Management bancar Conf.univ.dr.

Irena Munteanu

TEMA 7

MANAGEMENTUL RISCULUI DE LICHIDITATE

INTRODUCERE

Riscul de lichiditate este legat de capacitatea bǎncii de a face faţǎ în mod eficient
retragerii de depozite, respectarea obligaţiilor financiare generate de scadenţele altor
datorii, precum şi de asigurarea necesarului de finanţare pentru creditele acordate sau
investiţii. Potenţialul de lichiditate al unei bǎnci este asigurat atunci când instituţia de
credit este în mǎsurǎ sǎ obţinǎ fondurile necesare imediat şi cu un cost rezonabil.
Managementul riscului de lichiditate este extrem de important pentru
desfǎşurarea activitǎţii bancare deoarece instituţiile de credit sunt puternic îndatorate,
având un nivel al raportului dintre active şi capitalul de bazǎ (Nivelul 1) de aproximativ
20:1. Importanţa lichiditǎţii decurge din interconectarea instituţiilor de credit din sistemul
bancar, criza de lichiditate de la nivelul unei instituţii putând avea repercursiuni asupra
întregului sistem.
În multe cazuri termenele scadente ale creditelor sau a altor active pot devansa
exigibilitatea pasivelor (de exemplu pentru depozite) şi ca urmare nu se pot face
corelaţii favorabile. De aceea politica privind lichiditatea şi gestiunea riscului de
lichiditate sunt factori cheie ai mangementului bancar.
În managementul lichiditǎţii primordialǎ este problema lichiditǎţii de piaţǎ nu a
celei reglementate, deoarece banca trebuie sǎ aibǎ fonduri suficiente pentru
îndeplinirea obligaţiilor înainte de a avea indicatori buni pentru raportare. De aceea un
rol important în managementul riscului bancar îl au activele lichide sau portofoliul de
investiţii cu lichiditate stabilǎ.

POLITICI PRIVIND MANAGEMENTUL DE LICHIDITATE

Determinarea nivelului de lichiditate adecvat depinde de politica bǎncii şi de

profilul acesteia. Un nivel de lichiditate considerat adecvat pentru o bancǎ poate fi
insuficient pentru alta.
Managementul lichiditǎţii este în esenţǎ un management al activelor, deoarece
structura acestora determinǎ lichiditatea bǎncii. Valoarea activelor tranzacţionabile

1
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

imediat trebuie corelatǎ cu scadenţele datoriilor şi a celorlalte categorii de active. În

