. “Unitatea inteligibilă a studiului istoric nu este nici statul naţional, nici omenirea ca un
tot, ci este o anumită alcătuire a umanităţii, alcătuire pe care am numit-o societate. Am descoperit
cinci societăţi în zilele noastre, împreună cu anumite rămăşiţe fosilizate ale unor societăţi ale unor
societăţi moarte sau dispărute. T. foloseşte indistinct noţiunile de societate şi civilizaţie, deşi în
cadrul societăţile deosebeşte două categorii: civilizaţiile şi societăţile primitive. Civilizaţiile (în număr
de 21 de-a lungul istoriei cunoscute, 5 supravieţuind până azi) sunt societăţi care au dat naştere unui
proces de civilizaţie, în vreme ce societăţile primitive (aprx 650 la nr) sunt societăţi stagnante, fără
evoluţie. Civilizaţiile se diferenţiază în mod fundamental după factorul religios şi complexul de valori
spirituale, altoit pe credinţele religioase. (cele 5 civilizaţii de azi sunt creştin occidentală, creştin
ortodoxă, islamică, hindusă, extrem-orientală) Civilizaţiie sunt structurate pe 3 planuri: economic,
politic, cultural. În pofida influenţelor reciproce dintre ariile culturale şi extinderii pe care o poate
suporta tipul de organizare politică sau economică al unei civilizaţii, nucleul cultural rămâne specific,
particular şi distinct.
diminuarea ponderii globale pe care a avut-o până acum civilizaţia occidentală şi afirmarea ofensivă
a civilizaţiilor nonoccidentale “Defectul axiomatic” al teoriei lui Huntington, spune Maliţa, constă în
“confuzia dintre cultură şi civilizaţie”, de unde decurg alte concluzii eronate: teza privind pluralismul
civilizaţiilor (Huntington consideră că epoca actuală este una “multicivilizaţională”), conflictul
civilizaţiilor (în locul conflictelor cultural-identitare) şi neglijarea proceselor de integrare regionale. 4.
Mehedinţi. Cultura şi civilizaţia ca doi poli ai existenţei umane. Munca (activitatea fundamentală a
omului de a transforma mediul natural şi social de viaţă în funcţi de anumite scopuri) are rolul
determinant în procesul de antropogeneză şi în întreaga existenţă umană. Ea are un caracter dublu,
material şi sufletesc, din care izvorăsc două categorii de fapte – culturale şi ale civilizaţiei. Cele două
dimensiuni formează o unitatate a contrariilor, aflate în raport de simultaneitate şi interdependenţă.
(Respinge teoria lui Spengler a opoziţiei dintre cultură şi civilizaţie ca două faze distincte, succesive,
în istoria popoarelor.) civilizaţia este pentru Mehedinţi “suma tuturor descoperirilor tehnice care au
înlesnit omului adaptarea sa la mediul fizic”, iar cultura “suma tuturor creaţiilor sufleteşti
(intelectuale, etice şi estetice) care înlesnesc adaptarea individului la mediu social” Civilizaţia se
măsoară pe coordonata tehnică, prin nr, calitatea şi originalitatea uneltelor, priveşte lumea
materială. Cultura se măsoara pe coordonata creaţiilor psihice, prin nr, calitatea şi originalitea
creaţiilor sufleteşti. Elementul comun al celor două dimensiuni îngemănate ale realităţii umane este
“adaptarea”, în sens ecologic şi larg antropologic. De la adaptare se ajunge lacreaţie, adică la
descoperiri care depăşesc sensul de răspunsuri strict adaptative. Arta e chitesenţa culturii, cea mai
elocventă expresie a creativităţii umane. Civilizaţia şi cultura pot avea evoluţii relativ independente,
a.î. o stare de civilizaţie modestă se poate asocia cu o foarte bogată cultură. Orice populaţie, oricât
de ‘primitivă’, dispune de un minimum cultural şi civilizaţional cu care se adaptează la provocările
mediului. 5.Blaga şi distincţia ontologică dintre cultură şi civilizaţie potrivit lui Blaga,existenţa umană
se desfăşoară concomitent în două orizonturi şi în două moduri fundamentale: –existenţa în
orizontul imediat al lumii sensibile –existenţa în orizontul misterului
Este vorba de o dualitate de ordin ontologic, care reprezintă pentru Blaga temeiul distincţiei dintre
cultură şi civilizaţie. Funcţia civilizaţiei este aceea de autoconservare şi de producere a securităţii
materiale, în vreme ce funcţia culturii este aceea de revelare a misterului existenţei prin mijloace
metaforice. Cultura reprezintă modul specific de existenţă umană, un univers creat de el însuşi prin
care tălmăceşte simbolic lumea. Cultura e mecanismul creator care l-a umanizat şi l-a condus pe om
la actuala dezvoltare. Cultura are concomitent aspect revelatoriu (metaforic) şi stilistic, pe când
civilizaţia nu are caracter revelatoriu, dar poate avea caracter stilistic, unul derivat, ca reflex al
culturii în planul înfăpuirilor practice, cu rost instrumental. Arta poate fi considerată un model al
culturii, iar tehnica un factor central al civilizaţiei. Cei doi poli ai umanităţii–producţia şi
creaţia,civilizaţia şi cultura –exprimă cele două tendinţe structurale ale istoriei umane, unitatea şi
diversitatea. Culturile sunt nucleul identităţilor, civilizaţia esteterenul convergenţelor. 6. Vianu.
