MOTTO:

“Unui copil trebuie să i se arate

cel mai mare respect”

(IUVENAL)
 EŞECUL ŞCOLAR. Definiţie.

Ritmul rapid de transformare la care populaţia şi implicit

elevii din sistemul de învăţământ au fost expuşi a început să
cauzeze unele probleme de natură socială şi psiho-socială
care se reflectă prin diferite forme de inadaptare la nivelul
şcolii manifestându-se prin nedoritul Eşec Şcolar.

Eşecul şcolar constituie astăzi un fenomen întâlnit în toate

sistemele de învăţământ. Problematica eşecului şcolar este
vastă, raportându-se nu numai la câmpul educativ, ci şi la
spaţiile culturale, economice, politice, sociale, la opţiunile
fundamentale ale unei societăţi.
 Din punct de vedere pedagogic, termenul eşec şcolar are
accepţiuni diferite, fiind în mare măsură o problemă de
atitudine şi un mod de evaluare a rezultatelor şcolare, a
calităţii performanţelor şcolare ale elevilor, de existenţă a
programelor, de existenţă a unor norme implicite sau explicite
în ce priveşte reuşita şcolară.

În literatura de specialitate termenul de eşec şcolar este

raportat la cel de reuşită şcolară, desemnată ca fiind
concordanţa dintre capacităţile, reuşitele, interesele,
atitudinile şcolare ale elevilor şi nivelul cerinţelor şcolii,
programelor si finalităţilor produse de acestea.

La polul opus, eşecul şcolar este definit ca fiind

discrepanţa dintre exigentele şcolare, posibilităţile şi
rezultatele elevilor.
 IMPLICAŢIILE EŞECULUI ŞCOLAR

Pe termen lung efectele eşecului şcolar se regăsesc în

eşecul social:

• randament economic scăzut datorită incompetenţei

profesionale a indivizilor;
• slaba pregătire a forţei de munca induce efecte ca:
marginalizarea, şomajul, delincvenţă etc.

Eşecul şcolar are în vedere şi efecte psihologice:

• dificultăţi de adaptare;
• neîncrederea în forţele proprii;
• stres;
• anxietate etc.

Eşecul şcolar este indicatorul lipsei de randament pedagogic,

al insuficienţelor întâlnite în sistemul educaţional.
 În plan pedagogic întâlnim următoarele forme ale
eşecului şcolar:

I. Rămânerea în urma la învăţătură, ce poate fi :

• episodică - lacunele cuprind o singură temă sau un capitol

dintr-o disciplină de învăţământ); la nivelul unui semestru lacu-
nele privesc o serie de teme sau capitole dintr- o disciplină iar
insuficienţele se manifestă prin nepriceperea de a folosi raţional
operaţiile mentale;

• persistentă - lacunele se înregistrează la majoritatea discipli-

nelor şi ritmul de învăţare al elevului este scăzut.
 II. Repetenţia este caracterizată de insucces permanent de-a
lungul întregului an şcolar, elevul având lacune la mai mult de
trei discipline şcolare, are foarte slab dezvoltate deprinderile de
lucru şi autocontrol, are o atitudine negativă faţă de învăţătură.

III. În plan social, pot fi considerate forme ale eşecului şcolar:

• abandonul şcolar;
• excluderea socială si profesională;
• analfabetismul;
• mediocritatea.
 Abandonul şcolar se caracterizează prin părăsire prematură
a şcolii.

Abandonul devine astfel cauză a eşecului şcolar.

În plan social, de multe ori abandonul se asociază cu:

• delincvenţa juvenilă;
• cu recurgerea la droguri;
• cu viaţa de familie dezorganizată.
 Abandonul poate fi caracterizat prin absenteism total sau
parţial.

