-John B.

Thompson – Noua Vizibilitate

-vizibilitatea mediata poate constitui o arma in cadrul luptei pe care oamenii o duc zi de zi
(exemplul cu razboiul din Irak, 2004); macabrele decapitari ale grupurilor de oameni care au
fost aratate live pe internet si tv ->cea mai dramatica ilustratie a unui teatru politic jucat
in lume prin intermediul mediei, unde distanta spatiala este irelevanta, comunicarea
este instantanee (sau virtuala) si capacitatea de a dejuca planurile oponentilor este
intotdeauna prezenta
-cresterea si afirmarea noilor modalitati ale vizibilitatii sunt legate in mod inseparabil
de noile forme de actiune si interactiune aduse de catre noile media
-pentru a intelege noile modalitati de vizibilitate este necesar sa intelegem cum dezvoltarea
comunicarii media a transformat natura interactiunii sociale
--analizarea comunicarii media in relatie cu fomele de interactiune pe care le formeaza si a
caror parte sunt
-prin utilizarea comunicarii media indivizii creaza forme noi de actiune si interactiune care au
propriile caracteristici distinctive
-exista mai multe tipuri de interactiuni. Una dintre acestea este interactiunea fata in fata, care
presupune prezenta imediata si impartirea unui spatiu si timp comun; coprezenta;
FOLOSIREA SIMBOLURILOR si a gesturilor
-in timp ce interactiunea fata in fata presupune intotdeauna coprezenta, interactiunea mediate
este intinsa in spatiu si timp
-un tip de interactiune mediata este aceea semnificata prin trimiterea de scrisori sau conv
telefonice
Cvasi interactiunea mediate este aceea semnificata de ziare, carti, radio, tv; formele
simbolice sunt produse pentru o gama de receptori potentiali nedefinita ; este monologica in
character si nu necesita feedback; creaza un fel de situatie sociala in care indivizii sunt
conectati impreuna intr un process de comunicare si schimb de simboluri
-in ceea ce priveste emailul, si el presupune transmiterea de info de la o persoana catre alta
prin intermediul comunicarii scrise, insa spre deosebire de scrisoare timpul de receptie si
raspundere este mult mai mic
-astazi, vizibilitatea nu mai este atat de strans legata de conceptul de coprezenta. Astazi,
un lucru poate fi vazut daca el este fotografiat, inregistrat; aceasta interpretare este insa
unidirectionala; cel care vizualizeaza un eveniment situate la o distanta semnificativa de
sine nu va avea posibilitatea sa il vada live petrecandu se
-a vedea nu este numai o chestiune legata de imaginea capturata; are in vedere si asumptiile
culturale si cadrele de referinta care contureaza modul in care fiecare dintre noi percepe si
intelege imaginile
Societate a dezvaluirii de sine: o societate in care este comun ca liderii politici si alti
indivizi sa apara in fata maselor de oameni sis a vorbeasca despre vietile lor personale;
politicienii incearca de cele mai multe ori sa nu se prezinte ca lideri, ci ca finite umane,
ca oameni de rand care isi pot adresa problemele intr-o maniera confesionala
-aceasta aparitie in fata maselor a politicienilor prin prezentarea lor drept prietenii poporului
poate genera si riscuri materializate prin faptul ca formele mediate de comunicare pot fi
folosite si pentru initierea unor atacuri la adresa politicienilor
DEZVOLTAREA VIZIBILITATII MEDIATE
-ceea ce vedem este ceea ce percepem, aceste viziuni fiind conturate de proprietatile spatio
temporale de aici si acum.
-vizibilitatea este situata (cei care sunt vizibili pentru noi sunt aceia care impartasesc acelasi
loc spatio temporal); vizibilitatea este si reciproca (putem vedea pe ceillati care sunt in cadrul
nostru de viziune, dar si ei ne pot vedea).
-insa odata cu dezvoltarea comunicarii media, conceptul vizibilitatii este sustras acestor
constrangeri spatio temporale. Cineva nu trebuie sa impartaseasca aceleasi caracteristici
spatio-temporale cu altcineva pentru a putea vedea, de exemplu, un eveniment, pentru a putea
fi prezent. In acelasi sens, aceasta vizibilitate mediata nu este nici reciproca, deoarece se
realizeaza in mod unidirectional. Cel care vizualizeaza un anumit eveniment inregistrat, de
exemplu, stie ca acei oameni care participa la evenimentul respectiv nu il pot vedea.
Astfel, putem afirma ca dezvoltarea comunicarii media a dat nastere unei noi forme de
vizibilitate, sau mai bine zis a mai multor forme de vizibilitate ale caror caracteristici
specifice au variat in functie de mediu, de la un mediu la altul; care au diferit de la
vizibilitatea situata la co prezenta.
-in cadrul acestei noi forme de vizibilitate mediata, domeniul viziunii nu mai este constrans
de proprietatile spatiale si temporale, dar este conturat de proprietatile distinctive ale
comunicarii media de o serie de consideratii tehnice si sociale (unghiurile camerei, procesele
de editare, etc) si de noile tipuri de interactiune pe care aceste tipuri de media le fac posibile.
Simultaneitatea de-spatializata = cand cei de la distanta pot fi auziti chiar in acel moment
in care vorbesc si vazuti chiar in momentul in care actioneaza , chiar daca nu impartasesc
acelasi cadru spatio temporal ca si indivizii pentru care ei sunt vizibili
-dezvoltarea comunicarii media a dat nastere unei noi vizibilitati de-spatializate care a permis
eliberarea unei prezentari de sine de constrangerile co prezentei; acest lucru a facilitat
dezvoltarea a ceea ce putem numi societatea dezvaluirii de sine(prin care liderii politici au
reusit sa devina una cu poporul, sa se adreseze fiecarui cetatean, chiar si celor care nu ii
vedeau)
-acest proces al dezvoltarii comunicarii media are, pe langa avantaje, si dezavantaje. El
nu poate fi folosit numai pentru a promova liderii politici, ci si pentru a-i defaima( de
exemplu prin caricaturi)
Scandal mediat = Dezvaluirea de catre media a unor actiuni sau activitati care au fost in
trecut ascunse si care defaimau imaginea publica a unor lideri politici
-scandalul are un caracter ciclic si cumulativ; de exemplu, in politica, liderii folosesc greselile
partilor opuse pentru a-si construi campaniile
-motivul principal pentru a dobandi visibilitate media este pentru a castiga prezenta si
recunoastere in sfera publica, fapt care poate atrage atentia asupra unei situatii sau poate
creste sansele de constientizare ale unei anumite cauze
-vizibilitatea mediata nu mai este doar un vehicul prin care aspectele vietii sociale si politice
sunt aduse in atentia publicului; ea a devenit un mod principal prin care luptele sociale si
politice sunt articulate si duse
Jurgen Habermas, Sfera publica si transformarea ei structural
Cap. 1 – Conturarea propedeutica a unui model de sfera publica burgheza
-chiar si stiintele, intre care in primul rand jurisprudenta, politica si sociologia sunt vizibil
incapabile sa substituie categoriilor traditionale precum public si privat, sfera publica si
opinie publica determinari mai precise
-noi clasificam drept publice unele manifestari atunci cand, spre deosebire de cercurile
inchise, ele sunt tuturor accesibile in acelasi fel cum vorbim despre locuri publice sau despre
case publice. Statul reprezinta forta publica. El datoreaza acest statut caracterului public al
sarcinii pe care si-o asuma, anume de a se ingriji de interesul public, general, al tuturor
cetatenilor.
-pe de alta parte, cuvantul are alta semnificatie atunci cand este vb de vreo „primire publica;
-semnificatia cuvantului se deplaseaza si cand spunem ca cineva si-a facut un nume public;
caracterul public al renumelui sau, chiar al gloriei sale isi are originea in alte epoci decat in
cele ale bunei societati
-cea mai folosita intrebuintare este aceea legata de opinia publica, care are stranse legaturi cu
publicul, publicitatea, publicarea; subiectul purtator al sferei publice este publicul, in calitatea
de purtator al opiniei pubice, la a carei functie critica se refera publicitatea
-in domeniul mass media, publicitatea si-a schimbat semnificatia. Dintr-o functie a opiniei
publice ea devine un atribut al celui care atrage catre sine opinia publica; insasi sfera publica
se prezinta pe sine ca sfera distincta(domeniului privat i se opune cel public). Uneori ea apare
ca sfera a opiniei publice care se afla in opozitie cu forta publica
-organe ale sferei publice pot fi considerate fie organele de stat, fie mediile care, cum e cazul
presei, slujesc comunicarii in interiorul publicului.
-etimologia/aparitia sferei publice tine de societatea burgheza, care se constituise in aceeasi
perioada ca domeniu al schimbului de marfuri si al muncii socializate.
-in statul-cetate grec dezvoltat, sfera polisului comuna tuturor cetatenilor liberi este diferita
de sfera oikosului, proprie fiecarui individ in parte. Sfera publica se constituie in cadrul
convorbirii care poate lua forma unei consfatuiri sau judecati, la fel ca inm cadrul unei actiuni
comune, cum ar fi conducerea razboiului. Sfera privata nu este doar prin numele ei legata de
casa; averea mobila si faptul de a dispune de forta de munca este de asemenea un substitut al
puterii asupra economiei casnice si a familiei
-in intelesul grecesc, sfera publica este imperiul libertatii si al perinitatii; cetatenii au intre ei
un contact de la egal la egal, iar fiecare se straduieste sa exceleze.
-ne-au fost transmise strabatand Evul Mediu categoriile de public si privat in definitiile
dreptului roman, sfera publica in sens de res publica, dar de fapt o aplicare efectiva in
practica dreotului si-au aflat-o numai odata cu constituirea statului modern si a sferei
societatii civile, despartite de el.
Tipul reprezentativ al sferei publice
-exista autoritati inferioara si superioare, privilegii mai restransesau mai largi, dar niciun fel
de statut stabilit de dreptul privat, care sa permita persoanelor private sa ajunga in fruntea
unei sfere publice.Puterea exercitata in cadrul casei nu inseamna dominatie privata nici in
sens clasic, nici in sens modern.
-daca vom considera tara ca sfera a ceea ce este public atunci vom avea de a face in cadrul
casei si al exercitarii puterii de catre stapanul acesteia cu o forta publica de ordin secund, una
care, in comparatie cu cea supraordinata ei la nivelul tarii este, desigur privata, dar totusi intr-
un cu totul alt sens decat in cazul unei ordini de drept privat. Ni se pare astfel explicabil
faptul ca autoritatea publica si cea privata sa fie emanatia unei puteri unitare, putand fi
considerate drepturi unitare solid dobandite, inradacinate in proprietatea funciara
-sfera punblica reprezentativa nu se constituie ca un domeniu social, ca o sfera a ceea ce este
public, ea este in mai mare masura, ceva in genul unui indemn de statut, statutul
proprietarului funciar, indiferent pe ce treapta s-ar afla acesta, este in sine neutru in rapot cu
criteriile public si privat; in schimb detinatorul sau il reprezinta in mod public: el se
infatiseaza ca o intruchipare a unei forte intotdeauna superioare.
-ceva mort, ceva inferior sau lipsit de valoare, ceva provenit de jos nu poate fi reprezentat.
Acestui ceva ii lipseste maniera elevata de a fi, maniera unei existente capabile de a se
evidentia in fiintarea publica. Cuvinte precum maretie, inaltime, majestate, glorie, demnitate
si onoare sunt in cautarea acestei singularitati apte de a fi reprezentata
-dezvoltarea sferei publice reprezentative este legata de atrubutele persoanei: de insemne
(ecusoane, arme), de habitus (vestminte, coafura), de gestus (forma salutului, maniere) si de
retorica (stilul discursului, in general formele limbajului), intr-un cuvant intr un riguros cod
de comportament nobil.
-sfera publica reprezentativa se reconfigureaza pe baza culturii nobiliare orasenesti din nordul
Italiei capitalismului timpuriu, mai intai in Florenta, iar mai apoi si in Paris si Londra.
-cuvantul privat isi are semnificatia in ceea ce inseamna lipsit de functie publica; pricat
inseamna excluderea din sfera aparatului de stat
-publicul reprezinta puterea publica
-nobilul este ceea ce reprezinta el, burghezul ceea ce produce el
-nevoia de a fi o persoana publica = de a avea influenta si de a fi placut intr-un cerc larg
Cu privire la geneza sferei publice burgheze
-Capitalismul timpuriu comercial si financiar reprezinta constituirea elementelor unei noi
ordini sociale care vor fi integrate de vechea ordine dominatoare. Capitalismul timpuriu pune
in picioare schimbul de marfuri schimbul de informatii la distanta
-schimbul de informatii se dezvolta pe urmele schimbului de marfuri. Din aceasta cauza,
incepand cu secolul 14 vechiul schimb de scrisori comerciale se reconfigureaza intr-un soi de
sistem corporatist profesionalizat de corespondente comerciale.Marile orase comerciale sunt
si centre ale schimburilor de informatii.
-statul modern este in esenta lui un stat fiscal iar administrarea financiara este nucleul
administrarii sale in general
-reducerea sferei publice reprezentative , care prin mijlocirea puterii statelor o afecteaza pe
cea a suzeranului, ofera spatiu de manifestare pentru alta sfera, conjugata in sensul modern al
cuvantului cu numele de sfera publica: sfera puterii publice. ; aceasta se obiectiveaza printr-o
administrare permanenta si o armata permanenta
-ca pandant al puterii se constituie societatea civila. Activitatile si interdependentele
economice care fusesera pana acum exilate in interiorul economiei casnice trec pragul
gospodaririi domestice si isi fac intrarea in sfera publica
-economia moderna nu se mai bazeaza pe oikos; locul casei a fost luat de catre piata; ea
devine astfel o economie comerciala
-un alt element al complexului de schimburi al capitalismului timpuriu este presa. Primele
jurnale, denumite jurnale politiceapar la inceput saptamanal din secolul 17 zilnic.
Corespondentele pricate contineau candva stiri detaliate din intreaga lume privind
parlamentele si razboaiele, randamentul recoltelor, impozitele, transportul de metale pretioase
si stiri din domeniul schimbului international de marfuri. Dar numai o mica parte din aceste
stiri patrundeau in filtrele ziarelor scrise de mana. Informatiile ajunse la publicare sunt resturi
din materialul de publicare disponibil
-circulatia informatiilor nu se dezvolta numai dependent de conditiile schimbului de marfuri,
stirile insesi au devenit marfuri.
JURGEN HABERMAS – Cap. 1 – Demarcare preliminara a sferei publice burgheze
preliminarii
-numim evenimentele sau ocaziile publice in momentul in care acestea sunt deschise
publicului larg, in contrast cu cele private; in expresia cladire publica termenul se refera la
accesul general al persoanelor; cand cineva a castigat respectul celor din jur spunem ca are o
reputatie publica
-opinia publica nu are legatura cu semnificatiile mentionate anterior. Subiectul principal este
publicul vazut ca purtator al opiniei publice; functia sa de judecator critic este ceea ce da
caracterul public al diferitelor proceduri
-depinzand de caz, fie organele statului sau ale mediei ca presa care furnizeaza comunicarea
dintre membri poate fi numita organ public
-termenul de public si privat au fuzionat intr-o unitate indivizibila astfel incat ambele sunt
emanari a unei singure autoritati unificate, ca ele sunt inseparabile si ca pot fi tratate ca
drepturi private legitime
Reprezentarea = membrii unei adunari nationale reprezinta o natiune sau un avocat
reprezinta clientii sai
-notiunea de privat desemna excluziunea din sfera statului;
Jurgen Habermas – Cap. 2 – Structurile sociale ale sferei publice
-Sfera publica burgheza poate fi perceputa ca sfera a persoanelor private reunite ca public
-raisonement public = apelul la ratiune si discreditarea ei dispretuitoare considerata drept un
soi de rationeala sacaitoare
-Sfera publica politica descinde din cea literara, ea joaca un rol mijlocitor intre stat si nevoile
societatii prin intermediul opiniei publice
Institutiile sferei publice
Le public in Franta secolului al 17 lea este asociat cu destinatarii, consumatorii si criticii artei
si ai literaturii
Familia burgheza si institutionalizarea unui domeniu privat corelat celui public
-marele public care se formeaza in teatre, la muzee si la concerte este prin originea sa sociala
unul brurghez.
Thompson – Ideology and modern culture – Cap 3 Ideologie si cultura moderna
-studiul formelor simbolice a fost strans legat de studiul conceptului de cultura
-abordare germana: conceptul de cultura diferit de cel de civilizatie – conceptia clasica a
termenului de cultura
- in timp, aceasta conceptie a dat nastere altor 2 conceptii antropologice: conceptia
traditionala si conceptia simbolica
- conceptia descriptiva face referire la un set variat de valori, credinte, obiceiuri, conventii,
caracteristice unei societati in mod particular sau unei perioade istorice
-fenomenele culturale sunt fenomene simbolice
-Conceptia structurala a culturii: fenomenul cultural este inteles prin intermediul formelor
simbolice in contexte structurale, iar analiza culturala poate fi inteleasa ca stidiul
constructiilor de inteles si contectualizare sociala a formelor simbolice
-prin intermediul perceperii formelor simbolice in relatie cu contextele sociale
structurate in cadrul carora se produc si sunt primite, conceptia structurala a culturii
produce o baza prin care putem sa percepem cultura in stransa legatura cu
comunicarea de masa
-emergenta si dezvoltarea comunicarii de masa poate fi pusa in relatie cu transformarea
continua a modurilor in care formele simbolice sunt produse si circulate in societatea
moderna. Ceea ce defineste cultura noastra drept moderna este faptul ca productia si
circulatia de forme simbolice a devenit din ce in ce mai prinsa in procesul de
comodificare si transmisie, procese globale din punctul de vedere al caracterului lor
 CULTURA SI CIVILIZATIE
-civilizatie=un proces progresiv de dezvoltare umana, o miscare catre rafinament si impotriva
barbarismului
-cultura este procesul de dezvoltare si inobilare a facilitatilor umane, un proces facilitat de
asimilarea lucrarilor de arta si educatie si legat de caracterul progresiv al erei moderne
CONCEPTIILE ANTROPOLOGICE ALE CULTURII
-antropologia reprezinta studiul comparativ al culturii
CONCEPTIA DESCRIPTIVA
-definitia lui Tylor despre cultura reda faptul ca aceasta poate fi interrelationata cu legile,
credintele, opiniile, formele de cunoastere, de arta, etc/ care sunt dobandite de catre indivizi
ca membri ai unei societati si care trebuie sa fie studiate din punct de vedere stiintific
-lista itemilor care compun viata perceptuta in mod general a oamenilor reprezinta cultura
-in operele lui Tylor conditiile culturale ale diferitelor societati sunt vazute drept „stagii de
dezvoltare sau evolutie”
-abordarea functionalista a culturii: analizarea culturii in raport cu satisfacerea nevoilor
oamenilor
-fiintele umane se diferentiaza din doua puncte de vedere: in primul rand in ceea ce priveste
structura corpului lor si in ceea ce priveste trasaturile lor psihologice – acestea fac studiul
antropologiei fizice. In al doilea rand, oamenii variaza in functie de mostenirea sociala sau
culturala pe care o poseda, iar aceste aspecte tin de antropologia culturala
-cultura este o realitate sui generis
Conceptia descriptiva: cultura unui grup sau a unei societati este multimea credintelor,
obiceiurilor, ideilor si valorilor, dar si a bunurilor materiale, obiecte si instrumente care
sunt dobandite de catre indivizi ca membrii unui grup sau ai unei societati
CONCEPTIA SIMBOLICA
L.A White – The Science of Culture
-utilizarea simbolurilor este forma principala prin care oamenii se diferentiaza de animale
-imparte categoria culturii in 3 mari parti: tehnologica, sociologica si ideologica (p.131)
-analiza culturii presupune descoperirea aspectelor intelesului si descrierea actiunilor si
expresiilor care sunt deja generatoare de inteles pentru majoritatea persoanelor
-analiza culturii nu are de a face cu formularea legilor si predictiilor; ea poate fi mai mult
perceputa prin interpretarea unui text literar decat prin observarea unor fenomene empirice ([
132)
-Cultura reprezinta pattern ul semnificatiilor continute de formele simbolice incluzand
actiunile si obiectivele pline de inteles de orice tip prin intermediul carora indivizii comunica
unii cu altii si isi impartasesc experientele, conceptiile si credintele
CONCEPTIA STRUCTURALA A CULTURII
-o conceptie structurala inglobeaza atat caracterul structural al fenomenului cultural, cat si
faptul ca acest tip de fenomene sunt intotdeauna innascute in mediul si contextul social(p
136)
-fenomenele culturale sunt vazute drept forme simbolice in contexte structurate, iar analiza
culturala poate fi explicata prin stidiul semnificatiilor sociale ale contextualizarii formelor
simbolice
- conceptia structurala a culturii actioneaza ca o modificare a conceptiei simbolice
-5 caracteristici ale formelor simbolice: intentionale, conventionale, structurale, referentiale,
contextuale (137)
-Aspectul intentional al formelor simbolice = formele simbolice sunt expresiile unui subiect
si stau pentru acel subiect, il reprezinta (p 138). Constructia obiectelor drept forme simbolice
impune existenta unui subiect sau subiecti
-Aspectul con ventional = productia, constructia si angajarea formelor simbolice, dar si
interpretarea formelor simbolice de catre subiectii care le primesc. Regulile, codurile sau
conventiile difera de la reguli gramaticale la conventii legate de stil si expresie; de la coduri
care leaga anumite semnale de anumite litere, cuvinte sau stari(Morse) la conventiile care
guverneaza actiunea si interactiunea indivizilor (139)
-cunoasterea este sociala, deoarece este distribuita de catre mai multe persoane si este
deschisa intotdeauna imbunatatirilor si sanctiunilor realizate de catre ceilalti prin aplicarea
regulilor sau a conventiilor sociale (140)
-Aspectul structural al formelor simbolice = formele simbolice sunt constructii care
infatiseaza structuri articulate (consista in elemente care sunt in stransa relatie unele cu
altele(141)
Aspectul referential al formelor simbolice = formele simbolice sunt constructii care
reprezinta ceva, se refera la ceva sau spun ceva despre ceva(143)
Aspectul contextual al formelor simbolice = formele simbolice sunt intotdeauna legate de
contextele social istorice si prcesele prin care sunt nascute, transmise si primite(145)
CONTEXTUALIZAREA SOCIALA A FORMELOR SIMBOLICE
-formele simbolice sunt in mod constant valorificate si evaluate de indivizii care le
produc(146)
-Indivizii sunt situati in raporturi diferite in cadrul spatiului social si urmaresc in cursul vietii
lor anumite traictorii, determinate de volumul si distributia resurselor si capitalului(148)
-3 tipuri de capital: capital economic (proprietati, bogatii, bunuri materiale); capitalul cultural
(cunostinte, deprinderi si calificari educationale); capitalul simbolic
-modul in care o forma simbolica particulara este inteleasa de catre ceilalti poate depinde de
resursele si capacitatile pe care acei indivizi sunt dispusi sa le utilizeze in procesul de
interpretare (146)
-formele simbolice sunt obiectul a ceea ce am putea numi procesul de valorizare
-caracteristicile spatiale si temporale ale productiei unei forme simbolice pot coincide sau se
pot intersecta cu anumite caracteristici ale contextului de receptare, ca in cazul schimburilor
de informatie in interactiunie fata in fata(147)
-potrivit lui Bordieu, un camp de interactiune poate fi conceptualizat in mod sincronic ca un
spatiu de pozitii si in mod diacronic drept un set de traictorii (148)
-indivizii sunt situati in anumite pozitii in cadrul spatiului social si ei urmaresc, in decursul
vietii lor, anumite traictorii. Aceste pozitii si traictorii sunt determinate intr-o masura sau alta
de volumul si distributia diferitelor feluri de resurse de capital: capital economic, capital
cultural, capital simbolic(148)
-institutiile sociale sunt adunaturi relativ stabile de reguli si resurse, impreunate cu relatiile
sociale care sunt stabilite prin ele si cu ele(149)
-daca caracteristicile contextelor sociale sunt constitutive in producerea formelor simbolice,
ele sunt de asemenea constitutive pentru modalitatile in care formele simbolice sunt receptate
si intelese(153)

