Ortopedia:

1. Definiţie noţiunii “ Stomatologie ortopedică”. Compartimentele. Metodele de

tratament.
Stomatologia ortopedica este un compartiment al Stomatologiei generale si Ortopediei generale,
sau stiinta care se ocupa de studiul etiologiei (cauzelor), patogeniei ( mecanismul de dezvoltare a
maladiei), tabloul clinic, avind in vedere metodele de diagnostic, profilaxie si tratament ale
leziunilor sistemului stomatognat. Ea dispune de urmatoarele metode de tratament: functionale
(mioterapia, mecanoterapia), de aparataj (aparate ortodontice cu caracter curativo-diagnostic, de
imobilizare), protetice si mixte.

2. Definiţie noţiunii “ Sistem stomatognat”. Componentele sistemului stomatognat.

Sistemul stomatognat reprezinta un ansamblu de orgare si tesuturi situate in regiunea maxilo-
faciala, care direct sau indirect participa la realizarea functiilor de baza ale organismului:
masticatie, deglutitie, respiratie, fonatie. Sistemul stomatognat este alcatuit din urmatoarele
componente principale: 1) scheletul maxilo-facial; 2) dintii, care formeaza arcadele dentare; 3)
ATM; 4) muschi; 5) mucoase; 6) vase sanguine, limfatice si nervi; 7) buzele, obrajii si limba.

3. Factorii ce dirijează dezvoltarea sistemului stomatognat. Legătura reciprocă dintre

funcţie şi morfologie după exemplul ATM. Două etape în morfologia postnatală a
dinţilor.
Factorii de dezvoltare a SS: 1) biologic; 2) genetic; 3) neuro-endocrin; 4) functional. Etapele de
de morfologie postnatala a dintilor: 1) de la eruptie pina la instalarea ocluziei (pina la 16 ani), se
mai numeste morfologie primara si este considerata ca norma; 2) morfologia secundara (de la 16
ani pina la sfirsitul vietii); sub influienta functiei sau altor factori (endogeni sau exogeni) are loc
modelarea si schimbarea structurii coroanei dintelui. Legatura reciproca dintre functie si
morfologie- la animalele de prada ATM este prezentata printr-o imbinare unica a fosei articulare
cu condilii articulari ai mandibulei. Astfel mandibula se poate deplasa numai in plan vertical iar
dintii au cuspizi inalti si ascutiti. La rumegatoare mandibula executa numai miscari de lateralitate
deoarece condilii articulari au o forma concava, iar fosa articulara este de forma convexa; dintii
laterali au suprafete ocluzale mari. La rozatoare, structura articulatiei permite deplasari
mandibulare in plan sagital datorita formei cilindrice a condililor articulari situati in plan sagital,
iar incisivii sunt bine dezvoltati si ascutiti. La om mandibula executa miscari in toate planurile
datorita faptului de imbinare a elementelor din toate articulatiile mai sus descrise. In concluzie
schimbarile de functie au dus la modificari de structura a dintilor, rolul principal fiind caracterul
alimentelor.

4. Funcţiile proprii şi auxiliare ale sistemului stomatognat. Caracteristica. Componentele

funcţiei de automenţinere.
Functii proprii: 1)masticatie; 2)fonatie; 3)fizionomie (estetic); 4)automentinere. Functii auxiliare:
respiratia, deglutitia, analizatorica. Masticatia este cea mai importanta functie ce influienteaza
formarea intregului sistem stomatognat. Durata masticatiei este aproximativ de 2 ore zilnic.
Fonatia, fiind cea mai recenta functie, totodata constituie si caracteristica cea mai esentiala a
omului. Omul vorbeste in mediu timp de 8-10 ore zilnic. Fizionomia este manifestata de
tegumentele fetei care prin trasaturile sale ii da posibilitate omului sa-si exprime dispozitia,
dorinta, starea de indiferenta relativa, etc., si este la fel un mijloc de comunicare intre oameni.
Functia de automentinere include 3 componente: autoconservare, autostimulare si autoreglare.
Prin autoconservare se subinteleg acele aspecte de structura si functii ale sistemului stomatognat
care asigura prevenirea afectiunilor ce pot provoca tulburari functionale ale intregului sistem.
Aici se include si functia de autocuratire a cavitatii bucale prin intermediul salivei. Termenul
autostimulare prevede acele aspecte de structura si functie care genereaza actiunea stimulilor de
intretinere, consolidare si perfectionare a componentelor sistemului stomatognat (functia
musculara, presiunea masticatorie etc.) Notiunea de autoreglare include acel mecanism biologic
care declanseaza modificarile morfologice conform functiei si invers.

5. Traseele de forţă la mandibulă, contrforsele la maxilă. Argumentaţi ce a condus la

formarea lor şi importanţa practică.
Liniile de forta nu prezinta altceva decit stilpii de rezistenta care impreuna cu placile osoase
compacte ii atribuie mandibulei rezistenta cuvenita. Deosebim urmatoarele trasee de forta la
mandibula: 1)marginale; 2)bazilare; 3)transversale; 4)anterioare; 5)posterioare; 6)capsulans;
7)radiale. La maxila avem unmatorii stilpi de rezistenta: 1)nazofrontali; 2)zigomatici;
3)pterigopalatini; 4)palatini. La formarea acestor stilpi (linii, traveuri) de forta a dus incordarile,
presiunile care apar in tesutul osos datorita marimii si directiei fortei musculare la actul de
masticatie. Importanta practica a liniilor de forta este argumentata prin faptul ca permite de a
studia presiunea masticatorie si identificarea unor discordante.

6. Componentele ATM, 3 forme ale tubercului articular.Poziţia condililor articulari ai

mandibulei în fosele articulare în condiţii de normă.
ATM este compusa din urmatoarele elemente: condilii articulari, fosa articulara, tuberculul
articular, discul articular (meniscul), capsula articulara si ligamentele articulare.
Epifizele condiliane ale mandibulei. Aceste formatiuni asemanatoare cu doua cilindre
elipsoidice sunt situate in plan transversal iar suprafata lor anterosuperioara este tapetata cu
cartilaj articular. Dimensiunile lor sunt determinate de particularitatile constitutionale,
individuale, de virsta si permanent se gasesc sub influenta modelatoare a factorilor functionali.
Pe fata anterioara a condilului la nivelul colului se gaseste foseta pterigoida pe care se insera
muschiul pterigoidian extern. Portiunea superioara la adulti are in lungime un diametru de 18-21
mm, iar transversal - 8- 9 mm. In raport cu caracterul suprafetei superioare deosebim doua
forme tipice de epifize articulare: 1)ingusta in plan sagital si alungita in plan transversal; 2)
strivita de sus in jos in asa mod ca diametrul transversal un-1 depaseste cu mult pe cel sagital. In
conditii normale, la aduiti, cind sunt prezenti cel putin dintii laterali pe ambele maxilare, condilii
articulari ocupa in fosa articulara o asa pozitie ca numai portiunea anterioara a lor articuleaza cu
tuberculul articular. Datorita acestei particularitati presiunile masticatorii nu se transmit asupra
boltei fosei articulare, prezentata de o placuta osoasa subtire, care separa articulatia de cavitatea
craniului, dar asupra oaselor craniului. Pierderea dintilor laterali sau alte stari patologice
(abraziunea patologica a tesuturilor dure ale dintilor etc.) duce la schimbarea pozitiei condililor
articulari. Ei se deplaseaza superior si distal provocind deseori dureri ca urmare a presiunii ce o
exercita asupra acestor tesuturi si asupra regiunii unde trece fasciculul neurovascular.
Fosa articulara. Fosa articulara este situata pe osul temporal si are o forma elipsoidica. Anterior
ea margineste cu tuberculul articular, distal cu scizura Glasser, interior cu apofiza osului
sfenoidal, exterior cu apofiza posterioara a osului zigomatic, iar superior margineste cu o placuta
osoasa subtire, care formeaza bolta ei si separa cavitatea articulara de cutia craniana. Adincimea
fosei articulare variaza individual si depinde de inaltimea tubercului articular care are in mediu
6-7 mm. Cavitatea ei este de 2-3 ori mai mare decit condilul articular al mandibulei, ceea ce
asigura o amplituda mare de miscari in diferite directii. Bolta cavitatii articulare are o captuseala
de cartilaj in regiunea scizurii Glasser, care acopera si suprafata tuberculului articular. Inaltimea
ocluziei arcadelor dentare nu permit condililor articulari ai mandibulei sa patrunda adinc in fosa
articulara, iar pozitia lor la baza pantei tuberculului articular asigura transmiterea presiunii
minime in zona boltei fosei articulare.
Tuberculul articular. Tuberculul articular prezinta peretele anterior al fosei articulare. Se
deosebeste de celelalte elemente ale articulatiei prin diverse forme. Pe panta lui posterioara, care
are o inclinare in jos si anterior, egala in mediu cu 33˚, aluneca epifizele condiliene articulare ale
mandibulei.
Tuberculul articular este bine pronuntat numai la om si se presupune ca la aparitia lui au jucat un
rol important particularitatile functionale ale articulatiei temporomandibulare, determinate de
consistenta produselor alimentare, cit si schimbarile in ocluzia dentara, si in special aparitia
acoperirii arcadei dentare inferioare de cea superioara. La copii tuberculul articular este slab
dezvoltat, iar la maturi bine pronuntat. Cu pierderea dintilor acest element al articulatiei
temporomandibulare treptat se supune atrofiei. Este dovedit ca forma acestei formatiuni intr-o
anumita masura depinde de varietatea de ocluzie. Se considera ca exista trei forme ale
tuberculului articular- plata, mijiociu pronuntata, abrupta. Gradul de pronuntare la fel este in
dependenta de factorul functional. Se considera ca la folosirea alimentelor aspre predomina
deplasarile mandibulei in plan transversal, ceea ce nu permite o dezvoltare pronuntata a acestei
formatiuni, pe cind folosirea alimentelor, care nu cere aplicarea unei forte mari in timpul
masticatiei, duce la crearea unei forme abrupte a tuberculului.
Discul articular (meniscul). Meniscul prezinta o formatiune cu o structura fibroelastica, care
fiind situat intre epifizele condiliene articulare ale mandibulei si fosa articulara capata o forma
biconcava. Datorita acestui fenomen meniscul are cea mai mica grosime in partea centrala. De
marginea lui insera capsula articulara. Discul articular subimparte cavitatea articulara in doua
etaje: anterior - superior si inferior-posterior. De disc si capsula insera portiunea superioara a
muschiului pterigoidian extern, ceea ce ii permite sa se deplaseze impregna cu epifizele
condiliene ale mandibulei. Meniscul un numai lichideaza dezacordul dintre dimensiunile fosei
articulare si apofizele condiliene, dar si joaca un rol important in amortizarea presiunilor
masticatorii.
Capsula articulara. Capsula articulara fiind alcatuita din tesut conjunctiv, este in concrescenta
cu marginea discului pe toata intinderea lui. Ea are dimensiuni relativ mari si este extensibila,
ceea ce permite deplasari considerabile epifizelor condiliene ale mandibulei, in special in plan
sagital.
Ligamentele. Ligamentele se impart in doua grupe: intracapsulare si extracapsulare. Prima grupa
este prezentata de doua perechi de ligamente: 1)disco-temporala care fixeaza discul de osul
temporal, si 2) disco-mandibulara, care fixeaza discul de mandibula. Grupa a doua este
prezentata de ligamentele laterale, pterigomandibulare, sfenomandibulare si stilomandibulare.
Rolul functional al ligamentelor intracapsulare consta in limitarea miscarilor de lateralitate a
condililor articulari in fosa articulara, iar rolul ligamentelor extracapsulare consta in limitarea
miscarilor mandibulei in genere.

Trei forme ale tuberculilor articulari: plata, mijlociu pronuntata, abrupta. In conditii de norma,
cind sunt prezenti cel putin dintii laterali pe ambele maxilare, condilii articulari ocupa in fosa
articulara o asa pozitie ca numai portiunea anterioara a lor articuleaza cu tuberculul articular.
Astfel presiunea masticatorie se transmite asupra oaselor craniului.

7. Muşchii ridicători, coborîtori, propulsori ai mandibulei şi funcţiile auxiliare.

Muschii ridicatori sunt prezentati de 3 perechi de muschi: m. temporal; m. maseter; m.
pterigoidian intern. M. temporal incepe cu o insertie larga in forma de evantai pe osul temporal
si insereaza pe apofiza coronoida a mandibulei. Dupa directia fibrelor musculare, m. temporal se
imparte in 3 fascicole: anterior, mijlociu si posterior. La contractia celui anterior are loc numai
ridicarea mandibulei, cekui mijlociu- ridicarea si retropulsia, iar la contractia celui posterior-
numai retropulsia mandibulei. M. maseter- are insertia fiza pe arcada zigomatica si
mobila pe faza externa a zonei angulare a mandibulei. Are 2 fascicole: superficial, cu directia
oblica a fibrelor; si profund- cu directia fibrelor in plan vertical. M. pterigoigian intern- are
punctul fix de insertie in fosa apofizei pterigoidiene si cel mobil pe fata interna a zonei angulare
a mandibulei. La contractie bilaterala- ridica mandibula in sus si putin o deplaseaza inainte, La
contractia unilaterala mandibula este deplasata in sus, inainte si inauntru, in sens opus directiei
de contractare a muschiului. Toti acesti muschi contribuie la mentinerea unghiului mandibular
intr-o pozitie echilibrata.
Muschii coboritori- prezinta caracteristici morfofunctionale speciale avind ambele insertii
mobile: una pe mandibula si alta pe osul hioid. Muschii coboritori ai mandibulei sunt numiti si
muschi suprahioidieni, formind totodata planseul bucal. Sunt formati din 3 grupe: geniohioidieni,
milohioidieni si fasciculele anterioare ale muschiului digastric. Geniohioidieni- la mandibula
insera pe cele doua apofize geniene, milohioidieni- pe liniile oblice interne; iar fasciculele
anterioare al m. digastric- pe foseta digastrica a mandibulei. Prin contractia coboritorilor se
realizeaza o deschidere mai mica sau mai mare a gurii. Distanta dintre marginile incizale ale
dintilor frontali la o deschidere a gurii la maximum este in mediu egala cu 5 cm.
Muschii propulsori- m. pterigoidian extern. Functia principala este propulsia mandibulei in plan
sagital si transversal. M. pterigoidian extern este compus din 2 fascicule: superior- cu fibre
musculare orientate orizontal si inferior- cu fibre musculare orientate oblic. Fasciculul superior
care punctul fix de insertie pe aripa mare a osului sfenoid si cel mobil pe portiunea anterioara a
maniscului articular. Fasciculul inferior insera pe punctul fix de pe fata externa a aripei mari a
apofizei pterigoide su cel mobil pe foseta condilului articular al mandibulei.

8. Definiţie “Presiune masticatorie “. Forţa musculară absolută. Metode de determinare.

Forta musculara absoluta este forta dezvoltata de muschi in timpul contractiei maximale. La
muschii ridicatori ai mandibulei (m. temporal, m. maseter, m. pterigoidian medial) – forta
absoluta a lor va fi de 390-400 kg (1 cm² = 10 kg). Presiunea masticatorie este acea forta a
muschilor ridicatori, care se realizeaza pe un sector al arcadelor dentare in timpul actului de
masticatie. Se determina cu ajutorul gnatodinamometrului mecanic Bleck, cu ajutorul
gnatodinamometrului electric construit de discipolii lui Bleck. Forta necesara pentru farimitarea
alimentelor se determina prin fogodinamometrie, aparatul numindu-se fogodinamometru.

9. Enumeraţi indicii medii ai rezistenţei parodontului după Haber la bărbaţi şi femei.

Importanţa practică.
Indicii medii ai rezistentei parodontului dupa Haber la barbati constituie 44 kg iar la femei de 30
kg. Aceasta presiune suportata de dinti este socotita drept reper pentru caracteristica functionala
a parodontului. Deasemenea este foatre important la intocmirea planului de tratament protetic
echilibrat functional.

10. Caracteristica forţei medii necesare pentru fărămiţarea alimentelor în condiţii de

normă. Definiţie “Forţe de rezervă ale parodontului “. Importanţa practică.
Forta necesara pentru faramitarea alimentelor se determina prin fogodinamometrie. Forta medie
la faramitarea alimentelor este de 18-20 kg. Aceasta forta scade brusc la actiunea salivei sau a
lichidului. Forta de rezerva a parodontului este forta ce se declanseaza de la adaptarea la fortele
permanent schimbatoare a parodontului si depinde de factori ca: starea parodontului, raportul
dintre partea coronara si radiculara a dintelui, virsta. Putem constata ca in conditii fiziologice
normale se utilizeaza doar 50% din forta totata a parodontului, pe cind cealalta parte se gaseste in
rezerva. Importanta practica este capacitatea de antrenare a fortelor de rezerva prin folosirea
permanenta a alimentelor dure. Aceasta permite dezvoltarea unui sistem stomatognat armonizat
functional si morfologic.

11. Indicaţi caracterele morfofuncţionale generale ale dinţilor. Enumeraţi semnele

anatomice de deosebire ale dinţilor.
1. Fiecare dinte este alcatuit din coroana si una sau mai multe radacini. Coroana este
acoperita cu smalt iar radacina cu un strat de cement.
2. Coroana anatomica este numit segmentul dintelui acoperit de smalt. Coroana clinica este
partea extraalveolara a dintelui, coincide cu cea anatomica. Raportul mediu dintre
radacina si coroana este de 2:1, din care cauza dintele se considera pirghie de gradul I.
Micsorarea inaltimii coroanei anatomice in rezultatul abraziunii, influienteaza pozitiv
asupra stabilitatii dintelui. Pe cind cresterea coroanei clinice influienteaza negativ asupra
stabilitatii dintelui.
 3. Raportul dintre suprafata radiculara a dintelui si suprafata coronara. Acest raport creste
spre distal- adica suprafata radiculara a dintilor este mai mare decit cea coronara (creste
de la incisivi la molari).
4. Suprafetele verticale sunt convexe- asigurind protectia gingiei. Ecuatorul anatomic
reprezinta o linie trasata imprejurul coroanei unind convexitatile maxime de pe toate
suprafetele verticale.
5. Fiecare dinte are o portiune activa care direct participa la actul de masticatie. La frontali
suprafata activa este orizontal redusa, pe cind cea verticala este intinsa; iar la dintii
laterali invers.
6. Particularitatea raportului dintre portiunea coronara mediana care este mai voluminoasa
si portiunea distala care este mai redusa. Coletul dintilor prezinta o circumferinta
festonala care corespunde cu festonul gingival si este convexa pe suprafetele vestibulo-
orale si concava spre apex pe suprafetele proximale.
Semnele anatomice de deosebire ale dintilor:
Deosebim dinti frontali si dinti laterali. Incisivii- functie de incizie a alimentelor; caninii-
sfisierea alimentelor; premolarii- zdrobirea iar molarii- faramitarea alimentelor. Incisivii au
coroana turtita comparata cu o dalta; caninii- au o coroana a carei margine libera are forma unui
virf de sulita; premolarii au un volum coronar mai mare decit a dintilor frontali; molarii- au cel
mai mare volum coronar si un numar mare de cuspizi (4-5) prezentind pe suprafata ocluzala mai
multe santuri intercuspidiene. Alte semne de deosebire: directia radacinii, unghiurile coroanelor
dintilor frontali, curbura suprafetei vestibulare, marimea coroanei, numarul de cuspizi, marimea
si situarea lor pe suprafata ocluzala a dintilor laterali, forma dintilor (triunghiulara, ovala, patrata,
dreptunghiulara).

12.Morfologia functionala incisivilor ,caninilor, premolarilor. Inaltimea coronara dupa Marselier.

*Incisivii centrali superiori-m ai m ari di nţ i după vol um di n grupa i nci si vi l or, im pl ant aţ i î n
porţ i unea cent ral ă a arcadei superi oare de o part e şi de al t a a li ni ei m edi ane a fet ei . C oroana
l or est e t urt i t ă î n sens vest i bul ooral , ast fel î ncât form a poat e fi com parat ă cu o lopăţ i că. P e
m ăsură ce se apropi e de col et , coroan a se î ngust ează t recând î n rădăci nă.
Suprafaţ a vest i bul ară a i nci si vil or cent ral i superi ori est e con vexă at ât î n sens
gi ngi voi nci zal , cât şi m ezi odi st al şi are o form ă drept unghi ul ară cu l at ura vert i cal ă m ai
m are decât cea ori zont al ă. La t i neri , pe aceast ă suprafaţ ă sunt si t uat e două şanţ uri
ori ent at e vert i cal cu o adânci m e m ai accent uat ă l a m argi nea i nci zal ă care se at enuea ză
t rept at , până l a di spari ţ i a l or l a jum ăt at ea î năl ţ im i i suprafeţ ei vest i bul äre. Acest e şanţ uri
îm part suprafaţ a vest i bul ară î n t rei l obi inegal i : di st al cel m ai m are, m ezi al de m ări m e
mi j l oci e şi cent ral cel m ai mi c, creându- se ast fel o uşoară ondul are t ri pl ă. C u ani i ,
dat ori t ă acţ i uni i abrazi ve a al i m ent el or şi peri uţ ei de di nţi , şanţ uri l e şi l obi i t rept at se
şt erg. S uprafaţ a vesti bul ară est e m ai l at ă î n regi unea m argi ni i i nci zal e şi m ai îngust ă î n
zona col et ul ui .Margi nea di st al ă a suprafeţ ei vesti bul äre est e m ai scurt ă şi m ai convexă
decât cea m ezi al ă, care est e m ai m are şi m ai pl ană.
Suprafaţ a pal at i nal ă a inci si vi l or cent ral i superi ori are o form ă t ri unghi ul ară cu baza
spre m argi nea inci zal ă şi di m ensi uni m ai mi ci decât suprafaţ a vest i bul ară. Proxi m al ea are
cât e o î ngroşare de. sm al ţ , numi t ă creast ă m argi nal ă. S unt crest e m argi nal e, m ezi a l ă şi
dist al ă, care converg spre t rei m ea cervi cal ă, unde se unesc form ând t ubercul ul dent ar,
care poat e avea rel i ef şi form e vari at e: şanţ uri vert i cal e, ori fi ci u orb (foramen caecum) et c.
Suprafeţ el e proxi m al e au form ă t ri unghi ul ară cu baza spre co l et , l at uril e cărora sunt
form at e de m argi ni l e vesti bul ară şi pal at i nal ă al e suprafeţ el or respect i ve, care se î nt âl nesc
î nt r- un unghi ascuţ i t l a m argi nea i nci zal ă. S uprafeţ el e proxi m al e sunt uşor con vexe spre
col et . Suprafaţ a proxi m al ă m ezi al ă est e m ai m are decât cea dist al ă at ât î n sens vert i cal ,
cât şi ori zont al . Am bel e suprafeţ e proxi m al e au acel aşi cont ur gener al , î nsă suprafaţ a
dist al ă are o convexi t at e m ai accent uat ă.
Marg'i nea i nci zal ă est e puţ i n obl i că de j os în sus şi î n sens m ezi odi st al , având un rel i ef
ondul at , form at de t rei proem i nenţ e, ce corespund cel or t rei l obi vest i bul uri , care şi el e cu
vârst a se abrazi a ză. La uni rea m argi ni i i nci zal e cu suprafaţ a m ezi al ă se form eaz ă un unghi de
ci rca 85—90°, i ar l a uni rea cu suprafaţ a di st al ă un unghi obt uz, rot unj i t . At ât inci si vi i
superi ori , cât şi cei i nferi ori (cent ral i şi l at eral i ) sunt di nţi m onoradi cul ari .
 *Incisivii laterali superiori. Au ace eaşi form ă general ă ca şi i n ci si vi i cent ral i superi ori ,
dar cu dim ensi uni m ai m i ci şi cu unel e det al ii m orfol ogi ce m ai accent uat e. S unt
im pl ant aţ i î n hem i arcadel e dent are i m edi at după inci si vi i cent ral i .
Suprafaţ a vesti bul ară a inci si vi l or l at eral i superi ori est e m ai î ngust ă şi m ai convexă decât a
i nci si vi l or cent ral i . C a şi l a i nci si vii cent ral i , pe suprafaţ a vest i bul ară sunt si t uat e două
şanţ uri cu ace eaşi ori ent are, care o î m part în cei t rei lobi : di st al -m are, m ezi al - m ij l oci u şi
cent ral - m i c. Spre deosebi re de i nci si vul cent ral , m argi nil e di st al e: şi m ezi al e al e i nci si vul ui
l at eral converg, î n m aj ori t a t ea cazuri l or de l a ecuat orul coroan ei spre m argi nea i nci zal ă, fă -
când m argi nea i nci zal ă m ai scurt ă decât di am et rul di nt el ui l a ecua t orul anat om i c.
Suprafaţ a pal at i nal ă est e m ai m i că decât cea vest i bul ară şi m ai obl i că, deosebi ndu- se de
suprafaţ a pal at i nal ă a i nci si vul ui cent ral pri nt r- o expri m are m ai acc ent uat ă a t ubercul ul ui
dent ar. P e supra faţ a pal at i nal ă şe găseşt e m ai frecvent ori fi ci ul orb. Suprafeţ el e proxi m al e au
form ă t ri unghi ul ară. S uprafaţ a proxi m al -m ezi al ă est e m ai m are decât cea proxi m al -di st al ă şi
est e convexă în j um ă t at ea i nci zal ă şi pl at ă l a col et , fi i nd m ai rot unji t ă spre m argi nea
vest i bul ară. Suprafaţ a dist al ă î n general est e pl at ă şi se rot unj eşt e î nspre unghi ul i nci zal .
Margi nea i nci zal ă est e asem ănăt oare cu a inci si vul ui cent ral , deosebi ndu- se t ot odat ă de
ult i m ul pri n unghi ul m ezi al m ai ascuţ i t şi cel dist al m ai obt uz şi m ai rot unj it .

*Incisivii centrali şi laterali inferiori. Sunt cei m ai m i ci di nţ i şi ca şi inci si vi i superi ori

sunt im pl ant aţ i de o part e şi al t a a li ni ei m edi ane a feţ ei î n acee aşi ordi ne. At ât i nci si vii
cent ral i , cât şi cei l at eral i sunt as em ănăt ori , având coroane t urt i t e î n sens vest i bul o- li ngual
î n porţ i unea i nci zal ă şi î n sens m ezi odi st al spre col et , con- feri ndu- i ast fel form a de dal t ă .
Inci si vul cent ral est e m ai î ngust decât cel l at eral .
Suprafeţ el e vest i bul äre au un aspect al ungi t de form a unui pa ral el i pi ped, fi i nd convexe
î nspre col et şi aproape pl at e spre m argi nea inci zal ă. P e el e sunt si t uat e cât e două şanţ uri
care îm part sup- rafaţ a vest i bul är! a fi ecărui di nt e î n t rei l obi de m ări m e egal ă, fă când- o uşor
t ril obat ă. S uprafeţ el e l i ngual e au aceeaşi înăl ţ i m e ca şi suprafeţ el e vest i bul äre, fi i nd î nsă
puţi n m ai î ngust e î n sens m e- zi odi st al şi puţi n concav e. El e sunt aproape net ede, dar, uneori
ca şi l a i nci si vi i superi ori , pe suprafaţ a l or pot fi t ubercul i m i ci nedi vi zaţ i .
Suprafeţ el e proxi m al e au o form ă t ri unghi ul ară, fi i nd aproape egal e at ât m ezi al , cât şi
dist al , cu un rel i ef aproxi m at i v pl an, fi i nd convergent e spre col et .
Margi ni l e i nci zal e sunt ori zont al e, i ar unghi uri l e at ât m ezi al e, cât şi di st al e sunt drept e.

*Caninii superiori. Au coroană canoidă, a cărei margine incizală are forma unui vârf de suliţă . Caninii sunt cei
mai lungi şi cei mai puternici dinţi din grupul dinţilor frontali şi sunt implantaţi în hemiarcadele dentare, distal de
incisivii laterali. Suprafaţa vestibulară este accentuat convexă atât vertical, cât şi meziodistal. Ea este împărţită în
două faţete de către o creastă de smalţ verticală pronunţată, care porneşte de la cuspid spre colet. Marginile acestei
creste formează două şanţuri (unul mezial şi altul distal) fiind divergente spre colet, curbate uşor, atenuându-se
treptat această curbură până la treimea mijlocie a suprafeţei vestibuläre. Faţeta mezială este mai mică, iar cea distală
mai mare. Uneori pe faţeta distală se observă un şanţ care o împarte în doi lobi. Marginea mezială este uşor
convexă, iar cea distală este mai pronunţat convexă şi mai scurtă .Suprafaţa palatinală este mai mică decât suprafaţa
vestibulară, datorită reducerii diametrului orizontal. Ea este oblică în sens vertical feţ ei pal at i ne, i ar uneori
chi ar şi î n regi unea col et ul ui , se afl ă tu bercul ul dent ar care deseori are o form ă pronunţ at ă
de cuspi d m i c. De l a t ubercul ul dent ar spre m argi nea i nci zal ă pornesc 3 crest e: m ezi al ă —
spre unghi ul m ezi al , di st al ă — spre unghi ul di st al şi m edi ană — spre vârful cuspi dul ui .
Acest e crest e sunt despărţ i t e de două şanţ uri m ai mul t sau m ai puţ i n expri m at e. S uprafeţ el e
proxi - m al e au form ă t ri unghi ul ară cu vârful î ndrept at spre m argi nea i n ci zal ă şi cu baza spre
col et , şi au form ă convexă î n t rei m ea i nci zal ă şi pl ai t ă în t rei m ea cervi cal ă. Suprafaţ a
proxi m al -di st al ă are di m en si uni m ai mi ci at ât în sens vert i cal , cât şi ori zont al , şi est e m ai
convexă i nci zal şi m ai pl at ă cervi c al decât suprafaţ a proxim al - m e- zi al ă.
Margi nea i nci zal ă est e îm părţ i t ă de un cuspi d î n două m argi ni i negal e: m argi nea i nci zal -
m ezi al ă care se î nti nde de l a vârful cus pi dul ui spre suprafaţ a m ezi al ă şi form ează unghi ul
m ezi al de o form ă rot unj i t ă; m argi nea i nci zal - di st al ă care se înt i nde de l a vâr ful cuspi dul ui
spre suprafaţ a di st al ă, form ând unghi ul di st al m ai deschi s şi si t uat m ai aproape de li ni a
col et ul ui . Margi nea di st al ă est e m ai l ungă decât cea m ezi al ă.
La t i neri vârful cuspi dul ui are un rel i ef ascuţ i t rot unji t , care cu t im pul se abrazi az ă
t ransform ându- se înt r- o mi că suprafaţ ă ocl uzal ă.

*Caninii inferiori. P rezi nt ă acel eaşi caract ere m orfol ogi ce gene ral e cu al e cani ni l or
superi ori , având doar unel e deosebi ri m ai pu ţi n sau m ai mul t accent uat e . Coroanel e
cani ni l or i nferi ori sunt m ai t urt i t e î n sens m ezi odi st al şi m ai înal t e, i ar rădăci ni l e sunt m ai
scurt e com parat i v cu al e cani ni l or superi ori . Suprafaţa vestibulară are un aspect mai alungit 'şi este mai
puţin convexă în ambele direcţii, comparativ cu a caninului superior, este împărţită de cele 2 şanţuri, în trei lobi
inegali, care sunt mai puţin pronunţaţi, abia perceptibili.S uprafaţ a l i ngual ă est e m ai î ngust ă decât
suprafaţ a vest i bul ară şi prezi nt ă acel eaşi det al i i m orfol ogi ce ca şi suprafaţ a pal at i nal ă a
cani nul ui superi or, rel i eful l or fi i nd m ai puţ i n expri m at , di n care cauz ă suprafaţ a li ngual ă
est e m ai si m pl ă, având un tubercul l ăţ i t abi a vi zi bi l .
 Suprafeţ el e proxi m al e au acel aşi cont ur t ri unghi ul ar şi aceeaşi ori ent are, fi i nd uşor
convexe şi aproape paral el e.
Margi nea i nci zal ă est e îm părţ i t ă de un cuspi d m ai puţi n pro nunţ at , în două m argi ni i negal e.
Margi nea di st al ă est e m ai lungă şi m ai obl i că, depl asând ast fel cuspi dul m ai spre m ezi al .

