COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICAŢII

„NICOLAE VASILESCU-KARPEN”

BACĂU

CALIFICAREA: TEHNICIAN OPERATOR TEHNICĂ DE

CALCUL

ÎNDRUMĂTOR :

Inginer: CENUŞE LAVINETA

ELEV:LUCANU VLĂDUȚ IONUȚ

CLASA A XII-A G

– 2019 –

1
 TEMA PROIECTULUI:

Utilizarea cablurilor UTP şi STP în reţelele de calculatoate

2
 ANEXA nr. 2
la metodologie
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

FIŞA DE EVALUARE
a proiectului şi a susţinerii orale
Examenul de certificare a calificării absolvenţilor învăţământului liceal, filiera tehnologică, nivel 4
Sesiunea IUNIE 2019

Centrul de examen: Colegiul Tehnic de Comunicaţii “Nicolae Vasilescu-Karpen” Bacău

Calificarea profesională: TEHNICIAN OPERATOR TEHNICĂ DE CALCUL
Nume şi prenumele candidatului: LUCANU VLĂDUȚ IONUȚ
Unitatea de învăţământ absolvită: Colegiul Tehnic de Comunicaţii “Nicolae Vasilescu-Karpen” Bacău
Tema proiectului: UTILIZAREA CABLURILOR UTP SI STP IN REȚELELE DE CALCULATOARE
Numele, prenumele şi specializarea îndrumătorului de proiect: ,CENUŞE LAVINETA , Electronică Şi telecomunicaţii
Partea I. Monitorizarea progresului proiectului1)
1. Data începerii activităţilor de realizare a proiectului: 11.02.2019
2. Competenţele vizate/implicate în realizarea/execuţia proiectului 2) :
3. - Identifică probleme complexe, utilizează informaţii de pe internet, organizează şi prelucrează informaţia, elaborează documente pe teme profesionale,
aplică legislaţia privind securitatea şi sănătatea la locul de muncă, prevenirea şi stingerea incendiilor, analizeazǎ specificul proiectului, explică
structura instalaţiilor / sistemelor de măsurare, utilizează tehnici de măsurare pentru determinarea / monitorizarea mărimilor tehnice specifice proceselor
industriale, urmăreşte respectarea normelor de întreţinere a echipamentelor şi instalaţiilor, utilizează aparate de c.a de joasă tensiune, conectează
circuite electronice în echipamente şi instalaţii, depistează defectele semifabricatelor, pieselor, sistemelor tehnice
3. Stabilirea planului activităţilor individuale ale candidatului pentru proiect:
- Data: 11.02.2019
- Semnătura candidatului:
- Semnătura îndrumătorului:
4. Stabilirea planului de redactare a proiectului – prezentarea scrisă:
- perioada: 01.03.2019 – 10.05.2019
- revizuit: 15.05.2019
- data la care este acceptată forma finală a proiectului de către îndrumător: 20.05.2019
5. Întâlniri pentru monitorizarea proiectului (cel puţin 5 întâlniri ):
Nr.
Observaţii Semnătura elevului Semnătura profesorului
crt.
1 Analiza structurii proiectului, a bibliografiei, conţinutul proiectului, principiilor
de tehnoredactare – februarie 2019
2 Colocviu privind parcurgerea de către elev a conţinutului(se are în vedere
înţelegerea şi cunoaşterea principalelor aspecte teoretice legate de tema
proiectului – martie2019
3 Prezentarea primei forme a proiectului(manuscris sau în format electronic).
Discuţii pe marginea conţinutului propuneri de îmbunătăţiri – aprilie 2019
4 Prezentarea formei scrise a proiectului, indicaţii privind susţinerea –mai 2019
5 Simularea susţinerii – mai 2019
1)
Se completează de către îndrumător pe parcursul derulării proiectului.
2)
Se consemnează numai competenţele care au legătură directă cu tema proiectului şi sunt conforme standardului de pregătire profesională al calificării.

Partea a II-a: Aprecierea calităţii activităţii candidatului3)

Punctaj
CRITERIUL Punctaj acordat
maxim
1. Activităţile practice întreprinse în cadrul proiectului se raportează adecvat la tema proiectului 5p
2. Abordarea temei proiectului a fost făcută dintr-o perspectivă personală, candidatul demonstrând reflecţie
5p
critică
3. Activităţile practice au fost întreprinse sub supravegherea îndrumătorului de proiect sau/şi a persoanelor
3p
autorizate
4. Realizarea sarcinilor de lucru stabilite prin planul proiectului a fost făcută conform planificării iniţiale 3p
5. Documentarea pentru proiect a fost făcută cu sprijinul şi sub supravegherea îndrumătorului de proiect. 3p
6. Identificarea şi utilizarea bibliografiei pentru redactarea părţii scrise a proiectului au fost realizate integral 2p
7. Referinţele bibliografice utilizate la redactarea părţii scrise a proiectului au fost preluate şi prezentate într-un
4p
mod personal şi nu sunt o compilaţie de citate.
8. Soluţiile pentru situaţiile-problemă cu care s-a confruntat candidatul pe parcursul executării proiectului sunt
5p
personale şi au fost găsite cu ajutorul îndrumătorului de proiect
9. În realizarea sarcinilor de lucru din cadrul proiectului , candidatul a făcut dovada implicării şi angajării personale,
5p
originalităţii soluţiilor propuse, a imaginaţiei şi creativităţii în abordarea şi îndeplinirea sarcinilor
10. Soluţiile găsite de către candidat pentru rezolvarea problemelor practice sunt aplicabile şi în alte contexte de
5p
muncă.
Total punctaj Partea a II-a 40p
3)
Se completează de către îndrumător la finalul activităţii de monitorizare, se discută cu candidatul înainte de depunerea proiectului. Criteriile vizează atât
procesul de elaborare a proiectului, cât şi pe cel de redactare a prezentării proiectului.