-modurile in care formele simbolice sunt intelese si valorizate si apreciate pot diferi de la un
individ la altul, depinzand de pozitiile pe care acestia le ocupa in societate(153)

-prin receptarea si interpretarea formelor simbolice indivizii se implica in procese continue de

construire si reconstruire a intelesului si acest proces este vazut ca parte a ceea ce am putea
numi reproducerea simbolica a contextelor sociale(153)

VALORIZAREA FORMELOR SIMBOLICE

-valoarea simbolica este valoarea pe care o au simbolurile in virtutea in care ele sunt estimate
de indivizii care le produc si le receptioneaza

-valorizarea economica este procesul prin care formele simbolice primesc o anumita valoare
economica adica o valoare care poate fi schimbata intr o piata
CULTURILE MEDIATIZARII – ANDREAS HEPP
Cap. 3 – Mediatizarea culturii
-culturile media sunt culturi ale mediatizarii
-pentru Thimpson, mediatizarea nu este un proces linear, ci ceva care apare intr-un numar
oarecare de valuri distincte. El se refera la o mediatizare extinsa; Thompson identifica o
mediatizare a traditiei prin care intelege transformarea traditiei traite in continut simbolic.
MEDIATIZARE SI MEDIERE
-Groth a criticat ideea ca un ziar este un mijloc de expresie jurnalistica deoarece exprimarea
unui anumit continut este doar o preconditie a functiei de mediere a unui ziar. El indreapta
atentia catre reciprocitatea sau inter-relatia existenta intre creatorii de media si receptorii
acesteia. Preconditia de baza a oricarei nevoi de mediere este pe de o parte existenta unui
spatiu de interferenta sau de mediere intelectuala sau fizica intre parteneri – un gol ce
trebuie acoperit, indepartat sau dizolvat si capacitatea de a lega puncte particulare prin
mediere, in ciuda tuturor separarilor si diferentelor ducand astfel la conexiune si acord;
pentru Groth acest spatiu de interventie sau distanta indica existenta partenerilor de
comunicare intr-o societate, parteneri care sunt mediati de catre un mediu.
-Pentru Groth, numarul de spatii de interventii sau distante dintre oameni a crescut intr-o
lume dominata de cultura din ce in ce mai individualizata a capitalismului
-Potrivit lui Jesus Martin Barbero, mai intai trebuie sa se conceapa media ca un punct de
intersectie a fortelor foarte diverse de conflict si integrare, analizandu le din aceasta
perspectiva; propune sa se inceapa cu medierile acolo unde materializarea sociala si expresia
culturala a televiziunii sunt delimitate si configurate ; formatele TV implica mediatori intre
lumea cotidiana si o lume familiara si fictionala.
-Potrivit lui Barbero, comunicarea media (televiziunea) este un proces de mediere al
logicii productiei si utilizarii
-Silverstone: medierea implica miscarea intelesului de la un text la altul, de la un discurs la
altul, de la un eveniment la altul; el trateaza medierea ca pe un proces extins in care ne
luptam continuu si infinit cu intelesurile mediei.; sustine ca medierea este nesfarsita
-in timp ce medierea se potriveste descrierii caracteristicilor generale ale oricarui proces al
comunicarii media, mediatizarea descrie si teoretizeaza ceva destul de diferit, ceva care se
bazeaza pe medierea comunicarii media; mediatizarea presupune mediere prin comunicarea
media.
LOGICA/LOGICILE MEDIEI
David L. Altheide si Robert P. Snow: pentru a intelege rolul mediei, este necesar sa te
intrebi cum media ca forma de comunicare ne transforma perceptia si interpretarea socialului;
o logica a mediei nu exista in continutul mediei, ci in forma comunicarii media. Cea de-a
doua ar trebui inteleasa ca un cadru procesual prin care apare actiunea sociala a comunicarii;
fiecare institutie majora a devenit parte componenta a culturii media ->intelegere a
mediatizarii ca infiltrare a unei logici a mediei in alte instututii, domenii sociale sau
sisteme sociale
-Schulz a inceput reconstructia mediatizarii ca un concept analitic – el trateaza
infiltrarea unei logoco a mediei ca fiind doar un moment al mediatizarii, distingand
patru aspecte: extindere, substitutie, amalgare si acomodare
-Extensia preia ideea lui McLuhan conform careia media este o extensie a omului adica
extensiile posibilitatii actiunilor comunicative raportate la spatiu, timp si mijloace de
exprimare. Mediatizarea inseamna aici ca posibilitatile de actiune comunicativa umana au
crescut odata cu trecerea timpului.
-Substitutia descrie faptul ca media a inlocuit total sau partial activitatile sociale si
institutiile sociale (jocurile video sau de calculator care inlocuiesc formele de joaca fata in
fata)
-Amalgamarea descrie modul in care actiunea legata si acea actiune nu foarte legata de
media devin din ce in ce mai estompate si amestecate (combinarea sofatului cu ascultarea
radioului). In aces sens, mediatizarea este un proces progresiv de amalgamare intre activitati
legate de media si cele nelegate de media.
-Schulz trateaza mediatizarea ca un produs al erei televiziunii: Prin mediatizarea societatii
intelegem procesul prin care societatea intr un grad crescator este subordonata sau devine
dependenta de media si logica acesteia. Termenul de logica a mediei se refera la modul in
care media distribuie material si resurse simbolice si opereaza cu ajutorul reguluilor
informale
Hjarvard distinge doua moduri ale mediatizarii: mediatizarea directa, puternica si
mediatizarea indirecta, slaba
Mediatizarea indirecta apare cand forma, continutul sau organizarea unei actiuni devine din
ce in ce mai mult influentata de simbolurin sau mecanisme specifice mediei (ne putem gandi
la jocul de poker care este mediatizat in online, dar continua sa fie jucat si acasa)
Mediatizarea directa indica substituirea, in timp ce mediatizarea indirecta indica
acomodarea iar lipsa unei distinctii dintre cele doua formeaza ceea ce Schulz numeste
amalgamare
Nick Couldry: influenta mediei este prea eterogena pentru a fi redusa la o singura logica a
mediei, ca si cum toate ar opera intr-o singura directie, cu aceeasi viteza, printr un mecanism
paralel si conform aceluiasi calcul de probabilitati
MEDIATIZAREA CA METAPROCES SI PANORAMA
--dupa Krotz, metaprocesele sunt conceptii de baza care descriu un anumit tip de teorie;
constructii conceptuale cu ajutorul carora tratam procese generalizate ale schimbarii; cu
conceptul de metaproces dorim sa clarificam ca tratam schimbari culturale de durata si
cu baza larga, intr-o oarecare masura cu procesul proceselor care au o influenta pe
termen lung asupra dezvoltarii culturale si sociale a omenirii.
-Mediatizarea este o metateorie (naratiune care merge dincolo de domenii particulare de
fenomene si care tinde spre explicare generala); explicarea si structurarea cu
fundament empiric relevant ca abordare metodologica)
-LATOUR introduce conceptul de panorama – panoramele traseaza imagini fara spatii
goale intre acestea, dand spectatorului puternica impresie ca este scufundat total in lumea
reala; ele ne dau o impresie generala despre modul in care ar trebui sa privim la experienta
noastra, a lumii si a cercetarilor noastre empirice; conceptul de mediatizare deschide o
anumita panorama a lumii
COMUNICAREA SI FORTELE DE MODELARE A MEDIEI
-Forta de modelare a media – media ca atare exercita o anumita presiune asupra modului in
care noi comunicam (televiziunea de astazi asociata cu modul de a reda mai vizual anumite
idei)
-trebuie sa tratam media ca tehnologie si ca forma culturala simultan; tehnologiile noi creeaza
societati noi
Berger si Luckman: conceptul de obiectivare: lumea institutionalizata obiectiveaza
activitatile umane facandu le fenomene independente de individ.
Reificarea este intelegerea fenomenelor umane ca si cand ele ar fi lucruri adica termeni
neomenesti sau eventual supraomenesti. Reificarea apare acolo unde realitatea sociala nu
apare drept construita de oameni, ci ca un dat
-Mediatizarea se refera la procesul in care se stabilesc tipuri diverse de comunicare media in
omenii cintextuale care vizeaza si gradul la care sunt saturate aceste domenii cu tipurile
respective.
Andreas Hepp Culturile Mediatizarii
Cap. 4
Cultura media drept concept
Resurse de inteles = produse media precum text, film sau site
Translocalizare = trasaturile particulare ale culturilor media; concept care are de a face de a
face si cu o anumita forma de a gandi despre cultura; conceptele teritoriale ale culturii sunt
orientate catre interior si endrogene axate pe organicitate, autenticitate si identitatea culturii.
Conceptele translocale sunt orientate catre exterior si exogene, axate pe hibriditate,
transpunere si identificare continua; culturile media sunt mai mult sau mai putin hibride;
exista o nevoie in interiorul lor de a transpune constant; identitatile traite in ele sunt
identificari in schimbare
Localizare – chiar si in cazul mediatizarii progresive, lumea locala nu inceteaza sa existe
-ne preocupa maniera in care culturile mediatizarii sunt fabricate (producerea), redate
(reprezentarea), traite (apropierea), cum se leaga aceasta de lucrarea identitatii (identificarea),
impreuna cu impactul influentei politice sau guvernamentale (regkementarea) asupra acesteia
si vice versa.; prin urmare nu are rost sa restrictionam culturile media la anumite produse
media, precum cultura filmului sau cultura televiziunii
LUMI MEDIATIZATE
-culturile media se manifesta in lumi mediatizate diferite in modul urmator: de la punctul
subiectiv de vedere al unei persoane, culturile mediatizarii devin tangibile, in varietatea lor,
drept complexe ale lumilor mediatizate. Daca recunoastem ca culturile medoa de astazi se
caracterizeaza in lumi mediatizate foarte diferite, devine clar cat de dificila poate fi
identificarea tendintelor generale in culturile mediatizarii
-lumile sociale nu sunt fenomene statice, ci sunt supuse unui proces continuu de reconstituire
comunicativa
Arena (Strauss): in fiecare lume sociala sunt dezbatute, negociate, sustinute, formate si
manipulate chestiuni variate de catre reprezentantii sub lumilor implicate; arenele sunt strans
legate de intrebarile comunicarii media : „Media lumii sociale este plina de aceste arene
partial invizibile”
-Avem de a face cu lumi mediatizate cand exprimarea acestor lumi sociale depinde de diferite
forme ale interactiunii mediate de media si astfel reprezinta o manifestare subiectiva a culturii
media.
RETELELE COMUNICARII SI SOCIALULUI
Retea comunicativa – cauta sa identifice structuri ale comunicarii care dureaza mai mult sau
mai putin; ele sunt exprimate in ceea ce priveste codurile specifice; retelele de comunicare se
refera intotdeauna la fluxul practicii comunicative care le alcatuieste’ retelele de comunicare
sunt departe de a fi inchise una de cealalta intrucat una si aceeasi persoana poate face parte
din mai multe retele de comunicare diferite
-comunicarea media reciproca este un proces al producerii unui anumit tip de
conectivitate in care persoanele care vorbesc sunt nodurile centrale;
Comunicarile media recproce – caracteristic acestor comunicari este faptul ca ele pot fi
tratate translocal, retelele de comunicare depasind orice localizare
-retelele de comunicare nu au existenta independenta prin ele insele, ci sunt create in
continuu de activitatea comunicativa a oamenilor.
-Socializarea retelei se bazeaza pe o practica permanenta de consituire de retele a caror
natura este in mare parte necunoscuta
FIGURATIILE COMUNICATIVE
Figuratiile sunt , dupa Elias, retele de indivizi care constituie o entitate sociala mai larga prin
interactiune reciproca – prin, de exemplu, inscrierea la un joc; aceasta entitate poate fi statul,
familia sau societatea; pentru Elias, individul si societatea se afla in stransa legatura si nu pot
fi separate unul de celalalt; figuartia este, deci, un instrument conceptual simplucare se
foloseste pentru a intelege fenomenele socio-culturale in ceea ce priveste modelele proceselor
de intrepatrundere
Schulz, Winfried (2004) Reconstructing mediatization as an analytical concept
Reconstructia conceptului de mediatizare ca un concept analitic
-Mediatizarea se leaga de schimbarile asociate in cadrul comunicarii media si a dezvoltarii lor
-Una dintre presupunerile mediatizarii este aceea potrivit careia caracteristicile semiotice,
tehnologice si economice sunt rezultante ale dependentelor, constrangerilor sau exagerarilor.
Acestea sunt asociate foarte des cu 3 dintre functiile media in cadrul procesului de
comunicare: i) functia de releu intre distantele temporale si spatiale; ii)functia semiotica
care transforma mesajele intr-unele potrivite pentru procesarea informatiei la nivel indivisual
prin codare si formatare; iii)functia economica care accentueaza standardizarea produselor
media ca un rezultat al proceselor de productie de masa
-Procesul schimbarii sociale in cadrul caruia media poarta un rol definitoriu poate fi definit
prin extensie, sibstitutie, amalgamare si acomodare
-Extensia: Tehnologiile media extind limitele naturale ale capacitatii comunicarii umane.
Comunicarea umana este limitata in termenii spatiului, timpului si al expresivitatii; media
actioneaza ca un liant intre spatial si temporal; avansurile extind de obicei transmisia
capacitatilor sau cresc calitatea codificarii prin imbunatatirea fidelitatii, vividitatii sau
aspectului estetic al mesajelor; media expreima tehnici culturale intr-un sens antropologic
(Mc. Luhan –media este o extensie a omului)
Substituirea – media substituie total sau partial activitatile si institutiile sociale si le schimba
caracterul. Exemple in acest sens pot fi date de jocurile video care substituie partenerii de
joaca umani sau jucariile materiale sau home banking-ul care substituie deplasarea la un
bancomat. Media a substituit si formele traditionale ale comunicarii. De exemplu,
evenimentele mediatizate precum Jocurile Olimpice, incoronarile sau vizitele Papei subsituie
functiile ceremoniale sau comemorative ale zilelor nationale sau religioase. Telefonul,
emailul sau SMS-ul substituie conversatia sau scrierea de scrisori; Vizionarea programelor pe
TV substituie interactiunea din cadrul familiei; Aceste exemple arata ca extensia si
substitutia pot merge mana in mana.
Amalgamarea – activitatile media nu doar se substituie, ci se si amesteca unele cu celalalte.
Activitatile media si activitatile non media se pot imbina. Spre exemplu, ascultam radioul in
timp ce conducem, citim ziarul in metrou, ne uitam la telvizor in timp ce luam cina si avem o
intalnire la un film.
Acomodarea –Media contribuie la formarea joburilor si la castigarea salariilor pentru un
mare numar de persoane; Actorii politici se adapteaza regulilor sistemului media incercand sa
isi mareasca nivelul de publicitate in acelasi timp acceptand pierderea anatomiei
FUNCTIILE MEDIA
-Schimbarile produse de mediatizare sunt strans legate de functiile mediului in cadrul
procesului de comunicare.
Functia de releu: de a transfera mesaje in contextul distantelor sociale si temporale potrivit
unui canal si cu ajutorul unei capacitati de stocare. Media furnizeaza contactul cu realitatea
sociala si da oamenilor acces la evenimentele pe care nu le pot vedea in realitate
Functia de trecere de la distantele spatiale, temporale si culturale dintre diferiti actori:
mediatizarea directa prin intermediul telecomunicatiilor si mediatizarea indirecta prin
productiile sferei publice (mass media ofera variatilor actori sociali un spatiu in care isi pot
face publice opiniile si interesele)
-din cauza limitarilor de transmisie si stocare, comunicarea in masa este, la fel ca acea
comunicare fata in fata mereu foarte selectiva
Functia semiotica –comunicarea poate avea succes numai daca mesajele sunt codate si
formatate intr-o maniera potrivita pentru perceptia umana si procesarea de info. Formatele
media sunt caracterizate de redundanta sau structura; Codarea, la fel ca decodarea implica un
act al interpretarii si al evaluarii mesajelor; potrivit autorilor ca Mc Luhan, fiecare mediu are
biasul sau care afecteaza receptarea mesajelor
Functia economica – productia industrializata pe o scara larga a organizatiilor este o
caracteristica distinctiva a comunicarii de masa; productia de masa are 2 principii:
standardizarea si divizarea fortei de munca; potrivit acestor principii, este posibil sa produci
un rezultat enorm la un cost mic, facand mesajele accesibile pentru mase; mesajele media
provoaca reactii care in schimb duc la mai multe mesaje media; datorita omniprezentei lor,
mesajele media patrund in toate procesele de comunicare din societate cat, in acelasi timp,
dependenta universala de functiile mass media creste; cresterea foarte rapida si foarte
mare a mesajelor mass media duce la distorsionarea perceptiilor si pierderea perceptiei
de realitate atat pentru utilizatorii media, cat si pentru societate
-Noile media ofera utilizatorilor o capacitate foarte mare de selectare si determinare. In timp
ce vechile media distribuie continut standardizat unei audiente anonime, noile media permit
utilizatorilor lor sa isi redirectioneze receptarea mesajelor prin intermediul propriilor nevoi si
interese. Audienta de masa se dizolva in audienta fragmentata pentru grupuri care
profita de structura noilor media pentru a construi comunitati virtuale
-In cadrul noilor media, datorita cresterii enorme in volumul si diversitatea continutului,
receptorii pot selecta, conform dorintelor si intereselor lor dintr-o varietate excesiva de
produse gata facute
-in loc sa consume produse sau mesaje standardizate, consumatorii produc propriile mesaje si
comunica in mod interactiv; noile media incurajeaza sociabilitatea atat la distanta, cat si la
nivelul comunitatii locale
THOMPSON, MEDIA &MODERNITATEA, CAP.3 – ASCENSIUNEA
INTERACTIUNII IMMEDIATE
-dezvoltarea mediilor de comunicare creaza noi tipuri de actiune si interactiune si noi moduri
de relatii sociale –forme destul de diferite de tipul de interactiune fata in fata; ea aduce si o
reordonare a modelelor de interactiune umana in spatiu si timp
-0 data cu dezvoltarea n1ijloacelor de comunicare, interacpunea sociala este separata de
spatiul fizic, astfel incat indivizii pot interactionaunul cu celaIalt chiar daca nu impartasesc o
situare spatio temporala comuna
-folosirea mijloacelor de comunicare da nastere si unor noi forme de actiune la distanta care
permit indivizilor sa actioneze pentru cei care sunt raspanditi in spatiu si timp

CONCEPTE:
1) TREI TIPURI DE INTERACTIUNE
I. Interactiunea fata in fata – are loc intr-un context de coprezent; participantii
impartasesc un sistem spatio temporal comun. Are si caracter dialogic – implica
un dublu flux de informatii si comunicare – destinatarii pot raspunde
producatorilor iar producatorii sunt si ei destinatari ai mesajelor adresatte lor de
catre destinatarii propriilor lor remarci; se folosesc foarte mult simbolurile si
comunicarea nonverbala
II. Interactiunea mediata –in opozitie cu cea fata in fata; scrierea scrisorilor,
actiuni, cuvinte, etc.
III. Cvasiinteractiunea mediata – formele simbolice sunt produse pentru o gama
nedefinita de potentiali destinatari; are un caracter monologic, fluxul comunicarii
fiind predominant unidirectionat

Goffman: Orice actiune sau operatie are loc intr-un cadru interactiv specific care implica
anumite presupozitii si conventii, precum si trasaturile fizice ale situarii. Un individ care
actioneaza in acest cadru isi va adapta intr-o anumita masura comportamentul la el, incercand
sa proiecteze o imagine de sine care este mai mult sau mai putin compatibila cu cadrul si
impresia pe care individul vrea sa o transmita. Cadrul actiunii si trasaturile accentuate de
indivizii care actioneaza in el formeaza ceea ce Goffman numeste regiunea din fata.
Actiunile si aspectele sinelui care sunt considerate inadecvate sau care pot discredita
imaginea pe care persoana cauta sa o proiecteze sunt suprimate si rezervate pentru alte
situari si intalniri – pentru situari care pot fi descrise ca regiuni din spate fata de
regiunile din fata in care actiunea are loc. In regiunile din spate indivizii reactioneaza
adesea in moduri in care contrazic cu buna stiinta imaginile pe care ei cauta sa le
proiecteze in regiunile din fata. In regiunile din spate ei se relaxeaza si isi diminueaza
controlul.

