Viaţa Cuviosului

Cuviosului stareţ Irodion,

„Luceafărul de la Lainici”
S-a născut în 1821 la Bucureşti primind numele la botez de Ioan. Pe la
vârsta de 20 de ani intră ca vieţuitor la Mănăstirea Cernica, atras fiind de viaţa
isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea stareţului Calinic. În 1846 este tuns în
monahism, primind numele de Irodion. Era foarte iubitor de fraţi, nu discredita
pe nimeni niciodată, se ferea de orice vorbire de rău, postea foarte mult,
dormea doar 3-4 ceasuri pe noapte şi făcea sute de metanii pe zi. Prin aceste
nevoinţe devine foarte iubit de toata obştea, impunând mult respect şi
apreciere chiar şi faţă de stareţul său.
În septembrie 1850, stareţul său Calinic este hirotonit episcop la
Râmnicu Vâlcea unde şi-a luat cu el mai mulţi ucenici pentru a-i fi spre ajutor în
refacerea episcopiei amintite ce era într-o vizibilă decădere. Printre ucenicii
luaţi este şi monahul Irodion, pe care-l va detaşa pe la sfârşitul anului 1851 la
Schitul Lainici de pe Valea Jiului şi pe care-l va hirotoni în diacon şi apoi în preot
în anul 1853, numindu-l ecleziarh. Iar în 1854 îl numeşte stareţ la schitul Lainici.
Între 1854-1900 stareţul Irodion a păstorit 41 de ani acest schit. A fost cel mai
longeviv stareţ al schitului Lainici din toate timpurile.
După moartea duhovnicului său, Sfântul episcop Calinic îşi ia ca
duhovnic pe ucenicul său Irodion, stareţul de la Lainici. Astfel ucenicul îi devine
duhovnic avei. Nu după mult timp, cucerindu-se de evlavia sa, Sfântul Calinic îl
va numi „Luceafărul de la Lainici”. Simţea o mare uşurare, avea o aleasă
încredere şi deosebită apreciere la adresa stareţului Irodion.
Foarte repede se duce faima Cuviosului Irodion atât în Oltenia cât şi
dincolo de Carpaţi, în Transilvania Imperiului Austo-Ungar. Devenise făcător de
minuni din viaţă. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi
radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor şi cele ale înaintaşilor lor.
La un moment dat îi aduce îi aduce în dar, o femeie ce locuia în aceşti
munţi, un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte spunându-i ca
nu-l primeşte deoarece nu-i de la capra ei.
— Ba nu, părinte, de la capra mea este. L-am muls acum, este proaspăt.
— Nu, femeie, nu-l primesc pentru că nu mai este cu adevărat de la
capra ta. Aseară ai dat-o diavolului şi foarte des ai acest obicei rău. De aceea
pentru ca ai dat diavolului capra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog
iartă-mă, dar nu-l primesc!
Vădită femeia fiind de păcat s-a întors acasă cu laptele cerându-şi
iertare şi făgăduindu-i că nu va mai drăcui niciodată.
2
 Epopeea aflării cinstitelor sale moaște
Pe 3 mai 1900 Cuv. Irodion se mută la Domnul. La 7 ani de la mutarea sa
la Domnul, stareţul Teodosie Popescu, la insistenţele ucenicului Cuviosului
Irodion – ieromonahul Iulian Draghicioiu, cere episcopului Râmnicului
blagoslovenia pentru a-l dezgropa. Aceasta fiind o foarte veche tradiţie
monahală, care se păstrează mai ales în Muntele Athos până azi ca la 7 ani de la
moartea monahului se dezgroapă şi i se face din nou slujba înmormântării. Aşa
s-a petrecut şi cu trupul Cuviosului Irodion. Este dezgropat, însă cu toţii au
rămas surprinşi deoarece trupul era întreg şi neputrezit. Au raportat
episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat: „Aista mi-ai fost,
Irodioane” (adică, chiar aşa sfânt cu adevărat mi-ai fost, Irodioane).