3
Partea a III-a: Aprecierea calităţii proiectului4)
Punctaj Punctaj
CRITERIUL
maxim acordat
1. Proiectul/Produsul are validitate în raport cu tema, scopul, obiectivele şi metodologia abordată 3p
2. Proiectul/Produsul demonstrează completitudine şi acoperire satisfăcătoare în raport de tema aleasă 3p
3. Elaborarea proiectului şi redactarea părţii scrise a proiectului au fost făcute într-un mod consistent şi concomitent,
2p
conform planificării
4. Opţiunea candidatului pentru utilizarea anumitor resurse este bine justificată şi argumentată în contextul proiectului 3p
5. Redactarea părţii scrise a proiectului demonstrează o bună consistenţă internă 2p
6. Prezentarea scrisă a proiectului este logică şi demonstrează o bună argumentare a ideilor 3p
7. Proiectul/Produsul reprezintă, în sine, o soluţie practică personală, cu elemente de originalitate în găsirea soluţiilor 4p
8. Proiectul/Produsul poate avea aplicabilitate practică şi în afara şcolii 4p
9. Realizarea proiectului/produsului a necesitat activarea unui număr semnificativ de unităţi de competenţe, conform
4p
standardului de pregătire profesională pentru calificarea respectivă
10. Redactarea părţii scrise a proiectului respectă cerinţele de structură impuse de metodologia de organizare şi
2p
desfăşurare a examenului de certificare profesională
Total punctaj Partea a III-a 30p
4)
Se completează de către îndrumător la finalul activităţii de monitorizare, se discută cu candidatul înainte de depunerea proi ectului. Criteriile vizează atât
proiectul în calitate de produs al activităţii elevului, cât şi produsul ca atare, acolo unde este cazul.
Semnătura candidatului……………………….
Partea a IV-a Aprecierea prezentării şi susţinerii orale a proiectului5)
Punctaj Punctaj Punctaj Media
Punctaj
CRITERIUL Evaluator Evaluator Evaluator punctajelor finale
maxim
1 2 3 Partea a IV-a
1. Candidatul a realizat o comunicare orală clară, coerentă şi fluentă 6p
2. Prezentarea a fost structurată echilibrat în raport cu tema proiectului şi cu
6p
obiectivele acestuia
3. Candidatul a demonstrat putere de sinteză şi adaptarea prezentării la situaţia de
6p
examinare
4. Candidatul şi-a susţinut punctele de vedere şi opiniile într-un mod personal şi
6p
bine argumentat
5. În scopul accesibilizării informaţiei şi a creşterii atractivităţii prezentării,
candidatul a utilizat în prezentare strategii eficiente şi mijloace de comunicare
6p
potrivite: demonstraţii practice, elemente de grafică, modele, aplicaţii, facilităţi
audiovideo ale tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor etc.
Total punctaj Partea a IV-a 30p
5)
Se completează de fiecare membru evaluator al comisiei de examinare, după susţinerea prezentării. În rubrica „Media punctajel or finale – Partea a IV-
a”, se completează media aritmetică a punctajelor totale ale celor 3 evaluatori.
Aprecierea răspunsurilor candidatului la întrebările comisiei de examinare 6)
ÎNTREBARE DA/NU Observaţii

6)
Se completează de un membru al comisiei de examinare, în funcţie de răspunsul corect/incorect al candidatului. Aceste întrebări vor fi luate în
considerare la acordarea punctajului pentru partea a IV-a.
Rezultatul final stabilit de comisia de examinare pe baza evaluării globale a activităţilor realizate de candidat şi consemnat în Fişa de evaluare a
proiectului şi a susţinerii orale:
Punctaj obţinut la:
Punctaj total
Partea a II-a Partea a III-a Partea a IV-a

1. Admis Cu calificativul Excelent Foarte bine Bine Satisfăcător

100p – 95p 94,99p – 85p 84,99p – 75p 74,99p – 60p

2. Respins
Evaluatori(numele, prenumele şi semnătura): Preşedinte de comisie(numele, prenumele şi semnătura):
Evaluator 1: ………………………………………. ……………………………………………
Evaluator 2: ……………………………………….
Evaluator 3: ……………………………………….
Data: …………………………….

4
 CUPRINS

ARGUMENT..........................................................................................................pag. 6

CAPITOLUL 1 - Noţiuni introductive……………………………………………………………………pag. 7

CAPITOLUL 2 – Tipuri de cabluri………………………………………………………………………...pag. 8

CAPITOLUL 3 – Conectori pentru cabluri UTP și STP…………………………………….……..pag. 13

CAPITOLUL 4 – Montarea conectorilor la cablurile UTP și STP. Codul culorilor…….pag.16

CAPITOLUL 5– Cabluri directe și cabluri inversoare……………………………………….……pag. 18

CAPITOLUL 6 – Certizarea conectorilor RJ-45 pe cabluri UTP/STP………………….…...pag. 20

CAPITOLUL 7 –SDV specific lucrărilor de cablare structurată…………………….……..…pag.22

MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII ŞI DE PREVENIRE ŞI STINGERE A

INCENDIILOR .......................................................................................................pag.24