Context = cadru interactiv de producere vs cadru interactiv de receptare

Cadrul interactiv de receptare poate servi nu doar ca o situare pentru cvasiinteractiunea

mediata de televiziune sau alte forme tehnice, ci si ca o situare pentru interactiunea fata in
fata care are o anumita afinitate cu activitatea de receptare. Indivizii care se uita la TV sau
asculta muzica pot interactiona unii cu altii de vreme ce participa la activitatea de receptare.

In vreme ce televiziunea este mult mai bogata in termeni simbolici decat multe alte mijloace
tehnice de comunicare, exista, cu toate acestea, o gama de referinte simbolice care nu poate fi
transmisa prin ea precum cele legate de miros sau de pipait.

3 TIPURI DE COORDONATE SPATIO TEMPORALE

I. Coordonate spatio temporale ale contextului producerii – ale contextului in
care comunicatorii actioneaza si interactioneaza unii cu altii
II. Coordonate spatio-temporale ale mesajului televizual – coordonatele pot fi
alterate, ascunse sau complet redefinite prin editare si alte tehnici
III. Coordonatele spatio-temporal ale diferitelor contexte de receptare
Procesul de imbinare a acestor trei coordonate se numeste interactiune spatio
temporala.

-Cvasiinteractiunea televizuala creaza ceea ce putem numi experienta spatio temporala

discontinua – indivizii care se uita la TV trebuie intr o anumita masura sa suspende cadrele
spatio temporale ale vietii lor de fiecare zi si sa se orienteze temporar catre un set diferit de
coordonate spatio temporale

-Realizarea cu succes a cvasiinteractiunii televizuale depinde de gradul in care destinatarii

sunt capabili sa negocieze diferitele cadre spatio temporale

-Privitul la TV presupune atat un tip de interpolare spatio temporala care implica un timp
imaginar, cat si unul real, privitorii diind angajati in permanenta si in mod curent in
negocierea spatiilor dintre ele

-Televiziunea implica un flux unidirectional de mesaje transmise de la producatori la

destinatari

-In cvasiinteractiunea mediata si in cea televizata monitorizarea reflexiva a raspunsurilor

celorlati nu este o trasatura constitutiva a interactiunii ca atare; Absenta monitorizarii
reprezinta o sursa de nesiguranta si dificultati pentru producatori, deoarece produce lipsa de
feedback continuu si imediat care ar da posibilitatea sa vada daca mesajele lor sunt primite si
intelese; destinatarii sunt mai putin constransi in natura si gradul participarii lor la
cvasinteractiune decat sunt interlocuitorii intr-o interactiune fata in fata

-persoanele pe care destinatarii ajung sa le cunoasca sunt sunt poersonalitati sau persoane ale
caror trasaturi sunt definite in mare parte in regiunea din fata a sferei de productie

-destinatarii sunt spectatori anonimi, invizibili ai unor spectacole la care nu pot contribui in
mod direct, dar fara de care spectacolul nu ar exista

-dezvoltarea noilor tipuri de comunicare a dat nastere unor noi tipuri de actiune la distanta

4 FORME DE ACTIUNE PENTRU CEI AFLATI LA DISTANTA

I. Adresarea catre destinatari –cand producatorii stau in fata camerei si vorbesc
catre ea astfel incat privitorii au impresia ca li se vorbeste lor. Discursul este un
monolog adresat unui numar nedefinit de destinatari absenti
II. Activitatea mediata de fiecare zi
III. Evenimentele mass-media
IV. Actiunea fictionalizata

-Actiune fictionalizata = construirea unei povesti scrisa in intregime si jucata de indivizi

care stiu ca joaca un rol si care sunt de obicei perceputi astfel de destinatarii absenti

-Forma concentrata de actiune de raspuns=destinatarii pot raspunde in moduri care sunt

similare si care pot fi chiar implicit coordonate fie printr-unul din aspectele mass media, fie
printr-o agentie relativ independenta care opereaza in cadrul contextelor de receptare; un tip
de actiune concentrata este atunci cand idivizii reactioneaza in acelasi mod la actiunile
mediate, la cuvinte sau evenimente, desi ei sunt situati in contexte diferite si nu exista
comunicare sau coordonare intre ei
-spre deosebire de interlocutorii dintr-o interactiune fata in fata, producatorii mesajelor mass
media nu sunt in situatia de a urmari direct raspunsurile destinatarilor si de a modifica
actiunea in lumina acestui feed-back. Intrucat destinatarii nu impartasesc un spatiu comun, ei
nu sunt in situatia de a urmari raspunsurile celorlalti destinatari si de a-si modifica
comportamentul in conformitate cu ele.

-Mecanismele intentionate pentru coordonarea raspunsului destinatarului = serie de

procedee simbolice prin care producatorii obtin raspunsuri similare pentru destinatarii absenti
(folosirea secventelor de ras inregistrate dinainte in serialele TV)

-Fenomenul actiunii concentrate de raspuns reliefeaza faptul ca mojloacele de comunicare

nu sunt doar implicate in relatarea unei lumi sociale care ar continua la fel fara ele. Mai
degraba mass media modeleaza si influenteaza cursul evenimentelor si creaza evenimente
care nu ar fi existat in absenta lor.

-Campul de interactiune construit de mijloacele de comunicare este un camp in care

participantii folosesc mijloacele tehnice aflate la dispozitia lor pentru a comunica cu ceilalti
aflati la distanta care se pot uita la ei sau nu, ii pot asculta sau nu si in care indivizii isi
planifica cursul actiunii lor in parte pe baza imaginilor si informatiilor pe care le primesc in
mass media.

-Campul mediat de interactiune este un camp in care relatiile de putere se pot schimba
repede, dramatic si intr-un mod impredictibil
Bolter & Grusin: Remediation, understanding new media
15. The Remediated Self Remedierea Self
-astazi suntem capabili sa ne percepem prin prisma mijloacelor media puse la dispozitia
noastra. Cand ne uitam la o fotografie traditionala sau la un tablou de perspectiva ne
intelegem ca punctul de referinta al artistului sau fotografului. Cand ne uitam la o emisiune
TV sau la un film, devenim cealalta fateta a camerei. (231)
-nu ar fi corect sa spunem ca identitatea noastra este determinata in totalitate de media, insa
noi folosim media ca vehicule, ca instrumente pentru a ne defini atat identitatea culturala, cat
si pe cea personala
-new media ofera noi oportunitati pentru definirea sinelui, deoarece astazi ne putem defini
prin intermediul tehnologiilor de comunicare convergente ale internetului si telefonului. De
fiecare data in care identitatea noastra este mediata in acest fel, este de asemenea remediata
deoarece intotdeauna intelegem un anumit mediu in relatie cu alte tipuri de media din present
sau trecut.

-in momentul in care participam la realitatea virtuala, opinia noastra digitala este
inteleasa ca o remediere a opinei pe care am avut-o de decenii intregi in cadrul filmelor
si emisiunilor tv si de secole in fotografii si picturi. Cand operam cu un program
multimedia in cadrul desktopului nostru, fiecare spatiu din fereastra (grafice statice,
audio, video, etc) ofera o mediere diferita a subiectului, iar experienta noastra constituie
o remediere a acestor diferente . Deoarece intelegem media doar in felul in care ea
provoaca si reformeaza alte tipuri de media, noi ne intelegem sinele drept un sine
mediat al versiunilor reformate ale sinelor mediate inainte de noi. (232)
-in cadrul mediului virtual, avem libertatea de a ne vedea sinele prin intermediul alterarii
punctului nostru de vedere astfel incat sa empatizam cu altii prin ocuparea punctului lor de
vedere – tehnici care s-au dezvoltat mai intai in cadrul filmelor si acum s-au dezvoltat si s-au
intensificat si in cadrul media digitale.

-De asemenea, logica hypermediacy-ului sugereaza definirea sinelui a carui principala

calitate este nu aceea de a fi cufundat, ci aceea de a fi interelationat si conectat. Sinele
hypermediat are in vedere o retea de afilieri, care sunt intr-o schimbare continua.

-Sinele remediat este de asemenea evident in comunitatile virtuale din cadrul Internetului in
care indivizii jaloneaza si ocupa puncte de vedere verbale si vizuale ărin intermediul
manifestarilor textuale si grafice dar in acelasi timp isi constituie identitatile colective ca o
retea de afilieri printre aceste tipuri de sine mediate

-comunitatea virtuala este comunitatea care este atat subiect cat si obiect al procesului de
remediereș ea remediaza notiunea comunitatii asa cum este ea definita in cadrul si prin mass
media anterioare ca telegraful, telefonul, radio sau televizorul (pp 232-233)

-sinele hipermediat sau networked multiplica snele realitatii virtuale. The networked self este
compus atat din sinele care realizeaza networkingul cat si din variatele versiuni ale sinelui
prezente in retea

Sinele material include (de la cel mai intim la cel mai extrem) corpul, hainele si familia
(William James, 1890, 292-293)

Sinele social este descris drept recunoasterea pe care un om o are de la camarazii sai astfel
incat un om poate avea tot atat de multe sine sociale cati indivizi il recunosc si au in mintea
lor o imagine despre el(293-294)

REMEDIEREA CORPULUI

-teoreticianul feminist Evelyn Fox Keller si altii au argumentat faptul ca privirea vestica de
sex masculin este abstracta si lipsita de trup. Mai mult decat atat, mai multe teorii nu sunt de
acord cu dualismul cartezian care afirma ca notiunea sinelui poate fi definita in absenta
corpului (Keller and Grontkowski, 1996, Stone 1991; Hayles 1993, 1995; Balsamo 1996;
Haraway 1991). (237)

-teoriile feministe recente au insistat nu doar asupra intruchiparii sau a materialitatii sinelui,
dar si asupra relatiei din ce in ce mai complicate intre corp si tehnologie in cadrul culturii
contemporane. Cyborg-ul Donnei Haraway reprezinta trupul remediat de catre variate
tehnologii contemporane ale reprezentarii. Potrivit lui Haraway, multi altii au aratat cum
trupul in sine poate functiona ca un mediu: prin intermediul modalitatilor traditionale
precum alegerea hainelor sau a bijuteriilor sau prin intermediul unor schimbari mult
mai radicale precum operatiile estetice, reconstruirea corpului (ex corsetul), si
piercingurile. Hainele si bijuteriile trateaza corpul ca un mediu in sensul ca corpul
devine teritoriul material care poarta decoratiile expresivitatii. Aceste decoratii apar sa
respecte limita dintre corp si lume. In orice caz, Haraway ne reaminteste ca cultura noastra
contemporana isi gaseste placerea in a confunda sau a prabusi/darama limitele dintre corp si
lumea in sine si intre corp si tehnologie. In ceea ce priveste bodybuildingul, intregul corp este
reconstruit pentru a lua o alta forma si o alta identitate iar aceasta reconstructie determina
tehnologiile inalte care impun masinarii elaborate si regimuri de exercitii fizice si diete.
Corpul reconstituit poate sa devina apoi subiectul prezentarilor in cadrul media populare
precum film, tv, sau reclame. Asa cum Anne Balsamo a argumentat, bodybuilding-ul si
reprezentarile sale in cadrul mediei populare implica o sarcina culturala speciala in momentul
in care aceia care isi construiesc corpul sunt femei si astfel depasesc asteptarile asupra
modului in care corpurile femeilor ar trebui sa arate. (41-45) (237)

Balsamo afirma faptul ca „tehnolofiile noilor vizualizari transforma coprul intr-un mediu
vizual”. In cadrul acestui proces, corpul este fracturat si fragmentat astfel incat partile izolate
pot fi exprimate din punct de vedere vizual. In acelasi timp, corpul material ia forma
caracteristicilor date de imaginile tehnologice (56) (237-238)

In cadrul acestui caracter de mediu, corpul este mediat, dar si remediaza. Corpul
contemporan, construit in mod tehnologic recheama si concureaza cu versiunile culturale
anterioare ale corpului perceput ca un mediu. Corpul perceput prin intermediul distorsiunilor
tehnologice medicale si cosmetice remediaza in mod ostentativ mai putine corpuri mediate
decat in cadrul perioadelor anterioare in cadrul culturilor vestice. (238)

In acelasi timp, descrierea femeilor, a acelor bodybuilders in cadrul televiziunii sau a

filmelor, precum si folosirea operatiilor estetice de ordin cosmetic prin intermediul schitelor,
videoclipurilor si a graficelor pe computer in scopul de a refasona corpul sunt exemple ale
modului in care un mediu poate fi inclus in cadrul altui mediu. Strategiile immediacy-ului si a
hypermediacy-ului transparent sunt puse la lucru. Asa cum sugereaza Balsamo, remedierile
operatiilor estetice servesc adeseori pentru a repoduce semnele ideii culturale de frumusete
naturala. Deoarece pacientii prospectivi nu se duc pana la acest nivel, operatia utilizeaza mai
intai grafice pentru a remedia corpul pacientului in mod vizual, iar apoi folosesc bisturiul
pentru a aduce actualul corp la un acord cu remedierea vizuala. Este vorba doar de un mic pas
de la retorica frumusetii naturale pana la retorica realului si a imediatului.

Chiar daca operatiile estetice apar ca putand fi integrate in cadrul transparent immediacy, ele
sfarsesc prin urmarirea unei strategii de hypermediacy care atrage atentia asupra procesului
de mediere.

Strelarc: nu mai este normal sa ne vedem corpul ca pe un teren al psihicului sau al socialului,
din potriva, trenbuie sa il vedem ca pe o structura care poate fi monitorizara si
mediatizata.Corpul nu este un subiect, el este un obiect – NU PRIVIT CA UN OBIECT AL
DORINTEI, DAR CA UN OBIECT AL PROIECTARII (Dery, 1996, 161) (240)

Noile media sunt implicate total in lupta continua pentru definirea sinelui atat ca intruchipat,
cat si ca mediat de corp. Pe de o parte, noile media contribuie cu noi strategii ale transparecy-
ului. In cazul operatiilor estetice, Balsamo (1996) descrie„procesul prin care noile tehnologii
imagianistice folosite de catre estetician sunt articulate cu credinte traditionale sau ideologice
despre gen – o articulare care pastreaza corpul femeii pozitionat drept un obiect de privilegiu
(57). Pe de alta parte, prin intermediul strategiilor de hypermediacy noile media readuc la
moda privirea normativa si vizualizarile sale implicite ale identitatii feminine. Asa cum
Transparecy-ul trece intotdeauna in hypermediacy, si aceste noi media pot sa adopte si sa
critice credintele traditionale ce privesc genul si sinele. (240)

THE VIRTUAL SELF selfiul virtual

-in mod general, libertatea de a fi tu insuti este libertatea de a deveni altcineva sau altceva
(247)