*Primul premolar superior. Este primul dinte din grupul dinţilor laterali şi este implantat în hemiarcada
dentară imediat după canin. Coroana lui are o formă cuboidă neregulată; este un dinte bicuspidat şi
biradicular.Suprafaţa vestibulară este uniform convexă în ambele direcţii şi este asemănătoare cu cea a caninului,
fiind mai mică şi mai lată, iar caracterele morfologice sunt mai puţin pronunţate şi reliefate.Suprafaţa palatinală are
acelaşi contur general ca a suprafeţei vestibuläre şi prezintă dimensiuni mai mici în ambele direcţii, fiind perfect
netedă. Suprafeţele proximale sunt mai mari decât suprafeţele palatinale şi vestibuläre. Suprafaţa proximal-mezială
are formă trapezoidală, este convexă în treimea ocluzală, în special spre vestibulär unde formează punctul de
contact cu dintele vecin, devenind plată spre colet. Marginea mezială vestibulară este curbă de sus în jos,» iar cea
palatinală mai are şi o direcţie oblică spre vestibulär şi este mai scurtă decât cea vestibulară. Suprafaţa proximal-
distală are aceleaşi caractere morfologice ca suprafaţa proximal-mezială, prezentând doar câteva deosebiri: este mai
convexă şi se lărgeşte spre colet, formând o depresiune concavă spre cervi cal . Acest sem n est e socot it ca
un i ndi ce de ident i fi care a pri m u l ui prem ol ar superi or şi a hem i arcadei di n care provi ne.
Suprafaţ a ocl uzal ă est e t rapezoi dal ă, form at ă di n 4 m argi ni {vest i bul ară, pal at i nal ă,
m ezi al ă şi di st al ă), 2 cuspi zi , un şant int ercuspi di an şi 2 foset e. Margi nea vest i bul ară est e
t ril obat ă dat o ri t ă proem i nent ei corespunzăt oa re a cel or t rei l obi de pe suprafaţ a vest i bul ară.
Margi nea pal at i nal ă are form ă de sem i cerc form at ă de cuspi dul pal at i nal . Margi ni l e
proxi m al e au form ă de curbe ce converg spre pal at i nal form at e de crest el e m ezi al e şi di st al e
care unesc cuspi dul vest i bul ar cu cel pal at i nal .
R eli eful suprafeţ ei ocl uzal e est e form at de cei doi cuspi zi — unul si t uat vest i bul ar şi
al t ul pal at i nal . Cuspi dul vest i bul ar est e m ai put erni c, ceva m ai m are şi m ai proem i nent decât
cel pal at i nal şi est e aşezat cent ral sau puţ i n di st al . Cuspi dul pal at i nal est e m ai t eşi t decât cel
vest i bul ar şi est e depl asat spre suprafaţ a m ezi al ă. Di n vârful cuspi zi l or pl eacă crest el e axi al e
care coboară spre şan ţ ul i nt ercuspi di an — una di n prel ungi rea cel ei l al t e, îm părţ i nd sup rafaţ a
ocl uzal ă î n două versant e: unul m ezi al m ai m i c şi unul di s t al m ai m are. De pe versant el e
m ezi al e şi di st al e al e cuspi dul ui vesti bul ar pornesc două şanţ uri paral el e crest ei axi al e,
form ând foset el e ocl uzal e care nu t rec pest e cuspi dul pal at i nal . C uspi zi i ves t i bul ar şi
pal at i nal sunt despărţ i ţ i de un şanţ i nt ercuspi di an cu di recţ i e m ezi odi st al ă, si t uat m ai
aproape de suprafaţ a pal at i nal ă. Acest şanţ , t raversând suprafaţ a ocl uzal ă î n di recţ i e di st al ă,
se t er mi nă pe suprafaţ a crest ei m argi nal e, i ar î n di recţ i e m ezi al ă de cel e m ai m ult e ori
depăşeşt e creast a m argi nal ă şi se t erm i nă chi ar pe suprafaţ a m ezi al ă.
Exam i nând cuspi zi i t ut uror di nţ il or l at eral i , observăm că at ât cuspi zi i oral i , cât şi cei
vest i bul ari sunt îm părţ i ţ i de crest e sagi t al e î n două versant e: ext ern şi i nt ern. Vers ant ul
ext ern est e si t uat î n di recţ i e vest i bul ară, i ar cel i nt ern î n di recţ i e oral ă.
R ădăci na pri m ul ui prem ol ar superi or î n 66 cazuri di n 100 est e bi fi dă, ast fel fi i nd
reprez ent at ă de o rădăci nă vesti bul ară şi al t a pa l ati nal ă. In 30 de cazuri rădăci na est e uni că şi
î n 4 cazuri — t ri fi dă.

*Premolarul doi superior. Est e al ci nci l ea di nt e di n arcada den t ară, im pl ant at i m edi at după
pri m ul prem ol ar. P rem ol arul doi su peri or est e asem ănăt or cu pri m ul prem ol ar superi or, dar
are o con fi guraţ i e m ai sim pl ă şi di m ensi uni m ai m i ci .
C aract erel e morfol ogi ce al e prem ol arul ui doi superi or, după cum s-a m enţ i onat , sunt
i denti ce cu cel e al e pri m ul ui prem ol ar cu ex cepţ i a suprafeţ ei ocl uzal e. Suprafaţ a ocl uzal ă
est e bi cuspi dat ă, însă cuspi zi i după m ări m e sunt egal i înt re ei . Ş anţ ul int ercuspi di an î m part e
suprafaţ a ocl uzal ă în două porţ i uni egal e î n sens vest i bul o- pal at i nal şi se t erm i nă l a
m argi nea crest el or proxi m al e: form a şan ţ uril or de pe suprafaţ a ocl uzal ă se aseam ănă m ul t cu
li t era H.
R ădăci na î n 82% cazuri di n 100 est e uni că, dar poat e fi at ât bi fi dă, cât şi t ri fi dă.
*Primul premolar inferior. Est e im pl ant at ca şi om ol ogul său su peri or după cani n şi est e al
pat rul ea di nt e di n arcada dent ară i n feri oar ă. C oroana are o form ă m ai m ult asem ănăt oa re cu
un ci li n dru, est e un di nt e bi cuspi dat şi monoradi cul ar .
Suprafaţa vestibulară este asemănătoare cu cea a caninului inferior, dar are dimensiuni mai mici atât în sens
vertical, cât şi orizontal. Ea este împărţită de două şanţuri verticale puţin exprimate în 3 lobi inegali, dintre care cel
medial este mic, cel distal — mijlociu şi cel central este mai mare şi mai pronunţat. Aceasta permite ca creasta
sagitală a cuspidului vestibular să împartă marginea ocl uzal ă vest i bul ară î n două versant e i negal e:
m ezi al , care est e m ai m i c şi ascuţ i t , şi di st al — m ai lung şi obli c. S uprafaţ a vest i bul ară est e
convexă î n am bel e di recţ i i , at i ngând convexi t at ea m axi m ă l a li m it a uni rii t rei m i i m ezi al e cu
cea cervi cal ă. Acest re l i ef cont ri bui e l a apl ecare a cuspi dul ui vest i bul är spre li ngual , adu-
cându- 1 î n cel e m ai dese cazuri până l a axul vert i cal al di nt el ui .
Suprafaţa linguală este convexă în ambele direcţii şi mai mică decât suprafaţa vestibulară, astfel că înălţimea ei
constituie aproximativ jumătate din înălţimea suprafeţei vestibuläre. Aceste particularităţi constituie punctul de
trecere de la dinţii monocuspidaţi la cei bicuspidaţi ca şi în cazul primului premolar superior; suprafaţa linguală nu
prezintă detalii morfologice, fiind netedă Suprafeţ el e proxi m al e sunt uşor convexe şi converg at ât
spre col et , cât şi spre li ngual . C onvergenţ a m axi m ă vesti bul ol i ngual ă est e î n t rei m ea
 vest i bul ară, unde face punct de cont act cu di nţ i i veci ni . La t recer ea suprafeţ el or proxi m al e
spre suprafaţ a l i ngual ă se form ea ză un unghi accent u at rot unji t . S uprafeţ el e proxim al e au
form ă t rapezoi dal ă cu baza mi că spre ocl uzal . S uprafaţ a proxi m al ă m ezi al ă est e m ai m are
decât suprafaţ a proxi m al - di st al ă.
Suprafaţ a ocl uzal ă are o form ă puţ i n ovoi dal ă al căt ui t ă di n 4 m argi ni , 2 cuspi zi , un şanţ
i nt ercuspi di an şi 2 foset e. R eli eful ei est e form at de 2 cuspi zi i negal i : vesti bul är şi li ngual .
Cuspi dul ves t i bul är are o î năl ţ i m e şi l ăţi m e aproape de două ori m ai m are decât cel l i ngual ,
având o încl i nare spre l i ngual de aproxi m at i v 45°. Aceast a, după cum s-a m enţi onat m ai sus,
perm i t e ca vârful cus- pi di an să aj ungă până l a axul vert i cal al di nt el ui . Di n vârful cus pi dul ui
vest i bul är porneşt e o creast ă axi al ă de sm al ţ spre şanţ ul i nt ercuspi di an, care coi nci de şi
cont i nuă cu creast a axi al ă a cuspi dul ui li ngual . C reast a axi al ă î m part e versant ul i nt ern al
cuspi dul ui vest i bul är în două foset e: m ezi al ă şi di st al ă. F oset a m ezi al ă est e m ai pronunţ at ă
decât cea di st al ă. In acest e foset e, paral el crest ei axi al e, se găsesc şanţ uri l e secundar e num it e
şanţ uri de descăr ca re. Acest e două foset e sunt unit e de şanţ ul i nt ercuspi di an, care se în t i nde
până l a crest el e proxi m al e. Ş anţ ul i nt ercuspi di an are form ă de curbă cu concavi t at ea ori ent at ă
spre suprafaţ a vest i bul ară şi est e sit uat m ai m ul t spre m argi nea li ngual ă.

*Premolarul doi inferior. Est e al ci nci l ea di nt e di n arcad a den t ară i nferi oară, im pl ant at
după pri m ul prem ol ar. C oroana l ui are o form ă cuboi dă şi est e puţ i n m ai m are decât cea a
pri m ul ui pre m ol ar, est e un di nt e m onoradi cul ar şi bi cuspi dant sau t ri cuspi dant .
Suprafaţa vestibulară este convexă atât în sens vertical, cât şi orizontal. Convexitatea maximă verticală este situată
în treimea cervicală şi trece lent în sens meziodistal. In comparaţie cu omologii săi, această suprafaţă este împărţită
de două şanţuri în trei lobi cu un relief mai puţin accentuat. Lobul central este mai lat şi abia depăşeşte relieful
lobilor mezial şi distal. Marginea ocluzală este mai puţin ascuţită decât la ceilalţi premolari şi este împărţită de
vârful cuspidului în două versante aproape egale, care, unin-du- se cu m argi ni l e proxi m al e, form eaz ă
unghi uril e dist al şi m ezi al . Unghi ul m ezi al est e puţ i n m ai ascuţ i t , i ar cel dist al m ai obl i c.
Sup rafaţ a li ngual ă est e m ai m i că decât cea vest i bul ară şi est e uşor î ncl i nat ă spre l i ngual , cu
o convexi t at e în am bel e di recţ i i . Di n t rei m ea cervi cal ă, at ât suprafaţ a li ngual ă, cât şi cea
vest i bul ară con verg ocl uzal , făcând ca di am et rul vest i bul ol i ngual să fi e m ai m i c l a ni vel ul
suprafeţ ei ocl uzal e.
Suprafeţ el e proxi m al e sunt convexe şi convergent e spre col et şi au o form ă păt rat ă;
convexi t at ea m axim ă at i nge m argi nea ocl u zal ă, ni vel ul unde se real i zea ză cont act ul
i nt erdent ar cu di nţ ii ve ci ni .
Suprafaţ a ocl uzal ă are un rel i ef dependent de prezenţ a a doi sau t rei cuspi zi . In cazul
când suprafaţ a ocl uzal ă prezi nt ă doi cus- pi zi , rel i eful ei est e asem ănăt or cu cel al pri m ul ui
prem ol ar i nfe ri or şi se deosebeşt e pri n urm ăt oarel e sem ne: vârful cuspi dul ui ves- ti bul ar nu
est e accent uat î ncl i nat spre l i ngual ; şanţ ul int ercuspi di an est e si t uat m ai vest i bul ar, m ot i v
care a condus l a si t uarea foset el or m ezi al e şi dist al e m ai aproape de m argi nea vest i bul ară a
suprafeţ ei ocl uzal e; cuspi zi i vest i bul ar şi l i ngual sunt aproape de ace eaşi m ă ri m e. Unii aut ori
î n general socot cuspi dul li ngual m ai put erni c decât cel vesti bul ar.
In cazul când suprafaţ a ocl uzal ă prezi nt ă 3 cuspi zi , şanţ uri l e, foset el e şi cuspi dul vest i bul ar
au acel aşi cont ur şi rel i ef. Modi fi că ri l e se pet rec l a ni vel ul cuspi dul ui li ngual , care est e
îm părţ i t î n doi cuspi zi de un şanţ cu di recţ i e li ngual ă ce îşi i a î nceput ul di n şanţ ul
i nt ercuspi di an cu di recţ i e m ezi odi st al ă. Ş anţ ul i nt ercuspi di an li n gual nu depăşeşt e li m it a
crest ei sagi t al e a cuspi dul ui l i ngual . Di n t re cei doi cuspi zi li ngual i cel m ezi ol i ngual est e m ai
pronunţ at şi "m ai m are decât cel di st ol i ngual .

13.Morfologia functionala a molarilor . inaltimea coronara dupa Marselier. Particularitatile implantarii

dintilor la maxilla si mandibula . formele fiziologice ale arcadelor dentare.

* Primul molar superior. Est e im pl ant at după al doi l ea prem ol ar şi est e al şasel ea di nt e di n
arcada dent ară. Are o coroană de form ă cuboi dă şi est e un di nt e t et racuspi dant şi
t ri radi cul ar .

Suprafaţ a vest i bul ară a pri m ul ui mol ar superi or est e di vi zat ă de 4 m argi ni l at eral e:
ocl uzal ă de form ă neregul at ă, ondul at ă; cer vi cal ă aproape ori zont al ă şi două m argi ni
proxi m al e convergent e spre col et , m argi nea di st al ă a cărora est e m ai curbă şi m ai scurt ă
decât cea m ezi al ă. Margi ni l e l at eral e conferă suprafeţ ei vest i bul äre o form ă t rapezoi dal ă cu
baza m are sit uat ă ocl uzal . R eli eful supra feţ ei vest i bul äre est e convex, având şi o mi că
depresi une (foset ă) real i zat ă de un şanţ cent ral care vi ne de pe suprafaţ a ocl uzal ă şi se
t erm i nă aproxi m at i v l a j um ăt at ea suprafeţ ei vest i bul äre. Tot oda t ă şanţ ul cent ral î m part e
suprafaţ a vest i bul ară î n doi lobi inegal i : m ezi al şi di st al . Lobul m ezi al est e form at de
versant ul ext ern al cuspi dul ui m ezi ovest i bul ar, i ar cel di st al — de versant ul cuspi dul ui
dist ovest i bul ar şi est e m ai mi c decât lobul m ezi al .
 Suprafaţ a pal at i nal ă est e asem ănăt oa re cu cea vest i bul ară, m ar gi ni l e proxi m al e al e căr ei a
sunt m ai converg ent e spre col et , l a fel fi i nd îm părţ i t ă în doi l obi inegal i de şanţ ul ocl uzal
dist opal at i nal , numi t şi şanţ pal at i nal de descăr car e, care cont i nuă până aproape de li ni a
col et ul ui . Lobul m ezi al , form at de versant ul int ern al cus pi dul ui m ezi opal at i nal , est e m ai
m are decât lobul m ezi ovest i bul ar şi cu m ul t m ai m are decât cel di st opal at i nal , form at de
versant ul i nt ern al cuspi dul ui di st opal at i nal . P e suprafaţ a pal at i nal ă a l obu l ui
m ezi opal at i nal î n t rei m ea ocl uzal ă şi aproape de m argi nea mezi al ă, deseori est e si t uat ă o
proem i nenţ ă de sm al ţ num it ă t ubercu l ul C arabel l i , consi derat de uni i aut ori ca un cuspi d
supranum erar. Uneori şanţ ul ocl uzal di st opal at i nal form eaz ă o m i că depresi une — ori fi ci ul
orb (forameti caecum).Suprafeţ el e proxi m al e au form a t rapezoi dal ă cu baza m are î n drept at ă
spre col et , suprafaţ a di st al ă a cărui a est e m ai mi că şi m ai convexă, i ar suprafaţ a m ezi al ă
est e pl ană î n sens vert i cal şi con vexă în sens ori zont al , convexi t at ea fi i nd m ai accent uat ă
spre m ar gi nea vest i bul ară. Acest rel i ef al suprafeţ ei m ezi al e cont ri bui e l a form are a unei
uşoare depresi uni î n cent rul ei , î n apropi erea col e t ul ui .
Suprafaţa ocluzală are o formă neregulată romboidală, marginea vestibulară a căreia formează cu cea mezială
un unghi ascuţit, iar cu marginea distală — un unghi obtuz deschis şi invers; marginea palatinală cu cea distală
formează un unghi obtuz, iar cu cea distală — un unghi ascuţit. Astfel diagonala mare a acestei suprafeţe uneşte
imaginar unghiurile ascuţite meziovestibular cu cel distopalatinal. Marginea distală şi cea mezială sunt aproape
paralele şi drepte, iar cea vestibulară şi palatinală sunt convergente spre distal. Pe suprafaţa ocluzală sunt situaţi 4
cuspizi, creasta oblică, 2 fosete principale, o fosetă accesorie şi 3 şanţuri. Cuspizii sunt orientaţi în sens
vestibulopalatinal şi meziodistal, fiind separaţi între ei printr-un sistem dublu de şanţuri intercus- pidiene, care în
dependenţă de gradul de adâncire spre partea centrală a suprafeţei ocluzale, sunt divizate în: şanţuri centrale (ves-
tibulocentral şi meziocentral) şi 1 şant periferic (distopalatinal). Şanţul vestibulocentral, pornind din centrul
ocluzal spre suprafaţa vestibulară, continuă până în treimea mijlocie a suprafeţei vestibuläre, separând astfel cei 2
cuspizi vestibulari în: cuspidul meziovestibular care coincide după mărime cu lobul mezial al suprafeţei
vestibuläre şi cuspidul distovestibular care coincide cu lobul distal. Şanţul meziocentral îşi are începutul ca şi cel
vestibulocentral în centrul ocluzal; intersecţia acestor două şanţuri formează un unghi de circa 95° şi o fosetă,
numită foseta centrală sau accesorie (secundară). Şanţul meziocentral porneşte spre suprafaţa mezială şi împarte
cei doi cuspizi meziali în: cuspidul meziovestibular şi cuspidul meziopalatinal. Acest şanţ împreună cu creasta
mezială formează foseta mezială. Şanţul distopalatinal porneşte de pe marginea distală a suprafeţei ocluzale,
împărţind-o aproximativ în două jumătăţi egale, continuă până la marginea crestei oblice de smalţ, unde formează
cu ea un unghi oblic de aproximativ 120°—135° şi se îndreaptă pe suprafaţa palatinală unde se contopeşte cu
şanţul de pe această suprafaţă. Uneori, porţiunea distală a şanţului distopalatinal trece creasta oblică de smalţ şi se
termină în foseta centrală, având un relief slab pronunţat. Astfel acest şanţ separă cuspizii palatinali în cuspidul
distopalatinal şi cuspidul meziopalatinal, separând totodată şi cuspizii distali în cuspidul distovestibular şi
cuspidul distopalatinal. Şanţul distopalatinal împreună cu creasta distală formează foseta distală. Cuspidul
meziopalatinal se uneşte cu cuspidul distovestibular printr-o creastă oblică de smalţ care se mai numeşte şi puntea
de smalţ, iar creasta cuspidului meziopalatinal, trecând de pe un cuspid pe altul, formează un unghi de
aproximativ 145° cu vârful orientat în sens distal. Totodată este necesar de m enţ i onat că, di n vârful
t ut uror cuspi zi l or spre cent rul ocl uzal , pornesc crest e axi al e car e î m part cuspi zi i î n două
versant e: m ezi al şi di st al . P aral el acest or crest e pornesc şanţ uri secundar e, grl adul de
rel i efare al căror a di feră. Vârfu ri l e cuspi zi l or vest i bul ari şi pal at i nal i sunt unit e pri n crest e
sagi t al e care îm part cuspi zi i î n două versant e: ext ern şi int ern. C rest el e sagi t al e l a rândul
său sunt unit e cu crest el e proxim al e î n sens m ezi odi st al .
P ri m ul m ol ar superi or est e dot at cu 3 rădăci ni im pl ant at e î n ardada dent ară ast fel : două
rădăci ni î n sens vest i bul ar şi una î n sens pal at i nal .

* Molarul doi superior. Est e im pl ant at după pri m ul m ol ar, fi i nd al şapt el ea di nt e di n arcada
dent ară. C aract eri st i ci l e m orfol ogi ce general e sunt ident i ce cu cel e al e pri m ul ui m ol ar
superi or, cu unel e deosebi ri de det al i u. Coroana m ol arul ui doi superi or are o form ă cuboi dă,
est e un di nt e t et racuspi dat (uneori poat e fi t ri cuspi dat ), t ri radi cul ar .
Suprafaţ a vest i bul ară a m ol arul ui doi superi or se deosebeşt e de cea vest i bul ară a pri m ul ui
m ol ar pri n di m ensi uni m ai m i ci . Ş anţ ul vesti bul ar est e de asem ene a m ai puţi n expri m at şi
îm part e supra faţ a vest i bul ară î n doi l obi aproxi m at i v egal i . S uprafaţ a pal at i nal ă est e m ai
mi că, m ai convexă decât suprafaţ a pal at i nal ă a pri m ul ui m ol ar, rel i eful ei fi i nd dependent de
prezent a şi pozi ţ i a şanţ ul ui pal at i nal si t uat mul t m ai di st al şi care est e m ai scurt , exti nzându-
se î n t rei m ea ocl uzal ă a suprafeţ ei pal at i nal e. La m ol ari i cu suprafaţ a ocl uzal ă t ri cuspi dant ă
şanţ ul pal at i nal li pseşt e sau est e abi a schi ţ at pe m argi nea pal at i nal ă.
Suprafeţ el e proxi m al e al e m ol arul ui doi superi or prezi nt ă ace l eaşi cara ct ere m orfol ogi ce
cu al e suprafeţ el or proxi m al e al e pri m ul ui m ol ar, având di m ensi uni m ai m i ci .S uprafaţ a
ocl uzal ă, ca şi î n cazul pri m ul ui mol ar superi or, are o form ă neregul at ă, rom boi dă,
dim ensi uni m ai m i ci , unghi uri l e m ezi opal at i nal şi di st ovest i bul ar sunt m ai rot unji t e, di n care
cauză di agonal a care l eagă unghi uril e m ezi ovest i bul ar şi di st opal at i nal est e m ai m are decât
di agonal a unghi uri l or m ezi opal at i nal şi di st o vest i bul ar. C ând pe suprafaţ a ocl uzal ă sunt
si t uaţ i 4 cuspi zi , rel i e ful ei are cara ct er e m orfol ogi ce i dent i ce cu cel e al e pri m ul ui mol ar
superi or, cuspi zi i fi i nd m ai t eşi ţ i . Cuspi zi i dist ovest i bul ar şi di s t opal at i nal sunt m ai mi ci ,
reducer ea în vol um fi i nd foart e accen t uat ă l a cuspi dul di st opal at i nal , care deseori aproape nu
se m ai observă, i ar suprafaţ a ocl uzal ă est e reprez ent at ă num ai de t rei cuspi zi . In aşa cazu ri
rel i eful suprafeţ ei ocl uzal e est e conferi t de aceşt i cuspi zi care sunt si t uaţi ast fel : 2 cuspi zi
vest i bul ari şi unul pal at i nal . Ast fel porţ i unea pal at i nal ă a şanţ ul ui di st opal at i nal se reduce
până l a dispari ţ i a com pl et ă, sau coi nci de cu şanţ ul secun dar al crest ei obl i ce cont ri bui nd l a
reducer ea foset ei di st al e; porţ i u nea di st al ă se cont opeşt e cu şanţ ul i nt ercuspi di an
m ezi ocent ral . Deci suprafaţ a ocl uzal ă poat e fi repre zent at ă şi de 3 cuspi zi , cre as t a obli că, o
foset ă pri nci pal ă şi una accesori e şi 2 şanţ uri i nt ercuspi di ene.
R ădăci ni l e sunt i m pl ant at e î n arcada dent ară ca şi l a pri m ul m ol ar superi or.

* Molarul al treilea superior. Est e i m pl ant at după al doi l ea m ol ar şi est e ult i m ul di nt e di n

arcada dent ară, ocupând l ocul 8. Mai est e numi t şi m ol arul de m i nt e, dat ori t ă peri oadei de
erupţ i e — î nt re 16—40 ani . Are o form ă vari abi l ă, puţi n const ant ă, poat e fi t ri cus- pi dant sau
m ul t i cus pi dant , t ri radi cul ar sau m ono- şi m ul t i radi cul ar. C ând m ol arul t rei superi or est e
norm al dezvol t at , are caract e ri st i ci morfol ogi ce general e asem ănăt oar e cu al e m ol arul ui doi
superi or, având t rei cuspi zi , dim ensi uni l e şi vol um ul fi i nd m ai redus.

* Primul molar inferior. Est e im pl ant at după al doi l ea prem ol ar i nferi or şi est e al şasel ea
di nt e di n arc ada dent ară i nferi oară. Co roana are o form ă cuboi dă şi est e un di nt e
pent acuspi dat şi bi radi cul ar .
Suprafaţ a vest i bul ară a pri m ul ui mol ar i nferi or est e del i m it at ă de 4 m argi ni l at eral e:
ocl uzal ă- , de form ă ondul at ă, echi val ent ă ce l or t rei cuspi zi vest i bul ari ; cervi cal ă
reprez ent at ă de două convexi t ăţ i ori ent at e ocl uzal (una m ezi al ă şi al t a dist al ă), care se unesc
pri nt r-o uşoară ondul are spre spaţ i ul i nt erradi cul ar corespunz ăt or del im i t ări i rădăci ni l or;
două m argi ni proxi m al e convergent e spre col et , m argi nea di st al ă a căror a est e m ai convexă
şi m ai scurt ă de cât cea m ezi al ă. Margi ni l e l at eral e confer ă suprafeţ ei vesti bul äre form ă
t rapezoi dal ă cu baza m are sit uat ă î n sens ocl uzal , i ar baza mi că — î n sens cervi cal . R el i eful
suprafeţ ei ocl uzal e est e asem ă năt or cu cel al prem ol ari l or i nferi ori , având convexi t at e
m axim ă î n t rei m ea cervi c al ă, fi i nd aproape pl ană î n sens ocl uzal şi obli că î n sens l i ngual .
Suprafaţ a vesti bul ară est e îm părţ i t ă de două şan ţ uri vert i cal e (m ezi al şi di st al ) î n t rei l obi
i negal i . Ş anţ ul m ezi al porneşt e de pe suprafaţ a ocl uzal ă şi .cont i nuă până l a j um ăt at ea
suprafeţ ei vesti bul äre, t erm i nându- se î nt r- o depresi une care form ea ză foset a vest i bul ară
(ori fi ci u orb). Acest şanţ î m part e suprafaţ a vest i bul ară î n doi lobi : vest i bul om ezi al şi
vest i bul ocent ral . Lobul m ezi al est e form at de versant ul ext ern al cuspi dul ui m ezi ovest i bul ar,
l obul cent ral est e form at de versant ul ext ern al cuspi dul ui cent rovest i bul ar şi est e m ai m i c
decât cel m ezi al . Ş anţ ul di st al por neşt e de asem enea de pe suprafaţ a ocl uzal ă, fii nd m ai scurt
şi m ai puţ i n expri m at , separând l obul vest i bul ocent ral de cel vest i bul odi st al . Lobul
vest i bul odi st al est e form at de versant ul ext ern al cus pi dul ui di st ovest i bul ar şi est e cel m ai
mi c lob de pe suprafaţ a ves t i bul ară.
Suprafaţ a l i ngual ă ca şi cea vest i bul ară are form ă t rapezoi dal ă cu acel aşi cont ur, dar de
dim ensi uni m ai m i ci , fi i nd net edă. Aceas t ă suprafaţ ă est e convexă şi aproap e vert i cal ă,
îm părţ i t ă de un şanţ vert i cal î n doi lobi i negal i . Ş anţ ul vert i cal î şi i a î nceput ul pe sup rafaţ a
ocl uzal ă şi cont i nuă până î n t rei m ea ocl uzal ă a suprafeţ ei l i ngual e î m părţ i nd-o î n l obul
m ezi ol i ngual de di m ensi uni m ai m ari şi l obul di st ol i ngual de di m ensi uni m ai mi ci . Aceşt i
l obi sunt for m aţi de versant el e i nt erne al e cuspi zi l or li ngual i , i ar vol um ul l or depi nde de
dim ensi uni l e acest or versant e.
Suprafeţ el e proxi m al e ca şi î n cazul m ol ari l or superi ori pot fi com parat e cu un t rapez, cu
baza m are ori ent at ă spre col et şi cea m i că spre ocl uzal , având suprafaţ a di st al ă m ai mi că şi
m ai con vexă decât cea m ezi al ă. Margi ni l e suprafeţ el or proxi m al e (m ezi al ă şi dist al ă) sunt
uşor curbat e fi i nd î ncl i nat e l i ngual .
Suprafaţa ocluzală a primului molar inferior are formă de trapez cu baza mare orientată în sens vestibulär, este
formată de crestele sagitale cuspidiene (vestibulär şi linguală) şi de crestele marginale de smalţ (mezială şi distală).
Pe suprafaţa ocluzală sunt situaţi 5 cuspizi, 4 şanţuri intercuspidiene şi 5 fosete. Cuspi- zii sunt situaţi ast fel : 3
vest i bul ari şi 2 l i nguali , fi i nd separaţ i î nt re ei pri nt r- un si st em speci fi c de şanţ uri
i nt ercuspi di ene, care i ncl ude un şanţ cent ral şi 3 şanţ uri secundare. Ş anţ ul cent ral
m ezi odi st al porneşt e aproxi m at i v di n m i jl ocul crest ei m ezi al e, t ransverseaz ă suprafaţ a
ocl uzal ă şi se t erm i nă pe mi j l ocul crest ei di st al e. Ş anţ ul cent ral est e bi furcat di st al crest ei
de sm al ţ m ezi al e, având o adân ci m e m ai pronunţ at ă şi form ând foset a m ezi al ă pri nci pal ă.
Di st al şanţ ul cent ral are un cont ur m ai puţ i n expri m at şi îm preună cu creast a de sm alţ
dist al ă form eaz ă a doua foset ă di st al ă pri nci pal ă. Est e necesar de m enţ i onat că crest el e de
sm al ţ î m pi edi că prel un gi rea şanţ ul ui m ezi odi st al pe suprafeţ el e proxi m al e, pri n urm are,
acest şanţ separă cuspi zi i vest i bul ari de cei l i ngual i , ult i m ii fi i nd m ai î nal ţi .
Ş anţ ul m ezi odi st al bi furcă î n două şanţ uri secundar e (m ezi al şi di st al ) care pornesc spre
suprafaţ a vest i bul ară, unde se cont o pesc cu şanţ uri l e vest i bul äre sim i l are, separând
cuspi zi i vest i bul ari . Ş anţ ul m ezi al separă cuspi dul m ezi ovest i bul ar de cel cent rovest i bul ar,
i ar cel di st al separă cuspi dul cent rovest i bul ar de cuspi dul di st ovest i bul ar. Int erse cţ i a
şanţ uri l or m ezi al şi di st al cu şanţ ul m ezi odi st al form ea ză două foset e secundare.
Aproxi m at i v de l a j u m ăt at ea şanţ ul ui m ezi odi st al , spre suprafaţ a l i ngual ă, pl eacă şan ţ ul
l i ngual care separă cuspi zi i l i nguali î n cuspi dul m ezi ol i ngual şi cuspi dul di st oli ngual .
Ş anţ ul l i ngual conferă suprafeţ ei ocl uzal e un rel i ef cara ct eri st i c. In unel e cazuri şanţ ul
 li ngual coi nci de cu şanţ ul m ezi al vest i bul är (vari ant ă cruci form ă), i ar î n al t e cazuri
coi nci de cu creast a de sm al ţ a cuspi dul ui cent rovest i bul ar (vari ant ă dri opi t ecă). La
i nt ersecţ i a şanţ ul ui li ngual cu şanţ ul m ezi odi st al se form eaz ă a t rei a foset ă secundară. Di n
vârfuri l e cuspi zi l or, ca l a m ol ari i superi ori , pornesc spre ocl uzal crest e axi al e de sm al ţ , i ar
paral el acest or crest e — şanţ uri secundare. In ordi nea m ări mi i şi î n raport descend ent
cuspi zi i se si t uează ast fel : m ezi ol i ngual fi i nd cel m ai m are, di st ol i ngual , m ezi ovest i bul ar,
cent rovest i bul ar şi di st ovesti bul ar, fi i nd cei m ai m i ci .
R ădăci ni l e sunt i m pl ant at e î n arcada dent ară ast fel : una î n sens m ezi al şi al t a î n sens
dist al . R ădăci na m ezi al ă după m ări m e est e m ai vol um i noasă.

* Molarul doi inferior. Est e i m pl ant at după pri m ul m ol ar i nferi or şi est e al şapt el ea di nt e
di n arcad a dent ară i nferi oar ă. C aract eri s t i ci l e general e sunt i dent i ce cu cel e al e prim ul ui
m ol ar inferi or, exi st ând unel e deosebi ri de det al i u: are coroana de form a unui t rapez şi
est e un di nt e t et racuspi dat şi bi radi cul ar.
Suprafaţ a vest i bul ară a m ol arul ui doi inferi or are aceeaşi for m ă gener al ă ca a pri m ul ui
m ol ar, deosebi ndu- se pri n di m ensi uni m ai m i ci , fi i nd m ai convexă şi având un si ngur şanţ
vest i bul är care se prel ungeşt e până l a j um ăt at ea suprafeţ ei vest i bul äre, t erm i nându- se î n
foset a vest i bul ară. Ş anţ ul î m part e suprafaţ a vest i bul ară în doi l obi i negal i : l obul m ezi al
fi i nd m ai m are şi l obul di st al fi i nd m ai mi c.
Suprafaţ a l i ngual ă est e m ai mi că, având aproxi m at i v aceeaşi form ă ca şi suprafaţ a
li ngual ă a pri m ul ui mol ar i nferi or.
Suprafaţ a ocl uzal ă are un rel i ef i m pri m at de cei 4 cuspi zi , două şanţ uri int ercuspi di ene,
două foset e pri nci pal e şi una acc esori e. Ş anţ ul m ezi odi st al are acee aşi di recţ i e ca şi
om ol ogul său de pe pri m ul m ol ar i nferi or, form ând două foset e pri nci pal e (m ezi al ă şi
dist al ă) care separă cei doi cuspi zi vest i bul ari de cei doi cuspi zi l i ngual i . Ş anţ ul
vest i bul ol i ngual î ncepe pe suprafaţ a vest i bul ară, t ransversea ză şanţ ul m ezi odi st al , form ând
foset a secundar ă, t er- mi nându- se pe m argi nea li ngual ă a suprafeţ ei ocl uzal e. Acest şanţ
separă cuspi zi i vest i bul ari şi l i nguali î n cuspi zi i m ezi ovest i bul ar şi di st ovest i bul ar,
m ezi ol i ngual şi di st oli ngual . In dependenţ ă de ca ract erul di recţ i ei t opografi ce a porţ i unii
vest i bul äre a şanţ ul ui ves t i bul ol i ngual faţ ă de porţ i unea l i ngual ă, deosebi m : vari ant ă cruci -
form ă, când acest e porţ i uni coi nci d şi au acee aşi di recţ i e; vari ant ă dri opi t ecă, când acest e
porţ i uni nu coi nci d, porţ i unea l i ngual ă fi i nd si t uat ă m ai di st al , suprapunându- se cu creast a
axi al ă a cuspi dul ui di st ol i ngual ; vari ant ă î n scară, când l a i nt ersecţ i a şanţ uri l or m e zi odi st al
şi vest i bul ol i ngual se form ează o încruci şar e care se asea m ănă cu l i t era «X». In ordi nea
m ări m ii şi î n raport descen dent cuspi zi i se si t uează ast fel : m ezi ovest i bul ar fi i nd cel m ai
m are, m ezi ol i ngual , di st ovest i bul ar şi di st ol i ngual fi i nd cel m ai mi c.
R ădăci ni l e m ol arul ui doi i nferi or sunt im pl ant at e î n procesul al veol ar asem ănăt or cu
rădăci ni l e pri m ul ui m ol ar.

