Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

Facultatea de Inginerie Medicală

ŞTIINŢA MATERIALELOR
BIOCERAMICE

Curs 9 + 10

Curs 9
CIMENTURI DENTARE
(BIOLIANŢI DENTARI)
Definiţie
 Biolianţii dentari = materiale care se
rigidizează şi se întăresc, prin amestecarea
unui component solid (pulbere fin măcinată)
cu un component lichid.
 Prin rigidizare şi întărire, sistemul liant
dobândeşte, în principal, rezistenţe mecanice.
 Reacţiile care conduc la rigidizare şi întărire
sunt procese complexe (reacţii de tip acid-
bază, hidratare - hidroliză, policondensare
etc).
 Sunt caracterizate de biocompatibilitate.
 Clasificarea biolianţilor
1. In functie de mecanismul de rigidizare şi întărire:
 cimenturi ce se întăresc prin reacţii de tip oxid-acid sau
bază-acid (ex: glassionomer, zincofosfatic, silicofosfatic etc);
timpul de priză este de circa 4 (5) -10 min;

 cimenturi ce se întăresc
prin reacţii de tip hidratare-
hidroliză (ex: silicatic,
aluminos); timpul de priză
este de aprox. 10 min-1h
dacă conţine adaosuri
acceleratoare.
 Clasificarea biolianţilor
2. In funcţie de natura componentului lichid:
 biolianţi anorganici (minerali) - componentul lichid este un
lichid anorganic :
 acid ortofosforic partial neutralizat cu ZnO și Al(OH)3 în
cazul lianţilor fosfatici (ex: zincofosfatic, silicofosfatic)
apa sau amestec de apă cu adaos accelerator de priză
(CaCl2, Bi2O3, LiF etc) în cazul lianţilor silicatici şi
aluminatici;
 cimenturi organo-minerale - componentul lichid este un acid
organic (policarboxilic ca de exemplu acrilic sau în amestec
cu monomeri ai acestuia de tip itaconic, maleic sau tartric)
sau un duplex de acid organic cu o rasină de tip metacrilic
(ex: glassionomeri sau hibrizi).
Clasificarea biolianţilor
3. In functie de domeniul de utilizare:
 cimenturi pentru umplerea sau izolarea canalelor dentare
sau cimenturi edodontice - cimenturi cu rezistente mici (sau
medii) (ex: calciofosfatic, zincofosfatic, silicatic , aluminos
etc);
 cimenturi pentru fixarea coroanelor dentare sau a
implanturilor - cimenturi cu rezistente mari (ex:
glassionomer);
 cimenturi folosite pentru umplerea cariilor dentare -
cimenturi cu rezistente mari (ex: glassionomer);
 cimenturi pentru mineralizarea unor carii dentare
incipiente - cimenturi cu rezistente mari (ex: silicofosfatic,
glassionomer).
Componentul solid Componentul lichid
Exemplu:
Exemplu: Acid ortofosforic parţial neutralizat
ZnO, sticlă alumino-silicatică sau
ciment silicatic, aluminos, Acid poliacrilic sau copolimeri ai acestuia
fosfaţi de calciu Apă
cu eventuali acceleratori de priză (CaCl2, Bi2O3, LiF)

PASTA (vascozitate)

