Vă rog sa analizați și să evidențiați probele, mijloacele de proba și procedeele

probatorii din textul de mai jos.

Aștept răspunsul dvs. până la ora 24.00, a zilei de 24 decembrie 2018, pe adresa de
email:
catalin.chirita@uaic.ro
Răspunsul dvs. trebuie tehnoredactat cu caractere Times New Roman 12, la distanță de
un rând, cu alineate la început de paragraf, justify şi cu diacriticele specifice limbii române,
maxim pe o foaie A4, față/verso.
Nerespectarea acestor condiții are ca efect aplicarea art. 102 C.pr.pen.

Nu mai era nici o clipă de pierdut. Scoase toporul, îl ridică cu amândouă mâinile, abia
dându-și seama ce face, și, aproape fără nici o sforțare, aproape mecanic, îl lasă să cadă cu
muchia pe creștetul bătrânei. Era la capătul puterilor. Dar de îndată ce lovi cu toporul, îi reveni
și puterea.
Bătrâna, după obiceiul ei, era cu capul gol. Părul bălan, ușor încărunțit și rar, uns din
belșug cu ulei, era strâns împletit într-o codiță subțire, ca o coadă de șoricel, prinsă la ceafă cu
o bucățică de pieptene de baga. Lovitura nimerise drept în moalele capului, ceea ce se datora
staturii sale mici. Femeia scoase un țipăt slab, foarte slab, și deodată se lăsă jos; totuși mai avu
timp să ducă mâinile la cap. Într-una din ele mai ținea încă „amanetul“. Atunci Raskolnikov o
lovi cu toată puterea, o dată, de două ori, tot cu muchia toporului, și tot în creștetul capului.
Sângele țâșni ca dintr-un pahar răsturnat și trupul se prăbuși pe spate. Raskolnikov făcu un pas
înapoi, o lasă să cadă și se aplecă numaidecât asupra ei; femeia murise. Ochii îi erau bulbucați,
ca și cum ar fi vrut să-i sară din cap, obrazul şi fruntea — încrețite și schimonosite spasmodic.
Raskolnikov puse toporul jos, alături de moartă, își vârî numaidecât mâna în buzunarul
ei, căutând să nu se murdărească de sângele care curgea încă; scotocea în buzunarul drept, cel
din care femeia scosese cheile rândul trecut. Era perfect lucid, nu mai simțea nici o amețeală,
capul nu i se mai învârtea, numai mâinile îi mai tremurau încă. Mai târziu, își amintea că fusese
cât se poate de atent și de prudent, dându-și osteneala să nu se murdărească de sânge... Scoase
cheile numaidecât: ca și data cealaltă erau prinse toate la un loc pe un ineluș de oțel. Alergă în
dormitor. Era o odaie mică, cu un iconostas mare, cu icoane multe. Lângă peretele opus se afla
un pat, foarte curat, cu plapumă vătuită din peticele de mătase. În fața celuilalt perete se afla
scrinul. Ciudat: de îndată ce încercă să potrivească cheile la scrin, de îndată ce le auzi
clinchetul, simți un fior în spate. Fu din nou cuprins de dorința de a lăsa totul baltă și de a pleca.
Dar asta nu ținu decât o clipă; era prea târziu ca să mai dea înapoi. Zâmbi chiar, fiindcă-i trecuse
așa ceva prin cap, apoi îl fulgeră un gând neliniștitor. I se năzări deodată că bătrâna poate tot
mai trăia încă și putea să-și vină în fire. Lasă cheile și scrinul și alergă înapoi, acolo unde zăcea
cadavrul, apucă toporul, îl ridică, dar nu-1 lăsă să cadă. Nu era nici o îndoială că bătrâna murise.
Se aplecă și, cercetând-o de aproape, văzu limpede că craniul fusese sfărâmat și osul din creștet
ușor strâmbat într-o parte. Voi să-l pipăie cu degetul, dar își trase mâna înapoi; și așa se vedea
clar. Între timp, în jurul capului se făcuse o băltoacă de sânge. Raskolnikov observă deodată un
șnuruleț care atârna de gâtul bătrânei; trase de el, dar șnurulețul era tare și nu voia să se rupă;
era ud de sânge. Raskolnikov încercă să scoată din sân obiectul prins de șnur, fără să-l mai
rupă, dar ceva îl împiedică să iasă. Nerăbdător, ridică din nou toporul gata să taie șnurul pe loc,
pe trup, dar nu îndrăzni și cu greu, după două minute, murdărindu-și mâinile și toporul, izbuti
sa taie șnurul fără să se atingă de trupul neînsufleţit; nu greșise - era o pungă. De șnur erau
prinse doua cruciulițe, una de chiparos și una de aramă, și o iconiță smălțuită; alături se afla o
pungă mică și soioasă de antilopă, cu chenar și inel de oțel. Punga era umflată; Raskolnikov o
vârî în buzunar fără s-o cerceteze, zvârli cruciulițele pe pieptul bătrânei și, luând de data aceasta
toporul cu el, se repezi din nou în iatac.
Era grozav de grăbit, apucă cheile și încercă din nou să deschidă scrinul. Dar nu izbutea;
cheile nu intrau în broască. Nu că i-ar fi tremurat mâinile, dar greșea într-una: de pildă, vedea
bine că cheia nu se potrivește și totuși o băga în broasca. Deodată, își aduse aminte și înțelese
 Vă rog sa analizați și să evidențiați probele, mijloacele de proba și procedeele
probatorii din textul de mai jos.
Aștept răspunsul dvs. până la ora 24.00, a zilei de 24 decembrie 2018, pe adresa de
email:
catalin.chirita@uaic.ro
Răspunsul dvs. trebuie tehnoredactat cu caractere Times New Roman 12, la distanță de
un rând, cu alineate la început de paragraf, justify şi cu diacriticele specifice limbii române,
maxim pe o foaie A4, față/verso.
Nerespectarea acestor condiții are ca efect aplicarea art. 102 C.pr.pen.

