u există slujbă în care să nu se facă rugăciuni sau cântări în cinstea Maicii

Domnului. Alături de Mântuitorul, de sfinţi şi de celelalte evenimente sărbătorite

în cultul ortodox, Maica Domnului este pomenită și invocată în slujba fiecărei zile
liturgice (deci şi în zilele de rând) din cursul anului bisericesc, printr-o bogată
imnologie (tropare, stihiri, canoane etc.)

Printre aceste imne se numără și Prohodul Maicii Domnului, slujbă alcătuită din
trei stări, care cuprinde informații de ordin istoric și dogmatic, legate de
împrejurările în care s-a săvârșit și s-a mutat la ceruri Născătoarea de Dumnezeu.

Părintele Ene Braniște notează că slujba Adormirii Maicii Domnului din Mineiul pe
august a fost amplificată cu o nouă formă de pietate faţă de Sfânta Fecioară,
menită să accentueze cultul de supravenerare, şi anume Prohodul Maicii Domnului.
Acesta este o imitaţie a Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din slujba
Utreniei Sâmbetei celei Mari (în Triod), alcătuită de Manuel Corinteanul la
începutul secolului al XVI-lea, tradusă în româneşte de Ion Pralea şi tipărită de
el, împreună cu originalul grecesc, la Iaşi, în anul 1820, sub titlul „Urmări pe
mormânturi”, retipărită în 1869 şi apoi în broşuri separate, cu titlul „Prodohul
Maicii Domnului”, având textul revizuit.

Generalizat mai ales în bisericile ruseşti, Prohodul Maicii Domnului se săvârşeşte

în ajunul praznicului, după Vecernia Mare (la parohiile unde se face doar Vecernie)
sau în cadrul Utreniei (acolo unde se face Priveghere), după troparul obișnuit
„Dumnezeu este Domnul”.

Conform rânduielii care a fost descrisă în ediția Prohodului Maicii Domnului din
anul 2012, apărută la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a
Patriarhiei Române, după „Dumnezeu este Domnul”, strana cântă troparul praznicului,
glasul I:

„Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu

Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții și, prin rugăciunile tale,
izbăvești din moarte sufletele noastre”.

În acest timp, preoții îmbracă felonul, se trag clopotele, se aprind toate luminile
din policandru și din sfeșnice, clericii iau făclii aprinse, protosul ia și
cădelnița și ies toți, doi câte doi, din Sfântul Altar, prin Ușile Împărătești, în
mijlocul bisericii. Protosul începe să cânte prohodul, cădind împrejur masa cu
Epitaful Adormirii Maicii Domnului și pe cei de față.

Apoi, după slujba Prohodului, preoţii şi credincioşii înconjoară biserica, în glas

de clopote și toacă, purtând cu ei Sfântul Epitaf, prapuri, cruci și felinare. La
început, procesiunea cu Epitaful Maicii Domnului a fost oficiată în Ierusalim, iar
de aici, această practică s-a răspândit, mai apoi, în Rusia și în celelalte țări
ortodoxe.

Slujba Prohodului descrie modul în care Adormirea Maicii Domnului, transformată în

Înviere, devine o reală garanție a propriei noastre Învieri. Prin Adormirea Sa,
Maica Domnului îi ajută și îi poartă în rugăciuni pe toți membrii Bisericii, după
cum citim și în Acatist:

„Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!”