CIMENT DENTAR

GIC,
silico-fosfati
Condiţii de calitate
Capacitatea de a consolida ţesutul dentar
precum şi durabilitatea biolianţilor depinde de
următoarele properietăţi speciale pe care
acestea le au:
 Viscozitatea pastei proaspete de ciment şi
capacitatea acesteia de a curge şi a pătrunde
în cele mai mici neregularităţi din cavitatea
dentară care se tratează; această proprietate
influenţează şi capacitatea liantului întărit de
a adera mecanic la ţesutul dentar.
 Capacitatea pastei de a se rigidiza şi întări într-un timp
adecvat (de exemplu scurt pentru cele de fixare) şi de a
dezvolta rezistenţe mecanice bune.
 Contracţia în timpul întăririi trebuie sa fie cât mai mică.
 Solubilitatea liantului întărit trebuie să fie cât mai mică
altfel influenţează negativ durabilitatea materialului.
 Conductibilitatea şi dilatarea termică a biolianţilor
dentari întăriţi trebuie să fie cât mai apropiată de cea a
ţesutului dentar.
 Sunt materiale care nu sunt toxice sau iritante pentru
ţesutul dentar sau cavitatea bucală.
 Posibilul efect iritant determinat de biolianţii
dentari apare când:
 sunt aplicaţi în cavitatea dentară şi pH-ul pastei
de ciment este încă acid;
 cu cât fluiditatea pastei este mai mare cu atât
este mai scăzut pH-ul;
 creşterea temperaturii liantului la 37°C
determină o accelerare a reacţiei chimice dintre
componentul solid si cel lichid , ceea ce
determină creşterea pH-ului şi a vâscozităţii.
 Bioliantii dentari nu pot conţine elemete toxice (ex:
conţinutul de As, Pb trebuie sa fie mai mic de 2 ppm).
 In timpul reacţiei dintre componenţii solid-lichid sau dintre
ciment-salivă nu trebuie să se degaje substanţe
gazoase.
 Cimenturile dentare nu trebuie să aibă miros sau gust
neplăcut.
 În mod obişnuit reacţia pulbere-lichid este exotermă. În
momentul aplicării temperatura pastei de ciment
trebuie sa fie mai mică de 45°C pentru lucrări de
umplere sau izolare, respectiv mai mică de 60°C
pentru lucrări de cimentare a coroanelor sau punţilor
dentare .
 Biolianţii întăriţi trebuie să fie biocompatibili cu ţesuturile
vii (în special pulpa dentară).
 Din momentul amestecării pulberii cu componentul
lichid se pot delimita următoarele etape:

Aplicarea pastei Rigidizarea pastei

Lichid
+ Lucrabilitate buna Priza
solid

3- 4 minute 4 - 10 minute
90 sec.
Cimentul de tip oxid-acid sau cimentul aluminos

10-15 minute 60-90 minute

Cimentul de tip silicatic
 Dacă timpul de lucrabilitate şi priza sunt prea
scurte, pasta îşi pierde fluiditatea în
momentul aplicării şi matricea liantă care se
formează va avea tensiuni interne si cimentul
devine friabil.
 Dacă timpul de lucrabilitate şi priza sunt prea
lungi, acest fapt determină o prelungire a
tratamentului medical.
 În plus componentul lichid nereacţionat (acid)
va coroda suprafaţa cavităţii dentare, şi
aceasta va putea produce iritarea ţesutului
moale adiacent dintelui.
 În mod normal valorile rezistenţei mecanice dezvoltate de
lianţii dentari sunt mai mici comparativ cu cele ale
amalgamurilor sau ale porţelanurilor folosite pentru
coroanele dentare sau implanturi.
 Mai mult , aderenţa la ţesutul dentar poate fi imperfectă,
datorită în special contracţiei care poate să apară în
procesul de întărire.
 În plus, cimentul dentar întărit are o anumită solubilitate
în salivă.

Din aceasta cauza durabilitatea lianților

dentari este de maximum 15 - 20 ani.
 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Facultatea de Inginerie Medicală

ŞTIINŢA MATERIALELOR
BIOCERAMICE

Curs 10

MATERIALE CERAMICE BIOINERTE

 INTRODUCERE

MATERIALE BIOINERTE

Ceramica Ceramica Materiale pe

aluminoasă zirconică bază de carbon

• Al2O3 • ZrO2 stabilizat cu • C (carbonul)

Y2O3 sau CaO sau
MgO, etc.
 INTRODUCERE

MATERIALE BIOINERTE

Avantaje Aplicaţii

•Proprietăţi mecanice performante •Pentru înlocuirea ţesuturilor

•Stabilitate chimică mare dure, care trebuie să reziste
•Biocompatibilitate unor eforturi mecanice mari
•Implanturi de fixare în
stomatologie sau chirurgie
 ISTORIC ŞI APLICAŢII

 Utilizarea implanturilor din alumină a fost

raportată în anii ‘30, de către Hulbert şi col.
 În anii ‘60 au fost realizate implanturi dentare
din alumină policristalină.
 aveau o rată de distrugere ridicată.
 Japonezii au propus în anii ’70 implanturi din
monocristale de alumină.
 utilizate şi astăzi;
 un studiu clinic după 10 ani arată o rată de succes de
92%.
 ISTORIC ŞI APLICAŢII

 Un implant oftalmologic realizat dintr-un

cilindru din alumină monocristalină şi un inel de
susţinere din alumină policristalină a fost
introdus în practica medicală în 1977.
 Implanturi pentru urechea mijlocie din alumină
ultrapură – Frialit, sunt utilizate clinic din 1979.
 ISTORIC ŞI APLICAŢII