Cultură şi civilzaţie, valori şi bunuri Între cultură şi civilizaţie ar exista doar o distincţie funcţională, nu
de natură: “civilizaţia nu este, de fapt, decât o cultură definită prin sfera ei, o cultură socială parţială,
din punctul de vedere al unei singure valori, şi anume din punctul de vedere al valorii
tehnicoeconomice… Civilizaţia ar fi deci o cultură afectată exclusiv ţintelor tehnico-economice…”
Distincţia cultură individuală-cultură socială, cultură parţială-cultură totală: Vianu distinge între
cultura individuală şi cultura sociale, care pot fi parţiale sau totale. Prin cultură parţială, Vianu
înţelege concentrarea unei societăţi sau individ pe un singur tip de valori, care privilegiază o culutră
profesională. Prin cultură totală, Vianu înţelege cultivarea şi trăirea în plan afectiv a tuturor valorilor
umane, în diversitatea lor contrastantă. (Cultura totală nu trebuie confundată cu aceea generală.
Cultura generală reprezintă un ansamblu de cunoştinţe din diverse domenii care nu sunt în chip
necesar trăite afectiv.) Civilizaţia este realizarea valorilor culturale în bunuri materiale, menite să
amelioreze condiţia umană. El critică viziunile care condamnă civilizaţia şi o opun culturii. În acelaşi
timp, el ne invită să nu exagerăm valorile tehnico-materiale, care trebuie gândite în acord cu
celelalte valori şi scopuri umane.
3. Cultură şi valoare. Definirea şi clasificarea valorilor. Cultura ca sistem de valori. Tipuri de societăţi
şi raporturile dintrevalori.
Context: Conceptul de valoare a polarizat atenţia gânditorilor din sec XIX, odată cu trecerea de la
viziunile luministe şi raţionaliste la o gândire istoricăasupra culturii, sub auspiciile romantismului şi
apoi a teoriei evoluţionismului. Cercetările istorice au impus în spiritul epocii ideea că diferenţele
dintre culturi sunt date de orientările lor axiologice, de faptul că ele răspund unor nevoi determinate
şi au idealui diferite, că fiecare mare cultură sau fiecare mare epocă sunt caracterizate şi orientate
de anumite valori specifice, dominante. Astfel, conceptul de valoare devine unul fundamental pentru
filosofia modernă, îndeplinind cel puţin două funcţii teoretice, una critică (pt a stabili în interiorul
unei culuri criterii de perfomanţă, delimitând valorile de nonvalori) şi una de indicator al identităţii
globale(pt a arăta care sunt idealurile şi criteriile specifice ce operează în spaţiul diverselor epoci şi
culturi ale umanităţii). Definirea conceptului de valoare:pornind de la distincţia dintre judecăţile de
faptşijudecăţile de valoare. Judecăţile de fapt sunt judecăţi de constatare, prin care
descriem/explicăm o stare de fapt, punând pe cât posibil propria subiectivitate în paranteză.
Judecăţile de valoare sunt aprecieri ale unor fapte din perspectiva unor categorii fundamentale ale
existenţei umane, raportări ale realului la ideal. Reperele în funcţie de care sunt judecate stările de
fapt sunt individuale, de grup sau de societate. În viaţa cotidiană cele două tipuri de judecăţi
interferează şi se contaminează reciproc. Problema fundamentală a oricărei axiologii sau teorii a
culturii priveşte relaţia dintre cele două aspecte ale valorii, obiectul şi subiectul valorizării, şi se
cristalizează în următoarele întrebări: Sunt obiectele valori pentru că subiectul le valorizează sau
subiectul le valorizează pentru că ele sunt valori? Posedă obiectele valoare pentru că noi le dorim
sau au valoare în sine? Există 3 tipuri de concepţii: a) valoarea e imanentă subiectului b) valoarea e
situată în sfera transcendentă a unor obiecte c) rezultă dintr-o interacţiune dintre subiect şi obiect -
realismul naiv -concepţii subiectiviste şi psihologiste -concepţii biologiste şi rasiste
4. Schimbări culturale în secolul XX. Criza valorilor şi a culturii moderne. Schimbări de paradigmă în
gândirea ştiinţifică şifilosofică.