-realitatea virtuala ofera o definitie remediata a sinelui printr-un nou tip de camera care spre
deosebire de cea traditionala asigura posibilitatea userului de a controla plasarea si durata
fiecarui shot prin manipularea propriei perspective (248)
JOHAN FORNAS, CHARIS XINARIS – MEDIATED IDENTITY FORMATION
Contemporary perspectives on mediated identities Perspective contemporare asupra
indentitati mediate
-formarea identitatii poate fi descrisa in linii mari drept dezvoltarea modurilor de a defini si a
da sens indivizilor sau colectivitatilor in relatie cu altii si cu ei insisi. Identitatile sunt formate
atat din interior cat si din exterior intr-o interactiune complexa de recunoastere mutuala si
recunoastere si intelegere a sinelui si a altora (12)
-formarea identitatii in atat in relatie cu vechile forme media cat si cu noile forme media a
fost subiectul unor varii stiinte sociale si umane (de la romanele de dragoste pana la talk show
uri) la fel ca si cercetarea pe audiente in modul in care diferitii oameni folosesc media ca
resurse in cadrul vietii lor de zi cu zi
-oamenii dau forma instrumentelor de comunicare care, apoi ii modeleaza pe ei. Acest lucru
este in mod particular adevarat pentru procesul de formare al identitatii in cadrul erei digitale,
in care dezvoltarea constiintei (individuale, sociale, nationale, rasiale sau de gen/sex) este in
mod profund mediata de folosirea tehnologiilor de comunicare si de identitificare, in acest
sens fiind conectata in mod direct cu experientele folosirii media. Intelegerea sinelui
individual trebuie sa treaca printr-o etapa a negocierii a modului in care diferitele dimensiuni
ale identitatii sunt propuse si puse in ordine/aranjate in textele media de diferite tipuri (Nava
2007, Bennet et al 2011)
-formarile identitatii individuale si identificarea cu altii; retelele sociale performative care
construiesc identitati imaginate; noile forme de identitati lingvistice si culturale hibride care
sunt atat produse cat si reflectate de catre noile forme de interactiune
-Identitatea este un termen care incorporeaza 2 semnificatii opuse deoarece implica atat
afilierea cu un altul, cat si unicitatea individuala in termenii diferentierii fata de un altul.
Sugereaza ideea de apartenenta, vazuta ca dorinta de a face parte din comunitate, in
acelasi mod ca si dorinta de a se distinge de ceilalti; semnifica atat diferentiere, cat si
asemanare.
Identitatea are un aspect pe care il putem numi selfhood (starea/statutul de a avea o
anumita identitate): un proiect dinamic cu o dimensiune culturala, corelat cu efortul de
a-si da o semnificatie atat siesi cat si altora prin intermediul practicilor semnificante de
interpretare (Ricoeur, 1990/1992)
-Fie ca sunt individuale sau colective, identittatile nu sunt entitati fixe, stabile sau unificate,
insa sunt tot mai mult fragmentate si fracturate, fiind in mod constant intr-un proces de
transformare. Nicio identitate nu reprezinta o esenta fixata. Toate identitatile sunt, macar intr
o anumita masura, ,contextuale contestate si formate intr o maniera discursiva (Anderson
1983/1991; Hall 1997; Hall & du Gay 1996; Pickering, 2001) In ciuda acestei diversitati
fluide exista si cateva cadre structurale care organizeaza discursurile identitare in relatie cu
anumite dimensiuni dominante sau ordine ale identitatiiprecum varsta si generatia, genul si
sexualitatea, clasa si statusul, etnia si nationalitatea, etc. Identitatile colective sau individuale
specifice sunt formate la intersectia dintre toate acestea. (13)
-Identitatile sunt relational construite peste diferite (cateodata intersectate su antagoniste)
discursuri si practici care leaga diferite forme ale obiceiurilor individuale si capitalurile
culturale cu pozitiile in anumite campuri sociale (Bourdieu, 1979/1984)
Thompson – Media si modernitatea
Sinele si experienta intr-o lume mediata
-odata cu dezvoltarea societatilor moderne procesul de formare al sinelui devine mai reflexiv
si mai deschis in sensul ca indivizii recurg tot mai mult la proproiile resurse pentru a si
construi o identitate coerenta (198)
-procesul de formare a sinelui este tot ai mult sustinut de materialele simbolice mediate care
extind considerabil gama de optiuni aflate la dispozitia indivizilor si largesc fara sa distruga
legatura dintre formarea sinelui si locul impartasit. Ea este largita in masura in care indivizii
au tot mai mult acces la mijloacele de infrmare si comunicare ce rezulta din sursele
indepartate si care sunt puse la dispozitia indivizilor prin retelele extinse de comunicare
mediata; cu alte cuvinte, indivizii au tot mai mult acces la ceea ce putem numi in mod
general cunoastere nonlocala. (care este apropiata de catre indivizi in locuri specifice,
iar semnificatia practica a acestei cunoasteri – ceea ce inseamna ea pentru indivizi si
modul in care este folosita de ei – este intotdeauna dependenta de interesele
destinatarilor si de resursele pe care ei se sprijina in procesul de apropiere
Dezvoltarea mass-media nu numai ca imbogateste si transforma procesul
formarii sinelui, ci produce totodata un nou tip de intimitate, care nu
exista inainte si care difera in anumite privinte fundamentale de formele de
intimitate caracteristiceinteractiuhii fam in fata..
O data cu dezvoltarea formelor mediate de comunicare, noi tipuri de relatieintima devin
posibile. In cazulinteractiunii mediate, precum eea sustinuta prin schimbul de scrisori sau prin
conversatie telefonica, indivizii pot stabili 0 forma de intimitate care are
Un caracter reciproc dar care este lipsita de unele din trasaturile in mod caracteristic asociate
cu impartasirea unui loc comun.
-in sens opus, in cadrul cvasiinteractiunii mediate, indivizii pot crea si stabili o forma de
intimitate care are in mod esential un caracter nonreciproc. Aceasta forma noua de
intimitate mediata, nonreciproca, extinsa in timp si spatiu fundamenteaza relatia dintre
fan si star. Ea poate fi relaxata pentru ca este eliberata de obligatiile reciproce
caracteristice interactiunii fata in fata, dar poate sa devina o forma de dependenta in
care indivizii ajung sa se bazeze unii pe altii, a caror absenta si inaccesibilitate ii
transforma intr un obiect de veneratie(199)
-traim intr o lume in care capacitatea de a avea o experienta este desprinsa de activitatea
intalnirii
-problema cu care se confrunta oamenii astazi este problema dislocarii simbolice. Intr-o lume
in care capacitatea de a face o experienta nu mai este legata de activitatea intalnirii, cum am
putea lega experientele mediate de contextele practice ale vietii noastre de zi cu zi?
SINELE CA PROIECT SIMBOLIC
-Sinele este privit nici ca un produs al unui sistem simbolic extern, nici ca o identitate fixata,
pe care individul poate sa o perceapa imediat si direct; sinele este mai degraba un proiect
simbolic pe care individul il construieste activ, din materialele simbolice care se afla la
dispozitia sa, materiale pe care individul le impleteste intr-o descriere coerenta din care
el insusi face parte, o naratiune a identitatii sinelui. Aceasta este o naratiune care
pentru maj. Oamenilor se va schimba de a lungul timpului pe masura ce ei se apropie
de materiale simbolice noi, intalnesc experiente noi si redefinesc treptat identitatea de-a
lungul traictoriei unei vieti. (201)
-modurile in care indivizii dezvolta resursele simbolice pentru a-si construi perceptia lor
asupra sinelui vor depinde intr-o anumita masura de conditiile materiale ale vietii lor, intrucat
indivizii isi ajusteaza in mod tipic asteptarile si evaluarile potrivit aprecierilor, care pot fi
revizuite in permanenta, in privinta a ceea ce, date fiind circumstantele vietii lor, ei ar putea
spera in mod real sa infaptuiasca
-inainte de dezvoltarea mijloacelor de comunicare materialele simbolice folosite de
majoritatea indivizilor in scopul formarii sinelui rau dobandite in contextele interactiunii fata
in fata. Cunoasterea lor era o cunoastere locala transmisa din generatie in generatie prin
schimbul oral si adaptata necesitatilor practice ale vietii. (202)
-odata cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare, procesul formarii sinelui devine tot mai
dependent de accesul la formele mediate de comunicare – atat la cele tiparite, cat si la
formele mediate electronic. Cunoasterea locala este suplimentata si tot mai mult inlocuita
de noile forme de cunoastere nonlocala care sunt fixate pe substrat material, reproduse
tehnic si retransmise prin mass media.
-deschizand sinele catre noi forme de cunoastere nonlocala si catre celelalte tipuri de material
simbolic mediat, dezvoltarea mass media imbogateste si totodata accentueaza organizarea
reflexiva a sinelui. Pe masura ce oamenii au acces la formele mediate de comunicare ei sunt
capabili sa dezvolte o retea extensibila de resurse simbolice in scopul constiturii sinelui. De
asemenea, odata cu expansiunea resurselor simbolice disponibile pentru procesul de formare
a sinelui, indivizii sunt permanent confruntati cu noile posibilitati, orizonturile lor fiind intr-o
permanenta schimbare, punctele lor de rederinta fiind de asemenea schimbate
-printr-un proces de distantare simbolica, indivizii pot folosi materialele mediate pentru a-si
vedea propriile vieti intr-o lumina noua (203)
Aspecte in care rolul de crestere al produselor mass media poate avea efecte negative asupra
formarii sinelui: intruziunea mediata a mesaelor ideologice, dubla legatura a dependentei
mediate, efectul de dezorientare al incarcaturii simbolice, absorbtia sinelui in
cvasiinteractiunea mediata
 1. Intruziunea mediata a mesajelor ideologice
-formele simbolice specifice nu sunt ideologice ca atare; ele sunt ideologice numai in masura
in care servesc in circumstante particulare la stabilirea si sustinerea relatiilor de putete
sistematic asimetrice (204)
-dezvoltarea mass media a sporit capacitatea de a transmite mesaje potential ideologice pe
mari intinderi de spatiu si timp si a reintrodus aceste mesaje intr-o multitudine de spatii
particulare; ea creeaza conditiile pentru intruziunea mediata a mesajelor ideologice in
contextele practice ale vietii de zi cu zi.
-este crucial sa accentuam caracterul contextual al ideologiei: daca mesajele mediate sunt
ideologice, aceasta va depinde de modul in care sunt preluate de indivizii care le primesc si
incorporate reflexiv in vietile lor.
2. Dubla legatura a dependentei mediate
-desi disponibilitatea produselor mass media serveste la imbogatirea si accentuarea
organizarii reflexive a sinelui, in acelasi timp ea face aceasta organizare reflexiva tot mai
dependenta de sistemele asupra carora individul are relativ putin control. (205)
-dubla legatura a dependentei mediate = cu cat procesul de formare al sinelui este imbogatit
cu forme simbolice mediate, cu atat sinele devine mai dependent de sistemele mass media
care se afla dincolo de controlul lui.
-sinele devine tot mai organizat ca proiect reflexiv prin care individul construieste sub forma
unei naratiuni autobiografice un sens al identitatii de sine. In acelasi timp, totusi, indivizii
sunt tot mai dependenti de o serie de institutii si sisteme sociale care le asigura mijloacele
materiale si simbolice pentru construirea proiectelor de viata
-acesta este paradoxul cu care indiv. Se confrunta la sfarsitul sec. 20: accentuarea organizarii
reflexive a sinelui are loc in conditii care il fac pe individ tot mai dependent de sistemele
sociale asupra carora el are mai putin control
-asa cum disponibilitatea sporita a produselor mass media le ofera indivizilor mijloacele
simbolice de a se distanta de contextele spatio temporale ale vietii lor de zi cu zi si de a
construi proiecte de viata care incorporeaza in mod reflexiv imaginile mediate si ideile pe
care le primesc, tot asa si indivizii devin tot mai dependenti – in privinta formarii sinelui si a
ceea ce putem numi in linii mari viata imaginatiei de sisteme complexe pentru tranducerea si
transmiterea formelor simbolice mediate, sisteme asupra carora maj. Indivizilor au relativ
putin control (206)
3. Efectul de dezorientare al incarcaturii simbolice
-varietatea mesajelor simbolice pot da nastere unui tip de incarcatura simbolica. (206)
-indivizii se confrunta cu nenumarate naratiuni de formare a sinelui, cu nenumarate viziuni
asupra lumii, cu nenumarate forme de informare si comunicare care nu pot fi asimilate toate
in mod coerent
-indivizii fac fata acestor fluxuri fiind foarte selectivi in legatura cu materialul pe care il
asimileaza; doar o mica portiune din materialele simbolice aflate la dispozitia lor sunt
asimilate
-indivizii isi dezvolta sisteme de expertiza care le dau posibilitatea sa urmeze o cale prin
padurea tot mai deasa a formelor simbolice mediate; aceste sisteme pot sa fie parte din
retelele mass media (cand indivizii ajung sa se bazeze pe opiniile criticilor TV sau pe ceea ce
privesc); totodata, indivizii se bazeaza pe persoane importante, cu care interactioneaza in
viata de zi cu zi si ale caror opinii au ajuns sa le respecte ca pe o sursa de sfaturi componente
in privinta materialelor simbolice care merita sa fie asimilate si a celor care nu merita si in
privinta modului in care astfel de materiale trebuie interpretate
-dezvoltarea mijloacelor de comunicare este o parte integranta dintr-o caracteristica dinamica
mai larga a societatilor moderne, o dinamica pe care o putem descrie ca jonctiunea dintre
complexitate si expertiza. Pe masura ce mediul inconjurator al indivizilor devine tot mai
complex prin cresterea masiva a formelor simbolice mediate, indivizii construiesc sisteme de
experitza practica care le dau posibilitatea de a face fata acestei complexitati si cererilor vietii
in lumea moderna. Mass-media contribuie la cresterea complexitatii sociale cat si a le oferi
indivizilor o sursa constanta de sfaturi in privinta modului de a-i face fata (208)
4. Absorbtia sinelui in cvasiinteractiunea mediata
-caracterul reflexiv al sinelui in care indivizii sunt capabili sa incorporeze refleziv materiale
simbolice (mediate sau de alt gen) intr-un proces relativ autonom de formare a sinelui,
esueaza aproape imperceptibil in altceva: sinele este absorbit intr-o forma de
cvasiinteractiune mediata. (209)
-absorbtia sinelui nu implica necesar suspendarea reflexivitatii; ea poate fi vazta ca un tip de
extensie si accentuare a caracerului relflexiv al sinelui. Tocmai pentru ca individul este
capabil sa incorporeze reflexiv materialele simbolice mediate in procesul de formare a
sinelui, aceste materiale pot deveni scopuri in sine, constructe simbolice in jurul carora
individul incepe sa isi organizeze viata si perceptia de sine. Prin urmare, absorbtia sinelui in
cvasiinteractounea mediata nu este un fenomen care este diferit calitativ fata de organizarea
reflexiva a sinelui: este o versiune a sa, extinsa pana in punctul in care materialele simbolice
mediate sunt nu numai o resursa pentru sine, ci preocuparea centrala

INTIMITATEA NONRECIPROCA LA DISTANTA

Exista doua aspecte ale cvasiinteracpunii mediate care au o importanta particulara pentru
natura relapilor personale care se pot forma prin massmedia
Mai intai, deoarece cvasiinteractiunea mediata este lntinsa in spatiu si in timp, ea face
posibilila o forma de intimitate cu cei care nu impartasesc situarea spatio-temporaIa proprie
cuiva; cu alte cuvinte, ea face posibil ceea ce a fost desemnat in mod potrivit prin ,,intimitatea
la distanta"" 13 In al doilea rand, deoarece cvasiinteractiunea mediata este nondialogica,
forma de intirnitate stabilitii prin ea are un caracter nonreciproc. Aceasta inseanma ca este 0
forma
de intirnitate care nu irnplica tipul de reciprocitate si de mutualitatecaracteIistic interactiunii
fata in fata.

-caracterul nonreciproc al relatiilor mediate nu implica faptul ca destinatarii sunt la discretia

celor aflati la distanta si incapabili sa exercite vreun control; insusi faptul ca ceilalti nu sunt
situati in aceleasi locuri spatio-temporale precum destinatarii si nu sunt in mod normal
participanti la interactiunile fata in fata cu destinatarii inseamna ca destinatarii au o mare
libertate de actiune in modelarea tipului de relatie pe care doresc sa o stabileasca si sa o
sustina cu cei aflati la distanta. (210)

-Intr-o forma sau alta, mai multi indivizi din sociemtile moderne stabilesc si sustln relatii
nonreciproce de intimitate cu cei afIap 1a distanta. Actorii si actritele, prezentatoriide stiri si
moderatorii de talk-show-mi, starUll de muzica pop si altii devin figUli fanilliare si
recognoscibile, care sunt adesea discutate de indivizi in cursul vietii de fieeare ZI, care pot fi
desemnate de obicei cu prenumele, si asa mai departe
-a fi fan inseamna a ti organiza propria viata de fiecare zi astfel incat faptul de a urmari o
anumita activitate sa devina o preocupare centrala a sinelui si sa serveaca la guvernarea unei
parti semnificative din activitatea si interactiunea unui individ cu ceulalti. A fi fan inseamna a
ti organiza reflexiv sinele si comportamentul lui zilnic. (212)

-Fanii se angajeaza de obicei intr-o multime de activitati sociale practice, precum

colectionarea discurilor, a casetelor audio, a casetelor video sau a altor produse mass media,
formarea unor colectii de lucruri memorabile sau de albume cu fotografii si decupaje din
ziare, mersul la concerte, la filme, la meciuri, scrierea unor scrisori catre ceilalti fani,
abonarea la buletine, intrarea in cluburi, participarea la adunarile fanilor, etc (213)

--procesul prin care devii fan poate fi inteles ca o strategie a sinelui – un mod de dezvoltare a
proiectului sinelui prin incorporarea reflexiva a formelor simbolice asociate cu faptul de a fi
fan.

DESECHESTRAREA SI MEDIEREA EXPERIENTEI

-Mijloacele de comunicare produc un amestec care face viata de zi cu zi a majoritatii

indivizilor de azi destul de diferita de cea a generatiilor anterioare (217)

-
Experienta traita = experienta asa cum o resimtim si dobandim in fluxul temporal al
vietii noastre de zi cu zi; este imediata, continua si intr-o anumita masura prereflexiva
in sensul ca ea precede de obicei orice act explicit de relfectie. ; este o experienta situata
in sensul ca este experienta pe care o dobandim in contextele practice ale vietii noastre
de fiecre zi

Experienta mediata = tipul de experienta pe care o dobandim prin interactiunea

mediata sau prin cvasiinteractiune si care difera de experienta traita din mai multe
puncte de vedere.

-a experimenta evenimentele prin mass media inseamna a experimenta evenimentele care in

cea mai mare parte sunt indepartate din punct de vedere spatial (si poate si temporal) de
contextele practice ale vietii zilnice. Sunt evenimente pe care nu este de presupus ca le vom
intalni direct in cursul activitatii de zi cu zi.

-exista evenimente care au pt anumiti oameni un caracter refractar adica nu este de presupus
ca aceste evenimente vor fi afectate de interactiunile acestor indivizi. Ele sunt la indemana si
accesibile si asadar nu sunt supuse actiunilor destinatarilor. (218)

-un alt aspect al experientei mediate este acela ca experienta are loc intr-un context care este
diferit de contextul in care evenimentul se intampla de fapt. Experienta mediata este
intotdeauna o experienta recontextualizata. Este experienta evenimentelor care se intampla in
locuri indepartate si care sunt introduse prun receptarea si apropierea produselor mass media
in contextele practice ale vietii de zi cu zi

-caracterul recontextualizat al experientei mediate este o sursa atat a farmecului ei cat si a

capacitatii ei de a soca si de a deconcerta. Farmecul ei: mijloacele de comunicare le dau
indivizilor posibilitatea de a se deplasa usor fara a-si altera contextele spatio temporale ale
vietii lor pe domenii destul de diferite de experienta.
-caracterul recontextualizat al experientei mediate este insa si o sursa a capacitatii sale de a
soca si a deconcerta, tocmai pentru ca aceasta experienta are loc intr-un context care poate fi
foarte indepartat in spatiu si in timp de contextul in care s a petrecut evenimentul

EA'Perienta traita formeaza un mediu inconjurator al sinelui; este expetienta

evenimentelorcare se imtampla(sau a eelor care sunt situate) in acelai loc spaiio-temporal ca
sinele pe care sinele Ie poate influenta potential prin actiunile lui
(cu care sinele interactioneaza potential), Relevanta p~ntru sine 'a expelien.
tel.tralte e.ste directa siin mare masura, nepusa la indoiala, 'pentru ea, in
principal, prin aceasta expetienta proiectul sinelui este format si reformat de-a lungul
timpului. (219)

OPTIUNI NOI, RASPUNDERI NOI: A trai intr-o lume mediata.

-abundenta mesajelor mediate si a imaginilor a dizolvat sinele ca entitate coerenta. (221)

-pe masura ce individul devine din ce in ce mai deschis catre mesajele mediate, sinele devine
tot mai dispersat si mai descentrat pierzand orice unitate si coerenta va fi avut. (222)

-a trai intr-o lume mediata implica o impletire permanenta a diferitelor forme de experienta.
Pentru majoritatea indivizilor, pe masura ce strabat traiectoriile noastre de viata, in principal
in relatie cu cei care si cu evenimentele pe care le intalnim in contextele practice ale vietii
noastre de zi cu zi.

-desi experienta traita ramane fundamentala, ea este tot mai mult completata si in anumite
privinte inlocuita de experienta mediata care capata un rol tot mai mare in procesul de
formare al sinelui. Indivizii se apropie mai mult de experienta mediata pentru a proiecta si
modela proiectul sinelui. (223)

COMPETENTELE SI PRACTICILE INSTAURATE DE NEW MEDIA

-in cadrul societatii contemporane, prin intermediul proceselor de mediatizare, globalizare si
comercialism in cadrul societatii informatiei si a cunostintelor, indivizii isi formeaza
identitatea in relatie cu accesul la media si in relatie cu efectele media. Astfel, competentele
media (accesul la media vechi, cat si la media noi, precum si abilitatea de a evalua critic
si a procesa continutul media) devine relevanta in mod direct in cadrul problemei de
formare a identitatii.
Cunostintele implica calificari tehnice, dar si intelepciune etica si apreciere estetica.
Navigarea in cadrul lumii media de azi implica cunoasterea modurilor in care trebuie sa
cauti si sa gasesti surse relevante de informatie cat de repede posibil prin intermediul
googlingului, dar si a fi in stare sa spui povesti de incredere din cadrul surselor de
neincredere
Joseph Heath – Mitul contraculturii
Cap. 1 – Nasterea contraculturii
-ideea ca artistii trebuie sa ia pozitie impotriva societatii dominante isi are originile in
romantismul secolului 18. Cheia pentru intelegerea romantismului timpuriu sta in aprecierea
puternicului impact pe care descoperirea Lumii Noi, in mod special a insulelor din Pacific, l-a
avut asupra constiintei europene. (21)
Eliberarea oamenilor nu are în vedere o anumitã clasã ce îi oprimã sau un sistem de
exploatare ce impune sãrãcia. Oamenii sunt prinsi într-o cuscã auritã si au fost învãtati sã-și
iubeascã sclavia. „Societatea” îi controleazã limitându-le imaginaþia si suprimându-le cele
mai adânci nevoi. De conformism trebuie ei sã scape. Iar pentru a face asta, trebuie sã
respingã cultura în totalitate. Trebuie sã formeze o contraculturã, bazatã pe libertate si
individualism. (32)

CAP. 2 – Freud merge in California

-Freud a argumentat cã psihicul este împãrþit în trei componente: Sinele, Eul ºi Supraeul.
Sinele, sau inconºtientul, este locul impulsurilor ºi pornirilor instinctuale. (În psihologia
popularã, este adesea numit „copilul interior”.) Sinele este guvernat de principiul plãcerii –
nu are simþul realitãþii ºi nu cunoaºte restricþii. Este, pur ºi simplu, un mãnunchi haotic de
dorinþe sãlbatice ºi necontrolate

-Sarcina de a impune Sinelui un fel de ordine sau constrângere revine Eului –

mintea noastrã conºtientã. Acesta trebuie sã convingã Sinele sã fie mai realist în cererile sale,
sã accepte satisfacþia amânatã în locul celei imediate, munca în locul jocului, securitatea în
locul spontaneitãþii.

-Ca ºi Sinele, Supraeul este inconºtient. Totuºi, poate fi de folos Eului în controlarea Sinelui.
Supraeul ne cenzureazã dorinþele ºi asociazã sentimente de ruºine sau vinovãþie cu
satisfacerea instinctelor noastre primare

CAP. 4 – Ma urasc si vreau sa cumpar

-Se pare ca este ceva patologic in obiceiurile de consum din societatea noastra. Suntem
obsedati sa acumulam tot mai multe bunuri de consum, chiar daca acest lucru ne conduce la
sacrificii absurde in alte sfere de viata. Aceasta compulsie a primit in limbajul criticilor
numele de consumerism.

-consumerismul poate fi rezultatul faptului ca consumatorii incearca sa se intreaca unii pe

altii. Consumul competitiv este cel care creaza problema, nu conformismul. Daca ar fi doar
conformisti, consumatorii ar cumpara toti aceleasi lucruri si ar fi multumiti. Nu ar exista
motiv sa cumperi ceva nou. Dorinta de a te conforma nu reuseste sa explice caracterul
compulsiv al comportamentului consumatorului – motivul pentru care oamenii cheltuiesc din
ce in ce mai mult chiar daca s-au ”intins„mai mult decat si-au putut permite si chiar daca asta
nu le aduce fericire pe termen lung. (85)

-dorinta oamenilor de a se evidentia, de a fi mai buni decat ceilalti, este responsabila pentru
ridicarea standardelor consumerismului in comunitate. Altfel spus, nu conformistii, ci
nonconformistii sunt cei care impulsioneaza consumul. Oamenii se identifica cu brandurile
pentru distinctia care o ofera.

