3.

ÎNCOVOIEREA

Definiţii şi relaţii de calcul

O bară este solicitată la încovoiere dacă încărcările exterioare produc în secţiunea transversală
momente încovoietoare. Încovoierea se numeşte pură dacă în secţiunile transversale există doar
momente încovoietoare M sau simplă dacă în secţiunile transversale există atât momente
încovoietoare M cât şi forţe tăietoare T.
Forţa tăietoare T într-o secţiune oarecare a unei bare este egală cu suma tuturor
forţelor perpendiculare pe axei barei, calculată fie din stânga, fie din dreapta secţiunii
respective.
Momentul încovoietor M într-o secţiune oarecare a unei bare este egal cu suma
momentelor tuturor forţelor, calculată fie din stânga, fie din dreapta secţiunii respective.
Semnul forţei tăietoare şi al momentului încovoietor este dat de convenţia de semne din Fig.
3-1.
T
M M

+
T
Stânga Dreapta

Fig. 3-1

Într-o bară solicitată la încovoiere, apar atât tensiuni normale , produse de momentul
încovoietor cât şi tensiuni tangentiale  produse de forţa tăietoare. Dacă momentul încovoietor
este orientat după axa Oy iar forţa tăietoare după axa Oz, relaţiile de calcul pentru tensiunile ce
apar la solicitarea de încovoiere sunt:
Pentru tensiunea normală  - relaţia lui Navier:
M
  y z (3.1)
Iy
Pentru tensiunea tangenţială  - relaţia lui Juravski:
T S
 z y (3.2)
b I y
În ecuaţia (3.1), My este momentul încovoietor care se obţine trasând diagrama de momente
încovoietoare, Iy este momentul de inerţie axial al secţiunii transversale iar z este coordonata
punctului din secţiune în care se calculează tensiunea . Atât Iy cât şi z se calculează în sistemul
de axe yGz ce trece prin centrul de greutate al secţiunii transversale. Din relaţia (3.1) se poate
observa că tensiunea normală  variază liniar pe înălţimea secţiunii, fiind nulă în centrul de

21
 Ş.D. Pastramă – Rezistenţa materialelor I

greutate (pentru z = 0) şi având valoarea maximă în punctul din secţiune cel mai depărtat faţă de
originea sistemului de axe – adică pentru z = zmax = max(z1, z2) – vezi Fig. 3-2.
2

z2
G
y

z1
1
z

Fig. 3-2

Calculul de rezistenţă la încovoiere se face pe baza condiţiei de rezistenţă max  a. Pentru
acest calcul, din diagrama de momente încovoietoare se utilizează valoarea maximă a momentului
adica momentul din secţiunea periculoasă:
M y max M y max M y max
max   zmax   (3.3)
Iy Iy Wy
zmax
Iy
în care W y  se numeşte modulul de rezistenţă axial.
zmax
În relaţia (3.2), Tz este forţa tăietoare din secţiunea în care se calculează tensiunea tangenţială
 (din diagrama de forţe tăietoare), Sy este momentul static al porţiunii din secţiune situată fie
deasupra fie dedesubtul punctului în care se calculează , b reprezintă lăţimea secţiunii în acest
punct (se consideră doar porţiunea pe care există material, fară goluri) iar Iy este momentul de
inerţie axial al întregii secţiuni în raport cu axa Oy ce trece prin centrul de greutate. Momentul
static Sy se calculează cu relaţia:
S y  A1  zG 1  A2  zG 2 (3.4)
unde A1 şi A2 sunt ariile porţiunilor de deasupra respectiv dedesubtul punctului de calcul K iar zG1
şi zG2 sunt coordonatele centrelor de greutate G1 şi G2 ale celor două porţiuni din secţiune faţă de
centrul de greutate G al întregii secţiuni (Fig. 3-3).