Schimbări culturale în sec XX: – revoluţie în câmpul creaţiei estetice, mişcările avangardiste,
tensiunea dintre tradiţie şi inovaţie. –mutaţii în gândirea ştiinţifică şi filosofică şi în disciplinele socio-
umane-intensificaea dialogului intercultural şi schimbul de valori –apariţia şi extinderea mijloacelor
de comunicare în masă, cultura de masă – renaşterea temei raportului dintre integrare şi identitate,
odată cu resuscitarea sentmentului identitar produs de procesele globalizării –în a doua jumătate a
secolului, trecerea la cultura postmodernă, la civilizaţia postindustrială şi societatea informaţională
(amestecul stilurilor, renunţarea la marile ideologii, dispariţia
frontierei dintre culutra de elită şi cea populară, extinderea culturii de consum şi industriilor
divertismentului) Secolul XX este considerat un secol al rupturilor. Prima ruptură a avut loc la
începutul secolului,odată cu noile teorii ştiinţifice şi cu afirmarea avangardei artistice. A doua
rupturăa avut loc în a doua jumătate a secolului, când au apărut noi structuri culturale, noi
configuraţii simbolice, noi atitudini faţă de universul natural, social şi cultural, ca reacţie faţă de
modernism. Secolul XX se caracterizează prin primatul valorilor instrumentale. În prima parte a
secolului, viziunile critice şi apocaliptice abundă în filosofie, denunţând lipsa de sens a vieţii şi
absurdul existenţei. Teoreticienii condamnă direcţia aleasă de umanitate, aceea
araţionalismuluiinstrumentalşi almaximizării profitulu, deoarece ele ar fi produs nişte maladii
iremediabile: – subordonarea valorilor spirituale celor materiale, inversând raportul firesc dintre
mijloc şi scop –exteriorizarea vieţii şi golirea interiorităţii umane de trăiri şi aspiraţii autentice –
robotizararea şi masificarea omului, anularea personaliţii şi a spiritului critic –secularizarea vieţii,
anularea raportului dintre om şi transcendenţă, pierderea sensului vieţii şi reperelor valorice.
Anularea funcţiei critice a intelectualilor: sec. XX reprezintă cadrul istoric în care rolul tradiţional al
intelectualilor, acela de a fixa o tabelă ideală de valori şi de a menţine tensiunea către un ideal
moral, de a ţine în frâu ”realismul” maselor, se schimbă radical. Din călăuze spirituale, ei devin
”slujitori” ai unor interese, stimulând realismul şi organizând ura şi conflictele seculare, furnizând
filosofii şi teorii care să justifice acte condamnabile ale grupurilor sociale şi laice. – Julien Benda, ’27,
La trahison des clercs Sfârşitul secolului XX va găsi morala şi spiritul religios, ce alcătuiau coloana
vertebrală a culturilor premoderne, ca aspecte private ale existenţei umane. Criza valorilor şi a
culturii moderne Criza valorilor îşi are sursa în tendinţa de autonomizare a valorilor, cu excesele ei
inerente (supremaţia valorilor materiale). Vianuconsideră că omenirea a parcurs în evoluţia ei
istorică trei stadii în raport cu valorile: sincretismul valorilor în perioada premodernă, autonomizarea
valorilor în epoca modernă şi resolidizarea valorilor în postmodernitate. Misiunea actualităţii,
conform lui Vianu, este aceea de a reface unitatea culturii prinatenuarea specializării.
Distincţia cultură individuală-cultură socială, cultură parţială-cultură totală: Vianu distinge între
cultura individuală şi cultura sociale, care pot fi parţiale sau totale. Prin cultură parţială, Vianu
înţelege concentrarea unei societăţi sau individ pe un singur tip de valori, care privilegiază o culutră
profesională. Prin cultură totală, Vianu înţelege cultivarea şi trăirea în plan afectiv a tuturor valorilor
umane, în diversitatea lor contrastantă. (Cultura totală nu trebuie confundată cu aceea generală.