 Aplicaţii extensive se înregistrează începând cu

anii ‘80, atunci când noi tehnologii de
procesare au permis scăderea dimensiunilor
granulare ale pulberilor de alumină de la 10 la
2µm, ceea ce a condus la îmbunătăţirea
substanţială a proprietăţilor mecanice ale
pieselor utilizate pentru proteze de şold.
 Astăzi, implanturile ceramice din alumină şi
zirconă sunt utilizate în mod curent, datorită
proprietăţilor lor excelente.
 ISTORIC ŞI APLICAŢII

 Cea mai frecventă aplicaţie este realizarea

protezelor totale de şold  un studiu clinic de
10 ani a arătat o rată de succes de 90%.

Proteză de şold din metal (componenta

femurală), ceramică (capul femurului) şi
polietilenă (fosa acetabulului)
 ISTORIC ŞI APLICAŢII

 Ceramicile pe bază de alumină şi zirconă mai

sunt utilizate pentru:

 reconstrucţia oaselor alveolare;

 reconstrucţie maxilofacială;
 implanturi dentare;
 reconstrucţia oaselor genunchiului;
 şuruburi pentru oase, etc.

Implanturi dentare din

alumină
Anul Aplicaţia Cercetători
1932 Prima menţiune legată de aplicaţiile aluminei în medicină Rock

1963 Primul substitut de os din alumină Smith

1964 Primul implant dentar din alumină Sandhaus
1970 Proteză de şold din alumină – Franţa Boutin
1974 Proteză de şold din alumină – Germania Mittelmeier
1977 Bile din alumină pentru protezele de şold de 28 mm Shikita
1981 Proteză totală de genunchi din alumină Oonishi et al.
1982 Aprobarea protezelor de şold care includ alumină de către
FDA (Food and Drug Administration)
1986 Bile din zirconă pentru protezele de şold de 35 mm Lord et al.
1993 Primul implant dentar din zirconă Akagawa et al.
1995 Componente dentare din zirconă Meyenberg et al.

1996 Inserţii dentare din zirconă Johansson

 METODE DE OBŢINERE

 Se urmăreşte obţinerea unor corpuri ceramice

dense, cu o microstructură fină.
 Etapele parcurse pentru obţinerea pieselor
ceramice pentru protezele totale de şold:
1. Fasonare: compactarea pulberilor fin granulate în
forma dorită;
 utilizarea presării isostatice la cald (H.I.P.) conduce la piese
ceramice cu densitatea sporită;
2. Densificare: tratament termic la 1500-1700oC;
3. Prelucrare: şlefuire, în vederea obţinerii:
 formei dorite;
 unei rugozităţi scăzute a suprafeţei.
 METODE DE OBŢINERE

 Alumina se obţine, în principal, din bauxită, prin

procedeul Bayer.
 Ceramica pe bază de oxid de aluminiu se poate
obţine prin:
 densificare în prezenţa unei topituri  80,0 – 99,7% Al2O3
 densificare în fază solidă  peste 99,7% Al2O3.
METODE DE OBŢINERE

Microstructura unor piese din

alumină, cu dimensiunea medie a
particulelor:
a. 5µm (1974);
b. 3,3µm (1988);
c. < 2µm (actual, HIP).
 METODE DE OBŢINERE

 Sistemele CAD-CAM permit

realizarea rapidă şi cu o
deosebită acurateţe a unor piese
din materiale metalice,
ceramice, etc. cu forme
complexe.
 Forma care trebuie realizată
este modelată computerizat,
echipamentul de realizare a
pieselor fiind de asemenea
condus computerizat, prin
programe specializate.
 PROPRIETĂŢI

