Arboricultură II

CURS nr. 5
Subfamilia MALOIDEAE (Pomoideae)(continuare)

Genul SORBUS L.
Genul are cca. 80 de specii şi multe forme hibride, răspândite în toată emisfera nordică. La noi
sunt menţionate, în flora spontană şi cultivată, cca. 60 de specii (inclusiv cele hibride). Este repre-
zentat prin specii cu fructe comestibile (Sorbus domestica este studiat şi la pomicultură) şi prin specii
cu frunze, flori şi fructe decorative.
Sorbus aucuparia L. (Aucuparia silvestris Medik., Mespilus aucuparia All., Pyrus aucuparia
Gaertn. - Scoruşul păsăresc, sorb de munte
Această specie creşte spontan în ţara noastră, fiind arbore ce creşte înalt de 8-12 m. Are
coroana rotundă, lujerii tineri cenuşii sau bruni-roşcaţi. Frunzele sunt compuse, cu 9-17 foliole
oblong-lanceolate, sesile, acute sau obtuze, acut-serate pe margini, pe faţă verzi întunecate iar pe dos
verzi-deschis, glabre sau păroase, toamna devin roşiatice. Florile sunt albe, în corimbe tomentoase de
10-15 cm lăţime, apar în mai-iunie. Fructele sunt fructe false, cărnoase, mici, roşii aprins, rămân pe
plantă până iarna. Cultivarurile cele mai frecvent folosite în parcuri sunt: Ssp. glabrata - cu frunzele
glabre din tinereţe; Ssp. sibirica - cu foliolele frunzelor treptat îngustate spre vârf, până la acute, Var.
lanuginosa - cu frunze păroase chiar şi la maturitate; Var. fastigiata - cu coronament conic; Var.
dulcis (edulis) - cu fructe mai mari, slab-acide, comestibile;Var. xanthocarpa - cu fructele galbene-
portocalii.
Sorbus aria (L.) Cr. (Aria nivea Host., Crataegus aria L., Mespilus aria Scop., Pyrus aria
Ehrh.) - Sorb
Arbore care atinge maxim 20 m, coroana este ovată, rareori se poate întâlni ca arbust. Lujerii
tineri sunt alb-cenuşiu tomentoşi, mai târziu glabri, brun-verzui sau roşcaţi, frunzele sunt ovate sau
eliptice, late până la 9 cm, acute sau obtuze, la bază rotunjite sau cuneate, pe margini ne-regulat dublu-
serate până la slab lobulate, pe faţă la început tomentoase apoi glabrescente, pe dos alb tomentoase.
Florile sunt albe, dispuse în corimbe tomentoase, apar în mai-iunie, iar fructele sunt globulos-ovate,
mai lungi decât late, roşii-portocalii, cu numeroase lenticele.
Varietăţile cele mai frecvente la noi sunt: Var. cyclophyla - cu frunzele suborbiculare sau
rotund-ovate, pe margini dublu-serate iar pe dos alb-tomentoase; Var. longifolia - cu frunzele alungit-
eliptice, lungi de 7-14 cm şi late de 3,5-7 cm; Var. macrocarpa - cu fructele mari (până la 2 cm
diametru).
Sorbus domestica L. (Mespilus domestica All., Pyrus domestica Smith) - Scoruş
Arbore de până la 15 m, cu mugurii cleioşi, lujerii tineri cenuşiu-tomentoşi, mai târziu
glabrescenţi. Frunzele au câte 11-21 foliole sesile, alungit-eliptice, lungi de 3-5 cm, cu marginile serate
în jumătatea superioară, pe dos ± tomentoase; florile sunt în corimbe alb-tomentoase, late de 6-10 cm,
apar în mai-iunie iar fructul este piriform sau maliform, galben-verzui sau brun-verzui, cu pete roşii.
Sorbus torminalis (L.) Cr. (Crataegus torminalis L., Pyrus torminalis Ehrh.) - Sorb
Arbore de până la 25 m înălţime, cu lujerii la început verzui-tomentoşi, mai târziu cenuşii,
bruni glabri, lucioşi. Frunzele sunt lat-ovate, de 5-10 cm lungime, la bază uşor cordate, penat-lobate,
de obicei cu 3 perechi de lobi triunghiulari, acuţi, acuminaţi, rar obtuzi, neregulat seraţi. Florile sunt
albicioase, în inflorescenţe de 10-12 cm în diametru şi apar în mai-iunie iar fructele sunt la început
roşii-gălbui apoi devin brune, cu numeroase lenticele.
Sorbus koehneana Schneid.
Arbust de 2-3 m, cu lujerii tineri bruni-roşcaţi, glabri, frunzele sunt cu 17-25 foliole alungite,
acute, serate până aproape de bază, pe dos cenuşiu-verzui, pe faţă verde-crud.
Florile sunt albe în inflorescenţe de 4-8 cm diametru, apar în mai-iunie iar fructele sunt mici,
globuloase, albe cu pedunculul de culoare roşie.
Sorbus umbellata (Desf.) Fritsch (S. aria var. flabellifolia Wenz., S. flabellifolia Schau).
Arbust sau arboraş de maxim 7 m, foarte asemănător cu S. aria, cu frunzele lat-obovate, cu 4-6
perechi de nervuri, lobate în jumătatea superioară, cu lobii acuţi sau rotunjiţi şi dinţaţi, pe dos dens
alb-tomentoase. Fructul este globulos, gălbui sau portocaliu-roşcat.

