Prezentati tipurile de comic dintr o comedie studiata.

O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale este o comedie în patru acte ce s-a jucat,

în premieră, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la 13 noiembrie 1884; a
fost publicată în revista „Convorbiri literare” şi în volumul „Teatru”, prefaţat de
studiul luiTitu Maiorescu, „Comediile d-lui I. L. Caragiale”.Comedia este specia
genului dramatic, în versuri sau în proză, care satirizează întâmplări,aspecte
sociale, moravuri (conduita morală a unui popor, a unui grup social) prin
intermediul personajelor ridicole, între care se nasc conflicte puternice, dar
derizorii ca semnificaţie. Comedia are scopul de a îndrepta acele defecte umane
şi sociale prin râs,având, aşadar, rol moralizator. Principalele modalităţi artistice
de realizare a comicului sunt ironia, satira şi sarcasmul, folosite pentru a crea
ridicolul sau grotescul, ilustrând atâtaspecte imorale (moravuri) ce se petrec în
societate, cât şi caractere individuale.„O scrisoare pierdută” este o comedie de
moravuri prin faptul că autorul surprinde necinstea în viaţa de familie şi în cea
politică, modalitatea prin care oamenii politici îşiasigurau candidatura şi victoria
în alegeri. Titlul este generat de pretextul în jurul căruiase desfăşoară
întâmplările; pierderea de către Zoe Trahanache a unei scrisori de
dragoste primită de la Ştefan Tipătescu. Piesa dezvăluie viaţa publică şi de
familie a unor politicieni care, ajunşi la putere şi ambiţioşi, se caracterizează
printr-o creştere bruscă ainstinctelor de parvenire. Interesele eroilor, contrare
numai în aparenţă, se armonizează înfinal, pentru că toţi ştiu să speculeze
avantajele unui regim politic „curat constituţional”,în folosul lor.Piesa are
patru acte, unitatea dintre ele fiind susţinută atât la nivelul subiectului, cât şi
al personajelor. Acţiunea se dezvoltă şi ia amploare de la o scenă la alta, de la un
act laaltul, înfăptuită de un număr de personaje care se dezvăluie treptat,
caracterizându-se princuvinte, gesturi şi fapte.Acţiunea se desfăşoară în
„capitala unui judeţ de munte”, pe fondul agitat al uneicampanii electorale . Aici
are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, din„opoziţie”, care
aspiră spre o carieră politică, şi grupul fruntaş al conducerii locale, prefectul
Ştefan Tipătescu şi „prezidentul” Zaharia Trahanache, care conduce abuziv şi
îninteres personal viaţa politică a judeţului.Pentru a-i forţa să-l pună candidat în
locul lui Farfuridi, preferatul conducerii judeţului,Caţavencu îi ameninţă cu un
şantaj. Instrumentul de şantaj este o scrisoare de „amor” alui Tipătescu trimisă
d-nei Zoe Trahanache, soţia ,,prezidentului”; pierdută de Zoe,scrisoarea este
găsită de un cetăţean turmentat şi subtilizată de la acesta de Caţavencu.Şantajul
o sperie mai ales pe Zoe, care, de teamă de a nu fi compromisă public,
exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi şi obţine promisiunea candidaturii lui
Caţavencu.Când totul părea rezolvat, a urmat o adevărată lovitură; de la
Bucureşti, se cere, fărăexplicaţii, să fie trecut pe lista candidaţilor un nume
necunoscut: AgamemnonDandanache. Reacţiile celor din jur sunt diferite: Zoe e
disperată, Catavencu ameninţător,Farfuridi şi Brâzovenescu sunt satisfăcuti că
rivalul lor a pierdut, iar Tipătescu e nervos.Trahanache este cel mai raţional şi se
gândeşte la un mod de încheiere a conflictului,supunându-se însă indicaţiei ,,de
sus”.Situaţia se agravează în timpul sedinţei de numire oficială a candidatului,
dar intervine poliţaiul Pristanda, care pune la cale un scandal menit să închidă
gura lui Caţavencu. În

Trusted by ov er 1 million me mbers

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions!

Start Free Trial

Canc el Anyti me.

