Taxoni

Ramura biologiei care studiază grupele de organisme din punct de vedere al complexității
structurale, al relațiilor de înrudire și al clasificării evolutive a speciilor, se numește taxonomie.
Lumea vie este formată dintr-o mulțime de indivizi, care se deosebesc între ei. În această
multitudine de indivizi, există grupuri care prezintă caractere asemănătoare din punct de
vedere morfologic (structura internă și externă) sau fiziologic (funcția sau modul de funcționare
a unui sistem, organ, sistem de organe etc).
Un asemenea grup de indivizi care se aseamănă între ei și au un strămoș comun, formează o
specie. Denumirea științifică a speciei este în limba latină, este universală și este compusă din
două cuvinte, astfel constituind nomenclatura binară (Canis lupus, Homo sapiens, Pronus
somestica, etc). Primul cuvânt al denumirii științifice este se scrie întotdeauna cu literă mare.
Mai multe specii care se aseamănă între ele formează un gen.
Genurile înrudite formează o familie.
Mai multe familii cu caractere asemănătoare formează un ordin.
Ordinele sunt grupate în clase, iar clasele sunt grupate în încrengături (numite și filum).
Încrengăturile sunt grupate în regnuri, acestea cuprinzând în cele din urmă toate organismele
vii.
Cele cinci regnuri sunt:
Regnul Monera
Regnul Protista
Regnul Fungi
Regnul Plantae
Regnul Animalia
Nevertebrate
Cordate
Tetrapode
De asemenea, echipa Liceunet îți aduce mai multe referate auxiliare, cu ajutorul cărora
poți aprofunda câteva dintre informațiile prezentate, sau cu ajutorul cărora poți crea propriile
referate de nota 10:
Bacterii, M.tuberculosis, (regnul Monera), Euglena verde, E.coli, Algele brune, Algele roșii,
Algele verzi, (regnul Protista), Ciuperci otrăvitoare (regnul Fungi), Pești, Moluște, Viermi (regnul
Animalia).
Exemple de clasificare
Având toate aceste clasificări, haideți să ne uităm la un exemplu de clasificare:
Prunul domestic (Prunus domestica):
Regnul: Plantae
Filum: Anathophyta
Clasa: Dicotiledoneae
Ordinul: Rosales
Familia: Rosaceae
Genul: Prunus
Specia: domestica
Omul (Homo sapiens):
Regnul: Animal
Filum: Cordate
Clasa: Mamifere
Ordinul: Primate
Familia: Hominide
Genul: Homo
Specia: sapiens

Virusuri
Virusurile sunt organisme cu formă de organizare acelulară, de dimensiuni mici, cuprinse între
20 și 400 nm. Acestea nu prezintă metabolism propriu și duc o existență parazitară. Ele se
găsesc preponderent intracelular, unde utilizează resursele gazdei pentru a se multiplica.
Virusurile nu prezintă nucleu, membrană celulară sau organite. Ele sunt formate doar din
materialul lor genetic și un înveliș proteic numit capsida.

Caracteristicile virusirilor

Există câteva caracteristici generale ale virusurilor:

 se pot multiplica numai în interiorul unei celule vii

 se pot găsi și extracelular, însă numai când au fost eliberați dintr-o celulă în urma
procesului de replicare virală, respectiv înainte de a infecta o celulă nouă
 se folosesc de resursele și sistemele enzimatice celulare pentru a supraviețui și a se
multiplica
 au o structură simplă, putând avea diferite forme, specifice tipului de virus
 aceste entități infecțioase au capacitatea de a infecta organismele mai complexe, atât
procariote cât și eucariote*

După cum a fost menționat anterior, structura generală a virusurilor este foarte simplă, acestea
fiind alcătuite din:

 genom*
 și o serie de învelișuri proteice, cu principalul rol de a asigura protecția materialului
genetic și capacitatea de a înfecta celule, cu ajutorul glicoproteinelor de pe suprafața
învelișului.

