EDUCAREA COPIILOR DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ

Ideea educaţiei civice a apărut în mintea adulţilor atunci când aceştia au simţit nevoia să
transmită urmaşilor experienţa dobândită, cu scopul de a-i forma pentru viaţă, ca buni cetăţeni.
Istoria educaţiei, în aria geografică europeană începe cu Orfeu, eroul care a fost un educator
original, izbutind prin farmecul cântecelor sale să înduioşeze inimile oamenilor. Aceasta este însă
numai o legendă. Primele şcoli au avut ca scop educativ pregătirea copiilor pentru a deveni buni
cetăţeni, pentru conducerea statului şi buni militari, pentru apărarea lui. Morala se realiza cu
ajutorul lecturilor din operele scriitorilor.
Dezvoltarea moral-civică avea ca scop formarea unor trăsături de caracter ca: stăpânirea de
sine, cumpătarea, respectul pentru dreptate și lege și venerarea divinității.
Disciplinele care-l pregăteau pe şcolar pentru viaţa socială erau: gimnastica, muzica,
literatura, retorica şi filosofia. Cercetările de psihopedagogie atestă faptul că formarea profilului
moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în familie, se continuă în
întreaga şcolaritate şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane.
Cunoaşterea procesului formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi
celelalte aspecte ale educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi
obişnuinţelor morale trebuie să stea în atenţia specialiştilor, dar şi a cadrelor didactice.
La intrarea în clasele primare, copilul dispune de o oarecare experienţă de viaţă care poate fi
valorificată, dar acest lucru nu este suficient. Cadrul didactic trebuie să-l introducă pe acesta în
universul valorilor reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia acestora, să dobândească capacitatea de
a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat. Pentru ca aceste cunoştinţe să se transforme în
conduite, se impune cu necesitate ca acestea să fie însoţite de anumite trăiri afective, ca suport
energetic, componenta cognitivă şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale,
dar nu şi suficiente. Formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea
acestuia în conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective,
conţinut, metode, mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea tuturor acestora
într-un sistem, desprinderea elementelor de bază, unitatea aspectului teoretic cu cel practic şi
fundamentarea actului educaţional pe principii ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale
corespunzătoare.
Școala Primară este instituţia de învăţământ căreia îi revine rolul decisiv în educarea şi
instruirea copiilor şcolari. Ea se străduieşte să creeze condiţiile necesare unei dezvoltări normale pe
toate planurile (dezvoltare fizică, intelectuală, socială şi a personalităţii).
Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât primele noţiuni
educative le primeşte în familie, apoi în colectivitate preşcolară, pentru ca şcoala să consolideze şi
să adauge, printr-un amplu sistem educativ o educaţie desăvârşită.
Există, desigur, reguli generale de educaţie, care trebuie respectate în toate cazurile,
deoarece copilul reprezintă o individualitate ce trebuie educat în conformitate cu particularităţile
sale psihice. Educaţia îi favorizează o adaptare mai uşoară la mediul social. Întregul proces educativ
trebuie condus cu grijă, cu afecţiune pentru copil şi în concordanţă cu etapa de dezvoltare în care se
află el, fără a-i depăşi capacitatea de înţelegere. Vârsta şcolară, atât de importantă pentru
dezvoltarea personalităţii, solicită din partea învățătorilor înţelegere şi tact.
Grădiniţa și școala primară reprezintă pentru mulţi copilaşi posibilitatea lor de a se socializa, de a-şi
dezvolta personalitatea şi creativitatea, de a face faţă următoarelor etape din viaţa lor şcolară.

Copilul deprinde normele de conduită civilizată, de a îndeplini diferite sarcini, de a avea un

