DIALOGURI PLASTICE

Marian Coman este un maestru al liniei, al construcției plastice bazate pe expresivitatea

formelor anatomice, pe obiectivitatea atemporală a caracteristicilor corpului uman. Cu aceste
principii artistul se individualizează în spațiul artelor plastice contemporane, dominate de idei
și concepte abstracte. Figurativul bazat pe studiul corpului uman se înfățișează ca un stil al
tradiției de care a încercat să se desprindă toată avangarda secolului XX, și față de care
păstrează distanța și neo-avangardele contemporane. Cu toate acestea, artistul Coman Marian
se ambiționează să păstreze în interpretările plastice linia așezată a meșteșugului artistic, a
aptitudinilor cultivate în artele vizuale. De fapt, accentul cade la artist chiar pe lonul
exercițiului, a calității de a putea transpune și deci în ultimă instanță de a putea desena.
Ocolirea fgurativului uman sau înlocuirea acestuia cu artifcii plastice este înțeleasă ca o
incapacitate de meserie, de cunoaștere profundă a domeniului vizual. Conceptul antitetic cu
contemporaneitatea artistică s-a conturat ca o experiență personală, prin constatarea unei
incapacități prezente în lumea artelor vizuale de a reprezenta efectiv clasicul corp uman.
Pentru Coman Marian proba elementară a specialității se măsoară prin raportarea la
capacitatea de a stăpâni tainele volumelor anatomice. De aici pornește primul pas al creației
profesioniste, doar de aici se poate trece spre sinteze, deformări expresive, experimente bazate
pe estetica fragmentului, a fnitului și nonfnitului. Este elementară însă această probă de
acceptare în breaslă, iar apoi pot urma experimentele creației inovative. Fără etapa asumării
construcției corpului uman artistul plastic riscă să rămână prizonierul neputințelor sale, să fe
în situația de a înțelege limbajul vizual și să aibă ideea transpunerii, dar să-i ie imposibil să o
facă din incapacitate tehnică. De aici decurg uneori artifcii aparent voite, dar în realitate
impuse – eliminarea din compoziții a detaliilor stânjenitoare. Prin reprezentarea directă a
persoanelor simple din jurul său, cunoscuți, membri ai familiei ș.a. artistul Coman Marian se
expune spre comparație și expune pentru comparație, el face o paralelă accesibilă între artă și
realitate. Momentele memoriei sensibilității se solidifcă în interpretarea artistică și depășesc
caracterul efemer al clipei. Meșteșugul, tehnica și talentul sunt instrumentele care îi permit o
abordare nesofsticată, simplă ca temă, dar neimitabilă prin complexitatea interpretării plastice.
Superfcialitatea și rezultatele rapide căutate în societatea contemporană sunt contracarate de
asumarea responsabilă a conceptelor și principiilor, iar creația devine o expresie matură și
serioasă, un rezultat fresc al muncii. Descoperim așadar dialogul plastic specifc unui rețetar al
meritocrației artistice, un instrument vizual prin care să deslușim diferențele dintre calitate și
impostură.Suveranitatea corpului uman este adusă în primul plan, natura și cadrul arhitectural
se subordonează dominantei anatomice înveșmântată fără festivisme și cu obiectivitate.
Artistul reușește să aducă în lucrările sale un aer al normalității, al valorilor așezate, pentru că
evită expresiile exagerate, iar accentele reci ale luminii ocolesc optimismul simbolic al unor
astfel de situații. Antropocentrismul grafcianului Coman Marian se însoțește cu marile
interpretări ale artelor plastice și oferă contemporanilor actualizări vizuale originale.Istoric de
artă,
Vasile Dudu