1
 Particularităţi biologice şi ecologice generale. Sorbii sunt destul de rezistenţi la geruri,
preferă soluri uşoare, revene, au nevoie de umiditate atmosferică destul de ridicată şi preferă semi-
umbra.
Înmulţirea. Se poate face prin semănături efectuate cel mai bine toamna, după recoltarea
fructelor. Se mai poate face semănatul şi primăvara dar este necesară stratificarea de lungă durată (4
luni la 0-1ºC) sau de scurtă durată (o săptămână la 10-12 ºC, urmată de păstrarea sub zăpadă până la
semănare). Se mai poate face înmulţire vegetativă prin altoire în oculaţie (în august) sau în copulaţie
(primăvara). Ca portaltoaie se folosesc puieţi din specia tipică sau chiar alte rosacee (Crataegus
monogyna, Pyrus pyraster ş.a).
Folosire. Sorbii sunt foarte apreciaţi pentru frumuseţea frunzişului, florilor şi fructelor precum
şi pentru rusticitatea lor, motiv pentru care se folosesc ca arbori izolaţi, ca arbori de alei sau în grupări.

Genul CRATAEGUS L.
Este un gen foarte bogat în specii şi varietăţi decorative (are în jur de 1000 de specii) repre-
zentat la noi prin 4 specii care cresc spontan şi 123 de specii cultivate, care sunt încadrate în 24 de
secţii. Cele mai importante din punct de vedere ornamental sunt:
Crataegus monogyna Jacq. (C. aegica A.Poj.,C. azarella Gris., C. calycina Lind.var. cuneata
Diap. ş.a.) - Păducel, Gherghinar
Arbore sau arbust cu talie de 2-8 m, cu ramuri ascendente, spinoase, cu frunze lat-ovale, cu 3-5
lobi acuţi, înguşti, cu puţini dinţi spre vârf, pe partea superioară glabre, verzi-închis iar pe dos verzi
palid şi uşor pubescente. Florile în corimbe multiflore, albe sau rozii, apar în luna mai. Fructul este
mic, roşu, cu o singură sămânţă. Varietăţile mai cunoscute la noi sunt: Var. pendula - cu lujerii şi
ramurile pendule; Var. rosea - cu flori simple, roze; Var. semperflorens - arbust scund, cu ramuri
subţiri, înflorire continuă sau cu intermitenţe până în august; Var. variegata - cu frunze panaşate cu
alb; Var. heterophylla - cu frunze de forme diferite pe aceleaşi ramuri; Var. splendens - cu frunze
groase, pieloase, lucitoare, verzi-închis, 5-7 lobate.
Crategus oxyacantha L. (C. laevigata (Poir.)DC., C. oxya-canthoides Thuill.)
Arbust sau arbore larg răspândit la noi, de maxim 5 m înălţime, cu ramuri divergente,
spinoase, cu frunze 3-5 lobate, cu lobii obtuzi sau acuţi, uşor dinţaţi, verzi-întunecaţi. Florile sunt în
inflorescenţe terminale sunt roz carmin şi apar în mai iar fructul este subglobulos, stacojiu, cu 2-3
