NURSING GENERAL

CURSUL 7

CADRUL CONCEPTUAL al VIRGINIEI HENDERSON

1. NEVOIA DE A INVATA
2. NEVOIA DE A SE RECREEA

Învăţarea este una dintre formele activităţii umane care dispune atât de scop, cât şi de motiv
propriu.
Învăţarea poate fi definită ca un proces evolutiv de esenţă informativă şi formativă, care constă în:
dobândirea experienţei de viaţă într-o manieră activă şi explorativă; realizarea unor modificări selective şi
sistematice ale conduitei într-o direcţie determinată; ameliorarea şi perfecţionarea controlată şi continuă a
conduitei, sub influenţa mediului şi educaţiei.
 "A învăţa pentru viaţă" s-a transformat în nevoia de "a învăţa o viaţă întreagă". Trebuie
evidenţiată semnificaţia deosebită a schimbului de informaţii dintre oameni, activitatea de cunoaştere
implicând întotdeauna şi activitatea de colaborare.
Învăţarea, indiferent de vârsta sau contextul în care se produce, are câteva aspecte
caracteristice:
 este un proces individual, o formă de activitate proprie individului şi care implică, în mod
obligatoriu, participarea activă a individului;
 este un proces perfectibil;
 este o abordare activă şi exploratoare a mediului, permiţând dirijarea, modelarea şi
optimizarea mediului.
 Motivaţia de autorealizare este direct legată şi condiţionată de nivelul de aspiraţie, care reprezintă
totalitatea aşteptărilor, scopurilor sau pretenţiilor unei persoane privind realizarea sa viitoare într-o
anumită direcţie.
Constituirea unui anumit nivel de aspiraţie depinde de potenţialul aptitudinal, efortul de voinţă,
ambianţa socială şi condiţiile material-culturale, dar şi de trăirea subiectivă a succesului şi eşecului (este
posibil ca succesul să crească nivelul de aspiraţie, iar eşecul să îl scadă).
De asemenea, nivelul de aspiraţie, pentru a putea conduce către autorealizare, trebuie să concorde cu
propriile posibilităţi.
 Crearea valorii se naşte înainte de toate din fluxul de informaţii. Omul devine un procesor de
bază al acestui flux şi al schimbului de informaţii.
 Educaţia (din latinescul educo / educere = creştere, hrănire, cultivare) este o activitate complexă, ce
se realizează printr-un lanţ nesfârşit de acţiuni interpersonale şi sociale, în vederea transformării
individului într-o personalitate activă, creatoare, liberă şi autonomă.
Acest proces de formare şi dezvoltare a personalităţii umane este compatibil cu modelul axiologic al
comunităţii şi societăţii care-l promovează.
 Dezvoltarea fiinţelor umane se desfăşoară pe mai multe planuri:
 biologic, care implică creşterea şi maturizarea fizică (somatică), morfologică şi biochimică a
diferitelor componente ale organismului;
 psihic, care presupune formarea şi perfecţionarea diferitelor procese, funcţii şi însuşiri psihice în
cursul ontogenezei (evoluţia individuală);
 social, care se referă la formarea şi reglarea conduitei (comportamentelor) în conformitate cu
modelele şi normele sociale.
 La toate vîrstele, învăţarea este partea activă, nu cea pasivă a procesului: cel ce învaţă se
autodeschide, depune efort, acumulează, încorporează experienţă inedită, o raportează la experienţa sa
anterioară, reorientează această experienţă, îşi manifestă personalitatea.
 Educaţia pe parcursul vieţii ca expresie ontologică a conceptului educaţie permanentă are drept
premisă individul din copilărie până la vârsta a treia inclusiv.
 Determinante pentru acest concept sunt caracteristicile instantanee ale vârstelor, precum şi
schimbările fizice, senzoriale, intelectuale, afective, volitive, valorice, motivaţionale şi
comportamentale care survin pe măsura ascensiunii în vârstă.
 Omul şi învăţarea sunt două entităţi care interacţionează longitudinal în limitele existenţei general
umane, a unei generaţii, a unui individ.
Natura acestor interacţiuni este complexă, factorul vârstă fiind unul important în aspect fiziologic,
psihologic, sociologic, metodologic şi instituţional.
În accepţiune generală vârsta este „o etapă din viaţa unei fiinţe caracterizată printr-o anumită fază de
dezvoltare” .