-anticonsumerismul pare a fi mereu o critica a ceea ce cumpara alti oameni. Astfel, este
dificil sa eviti impresia ca asa zisa critica a consumerismului este doar snobism prost mascat
sau puritanism. (87)
-capitalismul induce ceea ce Baudrillard numea „o compulsie de a avea nevoie, o compulsie
de a consuma” (88)

-Prin urmare, consumerismul trebuie sã fie un sistem caracterizat printr-un conformism

rigid. Nu poate tolera vreo abatere de la normã, pentru cã nevoile false
care sunt induse populaþiei sunt necesare pentru a reduce excesul de mãrfuri generat
de producþia de masã. Astfel, consumerismul izvorãºte din ceea ce Baudrillard
numea „încercarea de a masifica consumul, în pas cu cerinþele maºinãriei productive”.
Aici iese la ivealã „logica totalitaristã” a sistemului. Fiindcã nevoile de consum
sunt dictate de cerinþele funcþionale ale sistemului de producþie, „sistemul
poate doar sã producã ºi sã reproducã indivizi ca elemente ale sistemului. Nu poate
tolera excepþii.” (88)

Keller studii culturale

-unii teoreticieni definesc identitatea personala in termenii unui sine substantial o esenta
innascuta si identica sinelui care contribuie la dezvoltarea unei persoane (232)
-sinele existential este intotdeauna fragil si cere anumite angajamente, rezolvari si actiuni
sustinute, facand creatia identitatii un proiect existential pentru fiecare individ.
-anxietatea reprezinta de asemenea o experienta constituanta a sinelui modern. Pentru o
persoana nu este intotdeauna sigur daca cineva a facut alegerea corecta, daca cineva isi
dezvalouie adevarata identitate sau daca cineva si-a contruit o anumita identitate de-a lungul
timpului.
-sinele modern este constient de natura constituanta a identitatii si de faptul ca cineva isi
poate modifica oricand identitatea si vointa
-de asemenea, oamenii pot manifesta anxietate si in legatura cu validarea si recunoasterea
identitatii proprii de catre altii. Modernitatea releveaza un proces al inovarii, al schimbarilor
si inovatiilor constante.
-identitatea unei persoane se poate altera, invechi sau poate sa nu mai fie validata din punct
de vedere social. In acest sens, persoana in cauza manifesta o alienare fata de societate, pe
care nu o mai considera „acasa”
-in cadrul modernitatii, identitatea a fost de asemenea corelatata cu individualitatea, cu
dezvoltarea unui sine unic. In timp ce in mod traditional identitatea era o functie a grupului, a
tribului sau a colectivului, in cadrul modernitatii identitatea este o functie a crearii unei
individualitati particulare.
-dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, identitatea a inceput sa fie corelata cu stilul, cu
producerea unei imagini dezirabile, cu modul in care cineva arata. (233)
-asadar, in cadrul modernitatii problema identitatii a consistat in modul in care ne constituim,
ne percepem si interpretam di nr prezentam pe noi insine catre ceilalti si catre altii.
IDENTITATEA IN CADRUL TEORIEI POSTMODERNE
-potrivit perspectivei postmoderne, pe masura ce ritmul, extensia si complexitatea societatilor
moderne accelereaza, identitatea devine mult mai instabila si mai fragila.
Caracteristici importante ale culturii postmoderne: proliferarea si diseminarea
imaginilor fara adancime; intensitatile high tech produse; parodia si distrugerea
formelor(234)
TV si postmodernitatea
-interventia postmoderna prin intermediul tv-ului este o reactie la realismul si la sistemului
genurilor codate (telenovele, actiune/aventura, sitcomuri, etc) care definesc sistemul
televiziunii comerciale in SUA (235)
-postmodernismul inseamna moartea hermeneuticii
-oamenii isi modeleaza stilul si comportamentul si atitudinile in concordanta cu imaginile
oferite de televiziune (237)
-cultura media ofera imagini si figuri cu care audientele se pot identifica. Ea poseda efecte
sociale si de enculturatie prin intermediul modelelor de rol, de gen si prin varietatea pozitiilor
subiectilor care valorzieaza anumite forme ale comportamentului si stilului in timp ce le
denigreaza si vandalizeaza pe altele.(240)
-identitatea postmoderna este constituita in mod teatral prin intermediul jocurilor de rol si
prin intermediul constructiei de imagini. In timp ce locul identitatii moderne graviteaza in
jurul unei ocupatii, functia unei persoane in sfera publica (sau familie), identitatea
postmoderna graviteaza in jurul timpului liber, finnd centrata pe look, imagine si consum.
Identitatea moderna reprezinta o chestiune serioasa care include alegeri fundamentale care
definesc cine este cu adevarat o persoana, in timp ce identitatea postmoderna este o functie a
petrecerii timpului liber si este centrata pe joc si joaca, producand o imagine. (243)
-notiunea de jucator este foarte importanta pentru examinarea identitatii postmoderne. Un
jucator stie regulile si scorul si actioneaza conform lor.
-jucatorul devine „cineva” daca are succes si isi castiga identitatea prin intermediul admiratiei
si respectului celorlalti jucatori
-modernitatea postmoderna tinde sa fie construita din imaginile formate de petrecerea
timpului liber si consumului, iar identitatile moderne tind sa fie mai instabile si subiecti ai
schimbarii
-astazi, cinceptul de identitate a devenit un joc ales in mod liber, o prezentarea teatrala a
sinelui, in care oamenii sunt capabili sa se prezinte intr-o larga varietate de roluri, imagini si
activitati, nefiind in mod necesar concentrati de transformarile si schimbarile dramatice (247)
-cand cineva isi schimba stilul in mod frecvent, apare anxietatea cu privire la problema
acceptarii celorlalti a acestui fapt, a schimbarii si a validarii identitatii printr-o recunoastere
pozitiva
-oricare ar fi natura sa, moderna sau postmoderna, identitatea ijn cadrul societatii
contemporane este in mod crescand mediata de catre imaginile media care ofera modelele si
idealurile pentru identitatile personale.
-imaginile culturii media sunt importante atat pentru modul de constructie al imaginilor
formale, cat si in ceea ce priveste modurile si valorile pe care le comunica (248)
-publicitatea, moda, consumul, televizorul si cultura media destabilizeaza in mod constant
identitatea si contribuie la producerea unor identitati instabile, fluide, schimbatoare in scena
contemporana. (256)
-foarte multi reprezentanti sugereaza faptul ca identitatea reprezinta un subiect al propriei
alegeri si actiuni, pe care fiecare individ si-o poate produce (258)
-identitatea este un construct facut din materialele unei vieti a unui om si din anumite situatii
care pot transforma viata cuiva potrivit cu dorintele sale (260)
Papacharissi, Zizi (2010) A private sphere: democracy in a digital age sfera privata:
democratie intr-o epoca digitala
Tendintele civice contemporane sunt caracterizate de o varietate de actiuni atomizate, care se
desfasoara intr-o pluralitate de spatii care sunt atat publice, cat si private (131). Aceste
tendinte sunt proprietatea unui cetatean care isi conduce o larga existenta reflexiva in scopul
de a-si actualiza identitatea, care este fluida
Participarea la un protest online pe moveon.org, exprimarea unor opinii politice in cadrul
unor bloguri, vizualizarea sau postarea de continut pe YouTube sau postarea unui comentariu
intr-o discutie intr-un grup online reprezinta o expresie a opiniei pe care un individ o are in
legatura cu agenda publicam determinata de media mainstream si de actorii politici.
Reprezinta o „intrare nedorita”, privata, data de mediul digital al unei agende politice
determinata de altii.
Aceste acte de manifestare a opiniei emana dintr-o sfera privata a interactiunii, referindu-ne
la faptul ca cetateanul se implica si este imputernicit politic printr-un mediu de media privat
locat intre spatiul privat si personal al acestuia
-Aceasta relocare sugereaza faptul ca ne reexaminam spatialitatea cetateniei. In cadrul acestei
sfere private, cetateanul este singur, dar nu este izolat. Cetateanul este conectat si opereaza in
moduri si limbaj politic determinat de el. Operand dintr-un mediu privat din punct de vedere
civic, cetateanul intra in spectrul prin negocierea aspectelor intimitatii sale drept necesare,
depinzand de urgenta si relevanta unor situatii particulare (132)
-In trecut, sfera publica era inteleasa ca si complementara sau in opozitie cu sfera privata.
adesea asociata cu familia sau casa, sfera privata foloseste la impunerea unei opozitii
conventionale si binare intre public si privat. (132)
-in timpurile moderne, sfera privata este asociata cu drepturile private si dreptul de a fi lasat
in pace/dreptul la libertate, dar este de asemenea vazuta ca un spatiu unde interesele
marginalizate si contrapublicurile sunt exilate.
-in timp ce sfera publica devine apropiata conceptului comercial, sfera privata se afirma ca un
spatiu imun imaginarului capitalist.
-cum se face ca sfera privata poate sustine o noua civica locala prin intermediul careia
individul se poate conecta cu publicurile, cu contrapublicurile si cu sferele hibride in
modurile pe care el le alege?
-Heidegger (1962) a argumentat faptul ca numai in cadrul sferei private cineva poate sa
se manifeste conform sinelui sau autentic. Sfera privata reprezinta spatiul in care toate
actiunile si reactiile pot fi exprimate in mod liber, departe de interpretarile care pot fi
sugerate de catre public.(133)
-este foarte interesant de analizat modul in care propria fiinta poate alimenta
autenticitatea individuala si actualizarea sinelui in moduri egale din punctul de vedere
al importantei cu adoptarea aunumitor comportamente in public
-mai mult decat atat, in contextul in care limitele publicului si ale privatului se intrepatrund in
cadrul spatiului social, adevarata provocare este data de distingerea socialului de solitudine
-DE VAZUT CE INSEAMNA SIMULTANEITATEA DESPATIALIZATA LA
THOMPSON
-telecomunicatille, radiodifuzarile, platformele digitale convergente care combina atat
noile media cat si pe cele vechi au un efect dramatic asupra relatiei dintre timp si spatiu,
care este definita de catre Thompson drept decuplarea spatiului si timpului (Thompson,
1995)
-nu numai ca experientele publice sunt trasmise in mod imediat indivizilor din mediul
privat, dar este posibila experimentarea unor evenimente publice din perspectiva
intimitatii sferei personale a cuiva, prin furnizarea experientei simultaneitatii
despatializate (Thompson, 1995)
-reorganizarea acestui spatiu-timp continuu afectat de catre comunicatiile media, impreuna cu
abilitatile media de a tese peisaje culturale de referinta rezulta in transformarea sferei private
intr-un spatiu care este atat public cat si privat (Barnett, 2004)
-PRIVATIZARE MOBILA (RAYMOND WILLIAMS) = abilitatea pe care media o ofera
audientelor pentru a sta in mod simultan acasa si a calatori in diferite locuri. Confortul
ramanerii in spatiul familiar avand in acelasi timp posibilitatea de a experimenta noi locuri
este o capacitate a sferei private augumentata de tehnologiile online convergente.
-in sfera privata de retea (networked private sphere) activitatile sunt structurate in jurul
organizarilor timpului si spatiului determinat si conditionat de indivizii care opereaza drept
agenti privati (134)
-mobilitatea acestei sfere private permite ca rutinele de zi cu zi sa fie intretesute in moduri
care redau aspectul accesibil al individului oriunde si oricand intr-un mod in care poate
revolutiona controlul vietii de zi cu zi
-Castells, Feiuandez-Ardevol, Linchuan Qiu & Sey, 2006; Ling & Donner,2009). lnglehart
and Welzel (2005) au descoperit ca post industrializarea a aprobat tranzitia de la valorile
existentiale la cele ale existentei de sine

-o sfera privata mobila are functioneaza ca o baza a emanciparii civice este concordanta cu
valorile individualismului, autonomiei si exprimarii de sine care sunt prevalente in
democratiile moderne ale societatilor dezvoltate
-valorile exprimarii de sine sunt conectate cu dorinta de a controla un anumit mediu, cu o
dorinta puternica pentru autonomie si nevoia punerii la indoiala a autoritatii
-mitul tehnologiei este structurat in jurul capacitatilor magice de inovatie care conduc la
utopie. In democratiile moderne tarzii, mediile fluide din punct de vedere geografic si
temporal realizate cu ajutorul capacitatilor tehnologiilor convergente sugereaza iluzia unui
control total (136) (Castoriadis, 1991, Morley, 2007)
1. Semnificaţii ale culturii în lumea contemporană. Cultură şi comunicare, elemente definitorii ale
condiţiei umane. Filosofia culturii ca disciplină teoretică. Teme, concepte şi abordăriteoretice.
Cultura şi comunicarea reprezintă două feţe ale limbajului simbolic. Raportul dintre comparat cu
imaginea celor două componente elicoidale şi complementare ale codului genetic. Ambele intervin
în raporturile dintre individ şi societate într-un mod inconştient pentru utilizatori, ambele au o
funcţie majoră de integrare socială şi de transmitere a experienţei cognitive şi practice. Ele nu sunt
identintice, dar nici separate. Universul culturii este un univers al semnelor prin care omul traduce
non-textul naturii în limbaje umane. Această natură secundă, umanizată, este creată prin
intermediul funcţiei simbolice (folosirea unui obiect fizic pentru a ne referi la un alt obiect situat într-
un alt plan al realităţii) şi ne mijloceşte raporturile cu realitatea. Comunicarea nu trebuie redusă la
formele ei lingvistice, precum nu trebuie nici privită ca o formă prin care un ”conţinut” cultural
preexistent este vehiculat. Conţinuturile comunicării lingvistice nu preexistă într-o altă formă
(nonlingvistiă), ele se codifică în limbă, care face corp comun cu gândirea, şi se actualizează în actul
de comunicare. Filosofia culturii ca disciplinăteoretică În constelaţia de discipline care studiază
universul specific al existenţei umane, filosofia culturii are unstatut metateoretic, dedisciplină
integratoareîn raport cu abordările specializate, ce vizează domenii particulare ale valorilor şi
creaţiei umane. Filosofia culturii interferează substanţial cu antropologia culturală, cele două
discipline diferind prin perspectiva de cercetare şi de interpretare. În vreme ce filosofia culturii pune
accentul pedimensiunea axiologicăa culturii, pe corelaţia dintre creaţie, valoare şi stil cultural, pe
raportul dintre principalele forme culturale, antropologia culturală pune accentul pe cercetarea
pozitivă a relaţiilor în care s-au întruchipat aceste valori. Obiectul central al filosofiei culturii este
acela de a determina sensurile ataşate ideii de cultură, de a analiza structura morfologică a culturii şi
a raporturilor dintre formele de creaţie culturală. Dominante în câmpul problematic de investigare al
filosofiei culturii: –raportul cultură-natură, semnificaţia culturii pentru existenţa omului –analiza
creaţiilor umane dpdv axiologic –raportul cultură-civilizaţie – analiza culturilor ca sisteme integrate
de valori şi de expresie, a configuraţiilor culturale distincte din cadrul acestora (epoci, stiluri, curente
etc.)

– evoluţia istorică a tipurilor de culturi, raportortul schimbare socială-schimbare culturală, tensiunea

dintre tradiţie şi inovaţie – raportul unitate-diversitate dintre diverse tipuri de indentităţi (etnice,
naţionale, sociale etc.) şi formele de universalizare istorică Concepte majore care s-au impus în
studiul culturii sunt: creaţie, valoare, simbol, stil, limbaje, comunicare, model cultural, pattern
cultural, personalitate umană etc.Valoarea este semnificaţia pe care o are o creaţie umană într-un
context dat, iarstiluleste un ansamblu unitar de forme de gândire şi de expresie. Cele mai
importanteabordări teoreticeale culturiisunt: – Evoluţionistă; – Neo-evoluţionistă; – Funcţionalistă; –
Relativistă – Structuralistă – Semiotică – Comunicaţională. Evoluţionismul– cadrul teoretic dominant
în sec 19, cel în care a apărut şi studiul filosofic al culturii. Evoluţionismul a impus un model standard
de interpretare a istoriei culturale a umanităţii, ce poate fi rezumat în două teze fundamentale:
Istoria este o succesiune de faze distincte, orientate de un vector unic. Superiorul este explicat prin
inferior Reprezentanţi de marcă ai curentelor pozitiviste şi evoluţioniste în secolul 19 sunt auguste
comte şi herbert spencer. Întemeietorii antropoogiei culturale: Tyler, (Primitive Culture,
Anthropology) care pune în evidenţă o succesiune istorică de structuri cognitive, analizînd
comparativ culturile. Animism – politeism–monoteism. Tyler subliniază superioritatea culturii
occieentale. Morgan(Ancient society), unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai curentului. El
distinge societăţile în funcţie nde sistemul de înrudire. Societăţle evluează monolinear, parcurgînd
tre trepte: sălbăticie, barbarie şi civilizaţie. Frazer(Creanga de aur), porneşte de la ideea că forma de
bază a religiei este totemismul. Totemul, animal sau entitate naturală, pus în legătură cu originea
clanului, tabu alimentar şi comportamental, trei stadii ale omenirii: magie, religie, ştiinţă.

În a doua jumătate a secolului al 1lea a existat o puternică reacţie împotriva „canonului” pozitivist,
reacţie ce a dus la cristalizarea unei viziuni anti-pozitivise şi anti-evoluţioniste în disciplinele sociale şi
istorice. Noua direcţie se bazează pe ideea că există o deosebire fundamentală între ştiinţele naturii
şi „ştiinţele spiritului” (poziţia cercetătorului). Orientări şi abordări ale culturii în secolul 20 Teoria
(şcoala)morfologicăa culturii. Reprezentanţi: Leo Frobenius, Oswald Spengler. Frobenius respinge
definirea culturii prin simpla adiţionare de elemente şi încearcă să stabiliească, în morfologia
culturală pe care o propune, interdependenţa organică a formelor de creaţie culturală. Privind
culturile ca forme vii, dotate cu un suflet imanent (paideuma). El delimitează o serie de arii culturale,
în care predomină anumite forme culturale. Abordareasimbolicăîşi fondează înţelegerea culturii pe
distincţia dintre simbolic şi instrumental. Reprezentanţi: Ernst Cassirer (Filosofia formelor simbolice,
Eseu despre om). Cultura este un echipament simbolic permanent al omului, culturile se diferenţiază
după modul de viaţă al popoarelor, cultura are autonomie ca sferă simbolică, dar şi un caracter
organic, fiind intim legată de sufletul colectiv pe care-l exprimă. Abordarearelativistă(anti-
evoluţionistă). Reprezentant: Franz Boas. Această abordae subliniază importanţa studierii fiecării
culturi ca entitate integrată, cu date specifice, întrucît semnificaţia ninstituţiilor sociale varază de la o
cultură la alta. El a subliniat importanţa limbii şi a culturii pentru diferenşierea popoarelor; teza că
limba reprezintă o paradigmă pentru cercetarea celorlalte sisteme simbolice ale unei culturi. Edward
Sapir: ela elaborat teoria că experienţa cognitivă şi practică este organizată în funcţie de categorile
lingvistice ale diferitelor popoare (ipoteza Sapir –Whorf). Abordareaculturalistă(teoria culturală a
personalităţii). Iniţiată de Kardiner, Benedict, Mead, Linton. Aceştia impun în studierea culturilor
ideea de „pattern”, de „model cultural” şi de „personalitate de bază”, continuînd tradiţile şi direcţiile
de cercetare iniţiate de relativism. Cultura este alcătuită din structuri valorice, credinţe şi modele
comportamentale învăţate prin experienţa socială, educaţie, socializare şi aculturaţie. R. Benedict
propune o tipologie a culturilor după orientarea valorilor interiorizate în modelul de personalitate e
care îl dezvoltă culturile prin educaţie, precum şi după endinţele psihologice predominante
(apolinice sau dionisiace). Kardiner şi Linton: fiecare cultură are o personalitate de bază specifică
(ansamblu de trăsături tipice care constituie caracterul etnic sau naţional). Această personaliate de
bază ese construită pornind de la instituţiile primare ale societăţii şi continuînd cu sistemul educativ.
Cultura este privită ca tehnologia de adaptare a indivizilor la mediul de existenţă, contrar viziunilor
elitiste. Agenţii sociali sunt determinaţi de valorile în care cred. Abordărilefuncţionaliste– reprezenţi:
Malinowski şi Radcliffe Brown, teze de bază: Cultura îndeplineşte un set de funcţii universale, iar
conţinuturile particulare ale diferitelor culturi sunt variabile în funcţie de contextele sociale şi
istorice, de mediu, de organizare socială etc.

Concepţiileneo-evoluţioniste. Se afirmă în gîndirea americană post-belică prin Leslie White şi alţii.

Culturile pot fi înţelese numai dacă sunt puse în corelaţie cu socetăţle particulare care leau produs,
cu factorii de context, cu microevoluţia specifică (funcţie de mecanismele de adaptare ecologică).
Este o orientare relativistă care susţine pluralitatea liniilor de evoluţie culturală.
Abordărilestructuraliste. Reprezentant de bază – Claude levi Strauss. Culturile sunt întreguri,
structuri organizate pe anumite principii de ordine şi pe o reţea de implicaţii. Toate conţin un strat
fundamentale de elemente şi relaţii, ce reprezintă structuri universale, rezistente la schimbare.
Abordareasemiotică– reprezentanţi: Umberto Eco şi Iuri Lotman. Cultura este un ansamblu de coduri
şi limbaje, reprezintă suma informaţiilor ne-ereditare, dobîndite, fixate şi transmise istoric prin
sisteme de semne. Abordareacomunicaţională. Reprezentată de şcoala de la Frakfurt (Adrno,
Marcuse, Habermas), McLuhan, Moles, Escarpit, Eco, orientarea cunoscută sub denumirea de „studii
culturale britanice”, teoriile şi abordărle dedicate cultrii meda şi culturii postmoderne.

2. Conceptul de cultură. Definiţii şi sensuri. Cultură şi civilizaţie; distincţii şi interferenţe. Teorii cu

privire la raportul dintre cultură şicivilizaţie.

Termenul de cultură a fost preluat din limba latină de mai toate limbile moderne, printr-o analogie
cu agricultura, analogie ce are la bază ideea de modificare a naturii. Astfel, cultura, care avea ca
înţeles primar cultivarea pământului, este extins încât să definească activitatea de cultivare a
spiritului. Etimologic, termenul de civilizaţie vine de la cuvintele latine civis, civitas, civilis, civilitas,
având ca sensuri cetăţeanul care trăieşte într-o cetate/stat, care dispune de anumite calităţi prin
care se conformează regulilor de conduită în relaţiile sociale şi publice. Astfel, ”civilizarea” implică
educarea cetăţeanului pentru comportarea lui adecvată la spaţiul civic. Pe lângă sensul antropologic,
destăpânire a naturii prin invenţii tehnice şi cunoaştere, civilizaţia a presupus din înţelesul său
primarorganizarea relaţiilor sociale prin norme şi instituţii. Primele definiţii sintetice, de tip dicţionar
ale culturii sunt rezultatul cercetărilor antropologice şi etnologice din secolul XIX. Pornind de la
studiul culturilor primitive, Tylor generalizează conceptul de cultură la toate manifestările de viaţă
ale unui popor. Definiţiile s-au multiplicat la începutul sec XX, când diverse discipline sociale au
început să cerceteze mai aplicat fenomenul cultural, dar nu au depăşit cadrul unor polarităţi
consacrate precum om-natură, spirit-materie, obiectiv-subiectiv, valori-fapte, particular-universal
etc.