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................pag.27

5
 ARGUMENT

În acest proiect am prezentat lucrarea ,,Utilizarea cablurilor UTP şi STP în reţelele de

calculatoare”.
Proiectul este structurat pe 7 capitole. În primul capitol am prezentat o introducere a
cablurilor UTP şi STP, în al doilea capitol am prezentat tipuri de cabluri, în al treilea capitol am
analizat conectori pentru cabluri UTP şi STP, în cel de-al patrulea capitol am prezentat montarea
conectorilor la cablurile UTP şi STP, în cel de-al cincilea capitol am analizat cablurile directe şi
cablurile inversoare, în capitolul şase am prezentat sertizarea conectorilor RJ-45 pe cabluri
UTP/STP, în ultimul capitol am prezentat SDV-uri specific lucrărilor de cablare structurată.
Cablarea structurată (sau cablarea de bază) reprezintă un set de principii şi standarde ce
reglementează modul de instalare a cablurilor ce intră în componenţa reţelelor de date sau voce.
Avantajele cablării structurate sunt :
 performanţa maximă a reţelei;
 uşurinţa in exploatare, întreţinere şi extindere;
 identificarea rapidă a deranjamentelor şi soluţionarea acestora;
 fiabilitate ridicată;
 reducerea semnificativă a costurilor de întreţinere şi extindere a reţelei.
Cea mai mare pondere în reţelele de date o au cablurile de cupru simetrice, cu perechi
torsadate, cunoscute sub denumirea de cabluri UTP (eng. Unshielded Twisted Pair) sau
STP (eng. Shielded Twisted Pair).
Cablurile UTP şi STP au impedanţe caracteristice de 100Ω sau 120Ω şi sunt clasificate în mai
multe categorii, în funcţie de viteza de transmisie pe care o pot asigura:
 Categoria 3: 16MHz
 Categoria 5 şi 5e: 100MHz
 Categoria 6: 200MHz
 Categoria 7: 600MHz
Cablurile coaxiale sunt alcătuite din două conductoare, unul central şi unul de formă
tubulară ce îl înconjoară pe primul
Cablurile de fibră optică asigură cele mai mari viteze de transmisie pentru reţelele de
date. Ele pot fi de tip monomod sau multimod şi pot fi realizate din fibră de sticlă sau din mase
plastic.

6
 Utilizarea cablurilor UTP şi STP în reţelele de calculatoate
Capitolul 1. Introducere

În societatea modernă, super-tehnologizată, informaţia reprezintă un element de importanţă

majoră. Pentru a fi utilă, această informaţie trebuie vehiculată rapid, în orice punct în care ea este
necesară. Acest lucru este realizat de către reţelele de comunicaţii.
Deoarece informaţia se poate prezenta sub mai multe forme (voce, text, imagini, date), au fost
concepute o multitudine de tipuri de reţele de comunicaţii, fiecare dintre acestea fiind destinată
unui anumit tip de informaţie. În plus, pentru fiecare tip de reţea, există mai multe tipuri de soluţii
tehnice constructive propuse de diferiţi producători, de cele mai multe ori acestea nefiind
compatibile intre ele.
În contextul creşterii exponenţiale a cererii de informaţie de diverse tipuri, s-a ajuns la situaţia
în care reţelele de comunicaţii au devenit foarte variate (ca tip de informaţie vehiculată), extrem de
complexe şi costisitoare. Se impunea aşadar găsirea unei soluţii pentru simplificarea şi
eficientizarea acestora.
Soluţia găsită a fost aceea de a se utiliza pe scară cât mai largă reţelele de date. Celelalte
tipuri de informaţie se pot converti relativ simplu în format digital. Pe de altă parte, producătorii, ca
să poată rămâne pe piaţă, au fost nevoiţi să se supună unor standarde unanim acceptate,
echipamentele lor devenind astfel compatibile între ele.
Din practică, s-a constatat că unele din cele mai dificile probleme de construcţie a reţelelor de
comunicaţii apar în cazul reţelelor din clădirile mari (supermarket-uri, aeroporturi, clădiri de birouri,
hoteluri, sedii de bănci, hale industriale, campus-uri universitare, etc), unde există un număr mare
de utilizatori ce solicită servicii de comunicaţii. Aceştia solicită de regulă două tipuri de servicii :
date şi voce. Multitudinea de cabluri necesare cât şi modul de amplasare a acestora a devenit un
coşmar pentru constructorii acestor reţele.
Pentru a se face ordine în această ’’junglă’’ au fost create o serie de reguli şi principii de
cablare, care fac obiectul cablării structurate.
Cablarea structurată (sau cablarea de bază) reprezintă un set de principii şi standarde ce
reglementează modul de instalare a cablurilor ce intră în componenţa reţelelor de date sau voce.
Avantajele cablării structurate sunt :
 performanţa maximă a reţelei;
 uşurinţa in exploatare, întreţinere şi extindere;
 identificarea rapidă a deranjamentelor şi soluţionarea acestora;
 fiabilitate ridicată;

7
  reducerea semnificativă a costurilor de întreţinere şi extindere a reţelei.

Capitolul 2. Tipuri de cabluri

În esenţă, în cablarea structurată se folosesc 3 categorii de cabluri :
1. Cabluri de cupru simetrice
2. Cabluri de cupru coaxiale
3. Cabluri de fibră optică
Pentru fiecare din aceste categorii de cabluri, există o mare varietate de forme constructive,
dimensiuni şi capacităţi. Ele sunt oferite de un mare număr de producători, într-o gamă largă de
preţuri.
Cea mai mare pondere în reţelele de date o au cablurile de cupru simetrice, cu perechi
torsadate, cunoscute sub denumirea de cabluri UTP (eng. Unshielded Twisted Pair) sau STP
(eng. Shielded Twisted Pair).