Din perspectivă psihologică, vârsta „este o perioadă a dezvoltării caracterizată printr-un ansamblu de
trăsături coerente şi structurale care constituie o mentalitate globală, tipică şi consistentă”.
De-a lungul mai multor secole, la baza organizării sistemelor europene de învăţământ a stat
abordarea reducţionistă a binomului vârstă -învăţare: copilăria este vârsta ideală pentru educaţie (James); să-
l învăţăm pe copil tot ce trebuie să ştie la vârsta adultă (modelul stabilităţii sociale); primordialitatea şcolii
în raport cu alte medii/mijloace educaţionale (informale, nonformale).
 Învăţarea şi dezvoltarea, fiind procese evolutive, influenţează în sens progresiv, transformativ
subiectul învăţării care se maturizează mintal, psihomotor şi psiho-comportamental, parcurgând
astfel trei etape de maturizare – „socială, a personalităţii şi spirituală”
 John Dollard zicea: „Cel ce învaţă este o persoană care vrea ceva; cel ce învaţă este o persoană
care observă ceva; cel ce învaţă este o persoană care face ceva; cel ce învaţă este o persoană
care dobândeşte ceva”.
De remarcat că toate aceste verbe sunt active.
 „Fiinţele umane par să urmărească învăţarea; învăţarea pare a fi o condiţie a unui organism
sănătos.
 Obiectivul este să se asigure climatul, atmosfera, libertatea şi autodisciplina în care învăţarea este
înlesnită. Nu se poate opera prea mult în relaţia organism-spirit-emoţii fără întrunirea condiţiilor în
care persoana va porni pe o cale a învăţării...
 O fiinţă umană necesită un „câmp deschis” pentru genul de luptă care este învăţarea. În condiţii
convenabile, potrivite, bărbaţii şi femeile îşi pot demonstra capacitatea de învăţare.”
J.R.Kidd în lucrarea sa „Cum învaţă adulţii”
 Învăţarea la vârstele adulte este condiţionată, mai întâi de toate, motivaţional.
 Succesul învăţării depinde, în mod esenţial, de factori ca excitabilitate sau reacţie la stimuli
(interesarea), disponibilitatea pentru învăţare, intensitatea învăţării, conştiinţa învăţării.
 Vârsta este un factor secundar pentru succesul la învăţare. Capacitatea de învăţare a adulţilor
depinde de disponibilitatea pentru învăţare, iar disponibilitatea pentru învăţare presupune, la rândul
ei, interes.
 Motivaţia adulţilor pentru învăţare se formează pe parcursul întregii vieţi în virtutea legităţilor
dezvoltării persoanei, a etapelor ontologice şi a proceselor psiho-sociale de formare a motivelor
activităţii umane, inclusiv a activităţii de învăţare.
 Deşi îşi identifică cu anumită dificultate motivele învăţării, adulţii îşi apreciază drept înaltă nevoia
de a învăţa.
 În structura motivaţională a adulţilor predomină motivele externe, legate indirect de activitatea de
învăţare: creşterea şi perfecţionarea profesională, adaptarea la schimbare. Totodată, adulţii percep
motivele legate nemijlocit de activitatea de învăţare: curiozitatea şi nevoia cunoaşterii.
 Educaţia pentru sănătate are drept scopuri:
 - informarea-educarea populaţiei în domeniul medical, pentru a cunoaşte manifestările bolilor şi
prevenirea lor;
 - dobândirea unor atitudini şi deprinderi care să fie favorabile sănătăţii;
 - implicarea activă a populaţiei în domeniul păstrării sănătăţii, oamenii putând să ia decizii privind
propria stare de sănătate.
 “Educaţia sanitară singură ar face mai mult decât toate spitalele împreună”. (Nicolae Iorga,
1937)
 Transformarea condiţiei umane constituie un proces educativ; aceste atitudini pozitive conţin
practica de igienă personală, utilizarea de resurse disponibile în sănătatea publică şi în domeniul
social şi de asemenea în acţiunea comunitară pentru dezvoltare.
 Educaţia pentru sănătate reprezintă instrumentul promovării sănătăţii prin care, prin comunicare, se
influenţează pozitiv atitudinile, credinţele, cunoştinţele şi comportamentele populaţiei.