Însă, i-au făcut slujba înmormântării şi l-au pus în mormânt, deoarece
Lainiciul nu avea osuar sau gropniţă, cum aveau alte mănăstiri mai mari, pentru
a fi puse acolo. Cuviosul Irodion fiind în viaţă, a profeţit că la câţiva ani de la
mutarea sa la Domnul Lainiciul va fi pustiit. Ceea ce s-a şi întâmplat în Primul
Război Mondial. „Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va
rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi trupul şi nu uitaţi legămintele
călugăreşti ce le-aţi dat lui Hristos” (Patericul românesc, pag. 472). La mormântul
Părintelui Irodion se făceau minuni, se vindecau demonizaţii şi se alungau
duhurile necurate. Veneau oamenii atât din Regat cât şi din Transilvania să-şi
aline durerile şi suferinţele la mormântul Cuviosului Irodion. În 1929 este numit
stareţ la Lainici părintele Visarion Toia împreună cu un grup de 6 monahi de la
Frăsinei. Printre monahii veniţi cu Părintele Visarion erau Calinic Cărăvan,
următorul stareţ (1952-1975), Nicodim Sachelarie, Gherontie Ghenoiu şi alţii.
La mormântul Cuviosului Irodion făcându-se multe minuni, vrăjmaşul
diavol sub masca evlaviei a îndemnat pe diverse persoane să dezgroape
mormântul şi să sustragă părticele din moaştele cuviosului. De aceea părintele
Visarion găsind această situaţie ingrată, a dezgropat pentru a doua oară
moaştele prin anii 1930 (prima fiind în 1907). Am putea numi aceasta a doua
aflare a moaştelor Cuviosului Irodion. A pus moaştele într-un alt sicriu mai mic
şi le-a îngropat la o adâncime mai mare, astfel: La fundul gropii de 2 metri
adâncime a săpat altă gropniţă mai mică, de 1,2/0,7 metri, a îngropat acel sicriu
mai mic, a pus pământ normal peste ele iar la adâncimea obișnuită a unei gropi
de 1,8 – 2 metri a presărat osemintele altui părinte, pentru a deruta potenţialii
viitori căutători de sfinte moaşte. Toate acestea le-a făcut foarte tainic. Nu ştim
dacă următorul stareţ Calinic Cărăvan a ştiut această taină. Cert este că stareţul
de după părintele Calinic, părintele Caliopie (1975 – 1985) a făcut săpături ca să
dezgroape sfintele moaşte prin 1985. A săpat la 2 metri, adâncimea unei gropi
normale, a găsit acele oase, a astupat groapa şi a închis subiectul.
3
 După 1990, cei care au rămas au fost învinuiţi, acuzaţi de diferite
persoane evlavioase că nu vor să dezgroape sfintele moaşte. Se ştia că s-a
încercat de către Părintele Caliopie în 1983 dar nu se putea spune rezultatul,
deoarece s-ar fi produs confuzie şi necredinţă. Mitropoliţii Olteniei de după
1990, Î.P.S. Nestor si Î.P.S. Teofan, au dorit să canonizeze pe Cuviosul Irodion,
cercetându-i viaţa plină de sfinţenie, însă probabil nu se împlinise numărul de
rugăciuni. Noul mitropolit al Olteniei, Î.P.S. Irineu a purces la demararea
procesului de canonizare (cercetare istorică şi dezgroparea mormântului).
În ajunul prăznuirii Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de
câteva zile şi cu rugăciune, însuşi mitropolitul Irineu împreună cu obştea
mănăstirii au participat la dezgropare. Ajungând la 2 metri adâncime s-a dat de
acele oseminte străine. A fost un examen foarte greu, îi cuprinsese pe toţi
deznădejdea că nu s-a găsit ceea ce se căuta. Î.P.S. Mitropolit a poruncit să se
sape în continuarea mormântului, cu toate că era iarbă, însă spre surprinderea
tuturor s-a dat de un schelet întreg. Era alt vieţuitor, aşa cum scria pe cărămida
de sub cap: „Mitrofan schimonahul 1864”. Î.P.S. Mitropolit Irineu a poruncit să
se sape în partea opusă la celălalt capăt al mormântului. La 2 metri adâncime s-a
dat de alte oseminte mai vechi la care se pare că se mai umblase.
Deznădejde şi dezamăgire i-a cuprins pe toţi. Deja se săpaseră 3
morminte la rând unul în capul celuilalt. Se făcuseră o groapă imensă de 6
metri lungime, 2 metri adâncime şi 1,5 metri lăţime. Toţi se rugau cum puteau
şi cum ştiau. Se pare că se năruia orice speranţă. La fundul gropii centrale era
pământul mai moale, s-a început evacuarea lui şi spre surprindere, se întrezărea
conturul unei alte gropi mai mici. Au început să apară semne. S-a găsit, la 2,1
metri adâncime, un toc de bocanc, după care au început să apară cuie ce erau
aproape descompuse de rugină.
