Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Biblioteca Centrala Universitara 3
Biblioteca Centrala Universitara 3
"LUCIAN BLAGA"
Olimpia CURTA
Cluj-Napoca , 2003
CUPRINS
INTRODUCERE
METODE TRADIŢIONALE
Informarea directă
Activitatea de îndrumare
Cataloagele de bibliotecă
Lucrări bibliografice
METODE MODERNE
Cataloagele on-line
Baze pe CD-ROM
Internet
STUDIU COMPARATIV ÎNTRE CATALOGUL TRADIŢIONAL,
CATALOGUL ON-LINE,CD-ROM ŞI INTERNET
Obiectivele şi prezentarea chestionarului
Metodologia de prelucrare a datelor
Prezentarea şi interpretarea rezultatelor
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
METODE TRADIŢIONALE
Cataloagele de bibliotecă
Lucrări bibliografice
METODE MODERNE
Secolul al XX-lea, mai ales în cea de-a doua parte, s-a confruntat cu o creştere
impresionantă a cantităţii de informaţii, dar şi cu descoperiri spectaculoase, cu
preponderenţă în ceea ce priveşte tehnica de calcul şi telecomunicaţia. Au apărut astfel
termeni ca explozie informaţională, era electronică, societatea informatizată ş.a. De
fapt, se vorbeşte de a patra explozie (sau revoluţie) informaţională, desigur cea mai
puternică din istoria omenirii (primele trei fiind: limbajul articulat, scrisul şi tiparul cu
litere mobile).[23]
Tot în acestă perioadă s-au pus bazele ştiinţei informării şi s-a introdus noţiunea
de informaţie, noţiuni care au fost mult discutate din punct de vedere al înţelesului şi al
utilizării.
După Jean Tague, informaţia este un produs, o operaţie (operaţiune), un proces,
comunicarea de la o persoană la alta, transmiterea unui mesaj, schimbarea unei imagini
mentale, răspunsul la o întrebare, rezultatul unei experienţe, un test, o caracteristică,
frecvenţa unui mesaj primit, utilitatea unui răspuns la o întrebare sau consecinţele unei
decizii etc.[24]
În literatura română de specialitate se întâlnesc mai multe definiţii, din care am
reţinut două pentru simplicitatea şi claritatea lor.
Informaţia este o cunoştinţă, formată dintr-o mulţime de date ordonate, raţional,
care se referă la un fapt, subiect sau eveniment.[25]
Întro accepţiune mai largă, informaţia este o cunoştinţă elementară susceptibilă
de a fi transmisă, stocată şi conservată graţie unui suport şi a unui cod de identificare.[26]
Orice informaţie are anumite proprietăţi, poate fi utilizată, este supusă unor
fenomene, poate fi obiectul unor activităţi şi este înregistrată pe un anumit suport.
Suportul material de stocare a informaţiei a evoluat de la cele mai vechi forme
(tăbliţe de argilă, papirus, piele, hârtie, ţesătură) la altele noi (suport biologic, magnetic,
electric, optic, peliculă, etc) mai rezistente în timp, cu capacitate de stocare sporită şi mai
uşor de manipulat.
Trebuie reţinut, de asemenea, că suportul pentru înregistrarea informaţiei nu este
decât un mijloc de comunicare de la emiţător la receptor; iar scopul principal al
informaţiei este, de fapt, cunoaşterea.
Nu putem vorbi de informaţie şi de manipularea ei fără a omite termenul
de document, care este format dintr-o mulţime de informaţii şi suportul pe care acestea
sunt înregistrate, pentru a putea fi transmise în spaţiu şi timp.[27]
Marile descoperiri din domeniul tipăriturilor (presa mecanică rapidă pentru
tipografii, presa rotativă, maşina de cules mecanic - linotipul, maşina de cules literă cu
literă - monotipul, litografia, maşina de scris, la care se adaugă mijloacele de multiplicare
moderne) au determinat o creştere masivă a documentelor primare pe suport de hârtie, la
acestea adăugându-se, apoi, documentele pe suporturi noi (magnetice, electronice,
optice).[28]
Evidenţierea şi regăsirea acestor documente au determinat apariţia documentelor
secundare şi terţiare, documente care, şi ele la rândul lor, au fost supuse procesului
evolutiv de stocare şi transmitere, pentru a deservi prompt nevoile omului, cercetătorului,
savantului.
Sistemele de regăsire a informaţiilor au trecut de la utilizarea purtătorilor de
informaţie discreţi[29] (fişa de catalog, fişa uniterm, fişe perforate, cartele perforate, cartele
magnetice şi videomagnetice, microfişe) la purtători de informaţie continui (microfilme,
bandă perforată, banda magnetică şi videomagnetică, discul magnetic, tamburul
magnetic, miezurile magnetice, pelicule magnetice, discurile optice, videodiscul).[30]
Bibliotecile, instituţii destinate special depozitării documentelor şi difuzării
informaţiilor, au avut o contribuţie importantă în procesul dezvoltării tehnicii de calcul.