 Molarul al treilea inferior. Est e i m pl ant at după al doi l ea m ol ar inferi or şi est e

ul t im ul di n arcada dent ară i nferi oară, ocupând lo cui 8. C a şi om ol ogul său de l a
m axi l ă est e numi t şi m ol arul de m i n t e. Deseori est e m ai bi ne dezvol t at şi chi ar m ai
m are decât m ol arul 2 i nferi or. C oroana l ui est e form at ă î n fond di n 4—5 cuspi zi sau
chi ar m ai m ulţ i . Mol arul al t rei l ea i nferi or prezi nt ă cara ct er e m or fol ogi ce i dent i ce
cu cel e al e pri m ul ui şi al doi l ea m ol ari i nferi ori . R el i eful acest ui di nt e est e î n
raport cu pol i m orfi sm ul şi num ărul cuspi zi l or; est e un di nt e bi radi cul ar, rădăci ni l e
cărui a sunt de cel e m ai mul t e ori reuni t e form ând un con scurt .
Tabelul 1. Dimensiunile medii ale dinţilor permanenţi superiori, după Marseillier
Diametrul
meziodistal
al coroanei,
mm
Dintele
Inaltimea Inaltimea Lungim ea « Mi ni Diametru vest
totala a coroanei radaci ni i Maxi
1/3 m in m l a palatinal
dintelui ocl uzal a col et mazim
Incisivul central 22,5 10,0 12,5 9,0 6,4 7,0
Incisivul lateral 22,0 8,8 13,5 6,4 4,4 6,0
Caninul 26,5 9,5 17,0 7,6 5,2 8,0
Primul premolar 21,0 i 8,0 13,0 7,0 4,7 9,0
Al doilea premolar 21,0 7,5 13,5 6,5 5,3 8,5
Primul molar 22,3 7,5 14,8 10,2 7,4 11,7
Al doilea molar 20,7 7,2 13,5 9,2 6,7 11,5
Al treilea molar 18,0 6,8 11,2 9,0 7,0 11,0
Dimensiunile medii ale dinţilor permanenţi inferiori
 Incisivul central 20,7 8,8 11,9 5,4 3 6
Incisivul lateral 22,1 9,4 12,7 5,9 3,8 6,4
Caninul 25,6 19,3 15 6,9 5,2 7,9
Primul premolar 23 8 15 6,9 5,4 7
Al doilea premolar 23,5 8 15,5 7,2 6 8
Primul molar 21 7,7 13,3 11,2 8,5 10,3

14.Definitie “arcada dentara’, ‘arcada alveolara’, ‘arcada bazala’, si coraportul dintre ele la maxilla si
mandibula.

* Arcada dentara-prezinta un suport de sustinere a pozitiei buzelor contribuind astfel la aspectul fizionomic al
fetei.
* Arcada alveolara-linia conventionala trasata pe virful apofizei alveolare.
* Arcada bazala-linia trasată pe vîrfurile rădăcinilor.
* Coraportul dintre ele-la maxilla arcada dentara este mai mare decît cea alveolară, iar cea al veolară mai
mare decît cea bazală. In cazul mandibulei avem un co- raport invers: arcada dentară este mai mică.

15.Factorii ce asigura unitatea functionala a arcadelor dentare. Ariile ocluzale . Planul de ocluzie.

*Factorii:

-apofizele alveolare;
-puncte de contact interdentare (contactele interdentale joacă un rol important la dispersarea şi
repartizarea presiunilor funcţionale şi asupra dinţi lor vecini. Afară de aceasta, contactele interdenta le
servesc drept obstacol pentru produsele alimentare care ar trau ma şi ar leza papilele interdentare);
-ligamentele interdentare parodontului marginal (aceste ligamente sînt situate deasupra septuri lor
alveolare inserîndu-se de cementul unui dinte şi trecînd la celă lalt. Datorită acestor ligamente
deplasarea unui dinte mezial sau distal provoacă şi deplasarea dinţilor vecini).

* Ariile ocluzale: arie ocluzală a arcadei dentare supe rioare şi a celei inferioare, care sînt formate din
succesiunea suprafeţelor ocluzale ale fiecărui dinte în parte. Aria oc luzala a arcadei dentare superioare
în regiunea frontală prezintă o linie egală cu lăţimea părţii incisivale a din ţilor frontali, lărgindu-se
treptat posterior, atingînd cele mai mari di mensiuni în regiunea primului molar. Aria ocluzală a
mandibulei este mai mică în regiunea dinţilor frontali şi mai mare la fel la nivelul primului molar. In
zona frontală aria ocluzală este arcată şi îngustă, iar în zonele laterale are un relief caracteristic
datorită prezenţei cuspizilor pe faţa ocluzală a dinţilor laterali adaptaţi la fărî- miţarea şi măcinarea
alimentelor.
Ariile ocluzale pot fi întrerupte de diasteme, treme, leziuni coro nare, edentaţii parţiale. Ele la fel
pot avea diferite dimensiuni în raport cu dimensiunile arcadelor dentare, pot fi naturale, artificiale,
mixte, iar la edcntaţia totală — absente.

*Planul de ocluzie-dacă trasăm o linie convenţională care ar uni cuspizii vestibulari ai primilor
premolari inferiori cu cei distali vestibulari ai ultimilor molari, obţinem un plan, care în zona fronta lă
trece pe marginea incisivă a incisivilor centrali superiori, primind denumirea de plan de ocluzie.
Datorită curbării arcadelor dentare în plan sagital şi transversal fiecare dinte se află faţă de planul de
ocluzie într-un anumit raport. Aşa, la închiderea arcadelor dentare în ocluzia centrică, dinţii laterali
superiori întretaie acest plan, iar cei inferiori nu-1 ating. In zona frontală a arcadelor dentare incisivii
centrali şi caninii superiori ating planul de ocluzie, iar cei inferiori îl întretaie.Prin urmare, acest plan
de ocluzie este alcătuit din trei segmen te: unul frontal şi două laterale. S-a constatat că segmentul
frontal este curbat şi paralel cu linia bipupilară, iar cele laterale — cu planul orizontal Camper, care
trece de la spina nazală anterioară şi pînă la centrul conductelor auditive externe. Migrările dentare pot
modifica raportul dinţilor deplasaţi faţă de acest plan, dereglînd relieful ariilor ocluzale.

16.Curba de ocluzie sagitala Spee. Rolul biologic al curbelor de ocluzie.

*Curba de ocluzie sagitala Spee- dintii, in arcada dentara in plan sagital sunt implantati la diferit nivel ,
si daca vom trasa o linie pe suprafata ocluzala a dintilor primim o curbura numita curbura de ocluzie
sagitala Spee.La maxilă această curbură este corespunzător convexă. centrul acestei curburi este situat
la 3 cm posterior de crista Galii.Speesocotea că centrul acestei curburi se găseşte în orbită şi dacă vom
prelungi această curbă, ea va trece la marginea anterioară a condilui articular al mandibulei . Bonwill,
studiind profunzimea curbei de ocluzie sagitală Spee, a ajuns la concluzia că ea depinde de gradul de
supraacoperire frontală. Cu cit gradul de supraacoperire este mai mare, cu atît mai adîncă este şi curba
de ocluzie sagitală Spee. După Bornvill datorită curbei de ocluzie sagitali Spee, în caz de deplasare a
mandibulei în sens anterior, între arcadele dentare şi între dinţii antagonişti se creează cel putin trei
puncte de contact, situate în formă de triunghi: un contact în zona dinţilor frontali şi cîte unul în zonele
laterale. Acest fenomen a primit denumirea de contactul a trei puncte după Bonwill .

*Rolul biologic- protectia parodontului dintilor laterali ( curbura transversala), dintilor frontali (curbura sagitala).

17.Ce prezinta curba de ocluzie transversala Monson- Willson. De ce depinde gradul de pronuntare, rolul lor.

*Curba de ocluzie transversala Monson-Wilson: in plan transversal ,datorita inclinarii dintilor laterali (coroana
dintilor laterali mandibulari inclinati oral, a dintilor laterali maxilari –vestibular), daca unim cuspizii dintilor
omogeni de pe hemiarcada stinga si dreapta obtinem curba de ocluzie transversala Monson-Wilson.

*Gradul de pronuntare depinde de gradul de înclinaţie a dinţilor laterali: la cei maxilari spre vestibular, la cei
mandibulari spre oral.

*Importanta:
-pastrarea contactelor dintre cuspizii coroanelor dintilor laterali la deplasarea mandibulei in sens transversal.
-biologica: protectia parodontului dintilor laterali in acest motiv se mai numeste si “curbura de profilaxie
parodontala”.
-rol de compensare in crearea arcadelor dentare artificiale,deoarece la miscari de propulsie si lateralitate intre
arcadele dentare se pastreaza contact interdentar cel putin in trei puncte asigurind fixare stabile a protezelor mobile.

18.Definitie “Parodont”. Caracteristica tesuturilor ce include aceasta notiune. Functiile.

*Parodont-complexul de tesuturi care inconjoara portiunea radiculara a dintelui: gingia, periodontiu, tesutul osos
alveolar, cimentul radicular.

*Gingia-alcatuita din papilele interdentare , marginea libera, portiunea consolidata cu tesutul osos. Partea marginala
a gingiei in conditii fiziologice , cuprinde dintele ca o manseta aproximativ cu 1,5 mm mai sus de coletul dentar,
formind santul dentogingival, care are o adincime de aproximativ 0,85 mm dupa Orban.

*Periodontiul-tesut conjunctiv cu o structura functionala diferentiata, situate la nivelul spatiului periodontal.

Alcatuid din: fibre periodontale , elemente celulare (fibroblaste, cementoblaste, osteoblaste, osteoclaste) din vase
sangvine si limfatice si fibre nervoase. In zona coletului format din doua grupe de fibre :ligamentele dentogingivale
care incep pe cementul radicular si insera in gingie, ligamentele dentoperiostale si dentodentare-ele incovoiesc
dintele si insera la dintele vecin. In asa mod dintii din arcadele dentare se transforma intr-un system unic si prin
urmare la actiunea unei forte asupra oricarui dinte el va influenta si asupra dintelui vecin.

*Tesutul alveolar-dispune de o structura functionala caracteristica pentru fiecare dinte in dependenta de functia
acestuia. Sub influenta dintelui pe fata vestibulara si orala se modeleaza o margine a tesutului cunoscut ca os
compact , os dens. Aceasta placuta ca regula este mai groasa din partea orala si mai subtire din partea vestibulara.

*Functiile parodontului:
-de fixare si stabilizare a dintelui;
-de automentinere ;
-senzorica;
-analizatorica;
-de plastie a tesuturilor paradontului;
-de reglare a presiunilor masticatorii;
-de amortizare a fortelor functionale;
-trofica.

19.Indicati latimea spatiului dento-alveolar in cele 3 zone. Caracteristica grupelor ligamentare Sharpey.
*Spatiul dento-alveolar: spatiul cuprins intre corticala interna a osului alveolar si cementul radicular . Are largime
variabila in diferite segmente ale radacinii:
-in zona orificiului alveolei 0,25-0,27 mm;
-la treimea coletului 0,17-0,19 mm;
-in zona mijlocie 0,08-0,14mm;
-in zona apicala 0,16-0,19 mm.

*Ligamentele Sharpey: Ligamentele alveolodentare se împart în două grupe după orien tarea lor
funcţională: grupul fasciculelor de fibre cu orientare obli că formate din fibre colagene care fixează şi
suspendă dintele în alveolă, numite şi fibrele lui Sharpy. Fiind inserate de peretele alveolei şi cementul
radicular, ele sînt uşor ondulate.Inzona coletului este situat al doilea grup de fibre orientate în plan
orizontal care leagă dintele de alveolă, de gingie (ligamentele dentogingivale) şi de din ţii vecini,
ligamentele dentodentare sau transseptale (deoarece ele trec peste marginile alveolei şi se inseră pe
cementul din zona coletului dinţilor vecini. Acest grup de fascicule formează ligamentul cir cular dental
unind dinţii din arcada dentară într-un sistem — lanţ.Ligamentele alveolodentare oblice cu o orientare
a fasciculelor dinspre alveolă spre cement, afară de rolul de suspendare a dintelui, amortizează forţele
de presiune pe care le suportă dintele în funcţiune.Grupul fasciculelor apicale au o direcţie aproape
verticală, fiind dispuse radiar de la peretele alveolei la apex.

20.Definitie “ocluzie”, “ocluzie statica’, “ocluzie dinamica’, “relatii de ocluzie’. Varietatile de ocluzie
dinamica.

*Ocluzie-raport de contact static sau dinamic dintre arcadele dentare indifferent de relatiile dintre ele.

*Ocluzie statica- reprezintă o relaţie de contact dento dentar dintre arcada dentară inferioară şi arcada dentară
superioară.
*Ocluzie dinamica- se realizeată în timpul funcţiei mandibulare efecctuate prin intermediul muşchilor mobilizatori
realizînduse diverse rapoarte mandibulocraniene, cînd arcada dentara inferioară va contacta cu cea superioară,
realizînd diverse contacte dentodentare.

*Relatii de ocluzie- raport mandibuloerariian în cadrul căruia mandibula se instalează faţă de maxilă în
aşa mod că condilii articulari ai mandibulei ocupă în fosele articulare o poziţie de retruzie neforţatâ
faţă de baza pantei tuberculului articular, indiferent de prezenţa sau absenţa totală a dinţilor.

*Varietati de ocluzie dinamica:

-ocluzia anterioară: propulsia mandibulei şi contactul interdentar al dinţilor frontali. In aşa poziţie
a mandibulei uneori poate lipsi contactul dintre dinţi în zone le laterale ale arcadelor dentare. Prin
urmare, intercuspidarea maximă a arcadelor dentare va lipsi, condilii articulari ai mandibulei vor fi
deplasaţi anterior şi se vor situa undeva pe panta tuberculului articu lar, iar muşchii mobilizatori nu se
vor găsi într-o stare de contracţie maximă şi echilibrată.
-ocluzia posterioară: apare în caz de deplasare a mandibulei în direcţia posterioară, fapt posibil
datorită aplicării unei forţe, de exemplu, în momentul determinării ocluziei centrice cînd medicul apasă
pe mentonier în direcţie distală. Mandibula fiind deplasată distal, arcada dentară inferioară va con tacta
cu cea superioară numai în zonele laterale, iar condilii articulari vor ocupa în fosele articulare o poziţie
distalizată.
-ocluzia laterală :poate fi din stînga sau din dreapta, în dependenţă de direcţia deplasării
mandibulei. La o latero- propulsie mandibulară la stînga, în această zonă a arcadelor denta re, contactul
dintre dinţi depinde de gradul deplasării, pe cînd din partea dreaptă el va lipsi sau se va crea în cîteva
puncte, şi invers. Totodată se va observa o asimetrie a liniei dintre incisivii centrali su periori şi cei
inferiori, iar condilii articulari vor avea diferită poziţia în fosele articulare în dependenţă de direcţia
deplasării mandibulei.

21.Definitie “relatie de postura mandibulara”. Enumerate elementele active si passive ce asigura aceasta
pozitie . spatiul Donders.

*Relatie de postura mandibulara-starea de echilibru dintre muschii ridicatori si coboritori ai mandibulei cind ei se
gasesc intr-o stare de relaxare fiziologica relative, care se evidentiaza la nivelul arcadelor dentare printr-un spatiu de
inocluzie individualizat egal in mediu cu 2-3mm.
*Elementele passive:
-complexul muschi-tendon;
-complexul ATM;
 -spatiul Donders.
*Elementele active:
-tonalitatea complexului muscular;
-tonalitatea complexului motoric al ATM.
*Spatiul Donders: in pozitia de repaus fiziologic a mandibulei ,cind intre arcadele dentare apare un spatiu de
ocluzie fiziologica, limba se desprinde de la palatul dur si se aranjeaza in zona arcadei dentare inferioare, iar intre
palatul dur si suprafata dorsala a limbii apare un spatiu numit spatiul Donders.

22.Ce numim si cu cit este egal spatiul liber de vorbire, importanta practica.

*Spatiul liber de vorbire-in timpul fonatie spatiul de inocluzie fiziologica variaza in dependenta de pronuntarea
vocalelor si consoanelor , in mediu e egal cu 2-3 mm.
*Importanta practica- pentru ca sa se relaxeze muschii in timpul repaosului, în plus ne mai ajută şi la determinarea
DVO.

23.testele Wild,silverman si robinson.

Wild-pronuntarea cuvintelor cu litera “a”
Silverman-pronuntarea cuvintelor ku litera “s”
Robinson-pronuntarea cuvintelor cu litera ‘f”,sau numararea de la 60 la 70.
Rolul:asigura pozitionarea mandibulei in relatie de postura

24.ocluzia centrica.componentele.indicati 4 semne ale ocluziei centrice

Ocluzia centrica-raport de intercuspidare maxima dintre arcadele dentare.
Semnele:dentar,articular,muscular si faringoglandular.
Componente:arcadele dentare,atm,planul ocluzal

25.definitie:”tip de ocluzie”sau “rapoarte dintre arcadele dentare”.caracteristika

celor 2 grupe.
Tip de okluzie-raportul dintre arcadele dent. In ocluzie centrica.pot fi 2 grupuri:fiziologice si
patologice.
Fiziologice-ocluzia ortognata,dreapta,prognatia fiziologica si ocluzia opistognata
Patologica-prognatia,progenia,ocluzia adinca,deschisa si inkrucisata.

26.semnele ocluzii centricecaracteristice pentru toti dintii si pentru dintii frontali in

ocluzia ortognata.
Pentru toti dintii:fiecare dinte vine in contact cu cite 2 dinti antagonisti,cei din arcada
superioara vin in contact cu omogenul antagonist si dintele situat distal,iar cei de pe arcada
inferioara vin in contact cu anagonistul omogen si cu dintele situate median de el.
Pentru dintii frontali:linia mediana coincide cu linia interincisivala;dintii superiori acopera 1|3
din dintii inferiori=cu 2-3 mm.

27.semnele de ocluzie centrica caracteristicepentru dintii lateraliin plan sagital si

transversalin ocluzia ortognata.
In plan sagital: fiecare cuspid ai dintilor arcadei superioare se situeaza intre 2 cuspizi ai
dintilor de pe arcada inferioara;distalizarea dintilor superiori din cauza volumului mare ai
incisivilor centrali superiori.
In plan transversal:cuspizii vestibulari ai dintilor inferiori se situeaza in santul mezio-distalal
arcadei dent.superioare;iar cuspizii distali ai arcadei superioare intra in santul meziodistal al
arcade inferioare.rezulta-contact maximal.

28.in ce planuri si in ce sensuri au loc miscarile mandibulare.2 grupe de miscari

dupa Costa.
 Miscarile sint in 3 directii:vertical,sagital si transversal;si in 10 sensuri
(ridicare,coborire;propulsie,revenire;retruzie,revenire;misc.laterala-dreapta si stinga si revenire;)
Dupa Costa:1miscari care incep si revin in pozitia de ocluzie centrica,caracteristice pentru fazele
actului de masticatie.
2miscari care incep si revin in pozitia de repaus fiziologic,caracteristice pentru alte
functii.

29.miscarile mandibulare in plan sagital,indicati valorile unghiurilor traiectoriei

sagitale articulare si incisivale.
Este miscare de propulsie a mandibulei,cu in care linia parcursa de incisivii inferiori pe
suprafata palatinala a celor superiori pina la contact cap la cap. Aceasta linie cu planul okluzal
formeaza un unghi de 40grade.(unghiul traiectoriei incisivale
Traiectorie articulara sagitala este distanta parcursa de condilii articulari pe panta tuberculilor
articulari.aceasta linie cu planul okluzal formeaza o linie de 33 grade si e numit unghiul
traiectoriei articulare sagitale.

30.miscarile mandibulare in plan vertical si transversal.diagrama Posselt.indicati

valorile unghiurilor traiectoriei transversale articulare si incisivale.importanta
practica.caracteristica hemiarcadeide balansa si celei active.
Miscarile inplan vertical ale mandibulei corespund gradului de deschidere a cavitatii bucale.
Valoarea maxima e de 5cm si mai mult.miscarile transversale ale mandibulei sint miscari de
lateralitate datorate prin contractia unilaterala a m.pterigoizi externi si coboritori.
Din partea unde a avut lok kontractia,dintii laterali formeaza un contact intercuspidian omogen:
cuspidul vestib.al dintilor superiori vin in okluzie cu cuspizii vestibulari ai celor inferiori.
Aceasta se numeste hemiarcada dentara active.contactul intercuspidian neomogen,cind cuspizii
vestibulari ai dintilor inferiori vin in contact cu cuspizii palatinali ai celor superiori a primit
denumirea de hemiarcada dentara balansa.
Unghiul traiectoriei transversale,sau unghiul benet,in miscarea condilului in mijlociu are 15-17
grade.in zona incisivala acest unghi atinge 100-110 grade.
Diagrama posselt-manual rosu-postolaki,pag.44.

31.caracteristika a 4 faze a actului de masticatie dupa gysi.

1-prima faza corespunde deschiderii gurii si de propulsie a mandibulei.
2-faza corespunde miscarii de lateralitate
3-faza corespunde inkiderii cavitatii bukale,cind o hemiarcada este balansa,iar cealata active
intre cuspizii arcadei inf.de cele superioare.
4-faza de alunecare a cuspizilor si repozitionare in ocluzie centrika.

32.articulatoarele.structura.valorile medii ale triunghiului bonwil si indici de

structura a sistemului stomatognat inkluse in articulator.
Artikulatorele sint dispositive care imita miscarile mandibulei in toate planurile si atm.
Struktura:2 rame articulate printr-un complex asemanator artikulatiei atm.in partea anterioara
are o tija metalika vertikala ce tine distanta dintre cele 2 rame.
Triunghiul bonwil:unghiul sagital=40grade,iar cel transversal=120grade.

33.okluzoarele.structura.dezavantajele
Okluzoarele sint dispositive ce imit miscarile mandibulei doar in plan vertical(inkidere-
deschidere).este alkatuit din 2 rame unite unite printr-un ax si mentinute distanta dintre rame
printr-un surub sau o tija matalika situate in sens vertical.
 Dezavantajul okluzorului konsta in faptul ca nu reda starea functionala a maxilarelor ci doar
pozitia centrika

34) Definitie “tehnica dentara” si “Biomateriale” . Cerintele medico-biologice catre material.

Tehnica dentara-esta stiinta care studiaza procesele tehnologice de confectionare a protezelor
dentare si aparatelor ortopedice.
Biomateriale-un compartiment al stomatologiei si proteticii dentare care studiaza provenienta
materialelor, component, insusirile, procesele tehnologice de utilizare, elaborarea materialelor
noi.
Catre toate materialele utilizate sint urmatoarele cerinte medico-biologice : 1. Sa fie
nevatamatoare; 2. Sa nu actioneze toxic si chimic; 3.sa fie biocompatibile cu tesuturile cavitatii
bucale si sa nu produca alergii; 4. Sa aiba o reactive neutra cu saliva si produsele alimentare; 5.
Sa nu aiba gust si miros neplacut; 6. Usor sa se supuna curatirii igienice; 7. Insusiri
satisfacatoare: mecanice, fizice, chimice.
35)Aliajele nobile utilizate in protetica dentara: component aliajului aurului cu titlul 900 si 750
cu platina.
Aliajele metalelor nobile sunt divizate in 2 subgrupe: 1. Aur-argint: 2. Aur-platina.
Aliajele din aur au calitati tehnologice mult mai superioare decit ale aurului pur. In general aurul
se aliaza cu argintul, cuprul si platina, iar pentru lipituri se aliaza si cu cadmiul, alama si zincul.
Gradul de finite-“titlul”- se exprima in carate sau in miimi. Aurul pur are “titll” 1000 sau 24
carate. Un carat este egal cu 1000/24 sau cu 41.66 miimi. Prin urmare, 583 miimi sunt egale cu
14 carate; 750-cu 18; 833-cu20; 916-cu 22 carate.Asadar,puritatea aurului este exprimata prin
carate sau miimi care indica cantitatea de aur pe care-l contine aliajul.
Aliajul aurului cu titlul 900 contine: aur pur 90%, argint 4% si cupru 6%. Aliajul respective are o
culoare galbena placuta, e rezistent la coroziune,poseda o mare plasticitate, viscozitate, fluiditate
in stare topita, usor se supune stantarii, laminarii si altor procese tehnologice. Acest aliaj e folosit
la confectionarea coroanelor stantate fiind comercializate sub forma de discuri cu diametrul de
18, 20, 23 si 25 mm, cu o grosime de 0,28 – 0,30 mm. Pentru turnarea pieselor protetice acest
aliaj e comercializat in forma de cubulete de 5 g.
Aliajele din aur se caracterizeaza printr-o duritate mica si usor se supun abraziunii. Temperatura
de topire a aliajelor din aur e de circa 1000-1040gr. C
Aliajul din aur cu titlul 750. Acest aliaj contine aur pur 75%, argint- 3%, cupru- 9,7%, cadmiu-
12 % si diverse impuritati , nu mai mult de 0,3% si se foloseste pentru lipire si pentru turnarea in
interiorul coroanelor, pe suprafata ocluzala sau taietoare. Temperatura de topire- 790-810gr. C.
Platina. Este unicul metal care in protetica dentara se utilizeaza in stare pura la confectionarea
unor proteze dentare, insa datorita insusirilor fizice si tehnologice este folosit rar ( incrustatii,
coronae stantate, piese turnate). Din foi de platina cu grosimea de 0,025 mm se confectioneaza
cape , pe care se aplica portelanul, apoi se efectueaza arderea coroanelor din portelan in
cuptoarele special. Platina are o culoare asemanatoare cu a argintului si a otelului inoxidabil, dar
cu o nuanta mai alba , are greutatea specifica de 21,5, temperature de topire de 1770gr.C sic ea
de fierbere de 3710gr.C.
36)Aliajele seminobile si inobile, caracteristica lor. Destinatia. Coroziunea.
Aliajele seminobile: Aliajele din argint si paladiu. Dupa calitatile fizico-mecanice aceste aliaje
corespund aliajelor din aur. In cavitatea bucala produc curenti electrici foarte mici(nu mai mult
de 1-5MA). Dintre aceste aliaje fac parte:
- PD-250 care contine argint 72,1 %, paladiu 24,5%, temperature de topire fiind 1160gr.C.
Este comercializat in forma de discuri cu grosimea de 0,3mm si diametrul 18, 20, 23 si
25mm. Din el se efectueaza coronae stantate.
- PD-190 care contine argint 78%, paladiu 18,5 %; temperature de topire fiind 1100gr.C. Se
produce in forma de discuri cu grosimea de 1 mm si diametrul de 8 si 12 mm sau in
 forma de benzi cu grosimea de 0,5, 1 si 1,2 mm . Din acest aliaj se confectioneaza piese
dentare turnate.
- PD-150 care contine argint 84,1%, paladiu 13,5%; temperature de topire fiind 1100gr.C. E
fabricat in forma de placate cu dimensiuni de 1x5x5mm. Se foloseste pentru
confectionarea incrustatiilor.
- PD-140, care contine argint 53,9%, paladiu 13,5%,; temperature de topire fiind 870gr.C.
Se furnizeaza in forma de sirma cu diametrul de 1,2, 1,4 si 2 mm si se intrebuinteaza
pentru turnarea interiorului coroanelor pe suprafetele ocluzala si teietoare.

In afara de argint si paladiu aliajele mai contin si elemente de legatura ( zinc si cadmiu)
Aliajele inobile:
- Otelurile inoxidabile. Sunt aliaje multicomponente alcatuite din: Fe -64-72%; Cr-14-25%;
Ni-4-19%; Mn- 0,8-1,5%; Si-0,9-3%; C-0,02-0,2%; Ti- 0,8-1,2%,.Temperatura de topire e
de 1340-1400gr.C.Sunt cunoscute sub denumirile de : Universal, Bibrox, Nicrosag,
Cromex, Witex, Resta etc. Se comercializeaza in forme de cape cu diametrul de 4-17 mm,
in forma de blocuri cu o greutate de 30 si 60 g si sub forma de sirma cu diametrul de 0,6-
1,2 mm.

Trebuie de mentionat ca in toate aliajele din oteluri inoxidabile e necesara prezenta cromului
intr-o proportie nu mai mica de 12-13% care mareste rezistenta otelului la coroziune. Prezenta
nichelului confera plasticitate marita, iar a siliciului-fluiditate.
Aliajele tip crom-cobalt. Sunt inoxidabile , ele nu contin sau pot contine Fe pina la 1,5%. In
protetica dentara sunt utilizate peste 100 de aliaje de acest tip. Aliajele in dependent de
continutul de cobalt si nichel, pot fi divizate in aliaje crom-cobalt si crom- nichel.
Aliajele tip crom-cobalt contin 60% Co si 40% Cr, precum si diferiti component: Mo, Al, W,
Si,Ru,Ga etc. Aliajele tip crom-nichel contin 69-81% Ni si 12% Cr cu adaosuri de Mo, Al, Si,
Be, Cu, Mn, Co, Ti, Ta, Ga, P, Sn.Cromul confera aliajului duritatea necesara si calitati
anticorozive, molibdenul- o structura microcristalina, nichelul mareste viscozitatea, siciliul si
manganul imbunatatesc fluiditatea. Aceste aliaje sunt utilizate in protetica dentara pentru
confectionarea protezelor scheletate, protezelor fixe dintr-o bucata ,atit metalice cit si mixte.
Coroziunea- reprezinta procesul de distrugere ca urmare a actiunii chimice sau electrochimice cu
mediul inconjurator, ca rezultat scad insusirile materialelor. Se cunosc 2 varietati de coroziune:
uniforma si intercristalina.
37)Clasificarea aliajelor metalelor inobile Craig pentru m/c.
Pentru m/c Craig clasifica aliajele in 3 grupe:
- Pe baza de nichel;
- Pe baza de cobalt;
- Pe baza de titan.

38)Procesul formarii microstructurii aliajului. Care aliaje sunt considerate cu calitati inalte dupa
structura si de ce. Varietati de gratar cristalin al aliajelor si importanta practica.
39)Cerinţele către aliajele de lipire. Indicaţi componenţa aliajelor pentru lipirea pieselor realizate
din aliajele aurului şi ale celor din alliajul crom-nichel
Cerintele catre aliajele de lipire: Proprietatile fizico-mecanice ale aliajelor de topit sa fie
asemanatoarecu cele ale aliajelor care se lipesc; sa aiba temperature de topire mai mica cu 50-
100gr.C decit cea a liajelor care se supun lipirii; sa posede calitati anticorozive in conditiile
cavitatii bucale; sa aiba un interval de topire scurt; sa posede o fluiditate buna; sa formeze lipituri
dure( fara porozitati) si dupa culoare sa coincide cu culoarea aliajului supus solidarizarii.
40. Acrilatele. Componenţa acrilatelor utilizate în protetica dentară. Clasificarea după
procesul de polimerizare. Caracteristica monomerului.

Acrilatele- sunt substanţe sintetice macromoleculare obţinute în urma reacţiei chimice de

polimerizare sau condesare. Ele au o vasta utilizare in confectionarea protezelor dentare fixe si
mobile.

Acrilatele trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte medico-tehnice:

 Sa aiba o duritate satisfacatoare pentru asigurarea integritatii protezei
 Sa posede elasticitate corespunzatoare rezilientei fibromucoasei sau a dintelui natural, dar
totodata sa nu permita deformarea protezei
 Sa posede rezistenta inalta la indoiri shi lovituri
 Sa fie rezistente la uzura
 Sa aiba culori necesare pentru reproducerea culorilor dintilor naturali sau a mucoasei cav
bucale
 Culorile sa fie stabile la actiunea factorilor intra- si extrabucali
 Sa nu aiba actiuni nocive asupra tesuturilor cav bucale
 Sa nu posede calitati de absorbire a produselor alimentare shi a microflorei cav bucale
 Sa fie omogene si usor sa se supuna prelucrarilor mecanice necesare
 Sa posede luciu corespunzator.