Cultura generală reprezintă un ansamblu de cunoştinţe din diverse domenii care nu sunt în chip
necesar trăite afectiv.) Vianu este optimist cu privile la capacitatea omului de a-şi reechilibra tabloul
cultural. McLuhanşi mutaţiile produse de către mijloacele de comunicare în structura percepţiei şi a
gândirii umane… Schimbări de paradigmă în gândirea ştiinţifică şi filosofică Lumea modernă este
produsul ştiinţei moderne, care la rândul ei este produsul unei revoluţii mentale de o mare
profunzime, ce a modificat cadrele şi fundamentele gândirii noastre. Această revoluţie mentală a
fost favorizată de noile descoperiri geografice, de şocul pe care l-a produs întâlnirea Occidentului cu
alte lumi culturale. Ea a reprezentat o experienţă fondatoare, generând un nou model de raportare a
omului la univers. Ca efecte putem numidezantropomorfizarea cosmosuluişisecularizarea
vieţii,scindarea totală dintre lumea faptelor şi lumea valorilor. Natura devine un uriaş mecanism care
funcţionează pe baza unorlegi obiective. Aceste legi pot fi cunoscute prin raţiune pură, raţiune
decontextualizată, dezistoricizată, raţiunea unui subiect neangajat valoric. Ştiinţa se detaşează de
ansamblul culturii şi se insituie ca o instanţă absolută a adevărului. Principiul obiectivităţii,o
caracteristică esenţială a ştiinţei moderne, ne cere să studiem procesele naturale ca şi când omul nu
ar exista în natură. Astfel, vechea distincţie calitativă dintre om şi natură se transformă într-o relaţie
de opoziţie. Omul nu mai ocupă un loc proeminent pe scara evoluţiei, un sens în dialectica naturii. El
este acum un accident, rezultat al unei selecţii oarbe care procedează la întâmplare. Vechea alianţă
animistă dintre om şi natură este ruptă definitiv, radicalizând sentimentul înstrăinării omului faţă de
natură. Inspirate de noile realităţi sociale, de o societate care începuse să trăiască într-o lume
produsă de ştiinţă şi tehnică, multe viziuni au privit şi cultura ca având o obiectivitate autonomă,
separată de om, ceea ce a produs o nouă ruptură,de această datăîntre om şi cultură.Omul epocii
moderne este un alienat, o victimă a paradoxurilor psihologiei abisale, care nu se mai recunoaşte în
propriile structuri sociale şi produse culturale. De la Renaştere până în sec. XX, modelul de înţelegere
al universului şi al societăţii a fost acela al fizicii. Pentru că acest model nu a putut explica firesc
apariţia vieţii, metafora explicativă a ştiinţei de azi este dată de biologie şi de ştiinţele informaţiei.
Spre deosebire de paradigma raţionalismului clasic a epocii moderne, paradigma postmodernă
atribuie omului concomitent rolul de observator al naturiişi deagent integrat în natură. Observatorul
conştient şi realitatea exterioară fac parte acum în mod simultan dintr-un ”flux nefragmentat”.
Lumea este nonseparabilă, continuă, inspirată din fizica cuantică. Cunoaşterea capătă astfel o nouă
semnificaţie: ea este acum antropocentrică, limitată de specificul observatorului uman (localizare
fizică, context antropologic, social, politic, cultural). Două principii care au revoluţionat concepţia
asupra relaţiei dintre om şi natură în ultimele decenii suntprincipiul antropicşiprincipiul
holografic.Conform principiului antropic, viaţa e la fel de naturală şi de previzibilă în natură ca şi
căderea corpurilor. Universul nostru a evoluat în aşa fel încâtsă permită apariţia vieţii şi a omului în
interiorul ei. Între om şi natură există un acord profund, de ordin ontologic. Principiul holografic
spune că orice fragment poate reconstitui întregul, că orice detaliu poartă informaţia întregului.
Astfel se iveşte o nouă interpretare a raporturilor dintre unitate şi diversitate,dintre specific şi
universal, dintre parte şi întreg. Cele două principii conciliază vechea perspectivă animistă cu noile
rezultate ale ştiinţei, care în urmă cu câteva decenii destrămase vraja legăturilor omului cu natura. 5.
