Sunteți pe pagina 1din 1

Motivele de realizare a falsurilor

Falsurile doc au avut la baza ratiuni diferite intre care pot fi enumerate interese de natura
financiara, legate de proprietati, de facture genealogica ( in principal dovedirea nobletii) dar si o
serie de argumente de natura patriotica. In legatura cu acestea din urma cele mai cunoscute
exemple sunt falsurile realizate de B.P.Hasdeu intre care asa numita “Diploma barladeana” care
incerca sa demonstreze existent la mijlocul sec 12 unor targuri dezvoltate in Moldova, asezari in
care s-ar fi perceput vama de la negustorii in transit. Inscrisul mentionat ar fi fost gasit de tatal
lui Hasdeu la un descendent al lui Dimitrie Cantemir si venea sa umple golul documentar
existent in perioada asa zisei elaborari a documentului. Un alt exemplu de fals tot al lui Hasdeu
este “Hrisovul lui Iurg Koriatovic” pe baza unei cronici lituaniene in temeiul careia era sustinuta
existent pe tronul Moldovei a unui domnitor cu acest nume. Intre exemple de falsuri genealogice
este renumit exemplul oferit de Dimitre Cantemir inclus in lucrarea “Descriptio Moldavie” in
scopul de a dovedi vechimea si nobletea familiei sale. Astfel, unul dintre inaintasii sai ar fi fost
Teodor Cantemir, parcalab al Chiliei si Ismailului, care ar fi fost recompensat de Stefan cel Mare
cu proprietati in zona Falciului (Galati). Intr-o lucrare distincta (“Istoria Imperiului Otoman”),
Cantemir merge mai departe cu genealogia fantezista, arogandu-si origini din marele cuceritor al
Asiei, Timur Lenk. In acest fel, domnitorul a incercat sa contracareze dispretul cu care era privita
originea sa modesta, razaseasca a familiei Cantemir, considerate in limbajul epocii “de neam
prost”. Din categoria intereselor financiare, renumite sunt falsurile basarabene care au fost
publicate chiar de unii slavisti, fiind appreciate drept autentice. Aceste documente au fost
realizate in sec 19, dupa anexarea Basarabiei (1812) la rusi si incercau sa imite scrisul celui mai
cunoscut scriitor de cancelarie al lui Stefan cel Mare, Stetco. Motivul a fost legat de hotarniciile
realizate in perioada elaborarii, mai exact stabilirea hotarelor mosiilor, fiind dublate de ratiuni
genealogice sau dovedite de drepturi de proprietate.

S-ar putea să vă placă și