Cel parţial are cauze diferite în funcţie de zonă: - rurală

- urbană

Abandonul urban poate fi cauzat de influenţa:

• cercului de prieteni asupra copilului;

• de atracţiile pe care oraşul le exercită asupra acestuia;

Abandonul rural este determinat de:

• condiţiile satului;
• de ajutorul pe care copiii trebuie să-l dea părinţilor în mun-
cile agricole.
 Analfabetismul trebuie înţeles nu doar ca incapacitatea
subiectului de a citi şi a scrie, ci în sens de incapacitate a
subiectului de a folosi instrucţia şi educaţia primită în
şcoală, astfel încât să se adapteze cerinţelor sociale şi
profesionale.

Mediocritatea este şi ea o formă a insuccesului şcolar,

dar care poate fi mai uşor înlăturată, întrucât elevii din
această categorie au posibilităţi intelectuale, dar nu vor să
înveţe din diferite cauze. Un diagnostic corect al eşecului
şcolar nu poate fi stabilit decât printr-o colaborare strânsă
între profesorii clasei, învăţătorul/dirigintele clasei, familie şi
chiar medicul de familie.
 Eşecul şcolar este un proces care se desfăşoară în
patru faze:

1. În prima fază elevul apare nemulţumit de şcoală pentru că nu

înţelege lecţiile şi nu poate rezolva temele şcolare. Urmare, apar
primele goluri în cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, precum şi
complexele de inferioritate, observând că ceilalţi colegi reuşesc
mai bine decât el.

2. Faza a doua se caracterizează prin apariţia unor lipsuri gra-

ve în cunoştinţe şi incapacitatea elevului de a realiza indepen-
dent sarcinile şcolare.
 3. În faza a treia apar note nesatisfăcătoare urmate de
corigenţe, profesorii încearcă unele măsuri, dar de cele mai
multe ori, fără să cunoască adevăratele cauze. Elevul
manifestă uneori rezistenţă sau revoltă, alteori face dezordine
în clasă sau devine neliniştit.

4. Faza a patra este faza nepromovării clasei, ca urmare a

eşecului încercărilor şcolii sau familiei de a înlătura
insuccesul şcolar al elevului. În unele cazuri, ca urmare a unor
deficienţe în metodele folosite de şcoală sau familie, elevul
poate merge în continuare pe o cale greşită, fiind greu de
recuperat (fugă de la şcoală, vagabondaj, refuzul de a învăţa,
abandonarea şcolii).
 CAUZELE CARE DETERMINĂ EŞECUL ŞCOLAR

Eşecul şcolar, în majoritatea cazurilor, este atribuit elevu-

lui sau familiei sale. O atitudine responsabilă a învăţământului
faţă de eşecul şcolar s-ar manifesta prin preocupări privind a-
naliza cauzelor, a consecinţelor la nivel social şi prin elaborarea
unor strategii şi politici coerente de remediere.

Cauzele sunt generate de:

I. CONDIŢIA SOCIO-ECONOMICĂ A FAMILIEI

• situaţia materială precară;

• relaţiile din familie (violenţa domestică, neglijarea şi abuzul
emoţional, sexual, fizic, exploatarea prin muncă);
• nivelul educativ redus al părinţilor;
• dezinteresul părinţilor;
• lipsa de comunicare în familie.
II. ŞCOALĂ

• neconcordanţa dintre conţinut şi capacitatea de asimilare a

elevilor;
• lipsa de îndrumare a elevilor;
• lipsa de motivaţie a învăţării;
• orientarea şcolară şi profesională greşită;
• atmosfera nefavorabilă din clasă sau şcoală privind
activitatea de învăţare;
• strategii didactice tradiţionale;
• nivelul de pregătire al cadrelor didactice;
• relaţia profesor-elev;
• deficienţe în controlul şi evaluarea randamentului şcolar.
III. ELEV

• atitudinea elevului faţă de activitatea didactică;

• starea psihofizică a copilului;
• personalitatea elevului;
• distanţa dintre domiciliu şi şcoală.

