REGLEMENTAREA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

I. REGLEMENTAREA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ ÎN

DREPTUL INTERNŢIONAL ŞI EUROPEAN

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, Organizaţia Internaţională a Muncii a adoptat

mai multe convenţii, unele dintre acestea fiind ratificate şi de România, respectiv:
- Convenţia nr. 81/1947 privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ;
- Convenţia nr. 127/1967 privind greutatea maximă a încărcăturilor care pot fi
transportate de un singur lucrator.
- Convenţia nr. 134/1970 privind prevenirea accidentelor de muncă ale navigatorilor
maritimi;
- Convenţia nr. 136/1971 privind protecţia riscurilor de intoxicare datorate benzenului
- Convenţia nr. 138/1973 privind vârsta minimă de încadrare în muncă
Dincolo de aceste convenţii adoptate, importanţa activităţii de securitate şi sănătate în
muncă a evoluat an de an, fiind în strânsă legatură cu dezvoltarea industriei, cu apariţia de
tehnologii noi şi, implicit, de meserii noi. Ca urmare, a apărut şi necesitatea formulării de noi
recomandări, directe, privind desfăşurarea activităţii in condiţii de riscuri cît mai reduse şi
educarea muncitorilor pentru a-I feri de pericolele la care se pot expune în timpul muncii,
indicându-li-se şi mijloacele de combatere a acestora.
În acest context, al dezvoltării activităţii de securitate şi sănătate în muncă pe plan mondial,
în anul 2006, la Conferinţa Internţională a Muncii, desfăşurată la Geneva, a fost adoptată
Convenţia nr. 187 /2006 privind cadrul promoţional pentru sănătate şi securitate în muncă,
Convenţie prin care se cere fiecărui membru care o ratifică de a promova îmbunătăţirea continuă
a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu scopul de a preveni accidentele, bolile profesionale şi
decesele la locul de muncă, prin elaborarea – în consultare cu patronatele şi sindicatele
reprezentative – a unei politici naţionale, a unui sistem şi a unui program naţional.
În cadrul aceleaşi Convenţii se mai prevede faptul că trebuie să ia şi măsuri active în
vederea realizării treptate a unui mediu de muncă sigur şi sănătos, prin intermediul unui sistem
naţional şi a unor programe naţionale de securitate şi sănătate în muncă, ţinând cont de principiile
enunţate în instrumentele organizaţiei, legate de cadrul de promovare a securităţii şi sănătăţii în
muncă.
Ca urmare, în temeiul art. 4 din Convenţie, sistemul naţional de securitate şi sănătate în
muncă trebuie să includă, printre altele:
a) legislaţia, contractele Colective dacă este cazul şi orice alte instrumente legate de
securitatea şi sănătatea în muncă;
b) o autoritate sau un organism ori autorităţi sau organisme responsabile cu
securitatea şi sănătatea în muncă, desemnate conform legislaţiei sau practicii naţionale;
c) mecanisme care să asigure respectarea legislaţiei naţionale, inclusiv sisteme de
inspecţie a muncii;
d) măsuri pentru promovarea, la nivel de unitate, a cooperării între conducere, lucrători şi
reprezentanţii acestora, ca element esenţial de prevenire în mediul muncă.
Totodata, acest sistem naţional de securitate şi sănătate în muncă trebuie să includă, acolo
unde este cazul, şi:
a) un organ tripartit consultativ naţional sau organe tripartite consultative naţionale
competente în materie de securitate şi sănătate în muncă;
b) servicii de informare şi servicii consultative în materie de sănătate şi securitate în muncă;
1
 c) oferta de formare în materie de securitate şi sănătate în muncă;
d) servicii de sănătate în muncă conforme legislaţiei şi practicii naţionale;
e) cercetare în materie de securitate şi sănătate în muncă;
f) un mecanism de strângere şi analiză a datelor privind accidentele şi bolile
profesionale, ţinând cont de instrumentele relevante ale organizaţiei;
g) dispoziţii în vederea colaborării cu sistemele de asigurări sau de securitate socială care
să acopere accidentele de muncă şi bolile profesionale;
h) mecanisme de sprijin pentru îmbunătăţirea treptată a condiţiilor de securitate şi sănătate în
muncă în micro-întreprinderi, în întreprinderile mici şi mijlocii şi în economia neoficială.