 Alumina este mai stabilă chimic, dar mai slabă

din punct de vedere mecanic în comparaţie cu
zircona.
 Transformările specifice pe care le suferă ceramicile
zirconice conduc la o rezistenţă la rupere net
superioară celei caracteristice ceramicii aluminoase.
 realizarea unor bile pentru protezele de şold de
dimensiuni mai mici, minimalizând astfel frecarea cu
piesa din polietilenă şi conducând la creşterea duratei
de viaţă a implantului.
 PROPRIETĂŢI
 Alumina
 Există într-o varietate mare de forme
polimorfe:
 corindonul sau α-Al2O3:
o varietatea polimorfă termodinamic stabilă;
o cristalizează în sistem trigonal;
o stabilă peste 1200oC.
 varietăţile de tranziţie (chi, kappa, gamma, theta,
delta, etc):
o metastabile;
o se caracterizează prin suprafaţă specifică şi reactivitate
ridicate, fiind utilizate de exemplu în cataliză;
o formate în principal din tetraedre sau poliedre de
aluminiu, unite între ele prin vârfuri sau laturi.
 PROPRIETĂŢI
 Alumina
 Datorită interacţiunilor chimice puternice se
caracterizează prin:
 temperatură de topire ridicată: 2040oC;
 duritatea cea mai ridicată între oxizii cunoscuţi;
 rezistenţă mecanică ridicată.
 Studiile clinice au arătat că nu are loc
fracturarea pieselor ceramice din alumină,
utilizate pentru protezele de şold, fabricate
într-un interval de 20 de ani.
 PROPRIETĂŢI
 Alumina
 Datorită stabilităţii chimice ridicate şi a
posibilităţii de realizare a unor piese exacte
dimensional şi cu un grad ridicat de şlefuire a
suprafeţei, se obţin implanturi cu rezistenţă la
uzură foarte bună.
 Rezistenţa la uzură a pieselor componente protezelor
totale de şold s-a îmbunătăţit cu până la de 4 ori în
condiţii clinice, faţă de cazul în care erau utilizate
metale pentru realizarea capului femurului;
 Nu sunt identificate reziduuri la locul de implantare,
care ar putea rezulta din uzura piesei ceramice, atunci
când aceasta este în contact cu fosa acetabulului
realizată din polietilenă cu masă moleculară mare.
 PROPRIETĂŢI
Conţinut de Al2O3, %
>99,9 >99,71 >99,72 99,0 – 99,7
Proprietatea
Densitate [g/cm3] 3,96 – 3,98 3,6 – 3,89 3,65 – 3,89 3,89 – 3,96
Duritate [GPa] 19,3 16,3 15 - 16 15 – 16
Tenacitate [MPa • m1/2] 3,8 – 4,5 - - 5,6 – 6,0
Modulul lui Young
400 – 410 300 – 380 300 – 380 330 – 400
[GPa]
Rezistenţa la
> 2600 2600 2600 2600
compresiune [MPa]
Rezistenţa la
550 – 600 160 – 300 245 - 412 550
încovoiere [MPa]
Coeficientul de dilatare
termică [10-6 K-1] 200 – 6,5 – 8,9 5,4 – 8,4 5,4 – 8,4 6,4 – 8,2
1200oC
Coeficientul de
conductivitate termică 38,9 28 – 30 30 30,4
[Wm-1K-1]
Temperatura de
1600 - 2000 1750 - 1900 1750 - 1900 1700 - 1750
sinterizare [oC]
[1] Sinterizat fără MgO [2] Sinterizat în prezenţa MgO
 PROPRIETĂŢI
 Zircona

 Forme polimorfe:
 monoclinică:
o este stabilă termodinamic până la temperatura de 950oC;
o este derivată din structura fluorinei.
 tetragonală:
 se formează din forma monoclinică la o temperatură cuprinsă
în intervalul 1100 - 1200oC, transformarea polimorfă având loc
cu o variaţie de volum de 5%;
 derivă din structura fluorinei.
 cubică:
 apare la 2285±50°C;
 are aceeaşi structură cristalină cu fluorina.
 PROPRIETĂŢI
 Zircona

 Transformarea polimorfă enantiotropă monoclinic –

tetragonal, datorită variaţiei importante de volum,
face inutilizabil dioxidul de zirconiu, în forma pură,
pentru realizarea ceramicilor dense:
 în toate aplicaţiile, este necesară stabilizarea
totală sau parţială a zirconei, prin adaosuri de
oxizi stabilizatori.
 Zircona total stabilizată: forma cubică.
 Zircona parţial stabilizată:
o PSZ: forma cubică şi tetragonală şi/sau monoclinică;
o TZP: forma tetragonală;
 Forma tetragonală poate fi stabilizată la temperatura camerei
pentru dimensiuni de granulă mai mici de 0,5µm.
 PROPRIETĂŢI
 Zircona