Componenţa acestora este: Monomerul si polimerul care derivă din eterul acidului metacrilic.
Acidul metacrilic împreună cu alcoolul metilic formează metilmetacrilatul, reprezentat de o
singură moleculă si este lichid numit în practică monomer, care este fasonat si comercializat în
flacoane de sticlă întunecată închise ermetic.
Din monomer, prin procesul de polimerizare a mai multor monomolecule, se obţine
polimetilmetacrilatul sau polimerul. Polimerizarea se efectueaza in reactoare speciale din otel
inoxidabil. Ca rezultat al polimerizarii se formeaza legaturi moleculare si polimerice inalte si se
deosebesc de ale monomerului numai prin marimea moleculelor. Spre deosebire de monomer
polimerul este in forma praf ci nu lichida.

După procesul de polimerizare acrilatele se impart în:

1. termopolimerizabile ( reactia necesita un anumit regim termic)
2. autopolimerizabile ( nu necesita, deoarece contin catalizatori specifici)
Caracteristica monomerului:
Un amestec de eteruri ai acizilor rindului acrilic, un lichid incolor, cu miros ţepător usor se
evaporă este inflamabil, toxic şi se furnizează în flacoane de sticlă întunecată care nu sunt pline,
pentru a preveni iniţierea reacţiei de polimerizare, care poate fi iniţiată de razele luminii. Iar O2
este un inhibitor al reacţiei de polimerizare.

Polimerul- produs al reacţiei de polimerizare si prezintă o substanţă sticloasă, care ulterior se

fărîmiţează şi se macină pînă la finalitate de 0.0001 microni.

41. Varietăţi ale acrilatelor termopolimerizabile. Regimul de polimerizare. Destinaţie.

Acrilatele termopolimerizabile sunt acrilatele ce necesita un anumit regim termic pentru ca

reactia chimica de polimerizare ce contribuie la solidificarea lor sa aiba loc. Acest regim termic
poate sa fie reprezentat de surse de caldura uscata, umeda, ( bai cu apa, vapori) sau de raze
ultraviolete, infrarosii, individual pentru fiecare varietate de acrilat, ceea ce este indicat in
prospectul anexat la acrilatul respectiv.

Varietăţile acrilatelor termopolimerizabile :

1. Sinma-74, Romodent, Superacril-Spofa. Acestea sunt comercializate sub formă de
polimer (praf) cu 7-10 culori de bază şi monomer (lichid)ambalat în flacoane.
Polimerizarea acestor acrilate se realizează în băi cu apă la temperatura fierberii. Acestea
sunt utilizate la confecţionarea protezelor fixe cît şi la confecţionarea protezelor
provizorii.
2. Vita K+B 93 alcătuit din mai multe componente şi comercializat în cutii speciale, în care
sunt ambalate toate componenetele şi instrumentele necesare destinate pentru realizarea
procesului de preparare şi aplicare a acrilatului. Regimul de polimerizare poate fi realizat
în chiuvetă la temperatura apei de 93 grade C la 6 atm. presiune, în mediu de glicerină la
115 grade C sau în vapori de apă la 120 grade C. Acestea sunt utilizate la protezele
dentare fixe.
3. Vertexrapid, este acrilatul utilizat la confecţionarea protezelor mobilizabile
4. Superpont, utilizat la confecţionarea protezelor fixe.
5. SR- Isosit_N are un regim special realizat in aparatul de polimerizare «Ivomat IP3 «
42. Varietăţi ale acrilatelor autopolimerizabile. Componenţa şi destinaţia lor. Ce prezintă
peroxoidul de benzoil.

Acrilatele autopolimerizabile- se deosebesc de cele termopolimerizabile, prin faptul că în

polimer este introdus catalizatorul chimic peroxoidul de benzoil , care iniţiază reacţia de
polimerizare. Prin urmare e necesar un regim de polimerizare special.

Destinaţia
- la confecţionarea lucrărilor protetice provizorii
- la reparaţii
- la imobilizarea dinţilor mobili prin şinare
- la confectionarea modelelor( datorita proprietatilor fizico-chimice care permit introducerea
directa a acrilatului in amprenta, prin scurgere, fapt ce permite evitarea formarii porilor si
patrunderea amestecului in toate detaliile amprentei)

Peroxoidul de benzoil
Este catalizatorul chimic în cazul acrilatelor autopolimerizabile, care participă la iniţiera reacţiei
de polimerizare.

Varietăţi ale acrilatelor autopolimerizabile :

1. Noracril, Carbodent, Duracril,utilizate în special pentru confecţionarea protezelor fixe,
cît şi la confecţionare protezelor provizorii.
2. Vita K+B 93K,de 8 culori, utilizat la realizarea protezelor temporale şi de protecţie,
precum şi la reparaţia protezelor fixe direct în cavitatea bucală.

43. Varietăţi ale acrilatelor elastice. Componenţa şi destinaţia lor.

După polimerizare aceste materiale devin elastice şi sunt folosite la confecţionarea protezelor
dentare cu straturi duble (suprafaţa anterioară din acrilat obişnuit, iar cea mucozală din material
elastic), în scopul unei repartizări judicioase a presiunilor masticatoare pe suprafaţa cîmpului
protetic. Suprafaţa mucozală elastică are rol de amortizare a şocurilor masticatoare. Din această
grupă amintim: Eladent-100, Ortosil, Ortosil –M ( Rusia), Hidrocryl, Simpa (Germania), Silane,
Verone, Elxilase ( SUA)etc. Regimurile de polimerizare ale acrilatelor elastice sunt termo si
autopolimerizabile.
Unele materiale ca: Elastoplast, Boxil (Rusia), SR-Ivocap ElastomerGermania) sunt utilizate
pentru confecţionarea protezelor maxilofaciale, cît şi a şinelor protectoare pentru boxeri,
hocheişiti.

44.Ceramica. Componentele. Clasificarea după destinaţie.

Ceramica- este un produs de origine minerală.

Componentele de bază ale porţelanului:
1. Caolinul este cuvînt provenit din chineză de la localitatea Kaouling, de unde a fost extras
pentru prima dată. Este un lut de culoare albă sau deschis colorat, reprezentat de
hidrosilicatul de aluminiu. Temperatura de topire este de 1700-1800 grade C. La
amestecul cu apă caolinul formează o paste care-I conferă porţelanului plasticitate.
Cristalele de caolin micşorează transparenţa porţelanului, din care motiv este adăugat în
proporţii foarte mici 1-3 procente.
2. Feldspatul este substanţa de bază din componenţa porţelanului, reprezentînd 60-80
procente din toată masa şi asigură transparenţa materialului. Din punct de vedere chimic
este un silicat de diversă origine: silicatul de poatesiu, silicatul de sodium, silicatul de
calciu şi prezintă o rocă de origine vulcanică. Are temperature de topire de 1180-1200
grade C.
3. Cuarţul este un bioxid de siliciu cu temperature de topire de 1710 grade C. În masele
ceramice este introdus într-o proporţie de 15-30 procente. Cuarţul în timpul arderii
măreşte vîscozitatea felspatului topit, păstrînd forma modelată şi conferind rezistenţa
necesară masei ceramice.

Este necesar de mentionat ca masele ceramice folosite in prezent in protetica dentara sunt
clasate in trei tipuri :
1.Opacul (kern) , masa de baza aplicata ca prim strat in constructiile dento-ceramice. Acest strat
constituie un support rigid pentru celelalte straturi de ceramica, mascheaza stratul de cement al
tesuturilor dentare, precum shi componentele metalice ale constructiilor metaloceramice,
serveste si ca material de adezie , reda unele nuante coloristice in special in treimea cervicala a
dintelui.
2.Dentina, care reprezinta stratul cel mai voluminos al constructiilor dento-ceramice,
determinind totodata culoarea lor si posedind o transparenta foarte mica. Pentru redarea unor
culori mai pronuntate in zona coletului sunt elaborate si mase de dentina pentru colet ce au o
culoare galben-inchis sau cafeniu-inchis.
3.Smaltul, care poseda o transluciditate mai marita caracteristica dintilor naturali si care este
aplicat mai mult in treimea incizala si pe suprafata ocluzala, continuind in descrestere pina la
limita superioara a treimii cervicale. Pentru o transparenta mai buna a incisivilor sunt aplicate
straturi si in regiunea incizala a suprafetelor orale.

In functie de temperatura de ardere masele din portelan sunt clasificate in :

Mase cu un punct de topire inalt (1300-1370 grade celsius) , mase cu punct de topire mediu
(1090-1260), mase cu un punct de topire scazut ( 870-1065) in practica prioritate se ofera celor
cu un punct scazut de topire, care se ard in cuptoare speciale cu vid.

După destinaţia ceramica se clasifică în:

1. pentru confecţionarea lucrărilor din porţelan pur, adică pentru confecţionarea coroanelor
fizionomice Jacket, a punţilor dentare în edentaţii unice în zona frontală, a incrustaţiilor.
2. pentru placajul scheletelor la diverse lucrări, adică pentru acoperirea componentelor
metalice în scopul realizării protezelor dentare fizionomice sau parţial fizionomice.
Cele mai des utilizate mase ceramice sunt: Camma, White, Prisma, Dentsply, Ceramico,
Microbond, Duceram.
56. Definitie coroana de invelis. Clasificarea dupa destinatie, material, tehnica
confectionarii. Rubleova Irina
Coroana de invelis – este o microproteza care acopera partial sau total coroana
naturala a dintelui, refacind morfologia si functia dereglata a dintelui.
Clasificarea.
1. Dupa destinatie: a)coroane de restituire
b) coroane ca element de agregare a diferitor lucrari
protetice(punte)
c) coroana cu functie mixta
d) coroana provizorie

2. Dupa material:
a) metalice: - aliajele aurului, argint-paladiu, crom-nichel, crom-cobalt etc
b) acrilice
c) din composite
d) din portelan
e) mixte: metalo-acrilice, metalo-ceramice

3. Dupa tehnica confectionarii

a) Coroana confectionata prin stantare
b) Prin turnare
c) Din doua bucati
d) Prin polimerizare: acrilice, din composite
e) Realizate pirn ardere: ceramic
 57. Enumerati cerintele catre coroanele de invelis. Argumentati necesitatea
prepararii dintilor stilpi.
Cerinte:
1. Sa reproduca intocmai morfologia si forma coroanei dintelui; sa armonizeze cu
dintii invecinati si cu cel omolog; sa fie de volum corespunzator
2. Sa nu fie supraocluzie majorind DVO pentru a nu provoca traumatizarea
parodontului si totodata sa nu fie in subocluzie pastrind contact dintii antagonisti
3. Relieful suprafetei ocluzale sa corespunda cu cel al dintilor antagonisti
restabilind relatia cuspid-fosa
4. Permiterea alunecarii libere a mandibulei in diferite directii
5. Sa cupinda strins coletul dintelui sau portiunea coronara unde se termina
marginea ei
6. Sa restabileasca aspectul fizionomic.
Necesitatea prepararii dintilor stilpi:
1. Pentru ajustarea coroanei in caz contrar se mareste ocluzia

58. Enumerati etapele clinic tehnice la confectionarea coroanelor metalice

prin metoda stantarii mixte.
Clinic: examinarea pacientului, stabilirea diagnosticului, prepararea dintilor stilpi,
amprentarea
Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator, modelarea
machete coroanei, realizarea patricei din ghips, realizarea matricei din ghips,
realizarea patricei din metal usor fuzibil, confectionarea matricei din metal usor
fuzibil, stantarea preventive si definitive in aparatul brom-strom, prelucrarea si
proba coroanei pe patricea din ghips
Clinic: proba coroanei in cavitatea bucala
Laborator: prelucrarea chimica, finisarea si lustruirea coroanei
Clinic: proba definitive si cementarea coroanei in cavitatea bucala.
59. Caracteristica metodelor de stantare a coroanelor metalice.
1. Metoda interna – a) modelarea cu ghips a machete coroanei
b) redarea dimensiunii si formei anatomice
c) confectionarea matricei din aliaj usor fuzibil in aparatul de
stantat coronae.
- se realizeaza matricea din aliaj usor fuzibil dupa patricea din ghips preventive
izolata cu ulei de vvazelina sau praf de talc
2. Metoda externa – se utilizeaza pusca Parker, in interiorul primului cilindru se
introduce pina la jumatatea cauciuc moale nevulcanizat sau alt material plastic, in care
se afunda patricea metalica cu coroana preventive stantata. Aceasta coroana prelucrata
termic este aplicata pe a doua Patrice din aliaj usor fuzibil, fiind in prealabil infasurata
intr-o pinza de tifon pentru a evita patrunderea materialului plastic intre coroana si
Patrice, apoi este introdusa cu suprafata ocluzala in materialul plastic din interiorul
cilindrului pina acesta acopera in intregime si extremitatea radiculara a patricei, apoi se
asambleaza cilindrul plin pe care se aplica o forta impunind culisarea lui in interiorul
cavitatii primului cilindru. La miscarile de culisare extremitatea din exteriorul cilindrului
exercita presiuni asupra cauciucului, impunindu-l pe ultimul sa actioneze asupra
peretilor externi ai coroanei preventive stantate obligindui sa capete forma patricei
metalice.
3. Metoda mixta(pag.211) – prevede utilizarea aliajului usor fuzibil atit pentru Patrice
cit si pentru matrice iar stantarea se realizeaza in aparat de stantat care se foloseste la
metoda interna.
60. Etapele clinic-tehnice la confectionarea coroanelor metalice intreg turnate.
 Clinic: examenul pacientului, stabilirea diagnosticului, prepararea dintilor stilpi,
amprentarea, protectia dintilor preparati cu pulpa vie
Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea in simulator, modelarea
machetie coroanei, realizarea tiparului si turnarea aliajului utilizat,
dezambalarea, prelucrarea componentei metalice, proba pe model
Clinic: proba coroanei in cavitatea bucala
Laborator: finisarea si lustruirea coroanei
Clinic: fixarea coroanei in cavitatea bucala
61. Componentele coroanelor mixte si materialele utilizate la confectionarea
lor.varietati de coroane mixte cu componenta metalica stantata si fetuite
cu acrilat.
Coroanele mixte sunt confectionate din: platina, titan, diferite aliaje.
Coroana mixta cu componenta metalica stantata este fizionomika si
semifizionomika, respectiv la cele fizionomice se plaseaza acrilatul in regiunea
vizibila a dintelui.

Coroane fenestrate:
-coroane belkin
- kurilenco
- Ahmeda
- Bubina
Coroane nefenestrate: se realizeaza elemente retentive pt aderenta acrilatului.
- Coroane Sverdlov-Borodiuk

- Elaborate la USM din Moscova

In dependent de tehnica de confectionare, coroanele mixte pot fi divizate in: coroane de

invelis cu component metalica stantata cu material fizionomik ( acrilat); cu component
metalica turnata, acoperite cu acrilat; cu component metalica turnata, acoperita cu
ceramika.
Componente: - metalacril ; metaloceramica ; composite.
62. Etapele cliniko-tehnice la confectionarea coroanelor mixte
metaloacrilice cu componenta metalica intreg turnata. Varietatile
elementelor de retentive.

Clinic :
- Preparam dintii ca sub coroana intreg turnata cu crearea pragului in zona
coletului si preparam suplimentar in dependenta de varietatile coroanelor sau
numai suprafata vestibulara sau toate suprafetele la o profunzime de 0.8 – 1 mm
creind spatiu pt placaj. Amprentarea dubla si protectia dintilor.
Laborator:
- Realizarea modelului cu dinti mobilizabili din superghips, apoi ghipsarea in
simulator si modelarea machetei din ceara a componentei metalice.
- In timpul modelarii pe supraf pregatita pt acrilat cream elemente de retentive,
niste sfere, forma de ciuperca sau anse etc.
- Turnarea
Clinik:
- Proba componentei metalice si determinarea culorii ACRILATULUI.
Laborator :
- Modelarea formei anatomice a dintelui din ceara.
 - Crearea tiparului si schimbul cerii in acrilat.
Clinik:
- Proba coroanei
- Fixarea coroanei in cav bucala.

Elemente de retentii:

- Anse dispuse radiar

- Sfere
- Ciupercute
- Solzi de peste

63.etape cl-tehnice la confectionarea coroanelor din acrilat si ceramic.

Pt coroane din acrilat:

Clinic;
- Preparea dintelui stilp fara prag, daca facem prag atunci doar la nivel cu festonul
gingival.
- Amprentarea dubla
Laborator :
- Realizarea modelului fara sau cu dinti mobilizabili din superghips
- Ghipsarea in articulator
- Modelarea machete din ceara a coroanei , incolor.
- Sectionarea blocului din model impreuna cu coroana
- Ghipsarea in chiuveta orizontal sau vertical
- Schimbul cerii in acrilat
Clinik:
- Proba coroanei in cav buc.
Laborator;
- Slefuirea si lustruirea coroanei
Clinik :
- Proba definitive si fixarea in cav buc.

Pt coroane din ceramic:

Clinic:
- Examenul pacientului
- Stabilim diagnoza
- Preparam dintii stilp
- Cream la colet prag cu o latime 0.3-0.8 la dinti cu volum mic, si, 0.5-1.5 la dinti
mai mari in volum. Pragul creat parallel cu festonul gingival sau subgingival, la
decizia medicului.
Laborator:
- Realizarea modelului du dinti mobilizabili
- Confectionam capacelul din platina
 - Depunem si ardem stratul de ceramika
Clinik;
- Proba coroanei
Laborator:
- Corectarea si glazurarea coroanei
Clinik:
- Proba definitive si fixarea coroanei in cav buc.

64. Argumentati particularitatile realizarii modelului si necesitatea

capacelului din platina pt cor din ceramic.
Modelul din ghips poate fi realizat dupa toate tipurile de amprente cunoscute,
insa calitatea confection lui depinde de materialul utilizat la obtinerea amprenati.

Realizarea modelului.
Modelul reprezintă copia pozitivă a campului protetic redat cu cea mai mare exactitate.
Este
realizat prin turnarea pastei de ghips in amprentă sau prin electroplacare.

Tehnici pentru obţinerea modelelor

1. Modelul cu bont mobilizabil după amprentă cu siliconi.
2. Modelul cu bont mobilizabil după amprenta cu masă termoplastică in inel de cupru.
3. Modelul cu bont fix.

1) Modelul cu bont mobilizabil după amprentă cu siliconi.

La această tehnică sunt utilizate tije metalice care sunt produse industrial şi
comercializate in
acest scop.
Tijele sunt de două feluri, simple şi compuse.

2) Modelul cu bont mobilizabil, după amprenta cu masă termoplastică in inel de

cupru. Prezintă
două variante:
a) prima variantă: o buclă de ceară calibrată de 10 mm inălţime se infăşoară in jurul
marginii
cervicale a inelului de cupru, de care se lipeşte. Se obţine un conformator cilindric in
prelungirea
marginilor acestuia.

b) a doua variantă: banda de ceară pentru conformator este mai lată, fiind de 20mm.
In
amprenta cu acest conformator se depune, după tehnicile cunoscute, pasta de ghips
dur, se obţine
un bont coronar cu o prelungire radiculară cilindrică de 20 mm lungime. Această
prelungire
radiculară este prelucrată, prin tăiere şi şlefuire, să se obţină forma neretentivă (cilindro-
conică).
Corespunzător feţei vestibulare se creează o faţetă plană, fiind elementul de ghidaj al
bontului
mobilizabil in soclul modelului.
Inelul de cupru cu bontul turnat este aşezat in supraamprenta de ghips, care se
reconstituie şi se
 solidarizează, prin lipire cu ceară, pe faţa exterioară

3) Modelul cu bont fix.

Acest model este posibil să fie utilizat după toate tipurile de amprentă. Pasta de ghips
dur este
depusă progresiv in zona cea mai inaltă a amprentei. Prin vibrare curge şi alunecă pe
suprafeţele
amprentei, pătrunde in toate detaliile inregistrate. In final, este realizat soclul cu
prelungirea distală
pe care se creează depresiuni in formele cunoscute. Prelungirea modelului se izolează,
după care
se toarnă, in impresiunile antagoniştilor, modelul dinţilor antagonişti şi, totodată, peste
prelungirea
distală.
După indepărtarea amprentei se obţin cele două părţi ale modelului, care se pot aşeza
in
ocluzie cu intercuspidare maximă datorită cheii de ocluzie. La acest model bontul dentar
nu se poate
detaşa din soclu.
Capacelul:
Modelarea coroanei din ceramic si arderea lor se face pe un support metallic
realizat din platina pura, deoarece platina suporta temperature la care arde
ceramic, avind coeficientul de dilatare termica identic cu al ceramicii. Acest
support e confectionat dupa forma bontului preparat si prezinta matricea.

Sunt utilizate:
1. Folii de platina di dimensiunea de 0.025 – 0.030 mm, din care se
sectioneaza o banda trapezoidala , dreptunhiulara , patrata, in triunghi, sau
sector de circumferinta cu dimensiuni de 3-5 .. mai mari decit diametrul si
inaltimea bontului preparat. Continuare detailata Birsa pag.223

2.Tehnica de obtinere a capei prin ambutisarea unui disc din material plastic:
• Trusă compusă din: discuri de material plastic de 0,15-0,20 mm grosime, o pensă
specială si o chiuvetă dintr-un material siliconic.
• Tehnica de realizarea capei:
• discul prins în pensă este tinut deasupra unei flăcări pentru plastifiere;
• în această stare se asază deasupra chiuvetei si se imprimă
bontul modelului.
• Discul, din material plastic presat, are contact intim cu fetele modelului.
• Plasticul ce depăseste zona coletului este tăiat cu foarfecă.
• Adaptarea cervicală si forma finală a machetei se realizează cu ceară topită, care se
picură pe fata ocluzală si pe fetele laterale.
• Prin radiere, se dă morfologia în raport cu dintele în cauză, cu dintii vecini si
antagonisti.

65. tipurile de coroane mixte metaloceramice. Etapele clinic-tehnice de

confectionare.

Coroane mixte metaloceramice:

- Partial fizionomice
- Total fizionomice
 Metaloceramica e constituită dintr-o carcasă metalică, pe care se aplică un
strat foarte subţire de ceramică. Combinarea acestor două materiale a permis
crearea unor construcţii ideale: care după aspectul lor exterior - practic sunt
identice cu cel al unui dinte sănătos, iar după rezistenţă chiar îl depaşesc.

Etapele
Clinic:
- Examenul pacientului
- Stabilirea diagnosticului
- Prepararea dintilor stilpi cu prag in zona coletului cu crearea spatiului pt
ceramica
- Amprentarea
- Protectia dintilor
Laborator;
- Realizarea modelului cu dinti mobilizabili
- Fixarea in simulator si modelarea componentei metalice din ceara
- Nu formam elemente de retentive iar grosimea machete e de 0.4-0.5 mm
- Turnarea
Clinic:
- Proba componentei metalice
- Determinarea culorii
Laborator:
- Prelucrarea mecanica a componentei metalice cu abrasive
- Prelucrarea termica la temperatura de 900 grade 2-3 min creinduse pelicula de
oxizi metalici necesar la consolidarea ceramicii
- Sablarea componentei metalice cu un jet puternic de nisip aluminos Al2O3 cu
particule de 250 Mm ,bombardam suprafata capacelului
- Consolodarea chimika
- Degrasarea cu acid acetic
- Depunerea stratului de ceramic si arderea
Clinic
- Proba coroanei in cav buc
Laborator
- Glazurarea
Clinic
- Proba definitive si cimentarea coroanei metaloceramice in cav buc

66. coroanele de substitutie . Componente. Clasificari.

Coroana de substitutie – reprezinta microproteze care inlocuiesc total coroana

lipsa a dintelui natural.

Componente: 1. Pivot metallic – dispozitivul radicular, care agrega prin

cementare in canalul radicular preparat cu scopul stabilizarii a 2 componente.
2. Dispozitivul coronar ce inlocuieste morfofunctional coroana lezata a dintelui
natural.

Clasificare:
 a. Dupa aspectul fizionomic:
- Coroana de substitutie total fizionomica
- Partial fizionomica
- Nefizionomica
b. Dupa caracteristicile constructive a dispozitivelor radiculare:
- Simple
- Compuse
c. Dupa scopul urmarit:
- Pentru restaurarea morfologiei coroanei
- Utilizata ca element de agregare in proteze dentare.

67. Etapele clinico – tehnice la confectionarea coroanei de substitutie

compusa.
Clinic : prepararea intra si supraradiculara a radacinii dintelui afectat;
Amprentare.
Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator;
Modelarea machete dispozitivului coronoradicular si transformarea ei in aliajul
soliciatat;
Prelucrarea componentei metalice si proba pe model.
Clinic: Proba componentei metalice a dispozitivului coronoradicular in cavitatea bucala;
Determinarea culorii materialului;
Laborator: aplicarea materialului fizionomic pe supraf dispozitivului coronar;
Prelucrarea si lustruirea.
Clinic: proba definitive a coroanei de substitutie si fixarea in cavitatea bucala.

68.Definitia “edentatia partiala”. Clasificarea Kennedy.

Edentatia partiala - dereglrea integritatii arcadei dentare lipsa de la 1 la 13-15 dinti.
Clasificarea Kennedy
Dupa topografia breselor si caracterul de dlimitare a lor de dinti restanti, sint 4 clase, iar primele
3 sunt grupate in 4 subdiviziuni:
cl.1 – arcadele dentare edentate partial cu prezenta obligatorie a breselor bilateral terminale,
marginite de dinti numai mezial
cl.2 – prezenta obligatory numai a unei brese terminale, adica marginita cu dinti numai mezial
cl.3 – prezenta bresei laterale intercalate, adika marginita si mezial si distal de dinti
cl.4 – localicarea breselor numai in zina frontal.
69. caracteristica componentelor cimpului protetic in edentatia partial.
Cimpul protetic, dupa structura, mofologie si functiile elementelor cimpului protetic se impart in:
- suportul dento-parodontal alcatuit de dinti si parodontul lor

- suportul muco – osos reprezentat de fibromucoasa si oasele maxilare

Notiunea de cimp protetic cuprinde totalitatea elementelor sistemului stomatognat care vine in
contact cu proteza partiala: dinti restanti, apofize alveolare edentate, bolta palatine, mucoasa
cavitati bucale.
Are mare importanta numarul dintilor restanti si pozitia lor, deoarece dintii situati impreuna au
rezistenta mai mare decit cei izolati. Valoarea parodontului dintilor restanti depinde de gradul de
rezistenta pe care il au dintii in alveola si fortele care actioneaza asupra lui, in dependent de grad
de implantare a dintlor in alveola, morfologia radacinilor, raportul corono – radicular.
Mofologia coronara a dintilor restanti: suprafata vestibulara si orala a coroanei dintelui pe care se
palica elementele de stabilizare si mentinere a protezei, sint convexe in paln orizontal si vertical.
Zona supraecuatoriala – zona neretentiva, zona subecuatoriala – retentiva. Fibromucoasa
cimpului protetic este mucoasa imobila pasiv, si activ mobila. Grosimea si elasticittatea
cimpului proteticdetermina gradul de rezilienta si comportare fata de sprijinul protezelor.
La maxila zonele protetice positive si negative :
Zone positive:
- dintii restanti, tuberozitatile maxilei, bolta palatina, creste alveolare

Zonele negative:
- parodontul marginal, rugele palatine, papilla incisive, torusul palatin, ina Schroder, lig.
Pterigomandibular, bridele laterale.

La Mandibula:
Zone positive:
- dintii restanti, creste alveolare, tuberculi piriformi, parodontiul marginal

Zone negative:
- frenul limbii, buzei inferioare, bridele, lig. Pterigomandibular , creasta milohioidiana,
torusul mandibular.

70. definitia de punte dentara. Componentele. Varietatile corpului de punte in

raport cu creasta alveolara.
Puntile dentare sint costructii rigide nedeformabile, rezistente la rupere, tocire, carerestabilesc
functia masticatorie pina la 95 – 100%. Componentele:
a. Dispositive de agregare

b. Corpul de punte

Varietatile corpului de punte in raport cu creasta alveolara:

a. In sa

b. In semisa

c. Tangent liniar

d. Punctiform

e. Suspendat

71. Indicatii la tratamentul edentatiei partiale cu punti dentare:

- Edentatii partiale cu brese intercalate, reduse, intise, multiple,

- Restabilirea integritatii arcadelor dentare

- Edentatii multiple, terminale, foarte rar ptr edentatii terminale.

- Ptr inlocuirea >= 4 dinti intro bresa.

72. Varietatile elementlor de sprijin utilizate in puntile dentare. Clasificarea

puntilor dentare dupa Kopeikin, Birsa.
In dependenta de aranjarea si nr dintilor stilpi, V.Kopeikin deosebeste 5 varietati de punti:
1. punti dentare cu e elemente de agregare situate pe cei 2 dinti limitrofi ai bresei edentate
 2. cu un element suplimentar de srijin la mijlok

3. cu elemente de agregare dulbe situate la o extremitate a bresei, mezial sau distal

4. cu elemente de agregare duble situate la ambele extremitati ale bresei dentare

5. cu 2 elemente de agregare situate pe cei 2 dinti limitrofi ai bresei si cu o extensie

unilateral

Sistemele de agregare pot fi:

1. sistemul de crosete

2. sistemul incrustarii in incrustatie

3. sistemul de coroane pivotate

4. sistemul telescopic

5. sistemul de culise

73. Clasificarea puntilor dentare

După Korber, 1975 (cit. după F. Prelipceanu, O. Doroga), punţile dentare sunt clasificate după
următoarele criterii:
— După relaţia cu dinţii-stâlpi: a) puntea intercalată, la care- elementele de agregare sunt situate
pe dinţii-stâlpi limitrofi breşei; b) puntea cu extensie— elementele de agregare sunt situate de o
singură parte a spaţiului breşei, iar corpul punţii se află «în consolă» în acest spaţiu; c) puntea
continuă, care se întinde peste mai multe breşe situatr- in ambele hemiarcade, aşa-numita «punte
totală».
- După localizare, în raport cu zona din arcadă: a) puntea frontala
b) puntea
c) puntea maxilară sau
- După relaţia cu dinţii-stâlpi şi zonele topografice: a) punte intercalată unilaterală; b) punţi
intercalate bilateral; c) punte intercalată frontală; d) punte intercalată latero-frontală; e) punte
continuă latero-fronto-laterală; f) punţi intercalate latero-fronto- laterale; g) punte mobilizabilă
latero-fronto-laterală combinată cu o şa liberă extinsă spre distal; h) punte continuă totală, cu
includerea tuturor dinţilor-stâlpi.
- După modelul de fixare: a) punţi cementate; b) punţi mobili- zabile; c) punţi demontabile.
- După aspectul fizionomie: a) punţi total fizionomice; b) punţi parţial fizionomice; c) punţi
nefizionomice.
- După elementele de agregare utilizate: a) cu coroane de înveliş total metalice; b) cu coroane de
înveliş mixte; c) cu coroane parţiale 3/4, 4/5 (onlay-uri); d) cu coroane Jacket; e) cu unele
incrustaţii intratisulare de tip inlay sau pinlay; f) cu coroane telescopice; g) cu coroane de
substituţie.
- După raportul corpului de punte cu creasta edentată: a) punţi cu atingerea crestei; b) punţi
suspendate.
- După modalitatea construcţiei scheletului: a) punte masivă; b) punte scheletată şi armată.
74. Pregatirea componentelor puntii dentare ptr lipirein cele 2 variante ale
acestei operatiuni. Tehnica lipirii.
Solidarizarea componentelor puntii se realizeaza prin 2 tehnici: sudarea, fara utilizarea aliajelor
de lipit; lipirea cu utilizarea aliajelor de lipit.
Suprafetele elementelor de agregare sint prelucrate ptr dezoxidarea lor prin fierberea lor in solutii
chimice sau prin prelucrarea lor mecanica cu ajutorul intrumentelor abrasive, insa prelucrarea se
face foarte atent pentru a nu se subtia peretele coroanei.
Pentru lipire se utilizeaza sursa de caldura, aliajul de lipit, materiale decapante. Cu sursa de
caldura incalzim corpul de punte apoi elementele de agregare pina la aparitia culorii rosietice la
linia de contact intre corp si microproteza. Acolo se aplica decapantul. La o extremitate se
incalzeste sirma de otel pina la rosu, dirijind cu flacara scurgerea decapantului intre spatii. La
nivelul lipiturii puntea dentara se prelucreaza cu instrumente abrasive.
75. Prelucrarea chimica a puntii dentare dupa lipire. Componenta albitorului
pentru puntile dentare din aliaje nobile si inobile.
Dup ace are loc procesul de lipire, puntile déjà lipite se pun intrun vas special special la care se
adauga un lichid chimic care poate fi ac. Azotic (aur), clorhidric (otel). Acidul azotic fierbem 10-
15 sec, clorhiric – 20-30sec in depententa de concentratie. Albirea se executa totdeauna la o
ventilare buna cu o maxima protective deoarece folosim acizi concentrate si e nevoie de purtat
masca si haine speciale. Materialele decapante mai sint numite fluxuri si sint utilizate la
constructiile protetice realizare prin metoda de lipire, avind rolul de a dizolva oxizi care se
formeaza pe suprafata supuas lipirii in timpul prelucrarii termice si a favoriza scurgerea aliajului
de lipit. Componentul de baza e boraxul (Na2B4O7+OHO-borat de sodiu) care pina la 400 grade
Celsius se umfla, se pierde apa ce o contine, iar la 741 grade Celsius se topeshte transforminduse
intro masa fluida, sticloasa, care acopera suprafetele de lipit , protejinduse de oxidare.
Materialele decapante pot avea urmatoarea component: 55% borat de sodium, 35% acid boric si
10% oxid de siliciu.
76. Etapele clinic – tehnice de confectionare a puntii dentare intreg turnate
nefizionomice. Particularitatile realizarii modelului.
Clinic: prepararea dintilor stilpi,
Amprentarea;
Determinarea ocluziei;
Protectia dintilor vitali.
Laborator: confectionarea modelelor din gips dur cu bonturi mobilizabile ale dintilor preparati;
Montarea simulator si modelarea machetei puntii cin ceara;
Turnarea aliajului solicitat;
Prelucrarea si adaptarea ptr model;
Clinic: proba puntii in cavitatea bucala
Laborator: finisarea, lustruirea
Clinic: proba definitive si cimentarea puntii dentare
Pentru realizarea puntii dentare turnate este nevoie de a confectiona modelul cu bonturi
mobilizabile ce prevede:
1. obtinerea amprentei cu strat dublu (in 2 timpi) – este o amprenta de precizie inalta

2. analizarea amprentei, fixarea pivotilor in amprenta (trebuie sa fie perpendicular planului

de ocuzie si parallele intre ele)

3. e toarna prima parte a modelului din gips dur, si se realizeaza retentiile (in locuri care nu
vor fi detasabile de pe model)

4. realizarea bazei modelului – se efectueaza dupa prize gipsului din prima parte, si dupa
izolarea primei parti. Bara modelului se realizeaza de obicei din ghips simplu, medical

5. dupa prize gipsului se deschide amprenta pe partea dentara a soclului cu cutitul de gips.
Se dezgolesc pinii aproximativ cu 1-3 mm dupa ce se socleaza. Dupa - se spala si se
usuca.
77. Etapele clinic tehnice la confectionarea punti dentare.
Clinic: prepararea dintilor stilpi, creind un parallelism maxim intre bonturi.
Amprentarea si stabilirea culorii ptr viitoarea punte.
Laborator: confectionarea modelelor din gips dur cu bonturi mobilizabile ale dintilor preparati;
Montarea simulator si modelarea viitorului carcass metallic din ceara;
Turnarea carcasului metallic si prelucrarea lui.
Clinic: proba carcasului in cavitatea bucala
Laborator: aplicarea materialului fizionomic (ceramic, acrilat)
Clinic: proba in cavitatea bucala + efectuarea corectiilor.
Laborator: glazurarea (ceramica); lustruirea (acrilat)
Clinic: proba definitive in cavitatea bucala si fixarea puntii.