 1. “Educaţia pentru sănătate constituie un ansamblu de metode vizând transformarea
conduitei umane prin achiziţia de obiceiuri şi atitudini pozitive favorabile sănătăţii”. (L.
Pierre-Noel)
 2. ”Educaţia pentru sănătate este acea parte a medicinii, sănătăţii publice şi educaţiei generale,
care se ocupa cu interpretarea şi utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice de către indivizi şi
comunitate”. (J. Burton, 1969)
 3. “Educaţia pentru sănătate este o intervenţie socială care urmăreşte modificarea conştientă şi
de durată a comportamentului populaţiei privind problemele de sănătate” (A. Seppilli, 1960)
 Educaţia pentru sănătate este ştiinţa şi arta vieţii sănătoase şi se ocupă cu studierea
comportamentului igienico-sanitar al individului în interacţiunea să cu mediul;
 este, totodată, un proces de însuşire şi de aplicare a unor experienţe sau fapte, care să influenţeze
favorabil cunoştinţele, atitudinile şi practicile privind sănătatea individului, a familiei şi a
comunităţii.
 Educaţia pentru sănătate este un sistem care include: conştiinţa stării de sănătate, procesul de
predare/învăţare, participare pentru sănătate ;
 Educaţia pentru sănătate este procesul prin care convingem oamenii să accepte şi să practice măsuri
care le îmbunătăţesc sănătatea şi să le respingă pe acelea care au efecte dăunătoare.
 Cel mai important obiectiv al educaţiei pentru sănătate este de a responsabiliza populaţia
asupra propriei sănătăţi.
 Educaţia pentru sănătate poate fi nonformală şi formală.
Educaţia pentru sănătate nonformală:
 vizează comportamentele care se formează prin experienţă sau imitaţie;
 nu necesită efort de educaţie şi de transmitere a cunoştinţelor.
Educaţia pentru sănătate formală:
 rezultă dîntr-un proces planificat de transmitere de experienţe şi cunoştinţe;
 vizează toată populaţia;
 necesită efort de predare-învăţare;
 necesită educatori.
 PRINCIPALELE DIFICULTĂȚI DE INVĂȚARE
 Dificultăţile de învăţare pot fi legate de deficitul dezvoltării intelectuale, lipsa unor aptitudini, dar
adesea sunt simptomul unei inadaptări şcolare sau efectul unei metodologii didactice care nu ţine
seama de individualitatea subiecților.
 Printre primele ordonări ale problemelor de învăţare sunt evidenţiate următoarele :
 - tulburările sau deficienţele intelectuale;
 - tulburările senzoriale;
 - tulburările motorii;
- tulburările motorii;
- tulburările perceptiv vizuale;
- tulburările perceptiv auditive; - instabilitatea comportamentală;
- inhibiţia de tip emoţional;
- tulburările limbajului;
- tulburările psihomotricităţii;
- deficite de atenţie şi concentrare;
- hiperactivitatea;
- impulsivitatea;
- abstracţia.
 Aceste manifestări ale difcultăţlor de învăţare se întâlnesc şi în diagnosticarea medicală a unor boli
psihice ce necesită intervenţie de specialitate, dar care includ rolul foarte important al familiei şi
şcolii.
 Există patru câmpuri largi care se implică în tulburările de învăţare: educaţia, psihologia, limbajul şi
medicina.
 Lipsa de atenţie, hiperactivitatea şi impulsivitatea sunt caracteristicile principale ale
Deficienţei Hiperactivităţii cu Deficit de Atenţie (ADHD).
 Zone potenţiale ale dificultăţii pentru elevii cu sindrom ADHD pot include:
 Lipsa de atenţie – întrerupţi de propriile gânduri sau visare cu ochii deschişi, trecând repede la o
nouă temă de conversaţie înainte de a termina una şi producând o lucrare care are o calitate variabilă.
 Impulsivitate - o dificultate a vorbirii interioare, terminând propoziţiile altora şi/ sau întrerupând
 Memorie pe termen scurt – abilitate precară de a lua notiţe, înţelegere cu întârziere şi anticipare
ceea ce duce la inabilitatea de a învăţa din greşeli sau din experienţele anterioare.