Cultură şi societate. Cultura ca sursă a dezvoltării sociale. Teorii cu privire la civilizaţia
postindustrială.
b)AlvinToffler(Al Treilea Val) În carteaAl Treilea Val,Toffler descrie trei tipuri de societăţi apelând la
conceptul de ”val”, proprietatea fiecărui val fiind de a împinge la o parte vechile tipuri de societăţi şi
de culturi. Primul val al civilizaţiei ar fi fost cel de după revoluţia neolitică, ce a produs societaţile
agriculturale, iar cel de-al doilea este repreztat de societatea industrială. Al treilea val, în concepţia
lui Toffler, reprezintă o nouă etapă civilizaţională în istoria omenirii, caracterizată printr-o societate
postindustrială, informaţională, cu o economie bazată pe cunoaştere.
Toffler constată cănatura puteriia fost dintotdeaunao combinaţie între forţă, avere
şicunoaştere.Fenomenul inedit rezidă în faptul căastăzi se schimbă ponderea acestor componente în
configuraţia puterii, însemnătatea lor fiind acum exact inversăfaţă de ordinea lor cronologică de
apariţie şi de afirmare. Computeruleste unealta ce a revoluţionat întreaga viaţă umană, realizând
saltul spreun nou sistem revoluţionar de producţie, spre “economia supra-simbolică”, bazată pe
cunoaştere şi dependentă de procesarea informaţiilor şi comunicaţii. În acest nou sistem de
producţie, rolul proletariatului scade drastic. Asistăm la intrarea în scenă a unei noi catogori
profesionale şi sociale, pe care Toffler o numeşte“cognitariat”, elita ce procesează informaţiile,
desfăşoară activităţi de cunoştere şi manageriale, produce expertiza ştiinţifică şi asigură funcţionarea
imensului aparat mediatic. Tranzienţaeste un termen introdus de Toffler pentru a sublinia
rapiditatea cu care se petrec schimbările din viaţa omului în raport cu mediul înconjurător (lucruri,
locuri, organizaţii, idei) Toffler consideră căpercepţia timpului şi atitudinile omului faţă de timp“sunt
condiţionate de cultură”. Conflictul economic dominant al timpurilor noastre e reprezentat de
coliziune dintre forţele care favorizează noul sistem de creare a bogăţiei şi apărătorii vechiului sistem
al coşului-de
fum(depăşind ca importanţă istorică vechiul conflict dintre capitalism şi comunism sau dintre Statele
Unite, Europa şi Japonia).
Felul în care culturile naţionale vor fi afectate de acest proces de unificare depinde de modelul de
integrare avut în vedere, cel federalist sau cel naţionalist (al cooperării).
Unul dintre paradoxurile modernităţii constă în faptul că globalizând lumea, sub semnul civilizaţiei
occidentale, s-au dezlănţuit cele mai puternice forţe identitare din spaţiile nonoccidentale.
Cultura şi comunicarea reprezintă două feţe ale limbajului simbolic. Raportul dintre ele poate fi
comparat cu imaginea celor două componente elicoidale şi complementare ale codului genetic.
Ambele intervin în raporturile dintre individ şi societate într-un mod inconştient pentru utilizatori,
ambele au o funcţie majoră de integrare socială şi de transmitere a experienţei cognitive şi practice.
Ele nu sunt identintice, dar nici separate.
Universul culturii este un univers al semnelor prin care omul traduce non-textul naturii în limbaje
umane. Această natură secundă, umanizată, este creată prin intermediul funcţiei simbolice (folosirea
unui obiect fizic pentru a ne referi la un alt obiect situat într-un alt plan al realităţii) şi ne mijloceşte
raporturile cu realitatea.
Comunicarea nu trebuie redusă la formele ei lingvistice, precum nu trebuie nici privită ca o formă
prin care un ”conţinut” cultural preexistent este vehiculat. Conţinuturile comunicării lingvistice nu
preexistă într-o altă formă (nonlingvistiă), ele se codifică în limbă, care face corp comun cu gândirea,
şi se actualizează în actul de comunicare.
Din perspectivă semiotică, cultura este un sistem de semne, de practici semnificante, prin care omul
își codifică experiența și o comunică (sincronic și diacronic). Cultura ne apare astfel ca un ansamblu
de limbaje, simboluriși semnificații care sunt integrateîntr-unprocesdecomunicare. Lotman: Cultura
este organismul de organizare și de codificare a informației, făcând posibilă traducerea informației
dintr-un cod în altul; e un ansamblu de sisteme semiotice prin care are loc traducerea nonsensului în
sens şi includerea informaţiei într-un sistem.
Saussure: limba e o paradigmă a oricărui sistem de semne (limbaj), iar lingvistica este o paradigmă
pentru oriceabordare semiotică. Viața culturașă a oamenilor constă în mare măsură în învățarea,
utilizarea și interpretarea semnelor.