78. Tehnica Inzoma de modelare amachetei componentei metalice a puntilor dentare

metaloacrilice.

Suprafata machetei pe care se va aplica ceramica trebuie sa fie neteda, cu grosimea de

aproximativ 0,4-0.5 mm, insa in present inafara de forma neteda a componentei metalice sunt
propuse si forme retentive. De exemplu, firma IVOCLAR (Germania) propune ca forma
componentei metalice cervicalesa fie modelata cu suprafete concave, iar marginile incizale si
ocluzale in forma de guleras, constatind ca in aceste cazuri ceramica arsa pe componenta
metalica va atinge valori maxime ale rezistentei mecanice. (fig 151, pg 239, postolachi,birsa)

79.Etapele clinico-tehnice la confectionarea puntei dentare acrilice si din ceramica.

Puntea dentara acrilica metoda clasica
Clinic: prepararea dintilor stilpi;amprentarea cimpului protetic.
Laborator: realizarea modelului din gips dur;modelarea machetei viitoarei punti din ceara;
ambalarea machetei coroanei in chiuveta pru realizarea tiparului; pregatirea acrilatului si
introducerea lui prin presare in tipar; polimerizarea acrilatului si dezambalarea coroanei din
chiuveta; prelucrarea, finisarea si lustruirea coroanei.
Clinic: proba coroanei si fixarea ei prin cimentare
Puntea dentara ceramica metoda clasica
Clinic: prepararea dintelui; amprentarea culorii ceramicii; pretectia dintelui cu pulpa vie.
Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; realizarea matricii din
platina oe care se depune stratul opac si se arde; matricea se depune pe bonturile dintilor stilpi
intre care se adapteaza o bara din portelan prefabricate care se lipeste cu ceara incolora pru a o
solidariza; ansamblul bara-matrice se detaseaza si I se confectioneaza un support termorezistent;
dupa priza definitive a masei de ambalat se prelucreaza termic la 1000 C; dupa racier se depun
celelalte straturi: dentina, colet, smalt; prelucrarea cu abrasive.
Clinic: proba in cavitatea bucala
Laborator: glazurarea; se inlatura matricea din platina din interiorul coroanelor
Clinic: Fixarea coroanei in cavitatea bucala.

80.Caracteristica consolidarii metalului cu ceramica.

Legaturile la nivelul jonctiunii metalo-ceramice poate fi de natura chimica, mecanica si fizica.
Legatura chimica de aderenta dintre metal si ceramica se obtine datorita difuziunii ionilor din
metal in ceramica si invers, din ceramica in metal formind asa numita legatura iono-covalenta.
Legatura mecanica se obitine datorita unor retentivitati invizibile pru ochiul liber, obtinute pe
suprafata metalica in urma sablarii , precum si ca rezultat al unei diferente neesentiale intre
coeficientii de dilatare termica a metalului si ceramicii care contribuie la aparitia fortelor
mecanice de compresiune. Legatura fizica se realizeaza datorita fortelor Van der Walls sau
legaturii adezive ce apar la nivelul atomilor prin fluctuatiile spontane ale sarcinilor electrice.
81. Aspectele clinice si caracteristica componentelor cimpului protetic in edentatiile partiale
intinse.
Suportul dentoparodontal pru PPM reprezinta un element valoros de sprijin si ancorare, care
asigura mentinerea si stabilizarea protezelor in dependenta de numarul dintilor restanti si
repartizarea lor topografica, de implantarea lor si parodontala, la fel si de morfologia coronara.
Suportul mucoosos, ca sic el dentoparodontal serveste la fixarea, stabilizare si receptia presiunii
masticatoare in tratamentul protezei partial mobilizabile.. Fibromucoasa cimpului protetic este
aderata la os si este formata din epiteliu pavimentos pluristratificat cu o grosime si elasticitate
variabila in diferite zone.. Deosebim mucoasa imobila, pasiv si active mobile.
82.Elementele cimpului protetic la tratamentul edentatiei partiale cu proteze mobilizabile.
Elementele Cimpului protetic dupa structura morfologicaa si functionala sunt clasificate in doua
grupe: dintii restanti cu parodontul lor, care alcatuiesc suportul dentoparodontal si fibromucoasa
si oasele maxilarelor, care alcatuiesc suportul mocoosos.
83. Elementele componente ale P.P.M acrilice. Varietatile dintilor artificiali in P.P.M
Proteza partial mobilizabila acrilica este alcatuita din mai multe elemente solidaritate intim, care
formeaza un corp solid, rigid, nedeformabil, rezistent la presiunile masticatoare. Elementele
componente sunt: 1) dintii artificiali; 2) elemente de ancorare mentinere si stabilizare; 3) baza
protezei prezentate de seile protezei consolidate printr-o placa acrilica.
Dintii artificiali formeaza segmente din arcada dentara pe care o restaureaza si reprezinta
elemente functionale principale ale protezelor partial mobilizabile, deoarece prin intermediul lor
se restabilesc functiile sistemului stomatognat. Dintii artificiali sunt fabricate industial din
acrilate si portelan, materiale care trebuie sa corespunda principalelor cerinte: asemanarea lor cu
cu dintii naturali dupa forma, marime si culoare. De asemnea trebuie sa aiba o duritate
satisfacatoare la uzura, san u aiba calitati abrasive, sa aiba o toleranta biologica, usor sa se
supuna prelucrarii mecanice. Dintii din acrilat sunt fabricate in conditii industriale prin
introducerea acrilatului in stante metalice si polimerizarea sub presiuni mari la o temperature de
200-250 C. Ei sunt comercializati sub forma de garniture, asezati in ceara plastica, pe placute
pentru grupul frontal sau lateral sau in cutii speciale. Pe placuta sau pe cutie sunt notale marca
fabricii, culoarea, dimensiunea si forma. Dintii din portelan sunt realizati industrial prin coacerea
masei ceramice la temperature inalte. Ei sunt modelati in forme prese matalice speciale. La
inceput se umple partea coronara a dintelui, apoi taietoare sau ocluzala in ambele stante.Astfel
machete dintelui capata o duritate necesara. Surplusurile sunt inlaturate si dintelui I se ofera o
forma necesara. Dintii din portelan reprezinta caracteristi superioare comparative cu cei din
acrilat, datorita proprietatilor fizico-chimice; compozitia chimica este anorganica; structura este
omogena; densa; au rezistenta mecanica foarte mare; au nuante coloristice foarte variate, si au o
toleranta biologica satisfacatoare pentru mucoasa bucala.
84. Limitele P.P.M la maxilla si mandibula.
Limitele bazei protezei la maxilla: Placa acopera bolta palatine, seile-apofizele alveolare edentate
in intregime. Marginile vestibulare ale sailor ajung pina la fundul de sac vestibular, in zona
mucoasei neuter, aflindu-se intr-un contact intim. In zona posterioara seile acopera tuberozitatile
maxilare trecind in placa cu limitele in zona liniei Ah. Marginile palatinale ale placii prezinta
contact cu coletul dintilor restanti fronali, iar in zona laterala se termina pe suprafetele orale ale
dintilor restanti in zona supraecuatoriala.
Limitele bazei protezei la mandibula: Seile protezei vor acoperi suprafata mucozala a cimpului
protetic edentate, iar marginile vestibulare in aceste zona ajung pina la fundul de sac vestibular,
la nivelul mucoasei neuter. Posterior, in fuctie de valoarea protetica a tuberculuilui periform,
seile acopera treimea antarioara a acestuia, coborindu-se pina la linia oblixa interna intinzindu-se
orizontal pe fundul de sac lingual. Seile sunt unite cu placa linguala, care in zona dintilor restanti
se intinde pe suprafetele lor orale pina in zona supraecuatoriala
85. Crosetul. Componente.Clasificari.
La aplicarea protezei partial mobilizabile acrilice mai frecvent sunt utilizate crosetele din sirma
confectionate in laborator din sirma de Wipla, cu diametrul de 0,6-0,8 mm, avind scop de
mentinere si stabilizare. Crosetele din sirma sunt alcatuite din 3 segmente:
- segmental dentar (aplicat pe fata vestibulara a dintelui in zona subecuatoriala;se mai numeste
bratul crosetei). Acest segment trebuie sa aiba contact intim cu tesuturile dentare, iar virful sa fie
asezat in zona cu retentie favorabila sis a cuprinda suprafata vestibulara cu cel putin 2/3 din
dimensiunea ei in sens meziodistal.
- segmental elastic, de forme si dimensiuni diferite care asigura elasticitatea (corpul protezei). El
nu trebuie sa prezinte contact cu parodontul marginal al dintelui stilp si este asezai in zona
supraecuatoriala
- segmental de fixare in baza protezei acrilice (apofiza crosetei). El trebuie sa aiba o forma
specifica retentive pru a se fixa in baza acrilica
Cel mai des sunt utilizate urmatoarele crosete:
1.Crosetul cervico-ocluzal deschis dental. Prezinta un corset cu un singur brat elastic, care este in
contact cu toata suprafata vestibulara a dintelui stilp in zona subecuatoriala retentive.
2.Crosetul cervico-alveolar deschis dentar. Prezinta un dispzitiv cu un singur brat de o elasticitate
marita, care este in contact cu suprafata vestibulara a dintelui stilp in zona subecuatoriala
retentiva.
3.Crosetul cervico-ocluzal intors. Segmentul dentar este aplicat pe suprafata vestibulara
supraecuatoriala, iar extremitatea libera a bratului, facind o bucla, este intoarsa spre zona
subecuatoriala orientate spre edentatie.
1.Dupa numarul dintilor pe care se aplica: mono-; bi-; si tridentare; 2.dupa numarul total de
brate: crosete cu unu;doua; trei; patru;cinci si sase brate.; 3 dupa nr de brate active alastice:
monoactive;bioactive;triactive tetraactive.
86. Caracteristica sistemilor speciale de ancorare, metinere si stabilizare a PPM

Aceste sisteme reprezinta dispozitive mecanice complexe alcatuite din doua componente: una
fixate la dintii stilpi, iar alta la proteza scheletata. In present sunt cunoscute o multime de astfel
de sisteme: culise;telescoape;capse;bare cu calareti;disjunctori de forte.
Culisele sunt alcatuite din doua parti: una realizata pe suprafata proximala sau orala a piesei
dentare fixe, iar alta inclusa in scheletul metallic ale protezei scheletate.. Partea inclusa in
proteza scheletata patrunde in interiorul culisei realizate in proteza fixa sau o cuprinde avind
aceiasi forma in sectiune transversala. Mentinerea protezelor scheletate se datoreaza frictiunii
care se realizeaza intre aceste doua part ice culiseaza cu o mare precizie una in cealalta.
Sistem de telescoape ca si in protezele partial mobilizabile acrilice este constituit din cape
cilindrice sau cilindroconice, cementate pe dintii de ancora si coroanele de invelis care
restabilesc forma anatomica a dintilor-stilpi fiind solidarizate cu saua protezei scheletate.
Telescoapele pot fi utilizate atit pru sprijinul mixt rigid al protezelor scheletate terminale, cit si
pru sprijinul dento-parodontal al protezelor scheletate intercalate.
Capsele sunt formate din doua parti componente ca si culisele si pot fi considerate ca matrice si
Patrice. Sunt indicate pe dintii cu distructii coronare massive, dar cu radacini recuperabile.
Bare cu calareti: sunt din piese dentare fixe alcatuite dintr-o bara solidarizata la coroanele care
acopera dintii-stilpi sau la dispozitivele radiculare ale acestor dinti si o gutiera aplicata in saua
protezei schelatate care incaleca bara.Bara are dimensiuni si forme variate; ea poate fi rotunda;
ovala;dreptunghiulara, iar dimensiunile depend de numarul dintilor care lipsesc si de topografia
edentatiei. Bara este solidarizata de elementele fixate in asa mod ca sa urmeze profilul apofizei
alveolare lao distanta de aproximativ 1-2 mm. Guitera se mai numeste sic alaret, fiind o copie de
forma si dimensiuni externe ale barei. Barele sunt indicate la edentatiile frontale, laterale, si
subtotale cu inaltimea spatiului protetic corespunzator pru utilizarea barei.

87. Caracteristica crosetelor inelar Jackson si Adams. Indicatii.

Jackson, pentru ancorarea protezelor mobilizabile, cit si a aparatelor ortodontice pe dintii 6 a
hemiarcadei intregi, a propus un corset inelar. Segmenul dentar este situat orizontal in zona
subecuatoriala, indepartindu-se spre marginile proximale, mezial si distal, si traversind suprafata
ocluzala printer nisela masticatoare se coboara pe suprafata orala a dintelui si se include cu
segmentele retentive in baza protezei. Adams pru marirea elasticitatii acestui corset, a realizat la
extrimitatile proximale ale ansei vestibulare doua bucle.

89.Enumerati etapele clinico-tehnice la confectionarea PPMA in a II-a situatie clinica cu

DVO pastrata.

Confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile acrilice cu placă ca orice lucrare protetică

solicită respectarea consecutivităţii anumitor etape clinico-tehnice. In caz de utilizare a
sistemelor speciale de ancorare, iniţial se vor confecţiona elemente fixe ale sistemului de
ancorare urmate de realizarea etapelor .clinico-tehnice de confecţionare a protezelor mobilizabile
în următoarea ordine:
— Clinic: examinarea pacientului şi amprentarea cîmpului protetic.
— Laborator: confecţionarea modelului şi a lingurii individuale (dacă se obţine amprentă
anatomică) ; în caz că s-a obţinut am¬prentă funcţională pe modelul realizat se vor confecţiona
şablonul cu bordurile de ocluzie.
— Clinic: determinarea ocluziei centrice sau a relaţiilor inter- maxilare.
Laborator: montarea modelelor în simulator; confecţionarea elementelor de ancorare,
menţinere şi stabilizare; realizarea ma¬chetei protezei (montarea dinţilor artificiali); modelarea
machetei protezei mobilizabile.
Clinic: proba machetei protezei în cavitatea bucală.
— Laborator: modelarea definitivă a machetei protezei, amba¬larea în chiuvetă, realizarea
tiparului, introducerea acrilatului In tipar, polimerizarea, dezambalarea şi prelucrarea protezei.
— Clinic: aplicarea şi adaptarea protezei la cîmpul protetic.

90.Caracteristica sabloanelor cu borduri de ocluzie. Materiale de confectionare.Cerinte.

Şabloanele de ocluzie sunt piese auxiliare utilizate de către medic pentru determinarea şi
înregistrarea rapoartelor intermaxiflare şî cu ajutorul cărora tehnicianul poziţionează şi fixează
modelele în simulatoare.
Şablonul de ocluzie este compus din două părţi: baza şablonului şi bordura de ocluzie. Baza
şablonului se confecţionează din
plăci de ceară de bază sau acrilate după tehnologia care a fost descrisă la realizarea lingurii
individuale. Baza şablonului este realizată în contact intim cu modelul. Limitele bazei sunt
identice cu limitele lingurii individuale în caz de edentaţie totală, iar în caz de edentaţie parţială
baza nu acoperă dinţii restanţi şi porţiunea versantului vestibul ar needentat. Marginile bazei
prezintă contact cu suprafaţa orală a dinţilor restanţi astfel: pentru maxilă în zona frontală se
întinde pînă la tuberculii dinţilor, iar în zona laterală se termină pe suprafeţele orale ale dinţilor
restanţi pînă în zona supraecuatoriala, pentru mandibulă atît în zona frontală cît şi în cea laterală
baza se termină în zona supraecuatorială linguală a dinţilor restanţi.
Bordura de ocluzie, numită şi val de ocluzie, confecţionată din ceară (însă poate fi
confecţionată şi din materiale amprentare termoplastice de tip stens) are formă şi dimensiuni
asemănătoare arcadelor dentare şi se fixează de bază.
Bordura de ocluzie poate fi confecţionată dintr-o placă de ceară plastificată la sursa de
căldură şi rulată într-un val cu o formă de paralelipiped, avînd laturile aproximativ de 1,2—1,5
cm, sau prin turnarea cerii topite într-un conformator cu dimensiunile corespunzătoare. Totodată
pot fi utilizate şi batoane de ceară în formă de paralelipiped, produse industrial. Pentru obţinerea
valului de ocluzie, m caz de edentaţie totală, batonul de ceară este plastificat la sursa de căldură
sau într-o baie de apă caldă (50—60°C) şi se îndoaie în formă de potcoavă pînă se obţine o formă
corespunzătoare arcadei dentare, Acest val se aşază pe baza de ceară deasupra mijlocului apofizei
alveolare şi se solidarizează de ea prin lipire cu ceară fierbinte. Extremităţile laterale distale se
secţionează oblic pe linia ce corespunde locului de implantare a molarului doi, conferindu-i
suprafeţei ocluzale, prin presarea ei pe o sticlă uleioasă, o suprafaţă plană. Prin secţionarea
surplusurilor de ceară bordurii de ocluzie i se imprimă următoarele dimensiuni: în zona frontală
o înălţime de 10—12 mm, descrescînd progresiv spre dis- tal corespunzător locului de
implantare a primului molar, avînd o înălţime de 6—8 mm; lăţimea este de 5—6 mm în zona
frontală şi respectiv 8—10 mm în cea laterală (fig. 76).
In caz de edentaţie parţială, bordurile de ocluzie sunt fixate în spaţiile edentate şi sunt mai
înalte cu 2 mm decît dinţii restanţi şi mai late cu 1 mm în sens vestibulooral (fig. 77).ţ
La realizarea bazei din ceară pentru mărirea rezistenţei şi evitării fracturării în timpul
operaţiunilor clinice şabloanele se consolidează. în acest scop este utilizată sîrma cu diametrul de
1,5 mm care se îndoaie după forma suprafeţei orale a apofizei alveolare şi fiind uşor încălzită se
aşază pe versantul oral al bazei. Sub influenţa căldurii sîrma parţial pătrunde în ceara bazei, fiind
ulterior acoperită deplin cu ceară topită. După aceaista se verifică dacă şablonul de ocluzie se
adaptează perfect pe model, se efectuează corectările corespunzătoare în caz de necesitate. Apoi
după răcirea definitivă şabloanele sunt îndepărtate de pe model şi aşezate din nou, controlînd
astfel dacă aceste operaţii se fac ciu uşurinţă.
Şabloanele de ocluzie trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
1) baza şablonului să fie adaptată intim la suprafaţa cîmpului protetic, acoperind-o în
totalitate;
2) baza şablonului să aibă o grosime de 1,5—2 mm, să fie rezistentă la presiune şi să nu
pre¬zinte mişcări de basculare;
3) îndepărtarea şi repunerea pe model să se realizeze cu uşurinţă, fără dificultăţi;
4) marginile bazei să fie rotunjite şi finisate corespunzător limitelor determinate;
5) bordurile de ocluzie să fie monolite şi bine solidarizate fo baza şablonului corespunzător
mijlocului apofizei alveolare, să aibă formă şi dimensiuni corespunzătoare;
6) şablonul aplicat pe model, cît şi pe cîmpul protetic să aibă un grad suficient de mentinere.

91.Liniile crosetare. Caracteristica.Principiile de montare a dintilor in PPM.

După cum sa menţionat, rolul principal în ancorarea, menţinerea şi stabilizarea protezelor

parţiale mobilizabile îl îndeplinesc elementele mecanice de fixare. In caz de utilizare a sistemelor
speciale de fixare:, elementele lor componente, fie coroane, fie gutiere se vor aplic pe
imprimările respective ale modelului şi se vor solidariza la baza din ceară a machetei protezei
parţiale mobilizabile. Utilizarea croşetelor din sîrmă depinde de numărul dinţilor restanţi şi
aşezarea lor topografică. După numărul dinţilor stîlpi pe care s-au aplicat croşete ancorarea
protezelor parţiale mobilizabile se poate realiza punctiform, liniar şi în suprafaţă.
Ancorarea punctiformă se practică în edentaţiile subtotale, la prezenţa unui singur dinte
restant şi este cea mai puţin eficientă din punct de vedere mecanic. Prin ancorarea liniară se
subînţelege linia imaginară care uneşte dinţii-stîlpi pe care s-au aplicat croşete, cunoscută în
literatura de specialitate ca linie croşetară. Direcţia liniei croşetare poate fi transversală, în
diagonală, sagitală sau în suprafaţă . Alegerea direcţiei liniei croşetare are o deosebită
importanţă la menţinerea şi stabilizarea protezelor. Se consideră ci cea mai avantajoasă direcţie a
liniei croşetare este acea care trece prin centrul de greutate al protezei. Cu cît linia croşetară se
abate mai mult de la centrul protezei, cu 'atît stabilitatea protezei este mai precară. Cele mai
favorabile condiţii de fixare şi stabilizare a protezelor parţiale mobilizabile cu placă pot fi create
prin ancorare în suprafaţă.
 Pe dinţii-stîlpi aleşi se confecţionează, după tehnicile cunoscute, croşetele solicitate din
sîrmă, apoi se confecţionează şablonul din ceară roză. In acest scop placa de ceară ramolită este
aplicată şi adaptată la suprafaţa cîmpului protetic al modelului preventiv izolat cu apă.
Surplusurile de ceară sunt înlăturate prin secţionarea lor cu lama bisturiului, după limitele
viitoarei proteze desenate pe model. Baza din ceară trebuie să acopere în întregime cîmpul
protetic al modelului, apoi de bază se solidarizează cu seg¬mentul de fixare croşetele din sîrmă.
In acest scop segmentul de fixare al croşetului se încălzeşte la sursa de căldură şi se aplică pe
dintele-stîlp corespunzător locului de proiecţie a fiecărui segment croşetar. Segmentul de fixare
încălzit pătrunde în profunzimea cerii din spaţiul edentat, solidarizîndu-se astfel cu baza din
ceară a viitoarei proteze.

92.Montarea dintilor in PPM cu gingie artificiala, punctiform si mixt.Particularitatile

montarii dintilor di portelan.

In cazul aplicării protezelor parţiale mobilizabile acrilice cu placă, pentru construirea

segmentelor arcadelor dentare artificiale, pot fi utilizaţi atît dinţi din acrilat, cît şi din porţelan. în
dependenţă de culoare, mărime, formă şi material se aleg dinţii artifi¬ciali pentru a fi montaţi în
baza din ceară a spaţiilor edentate. In acest scop este necesar de respectat următoarele principii:
1) în zonele laterale dinţii se montează pe mijlocul apofizei alveolare şi perpendicular ei,
realizînd contacte cu dinţii antagonişti;
2) în zona frontală dinţii se montează cu restaurarea configuraţiei curburii dentare în raport
de ocluzie; în dependenţă de situaţia clinică dinţii pot fi montaţi cu gingie artificială şi fără ea
(purctiforrn) ; la montarea dinţilor fară gingie artificială marginea cervicală a dinţilor va avea
contact cu apofiză alveolară edentată; la montarea cu gingie artificială zona cervicala a dinţilor se
va situa pe linia surîsului, reper notat de medic pe bordura de ocluzie; în scop fizionomie şi
ţinînd cont de doleanţele pacientului, dinţii pot fi situaţi asimetric sau se creează spaţii
interdentare;
3) la prezenţa a mai multor dinţi restanţi, dinţii artificiali se vor monta ţinînd cont de gradul
lor de implantare, mărime, formă, linia coletului; la montarea dinţilor din porţelan nu se admite
şlefuirea porţelanului, deoarece se pot înlătura retenţiile şi luciul (glazura), provocînd totodată
micşorarea rezistenţei lor;
5) în situaţiile cînd lipsesc 2 sau mai mulţi dinţi, însă spaţiul edentat nu permite montarea
aceluiaşi număr de dinţi, se montează numărul ce permite lichidarea spaţiului edentat şi invers,
dacă sunt absenţi 1—2 dinţi, însă spaţiul edentat este mai mare se montează numărul de dinţi ce
după volum vor lichida breşa. în ambele situaţii se ţine cont de volumul dinţilor prezenţi,
topografia breşei, aspectul fizionomie etc..

93.Componentele chiuvetei. Metodele de ambalare a machetei PPM in chiuveta.

Conform tehnicii clasice, acrilatele se introduc în tipar prin presare, din care cauză la
realizarea lui sunt utilizate chiuvete metalice care rezista la presiuni înalte şi care sunt alcătuite
din două părţi inegale în sens vertical: cea superioară mai mică decît cea inferioara. Fiecare
jumătate este formată dintr-un inel şi un capac. Toate părţile componente se pot asambla într-o
singură poziţie cu ajutorul dispozitivelor speciale.
Pentru ambalarea .în chiuvetă, macheta protezei mobilizabile se solidarizează prin lipirea
extremităţilor ei de model cu ceară, operaţiune urmata de proba modelului cu macheta protezei în
jumătatea inferioară a chiuvetei. Dacă soclul prezintă dimensiuni voluminoase, este redus prin
tăierea ghipsului pînă la pătrunderea iîn interiorul chiuvetei fără dificultăţi.
Modul în care vor fi situate modelul şi părţile componente ale machetei în chiuvetă
determină metoda de ambalare a machetei:
 a) ambalarea directă;
b) ambalarea indirectă;
c) ambalarea mixtă.
Ambalarea directă. Conform acestei metode, după ambalarea şi înlăturarea cerii modelul şi
elementele componente ale machetei (dinţii artificiali, croşetele, scheletul metalic) rămîn într-o
singură jumătate a chiuvetei în jumătatea inferioară .

Ambalarea indirecta. Conform acestei metode,dupa inlaturarea cerii si deschiderea

chiuvetei in jumatatea ei inferioara ramine modelul,iar in cea superioara crosetele sau scheletul
metalic si dintii artificiali.

Ambalarea mixta. Aceasta metoda rezulta din combinarea celor doua metode, intr o zona, in
dependenta de necesitate, macheta poate fi ambalata dupa tehnica directa,iar in alta dupa tehnica
indirecta.

94.Prelucrarea si finisarea protezelor mobilizabile. Utilaj, instrumente, materiale.

Prelucrarea şi finisarea protezelor dentare depinde de materialul utilizat la confecţionarea lor

şi constă din două operaţiuni:
1) operaţia de planare fi netezire a protezelor;
2) operaţie de lustruire a protezelor.
Operaţia de planare şi netezire a protezei este efectuată cu ajutorul instrumentelor abrazive
rotative. Pentru prelucrarea protezelor acrilice sunt utilizate diverse forme de freze atît metalice,
cît şi din carborund, cu ajutorul cărora sunt înlăturate surplusurile de acrilat de pe suprafeţele
protezelor, conferindu-i protezei şi un aspect morfologic corespunzător. Ulterior suprafeţele
libere ale protezei ce nu prezintă contact cu ţesuturile cîmpului protetic sunt netezite cu ajutorul
hîrtiei de glaspapir cu granulaţie fină. La prelucrarea suprafeţelor protezelor metalice sunt
folosite instrumente reprezentate de discuri de carborund sau diamantate, diverse freze din aliaje
dure sau diamantate, pietre dentare cu ajutorul cărora se şlefuiesc suprafeţele protezelor pentru
adaptarea lor pe model, cît şi pentru redarea aspectului morfologic corespunzător. Netezirea
suprafeţelor protezelor ţnetalice se efectuează cu gume abrazive (polipanturi), în special a
protezelor confecţionate prin tehnici clasice. In cazul utilizării protezelor confecţionate prin
tehnici contemporane, această operaţiune se efectuează cu ajutorul sablatorului utilizînd corund
cu o granulaţie fină ce nu depăşeşte 50 microni.
Operaţia de lustruire a protezelor este efectuată pentru a reda suprafeţelor protezei aspectei
perfect netede, rezistente din punct de vedere chimic şi neretentive pentru alimente. Lustruirea
suprafeţelor protezelor acrilice şi metalice confecţionate prin tehnici clasice se realizează la
aparatul de şlefuit. Pentru lustruirea mecanică sunt utilizate diverse materiale de lustruit, care se
depun pe filţuri sau perii. Lustruirea finală se realizează cu ajuto¬rul pufului de bumbac obţinînd
astfel un luciu maxim.
Protezele, metalice confecţionate prin tehnici moderne pot fi lustruite şi electrochimie.
Lustruirea electrochimică este realizată în aparate speciale numite în literatura de specialitate şi
băi electrogalvanice.

95.Etapele tehnice la confectionarea protezelor mobilizabile cu baza metalica si captuseala

elastica. Indicatii.

Perceperea excitaţiilor termice poate fi păstrată, dacă baza protezei va fi realizată din
materiale cu o conductibilitate termică bună. Din aceste materiale fac parte aliajele nobile şi
inobile.
 Baza metalică a protezelor a fost propusă încă în secolul XVIII, însă tehnologia
confecţionării prin ştanţare n-a contribuit la răspîndirea ei, din cauză că baza metalică ştanţată nu
se adaptează intim la cîmpul protetic. In prezent datorită realizărilor ştiinţei în tehnica protezării,
precum şi a utilizării materialelor ce permit o precizie înaltă la turnarea aliajelor, baza metalică
este confecţionată cu o grosime de 0,4—0,5 mm şi cu elemente retentive în zonele edentate
destinate pentru fixarea acrilatului şi respectiv a dinţilor artificiali. La realizarea protezelor
parţiale mobilizabile cu baza metalică sunt respectate etapele clinico-tehnice descrise anterior cu
unele deosebiri de detaliu referitoare la: realizarea modelului duplicat; modelarea machetei bazei
protezei din ceară pe model; realizarea machetelor canalelor de turnare a tiparului şi turnarea
aliajului solicitat pe modelul duplicat.
După prelucrarea mecanică a bazei metalice se vor monta dinţii în spaţiile edentate
solidarizîndu-i cu acrilat la baza metalică, după tehnicile cunoscute.
Aceste particularităţi tehnice de confecţionare a bazei metalice a protezei sunt descrise la
tema privind protezele scheletate.

Transmiterea presiunilor mastîeatoare de Ia baza protezei suportului osos se realizează prin

intermediul fibromucoasei cîmpului .protetic. In unele situaţii clinice determinate de prezenţa
exostozelor, a fibromucoasei subţiri, nerezilientă, incapabilă să suporte presiuni masticîtoare sau
de prezenţa torusului palatina etc. Baza protezei confecţionaţi cu suprafaţa mucozală acrilică sau
metalică va acţiona traumatic asupra suportului osos. Aceste situaţii clinice solicită
confecţionarea unei baze diferenţiate a protezei parţiale mobilizabile prin realizarea unor spaţii
între bază şi zonele indicate ale cîmpului protetic (folierea modelului) sau prin aplicarea
materialelor elastice acrilice pe suprafaţa mucozală a protezei. Materialele elastice au drept scop
restaurarea rezilienţei fibromucoasei şi micşorării presiunilor masticatoare asupra suportului osos
prin amortizare. Materialul elastic poate fi aplicat pe suprafaţa mucozală a bazei acrilice parţial
sau total.
Căptuşirea bazelor acrilice ale protezelor parţiale mobilizabile se efectuează prin două
metode: directă şi indirectă. Metoda directă prevede aplicarea materialului elastic
autopolimerizabil pe zonele mucozale ale bazei protezei, direct în cavitatea bucală. Prin metoda
indirectă materialul elastic se aplică în condiţiile de laborator.
Pentru căptuşirea indirecţi a bazelor acrilice ale protezelor parţiale mobilizabile pot fi
utilizate două tehnici;
a) aplicarea materialului elastic pe suprafaţa mucozală a bazei după polimerizarea acrilatului;
b) aplicarea materialului elastic în tipar concomitent cu acrii îtul.
Conform primei tehnici, după confecţionarea protezei parţiale mobilizabile acrilice, în
clinică, de pe suprafaţa mucozală a bazei se îndepărtează prin şlefuire un strat de acrilat de pînă
la 1,0 mm, apoi se aplică un material elastic amprentar şi se obţine amprenta funcţională. In
laborator proteza se ambalează în chiuvetă, iar după deschiderea chiuvetei se înlătură materialul
amprentar. Pereţii tiparului se izolează, iar suprafaţa mucozală şlefuită a protezei se prelucrează
cu catalizator lichid şi se aplică pasta de material elastic pregătită în prealabil. Se interpun părţile
chiuvetei în poziţia corectă şi se presează, acţiune urmată de termo- sau autopolimerizare,
conform indicaţiilor respective din prospect. După dezambalare, surplusurile se înlătură prin
tăiere sau şlefuire.
Tehnica aplicării materialului elastic în tipar concomitent cu .acrilatul utilizat pentru baze
este identică cu tehnica clasică cu unele deosebiri de detaliu: după prepararea pastei de aerilat şi
a materialului elastic, pe modelul din prima parte a chiuvetei, în acele zone unde este nevoie de
căptuşeală elastică, se aplică o placă de ceară cu o grosime de 0,4—0,6 mm. Ulterior, în partea a
doua a chiuvetei se depune cantitatea de aerilat necesară pentru bază, apoi se aplică o folie de
celofană umectată şi se cuplează părţile chiuvetei. După presare, chiuveta se deschide, se înlătură
folia de celofană, surplusul de aerilat şi placa de ceară, iar în locul cerii se depune aproximativ
acelaşi volum de material elastic. Din nou se cuplează părţile chiuvetei şi se presează, apoi
chiuveta se prinde în ring şi se efectuează procesul de polimerizare, conform indicaţiilor pentru
materialul respectiv.