 IGNORANȚA - Om incult, fără cunoștințe elementare; lipsit de instruire și de cultură elementară;
 Care are lipsă de cunoștințe sau de practică într-un a numit domeniu; incompetent, necompetent;
neștiutor;
 Cunoaşterea înseamnă putere, dar pentru a deţine această putere ai nevoie de timp, de studiu, de
perfecţionare neîntreruptă, zilnică, constantă şi din păcate mulţi preferă informaţia simplă, fără
esenţă, informaţia de suprafaţă, puerilă, goală, pentru ca a deţine cunoaşterea înseamnă a lucra
continuu cu tine şi asta pare extrem de obositor pentru mulţi.
 Astăzi, când ne aflăm la începutul unui nou mileniu, societatea umană este caracterizată de trei
elemente aflate în plin proces de dezvoltare: informaţia, tehnologia şi ştiinţa.
 Continua evoluţie a acestor elemente a marcat epoca într-un sens pozitiv ducând-o pe o treaptă de
progres nebănuită în trecut.
 NEVOIA DE A SE RECREA

 A se recrea - Este o nevoie comună tuturor fiinţelor umane.

 Componenta bio-fiziologică - persoanele se pot recrea specific vârstei şi funcţie de starea de
sănătate.
 Persoanele cu un anumit handicap (orbi, surzi, membre amputate) au alte căi de recreere decât cei
sănătoşi.
 Fenomenele psihosociale, culturale pot influenţa nevoia de a se recrea.
 Această nevoie poate fi satisfacută atât de familie cât şi de societate.
Deşi nu e un înlocuitor al odihnei, recreerea este şi ea esenţială în menţinerea sănătăţii şi caracterului plăcut
al vieţii.
 Avem cu toţii, periodic, nevoie de relaxare profundă, de recreere, de divertisment, de veselie, de
distracţie, de o mică pauză care ne ajută să ieşim din grijile, stresurile şi tracasările existenţei
cotidiene.
 Aproape fiecare dintre noi avem, mai mult sau mai puţin, nevoie de astfel de momente de
amuzament, de distracţie.
 Să nu uităm că în fiecare fiinţă umană există un copil, care ar trebui să fie foarte viu şi să nu moară
niciodată.
 Genialul sculptor român Constantin Brâncuşi spunea: „În momentul în care încetăm să mai fim
copii, suntem deja morţi.“ Copiii ştiu instinctiv că atât relaxarea, cât şi inventarea feluritelor jocuri
pline de imaginaţie şi dinamism le însufleţeşte fiinţa.
 Timpul liber reprezintă momentul în care trebuie luate decizii. Selecţia unei acţiuni sau a alteia
depinde în cea mai mare măsură de un sistem de valori, aprecieri şi înţelegeri, interese şi
capacităţi ce sunt în principal promovate prin educaţie.
 In timpul liber, oamenii fac dacă au posibilitatea, ceea ce le place; dar mai ales le place să facă
lucruri ce le oferă bună dispoziţie, fericire şi satisfacţie.
 Prin urmare, educarea timpului liber reprezintă principala responsabilitate permanentă a
familiei, a şcolii în relaţie cu recreerea.
 Educarea modului de petrecere a timpului liber nu e ceva ce trebuie ataşat educaţiei şi nici nu
trebuie spus oamenilor ce ar trebui să facă în timpul liber. În principal, trebuie trezite şi
stimulate facultăţile creative şi create posibilităţile de exprimare, încât ori de câte ori există timp
liber, oamenii să aleagă acele activităţi care îi satisfac, potrivite pentru a demonstra eficienţa, ca forţă
vitală, de a atinge gradul unei "vieţi fericite".
 Din nefericire, în parte datorită şi spiritului în care am fost educaţi, recreerea nu este acceptată ca
parte a vieţii egală ca importanţă cu educaţia.
 Importanţa recreerii.
 Recreerea este definită ca o activitate socială plăcută, la care individul participă de bună -voie şi
care îi aduce satisfacţie imediată şi de durată.
 De fapt, recreerea ar trebui să contribuie la împlinirea unor dorinţe - altfel nu ar aduce
satisfacţii , şi să sporească relaţiile individului.
 Oamenii fiind diferiţi, ceea ce unii consideră recreere, poate fi pentru alţii mai puţin plăcut.
 Presupunând că o anumită activitate întruneşte toate condiţiile, factorul hotărâtor rămâne motivaţia.
 Dacă un individ se implică pentru că i se pare distractiv să o facă, este recreere.
 Dacă se supune unei constrângeri exterioare - cum ar fi nevoia de bani - este muncă.