general dacǎ depozitele sunt stabile şi au valori mici, nevoia de lichiditate este scǎzutǎ.
În cazul în care în piaţa financiarǎ tendinţa este de micşorare a depozitelor, iar volumul
acestora în cazul instituţiei de credit este mare, iar creditele sunt acordate preponderent
pe termen mediu sau lung, atunci nevoia de lichiditate este mare.
În managementul riscului de lichiditare un rol importantant îl deţine politica de
finanţare. Strategia bǎncii privind operaţiunile de finanţare şi lichiditate trebuie aprobatǎ
de Consiliul de conducere şi vizeazǎ gestionarea riscului prin:
- structura ţintǎ a datoriilor;
- utilizarea anumitor financiare;
- capacitatea de finanţare;
- stabilirea ratelor de remunerare a depozitelor şi a conturilor de economii.
Pentru gestiunea lichiditǎţii se stabilesc scǎri corespunzǎtoare termenelor de
scadenţǎ atât în ceea ce priveşte fluxurile de intrare şi cele de ieşire din fiecare
perioadǎ, pentru a pune în evidenţǎ excedentul sau deficitul de fonduri. De asemenea
se fac previziuni în ceea ce priveşte lichiditatea viitoare. Diferenţa între fluxul de intrare
şi ieşire la fiecare perioadǎ constituie un punct de plecare în evaluarea excedentului
sau deficitului de lichiditate. Odatǎ determinate se adoptǎ decizii de acoperire a
deficitului sau de utilizare a excendentului.
Creşterea lichiditǎţii se poate realiza prin managementul activelor, al datoriilor
sau ambele. În general se adoptǎ strategii care acţioneazǎ în ambele direcţii.
Acoperirea nevoilor de lichiditate imediate se poate face prin vânzarea activelor
foarte lichide sau mai greu prin vânzarea activelor cu lichiditate scǎzutǎ. În ceea ce
priveşte pasivele, îmbunǎtǎţirea lichiditǎţii se realizeazǎ prin relaxarea scadenţelor
datoriilor sau în ultimǎ instanţǎ prin majorarea de capital. În mod tradiţional bǎncile
acoperǎ nevoia de lichiditate acţionând asupra activelor. Totuşi se constatǎ o aplecare
tot mai mare a instituţiilor de credit cǎtre piaţa finaciarǎ şi interbancarǎ.
Mediul financiar şi factorii sezonieri, ciclici sau de altǎ naturǎ pot cauza modificǎri
privind volumul sau structura creditelor şi a depozitelor. De asemenea reglementǎrile
impuse de autoritǎţile monetare influenţeazǎ politica de creditare şi implicit lichiditatea.
Din ce în ce mai mult în ultimii ani operaţiunile extabilanţiere participǎ la
determinarea nivelului de lichiditate. Datorii potenţiale determinate de acordarea
garanţiilor sau de deschiderea şi confirmarea acreditivelor afecteazǎ lichiditatea bǎncii.
În condiţii normale, ieşirile de numerar pot fi reduse, dar o crizǎ financiarǎ sau
macroeconomicǎ poate declanşa o creştere substanţialǎ a ieşirilor de numerar, datoritǎ
neonorǎrii obligaţiilor de platǎ ale clienţilor bǎncii.
O altǎ provocare în abordarea managementului lichiditǎţii o reprezintǎ fluctuaţiile
valutare. Existenţa mai multor valute în activitatea bǎncii, complicǎ gestiunea riscului de
lichiditate, mai ales dacǎ moneda ţǎrii în care se desfǎşoarǎ activitatea nu este liber
convertibilǎ. Existǎ o serie de factori care influenţeazǎ din punct de vedere valutar
lichiditatea bǎncii, cum ar fi:
potenţialul de atragere de lichiditǎţi în diverse valute;
perturbǎri ale pieţei valutare;
lichiditatea activelor exprimate în valutǎ;
modificarea politicii valutare sau a celei monetare în ţara în care se desfǎsoarǎ
activitatea bǎncii.
Pentru un management performant al lichiditǎţii, banca trebuie sǎ dispunǎ de un
sistem de evaluare, monitorizare şi control al cursurilor valutare pentru a determina
poziţiile de lichiditate pentru fiecare valutǎ în parte, dar mai ales pentru cele
reprezentative.
2
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

REGLEMENTAREA RISCULUI DE LICHIDITATE IN ROMANIA

Principalele reglemetǎri privind lichiditatea instituţiilor de credit în România sunt:

 Normele Bancii Naţionale a României nr. 1 din 09.04.2001 privind lichiditatea
bancilor, Publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 201 din 20/04/2001
 Normele nr. 3/2001 (publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 470/16.08.2001);
 Normele nr. 1/2002 (publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 133/20.02.2002);
 Normele nr. 7/2002 (publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 450/25.06.2003);
 Normele nr. 2/2008 (publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr.350/007.05.2008)
Aceste norme reglementează nivelul minim de lichiditate şi se aplică băncilor
persoane juridice române, precum şi sucursalelor din România ale băncilor persoane
juridice străine.
Supravegherea riscului de lichiditate se realizează de cǎtre bǎnci sau de Banca
Naţională a României, pe baza indicatorului de lichiditate raportat de bănci.
Indicatorul de lichiditate se calculeazǎ ca raport între lichiditatea efectivă şi
lichiditatea necesară, pe fiecare bandă de scadenţă specificată şi anume:
 Durata mai micǎ de o lunǎ;
 1-3 luni;
 3-6 luni;
 6-12 luni;
 duratǎ mai mare de 12 luni;
Limita minimă a indicatorului de lichiditate este 1.
Lichiditatea efectivă se determină prin însumarea, pe fiecare bandă de
scadenţă, a activelor bilanţiere şi a angajamentelor primite evidenţiate în afara
bilanţului.
Lichiditatea necesară se determină prin însumarea, pe fiecare bandă de
scadenţă, a obligaţiilor bilanţiere şi a angajamentelor date evidenţiate în afara bilanţului.
În cazul înregistrării unui excedent de lichiditate în oricare dintre benzile de
scadenţă, cu excepţia ultimei benzi, acesta se va adăuga la nivelul lichidităţii efective,
aferent benzii de scadenţă următoare.
Băncile trebuie să menţină în permanenţă indicatorul de lichiditate cel puţin la
nivelul stabilit. Formularele care stau la baza determinǎrii lichiditǎţii bǎncii se
completeazǎ şi se trimit lunar la BNR.

Determinarea lichiditǎţii efective

În scopul determinării lichidităţii efective, activele bilanţiere şi angajamentele

primite de bancă evidenţiate în afara bilanţului se repartizează pe benzile de scadenţă,
respectând o serie de reguli specifice. Câteva dintre aceste dispoziţii legale sunt
prezentate în continuare.

1) Activele bilanţiere cu scadenţa la vedere, cum sunt: casa şi alte valori, contul
curent la bănci centrale, depozitele la vedere la bănci centrale, conturile de
corespondent la bănci, depozitele la vedere la bănci şi activele bilanţiere reprezentând
depozite la termen ale băncilor la bănci centrale, vor fi înscrise pe prima bandă de
scadenţă la valoarea contabilă diminuată, după caz, cu provizioanele constituite.

2) Alte active cu scadenţă la vedere, cum sunt conturile curente debitoare şi

creanţele ataşate aferente, vor fi înscrise pe prima bandă de scadenţă la o valoare
3
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

ajustată determinată prin aplicarea la valoarea contabilă diminuată cu provizioanele

constituite a coeficientului de ajustare (1-k)

3) Creanţele ataşate aferente activelor bilanţiere menţionate la poziţia 1 vor fi

înscrise pe prima bandă de scadenţă la valoarea contabilă diminuată, după caz, cu
provizioanele constituite.

4) Titlurile cu venit variabil înscrise la cota unei burse de valori din ţări din
categoria A sau din România, înregistrate la titluri de tranzacţie sau la titluri de
plasament, vor fi înscrise pe prima bandă de scadenţă la o valoare ajustată
reprezentând 50% din valoarea contabilă diminuată, după caz, cu provizioanele
constituite.

5) Titlurile cu venit fix cu scadenţă de până la un an inclusiv, emise sau

garantate de organele administraţiei centrale din ţări din categoria A, înscrise la cota
unei burse de valori din ţări din categoria A sau din România, şi titlurile cu venit fix cu
scadenţă de până la un an inclusiv, negociabile, emise sau garantate de organele
administraţiei centrale din România, înregistrate la titluri de tranzacţie, titluri de
plasament sau titluri de investiţie, vor fi înscrise pe prima bandă de scadenţă la o
valoare ajustată reprezentând 90% din valoarea contabilă diminuată, după caz, cu
provizioanele constituite.

6) Titlurile cu venit fix cu scadenţă mai mare de un an, emise sau garantate de
organele administraţiei centrale din ţări din categoria A, înscrise la cota unei burse de
valori din ţări din categoria A sau din România, şi titlurile cu venit fix cu scadenţă mai
mare de un an, negociabile, emise sau garantate de organele administraţiei centrale din
România, înregistrate la titluri de tranzacţie, titluri de plasament sau titluri de investiţie,
vor fi înscrise pe prima bandă de scadenţă la o valoare ajustată reprezentând 70% din
valoarea contabilă diminuată, după caz, cu provizioanele constituite.

