U.T. „Gh.

Asachi “ Iaşi
Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii
Componente şi Circuite Pasive

Materiale Ferimagnetice (ferite)

Scopul lucrării : Introducere în utilizarea materialelor magnetice de tip ferită

Feritele sunt compuşi de forma, (MeO)(Fe2O3) în care Me este un metal

bivalent (mangan, zinc nichel, magneziu) sau o grupare de elemente cu valenţa
totală 2. Proprietăţile magnetice ale feritelor au la bază structura internă a
acestora formată din subreţele magnetice atomice care apar spontan în volume
finite (domenii Weiss), fiecare reţea având momentele magnetice elementare
orientate în acelaşi sens pe un grup de linii reticulare paralele, iar pe un alt
grup de linii reticulare paralel cu primul orientarea a momentelor magnetice
elementare este inversată.
Faţă de materialele feromagnetice, feritele au următoarele avantaje
principale:
-rezistivitatea electrică este mult mai mare . Acest fapt determină
pierderi prin curenţi turbionari mult mai mici şi deci posibilitatea folosirii la
frecvenţe mult mai mari;
-caracteristicile magnetice sunt mai stabile la solicitări mecanice
(şocuri, vibraţii, etc.);
Ca dezavantaje, comparativ cu materialele feromagnetice amintim:
-permeabilitate magnetică relativă mai mică; la ferite cel mult 4000 iar
la feromagnetici speciali (permalloy, mumetal, dinamax) se poate depăşi
1.000.000;
-inducţia magnetică de saturaţie mai mică; 0.3T la 0.4T faţă de 1.2T
până la 2.2T;
-temperatură Curie mai scăzută şi dependenţă mai pronunţată a
caracteristicilor magnetice de temperatură;
-sunt dure, casante şi deci greu de prelucrat mecanic (se pot prelucra
doar prin rectificare abrazivă).
Feritele se împart în două mari tipuri în funcţie de de valoarea intensităţii
câmpului magnetic coercitiv, Hc, figura 1:
-ferite moi, Hc<0.8A/cm,
-ferite dure, Hc>10A/cm.
Feritele moi, au pierderi prin histerezis mai mici (ciclul de histerezis mai
îngust) şi sunt utilizate pentru fabricarea miezurilor magnetice destinate să
lucreze la frecvenţe ridicate sau în regim de comutaţie.
 Feritele dure se folosesc pentru obţinerea magneţilor performanţi (ferite
cu bariu) şi a benzilor magnetice înregistratoare de informaţii (ferite de
cobalt).

Figura 1

După forma caracteristicii B(H)- ciclul limită, feritele se împart în

(figura 2):
- ferite cu (Br/Bm)<0.5;
- ferite cu 0.5<(Br/Bm)<0.8;
- ferite cu (Br/Bm)>0.8 (se mai numesc cu ciclul de histerezis
dreptunghiular, CHD).
În laborator se vor studia unele proprietăţi magnetice ale unui miez din
ferită moale, de joasă frecvenţă ( ≤ 200kHz). Acest tip de ferită este
recomandat pentru circuite de conversie a puterii. Din această ferită se fabrică
în mod obişnuit circuite magnetice pentru puteri până la 1kW, sub diverse
forme: oală, U, E sau tor.
Materialul acestora este, (MexO)(Mn1-xO)(Fe2O3) în care x este
procentul de înlocuire a metalului caracteristic cu un element metalic (Me =
zinc). Dacă procentul de înlocuire este riguros respectat şi de asemenea
tratamentele termice din timpul (şi după) sinterizare sunt precis controlate se
pot atinge valori ale permeabilităţii relative statice de până la 40.000 (s-au
obţinut astfel de materiale în condiţii de laborator). La fabricaţia de serie se
obţin valori ale permeabilităţii de până la 4.000. Materialul magnetic folosit
în laborator se numeşte ELFERIT -A3, este autohton , şi are următoarele
caracteristici principale:
-permeabilitate relativă iniţială, µri=1300-tipic,
-plaja de frecvenţă, 1kHz la 200kHz,
-inducţia maximă (saturaţie tehnică) Bm=0.34T, la Hm=2A/cm şi
0
20 C,
 -inducţie remanentă Br=0.13T, la 200C,
-câmpul coercitiv Hc=0.2A/cm, la 200C,
-temperatura Curie Tc>1450C,
-coeficientul de temperatură al permeabilităţii iniţiale, de la 200C la
-550C αµ=(0.6..1.6)*10-6(1/0K), de la 200C la 800C αµ=(0.7..2.3)*10-6(1/0K).

Figura 1

MODUL DE LUCRU

În laborator se utilizează montajul din figura 3.