Fig. 1 – Cablu UTP şi STP

Aceste cabluri conţin 4 perechi torsadate, marcate prin culori diferite. Diferenţa dintre cablurile
UTP şi STP constă în faptul că cele din urmă sunt ecranate cu o folie metalică, asigurând o mai
mare imunitate la perturbaţiile electrice.
Cablurile UTP şi STP au impedanţe caracteristice de 100Ω sau 120Ω şi sunt clasificate în mai
multe categorii, în funcţie de viteza de transmisie pe care o pot asigura:
 Categoria 3: 16MHz
 Categoria 5 şi 5e: 100MHz
 Categoria 6: 200MHz
 Categoria 7: 600MHz

8
 Fig. 2 – Marcarea cablului UTP
Cablurile din categoria 3 sunt folosite mai ales pentru circuitele de telefonie. Pentru circuitele
de date, se folosesc cel mai frecvent cablurile din categoriile 5 şi 5e.
Există trei tipuri de cablu torsadat:
o cablu torsadat neecranat (Unshielded Twisted Pair - UTP); are două sau patru perechi
de fire. Fiecare dintre cele opt fire de cupru dintr-un cablu UTP este acoperit cu un material
izolant. Când este utilizat ca mediu de reţea, cablul UTP conţine patru perechi de fire de
cupru de 22 sau 24 mm. Când acesta este utilizat ca mediu de reţea impedanţa lui este de
100 ohmi ceea ce îl diferenţiază de alte tipuri de cabluri torsadate, cum ar fi cablurile pentru
telefonie, care au o impedanţă de 600 ohmi. Acest tip de cablu se bazează numai pe
efectul de anulare obţinut prin torsadarea perechilor de fire care limitează degradarea
semnalului cauzată de interferenţe electromagnetice (EMI) şi interferenţe în frecvenţa radio
(RFI). Cablul UTP este cel mai folosit tip de cablu în reţelele de comunicaţii. Se poate folosi
pe maxim 100 m. Cablurile UTP oferă o multitudine de avantaje: este uşor de instalat
deorece are un diametru extern de aproximativ 0,43 cm (datorită acestui diametru redus,
cablul UTP ocupă puţin spaţiu în canalele de cablu faţă de alte tipuri de cabluri ceea ce îl
face să fie preferat mai ales în cazul cablării clădirilor vechi); costul cablului UTP este redus
în comparaţie cu celelalte cabluri utilizate în reţelele de date; poate să fie folosit în
majoritatea arhitecturilor de reţea ceea îl face să crească constant în popularitate. Există
însă şi dezavantaje: cablul UTP este mai predispus propagării zgomotului electric şi
interferenţelor decât alte medii de reţea; distanţa dintre amplificările semnalelor este mai
mică pentru cablul UTP decât în cazul cablurilor coaxiale sau de fibră optică. Iată câteva
caracteristici ale cablului UTP: viteza – de la 10 la 1000 Mbps; costul mediu pe nod – cel
mai ieftin; mărimea mediului şi a conectorului – dimensiuni reduse; lungimea maximă a
cablului – 100 m.

9
o cablu torsadat ecranat (Shielded Twisted Pair – STP); combină tehnicile de ecranare,
anulare şi răsucire ale firelor. În acest caz fiecare pereche de fire este înfăşurată de o folie
metalică pentru a ecrana şi mai bine zgomotul (STP). Cele patru perechi de fire sunt ulterior
învelite într-o altă folie metalică (S/STP). În mod normal, acest lucru se întâmplă în cazul
cablului STP de 150 ohmi. La cablurile STP se reduc zgomotele electrice din interiorul
cablului. De asemenea se reduc influenţele EMI si RFI din exterior. Deşi cablul STP reduce
interferenţele mai bine decât UTP, este mai scump din cauza ecranării suplimentare şi este
mai greu de instalat din cauza grosimii. În plus, folia metalică trebuie împământată la
ambele capete. Dacă împământarea nu se face corect, ecranarea va acţiona ca o antenă,
recepţionând semnale nedorite. Caracteristici: viteza – între 10 şi 100 Mbps; cost moderat;
mărime mare şi medie a cablului şi a conectorilor; lungimea maximă – 100 m.

10
 o Cablul torsadat ecranat de tipul FTP; este un cablu UTP în care conductorii sunt
înveliţi într-o folie exterioară de ecranare în scopul protejării împotriva interferenţelor
exterioare. Folia exterioară are, de asemenea, rolul de conductor de împământare.

Cablul UTP este cel mai ieftin cablu, dar spre deosebire de cablul STP, cablurile coaxiale şi
cablul de fibră optică, acesta este sensibil la interferenţe. Cablul STP are un învelis protector care
protejează datele transmise de eventualele interferenţe. Deoarece majoritatea clădirilor sunt deja
cablate cu cablu UTP, standardele de transmisie sunt adaptate pentru utilizarea acestora,
evitându-se asfel creşterea costurilor necesare recablării cu un alt tip de cablu.

Cablul UTP poate fi separat în mai multe categorii în funcţie de următorii factori:
o numărul de fire din cablu
o numărul de răsuciri ale firelor (pentru a reduce interferenţele care apar de pe celelalte
fire);
o viteza de transmisie a datelor

Cablurile coaxiale sunt alcătuite din două conductoare, unul central şi unul de formă tubulară
ce îl înconjoară pe primul (Fig. 3). Conductorul exterior poate fi realizat sub forma unui tub neted,
tub gofrat, împletitură de cupru (tresă) sau bandă înfăşurată elicoidal. Între conductorul central şi
cel exterior se găseşte un material izolator (dielectric). Impedanţa caracteristică a cablurilor
coaxiale este cuprinsă între 50 şi 125Ω.

11
 Fig. 3. – Structura cablului coaxial

Cablurile coaxiale se utilizează mai ales pentru circuitele de televiziune prin cablu (CATV) sau
circuitele de supraveghere video. De asemenea, se folosesc la unele reţele Ethernet mai vechi.
Cablurile de fibră optică asigură cele mai mari viteze de transmisie pentru reţelele de date.
Ele pot fi de tip monomod sau multimod şi pot fi realizate din fibră de sticlă sau din mase plastice.
Deasemenea, cablurile de fibră optică pot asigura distanţe mari de transmisie (2000...3000m),
făcând posibilă cablarea COA (legătură directă între priza de telecomunicaţii a utilizatorului şi
echipamentele din camera de telecomunicaţii).
Cablurile de fibră optică se prezintă sub o mare varietate de forme şi parametri, în funcţie de
producător.