seminţe în fruct. Varietăţile cele mai frecvente la noi sunt: Var. candidoplena - cu flori albe, involte;
Var. paulii - cu flori stacojii, duble; Var. plena - cu flori albe, duble care după înflorire devin roz-
albicioase; Var. rosea - cu flori simple, roz-deschis, la mijloc albe.
Crataegus crus-galli L. (C. lucida Mill.)
Arboraş de maxim 6-8 m, cu coroana lat-rotunjită şi plată; ramurile sunt sinuoase, glabre, cu
spini foarte numeroşi, drepţi sau uşor curbaţi şi mari, frunze obovate până la eliptice, de 2-10 cm
lungime, pe margini fin serate spre vârf, în tinereţe subţiri, mai târziu pieloase, cu o reţea densă de
nervuri, la început roşiatice, toamna se colorează în roşu-portocaliu sau roşu. Florile sunt albe dispuse
în corimbe spre vârful ramurilor, apar în mai-iunie, fructele sunt mai mari (1-1,5 cm diametru), verzui,
apoi devin roşu mat, decorative mult timp pe plantă şi sunt comestibile.
Crataegus pentagyna Waldst. et Kit. (C. melanocarpa M.B.)
Arboraş de 3-8 m înălţime, cu lujerii la început mătăsos-pubescenţi, cu spini numeroşi, subţiri,
frunzele sunt lat-ovat-rombice sau ovate, 3-5(7) lobate sau partite, pe dos dens pubescente; florile sunt
albe dispuse în corimbe de cca 10 cm diametru, apar în mai-iunie; fructele sunt globuloase, negre sau
negre-purpurii, în interior cu 5 seminţe trimuchiate.
Crataegus sanguinea Pall. (Mespilus purpurea Poir.)
Arbust de 4-6 m, cu ramuri cu puţini spini sau fără spini, frunze obovate sau lat-rombice, cu
3-7 lobi seraţi, pe ambele feţe uşor păroase, toamna devin galbene şi cad foarte repede, florile sunt
albe, în corimbe dense, apar în mai iar fructele sunt mai mari, lucioase roşii-sângerii.
Particularităţi biologice şi ecologice. Crataegus sp. sunt specii rustice, rezistente la ger şi la
secetă, care suportă semiumbra dar creşte foarte bine în plină lumină, pe soluri calcaroase, mijlocii, nu
prea umede.

2
 Înmulţirea se face prin seminţe şi altoire. Seminţele se stratifică 1 an şi se seamănă a doua
toamnă, pe straturi. Cu excepţia speciei Crategus monogyna, seminţele celorlalte specii germinează
greu, de aceea este necesară păstrarea lor 4 luni la 21°C şi 5 luni la 5°C sau tratarea cu acid sulfuric.
Varietăţile se altoiesc pe Crategus oxyacantha, folosindu-se procedeele oculaţie sau despicătură.
Folosire. Păduceii se folosesc ca exemplare solitare, în grupări, în componenţa masivelor dar şi
ca garduri vii (C. monogyna şi C. oxyacantha suportă bine tunderea).

Genul COTONEASTER Ehrh.