Levi Strauss: sub raport antropologic, defineşte cultura ca o sumă de reguli şi norme, deci de coduri
şi restricţii aplicate vieţii umane. General umanul aparţine naurii şi se caracterizează printr-un
automatism spontan, relativul şi particularul este dat de cultură.
Eco: cel mai sistematic semiotician, vede cultura ca fiind simultan proces de semnificareşiunul de
comunicare. Preexistenţa codului comun (sistemul de semnificare) este o condiţie pentru
transmiterea şi interpretarea mesajului de către destinatar (proces de comunicare). Abia când are
loc interprtarea de către destinatar avem de-a face cu un autentic proces de comunicare. Concluzie:
cultura este un ansamblu de coduri ce pun în relaţii variate semne sensibilie şi perceptibile cu un
evantai de semnificaţi abstracte şi ideale.
Teoria lui Marshall McLuhan privind tipurile istorice de culturi din perpectiva mijloacelor de
comuncare. Marshall McLuhan consideră că perioadele istoriei umane trebuie delimitate în funcţie
de mijlocul de comunicare predominant, deoarece acestea determină moduri specifice de gândire şi
structurare a cunoaşterii şi societăţilor umane. Astfel, el identifică trei ERE CULTURALE:
1. era culturii orale, a ”spaţiului acustic”, specifică societăţile tradiţonale nealfabetizate. Ea este
caracterizată de o comunicare predominant orală, cu o cultură sincretică.
2. era culturii scrisului, specifică societăţilor industrializate, marcate de apariţa tiparului. Specific
acestei culturi este autonomizarea valorilor, gândirea discursivă şi afirmarea individualismului în plan
social. Tehnologia mecanică aduce cu sine fragmentarea şi centralizarea.
3. era culturii electronice contemporane este era comunicării audiovizuale. Resolidarizarea valorilor,
a spaţiilor sociale şi formarea ”satului global” sunt trăsături definitorii ale acestei ere. Tehnologia
electronică are efecte integratoare şi descentralizante.
Fiecărei epoci îi este caracteristc un mijloc de comunicare specific (oral, scris, audiovizual), asociat cu
o tehnologie, care produce anumite efecte în cadrul organizării sociale.
Mijloacele de comunicare privilegiază un anumit simţ.
Pentru a investiga noua realitate culturală produsă de mijloacele culturale în masă, teoreticienii au
codificat-o prin diverse concepte:cultură de masă, industrii culturale, cultură de consum,
culturămozaicatăşiculturămedia. Culturademasă Definiţieeste cultura societăţilor de masă,
industrializate şi urbanizate, din epoca modernă. Spre deosebire de societatea tradiţională, modul
de viaţă al acestor societăţi este caraterizat de o segmentare riguroasă între timpul liber şi timpul de
lucru, astfel încât apare o nouă nevoie socială de produse, servicii şi activităţi culturale cu care să se
umple acest timp liber. Culutra de masă a apărut pentru a răspunde acestor nevoi. Cultura de masă
este diferită de cultura populară tradiţională şi de cultura modernă specializată.
Carateristici: Caracteristici:
4. conţinutaccesibil şi atractiv
6. vandabilă
(auz, văz) este favorizat în detrimentul celorlalte, prin utilizarea cu predilecţie a unui anumit mijloc
de comunicare (oral, scris, electronic).
culturamediaşisatulglobal McL consideră că asistăm la o retribalizare a lumii, la apariţia unui sat
global unde toată lumea este potenţial în legătură cu toată lumea prin noile mijloace de comunicare.
Teoriile mai recente privind impactul sistemului mediatic asupra culturii sunt mai puţin critice şi mai
comprehensive faţă de lumea şi cultura media.
Noile sisteme mass-media, în care internetul joacă un rol fundamental, sunt asociate cu diversitatea,
specificitatea, renaştere identităţilor etnice şi naţionale, cu pieţe eterogene.
Deşi mass-media au globalizat lumea, ele nu au putut extinde aceleaşi produse la scara întregii lumi
din cauza diferenţelor dintre pieţele naţionale şi caracteristicilor distincte ale regiunilor, aflate în
stadii distincte de dezvoltare.
Spre deosebire de McLuhan, care vedea lumea comunicării generalizate ca un singur sat global,
Toffler consideră efectul globalizării ar mai degrabă acela de a forma ”o multitudine de sate globale,
absolut diferite, toate cablate la acelaşi sistem de informare, dar toate străduindu-se să-şi menţină
sau să-şi accentueze individalitatea etnică, naţională, sau politică”.