Fig. 4– Structura unui cablu de fibră optică

12
 Capitolul 3. Conectori pentru cabluri UTP şi STP
Pentru aceste tipuri de cabluri, cei mai utilizaţi sunt conectorii de tip RJ (Registered Jack).
Aceştia au 4, 6, 8 sau 10 pini. Deoarece nu întotdeauna se folosesc toţi pinii, s-a adoptat o notaţie
care precizează numărul total de poziţii de pini ai conectorului (eng. Positions) şi numărul de pini
efectiv conectaţi (eng. Connected). De exemplu, 6P4C, reprezintă un conector cu un număr de 6
pini, dintre care sunt conectaţi numai 4. Pentru fiecare astfel de combinaţie, există un cod RJ,
după cum se poate vedea în tabelul 1
Tab. 1 – Codificare conectori RJ

Nr. poziţii pini / Nr. pini conectaţi Codificare RJ

4P2C RJ-10
4P4C RJ-22
6P2C RJ-11
6P4C RJ-14
6P6C RJ-12, RJ-25
8P8C RJ-45
10P10C RJ-48, RJ-50

Fig. 5– Conectori RJ
Montarea conectorilor RJ se face prin sertizare, cu ajutorul unor cleşti speciali.

13
 Fig. 6– Cleşte de sertizat conectori RJ

Conectori pentru cabluri de fibră optică (conectori optici)

Conectorii cablurilor de fibră optică sunt elemente mecanice care asigură cuplarea şi alinierea
cât mai precisă a două segmente de fibră optică. Cu cât alinierea este mai precisă, cu atât
atenuarea semnalului optic este mai redusă. Este de preferat ca cele două segmente de fibră
optică să fie apăsate unul către altul pentru a se realiza un contact cât mai strâns între fibre. În
felul acesta se evită apariţia unui strat de aer care ar mări pierderile optice.
Există foarte multe tipuri de conectori optici, diferenţele principale dintre ei fiind dimensiunile şi
modul de cuplare mecanică. Într-o reţea, este bine însă să se adopte un singur tip de conector.
Alegerea acestuia depinde în principal de tipul de conector pe care-l vor avea echipamentele
utilizate. Dacă nu se ţine cont de acest aspect, vor apărea multe probleme legate de necesitatea
folosirii unor adaptori care să facă trecerea de la un tip de conector la altul.

Fig. 7 - Diverşi conectori optici

14
 Conectorii optici au denumiri variate formate din grupuri de litere şi uneori şi cifre. Aceste
grupuri de litere au diverse semnificaţii, care uneori pot să difere de la fabricant la fabricant.
Câteva din cele mai cunoscute semnificaţii ale notaţiilor sunt :
Tab. 2 – Semnificaţie notaţii conectori optici

Notaţie Denumire în limba engleză Semnificaţie

Ferrule Connector Conector cu manşon metalic

FC
Face Coupling Cuplare faţă-în-faţă

Local Connector Conector local

LC Lucent Connector Conector de tip Lucent

Lense Coupling Cuplare prin lentile

PC Physical Contact Contact fizic

APC Angle-polished Physical Contact Contact fizic cu polizare în unghi

SPC Super-polish Physical Contact Contact fizic cu super-polizare

UPC Ultra-polish Physical Contact Contact fizic cu ultra-polizare

Conector cu dimensiuni similare cu

MT-RJ Mechanical Transfer Registered Jack
conectorii RJ. De regulă au 2 fibre optice.

ST Straight Tip Conector cu capăt drept

Standard Connector Conector standard

SC Subscriber Connector Conector de abonat

Straight Contact Contact direct

Pentru evitarea confuziilor care pot apărea, este indicat întotdeauna să se studieze
specificaţiile tehnice ale producătorilor, pentru fiecare tip de conector ce urmează a fi achiziţionat.

15
 Capitolul 4. Montarea conectorilor la cablurile UTP şi STP. Codul culorilor

În cablarea structurată, de regulă, ponderea cea mai mare în cadrul lucrărilor de montare a
conectorilor, o au conectorii de tip RJ. Dintre aceştia, conectorii RJ-45 (8P8C) care se montează
pe cablurile UTP şi STP, reprezintă majoritatea.
Când ne referim la conectorii RJ-45 avem în vedere atât conectorii RJ-45-tată (care se
montează pe cablul UTP) cât şi la conectorii RJ-45-mamă (care sunt montate pe regletele de
repartitor, în prizele de telecomunicaţii şi pe interfeţele echipamentelor).

Fig. 8 – Conectori RJ-45 tată / mamă

Codul culorilor

Pentru a uşura identificarea conductoarelor din cablurile UTP/STP, acestea sunt colorate,
culorile fiind stabilite de standardul ANSI/TIA/EIA-568. Culorile standard ale celor patru perechi de
conductoare sunt : portocaliu, verde, albastru şi maron. Pentru a deosebi conductoarele dintr-o
pereche, unul este colorat uniform iar celălalt este colorat cu o alternare între alb şi culoarea
respectivă (exemplu : verde şi alb/verde).
Corespondenţa dintre cei 8 pini ai conectoarelor RJ-45 şi culorile asociate este diferită în
versiunile ANSI/TIA/EIA-568-A şi ANSI/TIA/EIA-568-B.