În ceea ce priveşte Programul naţional, art. 5 din Convenţia menţionată trebuie să aibă în
vedere următoarele:
a) să promoveze dezvoltarea unei culturi de prevenire naţională în materie de securitate şi
sănătate;
b) să contribuie la protejarea lucrătorilor prin eliminarea sau reducerea la minim, în măsura în
care este posibil şi practica o permite, a pericolelor şi a riscurilor legate de muncă, aşa cum
prevede legislaţia şi practica naţională, în vederea prevenirii accidentelor în muncă şi a bolilor
profesionale, cât şi a deceselor la locul de muncă, promovând securitatea şi sănătatea la locul de
muncă;
c) să fie elaborat şi să fie examinat pe baza unei analize a situaţiei naţionale în materie de
securitate şi sănătate în muncă, care va include şi o analiză a sistemului naţional de securitate şi
sănătate în muncă;
d) să includă obiective, ţinte şi indicatori ai progresului;
e) să fie susţinut, dacă e posibil şi de alte programe şi planuri naţionale
complementare care să ajute la atingerea treptată a obiectivului unui loc de muncă sigur
şi sănătos.

Având în vedere că securitatea şi sănătatea în muncă a devenit o problemă de inters

general, şi la nivelul Uniunii Europene a fost elaborată şi adoptată, în anul 1989, o directivă cu
aplicabilitate generală, numită Directiva-cadru 89/391, precum şi numeroase alte directive
sectoriale, care formează un adevărat pachet legislativ de recomandări în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, funcţie de activitatea desfăşurată .
În ansamblul său Directiva 89/391 concretizează prevederile art. 137 din Tratatul de
instituire a Comunităţii Europene, articol ce stabileşte pentru statele membre obligaţia de a
promova „ameliorarea mediului de muncă pentru a proteja securitatea şi sănătatea lucrătorilor".

II. Directiva Consiliului 89/391/CEE / 1989, privind introducerea de

masuri de incurajare a imbunatatirilor in domeniul securitatii si sanatatii
lucratorilor in munca

Aşa după cum am precizat, acest act comunitar constituie documentul–cadru in ceea ce
priveste securitatea si sanatatea in munca.
Adoptarea principiilor incluse in Directiva-cadru 89/391/CEE este realmente indispensabila
in construirea unui sistem de protectie a sanatatii si securitatii la locul de munca, aliniat celui
existent in Uniunea Europeana.
Obiectivul directivei este acela de a imbunatati sanatatea si securitatea lucratorilor, la
locurile lor de munca, in toate sectoarele de activitate, private sau publice (cu exceptia anumitor
activitati specifice din cadrul functiei publice, cum ar fi fortele armate, politia sau protectia civila).

2
 In acest scop, ea cuprinde principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale
si la protectia securitatii si sanatatii, eliminarea factorilor de risc si accident, informarea,
consultarea si participarea echilibrata a lucratorilor sau a reprezentantilor lor, potrivit legislatiilor
si/sau practicilor nationale, formarea lucratorilor si a reprezentantilor acestora, precum si linii
generale pentru transpunerea in practica a principiilor mentionate.
Totodata, Directiva impune angajatorului :
sa realizeze o evaluare a riscurilor ce ar putea afecta sanatatea si securitatea la
locul de munca
sa isi ia toate masurile privind buna informare si instruirea corespunzatoare a
angajatilor in ceea ce priveste problemele de sanatate si securitate,
sa concretizeze masurile prevazute de aceast act normativ, luand in considerare
urmatoarele principii generale de prevenire :
a) evitarea riscurilor ;
b) evaluarea riscurilor care nu pot sa fie evitate ;
c) combaterea riscurilor la sursa;
d) adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea posturilor de
munca, precum si alegerea echipamentelor de munca si a metodelor de munca si de productie, in
vederea atenuarii cu precadere, a muncii monotone si a muncii repetitive si a reducerii efectelor
acestora asupra sanatatii;
e) luarea in considerare a starii evolutiei tehnicii;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este
mai putin periculos;
g) planificarea prevenirii avand in vedere un ansamblu coerent care integreaza in
cadrul prevenirii tehnica, organizarea muncii, conditiile de munca, relatiile sociale si influenta
factorilor de mediu ai muncii ;
h) adoptarea masurilor de protectie colectiva cu prioritate fata de masurile de protectie
individuala ;
i) aducerea instructiunilor corespunzatoare la cunostinta lucratorilor.

