„ Anxietatea de separare a copilului”

Ce este anxietatea de separare?

Anxietatea de separare este un fenomen normal caracteristică etapei de dezvoltare
a copilului şi se referă la reacţia de frustrare când sunt separaţii de părinţii lui.Această
reacţie este amplificată puternic atunci când copilul intră pentru prima dată în grădiniţă sau
în alte situaţii de experienţă trăite în familie.Copilul ţipă că vrea să plece, se agaţă de
părinte, vrea acsă, vrea cu mama sau tata şi s eîmpotriveşte educatoarei şi copiilor de a fi
convins să rămână cu ei.
Soluţii strategice pentru facilitarea trecerii perioadei dificile:
 Părintele, la intrarea în grădiniţă trebuie să fie calm, cu răbdare, să nu cedeze,
acceptând să mai stea” un pic” la grădiniţă!El trebuie să îi explice cu blândeţe, dar şi
cu fermitate, că trebuie să plece fără să se reîntoarcă, deoarece va înrăutăţi situaţia
copilului!
 Dacă copilul are nevoie de prezenţa părintelui într-un mod special părintele poate să
stea împreună în interiorul clasei, participând la diverse activităţi. După câteva zile
se explică copilului că nu mai poate sta cu el, dar va sosi primul să îl ia de la
grădiniţă!
(Bibliografie: Magdalena Dumitrana, Anxietatea de separare în Supliment pentru părinţi,
nr.9(51)/2007)

„Nevoile emoţionale şi limbajul copilului”

Cei mici îşi însuşesc vorbirea cu uşurinţă, ca pe ceva firesc. Privind acest fapt există
numeroase teorii legate delimbaj care să dea răspunsuri asupra cum achiziţionează
copiii limbajul considerându-se din perspectiva acestora că:
- vorbirea este înnăscută şi că se dezvoltă progresiv odată cu dezvoltarea copilului.
- vorbirea este dobândită prin imitaţie(combinaţii d ecuvinte, propoziţii) pe care le aud
de la adulţi.
Orice copil într-o anumită perioadă se joacă cu vorbele:le stâlceşte, le cântă,
inventează cuvinte, vorbeşte un pic”amuzant”. În perioada când se dezvoltă capacităţile de
comunicare poate să apară în mod normal la mai toţi copiii şi fenomenul numit disfluenţă,
adică bâlbâială.
Copilul repetă parcă mecanic unele cuvinte, sau repetă prima silabă a unui cuvânt,
foloseşte sunetele „ăăăă” sau „îîîî” înainte de a pronunţa un cuvânt. Intre 2-5 ani,
prezenţa acestor elemente ţin de o disfluenţă normală a vorbirii ce dispare aproape pe
neştiute.
Cauzele sunt:
- un temperament exploziv, impulsiv al copilului,
- se „grăbeşte” când vorbeşte, vrea să spună totul deodată.
După vârsta de 5, jumătate ani, bâlbâiala poate să devină o problemă de vorbire
cauzată de mediul afectiv şi de stres cu care se confruntă copilul:
 - climatul tensionat fie în familie, grădiniţă sau şcoală;
- presiunea cerinţelor asupra copilului care trebuie să facă faţă la activităţi, reguli
autoritare, oboseală;
La nevoie, consultaţi un logoped. ( conf.univ.dr.Magdalena Dumitrana)

„Tipuri parentale dăunătoare”

