BGS Cap 08d Frezarea2018 04frame

Cap.
8  Frezarea 36 | 1
Cap.8
Generarea suprafeţelor prin frezare
8.1. Particularităţile de bază ale prelucrării prin frezare
Frezarea este un procedeu de prelucrare prin aşchiere executat cu o sculă aşchietoare cu mai
mulţi dinţi identici, repartizaţi uniform pe o suprafaţă de revoluţie (sculă numită freză), procedeu
caracterizat printr-o mişcare principală de rotaţie a sculei şi o mişcare continuă de avans, efectuată
în general de semifabricat după o direcţie perpendiculară pe axul de rotaţie.
Frezarea este un procedeu cu productivitate ridicată, destinat degroşării sau semifinisării
(mai rar finisării) suprafeţelor plane, de revoluţie şi profilate, canale, danturi ale angrenajelor şi
cuplajelor etc. Se obţin suprafeţe în treptele de precizie 8 ÷ 11 ISO şi rugozităţi Ra = 1,6 ÷ 6,3 µm.
 Procedeul de frezare se distinge prin câteva caracteristici principale:
 dinţii aşchietori ai frezelor, identici şi distribuiţi uniform (echidistant) pe corpul sculei, intră în
mod succesiv în aşchiere, contactul acestora cu materialul de prelucrat realizându-se cu
intermitenţă (fig. 8.1). Acest mod de lucru permite răcirea dinţilor şi evacuarea comodă a aşchiilor,
dar conduce la variaţia accentuată a forţelor de aşchiere.

Fig. 8.1. Frezarea cu freza cilindrică (a) şi cu freza cilindro-frontală (b)

 aşchiile detaşate de fiecare dinte au o grosime variabilă, iar lungimea este determinată de
adâncimea de aşchiere sau de unghiul de contact dintre sculă şi semifabricat. 
 maşina-unealtă, denumită maşină de frezat, asigură mişcarea principală de rotaţie (în scopul de
deformare şi detaşare sub formă de aşchii a adaosului de prelucrare) la nivelul sculei aşchietoare,
precum şi mişcările de avans – la nivelul semifabricatului şi / sau al sculei. În acest scop, maşinile
de frezat posedă o cuplă cinematică fus-lagăr sub forma unui arbore principal rotativ al maşinii,
care poartă freza, şi mai multe cuple cinematice de tip sanie-ghidaj, care asigură mişcări rectilinii
pe direcţii reciproc perpendiculare (paralele sau perpendiculare la axul principal). Uneori, mişcarea
de avans rectiliniu este înlocuită cu o mişcare pe traiectorie circulară sau pe o traiectorie particular
definită;
 mişcarea continuă de avans are loc simultan cu mişcarea principală de aşchiere.
Modul în care sunt repartizate (în structura maşinii-unelte) mişcările săniilor pentru
efectuarea avansului rectiliniu pe celor trei direcţii (longitudinal, transversal şi vertical) şi, uneori,
a avansului circular, impune tipul maşinii de frezat.
Iulian ROMANESCU
2 | 36 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR
 În general, prelucrarea prin frezare are la bază două scheme tipice de generare. Muchia
aşchietoare a dinţilor frezei poate fi dispusă pe o suprafaţă de revoluţie cilindrică (v. fig. 8.1, a),
conică sau profilată, ori pe suprafaţa plană, frontală a corpului sculei (v. fig. 8.1, b). Construcţia
frezei şi modul de participare la procesul de aşchiere a celor două tăişuri dau titulatura celor două
tipuri principale de prelucrare:
 frezarea cilindrică (periferică) – la care participă numai tăişurile de pe suprafaţa de revoluţie a
sculei – tăişurile principale (fig. 8.1, a);
 frezarea frontală – la care participă tăişurile secundare, de pe suprafaţa frontală a frezei şi parţial
(numai în mică măsură) tăişurile principale, de pe partea periferică.
Din combinarea celor două scheme tipice (de bază) au apărut şi scheme derivate, precum
frezarea cilindro-frontală (fig. 8.1, b), la care participarea tăişurilor principale este substanţială.
Unii cercetători consideră că frezarea cu tăişurile principale (de pe suprafaţa periferică) este
o aşchiere liberă, iar frezarea frontală şi cilindro-frontală este aşchiere neliberă [Opr-81].
Varietatea de forme pentru corpul sculei, diferitele rapoarte între dimensiunile acestora,
precum şi modul de repartizare a tăişurilor au condus la existenţa unei largi game de tipo-
dimensiuni de freze.
La baza celor două scheme tipice de frezare stă o schemă unică de generare a curbei
directoare Δ. Luând ca exemplu cinematica frezării plane cu o freză cilindrică (fig. 8.1, a) se
înţelege mai uşor modul de generarea a curbei directoare Δ.
Se consideră că atât mişcarea principală de rotaţie I (de viteză unghiulară ωS), cât şi mişcarea
rectilinie de avans II (de viteză vS) sunt efectuate de freză (fig. 8.2). Prin compunerea
(simultaneitatea) mişcării de rotaţie I cu mişcarea de avans II a unui punct M de pe tăiş (punctul M
aparţine şi curbei generatoare Γ, care este materializată de muchia aşchietoare a sculei), este
descrisă o curbă cicloidală alungită C, a cărei înfăşurătoare este curba directoare Δ – rezultată
cinematic.
Fig. 8.2. Directoarea Δ obţinută cinematic, ca înfăşurătoare a curbei cicloidale C
Teoretic, cicloida C rezultă prin rularea rulantei de rază RR (cu viteza unghiulară ωR = ωS) pe o
curbă B denumită bază ‒ a cărei formă impune forma curbei directoare Δ (atât B cât şi Δ sunt
rectilinii în fig. 8.2). Pentru rularea rulantei pe bază (fără alunecare relativă), între cele două mişcări
executate de rulantă (ωR = ωS şi vR = vS) trebuie să existe relaţia:
𝑣𝑆 = 𝑣𝑅 = 𝑅𝑅 ∙ ω𝑅 (8.1)
Din compunerea celor două mişcări rezultă cicloida alungită aDefDgjkmPr .
BGS  Cap.8d  2018-05

Cap. 8  Frezarea 36 | 3
Ţinând seama că sculele pentru frezare au z dinţi (z muchii generatoare), deci z puncte
generatoare Mi, fiecare punct Mi va descrie câte o cicloidă alungită. Cicloidele se întretaie şi dau
naştere unor curbe mai mici de forma jMmN, tangente la Δ şi numite directoare elementară ΔE.
Din punct de vedere geometric, pentru a obţine directoarea Δ ca înfăşurătoare, este suficientă
deplasarea şi poziţionarea periodică, la distanţe egale, a directoarei elementare ΔE, printr-o mişcare
plan-paralelă cu direcţia mişcării II. La o rotaţie completă a sculei se va produce un «avans director»
s, încât unui dinte îi corespunde un «avans pe dinte» sd, mărimi aflate în relaţia:
𝑠 = 𝑠𝑑 ∙ 𝑧 (8.2)
Din directoarea elementară ΔE face parte şi porţiunea kmN, cu toate că ea nu intervine direct în
generarea directoarei teoretice Δ.
Proiecţia segmentului MkmN din directoarea elementară ΔE într-o direcţie normală la
directoarea Δ, reprezintă o altă mărime de poziţionare, numită adâncime de aşchiere (t).
Din figura 8.2 se observă că pentru secţiuni restante de înălţime hz cât mai mici (o calitate
de suprafaţă cât mai bună), avansul s şi, prin urmare, viteza vS ar trebui să fie cât mai mici. Având
în vedere că viteza unghiulară ωS se stabileşte în raport cu criteriile de optimizare a procesului de
aşchiere (viteza tehnologică de aşchiere) şi ţinând cont de relaţia (8.1), modalitatea de micşorare a
înălţimii secţiunii restante hz ‒ soluţie de altfel recomandată, constă în utilizarea unor scule cu
număr cât mai mare de dinţi, pentru a se reduce avansul pe dinte sd, fără afectarea avansului pe
rotaţie.
După cum s-a prezentat mai sus, modul de obţinere a directoarei cinematice Δ – rectilinie,
ca înfăşurătoare a curbei cicloidale C, se regăseşte în cele două scheme tipice de generare prin
frezare (fig. 8.3) – frezarea cilindrică (fig. 8.3, a) şi frezarea frontală (fig. 8.3, b). Atât Δ cât şi
curba C sunt conţinute în planul director [D] – normal la axa de rotaţie a frezei.
 La utilizarea tăişurilor frezei de pe suprafaţa periferică de revoluţie – numită frezare cilindrică,
generatoare Γ este materializată de muchia aşchietoare (la sculele cu dinţii drepţi) sau de urma
muchiei în planul generator (în cazul dinţilor elicoidali).
Fig. 8.3. Generarea prin frezare a suprafeţelor plane, cu avans rectiliniu (cu directoare rectilinie): (a) – frezarea
cilindrică; (b) – frezarea frontală
Curba Γ poate fi un segment de dreaptă – paralel cu axa de rotaţie (cazul frezelor cilindrice)
(v. fig. 8.3, a) sau înclinat (cazul frezelor conice), ori poate fi o curbă plană, formată din segmente
de dreaptă şi/sau arce de curbe analitice sau o curbă neanalitică (cazul frezelor profilate).
Iulian ROMANESCU
 În prezenţa mişcării de avans II rectilinii (când directoarea Δ rezultă rectilinie) – ce presupune

din punct de vedere geometric translarea planului generator [G] – se generează o suprafaţă plană
(conform fig 8.3, a) când curba Γ este rectilinie şi un profil plan , când Γ este o curbă compusă sau
complexă. În primul caz se foloseşte o freză cilindrică sau conică, iar în cel de-al doilea o freză
profilată sau un «joc» de freze.
 Dacă mişcarea de avans II este circulară sau pe o direcţie variabilă, directoarea Δ rezultă circulară
sau, respectiv, de o formă plană oarecare, astfel că, la translarea planului [G] (în care curba Γ este
una complexă – caracteristică unei freze profilate), se generează o suprafaţă profilată spaţial.
 La generarea cu tăişurile dispuse pe suprafaţa frontală a frezei – numită frezare frontală
(fig.8.3, b), se respectă aceleaşi condiţii de obţinere cinematică a curbei directoare Δ (ca
înfăşurătoare a curbei cicloidale C) – rectilinie sau curbilinie şi situată în planul director [D]. În
mod asemănător, prin translarea planului [G] – ce conţine generatoarea Γ (materializată de tăişurile
laterale ale frezei) rectilinie şi perpendiculară pe axa sculei, ori o curbă plană – se generează o
suprafaţă plană, respectiv, una profilată.
8.2. Scule aşchietoare utilizate la frezare

La orice freză se pot identifica 3 părţi componente (fig. 8.4):
• partea activă – formată din mai mulţi dinţi dispuşi echidistant pe corpul de revoluţie;
• partea de poziţionare-fixare – care poate fi sub formă de coadă cilindrică sau conică, ori sub
formă de alezaj;
• corpul frezei – ca element de legătură (distinct sau nu) între primele două.
Fig. 8.5. Forme de tăişuri în construcţia frezelor: (a) ‒ neted;