G1
A1
zG1

G y
K
zG2

G2
A2

Fig. 3-3

Poziţia centrului de greutate al unei suprafeţe se calculează după următorul algoritm:

a. Se împarte suprafaţa în figuri simple, pentru care se pot calcula aria şi coordonatele
centrului de greutate (dreptunghi, triunghi dreptunghic, cerc);

22
 Ş.D. Pastramă – Rezistenţa materialelor I

b. Se alege un sistem de axe convenabil (dacă suprafaţa are o axă de simetrie, atunci această
axă va fi una din axele sistemului ales; dacă suprafaţa are doua axe de simetrie, atunci
centrul de greutate se găseşte la intersecţia acestor axe şi nu mai trebuie calculat);
c. Se calculează ariile Ai şi coordonatele centrelor de greutate yi şi zi ale fiecărei figuri simple
în sistemul de axe ales;
d. Se determină coordonatele centrului de greutate al suprafetei cu relaţiile:

yG 
 Ai  yi ; z   Ai  zi (3.5)
 Ai G  Ai
Momentele de inerţie axiale faţă de axele yG şi respectiv zG ce trec prin centrul de greutate al
întregii secţiuni se determină ca sumă a momentelor de inertie faţă de aceste axe pentru fiecare
figură simplă utilizând relaţiile:
I y  I yGi  Ai  zi  zG 
2

(3.6)
I z  I zGi  Ai  yi  yG 
2

în care IyGi şi IzGi sunt momentele de inerţie ale fiecărei figuri simple faţă de axele ce trec prin
centrul propriu de greutate şi sunt date de relaţiile din tabelul Tabelul 3-1.

Tabelul 3-1
b

G bh3 hb3
Iy  ; Iz 
h

y
12 12

bh3 hb3
h

G
y Iy  ; Iz 
36 36
b
z
ØD

G D4
y I y  Iz 
64

Observaţie: dacă axa Oz este o axă de simetrie a suprafeţei, atunci centrul de greutate se
găseşte pe această axă, adică yG = 0.
Pentru trasarea diagramelor T si M trebuie calculate mai întâi reacţiunile din rezemări, scriind
ecuaţiile de echilibru:
 FOriz  0;  FVert  0;  M  0 (3.7)

23
 Ş.D. Pastramă – Rezistenţa materialelor I

Apoi, diagamele se trasează calculând forţa tăietoare T şi momentul încovoietor M în fiecare

secţiune a barei fie din partea stângă, fie din partea dreaptă a secţiunii, respectând convenţia de
semne din Fig. 3-1.
Pentru trasarea diagramelor, se pot utiliza următoarele reguli, bazate pe relaţiile diferenţiale
între eforturi:
dT dM
 p ; T (3.8)
dx dx
Pentru diagrama T:
1. Într-o secţiune în care acţionează o forţă concentrată perpendiculară pe axa barei, diagrama
T are un salt egal cu valoarea forţei;
2. Pe o porţiune de bară pe care nu acţionează nici o forţă, diagrama T este constantă;
3. Pe o porţiune de bară de lungime L pe care acţionează o forţă uniform distribuită de
intensitate p, diagrama T are o variaţie liniară ca în Fig. 3-4.
p
L
A B A B
L
p
TA TB=TA +pL
TB=TA -pL TA
T T

M M

Fig. 3-4

Pentru diagrama M:
1. Momentul încovoietor într-o secţiune oarecare K a barei poate fi calculat ca:
M K  AT 1 K  C1 K (3.9)
în care AT1-K este aria diagramei de forţă tăietoare între capătul din stânga al barei (punctul 1) şi
punctul K (aria se consideră cu semnul din diagrama T) iar C1-K este suma momentelor concentrate
ce acţionează pe porţiunea de bară cuprinsă între punctele 1 şi K;
2. Diagrama de momente are o variaţie liniară pe porţiunea de bară pe care T = constant şi
respectiv parabolică daca T este liniară (Fig. 3-4);
3. Într-o secţiune în care acţionează un moment concentrat, diagrama M are un salt egal cu
valoarea momentului (semnul saltului este dat de conventia de semne pentru momente din
stânga: pozitiv daca momentul este în sensul acelor de ceas şi respectiv negativ dacă
momentul este în sens trigonometric);
4. Într-o secţiune în care T = 0, diagrama de momente are un punct de extrem local. Un astfel
de punct poate apărea numai pe porţiuni de bară pe care acţionează o forţă uniform
distribuită iar poziţia lui poate fi determinată dupa schema din Fig. 3-5.