Virusurile pot fi de două tipuri, în funcție materialul genetic pe care îl au:

1. Dezoxiribovirusuri - care pezintă ADN bicatenar, mai rar monocatenar.

2. Ribovirusuri - care au ARN monocatenar, dar rareori pot prezenta și ARN bicatenar.
ARN-ul virusurilor servește drept matriță pentru sinteza unei catene de ARN care la randul ei
servește ca matriță pentru sinteza catenei inițiale. În cazul retrovirusurilor (ex. HIV), poate servi
ca matrița pentru sinteza unei catene de ADN, astfel realizându-se o transcriere inversă
ARN→ADN (sub acțiunea enzimei revers-transcriptază). Molecula de ADN nou construită va fi
integrată în genomul celului gazdă.
În mod obișnuit, cromozomul viral este reprezentat de o moleculă de ARN sau ADN, mono sau
bicatenară, liniară, dar uneori se întâlnește și sub formă circulară. Pe aceasta, genele sunt
dispuse liniar și ordonat.
Din punct de vedere funcțional, genomul viral conține atât informațiile necesare replicării virale
cât și informațiile necesare supraviețuirii virale.
Genomul este protejat de învelișul proteic al virusului, alcătuit din 2 componente diferite ca
structură și origine :

a. Capsida virală

 alcătuită din subunități proteice numite capsomere

 învelește acidul nucleic viral, având rolul de a-l proteja față de acțiunea factorilor externi
 subunitățile proteice care formează capsida pot fi asemănate cu cărămizile care alcătuiesc
un zid. Ele determină un răspuns din partea sistemului imunitar, care sesizându-le
formează și își îndreaptă anticorpii* împotriva acestora.

b. Învelișul viral/anvelopa virală/peplosul

 este membrana exterioară a învelișului viral

 protejează nucleocapsida - structură formată din nucleu și capisdă
 această structură este derivată din membrana celulei gazdă, la care se adaugă anumite
structuri proprii virale(glicoproteinele menționate mai sus)

CLASIFICARE

Există mai multe clasificări ale virusurilor, dintre care 3 cu importanță practică sunt :

I. în funcție de genomul viral

o dezoxiribovirusuri: virusul hepatitic B, v. varicelo-zosterian, herpes simplex I și II
o ribovirusuri: v. hepatitic A, v.rujeolic, v. rubeolic
II. în funcție de organismele afectate de virusul respectiv
o virusuri care infectează bacteriile: bacteriofagul T4
o virusuri care infectează animale: rabia
o virusuri vegetale: virusul mozaicului tutunului
III. în funcție de tropismul* viral:
o virusuri dermatotrope: v.HPV - papiloma virusul uman
o virusuri limfotrope: HIV - virusul imunodeficienței umane
o virusuri neurotrope: v. varicelo-zosterian
o virusuri hepatotrope: virusurile hepatitice A,B,C,D,E,G
o enterotrope: rotavirus, enterovirusuri
o virusuri cu tropism pentru căile respiratorii: v.gripale, paragripale
FORME

În ciclul său de viață, un virus poate exista sub 3 forme:

1. particulă virală activă (virion, virus activ)

o format din genom viral care este acoperit de învelișul proteic viral
2. virusul vegetativ
o reprezentat de genomul viral fără capsidă, care are însă capacitate de multiplicare
o această stare a virusului este întâlnită după pătrunderea acestuia intracelular,
înainte de a se integra în genomul celulei gazdă
3. provirusul
o cu genomul viral integrat în cromozomul celulei gazdă
o celula infectată poate produce copii virale care vor fi transmise celulelor-fiice, ce
vor avea astfel material genetic viral inclus în genomul lor
o prin intermediul anumitor factori, secvența genică virală poate fi transcrisă în
ARN și va începe astfel sinteza virală intracelular, în mod activ
o provirusul poate persista foarte mult timp în genomul celular, în formă latentă
(virusul există în corp, dar nu produce simptome, fie pentru că este supresat de
sistemul imunitar, fie pentru că incă nu s-a activat)

MULTIPLICARE

Una dintre funcțiile esențiale ale oricărui organism este capacitatea de reproducere. Multiplicarea
virală necesită pătrunderea particulei virale intracelular, după care genomul viral va fi integrat în
genomul celulei gazdă. În acest mod, particula virală dirijează toate resursele și mecanismele
enzimatice celulare în folosul său, pentru replicarea virală. Practic, virusurile nu se multiplică
singure, ci determină producerea de noi virusuri de către celula gazdă, oferind doar informația
genetică necesară producerii corecte a particulelor virale.
Multiplicarea virală presupune efectuarea anumitor pași:

 fixarea virusului pe celula-gazdă, ce depinde atât de forma virusului cât și de membrana

celulară pe care se fixează.
 pătrunderea acestuia în celulă printr-un proces denumit viropexie.
 replicarea genomului viral în interiorul celulei gazdă. După internalizarea veziculei în
care era situat virusul, aceasta se distruge împreună cu capsida virusului, de cele mai
multe ori lăsând virusul în stare vegetativă în citoplasmă. Ulterior, acesta va pătrunde în
nucleul celulei și va fi înglobat în ADN-ul acesteia.
 sinteza proteinelor virale și realizarea morfogenezei virale. Transcripția materialului
genetic va determina sinteza de genom viral și de proteine virale, în cele din urmă având
loc asamblarea componentelor virale în particule virale în apropiere de periferia celulei.
 ieșirea particulelor virale nou create din celulă. Eliberarea particulelor virale se face fie
cu distrugerea celulei, fie printr-o permeabilitate crescută a membranei celulare pentru
virus care îi permite trecerea fără ca celula să aibe de suferit. După eliberare, particulele
virale infectează celulele vecine și ciclul se reia.