Se consideră că cele mai timpurii utilizări cu succes ale calculatoarelor au fost create de
bibliotecari. În 1936, americanul Ralph Parker a dezvoltat un sistem pentru automatizarea
împrumutului cu ajutorul cartelelor perforate.[31]
Dezvoltarea unei reţele de calculatoare şi-a găsit ecoul, de asemenea, şi în lumea
bibliotecilor încă din 1965, când s-au pus bazele proiectului INTREX (Information
Transfer Experiments) în SUA, care îşi propunea introducerea tehnicii de calcul în
procesele de bibliotecă, construirea unei reţele naţionale de biblioteci şi centre de
informare, precum şi dezvoltarea unui sistem de regăsire a informaţiilor.
Tot în biblioteci, s-a pus problema înregistrării într-un format standard a datelor
bibliografice, mai precis la Biblioteca Congresului s-au pus bazele formatului MARC
(Machine-Readable Cataloguing) în format electronic, începând din anii 1960 (format
care a fost utilizat pe fişă de catalog tradiţională încă din 1901).[32]
Apariţia reţelei Internet a permis dezvoltarea unor sisteme documentare de
regăsire a informaţiei interogabile de la distanţă şi bazate pe conceptul citation
indexing încă de la începutul anilor 70.[33]
În prezent, bibliotecile încearcă să ţină pasul cu ultimele descoperiri prin
introducerea unor sisteme automatizate de bibliotecă, achiziţionarea de baze de date pe
CD-ROM-uri sau DVD-uri şi accesarea unor baze de date on-line, prin intermediul
Internetului.
Un sistem automatizat de bibliotecă este un set de echipamente hard
(calculatoare), soft, alte tehnologii, proceduri şi documentaţii, destinate să suporte
funcţiile de bibliotecă: achiziţie, catalogare, circulaţie, controlul serialelor, acces
la înregistrările bibliografice ş.a.[34]
Sistemele automatizate de bibliotecă sunt suportate de microcomputere,
minicomputere sau calculatoare mari (mainframe) şi sunt utilizate de o
singură bibliotecă sau sunt partajate de mai multe biblioteci aflate în reţea.
În funcţie de câte funcţii de bibliotecă sunt automatizate, aceste sisteme pot fi:
monofuncţionale, multifuncţionale sau integrate.
Sistemele monofuncţionale sunt sisteme care asigură automatizarea unei singure
funcţii de bibliotecă (ex. seriale, achiziţie, schimb, circulaţie, documentare...). Ele sunt
dezvoltate local sau adaptate de la alte biblioteci.
Sistemele multifuncţionale asigură automatizarea a două sau mai multe funcţii de
bibliotecă (ex. catalogare şi circulaţie) - sisteme frecvent utilizate în bibliotecile mici.
Sistemele integrate de bibliotecă gestionează o singură bază de date centrală şi
asigură automatizarea tuturor funcţiilor specifice de bibliotecă. Ele se utilizează în
biblioteci mari care, pe lângă catalogare şi circulaţie, necesită automatizarea şi a achiziţiei
de publicaţii, controlul abonamentelor, a împrumutului interbibliotecar etc.
Sistemele automatizate de bibliotecă au drept obiective:
automatizarea proceselor de colectare şi gestiune a documentelor, respectiv a
informaţiilor;
automatizarea proceselor de prelucrare a documentelor şi
informaţiilor şi stocare a acestora (crearea fondurilor informaţionale);
automatizarea proceselor de realizare a produselor şi serviciilor de informare, de
fapt, valorificarea fondurilor informaţionale.[35]
Odată cu dezvoltarea Internetului, la aceste obiective se mai poate adăuga unul,
cel de integrare în reţele de biblioteci naţionale şi internaţionale.
Multe biblioteci şi-au început automatizarea prin utilizarea unei aplicaţii proprii,
pentru crearea unei baze de date care să reflecte fondurile bibliotecii, un catalog on-line,
sau baze de date bibliografice pe diferite teme.
În ultimii ani, datorită posibilităţii de accesare a unor baze de date on-line prin
intermediul Internetului, sunt biblioteci care şi-au stabilit legături la astfel de baze de
date, fără a avea o bază de date proprie.