24
 Ş.D. Pastramă – Rezistenţa materialelor I
p

A B
L
TA

T
TB
TA /p TB/p

Fig. 3-5

În cazul solicitării de încovoiere, apar două tipuri de deformaţii (Fig. 3-6): Săgeata w [mm] ce
reprezintă distanţa pe care se deplasează un punct din secţiunea transversală pe direcţie
perpendiculară pe axa barei şi rotirea  [rad] adică unghiul cu care se roteşte o secţiune
transversală după deformare.

Fig. 3-6

Pentru calculul săgeţii sau rotirii unei secţiuni, se utilizează metoda MOHR-MAXWELL, metodă
ce se aplică după următorul algoritm:
a. Se trasează diagrama de momente încovoietoare M;
b. Se desenează din nou bara NEÎNCĂRCATĂ şi se introduce o încărcare unitate în secţiunea
unde se calculează săgeata sau rotirea;
Observaţii:
1. Pentru calculul săgeţii se introduce o FORŢĂ unitate iar pentru calculul rotirii se
introduce un MOMENT unitate;
2. Încărcarea unitate este adimensională;
c. Se trasează diagrama de momente m pentru încărcarea unitate;
d. Se calculează săgeata sau rotirea cu relaţia Mohr-Maxwell:
EI y    Mmdx (3.10)
în care  = w dacă încărcarea unitate este o forţă, respectiv  =  dacă încărcarea unitate este un
moment.
Integrala din relaţia (3.10) se poate calcula grafic, pe baza diagramelor de momente M şi m
utilizând relaţia lui Simpson:
LAB  pL2AB  
AB Mmdx   

M A
 M B
   m A  mB   M A  mA  M B  mB  (3.11)
6  4  

în care A şi B reprezintă capătul din stânga respectiv din dreapta al intervalului, LAB este lungimea
intervalului AB iar p este intensitatea forţei uniform distribuite de pe AB (dacă pe acest interval
25
 Ş.D. Pastramă – Rezistenţa materialelor I

nu acţionează nicio încărcare uniform distribuită, se consideră p = 0). Notaţiile din relaţia (3.11)
sunt explicate în Fig. 3-7, a. Valoarea intensităţii p a forţei uniform distribuite se introduce în
relaţia (3.11) cu semnul din Fig. 3-7, b.
LAB
p
A B
MA MB p>0
p

mA p<0
mB
a. b.
Fig. 3-7

Probleme rezolvate

Problema nr. 1
Se consideră grinda din Fig. 3-8 pentru care se cunosc: E = 21104MPa, a = 120MPa. Se cer: 1.
Să se dimensioneze grinda (t=?); 2. Să se calculeze tensiunea tangenţială maximă în punctul K din
secţiunea transversală; 3. Să se determine săgeata şi rotirea secţiunii 4.

Rezolvare

Etapa nr.1: Încărcarea uniform distribuită pe lungimea L = (0,4+0,5+0,3)m = 1,2m şi având

intensitatea p = 12kN/m, se înlocuieşte cu o forţă concentrată F = pL = 12kN/m1,2m = 14,4kN,
aplicată la mijlocul distanţei L.