Genul este originar din Nordul Africii, Asia şi Europa având cca. 55 de specii de arbuşti cu port
variabil. Frunzele sunt simple, caduce sau persistente, florile sunt albe sau roz, mici, solitare, geminate
sau în corimbi axilari. Fructele sunt mici, divers colorate şi persistă pe plante până iarna.
Dintre cele mai decorative specii cităm :
Specii târâtoare cu frunze persistente
Cotoneaster dammeri Schneid. (C. humifusus Duth.) - Cotoneaster, bârcoace
Este un arbust sempervirescent cu ramuri repente, radicante care are frunze eliptice sau obovat-
oblongi, pieloase, lucitoare. Florile sunt solitare sau câte două, albe iar fructele roşii, globuloase. Are
câteva varietăţi mai des întâlnite: Var. radicans - arbust lipit de sol, cu frunze mici, ovale, lucioase şi
ramurile mai puternic radicante decât la specia tip; Var. Skogsholmen - este obţinută în Suedia prin
selecţie şi are o creştere foarte puternică, repentă, cu frunze eliptic-alungite, de 1-2 cm, verzi-închis,
lucitoare, ş.a.
Cotoneaster microphyllus Wall. Ex Lindl.
Arbust sempervirescent, semitârâtor, dens ramificat, cu frunze mici, pieloase, obovate până la
alungit-obovate, pe partea superioară verzi-închis lucioase, pe dos cenuşiu-păroase. Florile sunt albe,
solitare sau câte două iar fructul este globulos şi roşu. Este un arbust sensibil la geruri puternice.
Specii cu forme prostrate şi frunze caduce
Cotoneaster horizontalis Decne.
Este cel mai cunoscut cotoneaster şi prezintă creştere prostrată, cu talia sub 1 m, frunze mici,
lucioase, verzi închis, semi-persistente, toamna devin roşietice, flori câte l-2, aproape sesile, roz iar
fructele sunt numeroase, roşii aprins, sferice.
Cotoneaster praecox Vilm. (C. adpressus var praecox (Vilm.) Bois rt Berth.)
Arbust cu frunze căzătoare, talia maximă de 80 cm, asemănător cu specia precedentă dar este
mai puţin aplatizat, ramurile sunt mai arcuite iar frunzele, florile şi fructele sunt asemănătoare dar
puţin mai mari.
Specii erecte de talie medie şi cu frunze caduce
Cotoneaster dielsianus Pritz. (C. applanatus Duthie)
Este arbust erect, până la 2 m înălţime, originar din China, cu ramuri lungi, arcuite, frunze de
1.2,5 cm lungime, verzi închis, pubescente pe ambele feţe, pe dos cenuşii şi puternic nervate. Florile
sunt roz sau albe cu roşu, câte 3-7 în cime păroase, apar în mai-iunie; fructele sunt roşii, lucioase,
globuloase.
Cotoneaster divaricatus Rehd. Et Wils.
Arbust de până la 2 m, cu ramuri divergente, frunze eliptice până la ovat-eliptice, căzătoare, de
culoare verde închis pe faţă, lucioase; florile sunt albe cu baza roşiatică, dispuse câte 2-4 pe ramuri
scurte laterale, apar în iunie iar fructele sunt elipsoidale, de culoare roşu-închis.
Cotoneaster foveolatus Rehd. Et Wils.
Arbust erect cu frunze lungi de până la 8 cm, eliptice, pe faţa superioară verzi-închis, lucioase,
pe cea inferioară dispers păroase, cu flori albe cu nuanţe roşiatice, în inflorescenţe păroase, apar în
iunie iar fructele sunt la început roşii apoi devin negre.
Specii de talie medie cu frunze sempervirescente
Cotoneaster buxifolius Wall. Ex Lindl.
Arbust de până la 1,8 m, bogat ramificat, cu frunzele persistente, eliptice sau obovate, de 5-15
mm lungime, verzi-închise pe faţă şi albe-gălbui-tomentoase pe dos; florile sunt albe cu stamine roşii-
mov, dispuse pe ramuri laterale scurte, apar în iunie; fructele sunt roşii, globuloase.