Cataloagele on-line
Baze pe CD-ROM
CD-ROM-ul (Compact Disc - Read Only Memory) este una din formele cele mai
stabile de stocare a datelor, produs şi citit cu mijloace ale tehnologiei laser.[38]
Informaţiile sunt depozitate pe piste circulare, începând din centrul discului spre
exterior, ajungându-se la o lungime de 4,5 kilometri. Acest format este utilizat pentru
stocarea de texte, grafice şi sunete stereo hi-fi.[39]
CD-ROM-ul cu diametru de 12 cm poate memora aproximativ 650 MB de date,
echivalând cu 74 minute de muzică sau 300.000 de pagini A4 tipărite (valori care se
măresc odată cu evoluţia formatelor de înregistrare).
La începutul anilor 80, companiile Sony din Japonia şi Philips din Olanda au
dezvoltat un compact disc audio pentru producerea lui pe scară largă.
Tehnica digitalizării sunetelor a condus la utilizarea compact discurilor şi pentru
stocarea datelor, impunându-se chiar un standard în acest scop, standardul ISO 9660, în
anul 1985. Acest standard defineşte o structură acceptată de OSI, codurile de eroare fiind
înscrise pe disc alături de date. În sistemele de operare MS-DOS, compact discul este
văzut ca un hard disc protejat la scriere.
Compact discurile se pot consulta pe calculatoare independente, prevăzute cu
unităţi de citire speciale, sau în reţea, unde se găsesc turnuri cu mai multe unităţi de citire.
Durata de viaţa apreciată la 100 de ani, capacitatea de memorare, tipul de acces
direct la date, face din compact disc un mediu de stocare sigur pentru o cantitate mare de
informaţii. De aceea, compact discul poate fi folosit la stocarea şi distribuirea bazelor de
date, împreună cu o aplicaţie de regăsire a informaţiilor.
Internet
Din cele 150 de formulare au fost returnate 89 în 1998, 92 în 1999, 124 în 2000,
şi 125 în 2001, ceea ce reprezintă în procente: 60 %, 61 %, 82 % şi 83 %.
Rezultatele obţinute în urma prelucrării bazei de date sunt asemănătoare pe primii
doi ani şi pe ultimii doi, de aceea, la unele puncte din chestionar, am reprezentat grafic
numai primul şi ultimul an.
INTERNET
Baze Alte baze Informaţii E-mail Chat Alte
abonate şt. curente servicii
2000 13% 49% 40% 71% 20% 35%
2001 30% 64% 40% 75% 16% 42%
CONCLUZII
Cataloagele tradiţionale:
să fie exhaustive şi uniforme în descriere;
să existe cel puţin un catalog alfabetic şi unul sistematic pentru public;
să se afle, pe cât posibil, într-o singură încăpere (sala cataloagelor), cât mai
aproape de intrarea în bibliotecă;
să fie actualizate permanent cu ultimele lucrări intrate în bibliotecă, iar cele
sistematice să fie revăzute în cazul în care apar modificări în schema de
clasificare.
Cataloagele on-line:
să conţină cât mai multe documente din fondurile bibliotecii, nu numai cărţi şi
perodice, ci şi alte tipuri documente (manuscrise, cărţi rare, documente
electronice
);
să permită căutarea cel puţin după autor, titlu, editură, an, colecţie, clasificare
zecimală şi descriptori;
să fie accesate printr-o interfaţă prietenoasă, în limba majorităţii utilizatorilor;
să conţină descriptori în limba interfeţei de utilizare şi cel puţin încă într-o limbă
de circulaţie internaţională;
să permită accesul prin Internet şi să fie accesate printr-un număr relativ mare de
calculatoare aflate în bibliotecă.
CD-ROM-urile:
să conţină informaţii ştiinţifice cât mai actuale (publicaţii şi baze de date);
să fie catalogate în catalogul on-line al bibliotecii;
să fie accesate pe calculatoare performante;
să fie asistate în consultare de personal calificat sau să existe o interfaţă comună
de căutare pentru cele mai solicitate.
Internetul:
să fie utilizat pentru acces la informaţii ştiinţifice, biblioteca să deţină
abonamente la baze de date corespunzătoare domeniilor de interes ale
beneficiarilor;
să fie utilizate calculatore performante, într-un număr relativ mare;
viteza de acces în reţea să fie cât mai mare, pentru a evita unele blocaje;
să fie asistate în consultare de personal calificat.
La toate acestea trebuie menţionat aportul bibliotecarului, care trebuie să fie bun
specialist, bine informat, să aibă abilităţi de comunicare şi să fie amabil cu utilizatorii.
Toate aceste facilităţi ne îndeamnă să ţinem pasul cu toate dezvoltările care duc la
soluţii noi în căutarea şi regăsirea informaţiilor, dar nu trebuie să neglijăm nici
documentele pe suport tradiţional, cel puţin pentru pentru colecţiile valoroase, deoarece
încă bibliotecile din România nu au suficiente calculatoare pentru consultarea
informaţiilor pe medii electronice şi, unele, nu au nici spaţii amenajate în acest scop.