PATOLOGIE
Virusurile pot produce diferite boli, atât în rândul oamenilor însă și la animale, plante sau
bacterii.
Astfel, la om virusurile pot determina numeroase afecțiuni, dintre care menționăm:

 viroze respiratorii - produse de virusuri gripale sau paragripale

 varicela - determinată de o infecție cu virusul varicelo-zosterian
 herpes - leziuni cutanate ce pot apărea la diferite nivele, cauzate de infecția cu Herpes
Simplex
 mononucleoza infecțioasă - patologie infecto-contagioasă frecventă, determinată de
infecția cu virusul Epstein-Barr, denumită și „boala sărutului” datorită mecanismului cel
mai frecvent de transmitere.
 enterocolite virale - inflamația mucoasei tractului digestiv determinată de enterovirusuri,
Rotavirus, adenovirusuri
 hepatită - ficatul este afectat de virusurile hepatitice A, B, C, D, E
 SIDA - sindromul imonodeficienței umane determinat de HIV

În rândul animalelor, virusurile pot determina:

 rabie - datorată infecției cu virusul turbării.

 febra aftoasă - întâlnită în principal în rândul rumegătoarelor, însă virusul poate fi purtat
și de cabaline (însă acestea din urmă nu dezvoltă simptomatologie)
 gripa aviară - formă de gripă manifestă la păsări, ce se poate transmite omului
determinând forme severe, cu o mortalitate ridicată.
 encefalita virală a bovinelor - formă severă de encefalită, cu o mortalitate ridicată în
rândul animalelor afectate (numită și boala vacii nebune).
 pesta porcină - afectează porcinele domestice sau sălbatice.

Plantele pot fi și ele afectate de infecția virală prin:

 virusul mozaicului tutunului - ce poate infecta frunzele de tutun, dar și alte plante precum
castraveții, mărul, ceapa, varza sau conopida. Aspectul frunzelor acestor plante va fi unul
mozaicat, de zone gălbui alternând cu zone de verde închis.
 viroza cepei (dungarea galbenă a cepei) - obiectivată prin apariția unor dungi verticale
galbene la nivel frunzelor.
 virusul răsucirii frunzelor de cartof - determină răsucirea frunzelor de cartof, cu tuberculi
de dimensiuni mici.
 stricul cartofului, tomatelor, ardeiului - caracterizat prin apariția unor dungi de culoare
brună pe frunze, tulpini și fructe.
 stolburul cartofilor, tomatelor - obiectivat printr-o înmugurire anormală,abundentă în
vârful plantelor, de culoare violacee

E important de menționat că virozele plantelor se pot transmite de la o plantă la alta numai prin
intermediul unui vector de transmitere*, de cele mai multe ori reprezentat de insecte.
Virusurile care infectează bacteriile poartă numele de bacteriofagi. Câteva exemple ar fi:

 bacteriofagul T4 - infectează escherichia coli (E.coli)

  bacteriofagul lambda - infectează tot E.coli
 E.coli este o bacterie care infectează frecvent tractul digestiv.

Există metode de a utiliza anumite virusuri în scopuri benefice, fie pentru a limita o infecție
bacteriană folosind bacteriofagi, fie în cercetare utilizând diferite virusuri ca vectori genetici.

TRATAMENT ȘI PROFILAXIE

Este foarte important de menționat faptul că unele boli virale pot fi tratate utilizând medicație
antivirală, iar altele unele pot fi împiedicate sau transformate prin vaccinare în boli cu o evoluție
foarte ușoară, care nu mai afectează viața pacientului.
Tratamentul antibiotic se utilizează în infecțiile bacteriene și nu are efect asupra virusurilor!