că cheia cea mare, cu limba zimțată, care se tot legăna printre cele mici, nici nu era de la scrin
(așa se gândise și rândul trecut), ci negreșit de la vreo lădiță și că tocmai în lădița aceea poate
că erau ascunse lucrurile de preț. Lăsă scrinul și se vârî sub pat, știind că bătrânele au obiceiul
să țină astfel de lădițe sub pat. În adevăr, găsi acolo o lădiță destul de mare, ceva mai lungă de
șaptezeci de centimetri, cu capacul bombat, îmbrăcată în safian roșu și împodobită cu țintișoare
de oțel. Cheia zimțată se potrivea la broască și o deschise numaidecât. Deasupra, învelită într-
un cearșaf alb, se afla o haină de postav roșu, îmblănită cu iepure; dedesubt - o rochie de mătase,
apoi un șal, iar mai jos, până la fund, nu părea să fie decât tot soiul de boarfe. Mai întâi,
Raskolnikov încercă să-și șteargă mâinile de sânge pe postavul roșu al hainei. „Tot e roșu, și
pe roșu sângele nu se cunoaște, se gândi el, apoi își veni în fire. Doamne, nu cumva îmi pierd
mințile ?“ își zise îngrozit.
Răscoli un pic boarfele din ladă, de sub haina îmblănită alunecă un ceas de aur. Atunci
se repezi să scotocească lucrurile. Într-adevăr, printre ele erau amestecate obiecte de aur -
probabil amanetele, lucrurile nerăscumpărate - brățări, lănțișoare, cercei, ace de cravată etc.
Unele erau în cutioarele lor, altele numai învelite în ziar, dar înfășurate cu grijă, în foi puse în
două și legate cu sforicele. Fără să întârzie, își umplu buzunarele pantalonilor şi ale pardesiului,
fără să mai aleagă, fără să desfacă pachețelele și cutioarele; dar nu avu timp să adune multe...