 Recreerea aduce mai multă satisfacţie când este câştigată prin muncă.
 Dar munca fără odihnă nu conduce decât la extenuare.
 Astfel, munca şi recreerea, deşi sunt antonime, prin natura lor sunt complementare.
 O viaţă normală trebuie să le cuprindă pe amândouă. Astfel concepută, recreerea devine
educaţie.
 Recreerea trebuie să se debaraseze de trivialitate, inutilitate; să-şi stabilească ţeluri şi valori pentru
individ şi societate, să selecteze activităţile ce corespund acestora. Pe scurt, recreerea trebuie să-
şi întărească scopul educativ.
 Caracteristici ale recreerii:
 - este liber-aleasă (individul nu are nevoie de o motivaţie suplimentară);
 - este plăcută, interesantă şi utilă: altfel nimeni nu ar participa;
 - are o mare încărcătură emoţională şi constituie o experienţă din care se învaţă uşor.
 Mulţi educatori trebuie să renunţe la ideea că omul poate fi împărţit în două - minte şi corp,
mintea fiind superioară şi de o importanţă vitală în dezvoltarea intelectuală, în timp ce
recreerea este o operaţiune relativ nesemnificativă, axată pe corp, amuzament şi frivolitate.
 Recreerea şi educaţia ar trebui să fie indivizibile. La cel mai înalt nivel ele nu pot fi separate.
 Recreerea este o activitate voluntară săvârşită fără constrângere şi care are ca rezultat revitalizarea
trupului şi a minţii .
 Se poate defini ca o activitate în afara muncii, destinată plăcerii , savurată în timpul odihnei.
 Recreerea este concepută ca o refacere a individului prin folosirea timpului de odihnă într-un
asemenea mod încât să restaureze sau să reconstruiască ceea ce s-a consumat în procesul muncii şi să
adapteze cunoştinţele şi calităţile personale în direcţia unei vieţi cât mai depline şi mai mulţumitoare.
 Recreerea are tendinţa de a întări şi zidi. Prin întreruperea grijilor şi ocupaţiilor noastre obişnuite, ea
permite refacerea minţii şi a trupului şi ne face astfel în stare să ne întoarcem cu puteri noi la munca
serioasă a vieţii.
 Distracţia, pe de altă parte, este căutată de dragul plăcerii şi este adesea dusă la extrem; aceasta
absoarbe energia necesară muncii folositoare şi se dovedeşte în acest fel o piedică în calea
adevăratului succes al vieţii.
 Sociologul Joffre M. Dumazadier defineşte recreerea drept un ansamblu de activităţi cărora
individul li se dedică în mod liber, de bună voie şi cu plăcere, fie pentru a se odihni, fie pentru a
se distra şi a-şi satisface nevoile estetice, fie pentru a-şi îmbogăţi informaţia sau a-şi completa
în mod dezinteresat formaţia, pentru a-şi lărgi şi dezvolta participarea socială voluntară sau
capaciatea creatoare, dupa ce s-a eliberat de obligaţiile profesionale, sociale şi familiale .
 Fiecare organism are nevoie de perioade de recuperare în timpul cărora forţele sale reconstruiesc
ceea ce s-a pierdut în perioadele de activitate.
 Recuperarea este esenţială şi indispensabilă pentru menţinerea sănătăţii şi vitalităţii fiecăruia dintre
noi şi poate fi realizată prin odihnă, recreere şi somn.
 Recreerea - A fi Relaxat
 Semnificaţa noţiunii de a fi relaxat comportă trei aspecte. Primul se referă la cortexul cerebral
tensionat; gândurile şi stările noastre de spirit au nevoie de relaxare.
 Al doilea aspect se referă la articulaţiile corpului; în special talia, ceafa şi umerii au nevoie de
relaxare.
 Cel de-al treia aspect se referă la organele interne; şi ele au nevoie de relaxare.
  A fi relaxat înseamnă starea de a nu fi încordat, dar aceasta stare nu trebuie considerată drept a fi fără
viaţă (vlagă), lipsit de energie.
 Semnificatia noţiunii de a fi calm comportă, de asemenea, trei aspecte.
 - în primul rând, mediul ambiant trebuie să fie relativ calm, liniştit;
 - în al doilea rând, corpul nostru trebuie să fie curat şi liniştit;
 - iar in al treilea rând, gândurile noastre, trebuie să fie liniştite, senine.