Fig. 8.4. Părţile componente ale frezelor (b) ‒ întrerupt; (c) ‒ tăiş rotund pentru degroşare;
(d) ‒ tăiş semirotund pentru degroşare
Având în vedere multitudinea de tipuri constructive de freze, există mai multe criterii de
clasificare (fig. 8.6):
 După forma corpului de revoluţie, raportul dintre dimensiunile de gabarit ale acestuia sau după
suprafeţele pe care sunt plasate tăişurile sculei, se disting:
 frezele cilindrice (fig. 8.6, a) ‒ au forma cilindrică, cu tăişurile dinţilor dispuse numai pe partea
cilindrică a corpului (cu dinţi drepţi ‒ paraleli cu axa sculei, ori cu dinţi înclinaţi/elicoidali), iar
lungimea este în general mai mare decât diametrul. Sunt utilizate la prelucrarea suprafeţelor plane,
pe maşini de frezat orizontale.
 frezele cilindro-frontale (fig. 8.6, b) ‒ în pofida formei cilindrice a părţii active, denumirea este
dată de modul de amplasare a tăişurilor, atât pe partea cilindrică (în general tăişuri elicoidale –
BGS  Cap.8d  2018-05

considerate tăişurile principale) cât şi pe partea frontală (tăişurile secundare). Sculele de diametru
mic au partea de poziţionare-fixare sub formă de coadă cilindrică sau conică (fig. 8.6, b2, b3), în
timp ce cele de diametru mai mare prezintă alezaj cilindric (fig. 8.6, b1) şi locaşuri pe partea frontală
opusă tăişurilor, pentru antrenarea cu ajutorul penelor frontale (v. fig. 8.4, b). Frezele cilindro-
frontală cu coadă şi diametru mic, cu 2 ÷ 4 dinţi mai sunt numite şi freze deget.
Frezele cilindro-frontale sunt folosite la prelucrarea suprafeţelor plane, de colţ şi a canalelor,
pe maşini de frezat verticale (cu cap de frezare vertical).
 frezele frontale (fig. 8.6, c) sunt destinate prelucrării suprafeţelor plane şi prezintă predominant
tăişuri pe partea frontală. Pe suprafaţa de revoluţie, tăişurile (considerate principale) sunt limitate
în vecinătatea suprafeţei frontale (tăişurile laterale sunt în mod frecvent înclinate, materializând o
suprafaţă conică).
 frezele disc (fig. 8.6, d) au lăţimea pronunţat mai mică decât diametrul şi sunt destinate prelucrării
canalelor şi a suprafeţelor de colţ, pe maşini de frezat orizontale. Există construcţii cu 2 tăişuri (pe
partea cilindrică şi pe una din suprafeţele frontale) şi cu 3 tăişuri (pe suprafaţa de vârf şi pe cele 2
frontale) (v. fig. 8.6, d1, d3, d4);
 frezele ferăstrău (fig. 8.6 e) ‒ sunt la limita frezelor disc, fiind mult mai înguste şi prezentând
dinţi mărunţi; sunt utilizate la prelucrarea canalelor înguste, la crestare şi la debitare/retezare.
Fig. 8.6. Forme constructive de freze: (a) ‒ cilindrică; (b) ‒ cilindro-frontală; (c) ‒ frontală; (d) ‒ disc;
(e) ‒ ferăstrău (de debitare); (f) ‒ unghiulară; (g) ‒ profilată
Iulian ROMANESCU
Dacă la frezele disc suprafeţele de aşezare laterală a dinţilor sunt independente (separate la dinţii
învecinaţi) (fig. 8.6 d1), la majoritatea frezelor ferăstrău suprafaţa de aşezare laterală este comună,
printr-o ascuţire simultană, sub forma unei suprafeţe uşor conice (fig. 8.6, e2).
 frezele unghiulare (fig. 8.6, f) se folosesc la generarea unor suprafeţe plane adiacente, cu un
anumit unghi între ele sau pentru frezarea suprafeţelor înclinate. Sunt conice (fig. 8.6, f1, f3, f4) şi
biconice (fig. 8.6, f2).
 frezele profilate (fig. 8.6, g) prezintă un anumit profil în planul lor axial, necesar prelucrării unor
suprafeţe complexe. Pot avea un profil concav (fig. 8.6, g1) sau convex (fig. 8.6, g2). Pot fi cu alezaj
sau cu coadă. În categoria frezelor profilate intră şi frezele modul – disc sau deget, pentru frezarea
danturilor prin metoda copierii (prelucrare dinte cu dinte, prin metoda divizării).
 După direcţia/orientarea tăişurilor se cunosc:
 freze cu dinţi drepţi (cu dantură dreaptă) (fig. 8.6, d3, e, f, g);
 freze cu dinţi înclinaţi sau elicoidali (cu tăişuri elicoidale pe suprafaţa cilindrică) (fig. 8.6, a, b)
‒ prezintă avantajul intrării şi ieşirii treptate din aşchiere a dinţilor;
 freze cu dinţi (dantură) în zigzag (fig. 8.6, d1, d4) ‒ soluţie constructivă întâlnită în special la
frezele disc, prin înclinarea alternativă stânga - dreapta a tăişurilor de vârf şi distribuirea alternativă
a tăişurilor laterale, pentru a se evita aşchierea cu unghiuri de degajare negative.
 După modul de poziţionare-fixare şi de antrenare sunt:
 freze cu coadă ‒ cilindrică (fig. 8.6, b2, b3, d3, d4, f3, f4,) sau conică.
Coada cilindrică poate fi (conform STAS 577) netedă (fig. 8.6, d3), cu aplatizare (fig. 8.6, b2, b3,
d4, f3, f4) sau filetată (la capătul liber, opus părţii active). Coada conică poate fi (conform STAS
577): cu con Morse (cu gaură filetată; cu gaură filetată şi aplatizare pentru antrenare; cu cap de
antrenare; cu cap de antrenare şi locaş de evacuare); cu con 7:24.
 freze cu alezaj, care sunt antrenate prin intermediul penelor longitudinale (fig. 8.6, a, d1,2, e, f1,2,
g) sau a penelor frontale (fig. 8.6, b1, c).
Corespunzător STAS 577, alezajul poate fi: cilindric; cilindric cu găuri de antrenare; cilindric cu
canal de pană longitudinal (v. fig. 8.6, a, d1, d2, e, f1, f2, g); cilindric cu canal de pană frontal (v. fig.
8.6, b1, c); cilindric cu canal frontal şi găuri pentru montare; cilindric filetat; conic.
 După construcţie, se disting:
 frezele monobloc (fig. 8.6, a, b, d ÷ g), executate dintr-o bucată – dintr-un singur material;
 frezele cu dinţi aplicaţi (fig. 8.6, c). Există construcţii de scule (în mod deosebit la cele de mari
dimensiuni) la care corpul este construit din oţel de construcţie (material mai ieftin şi cu bună
prelucrabilitate), iar partea activă din materiale aşchietoare de înaltă calitate (oţel rapid sau carburi
metalice sinterizate ‒ sub forma unor plăcuţe fixate mecanic sau prin lipire tare (brazare) pe dinţi
amovibili, ori direct în corpul sculei. Se întâlneşte şi soluţia plăcuţelor sau a dinţilor amovibili
reglabili în corpul sculei.
 După forma dinţilor (forma suprafeţei de aşezare a dinţilor) se deosebesc:
 freze cu dinţi frezaţi (fig. 8.6, a, b, d1, d3, d4, e, f).
 freze cu dinţi detalonaţi (fig. 8.6, d2, g) – în general freze profilate, la care suprafaţa de aşezare a
dinţilor este obţinută în urma operaţiei de detalonare.
La frezele cu dinţi frezaţi, suprafaţa de aşezare (spatele dintelui) este executată prin frezare
plană sau dublu plană, iar ascuţirea şi reascuţirea se face pe suprafaţa de aşezare. La frezele cu dinţi
detalonaţi (cazul sculelor profilate), pentru păstrarea profilului iniţial, dinţii se ascut şi se reascut
numai pe suprafaţa de degajare, iar suprafaţa de aşezare are profil arhimedic (într-un plan normal
la axa frezei); spirala arhimedică asigură menţinerea neschimbată a profilului sculei (definit în
planul axial al frezei), chiar după operaţii repetate de reascuţire, ce conduc inevitabil la diminuarea
diametrului sculei.
BGS  Cap.8d  2018-05

Fig. 8.7. Exemple de freze standardizate în România: (a) ‒ freză cilindrică cu dinţi elicoidali pe dreapta şi elice
pe stânga, tip N, STAS 578-75; (b) ‒ freză disc, concavă, cu dinţi detalonaţi, STAS 3540; (c) ‒ freză cilindro-
frontală cu coadă conică şi profil fără faţetă proeminentă, STAS 1683; (d) ‒ freză cilindro-frontală cu coadă
cilindrică şi cu 2 dinţi (cu profil normal) pentru canelat, STAS 1680; (e) – freză unghiulară conică, STAS 3541; (f)
‒ freză cu coadă, pentru canal de pană disc, cu dinţi în zigzag, STAS 5257, forma B; (g) – freză melc pentru
arbori canelaţi cu profil dreptunghiular, STAS 3091/2; (h) – freză melc pentru dantură cilindrică, STAS 3092/1.
Iulian ROMANESCU
 Standardul românesc STAS 577 clasifică dinţii frezelor în:

 dinte triunghiular (cu suprafaţa de aşezare simplă, plană);
 dinte trapezoidal (cu suprafaţa de aşezare dublu plană);
 dinte rotund (cu profil în arc de cerc obţinut prin frezare profilată);
 dinte cu faţetă proeminentă (cu faţa de aşezare frezată şi cu faţetă supraînălţată);
 dinte detalonat.
 Acelaşi standard clasifică forma tăişurilor frezelor (fig. 8.5) în:
 tăiş neted (fig. 8.5, a);  tăiş întrerupt (fig. 8.5, b);
 tăiş rotund (pentru degroşare) (fig. 8.5, c);  tăiş semirotund (pentru degroşare) (fig. 8.5, d).
 După pasul danturii frezelor (conform STAS 577), sunt:
 freze cu pas egal (dantură cu divizare egală) ‒ cu dinţii echidistanţi;
 freze cu pas inegal (dantură cu divizare inegală).
 După forma suprafeţei prelucrate, sunt:
 freze pentru suprafeţe plane (v. fig. 8.6, a, b1, c):
 freze pentru suprafeţe de colţ (fig. 8.6, b1, b2¸d1);
 freze pentru suprafeţe profilate (fig. 8.6, b3, d2, g);
 freze pentru canale (fig. 8.6, b2, d1, d3,4, f3,4);
 freze pentru retezare (freze ferăstrău) (fig. 8.6, e);
 freze pentru danturare;
 freze pentru filetare.
Refacerea calităţilor aşchietoare la sculele uzate se face:
 prin reascuţire – în cazul frezelor monobloc (executate din oţel rapid sau din carburi dure ne-
supraacoperite), ori a frezelor cu plăcuţe brazate direct în corp sau pe dinţi demontabili;
 prin schimbarea plăcuţelor aşchietoare – la frezele cu plăcuţe dure fixate mecanic (direct în corp
sau pe dinţi amovibili).
În figura 8.7 sunt prezentate câteva exemple de freze monobloc standardizate în România.
8.3. Frezarea suprafeţelor plane {engface milling}

 Frezarea suprafeţelor plane orizontale (fig. 8.8) se realizează în general cu freze cilindrice,
cilindro-frontale, freze frontale sau capete de frezat.
 La utilizarea frezei cilindrice (fig. 8.8, a) operaţia este efectuată pe maşini de frezat orizontale,
prin dispunerea sculei pe un dorn port-freză, cu axa de rotaţie orizontală, paralelă cu suprafaţa de
generat. Datorită lipsei tăişurilor secundare (pe suprafeţele laterale, frontale), extremităţile
tăişurilor principale trebuie să cadă în afara suprafeţei prelucrate (lăţimea semifabricatului nu
trebuie să depăşească lungimea frezei).
Pentru «planare» se poate utiliza şi partea cilindrică a frezei cilindro-frontale. Se acceptă
această soluţie numai în cazuri extreme (pentru suprafeţe generate înguste), deoarece freza lucrează
în consolă (nu prezintă sprijin rigid la ambele capete, ca freza cilindrică montată pe dorn).
 În mod obişnuit, freza cilindro-frontală generează suprafaţa plană cu tăişurile de pe partea
frontală (fig. 8.13, b), axa sculei fiind perpendiculară pe suprafaţa prelucrată. Pentru suprafeţe a
căror lăţime depăşeşte diametrul de lucru al frezei; se impune repoziţionarea sculei şi prelucrarea
din mai multe treceri.
 Acelaşi mod de lucru se aplică şi la utilizarea frezelor cilindro-frontale sau a capetelor de frezat
(fig. 8.13, c) armate cu cuţite sau cu plăcuţe aşchietoare.
Operaţia de frezare plană are la bază schema de generare a curbei directoare Δ ca
înfăşurătoare a unei curbe cicliodale (v. fig. 8.2) şi schema tipică de generare pentru frezarea
cilindrică (v. fig. 8.3, a), respectiv schema tipică de generare pentru frezarea frontală (v. fig. 8.3,b).
BGS  Cap.8d  2018-05
Mişcările de lucru constau din rotaţie frezei I (n,v) şi avansul rectiliniu II, continuu şi
simultan cu mişcarea principală – efectuată în general de semifabricat. Direcţia de avans
reprezentată în figura 8.8, b este perpendiculară pe planul desenului.
Fig. 8.8. Frezarea suprafeţelor plane: (a) ‒ cu freza cilindrică; (b) ‒ cu freza frontală;
(c) ‒ cu freza cilindro-frontală
 Pe o maşină de frezat dotată cu platou rotativ, mişcarea de avans la nivelul semifabricatului poate
fi circulară şi continuă (fig. 8.9). Este o modalitate de obţinere a suprafeţelor plane circulare
(inelare).
Introducerea avansului circular la nivelul piesei face ca, simultan cu mişcarea de rotaţie a
frezei, curba directoare Δ să rezulte circulară (tot ca înfăşurătoare a unei curbe cicloidale C), baza
pe care se rostogoleşte rulanta fiind în acest caz circulară (fig. 8.10). Suprafaţa plană inelară Sp este
generată prin rotirea planului generator [G] în jurul azei Opz – normală la planul director [D]. Curba
generatoare Γ este materializată de tăişurile secundare (frontale) ale frezei.
Fig. 8.9. Frezare plană inelară cu avans Fig. 8.10. Generarea suprafeţei plane prin frezare frontală cu
circular avans circular
Iulian ROMANESCU
 Frezarea suprafeţelor plane înclinate (fig. 8.11) se poate efectua:

 prin înclinarea semifabricatului şi aducerea în plan orizontal a suprafeţei de generat (prin
înclinarea mesei maşinii-unelte, ori folosind o menghină înclinabilă) (fig. 8.11, a).
În acest caz se utilizează scule obişnuite (freze cilindrice, frontale sau cilindro-frontale);
 prin înclinarea axului port-sculă (pe maşini de frezat verticale), folosind frezele cilindro-frontale
(fig. 8.11, b);
 cu ajutorul frezelor unghiulare, cu unchiul egal cu înclinarea suprafeţei de generat (fără a se
înclina semifabricatul sau capul de frezat) (fig. 8.11, c). Metoda se aplică în cazul suprafeţelor
înguste.
Fig. 8.11. Frezarea suprafeţelor plane înclinate: (a) ‒ prin înclinarea piesei; (b) ‒ prin înclinarea axului port-
sculă; (c) ‒ cu freza unghiulară
 Suprafeţele plane verticale (laterale) pot fi prelucrate (fig. 8.12):

 pe maşini de frezat frontal, folosind freze frontale (sau capete de frezat) (fig. 8.12, a), ori partea
frontală a frezelor cilindro-frontale;
 pe maşini-unelte cu ax vertical, cu partea cilindrică a frezelor cilindro-frontale (fig. 8.12, b);
 cu partea laterală a frezelor disc cu 2 sau 3 tăişuri (fig. 8.12, c).
Fig. 8.12. Frezarea suprafeţelor plane verticale: (a) ‒ cu cap de frezat; (b) ‒ cu suprafaţa cilindrică (laterală) a
frezei cilindro-frontală; (c) ‒ cu suprafaţa laterală a frezei disc
Utilizarea ultimelor două metode este limitată de înălţimea suprafeţei prelucrate.
BGS  Cap.8d  2018-05

8.4. Frezarea de colţ

Prin utilizarea simultană a tăişurilor de la periferia frezei şi de pe suprafaţa frontală, numită
frezare cilindro-frontală rezultă două suprafeţe plane, adiacente (fig. 8.13). Acestea pot fi
realizate cu ajutorul frezelor cilindro-frontale (fig. 8.13, a), a frezelor disc (cu 2 sau 3 tăişuri) (fig.
8.13, b), a frezelor cilindro-conice (pentru obţinerea unui unghi obtuz între suprafeţe) (fig. 8.13, c)
sau a frezelor unghiulare (fig. 8.14).
Fig. 8.13. Frezarea de colţ:

(a) ‒ cu freza cilindro-frontală; (b) ‒ cu freza disc; (c) ‒ cu freza cilindro-conică
În exemplele prezentate în fig. 8.13 curba directoare este o dreaptă (datorită avansului
rectiliniu II), la generarea simultană a celor două suprafeţe adiacente contribuind atât tăişurile
principale (dispuse pe suprafaţa de revoluţie a corpului sculei), cât şi tăişurile secundare – dispuse
pe suprafaţa frontală a frezei. Ca urmare, schema de generare corespunzătoare frezării de colţ (fig.
8.14) rezultă prin sumarea schemelor de generare tipice (de bază): frezarea cilindrică (v. fig. 8.3)
şi frezarea frontală (v. fig. 8.4).
8.5. Frezarea canalelor

Canalele prelucrate prin frezare pot fi rectilinii deschise sau semideschise (de diferite forme)
– când curba directoare este dreaptă, canale circulare deschise sau semideschise – când Δ este
circulară şi canale elicoidale.
La frezarea canalelor rectilinii, cinematica generării este simplă: mişcarea principală I de
rotaţie a frezei, combinată cu mişcarea de avans rectilinie şi continuă II în lungul canalului concură
la generarea cinematică a directoarei Δ (ca înfăşurătoare a unei curbe cicloidale), generatoarea Γ
fiind materializată de tăişurile sculei. Schema de generare este una combinată, după modelul
frezării cilindro-frontală (v. fig. 8.14), cu deosebirea că sunt generate simultan trei suprafeţe: două
laterale şi una de fund (fig. 8.15). Schema îşi regăseşte aplicabilitatea la frezarea canalelor deschise,
a canalelor pentru pene longitudinale, la degroşarea («deschiderea») canalelor în coadă de
rândunică, ori a canalelor în T. Crestarea şi retezarea cu freza ferăstrău are la bază aceeaşi schemă
de generare.
În schemele de prelucrare apar totuşi unele particularităţi, legate de profilul transversal al
canalului şi de modul de intrare/ieşire a sculei în/din aşchiere.
 Frezarea canalelor rectilinii deschise (la care intrarea şi ieşirea sculei din aşchiere nu
presupune deplasări suplimentare, pe alte direcţii) cu profil dreptunghiular (fig. 8.16) se face cu
ajutorul frezelor disc cu trei tăişuri (fig. 8.16, a) sau a frezelor cilindro-frontale (fig. 8.16, b).
Iulian ROMANESCU
În cazul în care, datorită dimensiunilor mai mici ale frezei nu se asigură prelucrarea canalului
pe întreaba lui lăţime, este necesară repoziţionarea sculei, printr-o mişcare suplimentară de reglare
III (fig. 8.16, c).
Fig. 8.14. Schema combinată de generare, cilindro- Fig. 8.15. Schema combinată de generare cilindro-
frontală, pentru obţinerea a două suprafeţe adiacente frontală, la prelucrarea canalelor
Fig. 8.16. Frezarea canalelor rectilinii deschise: (a) – cu freză disc; (b), (c) – cu freza cilindro-frontală
 Canalele semideschise pentru pene longitudinale (pene plan-paralele), practicate de obicei pe

tronsoanele de capăt ale arborilor, se pot obţine cu freze disc cu 3 tăişuri şi de diametru mic (pentru
obţinerea unei raze R mici ca valoare) (fig. 8.17, a) sau cu freze pentru canelat (freze cilindro-
frontale cu doi dinţi) STAS 1680-85 şi STAS 1681-85, cunoscute sub denumirea de freze deget
(fig. 8.17, b).
În ambele cazuri adâncimea totală a canalului va fi realizată în mai multe treceri.
Frezele deget sunt în fapt freze cilindro-frontale cu 2, 3 sau 4 dinţi, ale căror tăişuri
secundare acoperă (cel puţin parţial) suprafaţa frontală a sculei1 (prezintă cel puţin un tăiş dispus
1
La majoritatea frezelor cilindro-frontale cu coadă tăişurile secundare (dispuse pe suprafaţa frontală a
sculei) nu sunt prelungite până la centrul frezei. De altfel, în vederea execuţiei şi controlului, aceste freze
prezintă găuri de centrare atât la extremitatea cozii, cât şi pe partea frontală activă (v. STAS 1683 şi 1684).
BGS  Cap.8d  2018-05
până la axă) (fig. 8.18). Această geometria face posibilă prelucrarea şi prin avansarea axială a frezei
în material. Proprietatea sculelor monobloc a fost extinsă şi la frezele cilindro-frontale armate cu
plăcuţe dure, folosite în special pe maşini-unelte CNC.
Fig. 8.17. Frezarea canalelor pentru pene cilindrice: (a) – cu freză disc; (b), (c) – cu freza deget cu tăiş până la
centru: (b) – etapa 1: avansarea axială; (c) – etapa 2: deplasarea longitudinală
Fig. 8.18. Dispunerea tăişurilor secundare la freza deget: (a) – freza cu 4 dinţi, cu pas unghiular diferit; (b) – freza
deget cu 3 dinţi; (c) – freza cu 4 dinţi
Prin urmare, la utilizarea frezei deget, în prezenţa mişcării principale de rotaţie, se aplică
într-o primă etapă o mişcare de avans pe direcţie axială (până la obţinerea grosimii stratului de
material ce urmează a fi îndepărtat la fiecare trecere), după care se cuplează avansul longitudinal.
La ultima trecere (considerată de finisare) adâncimea axială de aşchiere (lăţimea de frezare) B va
avea valoare mai mică decât la trecerile de degroşare. Având în vedere modul de îndepărtare a
adaosului de prelucrare în mai multe treceri succesive, practic freza deget va avea o deplasare în
etape, deplasările cu avansul longitudinal alternând cu avansarea axială (fig. 8.19, a).
Aceleaşi faze de prelucrare pot fi aplicate şi la utilizarea frezelor cilindro-frontale de
diametre mari (ale căror tăişuri frontale nu sunt extinse până la axa sculei), cu precizarea că, la unul
din capete sau la ambele capete ale viitorului canal, este imperios necesară execuţia unei găuri cu
adâncimea egală cu cea a canalului şi diametrul ceva mai mic decât lăţimea canalului (identic cu
diametrul exterior al frezei). Etapele de prelucrare cu freza cilindro-frontală vor fi aceleaşi (ca la
utilizarea frezei deget), cu deosebirea că avansul axial înaintea fiecărei treceri longitudinale va fi
efectuat numai în zona în care a fost executată în prealabil burghierea (când se va produce lărgirea
găurii burghiate).
Un procedeu aplicat pe maşinile-unelte cu comandă numerică, în scopul reducerii numărului
mişcărilor de avans şi pentru creşterea productivităţii este frezarea în rampă {engramping} (fig.
8.19, b). Prin această metodă, mişcarea axială de avans şi cea longitudinală (efectuate în etape de
Iulian ROMANESCU
freza deget) este înlocuită de o mişcare combinată de avans, în care traiectoria frezei este în zigzag;
numai la ultima cursă, de finisare, se va introduce avansul longitudinal simplu (paralel cu fundul
canalului).
Fig. 8.19. Succesiunea mişcărilor de avans la frezarea canalelor de pană cu freza deget, în mai multe treceri:
(a) – cu avans longitudinal; (b) – cu avans de degroşare în rampă
(sa – avans axial; sl – avans longitudinal; sr – avans în rampă)
 La obţinerea canalelor pentru pene disc (standardizate prin STAS 1012-77), se utilizează freze
cu coadă STAS 5257-80, cu dinţi drepţi sau în zig-zag, şi diametre între 4,5 şi 32,5 mm.
În prezenţa mişcării principale de rotaţie I, se execută avansul II de pătrundere, forma curbilinie
a canalului fiind dată de profilul şi diametrul frezei (fig. 8.20).
Schema de generare este diferită de cele prezentate anterior, fiind unica în care curba directoare
NU rezultă ca înfăşurătoare a unei curbe cicloidale. Δ este tot cinematică, dar se obţine ca traiectorie
a unui punct de pe muchia aşchietoare a sculei, datorită mişcării principale de rotaţie a frezei (fig.
8.21). Curba generatoare este o curbă compusă şi este mixtă: suprafeţele plane laterale sunt generate
cinematic, în timp ce pentru suprafaţa cilindrică de fund Γ este materializată. Mişcarea de avans are
rol generator pentru suprafeţele cu Γ cinematic. Geometric, generarea suprafeţei Sp se realizează prin
rotirea planului generator [G] (în care este conţinută generatoarea compusă Γ) în jurul axei sculei (o
dreaptă conţinută în [G] şi normală la [D]).
Fig. 8.20. Frezarea canalelor pentru pene disc Fig. 8.21. Generarea directoarei cinematice Δ ca
traiectorie a unui punct
 Canalele de formă complexă se execută cu freze cu profil special, având în vedere că

generatoarele sunt materializate de profilul dinţilor aşchietori, iar curba directoare Δ se obţine
cinematic, ca înfăşurătoare a unei curbe cicloidale. Pentru că aceste scule sunt mai scumpe şi lucrează
BGS  Cap.8d  2018-05