96. Indicatii la tratamentul protetic cu proteze partiale mobilizabile scheletate.

1. In cazul cind nu e posibil tratamentul cu punti dentare

2. Cind nu sunt conditii favorabile pentru fixarea implantelor
3. In cazul atrofiei apofizelor alveolare.
4. In cazul prezentei breselor dentare
5. cind suportul muco-osos permite aplicarea PPMS
6. cind starea parodontiului dintilor restanti permite aplicarea crostelor sau a sistemelor
PPMS.

97. Componentele PPM scheletate.Caracteristica conectorilor principali in PPM scheletate

si dimensiunile lor la maxila si mandibula.

Luînd în consideraţie dezavantajele utilizării protezelor parţiale mobilizabile acrilice cu

placă, specialiştii au ameliorat caracteristicile tehnico-constructive ale acestor proteze. In acest
scop a fost înlocuită o porţiune a bazei protezei printr-o bază (arc) sau plăcuţă metalică, care
serveşte drept element de legătură, dintre şeile protezei şi solidarizînd la acest element
dispozitive speciale pentru echilibrarea presiunilor masticatoare asupra dinţilor restanţi s-a
obţinut un schelet metalic. Datorită acestor modificări, construcţiile de proteze parţiale
mobilizabile au primit denumirea de «proteze scheletate», «proteze arcate», «proteze de sprijin».
Scheletul metalic care se confecţiona din elemente prefabricate sau modelate separat, apoi
ulterior turnate şi lipite între ele, în prezent este confecţionat prin metoda de turnare, proces care
poate îi realizat în orice laborator de tehnică dentară. Insă pentru realizarea corectă a scheletului
metalic, trebuie să cunoaştem particularităţile constructive ale elementelor componente ale
protezei scheletate şi plasarea lor pe cîmpul protetic.
Elementele componente ale protezei parţiale mobilizabile scheletate
Proteza parţială mobilizabilă scheletată poate fi comparată cu proteza parţială mobilizabilă
acrilică cu placă, avînd aceleaşi părţi componente, deosebirea constînd în faptul că aceste părţi
sunt solidarizate într-un schelet metalic. Prin urmare, la baza protezei scheletate stă scheletul
metalic pe care sunt realizate segmentele arcadelor dentare (şeile) situate în spaţiile edentate.
Dacă baza protezei parţiale mobilizabile acrilice cu placă este prezentată de şeile protezei unite
prin conector în formă de placă, atunci baza protezei scheletate este prezentată dintr-un schelet
metalic unic, unde şeile sunt unite cu un conector în formă de bară (arc) «au plăcuţă metalică.
Scheletul metalic este confecţionat din aliajele metalelor nobile sau inobile şi este prezentat
de următoarele elemente: şeile pro¬tezei plasate în spaţiile edentate pe care se montează dinţii
arti¬ficiali; elementele de legătură dintre şef cunoscute sub numele de conectori -principali;
elementele de ancorare, menţinere, spri¬jin şi stabilizare realizate pe dinţii-stîlpi; elementele de
legă¬tură dintre .părţile mucozale şi cele dentare ale scheletului, cuno¬scute ca conectori
secundari.
Şeile protezei scheletate
In proteza scheletată poate fi o singură şa sau mai multe, în dependenţă de numărul spaţiilor
edentate. Şeile reprezintă, din punct de vedere funcţional, părţile principale ale protezei, deoarece
prin intermediul lor se restaurează integritatea arcadelor dentare şi transmiterea presiunilor
masticîtoare de la dinţii artificiali ţe¬sutului osos şi dinţilor-stîlpi, participînd totodată la
menţinerea şi stabilizarea protezei în cavitatea bucală.
Şeile în scheletul metalic pot fi confecţionate în două variante:
 a) întreg metalice la care suprafaţa mucozaiă prezintă contact cu mucoasa apofizei alveolare
a spaţiului edentat; pe suprafaţa pro¬tetică se realizează elemente retentîve reprezentate de
bonturi, grile, anse sau ciupercuţi utilizate pentru retenţîa acrilatului cu dinţii artificiali;
b) parţial metalice înglobate în acrilat; pentru apli¬carea acrilatului, şaua metalică este
perforată sau confecţionată în formă de plasă, fiind situate la o depărtare de 1—2 mm de la
mucoasa cîmpului protetic. Şeile protezei scheletate sunt situate pe mijlocul apofizelor alveolare
al spaţiilor edentate, fiind distanţate cu 2—3 mm de la parodontul marginal al dinţilor restanţi
limitrofi breşelor dentare.
Elementele de legătură dintre şeile protezei scheletate.
Elementele ce unesc şeile şi toate celelalte componente mucozale ale protezei scheletate sunt
definite ca conectori principalii. Aceste elemente de legătură au forme şi dimensiuni diferite în
dependenţă de tipul de edentaţie şi particularităţile morfologice ale maxîlei sau mandibulei.
Important este ca conectorii principali să posede duritate, rezistenţă la rupere şi rigiditate
necesară pentru repartizarea uniformă a presiunilor masticatoare pe întreaga suprafaţă de sprijin
a cîmpului protetic.
Conectorii principali pot fi confecţionaţi în forme de bare (arcuri) şi plăcuţe. Barele sunt
utilizate mai frecvent la mandibulă, avînd o formă rotundă, semirotundă, ovală, semiovală sau
atipică. Pentru mandibulă lăţimea barei trebuie să fie nu mai mică de 3 mm, iar grosimea de 1,5
—2,0 mm, pentru maxilă, respectiv, 6—8 mm şi 0,8—1,0 mm. Bazele sunt situate la o distanţă
de 0,5—1,0 mm de la mucoasă în dependenţă de gradul ei de rezilienţă, pentru a preveni
înfundarea barei în mucoasa cîmpului protetic. Marginile barei nu trebuie să fie traumatizante şi
urmează să fie plasate în
zonele cu funcţionalitate scăzută ca să nu jeneze mişcările limbii în timpul masticaţiei şi
fonaţiei.
Plăcutele sunt utilizate pe larg datorită elaborării aliajelor metalice contemporane şi
tehnicilor moderne de turnare. Ele sunt confecţionate cu o lăţime de peste 10 mm şi cu o grosime
de 0,4— 0,5 mm, avînd contact intim cu mucoasa cîmpului protetic. Datorită formei plate şi
grosimii mici, precum şi elasticităţii, plăcutele nu generează disconfort în cavitatea bucală, iar
contactul cu mucoasa determină şi o forţă de adeziune respectivă ce contribuie la fixarea mai
bună a protezelor.

98.Clasificarea crosetelor turnate dupa Rindasu si cerintele dupa Lejoueux.

După I. Rîndaşu, ele sunt clasificate în dependenţă de următoarele criterii morfofuncţionale:

— După numărul dinţilor pe care se aplică:
a) monodentare (aplicat pe un singur dinte);
b) bidentare (aplicate pe doi dinţi);
c) tridentare (aplicate pe trei dinţi).
— După numărul total al braţelor din care se compun aceste croşete:
a) croşete cu două braţe;
b) croşete cu trei braţe;
c) croşete cu patru braţe;
d) croşete cu şase braţe.
— După numărul braţelor active elastice:
a) croşete cu un singur braţ elastic (monoactive);
b) croşete cu două braţe elastice (biactive);
c) croşete cu trei braţe elastice (triactive);
d) croşete cu patru braţe elastice (tetraactive).
— După numărul conectorilor secundari şi după poziţia lor topografică:
a) croşete cu un singur conector secundar;
b) croşete cu doi conectori secundari;
 c) croşete cu trei conectori secundari.

După Lejoyeux croşetele turnate (cit. după F. Prelipceanu, O. Doroga) trebuie să corespundă
următoarelor cerinţe:
— croşetul să contribuie la retenţia şi stabilizarea protezei, fără să acţioneze nefavorabil
asupra integrităţii ţesuturilor de sprijin;
— lungimea croşetului să permită încercuirea a mai mult din jumătatea celei mai mari
circumferinţe a dintelui-ancoră, putînd fi continuă sau discontinuă;
— oricărei porţiuni retentive elastice a croşetului trebuie să i se opună o porţiune rigidă a
acestuia sau o bară corono-cingulară, pentru a suspenda orice risc al efectului ortodontic, pentru
a re¬zista forţelor care tind să dezinsereze proteza, extremitatea retentivă elastică a croşetului
trebuie să fie pasivă din momentul aplicării protezei şi să nu devină activă decît pentru a se
opune deplasării protetice;
— diferitele părţi componente ale croşetului să se situeze cît mai aproape posibil de mijlocul
treimii cervicale a dinţilor, pentru a reduce la minimum forţele care ar putea acţiona în sensul
tor¬sionării dintelui-ancoră;
— părţile componente să fie simetric dispuse (unui capăt retentiv plasat vestibular la nivelul
unei anumite zone să-i corespundă acelaşi element situat în acelaşi loc, dar de partea opusă a
arcadei);
— pentru a evita orice acţiune imediată sau secundară a cro¬şetului asupra dintelui-ancoră,
este necesar ca dinţii limitaţi să fie solidarizaţi în condiţii favorabile, cîte doi, iar în situaţii
nefavorabile, în grup.

99.Enumerati componentele crosetului Ackers si Bonwill,plasarea lor pe dintele ancora.

Croşetul Ackers. Acest croşet este considerat drept tip caracte¬ristic de croşet circular turnat,
fiind alcătuit dintr-un corp de la care pornesc trei braţe: retentiv, opozant şi pintenul ocluzal.
Croşetul Ackers înconjoară dintele-stîlp aproape în întregime.
Corpul croşetului. In majoritatea cazurilor, corpul croşetului este aşezat pe suprafaţa
proximală a dintelui-stîlp limitrofă spaţiului edentat în zona neretentivă, trecînd în conectorul
secundar şi unind rigid croşetul cu şaua scheletului metalic. Conectorul se¬undar în zona
proximală subecuatorială a dintelui-stîlp este distanţat de dinte cu 0,5—1,0 mm în dependenţă de
retentivitatea acestei zone şi gradul de implantare a dintelui-stîlp.
Braţul retentiv. Acest component porneşte din corp spre suprafaţa vestibulară a dintelui
transversînd ecuatorul protetic şi se termină cu extremitatea liberă în zona subecuatorială
retentivă. Grosimea braţului retentiv este variată, neuniformă, mai groasă la corp şi micşorată
uniform spre extremitatea liberă, unde este efilat. Aceste particularităţi permit ca braţul retentiv
să aibă două porţiuni: supraecuatorială rigidă şi subecuatorială elastică. Porţiunea
supraecuatorială împreună cu pintenul ocluzal şi bra¬ţul opozant au rolul de sprijin reciproc şi se
opun tendinţelor de înfundare a protezei pe cîmpul protetic. Porţiunea elastică asigură menţinerea
protezei scheletate şi opune rezistenţi tendinţei de desprindere.
Braţul opozant. Acest component al croşetului este plasat pe suprafaţa opusă celei pe care
este aşezat braţul retentiv, fiind situat în zona supraecuatorială şi avînd direcţie orizontală,
grosime uniformă pe tot traiectul, precum şi dimensiune egală cu cea a porţiunii supraecuatoriale
a braţului retentiv. Toate aceste caracteristici permit neutralizarea efectului ortodontic negativ în
timpul inserţiei protezei scheletate, oferindu-i totodată rigiditate.
Pintenul ocluzal. Ca component important porneşte din corpul croşetului paralel suprafeţei
ocluzale şi este situat în foseta me-ziala sau distală a dintelui-stîlp. Se recomandă ca pintenale
ocluzal să se extindă pe o suprafaţă de cel puţin o pătrime din suprafaţa. Ocluzală a dintelui
respectiv şi să aibă o grosime de 1—1,5 mm. Dacă grosimea lui va mări dimensiunea verticală
de ocluzie, înainte de realizarea scheletului metalic, pe dinţii întregi sunt pregătite locaşuri cu
forme şi dimensiuni respective. Locaşul trebuie să fie neretentiv şi bine lustruit.
Croşetul Ackers este indicat pe premolari şi molari, cînd ecuatorul protetic trece vestibular
sau oral pe mijlocul coroanei dinte- lui-ancoră, avînd în zona subecuatorială o retenţie de 0,25—
0,5 mm.
Croşetul Bonwil: Este un croşet circular alcătuit din două braţe retentive, două opozante şi
doi pinteni ocluzali, aplicate pe doi dinţi (croşet bidentar). Acest croşet poate fi considerat drept
un dublu croşet Ackers cu aceleaşi caracteristice ale elementelor componente. Corpul acestui tip
de croşet este alcătuit din elementele de legătură dintre braţele croşetului şi pinteni ocluzali
aplicat în fosetele mezială şi distală şi în spaţiile (ambrazurile) interdentare ocluzale, extinzîndu-
se prin ambrazurile vestibulară şi orală în braţele retentive şi opozante. Din locul interdentar de
ramificare a braţelor opozante porneşte conectorul secundar distanţat de dinţi şi mucoasa ce
uneşte croşetul rigid cu scheletul metalic. Ca şi la croşetul Ackers, braţele retentive şi opozante
ale croşetului Bonwili pot fi prelungite şi plasate pe dinţii vecini. Croşetul Bonwill este
recomandat în cazul tremelor între premolari şi molari, în edentaţiile uniterminale avînd un rol
antibasculant, de menţinere a protezei.

100. Conectorii secundari. Rusu Vasile

Conectorii secundari sunt benzi metalice care unesc diferite parti componente ale protezei
scheletate intre ele. Caracteristicile conectorilor secundari:
- rigiditatea este calitatea lor esentiala, care se obtine prin latime si grosime adecvata;
- volumul nu trebuie sa impiedice montarea dintilor artificiali sau sa jeneze
functionalitatea limbii;
- traiectul sa fie intotdeauna vertical;
- jonctiunea cu conectorul principal trebuie sa se faca perpendicular, iar unghiurile vor fi
rotunjite. La acest nivel conectorul secundar este ceva mai lat pentru a asigura rezistenta;
-jonctiunea cu pintenii ocluzali trebuie sa se faca intr-un unghi de 90° sau mai mic;
- sa treaca la distanta de parodontal marginal, papila interdentara si mucoasa procesului
alveolar;
- nu se vor aplica pe suprafetele convexe vestibulare sau orale ale dintilor restanti

101. Crosetele divizate Roach.

Acest tip de crosete este divizat in 2 grupe: crosetele din grupa I se caracterizeaza printr-
un contact redus cu dintele ancora in zona retentiva subecuatoriala care este mai putin sau
deloc vizibila din punct de vedere fizionomic.
Bratul retentiv al acestui croset poseda calitati elastice datorita faptului ca are conector
secundar propriu. In functie de lungimea si grosimea acestui conector, este posibila
alegerea gradului de elasticitate. Crosetele divizate Roach din grupa I sunt in numar de
sapte si au brate elastice, forma carora imita literele C, L, U, S, T, I, R.
Acest tip de crosete sunt aplicate pe dintii posteriori cu un grad de retentivitate marita si
cu implantare dificila. In genere, crosetele din grupa I sunt compuse din urmatoarele
elemente: corpul, pintenul ocluzal, bratul opozant, bratul retentiv si doi conectori
secundari (unu-i al bratului retentiv si altul ce uneste bratul opozant si pintenele ocluzal
de scheletul metalic).
Corpul crosetelor prezinta portiunea asezata pe suprafata proximala a dintilor-stalpi
limitrofa spatiului edentat. In zona supraecuatoriala neretentiva este unit rigid prin
conectorul secundar cu saua scheletului metalic, la nivelul parodontului marginal, la о
distanta in dependenta de gradul de retentivitate a dintelui-stalp, de cel putin 1,5 mm. Din
corpul crosetelor pornesc pintenul ocluzal si bratul opozant, care au aceleasi directie,
forma si indicatii identice cu ale elementelor similare ale crosetului Ackers.
Bratele retentive se unesc la saua scheletului metalic prin conectori secundari proprii,
care au, la randul lor, doua extremitati: una dentara si alta mucozala. Extremitatea dentara
este unita cu bratul retentiv in zona radicular^ a dintelui, apoi, traversand cole-tul la о
distanta de 0,5—1 mm, trece in extremitatea mucozala. Aceasta extremitate, formand о
curba pe versantul vestibular al apofizei alveolare, se IndreaptS spre spafiul edentat unde
se uneste cu saua scheletului protezei. In raport de lungimea, grosimea si forma
conectorului secundar depinde gradul de elasticitate a bratului retentiv. Daca coneqtorul
va avea lungime mai mare si grosime mai mica, atunci si elasticitatea va fi mai mare si
invers.
Din crosetele Roach de grupa a II-а fac parte crosetele cu bra-tele aplicate supraecuatorial
asigurand astfel sprijinul protezei \ scheletate pe campul protetic. Dupa constructii,
aceste crosete pot ; fi simple, cu un brat ce are contact partial sau total cu dintele, si
compuse, aplicate uni- sau bidentar. Bratde crosetului bidentar inconjoara inelar
suprafetele dintelui, fiind cunoscut si sub numele de croset inelar continuu . Aceste
varietati de crosete sunt indicate atat pe dintii frontali, cat si pe cei laterali cu zone
retentive neinsemnate si inaltime mica, precum si pe dinti conici.

102. Crosetul Ackers.

Acest croset este considerat drept tip caracte-ristic de croset circular turnat, fiind alcatuit
dintr-um corp de la care pornesc trei brate: retentiv, opozant si pintenul ocluzal (fig. 204).
Crosetul Ackers inconjoara dintele stalp aproape in intre-gime.
Corpul crosetului. In majoritatea cazurilor, corpul crosetului este asezat pe suprafata
proximala a dintelui-stalp limitrofa spatiului edentat in zona neretentiva, trecand in
conectorul secundar si unind rigid crosetul cu saua scheletului metalic. Conectorul se-
cun,dar in zona proximala subecuatoriala a, dintelui-stalp este dis-tantat de dinte cu 0,5—
1,0 mm in dependents de retentivitatea acestei zone si gradul de implantare a dintelui
stalp.
Bratul retentiv. Acest component porneste din corp spre suprafata vestibulara a dintelui
transversand ecuatorul protetic si se termina cu extremitatea libera in zona subecuatoriala
retentive. Grosimea bratului retentiv este variata, neuniforma, mai groasa la corp si
micsorata uniform spre extremitatea libera, unde este efilat. Aceste particularity permit ca
bratul retentiv sa aiba doua portiuni: supraecuatoriala— rigida si subecuatoriala —
elastica. Portiunea supraecuatoriala impreuna cu pintenul ocluzal si bratul opozant au
rolul de sprijin reciproc si se opun tendintelor de infundare a protezei pe campul protetic.
Portiunea elastica asigura mentinerea protezei scheletate si opune rezistenta tendintei de
desprindere.
Braful opozant. Acest component al/ crosetului este plasat pe suprafata opusa celei pe
care este asez/at bratul retentiv, fiind situat in zona supraecuatoriala si avand/ directie
orizontala, grosime uniforma pe tot traiectul, precum si, dimensiune egalS cu cea a
portiunii supraecuatoriale a bratului/retentiv. Toate aceste carac-teristici permit
neutralizarea efectulv/i ortodontic negativ in timpul insertiei protezei scheletate,
oferinduti totodatS rigiditate.
Pintenul ocluzal. Ca component important porneste din corpul crosetului paralel
suprafetei ocluzale si este situat in foseta me-zialS sau distala a dintelui-stalp. Se
recomandS ca pintende ocluzal sa se extinda pe о suprafata de cel putin о patrime din
suprafata ocluzala a dintelui respectiv si sa aiba о grosime de 1 —1,5 mm. Daca grosimea
lui va mari dimensiunea verticala de ocluzie, inain-te de realizarea scheletului metalic, pe
dintii intregi sunt pregStite locasuri cu forme si dimensiuni respective. Locasul trebuie sa
fie neretentiv si bine lustruit.
Crosetul Ackers este indicat pe premolari si molari, cand ecuatorul protetic trece
vestibular sau oral pe mijlocul coroanei dintelui-ancora, avand in zona subecuatoriala о
retentie de 0,25—0,5 mm.

Sistemul crosetar Ney. Aceste crosete au fost grupate si clasi-ficate de catre Ney in anul
1956; au fost imaginate pentru forme si implantare diferite ale dintilor-stalpi, care in
genere nu sunt acoperiti cu microproteze, in vederea stabilizarii corespunzatoare a tuturor
protezelor scheletate. Sistemul crosetar Ney poseda unele caracteristici proprii crosetelor
circulare si crosetelor divizate. Autorii sistemului crosetar Ney le-au grupat si ciasificat in
numar de 6, elaborand totodata si indicatiile aplicarii Jor.
Crosetul Ney nr. 1. Este asemanator cu crosetul circular Ackers, insa bratul opozant, ca si
bratul retentiv, este elastic si situat in zona subecuatoriala retentive. Ambele brate asigura
о mentinere dubla si reciproca, fiind aplicate pe suprafetele vestibulara si orala ale
dintelui-ancora. Este indicat si realizat la fel ca si crosetul Ackers.
Crosetul Ney nr. 2. Derive din crosetul devizat Roach cu bratul elastic in forma de «T»,
particularitatea caracteristica constand in faptul ca ambele braje sunt elastice, divizate in
«Т» si au cate un conector secundar propriu. Crosetul Ney nr. 2 este indicat pe premolari
si molari cu retractie gingivals si cu retentivitati ma-rite, precum si pe dintii la care
ecuatorul protetic trece in apropierea suprafetei ocluzale. Elementele elastice divizate
sunt aplicate in zona gingivals. Mai rational se considers aplicarea lui in edentatiile
terminale.
Crosetul Ney nr. 3. Este о combinare dintre crosetul nr. 1 si nr. 2, avand doua brate
retentive. Unui din aceste brate este mai putin elastic, unit rigid cu corpul crosetului
avand forma bratului de la crosetul nr. 1, iar alt brat are un grad de elasticitate mSritS,
fiind unit prin conectorul secundar cu saua protezei si avand forms de «T». Bratele sunt
aplicate in dependents de retentivitatea dintelui-ancora astfel: bfatul mai putin elastic (nr.
1) este aplicat pe suprafetele vestibularS sau oralS ale dintelui cu retentivitate mai mica,
iar bratul elastic (nr. 2) — pe suprafetele vestibulara sau orala cu retentivitate maritS.
Acest croset este indicat in edentatiile terminale cand dintii-stalpi au inclinatie oralS sau
vestibularS, iar ecuatorul protetic are directii diferite pe suprafetele oralS si vestibulara.
Crosetul Ney nr. 4. Este un croset tehnic realizat prin metoda de turnare si lipire: corpul
si pintenele ocluzal sunt turnate, iar bratele sunt confectionate din sarmS prin indoire,
fiind apoi aplicate pe suprafetele vestibulara si orala si lipite de corp. Crosetul Ney nr. 4
este indicat pe dintii cu retentivitate in regiunea marginii ocluzale a suprafetelor
vestibularS si oralS. Acest croset nu este utilizat in practica datoritS proprietatilor
mec'anice necorespunza-toare, care nu permit mentirierea satisfScStoare a protezei pe
campul protetic .
Crosetul Ney nr. 5. Este cunoscut sub numele de croset inelar cu actiune inversa
posterioarS si derivS din crosetdle circulare. Acest croset este alcStuit dintr-un conector
secundar excentric unit rigid cu bara sau placuta protezei, pozition'at in majoritatea cazu-
rilor mezio-oral pe dintele-ancorS. Bratul crosetului iese din corp, avand о portiune
rigida, aplicata supraecuatorial din care porneste pintenul ocluzal asezat in foseta distalS
sau meziala. Portiunea rigida a bratului inconjoarS suprafetele dintelui in zona supra-
ecuatoriala si, transversand ecuatorul protetic al suprafetei vestibular sau orfale, se
terminS cu extremitatea liberS in zona subecuatoriala retentive meziala sau distala.
Crosetul Ney nr. 5 este indicat in edentatiile terminale, cand dintii-stalpi au inclinatie ves-
tibulara sau orala, precum si pe dintii cu coroane clinice mici sau cu forma conica.
Crosetul Ney nr. 6. Acest croset, ca si crosetul precedent, are aceleasi caracteristici
deosebindu-se prin prezenta a doi pinteni ocluzali situati distal si mezlal. Crosetul Ney nr.
6 este unit rigid cu saua protezei prin intermediul conectorului secundar, care este intarit
cu un dublu segment pornit de la saua sau bara protezei. Crosetul respectiv este indicat pe
molari inclinati mezio-distal sau vestibulo-oral cu ecuator protetic atipic situat ocluzal in
partea inclinarii dintelui si cervical in partea opusa. Are eel mai lung brat din toate
crosetele Ney si din acest motiv mai este riumit si croset unibar circular .
 103. Crosetul continuu .
Acest croset prezinta о atela (sina) metalica care are о latime de 2—3 mm si о grosime
de 0,5—1,0 mm, iar lungimea variaza in dependents de numarul dintilor pe care se aplica.
Crosetul continuu poate cuprinde de la doi pana la 6—8 dinti-stalpi, chiar si toata arcada
dentara, realizand astfel un sistem de imobilizare a dintilor. Crosetul continuu se aplica
intim supracingular pe suprafata orala a dintilor frontali si supraecuatorial pe cei laterali.
Crosetul respectiv deseori este realizat cu gherute incizale sau cu pinteni ocluzali, care
reprezinta о prelungire a crosetului la nivelul suprafetelor interdentare proximale incizale
sau ocluzale si se termina in ambrazurile vestibu-lare ale incisivilor sau in fosetele
meziale si distale ale dintilor
laterali . La acest nivel, in unele cazuri pentru a nu modifica di-mensiunea verticala de
ocluzie, pentru gherute si pinteni sunt rea-lizate pe dintii-stalpi locasuri inainte de a
obtine arnprenta. Datorita acestor dispozitive, crosetul echilibreaza presiunile mastica-
toare pe dintii-stalpi in axul lor de implantare .

104. Elementele dentare a PPMS sint reprezentate de crosete si de sisteme special, care este
solidarizata de carcasul metallic din momentul modelarii carcasului din ceara, unirea fiind
efectuata prin modelarea conectorului secundar, care la rindul sau se va uni cu conectorl
principal sau cu seile protezei, ce la etapa finala vor fi inglobate in acrilatul protezei, realizind o
retentie mecanica intre seaua metalica si acrilatul protezei. Dependent de mijloacele prin care se
efectueaza mentinerea si stabilizarea protezei va fi si metoda de transmitere a presiunilor.
Transmiterea presiunilor masticatorii in PPMS este atit dento-parodontal, cit si muco-osos.
Dependent de nr dintilor stilpi si modul de integrare a lor in PPMS va varia si eficacitatea
distribuirii presiunilor functionale la suportul dentoparadontal.
 104. Culisele.
Sunt alcatuite din doua parti: una realizata extra- sau intracoronar pe suprafata proximala
sau orala a protezei dentare fixe, iar alta inclusa in scheletul metalic al protezei
mobilizabile. Partea inclusa in scheletul metalic patrunde in interiorul culisei realizate la
proteza fixa sau о cuprinde avand aceeasi forma in sectiune transversal.
Culisele pot avea diverse forme: cilindrica, cilindro-conica, ovala, trapezoidala, in forma
literelor Т. H. V etc.
Mentinerea protezei scheletate prin culise se datoreste frictiunii care se realizeaza intre
cele doua parti ce culiseaza cu mare precizie in axul de insertie a protezei. Miscarea
componentelor una fata de alta poate fi limitata sau libera. In dependents de aceasta,
presiunile masticatoare pot fi repartizate pe campul protetic: dento-parodontal — la
realizarea culiselor cu opritor ce permite sprijinul protezei in sens vertical si previne
infundarea bazei in tesuturile moi; muco-osos — la utilizarea culiselor fara opritor ce
permite culisa-rea libera a componentelor in axul de insertie a protezei; mixt (dento-
mucozal) — la utilizarea culiselor cu opritor intre care se realizeaza un spatiu egal cu
gradul de rezilienta a fibromucoasei campului protetic, ceea ce-i permite protezei
mobilizabile miscari limitate.
Pentru realizarea culiselor pot fi utilizate atat elemente prefabricate, cat si confectionate
in conditii de laborator. La inceput sunt realizate partile solidarizate la protezele fixe
situate in axul de insertie a protezei scheletate, determinat de catre medic si reprodus in
laborator cu ajutorul paralelografului.

Capsele. Sunt formate din doua componente si pot fi determinate ca matrice si patrice.
Capsele sunt indicate pe dintii cu distructii coronare masive, la care practic lipseste
coroana naturala, dar au radacini bine implantate, recuperabile.
Confectionarea partilor componente ale capselor la prima etapa se face conform
tehnicilor utilizate la realizarea dispozitivelor ra-diculare in constructiile coroanelor de
substitutie. Pe bontul rada-ciniilor recuperate se realizeaza cape inelare de protectie cu
dispo-zitive radiculare, iar pe extremitatea supraradiculara a capei, pe suprafata
orizontala, sunt situate dispozitive in forma cilindrica, ovala sau de sfera ce prezinta
patricea capei. La a doua etapa se confectioneaza matricea, solidarizata de seile
scheletului metalic. Interiorul matricei are aceeasi forma si dimensiuni ca si patricea
avand perejii partial sectionati in sens axial, formand 6—8 petale, ceea ce permite crearea
conditiilor de activare a capelor la apli-carea protezei in cavitatea bucala .

106. Disjunctori de forte. Aceste sisteme sunt cunoscute in literatura de specialitate si ca

fractionatori de forte, amortizori, balamale, sisteme elastice, sisteme articulate etc.,
precum si sub numele inventatorilor. Disjunctorii de forte au fost imaginati pentru
protezele terminale cu scopul desolidarizarii miscarii seilor protezei fata de dintii-ancora.
Astfel, prin utilizarea acestor sisteme, se realizeaza о relativa independents intre
sistemele de ancorare si seile protezelor, contribuindu-se ila о echilibrare a presiunilor
masticatoare asupra campului protetic.
Primul sistem a fost propus de Ott si este cunoscut si sub numele de «stress breaker «.
Autorul prin intermediul unor benzi mucozale sectionate longitudinal de conectorii
principali a separat seile protezelor terminale de elementele de ancora si, in special, de
crosete . In dependents de latimеа, grosimea si lungimea benzii mucozale sectionate, in
timpul receptionarii presiunilor masticatoare saua protezei se infunda in fibromucoasa
campului protetic, realizand un sprijin mixt, permitand totodata seilor unele miscari
independente.
Un alt disjunctor de forte, dispozitivul Roach, permite miscari simultane sau consecutive
ale translatorului de forte in plan vertical si miscari de rotate in jurul unui ax orizontal
Acest disjunctor este alcatuit dintr-o bara dreptunghiulara solidarizata de coroana de
invelis la mijlocul suprafetei proximale limitrofe spatiului edentat. La extremitatea barei
este realizat un ax in forma de cilindru care se termina cu о sfera de 2—3 mm. In saua
protezei sunt realizate placi lamelate sagitale si transversale conform diametrelor
dispozitivului coronar, ceea ce permit protezei miscari verticale si de rotate (pendulare)
limitate.
Amortizorii de forta sau sistemele elastice permit seilor protezei miscari in plan vertical
care, dupa incetarea presiunii masticatoare, aduc seile protezei in pozitia initials datorita
arcului sau a spiralelor elastice care intra in constructia acestor dispozitive. Amortizorii
sunt cunoscuti sub numele inventatorilor: Dalbo, Beat-Muller, sistemul telescopic Egert
etc. Aceste sisteme, ca si cele precedente, sunt alcatuite din douS part,!: una fixata pe
dintele-ancorS si alta in saua protezei care este si un amortizor . La confectionare mai
frecvent sunt utilizate piese industrial co-mercializate, fiind solidarizate la partile
respective ale dintilor-ancora si la proteza mobilizabila.
Balamalele sunt folosite ca elemente de legStura intre crosete si seile protezei si sunt
compuse dintr-o parte solidarizata de crosete, iar alta de saua protezei fiind articulate cu
un ax transversal vestibulooral. Balamalele sunt indicate in edentatiile terminale man-
dibular cand lipsesc molarii, permitand seilor numai miscari pendulare (de rotate in jurul
axului).