De asemenea, Directiva include prevederi corespunzatoare in privinta constituirii serviciilor

de protectie si prevenire, modului de supraveghere a sanatatii, precum si a participarii lucratorilor
la rezolvarea problemelor de sanatate si securitate la locul de munca.
In temeiul dispozitiilor Directivei (art.11), angajatorii au obligatia sa asigure consultarea
lucratorilor si/sau pe reprezentantii acestora si sa le permita participarea in cadrul tuturor
problemelor ce privesc securitatea si sanatatea in munca
Aceasta presupune :
- consultarea lucratorilor ;
- dreptul lucratorilor si/sau al reprezentantilor acestora de a face propuneri ;
- participarea echilibrata in conformitate cu legislatiile si/sau practicile nationale.

Totodata, angajatorul trebuie sa se asigure ca fiecare muncitor beneficiaza de o pregatire

suficienta si adecvata in privinta securitatii si sanatatii, indeosebi sub forma :
- informarii si instructiunilor cu ocazia angajarii sale,
- unei mutari sau a unei schimbari de functie,
- introducerii sau schimbarii echipamentului de lucru,
- introducerii unei tehnologii noi, care sa reduca riscurile accidentelor de munca si a
bolilor profesionale
Conform art.12 din Directiva aceasta pregatire trebuie sa fie focalizata pe specificul postului
in care isi desfasoara lucratorul activitatea, pe functia sa si să fie adaptata la evolutia riscurilor si
la aparitia unor noi riscuri si sa fie repetata periodic daca este necesar .
3
 Totodata, in temeiul art.13 al Directivei, fiecarui lucrator ii revine datoria de a se ingriji,
potrivit responsabilitatilor sale, de propria securitate si sanatate, precum si de cea a altor
persoane in cauza, ca urmare a actelor sau a omisiunilor sale in munca, in conformitate cu propria
pregatire si cu instrucitunile patronului sau ().
In scopul realizarii acestor obiective, lucratorii trebuie ca, in conformitate cu propria lor
pregatire si cu instructiunile angajatorului:
a) sa utilizeze corect masinile, aparatele, instrumentele, substantele periculoase,
echipamentele de transport si celelalte utilaje;
b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie pus la dispozitie si, dupa
utilizare, sa il puna la locul sau;
c) sa nu scoata din functionare, sa schimbe sau sa deplaseze, in mod arbitrar,
dispozitivele de securitate aferente masinilor, aparatelor, instrumentelor, instalatiilor si cladirilor si
sa utilizeze corect astfel de dispozitive de securitate;
d) sa semnaleze imediat angajatorului si/sau lucratorilor care au o functie specifica in
materie de protectie a securitatii si sanatatii salariatilor, orice situatie de munca in privinta careia
acestia au un motiv rezonabil sa considere ca prezinta un pericol deosebit si iminent pentru
securitate si sanatate, precum si orice defectiune constatata in sistemele de protectie;
e) sa conlucreze, in conformitate cu practicile nationale, cu angajatorul si/sau cu lucratorii
care au o functie specifica in materie de protectie a securitatii si sanatatii salariatilor, atat timp cat
este necesar, pentru a permite realizarea tuturor sarcinilor sau exigentelor impuse de autoritatea
competenta, in scopul protejarii securitatii si sanatatii lucratorilor in munca;
f) sa conlucreze, in conformitate cu practicile nationale, cu angajatorul si/sau cu lucratorii
care au o functie specifica in materie de protectie a securitatii si sanatatii angajatilor, atat timp cat
este necesar, pentru a permite angajatorului sa asigure ca mediul si conditiile de munca sa fie
sigure si fara riscuri pentru securitate si sanatate in interiorul domeniului lor de activitate.

Odata ce a fost adoptata, Directiva-cadru nr.89/391/CEE, prin articolul 16, a constituit

baza pentru adopatarea unui numar de 17 directive specifice, care acopera problematica
sanatatii in domenii particulare
Intre acestea, o importanta deosebita o are Directiva Consiliului 91/383/CEE, din 25 VI
1991, care completeaza masurile ce privesc ameliorarea securitatii si sanatatii in munca a
lucratorilor avand un raport de munca cu durata determinata sau un raport de munca intermediat.
Astfel, s-a asigurat, pentru aceste categorii de lucratori, acelasi nivel de protectie ca si
cel de care beneficiaza, in temeiul Directivei 89/391/CEE, muncitorii care au un contract
individual de munca incheiat, de regula, pe o perioada nederminata.
In plus, statele membre pot interzice utilizarea de muncitori care au o relatie de munca ce
face obiectul directivei, pentru anumite munci ce sunt in mod deosebit periculoase pentru
securitatea sau sanatatea acestora si, in mod special, pentru anumite munci care fac obiectul unei
supravegheri medicale speciale definita de legislatia nationala.
Directiva mai cuprinde dispozitii speciale referitoare la relatiile de munca intermediate prin
agenti de munca temporara, fixand - in responsabilitatea intreprinderilor sau institutiilor
utilizatoare - modul de stabilire a conditiilor de desfasurare a muncii legate de securitatea, igiena
si sanatatea la locul de munca.
Celelalte directive, adoptate pentru a se pune in aplicare dispozitiile Directivei cadru, sunt :