3
 Cotoneaster amoenus Wils.
Arbust de până la 1,5 m înălţime, dens tufos, cu ramuri scurte, viguroase, frunze persistente,
ovate, de 1-2,2 cm lungime, pe faţă verzi-închis, lucioase, pe dos cenuşiu - tomentoase, flori albe,
uneori uşor roşietice iar fructul este stacojiu, globulos.
Specii de talie mare cu frunze caduce
Cotoneaster bullatus Bois.
Arbust de până la 3,5 m, cu creştere laxă, are frunze de 3-8 cm, verzi-închis pe faţă şi zbârcite,
pe dos gălbui sau cenuşiu tomentoase; florile sunt roşietice, câte 4-12 în inflorescenţe păroase, apar în
mai-iunie iar fructele sunt sferice roşii deschis.
Cotoneaste multiflorus Bge.
Arbust de până la 4 m înălţime, lăstarii tineri sunt la început dens pubescenţi, apoi devin glabri,
brun-roşcaţi, frunzele sunt căzătoare lat-ovate sau lat-obovate, pe faţă de culoare verde intens, pe dos
verzi-cenuşii, florile albe, foarte numeroase, în corimbe de până la 20 de flori, erecte, apar în iunie iar
fructele sunt globuloase, roşii. Nu rezistă prea bine la ger.
Specii de talie mare cu frunze semipersistente
Cotoneaster salicifolius Franch.
Arbust de până la 6 m înălţime, cu ramuri divergente, frunze semipersistente, îngust-lanceolate,
de 3-8 cm, pe partea superioară verzi-închis, pe cea inferioară albicios tomentoase, toamna devin
roşietice, florile sunt mici, albe în corimbe, apar în iunie iar fructele sunt globuloase, roşii. Există o
varietate foarte apreciată: var. floccosus Rehd. & Wils., la care toamna unele frunze se colorează în
galben până la roşu-deschis.
Cotoneaster franchetii Bois.
Arbust de până la 3 m, are ramuri divergente, frunze semi-persistente, eliptice sau ovat-lanceo-
late, de 2-3,5 cm lungime, flori albe până la roz-roşiatice, mici, câte 5-15 în cime tomentoase, apar în
iunie iar fructele sunt roşii-portocalii, ovoide şi lung pedunculate.

Particularităţi biologice şi ecologice generale. Majoritatea speciilor de Cotoneaster au

rezistenţă medie faţă de temperaturile scăzute (sensibile la geruri fiind C. microphyllus şi C. multi-
florus). Cresc bine pe soluri variate, preferabil mai puţin umede, suportând bine şi seceta. Speciile care
toamna au frunzele variat colorate au pretenţii faţă de lumină, celelalte specii cresc şine şi în
semiumbră. C. dammeri suportă bine chiar umbrirea.

Înmulţirea. Speciile de Cotoneaster se înmulţesc prin seminţe, butaşi, marcotaj, altoire.

Semănăturile se recomandă pentru majoritatea speciilor (de exemplu C. horizontalis şi C. salicifolia
nu se reproduc fidel). Seminţele scoase după macerarea pulpei si apoi stratificate se seamănă pe strat
prin împrăştiere, în ianuarie-februarie când timpul permite (îngheţul nu produce daune). Se acoperă cu
1-2 cm de pământ şi un strat subţire de turbă sau cetină. În primul an germinează C. franchetii, C.
bullatus, C. dielsianus, iar C. divaricatus în al doilea an. Pentru speciile care germinează greu este
necesară stratificarea iniţială la 21°C timp de 4 luni şi apoi 5 luni la 5°C, sau tratarea cu acid sulfuric
concentrat 90-150 minute şi stratificarea ulterioară la rece, 3-4 luni.
Butăşirea (cu călcâi) se face sub sticlă, în iunie-iulie pentru speciile cu frunze caduce şi august-
septembrie pentru cele cu frunze persistente. La C. bullatus, C. dielsianus, C. horizontalis se aplică şi
butăşirea în uscat. Marcotajul se execută în mai-iunie, la C. dammer şi C. microphyllus. Altoirea este
recomandată numai pentru varietăţi pe portaltoi: C. acutifolius şi C. dielsianus, în martie.

Folosire. Se folosesc izolate, în grupuri, pe stâncării, la marginea masivelor, fiind deosebit de

apreciate pentru frumuseţea portului, a florilor şi fructelor.

