Preșcolaritatea (3-6 ani) este etapa de dezvoltare în care cele mai multe abilităţi care ţin

de interacţiunea cu ceilalţi şi de înţelegerea şi controlul emoţiilor, încep să prindă rădăcini.

Procesul de învăţare şi de exersare a modului adecvat de a comunica, de a împărţi, de a iniţia şi
menţine prietenii, de a exprima emoţii și de a le manifesta comportamental într-un mod care să
fie agreat social, este unul de lungă durată, ce se întinde până spre anii adolescenței, chiar în
viaţa de adult. Însă, perioada anilor de grădiniţă este o etapă extrem importantă, deoarece, acum
se formează aproximativ 80% din abilităţile social-emoționale pe care un om le foloseşte pentru
tot restul vieţii.
Abilităţile sociale şi emoţionale prioritare dezvoltate în preșcolaritate:
• Iniţiază jocul sau se alătură altor copii pentru a se juca.
• Inventează jocuri sau pot urmări reguli simple ale jocului; preferă jocul de tip dramatic, prin
care atrage atenţia, sau jocul de tip „mă prefac că sunt un…” (animal, super erou, personaj,
mama, tata, etc); îi place însă să câștige tot timpul.
• Recunoaște şi exprimă propriile emoţii și devine mai conştient de emoţiile celorlalţi.
• Comunică verbal (tot mai adecvat) nevoi, dorinţe.
• Învaţă formularea (politicoasă) a unei cereri, poate solicita sau oferi ajutorul.
• Gestionează mai bine emoţia de frică, anxietatea de a se separa de părinte, începe să tolereze
să stea singur.
• Învaţă cum să iniţieze şi să păstreze o relaţie de prietenie.
• Învaţă să își aştepte rândul, îi creşte toleranţa la frustrare, poate amâna recompensa.
• Învaţă să împartă jucării, obiecte.
• Învaţă să respecte reguli de conduită socială.
Toate aceste abilităţi amintite mai sus, se învaţă şi se exersează în interacţiunile zilnice
pe care copilul le are cu ceilalţi, copii sau adulţi. Pentru a putea asimila comportamente sociale
potrivite, copiii au nevoie de un context de învăţare care să fie structurat, în care să se regăsească
reguli cu sens, explicate şi repetate, de multă răbdare şi de înţelegere din parte adulţilor; un
aspect foarte important de care trebuie să ținem cont este faptul că creierul copilului preșcolar
este încă în plină dezvoltare neuronală, așadar acest proces al asimilării de noi abilități este unul
care poate crea circuite neuronale utilizabile ulterior toată viața. De asemenea, să nu uităm și
că reacţiile emoţionale şi comportamentale pe care copiii le văd la ceilalţi, în special la adulţi
(părinţi, educatori) au rolul de a le forma şi de a le modela comportamentele.
Cel mai adesea, comportamentele preșcolarilor catalogate drept inadecvate se datorează
lipsei învăţării unor abilități social-emoționale sau a unei insuficiente exersări a acestora. Pe de
altă parte, atunci când analizăm un comportament al copilului trebuie să avem în vedere și
temperamentul acestuia, precum și faptul că la vârste mici avem şi un nivel crescut al
impulsivităţii, acea tendinţă de a acţiona fără a lua în calcul consecinţele. Să luăm drept exemplu
o situaţie des întâlnită la această vârstă, aceea în care un copil smulge din mâna unui alt copil o
jucărie. Comportamentul copilului care a smuls jucăria ne poate semnala următoarele: nu a
învățat abilitatea de a formula o cerere („Îmi dai, te rog, jucăria şi mie?”), nu are exersată
abilitatea de a-şi aştepta rândul sau nu își poate gestiona frustrarea a nu avea ceea ce își dorește.
Felul în care un adult alege să gestioneze și să ghideze comportamentul acestui copil îi va
influenţa modul de a se comporta. Reacţia adultului este în strânsă legătură cu modul în care
acesta interpretează şi evaluează situaţia respectivă. Dacă adultul are convingerea că acel copil
care a smuls jucăria din mâna celuilalt este „rău”, „obraznic”, „needucat”, „copil problemă”,
va simţi faţă de acesta furie, iritare, enervare, iar reacţia acestuia în raport cu copilul va fi una
în care îl va pedepsi, va ridica tonul vocii, îl va certa sau îl va brusca. Dar, acest tip de reacţie
din partea adultului este mai degrabă în acord cu emoţia adultului, cu felul în care s-a simţit
acesta în momentul în care a văzut gestul copilului, și nu în acord cu obiectivul de a-l învăta pe
copil un comportament potrivit în situația dată. Ceea ce asimilează copilul din acest tip de
reacţie al adultului este să răspundă printr-un comportament agresiv atunci când este furios (să
ridice tonul, să certe, să pedepsească). Analizând corect situația și păstrându-și calmul, adultul
va avea astfel oportunitatea de a-l învăţa pe copil o anume abilitate (de exemplu cum să îşi
aştepte rândul) sau de a-i reaminti care este regula când dorește ceva anume (să formuleze o
cerere).
Să luăm alt exemplu, un comportament timorat, retras, fără implicare al unui copil pe care îl
manifesta deseori în contextele sociale și care poate, de asemenea, avea mai multe
semnificații: poate fi lipsa exersării abilităților de a interacționa cu ceilalţi, de a iniţia jocul, de
a se alătura celorlalţi; poate f