107. In prezent sunt cunoscute diverse varietafi de paralelografe (simple, complexe),

unele utilizate pentru analiza si pregatirea modelului pentru dublare, iar altele si pentru
modelarea machetei protezei si pentru prelucrarea componentelor metalice. Indiferent de
varietatea paralelografului , toate sunt construite dupa unui si acelasi principiu — la
diverse miscari piesele-anexe se vor afla in acelasi plan. Paralelograful simplu este
alcatuit din urrnatoarele componente:
1. Soclul stabilizator reprezentant de о placa metalica groasa si neteda care-i confera
stabilitatea aparatului.
2. Suportul pentru model, articulat reglabil, multidirectional cu о masu^a de lucru dotata
cu sisteme pentru fixarea modelului. Suportul este asezat pe placa soclului stabilizator
pentru plasarea lui pe toata suprafafa placii.
3. Stalpul vertical solidarizat lateral si perpendicular de soclul stabilizator care permite
realizarea miscarilor in plan vertical.
4. Braful orizontal solidarizat (sau articulat) perpendicular la extremitatea superioara a
stalpului vertical, fiind situat para-lel placii soclului stabilizator. Extremitatea libera a
bratului este inzestrata cu un sistem de menghina pentru instalarea pieselor anexe paralel
stalpului vertical si perpendicular suportului stabilizator.
Piesele-anexa sunt reprezentate de: tija detectoare, asemanatoare cu un cilindru plan, cu
ajutorul careia se orienteaza inclina-rea masutei de lucru pe care este fixat modelul pana
la stabilirea axului comun al dintilor-stalpi purtatori de crosete; tija portcreion, care are la
extremitate un grafit, cu ajutorul caruia se traseaza ecuatorul tuturor dintilor restanti; tije
retentivometre in numar de trei, sub forma de cilindru asemanatoare cu tija detectoare,
dar la о extremitate prezentata de un disc cu raza respective de 0,25 mm, 0,50 mm si 0,75
mm, ce servesc la masurarea retentivitatii sub-ecuatoriale a coroanei dintelui-stalp fata de
axul comun; tija razusa reprezentata de о lama cu о extremitate in muchie — bizou, care
poate fi coborata manual pentru a razui ceara de pe model, si re-vine la pozitia initiala
automat, datorita actiunii unui resort.
Cu ajutorul paralelografului simplu se analizeaza modelul in vederea plasarii elementelor
de mentinere, sprijin si stabilizare reprezentate de crosete, iar in conditli de laborator
modelul se deretentivizeaza. Aparatele moderne si eel comercializat de firma Kavo
(Germania), pe langa aceste operatiuni permit si: a) montarea si solidarizarea elementelor
prefabricate ale protezelor; b) modelarea prin razuire de ceara sau frezare a pieselor
componente; c) frezarea componentelor metalice in axul de insertie al protezei. Acest
aparat are acelasi principiu de constructie cu exceptia ca pe stalpul vertical este montat un
sistem complex reprezentat si de piese electrice ce permit 1000—25000 rotatii pe minut
ale frezelor anexe utilizate pentru frezarea cerii si a metalului .
Indiferent de tipul aparatului utilizat, paralelografia urmareste scopul proiectarii si
plasarii elementelor componente ale protezei scheletate si indeosebi ale celor de
mentinere, sprijin si stabilizare, pentru a fi reproduse in conditii de laborator in machete
si apoi in schelet rnetalic dupa un program bine determinat.

Parelelograf modern

108. Caracteristica şi consecutivitatea operaţiunelor de studiu în paralelograf.

1. Determinarea axului de insertie si dezinsertie al protezei.
2. Fixarea pozitiet alese a axului de insertie si dezinsertie al protezei, pentru reproducerea
ei.
3. Determinarea si trasarea ecuatorului protetic.
4. Stabilirea punctelor retentive unde vor fi asezate extremita-tile bratelor elastice ale
crosetelor.
5. Alegerea constructiei protezei si trasarea proiectului pe model.

109. Definiţie “Ax de inserţie şi desinserţie “ a PPM scheletate. Varietăţi. Metodele

de determinare a axului de inserţie şi desinserţie a PPM scheletate.
Determinarea axului de insertie si dezinsertie al protezei. Axul de insertie si
dezinsertie al protezei, dupa E. Gavrilov, este apreciat drept directie de aplicare si
inlaturare a protezei, care prevede miscarea protezei de la primul contact al elementelor
de ancorare cu dintii-stalpi pana la fibromucoasa campului protetic, cand pintenii ocluzali
sunt asezati in locasurile lor, iar seile sunt amplasate cu precizie pe suprafata campului
protetic. Inlaturarea protezei este apreciata ca miscare in directie opusa, adica de la
momentul desprinderii bazei de pe fibromucoasa campului protetic pana la pierderea
contactului elementelor de ancorare cu dintii-stalpi.
Noi consideram ca axul de insertie si dezinsertie al protezei reprezinta о traiectorie bine
determinate, care permite aplicarea si ln-laturarea protezei de pe campul protetic fara
obstacol.
Axul de insertie al protezei poate fi: 1) vertical (cand proteza este aplicata concomitent pe
toti dintii-stalpi); 2) vertical spre dreapta (cand proteza este aplicata la inceput pe dintii-
stilp din partea dreapta, apoi pe cei din partea stanga); 3) vertical spre stanga; 4) vertical
posterior; 5) vertical anterior.
Determinarea axului de insertie si dezinsertie al protezei depin^ de de alegerea pozitiei
modelului in parelelograf. Aceasta opera-tiune poate fi realizata prin una din cele trei
metode cunoscute: 1) libera; 2) prin aprecierea inclinarii medii a axelor dintilor-stalpi; 3)
de alegere.

110. Determinarea si trasarea ecuatorului protetic.

Determinand pozitia modelului apreciata dupa una din metodele descrise, inlocuim tija
detectoare cu tija portcreion, care, fiind adusa la fiecare dinte-stalp si fiind plasata in jos
pana la nivelul coletului, pastrand contact cu dintele, marcheaza ecuatorul protetic cu
partea laterals a grafitului (categoric nu se admite trasarea liniei respective cu ex-
tremitatea libera a grafitului) in asa mod ca extremitatea libera a grafitului sa treaca intre
festonul gingival si colet.
Ecuatorul protetic trasat in majoritatea cazurilor nu coincide cu pozitia ecuatorului
anatomic al dintelui. Totodata ecuatorul protetic imparte dintele in doua zone: 1) zona
subecuatoriala, cuprinsa intre ecuatorul protetic si colet, numita si zona retentive; 2) zona
supraecuatoriala, situata intre ecuatorul protetic si marginea ocluzala a dintelui, numita si
zona neretentiva, de sprijin. Aceste zone, in dependenta de situarea lor, vor determina
alegerea tipurilor de crosete.
L. Blatterfein a stabilit unele caractere ale traseului ecuatorului protetic in dependenta de
inclinarea modelului, deosebind cinci tipuri de situare a ecuatorului pe suprafetele
dintelui si de atitudine fata de edentate .
In realitate traseul ecuatorului protetic nu este epuizat numai prin aceste variante si poate
sa fie reprezentat printr-o topografie variata, dependenta de pozitia de inclinare a
modelului, de migrarile si forma anatomica a dintilor-stalpi. In unele situatii traseul
ecuatorului protetic este reprezentat de о curba deformata, atipica, care permite ca
limitele zonelor retentive si neretentive sS fie de о configurare complexa, ce prezinta
dificultati la aplicarea elementelor crosetului.

111. Metoda determinării zonelor retentive la confecţionarea p.p.m. schletate.Importanţa

practica.(348 B). Cracea Alexandru

Pentru această operaţiune se utilizează tija retentivoinetrică de dimensiuni corespunzătoare

formei croşetului şi rezistenţei parodontale a dintelui stâlp. Retentivometrele de 0,25 mm sunt
folosite pentru croşetele mai puţin elastice sau pentru dinţii cu implantare parodontală slabă, cele
de 0,50 şi 0,75 mm pentru croşete elastice şi pe dinţii bine implantaţi sau cu un grad de
implantare medie.
Tija retentivometrică trebuie să vină în contact cu linia ecuatorului protetic, iar discul va fi
ridicat sau coborât în zona retentivă până va intra şi el în contact cu suprafaţa dintelui. Locui în
care discul atinge dintele reprezintă punctul de retenţie care se înseamnă cu creionul. Anume în
acest punct se va plasa extremitatea elastică a braţului retentiv.

112. Etapele pregătirii modelelor pentru duplicare la confecţionarea PPMS . Scopul

duplicării(349 B).

Pregătirea modelului pentru duplicare prevede:

1) deretentivizarea zonelor retent ive;
2) folierea suprafeţelor mucozale.
Deretentivizarea zonelor retentve. Modelul poate reprezenta diverse zone retentive situate atât
subecuatorial la nivelul dinţilor restanţi, precum şi unele spaţii mucozale oferite de culise, bare,
punţi dentare, spaţii interdentare (diasteme, treme) etc. Deretentivizarea acestor zone urmăreşte
scopul desprinderii modelului de lucru din masa amprentară duplicatoare cu uşurinţă, fără a
afecta amprenta, evitându-se astfel aplicarea elementelor rigide ale scheletului în aceste zone.
Deretentivizarea se efectuează prin picurare de ceară în zonele retentive în aşa mod încât
stratul de ceară depus să se situeze între festonul gingival al dinţilor restanţi şi ecuatorul protetic
sau între suprafaţa mucozală şi polul inferior al culisei sau barei. În continuare cu tija răzuşă a
paralelografului se vor înlătura surplusurile de ceară prin răzuire sau frezare realizând de jur
împrejurul dintelui suprafeţe paralele şi netede.
Folierea suprafeţelor mucozale. Folierea suprafeţelor mucozale ale modelului se efectuează
cu scopul obţinerii unui spaţiu între suprafeţele mucozale ale scheletului metalic şi fibromucoasa
câmpului protetic pentru a evita înfundarea componentelor mucozale în fibromucoasă la acţiunea
presiunilor masticatoare, precum şi pentru înglobarea ulterioară a şeilor metalice în acrilat. În
unele situaţii clinice când pe câmpul protetic există zone sensibile, nefavorabile pentru recepţia
presiunilor masticatoare, reprezentate de torusul palatinal, proeminenţe osoase acoperite de
fibromucoasă subţire, rugile palatinale exprimate etc. folierea acestor zone este obligatorie.
Prin urmare, folierea se efectuează cu următoarele scopuri:
1. obţinerea spaţiilor între şeile protezei şi fibromucoasa câmpului protetic (dacă
suprafeţele mucozale ale şeilor vor fi total metalice, folierea nu se va realiza);
2. obţinerea spaţiilor între conectorii principali reprezentaţi de bare şi fibromucoasă
(dacă conectorii principali vor fi reprezentaţi de plăcuţe, folierea, de asemenea, nu se va realiza);
3. obţinerea spaţiilor între conectorii secundari şi fibromucoasă (folierea este
obligatorie in toate cazurile).
Folierea zonelor enumerate se face cu folii de ceară calibrată, cu grosimea de 0,5—1,0 mm,
care se ramoleşte la sursa de căldură şi se aplică pe suprafaţa modelului adaptânduse intim la el.
Surplusurile de ceară sunt înlăturate prin tăiere conform limitelor desenului elementelor
respective, iar marginile sunt fixate la suprafaţa modelului prin lipire cu ceară.
 Duplicarea se realizeaza cu scopul obţinerii modelului de lucru, confecţionat din
materiale termorezistente, pe care se va realiza modelarea şi ulterior turnarea scheletului metalic.

113. Varietăţi de ceară utilizate la modelarea machetei scheletului PPMS şi tehnica

modelării.(97B/354B).
Ceara pentru modelarea protezelor scheletate. Pentru modelarea părţilor componente ale
protezei scheletate, este utilizată ceara având în componenţa sa 29%—parafină; 65%—ceară de
albine; 5% —ceară Carnauba şi unii modificatori. Este ambalată sub formă de plăci cu
dimensiuni de 60X60X10 mm, având culoare verde şi cafenie. În ambalajul acestei varietăţi de
ceară sunt incluse şi forme prefabricate din material elastic cu imprimarea diferitelor figuri ale
scheletului protezei în vederea uşurării procesului de modelare a barelor, şinelor, croşetelor,
şeilor şi a altor piese.
Ceara ambalată sub formă de discuri cu diametrul de 82 mm şi grosimea calibrată de 0,4 şi 0,5
mm de culoare roză este utilizată atât pentru modelarea bazei metalice, cât şi pentru crearea unui
spaţiu de tranziţie la duplicarea modelului; mai poate fi utilizată şi la modelarea machetelor
coroanelor dentare.
Pentru confecţionarea plăcuţelor şi a bazei metalice cu relieful asemănător mucoasei câmpului
protetic se utilizează ceara ambalată sub formă de plăci cu dimensiuni de 100X50X0,5 mm, de
culoare verde sau roşie.
Tehnica modelarii:
Modelarea machetei scheletului se efectuează din elemente din ceară preformate prin adaptarea
şi lipirea lor la modelul duplicat după configuraţia traiectului desenului schematic al scheletului
protezei de pe model.
Modelarea machetei se realizează prin aplicarea componentelor preformate pe model, în raport
cu desenul scheletului, în următoarea ordine:
1. conectorii principali,
2. şeile,
3. elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare şi
4. conectorii secundari.
Pentru aceasta componentele preformate sunt plastificate în apă caldă 50—60°C sau la sursa de
căldură adaptându-se intim la model, solidarizându-le între ele cu ceară, iar marginile lor se
lipesc de suprafaţa modelului duplicat.
Conectorii principali reprezentaţi de bare ramificate se obţin prin asocierea mai multor
segmente, conform traiectului desenului schematic ai lor de pe model solidarizândule prin lipire.
La utilizarea conectorilor principali reprezentaţi de plăcuţe, acestea se modelează prin adaptarea
foliei de ceară calibrată, cu grosimea de 0,4—0,6 mm, în zona de extindere a conecioriilor.
Surplusurile din ceară se înlătură după conturul desenului care este vizibil datorită transparenţei
cerii, iar marginile plăcuţei se lipesc la model cu ceară topită. La mandibulă, în zona planşeului
bucal, marginea plăcuţei se îngroaşă până la 2 mm prin picurare de ceară sau prin aplicarea unei
benzi cu grosime şi formă corespunzătoare.
Şeile se modelează în dependenţă de raportul dintre suprafeţele mucozale cu apofiza alveolară.
Dacă este indicată o suprafaţă mucozală metalică, se adaptează în spaţiul edentat o folie de
ceară calibrată după limitele desenului, lipind marginile foliei la model şi la conectorul principal.
Pe suprafaţa externă (opusă), pentru aderenţa acrilatului se realizează retenţii în formă de anse,
ciupercuţe, butoni etc. sau pot fi realizate suprafeţe retentive ca şi în cazul realizării corpurilor de
punţi dentare, în dependenţă dt indicaţiile prescrise de cltre medic. La folosirea unei suprafeţe
mucozale acrilice, şeaua se va modela cu orificii sau în formă de plasă prin care ulterior va
pătrunde acrilatul înglobând şeaua în întregime, creând astfel contact între acrilat şi apofiza
alveolară. La nivelul de solidarizare a şeilor cu conectorii principali se modelează trepte de
aproximativ 1—2 mm în dependenţă de cantitatea ţesuturilor pe care le va restabili şaua protezei.
Aceste trepte permit ca acrilatul şeilor să se situeze la acelaşi nivel cu segmentul metalic
contopindu-se cu conectorul principal.
Elementele de menţinere, sprijin şi stabilizare se modelează în dependenţă de tipul lor. La
utilizarea croşetelor, modelarea se realizează din segmente de ceară preformate fiind aplicate şi
adaptate la traiectul desenului schematic al elementelor componente ale croşetului,
solidarizându-le apoi la nivelul corpului croşetului, spaţiilor interdentare, sau la şei în
dependenţă de tipul de croşete folosite şi de plasarea elementelor componente ale croştelor pe
suprafeţele dinţilor-stâlpi.
Conectorii secundari, de asemenea, se modelează din elemente preformate de formă şi
mărime corespunzătoare după proiectul desenului schematic, apoi se solidarizează cu ceară la
părţile dentare şi mucozale ale scheletului.
După modelarea şi solidarizarea machetelor preformate ale tuturor elementelor componente ale
scheletului protezei se realizează machetele canalelor de turnare pentru turnarea aliajului
solicitat.
114. Etapele clinico-tehnice la confecţionarea PPMS cu carcasul ţntreg turnat.(341 B).
Etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor parţiale mobilizabile scheletate depind de
tehnica de confecţionare a scheletului metalic, care poate fi realizat prin două tehnici:
1. din elemente fabricate pentru diferite părţi ale protezei (bare, croşete, şei etc.) sau
modelate separat şi ulterior lipite între ele; procedeul este simplu şi poate fi reprezentat ca o
metodă clasică care în prezent practic este utilizată rar.
2. prin turnarea întregului schelet metalic considerată ca o metodă modernă.
În baza acestor particularităţi, în continuare vom reda tehnicile contemporane de confecţionare
a protezelor scheletate, care prevăd realizarea următoarelor etape clinico-tehnice:
- Clinic: amprentarea funcţională a câmpului protetic.
- Laborator: realizarea modelelor din ghips dur.
- Clinfc-laborator: analiza modelului în paralelograf şi schiţarea protezei scheletate;
reproducerea poziţiei modelului în para-lelograf în condiţii de laborator pentru deretentivizarea
zonelor retentive şi pregătirea modelului pentru duplicarea lui; duplicarea modelului şi
modelarea machetei scheletului; ambalarea şi turnarea scheletului din aliajul solicitat;
dezambalarea, prelucrarea, proba pe modei şi lustruirea scheletului metalic.
- Clinic: proba scheletului metalic în cavitatea bucală; determinarea ocluziei centrice sau
a relaţiilor intermaxilare.
- Laborator: poziţionarea modelelor în simulator; montarea dinţilor artificiali în spaţiile
edentate.
- Clinic: proba machetei protezei scheletate.
- Laborator: ambalarea machetei protezei scheletate în chiuvetă, realizarea tiparului şi
introducerea acrilatului, polimerizarea; dezambalarea, prelucrarea şi lustruirea acrilatului.
- Clinic: aplicarea protezei parţiale mobilizabile scheletate pe câmpul protetic.

115. Dezavantajele scheletului metalic al PPMS cu confecţionat prin metoda lipirii.

 1. Nu se ajustează bine atît pe model cît şi in cavitatea bucală.
2. Metoda este laborioasă, necesita mai multe etape de confecţionare.
3. În timpul lipirii se pot produce dislocări de la poziţia iniţială ceea ce va duce la erori in
etapele de mai departe.
4. Sunt mai puţin precise ca celea întreg turnate.
5. Necesita prelucrări mecanice majore pentru ajustarea pe model, ceea ce la fel va
influenţa stabilitatea scheletului metalic in etapele de mai departe.

116. Definiţie ,,Cîmp protetic edentat total’’. Caracteristica zonelor de sprijin la maxilă şi la
mandibulă în edentaţia totală.(363 B/ 334 R).

Cîmp protetic edentat total se defineşte ca o situaţie clinică când lipsesc toţi dinţii de pe un
maxilar (edentaţie totală unimaxilară) sau de pe avibele maxilare (edentaţie totală bimaxilară) ca
rezultat al acţiunii unor factori de ordin patologic sau traumatic.
Câmpul protetic la maxilă. Aspectul morfofuncţional al câmpului protetic la maxilă în
edentaţia totală depinde de starea ţesutului osos al apofizelor alveolare, bolta palatină şi
tuberoziiăţile maxilare. Aceste formaţiuni anatomice au dimensiuni şi forme multiple favorabile,
mai puţin favorabile şi nefavorabile în terapia edentaţiei totale, dependente, în primul rând, de
proeminenţa apofizei alveolare.
Apofiza alveolară înaltă şi lată oferă posibilităţi favorabile de sprijin şi stabilizare a
protezei totale, iar micşorarea treptată în volum a apofizei alveoläre, ca urmare a atrofiei
ţesutului osos, scade şi gradul de menţinere a protezei.
Tuberozităţile maxilare pot fi comparate cu o prelungire a apofizei alveolare care formează
proeminenţe osoase în zona posterioare. În menţinerea şi stabilizarea protezei superioare
tuberozităţile maxilare au valoare deosebită. Dacă aceste formaţiuni sunt pronunţate, au versante
paralele între ele, atunci favorizează retentivitatea protezei şi invers, dacă au un volum redus sau
sunt caracterizate prin absenţa oricărui relief, reprezintă un factor negativ in stabilizarea
protezelor totale.
Bolta palatină are forme diverse de ia padent la pacient, cu valori protetice în sens pozitiv
sau negativ, dependent de forma şi înălţimea apofizei alveolare şi a tuberozităţilor maxilare. La
nivelul suturii mediane a boitei palatine în unele situaţii clinice, poate fi evidenţiat torusul
palatin, având diverse forme şi localizare. Prezenţa torusului palatin influenţează negativ
menţinerea protezei totale. În asemenea situaţii torusul palatin va fi foliat. În zona anterioară a
boitei palatine, la nivelul apofizei alveolare, este situată gaura incisivă care, de asemenea, este
necesar de protejat prin foliere, deoarece prin ea trece fascicolul mucovascular respectiv.
Posterior, limita bolţii palatine este formată din marginile distale ale lamelor orizontale ale
oaselor palatine care, la nivelul liniei mediane, trec în spina nazală posterioară. Important că
aceste margini sunt orientate oblic spre craniu, ceea ce permite realizarea unor prelungiri în
proteze pentru o închidere marginală mai bună.
Scheletul osos al maxilei este acoperit de fibromucoasă care în dependenţă de aderenţa ei la
ţesutul osos este divizată în fibromucoasă fixă şi mobilă. La trecerea fibromucoasei fixe în
fibromucoasă mobilă există o mică zonă de trecere, numită fibromucoasă pasiv mobilă sau
neutră. Această zonă, având o lăţime de 1—3 mm, este acoperită de marginile protezei totale
pentru a asigura o închidere marginală a protezei, favorizând fenomenul de succiune. Această
zonă este situată de-a lungul fundului de sac vestibular şi posterior la limita de trecere a palatului
dur în palatul moale, cunoscută în stomatologie ca linia «Ah».

Câmpul protetic la mandibulă edentată total este reprezentat de aceleaşi elemente

morfofuncţionale ca şi la maxilă, însă având dimensiuni comparative mult mai reduse. O
importanţă deosebită la confecţionarea protezelor totale o au tuberculii piriforrni, formaţiuni
morfologice situate în zonele retromolare.
 Marginile totale ale protezei sunt situate ca şi la maxilă acoperind zona mucoasei neutre din
părţile vestibulară şi linguală conform reliefului fondului de sac vestibular şi planşeului bucal, iar
posterior, în dependenţă de valoarea protetică a tuberculilor piriforrni îi acoperă în întregime sau
numai cu 1/3 din suprafaţa anterioară. Limita protezei în aceste zone este indicată de către medic
şi poate fi extinsă posterior numai până la punctul de inserţie a ligamentului pterigomandibular,
de altfel în timpul funcţiei proteza se va desprinde de pe câmpul protetic.

117. Aspectele clinice ale cîmpului protetic edentat total.(364 B).

Câmpul protetic în edentaţia totală aste reprezentat de ţesutul osos al maxilarelor şi

fibroinueoaşă. Aceste două elemente oferă şi sprijinul protezelor totale, însă nici fibromucoasa,
nici substratul osos din punct de vedere funcţional, nu sunt apte pentru recepţia şi amortizarea
presiunilor masticatoare. Totuşi dacă ţesutul osos oferă protezei totala sprijin rigid, apoi
fibromucoasa serveşte ca un arnoriizâtor şi poate fi comparată cu ligamentele periodontale ale
dinţilor naturali în cazul aplicării unei forţe. Pe lângă această funcţie suportul mucoosos participă
şi la menţinerea, fixarea şi stabilizarea protezei totale pe câmpul protetic.
Cunoaşterea acestor particularităţi este un factor important în conceperea şi realizarea protezei
totale.

118. Clasificarea apofizelor alveolare în edentaţia totală după Schroder, Koller, şi Lejoueux.
Importanţa practică.(339 R).

Schröder deosebeşte trei tipuri de atrofii ale maxilei:

Tipul I. Acest tip de atrofie se caracterizează prin prezenţa unei apofize alveolare
pronunţate, semiovale, care uniform este acoperită cu o mucoasă normală depăşind cu mult
nivelul bolţii palatine, avînd tuberozitlţi bine exprimate, iar torusul palatin mai puţin exprimat
sau chiar lipsă. Plică trecătoare şi locul de inserţie a muşchilor se găsesc la distanţă destul de
mare de la suprafaţa apofizei alveolare. Acest tip de atrofie este cel mai favorabil pentru
tratamentul protetic, fiindcă formaţiunile anatomice de retenţie sînt destul de exprimate şi nu
împiedică fixarea protezei.
Tipul II. Pentru acest tip de atrofie este caracteristic prezenţa unei apofize alveolare late,
din cauza atrofiei medii, depăşind cu puţin nivelul bolţii palatine. Tuberozităţile maxilare sînt
mai puţin exprimate, plică trecătoare şi locul de inserţie a muşchilor se găsesc mai aproape de
suprafaţa apofizei alveolare, comparativ cu tipul I.
Condiţii pentru tratamentul protetic, de obicei, avem bune, însă contracţia bruscă a muşchilor
în unele cazuri poate duce la un eşec.
Tipul III. Caracteristic pentru acest lip de atrofie esle dispariţia apofizei alveolare şi
prezenţa unei bolţi palatine aproape plată. Tuberozităţile maxilare sînt atrofiate esenţial. Plică
trecătoare şi locul de inserţie a frenumului buzei superioare şi a muşchilor se află la nivelul
coamei apofizei alveolare. Pentru tr-atamentul protetic acest tip de atrofie este cel mai
nefavorabil, fiindcă lipsesc formaţiunile anatomice retentive, iar inserţia joasă a fibrelor
musculare contribuie la detaşarea protezei.

Koller deosebeşte următoarele tipuri de atrofie a apofizei alveolare mandibulare:

Tipul I. Apofiza alveolară prezintă o înălţime bine exprimată, egală pe toată întinderea,
rezorbţia producîndu-se într-o mică măsură. Această situaţie elinică se întîlneşte foarte rar şi se
presupune că ea poate surveni doar în cazul cînd pierderea dinţilor s-a produs simultan. Creasta
apofizei alveolare este rotunjită şi favorabilă pentru baza protezei, deoarece împiedică
microexcursia protezei ce poate avea loc la mişcarea mandibulei. Locul de inserţie i muşchilor şi
plică trecătoare a mucoasei sînt situate la o distanţă considerabilă de vîrful apofizei alveolare.
Această formă a apofizei alveolare este cea mai favorabilă pentru tratamentul protetic.
 Tipul II. Atrofia apofizei alveolare este uniformă pe toată întinderea, însă este destul de
avansată, afectînd în unele cazuri şi corpul mandibulei. Pe măsură ce procesul de rezorbţie se
accentuează şi ajunge pînă la linia oblică internă şi externă, apofiza se transfo¬mă înlr-o
depresiune. Apofiza alveolară în zona frontală deseori capătă o formă ascuţită, ce împiedică
protezarea. Locul de inserţie a muşchilor este situat aproape de marginea crestei. Astfel de tip a
apofizei alveolare reprezintă mari dificultăţi pentru protezare, fiindcă lipsesc formaţiunile
anatomice retentive, iar inserţia fasciculelor musculare aproape de vîrful crestei alveolare duce ia
mişcarea protezei. Prin urmare, şi stabilitatea protezei este compromisă, deci trebuie căutate
posibilităţi de a folosi orice formaţiune retentivă a cîmpului protetic, oricît de redusă ar fi ca
întindere.
Tipul III. Apofiza alveolară este atrofiata esenţial în sens lateral şi mai puţin frontal,
datorită faptului că dinţii laterali au fost pierduţi mai timpuriu decît cei frontali. Acest tip de
atrofie este relativ favorabil pentru tratamentul protetic, fiindcă atrofia apofizei alveolare în
zonele laterale nu împiedică microexcursia protezei în plan transversal. Zona de retenţie este
prezentă numai în regiunea frontală care şi împiedică mişcarea protezei în plan sagital în direcţia
anterio-posterioară.
Tipul IV. Atrofia apofizei alveolare este accentuată în zona frontală şi mai puţin exprimaţi în
regiunile laterale. În aşa situaţie stabilitatea protezei este asigurată numai în direcţia transversală,
pe cînd în plan sagital este foarte slabă datorită posibilităţii de alunecare a protezei înainte.

O clasificare unică a atrofiei procesului alveolar pentru maxilă şi mandibulă cu edentaţie totală
a elaborat Lejoyeux (1973). Autorul clasifică maxilarele în raport cu valoarea apofizelor
alveolare edentate în patru clase:
Clasa I. Sînt prezente apofize alveolare înalte, retentive cu versante vestibulare şi linguale
extinse, paralele între ele, fără exostoze.
Clasa a II - a. Gradul de atrofiere a apofizelor alveolare este mediu, versantele vestibuläre
sînt uşor oblice ca rezultat al pierderii: de substanţă osoasă şi al resorbţiei centripete.
Clasa a III-a. Apofizele alveolare au o valoare protetica slabă, sînt afectate prin resorbţie
accentuată determinată în special de proteze necorespunzătoare.
Clasa a IV-a. Apofize alveolare cu o atrofie de grad accentuat, cu valoare protetică
negativă, denivelate, dispărute parţial sau total prin purtarea unor proteze vechi ori cu suprafaţa
ocluzală redusă şi incongruente.

119. Enumeraţi etapele clinico-tehnice la confecţionarea protezelor totale( 359 R / 367B).

Confecţionarea protezelor totale este dependentă de consecutivitatea următoarelor operaţiuni

clinico-tehnice:
- Clinic: examinarea pacientului şi obţinerea amprentelor preliminare.
- Laborator: confecţionarea modelelor preliminare şi a lingurilor individuale; la indicaţiile
medicului, lingurile individuale pot fi realizate cu borduri de ocluzie.
- Clinic: amprentarea definitivă (funcţională); dacă lingurile au fost confecţionate cu
borduri de ocluzie, la această etapă se vor determina şi relaţiile intermaxilare, iar dacă au fost
confecţionate fără borduri de ocluzie, relaţiile intermaxilare vor fi determinate la următoarea
vizită a pacientului.
- Laborator: confecţionarea modelelor funcţionale (definitive) şi a şabloanelor cu
bordurille de ocluzie, dacă acestea n-au fost realizate o dată cu lingurile individuale.
- Clinic: determinarea relaţiilor intermaxilare.
- Laborator: fixarea modelelor în simulator; montarea dinţilor artificiali şi construirea
arcadelor dentare artificiale, modelarea machetei, protezei totale.
- Clinic: proba machetei în cavitatea bucală.
- Laborator: înlocuirea cerii, machetei protezei totale în acrilat; prelucrarea şi lustruirea
protezei totale.
 - Clinic: aplicarea protezei totale în cavitatea bucală.

120. Argumentaţi necesitatea confecţionării lingurii individuale la amprentarea în

edentaţia totală.

Confecţionarea lingurii individuale are o mare însemnătate în realizarea protezelor totale,

deoarece doar cu ajutorul ei se poate de obţinut o amprentă care va reda cu exactitate starea
funcţională a cîmpului protetic, ceea ce va favoriza realizarea unui contact intim intre baza
protezei şi cîmpul protetic, astfel realizînduse efectul de supapă, contribuind astfel le menţinerea
protezei totale pe cîmpul protetic.

121. Materialele utilizate la confecţionarea lingurilor individuale. Doua metode de

confecţionare a lingurilor individuale din ceară pe modelul preliminar.( 362 R / 141 B).

Materiale:
1. ceara,
2. acrilat autopolimerizabil,
3. acrilat termopolimerzabil,
4. acrilat fotopolimerizabil,
5. materiale termoplastice,
6. aluminiu.
Lingurile individuale se confecţioneză prin metoda de laborator sau direct în cavitatea bucală.
Metoda directă:
În cazul utilizării acestei metode, pentru confecţionarea lingurii individuale la maxilă, dintr-o
placă de ceară standard se înlătură 1/3 din lungime şi după ramolire placa de ceară se îndoaie în
două, întroducîndu-se în cavitatea bucală unde lingura se modelează direct pe maxilă.
Pentru confecţionarea lingurilor individuale la mandibulă se înlătură 1/3 din lăţimea plăcii de
ceară standard, după ce se încălzeşte la flacără, se îndoaie în trei în lungime dîndui-se forma de
potcoavă, se introduce în cavitatea bucală modelîndu-se după forma apofizei alveolare,
înlăturîndu-se surplusurile.
Particularităţile confecţionării lingurilor individuale din ceară după această metodă constau în
corespunderea întocmai a limitelor lingurii cu viitoarele margini ale protezei. Pentru aceasta
medicul cu spatula fierbinte ramolează cîte un sector al marginii lingurii şi deplasînd anterior şi
în jos ţesuturile moi pe linia intermaxilară prelucrează marginile lingurii. Dacă este necesar se
adaugă ceară, iar dacă marginea este înaltă, ea se modelează în timpul deplasării ţesuturilor moi.
Această manoperă este greu de efectuat, cere mult timp şi este obositoare pentru pacient. După
adaptarea marginilor, lingurile se întăresc exterior cu sîrmă de aluminiu din care şi se îndoaie
minerul lingurii.
Metoda indrectă:
Această metoda se realizeaza de către tehnicianul dentar în laborator prin plicarea unei plăci de
ceară plastificată pe modelul obţinut dupa amprenta preliminară, astfel incît ceara ia forma
cîmpului protetic de pe model. Ulterior cu un bisturiu se inlătura surplusurile de ceara dupa
limitele trasate pe model. Pentru marirea rezistenţei aceste-i linguri, pe mijlocul suprafeţei
apofizei alveolare se inglobează un fragment de sîrma de 1,5 în diametru. După aceasta se
realizează minerul lingurii, care se plasează pe mediana modelului pe centrul apofizei alveolare.
Locul unde a patruns sîrma se acoperă cu ceară topită.