Etapa nr. 2: Se calculează reacţiunile, scriind ecuaţiile de echilibru:

 Fvert  0 V 2  14,4  24,2 V 6  0 V 2 V 6  38,6kN
 M 2  0  14,4  0,2  3,4  24,2 1 V 6  1,2  0 V 6  19,73kN
M 6
 0 V 2  1,2  14,4  1  3,4  24,2  0,2  0 V 2  18,87kN

Observaţii:
1. În ecuaţia de forţe pe verticală, s-a considerat sensul pozitiv în sus iar în ecuaţiile de
momente, sensul pozitiv a fost considerat cel al acelor de ceas (sensul pozitiv poate fi oricare);
2. Reacţiunile calculate din ecuaţiile de momente pot fi introduse în ecuaţia de forţe pentru
verificare. Într-adevăr, V2 + V6 = 18,87 + 19,73 = 38,6kN.

Etapa nr. 3: Se trasează diagramele de forţe tăietoare T şi momente încovoietoare M, pe baza

regulilor prezentate la pag. 24. Astfel, în secţiunile 2, 5 şi 6 unde acţionează forţe concentrate,
diagrama T are salturi egale cu valorile forţelor. Pe porţiunile 4 -5 şi 5-6, pe care nu acţionează

26
 Ş.D. Pastramă – Rezistenţa materialelor I

V2=18,87kN 24,2kN V6=19,73kN

12kN/m Ø2t
O
1 2 3 4 5 6 y
3,4kNm

3,65t
3t
0,4m 0,5m 0,3m 0,2m 0,2m K G2
G
14,07 yG
G1

5,35t
8,07

6t
+ 4,47 G3 G4
T[kN]
_
_ 2t t 2t
-4,8
zzG

-19,73 2t

9t
2
-0,96 1
_
M[kNm]
+ 5t

1,18
3,06

6t

6t
3,95 3 4
4,58
1 2t 2t

5t

m1[m] GA

3,65t
3t
+ K GB
0,167 0,133
0,267 G yG
Ø2t
1 zG
0,333
0,167
_
m2[-]
+
0,417 0,667

Fig. 3-8

nicio forţă, diagrama T este constantă. Pe porţiunile 1-2, 2-3 si 3-4, diagrama T are variaţie liniară,
ca în Fig. 3-4. Pentru calculul momentelor în fiecare secţiune, se utilizează relaţia (3.9). Se obţin:
M1  AT 11  0
4,8  0,4
M2  AT 1 2    0,96kNm
2

27
 Ş.D. Pastramă – Rezistenţa materialelor I

M3  AT 13  AT 12  AT 23  M2  AT 23  0,96 

14,07  8,07   0,5 =4,57kNm
2
În secţiunea 3, unde acţionează momentul concentrat de 3,4kN (negativ conform convenţiei de
semne din Fig. 3-1, stânga), diagrama de momente are un salt egal cu valoarea momentului:
M3  M3 -3,4=1,17kNm
În continuare:

M 4  M3  AT 3 4  1,17 
 8,07  4,47   0,2 =3,05kNm
2
M5  M 4  AT 4 5  3,05+4,47  0,2=3,95kNm
M6  M5  AT 56  3,95  19,73  0,2  0
Observaţie: Atât diagrama T cât şi diagrama M trebuie să se închidă (valorile în capătul din
dreapta trebuie să fie ZERO). LA diagrama M, valoarea finală M6 nu este EXACT zero ci 0,004.
Eroarea provine din trunchierea valorilor reacţiunilor la doar două zecimale după virgulă.
Diagramele T şi M sunt reprezentate în Fig. 3-8. În cazul diagramei M, valorile negative se
reprezintă deasupra iar cele pozitive dedesubt.

Etapa nr.4: Se determină secţiunea periculoasă (cea în care momentul încovoietor are valoare
maximă în modul). Din diagrama M se poate observa că secţiunea pericoloasă este secţiunea 3, în
care Mmax  4,58 kNm.