în condiţii mai dificile (spaţiu restrâns de evacuare a aşchiilor, aşchiere complexă), cea mai mare parte
din adaosul de prelucrare va fi îndepărtat prin rabotare sau prin frezare cu freze disc sau cilindro-
frontale (aşa numită «deschidere» a canalului), după care frezele speciale vor profila canalul (fig.8.22).
 Canalele în T se profilează cu freze pentru canale T, STAS 1682-80, ce posedă 3 tăişuri şi dantură
dreaptă sau în zigzag (fig. 8.22, b).
Ultimă operaţie efectuată în execuţia acestor canale constă din teşirea muchiilor ascuţite,
operaţie ce poate fi efectuată cu o freză biconică sau cu freză conică sau profilată pentru teşire.
 Profilarea canalelor în coadă de rândunică se execută cu freze unghiulare conice (cu coadă
cilindrică) STAS 5145-80 (fig. 8.22, c), cu diametrul nominal până la 32 mm, iar pentru frezarea
ghidajelor în coadă de rândunică se utilizează frezele unghiulare conice STAS 3541-80, cu diametrul
părţii active de minimum 40 mm.
Fig. 8.22. Frezarea canalelor de formă complexă: (a) – degroşarea unui canal T cu freza cilindro-frontală; (b)
– profilarea unui canal T cu freza pentru canal T cu dinţii în zigzag; (c) – profilarea unui canal în coadă de
rândunică
 În execuţia diferitelor tipuri de scule aşchietoare (tarozi, alezoare, adâncitoare, freze ş.a.) există
etape de frezare a canalelor drepte de cuprindere şi evacuare a aşchiilor. Operaţia se execută
cu freze unghiulare (fig. 8.23):
 conice STAS 3541-80, la care unghiul φ = 45 90 (fig. 8.23, a);
 biconice STAS 3542-80, la care φ = 50 100 (fig. 8.23, b)
 sau cu freze unghiulare STAS 3543-80 (pentru canelarea frezelor detalonate cu dinţi drepţi), la care
φ = 18 37.
 Debitarea (retezarea) şi crestarea se execută cu ajutorul frezelor ferăstrău STAS 1159/1-86 (fig.
8.24), care sunt freze disc înguste cu dinţi drepţi dispuşi numai pe partea cilindrică.
Deoarece aceste freze sunt înguste şi au număr mare de dinţi, de mici dimensiuni, prezintă
tăişuri numai pe partea cilindrică (periferică). Lipsa tăişurilor laterale a impus – pentru evitarea
frecării – realizarea pe suprafeţele frontale ale sculei a unor unghiuri de atac secundare foarte mici
(10’30’). Suprafeţele, comune tuturor dinţilor, se obţin la ascuţirea sculei şi conduc, în mod
inevitabil la diminuarea grosimii corpului frezei în zona mediană; grosimea frezei se reduce astfel
de la nivelul diametrului maxim spre zona mediană, după care revine la aceeaşi valoare, în zona de
fixare pe dorn.
Există construcţii de freze ferăstrău cu dinţi fini sau cu dinţi rari.
La frezele ferăstrău, dinţii au rezistenţă redusă la solicitările mecanice, motiv pentru care
productivitatea aşchierii este redusă.
Iulian ROMANESCU
Fig. 8.23. Frezarea canalelor la sculele aşchietoare, cu freză Fig. 8.24. Crestarea sau retezarea cu
unghiulară conică (a) şi biconică (b) freza ferăstrău
8.6. Frezarea suprafeţelor profilate

 Frezarea profilelor plane (suprafeţe caracterizate prin curbă directoare Δ rectilinie şi curbă Γ
complexă) se execută cu ajutorul frezelor a căror suprafaţă de revoluţie are profilul conjugat
profilului piesei, numite freze profilate (fig. 8.25, a, b).
Fig. 8.25. Frezarea profilată: cu freză disc convexă (a); cu freză disc concavă (b); cu joc de freze (c)
Frezele profilate sunt de fapt freze disc (v. fig. 8.6, g1, g2), freze cilindrice sau freze cilindro-
frontale, cu profilul conjugat cu cel al piesei (tăişurile aşchietoare principale sunt profilate,
corespunzător profilului suprafeţei ce urmează a fi prelucrat). Se deosebesc de frezele ce
materializează curbe generatoare rectilinii şi prin faptul că faţa de aşezare a dinţilor se obţine prin
detalonare şi nu prin frezare, iar ascuţirea şi reascuţirea dinţilor se face numai pe suprafaţa de
degajare; se execută de obicei din oţel rapid, în construcţii monobloc şi sunt prevăzute cu alezaj
pentru fixare în axul principal al maşinii.
 În cazul unor suprafeţe cu profil combinat şi de lăţime mare se utilizează un set (joc) de freze,
format prin alipirea mai multor scule cu profil adecvat (fig. 8.25, c). Uneori frezele componente
din set se întrepătrund parţial, pentru a asigura continuitatea suprafeţei profilate.
BGS  Cap.8d  2018-05
 Suprafeţele profilate spaţial (la care ambele curbe generatoare au formă complexă) pot fi
prelucrate pe maşinile de frezat clasice cu ajutorul unor şabloane sau pe maşinile-unelte CNC. În
acest scop se utilizează freze deget cu cap sferic (fig. 8.26) şi o cinematică complexă. [Con]Freza
execută mişcarea principală de rotaţie I. Curba directoare Δ va rezulta cinematic ca înfăşurătoare a
curbei de profil a frezei (un arc de cerc) la deplasarea pe direcţia avansului longitudinal, continuu,
combinat cu avansul vertical de compensare (de asemenea mişcare de translaţie), pentru urmărirea
profilului curbei Δ). Curba generatoare Γ va fi obţinută tot cinematic, ca înfăşurătoare a urmelor
(poziţiile succesive) lăsate de profilul frezei, la executarea avansului transversal, intermitent,
combinat cu avansul vertical (impus de forma complexă a curbei Γ). Cu cât mărimea avansului
transversal (intermitent) este mai mică şi raza de vârf a frezei mai mare, cu atât rugozitatea
suprafeţei prelucrate va fi mai bună pe direcţie transversală.
Fig. 8.26. Frezare profilată cu freza deget cu cap sferic [Walter]
8.7. Frezarea suprafeţelor de revoluţie

Degroşarea suprafeţelor de revoluţie se efectuează în general prin strunjire. Uneori, însă,
suprafeţele cilindrice sau conice se obţin prin frezare; operaţia poate fi mai productivă, dar este mai
puţin precisă decât strunjirea.
Prelucrarea prin frezare a suprafeţelor de revoluţie, numită şi frezare circulară (fig. 8.27),
necesită o mişcare principală I de rotaţie a frezei şi două mişcări de avans. Mişcarea de rotaţie a
semifabricatului – ca avans circular II – combinată cu mişcarea principală I concură la generarea
curbei directoare circulare Δ, ca înfăşurătoare a unei curbe cicloidale C (fig. 8.28).
Fig. 8.27. Frezarea circulară cu generatoare cinematică: (a) ‒ suprafaţă cilindrică; (b) ‒ suprafaţă conică
şi cu generatoare materializată: (c) ‒ suprafaţă profilată;
Iulian ROMANESCU
La generarea cinematică a curbei Γ – datorată avansului generator III (v. fig. 8.27, a şi b) –
se utilizează în mod frecvent freze cilindro-conice, la care tăişurile dispuse pe partea conică
îndepărtează adaosul de prelucrare. Pentru suprafeţele profilate (v. fig. 8.27, c), la care generatoarea
Γ este materializată de muchia aşchietoare a dinţilor, mişcarea radială (de pătrundere), continuă, de
avans III, nu este mişcare de generare, fiind totuşi mişcare de lucru.
 O metodă productivă de frezare circulară a suprafeţelor cilindrice exterioare de lungime mare
este rotofrezarea (fig. 8.29).
La rotofrezarea tangenţială (fig. 8.29, a), freza (frontală) este poziţionată cu axa
perpendicular pe axa semifabricatului şi supraînălţată cu distanţa h. Freza execută mişcarea
principală de rotaţie I, iar semifabricatul mişcarea II de avans circular. Pentru generarea cinematică
a curbei Γ este necesară mişcarea III de avans longitudinal, rectiliniu şi continuu. Mişcarea auxiliară
IV este necesară pentru reglarea grosimii stratului de material prelevat (în acest caz este lăţimea de
frezare B).
La rotofrezarea de învăluire (fig. 8.29, b) se utilizează un corp de frezare cu dinţi interiori,
plasaţi circular – într-un plan normal la axa de rotaţie a sculei. Prin poziţionarea sculei, cu axa
paralelă cu axa semifabricatului şi la o distanţă (excentricitate) e, dinţii aşchietori vor «ataca»
tangenţial şi succesiv piesa. Mişcările de lucru sunt: mişcarea principală I de rotaţie a corpului de
frezare; mişcarea II de avans circular a semifabricatului; mişcarea III de avansare longitudinală
(paralelă cu generatoarea Γ), continuă, a sculei [Con-98].
Fig. 8.28. Schema de generare a unei suprafeţe de revoluţie Fig. 8.29. Rotofrezarea tangenţială (a) şi de
(cilindrică) prin frezare circulară învăluire (b) a suprafeţelor cilindrice [Con-98]
8.8. Frezarea suprafeţelor elicoidale

Suprafeţele elicoidale, dispuse după o elice spaţială cilindrică sau conică sau o elice plană
(spirală arhimedică sau logaritmică) se obţin şi prin frezare. Procedeele aplicate presupun o
cinematică mai complexă, în care curba directoare Δ – ce defineşte «traiectoria» canalului – rezultă
cinematic, prin combinarea/corelarea unor mişcări.
8.8.1. Geometria elicei

Un canal dispus după o elice pe exteriorul sau interiorul unei suprafeţe de revoluţie
BGS  Cap.8d  2018-05

cilindrică, conică sau globoidală devine un canal elicoidal (fig. 8.30). El este caracterizat atât de
forma elicei, cât şi de profilul său, definit în general în secţiune normală.
a b c
Fig. 8.30. Forma elicei: (a) – cilindrică; (b) – conică; (c) – globoidală
În construcţia de maşini cea mai largă utilizare o au canalele elicoidale dispuse pe suprafeţe
cilindrice: filetele exterioare şi interioare; roţile dinţate cu dantură înclinată (elicoidală); canalele
de cuprindere şi evacuare a aşchiilor la burghiele elicoidale, la alezoare, adâncitoare, freze, tarozi
etc.
Generarea unui canal elicoidal presupune translarea unei curbe generatoare Γ (ce defineşte
profilul canalului) în lungul elicei, care constituie curba directoare Δ. În general, curba generatoare
Γ este materializată de muchia aşchietoare a sculei, caz întâlnit la strunjirea, frezarea, broşarea şi
rectificarea canalelor.
Parametrii ce caracterizează geometria elicei (curba directoare Δ) sunt:
 raza r a cilindrului – la elicea cilindrică (fig. 8.30, a) sau raza r şi înălţimea h, fie semiunghiul δ
al conului – la elicea conică (fig. 8.30, b);
 pasul elicei pE, ce corespunde distanţei dintre două spire consecutive ale elicei, măsurată pe
generatoare (fig. 8.31). Pasul elicei se numeşte şi pas axial pa, deoarece este conţinut într-un plan
care include axa elicei. Într-un plan normal pe elice, distanţa dintre două spire consecutive este
denumită pas normal pn.
În funcţie de sensul elicei se defineşte canalul/elicea pe dreapta sau pe stânga.
Înclinarea elicei este determinată de unghiul φ dintre tangenta la elice şi generatoarea
suprafeţei sau de unghiul de înclinare a elicei α, măsurat între tangenta la elice şi normala pe
generatoarea cilindrului.
Nu ExamFig. 8.31. Sensul elicei: (a) – pe dreapta; (b) – pe stânga
 Dacă lăţimea canalului practicat este mai mic decât jumătate din pasul elicei, pe aceeaşi suprafaţă
pot fi executate mai multe canale echidistante; numărul de canale mai sunt numite şi număr de
Iulian ROMANESCU
începuturi (fig. 8.32). În acest caz se face deosebire între pasul canalului p, ca distanţă între două
elice alăturate2 şi pasul elicei pE.
Între pasul elicei şi pasul canalului există relaţia:
𝑝𝐸 = 𝑘 ∙ 𝑝 (8.3)
în care s-a notat cu k numărul de începuturi.
În tehnică se întâlnesc şi canale cu pas variabil (fig. 8.33) – îndeosebi la unele şuruburi
transportoare.
Nu ExamFig. 8.32. Canalele cu mai multe începuturi Nu ExamFig. 8.33. Canalul cu pas variabil
8.8.2. Generarea directoarei elicoidale prin frezare

Dintre toate tipurile de canale elicoidale, elicea cilindrică cu pas constant are cea mai largă
utilizare.
Curba directoare elicoidală cilindrică (elicea cilindrică) poate fi obţinută cinematic la frezare
ca traiectorie directă a unui punct M (de pe generatoarea Γ), prin combinarea a două mişcări: o
mişcare I de rotaţie (a piesei), de viteză tangenţială v şi o mişcare II de translare longitudinală
(efectuată în general de sculă), de viteză vS (fig. 8.34).
Fig. 8.34. Generarea elicei cilindrice ca traiectorie directă a unui punct M:

[PN] – planul normalei; [PO] – planul osculator; [PT] – planul tangent
Generarea directoarei spaţiale Δ (elicea cilindrică) are în vedere utilizarea triedrului

osculator, format din 3 plane reciproc perpendiculare în acelaşi punct M, aparţinând curbei
2
În cazul roţilor dinţate, distanţa este denumită pasul danturii.
BGS  Cap.8d  2018-05
directoare: planul tangent [PT] la cilindrul înfăşurător al elicei, planul osculator [PO] şi planul
normal (planul normalei) [PN]. Poziţia celor 3 plane este definită de trei vectori:
 𝑡⃗ – vectorul tangent în M la curba Δ şi conţinut în planul tangent [PT];
 𝑏⃗⃗ ‒ vectorul binormalei, perpendiculat în punctul M la vectorul 𝑡⃗, aparţinând planului normal [PN]
şi tangent la cilindrul înfăşurător al elicei (deci aparţinând şi lui [PT]);
 𝑛⃗⃗ ‒ vectorul normal la ceilalţi doi vectori (aparţinând planului [PN].
Dacă în planul normalei [PN] se află o curbă generatoare Γ ce trece prin punctul de intersecţie
M al celor 3 plane – curbă ce defineşte profilul normal al canalului elicoidal, atunci, prin deplasarea
acestui triedru osculator, se va genera o suprafaţă elicoidală Sp, având ca directoare curba spaţială
Δ (elicea cilindrică) şi, ca generatoare, curba plană Γ. Planul tangent [PT] are rolul de plan director,
iar planul normalei [PN] pe acela de plan generator. Binormala 𝑏⃗⃗ corespunde liniei de intersecţie
(gg1) dintre cele 2 plane [G] şi [D].
Pentru elicea cilindrică cu pas constant, raportul dintre viteza tangenţială v şi viteza de
translare vS este constant:
𝑣𝑆 ⁄𝑣 = 𝑡𝑔𝛼 = 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡. (8.4)
Generatoarea Γ (de forma profilului filetului) este materializată de muchia aşchietoare a
sculei şi este definită în planul normalei [PN].
Metoda se aplică la operaţia de strunjire şi frezare a filetelor şi la frezarea roţilor dinţate cu
dantură elicoidală, cu ajutorul frezei-melc.
Observaţii:
 Generarea corectă a elicei cilindrice nu presupune menţinerea constantă a celor două viteze –
tangenţială v şi de translaţie vS, ci menţinerea constantă a raportului lor, respectând relaţia (8.4).
 La metoda cinematică ca traiectorie a unui punct, în funcţie de domeniul de variaţie a unghiului
α, cea mai mare dintre viteze se consideră viteză de aşchiere şi va fi adoptată din considerente
tehnologice, iar cealaltă va deveni viteză de avans, a cărei valoare rezultă din relaţia (8.4). Pentru
majoritatea canalelor elicoidale (cazul filetelor), unghiul α al elicei este pronunţat mai mic de 45º
şi, drept urmare, viteza tangenţială v va fi viteza principală de aşchiere, iar viteza tangenţială vS va
fi viteza de avans. Cazul se aplică la strunjirea cu cuţitul a filetelor.
Pentru cazurile când unghiul elicei α > 45º, ca viteză principală va fi aleasă viteza de
translare, iar viteza tangenţială va rezulta din relaţia (8.4). Este cazul elicelor cu pas mare, realizate
prin broşare sau la mortezarea roţilor cu dinţi înclinaţi.
Aplicarea metodelor de prelucrare mai sus prezentate pentru generarea elicelor cu unghiul α
în jur de 45º sunt dificil de realizat, în primul rând datorită valorilor mici ale celor două viteze (ce
devin apropiate ca valoare), precum şi cinematicii maşinilor-unelte corespunzătoare. Dificultatea
este eliminată prin realizarea directă a vitezei tangenţiale la elice (viteza rezultantă ve), ca viteză de
avans pe traiectoria directoarei Δ. Este cazul frezării şi rectificării filetului şi a danturilor elicoidale,
metoda de generare fiind cinematică, ca traiectorie a unui punct.
 Realizarea cinematică pe maşina de frezat a curbei directoare Δ (elicea cilindrică), ca traiectorie
directă a unui punct, presupune însumarea a două mişcări continui şi uniforme, efectuate simultan
(fig. 8.35): o mişcare de rotaţie I a semifabricatului în jurul axei proprii (cu viteza periferică,
tangenţială v) şi o mişcare de translare II (de viteză vs) în lungul axei – mişcare asigurată de masa
port-piesă. Cele două mişcări trebuie să fie dependente, astfel încât, pentru un canal elicoidal de
pas constant, să fie respectată condiţia (8.4); la o rotaţie completă a piesei, masa trebuie să se
deplaseze cu valoarea unui pas al elicei. Ambele mişcări au ca element conducător şurubul din
mecanismul şurub-piuliţă al lanţului cinematic de avans al mesei maşinii, care îndeplineşte funcţia
Iulian ROMANESCU
de transformare a mişcării de rotaţie (primită de la motor, prin cutia de avansuri) în deplasare

rectilinie a mesei port-piesă. Tot de la şurubul de avans al mesei se obţine şi mişcarea I de rotaţie a
piesei, legătura cinematică rigidă, impusă, între cele două mişcări fiind asigurată de un mecanism
de reglare cu roţi de schimb, ce formează o liră; în acest mod este asigurată interdependenţa dintre
cele două viteze. Reglarea, în vederea obţinerii diferitelor valori pentru pasul elicei pE, se realizează
prin găsirea perechilor de roţi care să satisfacă condiţia (8.4).
Pentru că, în general, se pune problema frezării unor canale echidistante identice (cu mai
multe începuturi), pe «circuit» trebuie introdus un mecanism de împărţire circulară – de obicei un
cap divizor universal cu discuri. Acesta se va fixa pe masa maşinii de frezat şi va antrena piesa în
mişcarea de rotaţie: mişcarea primită de la lira cu roţi de schimb este transmisă prin angrenajul
conic (cu raportul 1:1) la discul divizor şi, prin blocarea indexorului într-o gaură a discului divizor,
mişcarea de rotaţie se transmite manivelei, angrenajului cilindric din interiorul capului divizor (cu
raportul 1:1), angrenajului melcat (cu raportul 1:40) şi semifabricatului3. Se înţelege că, la frezarea
unui canal elicoidal, capul divizor intervine ca un mecanism reductor, cu raportul 1:40. La frezarea
unor canale cu mai multe începuturi (canale echidistante), având în vedere montajul şi cuplarea
permanentă a discului divizor la roţile lirei, divizarea piesei se poate face numai prin metoda
divizării indirecte simple.
Având în vedere că deplasarea axială a piesei se realizează prin rotirea şurubului de avans,
între turaţia piesei np şi turaţia şurubului ns există relaţia de dependenţă (8.5):
𝑛𝑠 ∙ 𝑝𝑠 = 𝑛𝑝 ∙ 𝑝𝐸 (8.5)
în care ps este pasul şurubului din
lanţul cinematic de avans.
Considerând şurubul de
avans ca element conducător, iar
semifabricatul ca element condus,
ecuaţia de bilanţ cinematic (8.6)
ţine seama de raportul de transfer
iL dat de cele 4 roţi din lira cu roţi
de schimb şi de produsul id al
rapoartelor angrenajelor din
interiorul capului divizor: raportul
angrenajului conic z3/z4 =1;
raportul angrenajului cilindric
z1/z2 = 1; raportul angrenajului
melcat k/zm, în care k este numărul Fig. 8.35. Schema cinematică la frezarea canalelor elicoidale cu cap
de începuturi al şurubului melc (k divizor universal cu discuri
= 1), iar zm reprezintă numărul de
dinţi ai roţii melcate (zm = 40).
𝑧3 𝑧1 𝑘 𝑘
𝑛𝑝 = 𝑛𝑠 ∙ 𝑖𝐿 ∙ 𝑖𝑑 = 𝑛𝑠 ∙ 𝑖𝐿 ∙ ∙ ∙ = 𝑛𝑠 ∙ 𝑖𝐿 ∙ (8.6)
𝑧4 𝑧2 𝑧𝑚 𝑧𝑚
Prin înlocuirea turaţiei ns din relaţia (8.5) în (8.6) se obţine expresia raportului global iL al
lirei cu roţi de schimb:
𝑝𝑠 𝑧𝑚 𝑝𝑠
𝑖𝐿 = ∙ = ∙𝐾 (8.7)
𝑝𝐸 𝑘 𝑝𝐸 𝐷
Corespunzător raportului de transfer al angrenajului melcat (k/zm = 1/40), raportul de transmitere/
3
Pentru ca discul divizor să se poată roti, opritorul lateral este retras/îndepărtat.
BGS  Cap.8d  2018-05
de transformare al acestuia defineşte constanta capului divizor KD = zm/k = 40.

Raportul global al lirei iL obţinut cu relaţia (8.7) se obţine prin alegerea a patru roţi dinţate
za, zb, zc, zd din setul de roţi din dotarea maşinii de frezat, pentru satisfacerea egalităţii (8.8):
𝑝𝑠 𝑧𝑎 𝑧𝑐
𝑖𝐿 = ∙ 𝐾𝐷 = ∙ (8.8)
𝑝𝐸 𝑧𝑏 𝑧𝑑
Îndeplinirea condiţiei (8.8) asigură generarea corectă a elicei cilindrice, deci a curbei
directoare Δ a canalului elicoidal.
 Operaţia de divizare a semifabricatului în vederea frezării unui număr de canale elicoidale
echidistante este posibilă numai prin metoda indirectă simplă, deoarece montarea lirei diferenţiale
nu este posibilă. Divizarea se execută efectiv după frezarea primului canal şi îndepărtarea sculei
din material, dar alegerea cercului cu găuri de pe discul divizor pe care se face blocarea indexorului
se face înainte de prima prelucrare, cercul adoptat fiind cel pe care se va face divizarea.
8.8.3. Generarea profilului canalului elicoidal prin frezare

Generarea profilului canalului are în vedere nu numai materializarea curbei Γ prin profilul
dinţilor aşchietori ai frezei (de tip disc sau cilindro-frontală), dar şi poziţionarea corectă a sculei în
raport cu piesa (fig. 8.36) [Dia-62].
Fig. 8.36. Poziţionarea frezei disc pentru prelucrarea unui canal elicoidal (a) şi frezarea canalului prin rotirea
mesei port-piesă (b) [Dia-62]
În acest scop, planul de lucru al sculei [PL] (plan ce are ca normală axa frezei disc sau conţine axa
frezei cilindro-frontale) trebuie să fie mereu tangent la elicea de prelucrat (motiv pentru care planul
[PL] formează cu axa piesei unghiul φ – complementar unghiului elicei α), iar freza trebuie să fie
simetric poziţionată faţă de axa piesei.
La utilizarea unei freze disc profilată montată pe axul orizontal al maşinii de frezat
universale (fig. 8.36, b), tangenţa dintre planul de lucru şi elicea cilindrică se realizează prin
înclinarea mesei maşinii-unelte cu unghiul complementar φ al elicei. Dacă nu există posibilitatea
înclinării mesei port-piesă în plan orizontal, unghiul φ se poate obţine prin rotirea capului de frezare
(fig. 8.37).
Sensul de rotire al mesei (fig. 8.38) sau a capului vertical de frezare depinde de sensul elicei.
Semnul elicei (pe stânga sau pe dreapta) impune nu numai poziţionarea corectă a sculei în raport
cu axa semifabricatului la unghiul + sau – φ, dar şi obligativitatea schimbării sensului de rotaţie a
piesei. Mai precis, la un sens unic de deplasare rectilinie a piesei (dat de un sens unic de rotaţie a
şurubului de avans), aceasta trebuie rotită în sens invers la frezarea unui canal pe stânga, faţă de
unul cu înclinare pe dreapta. Pentru că schimbarea sensului de mişcare trebuie efectuată în interiorul
Iulian ROMANESCU
acestui lanţ cinematic (v. fig. 8.35), soluţia constă în introducerea unei roţi intermediare în lira cu
roţi de schimb.
Fig. 8.37. Frezarea unui canal elicoidal pe o maşină de frezat orizontală, prin rotirea capului vertical de
frezare [Dia-62]
Nu ExamFig. 8.38. Sensul de rotire a mesei pentru frezarea unui canal cu elice pe dreapta (a) sau pe
stânga (b);
(c) – exemplu de frezare a roţilor dinţate cilindrice cu dantură elicoidală [Dia-62]
8.8.4. Metode de frezare a canalelor elicoidale

