08.01.

2019
Curs XI
Paronimele
Printre problemele de semantică și vocabular, paronimia ocupă un loc foarte special,
dar aceasta nu a fost studiată pe măsura importanței pe care o prezintă. Consecința neglijării
sau a subaprecierii paronimiei este sporirea numărului de greșeli care se fac în domeniul
vocabularului și care se generalizează ori tind să se răspândească sub forma unei confuzii de
ordin lexical.
După cum arată însuși numele lor de origine grecească (para= lângă, aproape de +
onoma= nume), paronimele sunt cvasiomonime, așadar cuvinte foarte asemănătoare sau
aproape identice din punct de vedere formal, dar deosebite într-o măsură mai mare sau mai
mică în ceea ce privește semnificația. În această situație, se găsesc cuvinte precum: albastru/
alabastru, enerva/ inerva, releva/ revela. Fiind vorba de cuvinte cvasiomonime sau aproape
omonime, e clar că paronimele nu pot să difere între ele decât prin fonem (ca în cazul lui
evalua/ evolua, calitate/ caritate), sau prin două foneme când ne aflăm în fața unor cuvinte
care au un corp fonetic mai lung (inveterat/ învederat).
Pe lângă paronimele care diferă numai prin sufixe și care sunt foarte numeroase
(familial/ familiar, numeral/ numerar), există altele diferențiate exclusiv prin prefixe (proscrie/
prescrie, proveni/ preveni, pronume/ prenume, emigra/ imigra).
În mod excepțional, există și paronime care diferă atât prin rădăcină, cât și prin sufixul
adăugat acesteia: orar = oră+ ar și oral= os-oris.
Se poate observa că paronimele pot avea aceeași origine, mai apropiată sau mai
îndepărtată, ele formând dublete sau chiar triplete etimologice, sau pot avea origini complet
diferite, atât din punct de vedere etimologic imediat, cât și îndepărtat: atlas/ atlaz,
complement/ compliment, geantă (turcesc)/ jantă (franțuzesc). Din prima categorie pot fi
menționate: lacună/ lagună, scală/ scară/ escală, asculta/ ausculta.
În unele cazuri, paronimele sunt formate din exact aceleași sunete, dar diferă foarte
puțin prin modul lor de combinare. Din această categorie fac parte: autonomie/ antinomie
(=contradicția), cazual/ cauzal.
O caracteristică importantă a paronimelor este că în mod obișnuit, ele aparțin aceleiași
categorii lexico-gramaticale, ceea ce înseamnă că există fie adjective (eminent/ iminent), fie
substantive (campanie/ companie), fie verbe (apropia/ apropria). Dintre cele care diferă din
punct de vedere al categoriei lexico-gramaticale avem: anuar/ anual (subst/ adj-adv), alineat/
aliniat, miner/ minier.
Marea importanță a paronimelor rezidă în faptul că se confundă câteodată cu multă
ușurință, mai ales în exprimarea vorbitorilor insuficient instruiți.
Exercițiu: Arătați prin rescriere care e paronimul potrivit în următoarele combinații sintactice:
1. bazin carbonier/ carbonifer ( terminația „-fer” se referă la un zăcământ care conține un
anumit element) (tren carbonier, industrie carbonieră)
2. calotă glacială/ glaciară (atmosfera e glacială)
3. greutăți familiale/ familiare
4. notație literară/ literală (scrierea e literară)
 5. libret/ livret militar (libretul este în muzică)
6. păcat original/ originar
7. virtuos/ virtuoz al pianului (virtuoz=talentat)
8. a gira/ a gera o întreprindere
Lucru individual. Arătați prin descriere care e paronimul potrivit:
1. tribunal arbitral/ arbitrar
2. primire glacială/ glaciară
3. societate petrolieră/ petroliferă
4. a-și apropia/ apropria bunurile altuia (a apropria= a-și însuși)
5. a călători pe spezele/ spețele statului
6. a rămâne pe geantă/ jantă
7. a recuza/ a refuza un martor (a recuza= a nu-i recunoaște calitatea)
8. a releva/ revela un secret
Antonimia
= fenomenul lingvistic care stabilește relația dintre cuvinte pe baza opoziției de sensuri, deci
între cuvinte cu referenți contrarii.
Este adevărat că aceste raporturi de antonimie nu au în limbă importanța omonimiei și
a sinonimiei, care demonstrează prin seriile create caracterul sistematic al acestuia.
- nu se bazează pe opoziția fundamentală formă-conținut invocată pentru polisemie și
sinonimie, ci numai pe relația de opoziție din cadrul conținutului (sens contrar), forma lor
putând fi total/ parțial diferită: înalt-scund, tânăr-bătrân, viu-mort, îngropa-dezgropa
Opoziția exprimată de antonime poate fi: calitativă (bun-rău, mic-mare), cantitativă,
temporală (ieri-azi, azi-mâine) și spațială (jos-sus, departe-aproape). Formând perechi
corelative, antonimele sunt considerate unul dintre aspectele importante sub care se manifestă
caracterul sistematic al vocabularului. În conștiința noastră lingvistică, antonimele se
grupează sub formă de cupluri, deci se presupun reciproc, fiecare termen al perechii evocând
într-un fel sau altul imaginea celuilalt.
O altă precizare foarte necesară se referă la faptul că antonimia se stabilește pentru
fiecare dintre semnificațiile cuvintelor polisemantice, adică, dacă ne referim la cuvântul
„drept”, vom spune că el are 3 antonime diferite, câte unul pentru fiecare sens important:
drept-nedrept, drept-stâng, drept-strâmb. Este evident că nu toate cuvintele din limbă se
caracterizează prin antonimie, întrucât nu întotdeauna un sens al cuvântului se asociază
imediat cu sensul opus așa cum se întâmplă cu termenii la care sunt posibile mai multe
asociații (roșu/alb/negru/galben etc). Ori, cu acelea la care e absentă, asocierea semantică e
decisă prin opoziție (scaun-masă, a scrie-a mânca nu sunt în relație de antonimie). În primul
caz se poate vorbi despre serii largi de antonime, în cel de-al doilea e absentă asocierea
semantică prin opoziție.
Urmărind totuși relația formă-conținut, secundară și în cazul antonimiei, se constată
mai multe modalități de formare a antonimelor:

 cuvinte opuse semantic și fără nicio legătură în privința complexului sonor

(primare/derivate, vechi/ frecvente în limbă): mare-mic, bun-rău, răutate-
bunătate, a da-a lua
  antonime formate cu aceleași prefixe de la cuvântul cu sens opus: a întrista-a
înveseli, a îmblânzi-a înăspri
 antonime formate cu prefixe cu sens antonimic de la același cuvânt primar:
cinste-necinste, cult-incult, coase-descoase
 antonime nelegate formal, cel de-al doilea termen fiind exprimat printr-o
parafrază: sărbătoare-zi de lucru, a dormi-a fi treaz
 antonime la care formei verbale active îi este opusă forma sa pasivă: a învinge-
a fi învins
Pornind de la aceste modalități și corelând cu clasificarea omonimelor și
sinonimelor,unii lexicologi disting următoarele tipuri de antonime:
A. lexicale cu radical diferit (bun-rău) sau cu radical identic (drept-nedrept)
B. afixale (a încălța-descălța) sau sufixale (cățeluș-cățelandru)
C. frazeologice (om de ispravă-om de nimic)
D. lexico-frazeologice (a uita- a-și aduce aminte, a opri- a da drumul)
Uneori, derivatul pereche din cuplul corelativ își pierde legătura semantică inițială cu
termenul primar și dobândește un sens total nou (bun-nebun, curat-necurat, tot-netot). De
asemenea, trebuie menționat faptul că toate sinonimele unui cuvânt dat se află în opoziție cu
toate paradigmele sale semantice: harnic (vrednic, muncitor, silitor, activ, întreprinzător)-
leneș (comod,indolent, trândav, puturos, pierde-vară)
Antonimia întărește poziția cuvântului în limbă și ajută la sistematizarea
vocabularului. Derivarea și compunerea duc la dezvoltarea unor serii paralele antonimice:

 bun- bunătate, a îmbunătăți, bunăvoință, bună credință

 rău- răutate, a înrăutăți, reavoință, rea credință
La fel se întâmplă și în formarea unor locuțiuni ca: de bine de rău; nici mai bine, nici
mai rău.
Antonime pe care le putem numi parțiale, procedând prin analogie cu sinonimele și
omonimele parțiale. Aici includem perechi relative de tipul bărbat-femeie, băiat-fată, care
sunt excluse din categoria antonimelor pentru că au și o serie de elemente comune alături de
cele diferențiatoare.
Termenii aflați în opoziție se presupun reciproc, aparțin aceleiași sfere semantice. De
exemplu, cald și rece se referă la temperatură.
Exercițiu. Indicați câte un antonim neologic pentru următoarele cuvinte:
o corect- incorect, eronat, inexact, fals
o durabil- efemer, peren, momentan, provizoriu
o prieten- inamic, oponent, opozant, adversar
o sărăcie- opulență, abundență