6.

LIMBAJUL

Limbajul reprezintă modul în care se asimilează, se integrează şi funcţionează limba la nivel

individual.
Dpdv psihologic și psihofiziologic, funcţia semiotică exprimă capacitatea parţial înnăscută,
parţial dobândită a omului de a folosi semne sau simboluri ca „înlocuitori” ai obiectelor şi de a
efectua combinaţii şi transformări în plan mental.
Limbajul verbal, ca instrument de comunicare, pune în evidență 3 tipuri de determinații:
1. Determinatiile fizice, externe, obiecti-cantitative – pun in evidenta conditiile si
proprietatiile pe care trebuie sa le posede limbajul pentru a fi obiectiv, practicabil ca instrument
de codare si trasmitere.
Limbajul este intemeiat pe un alfabet alcatuit din semne care sa fie posibil de emis si de receptat.

2. Determinatiile relational designative si combinatorice – există anumite “ingradiri” ce

transformă limbajul verbal într-un sistem organizat, între elementele componente stabilindu-se
legături determinate, neîntâmplătoare. Primul nivel se formeaza aplicand regulile gramaticale:
fonetice, morfologice si sintactice.

3. Determinatiile de continut - pt. a fi completă și mai ales adecvată, analiza psihologică a

limbajului trebuie să se centreze asupra conținutului informațional al cuvintelor și propozițiilor.
Decurg 2 aspecte psihologice: relativa libertate și polisemia

Ca formă specifică a activității de comunicare, limbajul verbal este organizat și

funcționează după principiul input-output, în cadrul lui determinându-se 3 verigi principale:

1. Veriga aferentă (recepția) – se realizeaza in cadrul analizatorului auditiv și presupune

mai multe niveluri de integrare:
 nivelul fonetic elementar – se formeaza modelul intern al sunetului limbii pentru
recunoasterea lui;
 nivelul fonetic secvential – se formeaza modele interne ale cuvintelor pentru a
identifica cuvintele receptionate;
 nivelul fonetic structural-supraordonat – se stabilesc repere pentru recunoasterea
propozitiilor;
 nivelul decodarii semantice – se formeaza legaturi intre cuvinte si continuturile
obiectelor si fenomenele externe.
Veriga aferenta are doua componente: auditiva si vizuala.

1
 2. Veriga eferentă (emisia) – este cea care asigură producerea independentă de către
subiect a limbajului oral sau scris în formă de răspunsuri la stimulii externi.
Are o organizare multinivelara cu doua componente:
- componenta motrica – reprez. capacitatea subiectului de a efectua miscari fono-
articulatorii si buco-faciale;
- componenta constructiv-practica – asigura selectarea miscarilor singular-secventiale si
integrarea lor in scheme logice.

3. Veriga de auroreglare - asigura adecvarea reciprocă a celorlalte două verigi, prin

conexiunea inversă de tip kinestezico-auditiv și kinestezico-vizual.

Functiile principale ale limbajului verbal:

1. Functia comunicativa – este o functie de baza si presupune un schimb de informatii.
2. Functia designativ-cognitiva – are doua forme:
- cuvintele limbii, ca semne, sunt asociate cu obiectele si fenomenele concrete;
- includerea cuvantului in schema de desfasurarea a proceselor cognitive.
3. Functia reglatoare – se realizeaza: intern – se exprima autocomenzi, autoblamari,
autoincurajari si extern – se exprima comenzi imperative, avertizari, recompense

Formele limbajului verbal:

A. Limbajul extern se adreseaza unor destinatari din afara; se realizeaza in doua forme:
1. Lb. oral: solilocviu, monologul, dialogul si indicatori relevanti pentru evaluarea
limbajului oral (volumul, fluenta);
2. Lb. scris: codarea mesajelor orale in forma grafica.

B. Limbajul intern