Universitatea Româno-Germană, Sibiu

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Specializarea Drept

REFERAT
DREPT PROCESUAL CIVIL I

Tema: Clasificarea acţiunilor civile

Îndrumător:

Lect.univ.dr

Marius ARON

Întocmit de:

Pricope Georgiana-Maria

An IV
 CUPRINS

1. Acţiunea civilă.......................................................................................................3

2. Clasificarea acţiunilor civile.................................................................................3

3. Acţiuni în realizarea dreptului.............................................................................3

4. Acţiuni în constatarea dreptului ..........................................................................3

5. Acţiuni în constituire de drepturi …....................................................................4

6. Bibliografie..............................................................................................................8
Acţiunea civilă
Ansamblul mijloacelor procesuale prin care în cadrul procesului civil se asigură protecţia
dreptului subiectiv prin recunoaşterea sau realizarea lui sau a unor situaţii juridice ocrotite de lege.
Fie că acţiunea este privită în sens obiectiv, ca mijloc dde apărare al dreptului subiectiv civil, fie că
este privită în sens subiectiv ca drept subiectiv procesual al titularului dreptului de a urmări
realizarea lui trebuie reţinut că:
Acţiunea trebuie concepută în legătură cu protecţia dreptului subiectiv civil, de care însă este
distinctă şi în legătură cu anumite interese ocrotite de lege;
Acţiunea cuprinde totalitatea mijloacelor procesuale prevăzute de legea de procedură;
Acţiunea este uniformă adică cuprinde aceleaşi mijloace procesuale indiferent de dreptul
care se valorifică.
Criteriile după care se clasifică, în general, acţiunile civile sunt:
 scopul material urmărit de reclamant;
 natura dreptului ce se valorifică prin intermediul acţiunii;
 calea procedurală aleasă de parte pentru apărarea dreptului.
Clasificarea acţiunilor civile
Clasificarea acţiunilor civile după scopul material urmărit de reclamant. După acest criteriu
acţiunile civile (cererile) se clasifică în acţiuni:
 în realizarea dreptului,
 în constatarea dreptului
 în constituirea de drepturi.
Acţiuni în realizarea dreptului - acţiuni în adjudecare, în condamnare sau în executare.
Acţiunile în realizarea dreptului (art.30 alin 1 C.proc.civ.) sunt acele acţiuni prin care
reclamantul, ce se pretinde titularul unui drept subiectiv, solicită instanţei să-l oblige pe pârât la
respectarea dreptului, iar dacă acest lucru nu mai este posibil, la despăgubiri pentru prejudiciul ce i-
a fost cauzat.1 Hotărârile pronunţate în cadrul acestor acţiuni constituie titlu executoriu. Categorii de
acţiuni în realizarea dreptului:
 acţiunea în revendicare;
 acţiunea prin care se cere predarea unui bun sau a unei sume de bani;
 evacuarea dintr-un imobil;
 rezilierea sau rezoluţiunea unui contract.
Acţiuni în constatarea dreptului
Acţiunile în constatare sau în recunoaşterea dreptului (art.35 C.proc.civ.), sunt acele acţiuni
prin care reclamantul solicită instanţei să constate numai existenţa unui drept al său sau inexistenţa
unui drept al pârâtului împotriva sa. În această situaţie, hotărârea instanţei nu este susceptibilă de
executare silită. Acţiunile în constatare pot fi:
 acţiuni pozitive – prin care se cere constatarea existenţei unui drept al reclamantului;

1 I.Stoenescu, S.Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977,
p. 241
  acţiuni negative – care au ca scop constatarea inexistenţei unui drept al pârâtului faţă de
reclamant;
 acţiuni declaratorii – cele prin care se cere instanţei să se constate existenţa sau inexistenţa unui
raport juridic ori să pronunţe că un raport juridic există sau nu.2 Are un asemenea caracter, spre
exemplu, acţiunea prin care unul dintre soţi solicită instanţei de judecată să constate că un anumit
bun este comun, sau dimpotrivă, că face parte din categoria bunurilor proprii;
 acţiuni interogatorii – sunt acele acţiuni prin care titularul dreptului cheamă în mod preventiv în
judecată o persoană care ar putea să-i conteste dreptul, pentru a o întreba dacă recunoaşte sau nu
dreptul.3 Are caracter interogatoriu, spre exemplu, cererea moştenitorului legal care cheamă în
judecată pe cel ce se pretinde legatar universal spre a-şi justifica pe baza testamentului, pe care îl
invocă, această calitate;
 acţiuni provocatorii – acţiunile prin care este chemată în judecată persoană ce ridică în mod
public şi serios pretenţii asupra dreptului reclamantului, tulburându-i astfel exerciţiul liber al
dreptului său. Prin promovarea acestei acţiuni, pârâtul este provocat să-şi valorifice pretenţiile, în
cazul admiterii acţiunii, dreptul contestat se consolidează, iar în situaţia în care acţiunea este
respinsă, acel drept devine, practic, inexistent.4
Potrivit art.35 C.proc.civ.: “Cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau
neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe
orice altă cale prevăzută de lege”. Deci textul impune pentru admisibilitatea acţiunii în constatare,
condiţia negativă ca partea să nu poată să ceară realizarea dreptului dedus judecăţii pe altă cale.
Această condiţie este o cerinţă specială a acţiunii în constatare, care se adaugă celor patru condiţii
generale de exercitare a oricărei acţiuni (drept, interes, calitate şi capacitate procesuală). Întrucât
caracterul subsidiar al acţiunii în constatare este o condiţie pentru însăşi exercitarea dreptului la
acţiune, înseamnă că existenţa, la îndemâna titularului dreptului, a unei acţiuni în realizare, este
invocată prin intermediul unei excepţii de fond.