1. Directiva 89/654/CEE din 30 noiembrie 1989, privind prescriptiile minimale de

securitate si de sanatate pentru locurile de munca;
Directiva defineste locurile de munca noi(utilizate pentru prima oara) si cele vechi (déjà in
folosinta la data intrarii in vigoare) si stabileste prescriptiile minime de securitate si sanatate. In
cazul modificarilor, extensiilor si/sau transformarilor locurilor de munca, angajatorul este obligat sa
4
 ia masurile necesare pentru a se conforma prescriptiilor minime de securitate si sanatate stabilite
de directiva.
Directiva instituie, intre alte obligatii ale patronului, si pe cele referitoare la:
amenajarea locul de munca, tinand seama de cerintele minime din anexele directivei:
functionarea si intretinerea echipamentelor de munca;
supravegherea intretinerii corespunzatoare si controlul functionarii dispozitivelor de
securitate;
pastrarea curateniei la locurile de munca

degajarea cailor de circulatie, de acces, de siguranta, astfel incat acestea sa poate fi

utilizate in orice moment ;
intretinerea tehnica a locurilor de munca si a instalatiilor si dispozitivelor, pentru a se
asigura conditiile adecvate de igiena ;
intretinerea periodica si controlul functionarii instalatiilor si dispozitivelor de securitate
destinate prevenirii sau eliminarii pericolelor .
Prescriptiile minime de securitate si sanatate pentru locurile de munca se gasesc in anexe.
Cerintele minime cuprinse in anexe sunt, in unele privinte, diferite pentu locurile de munca deja
existente fata de cele create dupa intrarea in vigoare a directivei. Sunt mentionate si prescriptii
referitoare la femei gravide si lucratori cu diverse dizabilitati.

2. Directiva 89/655/ din 30 noiembrie 1989, privind prescriptiile minimale de securitate si

sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor de lucru;
Aceasta Directiva :
 reglementează utilizarea echipamentelor tehnice (orice masina, aparat,
unealta sau instalatie folosita la lucru) si la zona din jurul acestora, care poate prezenta riscuri
pentru securitatea si sanatatea lucratorilor expusi.
 diferentiaza echipamentele tehnice noi (utilizate pentru prima oara dupa
intrarea in vigoare a directivei) de cele vechi (deja utilizate la data intrarii in vigoare a directivei), in
ceea ce priveste unele cerinte minime de securitate si sanatate pe care trebuie sa le
indeplineasca si termenul pana la care trebuie satisfacute acestea ;
 instituie obligatiile patronului de a :
tine seama, la alegerea echipamentelor tehnice, de conditiile si caracteristicile
postului de lucru si de riscurile existente la locul de munca, pentru a asigura securitatea si
sanatatea lucratorilor ;
lua masurile necesare pentru a asigura folosirea echipamentului tehnic adecvat
lucrarilor de realizat si in conditii de securitate si sanatate a lucratorilor ;
lua masurile corespunzatoare pentru diminuarea riscurilor, atunci cand nu este
posibila asigurarea in intregime a securitati si sanatatii lucratorilor ;
asigura intretinerea corespunzatoare a echipamentelor tehnice ;
instrui si forma adecvat lucratorii cu privire la utilizarea ET;
lua masurile necesare pentru ca utilizarea unui echipament tehnic ce prezinta un
risc specific pentru securitate si sanatate sa fie incredintata doar lucratorilor abilitati in acest scop.

3. Directiva 89/656/CEE, din 30 noiembrie 1989, privind prescriptiile minimale de

securitate si de sanatate pentru utilizarea de catre lucratori la lucru a echipamentelor de
protectie individuala;
Potrivit acestei Directive Echipamentul Individual de Protectie (E.I.P.) trebuie:
sa fie conform dispozitiilor comunitare referitoare la conceptia si fabricarea lor
(directiva 89/686);

5
 sa fie adaptate riscurilor, fara a creste nivelul de risc deja existent.
sa fie adaptate persoanelor care le poarta;
patronul are obligatia de a pune la dispozitia personalului EIP fara obligatii
financiara din partea acestora; de asemenea asigura buna lor functionare si stare de igiena;
Directiva contine si anexe ( care au caracter de recomandare), unde EIP sunt grupate in
functie de destinatia lor (protectia capului, ochilor, fetei, mainilor, aparatului respirator, etc.). In
cadrul anexelor se dau si exemple de activitati si sectoare in care se pot utiliza.

