Sunteți pe pagina 1din 5

Buda Sorin Ioan

TOP. Anul 4

Harul lui Dumnezeu revărsat în lume prin intermediul Sfintelor


Taine

Sfintele Taine fac parte din viaţa bisericii încă de pe vremea Mântuitorului,
Care este şi întemeietorul lor. Încă dintr-u începutul creştinătăţi Tainele au avut un
rol deosebit de important în urcuşul duhovnicesc al omului. Sfintele Taine sunt
slujbe săvârşite de către slujitorii Domnului având un rol indispensabil în drumul
spre mântuire pe care omul îl parcurge pe acest pământ.
Mântuirea noastră, refacerea comuniunii cu Dumnezeu, este în raport cu
întâlnirea noastră cu Mântuitorul, care este calea, adevărul şi viaţa şi care ne spune
că: “Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6).
Or, aceasta ar însemna că, odată cu Înălţarea Mântuitorului la cer, legătura
noastră cu Dumnezeu, comuniunea cu El, singura ganaţie a mântuirii ar înceta, ar
dispărea.
Cuvintele Mântuitorului spun însă clar: “Vă este de folos ca să Mă duc Eu.
Caci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl
voi trimite la voi” (Ioan 16, 7), şi aici, şi în cele ce urmează acestui verset, ni se
revelează pentru prima oară importanţa Sfintelor Taine pentru mântuirea noastră,
Taine, de data aceasta în sensul restrâns al cuvântului, în sensul de sacramente
creştine.
Harul Duhului Sfânt, trimis de Mântuitorul Apostolilor Săi si prin ei
Bisericii Sale, are misiunea de a învăţa toate şi a aduce aminte de toate cele spuse
şi făptuite de Mântuitorul (Ioan 14, 26).
Harul trimis prin sfintele taine v-a face simţită prezenţa Mântuitorului faţă
de toţi oamenii: “Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului”
Buda Sorin Ioan
TOP. Anul 4

(Matei 28, 20).


Absenţa întâlnirii vizibile cu Mântuitorul va fi împlinită de Harul revărsat
în sfintele taine, care sunt o permanentă sărbătoare a Cincizecimii pentru sufletele
credincioşilor, sărbătoare cu reale urmări ontologice.
Sfintele taine sunt lucrări vizibile, acte personale ale Mântuitorului, în vizibilitate
pământească, prin mijlocirea cărora ne întâlnim cu Omul preamărit Iisus şi prin
care venim în contact viu cu misteriul cultic sfinţitor al lui Hristos.
Valoarea şi importanţa lor deosebită pentru mântuire rezidă în caracterul
lor mai mult decât simbolic, cu totul real, al actului care se săvârşeşte asupra
credinciosului. Ele sunt şi simboale, dar mai mult decât atât; ele sunt simboale în
sensul la care simbolul este domeniul în care “văzutul este o parte a nevăzutului şi
ca atare îl cuprinde, căci o parte poate reprezenta întregul, pe baza participării: de
pildă, capul este trupul întreg“1
Important, în Sfintele Taine, este nu numai faptul de a preînchipui, dar şi
de a cuprinde o anumită putere, o anumită forţă ce lucrează asupra fiinţei omeneşti
şi anume aceea a harului care se pogoară asupra credinciosului
Faptele Mântuitorului sunt fapte săvârşite cu putere dumnezeiască,
mântuitoare prin trup, sfintele taine care se săvârşesc întru pomenirea Lui ne vor
împărtăşi aceeaşi putere divină, mântuitoare a lui Hristos. Mai mult decât atât,
sacramentele creştine nu au ca scop obţinerea bunurilor naturale ci a celor
spirituale, ele fiind o anticipare şi o pregustare a realităţilor eshatologice
Simbolismul Sfintelor Taine nu numai preinchipuie ci şi afirma realitatea
legăturii între om şi Dumnezeu, prin harul şi acţiunea lui asupra credinciosului,
acţiune transfiguratoare şi desăvârșitoare.
Sfintele Taine desăvârşesc lucrarea de propovăduire a Cuvântului lui
Dumnezeu prin care suntem chemaţi la unire cu Hristos. Prin ele ne împărtăşim de
1
Pr. prof. D. Staniloae, Fiinţa tainelor în cele trei confesiuni, în revista “Ortodoxia”, VIII (1956) nr. 1, p.10.
Buda Sorin Ioan
TOP. Anul 4

