Actele si termenele de procedura civila

1. Noţiunea actului de procedură. Condiţiile cerute pentru îndeplinirea actelor de

procedură. Clasificarea actelor de procedură.

Actul de procedură este orice act (operaţiune juridică, manifestare de voinţă sau înscris
concretizat într-o anumită formă prevăzută de lege), realizat pentru declanşarea procesului de
către instanţa de judecată, participanţii la proces şi auxiliarii justiţiei în vederea producerii unor
efecte juridice determinate.
Noţiunile de formă şi act de procedură se pot folosi de regulă concomitent ca şi în expresia:
forma actelor de procedură. Astfel, sesizarea instanţei cu cererea de chemare în judecată
reprezintă un act de procedură, iar cererea de chemare în judecată reprezintă un alt act de
procedură.
Prin condiţiile de valabilitate ale actelor de procedură înţelegem acele exigenţe stabilite de lege
cu privire la felul cum arată actul, precum şi conţinutul acestuia, care, fiind întrunite în ansamblu,
garantează valabilitatea actului, producînd efecte juridice.
Condiţiile de valabilitate ale actelor de procedură se împart în 2 categorii:
1. De fond (conţinut);
2. De formă.
În general, prin forma actului juridic se înţelege felul manifestării de voinţă sau mijloacele de
exteriorizare a voinţei interne. Actele de procedură trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) Actele de procedură trebuie să îmbrace forma scrisă pentru a se putea dovedi mai uşor
existenţa lor şi pentru a asigura conservarea acestor acte. Actele de procedură făcute verbal în
faţa completului de judecată vor fi consemnate în scris, în procesul verbal al şedinţei de judecată.
b) Actele de procedură trebuie îndeplinite în limba de stat chiar dacă procedura se desfăşoară
într-o altă limbă.
c) Actele trebuie să fie întocmite în termenele stabilite de lege sau de instanţă.
d) Pe lîngă aceste condiţii generale, unele acte de procedură trebuie să îndeplinească un şir de
condiţii speciale stabilite de lege pentru fiecare în parte. Exemplu: art. 66, Cod procedură
civilă.(exclus)
Clasificare
1. În raport de organele sau persoanele care le întocmesc:
a) Actele persoanelor. Exemplu: explicaţiile părţilor.
b) Actele instanţei. Exemplu: încheieri, hotărîri, decizii, etc.
c) Actele auxiliarilor justiţiei. Exemplu: raportul de expertiză, procesul verbal întocmit de grefier.
2. După natura lor:
a) Acte judiciare, care se îndeplinesc în cadrul procesului şi în faţa instanţei. Exemplu:

Tratat de procedura civila volumele I, II, III – editura Universul juridic, Valentin Mitea,
Ion Deleanu, Sergiu Deleanu – martie 2013
depoziţiile martorilor în sala de şedinţe.
b) Acte extrajudiciare, care se îndeplinesc în cadrul procesului, dar în afara instanţei. Exemplu:
delegaţiile judecătoreşti, asigurarea dovezilor, etc.
3. În funcţie de conţinut:
a) Ce conţin o manifestare de voinţă. Exemplu: renunţarea la acţiune, cererea de chemare în
judecată.
b) Care constată o operaţiune procesuală. Exemplu: citaţia, procesul verbal al şedinţei de
judecată.
4. În funcţie de modul de executare:
a) Scrise. Exemplu: expertul prezintă raportul de expertiză.
b) Orale. Exemplu: depoziţiile martorilor.
5. După caracterul lor:
a) Judiciare, ce privesc soluţionarea litigiilor. Exemplu: pronunţarea hotărîrii.
b) Administrative, legate de soluţionarea litigiului. Exemplu: formarea completului de judecată.