4
 Subfamilia PRUNOIDEAE
Genul PRUNUS L.

Cuprinde numeroase specii şi varietăţi ornamentale, arbori şi arbuşti, cu o largă utilizare în

cadrul spaţiilor verzi, decorând prin florile frumoase, albe sau roz, simple sau duble, uneori parfumate.
Abundenţa înfloririi în cursul primăverii este pusă în valoare prin plantarea izolată, în grupuri sau în
combinaţii cu alte specii, la marginea masivelor. Genul cuprinde cca. 200 de specii, la noi fiind
cultivate ca plante decorative 79 de specii (dintre care 5 sunt hibride), originare de pe tot cuprinsul
Globului.

Grupa migdalilor şi piersicilor ornamentali

Prunus tenella Batsch (Amygdalus nana L., Prunus nana Stok.) - Migdalul pitic
Este un arbust de talie mică (60-100 cm), care drajonează mult, întâlnit spontan în zonele de
stepă. Frunzele sunt lanceolate sau obovat-lanceolate, pieloase, pe faţa superioară verzi-deschis.
Decorează prin florile roz-intens, mici si solitare sau grupate câte 2(3), care îmbracă ramurile. Fructul
este ovoidal, tomentos.
Particularităţi biologice şi ecologice. Rezistă bine la uscăciune şi se foloseşte în grupuri şi
masive omogene.
Prunus triloba Lindl. (Amygdalus triloba Ricker.) - Migdalul japonez
Este un arbust termofil şi heliofil, originar din China şi Japonia cu talia 3-5 m, frunzele sunt
lat-eliptice, uneori trilobate la vârf, dublu-serate pe margini, florile sunt roz pal, grupate câte 2 sau
solitare, apar înainte de înfrunzire.
Particularităţi biologice şi ecologice. La noi se cultivă îndeosebi varietatea multiplex - cu
flori duble (2-3 cm), atât pentru parcuri cât şi în scopul obţinerii de lăstari floriferi tăiaţi.
Prunus persica (L) Batsch (Amygdalus persica L., Persica vulgaris Mill.)- Piersicul
Arboraş de maxim 6 m, are lujerii brun-purpurii, muchiaţi, frunzele oblong-lanceolate, de 7-15
cm lungime, pe margini serate sau crenat-serate. Florile sunt solitare, roze, iar fructele de 4-8 cm
diametru, catifelate galbene-roşiatice la maturitate.
Particularităţi biologice şi ecologice. Prezintă varietăţi de interes pentru parcuri şi anume:
atro-purpurea (cu frunze purpurii si flori roz), duplex (cu flori duble roz), albo-plena (cu flori duble,
albe) şi pendula (cu ramuri pendente).

Grupa cireşilor ornamentali

Prunus avium L. (Cerasus avium (L.)Mnch.) - Cireşul păsăresc
Arbore de până la 24 m înălțime, cu port piramidal, ramuri orizontale puternice şi lujeri glabri,
scoarţa se exfoliază în benzi ca hârtia; frunzele sunt moi, oblong-ovate, crenat-serate, uşor rugoase pe
faţă şi pubescente pe dos; florile sunt albe sau rozii, în umbele sesile multiflore.
Particularităţi biologice şi ecologice. Varietăţile ornamentale cele mai preţuite la noi sunt:
 plena - cu flori duble, roze;
 salicifolia - cu frunze foarte în-guste;
 juliana – are fructul ovoidal, cu mezocarp moale, suculent, roşu-întunecat la culoare.
Prunus cerasus (Cerasus vulgaris Mill.) - Vişinul
Arbore de până la 10 m, cu coroana globuloasă, frunze eliptic-ovate până la ovate, de 5-8 cm,
acute, fin şi adesea dublu-serate, pubescente pe dos, flori albe, apar după înfrunzire, în buchete dense.
Particularităţi biologice şi ecologice. Mai des se întâlnesc varietăţile: plena (cu flori albe,
duble), persiciflora (cu flori roz, duble ), semperflorens (remontant, cu flori roz), austera (cu fructe
roşii-închis). Se comportă bine şi la semiumbră, având o bună rezistenţă la secetă şi ger.
Prunus serrulata (C. serratifolia Lindl., C. serrulata G.Don., P. pseudocerasus Kom.) -
Cireşul japonez
Specia prezintă arbori de 10-15 m, frecvent însă la noi se întâlneşte ca arboraş de 3-6 m, cu
frunze ovat-lanceolate, de 6-12 cm lungime, serate pe margini şi flori albe sau roze câte 3-5 în raceme,
înflorind înainte de înfrunzire.