 Potrivit unui studiu apărut în Archives of Internal Medicine, activitatea fizică acţionează asemenea
unui antidepresiv natural.
 Mişcarea stimulează creierul să producă endorfine, substanţe care ne conferă starea de bine.
 Aşa se explică de ce ne simţim relaxaţi şi avem un tonus psihic bun după ce practicăm sportul
preferat.
 În plus, inima, plămânii, aparatul locomotor vor funcţiona mai bine dacă ne obişnuim să facem
mişcare periodic.
Activitatea fizică are efecte benefice asupra întregului organism, nu doar asupra stării de spirit.
 O serie de studii au demonstrat că persoanele care practică în mod constant exerciţii fizice au mai
puţine riscuri decât sedentarii de a suferi de hipertensiune arterială, infarct sau accident vascular
cerebral.
 La nivelul aparatului pulmonar, activitatea fizică măreşte capacitatea respiratorie. Mişcarea are
totodată efecte pozitive asupra sistemului muscular şi osos.
 Persoanele active sunt protejate de osteoporoză, reumatism sau artroză. Dezvoltarea masei musculare
datorită exerciţiilor fizice, asociată cu o alimentaţie echilibrată, contribuie la menţinerea greutăţii în
limite normale. Sportul menţine şi îmbunătăţeşte reflexele, ceea ce previne căzăturile accidentale în
cazul vârstnicilor.
 Alergarea ne dă vitalitate. Pare a fi un paradox, dar este adevărat. Alergarea, ca orice activitate fizică,
este consumatoare de energie, dar în acelaşi timp este furnizoare de energie psihică.
 Nu trebuie să uităm că boala profită întotdeauna de oboseala noastră pentru a se infiltra.
 Starea de relaxare este o stare opusă, din punct de vedere fiziologic, celei de stres. Ceea ce înseamnă
că atunci când suntem relaxaţi, corpul nostru este orientat într-o direcţie diametral opusă celei din
starea de stres.
 Stresul de durată poate fi recunoscut după următoarele simptome:
 Grijă continuă pentru lucrurile pe care încă le aveţi de făcut,
 Greutăţi în luarea deciziilor,
 Agresivitate,
 Depresie,
 Frică iraţională sau
 Consum excesiv de alcool şi droguri.
 Stare de oboseală,
 Dezorganizare şi lipsă de memorie,
 Poftă redusă sau excesivă la mâncăruri,
 Poftă sexuală redusă,
 Boli
 Insomnii.
 A învăţa să te relaxezi este foarte important pentru că relaxarea permite corpului să se odihnească şi
să se vindece, atât fizic cât şi psihic.
 Relaxarea este la fel de importantă pentru copii, ca şi pentru adulţi.
  Problemele apar în momentul în care menţineţi starea de tensiune mult timp după ce problema care a
generat-o a dispărut.
 Termenul de relaxare semnifică un proces de autoreglare psiho-fizică, ce urmăreşte deconectarea de
la activitatea cotidiană şi realizarea unui repaus profund, cu rol recuperativ.
 Răspunsul la stres şi relaxarea au caracteristici distincte, în sensul că răspunsul la stres este înnăscut,
în timp ce răspunsul la relaxare trebuie să îl învăţăm.
 DEPRESIVUL - Trăsături caracteristice
 incapacitate de a trăi satisfacţia, realizarea, succesul,
 Refuzându-şi bucuria sau chiar relaxarea;
Modelul comportamental A - ambiţioşi, pasionaţi de munca lor, fac ore suplimentare şi se supun la stări
conflictuale şi ambigue, fac mai multe lucruri în acelaşi timp, nu precupeţesc nici un efort şi uită de
relaxare, distracţii pentru a-şi atinge obiectivele.
 Probleme de dependenţă:
1. Dificultatea de a îndeplini activităţi recreative – poate determina:
“Narcomania” provine de la cuvintele greceşti “narche” înseamnă somn, amorţire, înţepenire, iar “manie”
patimă , demenţă, pasiune (nebunie), care înseamnă o atracţie puternică, bolnăvicioasă de droguri.
Narcomania este o deprindere, pasiune bolnăvicioasă bine pronunţată, pentru unele mijloace toxice care
acţionează asupra sistemului nervos central, provocând grave tulburări psihice şi fizice. Se manifestă prin
necesitatea organică de a consuma noi cantităţi de narcotice, pentru relaxare, recreere.