2. Citarea şi comunicarea actelor de procedură.

Judecătorul nu poate hotărî asupra cererii decît după citarea sau înfăţişarea părţilor, acestea din
urmă trebuind să fie legal citate şi nu neapărat ca ele să fie prezente în instanţă. Cererea de
chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi
persoanelor interesate la procedură.
Aceasta se face prin:
a) Consemnătură, prin intermediul persoanelor împuternicite;
b) Prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire prin intermediul biroului
executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în
act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară.
Dacă procesul are loc în mai multe şedinţe, cererea de chemare se preia pe loc de la grefier.
Dacă nu se ştie domiciliul persoanei citate, cererea de chemare va fi prevăzută în diferite surse
de informare, cum ar fi: gazeta, această informaţie fiind ulterior decupată şi anexată ca dovadă a
chemării. Citaţia se publică într-un ziar republican sau local mai răspîndit, cu cel puţin 15 zile
înainte de data şedinţei de judecată, iar în caz de urgenţă, preşedintele instanţei, poate reduce
acest termen pînă la 5 zile.
Cererea se face prin înştiinţări şi chemări. Înştiinţarea se referă la părţi, intervenienţi şi
reprezentanţii lor, pe cînd chemările vizează martorii, experţii, specialiştii, translatorii. Citaţia se
înmînează părţii cu cel puţin 3 zile înainte de data judecării, iar în pricinele de urgenţă, acest
termen poate fi redus, iar ceilalţi participanţi şi persoane auxiliare, sunt citaţi astfel încît să
reuşească să se pregătească de proces şi să se prezinte la timp în faţa instanţei.
Prezentarea la proces fără citarea legală acoperă orice viciu de citare. Citaţia se transmite la
adresa menţionată de parte, ori la locul de muncă sau a aflării destinatarului. În citaţie se indică
denumirea instanţei şi adresa ei, locul şi data, ora prezentării şi calitatea în care se invită
persoana, numele sau denumirea precum şi adresa celui citat, pricina şi calitatea în care este
Tratat de procedura civila volumele I, II, III – editura Universul juridic, Valentin Mitea,
Ion Deleanu, Sergiu Deleanu – martie 2013
citată persoana. În citaţie li se propune participanţilor la proces, să facă probe la dosar şi le
explică care sunt consecinţele pentru fiecare. Odată cu citarea, judecătorul comunică pîrîtului şi
copiile de pe documentele depuse.
Reclamantul care locuieşte în străinătate, este în drept să indice o adresă din Republica
Moldova, unde să i se facă citaţia. La fel şi pîrîtul poate beneficia de acest drept.
Dacă locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut, instanţa va examina pricina după expirarea
termenului de publicitate. Citaţia se transmite prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau
prin curier. Dovada primirii, se restituie instanţei şi se anexează la dosar, ca probă a citării legale.
Citaţia adresată unei organizaţii, se înmînează persoanei cu funcţie de răspundere, iar în lipsa
acesteia, unui alt angajat, prin contrasemnătură. Dacă nu-l va găsi pe destinatar la domiciliu sau
la locul de muncă, citaţia se va înmîna unuia dintre membrii adulţi ai familiei, care locuiesc
împreună cu destinatarul, ori în lipsa acestora, se va remite organizaţiei de exploatare a
locuinţelor, ori primăriei satului, fie administraţiei de la locul de muncă al destinatarului, cu
contrasemnătură pe cotor, aceasta obligîndu-se să transmită citaţia destinatarului, cît mai curînd
posibil.
În cazul absenţei temporare a destinatarului, pe cotor se înscrie locul unde s-a deplasat şi cînd va
reveni. Dacă persoana împuternicită, se face vinovată de neînmînarea citaţiei, atunci aceasta va
fi sancţionată cu amendă de pînă la 10 u. c. Dacă destinatarul refuză să primească citaţia, faptul
se consemnează pe cotor, care se restituie instanţei, iar destinatarul se consideră legal citat şi
neprezentarea lui în instanţă, nu împiedică examinarea cauzei.
Dacă locul de aflare a pîrîtului nu este cunoscut, în acţiunea intentării în interesul statului, în cele
de încasare a pensiei de întreţinere, de reparare a prejudiciului cauzat prin vătămarea integrităţii
corporale, sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, instanţa este obligată să ordone
căutarea pîrîtului. Căutarea se face de următoarele organe:
a) Poliţia – în cazul persoanelor fizice;
b) Organele fiscale – în cazul persoanelor juridice.
Judecătorul poate ordona căutarea pîrîtului şi în alte categorii de pricini, după depunerea unei
cauţiuni la cererea persoanei interesate. Schimbarea domiciliului persoanei pe parcursul
judecării, trebuie să fie anunţată instanţei.