Circuitul magnetic (oală, din ELFERIT-A3, Φ36X22) are le=5.2cm şi
Ae=2.02cm2 (lungimea medie efectivă a liniilor de câmp respectiv aria
transversală efectivă de închidere a fluxului magnetic).
Cu valorile parametrilor componentelor din figura 3, se poate regla
câmpul magnetic de polarizare a circuitului magnetic (din sursa de curent
constant reglabilă între 1.5mA şi 80mA) între 0.09A/cm şi 4.6A/cm, deci se
poate atinge saturaţia magnetică. În figura 4, folosind bornele notate cu 1, 2, 3,
4, se pot realiza polarizări ale circuitului magnetic în ambele sensuri (curbe
µri(H)) atât în cadranul I cât şi în cadranul III). Lucrarea practică se desfăşoară
în următoarele etape:
 Figura 2

1. Demagnetizarea circuitului magnetic.

Înfăşurarea Ns se lasă în gol (se deconectează condensatorul conectat

între 5 şi 6) şi se conectează la bornele notate 3,4 numai un generator de
semnal sinusoidal de joasă frecvenţă (VERSATESTER de exemplu). Se
reglează frecvenţa generatorului la o valoare între 10Hz şi 20Hz iar tensiunea
de ieşire la 3Vef. La bornele notate 5, 6 se conectează un osciloscop pe care se
va vizualiza tensiunea electromotoare indusă în bobina secundară de către
fluxul variabil creat de bobina primară, alimentată de la generator. În regim
de lucru al materialului magnetic pe ciclul limită, inducţia magnetică (şi
fluxul) trebuie să atingă nivele mai mari decât saturaţia tehnică. Se va verifica,
cu ajutorul osciloscopului, atingerea saturaţiei prin observarea de zone de timp
(pe osciloscop) în care tensiunea indusă în Ns este practic nulă (se observă că
sinusoida este deformată). Se va diminua apoi (lent) nivelul tensiunii de ieşire
al generatorului spre zero.

2. Determinarea permeabilităţii relative iniţiale.

Se conectează generatorul de semnal sinusoidal la bornele 7 şi 8

(rezistorul de 20KΩ transformă generatorul de semnal de tensiune în
generator de semnal de curent) şi se reglează tensiunea generatorului la
aproximativ 1Vef. Se verifică, prin calcul, că la acest nivel al generatorului
amplitudinea câmpului magnetizant este cu cel puţin un ordin de mărime mai
mic decât câmpul coercitiv, Hc, dat în catalog.
 r r
∫ Hdl = NI, H ≅ const.
pentru miez magnetic fără întrefier, deci este necesar ca,

H max =
NS ( )
2U gef / 20K
<< H C = 0.2( A / cm ).
le

Între bornele 5 şi 6 se conectează succesiv câte un condensator (cu

factor de calitate ridicat) având C=470nF, C=47nF, C=25nF şi C=10nF (sau
valorile disponibile, caz în care se modifică valorile din tabel). Pentru fiecare
valoare a capacităţii se caută rezonanţa în circuitul LC paralel (format din
înfăşurarea secundară şi C). Pentru aceasta se va conecta un osciloscop la
bornele condensatorului, bornele 5 şi 6, şi se modifică frecvenţa generatorului
până se obţine tensiune maximă de semnal la bonele condensatorului. La
rezonanţă se măsoară frecvenţa generatorului şi se trece într-un tabel (T1). Din
relaţia Thomson şi formula de calcul a inductivităţii rezultă valoarea
permeabilităţii magnetice relative.

Tabelul T1

C 470nF 47nF 25nF 10nF

f0
µr
L
AL=L/Ns2

1 N 2Ae 1
L= =µ 0µ r ⇒ µ r  2 ⋅ 103 2
( 2πf0 )
2
le f0 C
pentru miezul magnetic cu geometria specificată mai sus şi N=NS=50
spire.
Se vor trasa grafice pentru µri(f0), L(f0) şi AL(f0), (AL este inductanţa
specifică sau permeanţă specifică a circuitului magnetic şi se precizează în
catalog).

3. Caracteristica µr(H) pe curba de primă magnetizare.

Se roteşte cursorul potenţiometrului P spre stânga, se conectează 1 cu 3,

2 cu 4 după care se conectează montajul la sursa de alimentare de curent
continuu. Între bornele 5 şi 6 rămâne un condensator C şi osciloscopul iar
între 7 şi 8 generatorul de semnal. Se caută frecvenţele de rezonanţă pentru
valorile curentului din bobina primară specificate în tabelul T2, aceste valori
fiind parcurse în sens crescător. Valorile lui H din T2 se calculează pentru
curenţii de magnetizare din tabel,

Tabelul T2

I(mA) 3.5 5.2 7 8.9 10 12 13.9 17.3 26 34.5 43.3 52 80

H(A/cm)
f0(Hz)
µr

N P I 300 ⋅ I
H= = (A/cm),
le 5.2

iar permeabilitatea se calculează cu aceeaşi relaţie de la punctul 2. Cu valorile

completate din tabelul T2 se trasează grafic permeabilitatea magnetică relativă
în funcţie de intensitatea câmpului magnetizant H.

4. Caracteristica µr(H) pe ciclul limită.

Se culeg date, ca la punctul precedent, la scăderea curentului prin

bobina primară de la 80mA spre zero şi se completează un nou tabel T2. Când
s-a ajuns la valoarea minimă se inversează curentul continuu prin primar prin
conectarea bornei 1 la 4 iar 2 la 3 şi se completează un nou tabel T2 pentru
porţiunea descrescătoare a ciclului de histerezis din cadranul III. Pentru
porţiunea crescătoare, de la -Hm la +Hm avem simetrie faţă de origine. Se
trasează grafic rezultatele din ultimele două tabele T2 (permeabilitatea ca
funcţie de H pe acelaşi grafic).