Un copil mulţumit de el, împăcat cu el însuşi este optimist, rezistent la provocările
negative ale celor din jurul său.
El îşi urmăreşte vocaţia, abilităţile, este dornic să exploreze lumea.
El este un viitor adult de succes.
El poate să ajungă ceea ce îşi doreşte, dacă asta îl face fericit!
Părinţii sunt datori să încerece să-i dezvolte potenţialul şi să-l valorizeze pentru ceea ce
este, fără atransfera pe umerii lui povara vreunui vis neîmplinit al lor.
Există însă tipuri de părinţi cu comportamente dăunătoare pentru copil:
-Tipul Hiperprotector: părinţii de acest tip limitează autonomia copilului”Tratarea
copilului ca pe un prinţ” căruia i se oferă totul şi acesta nu face nimic!
Invocând ideile: ”E mic încă, cum să facă asta el?”,”Lasă că are timp toată viaţa!”,
„Mâine îl mut de la educatoarea asta, auzi că este răsfăţat...!” etc.., duc la o construire
defectuoasă a stimei d e sine a copilului ca educaţie, a încrederii în sine.
-Tipul Hipoprotector : : părinţii de acest tip neglijează nevoile copilului sau au
cerinţe-legi, aşteptări –porunci care trec peste puterile copilului de a le împlini:
„Trebuie să ai numai Forte Bine”, „Nu faci nimic cum trebuie, uită-te le fratele tău, la
colegul tău...”,”Eşti leneş, nu te străduieşti destul...!”, ”Trebuie să dovedeşti că meriţi
dragostea noastră de părinţi...!”
-Tipul Inconsecvent: părinţii de acest tip alternează protejarea copilului exagerat cu
indiferenţa faţă de copil, ceea ce duce la derutarea copilului, creează un mediu
contradictoriu d eviaţă,iar copilu devine nesigur, luptându-se din răsputeri să satisfacă
cerinţale părinţilor.Consecinţa cea mai dăunătoare în timp :copilul devine confuz şi nu
va fi în stare să adopte comportamente adecate unei situaţii.

Bibliografie: Supliment pentru părinţi, nr.2 (66), p.12, 2009, Ed.CD PRESS

”Pregătit pentru grădiniţă?”

Părinţii, în general, sunt preocupaţi depregătirea psihologică şi emoţională a
copilului când merg în cls.I şi mai puţin atunci când el se integrează în grădiniţă!
Astfel, părinţilor le scapă din atenţie faptul că grădiniţa este un spaţiu de
învăţătură şi educaţie şi nu doar un simplu loc de joacă. Copilul intrat în grădiniţă,
alături de alţi copii şi educatoare, este partener al propriei lui dezvoltări şi educaţii şi
poate întâmpina unele greutăţi, chiar dacă metoda de bază pentru învăţare este jocul.
În consecinţă, părintele este bine să ia în considerare unele aspecte care-i revin ca
partener al educatorului în adaptarea copilului la mediul social, de joc şi activitate al
grădiniţei care concură la instruirea şi educarea copilului sub următoarele aspecte:
- Copilul trebuie să ştie ca la grădiniţă merge ca să descopere o mulţime de
lucruri din jurul lui: culorile, formele geometrice, desenul şi muzica, lumea
 vieţuitoarelor, lumea despre familie, lumea despre univers, să danseze, să se joace
jocuri de mişcare, să fie curios, să pună întrebări....
Stimulaţi curiozitatea şi nevoia de explorare pentru aceste lucruri altfel se va
stinge.Treziţi entuziasmul de a merge la grădiniţă cu vorbe frumoase despre grădiniţă,
să se bucure că se va juca cu alţi copii, dar şi că va face”lecţii” interesante.
- De la 3 ani este bine să dezvoltaţi deprinderile de vorbire la copil: vorbiţi cu
copilul cu ocazia plimbărilor, al călătoriilor cu maşina, cu mijloacele d transport, în
magazin la cumpărături, răsfoiţi/ citiţi, discutaţi o carte cu imagini frumoase,
ajutându-l ca vorbirea lui să fie funcţională, deoarece, la grădiniţă, el trebuie să
comunice cu alţi copii şi cu educatoarea.
- Formaţi pe lângă comunicarea orală(vorbirea copilului) şi capacitatea de a
audia(asculta): trebuie să ştie să şi tacă şi să asculte atunci când altcineva vorbeşte
pentru el, pentru alţii. La grădiniţă el trebuie să aibă deprinderea de a-şi asculta
colegii de grupă, educatoarea, să fie atent la ce este întrebat pentru a putea răspunde
corect.
- Copilul, la grădiniţă, trebuie să execute acţiuni simple potrivit trebuinţelor lui,
fără ajutorul părinţilor:
-să se îmbrace/ dezbrace fără să se încheie la hăinuţă;
-să se încalţe/ descalţe(încălţăminte fără şireturi).
-să mănânce singur fără să împrăştie mâncarea, apa;
-să aibă deprinderi de igienă la toaletă, să folosească robinetul, săpunul ca să se
spele pe mâini.
Introduceţi şi exersaţi aceste deprinderi în viaţa zilnică a copilului dumneavoastră
şi-l veţi ajuta să fie autonom pentru sine (independenţă şi autoservire personală)..
- Copilul la grădiniţă trebuie să dobândescă deprinderi sociale:
- să împartă jucăriile cu alţi copii;
- să-şi aştepte rândul;
- să aibă răbdare;
- să înveţe compasiune, empatia pentru cei din jur.
Jucaţi-vă cu copilul şi-i veşi forma şi dezvolta aceste capacităţi, aşa demonstraţi cu
adevărat iubirea pentru copil ajutându-l să fie sociabil şi altruist.