Acţiuni în constituire de drepturi – cereri în transformare.

Prin aceste acţiuni reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte şi date pe care le
invocă, pentru a deduce consecinţele ce se impun în vederea creării unei situaţii juridice noi între
părţi. Hotărârile pronunţate produc efecte numai pentru viitor (ex. acţiunea de divorţ, cererea de
încuviinţare a adopţiei sau de desfacere a acesteia, cererea de punere sub interdicţie sau ridicarea
acesteia).5 Există însă şi situaţii în care deşi se crează o situaţie juridică nouă, hotărârea produce

2 Ciobanu V.M., Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Editura Naţional, Bucureşti, 1997, p. 296
3 Măgureanu Fl., Drept procesual civil, Editura ALL BECK, Ediţia a IV-a, Bucureşti, 2001, p. 60
4 Costin M., Leş I., Minea M., Radu D., Dicţionar de drept procesual civil, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1983 pp. 18- 49
5 V.M.Ciobanu, Tratat I, pp. 297-298
efecte şi pentru trecut (ex. stabilirea filiaţiei faţă de mama sau faţă de tata, tăgăduirea paternităţii,
anularea căsătoriei).
Clasificarea acţiunilor civile după natura dreptului ce se valorifică prin acţiune
În funcţie de caracterul patrimonial sau nepatrimonial ce se valorifica, putem deosebi:
– cereri nepatrimoniale (fără valoare economică), cum ar fi cererea de divorţ, cererea în
anularea căsătoriei, cererea de stabilire a paternităţii, cererea în tăgăduirea paternităţii,
cererea prin care se solicita încuviinţarea, desfacerea sau desfiinţarea adopţiei, etc.
– cereri patrimoniale, prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă, se împart la
rândul lor în:
 cereri personale (mobiliare sau imobiliare)
 cereri reale
 cereri mixte
Acest criteriu de clasificare are în vedere acţiunile prin care se valorifică drepturile reale,
drepturile de creanţă, sau în acelaşi timp un drept real sau de creanţă (acţiuni personale, acţiuni
reale, acţiuni mixte). Această clasificare prezintă importanţă sub aspectul calităţii procesuale, al
competenţei teritoriale şi al prescripţiei.6 În ceea ce priveşte calitatea procesuală, în cazul acţiunilor
personale, titularul dreptului se îndreaptă împotriva subiectului pasiv din raportul obligaţional.
Acţiunea reală conferă, prin dreptul real pe care-l apără, şi un drept de preferinţă fată de creditorii
personali ai pârâtului, pe când acţiunea personală nu exclude concursul altor creditori, afară de
cazul creditorilor privilegiaţi. În consecinţă acţiunea reală va fi îndreptată numai împotriva
deţinătorului bunului, deoarece dreptul real conferă drept de urmărire. Referitor la competenţa
teritorială în cazul acţiunilor personale, se aplică regula de drept comun acţiunea fiind de
competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului (art.5 C.proc.civ.). această regulă este aplicabilă şi
acţiunilor reale cu excepţia celor imobiliare.
În cazul acţiunilor mixte competenţa este alternativă sau facultativă. Cât priveşte prescripţia – există
acţiuni reale imprescriptibile extinctiv (acţiunea în revendicare imobiliară) şi acţiuni reale
prescriptibile în termenul de 10 de ani (art.2518 C.civ.) sau în alte termene (art.2519-2521 C.civ.).
acţiunile personale sunt prescriptibile în termenul general de prescripţie de 3 ani (art.2517 C.Civil).

Acţiunile personale
Acţiunile personale sunt acele acţiuni prin care se valorifică drepturile de creanţă izvorâte din
contracte sau din alte acte juridice, precum şi a acelora care îşi au sursa în lege, fapte cauzatoare de
prejudicii.7 (ex. acţiunea pentru plata pensiei de întreţinere, acţiunea pentru revocarea unei donaţii).