Vaccinarea

Reprezintă o metodă de a induce o imunitate artificială, sau dobândită, împotriva anumitor

infecții. Vaccinurile conțin anumite structuri virale, însă acestea sunt modificate astfel încât sa li
se scadă foarte mult patogenitatea și să nu fie capabile să determine boala. Împotriva acestora
sistemul imun va forma anticorpi*, la fel cum ar proceda și dacă persoana ar trece efectiv prin
boală. La un nou contact cu virusul respectiv, organismul va dispune deja de anticorpi si sistemul
imunitar va putea ataca antigenul imediat, într-o manieră eficientă.
Sunt disponibile numeroase vaccinuri, dintre care unele sunt obligatorii în schema de vaccinare a
nou-născutului, iar altele facultative. Exemple: vaccinul împotriva hepatitei B, vaccinurile
antigripale, vaccinul antipoliomielită, vaccinul antirujeolic, vaccinul antirubeolic.

Definiții:

Procariotele = sunt organisme unicelulare caracterizate prin absența nucleolilor și a membranei

nucleare care să delimiteze materialul genetic.

Eucariote = sunt organisme în care materialul genetic e organizat în nucleu și nucleoli; cuprind
protozoarele, ciupercile, plantele și animalele.

Genomul = reprezintă totalitatea genelor dintr-un organism.

Anticorpii = sunt structuri proteice elaborate de sistemul imunitar ca răspuns la o stimulare

antigenică, meniți să anihileze efectele antigenice.

Antigenele = sunt substanțe care sunt recunoscute de sistemul imunitar ca fiind străine
organismului și care sunt capabile să declanșeze un răspuns imun. În cazul de față proteinele
capsidei reprezintă antigenele, iar răspunsul imun se manifestă prin producerea de anticorpi
îndreptați împotriva antigenelor.

Tropismul viral = este afinitatea virusurilor pentru anumite celule/țesuturi.

Vectorul = este un organism care transmite agentul infecțios de la rezervor la gazdă.

Materie clasa a X-a: țesuturi și funcții ale
organismelor vii
Materia pe care o aveți de studiat în clasa a X-a este atât interesantă cât și complexă. Acum
începeți să înțelegeți cum funcționează diversele organisme, aceste cunoștiințe fiind baza de care
aveți nevoie pentru a înțelege funcțiile plantelor și animalelor.

Pentru că știm că poate fi greu să asimilezi atâtea cunoștiințe noi, îți venim în ajutor cu propriul
nostru manual care conține mai multe imagini, scheme, schițe, definiții și explicații ale tuturor
noțiunilor pe care trebuie să le învățați:

 Țesuturi vegetale și animale

 Funcțiile de nutriție, de relație și de reproducere

Capitolele noastre urmăresc în totalitatea programa de Biologie din liceu și programa specială
pentru Bacalaureatul la Biologie vegetală și animală. Pregătește-te cu noi și vei obținele notele
mari pe care ți le dorești și cunoștiințele de care ai nevoie pentru a trece Bacalaureatul cu nota
10.

Funcția de relație
Vrei să afli mai multe despre funcția de relație, principalele caracteristici și conexiuni? Citește
acest material și vei înțelege mai bine rolul sistemului nervos, analizatorilor, glandelor endocrine
și a sistemului locomotor.

Funcția de relație asigură, așa cum îi spune și numele relaționarea dintre organismul uman și
mediul înconjurător. Omul este capabil de a percepe experiențe complexe, de a cunoaște lumea
prin simțuri, de a procesa informațiile acumulate din mediu și de a reacționa pe măsură.
Sistemele care ne ajută să percepem și să intaracționăm pe măsură în viața de zi cu zi sunt:

 sistemul nervos - este cel care coordonează întreaga activitate umană.

 analizatorii - prin intermediul cărora culegem informații diverse din mediul înconjurător
pentru a fi procesate. Cele 5 simțuri clasice: gust, miros, văz, auz, simț tactil
(mecanorecepție), sunt doar câteva din metodele pe care le avem pentru a recepționa și
stimuli, ele lucrând împreună pentru a creea senzații complexe.
 glandele endocrine - care prin intermediul hormonilor, guvernează diverse procese ale
corpului uman.
 sistemul locomotor, cu cele două componente ale sale: osos și muscular - care
permit efectuarea de mișcări complexe și interacțiunea cu mediu
Sistemul nervos – clasificare
Figura 1 - Sistemul nervos - clasificare

Sistemul nervos poate fi clasificat

 din punct de vedere topografic:

o central - alcătuit din encefal (din a cărui componență fac parte trunchiul,
cerebelul, diencefalul și emisferele cerebrale) și maduva spinării;
o periferic - alcătuit din nervi cranieni, nervi spinali, ganglioni nervoși, fibre
sezitive și motorii.
 din punct de vedere funcțional
o somatic - are rolul de a regla activitatea musculaturii sheletice
o vegetativ - are rolul de a regla activitatea organelor interne și a musculaturii
acestora

Grafic 2 - Sistemul nervos somatic

Analizatorii
Vrei să cunoști rolul analizatorilor în cadrul funcției de relație si modul în care acționează la
stimuli? Atunci graficul de mai jos te va ajuta să înțelegi mai bine clasificarea, rolul și modul de
actionare al analizatorilor.