Încă din sec XVIII, termenii de cultură şi de civilizaţe au fost utilizaţi cu sensuri diferite în spaţiul
german şi în cel francez. În Franţa, civilizaţia reprezintă o sferă mai amplă a existenţei umane, care
înglobează cultura, în vreme ce în Germania raportul dintre cele două este perceput invers. În spaţiul
modern al iluminismului francez, termenul de cultură se referea la nişte valori înrădăcinate în
”starea naturală”, în vreme ce civilizaţia era opusă natură, referindu-se la stăpânirea ei prin raţiune.
Civilizaţia este un mediu artificial de existenţă, identificată cu stadiul modern al cunoaşterii şi
organizării societăţilor, precum şi ansamblul de norme şi reguli cu scop de reglare a relaţiilor sociale.
În spaţiul gândirii germanice, civilizaţiei îi este devalorizată, termenul referindu-se aici la
exterioritatea vieţii, cu toate formele sale tehnice, instituţionale, normative etc., întruchiparea
practică a valorilor culturale. Cultura reprezintă suma activităţilor sprituale, interioritatate, viaţa
subiectivă. Termenul dobândeşte o utilizare tot mai frecventă pentru a desemna fondul
reprezentărilor unui popor, cu valorile şi viaţa lui spirituală, constituite istoric.Paradigma raţionalistă
a universalismului clasiceste respinsă în favoarea uneiviziuni istoricizante şi a relativismului cultural.
În SUA,unde tradiţia gândirii antropologice este puternică, cultura şi civilizaţia au fost multă vreme
termeni interşanjabili, desemnând în mod global ”modul de viaţă” al unui popor. Acest fapt se
datorează faptului că antropologia s-a ocupat de studierea societăţilor primitive, caracterizate de
sicretismul valorilor, unde e greu să disociezi între aspectele culturale şi cele civilizaţionale.

Teorii cu privire la raportul dintre cultură şi civilizaţie. 1. Toynbee civilizaţiile ca entităţi ale istoriei
universale. “Unitatea inteligibilă a studiului istoric nu este nici statul naţional, nici omenirea ca un
tot, ci este o anumită alcătuire a umanităţii, alcătuire pe care am numit-o societate. Am descoperit
cinci societăţi în zilele noastre, împreună cu anumite rămăşiţe fosilizate ale unor societăţi ale unor
societăţi moarte sau dispărute. T. foloseşte indistinct noţiunile de societate şi civilizaţie, deşi în
cadrul societăţile deosebeşte două categorii: civilizaţiile şi societăţile primitive. Civilizaţiile (în număr
de 21 de-a lungul istoriei cunoscute, 5 supravieţuind până azi) sunt societăţi care au dat naştere unui
proces de civilizaţie, în vreme ce societăţile primitive (aprx 650 la nr) sunt societăţi stagnante, fără
evoluţie. Civilizaţiile se diferenţiază în mod fundamental după factorul religios şi complexul de valori
spirituale, altoit pe credinţele religioase. (cele 5 civilizaţii de azi sunt creştin occidentală, creştin
ortodoxă, islamică, hindusă, extrem-orientală) Civilizaţiie sunt structurate pe 3 planuri: economic,
politic, cultural. În pofida influenţelor reciproce dintre ariile culturale şi extinderii pe care o poate
suporta tipul de organizare politică sau economică al unei civilizaţii, nucleul cultural rămâne specific,
particular şi distinct.

Ca o remanenţă a ideilor spengleriene, Toynbee consideră că în inima ficărei civilizaţii pulsează un

factor spiritual, un suflet specific, respingând viziunea curentă ce reduce substanţa unei civilizaţii la
invenţiile tehnice şi la aspectele materiale ale vieţii. Contrar concepţiei occidentalocentriste
generalizate din acea vreme, Toynbee susţine pluralitatea civilizaţiilor şi evoluţia lor multiliniară, într-
o schemă sub formă de arbore. 2. Braudel şi gramatica civilizaţiilor Braudel priveşte civilizaţiile (ca şi
Toynbee) drept unităţi vaste de viaţă istorică, ansambluri complexe de valori, credinţe, practici şi
moduri de viaţă, cu structure specifice şi durabile. Civilizaţia include cultura, ca un element esenţial
şi diferenţiator. (Societăţile se aseamănă cel mai mult prin bunurile ce satisfac funcţii utilitare, dar se
deosebesc mai pregnant prin cele care răspund funcţiilor simbolice) Civilizaţia reprezintă ansamblul
caracteristicilor pe care le prezintă viaţa colectivă a unui grup sau a unei epoci. Atât termenul de
cultură cât şi termenul de civilizaţie trebuie considerate atât la singular (sens antropologic) cât şi la
plural (sens istoric) Adjectivul cultural este numitorul comun al tuturor manifestărilor umane.
Civilizaţiile au în nucleul lor un model cultural specific. 3. Huntington şi ciocnirea civilizaţiilor Samuel
P. Huntington: în lumea contemporană “cultura contează” tot mai mult, că factorii de natură
culturală modelează atât tendinţele de integrare, cât şi pe cele de dezintegrare. Însă, pentru
el,elementele culturale reprezintă nucleul identitar al unor entităţi istorice vaste, civilizaţiile, care
astăzi au ajuns adesea în poziţii de adversitate şi conflict. Huntington acordăfactorului religiosun rol
primordial în declanşarea acestor conflicte. Autorul îşi ilustrează teza arătând cum islamul, sub
forma sa integristă, atacă frontal civilizaţia occidentală. Dar autorul nu coboară cu analiza în stratul
de adâncime al acestor tensiuni dintre tipurile de civilizaţie, mulţumindu-se să afirme că religia,
sistemele de reprezentări şi de valori, mentalităţile, instituţiile şi practicile de ordin simbolic le-ar
aduce în stare de conflict.societăţile întârziate, zguduite de un frisonidentitar,aflate permanent în
situaţii critice şi confruntate cu un viitor incert datorat proceselor de modernizare globale, sunt
înclinate mai degrabă să-şi reproblematizeze originile şi istoria decât să se angajeze prospectiv în
acţiuni de modernizare socială. tocmai globalizarea a modernizat şi a consolidat civilizaţiile
nonoccidentale, care astăzi se află în curs de “indigenizare” şi dispun de forţa necesară pentru a
înfrunta dominaţia de secole a civilizaţiei occidentale. raporturile geopolitice ar fi acum determinate
de raporturile dintre civilizaţii,

diminuarea ponderii globale pe care a avut-o până acum civilizaţia occidentală şi afirmarea ofensivă
a civilizaţiilor nonoccidentale “Defectul axiomatic” al teoriei lui Huntington, spune Maliţa, constă în
“confuzia dintre cultură şi civilizaţie”, de unde decurg alte concluzii eronate: teza privind pluralismul
civilizaţiilor (Huntington consideră că epoca actuală este una “multicivilizaţională”), conflictul
civilizaţiilor (în locul conflictelor cultural-identitare) şi neglijarea proceselor de integrare regionale. 4.
Mehedinţi. Cultura şi civilizaţia ca doi poli ai existenţei umane. Munca (activitatea fundamentală a
omului de a transforma mediul natural şi social de viaţă în funcţi de anumite scopuri) are rolul
determinant în procesul de antropogeneză şi în întreaga existenţă umană. Ea are un caracter dublu,
material şi sufletesc, din care izvorăsc două categorii de fapte – culturale şi ale civilizaţiei. Cele două
dimensiuni formează o unitatate a contrariilor, aflate în raport de simultaneitate şi interdependenţă.
(Respinge teoria lui Spengler a opoziţiei dintre cultură şi civilizaţie ca două faze distincte, succesive,
în istoria popoarelor.) civilizaţia este pentru Mehedinţi “suma tuturor descoperirilor tehnice care au
înlesnit omului adaptarea sa la mediul fizic”, iar cultura “suma tuturor creaţiilor sufleteşti
(intelectuale, etice şi estetice) care înlesnesc adaptarea individului la mediu social” Civilizaţia se
măsoară pe coordonata tehnică, prin nr, calitatea şi originalitatea uneltelor, priveşte lumea
materială. Cultura se măsoara pe coordonata creaţiilor psihice, prin nr, calitatea şi originalitea
creaţiilor sufleteşti. Elementul comun al celor două dimensiuni îngemănate ale realităţii umane este
“adaptarea”, în sens ecologic şi larg antropologic. De la adaptare se ajunge lacreaţie, adică la
descoperiri care depăşesc sensul de răspunsuri strict adaptative. Arta e chitesenţa culturii, cea mai
elocventă expresie a creativităţii umane. Civilizaţia şi cultura pot avea evoluţii relativ independente,
a.î. o stare de civilizaţie modestă se poate asocia cu o foarte bogată cultură. Orice populaţie, oricât
de ‘primitivă’, dispune de un minimum cultural şi civilizaţional cu care se adaptează la provocările
mediului. 5.Blaga şi distincţia ontologică dintre cultură şi civilizaţie potrivit lui Blaga,existenţa umană
se desfăşoară concomitent în două orizonturi şi în două moduri fundamentale: –existenţa în
orizontul imediat al lumii sensibile –existenţa în orizontul misterului

Este vorba de o dualitate de ordin ontologic, care reprezintă pentru Blaga temeiul distincţiei dintre
cultură şi civilizaţie. Funcţia civilizaţiei este aceea de autoconservare şi de producere a securităţii
materiale, în vreme ce funcţia culturii este aceea de revelare a misterului existenţei prin mijloace
metaforice. Cultura reprezintă modul specific de existenţă umană, un univers creat de el însuşi prin
care tălmăceşte simbolic lumea. Cultura e mecanismul creator care l-a umanizat şi l-a condus pe om
la actuala dezvoltare. Cultura are concomitent aspect revelatoriu (metaforic) şi stilistic, pe când
civilizaţia nu are caracter revelatoriu, dar poate avea caracter stilistic, unul derivat, ca reflex al
culturii în planul înfăpuirilor practice, cu rost instrumental. Arta poate fi considerată un model al
culturii, iar tehnica un factor central al civilizaţiei. Cei doi poli ai umanităţii–producţia şi
creaţia,civilizaţia şi cultura –exprimă cele două tendinţe structurale ale istoriei umane, unitatea şi
diversitatea. Culturile sunt nucleul identităţilor, civilizaţia esteterenul convergenţelor. 6. Vianu.
Cultură şi civilzaţie, valori şi bunuri Între cultură şi civilizaţie ar exista doar o distincţie funcţională, nu
de natură: “civilizaţia nu este, de fapt, decât o cultură definită prin sfera ei, o cultură socială parţială,
din punctul de vedere al unei singure valori, şi anume din punctul de vedere al valorii
tehnicoeconomice… Civilizaţia ar fi deci o cultură afectată exclusiv ţintelor tehnico-economice…”
Distincţia cultură individuală-cultură socială, cultură parţială-cultură totală: Vianu distinge între
cultura individuală şi cultura sociale, care pot fi parţiale sau totale. Prin cultură parţială, Vianu
înţelege concentrarea unei societăţi sau individ pe un singur tip de valori, care privilegiază o culutră
profesională. Prin cultură totală, Vianu înţelege cultivarea şi trăirea în plan afectiv a tuturor valorilor
umane, în diversitatea lor contrastantă. (Cultura totală nu trebuie confundată cu aceea generală.
Cultura generală reprezintă un ansamblu de cunoştinţe din diverse domenii care nu sunt în chip
necesar trăite afectiv.) Civilizaţia este realizarea valorilor culturale în bunuri materiale, menite să
amelioreze condiţia umană. El critică viziunile care condamnă civilizaţia şi o opun culturii. În acelaşi
timp, el ne invită să nu exagerăm valorile tehnico-materiale, care trebuie gândite în acord cu
celelalte valori şi scopuri umane.

3. Cultură şi valoare. Definirea şi clasificarea valorilor. Cultura ca sistem de valori. Tipuri de societăţi
şi raporturile dintrevalori.

Context: Conceptul de valoare a polarizat atenţia gânditorilor din sec XIX, odată cu trecerea de la
viziunile luministe şi raţionaliste la o gândire istoricăasupra culturii, sub auspiciile romantismului şi
apoi a teoriei evoluţionismului. Cercetările istorice au impus în spiritul epocii ideea că diferenţele
dintre culturi sunt date de orientările lor axiologice, de faptul că ele răspund unor nevoi determinate
şi au idealui diferite, că fiecare mare cultură sau fiecare mare epocă sunt caracterizate şi orientate
de anumite valori specifice, dominante. Astfel, conceptul de valoare devine unul fundamental pentru
filosofia modernă, îndeplinind cel puţin două funcţii teoretice, una critică (pt a stabili în interiorul
unei culuri criterii de perfomanţă, delimitând valorile de nonvalori) şi una de indicator al identităţii
globale(pt a arăta care sunt idealurile şi criteriile specifice ce operează în spaţiul diverselor epoci şi
culturi ale umanităţii). Definirea conceptului de valoare:pornind de la distincţia dintre judecăţile de
faptşijudecăţile de valoare. Judecăţile de fapt sunt judecăţi de constatare, prin care
descriem/explicăm o stare de fapt, punând pe cât posibil propria subiectivitate în paranteză.
Judecăţile de valoare sunt aprecieri ale unor fapte din perspectiva unor categorii fundamentale ale
existenţei umane, raportări ale realului la ideal. Reperele în funcţie de care sunt judecate stările de
fapt sunt individuale, de grup sau de societate. În viaţa cotidiană cele două tipuri de judecăţi
interferează şi se contaminează reciproc. Problema fundamentală a oricărei axiologii sau teorii a
culturii priveşte relaţia dintre cele două aspecte ale valorii, obiectul şi subiectul valorizării, şi se
cristalizează în următoarele întrebări: Sunt obiectele valori pentru că subiectul le valorizează sau
subiectul le valorizează pentru că ele sunt valori? Posedă obiectele valoare pentru că noi le dorim
sau au valoare în sine? Există 3 tipuri de concepţii: a) valoarea e imanentă subiectului b) valoarea e
situată în sfera transcendentă a unor obiecte c) rezultă dintr-o interacţiune dintre subiect şi obiect -
realismul naiv -concepţii subiectiviste şi psihologiste -concepţii biologiste şi rasiste

-concepţii autonomiste -concepţia psihanalitică -concepţii relaţionale Clasificarea valorilor Vianu

stabileşte 8 tipuri de valori Valori-scop, finale–teoretice, estetice, morale, religioase Valori-mijloc,
instrumentale–vitale, economice, juridice, politice Pentru fiecare domeniu al culturii, există o valoare
dominantă: adevărul, frumosul, binele, sacrul, sănătatea, utilul, dreptatea, puterea Între aceste
valori există raporturi de coordonare şi influenţare reciprocă, dar ele sun ireductibile unele la altele.
Chiar dacă genetic au fost conexate, valorile au dobândit treptat, în cursul istoriei, autonomie.
Valorile sunt iraţionale în fondul lor (Vianu) şi felul în care se structurează într-o ierarhie diferă de la
o epocă la alta. Conform lui Kant, există 3 mari clase de valori indepdendente: teoretică, morale şi
estetice (adevăr, bine, frumos)

4. Schimbări culturale în secolul XX. Criza valorilor şi a culturii moderne. Schimbări de paradigmă în
gândirea ştiinţifică şifilosofică.

Schimbări culturale în sec XX: – revoluţie în câmpul creaţiei estetice, mişcările avangardiste,
tensiunea dintre tradiţie şi inovaţie. –mutaţii în gândirea ştiinţifică şi filosofică şi în disciplinele socio-
umane-intensificaea dialogului intercultural şi schimbul de valori –apariţia şi extinderea mijloacelor
de comunicare în masă, cultura de masă – renaşterea temei raportului dintre integrare şi identitate,
odată cu resuscitarea sentmentului identitar produs de procesele globalizării –în a doua jumătate a
secolului, trecerea la cultura postmodernă, la civilizaţia postindustrială şi societatea informaţională
(amestecul stilurilor, renunţarea la marile ideologii, dispariţia

frontierei dintre culutra de elită şi cea populară, extinderea culturii de consum şi industriilor
divertismentului) Secolul XX este considerat un secol al rupturilor. Prima ruptură a avut loc la
începutul secolului,odată cu noile teorii ştiinţifice şi cu afirmarea avangardei artistice. A doua
rupturăa avut loc în a doua jumătate a secolului, când au apărut noi structuri culturale, noi
configuraţii simbolice, noi atitudini faţă de universul natural, social şi cultural, ca reacţie faţă de
modernism. Secolul XX se caracterizează prin primatul valorilor instrumentale. În prima parte a
secolului, viziunile critice şi apocaliptice abundă în filosofie, denunţând lipsa de sens a vieţii şi
absurdul existenţei. Teoreticienii condamnă direcţia aleasă de umanitate, aceea
araţionalismuluiinstrumentalşi almaximizării profitulu, deoarece ele ar fi produs nişte maladii
iremediabile: – subordonarea valorilor spirituale celor materiale, inversând raportul firesc dintre
mijloc şi scop –exteriorizarea vieţii şi golirea interiorităţii umane de trăiri şi aspiraţii autentice –
robotizararea şi masificarea omului, anularea personaliţii şi a spiritului critic –secularizarea vieţii,
anularea raportului dintre om şi transcendenţă, pierderea sensului vieţii şi reperelor valorice.
Anularea funcţiei critice a intelectualilor: sec. XX reprezintă cadrul istoric în care rolul tradiţional al
intelectualilor, acela de a fixa o tabelă ideală de valori şi de a menţine tensiunea către un ideal
moral, de a ţine în frâu ”realismul” maselor, se schimbă radical. Din călăuze spirituale, ei devin
”slujitori” ai unor interese, stimulând realismul şi organizând ura şi conflictele seculare, furnizând
filosofii şi teorii care să justifice acte condamnabile ale grupurilor sociale şi laice. – Julien Benda, ’27,
La trahison des clercs Sfârşitul secolului XX va găsi morala şi spiritul religios, ce alcătuiau coloana
vertebrală a culturilor premoderne, ca aspecte private ale existenţei umane. Criza valorilor şi a
culturii moderne Criza valorilor îşi are sursa în tendinţa de autonomizare a valorilor, cu excesele ei
inerente (supremaţia valorilor materiale). Vianuconsideră că omenirea a parcurs în evoluţia ei
istorică trei stadii în raport cu valorile: sincretismul valorilor în perioada premodernă, autonomizarea
valorilor în epoca modernă şi resolidizarea valorilor în postmodernitate. Misiunea actualităţii,
conform lui Vianu, este aceea de a reface unitatea culturii prinatenuarea specializării.

Distincţia cultură individuală-cultură socială, cultură parţială-cultură totală: Vianu distinge între
cultura individuală şi cultura sociale, care pot fi parţiale sau totale. Prin cultură parţială, Vianu
înţelege concentrarea unei societăţi sau individ pe un singur tip de valori, care privilegiază o culutră
profesională. Prin cultură totală, Vianu înţelege cultivarea şi trăirea în plan afectiv a tuturor valorilor
umane, în diversitatea lor contrastantă. (Cultura totală nu trebuie confundată cu aceea generală.
Cultura generală reprezintă un ansamblu de cunoştinţe din diverse domenii care nu sunt în chip
necesar trăite afectiv.) Vianu este optimist cu privile la capacitatea omului de a-şi reechilibra tabloul
cultural. McLuhanşi mutaţiile produse de către mijloacele de comunicare în structura percepţiei şi a
gândirii umane… Schimbări de paradigmă în gândirea ştiinţifică şi filosofică Lumea modernă este
produsul ştiinţei moderne, care la rândul ei este produsul unei revoluţii mentale de o mare
profunzime, ce a modificat cadrele şi fundamentele gândirii noastre. Această revoluţie mentală a
fost favorizată de noile descoperiri geografice, de şocul pe care l-a produs întâlnirea Occidentului cu
alte lumi culturale. Ea a reprezentat o experienţă fondatoare, generând un nou model de raportare a
omului la univers. Ca efecte putem numidezantropomorfizarea cosmosuluişisecularizarea
vieţii,scindarea totală dintre lumea faptelor şi lumea valorilor. Natura devine un uriaş mecanism care
funcţionează pe baza unorlegi obiective. Aceste legi pot fi cunoscute prin raţiune pură, raţiune
decontextualizată, dezistoricizată, raţiunea unui subiect neangajat valoric. Ştiinţa se detaşează de
ansamblul culturii şi se insituie ca o instanţă absolută a adevărului. Principiul obiectivităţii,o
caracteristică esenţială a ştiinţei moderne, ne cere să studiem procesele naturale ca şi când omul nu
ar exista în natură. Astfel, vechea distincţie calitativă dintre om şi natură se transformă într-o relaţie
de opoziţie. Omul nu mai ocupă un loc proeminent pe scara evoluţiei, un sens în dialectica naturii. El
este acum un accident, rezultat al unei selecţii oarbe care procedează la întâmplare. Vechea alianţă
animistă dintre om şi natură este ruptă definitiv, radicalizând sentimentul înstrăinării omului faţă de
natură. Inspirate de noile realităţi sociale, de o societate care începuse să trăiască într-o lume
produsă de ştiinţă şi tehnică, multe viziuni au privit şi cultura ca având o obiectivitate autonomă,
separată de om, ceea ce a produs o nouă ruptură,de această datăîntre om şi cultură.Omul epocii
moderne este un alienat, o victimă a paradoxurilor psihologiei abisale, care nu se mai recunoaşte în
propriile structuri sociale şi produse culturale. De la Renaştere până în sec. XX, modelul de înţelegere
al universului şi al societăţii a fost acela al fizicii. Pentru că acest model nu a putut explica firesc
apariţia vieţii, metafora explicativă a ştiinţei de azi este dată de biologie şi de ştiinţele informaţiei.
Spre deosebire de paradigma raţionalismului clasic a epocii moderne, paradigma postmodernă
atribuie omului concomitent rolul de observator al naturiişi deagent integrat în natură. Observatorul
conştient şi realitatea exterioară fac parte acum în mod simultan dintr-un ”flux nefragmentat”.
Lumea este nonseparabilă, continuă, inspirată din fizica cuantică. Cunoaşterea capătă astfel o nouă
semnificaţie: ea este acum antropocentrică, limitată de specificul observatorului uman (localizare
fizică, context antropologic, social, politic, cultural). Două principii care au revoluţionat concepţia
asupra relaţiei dintre om şi natură în ultimele decenii suntprincipiul antropicşiprincipiul
holografic.Conform principiului antropic, viaţa e la fel de naturală şi de previzibilă în natură ca şi
căderea corpurilor. Universul nostru a evoluat în aşa fel încâtsă permită apariţia vieţii şi a omului în
interiorul ei. Între om şi natură există un acord profund, de ordin ontologic. Principiul holografic
spune că orice fragment poate reconstitui întregul, că orice detaliu poartă informaţia întregului.
Astfel se iveşte o nouă interpretare a raporturilor dintre unitate şi diversitate,dintre specific şi
universal, dintre parte şi întreg. Cele două principii conciliază vechea perspectivă animistă cu noile
rezultate ale ştiinţei, care în urmă cu câteva decenii destrămase vraja legăturilor omului cu natura. 5.
Cultură şi societate. Cultura ca sursă a dezvoltării sociale. Teorii cu privire la civilizaţia
postindustrială.

