Noaptea se topește rece și degrabă, O boare răcoroasă, dar prea slabă, M-a trezit prin ușa deschisă a odăii Lumina limpezită-a zorilor
A început să piuie sfios și cristalin în luncă.
E timpul minunat de muncă. Cu toate că șoseaua doarme încă Sub plapoma greoaie de praf neînceput, Pe sub stâncă Au și pornit spre munte potecile înguste. Se-ntinde-n mine proaspătă viața Mi-s gândurile sprintene. Ca mersul de lăcuste, Și sângele înviorat mi-aleargă-n vine
Cum șerpuie, prin ierburile mărunte,
Apa de șuvoi. Soarele se urcă poate dincolo de munte. Nevasta cu carne voinică Îmi întinde cana de lut cu lapte Și brațul gol și plin. Fii binecuvântată, noapte.