5
 Particularităţi biologice şi ecologice. Deosebit de apreciate sunt cultivarurile: Hisakura (cu
flori duble, roz), Yashino (cu flori albe), Ukon (cu flori galbene-verzui, duble), Kazan (cu flori involte
roze-pal), Royal Burgundy (cu flore involte roze şi frunze purpurii) ş.a. Rezistă destul de bine la ger şi
necesită soluri revene, profunde.
Prunus mahaleb (Cerasus mahaleb Mill., Padus mahaleb (L.) Borkh.) - Vişinul turcesc
Arbore de cca 10 sau uneori arbust, cu lujerii glandular-pubescenţi, frunzele eliptic-ovate până
la obovat-oblongi, de 4-7 cm lungime, acuminate, crenat-serate, glabre sau uşor pubescente pe dos, cu
flori albe, parfumate, în corimbe tip racem, scurte, apar în iunie, iar fructele sunt ovoide, mici, negre la
maturitate.
Particularităţi biologice şi ecologice. Mai frecvente sunt varietăţile: pendula (decorativă prin
portul pletos), monstruosa (are coroana compactă, globuloasă, cu ramuri scurte şi groase) şi
xanthocarpa (cu fructe galbene).
Prunus cerasifera Ehrh (P. domestica var. myrobalan L., P. korolkowii Wilm., P. myrobalana
Loisel.) – Corcoduş
Arbore de până la 8 m înălţime, uneori cu ţepi, cu frunze eliptice sau ovate, de 3-6 cm lungime,
fin obtuz serate, verzi-deschis; florile sunt solitare, albe şi apar devreme (martie-aprilie) iar fructul este
subglobulos, roşu, uşor-brumat.
Particularităţi biologice şi ecologice. Prezintă câteva varietăţi mai decorative:
 Atropurpurea - cu frunze roşii, flori roz, fructe roşii;
 Nigra - cu flori movii închis;
 Hessei - cu frunze brune marginate cu gălbui;
 Elegans- cu ramuri subţiri, lungi;
 Pissardii - cu frunze mai mari, purpurii, flori roze, fructul roşu-moviu întunecat.
Prunus tomentosa Thunb. (C. tomentosa (Thunb) Wall., C. trichocarpa (Bge.) Wall., P.
trichocarpa Bge.) - Cireşul pufos
Arbust de 1 3 m, cu lujeri dens tomentoşi şi ramuri brun-închis, frunzele obovate până la
eliptice, de 5-7 cm lungime, inegal dublu-serate, rugoase, pe faţa superioară verzi-mate şi pubescente,
pe dos viloase; flori sunt solitare sau câte două, roz-pal, apar devreme (martie-aprilie) iar fructul este
roşu, uşor pubescent şi comestibil.
Particularităţi biologice şi ecologice. Are o varietate mai deosebită: leucocarpa, care prezintă
fructele albicioase.

Grupa mălinilor ornamentali (cu flori în raceme)