Consumatorul acestui tip de cultură se recrutează din diverse zone sociale şi profesionale, având
centrul de greutate în sfera omului-mediu, cu educaţie precară, cu gusturi necizelate şi lispit de spirit
critic. Exilat în trăiri fictive şi artificiale pe care i le procură cultura de consum, consumatorul refuză
experienţele şi datele care i-ar putea contrazice imaginea standard deja formată, devenind astfel o
victimă facilă a strategiilor de manipulare.
Kitsch-ul este un concept internaţional convenţional folosit pentru a desemna o specie de produse
estetice inferioare, pseudoartistice, opere-surogat.
Se caracterizată prin:
– funcţie compensatorie – izolează individul într-un spaţiu imaginar terapeutic, care în conferă
sentimentul siguranţei şi-l protejează de complexitatea realului.
Produsele kitsch s-au răspândit cu o mare virulenţă în ultima sută de ani, favorizate fiind de anumite
condiţii sociale şi culturale precum ascensiunea clasei de mijloc, subordonarea creaţiei faţă de
consum în economia de piaţă, comercializarea artei, mediul filistin, ideea de carierism
social,marileambiţiiculturaledictatedesnobism). Astăzi, kitsch-ul atinge o mare suprafaţă a culturii şi
a existenţei cotidiene. Expansiunea acestui univers cultural a fost asigurat de mijloacele de
comunicare în masă şi de finalitatea ideologică a societăţii de consum.
Kitsch-ul este semnul sigur al unei subiectivităţi inautentice, care se raportează fals la sine şi la lume.
9. Arta ca formă de comunicare. Imagine şi comunicare artistică. Particularităţi ale limbajului artistic.
Procesul de receptare artistică. Raportul dintre valoare şi accesibilitate, dintre artă şi public.
Conceptul de operă deschisă şi orizont deaşteptare.
Cercetările antropologice au descoperit că arta este prezentă ca activitate esenţială în toate culturile
cunoscute şi în toate epocile istorice. Din aceasta se poate deduce că ea e o manifestare organică a
condiţiei umane.
Arta este nucleul culturii, cea mai înaltă formă de creaţie umană, plăsmuitoare de sensuri şi de lumi.
E activitatea umană cea mai îndepărtată de scopuri practice.
Nu poate fi definită logic şi normativ deoarece este o activitatea creatoare care depăşeşte mereu
orice definiţie închisă.
Rostul ei este de a codifica sensul lumii în limbaje simbolice pentru a-l comunica.
Artacaformădecomunicare. Experienţa artistică a sec XX, dominată de căutarea febrilă a unor noi
mijloace de expresie, de complicarea structurilor formale, de sporirea capacităţii de semnificare a
limbajului artistic, prin punerea sa în configuraţii inedite, a îndepărtat arta de limbajul clasic,
producând o ruptură în planul expresiei, ceea ce a determinat ulterior o ruptură între artă şi public.
A apărut astfel problema accesibiltăţii artei, ce este de fapt o problemă a înţelegerii limbajului
specific artei.
Astăzi, arta este abordată ca o formă de comunicare, ca un sistem de semne, un limbaj care codifică
un conţinut infomaţional specific, un fascicul de semnificaţii, pe care le comunică.
Imagineşicomunicareartistică.
Imaginea artistică este un semn complex, care uneşte organic expresia şi semnificaţia, un semn
capabil să trezească un lanţ de trăir şi reprezentări mentale în conştiinţa receptorului prin forma
expresivă şi alcătuirea originală.
Imaginea artistică este ”concretul semnificativ”. Condiţia dintotdeauna a artei este de a contopi
maximala semnificaţie cu maximala concreteţe.
6. ambiguu, polisemantic
9. conferă un caracter deschis operelor, ele suportă multiple lecturi, în funcţie de orizontul de
aşteptare şi patrimoniul cultural al receptorului
Procesuldereceptareartistică. – este un proces activ, unde receptorul participă creator. cuprinde mai
multe faze: 1. percepţia estetică (percepţia psihofizică a obiectului artistic) 2. emoţia estetică
(trăirea) 3. înţelegerea şi interpretarea 4. judecata de gust şi de valoare
–receptorul are statut privilegiat, care reproduce, în sens invers, structura activităţii creatoare
1. operele au originalitate maximă şi redudanţă 0, codurile operei sunt complet diferite de codurile
receptorului, mesajul este ininteligibil
2. operele cu echilibru între orignialitate şi redundanţă, unde codurile receptorului se întrepătrund
cu cele ale operei, mesajul este inteligibil iar opera are valoare
3. operele sunt lipsite de originalitate şi au redundanţă maximă, informaţia estetică nouă e egală cu
zero, mesajul este inteligibil dar banal.