puterea lui Hristos şi chiar mai mult ni se comunică El însuşi unindu-Se real cu noi
Ca şi Cuvântul lui Dumnezeu, sfintele taine se cer primite cu credinţă, deoarece
efectul lor se produce “pe plan transempiric, supraconștient, la rădăcinile
conştiinţei noastre”2, fapt care depăşeşte capacitatea noastră de a simţi imediat
puterea comunicată.
Credincioşii care sunt botezaţi în numele Sfintei Treimi primesc harul
dăruit de Sfântul Duh, prin care li se iartă lor păcatele şi sunt consideraţii fii lui
Dumnezeu. Taina Sfântului Botez face parte din tainele iniţierii, acest lucru este
redat şi de faptul că Botezul este prima taină săvârşită asupra omului, deoarece
imediat după naştere la scurt timp copilul născut este botezat primind prin această
taină iertarea păcatului strămoşesc şi harul Duhului Sfânt care se pogoară asupra
lui. Taina Sfântului Botez a fost întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos şi aşezată
la rang de taină imediat după învierea Sa prin cuvintele : “Mergând, învăţaţi toate
neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântlui Duh” (Matei
28, 19; Marcu 16, 15-16). Necesitatea acestei Sfinte Taine este dată tot de către
Iisus atunci când El menţionează că: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh,
nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).
În Legea Veche, ungerea cu untdelemn sfinţit era săvârşită ca ungere
sacerdotală, pentru sfinţirea preoţilor. După porunca lui Dumnezeu, Moise îl
investeşte ca preot pe Aaron, turnând pe capul lui mir: „Apoi să aduci pe Aaron şi
pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă…Apoi să iei untdelemn
de ungere, şi să-i torni pe cap si să-l ungi” (Ieşire 29, 4 şi 7). De notat că aici apar,
în legătură şi succesiune cele două acte: spălare-ungere.
Mirul era preparat din cele mai bune mirodenii, iar cei unşi cu el se
sfinţeau ca slujitori ai lui Domnului. Porunca lui Dumnezeu a fost implicită
întocmai : „După aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron şi l-a uns şi la
2
Ibidem, p. 25
Buda Sorin Ioan
TOP. Anul 4

sfinţit”. (Levitic 8, 12).


Prin ungere erau investiţi şi regii. Samuel îl unge rege pe Saul,şi
Duhul Domnului coboară peste el, primind darul proorociei (I Regi 10, 1 - 10).
Ungerea cu mir era considerată în Vechiul Testament ca pecetea unei împărtăşiri
sfinte (Ps. 2, 2).
Prin ungere erau consacraţi, deci, preoţii, regii şi profeţii Vechiului
Legământ, aceasta însoţind o lucrare dumnezeiască, o ungere cu Duhul lui
Dumnezeu.
În cartea lui Isaia, ungerea cu mir şi cu Duh devine semnul distinctiv
al „Alesului” lui Dumnezeu, al „Unsului ” prin excelenţă, adică a lui Mesia :
„Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor” (
Isaia 61,1). „Ungerea cu Duhul Sfânt va fi semnul caracteristic al Preotului,
Profetului, Alesului şi Slujitorului (Robului) lui Dumnezeu, al Mântuitorului
aşteptat, de unde îi va veni şi numele de Mesia, Unsul, Hristos.”3
Ultimul dintre profeţii Vechiului Testament, Sfântul Ioan Botezătorul,
va recunoaşte pe „Alesul” lui Dumnezeu în momentul ungerii Sale cu Duhul Sfânt,
la ieşirea din apa Iordanului: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis:
Peste care vei vedea Duhul Sfânt pogorându-se şi rămânând peste El, Acela este
Cel ce botează cu Duh Sfânt” (Ioan 1,33).
Apostolii împărtăşeau Duhul Sfânt celor botezaţi prin punerea mâinilor,
practică înlocuită, în curând, şi încă prin Apostoli, cu ungerea cu Sfântul Mir.
Creştinilor din Samaria, botezaţi de diaconul Filip, li s-a împărtăşit Taina Mirului
de Apostolii Petru şi Ioan, care „îşi puneau mâinile peste ei şi luau Duh Sfânt" (FA
8,15-17); iar cei care primiseră în Efes botezul lui Ioan au fost botezaţi de Sf.
Apostol Pavel şi după aceea, punându-şi Pavel mâinile, a venit asupra lor Duhul

3
Arhim. Teofil Anăstăsoaiei, “Taina Mirungerii în isotia Bisericii” în revista Biserica Ortodoxă Română
Nr.2/2010, pp.139-140
Buda Sorin Ioan
TOP. Anul 4

Sfânt (FA 19, 6).


Pe lângă punerea mâinilor se întrebuinţa, chiar pe timpul Apostolilor, şi
ungerea cu Sf. Mir, ceea ce reiese din 2 Co 1, 21-22 şi 1 In 2, 20, 27: „Iar Cel ce
ne întăreşte pe noi împreună cu voi în Hristos şi ne-a uns pe noi, este Dumnezeu,
care ne-a şi pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre"; Prin urmare,
amândouă practicile - şi punerea mâinilor şi ungerea cu Sf. Mir - sunt apostolice.
Lucrarea de faţă îşi propune elaborarea unui conţinut teologic, un studiu al
Sfintei Taine a Mirungerii, urmat de un altul al Sfântului şi Marelui Mir care se
utilizează în această Sfântă Taină.