Într-un catun, pe la Florii,

Venea în orice primavara,

Cu cele dintîi ciocîrlii,
O mîndra, tainica fecioara.

Ea nu era nascuta-n plai,

Nu se stia de unde este,
Si urmele i le pierdeai
La despartire, far' de veste.

În sfînta ei apropiere
Era atîta-nsufletire,
Dar o nobleta, o putere
O-ndeparta de iscodire.

Venea cu fructe si cu flori,

Le aducea din departare,
Din cîmpii cei mai roditori,
De roua plini si plini de soare,

Cu drag le împartea apoi,

Unuia fructe — altuia flori:
Batrîni în cîrji si juni vioi
Mergeau spre casa zîmbitori.

Si toti erau bineveniti,

Dar cînd sa plece din catun,
Ea dete darul cel mai bun
Unei perechi de-ndragostiti.