4. Directiva 90/269/CEE, din 29 mai 1990, privind prescriptiile minime de securitate si

de sanatate referitoare la manevrarea manuala a incarcaturilor ce implica riscuri, cu
deosebire dorso-lombare, pentru lucratori.
In sensul acestei Directive patronul are obligatia de a proceda la organizarea activitatii
astfel incat sa evite necesitatea manipularii manuale a maselor de catre lucratori, in special prin
masuri organizatorice si prin folosirea echipamentului mecanic adecvat. In cazurile in care
manipularea manuala a maselor nu poate fi evitata, patronul va lua masurile minimale prevazute
in anexa I din prezenta Directiva.
Se indica, de asemenea, si factorii ce trebuie luati in considerare pentru o estimare cat mai
corecta privind existenta, pentru lucratori, a unui risc general sau particular.

5. Directiva 90/270/CEE, din 29 mai 1990, privind prescriptiile minime de securitate si

de sanatate referitoare la lucrul cu echipamente cu ecran de vizualizare.
In cuprinsul acestei Directive se prevad:
Obligatia angajatorilor de a se informa in legatura cu tot ce reprezinta tehnologie
moderna in materie de echipamente de lucru cu ecran de vizualizare, astfel incat sa poata garanta
si asigura un nivel cat mai inalt de protectie la locul de muncă;
Importanta ce trebuie acordata aspectelor ergonomice pentru posturile de lucru
prevazute cu ecrane de vizualizare;
Obligatia angajatorilor privind realizarea unei analize a posturilor de lucru, in scopul
evaluarii conditiilor de securitate si sanatate oferite lucratorilor (prin identificarea riscurilor
generate de echipamentul de lucru, de mediu si de sarcina de munca) si luarii de masuri adecvate
pentru diminuarea, respectiv eliminarea riscurilor constatate;
Dreptul lucratorilor de a fi informati in ceea ce priveste riscurile identificate si masurile
stabilite la postul de lucru, avand in vedere activitatea, de regula, statica a acestora. In acest sens
lucratorii vor fi instruiti, cu precadere, asupra necesitatii privind amenajarea, din punct de vedere
ergonomic, a locului de munca si asupra pozitiilor corecte pe care trebuie sa le adopte in timpul
lucrului;
Obligatia angajatorului de a instrui fiecare lucrator asupra modalitatilor de utilizare a
echipamentului, la inceperea lucrului sau ori de cate ori organizarea postului de lucru este
modificata esential;
Obligatia angajatorilor de a planifica activitatea lucratorilor astfel incat munca zilnica la
ecran sa fie intrerupta periodic, prin pauze sau schimbari de activitate, reducand timpul de lucru in
fata ecranului de vizualizare;
Dreptul lucratorilor de a beneficia, periodic, de un examen oftalmologic, efectuat de un
medic specialist, in scopul de a se evita, pe cat posibil, aparitia bolilor profesionale de natura
oftalmica;
Obligatia angajatorlui de a lucratorilor de a fi dotati cu mijloace de corectie speciale,
adecvate sarcinii de munca, fara ca aceste masuri sa implice costuri financiare suplimentare din
partea lucratorilor ;

6
 Introducerea unor prescriptii minime de securitate privind echipamentele tehnice
specifice mediul de lucru si interfata computer/om.

6. Directiva 90/394/CEE, din 28 iunie 1990, privind protectia lucratorilor contra

riscurilor legate de expunerea la agenti cancerigeni la locul de munca. Directiva a fost
modificata prin Directiva 1999/38/CE prin includerea si a agentilor mutageni ;
In situatiile in care exista riscul expunerii la agenti cancerigeni Directiva in cauza impune
obligatia privind determinarea naturii, gradului si duratei de expunere, in vederea stabilirii
masurilor corespunzatoare de securitate si sanatate a muncitorilor.
Totodata, potrivit acestei directive patronul are obligatia de:
a utiliza procese tehnologice in cadrul carora sa se foloseasca un minim posibil de agenti
cancerigeni iar in situatia in care acest lucru nu se poate realiza, sa utizeze agentul cancerigen
intr-un sistem inchis;
a reduce la minim expunerea lucratorului iar in cazul in care acest lucru nu este posibil sa
stabileasca masurile necesare ce se impun, functie de situatie.
Directiva prevede masurile pentru asigurarea supravegherii sanatatii.