122. Tehnica confecţionării lingurii individuale din acrilate termopolimerizabile.( 144 B ).

La confecţionarea lingurii din acrilat termopolimerizabil, la început se modelează macheta

lingurii din ceară, marginile căreia se lipesc de model. Modelul împreună cu macheta sau numai
macheta se ambalează în chiuvetă, se realizează tiparul şi se introduce în el acrilatul solicitat,
supunându-1 regimului termic de polimerizare. După dezambalare lingura se finisează mecanic.

123. Cerinţele către şablonul cu borduri de ocluzie în edentaţia totală. Indicaţi

dimensiunile.(368 R/144B).

Şabloanele de ocluzie trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

1) baza şablonului să fie adaptată intim la suprafaţa câmpului protetic, acoperind-o în
totalitate;
2) baza şablonului să aibă o grosime de 1,5-2 mm, să fie rezistentă la presiune şi să nu
prezinte mişcări de basculare;
3) îndepărtarea şi repunerea pe model să se realizeze cu uşurinţă, fără dificultăţi;
4) marginile bazei să fie rotunjite şi finisate corespunzător limitelor determinate;
5) bordurile de ocluzie să fie monolite şi bine solidarizate te baza şablonului
corespunzător mijlocului apofizei alveolare, să aibă formă şi dimensiuni corespunzătoare;
6) şablonul aplicat pe model, cât şi pe câmpul protetic să aibă un grad suficient de
menţinere.
Prin secţionarea surplusurilor de ceară bordurii de ocluzie i se imprimă următoarele
dimensiuni: în zona frontală o înălţime de 10-12 mm, descrescând progresiv spre distal
corespunzător locului de implantare a primului molar, având o înălţime de 6-8 mm; lăţimea este
de 5-6 mm în zona frontală şi respectiv 8-10 mm în cea laterală.

124. Trasarea reperelor pe bordurile de ocluzie pentru montarea dinţilor îin protezele
dentare.(378 R).

Deliiimitarea liniei mediane. Acest reper se trasează vertical pe ambele borduri de ocluzie cu
ajutorul spatulei de modelat şi trebuia să se găsească într-un plan cu linia mediană a feţei.
Această linie pleaea de la frenul buzei superioare în jos, sau dacă el nu corespunde liniei mediane
a feţei, ca reper sei mijlocul feţei care corespunde cu linia ce coboară din mijlocul liniei
interpupilare. Alături de această linie vor fi montaţi incisivii centrali superiori şi inferiori.
Determinarea liniei caninilor. Acest reper este trasat bilateral de la marginea aripilor nazale
în jos şi corespunde cu proiecţia vîrfurilor caninilor superiori. Se socoate că această linie
coincide şi cu comisurile gurii. Deci trednd prin mijlocul caninilor superiori, această linie va
orienta pe tehnicianul dentar să aleagă dinţi artificiali de aşa o lăţime, ca între linia mediană a
feţei şi a caninilor să fie instalaţi incisivii şi cîte o jumătate din suprafaţa caninilor.
Determinarea liniei surîsului. Această linie se trasează conform marginii libere a buzei
superioare, atunci cînd pacientul zîmbeşie. Ulterior această linie va indica limita pînă la care se
poate coborî gingia artificială şi respectiv nivelul coletului dinţilor frontali superiori.

125. Reguli de montare a dinţilor în protezele dentare după Gysi.(385 R/374B).

Pentru poziţionarea dinţilor artificiali în macheta bazei, Gysi a elaborat reguli cu caracter
general, ce se referă la toţi dinţii, şi reguli cu caracter individual, după care se montează fiecare
dinte în parte.
Regulile generale de montare a dinţilor prevăd realizarea arcadelor dentare artificiale,
ceea ce-i oferă protezei totale menţinere şi stabilitate pe câmpul protetic la acţiunea presiunilor
masticatoare în diverse planuri. În acest scop dinţii artificiali se montează în articulator după
următoarele principii generale:
1) dinţii artificiali laterali superiori se montează cu zona cervicala pe centrul apofizei
alveolare astfel încât cuspizii palatinali superiori coincid cu vârful apofizei alveolare inferioare;
dinţii inferiori la fel sunt montaţi cu zona cervicală pe centrul apofizei alveolare inferioare astfel
încât cuspizii vestibulari să pătrundă în şanţurile intercuspidiene centrale ale dinţilor superiori,
realizând contacte corespunzătoare ocluziei dinamice. Acest aranjament intercuspidian al dinţilor
laterali este realizat în cazurile când unghiul format de planul de ocluzie şi linia interalveolară
este mai mare de 80°, ce se determină eu rigla Gysi; daca unghiul interalveolar este mai mic de
80°, se va realiza o montare inversă;
2) dinţii frontali superiori din considerente fizionomice se montează în afara centrului
apofizei alveolare, iar cei inferiori, pe centrul apofizei alveolare; de subliniat că aranjamentul lor
faţă de apofizele alveolare, cât şi gradul de înclinare a marginilor incizivale în direcţie
oralvestibulară, sunt determinate de poziţia apofizelor alveolare şi a buzei superioare; dinţii
frontali se montează în corelaţie: cu poziţia buzei superioare (determinată de forma versantului
vestibular şi marginea bordurii de ocluzie superioare); suprafaţa vestibulară şi marginea
incizivală a dinţilor poziţionează buzele superioară şi inferioară în raport cu particularităţile de
vârstă, de sex şi de constituţie a persoanei respective; poziţia dinţilor frontali nu trebuie să aducă
la dereglări fonetice;
3) dinţii laterali se montează formând curbura de ocluzie, sagitala (Spee) cu o adâncime
egală gradului de acoperire a dinţilor frontali inferiori de cei superiori; curbura de ocluzie
transversală Monson-Wilson este realizată în dependenţă de mărimea unghiului interalveolar;
4) în relaţie cenirică se realizează contacte punctiforme maxime, iar în timpul mişcărilor
de lateralitate şi propulsie a mandibulei se păstrează contacte multiple între suprafeţele de
contact ale arcadelor dentare, atât pe părţile lucrătoare, cât şi pe cele nelucrătoare; contactele
intercuspidiene multiple obţinute în timpul mişcărilor funcţionale au fost numite de Gysi
«articulare cu balans general» şi contribuie la o menţinere mai bună a protezei totale pe câmpul
protetic;
5) montarea dinţilor în edentaţiile totale bimaxilare întotdeauna începe cu incisivii centrali
superiori şi se termină cu ultimii molari realizând astfel arcada dentară superioară; totodată
montarea dinţilor superiori se efectuează concomitent prin montarea a câte un dinte din ambele
părţi ale liniei mediane, realizând o simetrie de poziţie între perechile de dinţi (stânga—dreapta);
suprafeţele incizivală şi ocluzală sunt orientate după planul de ocluzie, materializat de o placă
orizontală mobilă din sticlă sau metalică, care se poziţionează pe planul median al articulatorului
situat între pintenii de pe ramurile posterioare şi vârful indicatorului liniei medii. Dinţii inferiori
se montează după cei superiori în următoarea ordine: molarul I, caninul, incisivul central şi apoi
cel lateral, premo- larul I şi apoi II şi se termină montarea cu ultimul molar.
Regulile individuale prevăd poziţionarea fiecărui dinte în arcada dentară corespunzător
poziţiei dinţilor naturali, în cele trei planuri: frontal, sagital şi orizontal. De obicei, aceste planuri
sunt materializate de planul de ocluzie, iar linia mediană este perpendiculară pe acest plan. În
dependenţă de direcţia axului longitudinal al dintelui artificial cu linia mediană şi planul protezei
se formează două unghiuri: unghiul meziodistal; unghiul vestibulooral. Dinţii artificiali se
montează în baza protezei, în dependenţă de contactul marginii incizivale sau a suprafeţei
ocluzale şi gradul de înclinaţie a acestor unghiuri.
Montarea dinţilor pentru realizarea arcadelor dentare superioare.
 Incisivul central superior se montează cu marginea incizivală în contact cu
planul de ocluzie ce în articulator este materializat printr-o placă de sticlă situată conform
reperelor din articulator. Axul longitudinal al dintelui este înclinat cu 2° în sens meziodistal şi cu
6—8° în sens vestibulooral. Coletul dintelui este situat pe linia surâsului fiind uşor palatinizaţ.
Ambii incisivi sunt situaţi de o parte şi de alta a liniei mediane şi prezintă o mică divergenţă spre
cervical şi convergenţă spre incizal.
 Incisivii laterali superiori sunt montaţi după incisivii centrali fiind cu
marginea incizivală dinstanţaţi ou 0,5-1 mm de la planul de ocluzie. Axul longitudinal al acestor
dinţi este înclinat cu 3° în sens meziodistal şi cu 8—10 în sens vestibulooral, iar coletul este mai
palatinizat, în comparaţie cu incisivii centrali.
 Caninul superior se sprijină cu vârful în planul de ocluzie şi coincide cu
linia caninului. Axul longitudinal este înclinat cu 1-2° în sens meziodistal şi cu 3-5° în sens
vestibulooral, iar coletul este aşezat mai vestibular în comparaţie cu incisivul lateral.
  Primul premolar superior este orientat cu axul longitudinal perpendicular
planului de ocluzie fiind realizat în spaţiu de 0,75 mm între canin şi primul premoilar. Vârful
cuspidului vestibular prezintă contact cu planul de ocluzie, iar între cuspidul palatinal şi planul
de ocluzie există un spaţiu de 0,5-1 mm.
 Al doilea premolar superior se montează identic ca şi primul cu excepţia
că suprafaţa mezială contactează cu spurafaţa distală a primului premolar, iar vârfurile ambelor
cuspizi prezintă contact cu planul de ocluzie.
 Primul molar superior se montează în contact cu planul de ocluzie numai
cu vârful cuspidului meziopalatinal, iar ceilalţi cuspizi nu prezintă contact cu planul de ocluzie
fiind aranjaţi în aşa fel ca cuspidul distovestibular să fie cel mai distanţat de acest plan.
 Al doilea molar superior nu atinge planul de ocluyie nici cu un cspid, dar
cuspidul meziopalatinal este cel mai apropiat de acest plan şi cel mai îndepărtat este cuspidul
distovestibular. Prin urmare, al doilea molar este montat în continuarea primului molar avind
zona cervicală înclinată mai accentauat, spre mezial şi oral decît al primului molar.

133.Caracteristica mobilităţii fiziologice şi a gradelor de mobilitate

patologică a dinţilor. Metode de determinare. Importanţa practică.
Stabilitatea dinţilor sau gradul lor de mobilitate depinde de starea
parodontului şi raportul dintre înălţimea coroanei şi lungimea rădăcinii clinice. In
condiţii de normă dinţii posedă o mobilitate fiziologică, care cu ochiul liber nu
poate fi observată. Pentru determinarea acestei mobilităţi sînt necesare aparate
speciale. Totodată, existenţa acestei mobilităţi a fost stabilită indirect. După
erupţia dinţilor şi stabilirea punctelor de contact cu dinţii vecini, pe parcursul
vieţii, datorită microdeplasărilor fiziologice ale dinţilor în diferite direcţii,
ţesuturile dure din regiunea punctelor de contact se supun abraziei şi treptat se
transformă în suprafeţe de contact. Ca dovadă a acestor fenomene sînt
suprafeţele de contact din ambele părţi ale dintelui (mediană şi distală) situat în
mijlocul arcadei dentare şi prezenţa numai a unei suprafeţe (mediane) de
contact la ultimii dinţi.
în cadrul examenului medicul trebuie să evidenţieze prezenţa sau absenţa
mobilităţii patologice a dinţilor. Gradul de mobilitate se apreciază prin palpare
prinzînd fiecare dinte cu indexul şi poli- cele tnîinii drepte sau cu ajutorul
pensei.
Deosebim trei grade de mobilitate patologică: I — dintele pre zintă
mobilitate numai în direcţie vestibuloorală; II — dintele pre zintă mobilitate
nu numai în direcţie vestibuloorală, dar şi mezio- distală; III—dintele este
mobil în direcţie vestibuloorală, mezio- distală şi verticală. Desigur că
metodele clinice de determinări mobilităţii sînt destul de subiective, însă
denotă lezarea parodontului.

135. Examenul clinic al paradontului. Paradontometria. Importanţa practică.

Examenul clinic al paradontului:
Starea funcţională a parodontului în normă este determinată cu ajutorul coeficienţilor obţinuţi
prin comparaţia posibilităţilor funcţionale determinate în cadrul gnatodinamometriei (se compară
indicii de rezistenţă a diverşilor dinţi la procesul de masticaţie luîndu-se drept unitate de măsură
valoarea celui mai slab dinte (inclusivul lateral) fiind comparată cu valoarea celorlalţi dinţi). La
mijlocul schemei este notată formula dentară; starea parodontului şi coeficienţii condiţionali sînt
notaţi în pătrăţelele respective. Pentru fiecare grupă de dinţi cu orientare funcţională la fiecare
arcadă dentară se calculează starea ei funcţională.
Importanţa practică:
Analiza rezultatelor incluse în parodontogramă îi permite medicului să compare posibilităţile
funcţionale ale arcadelor dentare, ale anumitor grupuri de dinţi şi să întocmească un plan corect
de tratament.
 Gnatodinamometrul prezintă două branşe unite cu o spirală şi un indicator, care determină
mărimea forţei dezvoltate asupra spiralei, în kg. După ce vîrfurile branşelor sînt instalate pe
suprafaţa ocluzală între doi dinţi, se propune de a strînge maxim arcadele dentare, urmărind
deplasarea arcului pe cadranul indicatorului, indicînd limita posibilităţilor periodonţiului, care
este înzestrat cu o reţea de nervi sensibili şi la apariţia durerii dezvoltarea forţei aplicate
încetează.

139. Caracteristica metodelor radiografice la examinare.

Importanţa practică.

Examenul radiologic este unul din examenele complementare de baza la

precizrea modificarilor tesutului osos, rapoartelor dintre diferite segmente si elemente
ale scheletului sistemului stomatognat, iar uneori si a modificarilor functionale. In acest
scop pot fi utilizate metodele de examen radiologic intraoral si extraoral. Investigarea
radiologica dentoparodontala sau a altor componente ale sistemului stomatognat se
efectueaza prin:
 Radiografie panoramica (ortopantomografia);
 Tomografie;
 Teleradiografie;
 Cineradiografie;
 Artrografie;
 Electroradiografie.
Radiografia intraorala sau dentoparodontala. Studiul filmului capatat prin
metoda intraorala ne da posibilitatea de ase preciza starea tesuturilor dure ale dintilor,
depistarea diverselor leziuni odontale, cum ar fi prezenta cavitatilor provocate de caria
dentara in zonele prozimale sau a coletului(in caz de o acoperire cu a dintelui cu coroane
artificiale). Importanta este informatia despre caracterul implantarii dintelui, directia
axului sau si aradacinilor, a raportului coroana –radacina nu numai insens vertical, dar si
orizontal, derelarile carora pot duce la instabilitatea lui. Analiza datelor obtinute ne da
posibilitatea sa precizam topografia, forma, marimea camerei pulpare si starea canalelor
radiculare.
Examenul radiologic intraoral pune in evidenta si starea spatiului periodontal si a
osului alveolar, tot ea ne poate evidentia suplimentar prezenta dintilor in retentie, resturi
radiculare, fracturi radiculare si a oaselor maxilare, distructii ale tesutului osos provocate
de procese inflamatorii, tumori

Radiografia panoramica (pantomografia, ortopantomografia).Acest

tip de investigare radiologica se efectueaza cu ajutorul radiografiei panoramice prin
proiectie desfasurat pe una si aceesi pleicula a celor doua arcade dentare si a maxilarelor
in ocluzie centrica, stare de postura a mandibulei sau la o deschidere maxima a gurii. Pe
asa pelicula vom studia aceleasi particularitati de structura a paradontului si tesutului
osos, insa in acest caz apare posibilitatea sde astudiu in ansamblu, comparativ si
concomitent a rapoartelor dintre arcadele dentare si elemtele articulatiei
temporomandibulare.
Tomografia. Metodele radiografice obisnuite nu permit vizualizarea precisa a elementelor
osoase ale A.T.M, din cauza suprapunerii segmentelor invecinate si structurii compuse ale
acestei zone. In aceste cazuri cea mai utilizata metoda este tomografia, care permite
obtinerea imaginii radiografice a diferitor straturi ale unui organ, adica la diferita
adincimie de la suprafata lui. De aceea ea se mai numeste stratigrafie .
Teleradiografia sau radiografia cefalometrica. Metoda in cauza ne da
posibilitatea sa obtinem imaginea scheletului maxilofacial si al craniului pe care, prin
 trasarea diferitor planuri, se va studia raportul dintre diferite segmente comparativ cu
norma. Aceasta metoda este utilizata la diagnosticul anomaliilor dentomaxilare,
adiverselor asimetrii craniofaciale si a altor dereglari de structura.
Cineradiografia. Este o metoda contemporana de studiu radiologic al A.T.M nu numai
in pozitie statica, dar si dinamica.
Artrografia. Maladiile A.T.M provoaca treptat diverse afectiuni ale meniscului articular,
care dese ori este trumat si deformat, insa imaginea lui pe fulmele radiografice amintite
lipseste.Artrografia este unica metoda care ofera detalii privind meniscul.
Electroradiografia Aceasta metoda poate fi utilizata la diagnosticarea anomaliilor
generale dentomaxilare si cind nu este necesara evidentierea structurii tesuturilor
organului filmat.

140. Electroodontometria.Termodiagnostica. Importanta practica.

Termodiagnostic-Reactia dintelui la agentii termici se efectuiaza pentru a evidential starea

pulpei.In calitate de agent excitant se foloseste eter, insa mai frecvent apa rece si apa fierbinte,
care este un agent excitant mai puternic, dat foond marea ei capacitate calorica. Cea mai simpla
metoda e irigarea cu apa din seringa.Zona indiferenta(zona fara reactie)pentru incisive
constituie30*(50-52*C-provoaca reactia la cald,17-22*C-reactia la rece)

Electroodontodiagnostic-ne formeaza o imagine mai amplaprivind starea pulpei si tesuturilor

amfodontale.Aplicarea curentului este bazat pe faptul stiut ca orice tesut viu este excitat.
Electrodul pasiv cu placa de plumb se aplica pe bratul bolnavului. Electrodul active cu semnul –

se apliva pe dinte preventive uscin bine dintele,Invalatucind firul cu o vata umectata in apa.
La 2-6 mA-Dinte sanatos
20-40mA-proces inflamator in pulpa
60mA-necroza a pulpei coronariene
100mA si mai mult-necroza patrunde si in pulpa radiculara
100-200mA-periodontiu normal e sensibil la curenti
200mA si mai mult-modificari morfologice bruste in periodontiu dintelui.

141.Caracteristica metodelor statice şi dinamice de determinare a eficienţei masticatorii.

Indicaţi coeficienţii dupa Agapov.

Metodele statice.
La baza metodelor statice au fost puse datele lui Haber obţinute la determinarea presiunii
masticatoare cu ajutorul gnatodinamometrului, comparînd indicii de rezistenţă a diverşilor dinţi
la procesul de masticaţie luînduse drept unitate de măsură valoarea celui mai slab dinte
(inclusivul lateral) fiind comparată cu valoarea celorlalţi dinţi. La baza acestei metode au fost
puse de asemenea particularităţile morfologice şi funcţionale ale fiecărui dinte:
- mărimea marginii incisivale şi a suprafeţei ocluzale,
- numărul şi grosimea rădăcinilor,
- diametrul coletului,
- numărul cuspizilor,
- particularităţile anatomo-fiziologice ale periodonţiului,
- rolul lui la realizarea funcţiei de masticaţie,
- locul fiecărui dinte în arcada dentară etc.
Vustrov, Duchange ş. a., considerînd drept unitate presiunea masticatoare a incisivului lateral
şi comparînd-o cu presiunea masticatoare a celorlalţi dinţi, au determinat coeficientul fiecărui
dinte de pe maxilă şi mandibulă. Aplicarea, însă, în practică a acestei metode prezintă dificultăţi,
din care cauză nu este utilizată.
Mamlok, Agapov, Oksman ş. a. au simplificat această metodă socotind eficacitatea
masticatoare a sistemului stomatognat egală cu 100 unităţi calculînd astfel coeficientul fiecărui
dinte după acest criteriu. Drept unitate de calcul ei au luat capacitatea de rezistenţă a incisivului
lateral egală cu 1.
De menţionat că determinarea eficacităţii masticatoare este posibilă doar în cazul prezenţei
dinţilor antagonişti ce s-au păstrat. Dacă ei lipsesc, capacitatea masticatoare a dintelui prezent
este considerată egală cu 0, deoarece el nu participă la actul de masticaţie. Deci în cazul
prezenţei tuturor dinţilor pe un maxilar şi lipsa totală pe celălalt eficienţa masticatoare va fi egală
cu 0 (Agapov).
Oksman a ajuns la concluzia că afară de evidenţa dinţilor absenţi urmează să fie luată în
consideraţie şi starea funcţională a dinţilor restanţi, care poate fi determinată în raport cu gradul
de mobilitate a lor. Se consideră că dinţii cu o mobilitate de gradul I participă 100%. la actul de
masticaţie. Cei cu o mobilitate de gra¬dul II au păstrat numai 50% din capacitatea funcţională,
iar cei ce au o mobilitate de gradul III, sînt socotiţi absenţi. In legătură cu aceasta autorul
propune ca notarea stării funcţionale a dinţilor superiori şi inferiori să se efectueze printr-o linie
oblică.

Metodele dinamice (funcţionale).

Luîndu-se în consideraţie dezavantajele metodelor statice de determinare a eficienţei
masticatoare şi stării funcţionale a parodontului, care se reduc la un calcul aritmetic simplu al
rezultatelor examenului clinic şi radiografie, şi deci nu oglindesc realitatea, au fost elaborate mai
multe metode funcţionale. Autorii acestor metode reieşeau şi din faptul că în unele cazuri
dereglările de masticaţie apar chiar în lipsa unui număr mic de dinţi, şi invers, la unii pacienţi cu
prezenţa edentaţiilor parţiale întinse, datorită funcţionării mecanismelor de compensare,
dereglările actului de masticaţie pot fi minime.
Unul dintre primii autori ai metodei funcţionale de determinare a eficienţei masticatoare
propunînd proba de masticaţie, a fost Cristhensen. Conform metodei sale pacientului i se dă un
miez de nucă (alune, migdale) şi după 50 mişcări de masticaţie masa căpătată se adună într-o
tăviţă, prin clătituri ale gurii, se spală şi se usucă la o temperatură de 100° în termostat timp de o
oră. După uscare masa căpătată se cerne prin 4 site cu diametrul găurilor diferit. Particulele
restante în ultima sită se cîntăresc şi după greutatea lor se determină procentul de pierdere a
eficienţei masticatoare.
Ghelman a modificat această metodă considerabil simplificînd-o. El a constatat că sistemul
stomatognat sănătos fărîmiţează 5 g de miez de alune timp de 50 sec. pînă la aşa un grad, că
masa căpătată, fiind uscată şi cernută prin sită cu găuri de 2,4 mm în diametru, trece complet. In
caz de edentaţie parţială sau alte afecţiuni, după cernerea probei în sită rămîri resturi. După
cîntărirea acestor resturi se calculează procentul pierderii eficienţei masticatoare considerîndu-se
că 5 g constituie 100%. Dacă, de exemplu, în sită a rămas 1 g, pierderea eficienţei masticatoare
va fi egală cu 20%.
 Rubinov a ajuns la concluzia că proba de masticaţie după Ghelman nu corespunde indicilor
fiziologici, deoarece în condiţii de normă nimeni nu rumegă odată 5 miezuri de nucă (1 miez=l
g). Reieşind din aceasta, Rubinov a elaborat proba de masticaţie numită fiziologică. In acest scop
i se dă pacientului un miez de alune (migdală), greutatea căruia în mediu este egală cu 800 mg,
marcînd timpul de la începerea masticaţiei pînă la apariţia actului de deglutiţie. In condiţii de
integritate a arcadelor dentare pentru acest act e nevoie de 14 sec. In caz de edentaţie parţială
timpul necesar pentru masticaţie creşte în raport cu întinderea şi localizarea breşelor, iar mărimea
particulelor la momentul apariţiei actului de deglutiţie creşte. Calculul acestei probe este
analogic cu cel al probei după Ghelman. Prin urmare, această probă ne permite să determinăm
eficienţa masticatoare în condiţii fiziologice.
La baza calculării gradului de pierdere a eficienţei masticatorii conform metodei lui Rubinov
este greutatea resturilor din sită cîntărite după o masticaţie, timp de 14 sec. De exemplu, dacă la
unul şi acelaşi pacient am determina eficienţa masticatoare propunindu-i un miez de nucă cu o
greutate de 800 mg, efectuînd masticaţia pînă la apariţia actului de deglutiţie, iar a doua probă
am efectua-o la un act de masticaţie de 14 sec., greutatea resturilor rămase în sită va fi diferită.
Este clar că la prima probă greutatea resturilor rămase va fi mai mică din cauza măririi timpului
de masticaţie necesar. Reieşind din aceste considerente, prima probă va fi folosită la
determinarea eficienţei masticatoare iar a doua la determinarea gradului de pieredere a eficienţei
masticatoare. Dacă la această probă nu va putea fi folosit miezul de nucă, se vor propune alte
alimente, de exemplu pesmeţi, ştiindu-se că durata actului de masticaţie a acestui produs pînă la
apariţia actului de deglutiţie este de 8 sec.
Prin urmare, eficienţa masticatoare poate fi definită drept capacitate a sistemului stomatognat
de a mastica un produs alimentar de o anumită greutate într-o anumită unitate de timp.
Masticaţiografia după Rubinov. Studiind mecanismele reflexelor cavităţii bucale, Rubinov a
elaborat metoda de înregistrare a funcţiei motorice a mandibulei în actul de masticaţie cu ajutorul
masticaţiografului. Imaginea grafică a mişcărilor mandibulare în timpul actului de masticaţie a
primit denumirea de masticaţiogramă. Prin analiza ei va fi studiată nu numai eficienţa
masticatoare dar şi caracterul mişcărilor mandibulare.
Ultimele vor fi diferite în caz de prezenţă a anomaliilor dento- maxilare, edentaţii parţiale,
afecţiuni ale A.T.M. şi alte procese patologice. Masticaţiograma ne va da posibilitate să studiem
şi eficacitatea tratamentului ortopedoprotetic şi stereotipul actului de masticaţie. Indiferent de
scopul urmărit şi particularităţile individuale pe chimogramă deosebim cîteva faze:
I - faza stării de repaus fiziologic relativ (postură) a mandibulei, care este înscrisă cu o linie
dreaptă;
II - faza deschiderii gurii efectuată pentru a fi introdus produsul alimentar în cavitatea
bucală;
III - faza de adaptare sau orientare pentru a începe zdrobirea alimentelor;
IV -faza de bază a actului de masticaţie;
V - faza de formare a bolului alimentar şi deglutiţia, după care din nou se înregistrează
starea de repaus fiziologic relativ.
Caracterul undelor de masticaţie depinde de consistenţa alimentelor, de starea sistemului
dentar, a A.T.M., de tipul de ocluzie, stereotipul de masticaţie etc. Cunoscînd viteza de mişcare a
lentei de înregistrare care poate fi liniată în milimetri sau care se înregistrează concomitent şi
timpul, uşor se calculează durata fazei de bază a actului de masticaţie, care ne indică şi eficienţa
masticatoare.

Coeficienţii dupa Agapov:

Dinţii 1 2 3 4 5 6 7 8 În total

Superiori 2 1 3 4 4 6 5 - 25
Inferiori 1 2 3 4 4 6 5 - 25

144. Formele nozologice de patologii ale ţesuturilor dure ale dinţilor cariosogene şi acariesogene

In scopul formularii diagnosticului ca regula poarta un caracter descriptiv caracteristic pt oropedia

generala e necesar de a sti formle nozologice ale maladiilor dupa care ulterior se vor include caractersitica
patologiei in forma de clasificari cu indicatia factorilor etiologici si a dereglarilor functionale.
Tinind cont de faptul ca dupa lezarea tesuturilor si organelor cavitatii bukale in specila a sistemultul
dentar tesuturile respective nu au insusiri de regenerare astfel restaurarea morfo-functionala se va realiza
prin obturare sau proteze dentare.
Forma nozologica a patologiei ne indica si posibilitatile de restaurare morfologica a organelor
lezate.Pentru determinarea caracterul maladiei e necesar de un examen clinik komplex.

148. Conceptia moderna si caracteristica principiilor

fundamentale de tratament protetic:
Conceptia moderna de tratament protetic al leziunilor organelor si
tesuturilor sistemului stomatognat a sintetizat din medicina generala si
stomatologie principiile globale ce stau la baza oricarui tratament:
principiul profilactic si principiul curativ, actualmente aceste principii au
fost cimpletate cu cele biologice, biomecanic homeostazic si ergonomic.
 Principiulu profilactic. Tulburarile morfofunctionale provocatede
un proces patologic in una din verigile sistemului, neaparat va
actiona nu numai asupra altor componentzi dar si a intregului
organism.Luind in consideratie aceste legitati, principiul profilactic
de tratament protetic a fost divizat in: principiul profilactic local
principiul profilactic general.
Principiul profilactic local consta in tratamentul protetic de
prevenire a afectiunilor organelor si tesuturilor sistemului
stomatognat, principiul general prevede profilaxia afectiunilor
altor organe, sisteme, care pot fi influentate si acutizate de
dereglarile functionale si fizionomice ale s. Stomatognat.
Principiul de profilaxie locala urmareste scopul de a preveni
afectiunile s. Stomatognat, pastrind integritatea lui. Un rol
important o are educatia sanitara ce consta in respectarea igienei
bucale si tratamentul protetic provizoriu si definitiv.
 Conceptia profilaxiei moderne a tratamentului prevede nu o
restituire cantitativa a organelor si tesuturilor lezate dar o
restabilire echilibrata morfofunctionala.
Principiul profilaxiei generale prevede prevenirea influentei
negative a disfunctiei s. Stomatognat asupra altor sisteme si
organe.
 Principiul curativ. Prevede refacerea integritatii morfologice si
restabilirea functionala a sistemului stomatognat prin intermediul
protezelor si a diferitor dispozitive(sini, aparate). Aceste masuri
pentru fiecare caz in parte vor fi indicate in raport de caracterul
leziunii:leziuni odontale coronare, edentatie. Insa tratamentul
protetic nu poate fi considerat finalizat o data cu fixarea protezelor
protetice. Principiul fundamentaL curativ al tratamentului protetic
va consta in refacera functiilor de baza a sistemului
stomatognat:masticatie, fonatie, deglutitie, fizionomie.
 Principiul biologic. Este un principiu fundamental al medicinei si
prevede ca orice metoda de tratament sau interventie sa aiba o
influenta pozitiva asupra organelor si tesuturilor s. Stomatognat cit
si intregul organism. Acest principiu propune un tratament
ergonomicos al interventiilor de pregatire a cimpului protetic,
deoarece se modeleaza tesuturi vii. Principiul biologic ne impune
ca la confectionarea pieselor protetice sa folosim acele materiale
care nar leza substratul organic, sa posede insusiri stabile ca
ulterior sa nu prezinte modificari de volum. Daca tratamentul
protetic se aplica in perioada de dezvoltare tratamentul protetic
nu trebuie sa impiedice acest proces biologic.
 Principiul biomecanic. Este caracteristic pentru protetica dentara
si prevede un echilibru eficient al raportului de rezistentza dintre
substratul biologic al cimpului protetic si proteze sau alte
dispozitiva. Ca substratul biologic sa suporte aceste actiuni este
necesar ca materialul din care va fi confectionat piesa sa posede
insusiri mecanice si fizice respective(duritate, elasticitate,
rezistenta), totodata trebuie de luat in consideratie si gradul
 rezistentei biologice a tesuturilor in vederea suportarii presiunii
asupra lor.
 Principiul homeostazic. Prevede conservarea morfofunctionala a
sistemului stomatognat pentru un timp indelungat. Realizarea
acestui principiu este posibila doar in cazul cind sunt luati in
consideratie parametrii normali de structura si functie a tuturor
componentelor sistemului stomatognat si a unui examen minutios
clinic si paraclinic.
 Principiul ergonomic. In procesul de organizare rationala a
activitatii medicului stomatolog.Sporirea productivitatii muncii
medicului va fi posibila doar in cazul unei organizari chibzuite a
locului de munca. Prin urmare cabinetul si locul de munca trebuie
sa fie amenajate in asa mod ca totul sa fie la indemina medicului,
care concomitent trebuie sa respecte si masurile de protectie
individuala. O deosebita importanta o are pozitia pacientului si a
medicului in timpul lucrului. In ultimii ani in domeniul ergonomiei
protetice dentare se utilizeaza informatia obtinuta prin
intermediul computerelor, metode ce simntitor influenteaza
activitatea medicului.
150.Clasificarea modernă a protezelor dentare. Exemple.(Ortopedie)
Protezele dentare se clasifică după următoarele criterii:
 După caracterul leziunii Oxman deosebeşte:
a.proteze dentare pentru restebilirea coroanei dentare(incrustatii,coroane de substitutie)
b.proteze pentru restabilirea edentatiilor partiale(puntile dentare PPMA si
PPMScheletate)
c.proteze pentru restabilirea edentatiilor totale
d.proteze maxilo-faciale
 Dupa metoda de fixare:
a.proteze fixe
b.proteze mobilizabile
 Dupa destinatie Rumpel deosebeste:
a.proteze profilactice
b.proteze curative
 Dupa metoda de transmitere a presiunii masticatorii Rumpel deosebeste:
a.proteze fiziologice care transmit presiunea masticatorie prin paradontiul dintilor
restanti
b.proteze nefiziologice care transmit presiunea masticatorie asupra mucoasei cavitatii
orale
c.proteze semifiziologice(proteze arcate).