Frezarea canalelor elicoidale se poate face:
 cu freze disc (fig. 8.39);
BGS  Cap.8d  2018-05

 cu freza cilindro-frontală (deget);

 cu freza pieptene.
Frezarea canalelor elicoidale se aplică la prelucrarea filetelor cu profil adânc pe piese lungi,
de tipul şuruburilor conducătoare (spre ex. filetul trapezoidal sau pătrat), a şuruburilor melc. În
general, datorită secţiunii restante mari rămase după frezare, canalele elicoidale sunt supuse
abrazării/rectificării.
 Frezele disc pentru prelucrarea canalelor sunt scule profilate, deci detalonate. Ele se
poziţionează cu planul de lucru (plan de simetrie a sculei, normal pe axa de rotaţie) tangent la
canalul elicoidal, prin înclinarea axului de rotaţie cu unghiul elicei α faţă de axa semifabricatului
(fig. 8.39). Freza disc poate avea profil simetric (fig. 8.39, b) sau profil asimetric (fig. 8.39, b), caz
în care este necesară o înclinare suplimentară a frezei. Freza efectuează mişcarea principală I de
rotaţie, iar semifabricatul avansul circular II şi cel rectiliniu III, avansuri cu viteză mică şi corelate
prin intermediul capului divizor şi al lirei cu roţi de schimb – când frezarea se execută pe maşini
de frezat universale.
Fig. 8.39. Prelucrarea filetelor cu freza disc: (a) – cinematica procesului; NU Exam(b) – poziţionarea frezei
simetrice; NU Exam(c) – poziţionarea frezei asimetrice
 La frezarea canalelor cu profil adânc (de exemplu melci de dimensiuni mari) se utilizează freza
deget (cilindro-frontală) profilată după profilul canalului (fig. 8.40). Mişcările de lucru sunt
identice, cu deosebirea că axa sculei şi a semifabricatului sunt coplanare şi perpendiculare.
 Frezele pieptene cu profil inelar sunt freze cilindrice profilate, cu profilul canalului/filetului de
executat imprimat pe suprafaţa cilindrică şi dispus circular (cu canale inelare). În raport cu axa
elicei, axa frezei se înclină cu unghiul elicei α.
NU ExamFig. 8.40. Frezarea canalelor Fig. 8.41. Frezarea canalelor elicoidale cilindrice (a) şi conice (b)
elicoidale cu freza deget cu freza pieptene
Iulian ROMANESCU
Freza execută mişcarea principală de rotaţie I şi mişcare de avans III în lungul suprafeţei
înfăşurătoare a filetului (paralel cu axa semifabricatului, la frezarea canalului elicoidal cilindric).
Semifabricatul efectuează mişcarea circulară de avans II în interdependenţă cu avansul III; la o
rotaţie completă a piesei, freza avansează cu pasul elicei (fig. 8.41) În prima fază a prelucrării
(pentru un unghi mic de rotire a piesei) freza are şi o mişcare radială continuă de avans
(nereprezentată pe figură) până la obţinerea distanţei dintre cele două axe – corespunzător
adâncimii totale de aşchiere, ceea ce face ca semifabricatul să execute un avans circular ce
depăşeşte o rotaţie completă.
 Filetarea în vârtej este prin natura ei o operaţie de frezare. Scula aşchietoare, în formă de
coroană cu dinţi dispuşi radial pe interiorul acesteia, «învăluie» semifabricatul (fig. 8.42).
Dinţii sunt poziţionaţi circular, echidistant şi intră succesiv în material, prin contact
tangenţial. Coroană port-dinţi, înclinată faţă de axa filetului cu unghiul elicei şi deplasată excentric
faţă de aceasta, efectuează mişcarea principală de rotaţie I şi mişcarea longitudinală de avans III
(scula împreună cu sistemul de antrenare în rotaţie este poziţionat pe masa longitudinală a maşinii-
unelte). Semifabricatul execută mişcarea II de avans circular, în interdependenţă cu avansul axial
III. Operaţia se poate desfăşura pe strungul normal, folosind lanţul cinematic de filetare, ca lanţ
cinematic de interdependenţă dintre mişcările de avans II şi III.
Fig. 8.42. Filetarea în vârtej
Metoda se pretează numai la prelucrarea filetelor exterioare, în general, de dimensiuni mari.

Cu toate acestea, în ultimul timp ea a devenit un procedeu de prelucrare a şuruburilor pentru
implanturi dentare.
În general, frezarea canalelor se realizează pe maşini speciale de frezat filete, pe strunguri
automate sau pe maşini CNC.
 O metodă modernă de prelucrare a canalelor, aplicabilă pe maşinile-unelte CNC, are la bază
utilizarea frezei disc, cu profilul canalului de generat. Frezarea prin interpolare elicoidală
presupune ca, în prezenţa mişcării principale de aşchiere (mişcarea I de rotaţie a frezei) axa frezei
disc profilată (poziţionată paralel cu axa semifabricatului) să efectueze o mişcare planetară în jurul
suprafeţei de prelucrat, simultan/în interdependenţă cu avansarea axială a sculei sau a piesei (fig.
8.43). Mişcarea planetară şi cea de avans axial descriu o traiectorie elicoidală cu pasul identic cu
pasul elicei de generat.
Mişcările de interpolare (de deplasarea pe elice a frezei) sunt precedate de pătrunderea
radială a sculei în material, până la atingerea adâncimii de aşchiere (adâncimea profilului canalului)
(fig. 8.44, a). Abia apoi sunt cuplate mişcările de interpolare şi de avansare axială (fig. 8.44, b).
BGS  Cap.8d  2018-05

a b
Fig. 8.43. Principiul de frezare prin interpolare elicoidală a unui filet interior (a) şi exterior (b) [Sandvik]
a b
Fig. 8.44. Etapele de frezare prin interpolare elicoidală [Sandvik]
Nu ExamFig. 8.45. Metode de frezare prin interpolare elicoidală a filetelor interioare şi exterioare [Sandvik]
Iulian ROMANESCU
În figura 8.46 sunt prezentate trei dintre ultimele modele de freze pentru filetare produse de
compania Sandvik-Coromant, cu menţiuni asupra dimensiunilor interioare minime de executat şi a
tipurilor de filet prelucrate.
a b c
NU ExamFig. 8.46. Freze pentru filetare interioară şi exterioară produse de firma Sandvik-Coromant:
(a) – freză pieptene; (b) – freză disc cu plăcuţă dură multipunct; (c) – cap de frezare cu 3 plăcuţe triunghiulare
tangenţiale
8.9. Parametrii regimului de aşchiere la frezare

Atât la frezarea cilindrică cât şi la frezarea frontală, parametrii regimului de aşchiere se
definesc după cum urmează:
 Avansul de aşchiere (s), exprimat în mm/rot, reprezintă deplasarea relativă sculă-semifabricat
pe direcţia mişcării de avans II, la o rotaţie completă a sculei. Având în vedere faptul că la o rotire
cu 360° adaosul îndepărtat este uniform repartizat pe cei z dinţi ai frezei, se defineşte avansul pe
dinte sz, conform relaţiei:
s z  s z , [mm/dinte] (8.9)
În practică se stabileşte mai întâi avansul pe dinte, apoi se calculează avansul pe rotaţie s. În
general, la frezarea de finisare se adoptă avansul pe dinte sz ≤ 0,1 mm/dinte, iar la frezarea de
degroşare – în funcţie de materialul de prelucrat, materialul aşchietor şi rezistenţa sistemului
tehnologic – sz se alege în intervalul 0,1 ÷ 0,5 mm/dinte4.
Având în vedere că, pentru realizarea avansului, masa cu semifabricatul, ori scula
aşchietoare se deplasează rectilinie şi continuu, se utilizează şi un alt parametru:
viteza de avans vs – definită în funcţie de mărimea avansului pe rotaţie şi turaţia n a sculei, conform
relaţiei:
vs  s  n  sz  z  n , [mm/min] (8.10)
 Adâncimea de aşchiere (t) reprezintă distanţa dintre suprafaţa iniţială şi suprafaţa prelucrată,
măsurată într-un plan normal la axa frezei şi perpendicular pe direcţia de avans 5. Adâncimii de
4
La operaţiile de degroşare valoarea maximă a avansului pe dinte se stabileşte astfel încât, în secţiune
normală la axa frezei, aria secţiunii transversale a aşchiei nedeformate să nu depăşească valoarea admisă de
rezistenţa mecanică şi termică a dintelui. La frezarea de finisare, criteriul de alegere a mărimii avansului pe
dinte este înălţimea secţiunii restante, astfel ca rugozitatea suprafeţei prelucrate să se încadreze în limitele
impuse prin desenul de execuţie al reperului respectiv.
5
adâncimea de aşchiere mai este definită ca lungimea contactului dintre sculă şi piesă într-un plan normal
la axa sculei şi mai este numită adâncime radială de aşchiere.
BGS  Cap.8d  2018-05
aşchiere t îi corespunde un unghi de contact ψ dintre sculă şi piesă de maximum 180°.

Adâncimii de aşchiere t îi corespunde unghiul ψ de contact sculă-piesă, care la frezarea cilindrică se
determină cu relaţia ψ=arccos(1-2t/D), iar la frezarea frontală simetrică cu ψ=arcsin(t/D).
 Lăţimea de frezare (B)6 reprezintă lungimea contactului sculă-piesă pe o direcţie paralelă cu axa
frezei. Se defineşte într-un plan normal la direcţia de avans şi este perpendicular pe t (este paralelă
cu axa frezei). Se exprimă în mm şi este impusă în general de suprafaţa de prelucrat şi de rezistenţa
elementelor structurale ale sistemului tehnologic MUSDP.
 Viteza principală de aşchiere (v), exprimată în m/min, este viteza tangenţială la suprafaţa activă
periferică a frezei şi se calculează în funcţie de diametrul D de dispunere a vârfurilor dinţilor frezei
(în mm) şi de turaţiei sculei n (în rot/min):
 Dn
v , [m/min] (8.11)
1000
Pentru stabilirea parametrilor regimului de aşchiere, în condiţii concrete de lucru, se ţine
cont de caracteristicile mecanice ale materialului de prelucrat şi calitatea materialului aşchietor, de
mediul de aşchiere (tipul de lichid de răcire-ungere utilizat), dimensiunile suprafeţei de prelucrat
etc. În primă fază se stabilesc valorile parametrilor t, sz şi B din condiţiile de rezistenţă mecanică şi
calitatea de suprafaţă. În faza a doua se calculează viteza optimă de aşchiere v cu relaţia (8.12),
Cv  D qv  K
v  m xv yv rv nv , [m/min] (8.12)
T  t  sd  B  z
în care constanta C, exponenţii şi coeficienţii se aleg din tabele (prezentate în manualele de
proiectare) [Pic-74].
În final se calculează valoarea optimă a frecvenţei mişcării principale n (din relaţia 8.11) şi
viteza optimă de avans a piesei vs (cu relaţia 8.10). Aceşti doi parametri se fixează la cele două
elemente finale ale sistemului tehnologic MUSDP, prin reglarea cutiei de viteze şi, respectiv, a
cutiei de avans a maşinii de frezat.
În cazul frezării de finisare, avansul pe dinte sz se calculează în funcţie de rugozitatea impusă
prin desenul de execuţie (în funcţie de abaterea medie pătratică de la linia mediană a profilului).
În afara unghiurilor de poziţie φ şi de contact efectiv ψ, procesul de frezare mai este definit
de următoarele mărimi:
 lăţimea aşchiei (b) este egală cu lungimea muchiei de tăiş în contact. La frezele cu dinţii înclinaţi,
din cauza rotirii frezei şi a contactului limitat pe arcul de contact, lăţimea aşchiei degajată de un
dinte variază de la zero (în momentul realizării contactului) la un maximum şi din nou la zero
(momentul ieşirii din contact);
 grosimea aşchiei (a) reprezintă distanţa dintre două suprafeţe de aşchiere consecutive, măsurată în
direcţie normală pe acestea (sau în direcţie radială). Ea este variabilă, depinzând de poziţia instantanee
a dintelui frezei.
8.10. Caracteristicile/particularităţile prelucrării prin frezare