încăierare, acesta pierde pălăria în care era ascunsă scrisoarea şi dispare pentru o
vreme, producând mari emoţii doamnei Trahanache. Limpezirea situaţiei se
rezolvă în actul alIV-lea. Dandanache, sosit de la Bucureşti, îşi dezvăluie
strategia politică, absolutasemănătoare cu cea a lui Caţavencu, dar la alt nivel şi
cu mai multă ticăloşie. NaeCaţavencu, fără scrisoare, se simte dezarmat şi
schimbă tactica parvenirii. În final, toatălumea se împacă, „micile pasiuni”
dispar ca prin farmec, Dandanache e ales înunanimitate, Caţavencu ţine un
discurs şi se îmbrăţişează cu vechii adversari într-oatmosferă de carnaval, de
mascaradă, accentuată de muzica condusă de Pristanda.Prin întâmplări
neaşteptate, comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică: pierderea şigăsirea
repetată a scrisorii, intervenţiile repetate ale Cetăţeanului turmentat, apariţia
luiDandanache, evoluţia inversă a personajelor (Caţavencu e înfrânt, deşi părea
învingător,iar Tipătescu, Trahanache şi Zoe triumfă, deşi erau în pericol de a
pierde), situaţia finalăcând farsa electorală se transformă, printr-un compromis
de proporţii, într-o sărbătoareetc. Caragiale foloseşte procedee tipice ale
comediei clasice: încurcătura şi echivocul(determinate de pierderea biletului),
coincidenţa (Dandanache utilizează acelaşiinstrument de şantaj ca şi Caţavencu),
quiproquoul (confuzia pe care o face Dandanacheîntre Tipătescu şi Trahanache).
El întrebuinţează, de asemenea, tehnici inovatoare: amânăaducerea în scenă a
unor personaje (Caţavencu apare abia în actul al II-lea), construieşteun text
circular, simetric (deznodământul marchează revenirea la situaţia iniţială)
şiintroduce un element-surpriză la sfârşitul fiecărui act (descoperirea poliţelor
falsificate,sosirea unei depeşe de la Bucureşti etc.). Aproape fiecare scenă este o
situaţie comică, încare evoluează personaje cu trăsături comice şi limbaj comic.
Remarcabile sunt, deexemplu, scena recitării scrisorii de amor de către soţul
înşelat ori scena numărăriisteagurilor de către Tipătescu şi Pristanda. În prima
scenă dintre cele amintite, deexemplu, Trahanache îl informează imperturbabil
pe Tipătescu despre existenţa scrisoriisale de amor în mâinile lui Caţavencu
(actul I, scena IV). Tipătescu este exploziv înreacţii („îl împuşc!”, „îi dau foc!”),
dar Trahanache, cu blândeţe paternă, îl sfătuieşte săaibă răbdare: „...Şi nu te mai
turbura, neică, pentru fitece mişelie. Nu vezi tu cum e lumeanoastră? Într-o
soţietate fără moral şi fără prinţip, nu merge s-o iei cu iuţeală, trebuie să
ai puţintică răbdare...”. Apropierea dintre cei doi e vădită de apelativul familiar
„neică”, dar şi de tonul de moralizare îngăduitoare a întregului discurs, al cărui
retorism nu are nimicostentativ, dimpotrivă, aminteşte de intonaţia calmă a
alinărilor: „nu vezi tu...”. Desigur,scena aceasta, în care soţul încornorat îl
linişteşte duios pe amant este de un comic intens.Comicul de situaţie rezultă,
deci, şi din prezenţa unor grupuri insolite (clasicul triunghiconjugal: Zoe –
Trahanache – Tipătescu, cuplul Farfuridi – Brânzovenescu).Prin tematica
abordată, prin personajele create, prin felul în care a ştiut să evidenţiezedefectele
umane şi lipsurile societăţii, Caragiale rămâne veşnic actual, veşnic tânăr,
înopera sa regăsindu-se aspecte eterne ale convieţuirii oamenilor.În opinia mea,
comedia „O scrisoare pierdută” de I. L . Caragiale a fost, este şi va
rămâneîntotdeauna una dintre cele mai bune opere ale literaturii române prin
arta compoziţiei, prin modul de construire a personajelor şi prin surprinderea
vieţii în cele mai specificeaspecte ale ei.