Prunus padus (Cerasus padus (L.)Delabre., Padus avium Mill., Padus racemosa (Lam.)Schn.,
P. racemosus Lam.) – Mălinul
Arbore sau arbust de 3-15 m, care drajonează puternic, lujerii sunt zvelţi, erecţi sau penduli, cu
numeroase lenticele, scoarţa miroase urât dacă este ruptă, frunzele sunt obovate până la eliptic-
oblongi, de 6-10 cm lungime, acut şi fin serate, pe faţă verzi-închis, glabre, pe dos verde-deschis, cu
smocuri de peri în axilele frunzelor. Florile sunt albe, parfumate, grupate câte 15-35 în raceme lungi de
10-15 cm, pendente, apar în aprilie-mai, iar fructul este subglobulos, negru, lucios, necomestibil.
Particularităţi biologice şi ecologice. Mai frecvente sunt cultivarurile: pendula, floreplena,
aurea, aucubaefolia (frunzele pătate cu galben) ş.a.
Este o specie cu mare amplitudine ecologică care rezistentă bine la poluarea urbană.
Prunus serotina (Cerasus serotina Loisel., Padus serotina Agardh) - Mălinul american
Arbore de maxim 30 m, cu lujeri glabri şi scoarţa brun închis, frunze oblong-ovate, de 8-12 cm
lungime, cu marginea serulată, cu dinţi mici, curbaţi, pe faţă lucioase, pe dos verzi deschis. Florile sunt
albe, în raceme cilindrice de 10-14 cm lungime, iar fructul este globulos la început roşietic apoi brun-
negricios, comestibil.
Particularităţi biologice şi ecologice. Mai ornamentale se consideră varietăţile: salicifolia (cu
frunzele lanceolate, lung acuminate) şi pyramidalis (cu port conic). Este o specie neexigentă faţă de
condiţiile staţionare, rezistentă la ger şi secetă.

6
 Prunus pennsylvanica L. (Cerasus borealis Michx., C. pennsylvanica Loisel.) - Mălin de
Pennsylvania
Arbust sau arbore mic, de maxim 12 m înălţime, cu ramuri zvelte roşiatice, frunze ovate până
la oblong-lanceolate, acute sau acuminate, rotunjite la bază, fin şi ascuţit serate, glabre şi lucioase pe
ambele feţe, toamna se colorează în galben-auriu sau galben-roşcat. Florile sunt câte 2-5 în umbele sau
raceme scurte, sunt albe şi apar odată cu frunzele iar fructele sunt globuloase, roşii, nebrumate.
Prunus laurocerasus (Cerasus laurocerasus Loisel., Lauro-cerasus officinalis Roem., Padus
laurocerasus Mill.) - Laurocireşul
Este o specie de talie mică (1-3 m, rareori 6 m), foarte decorativă prin frunzele persistente,
lucioase, oblongi sau obovat-oblongi, de 5-15 cm lungime, pe margini întregi sau foarte fin serate,
florile sunt mici, albe, în raceme erecte, de 10-12 cm lungime, apar în aprilie-mai, iar fructul este
globulos-ovat, negru-albăstrui, lucios.
Particularităţi biologice şi ecologice. Este o specie termofilă şi xerofită. Foarte preţuite pentru
spaţiile verzi sunt următoarele cultivaruri:
 Caucasica - cu port erect, cu frunze mari şi mai rezistent la frig;
 Otto Luyken - cu port compact, scund (1,5 m), frunze mai mici şi mai înguste,
orientate în sus;
 Zabeliana - are portul dezvoltat mai mult pe orizontală, frunzele mai mici, lanceolate
şi are mare rezistenţă la frig.
Înmulţire. Se poate realiza prin semănături (pentru înmulţirea speciilor pure şi pentru obţinerea
de portaltoi), efectuate toamna, în octombrie, după o lună de stratificare în nisip bine umectat, sau, cel
mai bine, primăvara, după stratificarea sâmburilor în condiţii controlate, în funcţie de specie.
Înmulţirea vegetativă se recomandă varietăţilor şi formelor decorative de Prunus, putându-se
efectua:
- Altoirea - pe portaltoi de Prunus avium (pentru cireşi şi vişini) sau P.
cerasifera (pentru migdali, piersici şi chiar mălini).
- Butăşirea - se foloseşte mai puţin, preferând la P. laurocerasus butaşii de vară
iar butaşii lignificaţi se recomandă la P. cerasifera.
- Marcotajul - se foloseşte pentru înmulţirea unor portaltoaie vegetative (de
exemplu P. avium ).
Folosire. Se recomandă folosirea speciilor de Prunus ca plante izolate sau în grupări, iar unele
dintre specii pot avea localizări mai variate (de exemplu P. Laurocerasus - pentru garduri vii, P.
tenella - pentru mici masive, P. spinosa - pentru marginea masivelor şi pentru consolidarea terenurilor,
etc.).

Întocmit: Șef lucr. dr. SANDU Tatiana