Etapa nr. 5: Se calculează poziţia centrului de greutate G al secţiunii transversale, urmând

algoritmul prezentat la pag. 22-23:
5a. Se împarte secţiunea în figuri simple: un dreptunghi 1 din care SE SCAD un cerc 2 şi două
triunghiuri dreptunghice 3 şi 4 (Fig. 3-8, sub desenul secţiunii transversale)
5b. Se alege un sistem de axe convenabil (sistemul yOz desenat cu roşu în Fig. 3-8). Dacă
secţiunea are o axă de simetrie, aceasta se alege ca una din axele sistemului – în cazul problemei
studiate este vorba despre axa Oz)
5c. Se calculează ariile şi coordonatele yi şi zi ale centrului de greutate al fiecărei figuri
simple:
A1  9t  5t  45t 2 ; z1  4,5t
  2t 
2

A2    t 2 ; z2  3t
4
2t  6t 2
A3  A4    6t 2 ; z3  z4   6t  3t  7t
2 3
Observaţii:
1. Ariile figurilor care se scad se consideră negative;
2. Deoarece axa Oz este axă de simetrie, centrul de greutate se găseşte pe această axă. Ca
urmare yG=0 (nu mai trebuie calculat);
3. Centrul de greutate al unul triunghi dreptunghic se află la 1/3 din lungimea fiecărei
catete faţă de vârful cu unghi de 90.
5d. Se determină coordonata zG cu relaţia (3.5):

28
 Ş.D. Pastramă – Rezistenţa materialelor I

zG  
2 2
 2

A1 z1  A2 z2  A3 z3  A4 z4 45t  4,5t  t  3t  6t  7t  2
 3,65t 2
A1  A2  A3  A4 45t 2  t 2  6t 2  2

Etapa nr. 6: se calculează momentul de inerţie axial Iy al secţiunii transversale faţă de axa yG
utilizând relaţia (3.6) şi formulele din Tabelul 3-1:
 5t   9t 3     2t 4 
 45t  4,5t  3,65t      t 2 3t  3,65t   
2 2
Iy   2

 12   64 
 2t   6t 3 
 6t 2 7t  3,65t    175,48t 4
2
2
 36 

Iy
Etapa nr. 7: Se calculează modulul de rezistenţă axial Wy cu relaţia W y  :
zmax
175,48t 4
Wy   32,8t 3
5,35t
Observaţie: Coordonata zmax se obţine alegând cea mai mare dintre distanţele de la centrul de
greutate G până la punctul cel mai de sus respectiv cel mai de jos al secţiunii. Aceste distanţe sunt
3,65t şi 5,35t. Astfel zmax = 5,35t.

Etapa nr. 8: Se impune condiţia de rezistenţă max  a. Tensiunea maximă din bară se obţine
cu relaţia (3.3):
4,58  106
max   120  t  10,52mm
32,8t 3
Se adoptă t = 11mm.
Observaţie: În relaţia de mai sus, momentul încovoietor a fost introdus în Nmm, pentru a se
putea obţine tensiunea în MPa (adică N/mm2): 4,58kNm = 4,58106Nmm.

Etapa nr. 9: Se calculează tensiunea tangenţială  cu relaţia (3.2). Se poate alege porţiunea din
secţiune situată deasupra punctului K, reprezentată în Fig. 3-8 (dreapta jos). Această porţiune este
formată dintr-un dreptunghi de înălţime 3t şi lăţime 5t din care se scade un semicerc de diametru
2t. Conform relaţiei (3.4) şi Fig. 3-3, momentul static al acestei suprafeţe faţă de axa yG este:
  2t  
2
2  2t 
S y  3t  5t  3,65t  1,5t     3,65t  3t    30,56t  30,56 11  40675,36mm
3 3 3