Primul impact vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima
parte din sfintele moaşte. Aveau o culoare maronie-portocalie. În al doilea rând
erau nefireşti de uşoare, ca un pai, ca o hârtie. Iar în al treilea rând au început să
emane un miros plăcut. În cele din urmă s-a găsit şi cărămida cuviosului Irodion
ce i-a fost pusă sub cap.
Astfel s-a descoperit marea comoară ascunsă intenţionat a doua oară
prin anii 1930 la 2,5 metri adâncime. După 109 ani Sfântul Irodion se lasă a fi
descoperit. O putem numi a treia aflare a moaştelor Sfântului Irodion de pe
data de 10 aprilie 2009. De data aceasta au fost puse într-o raclă la închinare în
biserică spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor şi al cinstitorilor sfinţilor
din ceruri.

4
 Viaţa Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou
Sfântul Efrem cel Nou s-a născut în Grecia pe data de 14 septembrie
1384 (de ziua Sfintei Cruci). A rămas orfan de tată încă de mic copil, astfel că el
împreună cu ceilalți 6 frați ai săi au fost îngrijiți numai de mama sa evlavioasă.
La vârsta de 14 ani, Sfântul Efrem cel Nou a intrat ca monah în Mănăstirea
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihăniților, din regiunea
grecească Attica (de lângă localitatea Nea Makri). Pe data de 14 septembrie
1425 (tot de ziua Sfintei Cruci, când Sfântul Efrem cel Nou împlinea 41 de ani de
viață și 27 de ani de aspră nevoință călugărească), Sfântul Efrem cel Nou a fost
luat în robie de către turcii care au atacat mănăstirea de pe Colina
Neprihăniților, iar ceilalți călugări din obștea sa au fost decapitați.
Martiriul Sfântului Efrem cel Nou a durat 8 luni: a început pe data de 14
septembrie 1425 (tot de ziua Sfintei Cruci), când turcii au cotropit Mănăstirea
aflată pe Colina Neprihăniților (Nea Makri – Grecia) și au ucis pe ceilalți monahi
prin decapitare, iar pe Sfântul Efrem l-au luat în robie, și s-a sfârșit pe data de 5
mai 1426, într-o zi de marți, la ora 9 dimineața, când Sfântul Efrem și-a dat sufletul
în mâinile Domnului, în urma chinurilor cumplite la care fusese supus (a fost
spânzurat cu capul în jos, în pântece i-au înfipt un tăciune aprins și i-au sfâșiat
carnea). În toată această perioadă de robie, turcii l-au chinuit pe Sf. Efrem, pentru
a-l determina să-și lepede credința ortodoxă și să se facă musulman.
Pătimirile suferite de Sfântul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea
Makri, au fost descoperite prima dată Monahiei Macaria, apoi și altor credincioși
din Grecia. Sfântul Efrem cel Nou li s-a arătat acestor oameni uneori aievea (în
realitate), iar alte ori s-a arătat în vis, pentru a-i îmbărbăta și a le promite
ajutorul său (pe care oamenii l-au primit neîntârziat), apoi Sfântul Efrem le-a
dezvăluit o parte din chinurile cumplite pe care le-a suferit pentru că și-a
păstrat credința ortodoxă. Un credincios din Atena a văzut într-o vedenie
înspăimântătorul martiriu al Marelui Mucenic și Tămăduitor Efrem. Iată cum
descrie acesta pătimirile Marelui Mucenic Efrem cel Nou:
„I-am văzut pe sălbaticii și turbații necredincioși coborând de pe coasta
muntelui, însetați de sânge și de răzbunare împotriva monahilor creștini. Țelul
lor era de a-i ucide pe călugări, după ce îi vor fi supus la chinuri cumplite. Toți
strigă și își rotesc săbiile deasupra capului, dând naștere unei atmosfere pline
de sălbăticie și brutalitate. Ei sosesc la mănăstire, în această mică oază cu chiliile
ei albe și cu bisericuța lor: loc nevinovat și neprihănit, deschis către Dumnezeu
și dăruit oamenilor, cu ușurință cotropit de cei sălbăticiți. Încep să-i supună la
aspre chinuri pe monahi. Dintre toți, Sfântul Efrem este cel mai pașnic și cel mai
netulburat. Acest lucru îi scoate din minți. Astfel, în vreme ce altora le taie capul
5
cu săbiile, pe Sfânt îl pun în lanțuri pentru a-l căzni și pentru a-i înfrânge voința
cea către Dumnezeu, pentru a-l sili să se lepede de credința sa. Îl închid într-o
mică celulă, fără mâncare și fără apă. Îl bat zi de zi, îl chinuiesc, îl umilesc, îi cer
să-și lepede credința. Zilele trec fără ca ei să dobândească ceea ce râvnesc.