7. Directiva 2000/54/CE a Parlamentului european si a Consiliului din 18 septembrie

2000 privind protectia lucratorilor contra riscurilor legate de expunerea la agenti biologici la
locul de munca ;
In cazurile ce implica riscul expunerii la agenti biologici aceasta Directiva instituie
obligativitatea privind determinarea naturii, gradului si duratei de expunere, in scopul stabilirii
masurilor ce se impun in vederea asigurarii securitatii si sanatatii lucratorilor.
Astfel, in conformitate cu dispozitiile prezentei Directive patronul are obligatia sa :
utilizeze procese tehnologice in cadrul carora sa se foloseasca un minim posibil de agenti
biologici iar in situatia in care acest lucru nu se poate realiza, sa utizeze agentul biologic intr-un
sistem inchis;
reduca la minim expunerea lucratorilor la agentii bilogici, iar daca acest lucru nu este
posibil, sa stabileasca masurile necesare ce se impun, functie de situatie.
De asemenea, Directiva prevede masurile ce se impugn a fi instituite pentru asigurarea
supravegherii sanatatii.

8. Directiva 92/57/CEE, din 24 iunie 1992, privind prescriptiile minime de securitate si

de sanatate la instalarea santierelor temporare sau mobile;
Directiva stabileste:
un lant de responsabilitati pentru toate partile implicate, in scopul prevenirii riscurilor,
incepand chiar de la deschiderea santierului, cand partile au obligatia de a intocmi un plan de
masuri de securitate si sanatate in munca;
obligativitatea desemnarii unuia sau a mai multor coordonatori ai actiunilor de protectie
a muncii care trebuie sa aplice principiile generale de prevenire;
notiunile de “ santier temporar sau mobil”, “beneficiar”, “executant”, “independent”,
“coordonator pentru securitate si sanatate pe perioada elaborarii proiectului lucrarii”, “coordonator
pentru securitate si sanatate pe perioada realizarii lucrarii;
obligatiile beneficiarului (sau managerului de proiect, dupa caz) privind:
 desemnarea a unui sau mai multi coordonatori pentru securitate si sanatate
pentru un santier unde vor fi prezente mai multe intreprinderi;
 intocmirea unui plan de securitate si sanatate inainte de deschiderea santierului;
 transmiterea, catre autoritatile competente, a unui aviz prealabil, inainte de
inceperea lucrarilor in santier, in urmatoarele situatii:
 cand durata lucrarilor este presupusa a fi mai mare de 30 de zile
7
 lucratoare si lucreaza mai mult de 20 de salariati simultan, sau
 cand volumul de munca este presupus a fi mai mare de 500 de
oameni pe zi;
 implementarea si respectarea, inca din faza de conceptie si proiectare a
proiectului lucrarii, a principiilor generale de protectie in materie de securitate si sanatate
mentionate in directiva 89/391/CEE;
Totodata, directiva reglementeaza :
sarcinile coordonatorilor de securitate si sanatate desemnati atat pe perioada elaborarii
proiectului de lucrare cat si pe perioada de realizare a lucrarii, in ceea ce priveste stabilirea unui
plan de securitate si sanatate
Raspunderile ce revin atat executantilor cat si beneficiarilor, precum si cele ce revin
patronilor, in sensul ca daca un executant sau un beneficiar a desemnat unul sau mai multi
coordonatori de securitate si sanatate in munca, acest lucru nu absolva patronul de raspunderile
ce ii revin in domeniul respectiv ;
Obligatiile patronilor si altor grupuri de persoane in ceea ce priveste asigurarea
securitatii si sanatatii in cadrul santierului, inclusiv sub aspectul informarii salariatilor asupra
tuturor masurilor ce urmeaza a fi luate in acest sens ;
Consultarea si participarea salariatilor sau a reprezentantilor acestora, stabilindu –se
totodata si o coordonare corespunzatoare intre salariati si/sau reprezentantii salariatilor din
intreprinderile care desfasoara activitati in acest spatiu, functie de nivelul riscurilor si de
dimensiunile santierului ;
prescriptiile minime generale ce trebuie a fi stabilite pentru locurile de munca de pe
santiere.