8  3 
relaţie în care prima paranteză este coordonata zG a centrului de greutate al dreptunghiului
(distanţa dintre GA şi G) iar cea de-a doua reprezintă coordonata zG a centrului de greutate al
semicercului (distanţa dintre GB şi G)
Observaţie: S-a ţinut seama de poziţia centrului de greutate al unui semicerc de diametru D,
2D
care se află la distanţa faţă de centrul acestuia.
3
Deoarece se cere tensiunea tangenţială MAXIMĂ, în relaţia (3.2) se va introduce forţa tăietoare
maximă din diagrama T adică Tmax = 19,73kN = 19730N. Lăţimea secţiunii în punctul K este:
29
 Ş.D. Pastramă – Rezistenţa materialelor I

b = 5t – 2t = 3t = 33mm (se consideră doar porţiunea din secţiune unde există material). Momentul
de inerţie axial, calculat în etapa nr. 6 este: Iy = 175,48t4 = 175,48114 = 2569202,68mm4. Înlocuind
in relaţia (3.2), se obţine:
19730  40675, 36
K   9,47MPa
33  2569202, 68

Etapa nr. 9: Calculul săgeţii sau rotirii în secţiunea 4 se face urmând algoritmul metodei Mohr-
Maxwell:
9a. Se trasează diagrama de momente încovoietoare M (este deja trasată în etapa nr. 3)
9b. Se desenează din nou bara NEÎNCĂRCATĂ şi se introduce o încărcare unitate în
secţiunea 4 (forţă unitate pentru calculul săgeţii, respectiv moment unitate pentru calculul
rotirii);
9c. Se trasează diagrama de momente m pentru încărcarea unitate (diagrama m1 pentru
calculul săgeţii, respectiv diagrama m2 pentru calculul rotirii);
Observaţii:
1. Diagramele m se pot trasea urmând etapele 2 şi 3. Deoarece aceste diagrame sunt foarte
simple, ele se pot trasa direct, utilizând diagramele şablon din Fig. 3-9.
P
M

a b a b
-Ma
M _ a+b
+ M
Pab +
a+b
Mb
P a+b
M

a b a b
-Pb -M
_ _
M M

P
M

a b a b
-Pa
-M
_ _
M M
Fig. 3-9

2. Deoarece încărcarea unitate este adimensională, valorile din diagrama m1 au ca unitate

de măsură m (metru) iar cele din diagrama m2 sunt adimensionale.
9d. Se calculează săgeata sau rotirea cu relaţia Mohr-Maxwell, aplicată pe fiecare interval.
Pentru calculul integralei, se utilizează formula lui Simpson (3.11) cu notaţiile din Fig. 3-7.
Se obţin:
Pentru săgeata în secţiunea 4:

30
 Ş.D. Pastramă – Rezistenţa materialelor I

EI y w 4   Mm1dx           
12 2 3 3 4 4 5 5 6

0,5  12  0,52  
0  0,96  4,58    0  0,167   0  0  4,58  0,167 
6  4  
0,3  12  0,32  
  1,18  3,06   0,167  0,267   1,18  0,167  3,06  0,267  
6  4  
0,2
 3,06  3,95  0 0,267  0,133  3,06  0,267  3,95  0,133 
6 
0,2
 3,95  0  0  0,133  0  0  3,95  0,133  0  0  0,44635kN  m3  0,44635  1012 N  mm3
6 
0,44635  1012 0,44635  1012
w4    0,83mm
EI y 21  104  175,48  114
Pentru rotirea secţiunii 4:
EI y 4   Mm2dx           
12 2 3 3 4 4 5 5 6

0,5  12  0,52  
0  0,96  4,58    0  0,417   0  0  4,58  0,417 
6  4  
0,3  12  0,32  
  1,18  3,06    0,417  0,667   1,18  0,417  3,06  0,667  
6  4  
0,2
 3,06  3,95  0  0,333  0,167   3,06  0,333  3,95  0,167  
6 
0,2
 3,95  0  0  0,167  0  0   3,95  0,167  0  0  0,465336kN  m2  0,465336  109 N  mm2
6 
0,465336  109 0,465336  109
4    8,62  104 rad
EI y 21  104  175,48  114

31