Definiţia narcomaniei elaborată de Organizaţia Internaţională de Ocrotire a Sănătăţii (O.I.O.S):
“Narcomania este o stare de intoxicaţie periodică sau cronică, nocivă pentru om şi societate, provocată de
consumul repetat al narcoticului (natural sau artificial) “.
 Această maladie se caracterizează prin dorinţa irezistibilă sau necesitatea de a consuma narcoticul şi
de-al obţine cu orice preţ, tendinţă de a spori dozele de consumare, dependenţa individului de
influenţa narcoticului.
 Cuvântul “drog” e definit astfel: “Orice substanţă clinică, fie naturală, fie sintetică, ce poate fi
folosită pentru a modifica percepţiile, dispoziţie sau alte stări psihice”.
 Orice drog este o otravă potenţială care poate cauza incapacitate şi chiar moarte, dacă este introdus în
organism, consumat în cantităţi greşite, sau amestecat la întâmplare cu alte droguri.
 Potrivit acestei definiţii, se poate spune că alcoolul este un drog.
 “Plantele etnobotanice" dau efecte psihoactive, sedative, relaxante şi euforice, asemănătoare celor
obţinute în urma consumului de marijuana sau ecstasy.
 Există o relaţie între acţiunea televizorului şi a drogurilor asupra creierului:
 ambele funcţionează ca tehnici de a scăpa de realitate;
 ambele creează o stare intensă de stimulare a simţurilor în timp ce persoana e inactivă din punct de
vedere fizic, pasivă din punct de vedere mintal şi neimplicată.
 amândouă umplu mintea cu imagini fără gânduri.
 amândouă creează iluzia că ai făcut ceva, că ai mers undeva, că ai văzut lucruri noi.
 Educatorii din America, preocupaţi din ce în ce mai mult de TV, au observat că de la apariţia TV ,
mai exact de la folosirea ei pe scară largă (1948) există o tendinţă în continuă creştere de scădere a
notelor obţinute de elevi la toate nivelele de şcolarizare.
 Studiile făcute asupra televiziunii au arătat că acesta este vinovatul numărul unu şi că nu se poate
schimba această decadenţă până nu se schimbă influenţa televizorului asupra copiilor.
 TV ne bombardează mereu cu lucruri pe care trebuie să le cumpărăm, dându-ne iluzia că avem
nevoie neapărat de aceste lucruri
 peste 50% din conversaţia copiilor (la joacă, la şcoală etc) e direct legată de TV
 copiii exprimă prin gesturi ceea ce au văzut la TV
  după un timp TV te educă să fii pasiv. Te obişnuieşti să vezi şi să nu faci nimic. Poliţiştii sunt
alarmaţi de actele de violenţă, violuri care au loc ziua şi de faptul că oamenii care trec prin apropiere
nu iau nici o măsură, nu reacţionează în nici un fel pentru că s-au obişnuit să vadă şi să nu facă
nimic.
 Cum poate avea TV un efect atât de puternic ? S-au plasat pe creier electrozi pentru a înregistra
undele cerebrale. Ce se întâmplă când cineva stă în faţa TV ? În primele 3-5 minute există o
activitate beta datorită căreia există discernământul.
 După 5 minute încetează orice activitate beta în lobul frontal. Imaginile se aşează în memorie fără
să treacă prin analiză. Provoacă şi emoţii dar fără analiză.
 Aceasta explică de ce obişnuim să nu reacţionăm la nimic.
 TV ne împiedică să ne ocupăm aşa cum trebuie de lucrurile spirituale.
 Nu vă hrăniţi cu TV! Are ca efect hipnoza.
 Alvin Toffler spune că prin TV “stimularea constantă, continuă a simţurilor scade capacitatea
analitică, distruge capacitatea de a gândi şi de a face faţă raţional problemelor vieţii”
2. Neplăcerea de a efectua activităţi recreative – lipsa interesului şi pierderea plăcerii de a se recrea;
pierderea interesului pentru activități cândva distractive (inclusiv pentru actul sexual);
3. Refuz de a îndeplini activităţi recreative - Tulburarea de personalitate obsesivo – compulsivă –
individul este excesiv de devotat muncii şi productivității, mergând până la excluderea activităților
recreative.