Nicio judecată de valoare asupra unei opere nu e definitivă, ea depinde de contextul cultural şi
istoric în care se produce aprecierea.
Libertatea de interpretare a operei este limitată, totuşi. Operele au nuclee teematice, care
organizează semnificaţiile în jurul lor.
Capacitatea unei opere de a provoca trăiri estetice şi peste veacuri, comunicând ceva esenţial despre
condiţia umană, ridică creaţiile artistice la rang de capodoperă.
2. perspectivismul
3. intertextualitatea şi autoreflexivitatea
4. indeterminarea
Teoriicuprivirelaculturapostomodernă. MateiCălinescu:postmodernismulcaoaltăfaţăamodernităţii
Cultura specifică modernităţiioccidentaleeste una a discontinuităţii, a creaţiei prin ruptură şi criză,
născută dintr-un sentiment al timpului liniar şi ireversibil. Acest tipar cultura occidental a confiscat
sensurile modernităţii, impunându-se hegemonic în întreg câmpul spiritual şi marginalizând
alternativele de creaţie şi abordare a lumii.
Odată ce se paradigma raţionalismului clasic îşi pierde actualitatea, ideea de modernizare însăşi
capătă noi valenţe.
Aceste mari basme ideologice au postulat o viziune finalistă asupra istoriei universale şi au văzut în
raţionalitate un instrument al armonizării sociale.
Odată cu apusul discursului de emancipare şi al celui speculativ ca surse ale legitimării, cunoaşterea
începe să-şi caute alte surse de legitimare.
Legitimând autonomia disciplinelor ştiinţifice, modernitatea a creat un hiatus între discursul
desciptiv şi cel prescriptiv, între dimensiunea teoretică a raţionalităţii şi cea practică.
Deoarece îi lipseau valenţele necesare reglementării jocului practic, discursul ştiinţific ajunge, în cele
din urmă, să se delegitimeze pe sine, punându-se pe picior de egalitate cu celelalte ”jocuri de
limbaj”.
De unde în secolul XX, cunoaşterea era dependentă de putere pentru finanţare şi era legitimată de
către aceasta în funcţie de măsura în care servea obiectivelor sale, sporindu-i performanţa practică,
astăzi cunoaştereaesteputerea, în măsura în care performantă economic şi are ca rezultat aplicaţii
tehnice care să optimizeze ”sistemul”. Conform lui Lyotard, asistăm la mercantilizare
cunoaşterii,unde disciplinele care nu servesc scopului de eficientizare a sistemului tehnic şi de
performanţă economică sunt marginalizate sau abandonate. Speranţa lui Lyotard este ca printr-o
combinaţie neaşteptată şi inedită de informaţie să se producă la unmoment salturi de imaginaţie şi
noi structuri cognitive şi culturale care să ducă la o nouă legitimare, una postmodernă, născută din
interacţiunea comunicativă a oamenilor.
Comunicareainterculturalainlumeacontemporană.Contexteistoriceşiabordăriteoretice. Unitatea
umanului nu presupune uniformitatea şi omogenitatea formelor sale concrete de existenţă, ci este
compatibilă cu (şi se exprimă chiar prin) diversitatea acestora din urmă.
Suportul existenţial real pe care se edifică diversităţile culturale îl reprezintă aşadar istoriaparticulară
a subiectului creator: comunitatea etnică organizată în cadre sociale şi politice, în moduri de viaţă
distincte.
CLS – “istoricitatea” e o caracteristică a oricărei culturi reale, însă timpul istoric dobândeşte
semnificaţii diferite în funcţie de natura proceselor evolutive interne ale unor societăţi şi de poziţia
lor faţă de centrul generator al unor civilizaţii.
dacă o cultură ne pare lipsită de istorie, ”stagnantă”, este pentru că ne raportăm la ea dintr-o
perspectivă etnocentristă.
diminuarea ponderii globale pe care a avut-o până acum civilizaţia occidentală şi afirmarea ofensivă
a civilizaţiilor nonoccidentale
“Defectul axiomatic” al teoriei lui Huntington, spune Maliţa, constă în “confuzia dintre cultură şi
civilizaţie”, de unde decurg alte concluzii eronate: teza privind pluralismul civilizaţiilor (Huntington
consideră că epoca actuală este una “multicivilizaţională”), conflictul civilizaţiilor (în locul conflictelor
cultural-identitare) şi neglijarea proceselor de integrare regionale.
Diversitateaculturilorşidialogulinterculturalcaproblemealeactualităţii.