Prin fenomenele fizice ce însoţesc procesul de aşchiere – deformarea şi prelevarea aşchiilor,
uzura dinţilor aşchietori, apariţia depunerii pe tăiş, căldura de aşchiere ş.a. – prelucrarea prin frezare
nu se deosebeşte de celelalte procedee de prelucrare prin aşchiere. Cu toate acestea, frezarea
prezintă o serie de particularităţi specifice, de care trebuie să se ţină seama.
 Mărimea contactului freză – piesă este definit în mod diferit
În funcţie de cele două tipuri principale de prelucrare – frezarea cilindrică şi frezarea frontală
6
este un parametru care se defineşte numai la operaţia de frezare şi mai este numită adâncime axială de
aşchiere.
Iulian ROMANESCU
– dimensiunile stratului de material îndepărtat sunt denumite în mod diferit. Astfel, mărimea
contactului sculă – semifabricat, definită într-un plan normal pe direcţia de avans este caracterizată
prin doi parametri:
 adâncimea de aşchiere (t) sau adâncimea radială de aşchiere – măsurată perpendicular pe axa
frezei;
 lăţimea de frezare B sau adâncimea axială de aşchiere – măsurată paralel cu axa frezei.
Rezultă că aceleaşi dimensiuni ale stratului de aşchiat au funcţii diferite, în raport cu poziţia
axei de rotaţie a frezei.
 Procesul de aşchiere este discontinuu
Freza, având z dinţi ce intră succesiv în aşchiere, face ca procesul de frezare să fie
intermitent, frecvenţa discontinuităţii corespunzând frecvenţei de intrare sau ieşire din aşchiere a
fiecărui dinte. Discontinuitatea se traduce în variaţia forţelor de aşchiere şi a solicitării sistemului
tehnologic, cu urmări directe asupra stabilităţii procesului de aşchiere şi apariţia vibraţiilor, cu toate
dezavantajele ce decurg din acestea.
Diminuarea acestor efecte nedorite se face prin dispunerea elicoidală a dinţilor, caz în care
ieşirea şi intrarea în aşchiere a fiecărui dinte nu se face pe întreaga lungime a tăişului activ , deci
mai puţin brusc. Aceste dezavantaje limitează aplicabilitatea procedeului de frezare la operaţiile de
degroşare şi semifinisare. Recomandările sunt susţinute şi de faptul că, datorită numărului relativ
mare de dinţi ai frezelor, avansul pe rotaţie poate lua valori mari, ceea ce presupune un volum mare
de aşchii detaşat, deci o productivitate ridicată.
 Mai puţini dinţi în aşchiere simultană
În aşchiere se află simultan numai o parte din dinţii frezei (cel mult jumătate din ei), ceea
ce înseamnă că, în afara contactului efectiv cu piesa (ce durează un timp foarte scurt – sutimi de
secundă), dinţii se răcesc. Acest lucru va influenţa pozitiv durabilitatea sculei, spre deosebire de
alte procedee de prelucrare, la care dinţii aşchietori rămân permanent în contact cu piesa şi aşchia.
 Evacuare bună a căldurii
Având în vedere ieşirea periodică a dinţilor din contact cu semifabricatul şi gabaritul relativ
mare al frezelor, evacuarea căldurii de aşchiere prin conducţie se realizează în condiţii foarte bune,
cu efecte pozitive asupra durabilităţii sculelor. În schimb, apar deformaţii termice locale
apreciabile, în special în piesă, motiv suplimentar pentru care frezarea nu constituie prin definiţie
un procedeu de finisare.
 Golul dintre dinţi
Pe durata contactului efectiv cu piesa, aşchia detaşată de un dinte ocupă spaţiul semi-închis
dintre doi dinţi succesivi, drept pentru care volumul acestui gol trebuie să fie mai mare decât
volumul aşchiei detaşate; acest spaţiu este calculat (prin determinarea coeficientului de umplere),
în funcţie de capacitatea materialului aşchiat de a se spirala sau de a se fragmenta.
 Frezare în sensul avansului şi în sens contrar avansului – la frezarea cilindrică
La prelucrarea cu tăişurile dispuse pe partea de revoluţie a sculei/frezei (partea cilindrică),
în funcţie de sensul mişcării de avans şi a mişcării principale , frezarea poate fi executată după două
scheme de aşchiere (fig. 8.47):
 frezare în sens opus avansului (frezare «în contra avansului») (fig. 8.47, a);
 frezare în sensul avansului (fig. 8.47, b).
În primul caz vectorul vitezei de avans vS este opus vectorului viteză v a mişcării principale,
iar în al doilea caz cei doi vectori au acelaşi sens. Fiecare dintre cele scheme prezintă elemente
pozitive şi negative.
BGS  Cap.8d  2018-05

Fig. 8.47. Frezarea cilindrică în sens opus avansului (a) şi în sensul avansului (b)
 Frezarea în contra avansului se caracterizează prin (fig. 8.47, a):

 grosimea aşchiei aφ creşte de la zero (la intrarea în contact al dintelui cu materialul de prelucrat)
la o valoare maximă aψ (corespunzătoare ieşirii dintelui din aşchiere), prezentând avantajul creşterii
treptate a forţei de aşchiere (şocuri mici). Având însă în vedere existenţa inerentă a unei raze de
ascuţire ρ a tăişurilor (în mod frecvent ρ = 6...30 μm), dintele frezei nu va intra în material la
contactul imediat cu acesta, ci va produce o strivire a materialului (cu apăsare specifică mare) –
prin cedarea uşoară a sistemului MUSDP – până când grosimea aşchiei devine mai mare decât raza
ρ, permiţând intrarea efectivă a dintelui în material şi formarea aşchiei. Ca urmare a frecării dintre
dinte şi materialul aşchiat în prima fază a contactului, ecruisarea suprafeţei prelucrate face ca
dintele următor să intre într-o zonă mai dură, ceea ce va produce o uzare mai pronunţată pe suprafaţa
de aşezare a dinţilor.
Pentru că dintele iese din aşchiere la nivelul suprafeţei iniţiale, metoda este avantajoasă la
frezarea pieselor cu crustă dură.
 orientarea componentei verticale FV a forţei de aşchiere este defavorabilă, tinzând să scoată piesa
din dispozitiv sau să ridice masa maşinii de pe ghidajele sale. În plus, componenta FV este cauzatoare
de vibraţii, deoarece variază de la zero la maximum, în funcţie de grosimea variabilă a aşchiei.
 componenta orizontală FH a forţei de aşchiere se opune mişcării de avans, preluând jocurile din
mecanismele lanţului cinematic de avans al maşinii, ceea ce reprezintă un avantaj din punct de vedere
al uniformităţii prelucrării şi al reducerii vibraţiilor. În fig. 8.48, a se prezintă modalitatea în care
mecanismul de antrenare a mesei maşinii de frezat (ultimul mecanism al lanţului cinematic de avans
al maşinii - cu rol de transformare a mişcării de rotaţie în mişcare liniară), învinge forţa orizontală FH
şi asigură stabilitatea mişcării de avans. În procesul de frezare, are loc rotirea continuă a şurubului
conducător (de avans) 1 şi deplasarea rectilinie a mesei port-piesă, faţă de piuliţa rigidă 2. Deplasarea
mesei se face cu viteză constantă, datorită contactului permanent dintre flancul şurubului şi cel al
piuliţei (v. detaliu din fig. 8.48, a2). La intrarea dintelui în material, componenta orizontală a forţei FH
creşte, în sensul creşterii presiunii pe suprafaţa de contact existentă (fig. 8.48, a3). Chiar dacă
componenta FH are o variaţie pronunţată la intrarea şi ieşirea dinţilor din aşchiere, contactul dintre
şurub şi piuliţă se menţine pe acelaşi flanc (fig. 8.48, a4), asigurând o deplasare lină a mesei.
Din aceste motive, frezarea în contra avansului este indicată în cazul degroşării pieselor rigide
şi cu crustă dură (provenite din turnare, forjare sau matriţare), la folosirea unor maşini de frezat cu lanţ
cinematic de avans de construcţie simplă şi nepretenţioasă (maşini-unelte cu o rigiditate mai scăzută,
sau cu un grad de uzură mai ridicat), dar cu ghidajele meselor construite şi reglate în aşa fel încât să
preia eforturile verticale de smulgere.
Iulian ROMANESCU
Fig. 8.48. Frezarea în sens contrar avansului (a) şi în sensul avansului (b)
 Caracteristicile frezării în sensul avansului sunt (v. fig. 8.47, b):

 grosimea aşchiei aφ este de asemenea variabilă, dar dintele aşchietor pătrunde în aşchiere la
grosimea maximă amax = aψ. Şocul la intrarea dintelui în material este atât mecanic cât şi termic,
existând pericolul uzării prin fărâmiţare a tăişurilor sculei. Acest pericol apare îndeosebi la dinţii
aşchietori confecţionaţi din carburi metalice sau materiale mineralo-ceramice (materiale fragile),
cu predispoziţie pentru geometria dinţilor la care primul contact cu materialul se face pe tăişul
sculei.
Frezarea prin această metodă a pieselor cu crustă dură ar duce la uzarea prematură a sculei
aşchietoare. În schimb, se asigură o suprafaţă prelucrată mai curată şi neecruisată, cu o rugozitate
mai bună, fiind recomandată ca metodă de semifinisare şi mai puţin de degroşare.
BGS  Cap.8d  2018-05