program regulat şi astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă iniţiativa.
Celor mici li se îmbogăţeşte vocabularul, se dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa de
cunoaştere şi atenţia. Comunică mai mult şi nu în cele din urmă, îşi dezvoltă aptitudinile fizice,
1
psihice, artistice. Copiii din clasele primare sunt provocaţi prin intermediul jocului să participe la
diferite activităţi: pictură, sculptură, să facă mici experimente în domeniul ştiinţei.
În acelaşi timp, relaţia cu “doamna” trebuie înţeleasă de către cei mici ca pe una de simpatie,
de ascultare. Continuând procesul de socializare început în familie și grădiniţă, școala primară
oferă şcolarului cadrul de valorificare a potenţialului psiho – social . La intrarea în școala primară,
copilul se află în perioada celor mai bogate acumulări ,cantitative şi calitative . După cum observă
M . Debesse "jocul ne permite să urmărim copilul în acelaşi timp în viaţa sa motorie, afectivă,
socială şi morală". Jocul îşi extrage substanţele nutritive din viaţa socială şi se supune în oricare
măsură „ intuiţiei , modei , contagiunilor „ ( E : Verza ). În joc există o dimensiune social istorică
evidentă, dar şi una etnologică sau cultural – informaţională – influenţa mass-media .
Educaţia pentru societate se desfăşoară în cadrul unui proces interdisciplinar zilnic
cuprinzând forme de organizare multiple.
Activitatea educaţională pentru societate se desfăşoară sub cele trei forme de organizare:
jocuri liber –creative, activităţi frontale dirijate, activităţi complementare cuprinzând toate
domeniile de activitate .
Consiliul Europei sublinia, cu mulți ani în urmă, că învăţământul are un rol crucial în
formarea indivizilor independenţi şi responsabili. Sistemele educative trebuie să ofere tinerilor
ocazia de a dobândi cunoştinţe, atitudini şi competenţe esenţiale în următoarele domenii cheie,
strâns legate unele de altele; pregătirea pentru viaţă într-o societate democratică; pregătirea pentru
lumea muncii; pregătirea pentru viaţa culturală.
Şcoala trebuie să se adapteze pentru a face faţă acestor evoluţii, prin stimularea socializării
politice a elevilor, prin pregătirea pentru învăţarea permanentă şi prin asigurarea exercitării directe a
drepturilor omului şi democraţiei participative în şcoli. Socializarea politică nu este scopul
primordial al şcolilor, dar este o modalitate de formare a capacităţilor care pun bazele culturii
politice viitoare.
Dintre drepturile şi responsabilităţile enumerate de Comisia ONU, amintesc:
• dreptul la:
- securitatea vieţii;
- tratament echitabil;
- definirea şi păstrarea diferenţelor dintre elevi prin mijloace paşnice;
- participarea la decizie, la toate nivelurile;
- acces egal la informaţie şi la bunurile globale.
• responsabilităţi:
- să contribuie la bunurile comune – proprietate şi participare;
- să ia în considerare consecinţele acţiunilor sale asupra siguranţei şi bunăstării altora;
- să păstreze patrimoniul cultural şi intelectual;
- să fie participanţi activi la procesul de conducere.
Democraţia participativă în sistemul de învăţământ presupune implicarea elevilor în luarea
deciziilor, prin participare directă (discuţii în grup în consiliile elevilor, adunări generale ale
elevilor) sau indirecte prin delegaţi sau reprezentanţi aleşi.
Şcoala reprezintă o necesitate. Copilul vrea să fie activ. “Un învăţător slab comunică
adevărul, un învăţător bun te ajută să-l găseşti.”
În contextul educaţiei pentru cetăţenie, relaţia dascăl – elev implică anumite caracteristici
care derivă din contextul acestui tip de educaţie. Rolul dascălului nu trebuie să se reducă la a
transmite cunoştinţe, iar cel al elevului la a asculta şi a asimila informaţii. Dascălul trebuie să fie
mai mult un organizator al învăţării şi un element de legătură între elev şi societate, care mediază şi
facilitează accesul la informaţie.
Implicarea elevilor în procesul de decizie începe chiar în contextul procesului didactic, în
toate aspectele sale: predare – învăţare – evaluare. Modificarea rolului dascălului se reflectă în:
cunoştinţe interdisciplinare, mono-disciplinare, într-un proces de învăţământ dinamic, interactiv.
Astfel, elevii şi dascălii sunt implicaţi în procesul de învăţământ şi sunt responsabili pentru
2
practicile educaţionale şi pentru rezultatele acestora.
Teoriile moderne consideră necesară înlocuirea modelului dascălului “ca specialist într-un
domeniu, curând depăşit de evoluţiile ştiinţifice cu cel al profesorului – formator, capabil să se
adapteze la nou, să se auto-formeze permanent.
Relaţia profesor – elev este una de colaborare de încredere şi de respect reciproc. Elevul nu
se simte “controlat” ci sprijinit.
Răspunderea cea mare pentru pregătirea elevului la intrarea în clasele primare o poartă
părinţii care sădesc în sufletul copilului dragoste faţă de şcoală, faţă de educatorii săi. Este un
adevăr faptul că unii părinţi greşesc insuflând frica şi teama de a-şi începe o nouă activitate(cea de
şcolar). De aceea munca învăţătorului cu părinţii elevilor începe chiar din prima zi. Treptat, în
întâlnirile periodice sunt dezbătuţi termeni precum: autonomie, brutalitate, chibzuinţă, disciplină,
egoism, furt, grup, insucces, joc, lene, minciună, nesupunere, onestitate, prietenie, răspundere,
sentiment, timiditate, voinţă(ca un dicţionar al valorilor morale).
Munca educativă este o permanenţă. Obiectivele ei pot fi realizate în orice arie curriculară,
dar şi prin activităţi extracurriculare.
Citirea şi povestirea unor lecturi literare precum: „La colţ”, de Tudor Arghezi, „Făt - Frumos
din Lacrimă”, de Mihai Eminescu, „Un om năcăjit”, de Mihail Sadoveanu, „Gulliver în tara
piticilor”, de Jonathan Swift, „Micul patriot padovan”, de Edmondo de Amicis, „Robinson Crusoe”,
de Daniel Defoe, copiii vor beneficia de efectul educativ asemenea unor lecţii de etică morală. Se
vor întâlni cu monologul bunicului, cu ameninţări şi pedepse care sfârşesc prin iertare, cu personaje
pozitive şi negative care se luptă şi triumfă binele întărind credinţa în dumnezeu, cu portretul lui
Niculăeş – copil lipsit de copilărie, învăţat cu greutăţile şi necazurile durerii, cu Gulliver care prin
forţa minţii reuşeşte să convieţuiască paşnic şi să comunice cu uşurinţă, cu micul patriot padovan a
cărui tristă copilărie nu-l împiedică să-şi pună în evidenţă mândria, demnitatea, patriotismul şi
nobleţea sufletească, dar şi cu Robinson Crusoe, care demonstrează, după 28 de ani de captivitate,
că speranţa, credinţa şi lupta permanentă înseamnă reuşită sigură.
Recitarea poeziilor, potrivit tematicii abordate, este o plăcere pentru şcolarii mici şi trezeşte
puternice sentimente patriotice, de bucurie, de dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă
de anumite atitudini(„Cântec” de George Coşbuc, „Dimineaţa” de Vasile Alecsandri, „Greierele şi
furnica” de La Fontaine).
Dramatizarea reprezintă de fiecare dată o modalitate solicitată chiar de copii şi cu multe
implicaţii benefice în plan instructiv-educativ. Atât în lecţiile de citire, dar şi la serbările şcolare sau
la sărbătorirea unor evenimente importante, elevii s-au deprins cu punerea în scenă a unor texte
îndrăgite: schiţe, glume sau scenete cu conţinut satiric(„Vizită” de I.L. Caragiale).
Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice devine mai uşor de atins
folosind forme activ-participative, plăcute, cu accent pe spiritul de competiţie.