6 V.M.Ciobanu, Tratat I, p. 301

7 M.Costin, I.Leş, M.Minea, D.Radu, op.cit., p. 48
Aceste acţiuni sunt nelimitate ca număr, deoarece şi numărul drepturilor de creanţă este nelimitat.
Acţiunile personale pot fi imobiliare sau mobiliare după cum dreptul personal valorificat are ca
obiect un bun imobil prin natura sa, prin destinaţie, prin obiectul la care se aplică sau un bun mobil
prin natura sa, prin determinarea legii, prin anticipaţie.

Acţiunile reale
Acţiunile reale sunt acţiunile prin care se valorifică un drept real sau apărarea posesiei unui bun
(ex. acţiunea în revendicare, cererea confesorie, cererea negatorie, cererea de partaj, cererea în
grăniţuire). Aceste acţiuni sunt limitate ca număr deoarece, drepturile reale sunt limitate. Acţiunile
reale pot fi mobiliare sau imobiliare, după cum dreptul valorificat are ca obiect un bun mobil sau un
bun imobil. Acţiunile reale pot fi clasificate şi în cereri petitorii sau posesorii, după cum urmăresc
apărarea unui drept real sau a altui drept real imobiliar, ori doar apărarea posesiei, ca simpla situaţie
de fapt.
Acţiunile mixte
Sunt acele acţiuni prin care se valorifică în acelaşi timp un drept de creanţă şi un drept real,
în cazul în care drepturile invocate au aceeaşi cauză generatoare sau se găsesc într-un raport de
conexiune.
Acţiunile mixte se clasifică în:
a. acţiuni ce urmăresc executarea unui act juridic, care a creat sau transferat un drept real
asupra unui imobil, dând naştere totodată unor obligaţii personale (ex. obligaţia vânzătorului
din contractul de vânzare – cumpărare de a preda lucrul vândut);
b. acţiuni în anulare sau rezoluţiune a unui act juridic prin care se transmite sau se constituie
un drept real imobiliar (ex. acţiunea în revocarea donaţiei unui imobil pentru neexecutarea
de sarcini).8

Clasificarea acţiunilor civile după calea procedurală aleasă de parte pentru apărarea
dreptului
Art.123 C.proc.civ. prevede că cererile accesorii, adiţionale şi incidentale sunt în căderea
instanţei competente să judece cererea principală. După acest criteriu cererile se împart în
principale, accesorii, adiţionale şi incidentale.
Cererea principală este cererea prin care se declanşează procesul.
Cererea este accesorie dacă rezolvarea ei depinde de soluţia data cererii principale. Pentru a califica
o cerere drept accesorie este esenţial, pe de o parte, să depindă de soluţia dată cererii principale, iar
pe de altă parte, să se raporteze la cererea principală din acelaşi proces, iar nu din procese diferite. 9
8 I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., p. 250-252
9 1 M.Tăbârcă- comentariu la decizia C.S.J. nr. 1645/2000, în Juridica nr.6/2000, p. 243-244(apud M.Tăbârcă)
Caracterul accesoriu său principal al unei cereri depinde de calea procesuală aleasă, iar nicidecum
de caracterul principal ori accesoriu al dreptului dedus judecăţii.10
Cererea adiţională este acea cerere prin care o parte modifica pretenţiile sale anterioare, pretenţii
formulate printr-o cerere principală, accesorie sau incidentala.
Cererile incidentale sunt acele cereri care pot avea o existenţă de sine stătătoare, dar care au fost
formulate ulterior cererii principale, deci într-un proces deja început. Spre deosebire de cererile
accesorii, cererile incidentale sunt, în fond, cereri principale, dar care, fiind formulate într-un proces
deja început, reprezintă incidente procedurale, de unde şi denumirea de cereri incidente.11
Acţiunile accesorii şi incidentale, pot fi întâlnite în cazul în care există o acţiune principală
pusă în mişcare. Acţiunile formulate într-un proces care a început, se numesc acţiuni incidentale
(ex. cererea de chemare în garanţie).

10 V.M.Ciobanu, G.Boroi, M.Nicolae, notă la decizia C.S.J. nr.VIII/2000, în Dreptul nr.5/2001, p. 222- 227(apud
M.Tăbârcă)
11 Ibidem, p. 55
 BIBLIOGRAFIE

1.I.Stoenescu, S.Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1977.
2. Ciobanu V.M., Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Editura Naţional, Bucureşti, 1997.
3. Măgureanu Fl., Drept procesual civil, Editura ALL BECK, Ediţia a IV-a, Bucureşti, 2001.
4. Costin M., Leş I., Minea M., Radu D., Dicţionar de drept procesual civil, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
5. Ciobanu V.M., Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Editura Naţional, Bucureşti, 1997.
6. Tăbârcă M., Codul de procedură civilă comentat şi adnotat cu legislaţie, jurisprudenţă şi
doctrină, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003.