9. Directiva 92/91 /CEE, din 3 noiembrie 1992, privind prescriptiile minime vizand
ameliorarea protectiei in materie de securitate si de sanatate a lucratorilor din industriile
extractive prin foraj;
Instituie obligativitatea angajatorilor de a lua toate masurile necesare privind :
conceperea, construirea, echiparea, darea in folosinta, utilizarea si intretinerea locurilor
de munca, astfel incat sa se permita lucratorilor sa-si indeplineasca sarcinile care le sunt
incredintate, fara a compromite securitatea si/sau sanatatea lor si/sau pe acelea ale celorlalti
lucratori ;
utilizarea locurilor de munca ce implica prezenta lucratorilor numai sub supravegherea
unei persoane responsabile ;
incredintarea activitatilor ce comporta un pericol deosebit numai lucratorilor competenti,
cu obligarea acestora de a le executa numai in conformitate cu instructiunile date ;
elaborarea tuturor prescriptiile de securitate pe intelesul lucratorilor vizati ;
acordarea primului ajutor in timp util si in mod eficient ;
evitarea, detectarea si combaterea la timp a tuturor situatiilor care pot conduce /
determina declansarea sau propagarea incendiilor ori a exploziilor, urmarindu-se totodata ca, in
timpul acestor operatiuni, sa se reduca la minim posibilitatea aparitiei factorilor de risc / nocivi
pentru sanatate ;
existenta si intretinerea, in stare functionala, a mijloacelor de evacuare si de salvare
prevazute de lege, astfel incat lucratorii , in caz de pericol, sa le poata utiliza rapid si in siguranta ;
existenta si mentinerea in stare functionala a sistemelor de alarma si a altor mijloace de
comunicare necesare, pentru a permite – ori de cate ori situatia o impune - declansarea imediata
a operatiilor de ajutor, evacuare si salvare ;
informarea lucratorilor cu privire la masurile ce trebuie adoptate, potrivit cerintelor
directivei, in ceea ce priveste securitatea si sanatatea la locul de munca ;

8
 participarea activa a lucratorilor si/sau reprezentantilor acestora la implementarea
acestor masuri instituite de directiva.
supravegherea sanatatii lucratorilor inainte de a li se incredinta sarcini, precum si la
intervale periodice de timp, prin efectuarea controalelor medicale prevazute de legislatia in
domeniu

10. Directiva 92/104/CEE, din 3 decembrie 1992, privind prescriptiile minime vizand
ameliorarea protectiei in materie de securitate si de sanatate a lucratorilor din industriile
extractive la suprafata sau subterane;
Potrivit acestei directive angajatorilor le revine obligatia de a lua toate masurile necesare
privind :
conceperea, construirea, echiparea, darea in folosinta, utilizarea si intretinerea locurilor de
munca, astfel incat sa permita lucratorilor sa-si indeplineasca sarcinile care le sunt incredintate
fara a compromite securitatea si/sau sanatatea lor si/sau pe acelea ale celorlalti lucratori ;
desemnarea unei persoane care sa supravegheze activitatea desfasurata de lucratori in
fiecare punct de lucru constituit;
incredintarea muncilor ce comporta un pericol deosebit numai acelor lucratori considerati
ca fiind competenti, cu instituirea obligativitatii de a se executa respectivele activitati conform
instructiunilor date ;
elaborarea de prescriptii in domeniul securitatii numai pe intelesul lucratorilor vizati ;
dotarea cu mijloace de prim ajutor functionale, care sa permita realizarea unei interventii
eficiente;
evitarea, detectarea si combaterea aparitiei / propagarii incendiilor si exploziilor,
urmarindu-se ca, in timpul operatiunilor mentionate, sa se reduca la minim posibilitatea aparitiei
factorilor de risc / nocivi pentru sanatate ;
existenta si intretinerea, in stare de functiune, a mijloacelor de evacuare si de salvare,
astfel incat lucratorii sa aiba posibilitatea ca, in caz de pericol, sa le poata utiliza rapid si in
siguranta ;
existenta si mentinerea in stare functionala a sistemelor de alarma si a altor mijloace de
comunicare, pentru a se permite – in caz de necesitate – declansarea imediata a operatiilor de
ajutor, evacuare si salvare ;
Informarea si participarea activa a lucratorilor in ceea ce priveste adoptarea
implementarea, la nivel de unitate, a tuturor masurilor impuse de directiva in domeniul securitatii si
sanatatii la locul de munca ;
supravegherea starii de sanatate a lucratorilor inainte de a li se incredinta sarcini, precum
si la intervale periodice de timp, prin efectuarea controalelor medicale prevazute de legislatia
incidenta in vigoare.