Este o realitate că elevii răspund diferit aceloraşi măsuri

educative. Acest lucru se întâmplă datorită:

• trăsăturilor de personalitate care determină o anumită

conduită;
• relaţiei existente între elev şi cadru didactic;
• relaţiei dintre elev şi cei din jur;

La elevii din ciclul primar se observă o tendinţă de a

imita tot ceea ce lor li se pare grozav, iar de cele mai multe
ori grozavul nu e şi ceva corect.
 PREVENIREA EŞECULUI ŞCOLAR

Trebuie spus că nu există reţete care pot fi transpuse me-

canic. Este posibilă însă conturarea câtorva coordonate de
acţiune:

• stabilirea unor activităţi preventive;

• organizarea activităţilor de suport;
• conceperea unui program de recuperare.

I. ACTIVITĂŢI PREVENTIVE

• cunoaşterea universului copilului;

• stabilirea unor relaţii cu familia pentru a cunoaşte tre-
cutul copilului, comportamentul său în afara şcolii, modul în
care el povesteşte ceea ce se întâmplă în şcoală etc;
• apropierea familiei de şcoală şi implicarea ei în activitatea
de educare a copiilor;
• crearea unui mediu securizant pentru învăţare;
• asigurarea unui climat afectiv corespunzător.
II. ACTIVITĂŢI DE SUPORT (de susţinere)

• stabilirea unor măsuri de suport prin activitatea curentă la

clasă (observarea cu atenţie a evoluţiei elevilor, folosirea
metodelor activ-participative, crearea de situaţii prin care elevul
să fie ajutat să depăşească dificultăţile, atitudinea promptă de
susţinerena a elevului);

• diferenţierea şi individualizarea activităţii;

• susţinerea intenţiei deliberate de recuperare (elevul lipseşte

un timp îndelungat de la şcolă, a schimbat şcoala sau
înregistrează o perturbare pasageră de ordin afectiv).
III. PROGRAM DE RECUPERARE

Spre deosebire de tipul de susţinere menţionat anterior, de-

mersul didactic organizat în funcţie de un scop de recuperare
trebuie conştientizat şi asumat de elevul sau elevii aflaţi într-o
atare situaţie; în consecinţă, se va realiza o activitate diferită şi
relativ independentă de cea propusă pentru ceilalţi elevi din
clasă.

Elevii care urmează acest program de recuperare nu trebuie

total excluşi de la activităţile din orar, ca să nu resimtă această
activitate ca pe o sancţiune prin care sunt lipsiţi de la alte ore
atractive pentru toţi ceilalţi.
 Eliminarea eşecului din activitatea şcolară este o nece-
sitate, o necesitate socială şi morală, o dorinţă a fiecărui în-
văţător care şi-a împletit destinele vieţii cu cele ale micilor
şcolari. Pentru aceasta ar fi nevoie de următoarele sugestii :

• copilul să fie acceptat aşa cum este, cu calităţi mai mici

sau mai mari;
• rolul şcolii este de a-i asigura condiţii de dezvoltare potri-
vit particularităţilor individuale;
• organizarea activităţii didactice trebuie privită în mare mă-
sură de pe poziţia elevului din bancă, deoarece el învaţă .

În noi stă puterea de a schimba ceva în sistemul de pre-

dare/învăţare, de aceea nu trebuie să ne mulţumim să asis-
tăm pasiv lăsând lucrurile spre a le rezolva altcineva .
Bibliografie:

Druţă,M.E - Cunoasterea elevului, Editura Aramis, 2004

Cucoş C. - Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
Radulian V. - Forme, cauze şi efecte ale insuccesului şcolar,
complexitatea rezolvării problemelor puse în
prevenirea şi diminuarea lor, Caiet de pedagogie
modernă, E.D.P., Bucureşti, 1978.

Muzica: Richard Clayderman-Memory

Realizat de:
Înv. A. Fonoca
Şc. cu cls. I-VIII Nr. 1 Negoieşti
Com. Ştefan cel Mare-Bacău