Aceasta este pagina dedicată analizatorilor. Aflați ce sunt ei, cum percep stimulii din mediul
extern și cum permit la analiza acestora, totul făcut schematic pentru a vă ușura procesul de
învățare. Analizatorii rol primordial în îndeplinirea funcției de relație, fiind responsabili în
parte pentru toate simțurile pe care le poate percepe omul.

Figura 1 - Analizatorii

Glandele endocrine
Ai nevoie de informații legate de glandele endocrine? Atunci graficul de mai jos te ajuta să
înțelegi mai bine care sunt glandele endocrine și care este localizarea acestora.
Aici găsești o schemă a glandelor endocrine, ca să reții pe scurt ce este o glandă endocrină,
care sunt toate glandele endocrine din corpul uman și ce este un hormon. De asemenea, în grafic
vei găsi enumerarea glandelor endocrine, iar localizarea acestora în corpul uman te vor ajuta să
întelegi cum funcționează acestea și unde sunt eliberați hormonii.

Figura 1. Glandele endocrine - Localizare și o scurtă descriere.

În imaginea de mai sus poți observa localizarea glandelor endocrine. Glandele endocrine sunt
glande cu secreție internă, glande care produc substanțe active. Printre glandele endocrine
enumerăm: hipofiza, suprarenale, tiroida, paratiroidele, testiculele (în cazul bărbaților), ovarele
(în cazul femeilor), pancreasul (endocrin), timusul, epifiza și placenta (având rol temporar). Dar
pe lângă aceste glande endocrine, mai există țesuturi și organe care au și rol endocrin: rinichiul
secretă eritropoietina, hipotalamusul secretă hormonul antidiuretic și oxitocina, pilorul secretă
gastrina etc.

Funcția de nutriție
Funcția de nutriție, pe lângă funcția de relație și funcția de reproducere, face parte din cele trei
funcții fundamentale ale organismului uman. Prin funcția de nutriție are loc realizarea
schimburilor de substanță și energie între organism și mediu, dar și transformările din interiorul
organismului.

Funcția de nutriție se realizează prin intermediul :

 sistemului digestiv – funcția de digestie;

 sistemul respirator - plămânii – funcția de respirație;
 sistemului circulator - inima – funcția de circulație;
 sistemului excretor - rinichii – funcția de excreție.

Din punct de vedere a obținerii hranei, funcția de nutriție poate fi:

 Autotrofă – constă în sinteza de substanțe organice pronind de la carbon anorganic și de

la CO2. Acest tip de nutriție este specific plantelor.
 Heterotrofă – constă în hrănirea cu substanțe organice produse de alte organisme. Acest
tip de nutriție este specific organismelor superioare.
În cazul organismelor superioare, nutriția este posibilă datorită sistemului digestiv. Digestia
constă în prelucrarea hranei, transformând substanțele nutritive în forma lor cea mai simplă,
pentru utilizarea cât mai eficientă a acestora.

Digestia
Digestia poate fi de două tipuri:

 Digestia intracelulară – un mod de hrănire specific protozoarelor, însă există și spongieri

și celenterate care se hrănesc în acest mod.
 Digestia extracelulară – un mod de hrănire specific organismelor superioare, realizându-
se prin intermediul tubului digestiv.

Fig. 1. Digestia

Sistemul digestiv la mamifere este alcătuit din:

 Tub digestiv;
 Glande anexe.

Tubul digestiv este format din:

 Cavitatea bucală - prelucrarea alimentelor;

 Faringe - transportul alimentelor la nivelul stomacului;
 Esofag;
 Stomac - digestia gastrică a alimentelor;
 Intestin subțire - digestia intestinală a alimentelor și reabsorbția apei;
 Intestin gros - ultimul stadiu de prelucrare a alimentelor.

Glandele anexe sunt reprezentate de:

 Ficat;
 Pancreas;
 Glandele salivare.

Fig. 2. Tubul digestiv

Fig. 3. Glandele