Culturacasursăadezvoltăriisociale Cultura este o latură indispensabilă a existenţei umane, un sistem

de creaţii ce răspund unor cerinţe existenţialeconcrete.Nuse poate imagina o societate umană lipsită
de un minim”echipamentcultural”pentruînţelegereaşitransformareamediului. Culturaorientează
valoric blocul cultural în funcţie de interesele, tendinţele şi aspiraţiile dominante ale unor epoci sau
grupuri sociale,fiind structurată din interior de către agenţi ideologici prezenţi în acea societate,
Cultura modelează personalitatea umană, prin tezaurizarea şi transmiterea modelelor
comportamentale, a atitudinilor omologate social, a reacţiilor dobândite şi învăţate, înteregul ”corp”
istoric al omului ca fiinţă socială. Culturaesteimplicatăstructuralşifuncţionalîntoateinterstiţiile
uneisocietăţi.Teoreticienii fac astăzi o distincţie clară întrecreştere economică(acumulare
tehnologică, eficienţă etc.) şidezvoltare socială(concept care angajează toate structurile unei
societăţi). Fără o paradigmă culturală adecvată,infrastructură tehnică de împrumut a unei societăţi
nu poate funcţiona adecvat. Determinismul tehnologic este implicat într-unul socialşi cultural global.
De aceea este necesară căutarea unor soluţii proprii de dezvoltare, în acrod cu modelele culturale
locale. O condiţie pentru stimularea schimbării rezidă în disponibilitateaunei culturi la noi experienţe
spirituale, printr-odiferenţieresuficientă în condurile şi formele sale.Densitatea culturalăeste o
condiţie fără de care o societate nu poate produce modernitatea.
Teoriicuprivirelacivilizaţiapostindustrială

Toţi teoreticienii care au analizat fenomenul schimbăriiacelerate din fundamentul civilizaţiei

postindustriale au pus la baza acestuiarevoluţia ştiinţifică şi tehnică. a) John Naisbitt (Megatendinţe,
82) : analizând informaţiile din presa vremii, identifică 10 tendinţe de schimbare dominante în
societatea americană care pornesc de jos în sus şi treptat se vor extinde în toate societăţile. Cea mai
importantă tendinţă pe care o înregistrează Naisbitt în tabloul său este tranziţia de la o societate
industrială la una informaţională, unde cei care produc şi manipulează informaţia devin mai
numeroşi şi mai importanţi decât cei care produc şi manipulează bunuri materiale.

Cunoaştereareprezintă acum cea mai importantă resursă strategică a “bogăţiei” şi a dezvoltării

sociale, iarcomputeruleste instrumentul tehnic şi simbolic al acestei schimbări.
Economia bazată pe informaţie şi noile tehnologii schimbă fundamental relaţiile sociale şi
componentele vieţii umane, însă sub raport cultural, globalizarea economică nu va produce
uniformizareasocietăţilor. Va resuscita interesul pentruidentităţile etnice şi naţionale.

b)AlvinToffler(Al Treilea Val) În carteaAl Treilea Val,Toffler descrie trei tipuri de societăţi apelând la
conceptul de ”val”, proprietatea fiecărui val fiind de a împinge la o parte vechile tipuri de societăţi şi
de culturi. Primul val al civilizaţiei ar fi fost cel de după revoluţia neolitică, ce a produs societaţile
agriculturale, iar cel de-al doilea este repreztat de societatea industrială. Al treilea val, în concepţia
lui Toffler, reprezintă o nouă etapă civilizaţională în istoria omenirii, caracterizată printr-o societate
postindustrială, informaţională, cu o economie bazată pe cunoaştere.

Toffler constată cănatura puteriia fost dintotdeaunao combinaţie între forţă, avere
şicunoaştere.Fenomenul inedit rezidă în faptul căastăzi se schimbă ponderea acestor componente în
configuraţia puterii, însemnătatea lor fiind acum exact inversăfaţă de ordinea lor cronologică de
apariţie şi de afirmare. Computeruleste unealta ce a revoluţionat întreaga viaţă umană, realizând
saltul spreun nou sistem revoluţionar de producţie, spre “economia supra-simbolică”, bazată pe
cunoaştere şi dependentă de procesarea informaţiilor şi comunicaţii. În acest nou sistem de
producţie, rolul proletariatului scade drastic. Asistăm la intrarea în scenă a unei noi catogori
profesionale şi sociale, pe care Toffler o numeşte“cognitariat”, elita ce procesează informaţiile,
desfăşoară activităţi de cunoştere şi manageriale, produce expertiza ştiinţifică şi asigură funcţionarea
imensului aparat mediatic. Tranzienţaeste un termen introdus de Toffler pentru a sublinia
rapiditatea cu care se petrec schimbările din viaţa omului în raport cu mediul înconjurător (lucruri,
locuri, organizaţii, idei) Toffler consideră căpercepţia timpului şi atitudinile omului faţă de timp“sunt
condiţionate de cultură”. Conflictul economic dominant al timpurilor noastre e reprezentat de
coliziune dintre forţele care favorizează noul sistem de creare a bogăţiei şi apărătorii vechiului sistem
al coşului-de

fum(depăşind ca importanţă istorică vechiul conflict dintre capitalism şi comunism sau dintre Statele
Unite, Europa şi Japonia).

6. Globalizare şi cultură. Interferenţe şi hibridări culturale. Integrarea europeană şi problema

identităţilorculturale.

Integrareeuropeanăşiproblemaidentităţilor Identităţile etnice şi naţionale sunt stucturi cu elemente

durabile, de permanenţă istorică, dar aflate în perpetuă devenire.

Deşi e o percepţie răspândită căeuropenismul şi naţionalismular fi incompatibile, experienţa istorică

ne arată că cele douăsunt de fapt complementare. Doar în plan idelologic putem vorbi de un raport
de disjuncţie între europenism şi naţionalism, în plan istoric şi antropologic ele se află într-o relaţie
de conjuncţie. Miza unificării politice şi economice din cadrul proiectului UE este aceea de a rezista
în competiţia dezvoltării declanşată de noile forţe civilizaţionale. De succesul sau eşecul acestui
proiect depind foarte multe proiecte de integrare ale postmodernităţii.

Felul în care culturile naţionale vor fi afectate de acest proces de unificare depinde de modelul de
integrare avut în vedere, cel federalist sau cel naţionalist (al cooperării).

Deşi proiectul UE afirmă în Constituţia sa că unitatea Europei se va baza pe ”valori comune”, în

momentul de faţănuputemvorbideoculturăeuropeană,ci de culturi ale Europei.j Globalizare şi cultură
Problema intergării europene se intersectează cu problema globalizării. (Integrarea se refere la
relaţiile dintre societăţi aflate în acelaşi mediu continental sau regional, globalizarea se referă la
interacţiunile multiple dintre societăţi şi economii aparţinând unor zone de civilizaţie diferite.)

Globalizarea nu şterge diferenţele şi identităţile culturale, ci le impune să se redefinească. Noul

mediu policentric obligă culturile să se deschidă schimbului de valori, indiferent de gradul de
dezvoltare al societăţii în care se manifestă.

Unul dintre paradoxurile modernităţii constă în faptul că globalizând lumea, sub semnul civilizaţiei
occidentale, s-au dezlănţuit cele mai puternice forţe identitare din spaţiile nonoccidentale.

Samuel P. Huntington vede înrenaşterea interesului pentru identităţile culturale şi civilizaţionaleca

pe un factor constitutiv al epocii, alături de globalizareaeconomiilor.

Huntington consideră că globalizarea nu a produs o civilizaţie universală, concept în care nu crede şi

pe care îl consideră un instrument ideologic utilizat de lumea occidentală în confruntările cu lumea
non-occidentală, ci o arenă a luptei dintre civilzaţii.Unadintre tezele cărţii Ciocnirea civilizaţiilor a lui
Huntington spune că modernizarea este diferită de occidentalizare şi nu produce o civilizaţie
universală şi nici occidentalizaea societăţilor nonoccidentale. Deşi în primă fază civilizaţiile non-
occidentale doareau să se moderninzeze prinoccidentalizare, astăzi ele caută să-şi indigenizeze
procesul de modernizare. Această realitate se datorează faptului că prima generaţie de intelectuali,
care au pus bazele universităţilor non-occidentale, sau format în universităţi occidentale şi au vrut să
occidetalizeze şi mediul societăţilor lor. A doua generaţie însă s-a format în universităţile autohtone.
Dorind să preia puterea, intelectualii non-occidentali din a doua generaţie au căutat să se legitimeze
ca exponenţi ai intereselor naţionale, asumându-şi cultura şi valorile locale. Pe de altă parte,
procesul de dez-occidentalizare a modernizării din lumea non-occidentală poate fi explicat şi prin
creştereaputerii hard, putere militară şi economică. Sporirea acestei forţe a conferit mai multă
încredere în propria cultură (puterea soft), pe care o opun acum lumii occidentale. În lumea
globalizării crescânde, unde oamenii, culturile şi civilizaţiile interacţionează tot mai mult, există o
accelerare a conştiinţei civilizaţionale, societale şi etnice, datorată unei nevoi apăsătoare de
comunitate, a unei presiuni psihologice de definire a propriei identităţi prin alteritate.

7. Cultură şi comunicare. Abordări semiotice şi comunicaţionale ale culturii. Cultura ca ansamblu de

limbaje simbolice. Teoria lui Marshall McLuhan privind tipurile istorice de culturi din perpectiva
mijloacelor decomuncare.

Cultura şi comunicarea reprezintă două feţe ale limbajului simbolic. Raportul dintre ele poate fi
comparat cu imaginea celor două componente elicoidale şi complementare ale codului genetic.

Ambele intervin în raporturile dintre individ şi societate într-un mod inconştient pentru utilizatori,
ambele au o funcţie majoră de integrare socială şi de transmitere a experienţei cognitive şi practice.
Ele nu sunt identintice, dar nici separate.

Universul culturii este un univers al semnelor prin care omul traduce non-textul naturii în limbaje
umane. Această natură secundă, umanizată, este creată prin intermediul funcţiei simbolice (folosirea
unui obiect fizic pentru a ne referi la un alt obiect situat într-un alt plan al realităţii) şi ne mijloceşte
raporturile cu realitatea.
Comunicarea nu trebuie redusă la formele ei lingvistice, precum nu trebuie nici privită ca o formă
prin care un ”conţinut” cultural preexistent este vehiculat. Conţinuturile comunicării lingvistice nu
preexistă într-o altă formă (nonlingvistiă), ele se codifică în limbă, care face corp comun cu gândirea,
şi se actualizează în actul de comunicare.

Abordărisemioticeşicomunicaţionalealeculturii. A) Abordări semiotice

Din perspectivă semiotică, cultura este un sistem de semne, de practici semnificante, prin care omul
își codifică experiența și o comunică (sincronic și diacronic). Cultura ne apare astfel ca un ansamblu
de limbaje, simboluriși semnificații care sunt integrateîntr-unprocesdecomunicare. Lotman: Cultura
este organismul de organizare și de codificare a informației, făcând posibilă traducerea informației
dintr-un cod în altul; e un ansamblu de sisteme semiotice prin care are loc traducerea nonsensului în
sens şi includerea informaţiei într-un sistem.

Saussure: limba e o paradigmă a oricărui sistem de semne (limbaj), iar lingvistica este o paradigmă
pentru oriceabordare semiotică. Viața culturașă a oamenilor constă în mare măsură în învățarea,
utilizarea și interpretarea semnelor.

Levi Strauss: sub raport antropologic, defineşte cultura ca o sumă de reguli şi norme, deci de coduri
şi restricţii aplicate vieţii umane. General umanul aparţine naurii şi se caracterizează printr-un
automatism spontan, relativul şi particularul este dat de cultură.

Eco: cel mai sistematic semiotician, vede cultura ca fiind simultan proces de semnificareşiunul de
comunicare. Preexistenţa codului comun (sistemul de semnificare) este o condiţie pentru
transmiterea şi interpretarea mesajului de către destinatar (proces de comunicare). Abia când are
loc interprtarea de către destinatar avem de-a face cu un autentic proces de comunicare. Concluzie:
cultura este un ansamblu de coduri ce pun în relaţii variate semne sensibilie şi perceptibile cu un
evantai de semnificaţi abstracte şi ideale.

Concepte: semn, cod, mesaj, kibaj, semnificaţie. (196)

Teoria lui Marshall McLuhan privind tipurile istorice de culturi din perpectiva mijloacelor de
comuncare. Marshall McLuhan consideră că perioadele istoriei umane trebuie delimitate în funcţie
de mijlocul de comunicare predominant, deoarece acestea determină moduri specifice de gândire şi
structurare a cunoaşterii şi societăţilor umane. Astfel, el identifică trei ERE CULTURALE:

1. era culturii orale, a ”spaţiului acustic”, specifică societăţile tradiţonale nealfabetizate. Ea este
caracterizată de o comunicare predominant orală, cu o cultură sincretică.

2. era culturii scrisului, specifică societăţilor industrializate, marcate de apariţa tiparului. Specific
acestei culturi este autonomizarea valorilor, gândirea discursivă şi afirmarea individualismului în plan
social. Tehnologia mecanică aduce cu sine fragmentarea şi centralizarea.

3. era culturii electronice contemporane este era comunicării audiovizuale. Resolidarizarea valorilor,
a spaţiilor sociale şi formarea ”satului global” sunt trăsături definitorii ale acestei ere. Tehnologia
electronică are efecte integratoare şi descentralizante.

Fiecărei epoci îi este caracteristc un mijloc de comunicare specific (oral, scris, audiovizual), asociat cu
o tehnologie, care produce anumite efecte în cadrul organizării sociale.
Mijloacele de comunicare privilegiază un anumit simţ.

8. Influenţa mijloacelor de comunicare asupra universului cultural. Cultura de masă: caracteristici şi

teorii critice. Teorii cu privire la cultura media.

Pentru a investiga noua realitate culturală produsă de mijloacele culturale în masă, teoreticienii au
codificat-o prin diverse concepte:cultură de masă, industrii culturale, cultură de consum,
culturămozaicatăşiculturămedia. Culturademasă Definiţieeste cultura societăţilor de masă,
industrializate şi urbanizate, din epoca modernă. Spre deosebire de societatea tradiţională, modul
de viaţă al acestor societăţi este caraterizat de o segmentare riguroasă între timpul liber şi timpul de
lucru, astfel încât apare o nouă nevoie socială de produse, servicii şi activităţi culturale cu care să se
umple acest timp liber. Culutra de masă a apărut pentru a răspunde acestor nevoi. Cultura de masă
este diferită de cultura populară tradiţională şi de cultura modernă specializată.

Carateristici: Caracteristici:

1. destinată unui public vast, eterogen, nespecializat

2. absoarbe operele şi mesajele culturii moderne şi culturii populare, tinzând să le înlocuiască

3. depenentă de sistemul mediatic

4. conţinutaccesibil şi atractiv

5. subordonată logicii economice a cererii şi ofertei

6. vandabilă

Industriileculturale TeoriacriticăașcoliidelaFrankfurt Şcoala de la Frankufrt a definit cultura de masă

dintr-o perspectivă elitistă, opunând-o culturii specilizate şi evaluând-o negativ dpdv axiologic.

În lucrareaDialectica luminilor(1947), Th. Adorno şi M. Horkheimer au propus termenul

deindustriiculturaleîn loc de cultură de masă, pentru a sublinia că aceasta este o cultură
creatăpentrumase şi nudecătreacestea. Cultura de masă transmite mesaje culturale cu scop de
manipulare a maselor.

H. Marcuse dezvoltă tezele lui Adorno, susţinând că societăţile contemporane au reuşit să

înfăptuiască ocontrarevoluţie preventivăprin cultura de masă, o cultură de consum care are
capacitatea de a administra dorinţele şi ofertele culturale, de a stimula nevoi artificiale şi de controla
imaginarul colectiv, producând un consumator pasiv, lipsit de spirit critic şi integrat sistemului, cu
care este împăcat. Mass-media favorizează o circulaţie intensă atât a valorilior cât şi a nonvalorilor.
Ea crează un ocean de comunicare în care individul, scufundat, este agresat de producţia abundentă
de imagni şi informaţii, trăind o perpetuă stare negativă de suprasolicitare. Noua formă de dresaj
uman impusă de mass-media poate fi stopată doar prin apariţia unei contraculturi puternice.

EdgarMorin:culturademasășicolonizareasufletului Morin abordează cultura de masă dintr-o

perspecitvă elitistă; de fapt, el o consideră o falsă cultură, care, prin consum şi
distracţie,extindealienareaumanădobândităprinmuncă. E. Morin defineşte cultura de masă ca un
ansamblu de mituri, simboluri, limbaje, imagini şi norme ce privesc viaţa reală şi cea imaginară,
conţinuturi ce sunt transmise prin sistemul mediatic.Cultura de masă este o mitologie a fericirii şi
intelectualii sunt co-producătorii ei. (spre deosebire de vremurile trecute, când erau creatori
culturali). Cultura de masă, cosmopolită prin vocaţie, e prima cultură universală din istoria
omenirii.Ea manipulează dorinţele şi aşteptările culturale, paralizând spiritul critic şi interesul pentru
valoarea mesajelor. Cultura de masă are trei caracteristici: 1. este produsă pe cale industrială 2. este
difuzată prin mass-media 3.se adresează unui conglomerat de indivizi diferiţi care alcătuiesc ”masa”.

Cultura de masădezintegreazăvechile culturişimodelele constituite deacestea, le asimilează şi le

pătrunde.

Formele culturii de masă îmbină dimensiunile informativă şi educativă cu cea de divertisement.

Devenite dominante în societăţile dezvoltate, formele culturii de masă reprezintă modele culturale
pentru societăţile perifericedpdv social şi economic, care le copiază mimetic. Prin mesajele şi
reprezentările pe care le vehiculează, formele culturii de masă spirijină tendinţele
occidentalecătrecolonizarea”noiiAfrici”,interioritatea spirituală umană.

AbrahamMoles:culturaclasicășiculturamozaicată Cultura mozaicatăeste un termen introdus de

teoreticieni petru a defini noua constelaţie a valorilor culturale în contextul comunicării generalizate
de azi, dată de extinderea noilor mijloace de comunicare. Ea ar fi caracterizată de abseţa legăturilor
stabile dintre elementele culturii, lipsa de ierarhie a valorilor individuale, lipsa de coerenţă şi de stil.
Cultura mozaicată este una orizontală, lipsită de un tipar organizator. Indivizii culturii mozaicate sunt
caracteriziaţi de un superficialism enciclopedic; el nu e capabil să stăpânească critic avalanşa de
informaţie din mediul cotidian. Teoriicuprivirelaculturamedia. Cultura mediaeste o nouă ipostază a
culturii de masă, edificată pe suportul societăţii postindustriale, informaţionale, cu o economie
bazată pe cunoaştere. În acest tip de societate, ”masa” nu mai e reprezentată de proletariatul
angajat în sfera activităţilor industriale, ci declasademijloc.