11. Directiva 98/24/CE, din 7 aprilie 1998, privind protectia sanatatii si securitatii
lucratorilor contra riscurilor legate de agentii chimici la locurile de munca.
Aceasta directiva stabileste masurile ce trebuie sa se adopte in ceea ce priveste
securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor împotriva riscurilor legate de agenţii chimici la locul de
muncă
Astfel, patronul este obligat:
sa ia masuri pentru evitarea expunerii;
sa limiteze folosirea agentului cimic la locul de munca;
sa limiteze nr. de lucratori expusi la acest tip de agenti;
sa ia masuri atat de protectie colectiva cat si de protectie individuala;
sa ia masuri de realizare si de mentinere a unei igiene corespunzatoare atat per ansamblu
cat si la nivelul fiecarui loc de munca in parte;
9
 sa ia masuri tehnice si organizatorice de prevenire, precum si de reducere a riscurilor de
producere a accidentelor de munca si a bolilor profesionale;
sa asigure supravegherea starii de sanatate a tuturor lucratorilor.
In aplicarea acestei directive a fost adoptata Directiva 2000/39/ a Comisiei Europene
privind stabilirea unei prime liste de valori limita de expunere profesionala cu caracter indicativ.
Asa dupa cum rezultă din titlu, aceasta reglementare europeana stabileste valorile limita de
expunere profesionala a lucratorilor in cazul prezentei la locul de munca a unor agenti chimici.

Din grupul celor 17 Directive, intocmite si aprobate in temeiul art. 16, paragraful 1 din
Directiva – cadru fac parte si:

12. Directiva 92/85/CEE, din 19 octombrie 1992, privind aplicarea masurilor ce vizeaza
promovarea ameliorarii securitatii si sanatatii lucratoarelor insarcinate, lauze sau care
alapteaza la locul de munca;

13. Directiva 92/58/CEE, din 24 iunie 1992, privind prescriptiile minime pentru
semnalizarea securitatii si/sau sanatatii la locul de munca;

14. Directiva 93/103/CE, din 23 noiembrie 1993, privind prescriptiile minime de

securitate si de sanatate la bordul navelor de pescuit;

15. Directiva 99/92/CE a Parlamentului European si a Consiliului, din 16 decembrie

1999, privind prescriptiile minime vizand ameliorarea protectiei in materia securitatii si
sanatatii lucratorilor susceptibili sa fie expusi la riscul atmosferelor explozive;

16. Directiva 2002/44/CE privind prescriptiile minimale de securitate si de sanatate

relative la expunerea lucratorilor la riscurile datorate agentilor fizici (vibratii).

17. Directiva 2003/10/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 6 februarie

2003 privind prescriptiile minimale de securitate si de sanatate relative la expunerea
lucratorilor la riscurile datorate agentilor fizici (zgomot).



Pe langa directivele prezentate anterior, la nivelul Comunitatilor Europene, respectiv al

Uniunii Europene au mai fost adoptate si alte acte normative comunitare de interes in
domeniu, intre care se numara:

 Decizia Consiliului 74/325/CEE, din 27 iunie 1974, privind crearea unui comitet
consultativ pentru securitate, igiena si protectie a sanatatii la locul de munca ;

 Directiva 94/33/CE a Consiliului, din 22 iunie 1994, privind protectia tinerilor la lucru ;

 Regulamentul (CE) nr. 2062/94 al Consiliului, din 18 iulie 1994 ce instituie o Agentie
europeana pentru securitate si sanatate la locul de munca. Aceasta institutie a fost creata
pentru a promova ameliorarea mediului de munca, pentru a proteja securitatea si sanatatea
lucratorilor, astfel cum este prevazuta de tratatele comunitare si de programele de actiune
succesive. Agentia are ca obiectiv sa furnizeze instantele comunitare, statelor membre si
mediilor interesate informatiile tehnice, stiintifice si economice utile in domeniul securitatii
si sanatatii in munca. Consiliul sau de administratie are o compunere ce-i permite maximizarea
10
eficientei activitatii sale. Astfel, el cuprinde 12 membri ce reprezinta guvernele statelor membre, 6
membri reprezentand organizatiile patronale, 6 membri reprezentand organizatiile sindicale si 3
membri ce reprezinta Comisia.

 Directiva 96/82/CE a Consiliului din 9 decembrie 1996 privind controlul pericolelor

legale de accidente majore ce implica substante periculoase. Conform acestei directive,
statele membre vegheaza ca agentii economici sa elaboreze un document care sa defineasca
politica lor in sensul prevenirii accidentelor majore si sa vegheze la buna sa aplicare. Scopul
acestei politici de prevenire a accidentelor majore, implementata de agentul economic, este acela
de a garanta un nivel ridicat de protectie a omului si a mediului prin mijloace, structuri si sisteme
de gestiune adecvate, corespunzatoare fiecarui domeniu de activitate.



11