Exemple:

a) rebus – utilizând termenii: rudenie, prietenie, colaborare, acceptare, competiţie, indiferenţă,

respingere(relaţii);
b) concursurile – „drepturile copilului”, redactarea unui eseu, lucreare plastică, prezentarea unui afiş
şi poster;
c) proverbe şi zicători.
Un obiectiv al educaţiei morale îl constituie educaţia ecologică şi se exprimă prin
ataşamentul faţă de plante şi animale, faţă de natură.
Natura este viaţa şi noi trebuie să ştim să o apărăm, luptând pentru menţinerea ei departe de
efectele distrugătoare ale poluării.
Elevii trebuie să fie capabili:
- să hrănească păsările cu resturi de mâncare;
- să confecţioneze căsuţe pentru păsărele;
3
- să îngrijească florile din apartament, gradina cu pomi şi flori.
Aşa vom fi mereu atraşi de frumuseţea şi prospeţimea locurilor pitoreşti ale peisajului nostru
carpatin, de valurile înspumate ale mării, sub bolta azurie, de zborul lin şi cântecul nestingherit al
păsărilor.
Într-o perioadă plină de schimbări în plan social şi valoric se poate afirma că nici în prezent
şi poate nici în viitor nu vor fi reţete sau şabloane aplicabile în educaţia elevilor: aceasta pentru că
fiecare elev reprezintă o individualitate, cu particularităţi de care trebuie ţinut cont în permanenţă;
ceea ce este valabil şi practicabil la un elev sau la o categorie de elevi, poate fi ineficient sau poate
chiar contraindicat pentru alţii. De aceea, educaţia elevilor, este o artă, susceptibilă de perfecţionare,
prin acumularea continuă de experienţă de către toţi cei care o făuresc.
Indiferent prin ce mijloace, metode, procedee vom folosi în educaţia pentru societate a
copiilor şi având în vedere faptul că şcolarii de astăzi vor fi adulţii de mâine, angrenaţi în structuri
sociale, economice şi culturale, răsplata muncii noastre se va vedea atunci, când „el” va fi la
înălţimea aşteptărilor noastre, pentru că ne dorim ca să formăm generaţii cu suflet frumos în sensul
omeniei, generozităţii, receptivităţii la durerile şi bucuriile celor din jur.
Bibliografie:
1.Dumitrana, Magdalena – “Copilul, familia şi grădiniţa”, Editura Compania, Bucureşti, 2000.
2.Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3, 4/1997, Bucureşti, 1997.
3.Învăţământul primar nr. 1,2/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996.