Diagrama de echilibru termic

fazal a sistemului CaO-ZrO2
 PROPRIETĂŢI
 Zircona

 Se caracterizează prin microduritate şi modul

de elasticitate scăzute, dar rezistenţă mecanică
foarte ridicată, în comparaţie cu majoritatea
ceramicilor, inclusiv alumina.
 În cazul particulelor de dimensiuni mai mici decât cea
critică, aflate însă într-un echilibru metastabil la
temperatura camerei, aplicarea unui efort mecanic
exterior va induce transformarea în forma polimorfă
stabilă la acea temperatură, şi anume cea
monoclinică.
o consumarea energiei fisurii create de efortul mecanic
aplicat, împiedicând astfel propagarea ei;
o dilatarea determinată de transformarea polimorfă dă
naştere unui câmp de forţe care contribuie la oprirea
înaintării fisurii.
 PROPRIETĂŢI
 Zircona

 Rezistenţa la uzură a pieselor din ceramică zirconică

este superioară celei caracteristice aluminei.
 Suprafaţa implanturilor din zirconă este însă
afectată de instabilitatea fazelor polimorfe de
temperatură înaltă, la temperatura camerei, în timp.
 Deoarece implanturile din ceramică zirconică sunt de dată
recentă, nu au putut fi realizate studii clinice pentru a
stabili comportamentul implanturilor în timp.
 Cazuri de distrugere a părţilor ceramice ale implanturilor au
fost deja raportate.
 PROPRIETĂŢI
 Zircona

 Limitări:
 Nu este elucidată stabilitatea fazelor polimorfe ale
zirconei în mediul fiziologic, fiind posibil ca în timp să
se formeze forma monoclinică prin transformarea
fazelor polimorfe de temperatură înaltă, metastabile
la temperatura ambiantă;
o Transformarea ar putea fi favorizată de solicitările
mecanice ciclice;
 În câteva probe de zirconă pură au fost detectate
urme de U235 şi au fost măsurate radiaţii.
o Deşi acestea au înregistrat un nivel foarte scăzut,
experimentări ulterioare sunt totuşi necesare.
 PROPRIETĂŢI
 Zircona

Caracteristici fizice şi mecanice ale

ceramicilor Y-TZP (2-3% mol Y2O3)

Proprietate Valoare
Densitate teoretică 6,05 - 6,10 g/cm3
Coeficientul de dilatare 10,23 - 10,6·10-6
termică K-1[0-1000°C ]
Conductivitate termică 1 - 2 Wm-1K-1
Difuzivitate termică 1,19 mm2/s
Duritate Vickers 10 - 12 GPa
Modulul lui Young 140 - 200 GPa
Rezistenţa la încovoiere 800 - 1300 MPa
Tenacitate 6 - 15 MPa·m1/2
 PROPRIETĂŢI
 Zircona și alumina - biocompatibilitate

 Nici un material plasat în mediul biologic nu

poate fi considerat biologic inert.
 Prin proprietăţile lor specifice, materialele
oxidice nu suferă de degradare sau coroziune în
mediul fiziologic, aşa cum este cazul metalelor
sau al polimerilor  sunt stabile în mediul
fiziologic şi în consecinţă bine acceptate de
acesta.
 Teste in-vitro şi in-vivo au arătat că alumina şi zircona
nu prezintă toxicitate;
 S-a determinat o aderenţă epitelială la nivelul
implanturilor dentare.
 PROPRIETĂŢI
 Zircona și alumina - biocompatibilitate

Teste pentru evaluarea biologică a implanturilor care vin în

contact cu ţesutul osos ISO 10993-1:1992 E

Durata contactului
Testul biologic A (limitat) B (prelungit) C (permanent)
>24h 24 h – 30 zile >30 zile
Citotoxicitate x x X
Sensibilitate x x X
Iritare la nivelul pielii x x X
Genotoxicitate x x
Implantare x x
Toxicitate cronică x
Carcinogenicitate x
 PROPRIETĂŢI
 Zircona și alumina - biocompatibilitate

Evaluarea biologică a implanturilor de zirconă Prozyr,

Ceramiques Desmarquest, Franţa
Test de Standard Rezultat
biocompatibilitate
Biocompatibilitate in-vivo ASTM F 763/82 Foarte bun
pe durată scurtă
Biocompatibilitate in-vitro ASTM F 748/82 Bun
Citotoxicitate în culturi de PRS 90.702 Citocompatibilitate bună
celule
Mutagenicitate Test Ames, micronucleus Fără activitate mutagenică
Toxicitate sistemică ASTM F 750/82 În concordanţă cu standardul
Toxicitate cutanată ASTM F 749/82, Fără iritaţii
ASTM F720/81
Sensibilitate Magnusson Fără iritaţii