16
 Fig. 9– Dispunerea perechilor conform standardelor 568-A şi 568-B
Din fig. 10 se observă că în ambele versiuni ale standardului ANSI/TIA/EIA-568 perechile 1 şi 4
au aceaşi poziţie. Diferă numai poziţia perechilor 2 şi 3 care sunt inversate între ele. Această
inversare este de fapt baza realizării cablurilor inversoare (cross-over), despre care se va vorbi
mai departe.
Tab. 3 – Codul culorilor corespunzător standardelor 568-A şi 568-B

Versiun Numerotaţie pini conector RJ-45

e standard 1 2 3 4 5 6 7 8

568-A

568-B

Fig. 10 – Numerotarea pinilor la conectorul RJ-45 (tată)

17
 Capitolul 5. Cabluri directe şi cabluri inversoare
Cablurile de conexiune UTP (STP) sunt realizate dintr-un segment de cablu la capetele căruia
se montează conectori RJ-45. Modul în care se conectează aceşti conectori la conductorii cablului
depinde de echipamentele pe care urmează să le interconecteze.
Majoritatea reţelelor Ethernet lucrează cu viteze de 10Mb/s sau 100Mb/s. Reţelele de 10Mb/s
se mai numesc şi Ethernet Standard (sau 10BASE-T), iar reţelele de 100Mb/s sunt denumite Fast
Ethernet (sau 100BASE-TX). În prezent însă, încep să se extindă şi reţele mai rapide, cu viteze de
1Gb/s, denumite Gigabit Ethernet (sau 1000BASE-TX).
Reţelele 10BASE-T şi 100BASE-TX folosesc câte o singură pereche pentru fiecare sens de
comunicaţie. Pentru a face posibilă comunicaţia între 2 echipamente, se conectează transmisia Tx
a unui echipament cu recepţia Rx a celuilalt echipament. Perechile folosite sunt perechile 2 şi 3,
adică firele 1-2 şi 3-6 (vezi Fig.4.2.2). Perechile 1 şi 4 nu se folosesc pentru transmisia datelor şi
pot fi folosite pentru alte scopuri (alimentarea unui modem radio sau a unei camere web de reţea,
alarme, comenzi, etc).
Atunci când un echipament de date (de exemplu un PC) este conectat cu un switch sau cu un
hub, intrarile switch-ului şi ale hub-ului realizeză intern o inversare a perechilor de transmisie şi
recepţie. În acest caz, pentru conectare se folosesc cabluri directe.
Cablurile directe (eng. Straight-Through) au o corespondenţă de 1:1 a pinilor conectorilor de
la ambele capete. Astfel, pinul 1 al conectorului din capătul A va fi conectat cu pinul 1 al
conectorului din capătul B, pinul 2 cu pinul 2, ş.a.m.d., fără a se faci nici o inversare. Datorită
corespondenţei 1:1, nu contează ce cod al culorilor folosim (vezi Tab. 1). Important este faptul că
trebuie să folosim la ambele capete acelaşi cod de culori.

Fig. 11 – Cablu de conexiune direct

18
 Dacă dorim însă să conectăm direct 2 PC-uri, plăcile de reţea din acestea nu mai realizează
intern inversarea Tx cu Rx. În acest caz, va trebui folosit un cablu care să inverseze între ele
perechile de transmisie şi recepţie.
Cablurile inversoare (eng. Cross-Over) inversează perechile 2 şi 3 între cele 2 capete (vezi
Fig.9). Astfel, pinii 1 şi 2 ai unui conector sunt legaţi cu pinii 3 şi 6 ai celuilalt conector şi invers.
Dacă privim cu atenţie codul culorilor din Tab. 1, se observă că diferenţa dintre standardele 568-A
şi 568-B, constă tocmai în inversarea poziţiei firelor 1-2 cu poziţia firelor 3-6. Putem spune deci că
un cablu inversor are conectorul dintr-un capăt conectat conform standardului 568-A iar celălalt
conform standardului 568-B.

Fig. 12 - Cablu de conexiune inversor

Observaţii :
1. Consideraţiile de mai sus nu sunt valabile în cazul cablurilor folosite pentru Gigabit
Ethernet, care folosesc toate cele 4 perechi ale cablului UTP.
2. Se poate reţine ca regulă că atunci când conectăm echipamente de acelaşi fel (PC cu
PC, hub cu hub, etc) vom folosi cabluri inversoare, iar când conectăm echipamente
diferite (PC cu switch, switch cu router, etc) vom folosi cabluri directe. Este bine totuşi să
citim specificaţiile tehnice ale fiecărui echipament deoarece pot exista şi excepţii.
3. Unele echipamente au o facilitate denumită Auto-MDIX (eng. Automatic Medium-
Dependent Interface Cross-over). La conectarea acestor echipamente nu mai contează
dacă folosim cablu direct sau inversor deoarece ele realizează conectarea corectă,
indiferent de tipul cablului.

19
 Capitolul 6. Sertizarea conectorilor RJ-45 pe cabluri UTP/STP
Sertizarea conectorilor RJ se face cu ajutorul cleştilor de sertizat. Aceştia sunt destinaţi fie unui
singur tip de conector (ex: RJ-45, 8 pini), fie mai multor tipuri de conectori RJ (8 pini, 6 pini, 4 pini).

Fig. 13 – Cleşti de sertizat conectori RJ

Pentru a sertiza un conector RJ-45 pe un cablu UTP/STP, se vor efectua următoarele operaţii :
 Se îndepărtează mantaua cablului pe o lungime de cca. 3 cm. Pentru aceasta, se
crestează circular cu un cuţit mantaua cablului. Crestarea mantalei se va face superficial
pentru a nu deteriora izolaţia firelor. După crestare, se răsuceşte capătul crestat şi mantaua
se desprinde (Fig. 14).
 Se despletesc firele celor 4 perechi, se îndreaptă şi se aşează în ordinea dorită.
 Se ţin strâns între degete firele aşezate în ordine şi se taie toate odată la o lungime de cca.
12 mm de la manta. Pentru această operaţie se foloseşte ghilotina de pe cleştele de
sertizat.
 Fără a le da drumul din mână, firele se introduc cu atenţie în corpul conectorului RJ.