 componenta verticală FV a forţei de aşchiere este orientată în mod favorabil, apăsând piesa pe masa
maşinii;
 componenta orizontală FH a forţei de aşchiere are acelaşi sens cu mişcarea de avans şi nu permite
preluarea jocurilor din mecanismul final al lanţului cinematic de avans, producând deplasări
suplimentare periodice (în limita jocului), bruşte ale mesei; acestea conduc la variaţii sensibile ale
eforturilor de aşchiere. Deplasarea liniară a mesei este dată de rotirea şurubului conducător 1 şi
contactul dintre flancul stâng al acestuia cu flancul filetului din piuliţă (fig. 8.48, b2). Intrarea unui
dinte în aşchiere produce o creştere bruscă a componentei orizontale a forţei de aşchiere FH, care
poate deplasa brusc piesa şi masa maşinii pe o distanţă egală cu jocul lateral dintre flancurile
şurubului şi al piuliţei (fig. 8. 48, b3). Contactul pe flancul din dreapta dispare imediat, deoarece
şurubul de avans, în mişcarea continuă de rotaţie se îndepărtează de flancul din dreapta, până reia
contactul cu flancul din stânga. Pe toată această perioadă de preluare a jocului lateral, masa port-
piesă rămâne imobilă; ea se va deplasa după refacerea contactului şurub-piulită pe flancul care-i
asigură transmiterea mişcării de translaţie (fig. 8. 48, b4).
De aceea, jocul dintre flancurile filetului şurubului şi piuliţei influenţează hotărâtor procesul
de frezare, motiv pentru care frezarea în sensul avansului se recomandă numai în cazul maşinilor
de frezat prevăzute cu dispozitive speciale de compensare a acestor jocuri sau în cazul frezărilor cu
eforturi scăzute a pieselor mici sau cu rigiditate limitată.
În toate cazurile de prelucrare a pieselor rigide este preferată frezarea în contra avansului,
deoarece este caracterizată de o mai mare uniformitate. Frezarea în sensul avansului se utilizează
în cazul unor lăţimi mari de aşchiere (de ex. la frezarea cu freze disc), la prelucrarea pieselor mici
şi subţiri, care au rigiditate limitată (de ex. un grup de table frezate înclinat cu o freză unghiulară),
la prelucrarea filetelor şi la prelucrarea danturilor cu freze melc.
 Secţiunea transversală a aşchiei
La frezarea cu freza cilindrică, aria secţiunii transversale a aşchiei variază în lungul arcului
de contact dinte-piesă, grosimea aşchiei atingând chiar valoarea minimă zero. Aceasta înseamnă
practic strivirea materialului, apăsări specifice mari şi uzură pronunţată pe faţa de aşezare,
fenomene care la frezarea cilindro-frontală nu apar, deoarece grosimea aşchiei este aproximativ
constantă.
Secţiunea variabilă a aşchiei produce variaţia forţelor, ceea ce se reflectă printr-o
desfăşurare mai mult sau mai puţin neuniformă a procesului de aşchiere. Sarcina pe dintele frezei
în procesul de aşchiere se modifică foarte mult. La utilizarea frezelor cilindrice, pentru asigurarea
uniformităţii aşchierii (forţele de frezare să fie aproximativ constante), este necesar ca suma
muchiilor dinţilor frezei în contact cu piesa să fie constantă. Condiţia este îndeplinită numai la
frezele cu dinţii elicoidali şi când intrarea în material a unui dinte are loc simultan cu ieşirea din
aşchiere a altuia.
Alegerea metodei de frezare trebuie să ţină cont de ponderea avantajelor şi dezavantajelor
pentru fiecare caz în parte:
‒ frezarea în contra avansului se aplică în mod frecvent la degroşare (unde regimul de aşchiere este
mai intens şi secţiunea de aşchie mai mare), în special pentru semifabricatele cu crustă dură;
‒ frezarea în sensul avansului se recomandă la semifinisare şi la prelucrarea pieselor suple, cu risc
de desprindere de pe masa maşinii sau din dispozitivul de fixare.
 Frezarea frontală simetrică şi asimetrică
Frezarea frontală (când sunt utilizate cu preponderenţă tăişurile de pe suprafaţa frontală a
corpului frezei), în funcţie de poziţia relativă sculă-piesă, poate fi:
 completă (plină), când adâncimea de aşchiere t este egală cu diametrul D al frezei (fig. 8.49, a);
 incompletă, când t < D. Frezarea incompletă este: simetrică, când axa sculei şi linia mediană a
Iulian ROMANESCU
suprafeţei prelucrate sunt coplanare (fig. 8. 49, b), asimetrică, când axa frezei şi linia mediană nu sunt
coplanare (fig. 8. 49, c) şi laterală, când axa sculei cade în afara piesei de prelucrat (fig. 8. 49, d).
Fig. 8.49. Frezarea frontală: completă, simetrică (a) şi incompletă simetrică (b), asimetrică (c) şi laterală (d)
 Arcul de contact sculă – piesă la frezare frontală şi cilindrică: conditia frezării uniforme
Arcul de contact dintre partea activă a frezei şi adaosul de prelucrare este caracterizat de
unghiul de contact  (v. fig. 8.47) ), cu o valoare maximă este de 180º. Aceasta face ca aşchierea
să fie întreruptă, cu efecte pozitive asupra răcirii dinţilor şi a evacuării comodă a aşchiilor din zona
de lucru. Întrucât unghiul de contact  este în mod frecvent mai mare decât pasul unghiular φ al
frezei, în orice moment se află în aşchiere simultană mai mulţi dinţi, cu efecte pozitive asupra
productivităţii operaţiei, precum şi a uniformităţii prelucrării, din punct de vedere al modului de
variaţie a forţei.
Astfel, la frezarea simetrică completă arcul de contact ψ = 180º, la frezarea incompletă
simetrică şi asimetrică unghiul ψ < 180º, iar la frezarea asimetrică laterală ψ < 90º.
 Relaţiile de calcul pentru unghiul ψ au fost stabilite geometric, diferenţiat pentru frezarea
cilindrică – relaţia (8.13) – şi pentru frezarea frontală – relaţia (8.14)7 .
2𝑡
𝜓 = 𝑎𝑟𝑐𝑐𝑜𝑠 (1 − ) (8.13)
𝐷
𝑡
𝜓 = 2 𝑎𝑟𝑐𝑠𝑖𝑛 (8.14)
𝐷
La frezare aşchiază simultan numai o parte dintre dinţii sculei, timp în care ceilalţi se află în
afara procesului, răcindu-se. Dintele frezei intră periodic în aşchiere, cu şoc pronunţat la frezarea
în sensul avansului şi cu frecare-comprimare a materialului – la frezarea în sens opus avansului.
Acest caracter al prelucrării face din frezare un proces discontinuu.
Pentru a uniformiza, pe cât posibil, efortul de aşchiere se recomandă ca în arcul de contact
ψ să se găsească simultan cel puţin doi dinţi; altfel spus, să se respecte condiţia frezării uniforme:
𝑧𝑠 ≥ 2 (8.15)
sau, având în vedere pasul unghiular δ al dinţilor frezei:
𝜓 ≥ 2𝛿 cu 𝛿 = 360⁄𝑧 (8.16)
în care zs reprezintă numărul de dinţi aflaţi simultan în aşchiere, iar z numărul total de dinţi
aşchietori ai sculei.
În general, la frezarea frontală unghiul ψ are valori apreciabile, care asigură condiţia frezării
uniforme. La frezarea cilindrică, în schimb, adâncimea de aşchiere t fiind mult mai mică decât
lăţimea de frezare B , unghiul ψ este pronunţat mai mic, iar condiţia (8.15) este deseori
neîndeplinită. Inconvenientele frezării neuniforme sunt însă înlăturate prin dispunerea dinţilor pe
elice, astfel că fiecare dinte intră în mod progresiv în aşchiere; pe arcul de contact vor fi mai mulţi
dinţi, iar şocul la intrarea unui dinte în lucru este mult diminuat.
7
Relaţia a fost stabilită la frezarea frontală simetrică.
BGS  Cap.8d  2018-05
Referinţe bibliografice
Con-98 Constantinescu, C. – Teoria aşchierii în mecanica fină. Iaşi, Universitatea Tehnică „Gh.
Asachi” Iaşi, 1998.
Coz-80 Cozmîncă, M. – Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor, vol. II. Iaşi, Tipografia
Institutului Politehnic, 1980.
Coz-95 Cozmîncă, M., Panait, S., Constantinescu, C. – Bazele aşchierii Iaşi: Editura "Gheorghe
Asachi", 1995.
Cri-15 CRISTIAN, Ioan – Generarea suprafeţelor prin aşchiere. Bucureşti, Editura MATRIX
ROM, 2015.
Cro-05 CROITORU, Cristian – Scule pentru aşchiere în mecanică fină. Iaşi, Editura
Performantica, 2005.
Dia-62 Diaconescu, I., Sîrbu, G., Corodeanu, I., Mirea, Al. – Maşini-unelte, vol. IV. Bucureşti,
Editura Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, 1962.
Dit-08 DIŢU, Valentin – Bazele aşchierii metalelor. Teorie şi aplicaţii, Bucureşti, Editura
MATRIX ROM, 2008
Duc-69 Duca, Z. – Bazele teoretice ale prelucrărilor pe maşini-unelte. Bucureşti: Editura Didactică
şi Pedagogică, 1969.
Ghe-83 Gheghea, V., Plahteanu, B., Mitoşeriu, C., Ghionea, A. – Maşini-unelte şi agregate.
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983.
Hol-82 Hollanda, D., Mehedinţeanu, M., Ţâru, E., Oancea, N. – Aşchiere şi scule aşchietoare.
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1982.
Kor-13 KORKA, Zoltan Iosif – Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor, Reşiţa, Editura Eftimie
Murgu, 2013
Laz-61 Lăzărescu, I. – Calculul şi construcţia sculelor aşchietoare. Bucureşti: Editura Tehnică,
1961.
Lip-02 LIPŞA, Eugen – Aşchiere şi scule aşchietoare pentru mecanică fină. Chişinău, Editura
Tehnica-info, 2002.
Opr-81 Oprean, A., Sandu, I.Gh., Minciu, C., Deacu, L., Giurgiuman, H., Oancea, N. – Bazele
aşchierii şi generării suprafeţelor. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1981.
Pan-92 Panait, S. – Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Iaşi: Tipografia Institutului
Politehnic, 1992.
Sec-79 SECARĂ, Gh. – Proiectarea sculelor aşchietoare, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1979.
Tar-94 Taraşi, P., Ciobanu, M., Sauga, V. – Aşchierea metalelor. Vol. II, Bazele teoretice ale
generării suprafeţelor pe maşini-unelte. Universitatea "Ştefan cel Mare" Suceava,
1994.
***-87 * * * – Scule aşchietoare şi portscule pentru prelucrarea metalelor. Vol. I (Colecţie
STAS). Bucureşti: Editura Tehnică, 1987.
<STAS 577/1-78; STAS 577/2-81; STAS 578-76; STAS 580-75;
STAS 1680-85; STAS 1681-85; STAS 1682-80; STAS 1683-80;
STAS 1684-80; STAS 1685-74; STAS 2215/1-86; STAS 2215/2-80;
STAS 5651-79>
Iulian ROMANESCU
Subiecte de examen
S. Generarea curbei directoare rectilinie la frezare.{Labor-trasarea cicloidei cu freza
cilindrică
S. Scheme tipice de generare a suprafeţelor plane prin frezare cilindrică şi frontală.
S. Scule aşchietoare utilizate la frezare
S. Prelucrarea prin frezare a suprafeţelor plane orizontale
S. Prelucrarea prin frezare a suprafeţelor plane înclinate
S. Generarea şi prelucrarea prin frezare frontală a suprafeţei plane cu avans circular
S. Prelucrarea prin frezare a suprafeţelor plane verticale (laterale)
S. Frezarea de colţ - scheme de prelucrare
S. Frezarea canalelor rectilinii deschise: modul de generare şi scheme de prelucrare
S. Frezarea canalelor semideschise pentru pene longitudinale
S. Generarea şi prelucrarea canalului pentru pană disc
S. Degroşarea şi profilarea canalelor în T
S. Degroşarea şi profilarea canalelor cu profil în coadă de rândunică
S. Frezarea canalelor de cuprindere şi evacuarea aşchiilor la scule. Crestarea/retezarea.
S. Frezarea profilelor plane (scheme de prelucrare) şi a suprafeţelor profilate spaţial
S. Frezarea suprafeţelor de revoluţie (Frezarea circulară) - scheme de prelucrare
S. Rotofrezarea
S. Generarea directoarei elicoidale prin frezare {ca traiectorie a unui punct, prin deplasarea
triedrului osculator}
S. Frezarea canalelor elicoidale cu capul divizor cu discuri {generarea curbelor Δ şi Γ; lanţul
cinematic de frezare a canalelor elicoidale cu mai multe începuturi}
S. Metode de frezare a canalelor elicoidale (altele decât metoda cu capul divizor) {cu freza
disc, cu freza deget şi cu freza pieptene}.
S. Filetarea în vârtej.
S. Frezarea canalelor elicoidale prin interpolare elicoidală
S. Parametrii regimului de aşchiere la frezare
S. Particularităţile procesului de prelucrare prin frezare.
BGS  Cap.8d  2018-05

BGS Cap 08d Frezarea2018 04frame

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BGS Cap 08d Frezarea2018 04frame

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cap.

Fig. 8.2. Directoarea Δ obţinută cinematic, ca înfăşurătoare a curbei cicloidale C

BGS  Cap.8d  2018-05

 În prezenţa mişcării de avans II rectilinii (când directoarea Δ rezultă rectilinie) – ce presupune

8.2. Scule aşchietoare utilizate la frezare

Fig. 8.5. Forme de tăişuri în construcţia frezelor: (a) ‒ neted;

BGS  Cap.8d  2018-05

BGS  Cap.8d  2018-05

 Standardul românesc STAS 577 clasifică dinţii frezelor în:

8.3. Frezarea suprafeţelor plane {engface milling}

 Frezarea suprafeţelor plane înclinate (fig. 8.11) se poate efectua:

 Suprafeţele plane verticale (laterale) pot fi prelucrate (fig. 8.12):

Utilizarea ultimelor două metode este limitată de înălţimea suprafeţei prelucrate.

BGS  Cap.8d  2018-05

8.4. Frezarea de colţ

Fig. 8.13. Frezarea de colţ:

8.5. Frezarea canalelor

 Canalele semideschise pentru pene longitudinale (pene plan-paralele), practicate de obicei pe

 Canalele de formă complexă se execută cu freze cu profil special, având în vedere că

BGS  Cap.8d  2018-05

8.6. Frezarea suprafeţelor profilate

Fig. 8.26. Frezare profilată cu freza deget cu cap sferic [Walter]

8.7. Frezarea suprafeţelor de revoluţie

8.8. Frezarea suprafeţelor elicoidale

8.8.1. Geometria elicei

BGS  Cap.8d  2018-05

Nu ExamFig. 8.31. Sensul elicei: (a) – pe dreapta; (b) – pe stânga

8.8.2. Generarea directoarei elicoidale prin frezare

Fig. 8.34. Generarea elicei cilindrice ca traiectorie directă a unui punct M:

Generarea directoarei spaţiale Δ (elicea cilindrică) are în vedere utilizarea triedrului

de transformare a mişcării de rotaţie (primită de la motor, prin cutia de avansuri) în deplasare

de transformare al acestuia defineşte constanta capului divizor KD = zm/k = 40.

8.8.3. Generarea profilului canalului elicoidal prin frezare

8.8.4. Metode de frezare a canalelor elicoidale

BGS  Cap.8d  2018-05

 cu freza cilindro-frontală (deget);

Fig. 8.42. Filetarea în vârtej

Metoda se pretează numai la prelucrarea filetelor exterioare, în general, de dimensiuni mari.

BGS  Cap.8d  2018-05

8.9. Parametrii regimului de aşchiere la frezare

aşchiere t îi corespunde un unghi de contact ψ dintre sculă şi piesă de maximum 180°.

8.10. Caracteristicile/particularităţile prelucrării prin frezare

BGS  Cap.8d  2018-05

 Frezarea în contra avansului se caracterizează prin (fig. 8.47, a):

 Caracteristicile frezării în sensul avansului sunt (v. fig. 8.47, b):

BGS  Cap.8d  2018-05

BGS  Cap.8d  2018-05

S-ar putea să vă placă și