Bibliografie: Conf.prof.univ.dr.Magdalena Dumitrana, Supliment pentru părinţi,

nr.6-7-8-(60), 2008, Ed. CD PRESS.

„Copilul hiperactiv”

Comportamentul hiperactiv este o problemă des întâlnită la copii. Altfel spus,

este vorba de copilul foarte neastâmpărat, care nu ascultă pe nimeni şi care provoacă
nemulţumiri celorlalţi.
Hiperactivitatea nu trebuie confundată cu lipsa de educaţie!!!. Ea este o tulburare
şi este absolut necesară diagnosticarea şi tratarea ei corectă, altfel consecinţele ei
pot fi de la lipsa de socializare până la eşecul şcolar!
 I.CARACTERISTICILE HIPERACTIVITĂŢII:
Copilul hiperactiv este în imposibiltate de a se concentra, nu stă locului, nu are
răbdare să facă un lucru până la capăt sau măcar parţial ca şi cei din jurul lui.
Copilul hiperactiv este agitat. El aleargă, se foieşte atunci când ar trebui să fie
atent, când se lucrează ceva în linişte în timpul programului/orelor. Îi este greu să se
integreze într-un grup de joacă, lasă impresia că îi place să strice jocul copiilor la
grădiniţă, nu respectă regulile simple, nu poate sta liniştiti pe scaun la masă,
vorbeşte foarte mult ,dar nu poate povesti o întâmplare scurtă del cap la coadă.
Copilul hiperactiv este impulsiv.El se repede să facă ceva fără să gândească, nu
are răbdare, se grăbesc să spună ceva /să facă un lucru şi greşesc.Loveşte copii,
ridică mâna şi loveşte părintele.
Dacă impulsivitate se observă că persistă evident tot mai mult trebuie apelat la
părerea unui specialist.

II.Cum pot părinţii ajuta copilul hiperactiv?

Apelaţi la două direcţii de acţiune:
1. Încurajaţi toate faptele bune printr-un sistem de laude şi recompense mai aparte:
sărutul mâinii harnice, a ochilor atenţi, a frunţii; permisiunea de a se juca cu o
jucării pentru care a fost restricţionat să o folosească în cazul unui comportament
negativ; ieşirea în parc la plimbare, la cofetărie etc...
Copilul va învăţa astfel să primească recompense şi să înţeleagă greşelile
acţiunilor sale care l-ar opri să le primească.
2..În cazul unor comportamente nedorite permiteţi copilului să suporte consecinţele
propriilor acte: a vărsat apa pe jos, puneţi-l să cureţe ; a împrăştiat ceva puneţi-l să
adune şi să aşeze la locul potrivit.
Evitaţi bătaia căci va reacţiona ca şi cum nu simte bătăia.
Când este nemulţumit de ceva şi ţipă, întrerupe o discuţie, ignoraţi şi nu daţi
atenţie, până se va linişti!
Anticipaţi când se poate crea o situaţie d e criză:ex. Când aveţi musafiri, discutaţi
cu copilul acest lucru şi
Faceţi un plan pentru a evita apariţia problemele.
Explicaţi copilului clar, cu cuvinte puţine ce doriţi de la el.Dacă i se ţin discursuri
el va fi atent doar la primele vorbe şi nu poate să se concentreze până la capătul
discursului.
Stabiliţi reguli pe care le explicaţi pe rând la momentul potrivit!(acasă, pe stradă,
la grădiniţă, la şcoală, cu bunicii etc..)
Fiţi un model de comportament pentru copil respectând regulile pe care le
impuneţi!
Acum, după intervenţia şi influenţa părinţilor, ajutaţi copilul, ca să se integreze
treptat între câţiva prieteni de familie, apoi la grădiniţă şi şcoală!