4) Titlurile cu venit fix, altele decât cele menţionate mai sus, înscrise la cota
unei burse de valori din ţări din categoria A sau din România, înregistrate la titluri de
tranzacţie, titluri de plasament sau titluri de investiţie, vor fi înscrise pe prima bandă de
scadenţă la o valoare ajustată reprezentând 60% din valoarea contabilă diminuată,
după caz, cu provizioanele constituite.

5) Creanţele ataşate aferente titlurilor cu venit fix menţionate mai sus vor fi
înscrise pe prima bandă de scadenţă la o valoare ajustată obţinută prin aplicarea la
valoarea contabilă diminuată, după caz, cu provizioanele constituite a coeficienţilor
prevăzuţi la alineatele respective.

Determinarea lichiditǎţii necesare

În scopul determinării lichidităţii necesare obligaţiile bilanţiere şi angajamentele date de

bancă evidenţiate în afara bilanţului se repartizează pe benzile de scadenţă, respectând
condiţiile impuse de reglementǎri cum ar fi:

I) Obligaţiile bilanţiere cu scadenţă la vedere, cum sunt: conturile de corespondent

ale băncilor, depozitele la vedere ale băncilor, conturile curente creditoare, depozitele la
vedere ale clientelei, vor fi înscrise pe prima bandă de scadenţă la o valoare ajustată,
numai dacă valoarea obţinută din calcul este pozitivă.
4
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

II) Valoarea ajustată se determină prin deducerea din soldul curent aferent fiecărei
categorii de obligaţii bilanţiere, existent la finele lunii pentru care se întocmeşte
raportarea, a soldului mediu aferent acestor categorii, calculat pentru o perioadă de 6
luni anterioare lunii pentru care se întocmeşte raportarea.

III) Soldul mediu menţionat la poziţia II) va fi calculat pe baza mediei aritmetice
simple a soldurilor medii lunare aferente fiecărei categorii de obligaţii bilanţiere. Soldul
mediu lunar se va calcula pe baza mediei aritmetice simple a soldurilor aferente fiecărei
categorii de obligaţii bilanţiere înregistrate la datele de 1, 7, 15, 23 şi, respectiv, în
ultima zi a lunii.

IV) În cazul în care valoarea ajustată obţinută din calcul este nulă sau negativă,
obligaţiile bilanţiere cu scadenţa la vedere nu vor fi luate în calcul la determinarea
lichidităţii necesare.

V) Datoriile ataşate aferente obligaţiilor bilanţiere menţionate la poziţia I) vor fi

înscrise pe prima bandă de scadenţă, la valoarea contabilă.

Reglementǎrile privind lichiditatea specificǎ şi condiţiile de expunere faţǎ de un

singur debitor sau limiteazǎ expunerile mari. Ca şi în cazul ţǎrilor dezvoltate, în
România legislaţia bancarǎ specificǎ cerinţele minime de lichiditate, dar respectarea
cerinţelor nu reprezintǎ o metodǎ suficientǎ de gestionare a riscului de lichiditate.
Modelul de supraveghere este din ce în ce mai axat pe evaluarea indepenedentǎ a
strategiilor, politicilor şi procedurilor bǎncii, precum şi pe practicile sale referitoare la
evaluarea, monitorizarea şi conttolul riscului de lichiditate.
În acest context trebuie precizat cǎ evaluarea lichiditǎţii bǎncii efectuatǎ de
bancǎ sau de organele de supraveghere sau de analişti externi reprezintǎ un proces
complex, ce nu poate fi redus la o tehnicǎ unicǎ sau la un set de formule.

5
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu

Cadrul 7.1. Riscul de lichiditate în Romania (BNR, RSF 2011)

6
Management bancar Conf.univ.dr. Irena Munteanu