McLuhan:mediulestemesajul Teza centrală a lui McLuhan este aceea că mijloacele de comunicare

predominante într-o societate determină structura universului cultural şi modurile de gândire şi de
viaţă ale acelei societăţi. Drept urmare, evoluţia mijloacelor de comunicare ar fi condiţionat istoria
culturii. Prin mijloace de comunicare, McLuhan înţelege orice tehnologie care crează extensii ale
corpuluişisimţuriloromeneşti,de la haine la computer. Spre deosebire de concepţia logocentrică
raţionalistă, abordarea comunicaţională a lui Mcluhan considerăformele de comunicaremai
importante decâtconţinutul comunicăriiîn modelarea societăţilor. McLuhan nu subapreciază rolul
conţinutului mesajelor, dar atrage atenţia asupra efectelor secundarepe care le produc mijloacele de
comunicare în urma utilizării îndelungate, efecte ce trec deseori nesesizate. Astfel, în vreme ce
conţinuturile pot produce efecte imediate, schimbând reprezentări, atitudini, şi chiar
comportamente cu privire la un aspect social sau altul, mijloacele de comunicare, prin utilizare
îndelungată, produc efecte secundare de lungă durată(modelărea mecanismelor mentale, a
viziunilor asupra lumii şi a percepţiilor asupra spaţiului şi timpului). Aceste efectestructuralesunt
insesizabile şi se produc de-a lungul secolelor şi generaţiilor. McLuhan explică această influenţă a
mijloacelor de comunicare printr-o serie depresupoziţii de naturăpsihologică. El consideră că omul se
află în condiţia sa ideală atunci când toate simţurile îi sunt active şi armonizate. Istoric însă, condiţia
reală a omului este aceea în care un singur dispozitiv senzorial

(auz, văz) este favorizat în detrimentul celorlalte, prin utilizarea cu predilecţie a unui anumit mijloc
de comunicare (oral, scris, electronic).
culturamediaşisatulglobal McL consideră că asistăm la o retribalizare a lumii, la apariţia unui sat
global unde toată lumea este potenţial în legătură cu toată lumea prin noile mijloace de comunicare.

Aceasta presupune otransformare culturală totală, o trecere de la cultura atomizată, individualistă,

fragmentată şi specializată din era scrisului şi a maşinismului, la era mijloacelor electronice, care
unifică şi integrează valorile şi atitudinile într-o reţea de legături reciproce între indivizi, dezvoltând
oconştiinţăsinestezicăintegrală. cultura contemporană se bazează pe imaginea audiovizuală şi pe
interferenţa dinamică a tuturor mijloacelor de comunicare, care se conţin unele pe altele.

Teoriile mai recente privind impactul sistemului mediatic asupra culturii sunt mai puţin critice şi mai
comprehensive faţă de lumea şi cultura media.

Noile sisteme mass-media, în care internetul joacă un rol fundamental, sunt asociate cu diversitatea,
specificitatea, renaştere identităţilor etnice şi naţionale, cu pieţe eterogene.

Alvin Tofflerconsideră că ne aflăm la antipodul tendinţelor ce au dominat civilizaţia celui de Al Doilea

Val. Al Treilea Val este era ”powershift-ului”: o lume mozaicată, non-piramidală, descentralizată, cu o
economie de reţea, cu un nou capital bazat pe cunoaştere, o lume a războiului informaţional total.

Deşi mass-media au globalizat lumea, ele nu au putut extinde aceleaşi produse la scara întregii lumi
din cauza diferenţelor dintre pieţele naţionale şi caracteristicilor distincte ale regiunilor, aflate în
stadii distincte de dezvoltare.

Spre deosebire de McLuhan, care vedea lumea comunicării generalizate ca un singur sat global,
Toffler consideră efectul globalizării ar mai degrabă acela de a forma ”o multitudine de sate globale,
absolut diferite, toate cablate la acelaşi sistem de informare, dar toate străduindu-se să-şi menţină
sau să-şi accentueze individalitatea etnică, naţională, sau politică”.

Noua infrastructură electronică a economiilor suprasimblice este caracterizată

de:interactivitate,mobilitate,convertabilitate,ubicuitate,şiglobalizare.
Abordăriprivindindustriileculturale,culturadeconsumşiproblemakitsch-ului. Cultura de consumeste
alcătuită din produsele subculturale asociate timpului liber, destinate divertismentului şi satisfacţiei
imediate, integrate într-un sistem comercial atotcuprinzător.

Consumatorul acestui tip de cultură se recrutează din diverse zone sociale şi profesionale, având
centrul de greutate în sfera omului-mediu, cu educaţie precară, cu gusturi necizelate şi lispit de spirit
critic. Exilat în trăiri fictive şi artificiale pe care i le procură cultura de consum, consumatorul refuză
experienţele şi datele care i-ar putea contrazice imaginea standard deja formată, devenind astfel o
victimă facilă a strategiilor de manipulare.

Kitsch-ul este un concept internaţional convenţional folosit pentru a desemna o specie de produse
estetice inferioare, pseudoartistice, opere-surogat.

Se caracterizată prin:

– subordonarea şi deturnarea funcţiei estetice faţă de alte exigenţe, de obicei comerciale, de

divertisment, etc

–prevalenţa stimulilor elementari, biologici şi etico-afectivi

–accesibilitatea directă a mesajului

–sunt făcutesăplacă(au o pronunţată funcţie hedonică) – supralicitarea funcţiei de delectare şi de

divertisment (cultivă atitudini provocatoare, solicitând zonele inferioare ale sensibilităţii)

–confimă sistemul de aşteptări şi idealuri ale receptorului

– funcţie compensatorie – izolează individul într-un spaţiu imaginar terapeutic, care în conferă
sentimentul siguranţei şi-l protejează de complexitatea realului.

–au unefect nociv asupra publicului, standardizând reacţiile şi anulând personalitatea.

Produsele kitsch s-au răspândit cu o mare virulenţă în ultima sută de ani, favorizate fiind de anumite
condiţii sociale şi culturale precum ascensiunea clasei de mijloc, subordonarea creaţiei faţă de
consum în economia de piaţă, comercializarea artei, mediul filistin, ideea de carierism
social,marileambiţiiculturaledictatedesnobism). Astăzi, kitsch-ul atinge o mare suprafaţă a culturii şi
a existenţei cotidiene. Expansiunea acestui univers cultural a fost asigurat de mijloacele de
comunicare în masă şi de finalitatea ideologică a societăţii de consum.

Kitsch-ul este semnul sigur al unei subiectivităţi inautentice, care se raportează fals la sine şi la lume.

9. Arta ca formă de comunicare. Imagine şi comunicare artistică. Particularităţi ale limbajului artistic.
Procesul de receptare artistică. Raportul dintre valoare şi accesibilitate, dintre artă şi public.
Conceptul de operă deschisă şi orizont deaşteptare.

Cercetările antropologice au descoperit că arta este prezentă ca activitate esenţială în toate culturile
cunoscute şi în toate epocile istorice. Din aceasta se poate deduce că ea e o manifestare organică a
condiţiei umane.

Arta este nucleul culturii, cea mai înaltă formă de creaţie umană, plăsmuitoare de sensuri şi de lumi.
E activitatea umană cea mai îndepărtată de scopuri practice.

Nu poate fi definită logic şi normativ deoarece este o activitatea creatoare care depăşeşte mereu
orice definiţie închisă.

Rostul ei este de a codifica sensul lumii în limbaje simbolice pentru a-l comunica.

Artacaformădecomunicare. Experienţa artistică a sec XX, dominată de căutarea febrilă a unor noi
mijloace de expresie, de complicarea structurilor formale, de sporirea capacităţii de semnificare a
limbajului artistic, prin punerea sa în configuraţii inedite, a îndepărtat arta de limbajul clasic,
producând o ruptură în planul expresiei, ceea ce a determinat ulterior o ruptură între artă şi public.
A apărut astfel problema accesibiltăţii artei, ce este de fapt o problemă a înţelegerii limbajului
specific artei.

Astăzi, arta este abordată ca o formă de comunicare, ca un sistem de semne, un limbaj care codifică
un conţinut infomaţional specific, un fascicul de semnificaţii, pe care le comunică.

Comunicarea artstică are particularităţi ce o disting de comunicarea comună şi de cea ştiinţifică,

uneori chiar radical.
Analiza semiotică a operelor de artă ne poate dezvălui cum se schimbă raportul dintre operă şi
receptor, pentrua analiza problema accesibiltităţii şi a interpretării artei.

Imagineşicomunicareartistică.

Perspectiva semiotică şi comunicaţională asupra artei a făcut ca tradiţionalul concept de comunicare

artistică săbeneficieze de interpretări şi abordări mai profunde şi mai aplicate.

Imaginea artistică este un semn complex, care uneşte organic expresia şi semnificaţia, un semn
capabil să trezească un lanţ de trăir şi reprezentări mentale în conştiinţa receptorului prin forma
expresivă şi alcătuirea originală.

Imaginea artistică este ”concretul semnificativ”. Condiţia dintotdeauna a artei este de a contopi
maximala semnificaţie cu maximala concreteţe.

Particularităţialelimbajuluiartistic. 1. preponderentexpresiv şi conotativ

2. preponderent reflexiv şi autoreflexiv

3. preponderent subiectiv şi afectiv

4. expresie unică, semnificaţii multiple

5. semnificaţiile depind de expresie (mijlocul de comunicare e mesajul)

6. ambiguu, polisemantic

7. semnificaţiiledepind de context (istoric, cultural)

8. imprevizibil, tinde spre originalitate

9. conferă un caracter deschis operelor, ele suportă multiple lecturi, în funcţie de orizontul de
aşteptare şi patrimoniul cultural al receptorului

Procesuldereceptareartistică. – este un proces activ, unde receptorul participă creator. cuprinde mai
multe faze: 1. percepţia estetică (percepţia psihofizică a obiectului artistic) 2. emoţia estetică
(trăirea) 3. înţelegerea şi interpretarea 4. judecata de gust şi de valoare

–receptorul are statut privilegiat, care reproduce, în sens invers, structura activităţii creatoare

– în decursul procesului de receptare artistică o anumită cantitate de informaţie estetică se pierde,

în vreme ce alta se adaugă, a.î. intenţia autorului nu coincide întotdeauna cu semnificaţia obiectivă şi
contextuală a mesajului receptat

Raportuldintevaloareşiaccesibilitate;raportuldintreartaşipublic. Paradoxul axiologic al artei este acela

că originalitatea şi accesibilitatea se află într’un raport de proporţionalitate inversă.

3 situaţii pot interveni în procesul de receptare:

1. operele au originalitate maximă şi redudanţă 0, codurile operei sunt complet diferite de codurile
receptorului, mesajul este ininteligibil
2. operele cu echilibru între orignialitate şi redundanţă, unde codurile receptorului se întrepătrund
cu cele ale operei, mesajul este inteligibil iar opera are valoare

3. operele sunt lipsite de originalitate şi au redundanţă maximă, informaţia estetică nouă e egală cu
zero, mesajul este inteligibil dar banal.

Concepteledeoperădeschisăşiorizontdeaşteptare. Opera deschisă, concept întâlnit la Umberto Eco,

se referă la proprietatea fundamentală a oricărei structuri cu funcţie estetică de a fi deschisă
semantic. Ea reclamă un consum estetic deschis, având o rezervă nedefinită de înţelesuri. Eco
identitifică2 grade deschidere: primul grad de deschidere, specific oricărei operecu funcţie estetică,
inclusiv artei clasice, unde artistul nu caută să construiască şi să comunice un mesaj ambiguu şi al
doilea grad, specific operelor avangardiste şi postavangardiste, cu un grad mare de ambiguitate
deliberată, care caută să angajeze total receptorul să colaboreze cu opera. Lectura operei depinde
deorizontul de aşteptareal receptorului, de patrimoniul său cultural şi de întreaga sa experienţă
estetică. Opera este un cadru semiotic în care receptorul îşi proiectează întreaga sa experienţă
estetică.

Nicio judecată de valoare asupra unei opere nu e definitivă, ea depinde de contextul cultural şi
istoric în care se produce aprecierea.

Libertatea de interpretare a operei este limitată, totuşi. Operele au nuclee teematice, care
organizează semnificaţiile în jurul lor.

Capacitatea unei opere de a provoca trăiri estetice şi peste veacuri, comunicând ceva esenţial despre
condiţia umană, ridică creaţiile artistice la rang de capodoperă.

10. Cultura postmodernă. Caracteristici, perspective, teorii. Schimbări de paradigmă în domeniul

artei, în gândirea ştiinţifică şi filosofică. Sensuri ale noţiunilor de modernitate, postmodernitate şi
culturăpostmodernă.

Caracteristicileculturiipostomoderne: 1. relativismul valorilor: mentalitatea relativistă a fost

stimulată de comunicarea interculturală şi schimbul implicit de valori dintre acestea, o dată cu
extinderea mijloacelor de comunicare

2. perspectivismul

3. intertextualitatea şi autoreflexivitatea

4. indeterminarea

5. amestecul haotic al stilurilor

6. noua alianţă dintre artă şi tehnică

7. ştergerea graniţei dintre cultura specilizată a elitelor şi cultura de consum

8. coborârea artei în cotidian

9. exhibarea procedeelor expresive

10. decanonizarea

11. omniprezenţa comunicării mediatizate

12. denunţarea adevărului obiectiv ca un mit al modernităţii

13. rescriereanostalgică sau ironică a istoriei

14. constituirea realităţii prin proiecţii subiective

Sensurialenoţiunilordemodernitate,postmodernitateşiculturăpostmodernă. Modernitatease referă

la o realitate socio-economică încadrată istoric de la Renaştere până la Al Doilea Război Mondial.
Caracteristice acestei perioade sunt ascensiunea capitalismului, industrializarea, secularizarea,
raţionalizarea şi naşterea statului-naţiune. Ea reprezintă o epocă o paradoxurilor deoarece, 1) deşi s-
a născut din tendinţa de a generaliza un model standard de civilizaţie şi de a impune evoluţiei
istorice un sens unic, a produs cele mai puternice entităţi diferenţiale –NAŢIUNILE, mai întâi în
occident, apoi în toată lumea, 2) clădită pe un proiect ambiţios de de raţionalitate, a dezlănţuit cele
mai violente şi iraţionale conflictedin istoria umană, 3) deşi a dominat, pe rând, colonial şi militar,
apoi economic, cultural şi informaţional lumea non-occidentală, civlizaţia occidentală a dezlănţuit
cele mai puternice tendinţe şi forţe identitare în aceste zone. Postmodernitateaeste asocitată cu o
structură de ordin social-economic, cuo nouă formă de civilizaţie,post-industrială, post-masificată, cu
o nouă paradigmă ştiinţifică, diferită radical de cea clasică şi cu o economiebazată pe cunoaştere.

Cultură postmodernăeste un termen impus de teoreticieni pentru a exprima o noua realitate

culturalăcontemporană, rezultată dintr-o schimbare generală de paradigmă. În anumite privinţe,
cultura postmodernă răstoarnă concepţiile vechii culturi clasice, în vreme ce în altele extinde şi
dezvoltă stiluri şi manifestări mai degrabă periferice sau recesive.

Teoriicuprivirelaculturapostomodernă. MateiCălinescu:postmodernismulcaoaltăfaţăamodernităţii
Cultura specifică modernităţiioccidentaleeste una a discontinuităţii, a creaţiei prin ruptură şi criză,
născută dintr-un sentiment al timpului liniar şi ireversibil. Acest tipar cultura occidental a confiscat
sensurile modernităţii, impunându-se hegemonic în întreg câmpul spiritual şi marginalizând
alternativele de creaţie şi abordare a lumii.

Odată ce se paradigma raţionalismului clasic îşi pierde actualitatea, ideea de modernizare însăşi
capătă noi valenţe.

Astfel, postmodernismul ar fi de fapt conştiinţa critică târzie a crizei intelectuale şi culturale a

modernităţii, o căutare a porţilor de ieşire spre noua lume a diversităţii,pe care tocmai ea a născut-o
în perioada când avea convingerea că o uniformizează.

Lyotard:dispariţiamarilornaraţiuniunificatoare Lyotard consideră că elementul caracteristic al culturii

postmoderne este lipsa de credibilitate a marilor basme ideologice, a concepţiilor unversaliste.

Aceste mari basme ideologice au postulat o viziune finalistă asupra istoriei universale şi au văzut în
raţionalitate un instrument al armonizării sociale.

Odată cu apusul discursului de emancipare şi al celui speculativ ca surse ale legitimării, cunoaşterea
începe să-şi caute alte surse de legitimare.
Legitimând autonomia disciplinelor ştiinţifice, modernitatea a creat un hiatus între discursul
desciptiv şi cel prescriptiv, între dimensiunea teoretică a raţionalităţii şi cea practică.

Deoarece îi lipseau valenţele necesare reglementării jocului practic, discursul ştiinţific ajunge, în cele
din urmă, să se delegitimeze pe sine, punându-se pe picior de egalitate cu celelalte ”jocuri de
limbaj”.

În postmodernitate, tipurile de jocuri de limbaj şi de discurs se multiplică exponenţial, creând o

pulverizare în câmpul cunoaşterii. Astăzi, nimeni nu mai vorbeşte toate aceste ”limbi”, iar filosofia şi-
a pierdut funcţia de disciplină integratoare, rezumându-se la studiul logicilor sau al istoriei ideilor.

De unde în secolul XX, cunoaşterea era dependentă de putere pentru finanţare şi era legitimată de
către aceasta în funcţie de măsura în care servea obiectivelor sale, sporindu-i performanţa practică,
astăzi cunoaştereaesteputerea, în măsura în care performantă economic şi are ca rezultat aplicaţii
tehnice care să optimizeze ”sistemul”. Conform lui Lyotard, asistăm la mercantilizare
cunoaşterii,unde disciplinele care nu servesc scopului de eficientizare a sistemului tehnic şi de
performanţă economică sunt marginalizate sau abandonate. Speranţa lui Lyotard este ca printr-o
combinaţie neaşteptată şi inedită de informaţie să se producă la unmoment salturi de imaginaţie şi
noi structuri cognitive şi culturale care să ducă la o nouă legitimare, una postmodernă, născută din
interacţiunea comunicativă a oamenilor.

Vattimo,gândireaslabăşidispariţiasensuluiunicalistoriei Vattimo consideră că gândirea modernă este

una tare, care glorifică certitudinea logică şi adevărurile atemporale, se pretinde universală şi este
agresivă şi intolerantă. Pentru acest tip de gândire, integrarea post-naţională este noua religie
universalist, în faţa căreia orice formă de revendicare a identităţii naţionale este o percepută ca o
erezie. Spre deosebire de această gândire, gândirea postmodernă este una slabă, care îşi acceptă
slăbiciunea metodologică faţă de obiect şi este prietenă cu ideea de relativizare. Abandonândmitul
istoriei uniliniare,viziunea ei nu are niciodată un singur vector de înaintare, ci păstrează, la orice
moment al desfăşurării sale, o tensiune fecundă între unitate şi diversitate, între identitate şi
diferenţă.

11. Comunicarea interculturală în lumea contemporană. Contexte istorice şi abordări teoretice.

Teorii privind diferenţele culturale şi „conflictul civilizaţiilor”. Diversitatea culturilor şi dialogul
intercultural ca probleme aleactualităţii.

Comunicareainterculturalainlumeacontemporană.Contexteistoriceşiabordăriteoretice. Unitatea
umanului nu presupune uniformitatea şi omogenitatea formelor sale concrete de existenţă, ci este
compatibilă cu (şi se exprimă chiar prin) diversitatea acestora din urmă.

Există o macroistorie a umanităţii în măsura în care există o istorie “locală” şi specifică a

comunităţilor umane determinate; există cultura ca semn al umanului în măsura în care există culturi
specifice prin care se realizează efectiv această dimensiune universală a omului.

Suportul existenţial real pe care se edifică diversităţile culturale îl reprezintă aşadar istoriaparticulară
a subiectului creator: comunitatea etnică organizată în cadre sociale şi politice, în moduri de viaţă
distincte.
CLS – “istoricitatea” e o caracteristică a oricărei culturi reale, însă timpul istoric dobândeşte
semnificaţii diferite în funcţie de natura proceselor evolutive interne ale unor societăţi şi de poziţia
lor faţă de centrul generator al unor civilizaţii.

dacă o cultură ne pare lipsită de istorie, ”stagnantă”, este pentru că ne raportăm la ea dintr-o
perspectivă etnocentristă.

Teoriiprivinddiferenţeleculturaleşi„conflictulcivilizaţiilor”. Samuel P. Huntington: în lumea

contemporană “cultura contează” tot mai mult, că factorii de natură culturală modelează atât
tendinţele de integrare, cât şi pe cele de dezintegrare. Însă, pentru el,elementele culturale
reprezintă nucleul identitar al unor entităţi istorice vaste, civilizaţiile, care astăzi au ajuns adesea în
poziţii de adversitate şi conflict. Huntington acordăfactoruluireligiosun rol primordial în declanşarea
acestor conflicte. Autorul îşi ilustrează teza arătând cum islamul, sub forma sa integristă, atacă
frontal civilizaţia occidentală. Dar autorul nu coboară cu analiza în stratul de adâncime al acestor
tensiuni dintre tipurile de civilizaţie, mulţumindu-se să afirme că religia, sistemele de reprezentări şi
de valori, mentalităţile, instituţiile şi practicile de ordin simbolic le-ar aduce în stare de
conflict.societăţileîntârziate, zguduite de unfrisonidentitar,aflate permanent în situaţii critice şi
confruntate cu un viitor incert datorat proceselor de modernizare globale, sunt înclinate mai
degrabă să-şi reproblematizeze originile şi istoria decât să se angajeze prospectiv în acţiuni de
modernizare socială. tocmai globalizarea a modernizat şi a consolidat civilizaţiile nonoccidentale,
care astăzi se află în curs de “indigenizare” şi dispun de forţa necesară pentru a înfrunta dominaţia
de secole a civilizaţiei occidentale. raporturile geopolitice ar fi acum determinate de raporturile
dintre civilizaţii,

diminuarea ponderii globale pe care a avut-o până acum civilizaţia occidentală şi afirmarea ofensivă
a civilizaţiilor nonoccidentale

“Defectul axiomatic” al teoriei lui Huntington, spune Maliţa, constă în “confuzia dintre cultură şi
civilizaţie”, de unde decurg alte concluzii eronate: teza privind pluralismul civilizaţiilor (Huntington
consideră că epoca actuală este una “multicivilizaţională”), conflictul civilizaţiilor (în locul conflictelor
cultural-identitare) şi neglijarea proceselor de integrare regionale.
Diversitateaculturilorşidialogulinterculturalcaproblemealeactualităţii.