- Atenţie la pinul 1 al conectorului, ca să nu introducem firele invers !

- Vom fi atenţi ca firele să ajungă in interior până la capătul conectorului.
 Se introduce conectorul în cleştele de sertizat, în locaşul corespunzător tipului nostru de
conector.
 Se strânge ferm cleştele pentru a se efectua sertizarea propriu-zisă.

20
Fig. 14– Etapele sertizării unui conector RJ-45

21
 Capitolul 7. SDV specifice lucrărilor de cablare structurată

Deoarece lucrările de cablare structurată necesită un mare număr de operaţiuni, pentru

realizarea acestora este necesară o mare varietate de unelte, scule şi dispozitive.
Nu se poate alcătui o listă completă a acestor scule şi dispozitive deoarece în funcţie de
complexitatea proiectului, cât şi de situaţiile întâlnite în teren, această listă poate varia în limite
foarte largi. Din acest motiv, se va face doar o enumerare a sculelor şi uneltelor, specificîndu-se
operaţiile la care sunt folosite.
 Schele şi scări, folosite pentru lucrul la înălţime.
 Maşini electrice de găurit cu seturi de burghie de diverse dimensiuni. Maşinile de găurit
pot fi :
- Roto-percutante, pentru lucrările ce implică găurirea pereţilor sau planşeelor de
beton, fixarea elementelor de susţinere pe pereţii clădirilor, fixarea elementelor de
ancorare, etc.
- Normale, pentru lucrările de construcţie a stelajelor, fixarea echipamentelor,
fixarea consolelor pentru jgheaburile de cablu, etc.
 Polizoare unghiulare şi maşini de tăiat profile metalice, folosite la construcţia consolelor
şi a stelajelor metalice.
 Scule diverse pentru prelucrări mecanice (ciocane, dălţi pentru metal şi beton,
punctatoare, etc.)
 Fierăstrău pentru metale cu pânzele aferente, şi seturi de pile de diverse forme şi
mărimi, pentru prelucrări mecanice.
 Mijloace de măsură şi aliniere (rulete, rigle, echere diverse, fir cu plumb, nivele cu bulă,
nivele cu tuburi tuburi gradate şi furtun, nivele cu laser, etc.)
 Mijloace trasare şi marcare (markere permanente, creioane, ace de trasat, dispozitive cu
fir şi praf, etc) folosite la marcarea amplasamentelor pentru traseele de cabluri, la
numerotarea cablurilor, la marcarea punctelor de găurire şi tăiere a profilelor metalice, etc.
 Truse de chei fixe, tubulare, inelare, imbus şi stelate, de diverse dimensiuni, folosite la
lucrări mecanice diverse.
 Truse de şurubelniţe de diferite forme şi mărimi.
 Truse de cleşti de diverse forme şi mărimi.
 Cleşti pentru strângerea colierelor de plastic folosite la legarea cablurilor.
 Cleşti de sertizare diverşi folosiţi la sertizarea conectorilor de diverse tipuri.
 Sertizoare pentru regletele cu sertizare prin deplasarea izolaţiei.
22
 Truse de joncţionare pentru diverse tipuri specifice de conectori.
 Dispozitive de joncţionat fibră optică.
 Aparate de masură şi control.
- Multimetre universale
- Creioane de tensiune
- Testere pentru cabluri UTP şi conectori RJ-45. Se folosesc pentru verificarea corectitudinii
sertizării conectorilor, punând în evidenţă eventualele desperechieri şi întreruperi.
- Aparate de măsură specializate pentru măsurarea zgomotului, a diafoniei, a ratei erorilor,
a atenuării semnalului optic, etc.
 Alte scule (cuţite, pensete, pensule, ciocane de lipit, lupe, etc).

23
 NORME DE PROTECŢIE A MUNCII

Măsuri pentru evitarea accidentelor prin electrocutare

Electrocutarea este accidentul electric cel mai grav la care pot fi expuşi muncitorii din toate
domeniile de activitate, dacă nu cunosc împrejurările în care pot fi accidentaţi şi dacă nu au
instructajul necesar.
Electrocutarea se poate produce atunci când omul atinge simultan două puncte care au
între ele o diferenţă de potenţial mai mare de 40 V.
Electrocutările sunt provocate prin atingere directă sau prin atingere indirectă.
Atingerea directă constă în atingerea elementelor metalice neizolate sau cu izolaţia
defectă ale unei instalaţii electrice aflate în mod normal sub tensiune. Astfel de situaţii apar la:
- atingerea a două elemente din care cel puţin unul este în mod normal sub tensiune şi nu
este izolat sau carcasat;
- deşurubarea cu mâna neizolată a soclului unui bec căruia i s-a desprins balonul;
atingerea unor borne sau bare ale tablourilor de distribuţie sau a cuţitelor unui întrerupător cu
pârghie fără apărătoare; atingerea unor conductoare neizolate ale unei linii electrice aeriene sau a
unui conductor rupt şi căzut la pământ; atingerea electrodului sau a cleştelui de sudură, într-o
porţiune neizolată;
- atingerea unor conductoare scoase de sub tensiune, care însă au rămas încărcate cu
sarcini electrice datorită capacităţii lor (de exemplu condensatoare care nu au fost descărcate
după deconectare);
- atingerea unui conductor sau a unei borne într-o instalaţie în care chiar după întrerupere a
rămas închis un contact (dacă întrerupătorul sau separatorul sunt defecte);
- atingerea unor conductoare de joasă tensiune (pentru radioficare, telefon etc.) ale unei
reţele în care a pătruns o tensiune înaltă;
- atingerea unui obiect înalt (braţ de macara, foreză etc.) intrat sub tensiune datorită
apropierii unui conductor aerian de înaltă tensiune;
- folosirea unor unelte sau lămpi portative neprotejate sau defecte, la tensiuni neadmise
faţă de gradul de pericol al locului de muncă (în interiorul silozurilor, al buncărelor metalice, al
cazanelor, în locuri de lucru cu pardoseală bună conducătoare de electricitate, cu umiditate sau
căldură excesivă, în mediu corosiv etc.);
Atingerea indirectă constă în atingerea unor elemente metalice ale instalaţiilor, elemente
care nu fac parte din circuitul electric şi deci, care în mod normal nu trebuie să fie sub tensiune,
dar care, datorită deteriorării izolaţiei, au intrat accidental sub tensiune.
Electrocutările prin atingeri indirecte se pot produce în următoarele împrejurări:

24
 - atingerea concomitentă a unui obiect intrat accidental sub tensiune (carcase ale utilajelor,
cutii metalice ale tablourilor electrice, îngrădiri metalice sau de beton armat etc.) şi a pământului
sau a unui obiect în contact cu pământul;
- atingerea concomitentă a carcasei unui utilaj defect neracordat la o instalaţie de protecţie
şi a unui obiect în contact cu pământul, chiar dacă muncitorul este izolat faţă de pământ;
- atingerea concomitentă a două utilaje care au două defecţiuni diferite de izolaţie (pe faze
diferite), chiar dacă muncitorul este izolat faţă de pământ;
- atingerea concomitentă a carcasei unui utilaj intrat accidental sub tensiune şi care nu este
legată la pământ, şi a carcasei altui utilaj, care este legat la pământ;
- atingerea simultană a două puncte de pe sol sau de pe pardoseală din apropierea unei
scurgeri de curent şi care se află la potenţiale diferite (tensiune de pas); astfel de situaţii sunt
posibile în apropierea unei prize de pământ sau a unui conductor electric neizolat, căzut pe
pământ.
Principalele cauze ale accidentelor prin atingere indirectă sunt următoarele:
- deteriorarea instalaţiei dintre conductor şi carcasă sau căderea unui conductor pe carcasa
unui utilaj;
- producerea unui arc electric între un element aflat sub tensiune şi o carcasă, o îngrădire,
un stelaj;
- lipsa sau deteriorarea instalaţiei de protecţie (deteriorarea conductelor de legare la
pământ sau la nul, a prizei de pământ etc.);
- legarea greşită, în aceeaşi instalaţie, a unor utilaje la priza de pământ, iar a altora la
conductorul de nul;
- utilizarea unor siguranţe supradimensionate care, în cazul unei deteriorări a izolaţiei, nu
separă instalaţia devenită periculoasă;
- blocarea sau scurtcircuitarea întrerupătoarelor automate, ceea ce împiedică intrarea
acestora în funcţiune pentru a deconecta circuitele electrice.
Mijloacele de asigurare contra electrocutării la locurile de muncă sunt:
inaccesibilitatea elementelor care fac parte din circuitele electrice şi care se realizează prin:
1. amplasarea conductoarelor electrice, chiar izolate, precum şi a unor echipamente
electrice la înălţime inaccesibilă pentru om;
2. izolarea electrică a conductelor;
3. folosirea carcaselor de protecţie legate la pământ;
4. îngrădirea cu plase metalice sau cu tăblii perforate, respectându-se distanţa impusă
până la elementele sub tensiune;

25
 5. folosirea tensiunilor reduse (12; 24; 36 V) pentru lămpile şi sculele electrice
portative.

În toate cazurile, rapiditatea în intervenţie şi aplicarea primului ajutor este hotărâtoare în

reuşita acţiunii de reanimare a accidentaţilor prin electrocutare.
S-a apreciat că şanse de salvare sunt de 95 ٪dacă primul ajutor se acordă în primul minut
după întreruperea respiraţiei, de 50٪ în primele 4 minute, de 1٪ la peste 6 minute şi nule după 8
minute.
Aceasta înseamnă că, în cazul electrocutării, nu trebuie aşteptată sosirea personalului
medical, ci trebuie efectuată imediat respiraţia artificială, care – în cazul opririi respiraţiei – poate fi
salvatoare.
În primul rând, accidentatul trebuie scos de sub acţiunea curentului electric, scoţându-se de
sub tensiune partea de instalaţie electrică cu care accidentatul se găseşte în contact. Când
efectuarea manevrei de scoatere de sub tensiune nu se poate face suficient de repede, se va
proceda imediat la deconectarea forţată a instalaţiei cu mijloace ce se pot improviza, de la caz la
caz, însă cu precauţiile necesare, pentru ca nu cumva însuşi salvatorul să devină, la rândul său,
victima unui accident.
Se taie conductoarele electrice sau se înlătură obiectul metalic sub tensiune care vine în
contact cu accidentatul; pentru aceasta se vor utiliza numai unelte cu mânere izolate. Instalaţiile
aeriene cu conductoare neizolate se pot scoate forţat de sub tensiune prin scurtcircuitarea şi
punerea la pământ. După scurtcircuitarea liniei nu se va atinge cablul sau priza de pământ.
În cazurile în care respiraţia victimei s-a oprit, după degajarea victimei de sub acţiunea
curentului, se începe imediat respiraţia artificială, chiar la locul accidentului.

26
 Bibliografie

1. Barry J Elliott. (2002). Designing a structured cabling system to ISO 11801, 2nd edition,
Woodhead Publishing Limited, Cambridge
2. Andrew S. Tanenbaum. (2004). Reţele de calculatoare, ediţia a patra, Editura Byblos,
Bucureşti.
3. http://cisco.netacad.net

27