În timpul scurs de la sfârșitul ultimului război mondial și până

astăzi, timp în care arhitectura locuinţei a parcurs un drum remarcabil,

construcţia de locuinţe din România s-a situat într-un anume defazaj. LOCUINŢELE COLECTIVE ÎN ROMÂNIA
Imediat după război locuinţele muncitorești care s-au construit fie au
urmat modelul oraselor-gradina engleze, fie s-au construit blocuri joase
de apartamente orientate după axa heliotermica, fie s-au construit
blocuri joase pe parcelari existente urmărind traseul stradal. În general,
deși s-a folosit și locuinţa colectivă, s-a păstrat scară foarte redusă (P+1,
P+2), iar arhitectura practicată a avut un caracter foarte domestic, cu
acoperiș și materiale tradiţionale. Apoi, în perioada cunoscută sub
numele de “stalinista”, construcţia de locuinţe urbană a luat forma
unor mici cvartaluri, incinte bine încadrate în ţesutul urban, de înălţime
mică, și cu o arhitectură îngrijită, cu aer fie ușor clasicizant, fie folosind
elemente scenografice de inspiraţie vernaculară. Cum erau executate
adesea din materiale de calitate au rezistat bine în timp, iar practica de
locuire a arătat că au fost apreciate de locuitori.
Abia pe la începutul anilor ‘60, când practica internaţională se
reorientează faţă de principiile Cartei de la Atena, în România se
declanșează construcţia marilor ansambluri și în general construcţia de
locuinţe colective de înălţime mare. În pofida experienţei altor ţări și a
studiilor în domeniu, acest tip de locuire se generalizează, omogenizând
periferia orașelor, creând “cartiere dormitor”, dintre care unele s-au
transformat în timp în adevărate ghetouri. La începutul anilor ’70,
proiectarea de locuinţe din România începe să se îndrepte către o
orientare calitativă, considerându-se încheiată etapa predominant
cantitativă. Studiile privind dimensionarea apartamentelor în funcţie de
tipurile de familii, dimensionarea încăperilor în funcţie de necesarul de
mobilare, studiile privind reabilitarea fondului locativ vechi, cele
referitoare la noi tipuri de locuinţe urbane de mică înălţime și mare
densitate, deși încă tributare gândirii prin modele, dovedesc clar
schimbarea de orientare care se pregătea.
În ceea ce privește construcţia nouă de locuinţe, ea trebuie să aibă
în vedere faptul că, la ora actuală, majoritatea locuinţelor sunt
apartamente în imobile colective standard și de aceea, pentru a
diversifica fondul locativ (necesitate impusă de varietatea modurilor de
viaţă), noile locuinţe ar trebui să fie de alte tipuri.