M-am dus departe-n lumea cugetării,

Dezgrăniţat-am lumile simţirii

Şi desluşit-am fundurile zării...
Lăsat-am omul pradă omenirii,

Ghicit-am vieţi oriunde e lumină,

Lumină unde cugetul n-atinge,
Dar ce folos? Tot omul mă învinge,
Şi tot ca el, e inima mea plină.

Cărări în van croitu-mi-am prin stele,

Zadarnic zborul în sus mi se tot duce,
Nu le pricep, nu mă pricep nici ele.