Sfântul rămâne nestrămutat în credința față de Dumnezeul Cel adevărat, astfel
că ei decid să pună capăt vieții lui, după ce mai întâi îl chinuiseră în chip
înspăimântător. Atunci îl scot pe Sfânt din mica închisoare și îl duc la copacul
muceniciei sale, dudul care în aceste zile este plin de frunze, toate verzi. Îl
atârnă cu capul în jos și încep să-l bată cu turbare. Îl lovesc, îl înjură, își bat joc
de el, Îl iau în râs pe Dumnezeul lui:
— Unde este Dumnezeul tău ca să te
ajute acum?
Sfântul nu-și pierde bărbăția. Se roagă:
— Doamne, nu ține seama de vorbele
acestor oameni, însă facă-se voia Ta.
Îi smulg barba, îl tiranizează.
Puterile lui se sleiesc. Unul, cu o bucată de
fier, îl lovește în cap cu turbare, în partea
stângă, lângă sprânceană. Veșmintele sale
sunt zdrențuite, trupul îi este aproape
dezgolit, rănile fără de număr. Dar ei încă
nu sunt sătui de sânge. Ar vrea să-l mai
chinuiască. Atunci, unul din cei care îl
martirizează ia o bucată de lemn aprins și
i-l înfundă cu putere în pântece (în buric).
Urletele sale sunt sfâșietoare, durerea lui
nemăsurată. Ochii îi sunt sângerii.
Sângele îi curge din pântece cu îmbelșugare, dar ei nici acum nu se opresc.
Trupul său se zbate ca al unui pește când îl scoți din apă. Toate mădularele sale
sunt cuprinse de spasme. Și, curând, nu mai are putere să vorbească… După
câtăva vreme Sfântul își vine puțin în fire. Cu puținele puteri care i-au mai
rămas, își întredeschide pleoapele. Se roagă și îi aud glasul:
— Doamne, în mâinile Tale încredințez duhul meu.
Degetele sale se înfing de durere în pământ și, în această clipă, sufletul
său se desparte de trupul lui de Mucenic. Atunci îngerul Domnului se pogoară
din Cer. În mâini ține o pernă roșie, din catifea. Deasupra așază sufletul
Sfântului și se suie spre Cer. Atunci văd îngeri înșirați la dreapta și la stânga,
alcătuind o mare cărare cerească, iar îngerul Domnului trece prin mijlocul lor,
însoțindu-l pe Sfântul Efrem către Domnul. Iar Domnul îl întâmpină, zicându-i:
Vrednic ești, Efrem, Căci pe Hristos L-ai mărturisit!”
6
 În iunie 1971, Sfântul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – i
s-a arătat în vis unei măicuțe de la Mănăstirea sa de pe Colina Neprihăniților, și
i-a dezvăluit o parte din chinurile la care a fost supus de acei otomani
necredincioși.
Vreme de peste 500 de ani, nimeni nu a știut nimic despre acest Mare
Mucenic, iar în data de 3 ianuarie 1950, monahia Macaria a descoperit, prin
revelație dumnezeiască, Sfintele Moaște ale Marelui Mucenic Efrem cel Nou,
precum și viața și pătimirile sale. De aceea, Sfântul Efrem cel Nou, Marele
Mucenic din Nea Makri (Grecia), este sărbătorit de două ori pe an: pe 3 ianuarie
(ziua aflării Sfintelor sale Moaște) și pe 5 mai (ziua adormirii sale întru Domnul,
în urma chinurilor cumplite suferite ca Mare Mucenic).

Izbăvirea din lanţurile drogurilor

Din vol. Noi minuni ale Sfântului Efrem. Minuni cu copii
născuţi şi nenăscuţi, Ed. Egumenița, 2009, p. 137-138.