3. Noţiunea şi clasificarea termenilor procesuali.

Termenul este intervalul de timp în care trebuie încheiate actele de procedură sau dimpotrivă,
este oprită îndeplinirea actelor de procedură de către subiecţii dreptului procesual civil.
În dreptul procesual civil, prin termen se înţelege fie o durată de timp sau o dată, care marchează
începutul sau sfîrşitul duratei, ori un anumit moment, o anumită etapă sau fază procesuală.
Utilitatea termenilor procedurali reiese din faptul că ritmează timpul procesului civil, stimulează
părţile solicitîndu-le să-şi realizeze drepturile şi obligaţiile, iar alteori termenele semnifică un
compromis, lăsînd părţilor timpul suficient pentru a reflecta şi decide. Exemplu: 15 zile care se
acordă debitorului pentru executarea obligaţiilor.
Clasificarea termenilor procedurali
Tratat de procedura civila volumele I, II, III – editura Universul juridic, Valentin Mitea,
Ion Deleanu, Sergiu Deleanu – martie 2013
1. După caracter:
a) Imperative onerative (peremptorii), unde trebuie să fie îndeplinit un act de procedură.
Exemplu: apelul trebuie să fie soluţionat în 30 zile de la data pronunţării hotărîrii judecătoreşti.
b) Imperative prohibitive, unde este interzisă îndeplinirea unui act de procedură. Exemplu:
instanţa nu poate fixa data şedinţei de judecată, pînă cînd cauza nu este bine pregătită pentru
dezbateri.
c) De recomandare. Exemplu: termenul acordat de instanţă pentru lichidarea neajunsurilor
cererii de chemare în judecată. Termenul este acordat la latitudinea instanţei.
2. După modul în care sunt stabilite:
a) Legale, stabilite de lege pentru instanţa de judecată, părţile la proces şi auxiliarii justiţiei.
b) Judiciare, stabilite de instanţa de judecată pentru participanţii la proces şi auxiliarii justiţiei.
Exemplu: termenul pentru prezentarea probei.
3. Reieşind din sancţiunea pentru nerespectarea termenelor:
a) Absolute, nerespectarea cărora afectează validitatea actelor de procedură. Exemplu:
termenului acordat reclamantului pentru înlăturarea neajunsurilor cererii de chemare în judecată.
b) Relative, nerespectarea cărora nu afectează validitatea actului de procedură, atrăgînd după
sine sancţiunea disciplinară sau pecuniară. Exemplu: nerespectarea termenului pentru motivarea
hotărîrii atrage sancţiunea disciplinară pentru judecători şi nu sancţiunea nulităţii hotărîrii.
4. După durata lor:
a) Pe ore;
b) Pe zile;
c) Pe săptămîni;
d) Pe luni;
e) Pe ani.

4. Calcularea termenilor de procedură, suspendarea, prelungirea şi repunerea în termen

Termenele pentru efectuarea actelor de procedură se instituie printr-o dată calendaristică precisă,
printr-o dată necesară comunicării actelor de procedură sau pentru o perioadă de timp prin
precizarea unui eveniment viitor care trebuie să se producă numaidecît. Art. 111 CPC, stipulează
că termenul de procedură statornicit pe ani, luni sau zile, începe să curgă a doua zi după data
calendaristică stabilită sau data comunicării actului de procedură, sau după ce s-a produs
evenimentul sau momentul care determină începutul lui.
Termenul statornicit pe ani expiră în ziua respectivă a ultimului an a termenului. Termenul
statornicit pe luni expiră în ziua respectivă a ultimei luni a termenului. Dacă acea lună nu are ziua
respectivă, termenul expiră în ultima zi a acelei luni. Dacă ultima zi a termenului e zi nelucrătoare,
termenul expiră la ora 24 a ultimei zile sau la orele cînd se încheie activitatea instanţei
judecătoreşti dacă actul urmează a fi îndeplinit în instanţă.
Dacă actul a fost depus la poştă sau telegraf înainte de ora 24, actul se consideră îndeplinit în
termen. Actele şi cererile depuse peste termen nu se examinează şi se restituie dacă nu se
soluţionează repunerea în termen. Sancţiunea este decăderea din dreptul de a depune un astfel
Tratat de procedura civila volumele I, II, III – editura Universul juridic, Valentin Mitea,
Ion Deleanu, Sergiu Deleanu – martie 2013
de act sau cerere. Curgerea tuturor termenelor de procedură se suspendă odată cu suspendarea
procesului. Din ziua redeschiderii procesului, termenul de procedură continuă să curgă.
Prelungirea termenelor. La cererea participanţilor la proces, instanţa poate prelungi termenul de
procedură fixat de ea. Persoanele care, din motive considerate de instanţă a fi întemeiate, ce nu
au îndeplinit un act de procedură în termenul stabilit de lege, pot fi repuse în termen. Cererea de
repunere în termen se depune la instanţa de judecată la care urma să se efectueze actul de
procedură şi se examinează în şedinţă de judecată cu înştiinţarea participanţilor la proces,
neprezentarea cărora nu împiedică examinarea cererii. Odată cu cererea de repunere, trebuie
îndeplinit şi actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen.
Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la
acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau
trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depaşirea termenului de procedură.
5. Sancţiunile procedurale pentru nerespectarea condiţiilor privitoare la actele şi termenele de
procedură
Articolul 10 al CPC, defineşte sancţiunea şi stabileşte care sunt tipurile acesteia.
Sancţiunile procedurale sînt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil,
care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire
defectuoasă a unui act de procedură, precum şi în caz de exercitare abuzivă a unui drept
procedural. Ea poate fi invocată de către judecător sau de participantul care are interes să o
invoce.
Sancţiunile procedurale vizează atît actele de procedură ale instanţei judecătoreşti, ale
participanţilor la proces, cît şi ale persoanelor legate de activitatea acestora şi constau în
anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a
actului de procedură, în obligaţia de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea
legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătoreşti etc.
Nulitatea reprezintă sancţiunea procesuală care determină ineficienţa actelor de procedură
îndeplinite fără respectarea regulilor de desfăşurare a procesului civil. Exemplu: art. 81 CPC
prevede că unele împuterniciri date reprezentantului trebuie menţionate expres sub sancţiunea
nulităţii în procura eliberată de reprezentat.
Nulitatea poate fi:
a) Absolută;
b) Relativă.
Invocarea nulităţii absolute o poate face oricare dintre părţi şi participanţi la proces sau instanţă
din oficiu, în orice stadiu a pricinei (chiar şi în apel sau recurs), dacă nu au fost invocată în primă
instanţă.
Nulitatea relativă poate fi invocată numai de către partea care a fost vătămată prin actul respectiv
şi numai într-un anumit termen şi într-o anumită fază procesuală.
De regulă, actele lovite de nulitate pot fi remediate şi aduse în conformitate cu cerinţele legale în
faţa aceleaşi instanţe. Exemplu: prin înlăturarea neajunsurilor în cererea de chemare în judecată.
Remedierea actului de procedură – mod de recondiţionare juridică ce se realizează prin
Tratat de procedura civila volumele I, II, III – editura Universul juridic, Valentin Mitea,
Ion Deleanu, Sergiu Deleanu – martie 2013
completare, modificare sau rectificare.
Refacerea actelor de procedură se produce prin rejudecarea cauzei, constînd în înlocuirea actului
de procedură viciat cu unul care să întrunească toate cerinţele prevăzute de lege.
Decăderea este acea sancţiune procedurală care determină stingerea unui act de procedură ce
nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. Actele exercitate peste termen sunt lovite de
nulitate. Exemplu: art. 186/2 CPC prevede obligaţia depunerii referinţei de către pîrît.
Nedepunerea ei în termenul stabilit de instanţă atrage decăderea pîrîtului (dacă acesta nu a avut
motiv întemeiat) din dreptul de a mai propune probe, deoarece pricina se va examina în baza
materialelor existente la dosar. Exemplu: decăderea din dreptul de a formula pretenţii.
Amenda judecătorească este sancţiunea procesuală patrimonială aplicată participanţilor la
proces şi auxiliarilor justiţiei precum şi altor persoane, organizaţii, care nu sunt participanţi la
proces pentru neîndeplinirea obligaţiilor procesual civile stabilite de lege sau instanţă. Amenda se
stabileşte în unităţi convenţională. Persoana sancţionată cu amendă, în termen de 15 zile de la
data emiterii sau comunicării încheierii judecătoreşti, poate cere în aceeaşi instanţă reexaminarea
încheierii în scopul anulării sau reducerii amenzii. Cererea se examinează în aceeaşi instanţă, cu
înştiinţarea participanţilor la proces, neprezentarea cărora nu împiedică examinarea ei. La
cererea persoanelor interesate, instanţa poate amîna sau eşalona executarea sancţiunii pe un
termen de pînă la 2 luni.

Tratat de procedura civila volumele I, II, III – editura Universul juridic, Valentin Mitea,
Ion Deleanu, Sergiu Deleanu – martie 2013