O mărturie tulburătoare despre schimbarea minunată a unui tânăr ce
de multă vreme rătăcea prin viaţă a sosit pe adresa mănăstirii în februarie 1988.
Născut în Grecia, tânărul a ajuns în Anglia, unde a întâlnit o fată cu care
s-a căsătorit. Cu timpul însă, a început să se drogheze şi tânăra l-a părăsit.
Deznădăjduit, s-a întors acasă unde a întâlnit o altă fată cu care a avut şi un
copil. Nici cea de-a doua căsătorie nu a avut însă mai mult succes decât prima,
victimă căzându-i de data aceasta şi micuţa făptură nevinovată. Tânărul a
încercat să îşi înece amarul în băutură. Situaţia a devenit disperată.
Într-o seară târziu, în timp ce se afla într-un loc rău famat, gânduri negre
de sinucidere au început să îi acapareze mintea. S-a uitat după un taxi, dar n-a
găsit nicăieri. Şoferii de taxi erau în grevă! Atunci a văzut un şofer de taxi, înalt,
brunet că îi apare în faţa ochilor şi îi spune: „Hai înăuntru. Ştiu unde locuieşti, te
voi duce acasă”. Pe drum însă, acel neobişnuit şofer a început să îi spună
tânărului toate relele pe care le făcuse acesta în viaţa lui. Când au ajuns în faţa
casei i-a spus iarăşi: „Acum poţi coborî. Am ajuns”. Nici n-a coborât bine din
maşină că atât aceasta, cât şi neobişnuitul taximetrist s-au făcut nevăzuţi!
Tânărul a realizat că i se întâmplase ceva nemaiîntâlnit. A intrat în casă
şi a căzut la picioarele părinţilor săi, cerându-le iertare pentru viaţa
dezordonată şi pentru amărăciunea pe care le-a făcut-o atâţia ani. La auzul
ciudatei istorisiri mama băiatului a fugit şi a adus icoana sfântului Efrem, pentru
că înţelesese că despre el fusese vorba. Într-adevăr, tânărul l-a recunoscut în
icoană pe cel care îl salvase de la moartea trupească şi sufletească!

7
Săptămâna a cincea după Paști, 10-
10-16 mai 2015
10 mai, Duminică – a cincea după Paști, a Femeii samarinence (Sfânta
Muceniță Fotini); Sf. Apostol Simon Zilotul
Ziua internațională a tatălui
1877 – România își declară independența față de Imperiul Otoman
1881 – Carol I este încoronat Rege al României (1881-1914)
8:00-12:00 – Utrenie și Sf. Liturghie
11 mai, Luni – Sf. Cuvios Chiril, apostolul slavilor
1999 – Adormirea Părintelui Ilarion Argatu, de la Măn. Cernica
12 mai, Marți – Sf. Mucenic Ioan Valahul (†1662); Sf. Ierarh Gherman,
patriarhul Constantinopolului (†742)
13 mai, Miercuri – Sf. Cuvios Eftimie Ivirul, ctitorul Mănăstirii Iviron din
Sfântul Munte Athos (†1028)
8:00-10:00 – Sfânta Liturghie
18:00-20:00 – Taina Sfântului Maslu
14 mai, Joi – Sf. Mc. Isidor din Hios
15 mai, Vineri – Sf. Cuv. Pahomie cel Mare, întemeietorul monahismului
de obște (†350)
18:00-19:00 – Paraclisul Maicii Domnului
16 mai, Sâmbătă – Sf. Mc. Nicolae din Mețovo
1892 – Adormirea PS Melchisedec Ștefănescu, Ep. Romanului
07:00-09:30 – Sfânta Liturghie și Pomenirea morților
17 mai, Duminică – a şasea după Paști, a Orbului din naştere; Sf. Ap.
Andronic şi soţia sa, Iunia; Sf. Cuv. Nectarie și Teofan, frați buni,
ctitorii Mănăstirii Varlaam de la Meteora (†1550)
8:00-12:00 – Utrenie și Sf. Liturghie
————————————————————————————————
Paroh: Preot Tanior-Ștefan Alexe Redactor: Diacon Vlad Mîndru
Telefon: 0722 407 664 Tel: 0740 035 239,
alexandru.mindru@gmail.com